AMPRENTA CHIMICĂ A DROGURILOR - O PROVOCARE PENTRU

CHIMIŞTII CRIMINALIŞTI ÎN STABILIREA REŢELELOR DE

TRAFICARE ŞI DISTRIBUŢIE

Comisar drd. ing. chim. MARIA GEORGETA STOIAN

I.G.P.R. – Institutul de Criminalistică

ABSTRACT
Over the past few years, in Romania, country placed on the crossing point of the
main routes for trafficking drugs between Orient and West Europe, there has been a
considerable increase in the number of drugs users and the consequent increase of
regulatory efforts results in turn in a more stringent national legislation. This new
situation, involving an increase both in the frequency and volume of seizures, presents a
challenge not only to national law enforcement authorities, but also to the technical and
scientific staff of forensic laboratories.
Owing to the ingenuity of illicit producers and promoters, unexpected new
combinations of drugs appear on the illicit market, requiring rapid and adequate
actions on the part of forensic chemists.
Impurity profiling of seized drugs is increasingly viewed as a valuable
complement to routine law enforcement investigative work, adding valuable, scientific
information in support of law enforcement intelligence gathering and operational work.
Impurity profiling studies can help to answer a wide variety of questions ranging from
dealer-user relationships, drug source, distribution networks, and trafficking routes to
manufacturing methods and precursors used.
In order to identify any links between two or more seized drug samples it will be
used dedicated equipment and it is required to build appropriate databases of results
for interpretative purposes.
Because Heroin is the main drug for abuse in Romania, experimental results on
characterization of some real samples were performed for 4 sample of Heroin bulked
out with various cutting agents. The results obtained with distinct analytical methods
were compared in order to show the importance and the limits of impurity profiling.

Fascinaţia oamenilor pentru droguri nu este un fenomen nou, substanţele

psihoactive fiind utilizate şi cunoscute în toate perioadele istorice. De mai multe
milenii, anumite plante au fost şi sunt utilizate în cursul ceremoniilor religioase, cu
ocazia practicilor magice sau pentru a provoca plăcerea, dar şi datorită virtuţilor
medicale pe care le au. Principiile active ale acestor plante se obţin azi prin extracţie sau
prin sinteză chimică, efectele lor fiind mult mai puternice decât ale plantelor de la care
provin.
Lărgirea şi dezvoltarea transporturilor şi comerţului internaţional, au redus
efectiv distanţele dintre ţări, astfel încât plante şi droguri care nu aveau altă dată decât o
utilizare locală, au început să fie bine cunoscute şi obţinute şi în alte regiuni ale lumii,
ceea ce a permis traficului să devină una din cele mai grave infracţiuni internaţionale.
Consecinţele medicale, socio-economice, culturale şi politice nefaste ale
consumului şi traficului de stupefiante potenţează din cele mai vechi timpuri eforturile
pentru stoparea acestui fenomen.
Contextul geopolitic şi social al României, aflată la răscrucea principalelor rute
de trafic de droguri între Orient şi vestul Europei (pe „ruta balcanică” Turcia – Bulgaria
– România – Europa Occidentală, prelungire a „căii africane” Egipt – Iran şi Irak –
Turcia; pe „ruta baltică” Letonia, Estonia şi Lituania – România şi Polonia – Germania;
pe ‚,drumul asiatic” China – Rusia – Ucraina – Republica Moldova – România; pe
,,calea Americii de Sud” de unde vine cocaina pe cale maritimă, prin Marea Mediterană,
1
şi pe cale aeriană, prin aeroportul Otopeni), este marcat de dificultăţile inerente
perioadei de tranziţie prelungită între sistemul economiei de stat centralizate şi crearea
mecanismelor specifice economiei de piaţă.
Izolarea timp de mulţi ani, prin constrângeri politice şi economice, a României,
una dintre rarele zone de pe mapamond care nu prezintă în cultura ei tradiţională modele
de comportament care să includă consumul de droguri, criza economică şi larga
deschidere a frontierelor statale care facilitează tranzitul în continuă creştere al
persoanelor, mărfurilor şi serviciilor pe teritoriul statului român sunt factori care
favorizează traficul şi consumul de stupefiante în ţara noastră.
Situaţia actuală a creşterii în progresie geometrică de la an la an a numărului
consumatorilor şi a cantităţilor de droguri confiscate tinde să se transforme într-un
fenomen social spre al cărui control trebuie să se îndrepte toate acţiunile organizaţiilor
guvernamentale şi neguvernamentale specializate, precum şi rezultatele cooperării cu
instituţiile şi organismele Uniunii Europene şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Această nouă situaţie reprezintă o provocare nu numai pentru structurile
naţionale abilitate pentru reprimarea traficului de droguri, dar şi pentru experţii şi
specialiştii laboratoarelor criminalistice de analize fizico-chimice, din partea cărora se
aşteaptă o reacţie rapidă şi adecvată în identificarea noilor şi neaşteptatelor combinaţii
de droguri care apar pe piaţa ilicită, datorită ingenuităţii producătorilor clandestini.
Peste tot în lume, profilul impurităţilor (caracterizarea) drogurilor este tot mai
mult văzut ca o valoroasă completare ştiinţifică a muncii informative de rutină a forţelor
legii. Studiul profilului impurităţilor poate răspunde la o mare varietate de întrebări,
pornind de la relaţiile dealer-utilizator, sursa drogului, reţele de distribuţie şi rute de
traficare, până la metodele de obţinere şi precursorii folosiţi.
În sens larg, termenul de „drog” se poate atribui unei substanţe cu proprietăţi
curative, unui medicament. Conform definiţiei dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii
(O.M.S.) “drogul” este acea substanţă care, după ce se metabolizează într-un organism
viu, îi modifică acestuia una sau mai multe funcţii.
În sens farmacologic, “drogul” este o substanţă utilizată sau nu în terapeutică, a
cărei folosire în afara unor indicaţii medicale, în mod abuziv, poate induce starea de
dependenţă fizică şi/sau psihică, poate produce tulburări grave, ireversibile ale activităţii
mentale, ale percepţiei senzoriale şi ale comportamentului uman. În acest sens,
denumirea de drog se aplică numai substanţelor care pot fi desemnate şi prin termenul
general de stupefiante.
Consumul greşit al acestor substanţe în scopul obţinerii unor efecte în afara celor
terapeutice, utilizarea sporadică sau persistentă, nepotrivită şi fără legătură cu practica
medicală obişnuită este o mare problemă a zilelor noastre.
Luând în considerare modul de obţinere, drogurile de abuz sunt:
- naturale: opiumul, morfina, cocaina, psilocina, cannabisul, mescalina;
- semisintetice: heroina, LSD-ul, oxicodonul, hidromorfonul, codeinona;
- sintetice: amfetaminele, sintalgonul (metadona), petidina (mialgin),
pentazocina (fortral), fentanilul.
Trebuie menţionat că unele droguri de abuz sunt obţinute atât pe cale sintetică,
cât şi pe cale semisintetică (heroina, LSD-ul).
După modul de acţiune asupra Sistemului Nervos Central (SNC), drogurile de
abuz pot fi grupate în:
- stimulente ale SNC: cocaina, amfetaminele;
- depresive ale SNC: morfina, opiumul, heroina, benzodiazepinele,
barbituricele;
- perturbatoare ale SNC: psilocina, cannabisul, LSD-ul, mescalina,
amfetaminele substituite.

