LEPTOSPIROZA

Etiologie
• leptospiroza este o boală infecţioasă comună animalelor si
omului
• leptospirele fac parte din genul Leptospira, familia Spirochetae
având ca reprezentanţi doua specii – L. interrogans şi L.
biflexa, cu mai multe serotipuri şi serogrupuri fiecare
• în ceea ce priveşte caracteristicile antigenice, există mai mult
de 200 de serotipuri care se grupează în 23 de serogrupe
• rolul dominant în înbolnăvirea omului îl au 13 serogrupe – L.
icterohaemorragiae, hebdomadis, grippotiphosa, pomona,
tarassovi, bataviae, javanica, canicola, ballum, pyrogenes,
cynopteri, autumnalis, australis – aceste serogrupe
identificându-se prin investigaţii de laborator de către serviciul
veterinar
• leptospirele au lungime variabilă (4 – 40µ) şi grosime (0.6 –
0.12µ)
• nu pot fi observate la microscopul obişnuit ci doar la
microscopul cu câmp obscur
• traversează filtrele biologice cu uşurinţă pentru că au grosime
mică
• pot fi evidenţiate prin coloraţia Fontana-
Tribandeau(impregnatie argentică)
• se pot cultiva pe medii speciale de cultură care conţin ser de
iepure sau pe mediul Korthof ce contine peptona Witte
Fig. 1
 Caractere epizootologice

• animalele cu receptivitate pentru leptospiroză

sunt: porcul, bovinele, câinele, oaia, capra
măgarul, pisica, vulpea
• păsările sunt mai putin receptive
• tineretul este mai receptiv, comparativ cu
animalele în vârstă
• factorii predispozanţi pot fi: efortul fizic din
muncile agricole, gestaţia avansată,
deficienţe alimentare, parazitozele, infecţiile
bacteriene şi virotice. La canide, masculii au
predispoziţie din cauza atitudinii de a mirosi
organele genitale şi urina altor câini
• sursa de infecţie o reprezintă animalele
bolnave precum şi cele contaminate dar fără
manifestare clinică
• de obicei, leptospirele sunt cantonate în
rinichi de unde se elimină prin urină
• transmiterea leptospirelor de la animale la om
Fig. 2
se poate realiza pe diferite căi; contact cu
animalele bolnave sau purtatoare de
leptospire - la îngrijirea, la sacrificarea
animalelor
• de asemenea, leptospirele ajung în organism prin
apa contaminată în urma eliminărilor de urină de
către animalele bolnave, în timpul scăldatului,
pescuitului, folosirii apei din lacurile de suprafaţă
• totodată, pe cale alimentară, prin produsele
contaminate de rozătoare bolnave sau prin produsele
de abator contaminate
• receptivitatea este generală pentru populaţie în toate
grupele de vârstă
• după trecerea prin boală se formează o imunitate
specifică de serotip, care nu protejează de
înbolnăvirea cu alte serotipuri de leptospire
• preponderent boala e întâlnită la crescătorii de
animale, lucrătorii din abatoare, veterinari
• a fost stabilit că anumite serogrupuri de leptospire îşi
menţin existenţa, parazitând în organismele anumitor
specii de animale, astfel că, de această
particularitate biologică trebuie ţinut cont la
efectuarea anchetei epidemiologice în focare şi a
măsurilor antiepidemice
• astfel, L. grippotiphosa e întâlnită la şoarecele
cenuşiu de câmp, L. icterohemorragiae – şobolan
cenuşiu şi câine, L. pomona – porcul, bovinele, Fig. 3
câinele, L. canicola – câinele, bovinele, porcul, L.
hebdomadis – bovinele, şoarecii, L. tarassovi –
porcul şi şobolanii
 Patogeneză
• este strâns legată de rezistenţa organismului
precum şi de virulenţa şi numărul germenilor
• leptospirele au o deosebită afinitate pentru ficat,
care suferă modificări degenerative ca o
cosecinţă a acţiunii mecanice directe a
germenilor şi a acţiunii indirecte – toxice –
asupra hepatocitului
• consecinţa lezării celulei hepatice este icterul în
cea mai mare măsură hepatogen şi mai puţin
hemolitic
• leziunile renale frecvente în leptospiroză sunt o
consecinţă a acţiunii directe a leptospirelor
• diateza hemoragică se produce în urma acţiunii
toxinelor asupra endoteliului vascular cât şi a
trombopeniei cauzate de lezarea ficatului
• acţiunea hemolitică a unor leptospire explică
producerea anemiei, a hemoglobinuriei şi parţial
a icterului
• la suine leptospirele pot traversa placenta, Fig. 4
invadând fetuşii, fapt care are drept consecinţă
avortul
 Tablou clinic
• la om, boala începe brusc cu frisoane, febră,
cefalee puternică, vertijuri, adinamie,delir, dureri
articulare, insomnie şi slabiciune generală
• pot apărea la 2-3 zile de boală, semne de
meningism, iar spre sfârşitul primei săptămâni de
boală simptome meningeale – rigiditatea muşchilor
occipitali – puncţia rahidiană confirmând
diagnosticul de meningită leptospirică seroasă,
evoluţia căreia fiind de obicei benignă
• apar şi tulburări hemoragice sub formă de
hemoragii nazale, gastrointestinale
• forma icterică se manifestă prin apariţia
icterului;pielea şi mucoasele devin galbene
• icterul apare în a doua sau a treia zi de boală, apoi
dispare peste 2-3 săptămâni Fig. 5
• afectarea renală este caracteristică, manifestându-
se din primele zile de boală, prin nefropatie cu
proteinurie moderată; în urină apar hematii
proaspete şi urme eritrocitare, leucocite, precum şi
cilindrii hialinici şi celule de epiteliu renal
• semnele de afectere renală se manifestă începând
cu ziua 7-10 de boală prin oligurie care alternează
cu anuria
• este posibilă instalarea
insuficienţei renale acute care
duce ulterior la uremie – cauza
cea mai frecventă a deceselor
bolnavilor
• în leptospiroză pot apărea
complicaţii oculare precum
iridociclită(fig.5) sau afecţiuni
cardiace precum miocardita

