MANAGEMENTUL BANCAR ŞI RISCUL DE CREDIT

STUDIU DE CAZ LA
SUCURSALA ALBA A BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE

COORDONATOR STIINTIFIC:
CONF. UNIV. DR. URSU DOREL

ABSOLVENT:
URECHE CORINA

2008

CUPRINS________________________ Pag

1
 CAPITOLUL I____________________________________________
CONSIDERAŢII PRIVIND ACTIVITATEA
BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE SUCURSALA ALBA … 5

1.1. Scurt istoric şi stadiul actual al băncii……………………………… 5

1.1.1. Grupul BCR…………………………………………………. 6
1.1.2. Unitatea teritorială Alba…………………………………… 7
1.1.3. Situaţia actuală a băncii prin prisma principali indicatori
folosiţi în activitatea bancară………………………………. 8
1.1.4. Structura organizatorică a BCR Sucursala Alba……………. 9

CAPITOLUL II____________________________________________
REPERE TEORETICE ALE RISCULUI ÎN MEDIUL BANCAR

2.1. Conceptul de risc bancar…………………………………………… 11

2.2. Tipologia riscului în mediul bancar………………………………... 15
2.3. Prevederi internationale in domeniul riscurilor financiare………… 20
2.4. Prevederi legale romanesti in domeniul riscului bancar……………. 21
2.5. Perspective in tratamentul riscurilor bancare………………………. 22

CAPITOLUL III__________________________________________
RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE……………………… 23

3.1. Politica BCR privind administrarea riscului de creditare…………... 23

3.1.1. Principii generale………………….………………………... 23
3.1.2. Politici specifice privind administrarea riscurilor…………… 25
3.1.3. Politici sectoriale de administrare a riscului de credit………. 27
3.2. Analiza riscului de creditare………………………………………… 28
3.2.1. Indicatorii riscului de creditare…………………………….… 29
3.2.2. Instrumente şi tehnici de management pentru analiza
riscurilor de creditare…………………………………………… 30
3.2.3 Principiile analizei riscului de creditare………….………….... 30
3.2.4. Analiza economico-financiară a clienţilor…………………… 31
3.2.5. Analiza nefinanciară a clienţilor………………………………. 31
3.3. Utilizarea ratingului de credit ca instrument de evaluare a riscului de
credit, în cazul clienţilor corporate………………………………… 33
3.4. Modalităţi de gestionare a riscului în activitatea de creditare……… 35
3.5. Măsuri de protecţie a băncii împotriva riscului…………………….. 36

CAPITOLUL IV__________________________________________
STUDIU DE CAZ PRIVIND RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE
2
 CREDITARE LA BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, SUCURSALA
ALBA……………………………………………………….……... 39

CAPITOLUL V___________________________________________
CONCLUZII ŞI PROPUNERI………………………………………… 52

Bibliografie……………………………………………………………. 54

CAP.I. CONSIDERAŢII PRIVIND ACTIVITATEA BĂNCII

COMERCIALE ROMÂNE SUCURSALA ALBA

3
 1.1. Scurt istoric şi stadiul actual al băncii

Banca Comercială Română - S.A.1 funcţionează în baza Hotărârii de Guvern Nr. 1011/1990
privind înfiinţarea BCR - S.A. şi a Hotărârii de Guvern Nr. 1195/1990 privind organizarea BCR - S.A.
şi statutul acesteia, cu respectarea Legii Nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii Nr.
58/1998 privind activitatea bancară din România fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului
sub nr. 140/90 din 23 ianuarie 1991.
BCR este persoană juridică, organizată ca societate comercială bancară pe acţiuni cu sediul în
Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3. BCR este societate bancară cu capital intergral de stat
având un capital social de 4.867,4 milioane lei. Obiectivul principal îl reprezintă atragerea şi formarea
de depozite băneşti în lei şi valută de la persoane fizice şi juridice române şi străine, acordarea de
credite, efectuarea de servicii bancare, operaţiuni de comerţ exterior şi alte operaţiuni bancare, potrivit
legii. În scopul îndeplinirii activităţilor ce-i revin, BCR-ul colaborează cu celelalte societăţi bancare,
ministere, organisme centrale şi organisme locale.
Ca rezultantă, Banca Comercială Română este azi cotată drept lider al pieţei financiare româneşti,
prezentându-se ca un grup financiar - Grupul BCR, cu activităţi în străinătate, prin subsidiare şi
sucursale bancare, cu o prezenţă marcantă pe piaţa de capital, pe piaţa leasing-ului şi pe cea a
asigurărilor, prin societăţile sale de profil.
Demersurile pentru privatizarea BCR au început în urmă cu aproximativ 7 ani, prin parcurgerea
mai multor etape pana la finalizare, astfel în anul 2003 BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare) şi IFC (International Finance Corporation) – două importante grupuri financiare
internaţionale, au achitat suma de 222 milioane dolari SUA reprezentând 25% plus două acţiuni la
BCR.
Plata pachetului de 25% plus două acţiuni şi intrarea efectivă a celor două instituţii financiare în
acţionariatul băncii a reprezentat încheierea primei etape din cadrul procesului de privatizare a Băncii
Comerciale Române.
În anul 2004 salariaţii BCR şi pensionarii care au avut ultimul loc de muncă la BCR au plătit un
pachet de 8% din capitalul social al băncii.
Reprezentanţii guvernului, conducerea Erste Bank si oficiali ai IFC si BERD au semnat la Palatul
Victoria in data de 21 decembrie 2005 contractul de vanzare-cumpărare a pachetului de 61,88% din
acţiunile Băncii Comerciale Române (BCR). Erste Bank a oferit 3,75 miliarde euro pentru 61,88% din
acţiuni (7,65euro/acţiune) Băncii Comerciale Române, valoarea tranzacţiei reprezentănd cea mai mare
suma angajata pentru o privatizare in România.
Conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, noul acţionar majoritar al BCR a preluat
pachetul de 36,88% deţinut de stat, la care se adaugă pachetul de 25% deţinut de BERD şi IFC.
AVAS precizeaza că vor rămâne nemodificate participaţiile Societăţilor de Investiţii Financiare-
SIF, care deţin împreunâ 30,12% din acţiuni, precum si pachetul de opt la suta deţinut de salariaţii
BCR.
Preţul a reprezentat singurul criteriu de departajare în etapa finală, iar banii vor fi plasaţi într-un
cont escrow la o bancă din Londra selectată de statul român.
Plata acţiunilor se va realiza în termen de cel mult 180 zile de la semnarea contractului perioadă în care
partea română va trebui să îndeplinească o serie de condiţii.

1.1.1. Grupul B.C.R.

Crearea şi consolidarea Grupului B.C.R. permit reunirea în cadrul aceleiaşi structuri, a unei
game largi de servicii, astfel că Grupul BCR s-a impus pe piaţa românească drept primul supermarket
1
Statutul Băncii Comerciale Române

4
financiar. În prezent, Banca Comercială Română deţine participaţii la societăţi comerciale, financiare,
bancare şi nefinanciare şi plasamente conexe activităţii de participaţii, după cum urmează:
a) 22 societăţi comerciale financiare şi nefinanciare interne, dintre care 7 societăţi financiare
membre ale Grupului BCR (BCR Asigurări SA, BCR Leasing SA, BCR Securities SA 2, BCR Asset
Management SA3, BCR Administrare fond de pensii, Financiara SA şi Bucharest Financial Plazza
SRL );
b) 6 societăţi bancare cu sediul în străinătate, din care 4 membre ale grupului BCR (Anglo
Romanian Bank Ltd., Frankfurt Bukarest Bank AG, Banque Franco Roumaine SA şi BCR Sucursala
Chişinău);
c) unităţi de fond emise de Fondul deschis de investiţii BCR Classic, administrat de BCR Asset
Management.

Bilanţul consolidat al Grupului BCR la 31.12.20074, însuma 63.358,8 milioane lei (RON)
(17.562,1 milioane EUR echivalent), o creştere consistentă cu peste 33% faţă de 2007.
Creşterea a fost generată în principal de majorarea volumului de credite acordate +50,1%,de la
24.570,6 milioane RON(7.261,9 milioane EUR) la 31 decembrie 2006, la 36.888,2 milioane
RON(10.225 milioane EUR) la finele anului trecut.
Depozitele de la clienti au crescut in decembrie 2007 fata de sfarsitul anului precedent cu 23,6%, la
30.252 milioane RON(8.385,3 milioane EUR) de la 24.477 milioane RON(7.234,2 milioane EUR) la
31 decembrie 2006.
BCR este în continuare principalul jucător pe piaţa bancară, cotele de piaţă -25,4% la active, 26,4%
pentru creditele neguvernamentale şi 28,6% la depozite clienţi, confirmând consolidarea poziţiei sale
de lider şi formator de piaţă.
Profitul net obţinut de BCR în 2007, conform standardelor româneşti de contabilitate a crescut
puternic cu 22,3% in termeni nominali, comparativ cu 2006, pana la 924,8 milioane RON(276,5
milioane EUR), atingand cel mai ridicat nivel din istoria grupului BCR, cresterea echivaland cu un plus
de 168,5 milioane RON(62 milioane EUR).
Veniturile operationale au crescut cu 21,3%, de la 2.550,1 milioane RON(723,3 milioane EUR)
la 3.094,6 milioane RON(925,4 milioane EUR).
Veniturile nete din dobanzi au crescut cu 16,4%, de la 1.686,4 milioane RON(478,3 milioane
EUR) la 1.962,9 milioane RON(578 milioane EUR), iar veniturile nete din comisioane au crescut cu
51,4%, de la 566,5 milioane RON(160,7 milioane EUR) la 857,5 milioane RON(256,4 milioane EUR).
Totodată, pierderea neta din provizioane de risc pentru credite si avansuri a inregistrat o variatie
de 4,3% fata de 2006, ajungand la suma de 164,4 milioane RON.
Ca rezultat, profitul brut inainte de impozitare a crescut cu 20,8%, pana la 1.120,9 milioane RON
fata de 927,7 milioane RON in decembrie 2006.
Raportul credite/depozite a crescut pana la 115,9% la 31 decembrie 2007, fata de 90,7% la
sfarsitul anului 2006, datorita cresterii mai rapide a creditarii fata de economisire.
Puterea financiara a bancii a crescut permanent, ca urmare a modernizarii activitatilor sale, a
proceselor si a portofoliului de produse.
Ca rezultat al succesului programului de dezvoltare si implicit a cresterii solide a afacerilor,
rentabilitatea capitalului propriu a crescut cu 20,6% in comparatie cu 18,8% pentru intreg anul 2006,

2
Aceasta este constituită ca o societate de servicii de investiţii financiare a Grupului BCR, în urma procesului de fuziune
prin absorbţie a Financiara Stock Agency (FINAREX) SA, de către Intermob SVM SA – două societăţi de valori mobiliare
la care Banca Comercială Română deţinea participaţii ca urmare a fuziunii prin absorbţie dintre BCR şi Bancorex.
3
Obiectul de activitate al acesteia este administrarea fondurilor deschise de investiţii, a fondurilor de risc şi societăţilor de
investiţii, precum şi în desfăşurarea activităţilor auxiliare şi adiacente activităţii de administrare.
4
Raport anual 2007, Grupul Banca Comercială Română

5
iar numarul de clienti, apoximativ 4 milioane la sfarsitul anului 2007, reprezinta o crestere cu 17% fata
de 2006.
BCR a implementat cu succes in cursul anului trecut un program de dezvoltare si integrare, ceea
ce a dus la consolidarea pozitiei bancii ca lider pe piata romaneasca.Un impact pozitiv a avut si
restructurarea liniilor de afaceri retail si corporate, precum si alinierea portofoliului de produse si
reconsiderarea costurilor acestora.
In plus, reteaua de unitati BCR a fost extinsa in 2007 prin deschiderea a 92 de noi unitati, ajungand la
un numar de 562 de unitati de retail la sfarsitul lui decembrie , in vreme ce numarul angajatilor a scazut
cu 12,7% comparativ cu decembrie 2006, ajungand la 9.697 de angajati.

1.1.2. Unitatea Alba

Unitatea Alba îşi desfăşoară activitatea cu un număr de 51 salariaţi, dintre care 39 salariaţi cu
studii superioare economice sau tehnice. Personalul este relativ tânăr, 70% fiind cu vârste sub 45 ani.
BCR Sucursala Alba deserveşte un numar de aproximativ 100.000 de locuitori.
Începând chiar cu anul 1990 - anul înfiinţării sale - Banca Comercială Română Sucursala Alba a
ocupat poziţia dominantă pe piaţa financiară locală. În perioada 1990-2007 au funcţionat în oraşul Alba
multe societăţi ce ofereau servicii bancare mai mult sau mai puţin complete (Banca Agricolă,
Bankcoop, CEC, Cooperativa de Credit, Cooperativa de Credit «Concordia Română» BRD, Italo
Romena, Carpatica, BancPost, Transilvania, Bancorex, Dacia Felix, etc). Dintre acestea, Banca Dacia
Felix, Bankcoop si Bancorex au dispărut din peisajul economic local, iar celelalte au rămas ca
furnizoare de servicii financiare pentru agenţii economici şi populaţia din bazinul Muresului Mijlociu.
Principalul furnizor de astfel de servicii este Banca Comercială Română prin Sucursala Alba care
deţine aproximativ 60% din piaţa locală.
Dezvoltarea Sucursalei Alba a Băncii Comerciale Române în viitor depinde intrinsec de
dezvoltarea afacerilor zonale. Practic, în prezent, Banca Comercială Română Sucursala Alba are
posibilităţi majore de a-şi dezvolta cantitativ plasamentele datorită faptului că afacerile zonale sunt deja
dezvoltate la maximum posibil. Posibilitate de dezvoltare pe viitor ar exista dacă în zonă ar apărea
investiţii din exterior şi dacă statul ar dezvolta infrastructura (drumuri, cale ferată, etc.). Domeniul care
ar beneficia primul de acestea ar fi turismul, care deocamdată este foarte slab dezvoltat în zonă datorită
căilor de comunicaţie proaste (nu există cale ferată în zona montană, iar şoselele sunt într-o stare
precară).
Punctele slabe ale BCR Sucursala Alba ar fi:

- infrastructura deficitară din zona montană a judeţului;

- rata mare a şomajului în zona montană;
- insuficienta dezvoltare a turismului.