2
 După efectul acţiunii, drogurile sunt:
- stupefiante (morfina, cocaina, T.H.C.-ul);
- halucinogene (psilocina, LSD-ul).
Se cunoaşte faptul că efectul acţiunii unui drog de abuz este funcţie de doza
administrată; astfel, amfetaminele pot avea acţiune stimulentă asupra SNC, stupefiantă
sau halucinogenă, pe măsură ce doza administrată este mai mare.
Indiferent dacă sunt de origine naturală, precum heroina, cocaina sau cannabisul,
sau sintetice, precum diferitele tipuri de amfetamine şi derivaţi, drogurile ilicite sunt în
mod normal amestecuri complexe, care rareori conţin drogul simplu. Ca o consecinţă a
condiţiilor brute din laboratoarele clandestine în care acestea sunt produse, compoziţia
lor chimică are o mare varietate. Pe lângă drogul în sine, probele mai pot conţine una
sau mai multe din cele trei diferite tipuri de componenţi-cheie:
- componenţi naturali, prezenţi în materia primă (de ex. frunzele de coca,
opiumul) utilizată pentru obţinerea drogurilor naturale, precum cocaina sau heroina,
care sunt extraşi în timpul producerii drogului şi care n-au fost îndepărtaţi complet din
produsul final;
- componenţi produşi în timpul procesului de fabricaţie a drogurilor, care sunt
în funcţie de metoda de obţinere;
- agenţi de tăiere (adulteranţi - imită câteva dintre activităţile farmacologice
ale drogului sau de diluţie), care pot fi adăugaţi în orice punct al lanţului de distribuţie,
ulterior obţinerii drogului.
Deşi ne-am aştepta ca toate probele aceluiaşi drog, preparat pe aceeaşi cale să
conţină aceleaşi impurităţi (excluzând agenţii de tăiere, care pot fi adăugaţi în orice
etapă a lanţului de distribuţie), concentraţiile lor relative pot arăta largi variaţii. Aceste
variaţii pot fi atribuite atât naturii materiilor prime, cât şi metodelor specifice prin care
drogul a fost fabricat, distribuit sau stocat.
Analizele chimice detaliate ale probelor de droguri permit măsurarea
concentraţiilor relative ale componenţilor majori, minori sau în urme, astfel încât, cu
metodele analitice adecvate, pot fi obţinute profilurile chimice complexe ale diferitelor
probe de droguri. Printr-o asemenea abordare, amprenta chimică specifică poate fi
stabilită pentru toate probele de droguri. Aceste profiluri ale impurităţilor pot conţine
componenţii naturali, componenţii produşi în timpul obţinerii drogului şi agenţii de
tăiere. Examinarea tuturor componenţilor unei probe, teoretic, furnizează o istorie
completă a probei şi de aceea poate juca un rol cheie în caracterizarea probelor.
În practică însă, fără o corelare a muncii informative, a examinării vizuale a
caracteristicilor fizice ale probelor (culoare, textură, prezentare generală), ale modului
de împachetare a acestora (incluzând materiale, mod de împachetare, semne
caracteristice, amprente etc.), este foarte dificilă tragerea concluziilor analizelor chimice
comparative. Aceasta întrucât condiţiile de producere în laboratoarele clandestine nu pot
fi reproduse exact de fiecare dată, iar produsele ilicite obţinute sunt de obicei
neomogene.
Dintre drogurile de abuz, cele care prezintă interes pentru determinarea
profilului sunt:
2. Ecstasy înseamnă de obicei MDMA (3,4-MetilenDioxi-N-MetilAmfetamină).
Este un derivat de la amfetamină cu efecte stimulante şi al cărei consum a căpătat
amploare în rândul tineretului la petrecile „rave”, fiind cunoscut şi ca „drogul dansului”.
Poate să apară în formă de pulbere, capsule, dar cel mai frecvent sub formă de
comprimate, într-o diversitate de culori, forme şi mărimi şi având ştanţate diverse logo-
uri (simboluri).

