I.1.

AFECTIVITATEA

Subsistem al personalitatii I. Caracterizare generala Constituie una din laturile activismului psihic. Prin continutul si dinamica sa este inalt conditionata, are o natura relational-comunicativa este selectiv-evaluativa in raport cu imprejurarile de viata pe care le traverseaza persoana. Ca proces psihic reglator, reflecta sub forma unor trairi subiective specifice, relatiile omului cu realitatea din perspectiva raportului ce exista intre cerintele subiective si conditiile de satisfacere a lor, oferite de imprejurarile de viata. Neveau explica imprejurarile de viata ca intrand in sfera definirii fenomenelor afective (ca reactie la teoriile reductioniste si biologizante). Neveanu subliniaza ca emotia era caracterizata ca fenomenul psihic de maxim sintetism, in sensul unificarii conduitei si al asigurarii unei constructii stabile pt personalitate. Sinteza se refera atat la succesiunea trairilor ce intra in continutul unor trebuinte si motive, cat si la faptul ca trairile afective iau forma unor deprinderi afective sau sentimente si pasiuni. A nu poate fi disociata de procesele neurosomatice ce-si dezvolta functii secundare pt a participa la functia efectiva a adaptarii, ea raspunde si participa direct la activitatea si relatiile sociale in functie de care se motiveaza. A trebuie inteleasa si explicata ca parte componenta nemijlocita si organica a vietii, in sensul ei complex, biosocial. Din aceasta perspectiva integratoare rezulta ca A se construieste din modalitatile evolutive ale psihicului: excitabilitatea, sensibilitatea si constiinta. Emotia ca traire si comunicare, stare si act, proces intern si relatie trebuie privita ca rezerva a comportamentelor noastre si, in acelasi timp, acceptata in sine ca un comportament al persoanei. A este decisiva pt geneza si evolutia personalitatii, implinind un rol important in adaptare, prin adecvarea flexibila la conditii si scop al conduitei umane. Daca procesele de cunoastere reflecta starea obiectului, A reflecta starea subiectului. Starile, trairile obiectului iau nastere prin corelarea informationala, in sensul ca oricarui act cognitiv, intelectual, ii sunt asociate una sau mai multe trairi. Geneza trairii este declansata de concordanta sau discordanta dintre seria evenimentelor externe si interne. Neveanu subliniaza ca motivatia si A sunt congenere (=din aceeasi speta, izvor, sursa) si functional interdependente. Aceasta interdependenta este un act tranzactional in sensul ca emotia izvoreste din motiv, dar este dependenta in desfasurarea ei de deprinderi, de intelect, de factori ai personalitatii, ai mediului culturali, ceea ce nu permite echivalarea tensiunilor emotionale cu simpla actionare a motivului. M. Golu dpdv informational distinge 2 stadii in desfasurarea proceselor afective: stadiul primar ce se realizeaza in contextul relatiei neconditionate de orientare si exprima o traire nespecifica de incertitudine. (Ce se intampla?)

 stadiul secundar se realizeaza in cursul procesului de perceptie sau actiune asupra

situatiei si exprima o traire specifica cu desnodamant favorabil sau nefavorabil al tentativei de integrare cognitiva sau de asimilare practica. M. Golu emite ipoteza existentei informatiei de tip afectiv argumente: a) comunicarea afectiva a individului cu lumea precede in timp comunicarea de tip cognitiv; b) orice proces cognitiv implica in sine o componenta efectiva, care isi integreaza semnalele informationale rezultate din compararea datelor despre obiectele percepute sau gandite inpreuna cu dinamica motivelor si scopurilor activitatii; c) emotia este factor de orientare-selectie in reglarea cursului actelor psihice, dar si ai indicatorilor valorici ai activitatii (placerea sau neplacerea in activitate); d) in orice situatie externa se include semnificatia pragmatica, care este relevata si fixata afectiv; e) pattern-urile fixate in memorie contin indicatori informationali asupra gradului de reglare sau dezorganizare ai evenimentelor percepute anterior si actioneaza ca selectori anticipativi pt comunicarile ulterioare; f) alterarea patologica a structurilor afective atrage dupa sine dereglari in comportament, ceea ce corespunde pierderii unei dimensiuni informationale cu functie reglatorie specifica. Caracteristicile fenomenelor afective A include 3 categorii de fenomene: a) reactile afective = emotii (frica, bucurie, manie etc); b) starile afective = sentimente (placere-neplacere, invidie, gelozie); c) atitudinile afective = sentimente, tendinte care presupun anticipatie si prelungire a trairilor dicolo de actiunea propriu-zisa (iubire, indoiala, admiratie); Caracteristici: durata proceselor afective persistenta in timp a semnificatiei factorului care a produs trairea afectiva;

