UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCURESTI

asist.univ.drd. Boboc Luminita

GEOGRAFIE ECONOMICA MONDIALA

MODUL I

Continutul cursului de Geografia economica mondiala

Semestrul: I Numarul de ore: 6 ore AT / 22 ore TC (6 + 22 = 28) Finalizarea: Examen la sfrsitul semestrului I Structura notei finale : 70% raspunsuri la examene 10% teste pe parcursul semestrului 20% teme de control

Pentru obtinerea notei maxime, studentul trebuie sa: - nsumeze calificativul maxim la examenul scris sau oral; - sa dovedeasca o buna intuire a spatiului la care se refera subiectul de examinat; - sa realizeze referate legate de tematica propusa de profesorul coordonator sau de tutore;

n cazul n care referatele realizate de studenti sunt asemenatoare n pondere mai mare de trei paragrafe, acestea sunt descalificate din calculul notei finale pentru ambele persoane, chiar daca unul dintre acestia urmeaza alta forma

de nvatamnt. Tema I - Introducere n Geografia Economica obiectul, principiile si metodele de cercetare ale geografiei Obiective: - nsusirea notiunilor privind geografia economica, ca stiinta - cunoasterea principiilor si metodele cercetarii geografice - rolul geografiei economice n formarea specialistilor din domeniul relatiilor internationale si al studiilor europene 1.1 Obiectul de studiu al geografiei, al geografiei umane si interrelatiile cu alte stiinte Geografia este stiinta care studiaza mediul format prin ntrepatrunderea geosferelor externe, prin influenta si actiunea umana; ea analizeaza acest mediu de la suprafata globului terestru ca pe un sistem care realizeaza schimburile de energie si substanta cu mediul cosmic si cu mediul teluric. Geografia este o stiinta unitara care studiaza doua domenii: partea naturala a mediului geografic (geografia fizica) si partea antropica (geografia umana). Aparuta mai trziu, geografia umana si-a extins considerabil sfera de actiune, n special n secolul al XX-lea, de la o abordare relativ restrictiva a relatiei om-mediu la analiza complexa a tuturor aspectelor geografice ale existentei umane. Un rol fundamental n dezvoltarea geografiei umane l-a avut scoala franceza, n primul rnd Paul Vidal de la Blache si Jean Bruhnes. n ansamblu, geografia umana cuprinde o serie de ramuri: geografia populatiei, geografia asezarilor, geografia economica, geografia istorica, geografia sociala, geografia

culturala etc., unele dintre acestea cuprinznd, la rndul lor, doua sau mai multe discipline de sine statatoare. Geografia umana presupune evidentierea urmatoarelor elemente: a. raspndirea teritoriala, descrierea si analiza factorului uman; b. studiul interrelatiilor dintre om si mediul geografic; c. o sinteza regionala care combina primele doua elemente ntr-o proportie variabila. Geografia economica este ramura geografiei umane care studiaza sursele de existenta si care opereaza cu modelele spatiale ale productiei, distributiei si consumului de bunuri si servicii. n ultimele decenii, dezvoltarea geografiei economice a contribuit la substituirea analizelor descriptive, conducnd la identificarea factorilor si la ntelegerea dinamicii proceselor ce afecteaza diferentierea spatiala a activitatilor economice asupra mediului geografic. O etapa distincta n dezvoltarea geografiei economice s-a conturat prin aparitia teoriilor geografice despre pozitia teritoriala a activitatilor agricole, industriale, de transporturi si servicii, a locurilor centrale, a interactiunii si optiunii spatiale din economie. n a doua jumatate a secolului al XX-lea, pentru studierea regionala a aspectelor economice, a nceput utilizarea metodelor cercetarii operationale, sociologice, matematice, au fost lansate conceptele globalizarii si mondializarii; geografia economica evolueaza la confluenta unor importante curente filozofice, dobndind o noua perspectiva sub influenta cuceririlor din tehnologie si informatica privind stocarea, transferul si manipularea bancilor de date, analiza spatiala prin folosirea teledetectiei si a nregistrarilor satelitare din cartografie. Geografia economica are ca obiect de studiu aspectele spatiale ale

productiei, repartitiei, schimbului si consumului de bunuri materiale, localizarea si dinamica factorilor economici, conexiunea lor teritoriala cu compionentele geografico-fizice, geodemografice si geoecologice. Totusi o eliminare stricta a obiectului geografiei economice este dificila din cauza numeroaselor interrelatii cu celelalte ramuri ale geografiei umane si a abordarilor multiple din sfera stiintelor geografice si sociale, a dinamicii fenomenelor, a evolutiei structurilor disipative, etc. Geografia politica este ramura geografiei umane care studiaza efectele teritoriale ale actiunii politice. n mod traditional, geografia politica se ocupa cu studiul statului, al relatiilor acestor unitati teritorial-politice cu diferite alte unitati, cu morfologia si caracteristicile statului, cu frontierele si granitele sale. Daca geografia politica examineaza conditiile de existenta spatiala a statului, geopolitica analizeaza necesitatile spatiale ale unui stat. Exista uneori tendinta gresita de folosire a acestor termeni ca sinonime. Daca n geografia politica actorul principal este individul sau statul, n geopolitica actorul este numai statul care se comporta ca o entitate izolata si independenta. Daca geografia politica studiaza interactiunea dintre om si mediu, geopolitica studiaza cu precadere interactiunea dintre state, jocul de putere dintre acetea, rezultat din oferta factorilor de mediu. Prin urmare, geopolitica abordeaza problemele la scara internationala, iar geografia politica efectueaza cercetarea la nivel mondial, national si local. Geopolitica este obiect de studiu att al geografiei politice ct si al politologiei si constituie un instrument folosit n politica externa a unui stat. Anumite elemente ale geopoliticii si geografiei

politice se ntrepatrund. Prin termenul de geostrategie este definit un concept geopolitic militar referitor la planificarea spatiala a unor actiuni menite sa asigure apararea sau securitatea unui stat. Este un concept specific scolilor geopolitice anglo-saxone, legat n special de unele actiuni militare maritime. Raporturile ntre geografia politica, geopolitica si geostrategie sunt complexe. Prima sesizeaza desfasurarea puterilor n raport cu spatiul, jocul fortelor care modeleaza lumea si echilibrele sau crizele care decurg de aici; celelalte doua se axeaza asupra studiului actorilor, motivatiile si calculele lor. Ele atribuie o importanta mai mare reprezentarilor. Geopolitica si geostrategia sunt mai mult niste practici ale puterii dect niste cunostinte, constituite dupa un model academic. ntelegerea lumii n care traim , a crizelor pe care o traverseaza, rezistenta la dezinformarile din massmedia impun necesitatea culturii geopolitice si rennoirea gndirii academice. Unii au considerat geopolitica drept o teorie antistiintifica, reactionara, prin care se fundamenteaza politica pactelor de agresiune. Dupa al doilea razboi mondial, geopolitica a fost aruncata, n unele tari, n sfera cunoasterii interzise, supusa oprobriului public. Dupa 1980, termenul de geopolitica a revenit n spatiul public, ntr-o maniera mult mai insistenta. Punctul maxim a fost atins n anul 1989-1990, prin turbulenta generala provocata de prabusirea comunismului. 1.2 Rolul geografiei economice si politice universale n formarea specialistilopr din domeniul relatiiloe internationale si al studiilor europene Geografia economica si geografia politica s-au impus ca ramuri ale

stiintei. Geografia economica cuprinde mai multe subramuri: geografia resurselor geografia agriculturii geografia industriei geografia serviciilor Geografia economica studiaza o serie de activitati: primare (extractia si exploatarea resurselor naturale minerale, forestiere, agricole); secundare (productia diferitelor bunuri materiale manufacturate, fabricate, construite, asamblate); tertiare (servicii de transport, turism, comert, bancare); cuaternare (cercetare, consultanta, de informatica). Geografia economica contribuie la organizarea si modelarea optima a spatiului geografic, la construirea unor structuri economice si sociale integrale si corect proportionate, la optimizarea exploatarii resurselor. Asocierea cunostintelor contribuie la formarea unei gndiri economice fundamentate si actiove n planul realitatilor prezente si viitoare. Geografia politica, ramura a geografiei umane, studiaza gruparea statelor si relatiile globale, diviziunile politice, evalueaza interactiunea dintre procesele politice si organizarea spatiala, relatiile dintre procesele politice si modul geografic, dintre individ sau comunitatea umana si suprafata terestra unde aceasta traieste si si desfasoara activitatea, relatie privita prin prisma, pe de o parte, a influentelor pe care le au deciziile politice asupra teritoriului respectiv.

