Professional Documents
Culture Documents
BUCUREŞTI 2010
CAPITOLUL I
Analiza – metoda a cunoaşterii înseamnă descompunerea unui obiect sau a unui fenomen în
părţile sale componente, în elementele sale simple cercetându-se fiecare parte componentă, precum şi
legăturile cauzale dintre factorii care îl determină.
Analiza nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc pentru realizarea unui obiectiv, prin analiză
găsindu-se soluţii pentru fundamentarea deciziilor.
Analiza economică cercetează fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului
de resurse ( eforturi) şi al rezultatelor obţinute (efecte). Deci în analiza economică se realizează prin
luarea în considerare a relaţiilor structural-funcţionale şi a celor cauză-efect.
Ex. Un proces tehnologic poate fi analizat din punct de vedere pur tehnic – vizând succesiunea
diferitelor operaţii, nivelul acestora în raport cu anumiţi parametrii, norme – dar şi sub aspect economic,
respectiv al costurilor şi eficienţei lui.
Obiectul analizei îl poate constitui un rezultat sau o modificare a rezultatului faţă o bază de
comparaţie.
n
Rezultatul poate fi explicat prin relaţia : Y xi .
i 1
Y reprezintă rezultatul exerciţiului, iar xi se identifică cu elementele constitutive ale acestuia.
În al doilea caz obiectul analizei îl constituie ∆Y = Y 1- Y0 , această modificare urmând a fi
explicată pe bază de modele.
În cercetarea relaţiilor cauză –efect trebuie să se ţină seama de caracterul deosebit de complex al
acestor fenomene, şi anume:
- acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
- aceeaşi cauză poate produce efecte diferite;
- efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acţiuni sau forţe;
A) După raportul între momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului
se disting:
- analiza post-factum (post-operatorie) - aprecieri asupra modului în care s-au realizat
obiectivele stabilite într-o întreprindere (se referă la trecut şi prezent);
- analiza previzională sau prospectivă – determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen
economic pe baza cercetării factorilor, a relaţiilor de cauzalitate (se referă la viitor).
B) Din punct de vedere al determinărilor cantitative şi calitative ale fenomenelor se disting:
- analiza calitativă – urmăreşte esenţa fenomenului, însuşirile sale esenţiale, factorii care sunt de
aceeaşi natură cu fenomenul şi îl determină;
- analiza cantitativă – presupune cercetarea fenomenului prin metode specifice de cuantificare a
acţiunii diferiţilor factori.( determinări cantitative exprimate prin: greutate, grad, volum,
suprafaţă, număr, durată)
C) După nivelul la care se desfăşoară analiza distingem:
- analiză microeconomică – este cea care se desfăşoară la nivelul întreprinderii şi a elementelor
ei ca sistem;
1
- analiza macroeconomică – studiază fenomenele la niveluri agregate – ramură, ec. naţională,
ec. mondială, operând cu măsuri agregate: PIB, VN, etc.
D) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, se disting:
- analiza statică – studiază fenomenele la un moment dat, relevând relaţiile dintre elementele şi
factorii care determină o anumită poziţie a fenomenului cercetat;
- analiza dinamică – cercetează fenomenele ec. în mişcare, relevând poziţia lor într-un şir de
momente. Scoate în evidenţă legătura dintre poziţiile care s-au succedat sau se vor succede ale
fenomenului pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziţionale.
E) În funcţie de delimitarea obiectivului analizat distingem:
- analiza pe ramuri, unităţi organizatorice – întreprinderi, grupuri de întreprinderi;
- analiza pe probleme – CA, rentabilitate, etc.
Drumul pe care îl parcurge analiza este inversul evoluţiei reale a fenomenului. Analiza porneşte de
la rezultatele procesului încheiat către elemente şi factori.
Etape:
1) Delimitarea obiectului analizei – presupune constatarea anumitor fapte,
fenomene, rezultate în timp şi spaţiu, calitativ şi cantitativ, utilizând anumite
metode de evaluare şi calcul.
2) Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat. Desfacerea
în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se stabilesc în mod succesiv
de la cei cu acţiune directă la cei care acţionează indirect.
3) Stabilirea corelaţiilor dintre fiecare factor şi fenomenul analizat şi dintre diferiţii
factori care acţionează. Este necesară determinarea relaţiei cauză – efect,
respectiv a raporturilor de condiţionare.Parcurgerea celor trei etape permite
elaborarea de modele ale fenomenelor analizate.
4) Măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori, cuantificarea influenţelor,
a aprecierii cât mai exacte a rezultatelor.
5) Elaborarea concluziilor şi aprecierilor care presupune sinteza rezultatelor analizei
din sfera cercetată.
6) Elaborarea măsurilor care constituie conţinutul deciziilor menite să asigure o
folosire optimă a resurselor şi să contribuie la sporirea eficienţei
Cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin intermediul cărora contribuie la formarea
rezultatelor, precum şi stabilirea posibilităţilor de îmbunătăţire a funcţionării întreprinderii ca sistem
reprezintă principalele probleme ce trebuie rezolvate cu ajutorul analiza economico-financiare.
Factorii determină formarea şi modificarea unui efect, a unui rezultat, ei acţionând asupra
rezultatului nu separat, ci interdependent.
Identificarea factorilor necesită cunoaşterea precisă a căii şi a legăturilor cauzale care au stat la
baza formării rezultatului.
Factorii care intervin într-un proces de analiză pot fi grupaţi după mai multe criterii:
A) După conţinutul şi natura lor, factorii pot fi:
- tehnici; - sociali; - naturali.
- tehnologici; - politici;
- organizatorici; - demografici;
- economici; - psihologici;
2
B) După caracterul factorilor în cadrul unei relaţii cauzale:
- factori cantitativi;
- factori de structură;
- factori calitativi.
Această grupare prezintă o deosebită importanţă sub raport metodologic. Ca regulă generală,
factorul calitativ într-o relaţie cauzală este de aceeaşi natură ca şi fenomenul analizat. (de obicei se
măsoară în aceleaşi unităţi ca fenomenul analizat)
Ex. Q = Ns x Wa
∆Q - 1) ∆Ns - factor cantitativ
2) ∆Wa – factor calitativ – se referă la o singură persoană sau unitate de timp. Wa
este de aceeaşi natură cu producţia.
Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai celor calitativi;
Factorii de structură intervin atunci când rezultatul analizat se referă la mărimi agregate (compuse
din mai multe rezultate distribuite pe mai mulţi purtători). Profitul mediu unitar va creşte sau
scade în funcţie de ponderea produselor cu un profit unitar mai mare sau mai mic decât cel mediu.
C) După modul cum acţionează asupra fenomenului analizat:
- factori cu acţiune directă;
- factori cu acţiune indirectă – acţionează asupra fenomenului analizat prin intermediul celor cu
acţiune directă. Această grupare prezintă o deosebită importanţă în stabilirea rezervelor ce
trebuie mobilizate pentru îmbunătăţirea rezultatului analizat.
D) În funcţie de efortul propriu al întreprinderii distingem:
- factori dependenţi de efortul propriu al întreprinderii – timpul de muncă, productivitatea
muncii, gradul de utilizare a capacităţii de producţie;
- factori independenţi de efortul propriu al întreprinderii – factori proveniţi din mediul ec., fin. şi
fiscal în care funcţ. firma.
E) După gradul de sintetizare deosebim:
- factori simpli – care nu mai pot fi descompuşi;
- factori complecşi – care pot fi descompuşi în factori simpli sau complecşi dar cu un grad mai
redus de complexitate şi a căror acţiune poate fi identificată la nivelul întreprinderii.
3
Un sistem al indicatorilor operaţionali în analiza diagnostic (AD) poate fi reprezentat de
următoarea grupare:
În analiza diagnostic a unei întreprinderi, de o mare utilitate sunt corelaţiile şi ratele de echilibru şi
de eficienţă cum ar fi:
- corelaţii dintre indicatorii de volum ai producţiei (ex. IQa>IQe);
- corelaţii dintre ritmul de creştere a producţivităţii muncii şi ritmul de creştere a salariului mediu
anual (ex. Iwa>Isa);
- corelaţia dintre profit (ca indicator absolut) şi rata rentabilităţii ca indicator relativ;
- corelaţii dintre rata de eficienţă a costurilor şi rata rentabilităţii;
- corelaţii dintre creanţe şi obligaţii;
- corelaţii dintre trezoreria netă, fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment;
- echilibrul economico-financiar.
În concluzie, analiza diagnostic are un rol fundamental în evaluarea, reglarea şi ameliorarea
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.
4
prin care se fixează o anumită concepţie privind modul de studiere a unui obiectiv în vederea obţinerii de
cunoştinţe asupra formei sau alcătuirii acestuia.
Prin cuantificarea relaţiilor factorial-cauzale se determină mărimea, sensul şi intensitatea acţiunii
factorilor asupra fenomenului cercetat creând posibilitatea interpretării stării fenomenului în vedera
identificării şi valorificării rezervelor interne ale întreprinderii.
Astfel, scopul analizei este de a descoperi caracteristicile esenţiale ale parţilor componente ale
fenomenului studiat şi de a oferi concluzii necesare sintezei (examinarea acestora în unitatea lor)
3. Gruparea – colectivitatea cercetată este despărţită în grupe omogene de unităţi după variaţia
unora sau mai multor caracteristici de grupare. Alegerea caracteristicilor se face în funcţie de scopul
cercetării, de esenţa fenomenului cercetat (ex. produse cal. I, II, III; gradul forţei de muncă pe categorii,
vechime, sex, meserii, calificare, etc).
5
A. La fenomenele economice care pot fi exprimate printr-o relaţie matematică sub formă de produs:
a) în valori absolute:
F a b c,
unde:
F – fenomenul analizat;
a, b, c – factorii care acţionează asupra fenomenului.
Procedând la separarea influenţei dintre cei trei factori avem:
F F1 F0 , F1 a1 b1 c1 , F0 a0 b0 c0
Influenţa factorului b:
b a1 b1 c0 a1 b0 c0 a1 b1 b0 c0 (2)
Influenţa factorului c:
c a1 b1 c1 a1 b1 c0 a1 b1 c1 c0 (3)
b) în mărimi relative:
F (%) I F 100
F1 F0
F (%) 100
F0
a1 b1 c1
IF 100
a0 b0 c0
Ia Ib Ic
IF
100 2
6
B. În cazul fenomenelor exprimate sub formă de raport între 2 variabile (fenomenul analizat este de
forma):
a
F
b
a) în mărimi absolute:
a1 a0
F F1 F0 , ,
F1 F0 .
b1 b0
Influenţa factorului a asupra modificării rezultatului:
a1 a0
a
b0 b0
F a b
b) în mărimi relative:
F1 F0
F (%) 100 I F 100
F0
a1 a1
b1 a1 b0 a0 Ia
IF 100 100 100 100
a0 b1 a0 b1 Ib
b0 b0
a) în mărimi absolute:
a
F , a – factorul calitativ, b – factorul cantitativ
b
a0 a1
F F1 F0 , F0 , F1
b0 b1
F a b
IF IF 100
b) în mărimi relative:
F1 F0
F (%) 100 IF 100
F0
Exemplul 1:
F a b c d
Specificaţie Planificat Efectiv Diferenţă Procentual
(0) (1)
Factor a 10 20 +10 20
100 200%
10
Factor b 20 12 -8 12
100 60%
20
Factor c 5 6 +1 6
100 120%
5
Factor d 8 10 +2 10
100 125%
8
10 20 5 8 20 12 6 10 14.400 8.000 14.400
Total (F) 100 180%
8.000 14.400 6.400 8.000
F 6.400
a (20 10) 20 5 8 8.000
b 20 (12 20) 5 8 6.400
c 20 12 (6 5) 10 1.920
d 20 12 6 (10 8) 2.880
8
IF 180% 100% 80%
a(%) I a 100 200% 100% 100%
Ia Ib
b(%) I a 120% 200% 80%
100
c(%) 144% 120% 24%
d (%) 180% 144% 36%
Pentru a determina modificarea absolută a unui factor în condiţiile în care se cunoaşte modificarea
relativă a acestora se procedează în felul următor:
- se aplică modificarea relativă la valoarea planificată a fenomenului respectiv.
F0 8.000
a a(%) 100 8.000
100 100
F0 8.000
b b(%) 80 6.400
100 100
Exemplul 2:
a
F , a – factorul cantitativ, b – factorul calitativ
b
Indicator Planificat Efectiv Diferenţă Procentual (%)
(0) (1)
Consum materiale (Kg) – cm 200.000 240.000 +40.000 120
Consum specific de materiale 200 250 +50 125
(Kg/buc) – cs
Producţia fizică obţinută (buc) – Q 1000 960 -40 96
cm
Q Q Q1 Q0 =-40buc
cs
960
Q(%) IQ 100 100 100 4%
1000
cm1 240.000
cm(%) Icm 100 100 100 100 100 20%
cm0 200.000
Icm 120
cs(%) 100 Icm 100 120 96 120 24%
Ics 125
Exemplul 3:
a
F , a – factorul calitativ, b – factorul cantitativ
b
9
Indicator Planificat Efectiv Diferenţă Procentual (%)
(0) (1)
Cheltuieli de producţie (lei) – C 5.000.000 6.000.000 +1.000.000 120
Producţia fizică obţinută (buc) – Q 10.000 12.500 +2.500 125
Cost pe unitatea de produs 5mil./10.000=500 480 -20 96
(lei/buc) – Cup lei/buc
C
cos t / up Cup Cup1 Cup0 20 lei/buc
Q
C0 C0 5.000.000 5.000.000
1) Q 100 lei/buc
Q1 Q0 12.500 10.000
C 80 lei/buc pentru că F a b
În cazul în care, la formarea unui rezultat contribuie mai multe elemente, pentru determinarea
contribuţiei fiecărui element asupra rezultatului fenomenului economic se aplică metoda balanţieră:
F a b c F1 a1 b1 c1 F0 a0 b0 c0 F F1 F0
a a1 b0 c0 a0 b0 c0 a1 a0
b a1 b1 c0 a1 b0 c0 b1 b0
c a1 b1 c1 a1 b1 c0 c1 c0
2.În condiţiile în care asupra unui rezultat acţionează mai mulţi factori şi prin intermediul unui
factor contribuie mai multe elemente, în acest caz se foloseşte o metodă combinată:
- pentru determinarea influenţei factorilor se foloseşte metoda eliminării pe baza substituirilor în
lanţ;
- pentru determinarea contribuţiei elementelor se foloseşte metoda balanţieră.
a b c a1 b1 c1 a0 b0 c0
F F1 F0 F F1 F0
d d1 d0
a1 b1 c1 a0 b0 c0
(a b c)
d0 d0
a1 b0 c0 a0 b0 c0
a
d0 d0
a1 b1 c0 a1 b0 c0
b
d0 d0
10
a1 b1 c1 a1 b1 c0
c
d0 d0
a1 b1 c1 a1 b1 c1
d
d1 d0
3.În practica economică se foloseşte şi metoda soldului care presupune parcurgerea următoarelor
etape:
1. Stabilirea rezultatului fenmenului economic analizat;
2. Determinarea influenţei factorilor ca urmare a legăturilor funcţionale dintre acestea şi
rezultat pe cale logică (legătură directă şi invers proporţională între factor şi rezultat);
3. Determinarea influenţei factorilor care nu pot fi stabiliţi pe cale logică ca diferenţă între
rezultatul total şi suma influenţei factorilor determinaţi pe cale logică.
Exemplul 4:
(b) ca urmare a modificării costurilor pe unitatea de produs s-a înregistrat o economie de 8.000
mii lei.
ΔC=+8.000 mii lei
Modificarea structurii producţiei vândute în funcţie de cerinţele profitului a fost corectă? Cu cât a
influenţat modificarea profitului întreprinderea respectivă?
Pr qv p qv c qv = cantitatea vândută
c = cost unitar
p = preţ vânzare
105
q 50.000 50.000 2.500 mii lei
100
s ?
Pr 8.000 mii lei
s Pr qv c p 8.000 2.500 8.000 2.500 5.000 mii lei
11
Avantajul acestei metode constă în faptul că este uşor de aplicat. Dezavantajul constă în faptul că
orice eroare strecurată în determinarea influenţelor pe cale logică este preluată de influenţa factorului
determinant prin metoda soldului. În concluzie, această metodă nu este eficientă.
În afara acestor metode specifice analizei economico-financiare se mai folosesc şi alte metode
cum ar fi:
4.Metoda corelaţiei.
Dacă între factorii determinanţi şi fenomenul analizat (rezultat) există relaţii factoriale direct
proporţionale, atunci se folosesc funcţii de regresie de tipul:
Y a bx
Dacă între factorii determinanţi şi fenomenul analizat (rezultat) există relaţii factoriale există
legătură invers proporţională atunci se folosesc funcţii de regresie de tipul:
b
Y a
x
Un loc de primă importanţă îl ocupă metodologia de stabilire a naturii sensului şi intensităţii
legăturilor de cauzalitate. Acestea se determină cu ajutorul raportului de corelaţie şi coeficientului de
corelaţie.
n xy x y
ryx cu valori cuprinse între -1 şi +1. Cu cat marimea
[n x2 ( x) 2 ] [n y2 ( y) 2 ]
coeficientului se apropie mai mult de plus si minus 1 cu atat legatura este mai puternică.
Sensul legaturii este dat de semnul “+” = legătură directă
de semnul “-“ = legătură inversă
12
Metodă matematică care se utilizează îndeosebi în procesul de fundamentare a sarcinilor de plan
sau în previzionarea factorilor şi fenomenelor.
Prin programare liniară, în practică se rezolvă problemele de maximizare sau minimizare a unor
factori de producţie ţinând seama de valorile posibile ce le pot căpăta variabilele şi de restricţiile puse în
cadrul soluţiei.
6.Metoda scorurilor
Z a1 x1 a 2 x2 ..... a n xn
unde a1 a2... an reprezintă coeficienţii de semnificaţie şi
x1 x2... xn reprezintă variabile independente.
