• Să luăm exemplul atitudinilor:

Atitudinea este un reflex imediat al motivului, de

exemplu: Vine în vizită o persoană în momentul
în care nu aveam ce face, mă plictiseam și
doream să stau de vorbă cu cineva. Prezența ei
dă naștere unei atitudini favorabile.
• Dacă însă dimpotrivă, tocmai voiam să plec la un
spectacol la o oră fixă, simt că am luat, fără să
vreau o atitudine pronunțat negativă.
• Totuși, atitudinile nu sunt reacții pur
conjuncturale, deoarece față de unele persoane
pot avea o atitudine mereu pozitivă, iar față de
altele una permanent negativă.
• În asemenea cazuri, atitudinile au la bază
structuri motivaționale mult mai complexe,
denumite ”stări afective”
 Caracteristici
1. Stările afective implică o apreciere pozitivă
sau negativă.
Ex. O cameră încălzită iarna ne impresionează
favorabil. Dimpotrivă, când o situație e în
contradicție cu ceea ce ne dorim, apare o
impresie neplăcută, întovărășită de impulsuri
spre evitare, îndepărtare.
 2. Afectele sunt subiective în sensul
dependenței lor de trebuințele noastre
actuale.
• Un pahar cu apă rece, vara când ne este cald și
sete, ne face plăcere. Aceeași apă, iarna, pe un
ger de -25 grade Celsius, când ne este frig și
tremurăm, ne displace, nu știm cum s-o
evităm, ea contrazicându-ne cerințele
organismului.
3. O altă caracteristică este totalitatea.
Afectele exprimă un raport cu toate tendințele
prezente într-un anumit moment și nu doar cu
efectul unei stimulări parțiale.
De ex.: muștarul provoacă usturimi ale limbii, dar
totuși impresia este agreabilă, întrucât predomină
nevoia de excitare a stomacului care primește un
aliment bogat în grăsimi.
Alt ex.: Un copil face obrăznicii, enervând multe
persoane, dar mama sa, iubindu-l cu pasiune, nu se
supără, ci se amuză, ignorând vădit aspectele
negative ale comportamentului lui.
 Formele stărilor afective
1) Afectele statice
Includ:
a) Stări afective elementare care includ durerea
și plăcerea senzorială, cât și agreabilul și
dezagreabilul
b) Dispozițiile
c) Emoțiile
2) Afectele dinamice
a) Sentimentele
b) Pasiunile
 Afectele statice
• Durerea senzorială
Reprezintă excitarea intensă a unor terminații
nervoase.
Nu se cunosc organe senzoriale specifice durerii,
ea fiind în funcție de excitația terminațiilor
nervoase existente pretutindeni în organism.
• Plăcerea senzorială
Vorbind despre atașament, am arătat cum puiul
de cimpanzeu, izolat de mamă, caută contactul
moale al unui manechin acoperit cu stofă și evită
modelul de sârmă, deci unele senzații sunt
plăcute, legate de un anume confort senzorial.
• https://www.youtube.com/watch?v=OrNBEhzj
g8I
• De obicei, plăcerea senzorială tactilă este pusă
în relație cu instinctul sexual.
• Freud explică orgasmul (ca și plăcerea, în
general) printr-o scădere bruscă a tensiunii.
• Plăcerea erotică este legată de excitarea
tactilă, în special a unor zone ale corpului,
numite chiar ”zone erogene”.
• Agreabilul și dezagreabilul
Reprezintă reacții afective globale de slabă
intensitate, impresii produse de orice percepție.
Vorbim de plăcut sau dezagreabil numai în
cazurile în care trăirea este de slabă intensitate.
Când se produc stări mai complexe și mai intense,
atunci le denumim emoții.
Agreabilul este legat de concordanțe cu cerințele
persoanei, iar neplăcutul de contradicția cu
acestea.