1.1.3. Situaţia actuală a băncii prin prisma principalilor indicatori

folosiţi în activitatea bancară

De la înfiinţare şi până în prezent, unitatea a înregistrat un trend crescător la toţi indicatorii

economico-financiari: portofoliul de clienţi, volumul de plasamente şi resurse, venituri, profit, produse
şi servicii bancare.
În anul 2007 BCR Sucursala Alba a înregistrat un profit de 6.550.000 lei.
6
 Din analiza principalilor indicatori se desprind următoarele concluzii:
Veniturile au fost realizate în proporţie de aprox. 115%, respectiv în cifre absolute faţă de un plan
de 5.412.240 lei s-a realizat un plus de 1.137.760 lei. Aceasta s-a datorat:
- realizarea dobânzilor la creditele în lei ca urmare a realizării planului la creditele acordate pe
segmentele corporate şi retail;
- realizarea veniturilor din comisioane, taxe, speze, ca urmare a faptului că nu s-au acordat
credite la nivelul planificat;
- realizarea veniturilor din dobânzi aferente excedentului de resurse reprezentând 38%, urmate
de veniturile din comisioane, taxe, speze, care au reprezentat 26%;
La partea de cheltuieli cu exploatarea s-a constatat realizarea acestora în proporţie de 89,3% faţă
de plan, respectiv, în cifre absolute, faţă de planul aprobat de 3.465.300 lei s-a realizat 3.185.200lei,
rezultând o economie de 280.100lei.
Gradul de acoperire a salariilor din comisioane a fost în proporţie de 101,11%.
Gradul de acoperire a cheltuielilor cu funcţionarea băncii a fost realizat în proporţie de 79,36%.
În ceea ce priveşte evoluţia surselor de acoperire a creditelor în lei şi valută, s-au constatat
următoarele:
- gradul de acoperire a creditelor în lei la 31.12.2007 a fost de 384%;
- gradul de acoperire a creditelor în valută la 31.12.2007 a fost de 295%;
Profitul pe salariat realizat în anul 2007 a fost de 23.200 lei.
Ponderea dobânzilor neîncasate în termen în total dobânzi neîncasate la credite a fost de 1,64%.
Ponderea creditelor restante în total credite a fost de 0,012%.
Rata profitului (profit/ total venituri) a fost de 14,67%.
Rata rentabilităţii (profit/ total cheltuieli) a fost de 17,27%.
În ceea ce priveşte volumul şi calitatea portofoliului de credite, în perioada 2006-2007 se
prezintă astfel:

- mii lei -
Explicaţii Sold la Sold la %
31.12.2006 31.12.2007
Total credite, 6.172 15.834 256,50
Din care:
1. Credite pe termen scurt 1.975 3.051 154,50
- în lei 1.435 2.844 198,20
- în valută 540 207 38,30
2. Credite pe termen mediu şi lung 4.197 12.783 304,60
- în lei 2.968 9.054 305,10
- în valută 1.229 3.729 303,40

Riscul de credit şi provizioane al expunerii la 31.12.2007 se clasifică din punct de

vedere calitativ astfel:
- mii lei -

31.12.2006 31.12.2007

Standard 4.396 6.954

În observaţie 1.572 8.142
Substandard 199 610

7
Pierdere 5 128
Total 6.172 15.834

Din punct de vedere al categoriilor de clienţi cărora le-au fost acordate credite,
situaţia se prezintă astfel:
- mii lei -

Sold 31.12.2006 Sold 31.12.2007 %

Total credite 6.172 15.834 256,5

Credite corporate 2.676 4.542 169,7
Credite retail 3.496 11.292 323,0

Creşterea volumului creditelor acordate segmentului retail asigură îmbunătăţirea

dispersiei, iar volumul de credite relativ mic pe client prezintă un risc scăzut pentru
bancă.

1.1.4. Structura organizatorică a B.C.R. Sucursala Alba

B.C.R. SUCURSALA ALBA are o structură organizatorică relativ simplă, având ca

principal obiectiv servirea cât mai promptă a clienţilor. Astfel, ea este organizată în cinci
compartimente:
a) conducere – format din director şi contabil şef; are rolul de a superviza toată activitatea
din agenţie; directorul are în subordinea directă compartimentele de credite şi administrativ, iar
contabilul şef are în subordine directă compartimentele de contabilitate şi casierie.
b) credite şi operaţiuni valutare – format din doi ofiţeri de credite, un administrator de
credite, un jurist şi un administrator de conturi valutare; acest compartiment se ocupă în principal
cu plasarea resurselor băncii (credite);
c) contabilitate – format din cinci administratori de conturi, un referent, un informatician şi
un ajutor de informatician; se ocupă cu executarea diverselor operaţiuni bancare (viramente)
ordonate de clienţi, cu administrarea conturilor acestora şi a conturilor proprii băncii;
d) casierie – format din şase persoane (casieri lei şi valuta, numărători bani, verificatori
bani, casier colector); se ocupă cu operaţiunile de numerar (încasări, plăţi, schimb valutar etc.);
e) administrativ – format din trei persoane (secretară, conducător auto, îngrijitor).
După cum se observă din structura descrisă mai sus, toate compartimentele în afară de conducere
sunt compartimente de « front-office », adică toate sunt în contact direct cu clienţii şi asta pentru o
eficientizare maximă a serviciilor oferite.

Organigrama redusă a Sucursalei Alba a Băncii Comerciale Române

8
 DIRECTOR

JURIST

COMPARTIMENTUL
COMPARTIMENTUL CONTABIL CREDITE, PRODUSE ŞI
ADMINISTRATIV ŞEF SERVICII PENTRU
PERSOANE FIZICE
OPERAŢIUNI
VALUTARE
COMPARTIMENTUL COMPARTIMENTUL
CASIERIE CONTABILITATE

CAP II. REPERE TEORETICE ALE RISCULUI ÎN MEDIUL BANCAR

9
 2.1. Conceptul de risc bancar

Din cele mai vechi timpuri, oamenii, triburile şi mai apoi naţiunile au simţit nevoia de a schimba
între ele bunuri şi servicii, care datorită condiţiilor naturale, culturale, religioase diferite existau din
abundenţă în unele zone şi lipseau total sau parţial în altele.
Aceste schimburi s-au efectuat la început între bunuri ca atare, pe baza unui raport de schimb
stabilit ad-hoc. Pe parcursul evoluţiei istorice, unele bunuri - pieile de animale, vitele sau unele metale
cum era arama, etc. - au devenit, mai mult sau mai puţin, produse etalon care serveau la mijlocirea
schimburilor altor bunuri. Aceste produse etalon au prezentat o serie de dezavantaje care pe o anumită
treaptă a dezvoltării societăţii au dus la apariţia banilor, ca un produs necesar al procesului de schimb.
Banii, sub forma monedelor metalice, au apărut cu mult înainte de Hristos (secolul X înainte de
Hristos în China şi secolele VII-VI înainte de Hristos în Europa), existenţa lor fiind confirmată de
izvoare istorice credibile. Ca atare, de aproape 3.000 de ani, omenirea are la dispoziţie banii sub
diferitele lor forme, la început de metal (aramă, aur, argint), mai apoi de hârtie, “de plastic” (cărţile de
credit) şi monedă electronică în prezent.
Apariţia banilor a dus după sine şi necesitatea creării unor instituţii specializate care să se
îndeletnicească cu gestionarea lor, consacrate sub numele de “ bănci ”.
După unele păreri, apariţia băncilor ar coincide cu apariţia monedelor metalice de multiple provenienţe
şi valori care trebuiau schimbate între ele de către persoane „ specializate”, cunoscătoare. Aceste
persoane reprezintă embrionul viitorilor bancheri.
Alte opinii converg către a plasa apariţia băncilor în legătură cu preocuparea de a facilita
acumularea de disponibilităţi şi depozite băneşti temporar disponibile de către persoane şi plasarea lor
sub forma creditelor, a împrumuturilor acordate altor persoane, care au nevoie suplimentară de fonduri
pe perioade mai mari sau mai mici de timp. În această opinie, existenţa băncilor este legată de apariţia
activităţii de intermediere.
O a treia opinie priveşte apariţia băncilor ca instituţii care fac posibilă mijlocirea plăţilor între
titularul unui cont (plătitor) şi titularul altui cont (beneficiar).
Însă toţi sunt de acord că rolul principal în apariţia băncilor îi aparţine specialistului Zaraful, care
era un preţuitor şi păstrător al monedelor, dar şi un intermediar al circulaţiei monetare.
Primele bănci în accepţia modernă le regăsim, cu o largă recunoaştere în băncile italiene din
Veneţia (1171) şi Genova (1407)5, iar între băncile nordice în Amsterdam (1609), Hamburg (1619),
Rotterdam (1635), etc. Iar prima bancă din România a apărut la jumătatea secolului XIX, ea s-a
intitulat Banca Naţională a Moldovei şi a apărut la 12/ 24 martie 1857 cu sediul central la Iaşi şi cu
sucursale la Galaţi şi Bucureşti.
Putem defini banca ca fiind “o instituţie care se ocupă cu comerţul cu bani pe cont propriu,
specializată în operaţiuni de finanţare şi de credit ”6 sau în Legea bancară românească actuală 7, banca
sau instituţia de credit este definită drept:
“a) entitatea care desfăşoară cu titlu profesional activitate de atragere de depozite sau alte fonduri
nerambursabile de la public şi de acordare de credite în cont propriu;
b) entitatea emitentă de monedă electronică, alta decât cea prevăzută la lit. a), denumită în
continuare instituţie emitentă de monedă electronică ”.
Pe măsură ce activitatea economică devine mai complexă, dimensiunea incertitudinii creşte iar
orice activitate economică implică un risc. Dar în cazul băncilor dictonul “riscul este meseria mea” se
potriveşte ca o mănuşă deoarece ce poate fi mai riscant decât să colecteze banii disponibili de pe piaţă
şi să îi împrumuţe diverşilor clienţi bazându-se în principal pe promisiuni şi prognoze privind afacerea/
5
Costin C. Kiriţescu, Emilian M. Dobrescu – “ Băncile, mică enciclopedie ”, Ed. Expert, Bucureşti 1998, pag. 27;
6
Comite National de L’epargne mobiliare – “Lexique des termes économiques ” , Ed. d’Imprimerie, Bruxelles, 1969 ;
6
Legea bancară nr. 58/1998, art. 3, lit. B, Republicată în Monitorul Oficial nr. 78 din 24 ianuarie 2005
7

10
proiectul auditat şi mai puţin pe colaterale (non)cash, care sunt fie insuficiente, fie foarte greu sau
imposibil de valorificat.
Obiectivul fundamental al oricărei societăţi bancare este optimizarea profiturilor, care este folosit
pentru dezvoltarea băncii şi pentru a remunera acţionarii. Deşi este raţiunea de a fi al entităţii, el nu este
singurul factor de care băncile trebuie să ţină seama la stabilirea politicilor de investiţii. Ele trebuie să
asigure un echilibru activ între probabilitate, lichiditate şi risc. Banca acţionează în condiţii de
incertitudine, însă ea nu poate accepta decât expunerile la risc profitabil şi nu-şi asumă nici un risc
individual sau cumulat care nu poate fi măsurat sau ale cărui consecinţe ar putea aduce prejudicii băncii
sau poziţiei sale pe piaţă.
Banca monitorizează permanent riscul şi toate poziţiile din bilanţ, în special riscul lichidităţii,
riscul de credite, riscul ratei dobânzii şi riscul valutar. Această monitorizare a riscurilor depinde de
cadrul organizatoric pe care banca îl adoptă, respectiv cea care să reuşească monitorizarea şi de
sistemul planurilor financiare care poate fi pe termen lung sau scurt.
Riscul există permanent, el însoţeşte ca o umbră toate afacerile bancare şi se produce sau nu în
funcţie de condiţiile care se creează. Deci ar fi bine să încercăm să definim noţiunea de risc.
În literatura de specialitate găsim mai multe definiţii printre care amintim:
- riscul este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o
pierdere8;
- riscul bancar este probabilitatea de a se produce un eveniment cu consecinţe adverse pentru
subiect;
- riscul este un eveniment incert, posibil şi viitor, care poate afecta întreaga activitate a unei
societăţi bancare.
După unii autori, riscul financiar asociat tranzacţiilor cu instrumente financiare trebuie privit din
două perspective, şi anume:
• pe de o parte prin prisma creditorilor (băncii);
• pe de altă parte prin prisma investitorilor.
Băncile comerciale sunt elemente de bază ale sistemului bancar, dat fiind faptul că ele iniţiază
principalele operaţiuni bancare. Baza întregii activităţi a băncilor o constituie banii. Aceştia îmbracă
forma unor sume economisite care sunt atrase de către bănci ca depozite costituite. Pentru aceste
depozite, banca bonifică dobânzi, care pentru ea reprezintă cheltuieli. Acoperirea acestor cheltuieli se
realizează în principal prin acordarea de credite (deţin cca. 80% din totalul operaţiunilor active). În
desfăşurarea acestor operaţiuni, banca este supusă în orice moment riscului datorită posibilităţilor de
apariţie a unor factori neprevăzuţi în activitatea lor.
Riscurile bancare reprezintă fenomene ce pot să se producă şi să genereze anumite implicaţii
asupra activităţii bancare. Ele pot să îmbrace mai multe forme:
- riscul pierderii de capital (al insolvabilităţii) exprimă măsura în care activele riscante sunt
acoperite de capital. În categoria activelor riscante se includ împrumuturile cu risc foarte mare (creditul
personal, creditele la care garanţia materială nu este satisfăcătoare);
- riscul lichidităţii care rezultă din raportarea activelor sensibile (credite cu dobânzi flotante)
la pasivele sensibile;
- riscul modificării dobânzilor pentru resursele mobilizate;
- riscul eroziunii capitalului prin inflaţie;
- riscul repatrierii capitalului în condiţiile creditării externe.
Odată cu extinderea la nivel naţional şi internaţional a sistemelor tradiţionale de credit, pieţele
financiare au devenit mult mai fragile, gradul de incertitudine s-a accentuat, toate acestea având drept
suport multiplicarea riscurilor specifice sistemului financiar-bancar. Experienţa a dovedit că o mare
parte din problemele principale cu care se confruntă societăţile bancare au drept cauză accentuarea
8
Ion Niţu – “Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, Bucureşti 2000, pag. 55