Astazi mondializarea este o realitate ce nu poate fi ocolita, iar marjele de manevra ale politicilor economice se cer analizate. Functiilor ireductibile ale statului li se-au adaugat politici structurale cu obiective pe termen lung privitoare la competitivitate, reteaua industriala, coeziunea sociala, politici microeconomice care sa sustina sectoare considerate prioritare, politici sociale de protectie si de redistribuire, politici macroeconomice de reglementare conjuncturala destinate sa amortizeze amplasarea ciclurilor economice si mai ales sa evite recesiunile. Dupa al doilea razboi mondial, constrngerile exercitate de mediul informational asupra fiecarei tari s-au intensificat, Locul statului difera de la o tara la alta, fiind determinat de suma unor optiuni politice.. Mondializarea se manifesta printr-o integrare tot mai accentuata a economiilor nationale si a ntreprinderilor de amploare regionala, dar si transregionala. Toate acestea indica interdependenta crescnda dintre politic si economic, necesitatea unei integrari mai strns bazate pe un proiect politic, acceptarea solidaritatii dintre taeri, conceperea unor institutii novatoare. Geografia moderna este o disciplina a dinamicii fenomenelor, scopul sau fiind acela de a sesiza legi ale dinamicii, repartitiei si functionarii spatiale a proceselor sau fenomenelor pentru a fi utilizate n practica dezvoltarii si a relatiilor internationale. ntrebari Care sunt componentele Geografiei Umane? Mentionati interrelatiile Geografiei Umane.

 Care este obiectul de studiu al Geografiei Economice? Care sunt activitatile studiate n cadrul Geografiei Economice? Exista o interdependenta ntre politic si economic? Argumentati. Tema II - Resursele umane ale Terrei. Populatia, resursele si dezvoltarea durabila Obiective: - cunoasterea resurselor umane ale Terrei consolidarea notiunilor privind geografia populatiei: natalitate,

mortalitate, mortalitate infantila, spor natural - sa se cunoasca evolutia numerica a populatiei si mobilitatea teritoriala a populatiei - sa se cunoasca factorii care au dus la repartitia geografica a populatiei Pentru problemele de geografie economica si politica, studiul populatiei reprezinta primul element de referinta. nvelisul uman este cel mai dinamic component al mediului geografic. Totodata populatia umana este privita ca resursa fizica si intelectuala, n totalitatea sa, dar mai ales pentru categoriile de populatie activa economico-social, populatie ocupata. Toate activitatile umane, procesele si fenomenele sunt analizate si apreciate dupa implicatiile pozitive sau negative asupra populatiei, dintr-o tara sau alta, prin prisma resurselor alimentare, energetice, a materiilor prime, etc. La nceputul secolului al XXI-lea, cteva tendinte clare legate de mediu modeleaza viitorul civilizatiei, cresterea populatiei, diminuarea resurselor de apa, scaderea suprafetei de teren agricol pe persoana, decaderea industriei pescuitului, scaderea suprafetelor de padure si disparitia unor specii de animale si plante.

Trei forte sunt decisive pentru dimensionarea dezvoltarii umane: inovatia si influentarea economiei, cresterea moderata a populatiei si interconectarea (care creeaza att probleme, ct si sanse). Redimensionarea cresterii economice prin distributia echilibrata a resurselor naturale, accentuarea laturilor calitative ale productiei, supravegherea impactului activitatilor economice asupra mediului nu se pot obtine fara utilizarea eficienta a resurselor umane. 2.1 Dinamica populatiei Conceptul de dinamica a populatiei semnifica procesul general de schimbare a numarului acesteia ca urmare a nasterilor (N), al deceselor (M) sau ca efect al imigrarilor (I) ori al emigrarilor (E). Sistemul populatiei se intersecteaza cu alte sisteme, creeaza noi subsisteme, relatii si conexiuni. Evolutia numerica a populatiei depinde de valoarea unor indicatori: fecunditatea, nuptialitatea, divortialitatea, fertilitatea, natalitatea, mortalitatea, sporul natural, moblitatea. Natalitatea este un fenomen demografic reprezentat prin frecventa nasterilor la o populatie, fiind masurata pe baza raportului dintre numarul total al nascutilor vii si numarul populatiei totale al anului respectiv. Indicele sau rata natalitatii se calculeaza cu relatia: N=n/Px1000, n care N natalitatea, n numarul nascutilor vii n perioada calculata; P numarul populatiei medii n acelasi interval; 1000 constanta ce indica proportia

nasterilor la 1000 de persoane. Valorile acestui indice sunt influentate de factori social-economiciculturali, psihologici, de traditie si de politica demografica; tendinta generala este de scadere: n tarile dezvoltate ale Europei, Americii de Nord si Asiei, de regula, este sub 12%0 iar n tarile aflate n curs de dezvoltare depaseste 45%0

(Afganistan, Niger, Guineea, Somalia).

La scara continentala, Europa si America de Nord au cei mai mici indici, iar Africa cei mai nalti. Mortalitatea Decesul notat cu M este un evenimet definit la ONU, astfel:disparitia definitiva a oricarei evidente a vietii n orice moment de timp, dupa ce a avut loc nasterea vie (ncetarea postnatala a functiilor vitale fara posibilitatea de resuscitare).

Mortalitatea este frecventa deceselor pe o perioada determinata n cadrul unei populatii sau categorii de populatii. Studiile geografice se axeaza pe stabilirea unor modele spatiale ale mortalitatii, pe rolul acesteia n schimbarile ce au loc n populatie si influenta mediului asupra ei. Indicele sau rata mortalitatii se calculeaza cu relatia: M=m/Px1000, unde M indicele de mortalitate; m numarul absolut al deceselor n decursul unei perioade calendaristice; P numarul populatiei expuse riscului de deces luat ca numar al populatiei medii anuale; 1000 constanta ce indica proportia deceselor la 1000 de persoane. Mortalitatea este influentata de nivelul de trai, starea de sanatate, nivelul activitatii sanitare, evenimente negative (calamitati naturale, razboaie, etc). Mortalitatea cea mai redusa este n Kuweit (2,2%0), Emiratele Arabe Unite

(2,9%0), Costa Rica (3,8%0), iar cea mai mare n Afganistan (20,3%0) si Sierra Leone (22,9%0). Pe ansamblul planetei, mortalitatea generala a scazut pna la 9%0. Cele mai mari areale cu mortalitate redusa sunt n vestul si sudul Europei,
America de Nord, nordul si sudul Africii, n Asia si Australia, iar ratele cele mai naltese gasesc n Africa intertropicala. Mortalitatea infantila se calculeaza cu formula: M0=m0/nx1000, unde

M0 rata de mortalitate infantila; m0 decesele sub vrsta de un an; n numarul nasterilor vii n anul calendaristic dat.
Cele mai mici valori ale acestui indice se nregistreaza n tarile dezvoltate

economic, cu o asistenta medicala de calitate: Japonia 4%0, Suedia 5%0,

Germania 6%0, Danemarca, Franta, Italia, Olanda 7%0, iar cele mai mari n Africa: Mali 154%0, Mozambic 139%0, Malawi 139%0 si Guineea Bissau. Sporul natural al populatiei
Diferenta dintre numarul nascutilor vii si totalul deceselor, exprimata n valori relative (%0), calculata pe un an sau o perioada, ne ofera bilantul (sporul) naturalal populatiei, care se calculeaza cu relatia: Sn=(N-M)x1000; n care Sn

sporul (bilantul) natural; N natalitatea; M mortalitatea; 1000 constanta ce

indica populatia celor ramasi n viata la 1000 de persoane. Bilantul natural este negativ ntr-o serie de tari europene: Germania, Italia, Romnia, Grecia, Ucraina, Rusia, Ungaria, etc; n celelalte state europene este ntre 0,1 - 2%0 si aceasta pe fondul unei natalitati foarte reduse si al unei

mortalitati n jur de 11%0 cauzata de mbatrnirea populatiei, iar n tarile foste socialiste, de conditiile social-economice si sanitare. n Africa si Asia se
nregistreaza cei mai mari indici ai sporului natural, n tari precum: Oman, Siria, Niger, Liberia, Kenya. 2.2 Evolutia numerica a populatiei Numarul si repartitia geografica a populatiei Terrei reprezinta rezultatul unei ndelungate evolutii, nceputa o data cu aparitia omului. Fazele de crestere ntensa a populatiei sunt n strnsa concordanta cu progresele din sistemele de productie. Revolutia industriala a generat o crestere a productivitatii muncii n agricultura, extinderea activitatilor secundare si tertiare,

