Liga Natiunilor (1920 1946)

Liga Natiunilor a fost o organizatie internationala fondata in urma in Conferinta de Pace din 25 ianuarie 1919. Acordul Ligii Natiunilor a fost intocmit de o comisie speciala si Liga a fost infiintata prin Prima parte a Tratatului de la Versailles semnat la 28 iunie 1919. Initial, intelegerea a fost semnata de 44 de state (dintre care 31 de state care au luat parte la Primul Razboi Mondial de partea Triplei Aliante). In ciuda eforturilor lui Wilson de a infiinta si poromova Liga, Statele Unite ale Americii nu au ratificat intelegerea si au refuzat sa se alature Ligii Natiunilor datorita opozitiei Senatului american. Scopurile Ligii Natiunilor au fost dezarmarea, prevenirea razboiului printr-o securitate colectiva, rezolvarea disputelor dintre natiuni prin negociere, diplomatia si imbunatatirea prosperitatii mondiale. Filozofia diplomatica a Ligii a reprezentat un schimb fundamental al directiei urmate timp de 100 de ani. Liga a fost lipsita de propria forta militara, deci a fost dependenta de Marile Puteri pentru a ii intari deciziile, a ii pune in practica sanctiunile economice sau pentru a ii oferi puterea militara atunci cand ar fi nevoie. Prima intalnire a Ligii s-a tinut la Londra in data de 10 ianuarie 1920. Prima decizie adoptata a fost cea de a ratifica Tratatul de la Versailles, punand astfel capat Primului Razboi Mondial. Pe 1 noie 919f54j mbrie 1920, cartierul general s-a mutat la Geneva, unde a avut loc si prima adunare generala a Ligii la data de 15 noiembrie 1920 cu participarea a 41 de reprezentanti ai statelor membre. Structura Ligii Natiunilor Liga Natiunilor era formata din trei institutii principale: Secretariatul (constituit la Geneva si condus de Secretarul General), Consiliul si Adunarea. De asemenea, Liga detinea si numeroase Agentii si Comisii. Autorizarea oricarei actiuni trebuia sa fie facuta prin votul unanim al Consiliului si prin votul majoritatii membrilor Adunarii. 1.Secretariatul Ligii Natiunilor Personalul Secretariatului avea indatorirea de a pregati agenda Consiliului si a Adunarii si de a publica raporturile intalnirilor si a altor probleme de rutina, functionand ca un serviciu civil pentru Liga. Secretari Generali: - Sir James Eric Drumond (Marea Britanie) 1920 1933 - Joseph Avenol (Franta) 1933 1940 Sean Lester (Irlanda) 1940 1946 2.Adunarea Ligii Natiunilor isi tinea sedintele o data pe an in septembrie. Presedinti ai Adunarii Generale: - Paul Hymans (Belgia) 1920 1921, 1932 1933 - Herman Adriaan van Karnebeek (Olanda) 1921 1922 - Agustin Edwards (Chile) 1922 1923 - Cosme de la Torriente y Peraza (Cuba) 1923 1924 - Giuseppe Motta (Elvetia) 1924 1925 - Raoul Dandurand (Canada) 1925 1926 - Afonso Augusto da Costa (Portugalia) 1926 1926 - Momilo Nini (Iugoslavia) 1926 1927 - Alberto Guani (Uruguay) 1927 1928 - Herluf Zahle (Danemarca) 1928 1929 - Jose Gustavo Guerrero (El Salvador) 1929 1930 - Nicolae Titulescu (Romania) 1930 1933 - Charles Theodore Te Water (Africa de Sud) 1933 1934 - Richard Johannes Sandler (Suedia) 1934 - Francisco Castillo Najera (Mexic) 1934 1935 - Edvard Bene (Cehoslovacia) 1935 1936 - Carlos Saavedra Lamas (Argentina) 1936 1937 - Tevfik Rustu Aras (Turcia) 1937 - Sir Muhammad Shah Aga Khan (British Raj) 1937 1938 - Eamon de Valera (Irlanda) 1938 1939 - Carl Joachim Hambro (Norvegia) 1939 1946 3.Consiliul Ligii Natiunilor avea autoritatea de a trata orice problema legata de pacea mondiala si se intalnea de 5 ori pe an si in sedinte extraordinare la cerere. In total, Consiliul s-a reunit in 107 sedinte publice intre anii 1920 si 1939. Acesta a inceput cu 4 membrii nepermanenti care erau alesi de Adunare pentru un mandat de 3 ani. Primii membrii nepermanenti au fost Belgia, Brazilia, Spania si Grecia. Statele Unite ale Americii trebuiau sa fie al cincilea membru permanent, dar scena politica era dominata de Partidul Republican dupa alegerile din 1918, care a votat in 19 martie 1920 impotriva ratificarii Tratatului de la Versailles, fapt care a impins SUA inapoi la o politica izolatoare. Alcatuirea initiala a Consiliului s-a schimbat substantial de numeroase ori. Numarul membrilor nepermanenti a fost schimbat la 6 pe data de 22 septembrie 1922, apoi la 9 pe 8 septembrie 1926. Germania s-a alaturat Ligii si a devenit al cincilea membru permanent, Consiliul ajungand la 15 membrii. Cand Germania si Japonia au parasit Liga Natiunilor, numarul membrilor nepermanenti a crescut la 11. 4.Alte institutii ale Ligii Natiunilor Liga Natiunilor supraveghea Curtea Internationala de Justitie si alte agentii si comisii infiintate pentru a rezolva problemele internationale presante. Printre acestea se numara si: - Comisia pentru Dezarmare: al carei tratat de dezarmare a fost semnat de Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie - Comitetul pentru Sanatate: specializat pe boli precum lepra, malaria, febra si pe exterminarea tantarilor - Organizatia Internationala a Muncii: a convins mai multe tari sa adopte un program de munca de 8 ore si 48 de ore saptamanal. A militat pentru eliberarea copiilor exploatati, pentru a oferi femeilor mai multe drepturi la locul de munca si pentru a obliga proprietarii de vapoare sa isi asume responsabilitatea pentru accidentele de munca produse pe vasele sale. - Consiliul Permanent Central al Opiului: Consiliul a fost format pentru a supraveghea sistemul de control statistic intrus in cadrul a celei de-a doua Conventie Internationala a Opiului vizand productia si comertul cu opiu si derivatele sale.Consiliul a stabilit si un sistem de certificate de import si eliberare de autorizatii de export pentru comertul legal international de narcotice. Comisia pentru Refugiati: a supravegheat repatrierea si, la nevoie, restabilirea a 400.000 de refugiati si prizonieri de razboi, majoritatea veniti din Rusia la sfarsitul Primului Razboi Mondial. A stabilit tabere in Turcia in 1922 pentru a rezolva crizele refugiatilor din aceasta tara si pentru a preveni bolile si foametea. De asemenea, a implementat pasaportul Nansen, un mod de identificare al persoanelor fara cetatenie. - Comisia pentru Sclavie: a luptat pentru eradicarea sclaviei si a traficului de sclavi din intreaga lume. - Comitetul pentru Studierea Statutului Legal al Femeii: a luat fiinta in aprilie 1938 pentru a cerceta pozitia femeii in lume. Din pacate, a fost dizolvat la inceputul anului 1939.

Ocuparea Manciuriei 1931

Incidentul manciurian a reprezentat unul dintre cei mai mari pasi facuti inapoi de catre Liga Natiunilor si a avut efectul unui catalizator pentru retragerea Japoniei din cadrul Ligii. In cadrul acestui incident, Japonia a preluat controlul asupra Caii Ferate de Sud Manciuriene aflata in regiunea chineza a Manciuriei. Ei au sustinut pe data de 18 septembrie 1931 ca soldatii chinezi au sabotat calea ferata, o cale importanta de comert intre cele doua tari.De fapt, se considera ca sabotajul a fost pus la cale de catre ofiterii armatei japoneze Kwantung fara stirea guvernului Japoniei cu scopul de a genera o invazie totala a Munciuriei. Prin urmare, incalcand ordinele guvernului civil, armata japoneza a ocupat regiunea Manciuria si au numit-o Manchukuo. Noua tara a fost recunoscuta pe plan international numai de Italia si Germania, restul lumii considerand-o o regiune a Chinei. In 1932, fortele aeriene si maritime ale armatei japoneze au bombardat orasul chinezesc Shanghai, iar pe 28 ianuarie un scurt razboi a izbucnit. Guvernul chinez a cerut ajutorul Ligii Natiunilor, dar calatoria lunga in jurul lumii intreprinsa de oficialii Ligii pentru a investiga problema a produs intarzieri. Cand au ajuns s-au confruntat cu autoritatile chineze care sustineau ca invazia japoneza era ilegala, dar si cu autoritatile japoneze care spuneau ca vor doar sa asigure pacea in zona. In ciuda pozitiei inalte ocupate de Japonia in cadrul Ligii Natiunilor, raportul Lytton a condamnat actiunea Japoniei si a cerut restituirea Manciuirei. Totusi, inainte ca raportul sa fie votat de catre Adunarea Ligii, Japonia si-a anuntat intentiile de a invada si alte regiuni din China. Cand raportul a trecut de Adunare in 1993 cu 42-1 voturi (doar Japonia a votat impotriva), Japonia si-a anuntat retragerea din Liga. Conform Conventiei Ligii Natiunilor, aceasta trebuia sa stabileasca sanctiuni economice asupra Japoniei, sau chiar sa isi adune armata si sa ii declare razboi. Oricum, nicio masura nu a fost luata. Conferinta Dezarmarii 1932 1934 Conferinta Dezarmarii de la Geneva a reprezentat un efort al membrilor Ligii Natiunilor alaturi de Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica pentru a actualiza ideologia dezarmarii. A avut loc in orasul elvetian Geneva, aparent intre 1932 si 1934, dar mai corect pana in luna mai a anului 1937. Discutiile au esuat in octombrie 1933, cand Hitler a retras Germania din cadrul Conferintei, dar si din Liga Natiunilor. Invazia Etiopiei de catre Italia 1933 1936 In octombrie 1935, Benito Mussolini l-a trimis pe generalul Pietro Badoglio impreuna cu 400.000 de trupe sa invadeze Etiopia. Moderna armata italiana a infrant saraca armata etiopiana cu usurinta, folosind arme chimice si aruncatoare de flacari. Liga Natiunilor a condamnat agresivitatea Italiei si a impus in noiembrie 1935 sanctiuni economice care nu au fost eficiente deoarece nu exista forta militara pentru a rezista unui posibil atac din partea Italiei. Pe data de 9 octombrie 1935, Statele Unite ale Americii au refuzat sa coopereze cu orice membru al Ligii. In consecinta, pe 5 octombrie au pus embargou pe exportul de arme si materiale de razboi si din 29 februarie 1936 s-au straduit sa limiteze exportul de ulei sau alte materiale pana la nivelul normal de pe timp de pace. Sanctiunile Ligii contra Italiei au fost ridicate pe data de 4 iulie 1936. Remilitarizarea zonei Renane 1936 Remilitarizarea zonei Renane de catre armata Germaniei a avut loc pe data de 7 martie 1936 cand fortele germane au intrat in Renania, incalcand prevederile Tratatului de la Versailles, dar si a celui semnat la Locarno. Consiuliul Ligii Natiunilor s-a intrunit la Londra pentru a stabili sanctiunile ce trebuie luate impotriva Germaniei. Singurul delegat care a votat in favoarea sanctiunilor contra germanilor a fost Maxim Litvinov, reprezentantul Uniunii Soviectice. In urma lipsei unanimitatii, Consiliul a declarat ca remilitarizarea a constituit o violare a Tratatelor de la Versailles si Locarno. In consecinta, Hitler a fost invitat sa alcatuiasca un nou plan de aparare a Europei. El a raspuns spunand ca nu are nicio revendicare teritoriala in Europa si ca doreste un pact de neagresiune semnat pe 25 de ani cu Franta si Marea Britanie. Totusi, cand guvernul britanic a cerut informatii suplimentare legate de acest pact, cererea nu a primit niciodata raspuns. Razboiul civil spaniol 1936 1939 In data de 17 iulie 1936, un conflict armat a luat amploare Republicani (aripa stanga a Guvernului spaniol) si Nationalisti (aripa dreapta formata din rebeli, multi dintre ei fiind ofiteri ai armatei spaniole). Ministrul de externe al Spaniei, Alvarez del Vayo, a cerut in septembrie 1936 ajutorul armat al Ligii Natiunilor pentru a pastra independenta politica si integritatea teritoriala a tarii sale. Totusi, Liga nu a putut interveni in acest razboi civil, dar nici nu a putut preveni interventia altor state in conflict. Hitler si Mussolini au ajutat Nationalistii generalului Franco, iar Uniunea Soviectica a sprijinit luptatorii loiali Spaniei. Liga Natiunilor a incercat sa opreasca interventia voluntarilor nationalisti straini. Atitudinea Japoniei fata de China 1937 In cursul lunii iulie 1937, armatele japoneze au invadat China, obtinand succese fulgeratoare: in august orasul Beijing, Mongolia si nordul tarii, trupele avansate spre sud au cucerit Peninsula Shandong, in octombrie orasul Canton, in noiembrie Shanghai si, in cele din urma, Nanjing in decembrie. Cea mai mare tragedie a conflictului chinezo-japonez (1937 1945) a fost reprezentata de jaful de la Nanjing. La 13 decembrie 1937, trupele japoneze au intrat in Nanjing, pe atunci capitala Chinei traditionaliste. Timp de 6 saptamani, armata japoneza a comis masacre inspaimantatoare asupra locuitorilor orasului. Bilantul, potrivit autoritatilor chineze, s-au ridicat la 250.000 de victime, civili si militari. Anschluss 1938 Anschluss-ul reprezinta anexarea Austriei din 1938 la Marea Germanie de catre regimul nazist. Evenimentul, petrecut pe data de 12 martie 1938, a insemnat culminarea unei dorinte de veacuri: aceea de a uni populatiile germane si austriece intr-o singura natiune. Evenimentul a fost legiferat de Germania fara a tine seama de populatia austriaca. Acest lucru a fost posibil datorita sprijinului oferit de Germania hitlerista Partidului NationalSocialist Austriac, pentru ca acesta sa creasca puterea liderului austrofascist al Austriei. Ocuparea Cehoslovaciei 1938 Germania nazista a reusit sa dea cateva locituri de forta in aparenta indiferenta a democratiei. In 1936, aceasta ocupa din nou Renania demilitarizata, apoi sprijina militarii pucisti din Spania. Pe 12 martie 1938 a anexat Austria. Urmatorul obiectiv era Cehoslovacia. Propaganda nazista se adresa sudetilor, populatie germanica aflata la frontiera occidentala a Cehoslovaciei, o regiune fundamentala pentru apararea tarii. In mai 1938,

