Professional Documents
Culture Documents
FERMIER-
PRODUCATORI
CONSUMATORI DESFACEREA
PRODUSELOR ÎN
REŢEAUA
COMERCIALĂ
1. ANIMALE DE FERMĂ
•Bovine-bubaline
•Suine
•Ovine
•Păsări (găini, gâşte, rate, curci, bibilici, etc.)
•Albine
•Peşti
•Iepuri
•Alte animale de fermă
2. DE CE DEPINDE CREŞTEREA ANIMALELOR, PRINCIPALII FACTORI:
RASA
FACTORUL
-OM-
MASA CASA
TEHNOLOGII DE
PRODUCTIE
3. CE SISTEM DE CREŞTERE ABORDĂM:
1. Creşterea animalelor în sistem conventional
2. Creşterea animalelor în sistem bio
3. Creşterea animalelor în sistem industrial
4. Creşterea animalelor în sistem intensi, semiintensiv, gospodăresc, etc.
AGRICULTURA EUROPEANĂ
AGRICULTURĂ
BIODINAMICĂ
AGRICULTURĂ GENERALĂ
AGRICULTURĂ
ORGANICĂ
AGRICULTURĂ ORGANO-
BIOLOGICĂ
AGRICULTURĂ INTEGRATĂ
AGRICULTURĂ
CONVENŢIONALĂ AGRICULTURĂ INTENSIVA
AGRICULTURĂ SEMIINTENSIVA
AGRICULTURĂ DE TIP GOSPODARESC
AGRICULTURĂ DURABILĂ
A încerca să scrii o carte care să cuprindă totul despre un
domeniu vast este foarte greu (sau aproape imposibil).
Încercarea noastră sinceră este o colaborare de mulţi ani în
care am avut posibilitatea să ne formăm o părere practică despre
calitatea produselor alimentare care şi aceasta este o noţiune
deosebit de complexă dacă este văzută prin prisma siguranţei
consumatorului.
De altfel consumatorul este unanim recunoscut ca fiind
actorul cel mai important în derularea activităţilor economice a
căror rezultate constau în satisfacerea minimă a dorinţelor,
preferinţelor, exigenţelor, necesităţilor, etc.
În acest domeniu al managementului alimentar economia
românească este deja expusă unor provocări a sistemului
concurenţial în uniunea europeană, de aceea, este absolut necesar
cunoaşterea şi respectarea exigenţelor europene.
Managementul calităţii alimentelor se implică în a deschide noi
perspective asupra calităţii vieţii, cu noi speranţe de îmbunătăţire a
mediului socio-economic în care ne desfăşurăm activitatea.
Preferinţa pentru performanţă şi calitate trebuie să fie specifică
profesionalismului şi competenţei care sunt elemente şi cerinţe sociale
cu un important impact economic.
Am spus de la început că suntem foarte sinceri privind calitatea
alimentelor, de aceea trebuie să recunoaştem fără nici un dubiu, ca
toate problemele de sănătate ale omului modern sunt determinate de
alimentaţie. În ultimii 20-30 de ani materiile prime vegetale şi animale
dintr-un mediu poluat şi chimizat la maxim, alimentele sunt pline de
coloranţi, conservanţi, arome, amelioratori, zeci de substanţe chimice pe
care organismul uman le consumă zilnic fără măcar să le accepte sau să
le recunoască. În literatura chinezească circulă o expresie: „Orice
boală poate avea mai mulţi taţi dar numai o singură mamă – care
este mâncarea”.
În acest context al globalizării ne încadrăm şi noi consumatorii din
România, iar viziunea politicii europene cel puţin teoretic în domeniul
calităţii ar trebui să constituie un fundament solid pentru susţinerea
unei societăţi sănătoase.
Astăzi globalizarea a devenit un fapt evident cu voia noastră, sau
fără voia noastră (a consumatorilor), că aprovizionarea cu cele
necesare consumului se face de pe toate meridianele globului, iar
relaţia tradiţională bazată pe încrederea dintre producători –
distribuitori – consumatori lasă de dorit, de fapt informaţia este
suspectă, etc.
De aceea cunoaşterea, implementarea şi respectarea
regulamentelor europene şi naţionale în domeniul managementului
calităţii şi siguranţei alimentului astăzi sunt imperative, majore, în
societatea naţionlă.