Aplicarea acestei metode necesită alegerea în primul rand a unui eşantion de firme care să
cuprindă atat firme aflate în dificultate sau falimentare cât şi firme fără probleme financiare. Este
o tehnică statistică pentru transformarea informaţiilor oferite de ratele financiare într-un scor
capabil să prezică succesul sau insuccesul unei afaceri. Cel mai adesea sunt citate modele
dezvoltate pe plan internaţional: Modelul Altman, Modelul Conan şi Holder, Modelul Centralei
Bilanţurilor din Banca Franţei.
13
CAPITOLUL II
Reprezintă obiectivul important al oricărei firme indiferent de forma de proprietate şi are ca scop
realizarea bunurilor şi serviciilor necesare satisfacerii nevoilor sociale şi individuale.
Orice activitate tehnico-productivă este urmarea unei comenzi orin care se onorează cererea.
Analiza activităţii de producţie şi comercializare are în vedere scopul, instrumentele utilizate şi
subiectul.
În funcţie de aceste elemente, în activitatea economico-financiară practică au prioritate o problemă
sau alta cum ar fi:
a) Dacă această analiză se realizează în vederea efectuării unei asocieri în scopul comercializării
unor produse atunci se pune accent pe:
- cifra de afaceri;
- calitatea producţiei;
- clientela proprie.
b) Dacă asocierea respectivă vizează producerea unor bunuri în vederea cuceririi de noi pieţe, atunci,
pe lângă elementele enumerate mai sus, trebuie să avem în vedere şi potenţialul de producţie şi
echilibrul dintre acesta şi cerere.
În cazul în care conducerea firmei are ca scop îmbunătăţirea activităţii de programare operativă a
producţiei, atunci analiza activităţii de producţie şi comercializare pune accentul pe analiza realizării
producţiei fizice pe total şi pe sortimente şi pe analiza structurii producţiei în funcţie de cerinţele pieţei.
În acest context, problematica analizei activităţii de producţie şi comercializare a unei firme
vizează următoarele aspecte:
a) analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza indicatorilor valorici;
b) analiza cifrei de afaceri;
c) analiza valorii adăugate;
d) analiza producţiei fizice pe total şi pe sortimente; analiza structurii producţiei;
e) analiza realizării operative a programului de fabricaţie (analiza ritmicităţii producţiei);
f) analiza calităţii producţiei şi implicaţiile economice ale îmbunătăţirii (înrăutăţirii) calităţii
producţiei asupra principalilor indicatori economico-financiari.
14
2. PRODUCŢIA FABRICATĂ (Qf)
Reflectă valoarea bunurilor destinate livrării, realizate in cursul unei perioade de timp şi cuprinde
următoarele elemente:
- valoarea produselor finite şi a semifabricatelor destinate vânzării;
- valoarea bunurilor executate şi a serviciilor prestate.
Se calculează fie însumând valoarea producţiei cu valoarea serviciilor, fie adăugând la cifra de afaceri
variaţia stocurilor de produse finite.
Deşi nu este un indicator prezentat in contul de profit şi pierdere şi nici in tabloul soldurilor
intermediare de gestiune, producţia fabricată este un indicator important in estimarea rezultatului
potenţial al exploatării.
Deducând din valoarea adăugată cheltuielile cu amortizarea vom obţine valoarea adăugată netă.
I Qv I Qf
Această corelaţie semnifică faptul că întreaga producţie are asigurată desfacerea şi sunt create
condiţii pentru reducerea stocurilor din perioada precedentă.
15
2. Ritmul de creştere al producţiei fabricate trebuie să depăşească ritmul de creştere al producţiei
exerciţiului.
I Qf I Qe
Această corelaţie semnifică scăderea stocurilor de producţie neterminată (a imobilizărilor de
mijloace circulante). Scăderea trebuie să aibă loc până la limita în care mărimea acestor stocuri asigură
continuitatea procesului de producţie.
I Qa I Qe
Această corelaţie semnifică reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi cu efecte
favorabile asupra costurilor. Reducerea este apreciată favorabil numai în condiţiile în care nu este afectată
calitatea producţiei finite obţinute.
Exemplu
În plan efectiv :
În perioada curentă se înregistrează o situaţie superioară faţă de perioada precedentă la toţi
indicatorii valorici ai producţiei. Acest fapt presupune că din punct de vedere cantitativ, producţia
16
industrială din perioada curentă este superioară celei din perioada precedentă, deci se constată o
dezvoltare a activităţii de producţie şi comercializare.
Qv
Rs1 - oferă informaţii despre stocurile de produse finite. Atunci când avem o tendinţă de
Qf
creştere rezultă un aspect favorabil , stocurile scad.
Qf
Rs2 - caracterizează evoluţia stocurilor de producţie neterminată precum şi a consumului
Qe
intern.
Qa
Rs3 - caracterizează creşterea/scăderea ponderii consumului intermediar, respectiv a
Qe
cheltuielilor cu materialele.
Dacă:
Rs1 1 Qv Q f - nu au intervenit modificări în stocul de producţie fizică.
Rs1 1 Qf nu a avut asigurată desfacerea, o parte din această producţie rămânând în stoc.
Rs1 1 Qf a avut asigurată desfacerea şi s-au redus stocurile de producţie fizică din perioada
precedentă.
Rs2 1 inexistenţa stocurilor de producţie neterminată.
Rs2 1 situaţie nefavorabilă ca urmare a creşterii stocurilor de producţie neterminată, deci a
imobilizărilor.
Rs2 1 situaţie nefavorabilă deoarece are loc reducerea stocurilor de producţie neterminată
până la limita asigurării continuităţii procesului de producţie.
Rs3 1 întotdeauna (pentru că Qa=Qe-M)
17
Raportul dinamic între indicatorii valorici exprimă tendinţa sau evoluţia elementelor componente
(modificări) ale indicatorilor valorici.
De precizat că această evoluţie se realizează faţă de o bază de comparaţie (perioada precedentă) pe
baza indicilor şi nu a cifrelor absolute ca în cazul raportului static.
I Qv I Qf I Qa
Rd1 Rd 2 Rd 3
I Qf I Qe I Qe
Primul raport reflectă relaţia dintre ritmul vânzărilor şi ritmul fabricaţiei, cel de-al doilea reflectă
legătura dintre ritmul finalizării producţiei şi ritmul volumului total de activitate, in timp ce al treilea
raport reflectă creşterea sau scăderea gradului de valorificare a resurselor consumate.
Valorile obţinute pe baza raportului dinamic dintre indicatorii valorici sunt similare cu cele
prezentate anterior.
cheltuieli fixe
CAcr
1 rata cheltuielilor var iabile
18
unde rata cheltuielilor variabile reprezintă cheltuielile variabile medii la un leu cifră de
afaceri
b) Analiza factorială a CA – se recomandă utilizarea următoarelor modele:
n
1) CA qvi pi qvi =cantitatea vândută, pi =preţ vânzare pe unitatea de produs
i 1
Acest model se recomandă a fi utilizat la firmele cu un nomenclator redus de produse sau în cazul
lansării pe piaţă de produse noi.
Q f CA
2) CA N S NS Wa ,
N S Qf
'
Mf M f Qf CA
CA NS '
,
NS M f M f Qf
'
Mf M f Qf
Wa '
NS M f M f
CA
Qf
unde:
N S = numărul mediu de salariaţi;
W a = productivitatea medie anuală calculată pe baza producţiei fabricate;
M f = valoarea medie a mijloacelor fixe;
'
M f = valoarea medie a mijloacelor fixe productive;
Q f = producţia fabricată;
Mf
= gradul de înzestrare tehnică a muncii;
NS
M 'f
= ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe;
Mf
Qf
= randamentul mijloacelor fixe productive;
M 'f
CA
= gradul de valorificare al producţiei fabricate.
Qf
Acest momdel multiplicativ se recomandă a fi utilizat în cazul tuturor firmelor deoarece pune în
evidenţă legăturile dintre folosirea raţională a factorilor de producţie (forţă de muncă, mijloace fixe,
materiale etc.) , calitatea producţiei şi gradul de satisfacere a creinţelor pieţei. Cu alte cuvinte scoate în
evidenţă legăturile dintre valorificarea resurselor şi rezultate.
Exemplu:
p = preţul mediu
g i pi
p
100
g i 0 pi 0 40 20.000 30 8000 30 30.000
p0 19.400 mii lei/tonă
100 100
g i1 pi1 35 22.000 25 10.000 40 28.000
p1 21.400 mii lei/tonă
100 100
CA CA1 CA0 1.284.000 970.000 314.000 mii lei
a) influenţa modificării cantităţii vândute:
Q Q1 Q0 p 0 60.000 50.000 19.400 194.000 mii lei
Mf
NS
NS
'
M f
CA Wa
M f
Qf
'
M f
Randamentul Qf
mijloacelor fixe '
16,67 16,37
productive (lei) M f
Gradul de valorificare
a producţiei fabricate 90 88
(%)
'
Qf M f1 M f1 Qf1 Qf 0 CA0
2.3. '
N S1 ' '
M f N S1 M f1 M f1 M f0
Qf 0
115 16.000 0,84 16,37 16,67 0,9 417.312 mii lei
Verificare:
CA NS Wa 900.000 2.070.000 506.000 664.000 mii lei
'
Mf M f Qf
Wa '
1.380.275 1.104.221 417.312 2.067.185 mii lei
NS M f M f
21
Concluzii:
Constatăm o modificare a CA cu 664.000 mii lei. Ca rezultat situaţia se apreciază favorabil
întrucât depăşirea CA va determina, în condiţiile în care este încasată, o creştere a profitului, deci a
posibilităţii de formare a fodurilor necesare pentru investiţii şi sporirea gradului de cointeresare materială
a salariaţilor şi acţionarilor.
Cauzal sau factorial, această depăşire a CA se explică astfel :
1. Scăderea N S a determinat în mod corespunzător o diminuare a CA cu 900.000 mii lei. În
cazul în care scăderea N S este efectul restrângerii activităţii întreprinderii, ca urmare a
modificărilor structurale intervenite pentru a corespunde cerinţelor pieţei, situaţia este
justificată economic. În cazul în care scăderea N S este efectul unor cauze subiective
situaţia se apreciază nefavorabil întrucât nu s-a respectat programul ce reprezintă
asigurarea întreprinderii cu forţă de muncă.
2. Creşterea nivelului W a a fost faptul determinant al creşterii CA cu 2.070.000 mii lei.
Având în vedere că productivitatea este un indicator care reflectă folosirea eficientă a
resurselor (umane, materiale, financiare) din calcule rezultă că, creşterea W a a avut loc in
condiţiile sporirii gradului de inzestrare tehnică a salariaţilor, in condiţiile imbunătăţirii
ponderii mijloacelor fixe productive. Creşterile determinate de cele două componente au
avut loc in condiţiile reducerii randamentului mijloacelor fixe productive. Astfel, putem
spune că rezultatele obţinute nu au fost efectul unor investiţii noi ci a unor transferuri sau
comasări a unor secţii cu mijloace fixe vechi, cu grad de uzură ridicat.
O asemenea orientare s-a reflectat negative in reducerea gradului de valorificare a producţiei fabricate,
ceea ce ne determină să presupunem caă producţia nu a corespuns calitativ, fiind refuzată de piaţă. In
aceste condiţii deşi s-a realizat o CA cu 664.000 mii lei situaţia se apreciază nefavorabil deoarece
rezultatele obţinute vor fi “rezultate pe stoc” neexistând o valorificare corespunzătoare a resurselor.
Exemplu: O societate comerciala are un capital social de 200.000 mii lei. Rata dobanzii practicata pe
piata bancara pentru creditele acordate este de 60%. Impozitul pe profit este de 25%. Sa se determine
cifra de afaceri minima care sa asigure o rata a dividendului egala cu rata dobanzii practicata pe piata
bancara si in conditiile unei rate a rentabilitatii costurilor de 15% .
a) stabilirea sumei dividendelor care trebuiesc distribuite asociatilor / actionarilor.
D K S xd 200.000 x60%
d x100 D 120.000 mii lei
KS 100 100
b) Intrucat suma dividendelor este suportata din profitul net se pune problema determinarii acestuia
avand in vedere ca o parte din profit este destinat constituirii de fonduri proprii ( cf = 62%)
22
cf 62
Pn D ( ) xD 120.000 ( ) x120.000 315.789 mii lei
100 cf 100 6
Profitul net este un element al profitului brut , de aceea se pune problema determinarii profitului brut
avandu-se in vedere ca impozitul pe profit este 25%.
ci 25
Pb Pn ( ) xPn 315.789 ( ) x315.789 421.052 mii lei
100 ci 100 25
ci = cota de impozit
c) Determinarea cifrei de afaceri minime care sa respecte restrictiile puse ( rata dividendului este
egala cu rata dobanzii la un anumit nivel dat al ratei rentabilitatii costurilor de 15%)
Pb Pb 421.052
Rc x100 qv xc 2.807.013 mii lei
qv xc Rc 0,15
Modificarea cifrei de afaceri se reflecta favorabil sau nefavorabil asupra urmatorilor indicatori
1) asupra Pb :
ΔCA = ( CA 1 – CA 0 ) x Rv 0
Rv = rata rentabilitatii venitului ( calculata pe baza cifrei de afaceri);
Pb
Rv x100
qv xp
Ac0 xT Ac0 xT
CA
CA1 CA0
a) metoda sintetica
VA = Qe – M
Qe = productia exercitiului
M = consumuri provenite de la terti (suma cheltuielilor materiale)
24
O problema deosebita o prezinta analiza diagnostic , tinand cont de cele doua metode de calcul ale
valorii adaugate.
Determinarea valorii adaugate prin metoda de repartitie avand in vedere contributia fiecarui element
la modificarea valorii adaugate :
milioane lei
Per. Curenta Structura Variatia Modificarea
INDICATORI
0 1 0 1 Δ %
1)cheltuieli cu salarii 1800 1848 30 28 +48 102,67
2)contributiile la asig. Sociale 420 431,2 7 6,5 +11,2 102,67
3)cheltuieli cu protectia sociala 180 184,8 3 2,8 +4,8 102,67
+ alte cheltuieli necesare
4)Total cheltuieli cu personalul 2400 2464 40 37,3 +64 102,67
5)Amortizarea 1080 1188 18 17,5 +108 110
6)Alte elemente de natura VA 120 140,36 2 2,16 +20,36 116,97
7) Profit 2400 2807,6 40 42,54 +407,64 116,98
4
8) VA 6000 6600 100 100 +600 110
o crestere a valorii adaugate cu 600 milioane lei , respectiv 10% , fapt care se apreciaza ca o
situatie favorabila deoarece, ca rezultat, s-a datorat in mare parte cresterii profitului .
Din punct de vedere structural cresterea valorii adaugate cu 600 mil. lei se explica astfel :
-cheltuielile cu personalul salariat a inregistrat o crestere in suma absoluta , dar o scadere a ponderii
,acestea contribuind la cresterea valorii adaugate cu 64 milioane lei .Evident , situatia se apreciaza ca
fiind normala atunci cand indicele cheltuielilor cu salariile < indicele productiei exercitiului (aceasta
presupune ca a fost respectata corelatia cheltuielilor cu salariile) .
-amortizarea ca element al valorii adaugate inregistreaza o crestere tocmai ca urmare a cresterii valorii
medii a activelor fixe si respectiv a modificarilor intervenite in structura acestora .Un asemenea fenomen
trebuie sa aiba loc in conditiile in care indicele cheltuielilor cu amortizarea este inferior indicelui valorii
productiei exercitiului fapt ce se va reflecta in diminuarea cheltuielilor cu amortizarea ce revin la un leu
productia exercitiului.
-profitul a avut o contributie decisiva la cresterea valorii adaugate , situatie deosebit de favorabila
deoarece profitul reprezinta aportul intreprinderii la sporirea eficientei activitatii de productie si
comercializare.
Pe baza valorii adaugate se pot constitui (calcula) anumiti indicatori :
- contributia factorului uman la formarea valorii adaugate, calculat ca raport intre cheltuielile aferente
fondului de salarii si valorea adaugata.
25
- aportul activelor fixe la formarea valorii adaugate, calculat ca raport intre amortizare si valorea
adaugata.
Nota: Marimea si evolutia celor doi indicatori furnizeaza informatii cu privire la situatia
rentabilitatii potentiale proprii.
Analiza factoriala a valorii adaugate pe baza determinarii acesteia prin metoda sintetica
M
VA Qe M Qe x (1 )
Qe
Qe
Wh Qe T x Wh
T
T = NS x t
ΔNS
ΔT
ΔQe Δt
Δgi
ΔVA Wh
Wh i
Δgi
Va
Δvai
Asupra modificarii valorii adaugate actioneaza urmatorii factori :
26
Wh = productivitatea medie orara
gi = structura productiei
Whi = productivitatea muncii pe o persoana pe produs
vai = valoarea adaugata pe produs
( Va =1-M/Qe)
8 Chelt.cu consumurile la 1 leu Qe; ( M / Qe) 0,75 0,72
9 Valoarea adaugata (VA = Qe x Va ) 2 576 000 3 051 594
Nota :
- Poductivitatea medie recalculata (in functie de structura efectiva a productiei) = 42 500 lei.
- Va recalculata (in functie de sructura efectiva a productiei) = 0,26
n
gi1 xWhi 0
r
i 1
Wh
100
n
gi1 x vai
r
i 1
Va
100
Constatam o depasire a valorii adaugate cu 475.594 mii lei. Ca rezultat situatia se apreciaza
favorabil, deoarece cresterea valorii adaugate reflecta o sporire a eficientei activitatii firmei, iar pe de alta
parte prezinta importanta din punct de vedere al fiscalitatii.
Din punct de vedere cauzal se constata :
1. Sporirea valorii adaugate este efectul influentei favorabile atat al cresterii productiei exercitiului , ca
factor cantitativ, cat si al cresterii Va ce revine la 1 leu productia exercitiului, ca factor calitativ. Din
acest punct de vedere situatia se apreciaza favorabil deoarece influenta decisiva a avut-o factorul
calitativ.
