| p





 
|





 
| 


 





 





 


!  
 "
# 



 

$
 

| %




 
 Conceptul de epocv sugereazv dimensiunile literaturii creatorilor considera i
´marii no
tri clasiciµ.
Literaturv de certv valoare esteticv, ea reu
e
te sv depv
eascv grani a
na ionalului
i sv se proiecteze în universal (universalitatea este
i spa ialv
i
temporalv).
Reprezentan ii epocii marilor clasici reu
e
te sv surprindv ceea ce este
esen ial în gândirea, sim irea
i trvirea poporului român.
Un alt element de mare for v este faptul cv ei s-au dovedit Åcreatori de limbvµ
² temele, motivele sunt de circula ie universalv, dar Åaventuraµ imaginarv se petrece
în ÅCuvântµ.
Epoca marilor clasici a fost condi ionatv de societatea Junimea, revista
ÅConvorbiri literareµ
i de Titu Maiorescu.
Surprinzvtor este faptul cv ideile junimi
tilor se regvsesc în opera clasicilor.
 Societatea ÅJunimeaµ a apvrut în 1863, la Ia
i prin efortul a 5 intelectuali de elitv cu studii în
Germania: T. Maiorescu, Iacob Negruzi, Theodor Rosetti, Petre Carp, Vasile Pogor.
i-a desfv
urat activitatea în trei etape:
1. Ia
i, cu activitate preponderent artisticv, 1863-1874;
2. Ia
i
i Bucure
ti, etapv care coincide cu lansarea marilor clasici: 1874-1885;
3. Bucure
ti, când se instaleazv spiritul academic, activitatea devine preponderent
tiin ificv, prin
atragerea istoricilor, filozofilor, geografilor (Xenopol ² istoric , V. Conta ² filozof , Simion
Mehedin i ² geograf).
Programul urmvrea:
1. sus inerea unor prelec iuni populare duminicale ² conferin e de înalt nivel adresat unei elite
intelectuale;
2. combaterea mediocritv ii în literaturv
i impunerea celor autentice;
3. realizarea unei antologii de poezie româneascv;
4. cristalizarea limbii române literare;
5. realizarea unui dic iionar al limbii române.
 Revista ÅConvorbiri literareµ a apvrut în 1867; animatorul
i secretarul revistei a fost pânv în
1882 Iacob Negruzzi.

Revista (i-a propus:

1. sv reproducv
i sv rvspândescv tot ce intrv în cercul ocupa iilor literare
i
tiin ifice.
2. sv impunv unei critici serioase orice operv;
3. sv semene ca punct de întâlnire
i înfrv ire pentru autorii na ionali.
Revista duce mai departe programul revistei ÅDacia literarvµ despre M. Kogvlniceanu.
'

  
 ' 

 I

 