eradicarea unor maladii si a provocat o crestere deosebit de accentuata a populatiei ncepnd cu secolul al XVIII-lea; astfel s-a declansat cresterea demografica moderna.Numeroase evenimente si fenomene de-a lundul timpului: bolile (ciuma, varioala, ciuma neagra, tifosul, holera, etc.), invaziile, migratiile, razboaiele si unele hazarde naturale (cutremurele, inundatiile) au avut ca urmare scaderea numarului populatiei. n secolul al XX-lea, numarul locuitorilor planetei a crescut de 4 ori mai repede dect n secolul al XIX-lea; cresterea s-a accentuat dupa al doilea razboi mondial datorita, n principal, programelor n domeniul sanatatii. Cresterea spectaculoasa a populatiei Terrei a nceput n a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Daca n Europa secolelor XVI-XVII, natalitatea avea valori de 45%0,

iar mortalitatea atingea 35%0, ncepnd din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, ritmul de crestere s-a marit prin scaderea mortalitatii infantile si
mbunatatirea bazei alimentare datorita ameliorarii tehnicilor agricole. Un rol important n procesul de crestere a populatiei l-au avut introducerea vaccinurilor la nceputul secolului al XIX-lea si combaterea variolei. Industrializarea si urbanizarea Occidentului au produs o agravare a conditiilor de viata, care a generat un recul al populatiei; progresele medicinii, mai ales spre sfrsitul secolului al XIX-lea, au determinat o noua crestere demografica. Dupa anul 1945 a nceput a treia explozie demografica, ce s-a manifestat pe ntregul glob pna la mijlocul anilor '60, iar dupa aceasta, nuami n tarile slab dezvoltate. n secolul al XX-lea, Europa, ca urmare a razboaielor si a scaderii fertilitatii, nregistreaza o crestere redusa n comparatie cu alte regiuni ale Terrei,

iar Africa, America Latina si Asia o crestere spectaculoasa. La sfrsitul secolului al XX-lea si nceputul noului secol au aparut si alte aspecte care nu pot fi explicate cu ajutorul acestei teorii ; ele se refera la: capacitatea de sustinere a unei populatii numeroase, tendintele divegente n alimentatie si venituri, cresterea numarului celor din mediul rural lipsiti de pamnt, cresterea populatiei si conflictele, divizarea lumii din punct de vedere demografic; totodata guvernele patrund ntr-un domeniu neexplorat n privinta raportului populatie-mediu-resurse. 2.3 Mobilitatea teritoriala a populatiei 2.3.1 Conceptul de mobilitate a populatiei Daca nasterea, decesul, casatoria si divortul sunt evenimente cuprinse n conceptul general de miscare naturala a populatiei , procesul deplasarilor populatiei n teritoriu, cu si fara schimbarea domiciliului stabil, indiferent de durata absentei din localitatea de origine, pe distante mai mari sau mai mici si modificarea unor caracteristici de ordin social, profesional, ca urmare a influentei diferitilor factori de ordin social-economici, este cuprins n conceptul de mobilitate spatiala a populatiei. n acest concept se includ si nomadismul, migratia popoarelor, invaziile, comertul cu sclavi, deplasarile turistilor, ale lucratorilor sezonieri, ale navetistilor, ale persoanelor dintr-o localitate n alta. Migratia populatiei este o forma a mobilitatii geografice, nsotita de schimbarea domiciliului obisnuit ntre doua unitati administrativ-teritoriale. n acest concept nu intra nomadismul actual, excursiile, turismul, deplasarile sezoniere, diferite forme ale navetismului sau migratiei pendulare.

n raport cu granitele politice ale unei tari, migratia poate fi: migratie interna, constituita din totalitatea deplasarilor nsotite de schimbarea definitiva a domiciliului n cadrul unei tari, ntre unitati administrative; migratie internationala, care cuprinde totalitatea deplasarilor nsotite de schimbarea definitiva a domiciliului ntre doua tari. Migratia neta este diferenta dintre persoanele sosite (imigrate) si persoanele plecate (emigrate). 2.3.2 Cauzele mobilitatii teritoriale a populatiei. Migratia internationala. nca din timpuri stravechi, populatiile s-au deplasat dintr-o regiune n alta. Suprapopularea unor teritorii si imposibilitatea satisfacerii consumului de hrana, n conditiile culesului si vnatului, i-au determinat pe oameni sa caute resurse n afara ariei antropogenezei; raspndirea s-a facut lent, din arii populate mai dens spre arii nepopulate sau mai slab populate. Marile descoperiri gografice si politica de cuceririe a unor teritorii au produs puternice fluxuri migratorii. Migratiile sunt adesea rezultatul unor insatisfactii. Candidatul la emigratie spera sa gaseasca n alta parte conditii mai bune. Din secolul al XVI-lea pna n 1914, europenii au furnizat cea mai mare parte a contingentelor de migranti. Din 1850 pna n 1914, aproximativ 50 milionae de europeni, de regula agricultori, au plecat n zonele temperate ale ambelor emisfere. n secolele XVII-XIX, pe

marile plantatii tropicale au migrat negrii, chinezi, hindusi si indonezieni; pna n anul 1945 migratiile au avut un caracter masiv si au fost orientate spre America de Nord, Europa de Nord-Vest, Australia, Argentina si statele din zona Golfului Persic. n urma celui de-al doilea razboi mondial, din fostele colonii, unele fluxuri de migranti s-au orientat spre Australia si Brazilia. Frecvent motivele acestui fenomen geodemografic se explica ntr-un mod simplificat fara a se avea n vedere: schimbarea starii civile, starea de sanatate, modificarea pietei muncii, o locuinta mai buna, ratele somajului, nivelul calificarii, pozitia profesionala n cadrul comunitatii, dependenta de familie precum si caracteristicile individuale. Migratiile pot fi determinate si de disponibilizarea fortei de munca, restructurarea si retehnologizarea industriei, o politica economica orientata gresit. Cauzele de ordin religios, ncalcarea drepturilor minoritatilor etnice, tensiunile rasiale, poluarea mediului, maladiile, determina form,area fluxurilor de migranti. Caile de comunicatie, transporturile si similitudinile de factura culturala favorizeaza migratiile. Zonele, regiunile si tarile de emigrare n prezent sunt: Caraibe, Agrica de Vest, Mexic, Argentina, India, Indochina, Europa de Est, iar de imigrare: SUA, Canada, Germania, Franta,etc. De multe ori cei care migreaza sunt selectati pe criterii de vrsta, aptitudini si alte caracteristici; tara gazda decide conditiile privind sanatatea, ocupatia, moralitatea si vrsta imigrantilor.

2.3.3 Mobilitatea interna Aceasta este o forma a mobilitatii populatiei care se desfasoara ntre granitele aceleiasi tari. Tendinta principalaa acestei forme de migratie consta n deplasarea populatiei din mediul rural spre cel urban. Cauzele migratiei interne sunt multiple, fiind determinate de nivelul de dezvoltare economica al localitatii, unitatii administrativ-teritoriale sau a arealului, de ritmul de crestere al populatiei de distributia n teritoriu a locurilor de munca, restructurarea si retehnologizarea unor ramuri si subramuri ale economiei, epuizarea unor resurse, poluare, calamitati naturale, conflicte interetnice, poli de atrctie, aparitia unor locuri de munca, necesitatea schimbarii statutului social si profesional, etc. 2.3.4. Tipuri de migratii. Consecintele migratiilor Migratia populatiei se clasifica n functie de scop, cauze, durata, numar de participanti si spatiu de desfasurare. Dupa cauza si scop, migratiile pot fi: migratiile refugiatilor migratiile fortate migratiile economice Dupa durata, migratiile pot fi: definitive (cu schimbarea domiciliului); temporare (navetism), cu deplasarea de la domiciliu la locul de munca ntr-o alta localitate; Dupa numarul persoanelor, migratiile pot fi:

 individuale pe grupe organizate 2.4 Repartitia geografica a populatiei Actuala nfatisare a raspndirii populatiei este rezultatul unui proces lung si complicat, iar nivelul popularii a fost conditionat de mai multi factori, care pot fi grupati n urmatoarele categorii: 2.4.1. Factorii fizico-geografici a. Relieful, prin altitudine, natura suprafetei topografice, expozitia versantilor, panta, accesibilitate, etc., capata utilizari economice diferite. n Podisul Tibet si n Muntii Anzi, populatia stabila si asezarile umane permanente urca pna la 5000 m altitudine. Circa 56% din populatia Terrei se afla sub 200 m altitudine. n zonele industriale se afla cele mai mari grupari industriale si cele mai productive regiuni agricole ale planetei. b. Latitudinea influenteaza repartitia populatiei prin diferentierile climatice implicate n resursele de hrana, modul de organizare economica si sociala, vestimentatie, locuire, etc. Asezarile cele mai ndepartate de Ecuator de afla n Groenlanda si Tara de Foc. c. Distanta fata de tarmul marilor si oceanelor Resursele de hrana, energie, climatul, comertul si alte aspecte economice au sporit din Antichitate si pna astazi puterea de atrctie a marilor si oceanelor si au determinat o concentrare puternica a populatiei.