2. Influenta favorabila a productiei exercitiului este rezultatul cresterii nivelului Wh , factor care de
obicei reflecta utilizarea eficienta a resurselor umane . Sub acest aspect situatia se apreciaza favorabil cu
conditia ca aceasta crestere a Wh sa reflecte efortul propriu al intreprinderii.
Din calcule se constata ca, cresterea Wh s-a realizat in conditiile scaderii NS si a timpului lucrat
/ salariat , de unde rezulta ca, cresterea Wh nu reflecta efortul propriu al intreprinderii ci, cresterea este
datorata utilizarii unor preturi mai mari ca urmare a inflatiei.
3. In ceea ce priveste influenta favorabila a Va ce revine la 1 leu productia exercitiului pe produs ,
situatia se apreciaza pozitiv in conditiile in care :
- reducerea ponderii consumurilor intermediare nu a afectat calitatea productiei,
- productia pusa in circulatie pe piata sa corespunda cerintelor pietei , deci sa fie asigurata vanzarea si
incasarea acesteia
28
In cazul nostru se observa ca intreprinderea s-a orientat spre cresterea ponderii acelor produse cu
o valoare adaugata mai mare decat media bazei de comparatie , ceea ce ne determina sa presupunem ca
acestea ar corespunde cerintelor pietei.
CAPITOLUL III
ANALIZA COSTURILOR
Zona cheltuielilor unei firme cuprinde o arie larga de fenomene economice legate in esenta de
consumul utilizarii fortelor de productie (natura, munca, capital). In acest context, costurile ocupa un loc
deosebit in managementul intern al intreprinderii intrucit de utilizarea eficienta a fortelor de productie
depinde in mare masura capacitatea concurentiala a firmei respective.
Problemele analizei cheltuielilor de productie ale intreprinderii, in optica diagnosticului, sint:
1 – analiza cheltuielilor aferente veniturilor intreprinderii;
2 – analiza eficientei costurilor aferente cifrei de afaceri (variabile si conventional constante);
3 – analiza diagnostic a principalelor categorii de cheltuieli (materiale, salariale);
Desfasurarea activitatii unui agent economic necesita consum de resurse umane, materiale, financiare.
Daca se face o corelatie intre cheltuieli si venituri, se constata ca sint cheltuieli care
genereaza venituri si cheltuieli care nu genereaza venituri.
Cheltuielile de exploatare se coreleaza direct cu veniturile din exploatare, in timp ce
cheltuielile financiare nu au ca rezultat intotdeauna obtinerea de venituri financiare. Din contra,
unele cheltuieli financiare pot fi corelate cu venituri din exploatare.
Cht
I) ct x1000
Vt
In cazul primului model, eficienta costurilor totale este rezultatul respectarii corelatiei dintre
ritmul de crestere al veniturilor totale (ca efect al utilizarii resurselor umane, materiale si
financiare ale intreprinderii) si ritmul de crestere al cheltuielilor totale (ca efect al
intreprinderii).
n
g i xcti
i 1
II) ct gi = structura veniturilor pe tipuri de activitate
100
(exploatare, financiare, extraordinare)
cti = rata costurilor totale pe tipuri de activitate
Cel de al 2-lea model, scoate in evidenta aportul modificarii structurii veniturilor asupra
eficientei cheltuielilor totale. Un asemenea model este foarte important intrucit intr-o economie
normala contributia cea mai mare la eficienta costurilor totale trebuie sa o aiba activitatea care
corespunde profilului intreprinderii (in cazul nostru, activitatea de exploatare).
Cht
I) ct x1000
Vt
Cht1 3801
ct1 x1000 905 lei la 1000 lei venit
Vt1 4200
Cht 0 3776
ct 0 x1000 944 lei la 1000 lei venit
Vt 0 4000
Cht 0 Cht 0
Vt x1000 899,05 944 44,95 lei la 1000 lei venit
Vt1 Vt 0
Cht1 Cht 0
Cht x1000 905 899,05 5,95 lei la 1000 lei venit
Vt1 Vt1
n
g i xcti
i 1
II) ct
100
Δ ct = ct1 - ct0 = 905 - 944 = -39 lei la 1000 lei venit
31
n
g i1 xcti 0
i 1
gi ct 0 = 940,2 - 944 = -3,8 lei la 1000 lei venit
100
n
g i1 xcti 0
r i 1
ct = rata eficientei costurilor recalculate
100
(75 x890) (18 x1200) (7 x810)
940,2 lei la 1000 lei venit
100
Δ cti = ct1 - rct = 905 - 940,2 = -35,2 lei la 1000 lei venit
La nivelul intreprinderii rezulta o sporire a eficientei costurilor cu 39 lei la 1000 lei venit.
Apreciind acest rezultat obtinut, situatia este favorabila intrucit in conditiile calorificarii productiei
intreprinderii se vor crea premisele cresterii profitului brut al intreprinderii, sursa pentru constituirea
fondurilor necesare investitiilor, fondurilor de premiere a salariatilor si fondurilor de distribuire ale
asociatilor.
Din punct de vedere factorial, sporirea eficientei costurilor totale cu 39 lei la 1000 lei venit
este efectul:
(a) modificarea structurii veniturilor care au o influenta favorabila cu 3,8 lei la 1000 lei venit.
Aceasta inseamna ca a crescut ponderea veniturilor la acea forma de activitate care are o eficienta a
cheltuielilor mai buna decit media pe intreprindere. In cazul nostru, se observa ca a crescut
ponderea veniturilor aferente activitatii de exploatare de la 70% la 75%, activitate a carei eficienta a
costurilor este mai buna decit eficienta totala 890 < 944 lei la 1000 lei venit.
Apreciem ca structura este favorabila pentru ca:
- activitatea de exploatare are ponderea cea mai mare si corespunde profilului activitatii
intreprinderii
- produsele activitatii de exploatare sint destinate pietei, deci exista o legatura directa cu
rezultatele obtinute de intreprindere.
(b) influenta modificarii ratei eficientei costurilor pe tipuri de activitate a determinat cresterea
eficientei costurilor totale cu 35,2 lei la 1000 lei venit.
Si in acest caz, situatia se apreciaza favorabil deoarece realizarea unei eficiente a costurilor
pe fiecare activitate in parte este rezultatul respectarii corelatiei dintre ritmul de crestere al
veniturilor, fata de ritmul de crestere al cheltuielilor.
Semnificativ este si faptul ca s-au redus pierderile din activitatea financiara si anume rata de
eficienta a costurilor efectiva in activitatea financiara < rata de eficienta a costurilor prevazuta in
activitatea financiara (1050<1200).
Masurarea modificarii nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venit in rezultatul exercitiului
inainte de impozitare se realizeaza cu ajutorul relatiei:
Vt1 4200
(c t 1 ct 0 ) x (905 944) x 163.8 lei
1000 1000
ceea ce inseamna ca a crescut rezultatul fata de cel prevazut in bugetul de venituri si cheltuieli cu
+163.8 lei.
32
In totalul cheltuielilor, cheltuielile de exploatare detin ponderea cea mai mare, ceea ce
impune o analiza aprofundata a acestora intrucit, din punct de vedere al structurii, ele au o
contributie decisiva de sporire a eficientei costurilor totale.
Cheltuielile de exploatare sint aferente ciclului de exploatare care cuprinde ansamblul
urmatoarelor operatiuni:
- Cumpararea de materii prime si materiale
- Stocarea lor
- Procesul de productie propriu-zis
- Stocarea semifabricatelor si a productiei finite
- Vinzarea lor
- Achizitia si vanzarea de marfa
Pentru analiza eficientei costurilor din exploatare se foloseste ca indicator rata eficientei
costurilor din exploatare (cheltuieli de exploatare la 1000 lei venit din exploatare) care se
determina dupa urmatoarele relatii, metodologia de analiza a eficientei costurilor din exploatare
fiind asemanatoare cu cea din cazul costurilor aferente veniturilor totale, astfel:
Chex
1) ct x1000
Vex
In cazul acestei prime relatii, asupra eficientei costurilor de exploatare actioneaza urmatorii
factori:
- modificarea veniturilor din exploatare (factor cantitativ)
- modificare cheltuielilor din exploatare (factor calitativ)
33
productie vinduta
productie stocata
productie imobilizata
Δ ge : rcex - cex0
Δ cex : cex1 - rcex
34
qv cv F
2) C1000 = Cv1000 + Cf1000 = 1000 + 1000
qv p qv xp
g i xci
3) C 1000
100
- lei
Indicatori Pr E
evazut fectiv
1. Total costuri aferente CA
qv xc din care: 720.000 731.400
- variabile
qv xcv 540.000 533.600
- fixe (F) 180.000 197.800
2. CA exprimata in pret vinzare
qv xp 900.000 920.000
3. CA efectiva exprimata in:
a) - costuri prevazute qv1 xc 0 - 726.180
- costuri variabile prevazute -
q v1 xc v 0 544.180
b) CA efectiva exprimata in pret
vinzare prevazut qv1 xp 0 - 910.000
35
qv c
C 1000 1000
qv p
q v1 c1
C 1000 1000 = 795 lei la 1000 lei venit
q v1 p1
qv 0 c0
C 1000 1000 = 800 lei la 1000 lei venit
qv 0 p0
qv1 c0 qv 0 xc0
s 1000 x1000 = 798 - 800 = -2 lei la 1000 lei venit
qv1 p0 qv 0 xp0
36
Constatam ca la nivelul CA s-a inregistrat o sporire a eficientei costurilor cu 5 lei
la 1000 lei venit obtinut. CA rezultat, situatia se apreciaza favorabil, intrucit in conditiile
incasarii productiei vindute se vor obtine economii de 5 lei la 1000 lei venit, ce se vor
finaliza in profit real, surse pentru dezvoltarea si remunerarea asociatilor.
Sub aspect cauzal, sporirea eficientei costurilor cu 5 lei la 1000 lei venit, se
explica astfel:
a) modificarea structurii qv (cantitatii vindute) a influentat in mod favorabil cu
2 lei la 1000 lei venit. Aceasta inseamna ca intreprinderea a modificat structura qv in
favoarea sortimentelor care aveau planificat un nivel al cheltuielilor la 1000 lei < media
bazei de comparatie (800 lei la 1000 lei venit).
In cazul in care aceasta modificare de structura corespunde necesitatilor pietei,
situatia se apreciaza favorabil, fiind create premisele ca aceste venituri din vinzarea
produselor sa fie incasate.
b) cresterea pretului de vinzare pe produs s-a materializat in sporirea eficientei
costurilor cu 8,67 lei la 1000 lei venit. In cazul in care cresterea pretului de vinzare este
rezultatul imbunatatirii calitatii produselor vindute si al imbunatatirii structurii vinzarii pe
piata externa, situatia se apreciaza favorabil, fiind considerat efort propriu al
intreprinderii.
c) cresterea costurilor pe unitatea de produs s-a concretizat intr-o influenta
nefavorabila, cu 5,67 lei la 1000 lei venit. Situatia se apreciaza nefavorabil, pentru ca:
- costul pe produs reprezinta factorul calitativ al nivelului cheltuielilor la 1000 lei venit;
- este factorul care poate concretiza cel mai bine efortul propriu al intreprinderii.
37
este nefavorabila. In acest caz se recomanda a se utiliza cel de al 2-lea model care da
posibilitatea evidentierii cauzelor concrete ale modificarii costului pe produs.
1000 q v cv
Cv 1000
qv p
F
C 1000
f 1000
qv xp
Δ C1000
- 5 lei Δ qv : - 2,2 lei la 1000 lei CA
Δ CA
- 4,35 lei Δ p : - 2,15 lei la 1000 lei CA
1000
Δ Cf
+ 15 lei ΔF
+19,35 lei
38
F0 F0 180.000 180.000
1) q 1000 x1000 x1000 x1000 = 580
qv1 xp0 qv 0 xp0 910.000 900.000
- 591,5 = -11,5 lei la 1000 lei CA
F0 F0 180.000 180.000
2) p 1000 x1000 x1000 x1000 =
qv1 xp1 qv1 xp0 920.000 910.000
+2,15 lei la 1000 lei CA
F1 F0 197.800 180.000
3) F 1000 x1000 x1000 x1000 =
qv1 xp1 qv1 xp1 920.000 920.000
+19,35 lei la 1000 lei CA
39
3 – ANALIZA DIAGNOSTIC A PRINCIPALELOR CATEGORII DE
CHELTUIELI (MATERIALE, SALARIALE)
Cheltuielile materiale deţin o pondere mai mică sau mai mare în funcţie de profilul de
activitate al întreprinderii. Ele reprezintă expresia valorică a consumurilor de resurse
materiale şi a prestărilor de servicii de către terţi şi se compun din 2 mari categorii de
cheltuieli:
- cheltuieli cu materii (materii prime, materii auxiliare, combustibili, etc)
- cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe
Eficienţa cheltuielilor materiale se realizează cu ajutorul indicatorului cheltuieli
materiale se revin la 1000 lei CA ( Cm1000 ).
Ca modele de analiză:
Chm
1. Cm1000 1000
Ve
qv cm
2. Cm1000 1000
qv p
gi cmi
3. Cm1000
100
Primul model arată eficienţa cheltuielilor materiale ce revine la 1000 lei Ve (CA),
atunci când este respectată corelaţia dintre ritmul de creştere al Ve (ca efect) şi ritmul
de creştere al sumei cheltuielilor materiale(ca efort).
Metodologia de analiză este asemănătoare celei prezentate în cazul cheltuielilor totale
aferente la 1000 lei CA.
Al doilea model:
qv = producţia fizică vândută
cm = costul materialelor pe unitatea de produs
p = preţul de vânzare pe unitatea de produs
Asupra eficienţei costurilor acţionează direct următorii factori:
a) modificare structurii producţiei vândute
b) modificare preţului de vânzare pe unitatea de produs
c) modificarea costului materialelor pe unitatea de produs
40
Nr Indicatori Prevăzut Realizat
crt
1. Cheltuieli materiale aferente
CA 2.800
2.500
qcm
3. CA 4.200 4.400
4. CA recalculată q1 p0 4.500
41
faţă de nivelul prevăzut de 58,58 lei la 1000 lei CA (13,13 + 45,45), creştere care
se reflectă în profitul societăţii diminuându-l.
Chm q cs pa
q- producţia fizică fabricată
cs- consumul specific (normat de materii prime şi materiale)
pa - preţul mediu de achiziţie al materialului utilizat
42
Creşterea cheltuielilor cu materiile prime aferente producţiei este justificată
economic atunci când rezultă ca urmare a creşterii producţiei şi în condiţiile în care
vânzările sunt asigurate
( există încheiate contracte).
Din punct de vedere cauzal depăşirea cheltuielilor materiale se explică prin:
1. Depăşirea volumului fizic al producţiei determină creşterea cheltuielilor materiale
cu 435 mil lei,este o situaţie normală deoarece atunci când creşte producţia cresc
şi costurile aferente ei.
2. Reducerea consumului specific s-a concretizat într-o economie a cheltuielilor cu
materiale de 810 mil lei, situaţie în care se apreciază favorabil deoarece scăderea
consumului specific reflectă efortul propriu al întreprinderii, dar în acelaşi timp nu
trebuie să afecteze calitatea produsului finit.
3. Creşterea preţurilor de achiziţie a fost cauza principală a depăşirii cheltuielilor cu
729 mil lei, situaţie care poate fi apreciată favorabil numai atunci când se
datorează în exclusivitate calităţii materialelor producţiei aprovizionate
A A
1000
1000 CA
A – suma cheltuielilor cu amortizarea
Va na(%)
A
100
Va - valoarea medie a mijloacelor fixe din cursul anului
na - norma medie de amortizare a mijloacelor fixe
43
Va VI I E
I - valoarea de intrare a mijloacelor fixe intrate în cursul anului ( investitori noi)
E – valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe din cursul anului
A Va na
1000
1000 q p
Prevăzut Efectiv
A A I CA IA
1000 1 1000 0
Va 1 Va 0
na1 na0
A1 A1 313.200
1000 1.000 90 lei la 1000 lei CA
1000 CA 3.480.000
1
A0 A0 262.500
1000 1.000 105 lei la 1000 lei CA
1000 CA 2.500.000
0
A A1 A0
1000 1000 1000 90 – 105 = -15 lei la 1000 lei CA
1)Influenţa modificării cifrei de afaceri (factor cantitativ)
A1 A0 262.500
CA 1000 1000 105 95,43 – 105 = -29,57 lei la 1000
CA1 1000 3.480.000
lei CA
44
A1 A0
A 1000 1000 90 – 75,43 = 14,57 lei la 1000 lei CA
CA1 CA1
2.1.3.
na0
(E1 E 0 )
100 1000 (440.000 600.000) 0,125
E 1000 5,73 lei la 1000
CA1 3.480.000
lei CA
2.2.
(na1 na0 )
Va1
100 2.610.000(0,12 0,125)
na 1000 1000 -3,73 lei la 1000 lei
CA1 3.480.000
CA
1. CA
-29,57 2.1.1. Vi 0
A 2.1. Va 2.1.2. I 12,57
1000
-15 2. A 18,3 2.1.3. E 5,73
2.2. na
14,57
-3,73
=> o sporire a eficienţei cheltuielilor cu amortizarea ce revine la 1000 lei cu 15 lei la
1000 lei CA.
45
Ca rezultat, situaţia este favorabilă, întrucât sporirea eficienţei cheltuielilor cu
amortizarea (ca element component al costurilor) va determina eficienţa costurilor totale
şi implicit creşterea profitului.
Sporirea eficienţei cheltuielilor cu amortizarea cu 15 lei la 1000 lei CA este
efectul respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al cifrei de afaceri (influenţa
favorabilă 29 lei) şi ritmul de creştere al sumei cheltuielilor cu amortizarea (influenţă
nefavorabilă 14,75 lei).
Respectarea acestei corelaţii este rezultatul sporirii sumei investiţiilor ( 12,57),
devansării termenului de punere în funcţiune a mărfurilor care au determinat creşterea
bazei cheltuielilor materiale a societăţii comerciale.
În concluzie, sporirea investiţiilor în mijloace fixe presupune o folosire extensivă
şi intensivă a acestora, premisă nu numai a creşterii eficienţei acestor cheltuieli ci şi a
competitivităţii producţiei pe piata concurenţială.