1. 2.

intensitatea forta si profunzimea cu care se traieste procesul afectiv; ea creste in functie de valoarea si sensul pe care le acorda persoana obiectului trairii sale, mai este dependenta si de particularitatile dinamico-energetice ale persoanei; intarirea emotiei sau a sentimentului se obtine pe calea cresterii semnificatiei fata de obiect (persoana), nu prin reflectare. Repetarea starilor afective, in aceleasi propozitii cu aceleasi semnificatii le toceste, le scade tensiunea emotionala si le transforma in obisnuinta. polaritatea fenomenelor afective tendinta lor de a se apropia de un pol sau altul: bucurie sau tristete, dragoste sau ura.

3. 4.

caracterul stenic sau astenic esprima tendinta mobilizatoare sau demobilizatoare a fenomenelor afective pt activitate si este determinat de particularitatile persoanei, de gradul de exersare, de pregatirea psihica. Caracterul organizator sau dezorganizator al emotilor a fost tratat de urmatorii autori astfel: P. Pieron stari de deruta, alarmante, de dezorganizare a adaptarii; P.Janet emotiile sunt intotdeauna dezorganizatoare; W.B. Cannon fenomene de mobilizare energetica, chiar daca in cursul derularii lor apar momente de dereglare, ele sunt intotdeauna directionate spre elaborarea de noi conduite de adaptare;

expresivitatea trairilor afective mimica emotionala si pantomima, intonatia vocii, stralucirea ochilor, dar si din comportamente mai complexe: rasul, plansul, dansul, s.a.m.d. Emotiile cresc conductibilitatea electrica a pielii, schimba compozitia chimica a sangelui, cea hormonala, se modifica datorita cresterii de zahar in sange, ca efect al secretiei hormonilor suprarenali-adrenalinici.

5.

caracterul unei largi conditionari a A este constatabil atat la geneza proceselor afective umane, pt ca se dobandesc in cursul vietii pe cai-reflex conditionate, cat si in dezvoltarea lor in raport cu noi factori si noi experiente ale persoanei;

6.

Categoriile proceselor afective: emotii, dispozitii, sentimente, pasiuni (emotii superioare) Procesele emotionale au rol in declansarea si sustinerea energetica a activitatii adaptative si a celei de luare in stapanire a ambiantei. In contextul oricarui fenomen emotional se disting: a) modificari organice si vegetative secundare (puls, secretii lacrimale); b) comportamente motorii afective desfasurate sau schitate: frica, tremurul, crisparea; c) trairi subiective de un anumit grad de complexitate si avand o anumita semnificatie pt persoana care le incearca. A sta la baza vietii psihice, grupand toate starile sufletesti. Radacinile acestora se situeaza la nivelul instinctului, inconstientului, dar modul lor de desfasurare suporta influente si conditionari socioculturale, initial formele de afectivitate sunt difuze, egocentrice, dezvoltanduse inainte ca distinctia dintre EU sau TU sa actioneze in mod concret. Uneori atat la varsta mica cat si adulta cumularea de socuri emotionale poate provoca o serie de conflicte interioare ce pot impiedica profund dezvoltarea structurii de personalitate. Complexele sunt expresia unor asemenea socuri emotionale repetate, de asemenea nevrozele, unele psihoze si refularile de tot felul (EX: instabilitatea emotionala este uneori expresia laturii dinamico-energetice a personalitatii, alteori simptomul unei destructurari afective) Distimia (discomfortul psihic afectiv) constituie una din formele si gradele de depresie. Eutimia (comfortul afectiv) poate sa aiba oscilatii sau sa se deterioreze. Atimia exprima absenta manifestarilor afective exterioare, ca in cazul schizofreniei. Emotiile: sunt stari afective ce apar brusc, au desfasurare scurta, intesitate mare si se exprima viu in conduita. Ele sunt sustinute intr-o masura mai mare de mecanismele reflex-conditionate si dispun de un control constient mai scazut, fiind greu educabile. 1. Frica este o emotie primara neplacuta, provocata de amenintarea unei primejdii si asociata, de regula, cu tendinta de aparare: a) frica poate fi instinctiva ( o gasim in manifestarea animalelor); b) spaima este o emotie de frica ce apare brusc si violent, insotita de o cutremurare a intregii fiinte cu expresivitate bine definita. Spaima poate duce la un soc atat de puternic incat pot aparea tulburari: logopatii, albirea completa a parului;