11
riscurilor. Aceasta se explică prin faptul că evoluţia viitoare a activelor ca şi cea a costului pasivelor nu
poate fi prevăzută cu acurateţe, ea depinzând de factori ca: inflaţia, politica monetară, schimbările în
structura produsului naţional brut.
Ceea ce trebuie acceptat este faptul că riscul decurge din fiecare tranzacţie luată în parte şi că se
asociază oricărui proces generat de activitatea bancară. Pentru echipa managerială deosebit de
important este să identifice riscurile asociate fiecărei afaceri derulate, aceasta deoarece majoritatea
tranzacţiilor dau naştere la o combinaţie a riscurilor. Din acest motiv se vorbeşte de riscuri asociate, iar
ca un obiectiv major al managementului în bănci, generat de acestea, apare gestiunea riscului sistemic.9
Ca un principiu general, se recomandă băncilor să nu încheie tranzacţii, să nu deruleze acel tip de
afaceri unde nu pot fi identificate riscurile aferente acestora. Cea mai mare parte a activităţii băncilor
este grevată de riscuri dintre cele mai variate. Datorită complexităţii lor, la care se adaugă dinamismul
şi volumul extrem de mare al operaţiunilor zilnice, se impune în mod necesar implementarea unui
sistem de control intern. Acesta este esenţial, extrem de solicitant şi implicit costisitor pentru bănci.
Mai întâi de toate, băncile, pentru a câştiga încrederea clienţilor lor, pentru a avea o reputaţie
recunoscută, trebuie să dispună în primul rând de o situaţie financiară consolidată, susţinută de
existenţa unui capital de lucru adecvat şi a unui flux rezonabil de profituri, iar în al doilea rând de un
personal calificat şi un management prevăzător. Multe bănci pot suferi din acest punct de vedere
datorită greşelilor de management, a lipsei unei structuri de control intern şi scandalurilor financiare în
care au fost implicate. Renumele unei bănci nu este un risc, dar pierderea renumelui este în orice
moment un risc. Aceasta poate fi consecinţa eşecului de a gestiona riscurile cu care orice bancă
comercială, în mod iminent, se confruntă. Consecinţele unui astfel de eşec se pot concretiza în cel puţin
următoarele:
♦ pierderea relaţiilor cu clienţii, care duce implicit la pierdere de venituri, de segmente de piaţă şi
de posibilitatea apariţiei unei crize cristalizate de lichiditate;
♦ pierderea suportului investitorilor, respectiv a acţionariatului considerat strategic şi a
deţinătorilor de obligaţiuni care rezultă din vânzarea masivă de acţiuni/obligaţiuni, generând
presiuni asupra preţului acţiunilor pe piaţă. Apar, totodată, opiniile negative ale analiştilor de piaţă
care pot să ducă la reducerea ratingului. Consecinţa acestor opinii o reprezintă creşterea costurilor
pentru contractarea de împrumuturi, pentru atragerea de noi resurse şi implicit pierderea clientelei
sofisticate.
♦ pierderea încrederii organelor de resort, în special a autorităţii de supraveghere, care se poate
concretiza în supravegherea specială şi administrarea specială pe care o poate institui, în declararea
stării de faliment, toate dublate de pierderea autorităţii băncii comerciale.
Toate aceste argumente conduc spre necesitatea existenţei unor preocupări pentru o abordare
organizată, sistemică şi pentru controlul riscului în bănci.
Băncile au nevoie de proceduri corespunzătoare care să fie bine gestionate şi implementate,
menite să identifice, să monitorizeze, să măsoare şi să raporteze, într-o manieră precisă şi la timp, orice
fel de risc. Numai astfel pot fi luate decizii eficiente, măsuri de prevenire şi înlăturare a
disfuncţionalităţilor şi să înlăture riscul ce se cristalizează. În acest fel, managerii şi fiecare angajat luat
în parte pot să participe la protejarea băncii de riscul pierderilor, prin stabilirea şi exercitarea unor
controale eficiente. Aceasta este o responsabilitate a fiecăruia şi necesită un anumit suport de
specialitate şi calificare din partea personalului bancar. Nu trebuie să existe risc pe care banca să nu-l
poată identifica, să nu-l monitorizeze, să nu îşi impună anumite limite în privinţa expunerii sale la acest
risc. Trebuie însă să se ţină seama de faptul că şi sistemele de control concepute şi implementate, oricât
de sofisticate şi de eficiente ar fi, au totuşi nişte limite inerente, deoarece:
- controalele sunt realizate de oameni şi pot fi ineficiente datorită unor erori de judecată, a lipsei
de percepere şi comunicare, a altor factori specific umani;
9
“Metode şi tehnici bancare”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca 2003, pag. 19

12
 - pot exista sustrageri de la procedurile de control, în urma unor înţelegeri secrete, a
caracterului necorespunzător a managementului sau a calităţii persoanelor implicate în control, de la
fiecare nivel organizatoric al băncii;
- activitatea în bănci este extrem de dinamică şi deci riscurile la care acestea sunt expuse se
schimbă mereu, atât ca natură, cât şi ca dimensiuni.
Procedurile de control sunt, în general, costisitoare şi mari consumatoare de resurse. Ele pot să
reducă viteza şi eficienţa tranzacţiilor. În această privinţă rostul managementului este acela de a găsi un
echilibru între costurile şi beneficiile de care poate avea parte banca, aferente controlului. El trebuie să
analizeze cât de probabil este ca un risc, odată identificat, poate să genereze o pierdere, ce dimensiuni
poate avea şi care ar fi implicaţiile acesteia asupra poziţiei băncii.
Experienţa privind erorile în derularea operaţiunilor, privind frauda, privind întreruperile de
activitate de orice fel, privind costul ameliorării sistemului, după producerea riscului, oferă posibilitatea
folosirii unor indicatori utili de măsurare a efectelor nedorite şi odată cu aceasta definirea unor
necesităţi pentru ca structura controlului să devină cât mai puternică posibil. Această structură a
controlului trebuie să permită o abordare sistemică a riscului de orice fel, abordare ale cărei elemente
principale pot fi considerate următoarele:
♦ identificarea riscului, constând în stabilirea situaţiilor (factorilor) care ar putea avea un efect
advers asupra băncii. Banca trebuie să dispună de proceduri de analiză a riscului şi de indicatori
specifici de risc. Este utilă şi o autoevaluare sistematică prin care să se confirme că un sistem de
control, odată implementat, operează efectiv şi că nu au apărut riscuri noi. Acolo unde se găsesc
puncte slabe trebuie să existe neapărat un plan de acţiune care să le corecteze.
♦ evaluarea şi cuantificarea riscului ce constă în analiza informaţiilor considerate relevante, care să
stabilească posibilitatea ca un anumit eveniment nedorit să poată avea loc, implicaţiile posibile ale
acestuia, importanţa şi dimensiunea unor posibile pierderi;
♦ limitarea efectelor riscului, concretizată în măsuri pentru fiecare domeniu de activitate al băncii
luat în parte, cu scopul să minimalizeze probabilitatea ca anumite situaţii să conducă la pierderi sau
să limiteze cât mai mult nivelul acestora. Important este să se prestabilească nivelul pierderii care ar
fi posibil de suportat, în cazul în care un risc se cristalizează sau să se identifice măsurile de se
trasfera riscul la un terţ;
♦ evaluarea controlului privind riscul, în sensul că metodele folosite, eficienţa controlului în sine,
trebuie să fie evaluate în mod regulat, iar caracterul său intrinsec trebuie să fie testat. Deşi o
evaluare completă nu poate avea loc în orice moment, trebuie să existe o programare sistematică în
privinţa realizării acesteia (spre exemplu, sub forma rapoartelor periodice înaintate conducerii
băncii) sau evaluarea să fie realizată ori de câte ori se identifică un punct slab sau un nivel ridicat de
risc, specific unui anumit tip de operaţiune sau unei activităţi;
♦ tehnicile de evaluare a efectelor riscului sunt necesare pentru că o evaluare a controlului se face
mult mai uşor dacă există o abordare standard a riscului. Aceasta, realizată sistematic, permite a se
identifica şi măsura cu mai multă uşurinţă punctele slabe, care apoi să se ierarhizeze în funcţie de
importanţă şi să permită o repartizare mai corespunzătoare a resurselor în vederea corectării lor.
Aceste tehnici de evaluare nu ar fi suficient de eficiente decât atunci când responsabilitatea de a
elabora norme de control, de a implementa şi de a evalua eficienţa controlului realizat pe baza lor,
nu va fi repartizată membrilor principali ai echipei de management şi aceasta precizată în
regulamente, ca fiind una din responsabilităţile lor cele mai de seamă;
♦ metodologia controlului intern. Fiecare bancă trebuie să-şi prezinte principiile, metodele şi
responsabilităţile în executarea controlului intern şi apoi să le descrie într-o normă (regulament)
care să fie pusă la dispoziţia fiecărui membru al echipei de management precum şi fiecărui lucrător
bancar implicat.

13
 Această abordare structurată a gestiunii riscului ar fi utilă de prezentat de către fiecare bancă
într-un tablou al riscurilor. Tabloul ar putea fi conceput cu prezentarea factorilor care pot duce la
pierderi, cu măsurile privind exercitarea controlului de natură preventivă prin intermediul căruia se
evită sau se limitează riscul. Un al doilea element al tabloului ar trebui
să-l constituie prezentarea tipului acţiunilor ce trebuie întreprinse: controlul cu rol de detecţie,
concepţia documentelor contractuale, rezolvarea litigiilor, tranzacţiile de protejare de tip back-to-back,
asigurări şi reasigurări, pe de o parte, iar pe de altă parte o descriere a consecinţelor unei pierderi
cristalizate de valori, estimarea costurilor de înlocuire a infrastructurii, a personalului, costurile de
instruire, obligaţiile de natură contractuală şi penală generate de producerea riscului, dimensiunea
pierderii clienţilor, respectiv a segmentului de piaţă, dimensiunea pierderii încrederii investitorilor şi
autorităţilor. O astfel de descriere a tipurilor de risc, a potenţialelor pierderi ce pot afecta banca, dar şi a
modalităţilor concrete de exercitare a controlului privind astfel de situaţii probabile, poate deveni un
util instrument ce oferă şansa unei cooperări între compartimente şi a unei angajări mai ferme a
personalului bancar în gestionarea riscului.

2.2. Tipologia riscului în mediul bancar

În activitatea ei zilnică, precum şi în diverse situaţii banca întâmpină o multitudine de riscuri.

Din aceste motive nu este posibilă o abordare unică, în cele ce urmează încercându-se o clasificare
după mai multe criterii:10
A. În funcţie de piaţa care determină apariţia riscului avem:
- Riscul determinat de piaţa produsului:
♦ Riscul de creditare este riscul cel mai important dintre cele de pe piaţa produsului, el
datorându-se deprecierii valorii, ca o consecinţă a falimentului sau nerambursării împrumutului.
Băncile gestionează acest risc prin:
- decizii echilibrate de creditare, prin care riscul creditului este corect apreciat;
- asigurarea unor debitori diverşi, aşa încât pierderile să nu fie concentrate în timp;
- cumpărarea de garanţii de la terţe părţi (asigurarea creditelor astfel ca riscul de
faliment să fie total sau parţial transferat la creditori).
În asumarea unui risc acceptabil, precum şi a unei datorii acceptabile, este important să
se înţeleagă modul în care acest risc poate fi micşorat la maximum. Aceasta presupune utilizarea unui
sistem de investigare a tuturor componentelor de risc, care pot fi împarţite în două categorii:
- riscul tranzacţiei - se referă la diferite aspecte funcţionale ale riscului afacerii.
Acest risc acoperă nu numai natura, structura şi perioada de risc, dar şi implicaţiile juridice, politice,
economice şi practice versus cel împrumutat;
- riscul de credit - se referă la profitabilitatea afacerii. Riscul de credit presupune
asumarea de către bancă a riscului că la data scadenţei clientul va putea să-şi achite obligaţiile pe care
le are faţă de bancă.
♦ Riscul de strategie (de afaceri). Este riscul ca întreaga linie de afaceri să sucombe
datorită competiţiei sau uzurii morale. Un exemplu în acest sens îl poate constitui dispariţia relativă a
pieţei tradiţionale de credite mari cu risc scăzut pentru corporaţii, acestea fiind înlocuite cu hârtii
comerciale.
Un alt exemplu de risc de strategie este acela în care o bancă nu este pregătită sau nu este
capabilă să devină competitivă într-o nouă activitate. Astfel, în activitatea de emitere a cardurilor,
unele bănci au amânat această acţiune, ele nemaiputând obţine un avantaj competitiv în acest domeniu.
Această atitudine conservatoare de a aştepta ca piaţa să se dezvolte reprezintă ea însăşi un risc.