În ceea ce priveşte norma de amortizare, aceasta a determinat o deducere a
cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei CA cu 3,73 lei ca urmare a creşterii ponderii a
mijloacelor fixe cu o normă de amortizare mai mică decât media pe întreprindere.
46
Această structură este importantă pentru evidenţierea mutaţiilor care s-au produs în
structura personalului cât şi pentru efectuarea de comparaţii cu firme similare.
c) structura cheltuielilor cu personalul pe forme de salarizare practicate
d) structura cheltuielilor cu personalul în raport de modul de includere a
acestor cheltuieli în costuri este necesară în localizarea rezervelor
existente pentru sporirea cheltuielilor cu salariaţii
Fiecare din această clasificare poate fi folosită în funcţie de scopul urmărit.
Fondul de salarii este elementul cu ponderea cea mai mare în cadrul cheltuielilor
cu personalul. În acelaşi timp de modificare a fondului de salarii depinde şi modificarea
celorlalte elemente cum ar fi impozitul pe salarii, contribuţii, taxe.
Fs Ns Sa
Fs Ns t Sh
Sa - salariul mediu anual
Ns – numărul mediu de salariaţi
t- timpul lucrat pe un salariat
Sh - salariul mediu orar
a - adaosul
ΔNs
ΔFs Δt
Δ Sa Δ Sh t
Δ Sh
Δa
ΔF=Fs1 – Fs0 = 20.000 mil lei
47
Sh = Sh t + a
Ns : ( Ns1 Ns 0 ) Sa 0 5.000 mil lei
Cs Fs
1000
1000 CA
48
Cs Ns Fs
1000
1000 CA Ns
I Fs I CA
În condiţiile majorării salariilor aceste creşteri salariale pot fi acoperite doar din
rezultatul exploatării. Rezolvarea unei asemenea situaţii necesită din partea managerilor
negocierea preţului de vânzare astfel încât să se menţină profitul iniţial.
În această ipoteză, limita maximă de majorare a salariului o constituie rezultatul
exploatării ceea ce în procente reprezintă 88,9%.
Re z. exp l 1.600
100 100 88.9%
FondSalarii 1.800
Dacă salariile în urma negocierilor şi a conflictului de muncă se majorează cu
20%, rezultatul exploatării trebuie să se majoreze cu 360 mld lei.(1.800 x 20% = 360 mld
lei).
Pentru a se menţine acelaşi rezultat al exploatării CA(indicator pe baza căruia se
determină rezultatul exploatării) trebuie să crească cu un procent „x” determinat de cota
de majorare a salariilor şi de ponderea acestora în CA.
CA trebuie să crească cu 4,5%.
49
Fs 1.800
20% 20% 4,5%
CA 8.000
Sporirea CA cu 4,5% reprezintă exact echivalentul majorării salariilor
8.000 4,5
( 360 mld lei). În aceste condiţii nu se modifică profitul net, indicator ce
100
interesează pe proprietarul KPR.
Respectarea corelaţiilor cu salariile se reflectă în creşterea eficienţei cheltuielilor
cu salariile şi respectiv în reducerea costului pe produs.
Indicator Prevăzut Realizat Procent(%)
Salariul mediu anual Sa 96.000 103.680 108
Cs Fs
1000
1000 CA
Fs Ns Sa
Ca Ns Wa
I I
Wa Sa
120% > 108%
Cs0 Sa0
1000 120lei
1000
Wa 0
Cs1 Sa1
1000 108lei
1000
Wa 1
Cs Cs1 Cs 0
12lei la 1000 lei CA
1000 1000 1000
1. Influenţa modificării Wa
Sa0 Sa0
Wa : 1000 1000 20 lei la 1000 lei CA
Wa 1 Wa 0
2. Influenţa modificării Sa
50
Sa1 Sa0 103.680 96.000
Sa : 1000 1000 1000 1000 8 lei la 1000
Wa 1 Wa 1 960.000 960.000
lei CA
51
T1
kn
Tmax
Folosirea timpului de muncă se realizează pe baza balanţei interne în acelaşi sens
care cuprinde pe de o parte surse totale de timp ale unei perioade iar pe de altă parte
modul de utilizare al timpului maxim disponibil, respectiv cauzele folosirii incomplete
ale acestuia.
Absenteismul poate fi generat de motive justificate (şcoală, accidente de muncă,
maternitate, evenimente familiale, obligaţii sociale, cauze economice,( şomaj tehnic) şi
motive nejustificate(absenţe nemotivate).
Deşi absenteismul permite numai o valoare cantitativă a utilizării timpului de
lucru, cunoaşterea aceasta prezintă un interes deosebit datorită consecinţelor economice
reflectate direct în gradul şi modul de utilizare al capacităţii şi indirect în mărimea
cheltuielilor şi rezultatelor.
Costul absenteismului este un cost ascuns ce degajează performanţele atât la nivel
micro cât şi macro economic.
În fundamentarea deciziilor prezintă o deosebită importanţă examinarea structurii
timpului de muncă în cadrul unui schimb.
Folosirea completă a timpului de muncă dintr-un schimb depinde nu numai de
comportamentul salariaţilor ci şi de o serie de variante ale organizării producţiei(cazul
industriei) al ofertei şi cererii (cazul comerţului), ale particularităţilor cererii şi am
plasamentului unităţii de distribuţie, ale sistemului de aprovizionare, ale volumului şi
calităţii ofertei, ale volumului structurii circulaţiei turistice, ale formei de vânzare
practicate, ale nivelului preţului.
Din punct de vedere al analizei economico financiare, o problemă deosebită o
reprezintă efectele economice ale neutilizării timpului de lucru asupra principalilor
indicatori economico financiari, astfel utilizarea incompletă a timpului de lucru afectează
următorii indicatori şi efectul se măsoară utilizând următoarele relaţii:
1. asupra modificării valorii produselor
t Ns1 t1 t 0 wh 0
T = Ns x t t - timp lucrat în ore de un salariat
Δt – numărul de ore lucrate de un salariat
2. asupra modificării valorii adăugate
M0
t Ns1 t1 t 0 wh0 1
Qe0
3. asupra modificării valorii privind marfa fabricată
Qf 0
t Ns1 t1 t 0 wh0
Qe0
4. asupra modificării CA( produsele vândute)
Qf 0 CA
t Ns1 t1 t 0 wh0
Qe0 Qf 0
52
Qf 0 CA
t Ns1 t1 t 0 wh0 rv0
Qe0 Qf 0
rv0 – rata veniturilor în funcţie de vânzare
Q T
W Q-efect; t- efort W
T Q
Având în vedere că total om zile lucrate este rezultatul produsului dintre numărul mediu
scriptic şi numărul de zile lucrate de un salariat
Tz = Ns x Nz
53
Iar total om ore lucrate este în funcţie de numărul de salariaţi, numărul de zile lucrate
de un salariat şi durata zilei de lucru.
T1=Ns x Nz x N1
Ajungem la concluzia că indicatorii valorici parţiali ai productivităţii muncii se pot
calcula după următoarele relaţii:
1. Wa Nz Wz
2. Wz Nh Wh
Pe baza acestor relaţii se poate realiza analiza situaţiei generale a productivităţii muncii
pe baza indicatorilor valorici potenţiali evidenţiind folosirea raţională a timpului de
muncă.
Teoretic pot exista următoarele situaţii:
1. I Wa I Wz I Wh
Aceasta reprezintă o situaţie normală întrucât este rezultatul utilizării corecte a
timpului de lucru, întreprinderea a respectat numărul de zile pe un salariat, programat şi
a respectat durata zilei de lucru.
Nz1 = Nz0
Nh1 = Nh0
2. I Wa I Wz I Wh
Această situaţie reflectă o activitate nefavorabilă întrucât deşi s-au depăşit toţi
indicatorii valorici parţiali ai productivităţii muncii, ea este rezultatul utilizării
incomplete a timpului de lucru.
Nz1 < Nz0
Nh1 < Nh0
3. I Wa I Wz I Wh
Această situaţie reflectă o activitate favorabilă întrucât întreprinderea a mărit
numărul de zile lucrate de un salariat ( prin reducerea timpului neutilizat) şi a respectat
durata zilei de lucru
Nz1 > Nz0 reducerea timpului neutilizat (activitate favorabilă)
Nh1 = Nh0
4. I Wa I Wz I Wh
Această situaţie reflectă o activitate nefavorabilă întrucât întreprinderea nu a
respectat durata zilei de lucru.
Nz1 = Nz0
Nh1 > Nh0 nerespectarea duratei de lucru (activitate nefavorabilă)
54
Exemplu:
Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii pe baza indicatorilor parţiali valorici
ai acesteia.
Valori
Indicatori Simbol
Prevazut Efectiv %
1. Valoarea producţiei (mii lei) Q 2.208.000 2.238.390 101,38
2. Nr mediu de salariaţi
Nz 600 595 99,17
(persoane)
Tz 138.00 133.875
3. Total om zile lucrate
Th 1.104.000 1.017.450
4. Total om ore lucrate
Wa Nz Wz
Wz Nh Wh
Iwa = 102,23 % I Wa I Wz I Wh
Iwz = 104,5 % Nz1 < Nz0
Iwh = 110 % Nz1 < Nz0
55
Q Ns Wa
Wa Nz Wz
Wz Nh Wh
Pornind de la acest raţionament sistemul factorial al volumului producţiei ca efect
al utilizării potenţialului uman se prezintă astfel :
ΔNs
ΔQ ΔNz
Δ Wa ΔNh
Δ Wz
Δ Wh
Din acest model factorial rezultă că relaţia matematică care pune în evidenţă
valoarea producţiei ca efect al utilizării potenţialului uman este următorul:
Q Ns Nz Nh Wh
Din această relaţie rezultă că asupra modificării valorii Q ca efect al utilizării
potenţialului uman influenţează următorii:
- influenţa numărului mediu de salariaţi
- influenţa numărului mediu de zile lucrate de un salariat
- influenţa duratei zilei de lucru (numărul mediu de ore pe zi)
- influenţa Wh
56
CAPITOLUL IV
57
Organele judecătoreşti care pot soluţiona analiza situaţiei financiare şi
patrimoniale în operaţiunile de cauzare, de fuzionare sau cu ocazia sechestrelor.
Ca organe externe sau interne în acelaşi timp, sindicatele pot fi interesate în
cunoaşterea situaţiei financiare, patrimoniale a întreprinderii respective cu ocazia
semnării contractului colectiv de muncă sau în cadrul unor conflicte de muncă (greve).
Principalele puncte ale analizei financiare, patrimoniale:
1.Analiza potenţialului financiar a întreprinderii si echilibrul financiar
2.Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ.Analiza rotaţiei activelor circulante şi
implicaţiile economico-financiare ale acestora.
58
patrimoniale in doua mari categorii: activ si pasiv, elementele patrimoniale luandu-se la
valoarea lor neta. Pentru completarea bilantului financiar posturile bilantului contabil vor
fi corectate astfel:
- se elimina din categoria elementelor de activ nonvalorile – cheltuieli de
constituire, cheltuieli inregistrate in avans, etc. – elemente care nu au valoare in termeni
de lichiditate, nu sunt generatoare de fluxuri de numerar. Pentru a se pastra echilibrul, in
pasivul bilantului financiar sunt diminuate capitalurile proprii cu valoarea activelor
fictive.
- se reevalueaza activele inscrise in bilantul contabil luandu-se in calcul
valoarea de piata. Diferentele in plus sau in minus rezultate din reevaluare (se compara
valoarea de piata cu costul de achizitie sau de productie) se majoreaza sau diminueaza
capitalurile proprii.
- in activele imobilizate din bilantul financiar sunt incluse si creantele pentru o
perioada mai mare de 1 an.
- activele corporale detinute in leasing operational vor fi incluse la active
corporale si in acelasi timp la datorii pe termen lung cu valoarea neta in cazul
continuitatii activitatii.
- efectele scontate neajunse la scadenta reprezinta creante al intreprinderii care
nu mai sunt in patrimoniul acesteia, ele au fost cedate bancii generand disponibilitati. Ele
reprezinta credite pe termen scurt care genereaza o crestere a activului (disponibilitati)
concomitent cu majorarea pasivului (credite pe termen scurt).
Bilant financiar
ACTIV PASIV
I.Active imobilizate, din care: I. Capitaluri proprii, din care:
1.Imobilizari necorporale 1.capital social
2.Imobilizari corporale 2.rezerve
3.Imobilizari financiare 3.rezultatul exercitiului
4.subventii
II.Active circulante, din care: 5.provizioane pentru riscuri si cheltuieli,
1.stocuri pentru o perioada mai mare de 1 an (au
2.creante caracter de rezerva)
3.investitii financiare II.Datorii pe termen lung
4.disponibilitati III. Datorii pe termen scurt, din care:
1.credite pe termen scurt
2.obligatii
3.provizioane pentru riscuri si cheltuieli
pentru o perioada mai mica de un an
59
Conform datelor din bilanţul contabil, mărimea patrimoniului net se determină pe
baza acestor variante, modalitatea este următoarea:
- la începutul anului :
(1.688.530 + 562.840) – (232.640 + 390.240) = 1.628.490
- la sfârşitul anului:
(1.762.370 + 556.540) – (178.245 + 371.665 ) = 1.769.000
2. Pn = capital social + profit nerepartizat
- la începutul anului : 1.560.950 + 67.540 = 1.628.490
- la sfârşitul anului : 1.693.150 + 75.850 = 1.769.000
Acest indicator reflectă potenţialul total de care dispune o firmă la un moment dat.
În analiză se urmăreşte evoluţia patrimoniului net de la o perioadă la alta, atât pe
total, cât şi pe elemente componente, având în vedere pe de o parte, reprezentarea
materială a patrimoniului net reflectat prin active şi pe de altă parte, sursele de
acoperire ale acestuia( prin posturile de pasiv).
Aceasta exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarii
asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor şi trebuind să fie suficientă pentru a
asigura funcţionarea şi independenţa financiară a întreprinderii.
Comparativ cu capitalurile proprii, situaţia netă este mai restrictivă, deoarece
exclude subvenţiile şi provizioanele reglementate. De aceea, situaţia netă este un
indicator mai relevant, ce exprimă valoarea activului realizabil la un moment dat, care
interesează proprietarii, acţionarii, cât şi creditorii întreprinderii, mai ales în cazul
lichidării acesteia. Ea se calculează punând faţă în faţă bunurile şi datoriile de aceeaşi
scadenţă.
O situaţie netă negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind consecinţa încheierii
cu pierderi a exerciţiilor anterioare, pierderi care au epuizat integral capitalurile proprii.
Partea neacoperită rămâne exclusiv în sarcina creditorilor, acesta fiind riscul de
insolvabilitate al întreprinderii.
Creşterea situaţiei nete are ca efect creşterea rentabilităţii şi a independenţei
financiare, pe baza ei putându-se determina riscul global sau lichidativ, prin raportul:
SN - Activ fără valoare
< 0,3.
Activ
Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esenţial care dă
dimensiunea gradului de “sănătate” a întreprinderii referitor la menţinerea capitalului fizic
sau financiar, mai ales în condiţiile inflaţiei care îl erodează.
Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut numai prin
creşterea capacităţii fizice productive în cursul perioadei, iar menţinerea capitalului
financiar presupune obţinerea profitului prin creşterea valorii financiare (monetare) a
activelor nete.
Performanţele întreprinderii fiind direct legate de menţinerea capitalului fizic sau
financiar, “Situaţia modificării capitalurilor proprii” este un alt document al situaţiilor
financiare anuale, inspirat din cerinţele IAS 1, prin care se prezintă detaliat toate
variaţiile pe care le-a suferit în cursul exerciţiului financiar fiecare element al activului
net (capitalurile proprii).
60
Exemplu
Δ active fixe
Δ active totale
ΔPn Δ active circulante
Δ obligaţii pe termen scurt
Δ obligaţii totale
Δ credite pe termen mediu şi lung
O analiză raţională a utilizării patrimoniului net presupune o analiză comparativă
a evoluţiei patrimoniului net cu evoluţia cifrei de afaceri şi profitului aferent cifrei de
afaceri.
Exemplu:
IPr = 102%
ICA = 101,5% IPn > ICa > I Prb
IPrb = 101,2 %
61
R=20%). Conform bilanţului contabil (contul de profit şi pierdere) la cele 3 întreprinderi
analizate s-a înregistrat următorul profit:
A = 1.050.000 mii lei
B = 1.500.000 mii lei
C = 950.000 mii lei
Apreciind situaţia celor 3 întreprinderi constatăm că toate întreprinderile sunt
rentabile, deci au o activitate eficientă întrucât înregistrează profit.
Din punct de vedere al utilizării eficiente activului de care dispune constatăm
următoarele:
A R 5.250.000 20
Gw( A) Pr 1.050.000 0
100 100
A R 5.250.000 20
Gw( B) Pr 1.500.000 450.000
100 100
A R 5.250.000 20
Gw(C ) Pr 950.000 100.000
100 100
62
Ponderea activelor fixe este foarte mare faţă de totalul activelor - peste 75%.
Această pondere inregistrata a activelor fixe poate crea dificultate in situatii de criză, ca
urmare a faptului că majoritatea activelor fixe se pot transforma foarte greu în lichidităţi
şi în acest caz valorificarea lor se face la preţuri mici.
De asemenea ponderea ridicata a activelor fixe, din punct de vedere tehnic va face
ca adaptarea să se realizeze în condiţii dificile faţă de noile cerinţe ce determina
modificări de structură şi volum al producţiei întreprinderii.
De aceea din punct de vedere financiar se consideră producţie acceptabilă a
activelor fixe un nivel situat între 50% şi 60%. O asemenea problemă se pune cu ocazia
privatizării întreprinderii respective.
În ceea ce priveşte activele circulante acestea se apreciază din punct de vedere al
folosirii acestora.
Exemplu: dacă scăderea stocurilor ca element component principal al activelor
circulante este efectul accelerarii vitezei de rotaţie, situaţia este favorabilă cu condiţia ca
mărimea stocului să nu afecteze continuitatea procesului de producţie.