Ideile şi cunoştinţele de faţă se adresează în primul rând
specialiştilor din domeniul agroalimentar, studenţilor din facultăţile
cu profil tehnic şi economic din domeniul ştiinţelor agicole,
industriei alimentare, biotehnologii alimentare, zootehnie cât şi
tuturor celor interesaţi de calitatea hranei zilnice pe care o
consumăm. Nimeni nu poate rămâne indiferent de calitatea
alimentelor pe care le consumă zilnic. Această carte mai poate fi
utilă specialiştilor care fac audit intern şi extern privind
implementare sistemului H:A:C:C:P: la nivel de societăţi
comerciale pe filiera carne, lapte, ouă, peşte, etc. cât şi produse
nonanimle.
Fără îndoială această prezentare nu are pretenţia de a întruni
exigenţele tuturor specialiştilor din domeniul agroalimentar, motiv
pentru care ne asumămă acest risc, bucuroşi fiind totodată să
primim sugestiile lor, calificate înspre mai bine, mai complet, mai
atractiv, etc.
Manualul de Agricultură ecologică se adresează studenţilor,
masteranzilor, fermierilor, proprietarilor de teren agricol cât şi altor
categorii de întreprinzători din mediul rural cât şi consumatorilor
iubitori de natură şi de produse ecologice de bună calitate, curate şi
sănătoase.
Acest studiu îşi propune familiarizarea specialiştilor din
domeniul agroalimentar cu specificul agriculturii ecologice,
stimularea creativităţii individuale, cu respectarea standardelor de
calitate şi de mediu.
În practică ideile se îndreaptă către tinerii fermieri, beneficiari
a unor proiecte în domeniul agroalimentar prin programul naţional
de dezvoltare rurală ca beneficiarii finali ai acestor proiecte
ecologice („Pofta de a-şi proiecta şi conduce fermele bio în
conformitate cu principiile agriculturii ecologice.”)
Producţia ecologică este un sistem global de gestiune agricolă şi
de producţie alimentară care combină cele mai bune practici de
mediu, un nivel înalt de biodiversitate, conservarea resurselor
naturale. Aplicarea unor standarde înalte prvind bunăstarea
animalelor şi metode de producţie care respectă preferinţele
anumitor consumatori, etc.
Calitatea furajelor şi bunăstarea animalelor
în sistemul bio
Compoziţia furajelor ecologice prezintă cea mai mare
importanţă pentru producţia de carne şi lapte (factorul principal).
Regulamentele ecologiei cer ca furajele să fie produse în
următoarele condiţii:
1. Furajele să fie curate, să nu fie tratate cu substanţe chimice doar
cu substanţe organice (gunoi de grajd de la taurine, ovine)
2. Animalele crescute în sistem ecologic să fie furajate în libertate,
cu acces permanent la păşune, să aibă confort microcimat natural,
atât în stabulaţie cât şi pe păşune (umbrare, apă, etc.)
3. Furajele ecologice pentru perioada de stabulaţie trebuie produse
de preferinţă chiar în fermă unde sunt crescute şi animalele
4.Pentru furajarea animalelor pe sistem ecologic sunt interzise
următoarele ingrediente:
• agenţii de creştere şi stimulare
• aminoacizii sintetici
• organismele modificate genetic (OMG-uri)
• aditivi alimentari
• substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor, etc.
5.Bunăstarea animalelor în fermele ecologice trebuie să fie o practică
naturală cu probabilităţi de a oferi animalelor o viaţă confortabilă fără
stres în concordanţă cu nevoile lor naturale.
6.Un concept important în creşterea animalelor este crearea unui mediu
corespunzător fiecărei specii (bovine, ovine, suine, păsări, etc) care
includ:
• acces permis la aer curat
• păşune corespunzătoare
• fără legare, să fie libere
• aşternut şi adăpost corespunzător
• densitate mică pe suprafaţă de păşunat şi stabulaţie
7. Fără stres pe timpul transportului.
8. Pardosele naturale fără grătare pentru odihna lor.
9. Fără mutilarea animalelor (tăierea cozii, urechilor, cornelor, etc.)
10. Îngrijitorii animalelor trebuie să posede cunoştinţe şi capacităţi
de bază privind cerinţele tehnologice de creştere a animalelor în
sistem bio.
11. Să ocrotim animalele pe toată perioada de creştere şi îngrăşare,
fără să le provocăm dureri, stres, constrângere, etc.