10
“Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, Bucureşti, 2000, pag. 57

14
 ♦ Riscul datorat reglementărilor bancare. Instituţiile financiare funcţionează ca centre
de profit în baza unor licenţe care pot fi revocate, ceea ce poate să ducă la pierderea unor investiţii
importante. Astfel, în SUA în ultimele decenii, au avut loc naţionalizări de bănci. În România poate fi
explicată în acest sens retragerea licenţei de funcţionare a unor bănci care, deşi erau neoperaţionale,
angajaseră investiţii importante pentru sedii şi echipamente în momentul retragerii. De asemenea, un
alt risc de reglementare poate fi retragerea licenţei de dealer de pe piaţa valutară interbancară
românească a mai multor bănci româneşti şi străine.
Riscul de reglementare poate fi întâlnit şi când o bancă specializată într-un anumit
domeniu se transformă într-o bancă universală, urmând astfel să concureze cu celelalte bănci care
acţionează şi ele în aceleaşi domenii;
♦ Riscul de operare este un risc semnificativ de pe piaţa produsului, el neputând fi
ignorat de nici o instituţie financiară şi constă în riscul ca sistemele de calcul să nu funcţioneze corect;
♦ Riscul de marfă. Preţurile mărfurilor pot să afecteze uneori imprevizibil băncile,
precum şi alţi creditori, având impact general atât asupra economiilor, cât şi asupra debitorilor. De
exemplu, creşterea preţului energiei poate să acţioneze asupra inflaţiei, contribuind la creşterea ratelor
dobânzilor, în continuare, efectul propagându-se şi asupra unor active financiare bazate pe o rată fixă a
dobânzii;
♦ Riscul de resurse umane, reprezintă forma de risc cea mai subtilă, foarte dificil de
măsurat, care rezultă din politica de personal: recrutarea, pregătirea, motivarea şi menţinerea
specialiştilor. Plecarea unui foarte bun specialist poate duce la compromiterea unei activităţi sau a unui
sistem de lucru. Protecţia împotriva acestui risc presupune plata mai multor salariaţi pentru a înlocui cu
cunoştinţe şi experienţă salariatul plecat.
Un risc similar riscului de pierdere a personalului cheie este riscul de motivare
neadecvată a salariaţilor, care în unele situaţii poate avea efecte grave. Se referă la absenţa
stimulentelor sau acordarea greşită a acestora.
♦ Riscul legal. Acest risc îmbracă doua forme, şi anume:
a) responsabilitatea creditorilor atunci când debitorii au pretenţia că falimentul lor a
fost cauzat de faptul că banca a promis că nu va retrage creditul sau că va acorda credite suplimentare;
b) litigii legate de deşeuri toxice depozitate pe terenul deposedat, care iniţial a stat la
baza acordării de credite ca garanţie. După deposedarea acestui teren, prin efectul legii, trebuie făcute
cheltuieli mai mari decât valoarea lui, pentru a realiza neutralizarea efectului radioactivităţii sau chiar
interdicţia de înstrăinare sau folosire a acestuia.
♦ Riscul de produs. Acesta se referă la marele risc ca produsele oferite de către o
instituţie financiară să se uzeze şi să devină necompetitive. Un astfel de risc poate fi întâlnit la ATM-
uri. O bancă poate să investească şi să-şi dezvolte o reţea de ATM-uri la un moment dat, care este
competitivă. În paralel, însă, furnizorii de ATM-uri dezvoltă propriile produse şi le oferă altor clienţi.
Produsele oferite se dovedesc a fi superioare tehnologiei băncii respective, astfel că investiţia ei poate
deveni pierdere.

- Riscul determinat de piaţa capitalului:

♦ Riscul ratei dobânzii este reprezentat de sensibilitatea fluxului de numerar la
schimbările ratelor dobânzii. Fluctuaţia preţului activelor financiare şi pasivelor datorită schimbării
ratei dobânzii într-o perioadă de timp poate transforma diversele riscuri (ex. riscul de creditare) într-o

15
 ameninţare majoră la adresa unei bănci. De aceea este necesară o prognozare, bazată pe criterii
riguros studiate, a modificărilor ce pot interveni în nivelul şi structura ratelor dobânzilor, aceasta
corelată şi cu evoluţia indicatorilor macroeconomici.
Pentru perioada actuală şi pentru ceea ce înseamnă viitorul apropiat, ca urmare a unor
evoluţii şi dinamici ce arată o anticipare redusă, riscul de dobândă aferent activităţii în monedă
naţională, în cea mai mare măsură, este de fapt preluat de clienţii băncilor. Aceasta se datorează
faptului că dobânda la credite, precum şi la resursele atrase se modifică continuu, datorită cotaţiilor
fluctuante ale pieţei, excepţie făcând doar certificatele de deposit pentru care se utilizează o dobândă
fixă. Trebuie permanent avută în vedere o analiză a structurii resurselor atrase şi a plasamentelor,
precum şi o urmărire a evoluţiei acestora, stabilindu-se astfel plafoane detaliate în funcţie de
instrumentele utilizate în ceea ce priveşte resursele, în funcţie de preţurile lor şi, respectiv, de
costurile aferente.
♦ Riscul de lichiditate este cel mai important risc al pieţei de capital şi el constă în aceea
că o bancă nu dispune de lichidităţi corespunzătoare pentru a acoperi obligaţiile financiare pe care le
are la un moment dat. Riscul lichidităţii este cel mai ridicat când o bancă nu poate să anticipeze
cererea de noi împrumuturi sau retragerile de depozite şi când nu are acces la noi surse de numerar.
Pentru asigurarea nevoilor de lichiditate se pot folosi atât active, cât şi pasive.
Sursa tradiţională de lichiditate o reprezintă activele lichide. Este interesantă abilitatea
unui deţinător de active de a preschimba activul cu pierderi minime, având în vedere deprecierea
preţului. Pentru a răspunde cerinţelor de lichiditate, unele bănci deţin active care pot fi vândute
imediat, aproape de valoarea lor nominală.
Pasivele băncilor pot fi şi ele transformate în lichiditate, în sensul că se pot emite cu
uşurinţă titluri de împrumut pentru a se obţine numerar la costuri rezonabile. Dacă băncile au nevoie
de numerar, fie vând active, fie cresc împrumuturile.
♦ Riscul valutar sau al ratei de curs apare la orice cumpărare sau vânzare de monedă, alta
decât cea în care se evidenţiază în contabilitate. Riscul cursului de schimb valutar afectează atât piaţa
produsului, cât şi piaţa de capital. Volatilitatea cursurilor valutare poate influenţa capacitatea
debitorilor de a-şi rambursa împrumuturile.
Pentru acoperirea riscului valutar sunt utilizate:
- contractele forward (contracte clasice la orice dată în viitor, orice valută, la un anumit
termen);
- operaţiuni swap- asigură infuzie de lichiditate în monedă necesară, acoperă poziţia
valutară.
♦ Riscul de decontare este o formă particulară a riscului de eroare, care presupune
implicarea competitorilor băncii. Se referă la transferul de sume între băncile locale şi cele
internaţionale.
♦ Riscul de bază este o varietate a riscului ratei dobânzii. Pentru protecţia împotriva ratei
dobânzii se pot utiliza combinaţii de tranzacţii având diferite active de bază şi urmărindu-se în mod
special relaţia existentă şi previzibilă dintre activele de bază. Pot fi utilizate ca instrumente de hedging
contractele futures.

B. În funcţie de criteriul activităţii bancare avem:

- Riscuri pure, sunt cele care apar ca urmare a activităţii bancare
curente:
♦ riscuri fizice (avarii, accidente, etc.);
♦ riscuri financiare (pierderi de date, de documente, distrugeri de arhive);
♦ riscuri criminale şi frauduloase (utilizarea frauduloasă a mijloacelor de plată, întocmirea
dosarelor de credit în baza unor documente false, deturnări de fonduri, bancnote false);

16
♦ riscuri de răspundere (nerespectarea actelor normative în vigoare, a normelor şi
circularelor băncii, erori de gestiune a conturilor, acordări abuzive de credite);

- Riscurile lucrative (speculative) apar ca urmare a unor operaţiuni

prin care se încearcă obţinerea unui profit suplimentar.

C. În funcţie de caracteristicele bancare avem:

- Riscuri financiare :
♦ riscul de lichiditate (de finanţare);
♦ riscul de faliment sau de capital;

- Riscurile de prestare sunt cele care afectează sfera serviciilor bancare:

♦ riscul operaţional, respectiv incapacitatea băncii de a asigura servirea profitabilă a
clienţilor;
♦ riscul generat de introducerea de noi produse bancare;
♦ riscul tehnologic, asociat structurii ofertei de produse financiare;
♦ riscul strategic, determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei şi
condiţiilor date (economice, monetare, financiar-bancare, valutare, sociale, politice);

- Riscurile ambientale cuprind acea clasă a riscurilor care este

considerată ca având un puternic impact asupra performanţei bancare,
dar asupra cărora banca are un control limitat :
♦ riscul de fraudă;
♦ riscul economic;
♦ riscul concurenţial;
♦ riscul legal, se referă la faptul că activitatea oricărei societăţi bancare trebuie să se
desfăşoare în condiţii de deplină legalitate;

D. Clasificarea care este dată de Banca Reglementărilor Internaţionale:

- Riscuri financiare:
♦ riscul ratei dobânzii;
♦ riscul cursului de schimb;
♦ riscul de lichiditate;
♦ riscul titlurilor cu venit variabil;

- Riscuri legate de parteneri:

♦ riscul clientului, probabilitatea ca în timp clientul să devină insolvabil sau să nu-şi poată
onora obligaţiile către bancă;
♦ riscul apărut pe piaţa interbancară în operaţiunile pe piaţa monetară, ca urmare a
variaţiei ratelor dobânzilor;
♦ riscul de ţară - posibilitatea ca un stat să nu dorească sau să nu-şi poată onora obligaţiile
financiare faţă de un alt stat sau faţă de instituţiile financiar-bancare internaţionale;
♦ riscul de credit.

- Riscuri comerciale:
♦ riscul de produse;
♦ riscul serviciilor;

17
♦ riscul de plată;
♦ riscul de imagine;

- Riscuri legate de forţa de muncă (ca număr, structură ori ca pregătire

profesională, eficienţă, imagine);

- Riscuri operaţionale şi tehnice, legate de calitatea operaţiunilor, de

nivelul de informatizare;

- Riscuri ale gestiunii interne:

♦ riscul de reglementare (asemănător celui legal, dar cu incidenţă numai asupra
reglementărilor interne proprii societăţii bancare);
♦ riscul de deontologie (al personalului);
♦ riscul de strategie;
♦ riscul de insuficienţă funcţională;
♦ riscul resurselor umane;
♦ riscul de comunicare;
♦ riscul controlului intern total şi financiar;

E. În funcţie de elementele afectate de producerea riscurilor, literatura de

specialitate deosebeşte:
- Riscuri financiare, de lichidităţi:
♦ riscul de credit;
♦ riscul titlurilor guvernamentale;
♦ riscul cursului de schimb (valutar);
♦ riscul ratei dobânzii;
♦ riscul de preţ;
♦ riscul de lichiditate al pieţei;
♦ riscuri tehnice, organizatorice;

- Riscuri tranzacţionale:
♦ riscul tranzacţional în cazul vânzărilor făcute în monedă străină;
♦ riscul tranzacţional în cazul obligaţiilor de plată în monedă străină;
♦ riscul tranzacţional al contractelor în monedă străină;
♦ riscul tranzacţional în cazul primirii de credite sau investiţii în monedă străină;

F. Riscuri bancare în funcţie de reflectarea lor în bilanţul contabil:

- Riscuri referitoare la poziţiile bilanţiere:
♦ riscul de lichiditate;
♦ riscul ratei dobânzii;
♦ riscul de schimb valutar;
♦ riscul de portofoliu;
♦ riscul de instrumente financiare folosite;
♦ riscul pieţei;
♦ riscul de ţară;
♦ riscul de partener;

18
♦ riscul decontării;
♦ riscul profitabilităţii;
♦ riscul indicilor de solvabilitate;
♦ riscul structurii bilanţului;

- Riscuri în afara bilanţului:

♦ contracte la termen;
♦ acreditive;
♦ fra’s;
♦ futures;
♦ options;
♦ fraptions;
♦ caps, flors, collars;
♦ swaps;
♦ swaptions;

- Alte tipuri de risc:

♦ riscul de tendinţă;
♦ riscul de strategie;
♦ riscul de producţie;
♦ riscul de investiţie;
♦ riscul concurenţei.

2.3. Prevederi internaţionale în domeniul riscurilor financiare,

potrivit IAS

Standardele internaţionale de contabilitate11 precizează faptul că riscurile financiare sunt asociate

tranzacţiilor cu instrumente finaciare. În funcţie de evaluarea gradului de risc aferent instrumentelor
financiare, recunoscute sau nu în bilanţ, riscurile financiare pot fi: risc de preţ; risc de credit; risc de
lichiditate; risc al fluxului de numerar.
Riscul de preţ, încorporează nu numai potenţialul de pierdere, dar şi pe cel de câştig şi se
grupează la rândul său în trei categorii:
- risc valutar;
- risc al ratei dobânzii;
- risc de piaţă.
Riscul valutar este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze datorită schimbărilor
nivelului de piaţă al cursului valutar.
Riscul ratei dobânzii este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze datorită
schimbărilor nivelului de piaţă al ratei dobânzii.
Riscul de piaţă este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze ca rezultat al
schimbării preţurilor pieţei, chiar dacă aceste schimbări sunt cauzate de factori specifici titlurilor de
valoare individuale sau emitentului acestora sau factori care afectează toate titlurile de valoare
tranzacţionate pe piaţă.