c) frica obisnuita se caracterizeaza printr-o senzatie de gol in stomac, prin gandul la ajutor si la capacitatea de a gandii. 2. Placerea ca emotie, fie fizica sau spirituala, se poate manifesta ca o stare de buna dispozitie, euforie sau sub forme mai intense (fericire are o durata scurta dar intensitatea si reverberatia, iradierea o fac sa fie perceputa diferentiat ca timp de la persoana la persoana) bucuria poate sa apara intr-o multitudine de imprejurari de viata legate de succes, de joc, de opere de arta, de descoperire a adevarului, de revedere a celor dragi. placerea si bucuria sunt emotii stenice (au tendinte mobilizatoare pt activitate). 3. Durerea este o emotie astenica si poate incepe intr-o forma vaga, ca neplacere, aceasta poate fi provocata de o disfunctie organica sau din cauze sufletesti (insuccese, jigniri, insatisfactie, vesti neplacute etc). Durearea sufleteasca poate degenera in deprimare (distimie) care sa fie evidentiata de un amestec de neplacere si lipsa de incredere. Inrudita cu deprimarea este tristetea care are la baza o emotie de slabiciune, de slaba rezistenta impotriva unui rau, inselarea increderii acordate unei persoane (moduri de manifestare: lacrimi amare, plans abundent, gemete). Legi ale durerii si placerii:

1. legea contrastului durerea este mai mare, cand urmeaza dupa o bucurie recenta sau
cand ne reamintim o bucurie si este mai mica daca urmeaza unor stari de durere repetate;

2. legea participatiei tristetea, durerea se micsoreaza, cand stim ca exista cineva alaturi
de noi si invers in colectivitate bucuria creste;

3. legea responsabilitatii suferim mai puternic atunci cand suntem constienti ca purtam
vina unei suferinte sau nenorociri si ne bucuram mai mult cand contribuim la un succes al cuiva;

4. legea iradiatiei afective bucuria se extinde si asupra obiectelor inconjuratoare

(oamenii par mai simpatici, ambianta mai placuta, cerul parca este mai albastru), in cazul marilor durerilor psihice omul cauta sa se izoleze iar in cazul bucuriilor tinde spre comunicare mai larga. 4. Mania este o emotie de revolta impotriva altuia sau asupra ta, pt o neputinta. Ea poate lua forme mai simple (amenintarea) sau mai complicate (furia). Stresul (sindromul general de adaptare) Hans Selye introduce conceptele: stres nespecific, corticoizi, sindrom general de adaptare, boli de adaptare. Neveanu considera ca stresul este o emotie. Ca reactie nespecifica stresul este insotit de un tablou difuz in sensul de stare generala proasta, dureri interne, slab conturata, limba incarcata, dureri articulare, tulburari digestive, lipsa poftei de mancare, eliminarea din organism a unor cantitati de azot, fosfor si potasiu. Nelinistea si incertitudinea cu privire la sine il fac pe bolnav sa intre si mai mult in starea de bolnav.