 DISPOZIȚIILE
• Au și ele o slabă intensitate, dar durează multă
vreme, zile, poate chiar și săptămâni,
influențându-ne trăirile afective care apar în
răstimp: când cineva este prost dispus, vede
numai aspectele neplăcute ale existenței,
trăiește emoții negative, n-are chef de lucru,
etc.
• Invers, buna dispoziție ne face să vedem totul
în culori luminoase, să avem chef de glume și
să muncim cu spor;
 Cauzele dispozițiilor
De ordin intern:
a) oboseala;
b) proasta funcționare a organelor interne;
c) o boală incipientă;
Sau dimpotrivă
d) o sănătate înfloritoare;
e) resurse energetice abundente;
 De ordin extern;
a) existența unor conflicte în familie sau la locul
de muncă;
b) stări de frustrare;
c) apariția unor pericole;
Ele pot favoriza și buna dispoziție:
d) aprecierile pozitive ale unor persoane
importante pentru noi;
e) perspective atrăgătoare;
• Dispozițiile nu constau numai în a fi bine
dispus sau rău dispus, există și stări
îndelungate de neliniște, anxietate. Uneori
suntem foarte iritabili, orice fleac ne
enervează.
 EMOȚIILE
• sunt stări afective, de scurtă durată, care traduc
un specific al relațiilor cu un obiect sau o situație,
deci au un caracter situațional;
• ele traduc o relație specifică între noi și situație:
Peisajul îmi evocă un episod nefericit al vieții mele,
mă întristează.
• pot fi declanșate de o împrejurare reală sau de
imaginată
Gândul că poliția poate fi pe urmele sale sperie
tâlharul care are banii furați în geamantan.
• De exemplu, mergând pe stradă, văd un câine
mare și amenințător. Apare atunci dorința de
a-l ocoli. Dar neavând această posibilitate, mă
apropii de el și el se repede în mod agresiv.
• Atunci apare emoția de frică. Sentimentul fricii
de câini acționează ori de câte ori ies în oraș și
mă face să ocolesc străzile, unde cunosc
existența posibilității unei astfel de întâlniri
neplăcute.
• Sentimentele se deosebesc de emoții și de
dorințe prin amploarea lor. Ele sunt tras-
situaționale, persistând în variate împrejurări
și chiar în absența obiectului principal.
• Ex., sentimentul iubirii
• În evoluția afectivității la copilul mic, se constată:
1. în primele luni, doar stări afective elementare,
de plăcere și neplăcere.
2. La 4-5 luni, apare expresia fricii (cauzată de
persoane străine ori de posibilitatea de a cădea),
tot cam în același timp se exprimă și mânia.
3. În jurul vârstei de 10 luni, apar primele
manifestări ale sentimentului de iubire față de
mamă exprimate prin zâmbet în prezența ei,
prin dorința de a sta lângă ea, plâns la plecarea
ei;
4. La 18 luni, se constată prezența geloziei;
 EMOȚIILE- ȘOC
• Apar atunci când există o stare de tensiune
nervoasă acumulată și intervine brusc o
situație neașteptată;
 Furia
• Înroșirea feței ESTE O REACȚIE DE
• Venele feței și a APĂRARE
gâtului se îngroașă
• Ochii ies din orbite și
se injectează
• Pulsul se accelerează
• Persoana gâfâie
• Începe să urle
• Se agită, gesticulează
 FRICA (TEROAREA)
• ESTE O REACȚIE DE convulsiv
APĂRARE • Strigăt
• Paloare cadaverică • Înlemnire sau fugă
• Părul se face măciucă
• Ochii sunt larg
deschiși cu pupilele
lărgite
• Tremor
• Mușchii devin rigizi
sau se contractă
 DISPERAREA (TRISTEȚEA PROFUNDĂ)
• Paloarea feței
• Sprâncenele devin oblice, fața se alungește,
colțurile gurii se lasă în jos, apar cute pe
frunte
• Privirea devine ștearsă, inexpresivă
• Inima și respirația își încetinesc ritmul
• I se înmoaie picioarele
 BUCURIA EXPLOZIVĂ
• Fața se îmbujorează • Statura se îndreaptă
• Ochii sticlesc
• Trăsăturile feței
capătă o alură
ascendentă
• Unii sar, bat din
palme
• Râd din toată inima
• Bătăile inimii se
accelerează
 SENTIMENTELE
• Sunt structuri ample de tendinte si aspiratii,
relativ stabile, care orienteaza, organizeaza,
declanseaza si regleaza conduita.