d. Conditiile climatice sunt diferite n raport cu altitudinea. e. Apele. Regiunile aride, mlastinoase, cele cu resurse slabe de apa potabila, sau pentru irigatii, sunt evitate, pe cnd vaile rurilor, cmpiile, tarmurile si depresiunile atrag populatia. f. Vegetatia a influentat raspndirea teritoriala a populatiei ntr-un mod diferit de celelalte componente geografice. Stepele au favorizat formarea solurilor fertile pentru cultura si hrana pentru animale, padurile, lemn pentru constructii, fructe, adapost pentru fauna, avnd un rol depoluant, climatic, hidrografic, etc. g. Fertilitatea solurilor a influentat direct si puternic sedentarizarea, migratiile, densitatea si activitatile omenesti. Regiunile cu o slaba fertilitate a solurilor sunt si astazi slab populate. h. Resursele subsolului au exercitat o puternica atractie asupra populatiei, iar asezarile umane s-au nfiripat si au crescut destul de repede. 2.4.2. Factorii social economici, tehnologici si istorici Repartitia populatiei n teritoriu poate fi influentata de: suprapopularea unor regiuni agrare; urbanizare si industrializare; somaj, declinul unor activitati, epuizarea unor resurse; politica economica si nivelul de dezvoltare economica; presiunile exercitate asupra unor grupari etnice, conflictele sociale, razboaiele, persecutiile religioase, regimul politic; decolonizarea, descoperirile geografice; nivelul asistentei sanitare;

 descoperirea si valorificarea unor resurse noi; caile de comunicatie si comertul; raporturile dintre state, etc. 2.5 Densitatea populatiei Expresia repartitiei geografice diferentiate a populatiei este densitatea; se considera ca densitatea rezulta din raportul dintre numarul locuitorilor la un moment dat si suprafata ocupata. a. Densitatea generala se calculeaza cu relatia: D=P/S, n care D densitatea medie a populatiei, P numarul locuitorilor, S suprafata teritoriului exprimata n kmp. Densitatea generala a populatiei Terrei era de 18 loc./kmp n anul 1950, iar n prezent depaseste 45 loc/kmp. Regiunile si zonele cu cele mai mari concentrari de populatie sunt: marile cmpii din China, India, Franta, Germania, etc. vaile si deltele unor fluvii din Africa si Asia marile concentrari industriale din Europa si din America de Nord b. n activitatile de organizare a spatiului geografic se utilizeaza: densitatea bruta densitatea neta densitatea populatiei urbane

 densitatea populatiei rurale i. Densitatea potentiala exprima relatia cantitativa dintre populatie si resursele economice totale. n acest cadru se calculeaza densitatea populatiei maxime, care poate fi sustinuta de aceste resurse, sau densitatea potential optima, expresie a relatiei dintre venitul maxim al locuitorilor n raport cu resursele date. 2.6. Populatia, resursele si dezvoltarea durabila 2.6.1 Aspecte privind raporturile populatie resurse Cresterea numerica a populatiei genereaza situatia care influenteaza toate sistemele din societate. Analizata n timp, evolutia productiei si consumului lasa sa se prevada o epuizare mai mult sau mai putin rapida a resurselor neregenerabile si o diminuare dramatica a unora dintre cele neregenerabile. Ca urmare a poluarii excesive, sunt afectate resursele naturale permanente, precum apele dulci, cele oceanice, criza generalizata a mediului si a resurselor naturale se transforma treptat ntr-o criza cantitativa si calitativa a produselor activitatii umane, agriculturii, industriei si comertului. Cresterea numerica a populatiei genereaza contraste sociale, concentrarea masiva a bunurilor n opozitie cu penuria generala, influenteaza sistemele de nvatamnt, sanatate, culturale, igiena spatiului, mutatiile structurale de ordin etnic si religios, accelereaza migratiile si focalizeaza toate problemele globale cu care se confrunta omenirea. Mai mult ca oricnd este evidenta incapacitatea societatii de a-si satisface

necesitatile vitale de hrana, de a asigura gestiunea, conservarea si sporirea resurselor naturale, de a pune sub control riscurile. 2.6.2 Cresterea numerica a populatiei si resursele de apa n agricultura si n industria alimentara, apa este indispensabila, iar n industrie si transporturi, este un component de prima importanta. Decalajul dintre resursele de apa dulce si numarul populatiei n crestere se adnceste. Cele mai mari cantitati de apa dulce se afla regiunile cu populatie rara si cu spatii agrare restrnse: Siberia, nordul Canadei, Africa Centrala, Amazonia. Repartitia resurselor de apa dulce la nivel de persoana evidentiaza mari decalaje. Spre deosebire de petrol, carbune si majoritatea celorlalte resurse, se ntmpla destul de rar ca apa sa fie transportata la o distanta mai mare de cteva sute de xilometri de la sursa, dar ea este solicitata n cantitati mari. Att n cazul Americii de Nord, ct si n cel al Federatiei Ruse se pare c resursele de apa sunt abundente, dar n raport cu populatia apar mari disparitati geografice; America de Sud pare a fi contonentul cel mai bine nzestrat, dar 60% din debitul continental cel mai nzestrat se scurge n fluviul Amazon, al carui curs este departe de concentrarile de populatie. Cantitatea de apa dulce care revine unui locuitor n Europa reprezinta doar jumatate din media mondiala, un deficit evident fiind n sudul si estul continentului. Din punct de vedere al repartitiei debitelor pe locuitor, Canada este cea mai bogata tara din lume. Cele mai mari cresteri de populatie se nregistreaza n unele din regiunile si tarile care resimt cea mai acuta lipsa de apa. Astazi aproximativ 1,3 miliarde de locuitori au acces la apa potabila, cca. 1,8 miliarde de locuitori nu beneficiaza de avantajele serviciilor de apa purificata,

n jur de 200 milioane de persoane contacteaza annual boli de origine hidrica, iar 10 milioane de oameni mor ca urmare a maladiilor hidrice. n Africa si Orientul Mijlociu, dar si n alte regiuni, rurile, lacurile si stratele acvifere dau semne evidente de degradare si epuizare umane se amplifica inexorabil. Lipsa apei curate reprezinta n multe locuri constrngerea cea mai puternica la care este supusa productia agricola, limitnd cantitatea de alimente, dezvoltarea economica, salubrizarea si protectia mediului. Competitia pentru apa ntre orase, industrie, sate si agricultura este deosebit de acuta n Asia, sud-estul SUA, California, sud-estul Australiei si n alte locuri. 2.6.3. Cresterea numerica a populatiei si presiunea asupra suprafetelor agricole Posibilitatea ca productia vegetala sa fie marita cultivdu-se mai mult teren a disparut. Cresterea numerica a suprafetelor arabile n ultimii 50 de ani si a productiei agricole a avut loc prin defrisare, introducerea n circuitul agricol a unor terenuri din zonele aride, prin irigatii, precum si prin raspndirea cultivarii multiple. Desi terenurile arabile reprezinta cca. 11% din suprafata uscatului, terenurile de rezerva sunt marcate de seceta, nghet, fertilitate foarte slaba, presupun mari cheltuieli pentru a fi exploatate si se afla la mare distanta de zonele locuite. Lipsa actuala de teren agricol afecteaza alte activitati: politica trasporturilor, conversia unor terenuri agricole catre utilizari recreationale. Daca media mondiala este apreciata la 0,20 ha teren arabil pe locuitor,

tarile dens populate au valori foarte mici: Japonia 0,05 ha/loc, Elvetia 0,06 ha/loc., Coreea de Sud, Indonezia si China 0,07 ha/loc. Peste media modiala, cele mai mari suprafete arabile au: Australia 2,85 ha/loc., Canada 1,75 ha/loc., Argentina 1,12 ha/loc., iar Romnia 0,46 ha/loc. Este evident ca ritmul de crestere si de recuperare a suprafetelor agricole a devenit neconcordant cu cel de crestere a populatiei, mai ales n regiunile dens populate. n secolul XX, recolta de cereale s-a marit de 5 ori, animalele de tractiune au fost nlocuite n mare masura de tractoare, soiurile traditionale de cereale au facut loc variantelor cu nalta productivitate, suprafata irigata a crescut de sase ori. ntrebari: Comentati repartitia pe continente si tari a ratelor de natalitate, mortalitate si sold natural Care sunt deosebirile ntre relatia de calcul a mortalitatii infantile si relatia de calcul a mortalitatii generale? Explicati cauzele scurtarii intervalelor de atingere a miliardelor de locuitori ai Terrei. Cum poate fi corelata optim cresterea numerica a populatiei cu capacitatea societatii de a satisface consumul? Care ar fi solutiile la ndemna multor tari pentru a asigura o sincronizare a nivelului productiei agricole cu dinamica populatiei? Cum pot sprijini si cum sprijina organismele internationale eradicarea subnutritiei? Bibliografie