3
 Deşi MDMA este recunoscută ca fiind substanţa activă a comprimatelor de Ecstasy,
acestea pot conţine una, două sau mai multe substanţe active. Adeseori, pe lângă
MDMA, apar Amfetamina, N-MetilAmfetamina (MA), 3,4-MetilenDioxi-N-
Amfetamina (MDA), 3,4-MetilenDioxi-N-EtilAmfetamina (MDEA), Cafeină şi în
ultima vreme m-CPP (meta-clorofenilpiperazină).
Cantitatea de substanţă activă variază şi nu întotdeauna acelaşi logo înseamnă
aceeaşi compoziţie.
O CH3

O NH
CH3
MDMA (3,4-MetilenDioxi-N-MetilAmfetamină)
CH3

CH3
NH
NH2 CH3
AMFETAMINA MA (N-MetilAmfetamina)
O CH3

O CH3
O NH

O NH2 CH2CH3
MDA MDEA

(3,4-MetilenDioxi-N-Amfetamina) (3,4-MetilenDioxi-N-EtilAmfetamina)

Metodele de sinteză şi precursorii utilizaţi sunt foarte diverşi. În funcţie de

metoda de obţinere utilizată, pe lângă substanţele active de interes, prin analize chimice

4
detaliate pot fi evidenţiate şi cuantificate urme de precursori, solvenţi şi substanţe
chimice utilizate în sinteză.
2. Cocaina se poate obţine sau prin extracţie direct din frunzele de Erythroxylon
coca, din familia Erythroxylaceae, care
conţine 0,2-0,8% cocaină, sau sintetic,
plecând de la ecgonină, care este foarte
abundentă în aceste frunze.
Arborele de coca este originar din
America de Sud, tropicală şi subtropicală
şi se cultivă în aceleaşi regiuni de secole,
dar şi în Java, Sri Lanka, Africa.
Arbustul creşte în principal pe platourile
înalte ale Anzilor din America de Sud ce
aparţin Perului şi Boliviei şi, într-o
măsură mai redusă, în nord-vestul
Braziliei, în Columbia şi Ecuador.
Specia este un arbust de 1-1,5 m, cu
scoarţa de culoare cafenie roşcată de
unde provine şi numele (erythros=roşu,
xylon=lemn). Pentru obţinerea produsului medicinal se recoltează frunzele, începând din
al doilea an de vegetaţie şi se usucă la umbră. Colectarea se poate face de două-trei ori
pe an, timp de 30 sau 40 de ani.
Procesul prin care se obţine cocaina conduce la apariţia substanţelor
intermediare. Din alcaloizii frunzelor de coca se fabrică pasta de coca, cea din care se va
obţine cocaina bază – un praf cristalin, alb, amar, iar din aceasta clorhidratul de cocaină.
Clorhidratul de cocaină este derivatul cu cea mai largă utilizare atât în practica
medicală cât şi în scopuri ilegale (consum). Dar unii cocainomani preferă consumul de
cocaină bază (free-base), sau o altă formă a cocainei: „crack” (în stradă denumirea este
„piatră”). Crack-ul este un amestec de cocaină cu bicarbonat de sodiu sau amoniac, iar
aspectul variază de la acela de pulbere albă asemănătoare cu cocaina, până la cel de
pietre, bucăţi de porţelan sau marmură care se fărâmiţează între degete.