H. Selye (1969) organismul uman reactioneaza intr-o maniera nespecifica la orice stimulare interna sau externa. Consecinte: oboseala, depresie, anxietate, boli. Stresul psihic = stare de tensiune, incordare si discomfort determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrare sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme. Modalitatea de manifestare a stresului psihic si fiziologic: a) faza reactiei de alarma

b) c)

faza de rezistenta se activeaza mecanismele de autoreglare, aparare a eului, care duc la cresterea nivelului de rezistenta dincolo de limita normala faza de amplificare si extindere se instaleaza in cazul cand mecanismele de aparare si restabilire a echilibrului cedeaza in fata efectelor agentului stresant, capacitatea de rezistenta scazand pana la epuizare.

Stresul psihic fenomen curent al vietii moderne datorita ritmului solicitarilor in crestere rapida. Intre anumite limite stresul joaca un rol important in dezvoltarea personalitatii si imbunatatirea performantei. Efectele cu rol dezadaptativ se instaleaza numai atunci cand forta si durata de actiune depasesc pragul superior de rezistenta a persoanei. Nevoi pentru gestiunea stresului: intelegere, autodiagnoza propriei vulnerabilitati elaborarea unor strategii proprii de lupta impotriva stresului. Fiziologic, stresul duce in final la manifestari cardiovasculare, musculare, metabolice, se elimina glucoza si acizi grasi in organism mai mult decat e nevoie. Cauzele stresului: viata in grup este generatoare de tensiuni mai ales pt persoanele care au trebuinte mari de intimitate, deci pt cei care au dificultati de adaptare; imaturitatea emotionala si temperamentala sunt surse ale conflictelor; situatii legate de pierderi schimbarea o situatie de schimbare poate antrena rezistente care se manifesta sub forma de stres incertitudinea lipsa informatiilor precum si excesul lor lipsa organizarii neintelegerea responsabilitatilor zgomotul, viteza, ritmul accelerat al vietii, transportul in comun trebuinte nesatisfacute in legatura cu activitatea sau sarcinile de indeplinit H. Selye afirma adaptabilitatea este caracteristica poate cea mai caracteristica a vietii . Adaptarea este intotdeauna este concentrarea in spatiu a efortului. Dispozitiile afective Sunt stari relativ discrete, de intensitate medie care dau o tonalitate afectiva activitatii psihice pe o perioada variabila de timp. Uneori sunt asociate unor cauze organice

 Dipozitiile afective sunt expresia unor desfasurari emotionale, dar in acelasi timp se instituie ca premise pt declansarea unor noi emotii. Cand o persoana este insuficient maturizata afectiv percepe o situatie ca fiind imposibil de rezolvat pe o cale rationala si atunci se poate produce dezechilibrul, stresul sau boala. Kretschmer diferentiaza dispozitia ciclotimica de cea schizotimica: ciclotimicul trece cu usurinta de la veselie la tristete si de la bucurie la durere. Jung tempoul psihic este determinat de tonalitatea dispozitiei in cazul unei persoane extroverte. Cauzele dispozitiei afective (Zlate): a) starile fizice b) faptele de viata (indeosebi relatii) c) natura (peisajul) d) oamenii care au cea mai mare influenta in viata noastra e) operele de arta, in general cadrele estetice f) factorii sociomorali, organizationali si de grup Dispozitia rezulta din generalizarea emotiilor, cu semnificatie determinata. Personalitatea permanentizeaza anumite predispozitii, care la randule determina dispozitia afectiva. dispozitiile individuale au la baza atmosfera grupurilor din care persoana face parte. Ea poate fi: a) interioara fata de sine (cum ma simt?) b) interioara fata de altii (cum iti merge?) Vera F. Birkenbihl cu cat ne acceptam pe noi insine cu atat mai usor ii vom accepta si pe ceilalti; dar cu cat mai usor ne va veni sa-i vedem pe ceilalti ca se simt bine cu atat si noi insine ne vom simti bine. stabilitatea unor legaturi, relatii deschise, autentice cu ceilalti este in masura sa ne ajute sa ne intelegem mai bine pe noi insine. Eric Berne a elaborat teoria tranzactional analitica ce considera relatile interumane ca tranzactii individuale, pornind de la constatarea ca pe parcursul unei zile omul se comporta in mod diferit. El considera ca: cu cat dovedim mai multa intelegere fata de semeni, cu atat mai putin probabil va exista pericolul de a raspunde unei erori printr-o alta eroare. El si-a construit teoria pe baza urmatoarelor componente: 1. analiza structurala (autoanaliza) 2. analiza relatiilor interpersonale (tranzactia) 3. analiza jocurilor psihologice (strategiile inconstiente de comunicare) 4. analiza scenariilor Sentimentele P. Janet considera ca sunt 4 tipuri de reglari ale actiunii: 1. sporire sau efort 2. incetinire sau oboseala 3. oprire relativa cu schimbare sau spaima 4. oprire absoluta sau triumf