a. Nicu I. Aur, Madalina Andrei, Cezar I. Gherasim, Geografia economica mondiala; b. Vasile S. Cucu, Romnia Geografia umana si economica, Edit. Oraj, Trgoviste, 2001; c. Nicu I. Aur, Cezar C. Gherasim, Geografie economica mondiala, Edit. Fundatiei Romnia de mine, Bucuresti, 2002; d. Dragos Frasineanu, George Ergeli, Cristian Braghina, Geografie economica mondiala, Edit. Fundatiei Romnia de mine, Bucuresti, 2000, pag. 60 71; e. Bebe Negoescu, Gheorghe Vlasceanu, Geografia economica. Resursele Terrei, Edit. Meteora Press, Bucuresti, 2001, pag. 64 86; f. Ion Florin Mihailescu, Vasile Nicoara, Elemente de Geografie economica mondiala, Editura Ex-Ponto, Constanta, 2000, pag. 12-23; g. Silviu Negut si colab., Geografie economica mondiala, Edit. Independenta Economica, Bucuresti, 1997, pag. 16-30; h. George Erdeli, Liliana Dumitrache, Geografia populatiei, Edit. Corint, Bucuresti, 2001; i. Cucu V. (1996), Romnia. Geografia economica, Editura Glasul Bucovinei, Iasi j. Sandru I. (1978), Romnia. Geografia economica, Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

Tema III Resursele energetice si industria energiei electrice, metalurgica, chimica Obiective: - sa se cunoasca rolul si clasificarea resurselor energetice - repartitia geografica a zacamintelor de carbuni - repartitia geografica a gazelor naturale si a petrolului 3.1 Conceptul de resurse si clasificarea acestora Resursa este elementul material sau abstract care poate fi folosit pentru satisfacerea unor trebuinte umane. Resursele sunt direct influentate de nivelul de dezvoltare al societatii umane si de sistemul de valori practicat. Resursele cuprind: resurse antropice (populatia) resurse naturale resurse capitale Resursele naturale sunt: radiatia solara, apa, aerul, biomasa vegetala si animala, solurile, substantele minerale din subsol, rocile, combustibilii fosili, minereurile. Geografia resurselor naturale cerceteaza relatiile de cauzalitate dintre cerinta sociala si prelevarea resurselor din mediul natural, evaluarea acestora, gestionarea si prelevarea celor ramase. Elementele sistemului planetar se afla ntr-o strnsa interdependenta, iar o valoare a resurselor este dependenta de multe criterii. Fluxurile de resurse

naturale, analizate la scara timpului, cuprind urmatoarele categorii: resurse de energie de lunga durata (radiatia solara, geotermia, circuitul apei n mediu, curentii marini si cei atmosferici); resurse ce rezulta din reproducerea si dezvoltarea organismelor (energie regenerabila); stocuri de substante minerale, resurse regenerabile n timp ndelungat; Dupa stadiul cunoasterii, resursele pot fi: exploatabile;

 identificate; ipotetice; Dupa nivelul de utilizare se disting: resurse comerciale (care au un pret si se nogociaza pe piata); resurse necomerciale (abundente, gratuite); Cresterea demografica antreneaza un consum din ce n ce mai mare de resurse din toate categoriile, fapt care, n timp, lasa sa se ntrevada o epuizare a resurselor neregenerabile si o diminuare accentuata a unora dintre cele regenerabile. 3.2 Resursele energetice: rolul si clasificarea Noile dimensiuni ale retehnologizarii sunt de neconceput fara un mare consum de energie electrica; aceasta poate fi convertita n alte forme de energie, se transporta usor la distante mari cu pierderi minime, este nepoluanta, poate fi produsa aproape n orice loc, prin folosirea combustibililor fosili sau a resurselor neconventionale. Toate formele de energie din Univers provin din doua surse majore: fuziunea atomilor usori din Soare (stele); gravitatia universala; Marea diversitate a surselor de energie le face susceptibile de a fi clasificate dupa o serie de criterii: Din punct de vedere fizic, sursele de energie primara se mpart n:

- surse regenerabile, care au un caracter continu, determinat de actiunea permanenta a energiei solare; - surse neregenerabile, care cuprind combustibilii fosili ce necesita un ciclu ndelungat de formare, combustibilul nuclear si materialele fisiunii nucleare. Dupa gradul de stapnire a tehnologiei de valorificare, resursele de energie sunt:

- conventionale (combustibilii fosili de pamnt, petrolul, carbunii de pamnt, gazele naturale, energia apelor, biomasa); - necdonventionale (radiatia solara directa, energia eoliana, sisturile si nisipurile bituminoase, fuziunea nucleara, energia marilor). Productia si consumul de energie impun o alta clasificare: - surse comerciale; - surse necomreciale. 3.3 Industria carbonifera Carbunii de pamnt sunt roci sedimentare biogene caustobiolitice rezultate printr-un proces de incarbonizare a unor mari mase vegetale, ndeosebi a padurilor care ocupau mari suprafete la sfrsitul paleozoicului si nceputul mezozoicului. n anul 2000, carbunii reprezentau 27% din consumul mondial de energie. Carbunii sunt clasificati n raport de numeroase driterii: geneza, proprietati fizico-chimice, vrste, etc. Dupa continutul n carbon si puterea calorica exista: carbunii superiori: - antracitul (94-96% carbon, putere calorica peste 9000 kcal/kg, cocsifica, folosit n industria chimica sau combustii); - huila (cea mai mare raspndire; contine 79-90% carbon si are o putere calorica de 7000-9000 Kcal/Kg, este utilizata la obtinerea cocsului,

pentru combustii casnice si industriale). carbunii inferiori: - carbunele brun - lignitul - turba Dupa criteriul genetic:

 carbunii humici (formati prin incarbonizarea masei vegetale, n masa lor predomina celuloza; include turba, lignitul, carbunele brun, huila si antracitul, cu grosimi ale straturilor care oscileaza de la ctiva centimetrii la zeci de metri); carbunii sapropelici sau bituminosi (provin dinrasini, polen, plante, contin substante proteice); carbunii liptobiologici (care au o raspndire restrnsa, se gasesc n partea inferioara a straturilor de carbuni si fac tranzitia spre depozitele anorganice). Rezerve mondiale de carbuni Astazi se estimeaza ca rezervele modiale depasesc 14.800 de miliarde tone, din care resursele identificate ajung la 29%, iar peste 71% reprezinta resursele potentiale; 2/3 din rezervele mondiale sunt alcatuite din huila si antracit. n privinta resurselor exploatabile economic, ordinea, ca pondere, este urmatoarea: Asia (17%), Europa (11%), Australia si Noua Zeelanda (4%), Africa (2%) si America Latina (0,2%). C.S.I. detine 40% dinrezervele exploatabile, iar S.U.A. circa 26-27%. 3.4 Industria petrolului Petrolul brut este o roca sedimenatra, biogena, cu putere calorica ntre 9500-11000 Kcal/Kg, de culoare bruna-neagra cu reflexe verzui. Zacamintele de petrol se pot gasi n anticlinale. Din rocile n care s-au format, datorita unui complex de factori, petrolul migreaza si se cantoneaza n roci poroase, formate din nisipuri, gresii, calcare, dolomite.

n tara noastra, petrolul era cunoscut nca de pe vremea dacilor, iar n secolul al XVII-lea sunt mentionate puturile de la Moinesti si Pacuresti. Rezervele de petrol au o repartitie mult mai neuniforma dect cele de carbune. Orientul Apropiat detine 2/3 din rezervele mondiale; urmeaza la mare distanta America Latina cu 12,8%, Tarile cu cele mai mari rezerve sunt: Arabia Saudita 25,7%, Irak 9,8%, Kuweit 9,5%, Iran 9,3%, Venezuela 6,6%.