Hitler a cerut anexarea acestei populatii. In septembrie au avut loc miscari violente pentru obtinerea autonomiei. Cehoslovacia s-a impotrivit, sustinuta de Paris. Dar in Franta multi refuzau sa sprijine aliatul oriental. Printre ei erau si multi pacifisti, dar si multi din miscarea de dreapta carora nu le displacea programul nazist si care acuza stanga ca a dorit un razboi ideologic. In perioada de dinainte de razboi, Mussolini, in acord cu Hitler, a propus o conferinta ca o ultima sansa, reunind Franta, Germania, Italia si Anglia. Conferinta a avut loc pe 29 si 30 septembrie, la Munchen. Cehoslovacia si URSS au fost indepartate. Conform acordurilor, sudetii au fost anexati de Reich, iar alte zone au fost anexate de catre dictatorii din Ungaria si Polonia. Liga Natiunilor si revizionismul Referindu-se la revizionism, Titulescu a spus: Revizuirea nu este o solutie; ea consista in a transporta raul pe care il reprezinta o granita din o parte in alta. Adevarata solutie e spiritualizarea constanta si progresiva a granitelor prin scaderea barierelor vamale si uaurarea traficului de oameni. In istorie, exemplul prin excelenta de revizionism este negarea Holocaustului prin reinterpretarea sau contestarea documentelor istorice de catre istorici ca David Irving care, de multe ori, sugereaza ca documentele au fost fabricate de aliati sau chiar de evrei. In primul deceniu dupa prabusirea celui de-al III-lea Reich, germanii au respins adevarul incomod ca ei sunt responsabili pentru catastrofa razboiului si a crimelor comise in timpul lui, prin formarea unui mit colectiv dupa care ei insisi fusesera victimele nazismului si nu suporterii lui. Un alt exemplu de revizionism prin utilizarea mitului colectiv, este respingerea adevarului incomod ca Turcia a fost responsabila pentru genocidul armenilor din 1915. Acest revizionism se foloseste urmatoarea logica: nu a existat genocid armean genocidul a fost justificat armenii s-au masacrat singuri armenii sunt cei care i-ai masacrat pe turci. In istoria Romaniei, respingerea adevarului incomod ca armata romana a fost direct responsabila pentru uciderea a cel putin 200.000 de evrei intre 1941 1943 reprezinta un exemplu clar de revizionism. Asatsa respingere se face prin mutarea subiectului spre mitologie: la retragerea din Basarabia si Bucovina de Nord in 1940, evreii ar fi sabotat si ofensat militarii romani care s-au razbunat pentru aceasta duap recucerirea provinciilor. Romania si Liga Natiunilor Obiectivele politicii externe in perioada interbelica, cand Nicolae Titulescu a jucat un rol major, erau indreptate spre mentinerea status-quo-ului teritorial, prin crearea aliantelor regionale, sprijinind Liga Natiunilor si politica de securitate colectiva, la fel ca si promovarea unei stranse cooperari cu democratiile vestice (Franta si Anglia). Impreuna cu Cehoslovacia si Iugoslavia, Romania a fondat Mica Antanta, in 1920-1921 si a creat o noua organizatie de securitate regionala, Antanta Balcanica, impreuna cu Iugoslavia, Grecia si Turcia, in 1934. Pe masura ce nazismul crestea in Germania, aceasta impreuna cu Italia sprijinea pretentiile revizioniste ale statelor vecine Romaniei; politica de forta a avut succes pe continent si acest lucru a fost marcat de Anschluss, de Pactul de la Munchen (1938), de separare a Cehoslovaciei (1939), s-a produs o apropiere intre Uniunea Sovietica si cel de-al treilei Reich; toate acestea au dus la izolarea internationala a Romaniei. Pactul Ribentropp-Molotov (23 august 1939), stipula intr-un protocol secret interesele sovietice in statele baltice, estul Poloniei, precum si in Basarabia. Cand a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial, Romania si-a declarat neutralitatea (6 septembrie 1939). Dar ea a sprijinit Polonia (facilitand tranzitul tezaurului Bancii Nationale si garantand azil presedintelui polonez si guvernului). Infrangerile suferite de Franta si Marea Britanie n 1940 au creat o situatie dramatica pentru Romania. Guvernul sovietic a aplicat capitolul 3 al protocolului secret din 23 august 1939 si a fortat Romania, prin ultimatumul din 26 si 28 iunie 1940, sa cedeze nu numai Basarabia, dar si nordul Bucovinei si teritoriul Hertei (ultimele doua nu au apartinut niciodata Rusiei). Sub Tratatul de la Viena din 30 august 1940, Germania si Italia i-au dat Ungariei nord-estul Transilvaniei, unde populatia majoritara era romaneasca. In urma discutiilor romano-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, in 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei. Dorind sa recapete teritoriile pierdute in 1940, Ion Antonescu a participat, alaturi de Germania, in razboiul dus impotriva Uniunii Sovietice (1941-1944). Infrangerile suferite de puterile Axei au dus, dupa 1942, la sporirea incercarilor facute de regimul Antonescu, precum si de opozitia democratica (Iuliu Maniu, C.I.C. Bratianu) de a scoate Romania din Alianta cu Germania. Pe 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu a fost arestat din ordinul regelui Mihai I. Noul guvern, format din militari si tehnocrati, a declarat razboi Germaniei (24 august 1944) si, astfel, Romania si-a adus intregul ei potential economic si militar in Alianta Natiunilor Unite, pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial in Europa. In ciuda eforturilor umane si economice, pe care Romnia le facuse pentru cauza Natiunilor Unite timp de noua luni, Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947) nega Romaniei statutul de co-beligerant si o obliga sa plateasca o imensa despagubire de razboi; dar Tratatul recunostea retrocedarea teritoriilor din nord-estul Transilvaniei Romaniei, n timp ce Basarabia si nordul Bucovinei ramaneau anexate la URSS. Nicolae Titulescu si rolul sau in cadrul Ligii Nicolae Titulescu (1882 - 1941) a fost un diplomat si om politic roman, in repetate randuri ministru, fost presedinte al Ligii Natiunilor. Incepand din anul 1921 a functionat ca delegat permanent al Romaniei la Liga Natiunilor de la Geneva, fiind ales de doua ori (1930 si 1931) Presedinte al acestei organizatii. In aceasta calitate a militat pentru pastrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de buna vecinatate intre statele mari si mici, pentru respectarea suveranitatii si egalitatii tuturor statelor in relatiile internationale, pentru securitate colectiva si prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reprosat apropierea nepotrivita de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca si prea marea incredere aratata liderilor bolsevici. Simpatia deschisa pentru actiunile stangii europene, cu precadere in razboiul civil spaniol, a fost, de asemenea, rau-vazuta de clasa politica romaneasca a vremii. Titulescu si-a bazat intreaga activitate pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a Romaniei. Dupa instaurarea fascismului in Germania, dandu-si seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru Romania (ca si pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate in directia intaririi colaborarii internationale, in interesul pacii si securitatii europene. Pe linia aceasta, Titulescu a semnat la Londra, n 1933, in numele guvernului Romaniei, Conventia de Definire a Agresorului si a depus eforturi remarcabile pentru incheierea, in 1933, a Micii Intelegeri si pentru incheierea, in 1934, a Intelegerii Balcanice, pacte regionale in care vedea o pavaza impotriva agresiunii. In 1936, regele Carol al II-lea il indeparteaza din toate functiile oficiale si il obliga sa paraseasca tara. Stabilit la inceput in Elvetia, apoi in Franta, Nicolae Titulescu a propagat, chiar si in exil prin conferinte si articole de ziare, ideea prezervarii pacii, anticipand pericolul unui nou razboi.

