Daniel Barbu, Republica absent Politic i societate n Romnia postcomunist Ediia a doua revzut i adugit, editura NEMIRA,Bucuresti 2004

Lucrarea de fata Republica absent Politic i societate n Romnia postcomunist este scrisa de de profesor doctor Daniel Barbu acesta este specializat n istoria comparativ a civlizaiilor europene, n tiine politice comparative, de regimurile totalitare, in antropologie politica,precum si in modele constituionale i guvernamentale din Europa. In aceasta opera autorul incearca sa ne expuna intr-un mod a-si putea spun extrem de brutal si de concis realitatile politico-sociale romneti contemporane. Titlul Republica absent este pentru Daniel Barbu de fapt definitia Republici prin intermediul cetatenilor Romaniei care ar trebui sa reprezinte dorinta convietuiri unii cu celilalti potrivit acelorasi legi si vederea realizarii unui destin colectiv si care este absolut absenta in Romania. A-si putea spune ca este o carte extraordinar de interesanata avand in vedere ca expune subiecte de care de lovim zi de zi. Acesta constata ca in urma revolutiei din 1989 functiile dominante ale societatii ( politica, administratia, afaceri sau cultura) si-au pastrat aceeasi conducatori, fuctionari cu aceleasi ideologii comuniste formand o adevarata post-nomenclatura. Autorul ne impartaseste ideile lui despre cei care ne conduc si despre lipsa de cultura a acestora specificand ca elitele intelectuale ar trebui sa ne guverneze tara si nu tehnocrati si buni specialiti din timpul comunismului. Sunt de-a dreptul uimita de abordarea problemei nationalitati si a solidarita care acesta ne dezvaluie ca noi romani nu cunoastem aceste sentimente. Argumentele pe care acesta le aduce in abordarea aceste teme te face sa te gandesti cum poti sa vorbesti despre o comunitate, cand noi nu stim ce este aceasta, dar totusi am aderat la Comunitatea Europeana si anume Uniunea Europeana. Acesta ne dezvaluie ca Uniune Europeana nu este decat un fenomen de redefinire a
1

suveranitati insasi distribuita dinspre state spre cetateti. Spre cetateni Romaniei care nu au un sentiment national si nici nu stiu cum sa se organizeze in comunitati rurale sau urbani care si-au pastrat doar asezarile rurale si urbane fara a progresa spre definirea acestora in comunitati. Cand vine vorba de guvernarea Romaniei acesta atribuie partidelor doar functia de dominare a populatiei ci nu si de guvernare a acesteia, spunand ca doar fac si spun legea. Partidelor Daniel Barbu le atribuie fuctia de vanzatori de speranta ce incearca sa acapareze cat mai multi cumparatori dornici de un viitor mai bun. Cu toate ca noi alegatori ar trebui sa dam mandatul cuiva si nu in vederea a ceva, a unor promisiuni care nu se vor indeplini,deoarece odata ajuns la putere partidul isi va vedea mai degraba de nevoile si necesitatile sale decat cele are cetatenilor. Spiritul comunist este a tot prezent in politicianul roman prin dorinta lui de a ajunge undeva, prin ambitia acestuia si nu prin convingerile pe care le are, prin aceste caracteristici politicianul roman putem spune ca nu face parte din clasa politicienilor societatii democratice. Esenta regimului democratic nu disparea niciodata atata timp cat cetateni vor fi prezenti la urne, alegerea rationala a celui ce ne va guverna deseori este perturbata de campaniile electorale la care decurg partidele pentru a atrage atentia cetatenilor. Din aceata cauza, scrutinele, oricat de libere si corecte ar fi, atata timp cat oameni sunt indoctrinati nu se va ajunge niciodata la o guvernare ideala a elitelor intelectuale care sunt adeptele unitatii nationale. Opinia publica am putea spune ca este condusa de clasa muncitoare, acea clas acare cu timpul a fost detronata odata cu caderea scocialismului de stat, aceasta avand totusi o importanta sporita pentru partidele aflate in lupta electorala care incarca sa le acapareze atentia. In cele din urma autorul ajunge la concluzia ca marele defect de fabricatie al statului romanesc postcomunist ar putea fi descris cu ajutorul urmatorilor termeni

si anume: arhitectura institutionala este una de tip reprezentativ, dar instituia pe care aceasta arhitectura trebuie sa o reprezinte, adica cetateanul lipseste. Un factor important care a impidicat scindarea societati romanesti de-a lungul epociitotalitare si de care ne aduce aminte autorul este fidelitatea constanta pe care Biserica a aratat-o statului si impartialitatea acestea fata de ventilarea regimurilor politice. Biserica legitimeaza natiunea nu ca pe o comunitate de valori, ci ca pe o unitate indestructibila de limba, sange, credinta si comportamente ce se cuvin admirate si aparate cu orice pret. In cele din urma ajungem la concluzia ca, comunismul a cazut pentru ca si-a atins toate tintele. Toate, cu o singura exceptie, aceea de a asigura supravietuirea politicului. Pentru romani, ca si pentru alti est-europeni prabusirea regimului comunist a fost sinonima cu disparitia singurei forme structurate de participare politica pe care le-a fost dat sa o cunoasc vreodata. De aceea, afirmatia potrivit careia caderea comunismului ar fi reprezentat o victorie a democratiei pare oarecum superficiala. Sper ca aceasta recenzie sa va trezeasca interesul spre lectura uimitoarelor opere ale marelui politolog roman Daniel Barbu.