  
 I
 



  
 Mihai Eminescu

Cel mai mare poet roman si unul din marii lirici

ai lumii, Mihai Eminescu, s-a nascut in 1850 la
Botosani, si natura Bucovinei e de la inceput
prezenta in opera lui.
Prima poezie, care l-a facut cunoscut unui
public restrans, este o elegie fara titlu, semnata
M.Eminovici si tiparita alaturi de alte sase poezii
Intr-o brosura. Adevaratul sau debut literar se
face insa la revista ´Familiaµ ,in acelasi an
(1866), cu poezia ´De-as aveaµ.Ne vom da
seama mai bine de idealurile si de limbajul liricii
lui Eminescu in urmatoarele perioade.
Trei teme esentiale pot fi desprinse din poezia
lui Eminescu, in jurul carora se grupeaza
elementele universului sau : natura, dragostea si
istoria.
 Mihai Eminescu este scriitorul care innoieste substanta poetica romaneasca.
S-a autoincadrat in categoria romanticilor, dar se poate vorbi de o componenta clasica
sesizata de Titu Maiorescu. Aceasta consta in limpezimea stilului, ironia romantica, pretuirea
artei antice si aspiratia spre echilibrul formei.Temele si motive predilecte : timpul, cosmicul,
istoria, natura, iubirea,omul de geniu, lumea ca vis, ispita demonica.
 Natura este una tipic romantica. Ea apare poetului sub doua infatisari principale. Intai, ca
toti romanticii, poetul e atras de o natura de inceput de lume, de material care se naste din
haos. El imagineaza in ´Scrisoarea Iµ un astfel de inceput si o astfel de nastere a universului :
´La-nceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta
Pe cand totul era lipsa de viata si vointa,
Cand nu se-ascundea nimica, desi totul era ascuns«µ
In al doilea rand, natura eminesciana se infatiseaza, mai ales in poeziile de dragoste, ca o
natura placuta, luminoasa, blanda si ocrotitoare. Poetul nu e numai un iubitor de mari spatii
cosmice, departate si reci ca acelea de unde vine Hyperion in ´Luceafarulµ, sau misterioase,
nepatrunse, ca acelea din ´Scrisoarea Iµ, ci si un iubitor de spatii familiare, apropiate. Un astfel
de spatiu este evocat in poezia ´La mijloc de codru«µ:
´La mijloc de codru des
Toate pasarile ies,
Din huceag de alunis
La voiosul luminis,
Luminis de langa balta,
Care-n trestia inalta
Leganandu-se din unde«µ
Aici observam cat de armonioasa este aceasta a doua natura eminseciana. Cerul si
pamantul se patrund, soarele si luna se oglindesc in lac, alaturi de chipul iubitei. E o natura
paradisiaca, in care isi fac aparitia vietati obisnuite. Ea protejeaza pe intragostiti.
 Dragostea (ilustrata in poezii cunoscute, ca: ´Pe langa plopii fara sotµ, ´Sara pe dealµ,
´Atat de fragedaµ, etc.), a doua tema, isi are universal ei, direct legata de natura. In general,
dintre cele doua naturi pe care le-am notat la Eminescu, a doua cea familiar-protectoare,
formeaza cadrul obisnuit al dragostei. In ´Laculµ, ´Dorintaµ si in alte poezii, poetul isi cheama
iubita ´in codrul cu verdeataµ sau pe malul lacului ´incarcat cu flori de nufarµ; femeia, la randul
ei, vrea sa-l smulga din ´nouri si ceruri nalteµ, adica din visari filozofice, si sa-l aduca pe pamant,
alaturi de ea. Majoritatea poemelor erotice ale lui Eminescu incep cu o chemare in aceasta
natura obisnuita (´vino-n codru la isvorul«µ) si se incheie cu o stare de visare, de placuta
cufundare a gandurilor si a simtirilor in fosnetul frunzelor, in murmurul apelor, in dulcea batere
de vant.
De aceea omul ² prin iubire, prin contemplatie visatoare, prin somn ² aspira sa se
contopeasca cu natura: el vrea sa-si uite contitia trecatoare, sa se bucure de eternitatea lumii
insasi in care se afla. Iubirea e o cale de acces spre eternitatea naturii.

A treia tema esentiala a liricii lui Eminescu o constituie istoria. Ca si natura, istoria, ca
tema a operei literare, reprezinta tot o descoperire a romanticilor.
In comparatie cu natura, care la Eminescu este eterna, istoria e locul schimbarilor si de
aceea ea se infatiseaza poetului ca o expresie a stradaniei omului de a schimba destinul sau.
 Ion Creanga

Ion Creanga este scriitorul care a valorificat

creatia populara in povesti(Soacra cu trei nurori,Capra
cu trei iezi);povestiri(Popa Duhu,Povestea unui om
lenes);basme culte (Danila Prepeleac,Povestea lui
Harap-Alb); nuvela(Mos Nechifor Cotcariul); romanul-
Amintiri din copilarie.
Temele valorificate:copilaria, viata satului,
traditio-nal, conditia umana.Creatiile se caracterizeaza
prin intentiile moralizatoare(care il apropie de
clasicism);perspectiva anecdotica si tendinta de evocare
scenica.
O trasatura specifica stilului lui Creanga este nota
comica,realizata prin exprimarea mucalita, combinatii
surprinzatoare de cuvinte si termeni familiari meniti sa
caricaturizeze; oralitatea stilului,este data de expresii
onomatopeice, interjectii,zicerilor, inserarea in text a
versurilor populare si a frazelor ritmate.
Desi poetul Mihai Eminescu l-a pus in umbra pe
prozator, creatiile sale in proza raman reprezentative pentru
basmul cult (Fat-Frumos din lacrima) nuvelele(Sarmanul
Dionis,Cezara).
 Iona Slavici

Ioan Slavici este nuvelistul de exceptie al epocii

marilor clasici.Operele sale(Popa
Tanda,Scormon,Gura satului,Budulea
Taichii,Moara cu noroc,Comoara, Padureanca)
evoca viata satului transilvanean din a doua
jumatate a secolului al XIX-lea,surprinzand
transformarea sociala sau morala a personajelor
aflate sub influenta patimii fie erotice,fie de
bani.Opera lui Slavici permite o lectura
plurivalenta, ca roman social, de familie, erotic,sau
ca bildungsroman.
Prozatorul e un clasic prin capacitatea de a crea
caractere, prin rigoarea constructiei epice si prin
stilul concis.
 I.L.Caragiale

