You are on page 1of 11

Afecţiuni cardiovasculare

Realizat: Fediuş Olga


Mânia, de pildă, contractî inima, iar sentimentele bune o dilată; fiecare sentiment guvernează un organ;
dacă, simultan şi sufletul este în flăcări, el consumă trupul; încrederea este pentru tratament, bucuria
este întodeauna bună.
Hipocrate (1839)

În urmă cu 300 de ani, Harvez (1578-1657), descoperitorul circulaţiei sangvine, scria :”fiecare afect al minţii
care este trăit cu durere sau plăcere, speranţă sau frică este cauza unei agitaţii a cărei influenţă se întinde la
inimă”.
Inima răspunde multor emoţii: bate mai repede în cazul incitării sau anxietăţii şi pot fi simţite palpitaţii.
Cuvîntul „inimă” apare în multe expresii referitoare la emoţii: ceva este simţit „din imină”, cineva este
„inimos”, cuiva „i se rupe inima”, cuiva drag i se spune „hoţ de inimi”; despre o persoană rece se spune că „n-are
inimă”; o persoană devotată sprijină „din toată inima” o cauză.
În perioada medievală inima era considerată sălăşul sufletului. Pascal (1923-1662) scria : „Inima îşi are raţiunile
sale pe care raţiunea nu le cunoaşte”(Pascal, 1998)
Să simţi cu inima
Zicala Zulu
Tulburări de anxietate

În anxietate, inima poate dobîndi o afecţiune cronică numită inima iritabilă, sindrom
DaCosta, sindrom de efort sau nevroză cardiacă. Această afecţiune este asociată cu dureri în
piept, dificultăţi de respiraţie, oboseală şi leşin. Pot apărea palpitaţii, stare de slăbiciune şi
ameţeală, care sunt asociate cu anxietate. Deseori pacientul este îngrjorat că are o boală de
inimă şi se teme că va muri .
Hipertensiune primară

Tensiunea noastră sangvină variază în funcţie de poziţia corpului, aportul de sare, exerciţiu
fizic, căldură, frig, zgomot, durere, precum şi de excitaţia emoţională şi sexuală, concentrarea
mentală şi experimentarea de situaţii noi. Tinde să crească odată cu vîrsta şi, de obicei, este mai
scăzută în timpul somnului.
În cazul hipertensiunii secundare există o creştere cronică a tensiunii sangvine, secundară
unei boli anterioare. Se poate datora multor boli de rinichi, coartacţie de oartă, stenoză
(îngustare) arterială, aldosteronom, reninom, feocromocitom, utilizarea de piule contraceptive la
femei, policitemie şi cele două boli endocrine – sindromul Chushing şi boala Graves.
Hipertensiunea primară este o tulburare vasculară în care tensiunea sangvină este crescută
cronic, cu o tensiune sistolică mai mare de 140 milimetri coloană de mercur şi o tensiune
distolică mai mare de 90 milimetri coloană de mercur. Afectează pînă la 18 % din populaţie.
Aspecte clinice
Pacienţii se pot plînge de probleme nonspecifice, precum dureri de
cap, slăbiciune, nervozitate, flatulenţă, palpitaţii sau ameţeală.
Pacienţii cu hipertensiune au risc dublu să facă boli cardivasculare.

Efectul patologic ale hipertensiunii primare


Odată instalată, tensiunea sangvină ridicată duce la leziuni ale arterilor, cu necroză
fibrinoidă (o formă de moarte a ţesutului). Acest proces apare cel mai adesea la nivelul creierului
şi al rinichilor, după o perioadă lungă de timp, conduce la hiperplazia (creşterea excesivă) a
tunicii interne (stratului interior) a arteriolelor.

În Programul de Detectare şi Urmărire a Hipertensiunii (Simpson, 1979), 10000 de oameni


au fost urmăriţi şi grupul celor care primesc medicaţie intensivă şi grupul celor care primesc
îngrijirile clasice. S-a constatat că tratamentul foarte agresiv al tensiunii sangvine ridicate (cu
diastolica de 90-104 milimetri coloană de mercur) a fost asociat cu o scădere a morbidităţii din
cauza atacului cerebral şi a infactului miocardic acut, pe o perioadă de cinci ani.
Etiologie
Studiile pe familii şi gemeni sugerează că hipertensiunea primară este:
1. O boală parţial moştenită genetic;
2. Legată parţial de supragreutate şi aport mai mare de sare;
3. Legată parţial de stres.