În concluzie analiza structurii activelor urmăreşte în primul rând procentul
activelor fixe care creează dificultate financiară din punct de vedere al valorificării
reprofilării activităţii întreprinderii în cazul privatizării.
63
e1).Determinarea şi analiza FR
64
În consecinţă, bilanţul trebuie privit ca un ansamblu de resurse şi de utilizări, care oferă
indicii asupra deciziilor strategice în materie de investiţii şi de finanţare, fără a exista o
afectare a unei resurse unui anumit tip de utilizare.
Un prim echilibru rezultă din confruntarea pasivului pe termen lung (capitalurile
permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat), aşa cum rezultă din analiza
părţii superioare a bilanţului financiar:
FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung şi
mediu) + Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – Necesar permanent (Active imobilizate
nete).
Această metodă pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen lung, fondul de
rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după finanţarea
imobilizărilor, pe care întreprinderea o consacră finanţării activelor circulante. Este
partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care serveşte finanţării elementelor de
activ cu grad de lichiditate suficient de crescut.
Metoda insistă asupra originii Fondului deRulment şi permite înţelegerea cauzelor
variaţiei sale, creşterea lui fiind determinată de creşterea capitalurilor permanente (emisii
de noi acţiuni, obligaţiuni, noi împrumuturi pe termen lung) şi de reducerea imobilizărilor
nete (vânzări de titluri, dezinvestire, cesiuni de imobilizări). Odată cu Fondul de Rulment,
marja de securitate a întreprinderii creşte, ceea ce arată că o parte mai însemnată din
activele circulante este finanţată din capitaluri permanente.
Scăderea Fondului de Rulment este cauzată de scăderea capitalurilor permanente
(rambursări de împrumuturi pe termen lung sau de obligaţiuni) şi de creşterea
imobilizărilor nete (investiţii).
Un Fond de Rulment staţionar reflectă stagnarea întreprinderii, care poate fi
temporară sau de durată, având diferite cauze.
Partea inferioară a bilanţului financiar permite determinarea Fondului de Rulment
Financiar ca diferenţă:
FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe termen scurt +
Venituri în avans).
Metoda pune în evidenţă afectarea şi finalitatea Fondului de Rulment care este
finanţat din activul circulant. În această ipostază, fondul de rulment Financiar arată
surplusul activelor circulante nete nefinanţate din datoriile temporare, evidenţiind
excedentul de lichiditate potenţială, ca o marjă de securitate privind solvabilitatea
întreprinderii.
Bilanţul contabil armonizat permite determinarea mai rapidă a Fondului de
Rulment în două moduri:
a) FRF = (Total active – Datorii sub 1 an) – Active imobilizate = F – A;
b) FRF = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E).
Teoretic, Fondul de Rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu înseamnă că în
anumite situaţii nu poate exista un fond de rulment negativ fără a compromite buna
funcţionare a întreprinderii.
Un Fond de Rulment pozitiv (Capitaluri permanente > Imobilizări nete) constituie
marja de securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa cotidiană, permiţându-i să-şi
asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare funcţionării (stocuri
minime, fond de casă minim), activul circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt
(Activ circulant net > Datorii sub 1 an).
65
Un Fond de Rulment negativ constituie un semnal de alarmă pentru întreprindere,
care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure finanţarea imobilizărilor
(Capitaluri permanente < Imobilizări nete), sau care are active circulante inferioare
datoriilor scadente pe termen scurt, pe care nu le va putea achita (Activ circulant net <
Datorii sub 1 an). Această situaţie se întâlneşte mai frecvent în sectorul de distribuţie,
unde viteza de rotaţie a stocurilor este foarte rapidă (sub o lună) şi unde există credite-
furnizori însemnate.
66
Calculul şi analiza fondului de rulment
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (±Δ) (%)
1. Capitaluri proprii 425835305 640141085 21430578 105,03
2. Datorii cu scadenţa 8493328 127907177 119413849 1505
peste 1 an
3. Active imobilizate 334134112 442396673 108262561 132,40
(Ai)
5. Fond Rulment 91701193 197744412 +106043219 215,5
propriu (FRp) (1-3)
6. Fond de Rulment -325640784 -314489496 +11151288 96,5
străin (FRs) (2-3)
Se constată următoarele:
1. Fondul de Rulment propriu este pozitiv şi în creştere cu 115,5 %, ceea ce confirmă că
întreprinderea dispune de o autonomie financiară care îi permite finanţarea imobilizărilor
nete din capitaluri proprii.
2. Fondul de Rulment străin este negativ şi în scădere cu 3,5 %, ceea ce arată că nevoile
pe termen scurt nu pot fi finanţate prin îndatorare pe termen lung, deşi gradul de
îndatorare la termen (raportul Datorii peste 1 an/Capitaluri proprii) a crescut de la 1,994
% la 19,98 %.
3. Echilibrul financiar pe termen lung şi pe termen scurt este asigurat ca urmare a unei
marje de securitate pe care o conferă Fondul de Rulment Financiar pozitiv.
4. Independenţa financiară a întreprinderii se dovedeşte a fi satisfăcătoare, chiar dacă
ponderea capitalurilor proprii în capitalurile permanente s-a redus de la 98 % la 83,3 %.
67
De exemplu, calculul Necesarului de Fond de Rulment pe baza datelor din
bilanţul contabil armonizat (*)conduce la rezultatele din tabelul urmator, din care rezultă
următoarele concluzii:
1. Necesarul de fond de rulment pozitiv şi în creştere confirmă dinamica ascendentă a
surplusului de necesităţi temporare faţă de resursele temporar disponibile.
2. Creşterea necesarului de fond de rulment a fost consecinţa creşterii necesităţilor
ciclice cu 58,72 %, ca urmare a creşterii activelor circulante cu 56,03 %, a reducerii
cheltuielilor în avans şi a disponibilităţilor băneşti, în condiţiile în care resursele ciclice s-
au redus cu 17,49 %, prin reducerea datoriilor sub 1 an şi a veniturilor în avans.
68
e3)Analiza Trezoreriei
Trezoreria Netă (TN) poate fi determinată pornind de la egalitatea de bilanţ Activ
= Pasiv care conduce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu necesarul de fond de
rulment (NFR), din care rezultă echilibrul financiar al întreprinderii, fiind un rezultat al
operaţiunilor ce afectează toate posturile de bilanţ şi rezultând din lectura pe orizontală a
bilanţului financiar, respectiv:
a) a părţii superioare: TN = FR – NFR;
b) a părţii inferioare: TN = Disponibilităţi – Credite de trezorerie sau:
TN = Trezoreia activă – Trezoreria pasivă.
Trezoreria activă cuprinde disponibilităţile curente degajate de funcţionarea
întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice moment (valori
mobiliare de plasament).
Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile
creditoare de bănci şi efectele scontate (în afara bilanţului).
Se constată că Trezoreria Netă este pozitivă şi în scădere, ceea ce reflectă decalajul dintre
ritmul superior de creştere a necesarului de fond de rulment comparativ cu creşterea
fondului de rulment financiar (351,65 > 325,02 %).
Trezoreria Netă (±) rezultă atât din operaţiuni ce afectează capitalurile
permanente şi activul imobilizat, cât şi din operaţiuni care privesc activele circulante şi
datoriile pe termen scurt.
Creşterea Trezoreriei Nete poate fi realizată prin creşterea fondului de rulment şi
prin scăderea necesarului de fond de rulment, sau prin creşterea disponibilităţilor şi
reducerea creditelor bancare de trezorerie.
Valoarea pozitivă sau negativă a Trezoreriei Nete este consecinţa unor inegalităţi
între Fondul de Rulment şi Necesarul (resursa) de Fond de Rulment:
1. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când: FR > NFR şi respectiv, Disponibilităţi > Credite
trezorerie, în următoarele cazuri:
69
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat în întregime din resurse permanente (FR >
0), care degajă disponibilităţi ce pot ascunde o sub-utlizare de capitaluri;
b) FR > 0 şi NFR < 0, când resursele din ciclul de exploatare (NFR < 0) se adaugă la un
excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a degaja un excedent mare de lichidităţi,
care pot ascunde sub-utilizări de capitaluri;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele din exploatare (NFR < 0) acoperă un excedent
crescut de lichidităţi şi numai o parte a activului imobilizat ( FR < 0).
Ciclul de exploatare şi o parte din imobilizări sunt finanţate din datorii pe termen
scurt (furnizori şi avansuri clienţi), ceea ce impune creşterea capitalurilor permanente
(resurselor stabile).
2. Trezorerie negtivă (TN < 0), când FR < NFR şi respectiv, Disponibilităţi < Credite
trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat parţial din capitaluri permanente (FR> 0) şi
parţial din credite bancare curente care sunt mai mari decât disponibilităţile, ceea ce
impune aprecierea riscului bancar curent;
b) FR < 0 şi NFR > 0, când creditele bancare pe termen lung şi mediu acoperă o parte din
imobilizări (FR < 0), NFR şi disponibilităţile (inferioare creditelor de trezorerie), ceea ce
impune reconsiderarea structurii de finanţare;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele permanente nu acoperă decât o parte a activului
imobilizat (FR < 0), restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt (furnizori, avansuri
clienţi) şi din credite bancare curente, ceea ce impune revederea structurii finanţării, fiind
crescut riscul dependenţei de exterior.
70
Structura pasivului degajă politica de finanţare a întreprinderii, evidenţiind gradul
de stabilitate a finanţării şi autonomia financiară pe care le asigură combinaţia de resurse
cu maturităţi şi origini diverse.
Ratele de structură a pasivului reflectă autonomia financiară şi gradul de
îndatorare a întreprinderii, astfel:
Capitaluri permanente
1) Ponderea capitalurilor permanente: Scp = 100 (%) reflectă
Pasiv
autonomia financiară globală (prin ponderea capitalurilor proprii), autonomia la termen a
întreprinderii (prin ponderea datoriilor pe termen lung).
Datorii/ termen scurt
2) Ponderea datoriilor pe termen scurt: Sdts = 100 (%) se
Pasiv
corelează cu trezoreria întreprinderii.
Cu cât este mai mare ponderea capitalurilor proprii în totalul pasivului, cu atât
este mai mare autonomi şi independenţa financiară a întreprinderii.
De exemplu, pe baza datelor din bilanţul financiar structura activului şi pasivului
se prezintă astfel:
Se constată următoarele:
1. Structura activului reflectă ponderea de peste 50 % a imobilizărilor corporale în totalul
activului, care este în reducere până la 46 % în favoarea activelor circulante, care
depăşesc activele imobilizate, ajungând de la 49,88 % la 53,90 %.
71
2. Imobilizările corporale deţin ponderea dominantă în totalul activelor imobilizate, în
consens cu activitatea predominant industrială a întreprinderii.
3. Structura pasivului arată creşterea capitalurilor permanente de la 65,15 la peste 80 %,
în care capitalurile proprii deţin ponderea cea mai mare şi în creştere la peste 66 %, în
defavoarea datoriilor totale, care au scăzut de la 36 la 33 %.
3. Structura datoriilor s-a modificat prin creşterea datoriilor cu scadenţa peste 1 an şi a
reducerii datoriilor curente, cu scadenţa până la 1 an.
72
Ratele de sinteză pe baza bilanţului
Se constată următoarele:
1. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare stabilă a imobilizărilor
confirmă marja de securitate consecutivă fondului de rulment pozitiv crescător.
2. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din resurse
proprii confirmă existenţa fondului de rulment propriu pozitiv şi crescător.
3. Valorile subunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din resurse
străine arată existenţa unui fond de rulment străin negativ.
4. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratelor de lichiditate generală şi de lichiditate
redusă confirmă echilibrul financiar pe termen scurt, fondul de rulment pozitiv, respectiv
capacitatea de a face faţă obligaţiilor pe termen scurt, ceea ce nu se confirmă prin
valoarea subunitară şi în scădere a ratei de lichiditate (trezorerie) imediată,
disponibilităţile băneşti nu permit acoperirea datoriilor pe termen scurt.
Autonomia financiară reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face faţă
angajamentelor financiare, aceasta măsurându-se cu ajutorul unor rate care exprimă
gradul de îndatorare şi gradul de lichiditate-solvabilitate. Acestă autonomie este
ameninţată de existenţa unei structuri financiare inadecvate, prin raportul
Datorii/Capitaluri proprii, care poate conduce la încetarea de plăţi sau la pierderea
controlului de către acţionari.
Autonomia financiară poate fi estimată prin intermediul mai multor rate:
Datorii totale
1) Rata îndatorării globale: Rîg = ≤ 0,5 exprimă dependenţa întreprinderii
Pasiv
de diverşi creditori, precum şi şansele de rambursare a datoriilor.
73
Datorii totale
a) Levierul financiar: LF= depinde de structura finanţării, cu efecte
Capitaluri proprii
asupra ratei rentabilităţii capitalurilor proprii, fiind un indicator de risc financiar în
corelaţie cu randamentul activelor şi rata dobânzii.
Capitaluri proprii
b) Rata autonomiei financiare: Raf = >1, fiind în relaţie inversă cu
Datorii totale
levierul financiar (Raf = 1/LF).
Datorii/ termen lung
c) Rata îndatorării la termen: Rît = >1 exprimă dependenţa faţă de
Capitaluri proprii
creditori şi este afectată de inflaţie.
Capitaluri proprii
2) Capacitatea de îndatorare: Cî = ≥ 0,5 exprimă posibilităţile de
Capital permanent
îndatorare ale întreprinderii.
CAF
3) Capacitatea de rambursare: Cr = ≥ 0,25 exprimă capacitatea
Datorii totale
întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale.
74
2. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ.Analiza rotaţiei activelor circulante şi
implicaţiile economico-financiare ale acestora.
75
T Smcr
Durata (termenul) de recuperare a creanţelor: Dcr 360 (zile);
Nc CA
Cumpărări(Aprovizionări)
6) Numărul de rotaţii ale furnizorilor: Nf = (rotaţii);
Smf
T Smf
Durata (termenul) de plată a furnizorilor: Df = = 360 (zile).
Smf Cumpărări
Numărul de rotaţii (N) al unui post de bilanţ compară un flux de activitate
(vânzări, aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu (activul total, activul
circulant, capitalul total, capitalul propriu) încredinţate întreprinderii, indicând
intensitatea cu care este valorificat patrimoniul întreprinderii.
Durata în zile (luni, ani) a unei rotaţii (D), în relaţie inversă cu numărul de rotaţii,
reflectă rapiditatea unei încasări (plăţi): un decalaj între termenul de recuperare a
creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor poate fi benefic pe termen scurt, crescând
lichidităţile întreprinderii.
Calculul ratelor de rotaţie pe baza bilanţului şi a contului de rezultat (pag.46)
conduce la rezultatele din tabel:
Exemplu: Ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ
Numărul de rotaţii Exerciţiul Durata unei rotaţii Exerciţiul financiar
financiar
Preced. Curent (zile) Preced. Curent
1.Nr.rotaţii active (Na) 0,802 0,816 Durata unei rotaţii (Da) 448,87 441,17
2.Nr.rot. cap.proprii (Nc) 1,256 1,224 Durata unei rotaţii (Dc) 286,62 294,12
3.Nr.rot. active circ(Nac) 1,618 1,519 Durata unei rotaţii (Dac) 222,49 236,99
44.Nr.rotaţii stocuri (Ns) 3,769 6,418 Durata unei rotaţii (Ds) 95,51 56,09
5.Nr.rotaţii creanţe (Ncr) 2,969 2,004 Term.recup.creanţe (Dcr) 121,25 179,64
6.Nr.rotaţii furnizori (Nf) 4,519 4,149 Term.plată furnizori (Df) 79,65 86,75
Se constată următoarele:
1. Numărul de rotaţii ale posturilor de bilanţ au cunoscut modificări, având valori
supraunitare, cu excepţia activelor totale, la care se înregistrează şi durate de rotaţie ce
depăşesc 1 an.
2. Viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ înregistrează o încetinire, cu excepţia stocurilor,
la care numărul de rotaţii a crescut şi durata unei rotaţii a scăzut.
3. Termenul de recuperare a creanţelor este superior termenului de plată a furnizorilor ,
ambele durate înregistrând creşteri diferite, care au majorat decalajul între încasări şi plăţi
de la 42 zile la 93 zile.
Factorii care contribuie la modificarea vitezei de rotaţie trebuie identificaţi pe faze
ale exploatării: aprovizionare, producţie, desfacere şi vizează diminuarea stocurilor,
accelerarea vitezei de rotaţie a acestor stocuri, scurtarea duratei ciclului de producţie,
reducerea termenului de recuperare a creanţelor, ş.a.
76
Analiza factoriala a vitezei de rotatie a activelor circulante
77
4.4. Analiza rentabilităţii întreprinderii
Rentabilitatea este caracteristica unei firme de a obţine venituri mai mari decât
cheltuielile efectuate pentru activitatea sa, profitul constituind raţiunea de existenţă a
firmei. În caz contrat, firma este supusă falimentului.
Profitul se dimensionează în jocul preţurilor de pe piaţă ca urmare a raportului
cerere-ofertă pe de o parte, precum şi al costurilor pe de altă parte, care reflectă modul de
gospodărire al resurselor consumate.
Pentru exprimarea rentabilităţii unei firme, se utilizează 2 indicatori :profitul şi
rata medie a rentabilităţii.
Profitul este indicatorul rentabilităţii care reflectă mărimea absolută a
rentabilităţii, deci este un indicator de volum al rentabilităţii, în timp ce rata medie a
rentabilităţii este un indicator relativ şi arată gradul, capacitatea în care capitalul unei
firme aduce profit.
În legătură cu corelaţia dintre rentabilitate şi eficienţă economică trebuie făcută
precizarea că aceste două noţiuni nu se confundă.
Rentabilitatea reprezintă numai un aspect al eficienţei economice.