PARTIDUL COMUNIST CHINEZ SI MAO ZEDONG I INFRANGEREA COMUNISMULUI CHINEZ Chiar daca al doilea congres al Guomindang, desfasurat in ianuarie 1926, reafirma alianta cu comunistii, partidul este de acum supus puterii armatei nationale revolutionare, care primeste ordine de la comandantul Academiei Militare, Chang Kai-shek. Chang vrea sa proclame guvernul propriu, de la Guangzhou, drept guvern national si sa inceapa o campanie militara de unificare a intregului teritoriu chinez sub propria conducere. Rezervele comunistilor constituie prilejul redimensionarii rolului lor social si al marginalizarii consilierilor sovietici. Expeditia va cunoaste succese rapide si continue, fiind sustinuta de revoltele taranesti impotriva proprietarilor de pamant si a nobililor care radicalizeaza conflictul din interiorul Guomindang. Rascoalele taranesti ii sugereaza lui Mao Zedong ideea de a plasa lumea rurala in centrul strategiei revolutionare, in locul ideologiei marxiste "ortodoxe", pe care o considera conservatoare. Cand armata lui Chang ajunge la Shangai, muncitorii erau de cateva zile in greva, se organizasera ca putere autonoma, impiedicandu-l pe "seniorul razboiului" local sa pregateasca rezistenta impotriva trupelor nationaliste. Alianta dintre Comuna din Shanghai si trupele lui Chang este de scurta durata: acestea din urma vor dezlantui in putin timp o vanatoare de comunisti, in entuziasmul industriasilor, al puterilor occidentale si al celor certati cu legea, trecand sindicatele in ilegalitate. Numarul comunistilor ucisi se ridica la cateva mii, asa cum se intampla in 1928, in numeroase localitati din tara, unde partidul comunist decisese sa promoveze o insurectie generalizata, incercarea de a infiinta Comuna din Guangzhou, chiar in inima puterii Guomindang, sfarseste intr-o baie de sange. Cominternul, care aprobase pozitia lui Stalin, de a mentine cu orice pret alianta cu Guomindang, si de a evita o politica revolutionara autonoma, nu este capabil sa traga concluzii auitocritice din aceasta infranare sangeroasa. Obedienta stricta a partidelor comuniste fata de Moscova este primul comandament caruia acestea trebuie sa i se conformeze pentru a face parte din miscarea revolutionara internationala; chiar daca Partidul Comunist Chinez insusi - sub noua conducere a lui Mao - va dovedi cativa ani mai tarziu, ca tocmai autonomia poate fi garantia succesului. II MAO ZEDONG Scurta biografie: Mao Zedong (sau Mao te-Tung n. 26 decembrie 1893, d. 9 septembrie 1976) a fost un om politic chinez, lider al Partidului Comunist Chinez. in urma razboiului civil, in 1949 Partidul Comunist Chinez sub conducerea lui Mao Zedong a preluat puterea in China, proclamand Republica Populara Chineza. Mao Zedong a instaurat o dictatura sangeroasa, zeci de milioane de chinezi fiind ucisi in timpul in care acesta a condus China. Fiu de tarani, Mao Zedong a fost de profesie invatator. A condus fortele comuniste in lupta dusa cu fortele nationaliste (1927-1949), strabatand intreaga China pentru a-si recruta armata (este numit Marsul Cel Lung. Din 1935 a fost lider al Partidului Comunist Chinez si apoi sef

al statului. Politica economica a "Marelui salt inainte" initiat de el a esuat, ca si Revolutia Culturala. in consolidarea Regimului Comunist in China, s-a bizuit pe taranime si pe cultul personalitatii. Dupa ce adera la marxism, in 1921, Mao Zedong se numara printre cei treisprezece membri fondatori ai Partidului Comunist Chinez. Reprezentant al grupului din Hunan, unde activa de multa vreme in randul studentilor si se distinsese in cadrul activitatilor sindicale, al agitatiilor si protestelor impotriva "seniorilor razboiului" si a japoniei, Mao se va stabili ulterior in Canton si Shanghai, unde se dedica trup si suflet colaborarii cu Guomindang, in perspectiva unei revolutii democrate. in 1927, in timp ce Comuna din Shanghai este victima a represaliilor sangeroase, Mao revine in Hunan pentru a-i organiza pe tarani, mobilizandu-i in acelasi an intr-o insurectie care esueaza. Intrand in conflict, in repetate randuri, cu pozitia sustinuta de conducerea partidului, care urmeaza modificarile impuse de Stalin politicii de alianta sau conflict cu nationalistii din Guomindang, Mao ii organizeaza pe taranii saraci iar in 1929 ii grupeaza pe militantii comunisti urmariti de trupele nationaliste, stabilindu-se la granita dintre provinciile Jiangxi si Fujian. Aici, in jurul orasului Ruijin, organizeaza una dintre cele mai stabile si fortificate "baze rosii" -Sovietul din Jiangxi, care avea sa dureze pana in anul 1935, inainte de Marsul cel Lung. Dupa victoria asupra japonezilor si a miscarii Guomindang, Mao se va afla in fruntea Republicii Populare Chineze, pe care o va conduce mai intai dupa modelul sovietic, introducand insa, inca de la inceput, elemente de originalitate si diferentiere care aveau sa devina din ce in ce mai evidente incepand cu jumatatea anilor 1950. Deosebit de abil in mobilizarea maselor in sprijinul sau, in luptele aspre din interiorul partidului, Mao va favoriza, in ultimii ani ai conducerii sale (moare in 1976), un cult al propriei persoane, poate chiar mai vizibil si mai excesiv decat cel al lui Stalin. China - Marsul cel Lung al comunistilor III CHINA- MARSUL CEL LUNG AL COMUNISTILOR La jumatatea anului 1934, "baza rosie" din Jiangxi este supusa unei blocade economice si unui asediu militar organizat de trupele nationaliste ale lui Chang Kai-shek. Lideri comunisti decid sa paraseasca regiunea. Comunicatiile cu Uniunea Sovietica fusesera intrerupte, iar cei aflati sub conducerea lui Zhu De, Zhou Enlai si Mao Zedong nu mai pot conta decat pe propriile forte. Se ia decizia de a strapunge trupele de incercuire la sud-vest retragerea este coordonata de Zhou Enlai, care comanda trupele conduse de Lin Biao si Peng Dehuai (28 de mii de oameni, cu numai 9 000 de pusti, 30 de mortiere si 300 de mitraliere). Acestea sunt urmate de doua coloane formate din personalul "bazei rosii", numarul celor apti de lupt. reducanduse la cateva mii de persoane; ariergarda si flancurile sunt constituite din barbati modest inarmati. in total 80 de mii de barbati, fiecare avand o ratie de orez si sare pentru doua saptamani. Acestora li se adauga si 35 de femei, printre care a doua sotie a lui Mao, insarcinata, si a patra sotie a lui Zhu De. Restul femeilor fusesera parasite in zona Jiangxi, impreuna cu 28 de mii de barbati, dintre care 20 de mii raniti, insarcinati sa desfasoare, pe cat posibil, o activitate de guerila impotriva armatei nationaliste. Fuga dm Jiangxi incepe in noaptea de 16 octombrie 1934. Nimeni nu isi imagina ca marsul avea sa se termine un an mai tarziu, pe 20 octombrie 1935, in provincia Shaanxi, dupa strabaterea a aproximativ 9 000 km. Fugind de trupele nationaliste, cu care sunt, uneori, nevoiti sa lupte, soldatii comunisti ocupa si parasesc rapid localitatile din Hunan si Guangxi, unde se reaprovizioneaza si se odihnesc.

in ianuarie 1935, in orasul Zunyi, ocupat pentru mai multa vreme, are loc o conferinta a liderilor politici si militari ai partidului cu reprezentantul Comintern, Otto Braun. Politica defensiva a epocii Jiangxi este criticata in favoarea unui "razboi de miscare", principalul promotor al acestuia fiind Mao Zedong, o figura noua a partidului care, in scurt timp, avea sa dobandeasca o functie militara importanta, ca adjutant si apoi inlocuitor al lui Zhou Enlai. Traversand munti si rauri, incercand sa evite intalnirea cu nationalistii si trupele rasfirate ale "seniorilor razboiului" din unele provincii, bombardati de aviatia Guomindang, urmariti de tibetani, militantii ajung in iunie in Sichuanul de Nord, cu un efectiv injumatatit. Acolo sunt ajunsi din urma de alte 50 de mii de soldati comunisti sositi din Orient, sub conducerea lui Zhang Guotao. Sustinand pozitii diferite cu privire la strategia de urmat, Mao si Zhang ajung la un compromis si impart trupele in doua. Mao decide sa porneasca spre nord si est, in directia Shanxi si Ningxia, in timp ce Zhang incearca sa construiasca o "baza rosie" intre Sichuan si Xikang. in octombrie, dupa ce traverseaza malul vestic al Fluviului Galben si muntii Liupan, oamenii lui Mao se reunesc cu luptatorii comunisti din Shaanxi de Nord. Din cei 80 de mii de barbati care incepusera marsul, mai ramasesera numai opt sau noua mii, carora li se adauga supravietuitorii coloanelor lui Zhang si Zhu De, nimicite de nationalisti in vestul Chinei. Aceasta intreprindere eroica, care avea sa capete dimensiunile unei legende si ale unui mit fondator, nu poate ascunde izolarea si infrangerea comunistilor. Dar este o infrangere care a permis ridicarea unei conduceri noi si a unei politici noi. De indata ce razboiul se va extinde la scara larga, odata cu invazia japoneza din vara anului 1937, strategia frontului ic anti japonez propusa de Mao, in combinatie cu o revolutie taraneasca "mobila", ii va scoate pe comunisti din izolare, permitandu-le, in decurs de un deceniu, sa se organizeze in vederea preluarii puterii. IV REVOLUTIA CHINEZA 1 octombrie 1949 este data nasterii Republicii Populare Chineze, un stat condus de un partid comunist puternic, cu patru milioane de membri, care la inceputul anilor 1950 aveau sa se ridice la sase. In momentul predarii Japoniei, fortele nationaliste predominau in China, cu un efectiv de patru milioane de oameni aflati sub arme, fata de numai un milion al armatei comuniste. Popularitatea mai mare de care se bucurau trupele lui Mao, coruptia guvernului lui Chang Kai-shek si aroganta violenta a soldatilor, abilitatea strategica a comandantilor comunisti vor inclina balanta in avantajul celor din urma, care erau deja prezenti in zonele rurale din nord, initiind apoi o campanie de cucerire a intregii tari, cu expeditii militare eficace si victorioase. Reforma agrara, realizata in timpul revoltelor repetate impotriva proprietarilor de pamant, redistribuie 40% din terenurile cultivate la 60% din populatie. Este reforma cea mai importanta, careia i se alatura stoparea inflatiei, lansarea reconstructiei economice si edificarea unui stat in care legea si ordinea sa fie tot mai respectate. Campaniile de masa, care combina intimidarea si persuasiunea, amenintarile si condensul, presiunea la adeziunea voluntara si reprimarea celor care nu se conformeaza, vizeaza strainii, contrarevolutionarii, viciile care ameninta partidul (coruptia, risipa, birocratia) si viciile caracteristice burgheziei (furtul din avutul stalului, evaziunea fiscala, coruptia). Modelul comunismului chinez il urmeaza numai in parte pe cel impus de Uniunea Sovietica. Structura economiei (in 1953 este aprobat primul plan cincinal) si prezenta unica si hegemonica a partidului comunist sunt asemanatoare, dar atentia acordata lumii rurale si accentuarea formelor voluntarismului, mobilizarea colectiva, indoctrinarea constanta evidentiaza tot mai mult o forma de totalitarism marcata mai degraba de o pedagogie