 ATAȘAMENTUL
• Premisele principale ale teoriei atasamentului (John
Bowlby apud Ayala Malach Pines, 2011):
Experientele timpurii ale copilului, sau modelele de lucru
internalizate vis a vis de relatia cu mama sunt esentiale,
acestea determinand atitudinea si comportamentul fata
de indragostire si relatii intime ale viitorului adult.
• Pe baza acestor experiente, indivizii ajung sa considere
ca merita sau nu sa fie iubiti si ca ceilalti pot sau nu sa
le ofere ajutor sau dragoste.
• Aceste experiente modeleaza tipurile de relatii pe care
indivizii le vor avea pe parcursul vietii, si mai ales felul
in care persoanele vor interpreta aceste relatii.
 ATAȘAMENTUL
• Mary Ainsworth (psiholog canadian care s-a
ocupat de psihologia dezvoltării la copilul mic)
împreună cu colegii ei au observat că bebelușii
ale căror mame au răspuns într-un mod sensibil la
semnalele lor pe parcursul primului an de viață,
nu numai că plâng mai puțin pe parcursul celei
de-a doua jumătăți a acelui an, în comparație cu
bebelusii mamelor mai puțin responsive, ci sunt
totodată mai dispuși să accepte dorințele
părinților lor (Ainsworth et al., 1978).
 Caracteristici ale atasamentului:

• legaturile intime dintre indivizi au caracter

fundamental si indeplinesc o functie biologica
• comportamentul copilului este influentat major
de modurile in care este tratat de catre parintii
lui, in special de figura materna
• teoria atasamentului este o teorie care pune
accentul pe dezvoltare continua in favoarea
teoriilor care invoca stadii specifice ale
dezvoltarii (la care se presupune ca o persoana
poate sa ramana fixata si/ sau la care poate sa
regreseze).
 Tipuri de atașament
• Atasamentul securizant– individul are incredere ca
parintele (sau ingrijitorul) va fi responsiv cand ii va cere
ajutorul in confruntarea cu situatii primejdioase. El va
explora cu incredere mediul inconjurator. Copilul care
dezvolta un astfel de tipar se bucura de relatia cu o
mama atenta si disponibila la nevoile lui afective, in
special cand cauta protectie si alinare. Acesta este de
cele mai multe ori un copil fericit si multumit, mai
increzator si competent, fiind mai putin solicitant in
ingrijirea lui.Totodata, acesta se va bucura de o
comunicare libera mult mai mare cu mama sa –
conversatiile sunt libere, pe teme variate si exista o
usurinta in exprimarea emotionala.
• Atasamentul anxios-ambivalent - caracterizat de
anxietate si rezistenta – individul nu are
certitudinea ca adultul va fi disponibil cand ii va
cere ajutorul. Figura de atasament are momente
de disponibiltate fluctuante – acesta poate folosi
amenintari cu abandonul ca mijloc de control. In
acest caz copilul este de multe ori ambivalent, are
tendinta sa planga si sa se agate.
Comunicarea este fragmentata, iar subiectele se
schimba rapid.
• Atasamentul evitant -caracterizat de anxietate si
evitare – in acest caz individul se asteapta sa fie
refuzat categoric atunci cand cere ajutorul. De
cele mai multe ori, individul a fost respins, in
momente importante, in repetate ori de catre
figura materna. Copilul va pastra distanta si poate
dezvolta tendinte agresive catre ceilalti copii.
