You are on page 1of 10

Driblingul

Este un element tehnic foarte important în jocul de baschet, el


dând posibilitatea jucătorilor să se deplaseze în teren fără a se abate de la
regula paşilor.
În învăţare, jucătorii trebuie obişnuiţi să conducă mingea cu
ambele mâini şi să folosească aceasta în funcţie de poziţia adversarului.
Clasificarea driblingului

Driblingul se clasifică după mai multe criterii:

1. După înălţimea lui:


înalt;
mediu;
jos.

2. După situaţia tactică de joc:


de aşteptare (de protecţie a mingii);
de trecere din terenul de apărare în terenul de atac;
de depăşire a adversarului.

3. După direcţia deplasării:


spre înainte;
spre înapoi;
în lateral.
Descriere
De pe loc sau din deplasare, mecanismul de execuţie al mişcării
este acelaşi. Singura deosebire constă în unghiul sub care este impulsionată
mingea spre sol, acesta fiind determinat de viteza de deplasare a
jucătorului (cu cât viteza este mai mare cu atât unghiul va fi mai mic).
Palma, cu degetele răsfirate ia contact cu mingea încă pe
traiectoria sa ascendenta (din rebondul solului). Prin flexarea braţului din
articulaţia cotului, şi a mâinii din cea a pumnului, se amortizează forţa
ascensională a mingii care este totodată controlată. Imediat, palma
imprimă mingii o nouă impulsie spre sol, printr-o mişcare a antebraţului
din articulaţia cotului, a pumnului şi degetelor, conducând mingea pe
această traiectorie descendentă.
Corpul păstrează o poziţie uşor aplecată, înclinarea lui fiind
raportată la viteza de deplasare a jucătorului: la o viteză de deplasare mai
mare corpul este mai ridicat, cu trunchiul mai drept.
Bratul opus celui cu care se driblează este uşor îndoit din cot şi
constituie un element de protecţie a mingii din lateral. Capul este ridicat,
cu privirea cuprinzand un câmp vizual cât mai mare.
Greşeli de execuţie
mingea este plesnită sau lovită şi nu împinsă prin lucrul braţului şi a
palmei;
trunchiul prea aplecat prin flexia bazinului micşorează câmpul de
vizibilitate al jucătorului;
corpul se balansează vertical în timpul executării driblingului;
se priveşte mingea şi nu jocul în ansamblul lui.

Folosirea acestui element ofensiv în timpul jocului trebuie să fie


motivat tactic:
de trecerea mingii din terenul de apărare în cel de atac;
ca element de organizare a sistemului de atac;
în atacul în superioritate numerică, în acţiunile de depăşire, pe
contraatac;
împotriva apărărilor agresive;
pentru scoaterea (degajarea) mingii din zone aglomerate şi după
recuperare la panou.
Metodica învăţării driblingului

Învăţarea driblingului va trebui abordată ca execuţie atât cu mâna


îndemânatică cât şi cu cealaltă. Exerciţiile sub formă de concurs
(ştafetele) sunt cele mai indicate a fi folosite în învăţarea driblingului.
1. Dribling pe loc:
cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
înalt, mediu, jos.
2. Dribling din mers şi uşoara alergare:
 cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
 spre înainte, cu spatele;
 înalt, mediu, jos.
3. Dribling cu ocolire de obstacole;
4. Dribling şerpuit;
5. Dribling în teren, cu temă:
la semnal auditiv sau vizual (se indică schimbarea mâinii sau
schimbarea de direcţie);
cu schimbari de directie, cu piruete.
6. Dribling, oprire, pasă;
7. Dribling, oprire, aruncare la coş din săritură;
Aruncarea la coş de pe loc cu o mână din faţă