Cu alte cuvinte, eficienţa economică cuprinde rentabilitatea întrucât eficienţa
economică poate fi surprinsă şi cu ajutorul altor categorii economice (indicatori) cum ar
fi :
- productivitatea muncii
- viteza de rotaţie
- nivelul cheltuielilor la 1000 lei CA
- profitul net, etc
Analiza rentabilităţii vizează următoarele aspecte:
1. analiza diagnostic a profitului
2. analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate
3. analiza rentabilităţii pe produs
4. analiza rentabilităţii pe baza punctului critic ( pragul de rentabilitate)
78
4.4.1.Analiza diagnostic a profitului
79
întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza diferă după cum este vorba de împrumuturi
pe termen scurt sau pe termen lung.
a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii, adică de
capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu rămân indiferenţi la
echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesaţi de mărimea fondului de rulment şi a
necesarului de fond de rulment.
b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate, băncile)
trebuie să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, de care depinde plata
dobânzilor şi rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de mărimea datoriilor, posibilitatea
de rambursare, capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi
utilitatea împrumutului acordat.
c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura
financiară a întreprinderii care exprimă gradul de risc prin levierul financiar (raportul
datorii-capitaluri proprii).
4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori comerciali,
interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi acordarea de facilităţi, vizează
solvabilitatea întreprinderii, clienţii interesaţi în colaborarea pe termen lung vizează
evaluarea continuităţii întreprinderii.
5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite întreprinderea
constituie uneori unica sursă de venit a personalului angajat. Mai mult, regimul de
participare a salariaţilor la profit permite acestuia perspectiva de a participa la beneficii în
condiţiile legislaţiei în vigoare. Aceasta creează interesul salariaţilor privind
rentabilitatea pe termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de muncă prin echilibrul
financiar pe termen lung, care să asigure perenitatea întreprinderii şi evitarea riscului de
faliment.
6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală trebuie să se asigure
de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi de conformitatea anumitor operaţiuni
cu legislaţia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica în domeniul amortismentelor.
7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor întreprinderi
recurg la intermediari specializaţi – analişti financiari – care studiază informaţiile
economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale întreprinderilor pentru a
descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti
specialişti independenţi interpretează obiectiv documentele, punând la dispoziţia celor
interesaţi rezultatele analizei externe pe care au efectuat-o, evidenţiind în special
aspectele legate de rentabilitate şi riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru
financiar.
Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru relaţii
comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate.
Indicatorii în mărimi absolute se obţin ca marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar
indicatorii în mărimi relative se obţin ca rate (rapoarte) între rezultate şi cheltuieli sau
capitaluri utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al
întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers,
rentabilităţi slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate,
exprimând în modul cel mai sintetic eficienţa utilizării capitalurilor.
80
Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit şi
pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul
fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi
veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanţa
întreprinderii, respectiv capacitatea de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea
resurselor existente.
Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată după natură şi după funcţii
(destinaţie), fiind redat tabelar sau în listă.
Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite
determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri:
Debit Contul de profit şi pierdere Credit
Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi
1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare
(+) A. Rezultatul din exploatare (-)
2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare
(+) B. Rezultatul financiar (-)
(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)
3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare
(+) D. Rezultatul extraordinar (-)
Cheltuieli totale Venituri totale
(+) E. Rezultatul brut (C+D) (-)
Impozit pe profit
(+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)
81
Alte cheltuieli materiale 4894 2879 - 2015 58,1
b. Alte chelt, din afară (cu energie + apă) 49306 48420 - 886 98,2
Cheltuieli privind mărfurile(ct. 607) 4158 5350 + 1192 128,7
6. Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 135,5
39840
a. Salarii 77140 197482 +12034 256,0
2
b. Cheltuieli cu asigurările şi prot. socială 35125 44623 + 9498 127,0
7.a. Ajustarea val. imobiliz.corp.+ 10000 50445 + 504,4
necorporale 40445
a.1. Cheltuieli 10000 50445 + 504,4
40445
7.b. Ajustarea valorii activelor circulante 653 876 + 223 134,1
b.1. Cheltuieli (+) 653 2218 + 1565 233,7
b.2. Venituri (-) - 1342 + 1342 -
8. Alte cheltuieli de exploatare 33929 49667 + 146,4
15738
8.1 Cheltuieli privind prestaţiile externe 21449 32692 + 152,4
11243
8.2 Chelt.cu alte impozite, taxe, vărsăminte 5555 8441 + 2886 151,9
8.3 Chelt. despăgubiri, donaţii, active cedate 6924 8534 + 1610 123,2
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - 432100 605817 +17371 140,2
TOTAL 7
103008 94608 - 8400 90,9
REZULTATUL DIN EXPLOATARE
9. Venituri din interese de participaţie - - - -
10. Venituri din dobânzi 298 751 + 453 252,0
11. Alte venituri financiare 2739 4890 + 2151 178,5
VENITURI FINANCIARE-TOTAL 3097 5641 + 2544 182,1
12. Ajustarea valorii imobiliz. financiare 30886 - - 30886 -
13 Cheltuieli privind dobânzile 4525 7008 + 2483 154,8
14. Alte cheltuieli financiare 19898 23952 + 4054 120,3
15. REZULTATUL CURENT 50796 69289 + 136,4
18493
16. REZULTATUL EXTRAORDINAR - - - -
17. VENITURI TOTALE 538204 706066 +167862 131,2
18. CHELTUIELI TOTALE 487408 636777 +149369 130,6
19. REZULTATUL BRUT 50796 69289 + 136,4
18493
20. Impozitul pe profit 10128 17905 + 7777 176,8
21. REZULTATUL NET AL 40668 51384 + 126,3
EXERCIŢIULUI FINANCIAR 10716
22. REZULTATUL PE ACŢIUNE
- de bază 0,137 0,174 + 0,137 200,0
- diluat 0,137 0,174 +0,137 200,0
82
Creşterea rezultatului brut al exerciţiului a fost consecinţa creşterii veniturilor
totale cu 31,2 %, iar a cheltuielilor totale cu 30,6 %.
Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul analizei
rentabilităţii, al analizei financiare, al diagnosticului financiar şi al evaluării
întreprinderii. Pornind de la rezultat se defineşte capacitatea de autofinanţare a
întreprinderii, autofinanţarea şi conceptul de cash-flow, care sunt la originea conceptului
de flux de trezorerie.
83
1) Excedentul brut (Insuficienţa) de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din
activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a genera şi
conserva fonduri în condiţii de funcţionare, fiind independent de politica financiară,
fiscală şi în domeniul amortizării; se calculează cu ajutorul relaţiei:
EBE = Valoarea adăugată (Vad) + Subvenţii de exploatare (Sbv) -
– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I+Tx) – Cheltuieli cu personalul (Chp).
2) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanţa comercială şi industrială a
întreprinderii, fiind independent de politica financiară şi fiscală, dar ţine cont de
amortizare şi provizioane; se determină cu relaţia:
Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare (Ave) –
– Amortizări şi provizioane - Alte cheltuieli de exploatare.
Acest rezultat mai poate fi determinat şi prin diferenţa:
Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare.
3) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde elemente
de fluxuri financiare şi elemente ce corespund riscurilor ataşate, fiind intermediar între
rezultatul de exploatare şi rezultatul curent:
Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare.
4) Rezultatul curent (Rcrt) ţine cont de politica de finanţare a întreprinderii, nu este
influenţat de elemente extraordinare sau fiscale pure şi este egal cu suma:
Rcrt = Rexp+ Rfin.= Rexp +(Venituri financiare – Cheltuieli financiare).
5) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobişnuită a întreprinderii,
nefiind legat de activitatea curentă şi se determină ca diferenţă:
Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare.
6) Rezultatul brut al exerciţiului (Rbr) constituie soldul rezidual între veniturile totale şi
cheltuielile totale şi se determină ca diferenţă:
Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.
7) Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) constituie soldul final după aplicarea cotei
procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relaţiei:
Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr (1 - i).
Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit (participare
salariaţi la profit, dividende acţionari) sau reinvestit (pentru mărirea capitalurilor proprii
prin autofinanţare)
De exemplu, Soldurile Intermediare de Gestiune calculate pe baza contului de
profit şi pierdere sunt prezentate în tabelul de mai jos, din care se desprind următoarele
concluzii:
1. Creşterea marjei comerciale cu 55 % s-a datorat creşterii mai rapide a veniturilor din
vânzarea mărfurilor faţă de costul de cumpărare (137,4 > 128,7%).
84
7. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 + 1656 376,8
8. Producţia exerciţiului(Pex)(4+6+7) 526225 689688 + 163463 131,0
9. Consumuri intermediare (Ci) 292546 380067 + 87521 129,9
10. Valoarea adăugată (Vad)(3+8-9) 233987 310405 + 76418 132,6
11. + Subvenţii de exploatare - - - -
12. - Alte impozite şi taxe 5555 8441 + 2886 151,9
13. - Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 39840 135,5
14. = Excedent brut de exploatare(EBE) 116167 149859 + 33692 129,0
15. + Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,2
16. - Ajustare valori imobilizări 10000 50445 + 40445 504
17. - Alte cheltuieli de exploatare 7577 9410 + 1833 124,2
18. = Rezultatul din exploatare (Rexp) 103008 94608 - 8400 91,8
19. Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1
20. - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 55,9
21. = Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 26893 48,5
22. Rezultatul curent (Rcrt)(18 + 21) 50796 69289 + 18493 136,4
23. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - - -
24. Rezultatul brut (Rbr)(22 +23) 50796 69289 + 18493 136,4
30. - Impozitul pe profit 10128 17905 + 7777 176,8
31. = Rezultatul net (Rnet)(24 - 30) 40668 51384 + 10716 126,3
2. Creşterea cifrei de afaceri nete cu 46,4 % s-a datorat atât creşterii producţiei vândute,
cât şi a vânzărilor de mărfuri.
3. Creşterea producţiei exerciţiului cu 31 % s-a datorat atât creşterii destocajului cât şi
creşterii producţiei imobilizate.
4. Creşterea valorii adăugate cu 32,6 % a fost consecinţa creşterii mai rapide a producţiei
exerciţiului în raport cu consumurile intermediare(131 > 129,9 %).
5. Creşterea Excedentului Brut din Exploatare cu 29 % s-a datorat creşterii valorii
adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul şi a altor impozite şi taxe.
6. Reducerea Rezultatului din Exploatare cu 8,2 % s-a datorat creşterii mai lente a sumei
dintre excedentul brut din exploatare cu alte venituri din exploatare
149859 4604 154463
128 % comparativ cu suma dintre amortizare şi alte
116167 4418 120585
50445 9410 59855
cheltuieli de exploatare 340 ,5 % .
10000 7577 17577
7. Reducerea pierderii financiare cu 45,8 % a fost consecinţa creşterii veniturilor
financiare şi a reducerii cheltuielilor financiare.
8. Creşterea Rezultatului Curent cu 36,4 % a fost consecinţa reducerii în proporţie mai
mare a pierderii financiare (54,2 %) comparativ cu scăderea rezultatului din exploatare
(8,2 %).
9. Lipsa rezultatului extraordinar s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu
rezultatul brut, care a crescut cu 36,4 % ca urmare a creşterii mai rapide a veniturilor
totale (31,2 %) comparativ cu cheltuielile totale (0,6 %).
10. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 26,3 % într-un ritm inferior creşterii
rezultatului brut (36,4 %) datorită creşterii mai rapide a impozitului pe profit (36,4 %).
85
Analiza marjelor de rentabilitate
Contul de rezultat este un document care preia ansamblul cheltuielilor şi
veniturilor exerciţiului pe trei niveluri de activitate: exploatare, financiar, extraordinar, de
unde rezultă profitul (+) sau pierderea (-) pentru fiecare nivel.
Tabloul SIG permite să se măsoare fluxul global de activitate, rezultatul pe tipuri
de activităţi fiind determinat sub forma marjelor:
A. Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare;
B. Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare (±);
C. Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare(A) + Rezultatul financiar(B);
D. Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare;
E. Rezultatul brut = Venituri totale - Cheltuieli totale;
F. Rezultatul net = Rezultatul brut – Impozitul pe profit.
În partea finală a contului de profit şi pierdere se determină:
G. Rezultatul/acţiune = Rezultatul brut (net)/Număr acţiuni.
Pe baza analizei datelor Tabloului SIG privind marjele de rentabilitate ce
caracterizează fluxul de rezultate din contul de profit şi pierdere se obţin datele
urmatoare:
86
Pornind de la veniturile din producţia exerciţiului, analiza cheltuielilor prin funcţii
permite determinarea mai multor marje de rentabilitate:
1) Marja industrială = Producţia exerciţiului – Costul aprovizionărilor;
2) Marja costurilor de producţie = Marja industrială – Alte cheltuieli
de producţie.
Aceste marje sunt caracteristice activităţii industriale a întreprinderii şi trebuie
raportate la marja comercială specifică activităţii de comerţ. Ele pun în evidenţă faptul că
producţia stocată şi cea imobilizată nu reprezintă decât venituri calculate (transferuri de
cheltuieli) şi că numai producţia vândută şi vânzările de mărfuri generează rezultat.
3) Marja costului de cumpărare = Cifra de afaceri – Costul de cumpărare;
4) Marja comercială = Vânzări de mărfuri – Costul de cumpărare a mărfurilor;
5) Marja costurilor variabile = Cifra de afaceri – Cheltuieli variabile.
Aceste marje se analizează la nivelul rezultatului curent, deoarece elementele
extaordinare nu sunt dependente de vânzări, ceea ce poate fi ilustrat pe baza urmatoarelor
date :
Se constată următoarele:
1. Prin producţia exerciţiului, marja industrială a crescut cu 32,5 % ca urmare a creşterii
mai rapide a producţiei exerciţiului faţă de costul aprovizionărilor.
2. Marja costurilor de producţie a crescut cu 30 % în condiţiile creşterii marjei industriale
şi a altior cheltuieli de producţie cu 45,2 %.
3. Prin cifra de afaceri, marja costului de cumpărare a crescut cu 57,7 %, în condiţiile
creşterii cifrei de afaceri cu 46.4 % şi a costului de cumpărare cu 40,2 %, în timp ce
marja costurilor variabile a crescut cu 87,5 %.
4. Marja comercială a crescut cu 55 % ca urmare a creşterii vânzărilor de mărfuri cu 37,4
% şi a costului mărfurilor vândute cu 28,7 %.
87
4.4.1.2.Analiza rezultatului din exploatare
Re xpl Ve pr e
în care:
pr e - profit mediu la 1 leu venit de exploatare; rata de eficienţă a cheltuielilor de
exploatare.
88
pre Ve1 ( pre1 r pre) 3.696.000 (0,5884 0,5768) 42.873 mii lei
La nivelul activităţii de exploatare s-a obţinut un profit suplimentar de 233.326.
Apreciind acest rezultat financiar este favorabil pentru că finalizarea activităţii de
exploatare va crea premisele depăşirii profitului real, sursă şi cointeresării: materiale a
salariaţilor şi a acţionarilor.
Apreciind acest rezultat din punct de vedere cauzal( factorial) constatăm:
1. creşterea venitului exploatării de la 3.400.000 la 3.696.000 lei, a determinat o
influenţă favorabilă de 169.016 lei, situaţia se apreciază favorabil pentru că sporirea
venitului din exploatare este efectul utilizării eficiente a resurselor umane, materiale,
financiare de care dispune întreprinderea
2. modificarea structurii venitului pe activităţi s-a concretizat într-un profit
suplimentar de 21.437 lei, întreprinderea s-a orientat să modifice structura venitului în
favoarea acelei activităţi care are un profit mediu la 1 leu venituri mai mare decât media
pe activităţi de exploatare. În situaţia dată, se observă că creşterea ponderii veniturilor
aferente cantităţii vândute ( de la 80% la 84%) activitate care are un profit la 1 leu venit
superior activităţii de exploatare (0,6 >0,57)
Situaţia se apreciază favorabil pentru că întreprinderea s-a orientat către producţia
vândută, activitate destinată pieţei şi alte legături directe cu rezultate finale ale
întreprinderii.
3. Creşterea profitului la un 1 venituri, determină un profit suplimentar de 42.873
lei. Situaţia se apreciază favorabil pentru că creşterea profitului la un leu venituri este
rezultat respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al venitului şi al cheltuielilor pe
activităţi, corelaţie care este efectul folosirii eficiente a resurselor întreprinderii.
În activitatea de exploatare, rezultatele sunt dependente de folosirea eficientă a
activelor din exploatare (fixe şi circulante).