Cele mai mari rafinarii sunt amplasate n orasele port, specializate n produse petrochimice si n centrele mari ale industriei chimice. Tarile din Orientul Mijlociu, din Africa, din America Latina, Federatia Rusa, sunt principalii exportatori de petrol. n anul 1960 a luat fiinta Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), organism international interguvernamental, cu sediul la Viena. Initial, din OPEC au facut parte cinci tari (Irak, Kuweit, Arabia Saudita, Iran si Venezuela), la care ulterior au aderat nca sapte tari (Gabon, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe, Algeria, Nigeria si Ecuador). OPEC are rolul de a coordona politicile petroliere ale statelor membre, de a apara interesele lor si a asigura raporturi echitabile ntre tarile posesoare de zacaminte petroliere si marile societati petroliere. Tarile membre detin controlul asupra uneu nsemnate parti din rezervele mondiale ale acestei resurse de energie. 3.5 Industria gazelor naturale Aceasta materie prima este un amestec de hidrocarburi gazoase alcatuite n cea mai mare parte din metan la care se mai adauga, n cantitate mica, hidrocarburi gazoase si lichide din aceeasi serie, azot, dioxid de carbon, hidrogen sulfurat si urme de gaze nobile. Gazele naturale sunt de doua categorii: gaz de sonda si gaz metan. Gazul metan are o putere calorica de 9860 13.500 Kcal/mc. Zacamintele de gaz metan au origine organica si sunt cantonate la adncimi ntre 400-4000 m, n unele cazuri ajung foarte aproape de suprafata. Se exploateaza cu ajutorul sondelor, extractia fiind de 8 ori mai ieftina dect cea apetrolului si de 12 ori dect cea a carbunilor.

Gazul de sonda este dizolvat n ntregime sau partial n titei, n functie de conditiile de presiune si de temteratura din zacamnt. Din aceasta cauza, gazele de sonda mai sunt cunoscute sub denumirea de gaze asociate sau petroliere. Au o putere calorica sub 9.000 kcal/mc

Tarile cu cele mai mari rezerve de gaze naturale sunt: Rusia, Iran, Kuweit, Arabia Saudita, Venezuela si Olanda. Gazul metan se gaseste n structuri situate n apropierea marilor bazine petroliere, fie n domuri gazeifere. Dintre primii zece producatori mondiali de gaze naturale fac parte: CSI (39,8%), SUA, Canada, Marea Britanie, Indonezia. Olanda, etc. n prezent gazele naturale sunt folosite la producerea amoniacului, ngrasamintelor chimice, maselor plastice, cauciucului sintetic, firelor si fibrelor sintetice, etc. n termocentrale si la ncalzitul casnic, gazesle naturale sunt folosite drept combustibil. Din butan si propan se obtine gazolina iar din aceasta benzine usoare cu cifra octanica ridicata, utilizate n aviatie. ntrebari: Care este rolul resurselor energetice n evolutia economiei mondiale Mentionati rezervele mondiale de carbuni, petrol si gaze naturale Bibliografie: k. Nicu I. Aur, Madalina Andrei, Cezar I. Gherasim, Geografia economica mondiala; l. Bran Florina si colab., Geografia economica mondiala, Edit. Economica, Bucuresti, 2000, pag. 131 148; m. Ergeli George si colab., Geografia economica mondiala, Editura Fundatiei Romnia de Mine, Bucuresti, 1998, pag. 106 134; n. Mihailescu Ion Florin, Elemente de geografie economica mondiala, Edit. ExPonto, Constanta, 2000, pag. 136 203; o. Simion P. Teodor, Nicoara V., Geoeconomia Terrei, Edit. Domino, Trgoviste, 1997, pag. 223 260;

4. Tema IV Industria energiei electrice Obiective: - evolutia si rolul energeticii - sa se cunoasca productia de energie electrica bazata pe combustibili - sa se cunoasca productia de energie bazata pe sursele renoibile

4.1. Evolutia si rolul energeticii Industrializarea timpurie din unele tari vest-europene s-a bazat pe puterea aburului, prefatnd civilizatia celui de-al doilea val. Tot n Europa apar preocupari stiintifice prentru realizarea lanturilor energetice si folosirea unor resurse variate. n anul 1869 a fost construita n Europa prima hidrocentrala din lume, iar n anul 1882 intra simultan n productie primele termocentrale (la Londea si New York). Secolul al XX-lea poate fi socotit secolul petrolului, marcnd totodata si o diversificare a centralelor electrice; la nceputul secolului s-a dat n exploatare prima centrala geotermica la Larderello n Italia, iar apoi altele n SUA, Japonia, Mexic, Filipine, Indonezia, Islanda, Costa Rica, Kenya, China, Franta. Dupa al doilea razboi mondial se dau n exploatare centrale nuclearoelectrice. Cea dinti centrala nuclearoelectrica a fost EBR-1, data n functiune n SUA, n decembrie 1951, urmata de cea de la Obninsk (Rusia) n 1954, Calder Hall-1 (Marea Britanie) n 1956. n anul 1956 se da n functiune prima centrala mareemotrica n estuarul fluvilui Rance din vestul Frantei, urmata de centralele de la Kislaia de pe tarmul Marii Albe (Rusia), n estuarul rului Annapolis din estul Canadei. Se considera ca secolul XXI, din punct de vedere energetic, va fi secolul unor resurse regenerabile, alaturi de sursele conventionale, unele dintre acesteaaflate ntr-un proces de epuizare rapida. 4.2 Productia de energie electrica bazata pe combustibili Dupa sursa de energie utilizata, centralele electrice pot fi: termoelectrice,

hidroelectrice, nucleare, geotermice, maremotrice, eoliene, helioelectrice. Termocentralele folosesc drept combustibil carbunii (huila, antracit, carbune brun, lignit), petrol, pacura sau gaze naturale. Repartitia geografica a termocentralelor este strns legata de sursa de combustibil, atunci cnd aceasta este ieftina. Termocentralele sunt localizate n

marile orase sau n apropierea lor, situatie n care se folosesc drept combustibil petrolul, pacura, gazele naturale si mai putin carbunii, ntruct acestia polueaza puternic mediul. Alte termocentrale sunt localizate n porturi. Numeroase termocentrale furnizeaza, pe lnga energia electrica si caldura sub forma de abur sau apa calda, de aceea se numesc centrale electrice de termoficare (CET), iar randamentul se ridica la 50-60%, dar ransportul aburului se poate face pna la ctiva kilometri, n timp ce apa calda pna la 40 km. Termocentralele furnizeaza 65-75% din energia electrica a planetei; au o pozitie economica avantajoasa cnd sunt amplasate n apropierea bazinelor carbonifere, a rafinariilor de petrol sau a marilor consumatori de electricitate. Daca primele termocentrale aveau o putere instalata de 60kw si respectiv 540 kw, n prezent s-a ajuns la termocentrale gigant de peste 3000 MW si chiar peste 4000 MW, cum sunt cele de la Kostroma (4800 MW pe baza de pacura si gaze naturale din Rusia), Nanticoke (4000 MW, Ontario, Canada), etc. Hidrocentralele Se considera ca cea mai veche hidrocentrala din lume este cea de la Lancey (Franta), construita n 1869, iar n Romnia, Sadu I din Muntii Cndrelului (1896). n prezent hidrocentralele produc circa 20-25% din energia electrica a lumii. Un mare potential hidroenergetic au fluviile Zair, Enisei, Brahmaputra, Yantze, Columbia, Parana, Nil si Zambezi. La nivelul continentelor, potentialul hidroenergetic se prezinta astfel: Asia 28%, America Latina 20,7%, CSI 16,7% si Africa 15,7%.

 Centralele nuclearo-electrice Energia electrica n astfel de centrale este produsa prin fisiune nucleara; materia prima o constituie uraniul, plutoniul si toriul. Cele mai mari capacitati instalate n centralele nuclearo-electrice sunt n SUA, 110 reactoare n anul 2000, Franta 60 reactoare, Japonia 55 reactoare, Marea Britanie 35 reactoare, Rusia 30 reactoare,etc.