represiva, decat de o intoleranta indiscriminata. Insistenta asupra celor mai diverse forme de educatie politica (ritualuri de masa, obligatia la autocritica, controalele repetate) exploateaza o tendinta a confucianismului pentru a legitima puterea si structura ierarhica a societatii, amestecand cultul conducatorului traditiei marxist-leniniste, cu exaltarea acestuia, specifica traditiei chineze locale. Invadarea Tibetului, in octombrie 1950, si amenintarea permanenta a invadarii Taiwanului marea insula unde se stabilise Chang impreuna cu guvernul nationalist, mentinand un loc separat in ONU - arata ca, odata cu victoria revolutiei chineze, echilibrul international s-a modificat profund in Extremul Orient. Integrarea Chinei populare in blocul sovietic este, pe de o parte, instrumentala (ajutor tehnic si economic, scut militar protector in caz de atac direct sau indirect din partea Occidentului); pe de alta parte, aceasta se datoreaza uimitorului comun al ideologiei comuniste. Tratatul de alianta si asistenta semnat in februarie 1950 garanteaza Chinei protectia in fata unor posibile atacuri americane sau japoneze si recunoaste Uniunii Sovietice rolul de lider in lumea comunista. Cateva luni mai tarziu, izbucnirea razboiului din Coreea va duce la o confruntare directa a soldatilor chinezi cu cei americani, chiar daca nu va fi vorba si de o ciocnire directa intre cele doua state. Conflictul, initiat pe 25 iunie 1950 de regimul comunist din Coreea de Nord, va duce la trimiterea trupelor ONU, in mare parte americane, care in zece zile ii gonesc pe nord-coreeni dincolo de paralela 38 - linia de demarcatie dintre cele doua state coreene, stabilita de acordurile internationale de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial - si cuceresc capitala Coreei de Nord. Sapte mii de "voluntari" chinezi ii vor urmari, la randul lor, pe americani, dincolo de paralela 38, care va fi din nou recunoscuta ca frontiera dintre cele doua republici coreene, prin armistitiul din 1953. China pare sa se izoleze tot mai mult de Occident, integrandu-se in blocul sovietic. Dar instaurarea unui regim comunist intr-un stat populat de aproape sase sute de milioane de persoane nu poate sa nu afecteze echilibrul dintre cele doua superputeri si caracteristicile specifice lagarului comunist. V CHINA SI MARELE SALT INAINTE Cea mai inversunata contestare a acuzatiilor aduse lui Stalin cu prilejul celui de-al XX-lea Congres vine din China, in ajunul unor alegeri de maxima importanta pentru consolidarea identitatii socialiste in aceasta tara. incepand din 1955, intreaga structura de productie a Chinei se afla sub controlul statului, planificarea economica determinand o crestere a productiei industriale, cu pretul oprimarii, in primul rand, a taranilor. Cu toate acestea, consumul alimentar a sporit impetuos fata de anii 1930, chiar daca presiunea exercitata asupra zonelor rurale ii determina pe tarani carora le este permis sa detina mici proprietati de teren - sa formeze cooperative. In 1957, intr-un aparent consens cu evenimentele din URSS, Mao lanseaza Campania celor O Suta de Flori, menita sa incurajeze criticile la adresa partidului si identificarea problemelor cu care se confrunta tara. Intelectualii sunt cei care profita, in primul rand, de acest prilej, umpland zidurile Universitatii din Beijing cu acuzatii la adresa conducerii comuniste. La sfarsitul anului, o masiva actiune de represiune ii va lovi pe cei care s-au expus prea mult si au avut incredere in oferta partidului, permitandu-si sa-1 critice. Peste 300 de mii de persoane sfarsesc in inchisoare si in lagarele de munca silnica sau intr-un fel de exil intern, la munca campului. in aceasta perioada, dezbaterea se concentreaza mai ales asupra posibilitatilor de a imprima un avant si mai mare dezvoltarii economice.

Un gigantic proiect de irigatii si gestionare a apelor implica peste o suta de milioane de tarani, dar calea indicata de Mao este cea a unei adevarate revolutii menite sa transforme radical peisajul rural al Chinei. VI CONFLICTUL CHINEZO-SOVIETIC Relatiile dintre URSS si China Populara se consolidasera in (cursul anilor 1950, atat din punctul de vedere al ajutoarelor economice si tehnice, cat si din perspectiva integrarii regimului chinez in cadrul blocului socialist dirijat de URSS, chiar daca Mao revendicase dintotdeauna autonomia si paritatea in relatiile cu PCUS. in 1957, Mao soseste la Moscova si obtine de la Hrusciov noi credite si ajutoare pentru industrializarea Chinei, ramanand impresionat de progresele realizate in sectorul productiei si de programul spatial care, in acea perioada, obtinea succese si prestigiu. Dar destalinizarea, incepand cu al XX-lea Congres, si deciziile economice tot mai radicale ale conducatorilor chinezi au facut ca relatiile dintre cele doua state si partide sa devina tot mai dificile. Hrusciov critica excesele Marelui Salt si acuza o deviere de la modelul sovietic; Mao acuza URSS de revizionism, prezicand ca, in curand, primul stat socialist din lume avea sa ia calea restaurarii capitaliste. in fata adancirii polemicii ideologice, URSS a decis, in 1961, retragerea propriilor experti din China, accentuand izolarea marelui stat asiatic si creand dificultati considerabile progreselor industriale si de productie. China a incercat sa se prezinte in fata miscarii comuniste internationale, si mai ales a partidelor din Asia si Africa, drept unica garantie a unei lupte coerente in vederea constructiei socialismului si impotriva imperialismului, acuzand URSS de a fi abandonat aceasta lupta, odata cu politica coexistentei pasnice cu Occidentul. in acelasi timp, aceasta izolare internationala a facilitat radicalizarea obiectivelor socialiste in China, si decizia de a reduce termenul pentru trecerea la faza constructiei comunismului.

VII CHINA MARELE SALT INAINTE - COMUNELE POPULARE in 1958 sunt create Comunele populare, care urmau sa constituie noua unitate sociala a natiunii, o combinatie de munca si viata personala intr-o dimensiune comunitara ce avea sa duca la disparitia ultimelor forme de proprietate privata. in grandiosul proiect sunt implicate 120 de milioane de familii de tarani, impartite - alaturi de cele peste 700 de mii de cooperative din care faceau parte aceleasi familii - in douazeci de mii de comune. Aceasta politica a Marelui Salt va fi numita astfel intrucat se prevedea parcurgerea in cativa ani a unei evolutii economice si sociale considerate imposibila pe termen scurt. Rezultatele sunt, de altfel, destul de dezamagitoare, mai ales in sectorul productiei. Asa cum se intamplase si in URSS cu colectivizarea fortata, productivitatea taranilor pare sa scada vertiginos cand le este abolita complet autonomia, chiar si partiala si limitata, de care se bucurau inainte. Politica Marelui Salt continua totusi: structurile comunitare (educatia copiilor, bucatariile colective, baile comune) modifica organizarea familiilor, in timp ce peste doua sute de milioane de tarani sunt implicati in militia populara, instrument de militarizare a tarii si de autocontrol al comunelor asupra propriilor membri.

Nu toti liderii impartasesc ideea lui Mao, conform careia Comunele constituie o institutie specifica tranzitiei de la societatea socialista la societatea comunista; multi lideri de comuna vor organiza productia pe baza micilor cooperative. Pagubele colective sunt enorme: in perioada 1959-1960, combinarea unor recolte slabe cu noua organizare sociala va determina o foamete teribila, in timpul careia aproximativ douazeci de milioane de persoane mor de foame, din cauza bolilor provocate de malnutritie sau a excesului de munca. Comunele populare rurale reprezinta pilonul strategiei economice agrare in cadrul politicii Marelui Salt. Gandit ca un proiect de provocare economica a Occidentului Mao i-a propus lui Hrusciov aceasta idee, in cadrul unei intalniri la Moscova, in 1957 care ar fi putut permite ajungerea din urma si chiar depasirea nivelului Marii Britanii intr-un termen de cincisprezece ani, sistemul comunelor este experimentat in provincia Henan si, de aici, extins in toata tara. La farsitul anului 1958, 99% din familiile de tarani faceau parte dintr-o Comuna populara. Pentru a pregati aceasta turnura strategica, se va intensifica persecutarea taranilor instariti si vor fi eliminate toate cadrele locale de partid prea puternic atasate de comunitatile taranesti; in acelasi timp, se itensifica miscarea pentru educatie socialista si aproximativ 60 de milioane de cetateni angajati in constructia de instalatii de irigare, necesare noii organizari a muncii campurilor. Comuna devine unitatea sociala fundamentala a structurii economice chineze, structura de baza care implica toate activitatile, de la cele agricole la cele industriale, de la cele militare la cele educative. Se prevede ca fiecare Comuna sa cuprinda circa doua mii de familii, dar nu se exclude posibilitatea ca numarul acestora sa ajunga la zece sau chiar douazeci de mii in unele comune. in realitate, media se va situa intre opt si zece mii de familii, dar se va ajunge chiar si la comune cuprinzand saizeci si cinci de mii de familii. Micile proprietati private sunt eliminate, gradinile familiilor suprimate, livezile, copacii, casele, animalele si uneltele agricole sunt declarate bunuri ale comunei, care detine si monopolul asupra comertului si vanzarilor, care nu se mai pot realiza individual. Un egalitarism tot mai accentuat conduce la repartizarea ratiilor de alimente in functie de nevoile individuale, si nu in functie de munca depusa si de productia obtinuta, fiind create cantine populare si bai colective, pentru a sustrage femeile de la muncile casnice, implicandu-le in productie. in multe comune, barbatii si femeile traiesc separat, copiii sunt crescuti in camine si in internate, si nu in sanul familiei, privita ca un obstacol in calea constructiei societatii socialiste, a carei structura este tot mai puternic ierarhizata si militarizata. Comunele devin structurile de baza ale organizatiei de conducere si treptele initiale ale ierarhiei de partid. Munca in cadrul comunelor dura 12 ore pe zi, ajungand adesea la 16-18 ore in perioada recoltelor. Pe langa instalatiile de irigare, milioane de persoane au fost angajate in constructia furnalelor, chiar daca 40% dintre acestea - instalatii do irigare si furnale - nu au putut fi folosite din cauza defectiunilor tehnice sau a ineficientei. Estimarile productiei, umflate si manipulate in 1958, au devenit mai realiste in anul urmator, cand, in unele regiuni, au inceput miscari de revolta, ce au dus la sfarsitul organizarii militarizate a muncii campului si revenirea la gradinile familiale si la pietele satesti semilibere. Odata cu tragicul esec al Marelui Salt inainte, si experimentul comunelor s-a indreptat catre un sfarsit si o renegare rapida. VIII DE LA MARELE SALT INAINTE LA Marea Foamete Cele mai mari pierderi au fost inregistrate in timpul perioadei de Mare Foamete din China, la scurt timp dupa Marele Salt inainte[13]. Articolul "Marea Foamete" din lucrarea inregistrari istorice din Republica Populara Chineza declara ca "numarul pierderilor prin morti nenaturale si reducerea nasterilor din 1959 pana in 1961 este estimat la aproximativ 40 de