Indiferent de forma sub care se află, cocaina de producţie ilicită poate să conţină
în afară de alcaloidul ca atare şi mici cantităţi din ceilalţi alcaloizi din frunzele de coca.
Frunzele de coca au o compoziţie chimică ce include o mare varietate de
compuşi (tanin, acid clorogenic, flavonozide, triterpene), dar din punct de vedere
terapeutic prezintă interes alcaloizii.
Conţinutul de alcaloizi, care se găsesc doar în frunze, poate ajunge până la 2%,
cei mai importanţi alcaloizi fiind cei tropanici, majoritatea derivaţi dintr-o bază comună:
ecgonina. Alcaloidul principal este cocaina – esterul benzoic al metil-ecgoninei.

5
 CH3 CH3
N COOCH3 N COOCH3

OCO C6H5
OCO CH CH C 6H5

COCAINA CINNAMOYLCOCAINA

CH3 CH3 CH3

N COOH N N
COOCH3 COOH

OCO C 6H5 OH OH

BENZOYLECGONINA METHYLECGONINA ECGONINA

Compuşii separaţi şi identificaţi uzual în probele de Cocaină sunt:

Principii active Adulteranţi Diluanţi
Metil esterul acidului benzoic Procaină Lactoză
Anhidrometilecgonină Lidocaină Glucoză
Metilecgonină Benzocaină Sucroză
Ecgonidină Tetracaină Maltoză
Ecgonină Cafeină Fructoză
Nor-anhidrometilecgonină Tebaină Manitol
Tropacocaină Diazepam Inozitol
Norcocaină Diltiazem Sorbitol
Cocaină Efedrină Acid ascorbic
Cis-cinamoilcocaină Acid benzoic Acid citric
Trans-cinamoilcocaină Aspirină
Benzoilecgonină Fenacetin

3. Heroina este un derivat al morfinei şi a fost sintetizată în 1874 de Wright,

fiind folosită pe scară largă ca remediu împotriva afecţiunilor respiratorii. Heroina este
cel mai puternic analgezic cunoscut, fiind de cca. 10 ori mai puternică decât Morfina.
Încă în 1902, Jarnice semnalează cazuri frecvente de heroinomanie, fapt care a
determinat reducerea simţitoare a utilizării sale în scop terapeutic.
Heroina este esterul diacetic al morfinei (diacetil-3,6-morfină) în care ambele
funcţiuni hidroxil (alcoolică şi fenolică) sunt esterificate.
CH3COO

O
N CH3

CH3COO

HEROINA

6
 Heroina (diacetilmorfina) se poate obţine fie pe cale semisintetică, prin
acetilarea opiumului (latexul secretat de capsulele imature de Papaver Somiferum), prin
acetilarea morfinei după ce aceasta este extrasă din opium sau pe cale sintetică, prin
sinteza chimică a morfinei şi acetilarea acesteia cu anhidridă acetică.
Producţia ilicită de Heroină porneşte de la opium ca materie primă.
Din punct de vedere chimic, opiumul este un amestec complex de glucide,
lipide, proteine, alcaloizii reprezentând între 10% şi 20% din compoziţie. Din cei 40 de
alcaloizi descoperiţi, doar 5 se găsesc în cantitate mai mare, aceştia fiind: morfina,
noscapina, papaverina, codeina şi tebaina.
În procesul de obţinere a Heroinei, prin acetilare, rezultă de asemenea,
acetilcodeină şi O6-monoacetilmorfină (şi O3-monoacetilmorfină). Uzual, Heroina este
însoţită de cei doi compuşi acetilaţi, precum şi de unul, doi sau toţi trei ceilalţi alcaloizi,
care sunt extraşi în timpul producerii drogului şi care n-au fost îndepărtaţi complet din
produsul final.
HO CH3O