În jocul actual, prin dezvoltarea mijloacelor defensive, aruncările la


coş cu două mâini nu mai reprezintă procedee curente de finalizare. Locul
lor a fost luat de aruncările la coş cu o mână.
Descriere. Din poziţie iniţială, mingea este ţinută în priză
asimetrică, în dreptul pieptului, la nivelul bărbiei. Palma mâini care execută
aruncarea se află înapoi şi puţin sub minge, cu degetele răsfirate şi cu cotul
orientat în jos, flexia antebraţului pe braţ şi a mâini pe antebraţ formând
aproximativ un unghi de 90º. Cealaltă mână sprijină mingea din lateral iar
privirea este orientată la inel sau panou.
Piciorul de pe partea braţului de aruncare este cu o jumătate de talpă
înaintea celuilalt. Greutatea corpului este egal repartizată pe ambele
picioare, pe întreaga suprafaţă a tălpilor.
Execuţia aruncării începe printr-o triplă flexie a membrelor
inferioare care fac ca centrul de greutate al corpului să coboare puţin; în
acest timp, mingea rămâne la nivelul bărbiei jucătorului.
Mingea este trecută pe palma braţului de aruncare (care se găseşte
acum sub minge) şi părăseşte mâna ca urmare a unei ultime impulsii date
printr-o frexie palmară pronunţată din articulaţia pumnului. Braţul stâng
rămâne în lateral şi în sus, constituind element de proecţie a mingii pe
ultima parte a aruncării.
În finalul execuţiei corpul este extins, uşor pe vârfuri, cu greutatea
deplasată pe piciorul din faţă. Bratul de aruncare este întins în sus şi înainte,
cu palma şi degetele răsfirate, orientate în jos.
Greşeli de execuţie
priza la minge nu este asimetrică, mingea fiind ţinută în palme în
formă de pâlnie (una în faţa iar cealaltă înapoia mingii);
cotul braţului de aruncare este orientat în lateral şi nu pe direcţia
aruncării;
degetele mâinii care aruncă nu acoperă o suprafaţă cât mai mare de pe
calotă, nefiind răsfirate suficient pe minge;
poziţia iniţială incorectă: jucătorul ţine înainte piciorul opus braţului
cu care se execută aruncarea iar greutatea corpului este repartizată pe
piciorul din faţă;

Utilizare tactică
Aruncarea la coş cu o mână de pe loc reprezintă procedeul cel mai
folosit în jocul actual de baschet pentru aruncările efectuate de la
distanţe mici şi mijlocii. Reprezintă, totodată, mecanismul de bază
pentru aruncările cu o mână executate din deplasare şi din săritură, cu
singura deosebire că priza mingii se face într-o poziţie mai înaltă.
Metodica învăţării aruncărilor la coş de pe loc

1. Exerciţii imitative fără minge. Imitarea lucrului din braţ şi din palmă
precum şi coodonarea dintre braţe şi picioare. Urmează imitarea
integrală a procesului de aruncare;
2. Execuţii de la 1 m de panou pe un unghi de 45º în partea dreaptă a
panoului şi apoi de pe partea stângă. Se va insista asupra însuşirii
corecte a lucrului din articulaţia palmei şi a braţelor;
3. Aruncări la coş perpendicular pe panou la 1-1,5 distanţă de coş. La
început trebuie pus accent pe realizarea aruncărilor la coş cu panoul şi
apoi direct pe coş;
4. Executarea aruncărilor la coş tot din cele trei poziţii, dreapta, stânga şi
din faţă, însă se măreşte distanţa faţă de panou la 2-3 m;
5. Aruncări la coş fără panou, la început de la 1 m faţă de coş, apoi
distanţa mărindu-se treptat la 2-3 m. Unghiurile de aruncare sunt
aceleaşi: dreapta, stânga, din faţă.
Consolidarea aruncării la coş de pe loc se realizează în relaţie cu
alte elemente tehnice (opriri, dribling, fentă, pivotare, etc.):

1. Aruncarea mingii în sus şi înainte, săritură şi prindere, oprire şi


aruncare la coş de pe loc;
2. Dribling, oprire, aruncare la coş de pe loc (dreapta, stânga sau din
fata);
3. Dribling, oprire, fentă de pasă (sau de depăşire), aruncare la coş de pe
loc;
4. Alergare, prinderea mingii, oprire, pivotare, aruncare la coş de pe loc;
5. Dribling, oprire, pivotare, aruncare la coş de pe loc;
6. Alergare, prinderea mingii, oprire, fentă, aruncare la coş de pe loc;
7. Asezaţi perpendicular pe panou la linia de aruncări libere. Sub panou
se află profesorul cu mingea, pe care o aruncă în diferite direţii
(dreapta, stânga, înainte) iar fiecare elev din şir se va deplasa după
minge executând oprire, pivotare şi aruncare la coş de pe loc.