11
IAS 32 – “Instrumente financiare: prezentare şi descriere”, pag. 765-766

19
 Riscul de credit este riscul ca una dintre părţile instrumentului financiar să nu execute obligaţia
asumată, cauzând celeilalte părţi o pierdere financiară.
Riscul de lichiditate, numit şi riscul de finanţare, este riscul ca o întreprindere să întâlnească
dificultaţi în procurarea fondurilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor aferente instrumentelor
financiare. Riscul financiar poate rezulta din incapacitatea de a vinde repede un activ financiar la o
valoare apropiată de valoarea justă.
Riscul fluxului de numerar este riscul ca valoarea fluxurilor de numerar viitoare asociate unui
instrument financiar monetar să fluctueze. De exemplu, în cazul unui instrument de împrumut cu rată
variabilă, astfel de fluctuaţii constau în schimbarea ratei dobânzii efective a instrumentului financiar,
fără o schimbare corespondentă a valorii sale juste.
Acelaşi standard (IAS 32) face referire şi la politicile de gestionare a riscurilor, precizând faptul
că intreprinderile trebuie să descrie obiectivele şi politicile de gestionare a riscului, inclusiv politicile
de acoperire aplicate pentru fiecare dintre tipurile principale de tranzacţii prevăzute pentru care s-a
utilizat contabilizarea instrumentelor de protejare.
În ceea ce priveşte riscurile bancare generale 12, se stabileşte că orice sumă constituită ca rezervă
pentru acoperirea riscurilor bancare generale, incluzând pierderi viitoare şi alte riscuri imprevizibile sau
contingente, trebuie prezentate separat ca alocări ale rezultatului nedistribuit. Orice sumă creditoare ce
rezultă din reducerea unor astfel de rezerve are ca rezultat creşterea rezultatului nedistribuit şi nu
trebuie inclusă în determinarea profitului net sau a pierderii nete ale perioadei. Condiţiile sau legislaţia
locale pot cere sau permite ca banca să constituie rezerve pentru acoperirea riscurilor bancare generale,
inclusiv pentru pierderi viitoare sau alte riscuri imprevizibile, în plus faţă de înregistrările pentru
pierderi din credite şi avansuri. De asemenea, se poate cere sau permite băncii să constituie rezerve
pentru contingente. Astfel de rezerve, pentru riscuri bancare generale şi pentru contingente, nu
îndeplinesc criteriile de recunoaştere drept provizioane în baza IAS 37.

2.4. Prevederi legale româneşti în domeniul riscului bancar

Legislaţia românească, prin Norma BNR nr. 17/200313, defineşte riscurile bancare astfel:
♦ risc de credit - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligaţiilor
contractuale;
♦ risc de ţară - riscul asociat riscului de credit, care este determinat de condiţiile
economice, sociale şi politice ale ţării de origine a împrumutatului;
♦ risc de transfer – componentă a riscului de ţară, care apare atunci când
obligaţia împrumutatului nu este exprimată în moneda locală a acestuia;
♦ risc de piaţă – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale preţurilor, ratei dobânzii şi
cursului valutar;
♦ risc valutar – componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe
piaţă ale cursului valutar;
♦ risc al ratei dobânzii – componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe
piaţă ale ratei dobânzii;
♦ risc de lichiditate – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, ce rezultă din imposibilitatea instituţiilor de credit de a onora în orice moment
obligaţiile de plată pe termen scurt, fără ca aceasta să implice costuri sau pierderi ce nu pot fi
suportate de instituţiile de credit;
12
IAS 30 – “Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor şi ale instituţiilor financiare similare”, pag. 724
13
Norma BNR Nr.17, Cap.I, art.3, Publicată în Monitorul Oficial nr.47 din 20 ianuarie 2004

20
 ♦ risc operaţional – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activităţi
interne, existenţa unui personal sau a unor sisteme necorespunzătoare) sau de factori externi
(condiţii economice, schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice).

2.5. Perspective în tratamentul riscurilor bancare

Comitetul de la Basel de supraveghere bancară este un organism internaţional format din

reprezentanţii autorităţilor de supraveghere bancară şi ai băncilor centrale din principalele ţări
industrializate: SUA, Belgia, Olanda, Luxemburg, Canada, Germania, Franţa, Japonia, Italia, Elveţia,
Suedia şi Anglia. Îşi desfaşoară activitatea prin întruniri periodice (la fiecare 3 luni) efectuate la sediul
Băncii Reglementelor Internaţionale de la Basel (Elveţia).
În anul 2001, Comitetul a elaborat proiectul unui nou Acord privind capitalul minim al
societăţilor bancare, necesar pentru acoperirea într-o proporţie minimă de 8% a expunerii băncii la
principalele riscuri (de credit, de piaţă şi operaţional), care în urma consultării cu reprezentanţii
sectorului bancar şi ai autorităţilor de supraveghere din întreaga lume a fost revizuit, ultima formă (în
proiect) fiind emisă în aprilie 2003.
Acordul încheiat în 1988 a stabilit o limită minimă a capitalului numai prin prisma riscului de
credit (riscul cel mai important pentru bănci), chiar dacă s-a presupus că întregul capital alocat (nivel
minim 8%) acoperă şi celelalte tipuri de riscuri, prin înglobarea acestora în riscul de credit. Începând cu
1996, riscul de piaţă a fost tratat separat şi pentru acoperirea acestuia a fost alocat un anumit nivel al
capitalului. În prezent, Comitetul elaborează un model din care să rezulte nivelul de capital necesar
pentru diversele tipuri de riscuri operaţionale (de exemplu, riscul pierderilor pentru întreruperea /
defectarea reţelei de calculatoare, documentare insuficientă sau fraudă).
Majoritatea băncilor de prim rang alocă în prezent peste 20% din capitalul lor riscurilor
operaţionale.
Noul Acord este format din 3 piloni (segmente):
- Cerinţe minime de capital;
- Activitatea de supraveghere bancară;
- Disciplina de piaţă.
Perioada de tranziţie privind implementarea totală a Acordului:
- noul Acord se va aplica tuturor băncilor cu activitate internaţională la fiecare nivel în cadrul
grupului bancar respectiv;
- perioada de tranziţie de 3 ani începând cu data implementării pentru aplicarea la nivel
subconsolidat poate fi stabilită pentru anumite ţări.
Perioada de tranziţie privind abordările pe baza ratingurilor interne (IRB):
- Comitetul de la Basel consideră că implementarea totală şi imediată a anumitor cerinţe minime
de capital ar putea să nu fie posibilă chiar şi pentru băncile care deţin deja sisteme sofisticate
de management al riscului de credit;
- Comitetul ia în considerare pentru expunerile de tipul corporativ, bănci, sovereigns şi retail o
perioadă de tranziţie de 3 ani, pe parcursul căreia aceste cerinţe vor fi relaxate, iar autorităţile
de supraveghere vor trebui să se asigure de implementarea completă a acestor abordări până la
finele acesteia.

CAP. III. RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE

21
 3.1. Politica BCR privind administrarea riscului de creditare

3.1.1. Principii generale

Pentru protejarea intereselor acţionarilor, deponenţilor şi celorlalţi clienţi ai săi, Banca

Comercială Română are un profil prudent de expunere la risc, care este reflectat prin întreaga activitate
desfăşurată şi prin obiectivele, politicile şi expunerea la fiecare risc semnificativ, inclusiv în ceea ce
priveşte activităţile externalizate. Activitatea de creditare se desfăşoară pe baza Planului de credite
neguvernamentale în lei şi valută. În cadrul Procedurii privind planificarea creditelor neguvernamentale
în lei şi valută sunt prezentate detaliile de elaborare trimestrială şi anuală a planului de credite14.
Analiza afacerilor clienţilor se efectuează pentru identificarea şi evaluarea capacităţii de plată,
respectiv de a genera venituri şi lichidităţi ca principală sursă de rambursare a creditului şi de plată a
dobânzii. La analiza documentelor de credite se va ţine seama de influenţa asupra mediului
înconjurător a proiectelor solicitate a fi finanţate. La acordarea produselor tip credit, banca urmăreşte ca
solicitanţii să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenţă. În acest scop, se cere
împrumutaţilor să prezinte garanţii asiguratorii potrivit principiului prudenţei bancare.
Încadrarea în limitele de expunere stabilite în raport cu riscul de ţară, sectoare de activitate,
instituţii de credit, societăţi de asigurare-reasigurare, societăţi internaţionale de factoring, fonduri de
garantare a creditelor, precum şi faţă de clienţii corporate şi debitorii unici se realizează conform
procedurilor specifice de risc.
Produsele tip credit aprobate se consemnează în documentele contractuale încheiate între bancă
şi client. Contractele de credit, cele asimilate şi contractele accesorii încheiate în scopul garantării
creditului constituie titluri executorii. Destinaţia creditelor stabilită prin documentele contractuale
încheiate este obligatorie pentru clienţii- împrumutaţi. Schimbarea destinaţiei creditului aprobat se face
numai cu acordul scris al băncii.
În categoria riscurilor semnificative se includ riscurile cu impact însemnat asupra situaţiei
patrimoniale şi / sau reputaţionale a băncii, respectiv:
♦ riscul de credit;
♦ riscul de piaţă;
♦ riscul de lichiditate;
♦ riscul operaţional;
♦ riscul reputaţional;
Modul de abordare şi expunerea la fiecare risc semnificativ se bazează pe raportul pe care banca
îl consideră acceptabil între riscul asumat şi profitul prognozat (pe total portofoliu, pe activităţi şi
tranzacţii).
Banca este în curs de implementare a unui sistem de alocare a capitalului pe principalele linii de afaceri
(corporate, retail, piaţa de capital, interbancare şi altele) care va permite orientarea resurselor
disponibile (financiare, umane, etc.) către activităţile care furnizează o rentabilitate ajustată cu riscul
(de credit, de piaţă şi operaţional) superioară unui etalon stabilit de bancă.
În acest sens, s-a realizat următoarea segmentare a clientelei nebancare:
a) pentru clienţii corporate: clienţi strategici, clienţi mari şi IMM-uri;
b) pentru clienţii retail: persoane fizice – private banking, clienţi importanţi, segmentul de bază
şi segmentul micilor întreprinzători privaţi.
Măsurile necesare pentru alinierea la standardele naţionale/ internaţionale15

14
“Norma metodologică privind creditarea persoanelor juridice”, pag. 3
15
Lectori BCR, Direcţia de Organizare şi Resurse Umane. Centrul de pregătire – “Managementul riscului de credit”, 2004

22
 În vederea administrării riscurilor semnificative care îi pot afecta activitatea şi performanţele
financiare, BCR întreprinde demersurile necesare în scopul identificării surselor de risc, evaluării şi
monitorizării expunerii băncii, stabilirii de limite de expunere la risc şi monitorizării acestora.
Riscurile semnificative sunt identificate şi evaluate atât pe ansamblul băncii, cât şi la toate nivelele
organizatorice ale acesteia, de la iniţierea fiecărei tranzacţii până la finalizarea acesteia, pentru toate
activităţile şi având în vedere posibilitatea apariţiei unor noi activităţi. Pentru identificarea şi evaluarea
riscurilor semnificative se au în vedere atât factorii interni (ex. complexitatea structurii organizatorice,
natura activităţilor desfăşurate, calitatea personalului şi fluctuaţia acestuia), cât şi factori externi (ex.
condiţii economice, schimbări legislative sau legate de mediul concurenţial în sectorul bancar, progrese
tehnologice).
Procesul de evaluare a riscurilor include identificarea atât a riscurilor care sunt controlabile de
către bancă, cât şi a celor necontrolabile.
În cazul riscurilor controlabile, banca stabileşte dacă îşi asumă aceste riscuri sau măsura în care doreşte
să le reducă prin proceduri de control;
În cazul riscurilor necontrolabile, banca stabileşte dacă le acceptă, fără a fi afectaţi indicatorii de
prudenţă bancară sau dacă elimină ori reduce nivelul activităţilor afectate de riscurile respective.
Banca efectuează sistematic o evaluare a riscurilor semnificative, care ţine cont de:
♦ implicaţiile corelării fiecărui risc semnificativ cu celelalte riscuri semnificative la care este
expusă;
♦ previzionările profitului şi fondurilor proprii pe baza unor scenarii alternative, inclusiv în
condiţii de criză, care cuprind şi o cuantificare a pierderilor maxime în condiţii extreme.
Pentru administrarea corespunzătoare a riscurilor semnificative, banca utilizează:
♦ un sistem de proceduri de autorizare a operaţiunilor afectate de riscurile respective,
constând în modul de stabilire a competenţelor/limitelor de autoritate pentru: acordarea de credite şi
produse de tip credit, plasamentele interbancare, operaţiuni cu instrumente derivate;
♦ un sistem de stabilire a limitelor de expunere la risc şi de monitorizare a acestora, care
reflectă profilul de risc ales, în conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare (constănd în
modul de stabilire a limitelor de expunere pe clienţi, pe ramuri de activitate, pe ţări, bănci, societăţi de
factoring, societăţi de asigurare - reasigurare). Limitele sunt stabilite în contextul profilului de risc
global al băncii, pentru a reflecta aspecte precum adecvarea capitalului, lichiditatea, calitatea
portofoliului de credite;
♦ un sistem de raportare a expunerilor la riscuri, precum şi a altor aspecte legate de riscuri,
către nivelele de conducere corespunzătoare (periodic sau ori de câte ori este nevoie se înintează
informări asupra evoluţiei expunerii băncii la riscurile semnificative, modul de încadrare în limitele
stabilite);
♦ un sistem de proceduri pentru situaţii neprevăzute / de criza, referitor la riscurile
semnificative, cuprinzând măsurile necesare a fi întreprinse de către bancă în vederea depistării
cauzelor crizei respective şi limitării/ reducerii efectelor acesteia;
♦ un sistem de proceduri care să prevină utilizarea necorespunzătoare a informaţiei, prin care să
se evite:
- prejudicirea directă sau indirectă a reputaţiei băncii;
- dezvăluirea informaţiilor secrete sau cofidenţiale;
- utilizarea informaţiilor de către personalul băncii pentru obţinerea unor beneficii
personale;
♦ criterii de recrutare şi remunerare a personalului, care să prevadă standarde ridicate privind
pregătirea, experienţa şi integritatea acestuia;
♦ programe de instruire a personalului.