Necesitatile vietii legate de adaptare au facut ca mecanismele acesteia sa se imbogateasca cu cele reglatoare, secundare. Ele sunt forte interne care regleaza intensitatea si viteza actiunilor exterioare explicand de ce actiunile umane nu se produc intotdeauna la fel. Delay si Pichot trecerea la formele superioare de A prin efectul persistent al emotilor (aspect preluat si de V. Pavelcu). Sentimentul adapteaza conduita la un nivel transformat pe care noi il vedem sub diverse culori. Habitudinile emotionale au o valoare adaptativa, chiar daca ele conditioneaza o inadaptare (ex: timiditatea poate sa se dezvolte in diverse situatii ca o conduita adptativa menita sa evita efectele de anxietate) Sentimentul este o schema relationala cu un anumit sens valoric, cu o persistenta latenta, ce se activeaza periodic. Expresia valorica a sentimentelor este data de personalitate si de un continuum de restructurari la nivelul motivatiilor si starilor emotionale. P.P. Neveanu emotiile si sentimentele sunt in consonanta, momentan fiind traite similar: trec unele in altele si este necesar sa nu le confundam. Odobleja A este o apreciere, o valorificare, o evaluare automata, o supapa de siguranta, o deformare a elasticitatii psihice premergatoare lansarii prin reactie. Sentimentele (dragoste, ura, tristete, bucurie) dar si emotiile sunt dependente de activitatea cerebrala. Adina si Septimiu Chelcea atat afectele, emotiile, dispozitiile afective, cat si sentimentele au un continut reflectoriu ca orice proces psihic, dar tin si de personalitate Liebowitz (1983) neurochimia cerebrala ar dicta capriciile sentimentelor si emotiilor. De ce sunt necesare emotiile si sentimentele? emotiile accelereaza ritmul cardiac si respirator, mobilizeaza rezervele biochimice, care intrate in fluxul sangvin, aduc spre muschi si spre celelalte organe un surplus de energie, implinind un rol adaptativ. Creierul uman organizeaza viata afectiva prin doua zone: lobul limbic si hipotalamus impreuna purtand denumirea de paleocortex (creierul vechi). Paleocortexul functioneaza din primele zile de viata, el raspunde la stimulari precise cu privire la satisfacerea trebuintelor de hrana, somn etc. O data cu maturizarea, cresterea si dezvoltarea individului experientele de viata, asociate starii de bine sau de discomfort sunt stocate in memorie. Aceste date se suprapun peste emotiile memorate de specie. Toate perceptiile noi sunt comparate cu aceste memorii innascute, fie placere, fie suferinta. La randul lor, noile perceptii sunt fixate tot cu ajutorul memoriei, imbogatind astfel experienta individuala. Neveanu geneza sentimentelor reprezinta unul dintre cele mai importante fenomene pt studiul psihologic. Punctul de plecare pt geneza sentimentelor il constituie situatia (=frantura de mediu) sau subiectul in situatie. Psihologia sociala defineste situatia ca si cadrul concret in care se intalnesc si se pun in contact indivizii cu diferitele lor particularitati psihice individuale. Situatia