milioane.[...]". Aceasta cifra imensa face ca Marea Foamete sa fie probabil cea mai mare catastrofa din istoria acestui secol"[14]. PCC a numit inselator Marea Foamete "Perioada celor trei ani de dezastru natural". De fapt acesti trei ani au avut conditii meteo favorabile, fara mari dezastre naturale (inundatii, secete, uragane, tsunami, cutremure de pamant, geruri, ingheturi, grindina sau invazii de lacuste). "Dezastrul" a fost in intregime cauzat de om. Marele Salt inainte cerea tuturor chinezilor sa se implice in fabricarea otelului, fortand fermierii sa-si lase culturile agricole sa putrezeasca pe camp. in ciuda acestui lucru, oficialii din fiecare regiune declarau productii marite. He Yiran, prim secretar al Comitetului de Partid al prefecturii Liuzhou, a nascocit socanta productie de "65 de tone de orez per mu de pamant"[15] in districtul Huanjiang. Se intampla imediat dupa plenara Lushan, cand in intreaga tara fusese lansata campania "Anti Dreapta". in scopul de a demonstra ca PCC este corect mereu, recoltele erau confiscate de guvern, ca impozit, in concordanta cu aceste productii declarate exagerat. Prin urmare ratiile de cereale, seminte si alimente de baza ale taranilor au fost confiscate complet. Cand cererea n-a mai putut fi acoperita, taranii au fost acuzati ca isi ascund recoltele. He Yiran spunea ca ei trebuie sa se straduiasca sa castige competitia pentru cea mai mare recolta, indiferent cat de multi oameni ar muri in Liuzhou. Unor tarani li s-a luat tot, ramanandu-le numai un pumn de orez ascuns in oala de noapte. Comitetul de Partid din districtul Xunle, judetul Huanjiang, a emis chiar un ordin de interzicere a gatitului, impiedicandu-i pe tarani sa manance. Noaptea umblau patrule conduse de militieni. Daca vedeau lumina de la vreun foc, perchezitionau. Multi tarani nu mai indrazneau sa faca mancare nici din ierburi salbatice comestibile sau din scoarta de copac, si mureau de foame. De-a lungul istoriei in vremurile de foamete guvernul furniza terci de orez, distribuia recoltele si permitea victimelor sa se mute pentru a scapa de foamete. insa PCC a privit exodul din zonele afectate ca pe o rusine pentru prestigiul Partidului, si a ordonat militienilor sa blocheze drumurile pentru a impiedica victimele sa se mute. Cand taranilor le-a fost atat de foame incat au luat cu asalt depozitele de cereale, PCC a ordonat impuscarea multimii pentru a suprima furturile si i-a etichetat pe cei ucisi drept elemente contra-revolutionare. Un numar mare de tarani au murit de foame in multe provincii inclusiv in Gansu, Shandong, Henan, Anhui, Hubei, Hunan, Sichuan si Guangxi. taranii flamanzi erau in plus fortati sa munceasca la lucrarile de irigatie, constructia de baraje si productia de otel. Multi cadeau jos in timpul lucrului si nu se mai ridicau niciodata. in final cei care supravietuiau nu mai aveau forta sa ingroape mortii. Multe sate au fost rase complet, familiile murind pe rand. in cele mai serioase perioade de foamete din istoria Chinei inainte de PCC au existat cazuri in care familiile si-au schimbau copiii intre ele pentru a-i manca, dar nimeni nu si-a mancat proprii copii. Sub stapanirea PCC insa, oamenii au ajuns sa-i manance pe cei muribunzi, pe cei fugiti din alte regiuni, si chiar sa-si omoare si manance proprii copii. Scriitorul Sha Qing a descris o astfel de scena in cartea sa, Yi Xi Da Di Wan (Un taram intunecos din Bayou): intr-o familie a unui taran, un tata a ramas numai cu fiul si fiica sa in timpul Marii Foamete. intr-o zi, tatal si-a trimis fiica la plimbare. Cand ea s-a intors, nu si-a mai gasit fratele mai mic, dar a remarcat un ulei alb plutind in ceaun si un morman de oase langa plita. Dupa mai multe zile, tatal a pus din nou apa in ceaun si si-a chemat fiica mai aproape. Fata era inspaimantata, si de dupa usa s-a rugat de tatal ei "taticule, te rog nu ma manca. Pot sa adun lemne de foc si sa gatesc mancare pentru tine. Daca ma mananci, nimeni altcineva nu va face asta pentru tine." Proportia finala si numarul tragediilor de acest fel este necunoscut. Totusi PCC le-a deformat, afirmand ca sunt o onoare, sustinand ca PCC a condus oamenii sa lupte vitejeste cu "dezastrele naturale" si a continuat sa-si faca reclama spunand ca este "maret, glorios si corect." Dupa plenara Lushan din 1959, generalul Peng Dehuai[16] n-a mai putut lua apararea

oamenilor. Un grup de oficiali si cadre din guvern care au indraznit sa spuna adevarul au fost destituiti din posturi, arestati si anchetati. Dupa aceea nimeni n-a mai indraznit sa spuna adevarul. in timpul Marii Foamete, in loc sa declare adevarul, oamenii ascundeau adevarul despre mortii prin infometare, pentru a-si apara pozitia. Provincia Gansu chiar a refuzat ajutor (mancare) de la provincia Shaanxi, sustinand ca in Gansu exista un surplus prea mare de hrana. Aceasta Mare Foamete a fost si un test determinant pentru cadrele PCC. Conform criteriilor PCC, cadrele care au ascuns adevarul despre milioanele de infometati, au devenit cert "calificati". Cu acest test PCC a crezut ca nici emotiile umane, nici principiile ceresti nu pot deveni poveri psihologice care sa impiedice cadrele sa urmeze linia Partidului. Dupa Marea Foamete oficialii provinciali responsabili doar au participat la formalitatea auto-analizei critice. Li Jingquan, secretarul PCC pentru provincia Sichuan, unde au murit de foame milioane de oameni, a fost avansat pe postul de prim secretar al Biroului PCC din districtul de Sud-Vest. REVOLUTIA CULTURALA CHINEZA De la Revolutia Culturala si masacrul din Piata Tiananmen la Falun Gong Revolutia Culturala a fost lansata oficial la 16 mai 1966 si a durat pana in 1976. Aceasta perioada a fost numita chiar de PCC "Catastrofa de zece ani". Mai tarziu intr-un interviu luat de un reporter iugoslav, Hu Yaobang, fost secretar general de Partid, spunea "in acele timpuri au fost implicati aproape 100 de milioane de oameni, o zecime din populatie". Realitatile campaniilor politice de dupa infiintarea Republicii Populare Chineze relata ca "in mai 1984, dupa 31 de luni de investigatii, verificari si recalculari intensive ale Comitetului Central al PCC, cifrele legate de Revolutia Culturala sunt: peste 4,2 milioane de detinuti si anchetati; peste 1.728.000 de morti din cauze nenaturale; peste 135.000 de oameni etichetati drept contra-revolutionari si executati; peste 237.000 de oameni omorati si peste 7,03 milioane mutilati in atacuri armate; 71.200 de familii distruse". Statisticile adunate din cronicile judetene arata ca 7,73 milioane de oameni au murit din cauze nenaturale in timpul Revolutiei Culturale. Pe langa faptul ca oamenii erau ucisi in bataie, inceputul Revolutiei Culturale a generat si un val de sinucideri. Multi intelectuali renumiti, incluzandu-i pe Lao She, Fu Lei, Jian Bozan, Wu Han si Chu Anping si-au pus capat vietii in etapa de inceput a Revolutiei Culturale. Revolutia Culturala a fost cea mai deliranta perioada "de stanga" din China. Omorul devenise o cale de avansare, lumea isi arata astfel pozitia revolutionara; asa ca masacrul "inamicilor de clasa" a fost extrem de violent si brutal. Politica de "reforma si deschidere" a promovat in mare masura circulatia informatiei, ceea ce a facut posibil ca multi reporteri straini sa fie martori la masacrul din Piata Tiananmen in 1989 si sa transmita reportaje televizate care aratau tancuri gonind si zdrobind studentii, omorandu-i. Zece ani mai tarziu, la 20 iulie 1999, Jiang Zemin incepea suprimarea Falun Gong. Spre sfarsitul lui 2002, informatii interne provenite din surse guvernamentale chineze confirmau musamalizarea a peste 7.000 de morti in centre de detentie, lagare de munca fortata, inchisori si spitale psihiatrice, cu o medie de sapte oameni ucisi pe zi. in zilele noastre PCC tinde sa omoare considerabil mai putin decat in trecut cand omora milioane sau zeci de milioane. Exista doua motive importante care au determinat acest lucru. Pe de o parte, Partidul a degenerat mintile chinezilor cu natura sa de Partid, astfel incat oamenii sunt acum mult mai supusi si mai cinici. Pe de alta parte, datorita coruptiei excesive si delapidarilor comise de oficiali PCC, economia chineza a devenit o "economie de

transfuzie", si depinde in mare masura de capitalul strain pentru a-si sustine cresterea economica si stabilitatea sociala. PCC isi aminteste bine sanctiunile economice ce au urmat dupa masacrul din Piata Tiananmen, si stie ca omorul fatis va avea ca rezultat o retragere a capitalului strain, care i-ar pune in pericol regimul totalitar. insa PCC n-a renuntat niciodata la masacrele din spatele scenei, doar ca astazi PCC nu-si precupeteste nici un efort pentru a ascunde marturiile insangerate. Masacre in Nordul Chinei in timpul razboiului chino-japonez Cand a recomandat cartea Inamici in interior scrisa de preotul Raymond J. De Jaegher, Hoover, fost presedinte al SUA., comenta ca ea a demascat esenta terorii miscarilor comuniste. El a recomandat cartea oricui dorea sa inteleaga o asemenea forta malefica. in aceasta carte, De Jaegher istorisea intamplari in care PCC folosea violenta pentru a inspaimanta oamenii si a-i face sa se supuna. De exemplu, intr-o zi PCC a cerut tuturor sa mearga in piata unui sat. invatatorul a condus copiii de la scoala in piata. Scopul adunarii era de a privi uciderea a 13 patrioti, barbati tineri. Dupa anuntarea invinuirilor fabricate impotriva victimelor, PCC a ordonat invatatorului inspaimantat sa-i faca pe copii sa cante cantece patriotice. in timpul cantecelor, pe scena nu erau dansatori, ci un calau tinand in mana un cutit ascutit. Calaul era un soldat comunist tanar, robust si salbatic, cu brate puternice. Soldatul s-a dus in spatele primei victime, a ridicat rapid cutitul mare si ascutit si a lovit in jos - si primul cap a cazut la pamant. Sangele a tasnit ca o fantana si capul s-a rostogolit pe jos. Cantecul isteric al copiilor s-a transformat intr-un tipat haotic si plansete. invatatorul tinea masura, incercand sa mentina cantecul; clopotelul sau a fost auzit sunand din nou si din nou in haos. Calaul a taiat de 13 ori si 13 capete au cazut la pamant. Dupa aceea, mai multi soldati comunisti s-au perindat pe rand si au taiat pieptul victimelor, deschizandu-l si scotand afara inimile, sarbatorind. Toata brutalitatea a fost facuta in fata copiilor. Copiii palisera toti datorita terorii, si unii incepusera sa vomite. invatatorul a ocarat soldatii si a aliniat copiii pentru a-i intoarce la scoala. Parintele De Jaegher a vazut deseori copii fortati sa priveasca omoruri. Copiii au devenit obisnuiti cu scenele sangeroase si impietriti in fata omorurilor; unii chiar au inceput sa savureze senzatia. Cand PCC a simtit ca simplul omor nu era suficient de inspaimantator si tulburator, au inventat tot felul de torturi groaznice. De exemplu, detinutii erau fortati sa inghita o mare cantitate de sare si nu erau lasati sa bea nici un pic de apa victima suferea pana murea de sete; unii detinuti erau dezbracati complet si fortati sa se rostogoleasca pe sticla sparta; erau deschise copci in rauri inghetate, iarna, si victimele erau aruncate inauntru oamenii mureau prin inghet sau inec. De Jaegher scria ca un membru PCC din provincia Shanxi a inventat o tortura teribila. intr-o zi cand cutreiera orasul, s-a oprit in fata unui restaurant si a privit fix o cuva mare in care fierbea ceva. Mai tarziu a cumparat cateva cuve gigantice si a arestat imediat niste oameni care erau impotriva Partidului Comunist. in timpul judecatii sumare, cuvele au fost umplute cu apa clocotita. Trei victime au fost dezbracate complet si aruncate in cuve pentru a fierbe. La Pingshan, De Jaegher a fost martor cand un tata a fost jupuit de viu. Membrii PCC i-au fortat fiul sa priveasca si sa participe la tortura inumana, sa-si vada tatal murind in chinuri cumplite si sa-i asculte tipetele. Membrii PCC au turnat otet si acid peste corpul tatalui si apoi toata pielea i-a fost jupuita. Au inceput de la spate, apoi in sus catre umeri si pielea de pe tot corpul sau a fost jupuita, lasand intacta numai pielea capului. Tatal a murit in cateva clipe.