Fig. 5
 Diagnostic

• diagnosticul diferenţial, la om, se face

faţă de bolile: gripă, tifos exantematic,
febra hemoragică cu sindrom renal,
fibra tifoidă şi paratifoidă A şi B, febra
Q, hepatitele virale acute, meningitele
seroase şi de altă natură
• diagnosticul de laborator cel mai uşor
de executat este reacţia de
microaglutinare-liză, însă dă rezultate
numai după trecerea a 7 zile de la
debutul bolii
• se poate face şi examen bacteriologic
prin inoculare pe cobai
• Fig. 6
• examenele de laborator au
dezavantajul că au caracter
retrospectiv
• se pot face în cadrul examenului
serologic teste ELISA care să
detecteze anticorpi umani sau animali
 Tratament
• la animale rezultate s-au obţinut prin
administrarea de antibiotice precum
streptomicina şi teramicina
• se pot folosi la animale preparate
imunoprofilactice
• la taurine, ovine, caprine şi cabaline profilaxia
specifică se aplică numai de necesitate
• la porcine se vaccinează antileptospiric, cel
puţin la animalele gestante în a 55-a şi a 65-a
zi de gestaţie
• vierii se vaccinează trimestrial utilizându-se
vaccinul inactivat antileptospiric bivalent
pomona – tarassovi Fig. 7
• la om bolnavii de leptospiroză se
spitalizează, cei în cazuri severe cu icter şi
anurie se supun la terapie intensivă cu
hemodializă
• terapia specifică include antibiotice precum
penicilina, ampicilină, tetraciclină,
cefalosporine şi gamaglobulina
antileptospirică
 Profilaxie şi control
Măsurile de profilaxie şi control se bazează pe:
• identificarea cazurilor
• sisteme de raportare eficiente
• coroborarea datelor şi corelarea lor cu
prevalenţa
• datele privind ratele prevalenţei în populaţiile
animale locale(domestice şi sălbatice)
Întreruperea căilor de transmitere de la animal la
om reprezintă factorul esenţial în controlul
leptospirozei umane, omul fiind întotdeauna o
gazdă accidentală
Elementele cheie în realizarea acestui obiectiv
sunt următoarele:
• identificarea surselor de infecţie Fig. 8
• controlul infecţiilor la speciile gazdă
• combaterea rozătoarelor purtătoare
• reducerea contactului cu animalele purtătoare
• excluderea mediilor contaminate cunoscute
• igiena profesională
• vaccinarea
• informare-educare
• asigurarea facilităţilor de laborator şi a
 Bibliografie

Bolile infecţioase ale animalelor domestice - Volintir V. , Ed. Didactică şi Pedagogică

Bucureşti, ediţia 1975
Tratat de bacteriologie medical-veterinară
şi introducere în micologie - Simona Ivana, Ed. Ştiinţelor medicale 2006

Site-uri internet : www.sanatatea.com

http://ro.wikipedia.org
http://microbwiki.kenyon.edu
http://phil.gov