este un fapt obiectiv, o parte a lumii externe dar si un fapt subiectiv, de valoare, atitudine si perceptie interpersonala. In procesul interactiunii, fiecare partener inglobeaza in campul constiintei sale propria persoana, persoana celuilalt si aspectele ambiantei comune in care decurge actiunea. In afara situatiei sau a persoanei in situatie, emotiile si dispozitiile constituie terenul pe care sentimentele se nasc, cu tot anturajul de contradictii, conflicte si ambiguitati. Pavelcu V. cristalizarea sentimentului presupune: 1. proiectia propriei persoane in alta 2. valorizarea cvasiiluzorie a acesteia prin resursele proprii 3. nevoia fata de alta persoana (trebuinta de a iubi, adora, simpatiza) 4. cuplarea emotiilor si dispozitiilor intr-o configuratie 5. structurarea sentimentului favorizata de certitudinea unui raspuns 6. maturizarea sentimentului obtinerea stabilitatii: a. tendinta de a ne apropia unii de altii si tendinta de a evita pe cei din jurul nostru b. similitudinea intre atitudini, valori si credinte are rol de a suda relatiile intre oameni: b1. cei care se aseamana se cunosc mai bine b2. intelegerea poate fi baza pt activitati comune b3. o persoana care este de acord cu alta, o poate ajuta pe aceasta in cresterea increderii in sine b4. persoanele cu acelasi punct de vedere pot comunica mai usor b5. persoanele cu atitudini asemanatoare se plac reciproc. Simpatie, dragoste, intimitate Simpatia: evaluare, intelegere, simtire si traire pozitiva fata de o alta persoana (gr. Sympathos = a simti impreuna, a fi alaturi). atractie, inclinare, afinitate pe care cineva o simte fata de o persoana sau pe care o inspira cuiva. Dragostea implica simpatie, dar nu se reduce numai la ea, diferentiindu-se calitativ si cuprinzand 3 componente:

1. 2. 3.

atasamentul = nevoia de prezenta fizica si sustinerea morala a celui iubit afinitatea = grija si responsabilitatea pt persoana iubita

intimitatea = dorinta de comunicare, de confidentialitate, de contact apropiat si profund cu persoana iubita Moduri de dragoste: pt parinti sentimentul fialial pt copii sentimentul patern pt prieteni sentimentul prieteniei pt ceilalti oameni sentimentul umanitar pt divinitate sentimentul religios Dragostea

atitudine speciala pe care o persoana o are fata de alta persoana (Neveanu sisteme motivationale complexe). S. Odobleja diferentieri in explicarea dragostei: dragoste de lucruri sau persoane, de fapte, de sine, de altii, de natura, de actiune, de inactiune, de adevar, de moralitate etc. dragostea in sens psihologic nu are valente psihofiziologice. Proprietatiile sentimentului: orientarea care poate fi concreta sau categoriala; trebuie remarcat nivelul valoric la care se situeaza orientarea: inferior, mediu, superior, elevat.

a.

b. c.
reconstruit

gradul de complexitate profunzimea sau superficialitatea stabilitatea si rezistenta depind de modul cum este intretinut si

eficienta ca bloc de autoreglaj al comportamentului, prin selectivitatea sa, sentimentul cu cat se situeaza la un nivel mai inalt, cu atat are o sfera de cuprindere mai mare si un continut mult mai bogat.

d.

Pasiunile stabilitatii si convergentei timp

reprezinta o speta de sentimente sub aspectul intensitatii, sunt traite subiectiv foarte profund sunt mari consumatoare de energie, dar si sustinatoare in acelasi sunt devorante, conjugand trei verbe: a dori, a putea, a avea.

Neveanu pasiunea realizeaza cea mai buna armonizare intre dispozitiile de ordin afectiv si volitiv. caracterul imperativ (de necesitate) se datoareaza bazei pulsionale, marii energii pe care pasiunea o contine si trebuie s-o investeasca in actiuni. Clasificarea pasiunilor:

a.
fiziologice

inferioare de natura impulsiva, legate de exarcerbarea trebuintelor comune atasament deosebit fata de persoane, hobby-uri superioare inalta valoare sociala si noblete spirituala

b. c.

Pavelcu ori de cate ori sentimentele devin constiente prin cunoastere, inceteaza a mai fi sentimente Jannet delirul de persecutie = delir de aparare ura, ca o acumulare a acestor deliruri gelozia este o forma particulara a urii.