Pna n anul 2010, China si-a propus constructia a 18 reactoare, Coreea de Sud 16, iar India 11. Principalele tari producatoare de energie electrica pe filiera nucleara sunt: SUA (27,8%), Franta (17,5%), Japonia (12,3%), Germania (6,3%), Rusia (5,6%), Canada (4,2%). Construirea centralelor nuclearo-electrice pe baza de hidrogen va depinde de reusita controlului fuziunii nucleare. ntrebari: Prezentati evolutia si rolul energeticii Repartitia geografica a termocentralelor Dati exemple de fluvii care au un mare potentiel hidroenergetic Care sunt principalele tari producatoare de energie electrica pe filiera nucleara? Bibliografie a. Nicu I. Aur, Madalina Andrei, Cezar I. Gherasim, Geografia economica mondiala; b. Vasile S. Cucu, Romnia Geografia umana si economica, Edit. Oraj, Trgoviste, 2001; Tema V. - Industria metalurgica si de echipamente Obiective - materiile prime ale siderurgiei

- cunoasterea rezervelor mondiale de minereuri metalifere - rezerve mondiale de cupru, aluminiu, magneziu Industria metalurgica este ramura industriala care se ocupa cu exploatarea si prelucrarea minereurilor metalifere, producnd metale. Aceasta ramura cuprinde industria metalurgica feroasa si metalurgia neferoasa sau colorata. 5.1 Industria metalurgica feroasa (siderurgica)

Materiile prime si ajutatoare folosite sunt: minereurile de fier, metalele neferoase folosite la alierea otelurilor, cocsul, fondantii, gazele naturale si energia electrica. n structura lor mineralogica, zacamintele de minereu de fier contin: magnetita, hematita, limonita, siderita, ankerit. Potrivit estimarilor recente, rezervele sigure sunt estimate la circa 150 miliarde tone, iar rezervele potentiale la 230 miliarde tone. Din rezervele sigure, 42% se afla n CSI, 11% n SUA, 8% n Canada, 7% n Brazilia, 6% n China, iar India 3,5%, State puternic industrializate precum Marea Britanie, Germania, Japonia, Belgia, s.a., sunt dependente de importul de minereu sau de fier vechi din zone ndepartate. 5.2 Metalurgia neferoaselor Dupa proprietatile, gradul de folosire si repartitia geografica distingem: Metalele colorate (cuprul, plumbul, zincul si cositorul) Cuprul, datorita calitatilor sale, este folosit n electrotehnica, industria de armament, n unele aliaje (alame, bronzuri, nichelina,etc). Principalele tari producatoare de cupru sunt: Chile, SUA, Canada, Zair, Zambia, Rusia, Australia, etc. Metalele usoare (aluminiul si magneziul) Aluminiul este unul dintre cele mai raspndite elemente din scoarta terestra. Principalele combinatii minerale ale aluminiului sunt: bauxita, coridonul si silicatii. Procedeul de obtinere a aluminiului prin electroliza cuprinde doua faze: transformarea bauxitei n alumina, apoi obtinerea din aceasta a aluminiului ntr-o baie de criolit.

ntrebari: Care sunt materiile prime folosite n siderurgie? Ce rol are siderurgia n economie? Ce rol au neferoasele n industria moderna? Care sunt subramurile industriei de echipamente? Care sunt principalele caracteristici ale comertului cu produse siderurgice?

 Cum explicati ascensiunea spectaculoasa a unor tari n constructia de autoturisme? Explicata sintagma industria de echipamente Tema VI. - Industria materialelor de constructii Obiective: - cunoasterea rocilor ca material de constructii - principalele ramuri ale industriei materialelor - produsele finite ale industriei ceramicii - materiile prime ale industriei sticlei si cristalului 6.1 Rocile folosite n constructii Aceasta ramura are o larga raspndire, furnizeaza numeroase produse brute sau finite pentru arhitectura, cai de comunicatie, agricultura, lucrari de interes public si industriale. Rocile folosite ca material de constructii, genetis, cuprind: Roci eruptive (magmatice), dintre care enumeram: granitul, andezitul, sienitul, bazaltul - Granitul este o roca eruptiva, rezistenta care se poate prelucra n placi si lustrui. Se prezinta sub varietatile: granitul rosu (n Ucraina), granitul de Virbo (din Suedia), granitul de Rapakivi (din Finlanda), de Assuan (Egipt), etc. Exploatarile de granit se gasesc n SV-ul SUA, n centrul Spaniei, Norvegia, sudvestul Marii Britanii, Brazilia, Nigeria. Rocile sedimentare. Cele mai intens valorificate sunt: calcarele, argilele si nisipurile. n afara argilelor comune, caolinul este utilizat pentru producerea portelanului. Se exploateaza n estul Chinei, Franta, SUA, Ucraina, Rusia.

 Dintre rocile metamorfice mentionam marmura care prezinta o mare valoare comerciala. Se gaseste sub varietatile de marmura alba de Carrara (Italia), verde (Prato-Italia), gri deschis (Imettos - Grecia). Cantitati mari sunt exploatate n Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Franta, Suedia, Rusia, SUA, Canada, Mexic, Brazilia.

6.2 Prelucrarea industriala a materialelor de constructii Principalele ramuri ale industriei materialelor de constructie sunt: industria liantilor, cea a ceramicii, sticlei si prefabricatelor. 6.2.1. Industria linatilor foloseste ca materii prime calcarele, dolomitele, marnele si argilele si livreaza ca produse diferite sortimente de ciment, var si ipsos. 6.2.2. Industria cimentului Pentru producerea cimentului se folosesc ca materii prime calcarul, marnele, dolomitul, prin calcinarea calcarului n cuptoare, cu adaos de marne, pirita alumina; Productia de ciment a Chinei a crescut rapid n ultimele trei decenii. Principalele unitati de productie sunt situate n apropiere de Harbin, Tianjin, Luoyang, etc. Locul doi mondial este detinut de SUA. Centrele n care se obtin cantitati mai mari sunt n apropiere de orasele: Norfolk, Tampa, St. Louis, etc. Japonia este al treilea mare producator mondial de ciment. Centrele de productie sunt n apropierea oraselor: Ube, Kyoto, Hitachi. Alti mari producatori sunt: India, Coreea de Sud, Thailanda, Brazilia, s.a. 6.3 Industria ceramicii Materia prima folosita este argile, care se gaseste n scoarta terestra, de regula, n rocile sedimentare de deal si cmpie. Produsele finite ake acestei subramuri sunt: caramizile pentru constructii, caramizile pentru placare, materialele izolatoare, faianta, gresia teracota, obiectele de uz sanitar,etc. Industria portelanului este o creatie a estului si sud-estului Asiei. Sunt apreciate portelanurile din Japonia, China, Franta, Germania, Cehia, Coreea de

Sud. Faianta apreciata ae piata mondiala produc: China, Japonia, Franta, Germania.

6.4.Industria sticlei si a cristalului a cunoscut o larga dezvoltare. Materiile prime folosite sunt nisipurile silicioase si cuartoase, soda caustica, soda calcinata, oxidul de plumb, tavi, fibre, etc. Industria sticlei este dominata de productia de geamuri, n care se remarca: SUA, Japonia, China, Coreea de Sud, Rusia, Germania, Belgia, India.Pentru productia de sticla fina si cristaluri sunt renumite o serie de centre: Murano, Venetia, Empoli (Italia), Baccarat, Nancy (Franta), Sokolov, Jablonec (Cehia), etc. ntrebari: Enumerati si comentati functiile padurii Comentati afirmatia functia ecologica a padurii prevaleaza asupra functiei economice Caracterizati padurea ecuatoriala Bibliografie c. Nicu I. Aur, Madalina Andrei, Cezar I. Gherasim, Geografia economica mondiala; d. Vasile S. Cucu, Romnia Geografia umana si economica, Edit. Oraj, Trgoviste, 2001; e. Dragos Frasineanu, George Ergeli, Cristian Braghina, Geografie economica mondiala, Edit. Fundatiei Romnia de mine, Bucuresti, 2000, pag. 60 71; f. Florea Miron, Geografie economica mondiala, Edit. Aula Brasov, 2000. Pag. 7480; Tema VII Geografia agriculturii Obiective:

- importanta economica a agriculturii - cunoasterea premiselor dezvoltarii agriculturii - culturile vegetale - tipuri actuale ale agriculturii 7.1 Importanta economica a agriculturii

Agricultura este una din primele activitati economice ale omului. Produsele agricole constituie alimentele de baza pentru oameni, fiind folosite fie n starea lor naturala, fie dupa ce sunt supuse prelucrarii industriale si se consuma sub forma produselor finite. Produsele agricole constituie baza de materii prime pentru industria usoara si alimentara, participnd la comertul dintre diferite regiuni si tari. Pentru ramura industriei usoare si alimentare, agricultura furnizeaza materii prime vegetale precum si materii prime de origine animala. 7.2 Culturile vegetale 7.2.1 Culturile cerealelor Grul este principala cereala panificabila. Marile grnare ale lumii. Conditiile cele mai bune pentru cultura grului sunt oferite de regiunile de stepa si silvostepa, n zonele temperate si subtropicale. Europa Occidentala, Cmpia Ucrainei si Rusiei pna la Muntii Ural formeaza primul grnar al lumii. Al doilea grnar, ca suprafata (28 mil. ha) si productie totala, l formeaza Cmpiile si podisurile din centrul Statelor Unite si al Canadei. n America Latina doar Argentina poate fi considerata grnar. n Romnia, grul se cultiva n Cmpia Romna, Cmpia Banato-Crisana, Cmpia Moldovei, Podisul Transilvaniei si Podisul Dobrogei. Orezul a fost considerat pinea omului galben. n prezent orezul asigura alimentatia de baza pentru cca 2,5 mld. oameni. China are cea mai mare productie mondiala (34 % din totalul mondial), urmata de India, SUA, Japonia, etc Orzul se cultiva n Suedia, Rusia, Canada. Se utilizeaza si n alimentatia

umana la prepararea arpacasului si pinii, la producerea berii, amidonului, glucozei, alcoolului, surogatului de cafea. Ovazul este cultivat n regiunile temperate relativ mai blnde. Aceasta cereala are o utilizare furajera. Se cultiva n Europa si America de Nord.