23
Banca întreprinde măsurile necesare în vederea menţinerii unui sistem de informare adecvat pentru
identificarea, evaluarea, monitorizarea şi documentarea sistemică a riscurilor semnificative, atât la
nivelul băncii, cât şi la nivelul compartimentelor şi sediilor secundare.
Evaluarea riscurilor se realizează de către specialişti din cadrul băncii, care nu au responsabilităţi
directe în realizarea performanţei comerciale şi financiare a acesteia, urmărindu-se repartizarea
corespunzătoare a atribuţiilor la toate nivelele organizatorice şi să se asigure că personalului nu îi sunt
alocate responsabilităţi care să ducă la conflicte de interese (ex. responsabilităţi duale ale unei persoane
în domenii cum ar fi: desfăşurarea activităţii atât în front-office, cât şi în back-office, aprobarea tragerii
fondurilor şi tragerea efectivă, evaluarea documentaţiei de credit şi monitorizarea clientului după
contractarea creditului, etc.)
Banca asigură o monitorizare sistematică a conformităţii cu procedurile stabilite pentru riscurile
semnificative şi întreprinde demersurile necesare în vederea soluţionării deficienţelor constatate.

3.1.2. Politici specifice privind administrarea riscurilor

Politica privind administrarea riscului de credit

Activitatea de creditare în bancă se desfaşoară pe baza planului de credite,

care se corelează cu resursele de acoperire a acestora (pe termene şi valute) şi cu strategia, planul
financiar şi planul de afaceri ale băncii.
Banca acordă credite agenţilor economici capabili să genereze fluxuri de lichidităţi, cu reputaţie bună
în mediul de afaceri, cu rating de credit corespunzător şi persoanelor fizice care realizează venituri
sigure şi prezintă credibilitate în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor contractuale faţă de bancă.
Banca limitează accesul la credite al agenţilor economici nerentabili şi fără posibiltăţi certe de
redresare, care înregistrează pierderi din activitatea desfăşurată, au datorii restante către bugetul statului
şi bugetul asigurărilor sociale de stat, au rating de credit necorespunzător.
Banca va putea acorda credite şi alte facilităţi agenţilor economici care înregistrează
conjunctural pierderi ori acestea se datorează caracterului sezonier al activităţii desfăşurate, al căror
trend este în scădere şi companiile prezintă programe temeinice privind recuperarea şi rentabilizarea
activităţilor.
Banca nu acordă credite pentru:16
Oricare dintre urmatoarele activităţi, dacă împrumutatul nu este implicat substanţial în acestea
(activitatea respectivă este secundară, nefiind activitatea principală a împrumutatului):
♦ specularea în valute sau proprietăţi imobiliare;
♦ investiţii în valori mobiliare de orice fel;
♦ activităţile excluse de la finanţare pe criterii de mediu, prevăzute în Procedura de mediu
– BCR.
Încălcarea sau derularea de activităţi care încalcă terenuri aflate în proprietate sau în litigiu cu
cetăţeni autohtoni, fără consimţământul documentat, total al acestor persoane.
Evaluarea expunerii băncii la riscul de credit asociat clienţilor săi, persoane fizice şi juridice, se
face utilizând tehnici şi proceduri cum ar fi :
♦ analiza aspectelor financiare şi non-financiare;
♦ ratingul de credit;
♦ ratingul de flux de lichidităţi;
♦ scoringul.

16
“Norma metodologică privind creditarea persoanelor juridice”, pag. 3

24
Orice expunere înregistrată faţă de un client (debitor unic) nu poate să depăşească 25% din fondurile
proprii ale băncii. În cazul în care acest debitor unic are în componenţa sa cel puţin un membru al
Grupului BCR, expunerea băncii nu poate depăşi 20% din fondurile proprii.
Identificarea, evaluarea şi monitorizarea expunerilor mari se face conform reglementărilor în
vigoare. Orice tranzacţie care conduce la înregistrarea de expuneri mari se aprobă conform limitelor de
autoritate stabilite în reglementările interne ale băncii, respectiv de către Consiliul de Supraveghere pe
baza unui raport al Comitetului de Administrare al Riscurilor. Direcţiile implicate din Administraţia
Centrală (Direcţia de Creditare, Direcţia de Investiţii de Capital, Direcţia de Dezvoltare Afaceri
Corporate) au responsabilitatea transmiterii către Direcţia de Management al Riscurilor, a materialelor
necesare întocmirii respectivului raport. Suma expunerilor mari înregistrate de bancă nu poate depăşi
de 8 ori fondurile proprii ale băncii.
Banca monitorizează expunerea faţă de clienţii săi care au calitatea de debitori unici, precum şi
expunerea faţă de primii 100 de clienţi.
Expunerea netă faţă de persoanele cu care BCR se află în relaţii speciale nu poate depăşi 20% din
fondurile proprii ale băncii. Banca acordă împrumuturi persoanelor cu care se află în relaţii speciale,
conform limitelor de autoritate stabilite în reglementarile interne ale băncii, în prezent de către
Consiliul de Supraveghere potrivit Normei BNR nr.12/200317 privind supravegherea solvabilităţii şi
expunerilor mari ale instituţiilor de credit.
Expunerea netă înregistrată de bancă faţă de personalul propriu şi familiile acestuia, nu trebuie să
depăşească 6,5% din fondurile proprii ale băncii. Identificarea şi monitorizarea personalului propriu şi
a familiilor acestuia se face conform procedurilor în vigoare. Aprobarea solicitărilor personalului
propriu şi familiilor acestuia se face potrivit limitelor în vigoare.
Pentru evitare concentrării riscului de credit pe un număr mic de clienţi, banca urmăreşte
dispersia echilibrată a riscului de credit pe categorii de clienţi, unităţi teritoriale, zone geografice,
sectoare de activitate şi produse bancare. Astfel, banca stabileşte pe baza unui sistem de analiză tip
scoring limitele de expunere la risc a portofoliului de plasamente pe sectoare de activitate, regiuni
geografice şi produse bancare specifice.
Banca stabileşte limite de risc pentru principalii clienţi faţă de care înregistrează expunere, care
reprezintă nivelul potenţial (riscul maxim) până la care banca se poate expune faţă de un client/ debitor
unic.
Banca urmăreşte menţinerea unui echilibru între obiectivul propriu privind dispersia riscului şi cel de
interes general care vizează dezvoltarea economiei naţionale în ansamblu, cu susţinerea prioritară a
unor ramuri considerate strategice sau potenţial competitive pe piaţa internă şi externă şi evitarea
concentrării riscului de credit la nivelul sectoarelor de activitate care nu au perspective de dezvoltare
sau care acumulează pierderi şi arierate.
Banca stabileşte limite de autoritate valorice/ competenţe de aprobare pentru unităţile teritoriale
şi Centrala Băncii, care reprezintă limite maxime referitoare la aprobarea de credite, acorduri de
garantare, avaluri, competenţa de aprobare fiind în funcţie de totalul expunerii/ client ( /debitor unic),
precum şi a altor angajamente în funcţie de performanţa clientului şi natura operaţiunii bancare
solicitate.
Banca clasifică portofoliul de credite şi plasamente, constituie şi utilizează provizioane de risc
de credit având în vedere criteriile stabilite de Banca Naţională a României, ratingul intern al băncii şi
practica internaţională.
La acordarea creditelor, banca are în vedere întotdeauna principiul că prima sursă de rambursare a
creditului o constituie capacitatea împrumutatului de a genera lichidităţi (pentru persoanele juridice),
respectiv de a obţine venituri certe pentru persoanele fizice.

17
Publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din 21 ianuarie 2004

25
Banca poate realiza dispersia riscului de credit faţă de un client cu expunere mare prin sindicalizarea
împrumuturilor înregistrate faţă de acesta cu societăţi bancare, inclusiv pentru avaluri şi garanţii emise.
În vederea evaluării expunerii băncii sau a bonităţii clienţilor, este obligatorie consultarea
informaţiei de risc bancar înscrisă în Arhiva Centralei Riscurilor Bancare (CRB) sau a altor entităţi cu
activitate similară, înainte de acordarea oricărui produs tip credit unui client, persoană fizică sau
juridică, indiferent de nivelul expunerii totale a BCR faţă de clientul respectiv. În acest sens se vor
folosi şi informaţiile furnizate de Biroul de Credit, care a devenit operaţional în cursul anului 2004,
pentru persoane fizice şi persoane fizice autorizate identificate cu cod numeric personal, precum şi
informaţiile existente în Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare şi în baza de date a Centralei
Incidentelor de Plăţi (CIP).

Politica privind administrarea riscului de bancă

Riscul de bancă (cunoscut şi sub denumirea de risc de contrapartidă interbancară) corespunde

riscului asumat de bancă în legătură cu o instituţie de credit naţională sau străină. Acesta reprezintă
riscul ca o bancă să acorde un împrumut/ să efectueze un plasament la o altă bancă, pe care aceasta nu-l
rambursează, având ca efect înregistrarea de pierderi de capital şi de dobânzi, parţiale sau totale.
În cadrul activităţii desfăşurate pe piaţa interbancară internă şi internaţională, banca selectează băncile
interne/ externe printr-o evaluare corespunzătoare pe baza rating-urilor şi a altor informaţii financiare şi
non-financiare şi o supraveghere frecventă a contrapartidelor.
Banca evaluează riscul de bancă parteneră utilizând metode, proceduri şi tehnici folosite pe plan
internaţional, luând în considerare elemente cum ar fi:
♦ performanţa financiară a băncii analizate;
♦ structura acţionariatului;
♦ poziţia băncii în ţară şi în lume;
♦ istoricul băncii;
♦ achiziţii;
♦ fuziuni;
♦ ratingul acordat de agenţiile internaţionale de rating;
♦ anul înfiinţării, opinia şi reputaţia auditorului.
O bancă din orice ţară nu poate avea un rating superior ratingului suveran (ratingului de ţară).
Banca stabileşte şi monitorizează limite de expunere la risc faţă de băncile corespondente, pe categorii
de tranzacţii, în echivalent Euro, pe care le revizuieşte o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie.
Expunerea maximă pe care BCR poate să o înregistreze faţă de o bancă este calculată atât sub
forma unui procent din capitalurile proprii ale BCR, conform practicilor internaţionale, cât şi ca procent
din capitalurile acţionarilor băncii respective.
Banca stabileşte limite de expunere la risc faţă de societăţile internaţionale de factoring. Analiza
societăţilor internaţionale de factoring are la bază modelul scoring (al numărului de puncte), prin care
societăţile sunt împărţite în categorii de risc.

3.1.3. Politici sectoriale de administrare a riscului de credit

Se referă la pericolul concentrării excesive a creditelor faţă de o anumit ramură. Astfel se vor lua
anumite măsuri:
♦ banca analizează situaţia existentă la nivelul fiecărei ramuri de activitate şi stabileşte modul
de alocare a expunerii sale pe sectoare de activitate;
♦ banca foloseşte un sistem de analiză tip scoring care are la bază o serie de indicatori de
evaluare a performanţelor fiecărei ramuri pentru a stabili limitele de expunere pe ramuri;
26
 ♦ criteriile de apreciere a performanţelor unei ramuri de activitate avute în vedere sunt
următoarele:
- creditele restante şi ponderea acestora în totalul creditelor angajate, dobânzile restante
pe ramuri de activitate;
- calitatea portofoliului de împrumuturi şi volumul provizioanelor specifice de risc;
- rentabilitatea ramurii în raport cu volumul creditelor angajate de unităţile cu pierderi;
- ponderea creditelor acordate sectorului privat în total ramură, volumul arieratelor
înregistrate de clienţi faţă de furnizori şi buget;
♦ pe baza scoring-ului mediu calculat, se stabileşte politica băncii.

3.2. Analiza riscului de creditare

Procesul de analiză a calităţii portofoliului de credite constituie o acţiune care se repetă,

parcurgând mai multe etape, dintre care se detaşează două:
♦ momentul ce precede acordarea creditelor şi care include, în principal, analiza financiară a
clientului, respectiv analiza internă, la care se aduc în completare şi aspecte nefinanciare;
♦ etapa acordării şi post-acordării creditului, care presupune o atentă supraveghere a
clientului beneficiar de împrumut, a modului în care se rambursează ratele de credit şi se plătesc
dobânzile.
Analiza se concentrează în principal pe eventualele modificări ale calităţii portofoliului de
credite, faţă de momentul acordării împrumuturilor şi condiţiilor iniţiale stabilite ale băncii pentru
derularea acestora, datorită unor factori imprevizibili.
Există condiţii reglementate de care orice bancă trebuie să ţină seama (cele date de BNR ),
precum şi propriile norme şi proceduri.
Analiza calităţii portofoliului de credite se face în contextul luării în calcul şi a acestor elemente de
expunere, până la bariera reglementată în principal prin normele băncii centrale.
Analiza şi calificarea portofoliului se face în vederea şi evaluarea performanţelor financiare ale
împrumutatului, precum şi serviciul datoriei acestuia.
Agenţii economici sunt clasificaţi în 5 categorii (A, B, C, D, E) în vederea determinării
performanţelor financiare:18
♦ Categoria A: performanţe financiare foarte bune ce permit achitarea la scadenţă a
dobânzilor şi a ratei, se prefigurează că se menţine în perspectivă un nivel ridicat al performanţelor
financiare;
♦ Categoria B: performanţele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pote menţine
acest nivel în perspectivă mai îndelungată;
♦ Categoria C: performanţele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendinţă de
înrăutăţire;
♦ Categoria D: performanţe financiare în scădere şi cu o evidentă ciclicitate la intervale
scurte de timp;
♦ Categoria E: performanţele financiare arată pierderi şi există perspectiva clară că nu pot
fi plătite nici ratele, nici dobânzile.
Această încadrare a agenţilor economici se face pe baza analizei financiare ce permite atribuirea
unui punctaj. Serviciul datoriei este apreciat astfel:
♦ bun – în situaţiile în care ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţă sau cu o întârziere de
maxim 7 zile;
♦ slab – în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu întârziere de până la 30 de zile;
18
Ion Niţu – “Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, Bucureşti, 2000, pag. 112

27
 ♦ necorespunzător – în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de
peste 30 de zile.
În analiza destinată aprecierii serviciului datoriei şi apoi a calităţii portofoliului de împrumuturi,
banca se confruntă cu situaţii în care unităţile beneficiază de mai multe categorii de credite (lei, valută,
pe termen scurt, pe termen lung, etc.) şi în care trebuie aplicate provizioane acoperitoare pentru
unităţile proprii.
Serviciul datoriei unui agent economic faţă de bancă va fi unic şi se va stabili în funcţie de
modul de achitare a datoriilor împrumutatului (credite şi dobânzi), indiferent dacă acestea provin de la
creditele în lei sau de la cele în valută.
În politica de creditare, banca utilizează şi restricţiile menite să elimine riscul acestei activităţi.
Astfel banca nu acordă credite:
- agenţilor economici cu pierderi, fără perspectivă de redresare;
- agenţilor economici care nu contribuie cu capital propriu la finanţarea mijloacelor circulante
sau a investiţiilor;
- unităţilor economice reorganizate sau lichidate.