12. În perioada de creştere a tineretului să fie alimentat cu lapte
natural de la mamele lor. Dacă se poate, sau de la alte mame
fătate în acelaşi timp.
13. Menţinerea sănătăţii şi bunăstării animalelor este una din
principiile cheie ale agriculturii ecologice. Obligatoriu să folosim
un management adecvat cu o atenţie sporită faţă de fiecare specie
în parte.
14. În sistemul de creştere ecologic este foarte important să alegem
rasele în fucnţie de vitalitatea, adaptabilitatea la condiţiile locale şi
rezistenţă la boli (de preferinţî rase autohtone)
15. În ce privesc tratamentele la animalele crescute ecologic, apar
uneori unele îmbolnăviri sau răniri ocazionale, unde fermierii trebuie
să acţioneze rapid ca animalul să nu sufere şi să nu aibă dureri
16. Tratamentele în zootehnia ecologică includ metode de recuperare
prin homeopatie, fitoterapie, etc., fără provocări dureroase pe timpul
tratamentelor.
Marketingul produselor ecologice
Marketingul a apărut la începutul secolului al XX-lea, în
ţările capitaliste dezvoltate, iniţial ca metodă de studiere şi
prospectare a piţei. Termenul este de origine anglo-saxonă – verbul
„to market” înseamnă „a desfăşura tranzacţii de piaţă, a cumpăra şi
a vinde”. Primele practici de marketing au apărut în SUA. Philip
Kotler, cunoscut în literatura de specialitate drept „părintele
marketingului”, consideră marketingul un mijloc de vânzare şi
promovare a produselor unde punctul de plecare îl constituie nu
clientul (consumatorul), ci produsele şi serviciile care trebuie
valorificate pe piaţă. În decursul timpului s-a conturat mentalitatea
economică bazată pe piaţă şi consumator, numită orientare sau
marketingul de piaţă.
Se disting următoarele perioade ale marketingului:
a) perioada 1 – caracterizată prin orientarea firmelor spre
producţie (anii 1900 - 1930)
b) perioada 2 – caracterizată prin orientarea firmelor spre vânzare
(anii 1930 - 1960)
c) perioada 3 – caracterizată prin orientarea firmelor spre
marketing de piaţă (anii 1960 – în prezent)
Relaţiile dintre producţie şi consum impun ca o necesitate
obiectivă, cunoaşterea şi studierea temeinică a rolului, funcţiilor şi
domeniilor de aplicare a marketingului.
Marketingul are un rol deosebit în promovarea noului, a
procesului tehnic. Orice decizie de dezvolatare sau lansare a unui
produs nou trebuie să se bazeze pe un amplu volum de informaţii
tehnice, ştiinţifice, economice, juridice, etc.
Marketingul agricol şi agroalimentar include activităţi
situate în avalul producţiei agricole, după cum urmează:
1. achiziţionarea de produse agricole prin unităţi specializate
în vederea aprovizionării pieţei libere corespunzător
cerinţelor şi exigenţelor consumatorilor
2. stocarea sau depozitarea unor produse agricole care includ
operaţiuni de condiţionare, sortare, ambalare, livrare, etc.
3. activităţi de prelucrare a materiilor prime şi obţinerea unor
produse agroalimentare necesare pieţei interne şi externe
4. organizarea unor reţele de magazine proprii , prin care să se
valorifice o parte din produsele agricole (vânzare direct de
la fermă sau magazine de profil).
Marketingul rezolvă mai multe alternative şi obiective propuse
şi oferă firmelor posibilitatea de a alege şi de a dispune mai rapid în
teritoriu soluţiile cele mai adecvate, cât şi cele mai convenabile
pentru producător şi consumator.
În situaţia trecerii de la „piaţa producătorului” la „piaţa
consumatorului”, firmele nu se mai adresează unei pieţe cunoscute,
ci unei pieţe studiate cu o evoluţie anticipată.
Rolul marketingului în activitatea firmelor agricole are ca punct
de plecare constituirea unui compartiment, serviciu sau birou de
marketing care va acţiona pentru realizarea obiectivelor şi funcţiilor
specifice produselor cât şi a zonei geografice.
I. Funcţiilor marketingului agricol sunt:
1. organizarea managementului activităţilor de marketing;
2. estimarea potenţialului firmei;
3. evaluarea şi adaptarea efortului de marketing;
4. planningul şi programul efortului de marketing.