Rolul stresului
Locuitorii oraşelor au o tensiune sangvină mai mare şi rată mai crescută a mortalităţii decît
cei ce locuiesc în zone rurale. În SUA s-a constatat că locuitorii urbani afroamericani au
niveluri mai ridicate ale tensiunii decît concetăţenii lor caucazieni, mai ales dacă locuiesc în acele
părţi ale oraşului marcate de un statut socioeconomic scăzut, criminalitate ridicată, brutalitate a
poliţiei şi rate înalte ale separărilor maritale şi ale divorţurilor (aceste studii au fost realizate în
Detroid). Tensiunea sangvină tinde să oscileze mai mult la persoanele cu ocupaţii stresante, cum
ar fi controlorii de trafic aerian.
Studiile pe animale (cum ar fi înghesuirea multor şoareci în cutii mici) arată că vigilenţa
defensivă şi conflictul teritorial pe durate lungi au ca rezultat creşterea tensiunii sangvine.
Factori de personalitate

În 1968, Alexander argumenta că pacienţii hipertensivi se luptau cu


sentimentele depresive şi că le era dificil să se afirme. El a susţinut că
încercau să-şi controleze exprimarea ostilităţii din cauza fricii de a nu pierde
iubirea celorlalţi. A mai susţinut că, în copilărie, aceşti pacienţi fuseseră
predispuşi la izbucniri de furie şi agresivitate, dar, pe măsură ce au crescut,
au învăţat să-şi controleze aceste crize, devenind total complicaţi şi nesertivi.
Deşi spusele lui Alexander n-au fost confirmate, pacienţii hipertensivi
par să aibă dificultăţi mai mari în exprimarea emoţiilor, mai ales a furiei, în
situaţii interpersonale.
Tratament
Principalele direcţii de tratament sunt:
1. Atenţia la reducerea greutăţii;
2. Scăderea colesterolului din sînge, dacă este crescut;
3. Reducerea consumului de sare;
4. Medicaţie: o bună relaţie doctor-pacient are un impact enorm în această
privinţă.
5. Controlul stresului: există peste 50 de studii despre relaxare şi tehnici similare
de reducere a tensiunii sangvine.
Boala cardiacă coroniană: factori psihologici
• În SUA, 11 milioane de oameni suferă de o boală coronariană şi 1,5 milioane de oameni fac
un infarct miocardic în fiecare an. În 30% dintre cazuri, infarctul miocardic se soldează cu
moartea, jumătate dintre pacienţi murind înainte să ajungă la spital.

• Deşi multe studii au arătat că stresul este unul dintre cei opt factori cei mai importanţi care
contribuie la boala cardiacă coroniană, există şi alţi factori de risc inportanţi. Printre aceştia
se numără: starea de sănătate şi dieta mamei înaintea şi în timpul sarcinii, istoricul de boli
coroniene al părinţilor, greutatea scăzută la naştere, mărginalizarea socioeconomică încă din
copilărie, creştere dificitară în copilărie, picioare scurte în copilărie, obezitate în copilărie,
anumite infecţii contractate în copilărie, diete încă din copilărie, tensiune sangvină crescută
în adolescenţă tărzie, colesterol seric crescut în adolescenţă tărzie , insecuritatea slujbei şi
şiomaj la maturitate, consum de alcool etc.
• Furia este un potenţial declanşator al episoadelor ischemice acute, la fel ca şi efortul
epuizant. Şi depresia sporeşte activitatea sistemului nervos simpatic. În mod clar,
experienţele de viaţă timpurii pot fi influenţat multe dintre caracteristicile psihologice
individuale, mai ales în acest context legat de ostilitate, depresie şi izolare socială viitoare.
Durerea persistentă şi anxietatea pot contribui ele însele la survenirea morţii în primele
cîteva ore de la apariţia simptomelor cardiace. Este un lucru obişnuit ca pacienţii să se
simtă deprimaţi şi anxioşi după un atac de cord, şi este important ca aceste simptome
să fie tratate prin psihoterapie suportivă, dar este ăpoasibil ca ei să necesite şi medicaţie
antidepresivă sau calmare.
Pînă acum, s-a descoperit că terapia de grup este mai eficientă decît psihoterapia
individuală pentru a ajuta pacienţii cu boli cardiace coronariene să se adapteze
condiţiilor impuse de boală. Tehnicile de relaxare, precum meditaţia şi exerciţiile de
respiraţie, ce contribuie la reducerea excitaţiei vegetative, sunt şi ele utile, pentru că
permit pacienţilor să devină mai conştienţi de emoţiile lor negative.