3.2.1. Indicatorii riscului de creditare

Aproape toate băncile, într-o măsură mai mică sau mai mare, îşi asumă riscul de creditare, ceea
ce presupune necesitatea analizei atente a modului în care evoluează în timp calitatea portofoliului de
credite, cu impact deosebit asupra profitabilităţii, adecvării capitalului şi încrederii generale în banca
respectivă.
Indicatorii riscului de creditare sunt:19
1. (volumul creditelor restante / total credite) x 100
2. (volumul creditelor neperformante / total credite) x 100
3. (rezerve pentru pierderi din credite / total credite )x 100
4. (provizioane pentru pierderi din credite / pierderi nete) x 100
5. (profitul brut / provizioane pentru pierderi din credite) x 100

În ceea ce priveşte primele două rapoarte, este de dorit ca ele să aibă valori minimale (tinzând
spre 0 în primul caz şi în jur de 1 în cazul al doilea), creditele restante, dar mai ales cele neperformante
grevând activitatea şi rezultatele financiare ale băncii. Aceste categorii de credite generează una dintre
problemele de fond ale sistemului bancar din economiile în tranziţie, confruntate cu puternice
dezechilibre micro şi macroeconomice.
Indicatorul nr.3 exprimă sintetic expectaţiile manageriale privind evoluţia calităţii portofoliului
de împrumuturi;
Indicatorul nr.4 reflectă nivelul de prudenţă adoptat de bancă în politica sa de creditare;
Raportul nr.5 reprezintă costul acoperirii riscului de creditare asumat de bancă.
Deşi nici unul dintre indicatorii menţionaţi nu reprezintă un predictor perfect, putem afirma că
nivelul necorespunzător al unuia dintre aceştia constituie în sine un barometru al viitoarelor probleme
de creditare.

3.2.2. Instrumente şi tehnici de management pentru analiza riscurilor de

creditare

19
Ion Niţu – “Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, Bucureşti, 2000, pag. 148

28
 Pentru realizarea obiectivului, banca trebuie să analizeze critic solicitările de creditare şi
expunerea respectivă la risc, pentru a putea cuantifica nivelul de risc asumat. Riscul de creditare trebuie
evaluat prin comparaţie cu beneficiile pe care banca se aşteaptă să le obţină din acordarea creditelor.
Aceste beneficii se împart în:
-beneficii directe care reprezintă dobânzile şi comisioanele încasate
la creditul acordat;
- beneficiile indirecte care constau în iniţierea sau menţinerea unei relaţii cu clientul care
poate referi bănci depozite mai mari sau cere o varietate mai mare de servicii.
Evoluţia riscului de creditare are dimensiuni calitative şi cantitative. Astfel vom dezbate cele
două dimensiuni:
- dimensiunea calitativă a evaluării riscului este, în general, mai greu de estimat. Se referă la
obţinerea de informaţii în legătură cu responsabilitatea financiară a clientului, determinarea scopului
real pentru care acesta doreşte credit, identificarea riscurilor cu care confruntă activitatea clientului,
ţinând cont de tendinţele de evoluţie a condiţiilor economice în viitor şi estimarea eforturilor reale pe
care clientul la va face în vederea rambursării.
- dimensiunea cantitativă a evaluări riscului în analiza istoricului datelor financiare ale
clientului şi proiectarea viitoarelor rezultate financiare, pentru a evalua capacitatea clientului de a
rambursa la timp creditul şi capacitatea reală de a supravieţui în cazul apariţiei unor fenomene
economice adverse.

3.2.3. Principiile analizei riscului de creditare

Analiza riscului de creditare este realizată prin evaluarea bonităţii clientului, a posibilităţilor
sale reale de rambursare a creditelor la scadenţă. Acestea presupun organizarea analizei clientului pe
baza unor principii care să asigure luarea în considerare a tuturor aspectelor financiare şi nefinanciare
care au impact asupra clientului, a activităţii sale, a profitului său, a capacităţii sale de rambursare.
Aceste principii sunt cunoscute sub denumirea de cei şase C ai creditului: Caracterul, Capacitatea,
Cash-ul, Colateralul, Condiţiile, Controlul.20
Pentru a acorda credite banca trebuie să fie satisfăcută de toate aceste aspecte care privesc fiecare
principiu în parte.
Caracterul: în analiza caracterului clientului, banca va trebui să se convingă de bunele intenţii în
utilizarea creditului şi în rambursarea acestuia.
Capacitatea: banca trebuie să verifice capacitatea legală, legitivitatea clientului de a cere credit,
dacă are competenţă legală de a cere un credit şi statutul juridic care să ofere legalitatea semnăturii sale
pe un contract de credit.
Cash-ul: banca verifică existenţa a trei surse de fonduri pe care un agent economic le poate
utiliza la rambursarea unui credit:
- fluxul de cash (numerar) din activitatea curentă;
- vânzarea unor active;
- emisiunea de titluri de capital sau de credit.
Colateralul: în evaluarea colateralului, banca trebuie să analizeze activele clientului, nu numai
pentru a estima posibilitatea de realizare a eventualei garanţii, ci şi pentru a vedea capacitatea acestor
active de a susţine în continuare activitatea clientului.
Controlul: cuprinde verificarea impactului unei modificări în legislaţie care afectează
activitatea clientului şi asigurarea faptului că împrumutul acordat satisface standardele băncii şi ale
autorităţilor de reglementare în ceea ce priveşte calitatea creditului.

20
Ioan Trenca – “Metode şi tehnici bancare”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2002, pag. 169

29
Deci banca trebuie să facă o analiză financiară a activităţii clientului (bazată pe raporturile sale
financiare) şi o analiză nefinanciară (care să vizeze aspecte legate de organizarea, managementul,
marketingul său), având la dispoziţie informaţii cât mai multe, din surse autorizate. De asemenea, asta
nu este tot, banca trebuie să cerceteze ce sumă este necesară şi în ce scop, ce garanţii oferă potenţialul
client, ce posibilităţii de rambursare are acesta, etc. Banca poate contacta alte bănci pentru a afla ce
experienţă au avut la rândul lor cu clientul respectiv.

3.2.4. Analiza economico-financiară a clienţilor

Banca realizează analiza economico-financiară pentru a stabili situaţia economico-financiară a

clientului care este indispensabilă pentru decizia de creditare. Această analiză conţine:
♦ analiza bilanţului care presupune:
- examinarea bilanţurilor şi a situaţiilor pe 3 perioade de timp anterioare, respectiv ultimii 2
ani consecutivi încheiaţi (2 bilanţuri) şi ultima situaţie contabilă periodică (balanţa de verificare) iar în
cazul clienţilor a căror activitate se desfăşoară de mai puţin de 2 ani se vor prezenta la bancă ultimul
bilanţ încheiat şi 2 balanţe de verificare sau ultimele 3 balanţe de verificare;
- analiza imobilizărilor corporale şi necorporale şi a surselor de acoperire a acestora;
- analiza decontărilor, datoriilor şi obligaţiilor faţă de terţi;
- analiza costurilor, în vederea dimensionării corecte a volumului de credite pentru activele
circulante care fac obiectul creditării.
♦ analiza veniturilor, cheltuielilor şi contului de profit şi pierdere, care
presupune:
- analiza rezultatelor activităţii şi a profitului obţinut;
- analiza repartizării profitului net ;
- analiza pierderilor înregistrate şi posibilităţile de recuperare a lor.
♦ analiza fluxului de lichidităţi pe perioada următoare, presupune ca pe baza evoluţiei
din perioada anterioară a portofoliului de contracte de aprovizionare şi desfacere şi a programului de
producţie/ activitate, să se prognozeze:
- posibilităţile clientului- solicitant de a genera în viitor lichidităţi;
- capacitatea clientului- solicitant de a-şi onora obligaţiile de plată
viitoare.

3.2.5. Analiza nefinanciară a clienţilor

Analiza nefinanciară vine în completarea analizei financiare a clientului, pentru confirmarea

rezultatelor obţinute din analiza financiară, pentru clarificarea semnelor de întrebare rămase şi, în
general, pentru obţinerea unei imagini cât mai reale despre un client. Ea se derulează într-un cadru mai
puţin formal, prin vizite la sediul clientului şi discuţii cu conducerea şi, eventual, cu acţionarii şi
salariaţii firmei.
Principalele aspecte vizate sunt: activitatea desfăşurată, modul de conducere, segmentele de
piaţă obţinute de client, clienţii şi furnizorii acestuia, investiţiile sale financiare, strategia lui, etc.
Principala metodă de analiză nefinanciară este analiza SWOT21. Aceasta este o metodă care
se bazează pe tehnica investigării, adică metoda chestionării.
Numele acestei metode provine de la cuvintele englezeşti: Strenghts – puncte tari, Weaknesses –
puncte slabe, Opportunities – posibilităţi, Threats – ameninţări. Deci putem spune că, cu ajutorul
acestei metode sunt depistate punctele tari ale companiei, adică baza succesului ei, care poate fi o
21
“Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, Bucureşti, 2000, pag. 185

30
conducere puternică, abilă şi eficientă, având calităţi morale deosebite, dominând piaţa produselor;
punctele slabe care sunt diversele lipsuri ale companiei referitoare la tehnologie, înlocuirea
personalului necalificat cu cel calificat, etc.; scoate în evidenţă posibilităţile care există, adică acei
factori externi, conjuncturali, pe care compania poate să-i considere favorabili pentru activitatea ei
(reduceri de impozite, subvenţii) şi de asemenea se scot în evidenţă şi ameninţările care pot fi acele
evenimente care pot sau nu să influenţeze activitatea companiei. Astfel compania nu trebuie să le
ignore ci ea trebuie să acopere aceste riscuri.
După cum am prezentat mai sus, factorii nefinanciari care influenţează activitatea clientului pot
fi: interni şi externi.
Factorii nefinanciari interni se referă la:
♦ conducerea activităţii (managementul), adică:
-pregătirea profesională, prestigiul şi experienţa în ramura sau sectorul de activitate;
-experienţa în funcţii de conducere şi reputaţia echipei manageriale;
-conducerea care poate fi asigurată de o echipă sau de o singură persoană (de preferat ar fi ca
aceasta să fie o echipă pentru că este cunoscut faptul că o conducere în echipă oferă rezultate
pozitive);
-asigurarea succesiunii manageriale;
-se urmăreşte ca gradul de participare al echipei la capitalul societăţii să fie cât mai mare;
-structura conducerii, specializarea în funcţie de aptitudinile în domeniile tehnic, financiar -
contabil, marketing, etc.;
-se urmăreşte calitatea sistemului informaţional;
-capacitatea de a se achita de obligaţii;
-de asemenea se mai urmăreşte perioada de rotaţie a personalului care poate constitui un
semnal.
♦ activitatea clientului, adică:
- evoluţia activităţii şi profitul acesteia;
- caracterul activităţii: permanent, sezonier, ciclic;
- sfera de activitate: producţie, comerţ, prestări servicii, etc.;
- produsele şi serviciile sunt de strică necesitate/ de lux, de serie/ unicat, vechi/ noi,
competitive/ mai puţin competitive, profitabile/ neprofitabile;
- importul;
- concurenţii: numărul şi mărimea concurenţilor, reputaţia lor, caracteristicile produselor
fabricate, etc.;
- segmentul de piaţă deţinut: în creştere/ declin, cuantificabil ori necuantificabil;
- portofoliul de clienţi al acestuia: numărul, reputaţia, dependenţa de anumiţi clienţi,
modalitatea de vânzare: pe credit comercial/ cu plata imediată;
- relaţiile cu furnizorii: număr, dependenţă de anumiţi furnizori, modalitatea de vânzare/ la un
anumit timp de la vedere;
- politica de preţuri: nivelul faţă de concurenţi, facilităţi;
- publicitate şi reclamă;
- resursele materiale: clădiri, maşini, instalaţii, mijloace de transport ( proprietate, metode de
evaluare, de amortizare, stare fizică, fiabilitate, finanţare, etc.);
- resurse umane: evaluarea angajaţilor din punct de vedere al pregătirii profesionale,
priceperii, eficienţei, costul personalului, disponibilitatea de înlocuire, fluctuaţia personalului,
relaţii conducere – personal – sindicat, etc.;
♦ strategia, adică:
- existenţa unei strategii pe următorii 3-5 ani şi ca aceasta să fie realistă, realizabilă cu orice
risc;
31
 - modalităţiile de realizare a strategiei propuse;
- alternative şi implicaţii în cazul nerealizării strategiei propuse;
- existenţa sau nu a planurilor de restructurare şi redresare financiară.
Factorii nefinanciari externi se referă la:
♦ domeniul de activitate, adică caracteristicile domeniului de activitate din punct de vedere al
competitivităţii, profitabilităţii, tehnologizării, cheltuielilor de capital, costuri fixe ridicate sau
reduse, principalele firme care evoluează în respectivul domeniu de activitate;
♦ încadrarea activităţii clientului în politica economică generală şi în tendinţele strategiei
viitoare privind domeniul respectiv de activitate;
♦ impactul legislaţiei asupra activităţii clientului;
♦ impactul unor factori macroeconomici asupra activităţii clientului;
♦ dependenţa şi poziţia geografică faţă de sursele de aprovizionare şi pieţele de desfacere,
faţă de cele de transport, etc.;
♦ caracteristicile sociale ale pieţelor de desfacere: obiceiurile alimentare, înclinaţie spre un
anumit tip de consum, religie.
Rezultatele analizei aspectelor nefinanciare privind clienţii se vor utiliza de către bănci în:
fundamentarea deciziei de preluare a unor noi clienţi sau de creditare, în analiza situaţiei clienţilor şi
a calităţii portofoliului de credite, etc.