Ion Luca Caragiale este dramaturgul ce

construieste caractere si urmareste modul in
care parvenitismul ,ambitia si orgoliul afecteaza
personalitatea umana.Cele patru comedii (O
noapte furtunoasa,O scrisoare pierduta, D-ale
carnavalului, Conul Leonida fata cu
Reactiunea) au ca punct de plecare viata
burgheziei romane contemporane
scriitorului.Este valorificat comicul de situatie,
de moravuri, de caracter si de nume.Caragiale
are capacitatea de a surprinde nuantele limbii
vorbite de la greselile de vocabuar la incalcarea
regulilor gramaticale.
.
 Ion Luca Caragiale are nuvele aflate la interfe-
renta dintre tragic si comic (Doua loturi,Inspec-
tiune),naturaliste (Pacat, In vreme de razboi), si
fantastice(La hanul lui Manjoala,Kir Ianulea, Abu-
Hassan).Caragiale este un scriitor care aude ceea ce
spun personajele si sesizeaza la ele amanuntele,
important fiind mediul in care traiesc.
1.Nuvele fantastica ´Sarmanul Dionisµ

´Sarmanul Dionisµ este prima nuvela fantastica din literatura romana, Eminescu initiind un fantastic
realizat prin îmbinarea planului real cu cel fantastic.
Nuvela este una dintre cele mai originale dintre prozele lui Eminescu.Este rezultatul contactului cu
filosofia si literatura europeana din perioada studiilor de la Viena unde a si fost redactata asa cum rezulta
dintr-o scrisoare trimisa lui Iacob Negruzii de catre Ioan Slavici.Nuvela a fost citita la 1 septembrie 1872 la
´Junimeaµ unde a creat impresia de extravaganta prin amestecul de filosofie si literatura.
Nuvela ´Sarmanul Dionisµ este publicata in ianuarie 1873 in ´Convorbiri Literareµ de acelasi Iacob
Negruzii.
Titlul nuvelei este sugestiv. Epitetul ´sarmanulµ marcheaza destinul personajului, tipul tanarului
intelectual, romantic, neadaptat, cu un destin romantic si o situatie de exceptie.´Sarmanul Dionisµ dezbate
soarta tragica a omului superior,a omului de geniu intr-o societate ostila adevaratelor valori spirituale, societate
care incearca sa se detaseze, refugiindu-se in vis.
In constructia nuvelei, Eminescu a pornit de la Kant dar a construit in stil Schopenhauerian. Dionis
pleaca de la realitatea palpabila pentru a cauta dincolo de ea, absolutul ideatic, dezgustat fiind de existenta
concreta.
 Mitul si semnificatia:

Mitul oniric - calea prin care Dionis se metamorfozeaza in calugarul Dan:

Åciudat«el visaseµ;
Metempsihoza - conceptie religioasa conform careia sufletul omului ar trai mai
multe vieti prin reincarnare :µSufletul calatoreste din veac în veac, acelasi suflet,
numai ca moartea îl face sa uite ca a traitµ;
Ideea timpului si a vesniciei - µ Omul are în el numai sir, fiinta altor oameni viitori
si trecuti, Dumnezeu le are deodata toate nemuririle ce or veni si au trecut; omul
cuprinde un loc în vreme. Dumnezeu e vremea însasi; si sufletul nostru are vecinicie,
dar numai bucata cu bucataµ;
Spatiul Nemarginit - numai Dumnezeu stapâneste nemarginirea, pentru om spatiul
este Åtot ca vremea, bucata cu bucata, poti fi în orice loc doritµ;
Mitul faustian - Ruben este Satana, iar Dan face un pact cu acesta, semnificând
sacrificiul omului superior în dorinta de a atinge absolutul, din iubire, prin iubire:
µRuben însusi se zbârci, barba îi deveni latoasa în furculite, ochii îi luceau ca jaratic,
nasul i se strâmba si i se usca ca un ciotur de copac si scarpinându-se în capul latos si
cornut, începu a râde hâd si strâmbându-se: Înca un suflet nimicit cu totul [«] satana
îsi întinse picioarele sale de cal, rasuflând din greuµ;
Cifra 7, cifra mistica ce are puteri magice - µpe fila a saptea a cartii stau toate
formulele ce-ti trebuie pentru asta.Si tot la a saptea fila vei afla ce trebuie sa faci mai
departeµ.
 Noutatea incontestabila a nuvelei
ÅSarmanul Dionisµ consta în modul original în
care Eminescu îmbina filozofia cu naratiunea
fantastica si descrierea, transpunând în imagini
artistice un orizont ce nu exista decât în puterea
imaginatiei, inexplicabil si necontrolabil
rational.
Mihai Eminescu mai crease doua proze
filosofice ´Archeusµ si ´Umbra meaµ in care
sunt dezvoltate mai multe motivuri, mituri:
mitul omului care si-a pierdut umbra,
dedublarea personalitatii si relativitatea
adevarurilor, motive preluate alaturi de altele
din ´Geniu pustiuµ si se vor regasi in ´Sarmanul
Dionisµ.
Mihai Eminescu a contribuit la dezvoltarea