O
O
N CH3
N CH3
CH3COO
CH3COO

O6 – Monoacetilmorfina Acetilcodeina

Trebuie subliniat că două probe de heroină nu au exact aceleaşi caracteristici

fizice. Produsă din materie primă naturală (opium), prin procese care pot varia mult,
ulterior adăugându-se adulteranţi (cafeină, efedrină - stimulenţi al sistemului nervos
central, barbiturice - uzual fenobarbitalul, benzodiazepine, stricnină, procaină -
anestezic local, metaqualonă-hipnotic şi sedativ, paracetamol - nonopioid analgezic) sau
diluanţi (lactoză, glucoză, sucroză, manitol, pudră de curry, pudre de supe, praf de copt,
chiar talc, ghips şi praf de cărămidă), adăugaţi de obicei la nivelul străzii, pentru a creşte
profitul vânzărilor, şi transformând-o în scopul traficării, nu este surprinzător că heroina
apare într-o multitudine de forme. De multe ori adulteranţii sunt adăugaţi după obţinerea
drogului, înainte de import, aceasta putând indica sursa ţării.
Principalele surse de provenienţă sunt: Pakistan, Afghanistan, India, Estul
îndepărtat, Iran şi Turcia, dar sunt recunoscute şi Heroina Chinezească şi Iraniană,
precum şi de pe subcontinentul Indian. Spre exemplu, Heroina Chinezească nr.3 şi
Heroina Chinezească nr.4 provin din „Triunghiul de Aur” din Laos, Tailanda şi Burma,
fiind distribuite apoi prin Hong Kong sau Singapore.

Există mai multe tipuri de heroină, după zona geografică de provenienţă:

7
 A. Heroina din sud-vestul Asiei, uzual se poate găsi sub două forme:
1. Culoarea acesteia variază de la bej la maro închis, se prezintă sub formă de
pudră, adesea fină, dar ocazional aceasta poate conţine mici granule moi, care cedează
la presiune uşoară; are miros caracteristic de opium, concentraţia de heroină fiind de
cca. 60%, împreună cu aceasta regăsindu-se şi ceilalţi alcaloizi şi derivaţi, sub formă de
bază.
2. Pudră uscată, fină, de culoare albă sau alb-gri, mai puţin mirositoare decât
prima formă, cu puritatea de cca. 80-90%, în care heroina este prezentă sub formă de
sare hidroclorică.
B. Heroina din Estul Mijlociu, se poate găsi sub două forme:
1. Pudră fină de culoare bej până la maro-deschis, rareori conţinând granule, cu
puritatea medie de cca. 50%, în care alcaloizii şi derivaţii se prezintă sub formă de
săruri hidroclorice. Această formă conţine frecvent un adulterant, adesea un
medicament, de ex. procaină.
2. Pudră fină, de culoare albă sau alb-gri, care are concentraţia de 70-80%,
adesea fiind diluată cu cafeină, până la concentraţii de 30-40%. Alcaloizii şi derivaţii se
prezintă sub formă de săruri hidroclorice.

C. Heroina din sud-estul Asiei, se poate găsi sub două forme:

1. „Smoching Heroin” sau „Chinese No.3” se prezintă sub formă de granule
de cca. 1-5 mm, dure şi rezistente la presiune. Culoarea cea mai frecventă este gri, deşi
mai poate fi şi maro-murdar, dar mai există o varietate, de culoare roşie sau roz –
„Penag Pink”. Varianta gri sau maro-murdar conţine 20% Heroină, 40% Cafeină,
urme din ceilalţi alcaloizi, deşi cca. 5% O6-monoacetilmorfină poate fi rapid formată
prin hidroliză. Alcaloizii pot fi prezenţi ca săruri hidroclorice sau ca baze, unele probe
putând conţine ambele forme. Varianta roşie sau roz se aseamănă în ceea ce priveşte
compoziţia, diferenţa constând în înlocuirea cafeinei cu barbital.
2. „Injecting Heroin” sau „Chinese No.4” se prezintă sub forma unei pulberi
fine de culoare albă, fără granule şi puţin mirositoare. Conţine O6-monoacetilmorfină,
şi acetilcodeină, iar alcaloizii se prezintă sub formă de săruri hidroclorice.
Pentru toate tipurile de Heroină, indiferent de origine, trebuie subliniat că atunci
când sunt prost fabricate adesea hidrolizează convertind Heroina la
O6-monoacetilmorfină, cauza cea mai frecventă fiind adăugarea nestoichiometrică (de
obicei în exces) a acidului clorhidric. De asemenea, un indiciu al prelucrării proaste este
prezenţa morfinei în concentraţii ridicate.

O mare parte din activitatea laboratoarelor criminalistice este dedicată analizei

drogurilor de abuz. Aşa cum am văzut, drogurile de abuz reprezintă în general
amestecuri de mai mulţi compuşi, varietatea structurală, precum şi complexitatea
edificiilor moleculare necesitând metode avansate de separare şi identificare.
O primă problemă se referă la separarea amestecurilor în vederea identificării.
Metodele de separare cele mai utilizate sunt metodele cromatografice (cromatografia
în strat subţire (CSS), cromatografia de gaze (GC), cromatografia de lichide (CL)).

