Professional Documents
Culture Documents
AFECTIVITATEA
VOINŢA
DEFINIŢIE
Una dintre definiţiile moderne ale voinţei consideră că voinţa este capacitatea
de a acţiona în vederea realizării unui scop conştient, înfrângând anumite
bariere interioare sau exterioare. (vezi Cosmovici)
Se pot distinge sau evidenţia cinci faze: actualizarea unor motive şi proiectarea pe baza lor
momentul dat în câmpul conştiinţei; deliberarea sau luarea hotărârii; executarea hotărârii şi
La baza acţiunii voluntare stă întotdeauna o incitare, o tensiune, o stare de necesitate, care
anume). Dorinţa se transformă apoi la nivel superior în intenţie, prin care scopul este legat
Netransformată în intenţie, dorinţa rămâne o simplă stare pasivă, fără a se împlini efectiv.
deseori se pot activa în acelaşi timp două sau mai multe motive, care să orienteze persoana
spre scopuri diferite. Cum, obiectiv, ele nu pot fi satisfăcute în acelaşi timp, între ele are
loc o confruntare sau un conflict. În această situaţie, sunt solicitate procesele de gândire şi
în conflict.
Uneori, lupta motivelor ia un caracter dinamic, subiectul aflându-se într-o dilemă, pentru a
luptă a motivelor (frământări, dorinţe, griji), ceea ce-i reduce considerabil capacitatea de
această etapă dificultatea alegerii unei soluţii şi consecinţele, mai mult sau mai puţin grave
În mod normal, analiza şi lupta motivelor nu se poate prelungi la infinit, ci trebuie să fie
Deliberarea presupune şi alcătuirea unui plan pentru a putea elimina sau micşora riscurile
alegerii unei alternative. Ea poate dura multă vreme (ca în cazul alegerii unei cariere), însă
alteori este extrem de scurtă. Uneori deliberarea este formală, iluzorie, căci hotărârea este
deja luată, doar se caută argumente pentru a o justifica în faţa altora sau în faţa propriei
sale conştiinţe. Ca în cazul în care cineva refuză să acorde un ajutor cuiva din comoditate,
Decizia sau hotărârea este momentul caracteristic al voinţei. Mă hotărăsc pentru una
dintre alternative şi pentru tactica necesară. Sunt oameni capabili să se hotărască repede. Alţii
sunt foarte oscilanţi şi ezită multă vreme, uneori chiar trece timpul în care decizia ar fi fost
utilă. Este una dintre deosebirile dintre persoanele practice şi cele teoretice. Pare a fi şi o
caracteristică de nuanţă temperamentală. Sunt însă profesii unde e nevoie de decizii prompte:
pilotarea avioanelor, medicină etc.
4. Executarea hotărârii
O dată hotărârea luată, urmează execuţia, prin care se ajunge la atingerea propriu-zisă a
scopului. Aceasta constă în transformarea hotărârii în acţiune.
Acţiunea se poate desfăşura pe plan intern (acţiune mintală), atunci când scopul îl
constituie rezolvarea unei probleme sau efectuarea unui proces de învăţare, sau, în plan extern
(acţiune motorie), atunci când realizarea scopului reclamă operarea cu anumite obiecte sau
situaţii externe.
CALITĂŢILE VOINŢEI
Principalele criterii după care apreciem voinţa sunt: forţa, perseverenţa, consecvenţa,
fermitatea, independenţa.
1. Forţa exprimă capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza şi
concentra energia neuropsihică şi musculară în vederea asigurării rezistenţei şi ripostei
necesare la presiune pulsiunilor interne sau a situaţiilor şi stimulilor din afară. Se poate
considera că o persoană posedă o voinţă cu atât mai puternică , cu cât poate să-şi stăpânească,
temperând, amânând sau frânând, trebuinţe sau stări interne bulversante, de intensitate mai
ridicată; în acelaşi timp, forţa voinţei este cu cât mai mare cu cât amplitudinea obstacolului
surmontat este mai mare.
2. Perseverenţa constă în menţinerea efortului voluntar la nivel optim atât timp cât
este necesar pentru atingerea scopului, în pofida diverselor piedici şi dificultăţi care se pot ivi
în cale. Opusul ei este renunţarea sau delăsarea. Pe lângă factorul emoţional şi exerciţiu, ea
depinde şi de rezerva energetică a persoanei, exprimată în forţa sistemului nervos şi în
echilibrul emoţional.
3. Consecvenţa se exprimă în stabilitatea scopului şi a liniei de conduită, în
concordanţa dintre convingeri şi acţiune, dintre vorbă şi faptă. Ea se integrează în structura
caracterului şi devine o trăsătură valorică a personalităţii. Opusul consecvenţei este
inconsecvenţa, care constă în instabilitatea şi fluctuaţia deciziilor, a hotărârilor şi scopurilor,
în discrepanţa dintre convingeri şi acţiune.
4. Fermitatea reflectă stabilitatea deciziilor şi hotărârilor luate în diferite situaţii, în
pofida tentativelor potrivnice ale celor din jur, de a ne determina să revenim asupra lor, spre a
le modifica sau anula. Opusul fermităţii este influenţabilitatea şi oscilaţia.
5. Independenţa exprimă capacitatea unei persoane de a-şi organiza şi duce viaţa
pe cont propriu pe baza iniţiativelor, hotărârilor şi scopurilor proprii. Opusul ei este
dependenţa care constă în absenţa unui orizont şi a unor repere existenţiale clare, în
dificultatea sau imposibilitatea de a lua o hotărâre sau de a trece la acţiune fără un sprijin din
partea altcuiva.