IX GARZILE ROSII Teroarea Rosie in timpul perioadei "August Rosu" si canibalismul din Guangxi Dupa castigarea controlului absolut asupra tarii, PCC n-a incetat deloc violenta. in timpul Revolutiei Culturale violenta a devenit mai mare. in 18 august 1966, Mao Zedong s-a intalnit cu reprezentantii Garzii Rosii in turnul din Piata Tiananmen. Song Binbin, fiica liderului comunist Song Renqiong, a pus o emblema a Garzii Rosii pe maneca lui Mao Zedong. Cand Mao Zedong a aflat numele lui Song Binbin care inseamna bland si politicos - el a spus "ne trebuie mai multa violenta". Asa ca Song si-a schimbat numele in Song Yaowu (care inseamna pur si simplu "vreau violenta"). Atacuri armate violente s-au raspandit cu repeziciune in intreaga tara. Generatia mai tanara, educata in spiritul ateist comunist, nu avea frici sau griji. Sub conducerea directa a PCC si ghidati de instructiunile lui Mao Zedong, Garzile Rosii, fanatice, ignorante si consideranduse deasupra legii, au inceput sa bata oameni si sa jefuiasca in intreaga tara. in multe zone, toate cele "cinci clase negre" (proprietari de pamant, fermieri bogati, reactionari, elemente rele si cei de dreapta) si membrii familiilor lor erau desfiintati conform politicii de genocid. Un exemplu tipic era judetul Daxing de langa Beijing, unde in perioada 27 august - 1 septembrie 1966, un numar total de 325 de oameni au fost ucisi in 48 de brigazi ale celor 13 Comune Populare. Dintre cei ucisi, cei mai batrani erau in varsta de 80 de ani si cei mai tineri aveau numai 38 de zile. 22 de familii au fost exterminate total. Omorul prin linsare era ceva obisnuit. Pe strada Shatan, un grup de barbati din Garzile Rosii au batut cu lanturi de metal si curele de piele o femeie batrana pana cand nu s-a mai putut misca; totusi o membra a Garzilor Rosii a gasit necesar sa sara pe corpul batranei si pe stomacul ei. Batrana a murit acolo. in apropiere de Chongwenmeng, cand Garzile Rosii au perchezitionat casa sotiei proprietarului de pamant (o vaduva singura), au fortat fiecare vecin sa aduca o oala cu apa fierbinte si i-au turnat apa clocotita pe gat batranei pana ce corpul i-a fost oparit. Dupa mai multe zile batrana a fost gasita moarta in camera, corpul fiindu-i acoperit de viermi Existau multe cai de omor, incluzand bataia cu bastoane, taierea cu secerile si strangularea cu franghii Modul de omorare a copiilor era cel mai brutal: ucigasul punea un picior pe piciorul copilului si tragea de celalalt picior, rupand copilul in doua (Investigatie asupra Masacrului din Daxing de Yu Luowen). Canibalismul din Guangxi a fost chiar mai inuman decat masacrul Daxing. Scriitorul Zheng Yi, autor al cartii Memorialul stacojiu descria canibalismul ca avand trei faze. Prima faza era la inceput cand teroarea era ascunsa si lugubra. Cronicile judetene descriu o scena tipica: la miezul noptii, ucigasii au mers in varful picioarelor si si-au ales victima; au taiat-o si i-au scos inima si ficatul. Pentru ca erau lipsiti de experienta si speriati, i-au luat din greseala plamanul, asa ca au trebuit sa se intoarca. Dupa ce au gatit inima si ficatul, unii au adus lichior de acasa, unii mirodenii; apoi au mancat organele umane in liniste, la lumina focului din cuptor. A doua faza a fost varful, cand teroarea devenise deschisa, publica. in timpul acestei faze ucigasii veterani capatasera experienta in extragerea inimii si ficatului, pastrand victima cat mai mult timp in viata; isi predau tehnicile, rafinandu-le spre perfectiune. De exemplu cand taia si deschidea o persoana (vie), ucigasul trebuia doar sa faca o cruce pe abdomenul victimei, apoi sa paseasca pe corpul acesteia (daca victima era legata de un copac, ucigasul baga genunchiul in partea de jos a abdomenului), iar inima si celelalte organe cadeau jos, pur si simplu. Ucigasul sef capata inima, ficatul si organele genitale, iar ceilalti luau ce ramanea. Aceste scene impresionante si inspaimantatoare erau insotite de fluturarea steagurilor si strigarea de lozinci. A treia faza a fost nebunia. Canibalismul devenise o miscare de masa, larg raspandita. in

districtul Wuxuan, oamenii mancau ca nebunii alti oameni, asemenea cainilor salbatici care mananca hoituri in timpul epidemiilor. Deseori victimele erau mai intai "criticate public", dupa care urma automat omorul si actul de canibalism. Imediat ce victima cadea la pamant, moarta sau vie, oamenii isi luau cutitele pe care le aveau pregatite si o inconjurau, taind orice parte din corp pe care o puteau apuca. in timpul acestei faze, cetatenii obisnuiti erau toti implicati in canibalism. Uraganul "luptei de clasa" spulberase orice sens de pacat si natura umana din mintile oamenilor. Canibalismul se raspandea ca o epidemie si oamenii luau parte la ospaturi canibalice. Orice parte a corpului uman era comestibila: inima, muschii, ficatul, rinichii, coatele, picioarele si tendoanele. Corpurile umane erau preparate in diverse feluri, inclusiv prin fierbere, la abur, calire in tigaie, la cuptor, prajire, si gratar Oamenii beau lichior sau vin si jucau jocuri in timp ce mancau corpuri umane. in timpul perioadei de maxim a acestei miscari chiar si bufetul expres al celei mai inalte organizatii guvernamentale, Comitetul Revolutionar al districtului Wuxuan, oferea mancare din oameni. Va inselati daca va inchipuiti ca un astfel de festival de canibalism era un simplu comportament neorganizat al oamenilor. PCC era o organizatie totalitara care controla fiecare celula sociala in parte. Fara incurajare si manipulare din partea PCC, miscarea canibalista nu ar fi avut loc nicicum. Un cantec scris de PCC pentru a se lauda spunea "Vechea societate a schimbat oamenii in strigoi, noua societate a schimbat strigoii in oameni". Oricum, aceste omoruri si ospaturi canibalice ne arata ca PCC putea schimba o fiinta umana intr-un monstru sau demon, pentru ca PCC insusi este mai teribil decat orice monstru sau demon. Exportul revolutiei; uciderea oamenilor in strainatate. Pe langa faptul ca PCC omora cu placere folosind diverse metode in interiorul Chinei si Partidului, PCC a mai participat si la uciderea oamenilor din afara tarii, inclusiv a chinezilor de peste ocean, exportand "Revolutia". Un exemplu tipic sunt Khmerii Rosii. Partidul Khmerilor Rosii, al lui Pol Pot, a existat in Cambogia numai patru ani. Cu toate acestea, in aceasta tara mica, cu o populatie de numai 8 milioane, din 1975 pana in 1978 au fost ucisi mai mult de 2 milioane. Crimele Khmerilor Rosii sunt fara de numar, iar noi nu le vom discuta aici. Trebuie insa sa vorbim despre legatura lor cu PCC. Pol Pot il venera pe Mao Zedong . incepand cu 1965 el a vizitat China de patru ori pentru a asculta personal invataturile lui Mao Zedong. incepand din noiembrie 1965 Pol Pot a stat in China trei luni. Chen Boda si Zhang Chunqiao au discutat cu el teorii precum: "puterea politica creste din teava pustii", "lupta de clasa", "dictatura proletariatului" ...etc. Mai tarziu acestea au devenit fundamentul felului in care Pol Pot a condus Cambogia. Dupa ce s-a intors in Cambogia, Pol Pot a schimbat numele partidului sau in Partidul Comunist Cambogian si a fondat baze revolutionare dupa modelul PCC de incercuire a oraselor pornind de la sate. in 1968 Partidul Comunist Cambogian a fondat oficial o armata. La sfarsitul anului 1969 ea avea putin peste 3.000 de oameni. insa in 1975, inainte sa atace si ocupe Phnom Penh, devenise o forta de lupta curajoasa si bine echipata, de 80.000 de soldati. Aceasta s-a datorat in intregime sprijinului primit din partea PCC. in cartea Document despre sustinerea Vietnamului si lupta cu America, Bang Xiangen[25] spune ca in 1970 i-a dat lui Pol Pot echipament militar pentru 30.000 de soldati. in aprilie 1975 Pol Pot a cucerit capitala Cambogiei si doua luni mai tarziu s-a dus la Beijing sa faca o vizita PCC si sa asculte instructiunile. Este clar ca daca crimele Khmerilor Rosii n-ar fi fost sprijinite ideologic de teoriile PCC si sprijinite material, ele nu s-ar fi putut intampla. Dupa ce Partidul Comunist Cambogian i-a ucis pe cei doi fii ai Printului Sihanouk, l-a trimis