i modernizarea poeziei române
ti, el fiind cel
care a inaugurat nuvela fantasticv pe care aveau
sv o continuie cu strvlucire Mircea Eliade,
Vasile Voiculescu
i al ii.
2.Basmul ´Povestea lui Harap Albµ

ÅOpera lui Ion Creangv (1839-1889), este Åepopeea poporului român. Creangv este Homer
al nostruµ. (G. Ibrvileanu)
Întâmplvrile din via a sa sunt Åevenimente de cunoa
tereµ, fiindcv simbolizeazv încheierea
unei etape (copilvria)
i începutul alteia (drumul spre maturitate).
µPovestea lui Harap-Albµ a fost publicata in ´Convorbiri literareµ in 1877.Eminescu o
reproduce imediat in ziarul ´Timpulµ.
Actiunea reliefeaza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintrea adevar si minciuna,
iar deznodamantul evidentiaza triumful valorilor positive asupra celor negative, toate aceste
elemente fiind specifice basmului.
Fantasticul este construit prin impletirea elementelor realiste cu cele fabuloase, ca specific
ancestral al basmelor,insa,in aceasta proza narativa, Creanga imbina supranaturalul popular cu
evocarea realista a satului moldovenesc, de unde reiese si originalitatea acestei creatii.
Motivele narative tipice:motivul imparatului fara urmas (avea numai fete); motivul probei
destoiniciei; motivul neascultarii sfaturilor date de tata; motivul probelor depasite
Originalitatea:
Nota comica (umorul) e provocata prin diferite mijloace: a) exprimarea mucalita: ´Gerila se
intindea de caldura, de-i treceau genunchelel de guraµ; b) ironia: despre imparatul Ros se spune
ce este vestit pentru ´bunatatea lui cea nepomenita si milostivirea lui cea neauzitaµ;c)
caracterizari pitoresti: infatisarea lui Grila, Ochila etc.; d) scene comice: cearta dintre Gerila si
ceilalti; e) expresii si vorbe de duh: ´Da-i cu cinstea, sa peara rusineaµ.
Oralitatea rezulta din prezenta onomatopeelor, a verbelor imitative si a interjectiilor, a unor
expresii marative (ex.: ´si o dataµ, ´si atunciµ, ´dupa aceeaµ, ´in sfarsitµ); intrebari, exclamari
,precum si a unor fraze ritmate sau versuri populare(lac de-ar fi,broaste sunt destule),numeroase
expresii si locutiuni(´tu nu esti de imparat ,nici imparatia pentru tineµ;µn-am tinut
samaµ),zicatori,proverbe(´aparama de gaini,ca de caini nu ma temµ)
w


  
apar     ai   
v 
  
v  

  

 v



 
  


  

  
   
 

 
  


 
 


  v
 v
 
m
 
  
 v
 



 v
 


 
   
 

 
 

  

  
 

 

  


 
  
 
 
   
 
  

v  



 

   


   
 
  
 