Pentru a surprinde efectul utilizării extensive şi intensive a activelor fixe, a accelerării
vitezei de rotaţie a activelor circulante, în activitatea de exploatare se recomandă
următorul model:
Ve Pr e
Pr e Ae
Ae Ve
Ae – activitate din exploatare
Ve
= venitul la 1 leu activitate din exploatare( eficienţa utilizării activelor din
Ae
exploatare)
Pr e
profitul mediu la 1 leu venit exploatare
Ve
89
Presupunem :Δpre = 70.000 lei
Ve0 Pr0
Ae ( Ae1 Ae0 ) 10.000 lei
Ae0 Ve0
Ve Ve1 Ve0 Pr e
ΔPre Ae1 35.000 lei
Ae Ae1 Ae0 Ve0
90
qvc
2. Pr CA pr qvp 1
qvp
Qf CA Pr
3. Pr T T Wh pr
T Qf CA
4. Pr ( qvp qvc) CF Mb CF
qv – producţia fizică vândută
p – preţul de vânzare pe unitatea de produs
c – costul unităţii de produs
T- fondul de timp consumat în om ore
91
a. influenţa volumului fizic al cantităţii vândute
b. influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
2. influenţa profitului mediu la 1 leu CA (respectiv cheltuieli la 1 leu CA), din
care:
a. influenţa structurii cantităţii vândute
b. influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
c. influenţa costului pe unitatea de produs
Δqv
ΔPr Δs
Δc
Δp
Δqv
Δ qvp Δp
ΔPr Δs
qvc
pr 1 Δp
qvp
Δc
Pr qvp qvc
Pr0 qv0 p0 qv0 c0 3.939.840 3.151.872 787.968 lei
Pr1 qv1 p1 qv1c1 4.047.305 3.156.898 890.407 lei
Pr1 -Pr 0 = 890.407 – 787.968 =102.439 mil lei, din care :
1. influenţa volumului fizic al producţiei vândute
4.018.637
qv ( pr0 Iqv) pr0 787.968 787.968 15.759 lei
3.938.840
qv1 p0
Iqv
qv0 p 0
qv1 p1
Ip
qv1 p 0
92
qv1 p1
4.047.305
qv1 p0 4.018.637 lei
Ip 1,0071
2. influenţa structurii cantităţii vândute
S ( qv1 p0 qv1c0 ) ( pr0 Iqv) 40.187 lei
qv1c1
Ic
qv1c0
qv1c1
3.156.898
qv1c0 3.174.723 lei
Ic 0,9944
3. influenţa costului pe unitatea de produs
c ( qv1 p0 qv1c1 ) ( qv1 p0 qv1c0 ) ( qv1c1 qv1c0 )
(3.156.898 .174.723) 17.825 lei
4. influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
p ( qv1 p1 qv1c1 ) ( qv1 p0 qv1c1 ) ( qv1 p1 qv1 p0 )
4.047.305 4.018.637 28.668 lei
qvc
Pr qvp 1
qvp
Pr1 -Pr 0 =102.439 lei
Din care:
1. influenţa modificării valorii cifrei de afaceri
qvp ( qv1 p1 qv 0 p 0 ) pr 0 =(4.047.305 – 3.939.840) x 0,2 = 29.493
lei
qv0 c0 3.151.872
pr 1 1 0,2
qv0 p0 3.939.840
din care:
a) qv ( qv1 p 0 qv 0 p 0 ) pr 0 (4.018.637 3.939.840) 0,2 15.759 lei
din care:
a) influenţa structurii cantităţii vândute:
qv1c0 qv0 c0
s qv1 p1
qv1 p 0 qv0 p 0
93
3.174.723 3.151.872
4.047.305 40.473 lei
4.018.637 3.939.840
b) influenţa costului pe unitatea de produs
qv1c1 qv1c0
c qv1 p1
qv1 p1 qv1 p1
3.156.898 3.174.723
4.047.305 16.198 lei
4.047.305 4.047.305
c) influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
qv1c0 qv1c0
p qv1 p1
qv1 p1 qv1 p0
3.174.423 3.174.723
4.047.305 24.284 lei
4.047.305 4.018.637
94
apreciază nefavorabil întrucât cantitatea vândută rămasă în stoc(sold) nefiind onorată de
beneficiar.
4. creşterea preţului de vânzare pe unitatea de produs a determinat un profit
suplimentar de 28.668 lei.
În cazul în care sporirea preţului de vânzare pe unitatea de produs este rezultatul
îmbunătăţirii calităţii produselor finite şi respectiv creşterea ponderii vânzării pe piaţa
externă, sistemul se apreciază ca fiind favorabil fiind considerat efort propriu al
întreprinderii.
În cazul în care creşterea preţului de vânzare pe unitatea de produs este rezultatul
inflaţiei, situaţia este nefavorabilă încât este efectul unui factor extern activităţii
întreprinderii(factor conjunctural).
Pr T Wh pr
Ns ( Ns1 Ns 0 ) Wh 0 0 pr
T (T1 T0 ) Wh 0 0 pr 0
ΔPr Wh T1 (Wh 1 Wh 0 ) 0 pr 0
T1 Wh 1 ( x1 x0 ) pr 0
qv1c0 qv0 c1
s T1 Wh 1 1
qv1 p0 qv0 p0
qv1c0 qv0 c0
pr 0 T1 Wh1 1 ( pr 1 pr 0 ) p T1 Wh 1 1
qv1 p1 qv1 p 0
qv1c1 qv1c0
c T1 Wh 1 1
qv1 p1 qv1 p1
qvc
Mb 1
qvp
Pr1 ( qvp qvc) CF Mb CF
Δqv
qvp ( qv1 p1 qv0 p0 )
Δp
Mb Mb1 Mb0 Δs
ΔPr Mb ( Mb 1 Mb 0 ) qv1 p1 x Δp
Δcv
CF CF1 CF0
95
qv1cv0 qv0 cv0
s qv1 p1
qv1 p 0 qv0 p0
Rezultă următoarele:
R0 1024
Bmf 0 A0 - N 0 30 - 23,55 65 lei;
100 100
R1 2376
Bmf 1 A1 - N 1 33 - 25,62 175 lei.
100 100
Modificarea beneficiului este diferenţa:
∆ = Bmf1 – Bmf0 = 175 – 65 = + 110 lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆R + ∆ A + ∆ N ,
în care:
R1 - R0 1352
R A0 - N 0 30 - 23,55 87 lei;
100 100
96
R1 2376
A A1 - A 0 33 - 30 72 lei;
100 100
R1 2376
N N 0 - N1 23,55 25,62 49 lei
100 100
În concluzie:
1. Creşterea beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri cu 169,2% a fost consecinţa
creşterii volumului desfacerilor cu 132 %, care a majorat beneficiul cu 133,8 % şi a
creşterii cotei medii de adaos cu 3%, care l-a majorat cu 110,8 %.
2. Creşterea nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu 2,07 procente (8,8 %) a
diminuat beneficiul cu 75,4 %.
Pe o treaptă superioară de analiză factorială, cota medie de adaos şi nivelul
mediu al cheltuielilor de circulaţie depind de structura desfacerilor pe grupe de mărfuri
(S), cotele de adaos (A) şi nivelul cheltuielilor pe grupe de mărfuri (N):
S A S N
A ; N
100 100
97
Pnet
RRf 100 (atunci indicatorul ia în calcul structura capitalului întreprinderii)
Kpropriu
Acest indicator exprimă eficienţa dintre rezultatele finale (profitul din
întreprindere ţi capitalul propriu al întreprinderii).
3) rata rentabilităţii resurselor consumate = raportul dintre rezultatul aferent CA
(profitul brut) şi costul CA.
Pr b qvp qvc
Rres.cons 100 100
cos CA qvc
Acest indicator exprimă eficienţa costurilor aferente CA (producţia vândută).
4) rata rentabilităţii capitalului avansat (ocupat) = raportul dintre profitul brut şi
valoarea medie a fondurilor ocupate (V).
Pr qvp qvc
Ra 100
V Af Ac
Acest indicator exprimă folosirea eficientă a activelor de care dispune
întreprinderea (modul de gospodărire eficientă) a bazei tehnico-materiale a întreprinderii.
5) rata rentabilităţii comerciale = raportul dintre profitul brut aferent CA şi CA
exprimată în preţ de vânzare.
Pr qvp qvc
Rcm 100
CA qvp
Acest indicator face legătura între nivelul de la 1000 lei CA (indicator de eficienţă
a rezultatelor finale).
6) rata rentabilităţii resurselor avansate şi consumate
Qf CA Pr b
Rac 100
Af Ac Qf CA
Acest indicator face legătura dintre folosirea eficientă a fondurilor, structura de
valorificare a producţiei fabricate şi rata comercială.
Pentru determinarea ratei rentabilităţii ca indicator relativ al rentabilităţii folosim
următoarele posibilităţi:
1) la numărător pot fi luaţi în calcul următori indicatori:
- rezultatul exploatării
- rezultatul curent
- rezultatul exploatării înainte de impozit (profitul brut)
- profitul net aferent CA
- profitul net plus impozitul pe profit plus cheltuielile financiare
2) la numitor:
- resursele consumate
- resursele avansate (ocupate)
- activele imobilizate (fixe)
- activele totale (avansate)
- activele de exploatare
- capitalul permanent
- capitalul propriu
98
- CA
qvp qvc
Rc 100 , rezultă modificarea Rc acţionează :
qvc
a) influenţa modificării structurii producţiei vândute
b) influenţa modificării costului pe unitate de produs
c) influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
Determinarea mărimii şi sensului influenţei factorilor folosim relaţia:
qv0 p0 qv0 c0 3.000.000 2.500.000
Rc0 100 100 20%
qv0 c0 2.500.000
99
3.142.440 2.580.000
100 20% 21,8% 20% 1,80%
2.580.000
b) influenţa modificării costului pe unitatea de produs şi costul pe unitate de produs are o
influenţă dublă asupra ratei rentabilităţii ,dar spre deosebire de structură, costul are
influenţă mai intensivă întrucât el are o acţiune inversă pe numitorul şi numărătorul
fracţiei.
qv1 p0 qv1c1 qv1 p0 qv1c0
S 100 100
qv1c1 qv1c0
100
3. Creşterea preţului de vânzare pe produs a determinat o influenţă favorabilă
(1,64%), situaţie favorabilă numai atunci când sporirea preţului de vânzare pe produs este
rezultatul îmbunătăţirii calităţii şi al creşterii ponderii vânzărilor pe piaţa externă.
Pr
Ra
V
Rezultă că asupra modificării ratei rentabilităţii resurselor avansate acţionează în
mod direct şi indirect :
1. influenţa valorii medii a fondurilor avansate
- influenţa valorii medii a fondurilor fixe
- influenţa modificării soldului mediu a activelor circulante
2. influenţa modificării profitului brut
- influenţa modificării fizice al a producţiei vândute
- influenţa modificării structurii producţiei vândute
- influenţa costului pe unitatea de produs
- influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
V ΔAf
ΔAc
ΔRa Δqv
Δs
ΔPr Δc
Δp
101
500.000 500.000
100 0,13%
6.250.00 3.500.000 6.500.000 3.500.000
1.2. influenţa modificării soldului al activelor circulante (Ac)
Pr0 Pr0
Ac 100 100
Af1 Ac1 Af1 Ac0
500.000 500.000
= 100 0,41%
6.250.00 4.3500.000 6.250.000 3.500.000
2. Influenţa modificării profitului brut
Pr1 Pr0 585.000 500.000
Pr 100 100 100 100 0,8%
V V 10 .600 .000 10 .600 .000
1 1
2.1. influenţa modificărilor volumului fizic al producţiei vândute (Δqv)
Pr0 I qv Pr1
qv 100 100
V1 V1
qv1 p0 3.142.440
I qv 1,02
qv0 p0 3.000.000
500.000 1,02 500.000
qv 100 100 0,22%
10.600.000 10.600.000
2.2. influenţa structurii producţiei vândute
qv1 p0 qv1c0 Pr0 I qv
S 100 100
V V
3.144.440 2.580.00 500.000 1,02
100 100 0,37%
10.600.000 10.600.000
2.3. influenţa costului pe unitatea de produs
( qv1c1 qv1c0 )
C 100
V1
(2.600.000 2.580.000
100 0,19%
10.600.000
2.4. influenţa preţului de vânzare pe produs
qv1 p1 qv1 p0
P 100
V1
3.185.000 3.142.440
100 0,4%
10.600.000
Se constată o creştere a ratei rentabilităţii resurselor avansate cu 0,52%, situaţia este
favorabilă pentru că creşterea ratei rentabilităţii resurselor avansate este efectul
respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al profitului (efect) şi ritmul de creştere
al fondurilor avansate(ca efort).
Respectarea acestor corelaţii este rezultatul utilizării extensive şi intensive a
fondurilor fixe şi a accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante: efectuarea de
investiţii noi , perfecţionarea profitului de producţie, aprovizionarea cantitativă şi
102
calitativă cu materiale şi materii, dimensionarea optimă a stocurilor de materii şi
respectarea sortimentelor contractate cu beneficiarii.
Pr b Kpr qvp Pr
Re c 100 sau Re c 1000
Kperm Kperm Kpr qp
Asupra modificărilor acţionează în mod direct şi indirect:
1. modificările structurii capitalului permanent ( a ponderii capitalului
propriu în capitalul permanent)
2. modificările eficienţei capitalului propriu
3. modificările profitului mediu ce revine la 1 lei CA a cheltuielilor la 1 leu
CA
a) influenţa structurii producţiei vândute
b) influenţa preţului de vânzare pe produs
c) influenţa costului pe unitatea de produs
Determinarea mărimii şi sensului influenţelor factorilor:
Pr0 500.000
Re c0 100 100 12,50%
Kperm0 4.000.000
Pr1 585.000
Re c1 100 100 11,70%
Kperm1 5.000.000
Rec1 – Rec0 = 11,7 – 12,5 = -0,8%
103
Pr Kpr1 qv1 p1 Pr1 Pr0
100
qvp Kperm1 pr1 qv1 p1 qv0 p0
3.750.000 3.185.000 585.000 500.000
100 1,08%
5.000.000 3.700.000 3.185.000 3.000.000
a) influenţa structurii producţiei vândute
qv1c0 qv0 c0 Kpr1 qv1 p1
S 100
qv1 p 0 qv0 p 0 Kperm1 Kpr1
2.580.000 2.500.000 3.700.000 3.185.000
100 0,78%
3.142.440 3.000.000 5.000.000 3.700.000
b) influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
qv1c0 qv1c0 Kpr1 qv1 p1
p 100
qv1 p1 qv1 p 0 Kperm Kpr1
2.580.000 2.580.000 3.700.000 3.185.000
100 0,70%
3.000.000 3.142.440 5.000.000 3.700.000
a) influenţa costului pe unitatea de produs
qv1c1 qv1c0 Kpr1 qv1 p1
C 100
qv1 p1 qv1 p1 Kperm1 Kpr1
2.600.000 2.580.000 3.700.000 3.185.000
100 0,4%
3.185.000 3.185.000 5.000.000 3.700.000
Creşterea ratei rentabilităţii economice trebuie să fie efectul corelaţiei dintre ritmul de
creştere al profitului şi ritmul de creştere al capitalului permanent. Această corelaţie
semnifică folosirea eficientă a capitalului permanent al întreprinderii.
Folosirea eficientă a capitalului permanent depinde în mod normal de folosirea
eficientă a capitalului propriu (surse proprii); presupune îmbunătăţirea capitalului
permanent în sensul creşterii ponderii capitalului propriu.
Folosirea eficientă a capitalului propriu dă posibilitatea participării într-un număr
de rotaţii mai mare în circuitul economic, efectul diminuării resurselor împrumutate.
Folosirea eficientă a capitalului propriu, creează premisele pentru a asigura o
producţie corespunzătoare necesităţii pieţei şi o îmbunătăţire a calităţii producţiei, a
asigura competitivitatea acestora pe piaţă.
Factorul determinant al creşterii ratei rentabilităţii economice îl reprezintă
folosirea eficientă al capitalului propriu, ca urmare a măririi numărului de rotaţii a
acestuia în circuitul economic.
104
5.3.Analiza profitului şi ratei rentabilităţii pe produs
105
3.940
Q0 11.227,76 mil lei
8.860
1
13.650
4.500
Q1 11.250 mil lei
9.000
1
15.000
Indiferent de obiectivele vizate de utilizatorii diagnosticului financiar, există o
bază comună a relaţiei rentabilitate - risc, în sensul că rentabilitatea este un indicator de
performanţă al întreprinderii, indiferent de natura acesteia.
Rentabilitatea este privită şi determinată în mod diferit în funcţie de participanţii
la viaţa întreprinderii: gestionari, acţionari, bancheri, salariaţi.
Orice activitate implică un consum de capital care este supus unor riscuri ce
însoţesc rentabilitatea. Când creează sau dezvoltă o întreprindere aducându-i capitaluri,
proprietarii săi anticipează un anumit nivel de rentabilitate previzională pentru un anumit
nivel de activitate dat. În cazul variaţiei acestui nivel, rentabilitatea financiară va suferi
modificări care vor exprima riscul capitalului.
Un capital investit va fi cu atât mai riscant cu cât sensibilitatea ratei rentabilităţii
la modificarea volumului de activitate este mai mare, după cum şi rentabilitatea aşteptată
este cu atât mai mare, cu cât riscul asumat este mai mare.
Analiza financiară vizează atât rentabilitatea în ansamblu, prin studiul
performanţelor exploatării înscrise în contul de rezultat, cât şi impactul resurselor de
finanţare utilizate în raport cu mijloacele folosite.
Rentabilitatea exploatării, însoţită de riscul de exploatare condiţionează nivelul
celorlalte rentabilităţi şi riscurile aferente: financiar, total, de faliment.
Riscul economic este legat de structura costurilor de exploatare (în fixe şi
variabile) şi depinde în mod direct de ponderea mai mare sau mai mică a cheltuielilor fixe
în totalul cheltuielilor.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor financiare care remunerează
capitalurile împrumutate (dobânzile la credite).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prezintă viitorul şi se
încearcă estimarea fluctuaţiilor ratei rentabilităţii în elaborarea de previziuni.
Pentru estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar, practica afacerilor
utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de: pragul de rentabilitate
(Analyse coût – volume - profit), (Breakeven Point Analysis), o metodă de analiză
previzională care permite stabilirea condiţiilor necesare realizării echilibrului
microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort).
Este o metodă grafică de reprezentare a elementelor care prin diferenţă dau
beneficiul: pe abscisă se reprezintă volumul producţiei vândute (q), iar pe ordonată, cifra
de afaceri (CA), costurile totale (CT), fixe (Cf) şi variabile (Cv).
106
Metoda este aplicabilă în cazul unei producţii omogene sau pe produs, după
repartizarea cheltuielilor şi pleacă de la ipoteza liniarităţii costurilor şi cifrei de afaceri
(Figura 1).
CT
CA CA
0
CT
B
(+)
CV
CAcritic ă
E
(-)
’
O Cf
0
O qcritic qB q
CT
CA CA
Realizarea echilibrului în aceste condiţii presupune egalitatea:
B = CA – CT = q · p – (Cf + q · v) = q(p – v) – Cf,
care poate fi restrânsă la egalitatea: CT
B0
B + Cf = Mcv,
în care:
(+)
q = Volumul fizic al vânzărilor; CV
p = Preţul de CA vânzare;
critică
v = Cheltuieli variabile pe unitate deE produs;
p – v = mcv = Marja unitară a costurilor variabile;
(-)
q (p – v) = Mcv O’ = Marja totală a costurilor variabile; Cf
Cf = Costurile fixe.
Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al vânzărilor
sau volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri) echilibrează cheltuielile, rezultatul
O q q0 q
fiind egal cu zero (B = 0) numit şicritic punctul mort. B
În grafic, punctul Fig.
E de4:intersecţie a dreptei veniturilor
Pragul de rentabilitate liniar (CA) cu dreapta costurilor
(Ct) are aceeaşi ordonată, ceea ce analitic înseamnă egalitatea:
CA =C Cf T
+ Cv = Cf + q ∙ v,
sau factorial: CA CA
qcritic ∙ p = Cf + q critic ∙v.
Începând de la acest punct, întreprinderea, având acoperit CT ansamblul cheltuielilor
fixe şi variabile,B0 intră în zona de beneficii.
Diagrama pragului de rentabilitate în condiţii de liniaritate a cifrei de afaceri şi a
costurilor variabile, este utilizată în următoarele
(+) scopuri:
CV
CA critică
E
(-) 107
’
O Cf
1) Stabilirea condiţiilor necesare recuperării cheltuielilor din venituri fără profit, la
punctul mort (B = 0), când din egalitatea:
qcritic (p – v) = Cf, rezultă următoarele valori critice:
Cf Cf
a) Volumul critic al vânzărilor: qcritic (unităţi fizice);
p v mcv
Cf
b) Cifra de afaceri critică: CAcritică qcritic p (unittăţi monetare).
1 Cv / CA
Din grafic se constată că punctul E, de echilibru (numit şi prag de rentabilitate sau
punctul mort) delimitează două zone:
a) Zona pierderilor, unde cheltuielile depăşesc cifra de afaceri (O'E > OE), ca urmare a
unor vânzări inferioare volumului critic (qv < qcritic);
b) Zona beneficiilor, unde cifra de afaceri depăşeşte cheltuielile (ECA > ECT) datorită
uinor vânzări superioare volumului critic (qv > qcritic).
2) Determinarea condiţiilor necesare realizării unui beneficiu (B0), când din ecuaţia de
echilibru: CA = Cf + Cv + B0 rezultă următoarele valori:
Cf B 0 Cf B 0
a) Volumul vânzărilor: qB 0 (unităţi fizice);
p v m cv
Cf B0
b) Cifra de afaceri: CAB 0 qB 0 p (unităţi monetare);
1 v/ p
3) Determinarea marjei de securitate (Ms), care să permită desfăşurarea unei activităţi în
condiţii de siguranţă, în două variante:
a) Ms = qv – qcritic (unităţi fizice);
b) Ms = CA – CAcritică (unităţi monetare).
4) Determinarea intervalului de siguranţă (Is) oferit de vânzările efectuate în două
variante:
q v q critic
a) IS 100 (%);
q critic
CA - CA critică
b) Is = 100 (%)
CA critică
5) Calculul indicelui de rentabilitate care măsoară marja de securitate în procente din
cifra de afaceri, sau sporul de eficienţă (Se), în două variante:
q v q critic
a) Se 100 (%);
qv
CA - CA critică
b) Se = 100 (%).
CA
Pentru evitarea riscului de exploatare maxim în zona punctului mort, se consideră
necesară o marjă de securitate de 10 - 20 % peste cifra de afaceri critică.
Exemplificăm analiza pragului de rentabilitate pentru produsul A, pe baza datelor
Tabelului12, din care se desprind urmîtoarele concluzii:
1. Volumul de activitate s-a situat peste pragul de rentabilitate, volumul fizic al vânzărilor
şi cifra de afaceri, superioare valorilor critice, au asigurat marje de securitate, intervale de
siguranţă şi sporuri de eficienţă pozitive.
108
2. În exerciţiul financiar curent, performanţele au cunoscut dinamici nefavorabile
comparativ cu exerciţiul precedent, care reflectă o degradare a rentabilităţii, confirmată
de creşterea mai rapidă a cheltuielilor fixe (78 %) comparativ cu creşterea cifrei de
afaceri (53,8 %), ceea ce a majorat valorile pragului de rentabilitate (volumul şi cifra de
afaceri critice), în vederea limtării riscului economic şi financiar.
109
1) Analiza presupune fie o cerere nelimitată la un preţ fix, la care se înregistrează o
elasticitate cerere-preţ ce tinde spre infinit, fie o piaţă concurenţială perfectă care justifică
liniaritatea cifrei de afaceri, care depinde de volumul vânzărilor, ca singura variabilă
asupra căreia poate acţiona producătorul în condiţiile unui preţ de echilibru al pieţii ce nu
depinde de acesta.
Costurile variabile liniare corespund situaţiei particulare ce caracterizează
randamentele factoriale constante, de obicei variabile.
2) În condiţiile unei pieţe concurenţiale imperfecte şi randamentelor factoriale
variabile, cifra de afaceri şi cheltuielile sunt neliniare (Figura 2).
CT
CA CT
B max E2 (-)
Cv
E1 (+)
CAcrit CA
(-)
O' Cf
110
5) Permite aprecierea gradului de risc economic şi financiar al activităţii, pe baza
coeficientului de levier economic şi financiar.
6) Permite estimarea condiţiilor de maximizare a beneficiului în raport cu piaţa
concurenţială, în cazul relaţiei dintre beneficiu şi volumul vânzărilor prin funcţia:
B = f (q), care implică anularea derivatei (beneficiului marginal):
dB d
BM q p v Cf 0 ,
dq dq
de unde rezultă: p = v, respectiv mcv = 0.
d
b) BM CA Ct CAM CM 0 , de unde rezultă: CAM = C M.
dq
Egalitatea capătă expresii care permit determinarea preţului optim în funcţie de
piaţa concurenţială (pură sau imperfectă):
1) Cifra de afaceri liniară: CAM = p, deci: poptim = C M;
2) Cifra de afaceri parabolică: CAM p 1 Ep/ q , deci: poptim = CM/(1+Ep/q).
5.4.1. Modalităţi de evaluare a riscurilor
Cea mai importantă utilizare a analizei cost-volum-profit decurge din relaţia
pragului de rentabilitate cu riscurile ce însoţesc activitatea curentă: riscul de exploatare
(economic), riscul financiar (de îndatorare), riscul total (global).
5.4.1.1. Evaluarea riscului de exploatare
Riscul de exploatare (economic) decurge din fluctuaţiile rezultatului exploatării în
funcţie de poziţia faţă de pragul de rentabilitate (punctul mort) şi de structura costurilor
de exploatare (în fixe şi variabile).
a) O primă modalitate de apreciere a riscului de exploatare are la bază marja de securitate
şi intervalul de siguranţă, care reflectă poziţia cifrei de afaceri faţă de pragul de
rentabilitate. Studii statistice arată că un interval de siguranţă de până la 10 % arată o
situaţie instabilă, unul de 20 % caracterizează situaţia relativ stabilă, iar peste 20 % arată
o situaţie confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate.
Intervalul de siguranţă, denumit şi indicator de poziţie (flexibilitate) exprimă
capacitatea întreprinderii de a-şi modifica producţia şi de a se adapta la cerinţele pieţii.
Cu cât valoarea lui este mai mare, cu atât flexibilitatea întreprinderii este mai ridicată şi,
prin urmare, riscul economic este mai redus.
b) Aprecierea şi evaluarea riscului economic se poate realiza pe baza coeficientului
levierului de exploatare (CLE) sau gradul de echilibrare a funcţionării întreprinderii -
Degree Operating Leverage (DOL).
Acest coeficient exprimă sensibilitatea (elasticitatea) rezultatului din exploatare la
variaţiile vânzărilor, care măsoară creşterea procentuală a acestuia, ca răspuns la
creşterea cu un procent a vânzărilor (volum fizic, cifră de afaceri):
R exp / R exp
CLE ,
q CA / q CA
calculat în două variante:
rR exp IR exp 100
1) CLE ;
rq CA Iq CA 100
R exp / q CA
2) CLE .
R exp / q CA
111
Dacă analiza punctului mort indică grafic efectele unei schimbări a vânzărilor
asupra profitului, coeficientul levierului de exploatare măsoară algebric mărimea acestei
schimbări şi exprimă direct gradul de risc economic (exploatare).
Având în vedere că rezultatul din exploatare provine în cea mai mare parte din
vânzarea producţiei, factorial CLE este egal cu raportul:
d q p v Cf q q p v Mcv
CLE ER exp/ q ,
dq q p v Cf q p v Cf R exp
în care:
Mcv = CA – Cv = Rexp + Cf = Marja costurilor variabile.
Relaţia arată că, pentru un nivel dat al producţiei, CLE şi implicit riscul de
exploatare, este cu atât mai mare cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari:
R exp Cf
CLE
R exp
Pe plan financiar rezultă că, dacă o întreprindere are un coeficient al levierului de
exploatare ridicat, schimbări mici ale vânzărilor vor avea consecinţe majore asupra
rezultatului exploatării: acesta creşte mult la creşterea vânzărilor, dar scade la fel de mult
la reducerea acestora; acesta este riscul de exploatare asumat de întreprindere, care
depinde de cuantumul cheltuielilor fixe.
Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat,
întreprinderea trebuie să-şi variabilizeze cheltuielile fixe, recurgând la reducerea
stocurilor şi la dezinvestire. În acelaţi timp, ea trebuie să-şi asigure o marjă de securitate
suficientă prin evitarea zonei punctului mort, unde riscul de exploatare este maxim, fiind
caracterizat de un coeficient de levier cu valori ce tind la infinit:
Mcv Mcv
a) CLE → ∞.
R exp 0
În concluzie, la punctul mort (Rexp = 0), cheltuielile fixe deosebit de mari, absorb
în întregime marja costurilor variabile [Mcv = q(p - v) = Cf.], riscul economic fiind
maxim, prin imposibilitatea acoperirii cheltuielilor fixe din marja costurilor variabile.
Întreprinderea poate fi ferită de riscul de exploatare, cvasi- inexistent, în cazul în
care CLE este egal cu zero:
Mcv
b) CLE 0 , ceea ce corespunde cazului în care:
R exp
Mcv = q(p-v) = 0, de unde rezultă egalitatea: p = v.
Această egalitate corespunde cazului în care Rexp = maxim, deoarece:
dR exp d
q p v Cf RM exp 0 ,
dq dq
ceea ce confirmă maximul rezultatului exploatării (Rexp = maxim).
Riscul de exploatare este minor în cazul unor cheltuieli fixe relativ reduse (Cf→
0) neglijabile în raport cu cheltuielile variabile, CLE fiind egal cu 1:
q p v
c) CLE 1.
q p v Cf
În acest caz rezultatul din exploarare evoluează echiproporţional cu volumul
vânzărilor (IRexp = Iq).
112
Acest risc este caracteristic întreprinderilor cu muncă predominant manuală, sau
celor care au un utilaj învechit, complet amortizat, la care cheltuielile fixe legate de
amortizare sunt relativ mici sau inexistente.
Evaluarea riscului economic poate fi realizată şi prin intermediul coeficientului
levierului de exploatare calculat în funcţie de cifra de afaceri:
R exp / R exp R exp CA
CLE ER exp/ CA = ,
CA / CA CA Re xp
în care:
R exp d CA CT
1
CA d CA
Factorial, valoarea CLE creşte cu costurile totale (C T):
CA CA
CLE 1 .
Re xp CA CT
Riscul de exploatare în raport cu cifra de afaceri este cu atât mai mare cu cât
costurile aferente sunt mai mari, având valoarea maximă la punctul mort, la care costurile
egalează cifra de afaceri (CA = CT) şi Rexp = 0.
Fluctuaţiile rezultatului exploatării care traduc riscul economic depind de: cifra de
afaceri, ponderea cheltuielilor fixe şi proximitatea de punctul mort.
5.4.1.2. Evalurea riscului financiar
Riscul financiar, sau de capital, priveşte structura financiară şi depinde de modul
de finanţare a activităţii: dacă aceasta este finanţată exclusiv din capitaluri proprii, nu
comportă nici un risc financiar. Riscul financiar apare în cazul finanţării din surse
împrumutate care implică cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor (dobânzi)
care influenţează rentabilitatea întreprinderii.
Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile rezultatului
exploatării şi se estimează prin elasticitatea ERnet/ Rexp cunoscută sub denumirea de
coeficient de levier financiar (CLF):
Rnet/ Rnet
CLF ER net / R exp ,
R exp/ R exp
Calculul coeficientului levierului financiar poate fi efectuat în două variante şi
reflectă faptul că el exprimă modificarea procentuală a rezultatului net ca răspuns la
modificarea cu un procent a rezultatului exploatării:
rRnet IR net 100
1) CLF ;
rR exp IR exp 100
Rnet R exp dRnet Re xp
2) CLF .
R exp R net d Re xp Rnet
Mărimea coeficientului astfel calculat este direct proporţională cu gradul de risc
financiar, care, factorial se determină pe baza contului de profit şi pierdere, în care
rezultatul net impune deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut:
Rnet Rbrut 1 i R exp Chfin Vfin R extr 1 i
Cum veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr) nu sunt legate
de activitatea curentă, CLF capătă expresia:
113
d R exp R exp
CLF R exp Chfin 1 i .
dR exp R exp Chfin 1 i R exp Chfin
Valoarea CLF creşte odată cu majorarea cheltuielilor financiare şi reflectă gradul
de risc financiar asumat de întreprinderea care recurge la îndatorare, valorile pe care le
poate avea coeficientul levierului financiar fiind dependente de structura financiară a
întreprinderii, care expune întreprinderea la un risc de îndatorare mai mare sau mai mic,
după cum urmează:
1) Riscul financiar este inexistent sau nesemnificativ în următoarele situaţii:
Re xp
a) CLF 0 , la punctul mort (Rexp = 0);
R exp Chfin
dRnet
În acest caz rezutatul net atinge maximul, deoarece 0.
d Re xp
R exp
b) CLF 1 , la finanţarea din capitaluri proprii (Chfin = 0):
R exp 0
În acest caz, rezultatul net evoluează echiproporţional cu rezultatul din exploatare
(IRnet = I Rexp).
2) Riscul financiar maxim (ce tinde la infinit):
R exp
CLF → ∞, în cazul finanţării din împrumuturi însemnate purtătoare de
Re xp Chfin
dobânzi care pot absorbi rezultatul din exploatare (Ch fin → Rexp).
În cazul unor cheltuieli financiare echivalente dobânzilor la împrumuturi la care
se adaugă ratele scadente pentru rambursarea împrumuturilor coeficientul levierului
financiar poate lua valori negative ce prefigurează riscul de insolvabilitate (faliment).
Pentru limitarea efectului cheltuielilor financiare prin intermediul coeficientului
de levier financiar se are în vedere restabilirea unui echilibru microeconomic care să
permită acoperirea cheltuielilor financiare pe lîngă cheltuielile fixe, ceea ce impune
majorarea pragului de rentabilitate (valori critice) prin determinarea unui prag de
rentabilitate global mai mare:
Cf Chfin Cf Chfin
qcritic ; CA critică .
p v 1 Cv / CA
În concluzie, importanţa coeficientului de levier financiar în gestiunea financiară
curentă şi previzională decurge din faptul că rezultatul net este sensibil la gradul de
îndatorare şi el condiţionează mărimea beneficiului şi dividendelor pe acţiune, interesante
pentru acţionari precum şi autofinanţarea întreprinderii, care îi potenţează capitalurile
proprii.
Cuprins
114
CAPITOLUL 1 - FUNDAMENTELE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE A
INTREPRINDERII
I.Necesitatea analizei ca metoda a cunoaşterii şi tipurile de analiză economică pag.1
II.Conţinutul procesului de analiză economică pag.2
III.Factorii care determină rezultatele activităţii ec.-fin în cazul întreprinderii pag.3
IV.Analiza diagnostic şi rolul acesteia în evaluarea şi reglarea performanţelor
economico-financiare ale întreprinderii pag.4
IV.I.Metode ale analizei calitative pag.6
IV.I.Metode ale analizei cantitative pag6
CAPITOLUL 2 - ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI
COMERCIALIZARE A FIRMEI
I. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza
indicatorilor valorici pag.14
II.Analiza Cifrei de Afaceri pag.18
III.Analiza valorii adaugate(VA) pag.24
CAPITOLUL 3 - ANALIZA COSTURILOR
1. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor intreprinderii pag.26
2.Analiza eficientei costurilor aferente cifrei de afaceri pag34
(variabile si conventional constante);
3.Analiza cheltuielilor materiale pag.41
4.Analiza cheltuielilor cu personalul ( salarii) pag.47
4.1.Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu personalul pag.48
4.2.Analiza modificării absolute a fondului de salarii pag.48
4.3.Analiza eficienţei cheltuielilor cu salariile pag.49
4.4.Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman pag.49
CAPITOLUL 4 - ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIAR PATRIMONIALE SI
RENTABILITATEA INTREPRINDERII
1. Analiza potenţialului financiar a întreprinderii si echilibrul financiar pag.58
a)Determinarea şi analiza patrimoniului net al întreprinderii
(situatia neta) pag.59
b)Determinarea şi analiza FR,NFR,TN pag.62
c)Analiza ratelor de structură a bilanţului pag.71
2. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ. pag.76
Analiza rotaţiei activelor circulante şi implicaţiile economico-financiare ale acestora.
3.Analiza diagnostic a profitului pag.79
1.1.Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune pag.84
1.2.Analiza rezultatului din exploatare pag.89
4.Analiza rentabilităţii pe baza ratelor de rentabilitate pag.98
5.Analiza profitului şi ratei rentabilităţii pe produs pag.106
6.Pragul de rentabilitate, intervalul de siguranţă şi evaluarea riscurilor pag.106
115
Bibliografie minimală:
Ghe.Valceanu, V. Robu, N. Georgescu - Analiza economico – financiară, Ed. Economică,
Bucureşti 2004,
A. Işfănescu, C. Stănescu, A. Băicuş – Analiza economico – financiară a întreprinderii, Ed.
Economică, Bucureşti 1999, Ediţia a doua
V. Robu, N. Georgescu, – Analiza economico – financiară,
Ed. Omnia, Braşov, 2000
A. Işfănescu şi colectiv – Ghid practic de analiză economico – financiară, , Ed. Tribuna
Economică, Bucureşti, 1999
116