la ordinele lui Zhou Enlai pe Sihanouk la Beijing. Se stie ca Partidul Comunist Cambogian ucidea tot ce misca pentru a preveni orice problema posibila. Dar la cererea lui Zhou Enlai, Pol Pot s-a supus fara intarziere. Zhou Enlai l-a putut salva pe Sihanouk cu un cuvant, dar PCC n-a obiectat atunci cand Partidul Comunist Cambogian a ucis mai mult de 200.000 de chinezi. Pe vremea aceea chinezii din Cambogia au mers la Ambasada Chineza pentru ajutor, iar ambasada i-a ignorat. in mai 1988, cand in Indonezia a avut loc uciderea in masa si violarea celor de etnie chineza, PCC n-a scos o vorba. N-a oferit nici un ajutor si chiar a blocat stirile in interiorul Chinei. Se pare ca guvernului chinez nu i-a pasat deloc de soarta chinezilor din afara Chinei; n-a oferit nici macar asistenta umanitara. X IDEOLOGIA OMORULUI IN PCC PCC sustine ca este talentat si creativ in dezvoltarea marxism-leninism-ului, dar in realitate PCC a dezvoltat creativ o rautate fara precedent in istorie si in intreaga lume. Foloseste ideologia comunista a unitatii sociale pentru a insela publicul si intelectualii. Foloseste stiinta si tehnologia pentru a submina credinta si pentru a promova ateismul total. Foloseste comunismul pentru a nega proprietatea privata si foloseste teoria si practica lui Lenin de revolutie violenta pentru a conduce tara. in acelasi timp, combina si a intareste si mai mult partea mai malefica a culturii chineze - cea care a deviat de la traditiile chineze. PCC a inventat o intreaga teorie si un cadru de "revolutie" si "revolutie continua" sub dictatura proletariatului; a folosit acest sistem pentru a schimba societatea si pentru a asigura dictatura Partidului. Teoria sa are doua parti - baza economica si suprastructura sub dictatura proletariatului, in care baza economica determina suprastructura, iar suprastructura actioneaza la randul sau asupra bazei economice. Pentru a intari suprastructura si mai ales puterea Partidului, trebuie pornita revolutia, de la baza economica, ceea ce implica: 1. omorarea proprietarilor de pamant, pentru a rezolva relatiile de productie la tara 2. omorarea industriasilor, pentru a rezolva relatiile de productie in orase. in cadrul suprastructurii, omorul este comis in mod repetat pentru a mentine controlul ideologic absolut al Partidului. Asta implica: 1. Rezolvarea problemei atitudinii politice a intelectualilor fata de Partid. De-a lungul unei lungi perioade de timp, PCC a lansat multiple campanii pentru reformarea gandirii intelectualilor. Au fost acuzati de individualism burghez, ideologie burgheza, puncte de vedere apolitice, ideologie nepartinitoare, liberalism, etc. PCC a dezbracat intelectualii de demnitatea lor spalandu-le creierul si eliminandu-le constiinta. PCC a eliminat aproape complet gandirea independenta si multe alte calitati ale intelectualilor, incluzand traditia prin care acestia aparau dreptatea si isi dedicau viata pentru a sustine dreptatea. Traditia ne invata: "sa nu cazi in excese cand esti bogat sau onorat, sa nu te abati de la scopul tau cand esti sarac si obscur si nici sa nu te apleci in fata unei forte superioare"; "trebuie sa ai mai intai grija de stat si la urma sa iti pretinzi portia de fericire"; "fiecare om obisnuit trebuie sa se simta responsabil de succesele si esecurile natiunii sale"; "in umbra, un cavaler isi cultiva persoana; cand este pus pe scena, el isi ajuta tara". 2. Lansarea unei revolutii culturale si uciderea oamenilor in scopul castigarii conducerii culturale si politice absolute. PCC a mobilizat campanii de masa in interiorul si exteriorul Partidului, incepand omorurile in domeniul literaturii, artei, teatrului, istoriei si educatiei.

PCC si-a indreptat mai intai atacurile asupra mai multor celebritati: "Satul celor trei familii", Liu Shaoqi, Wu Lao She si Jian Bozan. Mai tarziu numarul celor ucisi a crescut la "un mic grup in interiorul Partidului" si un "un mic grup in interiorul armatei" si in final omorul a escaladat din interiorul Partidului si armatei amenintand oamenii din intreaga tara. Luptele armate eliminau corpurile fizic, atacurile culturale omorau spiritul oamenilor. A fost o perioada extrem de violenta si haotica sub controlul PCC. Latura malefica a naturii umane a fost amplificata la maximum de nevoia Partidului de a reinvia puterea aflata in criza. Oricine putea ucide in mod arbitrar in numele "revolutiei" si al "apararii liniei revolutionare a tovarasului Mao". A fost un exercitiu national fara precedent de eliminare a naturii umane. 3. La 4 iunie 1989 PCC a tras in studentii din Piata Tiananmen ca raspuns la cererile democratice ce au urmat dupa Revolutia Culturala. Aceasta a fost prima data cand armata PCC a ucis civili in public, cu scopul de a suprima protestul oamenilor impotriva delapidarii si inselaciunilor comise de oficialii guvernului si oamenii de afaceri, cu scopul a suprima cererile de libertate a presei, de libertate a cuvantului si a adunarii. in timpul masacrului, pentru a instiga ura intre armata si civili, PCC chiar a inscenat incendierea vehiculelor militare si omorarea soldatilor, orchestrand tragedia in care Armata "Poporului" isi masacra propriul popor. 4. Uciderea celor cu credinte diferite. Credinta este filonul vietii in PCC. Pentru ca erezia sa sa poata insela oamenii, la inceputul dominatiei sale, PCC a inceput sa elimine toate religiile si sistemele de credinta. Cand a dat piept cu o credinta spirituala intr-o era noua Falun Gong PCC si-a scos din nou cutitul de macelar. Strategia PCC este de a profita de pe urma principiilor Falun Gong de "Adevar, Compasiune si Toleranta" si de faptul ca practicantii nu mint, nu folosesc violenta si nu vor sa cauzeze instabilitate sociala. Dupa ce a capatat experienta in persecutarea Falun Gong, PCC a inceput sa-i elimine pe cei de alte credinte si mai vartos. in acest caz Jiang Zemin si PCC insusi au iesit la scena deschisa pentru a ucide, in loc sa foloseasca intermediari. 5. Omorarea oamenilor pentru a musamaliza. Dreptul oamenilor la informatie este un alt punct slab al PCC. PCC omoara oameni si pentru a bloca informatia. in trecut "ascultarea emisiunilor radio ale inamicului" era o crima pedepsita cu detentie. Acum, ca raspuns la multiplele cazuri in care sistemul de televiziune chinez a fost interceptat pentru a explica adevarul despre persecutarea Falun Gong, Jiang Zemin a emis ordinul secret de a "omori pe loc, fara mila". Liu Chengjun care a realizat o asemenea interceptie, a fost omorat prin tortura. PCC a mobilizat "Biroul 610" (o organizatie similara Gestapo-ului din Germania Nazista, care a fost creata pentru a persecuta Falun Gong), politia, procurori, tribunale si un sistem masiv de politie pe internet pentru a controla fiecare miscare a oamenilor. 6. Privarea oamenilor de dreptul la viata de dragul intereselor sale. Teoria revolutiei continue a PCC implica faptul ca acesta nu va renunta la putere. in prezent delapidarea si coruptia din interiorul PCC s-au transformat in conflicte intre conducerea absoluta a Partidului si dreptul la viata al oamenilor. Cand lumea se organizeaza pentru a-si apara drepturile legale, PCC foloseste violenta, agitandu-si cutitul de macelar spre asa-numitele "capetenii" ale acestor miscari. in acest scop PCC a pregatit deja peste un milion de politisti inarmati. Astazi, PCC este mult mai bine pregatit sa ucida decat in timpul masacrului din Tiananmen in 1989, cand a trebuit sa-si mobilizeze temporar armata. Oricum, in timp ce forteaza poporul sa mearga spre prapastie, PCC insusi se indreapta pe un drum fara iesire. A ajuns intr-un stadiu extrem de suspiciune, incat "ia copacii si iarba drept dusmani cand bate vantul", cum spune o zicala chineza.

Putem observa astfel ca PCC are natura unui spectru malefic. Nu conteaza cum se schimba intr-un anumit moment si loc, PCC nu-si va schimba istoria de ucigas - a ucis oameni in trecut, ucide oameni in prezent si va continua sa ucida si in viitor Diferite metode de omor folosite in circumstante diferite a. Propaganda PCC a folosit diverse cai pentru a omori, depinzand de perioada de timp. in cele mai multe situatii PCC a creat propaganda inainte de a ucide. A spus deseori ca "numai omorand poti calma indignarea populatiei", ca si cum oamenii i-ar fi cerut sa ucida. in realitate aceasta "indignare publica" era starnita de PCC. Piesa "Fata cu parul alb", o groteasca distorsionare a unei legende populare, povestile contrafacute despre colectarea chiriei si despre temnite din piesa "Liu Wencai" erau folosite ca unelte pentru a "educa" poporul sa urasca proprietarii de pamant. De obicei PCC isi demonizeaza inamicii, asa cum a facut in cazul fostului presedinte Liu Shaoqi. Un alt exemplu in acest sens este inscenarea, de catre PCC, a incidentului de asa-zisa "autoincendiere" din Piata Tiananmen in ianuarie 2001, care a fost folosit pentru a incita populatia la ura impotriva Falun Gong, dupa care a urmat intetirea campaniei masive de genocid impotriva Falun Gong. Nu numai ca PCC nu si-a schimbat metodele de omor - le-a mai si perfectionat, folosindu-se de noua tehnologie informatica. in trecut PCC putea sa insele numai poporul chinez, dar acum inseala oamenii din intreaga lume. b. Incitarea la omor a maselor PCC nu numai ca omoara oameni folosindu-si aparatul dictatorial, dar mai si incita oamenii sa se omoare unii pe altii. Daca la inceputul campaniilor, PCC tinea cont de unele reguli si legi, in momentul cand incita lumea sa se alature, nimic nu mai putea opri masacrul. De exemplu atunci cand PCC a aplicat reforma agrara, orice comitet de reforma a pamantului putea decide viata si moartea proprietarilor de pamant. c. Distrugerea spiritului inaintea distrugerii fizice O alta metoda de omor este zdrobirea spiritului inainte de omorarea corpului uman. in istoria Chinei nici macar extrem de nemiloasa si ferocea dinastie Qin (221 207 i. C.) n-a distrus spiritul oamenilor. PCC n-a dat niciodata oamenilor sansa sa moara ca martiri. Au nascocit campanii de genul "indulgentei fata de cei care marturisesc si pedepsirea severa a celor ce se opun" si "plecarea capului si acceptarea crimei este singura cale de iesire". PCC forteaza oamenii sa renunte la propriile ganduri si credinte, facandu-i sa moara ca niste caini, fara demnitate; o moarte demna ii incurajeaza pe urmasi. PCC poate realiza scopul de "educare" a admiratorilor victimelor sale numai cand acestea mor in umilinta si rusine. PCC persecuta Falun Gong cu o cruzime si violenta extrema pentru ca practicantii Falun Gong isi considera credinta mai importanta decat viata. Cand PCC a fost incapabil sa le distruga demnitatea, a facut tot ce a putut pentru a le tortura corpurile. d. Omorarea prin alianta si instrainare Cand omoara oameni, PCC foloseste atat "morcovul" cat si "batul" - imprietenindu-se cu