3.Nuvela psihologica ´Moara cu norocµ

ÅCeea ce apare nou
i fvrv asemvnare în epoca începuturilor lui este analiza psihologicv pe
care Slavici o practicv într-un limbaj abstractµ.(Tudor Vianu)
Opera epicv de mare întindere, Åo nuvelv solidv cu subiect de romanµ, cum o nume
te
G.Cvlinescu ÅMoara cu norocµ este o capodoperv a nuvelisticii române
ti, un moment de
referin v în evolu ia prozei noastre. Prin ea, autorul, asemenea lui Caragiale, este considerat
creatorul nuvelei realist-psihologice.
´Moara cu noroc ´ a aparut in anul 1881, fiind inclusa in ´Novele din poporµ, volum care a
dat in literatura romana un exemplu de scriere totodata traditionalista si realista.
Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei:dezumanizarea omului sub influenta banului.
Titlul nuvelei este ironic (antifraza). Locul ales, carciuma numita ´Moara cu norocµ
inseamna de fapt moara cu ghinion, moara care aduce nenorocirea si macina fericirea celor doi
pentru ca usurinta cu care se obtin banii ascunde crime si nelegiuiri.
 Timpul si spatial sunt clar delimitate creind
impresia de verosimil. Spatial unde are loc
actiunea este in Ardeal, in apropiere de Ineu,
Moara cu noroc fiind situatA la o intretaiere de
drumuri. Actiunea se desfasoara pe durata unui
an, intre doua repere temporale cu semnificatie
religioasa: Sf. Gheorghe si Pastele.
Nuvela este alcatuita din 17 capitole avand
un subiect concentrat, structura fiind clasica.
Incipitul si finalul nuvelei contin spusele
batranei, care contin intelepciunea romaneasca :
´Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e
vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face
fericitµ. Finalul : ´Se vede ca au lasat ferestrele
deschise, asa le-a fost dat. Apoi ea lua copii si
pleca mai departeµ. Din aceasta cauza structura
operei este simetrica, simetrie realizata si de
motivul drumului.
4.Nuvela realist-naturalista ´In vreme de razboiµ

Nuvela ÅÎn vreme de rvzboiµ apvrutv în 1898(1930 in volum) este o operv realistv cu advnci ecouri din
sfera naturalismului.
Tema nuvele este obsesia.
În vreme de rvzboi este o prozv de sondare psihologicv a unei Åfiinte auxioare, strivitv în cele din urmv de
alienare, rezultatv dintr-o evolutie tragicv de tip apvsvtorµ.
Traseul epic al nuvelei urmeazv linia unei compozitii clasice, iar cele trei capitole, urmvrind cresterea
obsesiei lui Stavrache si transformarea ei în nebunie,creazv o tipologie si compune un destin uman tragic aflat
sub stvpînirea neiertvtoare a unei gene ereditare.
Natura joacv si ea un rol important în nuvela. Ea este perceputv atît vizual cît si auditiv. Întîmplvrile se
petrec noaptea si într-un cadru de toamnv si iarnv.
Personajul principal al nuvelei este surprins atît din perspectiva sugeratv prin descrierea cadrului natural,
deci din perspectiva povestitorului - narator, cît si din perspectiva relatiei directe cu celelalte personaje - prin
dialog - si al confruntvrii cu sine - prin monolog.
Laitmotivul acestei nuvele il constituie cuvintele Åmortului" - proiectie a dorintelor din sufletul lui
Stavrache: ÅGandeai c-am murit, neica?"
Nuvela mentionata se caracterizeaza prin analiza psihologica profunda, autorul cercetand adancurile
sufletesti ale personajului central, de la nasterea obsesiei si pana la nebunie.
Aceasta caracteristica face din opera mentionata o nuvela psihologica.
 Trei planuri importante interfereaza pe parcursul capitolelor:

-un plan al naratiunii, in care se consuma precipitat evenimentele relatate in ordinea si

gradatia lor de naratorul partial obiectiv, detasat si lucid.
- un plan dialogat, amintind de dramaturgul Caragiale (dialogurile sunt reale intre cei doi
frati, cu fetita care vine sa cumpere gaz, cu avocatul etc. - sau imaginare cele care au loc in
lumea cosmarurilor lui Stavrache). Exista si secvente de monolog interior.
-un plan al naturii (care potenteaza spaima eroului prin melancolia, tristetea peisajului sau
prin miscarile unei naturi viscolite, ravasite): "zloata nemaipomenita, ploaie si zapada, mazariche
si vant vrajmas"; ploi de toamna "cu boabele de roua prelingandu-se de pe stresini si picand in
clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit (...) facand un fel de cantare cu nenumarate si ciudate
intelesuri"; in secventa finala "viscolul afara, ajuns in culmea nebuniei, facea sa trosneasca
zidurile hanului batran".
 °



 
  
  

 
 
 
  

  

 
  

 
 
  
 


 
  



 

   
 

  



  

  
  
 


 

 
 
   
 
 
    

 


 



 


  
   
  


  




  


  






 


  

 



 
 




 
 


 






  

 



  
  



  


  
 


  



  

 
 


  
  

 
 

 


:  ! 

  
  




  

 

 
 


 
  
 

 



 


 
  

     

 "



   
 
  




 
 



  


 
  

  


 
  
 
  
 



 




 
 

 

  








 





 
 

 #$%

& : '