 Secara este o cereala panificabila nepretentioasa si creste pe terenuri sarace, nisipoase cu humus putin, n regiunile umede si reci. Cele mai mari suprafete sunt cultivate n: Rusia, Polonia si Germania. Porumbul are multiple utilizari: alimentatie umana, fulgi de porumb, ulei dietetic din germeni, furajarea animalelor, producerea alcoolului, etc. Se cultiva n SUA, China de NE si Est,, Brazilia, Mexic, Franta, Romnia, etc. Comertul mondial annual se ridica la 65-70 mil. tone. 7.2.2. Cultura plantelor tehnice. Cultura plantelor oleaginoase a. Floarea soarelui este o planta specifica zonei temperate mai calde, iar rezistenta la seceta o face sa fie buna de cultivat n acele locuri n care pna acum nu s-au extins alte plante oleaginoase. Europa si partea europeana a Rusiei detin 60% din suprafata cultivata si din productia mondiala. Suprafete mari se cultiva n sudul Ucrainei, bazinul mijlociu si Inferior al Dunarii. O alta regiune este pampa din Argentina de Sud. b. Soia, este o planta pretentioasa fata de caldura si precipitatii. China a fost si ramne unul din marii producatori de soia. Tot n Asia se cultiva pe mari suprafete n Thailanda, Japonia, India, Vietnam. n Europa se cultiva n Ucraina, Rusia, Romnia, etc. c. Maslinul este un arbore specific regiunii mediteraneene. Principalii producatori de ulei de masline sunt: Spania, Italia, Grecia, Turcia, etc Plantele cultivate pentru zahar a. Trestia de zahar se cultiva n trei mari zone geografice: America Centrala, Brazilia, Asia Musonica. Din trestia de zahar se obtin zahar, melasa,

din care se produce romul si tafia. Principalele tari producatoare sunt: Brazilia, India, China, etc. b. Sfecla de zahar este o cultura de zona temperata si subtropicala. Principalele tari producatoare sunt: Franta, Germania, Ucraina, SUA, etc. Cultura plantelor textile Cele mai utilizate sunt Bumbacul, inul, iuta si cnepa.

a. Bumbacul este cea mai importanta planta textila si ocupa aproximativ 80% din totalul suprafetelor cultivate cu plante pentru fibre. Se cultiva n SUA, Marea Cmpie Chineza, Podisul Deccan, Uzbekistan, Australia, etc. b. Inul pentru fuior se cultiva n Rusia, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Germania, Franta, Cehia, Romnia, etc. c. Cnepa se cultiva n Rusia europeana, Belarus, nordul Ucrainei, Romnia, Polonia. d. Iuta este o planta specifica Asiei musonice. Principala zona de cultura este Delta Gangelui si Brahmaputrei de pe teritoriul Indiei si Bangladeshului. ntrebari: Care sunt si cum influenteaza agricultura factorii naturali? Caracterizati agricultura de plantatie Care sunt caracteristicile agriculturii specializate? Rolul stiintei si cercetarile genetice n dezvoltarea agriculturii Repartitia teritoriala a agriculturii bazate pe irigatii Bibliografie: a. Cndea Melinda, Isbasoiu Constantin, Geografia agriculturii, Edit. Universitatea Buburesti, 1999 b. Nicu I. Aur, Cezar C. Gherasim, Geografie economica mondiala, Edit. Fundatiei Romnia de mine, Bucuresti, 2002; c. Vasile S. Cucu, Geografia asezarilor rurale, Edit. Domino Trgoviste, 2000 Tema VIII Geografia serviciilor Obiective: - conceptul geografic de servicii

- rolul transporturilor - tipurile de turism 8.1 Conceptul geografic de servicii Serviciile sunt activitati economice care ofera indivizilor si comunitatilor valori de ntrebuintare, cu exceptia bunurilor materiale, necesare satisfacerii nevoilor umane. n structura serviciilor sunt cuprinse urmatoarele categorii:

- servicii cu scop comercial (banci, asigurari, transport, comert) - servicii profesionale (consultanta juridica, financiara, medicale, de nvatamnt) - servicii pentru consumul personal (reparatii, curatenie, ntretinere) Ponderea mare a serviciilor este specifica societatilor postindustriale, caracterizate printr-o industrie performanta si o populatie cu un standard de viata ridicat, apta din punct de vedere financiar sa apeleze la asemenea prestatii. Cresterea exagerata a populatiei ocupata n servicii, n tarile slab dezvoltate sau n curs de dezvoltare, nu reprezinta un semn al expansiunii economice, ci este expresia unei stari de instabilitate. 8.2 Geografia transporturilor Rolul transporturilor - asigura buna desfasurare a productiei n industrie si agricultura - faciliteaza legaturile ntre regiunile cu materii prime si cele n care acestea se prelucreaza - favorizeaza apropierea ntre asezarile umane - scoate din izolare tari si zone situate la distante mari. Clasificarea transporturilor Mediul n care sunt amplasate caile de comunicatie a determinat diferentierea transporturilor n: terestre, navale, aeriene, speciale. n domeniul transporturilor terestre sunt incluse: caile ferate, caile rutiere, conductele, transporturile urbane, iar n cel al transporturilor navale: transporturi navale interioare, transporturile navale maritime. Transporturile feroviare. n ultimele decenii, s-a extins reteaua de cai ferate n tarile Europei Centrale si de Est, n China, Asia de Sud si de SE, America Latina,

Australia si Africa. n prezent lungimea cailor ferate este de 1.600.000 Km, avnd o repartitie inegala, fapt ce reflecta n mare masura nivelul de dezvoltare economica. Transporturile rutiere Lungimea totala a drumurilor modernizate depaseste 15 mil. Km, iar a autostrazilor peste 85.000 Km. Cele mai mari densitati rutiere sunt n Germania,

Franta, Marea Britanie. Pentru nlesnirea legaturilor rutiere s-au construit mari poduri, poduri suspendate, tuneluri pe uscat si n zonele submarine. Transporturile navale Transporturile fluviale. n Europa navigatia fluviala se face pe: Sena, Rhin, Dunare, Volga, etc. n America de Nord se disting sistemul Mississippi si afluentii acestuia, canarul Erie, canalul Welland prin lacul Ontario, iar un trafic mai redus pe fluviile Colorado si Sacramento. Transporturile maritime Densitatea maxima a rutelor maritime este n Atlanticul de Nord, ntre tarile vest-europene si SUA, urmat de Pacificul de Nord, cu rute ntre Japonia, China, Coreea de Sud si coasta pacifica a SUA. Dupa specificul lor, porturile se ncadreaza n: - porturi cu trafic complex Rotterdam, Singapore, Tokyo, Los Angeles, New York, Buenos Aires, Londra, Constanta. - Porturi specializate n traficul unor marfuri - Porturi petroliere (Corpus Cristi) - Porturi carbonifere (Cardiff) - Porturi mineraliere (Narvik) - Porturi de produse agricole (Rosario-cereale) - Porturi pescaresti (Japonia) - Porturi turistice (Miami, Acapulco). n Romnia principalul port maritim este Constanta, urmat de Mangalia si Sulina. ntrebari: Ce rol au transporturile n economie?

 Care sunt marile regiuni turistice ale lumii Bibliografie: d. Cndea Melinda, Isbasoiu Constantin, Geografia agriculturii, Edit. Universitatea Buburesti, 1999 e. Nicu I. Aur, Cezar C. Gherasim, Geografie economica mondiala, Edit. Fundatiei Romnia de mine, Bucuresti, 2002; f. Vasile S. Cucu, Geografia asezarilor rurale, Edit. Domino Trgoviste, 2000