8
 Metodele instrumentale de identificare sunt direct legate de natura compuşilor
de analizat, cele mai utilizate putând fi grupate astfel (tehnicile se mai numesc generic
spectrometrie moleculară, respectiv spectrometrie atomică):
- spectrometria de absorbţie în infraroşu (IR) – metodă bazată pe absorbţia de
energie electromagnetică;
- spectrometria de masă (MS) – metodă bazată pe ionizarea probei urmată de
separarea ionilor prin deviere în câmp magnetic;
- spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv (ICP-MS) – tehnică de
analiză elementală, care poate fi utilizată în analiza comparativă a drogurilor
neadulterate.
În cazul drogurilor este necesară utilizarea a cel puţin două metode analitice şi
corelarea rezultatelor acestora, analiza fiind cu atât mai dificilă cu cât structura este mai
complexă şi cu cât se urmăreşte o caracterizare mai amănunţită a profilului drogului
analizat.
Analizele chimice detaliate ale probelor de droguri permit măsurarea
concentraţiilor relative ale componenţilor majori, minori sau în urme (reziduuri, solvenţi
urme de elemente anorganice), astfel încât, cu metodele analitice adecvate, pot fi
obţinute profilurile chimice complexe ale diferitelor probe de droguri. Printr-o
asemenea abordare, amprenta chimică specifică poate fi stabilită pentru toate probele de
droguri.
Cea mai mare parte a drogurilor ilicite se prezintă în stare solidă, sub formă de
pulberi, tablete şi capsule. Principala cerinţă este identificarea corectă a materialului şi
în multe cazuri determinarea concentraţiei substanţei active, aflate sub control, spre
exemplu concentraţia diacetilmorfinei în probele de heroină ilicite.
Gazcromatografia capilară este o tehnică analitică ce se pretează foarte bine
pentru analiza detaliată a probelor de droguri, pentru separarea impurităţilor
caracteristice din matricea drogului, în vederea comparării acestora şi a stabilirii
metodelor de obţinere. Cuplajul GC-MS este sistemul cel mai util în analiza
comparativă, calitativă în special, a substanţelor stupefiante, gazcromatogramele
obţinute oferind informaţii preţioase despre compoziţia compuşilor majori, minori sau
în urme, precum şi despre substanţele adulterante sau diluante.
Derivatizarea este mult utilizată pentru drogurile care un pot fi analizate fără
modificări chimice şi în cazurile în care este de aşteptat o mai bună separare a
substanţelor derivatizate. Derivatizarea este deasemenea o bună abordare în cazurile în
care trebuie separate amestecuri complexe de droguri cu substanţe de adulterare
(farmacologic active) sau cu substanţe de diluţie (inactive), precum zaharurile. Spre
exemplu, sililarea cu MSTFA este utilizată pentru a identifica şi cuantifica substanţele
“de tăiere” în probele ilicite de heroină într-o singură etapă analitică. Cocaina,
desemenea, poate fi bine analizată prin GC, mai ales când se utilizează sililarea fiind
favorizată o bună separare a compuşilor majori, minori şi în urme din acest tip de probe.
Datele experimentale au fost obţinute prin analiza calitativă a 4 probe de
Heroină, care conţin impurităţi necunoscute.
Probele au fost omogenizate, extrase cu metanol, apoi au fost filtrate, iar
extractele lor concentrate au fost analizate prin următoarele tehnici:
1. Cromatografie în strat subţire
Analiza s-a efectuat pe o lungime de migrare de 10 cm, cu spotare de soluţii
martor de Heroină şi substanţe uzuale de adulterare, în următoarele condiţii de lucru:
- Plăci cromatografice: acoperite cu Silicagel G, cu şi fără fluorescenţă, cu
grosimea stratului de 0,25 mm;
- Sisteme de migrare:
Sistem A. - metanol : amoniac conc. (100 : 1,5) - MA
Sistem B. - acetat de etil : metanol : amoniac conc. (34 : 4 : 2) - AMA

9
 Sistem C. - toluen : acetonă : metanol : amoniac conc. (4: 4: 1: ) - TAMA
- Metode şi reactivi de revelare:
- Lumină UV la 254 nm – s-a vizualizat Cofeina
- Reactivi Dragendorff şi iodoplatinic – s-au vizualizat compuşii din Heroină şi
Paracetamol.
După această primă etapă de analiză primele 2 probe par a avea aceeaşi
compoziţie şi proba 4 pare a nu conţine substanţe de adulterare.
2. Spectrometrie în infraroşu
S-a utilizat un aparat FTIR AVATAR 360, cu dispozitiv de introducere a probei
tip ATR Multi-Bounce/ZnSe, în domeniul de frecvenţă 4000-650 cm-1. Spectrele IR
obţinute pentru cele 4 probe de Heroină au fost comparate cu librăria de spectre şi au
avut factorii de asemănare cei mai mari cu următoarele spectre martor:
- proba nr.1: Heroină cu Cofeină, Paracetamol (Acetaminofen) şi Griseofulvin;

- proba nr.2: Heroină cu Cofeină şi Paracetamol;

10
 - proba nr.3: Heroină cu Cofeină;

- proba nr.4: Heroină.