Conversatia este limitata, subiectele sunt
mentinute la nivel impersonal, iar orice referire la
afect este omisa. In cele din urma acest individ va
incerca sa-si traiasca viata independent din punct
de vedere emotional, fara ajutorul celorlalti.
• Cei cu atasament de tip securizant (doua treimi din cazuri) vroiau
sa exploreze camera independent de mama lor, dar se uitau si dupa
aceasta, pentru a vedea daca e acolo. Cand au fost separati de
aceasta au plans, dar la revenirea mamei, s-au bucurat si si-au
intins mainile spre ea
• Cei cu atasament de tip anxios sau ambivalent( 10%) pareau foarte
nesiguri, tematori. Nu vroiau sa se desprinda de mame si sa
exploreze camera de unii singuri. Cand au fost separati de mama lor,
au fost foarte afectati, agitati peste masura si plangand foarte mult.
Cand mama s-a intors, au cautat sa se apropie de aceasta, dar in
acelasi timp au respins-o furiosi, nevrand sa fie calmati si luati in
brate de aceasta
• Cei cu atasament de tip evitant (20-25%) pareau independenti, au
explorat camera fara ajutorul mamei si spre deosebire de copiii
incadrati in tipul de atasament sigur, nu s-au uitat sa vada daca
mama lor era aproape de ei sau nu. Cand au fost separati de mama,
au fost foarte detasati, si totusi, analizandu-se bataia inimii, s-a
constatat ca nu se simteau tocmai bine. La revenirea mamei, acestia
ori au certat-o ori au evitat-o.
• Astfel, s-a constatat ca exista 3 tipuri de atasament:
• 1. Atasamentul securizant Persoanele din aceasta categorie nu se
tem sa depinda de altii sau altii sa depinda de ele; Considera ca sunt
demne de iubire si respect si au incredere in oameni, plecand de la
premisa ca intentiile acestora sunt bune, in general. Sunt foarte calzi,
reusind sa se apropie rapid de ceilalti si sa-si creeze relatii intime, fara
teama de a fi abandonati sau sufocati. Nu se tem nici de singuratate.
• 2. Atasamentul anxios-ambivalent Persoanele din
aceasta categorie, de regula, sunt foarte nesigure si cer de la partener
foarte multe dovezi de afectiune si apropiere, deoarece considera ca
acesta nu-i iubeste sau vrea sa-i paraseasca. Au convingerea ca nu sunt
iubiti si apreciati asa cum ar trebui. Au o stima de sine scazuta si tendinta
de a dezvalui prea mult despre ei. Sunt foarte gelosi si posesivi. De obicei
sunt perceputi de ceilalti ca fiind prea insisteni si sufocanti.
• 3. Atasamentul evitant Aceste persoane apreciaza singuratatea,
izolarea. Nu au incredere in celalti si nici nu vor sa depinda de acestia.
Se tem de relatiile intime, stabile, preferand mai degraba aventurile de
noapte. Intr-o relatie, sunt foarte distanti, desi partenerii lor isi doresc sa
se apropie de acestia. Sunt cei mai predispusi sa-si insele partenerul si se
despart frecvent.
 Critici aduse teoriei atașamentului
• faptul ca se pune prea mult accentul pe relatia mama-
copil, excluzand celelalte relatii (cu tatal, bunicii, fratii,
prietenii, profesorii etc)
• faptul ca mama este privita ca principalul repsonsabil
vis a vis de relatiile copiilor. Pana la urma, influenta pe
care o relatie esuata o are asupra individului, e mai
putin importanta decat comportamentul mamei in
primele luni de viata ale copilului?
• experientele din copilarie sunt considerate a avea un
impact mult prea mare si definitoriu pentru indivizi,
neluandu-se in considerare faptul ca oamenii evolueaza
si invata din interactiuni si relatii pe toata durata vietii.