unii si instrainandu-i pe altii. PCC incearca mereu sa atace o "mica parte a populatiei" folosind proportia de 5%. "Majoritatea" populatiei (95%) este mereu buna, mereu obiectul "educatiei". O astfel de "educatie" consta in teroare si protectie. Educatia prin teroare foloseste frica si demonstreaza ca cei ce se opun PCC nu sfarsesc bine, facandu-i sa stea linistiti pe cei care au de gand sa atace Partidul. Educarea prin "protectie" lasa oamenii sa inteleaga ca daca merita increderea PCC si raman alaturi de PCC, nu numai ca vor fi in siguranta dar au o si sansa buna de a fi promovati sau de a castiga alte beneficii. Lin Biao[35] spunea: "O mica parte [suprimata] astazi, o mica parte maine, in curand vor insuma o parte mare". Cei care se bucura ca supravietuiesc unei miscari devin deseori victime ale urmatoarei. e. innabusirea in fasa a eventualelor amenintari; uciderile secrete in afara legii. Recent PCC a dezvoltat o metoda de innabusire in fasa a problemelor si de omor secret, in afara legii. Deoarece grevele muncitorilor si protestele taranilor devin tot mai frecvente in diverse zone, PCC elimina miscarile inainte ca ele sa se poata dezvolta, arestand asanumitele "capetenii" si condamnandu-i cu pedepse aspre. Un alt exemplu: in timp ce libertatea si drepturile omului au devenit o tendinta comun recunoscuta in intreaga lume, PCC n-a condamnat nici un practicant de Falun Gong la pedeapsa cu moartea; dar sub instigarea facuta de Jiang Zemin care afirma ca "nimeni nu va fi tras la raspundere daca omoara practicanti Falun Gong", practicantii Falun Gong au fost de obicei torturati pana la moarte, peste tot in tara. Totusi Constitutia Chinei stipuleaza dreptul cetatenilor la apel daca cineva a suferit o nedreptate. Cu toate acestea PCC foloseste politisti in civil si angajeaza criminali locali pentru a-i opri, aresta si trimite inapoi acasa pe cei care fac apel, chiar punandu-i in lagare de munca. f. Omorarea unuia pentru a-i avertiza pe ceilalti Persecutarea lui Zjang Zjixin si Yu Luoke si Lin Zhao[36] sunt asemenea exemple. g. Folosirea suprimarilor pentru a ascunde adevarul despre crima De obicei celebritatile de calibru international sunt amutite, dar nu omorate de PCC. Scopul este musamalizarea crimelor comise fata de cei care nu atrag atentia publicului. De exemplu, in timpul campaniei de suprimare a reactionarilor, PCC n-a omorat generali KMT cu grade superioare ca Long Yun, Fu Zuoyi si Du Yuming, in schimb a omorat ofiteri KMT cu grade mai mici si soldati. Omorurile infaptuite de PCC de-a lungul unei lungi perioade de timp au deformat sufletele chinezilor. Acum, in China, multi au tendinta sa ucida. Cand teroristii au atacat S.U.A. la 11 septembrie 2001, multi chinezi au ovationat atacurile pe web-site-urile chineze de discutii. Pretutindeni se auzeau sustinatorii unui "razboi total", facand oamenii sa tremure de frica.

XI CONCLUZIE Datorita blocadei informationale create de PCC, nu putem sti exact cati oameni au murit in urma diverselor campanii de persecutie aparute in timpul tiraniei sale. Cel putin 60 milioane de oameni au murit in miscarile pomenite anterior. in plus PCC a ucis si minoritati etnice in

Xinjiang, Tibet, Mongolia Centrala, Yunnan si alte locuri; informatii despre aceste incidente sunt dificil de strans. Washington Post estima la un moment dat ca numarul oamenilor persecutati si omorati de Partid se ridica la 80 milioane. in afara de morti, nu putem sti cati au fost mutilati, cati s-au imbolnavit mental, cati au fost infuriati ori terorizati de persecutia pe care au suferit-o. Fiecare moarte in parte este o tragedie amara care lasa in urma o agonie nesfarsita membrilor familiei victimelor. Dupa cum scria Yomiuri News din Japonia, guvernul central chinez a inceput un studiu privind numarul victimelor din timpul Revolutiei Culturale, in 29 de provincii si municipalitati, aflate direct sub tutela Guvernului Central. Rezultatele aratau ca aproape 600 milioane de oameni au fost persecutati ori invinuiti in timpul Revolutiei Culturale, ceea ce insemna aproape jumatate din populatia Chinei. Stalin spunea ca moartea unui om este o tragedie, dar moartea unui milion este numai o statistica. Cand lui Li Jingquan, fostul secretar de Partid al provinciei Sichuan, i s-a adus la cunostinta ca oamenii mor de foame, el a raspuns: "in ce dinastie n-au murit oameni?". Mao Zedong spunea: "victimele sunt inevitabile in orice lupta. Moartea apare deseori". Aceasta este conceptia comunist-ateista despre viata. Iata de ce 20 de milioane de oameni au murit ca rezultat al persecutiei din perioada regimului lui Stalin 10% din populatia fostei URSS. PCC a ucis cel putin 80 de milioane de oameni cam tot 10 % din populatia Chinei [la sfarsitul Revolutiei Culturale]. Khmerii Rosii au omorat 2 milioane de oameni - un sfert din populatia Cambogiei la acea vreme. in Coreea de Nord numarul mortilor din cauza foametei se estimeaza la peste un milion. Toate acestea sunt datorii sangeroase ale partidelor comuniste. Cultele malefice sacrifica oamenii si le folosesc sangele pentru a venera spectre malefice. inca de la inceputurile sale, Partidul Comunist a ucis oameni - cand nu-i putea ucide pe cei din afara Partidului, isi omora proprii membri de dragul "luptei de clasa", "luptei dintre partide" si a altor inselatorii. A sacrificat pe altarul cultului sau malefic chiar proprii secretari generali, maresali, generali, ministri si altii. Multi cred ca PCC ar trebui sa i se acorde timp pentru a se corija, spunand ca acum isi tine omorurile in frau. in primul ucigasul este ucigas indiferent daca omoara o singura persoana. Pe langa asta, deoarece omorul este una dintre metodele folosite pentru a conduce regimul bazat pe teroare, PCC va omori mai mult sau mai putin, dupa nevoie. Omorul comis de PCC este in general imprevizibil. Cand poporului ii lipseste un puternic sentiment de teama, PCC va omori mai mult pentru a creste sentimentul de teroare, cand oamenii sunt deja infricosati, uciderea unora poate mentine sentimentul de teroare; cand oamenii nu stiu altceva decat frica fata de PCC, atunci sunt doar amenintati - omorurile nemaifiind necesare - va fi suficient pentru PCC. Dupa ce a trecut prin nenumarate campanii politice si de eliminare, poporul si-a creat un reflex conditionat ca raspuns la teroarea PCC. Atunci nici macar nu mai este nevoie ca PCC sa mentioneze omorul, tonul aparaturii de propaganda care critica in masa este suficient sa le aminteasca oamenilor teroarea. PCC va regla intensitatea cu care omoara in functie de schimbarile sentimentului de teroare al poporului. Magnitudinea omorului in sine nu este tinta PCC; cheia este crima consecventa de dragul mentinerii puterii. PCC n-a devenit mai bland. Nici nu si-a lasat jos cutitul de macelar; doar ca poporul a devenit mai supus. Atunci cand poporul se ridica pentru a cere ceva ce trece dincolo de toleranta PCC, PCC nu va ezita sa omoare.

Omorul la intamplare da rezultate maxime atunci cand omori pentru a mentine puterea. in precedentele campanii ucigase de scara larga, in mod intentionat PCC a tinut vaga identitatea victimelor, acuzatiile care li s-au adus si felul in care se atribuiau pedepsele pentru diversele grade de "vina". Pentru a evita sa devina tinte ale omorului, oamenii se limiteaza intr-o "zona sigura" bazandu-se pe judecata proprie. O astfel de "zona sigura" era uneori mai ingusta chiar decat cea pe care PCC intentiona s-o demarcheze. Acesta este motivul pentru care in fiecare miscare, oamenii au tins sa actioneze mai degraba de stanga decat de dreapta. Ca rezultat campaniile sunt deseori "marite" dincolo de dimensiunile lor planificate, pentru ca oamenii la diferite niveluri isi impun voluntar restrictii pentru a-si asigura supravietuirea. Cu cat este mai jos nivelul cu atat mai teribila devine miscarea. O astfel de intensificare voluntara a terorii in intreaga societate ia nastere datorita cerintei ca omorurile sa fie aleatoare. in lunga sa istorie criminala, PCC s-a metamorfozat devenind un ucigas in serie depravat. Prin crime isi satisface sentimentul pervers de putere suprema care decide viata si moartea oamenilor. Prin omor isi alina cea mai adanca teama. Prin crime suprima nelinistea sociala si nemultumirile cauzate de crimele anterioare. Datoriile sangeroase ale PCC fac astazi imposibila orice iesire benevolenta din impas. Pentru a-si mentine existenta pana in momentul final, PCC se mai poate bizui doar pe presiunea intensa si pe conducerea totalitara. in ciuda faptului ca ocazional se deghizeaza, reabilitand victimele crimelor sale, natura insetata de sange a PCC nu s-a schimbat niciodata. Va fi chiar mai putin probabil sa se schimbe in viitor.

PCC DUPA MOARTEA LUI MAO Ce ar face China fara Partidul Comunist? Pentru ca PCC degenereaza, oamenii descopera pe neasteptate ca de decenii, spectrul malefic al PCC, cu mijloacele lui viclene mereu schimbatoare, si-a infiltrat elementele malefice in fiecare aspect al vietii oamenilor obisnuiti. Cand a murit Mao Zedong, multi chinezi au plans amarnic in fata portretului sau si s-au intrebat "Cum poate continua China fara presedintele Mao?". Ironic, douazeci ani mai tarziu, cand lumea pune sub semnul intrebarii legitimitatea politica a Partidului Comunist, PCC a raspandit o noua campanie de propaganda, lansand din nou intrebarea "Ce ar face China fara Partidul Comunist?" in realitate, controlul politic total al PCC ne-a marcat atat de adanc cultura si modul de gandire incat chiar si criteriul cu care judecam PCC este creat de PCC. Daca in trecut PCC a controlat oamenii infiltrandu-i cu elementele sale, acum PCC a ajuns sa recolteze ce a sadit, din moment ce lucrurile introduse in mintile oamenilor au fost digerate si absorbite de toate celulele lor. Oamenii gandesc conform logicii PCC si se pun pe ei insisi in locul PCC atunci cand judeca binele si raul. Cu privire la masacrul studentilor din 4 iunie 1989, unii spun: "Daca eu as fi fost Deng Xiaoping, si eu as fi innabusit protestul cu tancuri". in persecutia Falun Gong, unii spun: "Daca eu as fi Jiang Zemin, si eu as elimina Falun Gong". Cu privire

la interzicerea libertatii de expresie, unii spun: "Daca eu as fi PCC, as face la fel". Adevarul si constiinta au disparut, ramanand doar "logica" PCC. Aceasta a fost consecinta metodelor extrem de urate si dure folosite de PCC. Cat timp PCC continua sa-si introduca toxinele morale in mintile oamenilor, poate obtine energie pentru a se sustine in continuare. "Ce ar face China fara PCC?" Acest mod de gandire se potriveste perfect dorintei PCC ca oamenii sa judece conform logicii Partidului. China a razbit prin cei 5.000 ani de istorie fara PCC; nici o tara din lume nu si-ar opri dezvoltarea sociala din cauza prabusirii unui anumit regim. insa dupa decenii de dictatura a PCC, oamenii nu mai realizeaza acest fapt. Propaganda prelungita a PCC a antrenat oamenii sa creada ca Partidul este mama lor. Politicile omniprezente ale PCC au facut ca oamenii sa lesine cand isi imagineaza cum ar fi vietile lor fara PCC. China nu s-a prabusit fara Mao Zedong; s-ar prabusi China fara PCC!? Bibliografie - "Istoria ilustrata a COMUNISMULUI", enciclopedia Rao - "The Little Red Book" Mao Zedong - Atlas "Lumea diplomatica" - Scrisoarea lui Mao Zedong catre sotia lui, Jiang Qing, in 1966