La prima vedere probele nr.1, 2 şi 3 par a avea spectre în infraroşu

asemănătoare.
În comparaţie cu spectrul Heroinei (proba nr.4), în care se observă benzile
caracteristice de la 1759, 1741, 1619, 1495, 1449, 1369, 1234 şi 1041 cm -1, celelalte
spectre IR prezintă benzi suplimentare provenite de la substanţele de adulterare.
Astfel, dacă în spectrul probei nr.3 se observă doar benzile suplimentare de
intensitate medie de la 1658, 1702 şi 1549 cm-1 (Cofeina are două benzi foarte intense la
1655 şi 1699 cm-1 şi o bandă intensă la 1548 cm-1) şi creşterea în intensitate a benzii de
la 1234 cm-1 (Cofeina are o bandă intensă la 1238 cm-1), iar în spectrul probei nr.1 se
observă lărgirea şi creşterea în intensitate a benzilor de la 1236, 1660 şi 1704 cm-1
datorate Griseofulvinului, care are benzi foarte intense la 1237, 1659 şi 1707 cm-1, în
spectrul probei nr.1 şi nr.2 se observă influenţa Paracetamolului.

3. Gazcromatografie cuplată cu spectrometrie de masă

S-a utilizat un aparat Agilent Technologies 6890, cu analizor de masă de tip
cuadrupol, cu ionizare prin impact electronic (EI+), în următoarele condiţii:

11
 - Coloană capilară RTX-5MS, lung. = 30 m, diam.int. = 0,25 mm, grosimea
filmului de fază staţionară = 0,25 μm;
- Temperatura cuptorului (coloanei) = 50oC-280oC (10oC/min);
- Temperatura injectorului = 220 oC;
- Temperatura interfeţei = 250 oC;
- Domeniu de scanare = 40-450 u.a.m., timp de scanare = 0,37 sec.;
- Raport de splitare = 1/50;
- Volumul injectării = 1 μl;
- Debit gaz purtător (Heliu) = 1 ml/min.;
Principalele picuri GC şi identificarea lor, în ordine crescătoare a timpului de
retenţie ai compuşilor din probele de Heroină analizate, sunt redate în tabelul următor:

Timp de reţinere (minute)

Proba 1 2 3 4
Acetaminofen (Paracetamol) 6,66 6,64
Caffeină 8,29 8,27 8,27
Acetilcodeină 14,64 14,65 14,64 14,65
6-Acetilmorfină 14,75 14,75 14,75 14,75
Heroină 15,69 15,71 15,73 15,71
Griseofulvin (Fulvicin) 16,47
Papaverină 17,56 17,56 17,56 17,56
Noscapină 23,22 23,22 23,22 23,22

Compuşii obţinuţi au fost identificaţi prin compararea spectrelor de masă ale

acestora cu librăriile referinţă de spectre de masă Whiley şi Nist.
Deşi spectrele în infraroşu ale probelor nr.1, 2 şi 3 prezintă conformaţii oarecum
asemănătoare, în urma acestei ultime analize se constată aşadar că, de fapt probele
analizate diferă între ele.

Gazcromatograma probei nr.1

12
 Gazcromatograma probei nr.2

Gazcromatograma probei nr.3

Trebuie subliniat că în cazul probelor a căror compoziţie chimică este identică,

efectuarea determinărilor cantitative ale compuşilor majori, minori şi în urme este
absolut necesară.
Când sunt urmărite urmele de solvenţi sau reactivi utilizaţi în obţinerea
produsului traficat este necesară o analiză a probei după o prealabilă extracţie prin
metoda prin SPME (microextracţie în fază solidă).
SPME este o metodă simplă şi eficientă de recoltare a probei, fără a folosi
solvent. Foloseşte o fibră de silice fuzibilă, pe care este depus la exterior un film de
fază staţionară de diferite grosimi (7, 30, 85, 100 μm). Analiţii din probă sunt extraşi şi
concentraţi direct în fibră.
Dispozitivul folosit pentru microextracţie în fază solidă este o seringă
modificată, care are în interiorul acului o fibră retractabilă, cu o lungime de 1–2 cm.
Fibra este o fibră optică căptuşită cu un film subţire de polimer, polidimetilsiloxan –
PDMS, folosit ca suport solid în cromatografie.
Spre exemplu, în cazul Heroinei şi Cocainei se utilizează pentru SPME o fibră
DVB/ Carboxen /PDRS de 50/30 μm.
Compuşii care se pot detecta prin această tehnică sunt:

13
 - pentru probele de Heroină: Heroina şi urme de agenţi de acetilare: anhidridă
acetică, clorură de acetil, diacetat de etiliden;
- pentru probele de Cocaină: Cocaina şi urme de cherosen, acetonă, eter –
solvenţi utilizaţi în procesul de obţinere a Cocainei.
O altă categorie de urme care poate aduce informaţii foarte utile în analiza
comparativă şi profilul drogurilor o reprezintă urmele de substanţe anorganice (elemente
chimice), care pot proveni din sol (în cazul drogurilor naturale - heroină, cocaină) sau
din substanţele folosite pentru obţinere (în cazul drogurilor de sinteză - amfetamine şi
derivaţii substituiţi ai acesteia). În general acest tip de analiză se realizează pentru
probele neadulterate şi nediluate şi pentru analiză se utilizează spectrometria de masă cu
plasmă cuplată inductiv (ICP-MS). Când se doreşte să se obţină date despre agenţii de
tăiere de natură anorganică este indicat a se folosi şi metoda de analiză prin difracţie de
raze X.
Cu rezultatele obţinute cu echipamente analitice disponibile urmează a fi
construite baze de date care vor constitui punctual de plecare în analizele comparative.
Pentru a face legătura între probe este necesar, bineînţeles, ca toate
caracteristicile chimice determinate să fie identice. Oricum, pentru a mări probabilitatea
de rezolvare cu succes a acestor analize este necesar ca datele obţinute în laboratoarele
chimice să fie legate de celelalte informaţii obţinute din determinările fizice ale
capturilor de droguri: logo-uri, metodele şi materialele de împachetare (culoare, design,
număr de straturi, adezivi, natura) şi amprente papilare.

Concluzia este că profilul drogurilor nu reprezintă o tehnică de analiză de

rutină. Pentru determinarea acestuia şi mai ales pentru a beneficia efectiv de rezultatele
obţinute este necesară utilizarea unor echipamente analitice adecvate, experţi chimişti
cu o mare experienţă şi nu în ultimul rând o cooperare foarte strânsă între laboratoarele
de analize şi forţele de reprimare a traficului de droguri.

14
 BIBLIOGRAFIE

1. Conf. Dr. Teodor Stan, asist. Dr. Dan Bălălău, Toxicologia substanţelor organice (pentru uzul
studenţilor), Institutul de Medicină şi Farmacie-Bucureşti, Facultatea de farmacie, Disciplina de
toxicologie, 1985
2. Prof Dr. N.I. Ioanid, Toxicologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965
3. Donald J. Pietrzyk, Clyde W. Frank, Universitatea din Iowa, Chimie Analitică, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1989
4. United Nations International Drug Control Programme Vienna, Recommended methods for
testing Opium, Morphine and Heroin, Manual for use by National Drug Testing Laboratories, Laboratory
Section, United Nations, New York, 1998
5. Division of Narcotic Drugs Vienna, Recommended methods for testing Cocaine, Manual for
use by National Narcotics Laboratories, United Nations, New York, 1986
6. Division of Narcotic Drugs Vienna, Recommended methods for testing Amphetamine and
Methamphetamine, Manual for use by National Narcotics Laboratories, United Nations, New York, 1987
7. United Nations International Drug Control Programme Vienna, Drug
Characterization/Impurity Profiling, Background and Concepts, Manual for use by National Law
Enforcement Authorities and Drug Testing Laboratories, United Nations, New York, 2001
8. United Nations International Drug Control Programme Vienna, Heroine, Manual for use by
National Law Enforcement Authorities and Drug Testing Laboratories, United Nations, New York, 2001
9. D. Stockley, Drug Warning, an illustrated guide for parents, teachers and employers, Optima
Books, London, 1992
10. Department of Pharmaceutical Sciences of The Pharmaceutical Society of Great Britain,
Clarke’s Isolation and Identification of Drugs in pharmaceuticals, body fluids, and post-mortem
material, Second edition, London, The Pharmaceutical Press, 1986
11. Ioan Roibu, Alexandru Mircea, Flagelul drogurilor la nivel mondial şi naţional, Editura
Mirton Timişoara, 1997
12. Scutaru Dan, Spectrometria de masă, Editura Cermi, 1998
13. Prof.dr.doc.ing. Alexandru T. Balaban, conf.dr.ing. Mircea Banciu, prof.dr.ing. Iuliu I.
Pogany, Aplicaţii ale metodelor fizice în chimia organică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1983
14. H. Neumann, Bundeskriminalamt Kriminaltechnisches Institut, Wiesbaden, Germany, Gas
chromatography/Forensic Applications, Elsevier, 2005

15