3.3. Utilizarea ratingului de credit ca instrument de evaluare a riscului de

credit, în cazul clienţilor corporate

Ratingul de credit reprezintă un calificativ exprimat numeric, aferent calităţii

portofoliului de împrumuturi al fiecărei unităţi bancare teritoriale.
Scopul introducerii ratingului de credit este acela de a diferenţia nivelurile de risc în cadrul
portofoliului de împrumuturi al băncii pentru:
♦ evitarea situaţiei grupării creditelor în categoriile cu risc major;
♦ determinarea trendului calităţii portofoliului astfel încât să se poată întreprinde măsurile
necesare pentru a evita o deteriorare în timp a acestei calităţi;
♦ asigurarea managementului riscului de credite şi protecţia corespunzătoare a băncii
împotriva acestui risc.
Ratingul de credit exprimat printr-un calificativ reprezintă opinia băncii în ceea ce priveşte
capacitatea economică şi conectarea juridică a firmei de a-şi îndeplini integral, în permanenţă şi la
timp, obligaţiile de plată asumate faţă de bancă.
Ratingul de credite se bazează atât pe comparaţia de ordin statistic (istoric), cât şi pe analiză şi
prognoză.
Sistemul de rating de credite al BCR este de tip bi-dimensional, prin coroborarea rezultatelor
analizei criteriilor cantitative (cuantificabile) cu cele calitative (necuantificabile) ale clientului.22
În cadrul criteriilor cantitative stabilite pentru clienţii băncii, agenţi economici, se cuprind:
♦ indicatorii de bonitate înregistraţi de aceştia (lichiditate patrimonială, solvabilitate
patrimonială, profitabilitate, grad de îndatorare);
♦ unele criterii de natura trendului cifrei de afaceri;
♦ ponderea exportului în cifra de afaceri realizată de client;
♦ surse de rambursare.
Pentru fiecare din aceste criterii, nivelurile de încadrare sunt stabilite în funcţie de ramura de
activitate din care face parte clientul, astfel încât în final, scorul obţinut să aibă un grad ridicat de
22
“Norma metodologică privind creditarea persoanelor juridice”, pag. 10

32
relevanţă din punctul de vedere al standingului financiar al clientului şi în funcţie de specificul fiecărei
industrii.
Criteriile calitative stabilite pentru clienţii băncii se bazează pe analiza calităţii acţionariatului,
managementului, gradului de îndeplinire a condiţiilor de eligibilitate, a strategiei adoptate de client,
condiţiile de piaţă în care acesta îşi desfăşoară activitatea, a realităţii raportărilor contabile şi natura
colateralelor.
Determinarea ratingului de credite conduce la încadrarea clientului în una dintre cele cinci
categorii de performanţă financiară (A,B,C,D,E).
Nivelul cel mai bun al ratingului de credit este 1, iar cel mai slab 5; un credit cu ratingul 5 este
considerat pierdere, ratingul 3 şi 4 fiind, de regulă, nivelul acceptabil pentru bancă.
Ratingul de credit se calculează atât pe baza situaţiilor contabile periodice pentru a se cunoaşte
în mod real şi obiectiv calitatea şi structura de ansamblu a portofoliului de împrumuturi al băncii, dar şi
ca obiectiv strategic de atins în perioada următoare privind calitatea portofoliului de credite, ca pârghie
a managementului riscului de credit.
În vederea monitorizării stricte a ratingurilor acordate clienţilor s-a aprobat efectuarea de către
Direcţia de Management al Riscurilor, Serviciul Managementului Riscului de Credit a operaţiunilor de
calcul, respectiv validarea / invalidarea ratingurilor de credite pentru clienţii corporate.
Măsurile întreprinse în acest scop sunt următoarele:
♦ pentru un eşantion format din primii 50 de clienţi din categoria corporate, se va aplica
măsura de calcul, respectiv validarea / invalidarea ratingului de credit, urmând ca acest eşantion să fie
extins gradual. Ratingul de credite se calculează la nivelul entităţii economice cu personalitate juridică
şi nu la nivelul debitorului unic sau al grupului;
♦ calculul, respectiv validarea / invalidarea ratingului de credite se va realiza trimestrial de
Direcţia de Management al Riscurilor, Serviciul Managementul Riscului de Credit, pe baza:
1. informaţiilor proprii referitoare la clienţii respectivi (ce se vor constitui într-o Fişă
pentru fiecare client), pe baza situaţiilor financiare disponibile la 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi
31 decembrie ale fiecărui an;
2. altor informaţii disponibile la nivelul BCR.
În cazuri deosebite Direcţia de Management al Riscurilor va putea revizui ratingul de credit şi în
cursul trimestrului curent pe baza evoluţiei şi informaţiilor noi apărute.
În ceea ce priveşte prima operaţiune de validare / invalidare a ratingului de credite, unităţile teritoriale
transmit operativ Direcţiei de Management al Riscurilor, Serviciul Managementul Riscului de Credit,
prin e-mail sau letric, ratingul de credit propus, care va fi însoţit de anexa “Fişă de determinare a
performanţei financiare a agentului economic”, rezultată din aplicaţia “Analiza internă” dupa
introducerea datelor din balanţa de verificare la datele de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie sau 31
decembrie, dupa caz.
♦ Direcţia de Management al Riscurilor va comunica operativ unităţilor bancare teritoriale şi
direcţiilor de specialitate din Centrala băncii calculul, respectiv validarea / invalidarea ratingului de
credit pentru clienţii din eşantion aflaţi în portofoliul acestora.
În funcţie de ratingul de credit determinat de Direcţia de Management al Riscurilor, se stabileşte
tendinţa expunerii băncii faţă de clientul respectiv, astfel:

Rating Tendinţa expunerii

Între 1 – 2 Majorare
Între 2,01 – 3 Menţinere şi creştere prudentă
Între 3,01 – 4 Menţinere şi chiar reducere
Între 4,01 – 5 Reducere

33
 ♦ Ratingul de credite pentru primii 50 de clienţi ai băncii va fi avut în vedere de către entităţile
funcţionale din Administraţia centrală şi de unităţile bancare teritoriale la analiza acordării şi revizuirii
diferitelor facilităţi (credite, garanţii, acreditive, avaluri), acordate de bancă clienţilor săi, precum şi la
analiza şi clasificarea portofoliului de credite şi constituirea provizioanelor specifice de risc.

3.4. Modalităţi de gestionare a riscului în activitatea de creditare

Riscul de creditare este cel mai important dintre riscurile pieţei serviciilor bancare, fiind o
consecinţă directă a deprecierii valorii datorită falimentului debitorului sau nerambursării creditului.
Băncile gestionează acest risc, în principal, prin,:
♦ decizii echilibrate de creditare, prin care riscul creditului este corect evaluat şi apreciat;
♦ asigurarea unor debitori diverşi, astfel încât pierderile să nu fie concentrate în timp;
♦ cumpărarea de garanţii de la terţe părţi (exemplu asigurarea creditelor) astfel că riscul de
faliment este total sau parţial transferat de la creditori;
Astfel pentru o mai bună gestionare a riscului în activitatea de creditare, banca îşi stabileşte
limite de risc pentru fiecare client al său faţă de care înregistrează expunere.
Limita de risc reprezintă nivelul maxim potenţial la care se poate expune banca faţă de un singur
debitor, provenind din credite, scrisori de garanţie, avaluri, efecte de comerţ scontate, investiţii în
acţiuni şi alte valori mobiliare, alte facilităţi, fiind stabilită de bancă pe baza tuturor informaţiilor
financiare şi nefinanciare disponibile în raport cu debitorul respectiv.
Stabilirea limitelor de risc se face pe baza analizei interdependente a aspectelor financiare şi
nefinanciare, care caracterizează activitatea clientului, a reputaţiei de care acesta se bucură în
comunitatea de afaceri internă şi internaţională, indicatori de nivel, de structură şi de performanţă.
Limitele de risc se stabilesc pentru fiecare client, pe total şi în structură, cât şi pentru debitorii
unici, care cumulează riscul fiecărei unităţi componente, cu sau fără personalitate juridică. Acestea se
revizuiesc periodic, în funcţie de noile evoluţii şi aspecte apărute. Pentru clienţii cu un standing
financiar ridicat şi cu serviciul datoriei bun, având posibilităţi certe de păstrare a acestui standing în
perioada următoare, limita de risc poate fi majorată sau, dimpotrivă, redusă dacă nivelul indicatorilor
scade.
În cadrul limitelor de risc aprobate pe total debitor unic, limita de risc reprezintă suma limitelor
de risc pentru fiecare unitate componentă a grupului.
Banca monitorizează permanent încadrarea angajamentelor în limitele de risc stabilite, fiind
interzisă depăşirea neautorizată a limitelor de risc.
De asemenea, pentru ca un risc de creditare să poată fi micşorat la maximum, aceasta presupune
utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc, componente care pot fi împărţite
în două categorii:
♦ riscul tranzacţiei – care se referă la diferite aspecte funcţionale şi operaţionale
ale riscului afacerilor;
♦ riscul propriu-zis – care se referă la probabilitatea afacerii.
Riscul afacerii acoperă nu numai natura, structura, suma creditului şi perioada de risc, dar şi
direcţia de administrare a reţelei şi implicaţiile de natură juridică, politică, economică şi practică faţă de
împrumut.
Riscul propriu-zis de credit presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenţei
clientul va putea să-şi achite obligaţiile asumate faţă de bancă. De aceea, banca trebuie să evalueze
toate componentele riscului faţă de client.
Pentru a preveni pierderile potenţiale la creditare, băncile îşi dezvoltă tehnici adecvate pentru
acoperirea acestui tip de risc, cum sunt:

34
 ♦ buna cunoaştere a clienţilor (juridic, economic, financiar, comportamentul în
relaţia de bancă);
♦ analiza creditului;
♦ calitatea şi structura sursei de rambursare;
♦ calitatea şi structura garanţiilor;
♦ administrarea portofoliului de credite;
♦ respectarea normelor date de către BNR.
Riscul de credit reprezintă o componentă fundamentală a riscului bancar, a cărui gestiune este
reglementată unitar, pe baza Legii bancare nr. 58/1998, a normelor emise de BNR, precum şi la nivelul
fiecărei societăţi bancare, în parte, conform reglementărilor şi procedurilor proprii de management ale
riscurilor.
Potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a României, limita minimă a indicatorului de
solvabilitate, calculat ca raport între nivelul fondurilor proprii şi expunerea netă aferentă activelor
bilanţiere şi elementelor din afara bilanţului este de 12%, iar limita minimă a indicatorului de
solvabilitate, calculat ca raport între nivelul capitalului propriu şi expunerea netă este de 8%.

3.5. Măsuri de protecţie a băncii împotriva riscului

Pornind de la faptul că riscurile pot fi cunoscute, pot fi comensurate, pot fi diminuate, dar
niciodată nu pot fi eliminate în totalitate, de altfel cel mai mare risc este acela de a ignora riscul,
băncile au posibilitatea de a se proteja împotriva acestora atât preventiv, cât şi ulterior, când riscurile s-
au produs deja.
Printre măsurile legale de acoperire a eventualelor pierderi, provenite din nerecuperarea la
scadenţă a unor credite, dobânzi şi alte creanţe ale băncii enumerăm:
♦ fonduri de rezerve cu caracter general;
♦ provizioane specifice de risc;
♦ ratingul de credite;
♦ alte modalităţi specifice băncilor.
În conformitate cu prevederile Legii bancare şi reglementărilor prudenţiale în vigoare, băncile au
posibilitatea să-şi constituie din profitul brut rezerva generală pentru riscul de credit, în limita a 2% din
soldul creditelor, rezervă care se utilizează pentru acoperirea eventualelor pierderi din credite, rămase
după epuizarea celorlalte căi de recuperare, inclusiv prin valorificarea garanţiilor.
Conform modificării rezerva generală pentru riscul de credit se va înlocui cu fondul pentru
riscuri bancare generale. Astfel, băncile trebuie să repartizeze din profitul contabil rămas după
deducerea impozitului pe profit sumele destinate constituirii unui fond pentru riscuri bancare generale,
în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de riscuri specifice activităţii bancare, aşa cum sunt
stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României.
Fondul pentru riscuri bancare generale se utilizează exclusiv pentru acoperirea de pierderi din
credite şi alte active purtătoare de riscuri specifice activităţii bancare şi numai în situaţia în care au fost
folosite integral provizioanele specifice de risc de credit constituite şi au fost epuizate toate celelalte
măsuri legale de recuperare a creditelor şi de acoperire a eventualelor pierderi aferente acestora.
Băncile au, de asemenea, posibilitatea să repartizeze 20% din profitul brut, pentru constituirea
unui fond de rezervă, până când fondul astfel constituit devine egal cu capitalul social şi apoi, o cotă de
maxim 10%, până în momentul în care fondul devine de două ori mai mare decât capitalul social.
După atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezervă se poate face din
profitul net.

35
 Din acest fond se pot acoperi eventualele pierderi înregistrate de bancă în exerciţiile financiare
precedente şi la închiderea exerciţiului financiar curent.
În proiectul de modificare a Legii bancare s-a prevăzut şi schimbarea cotei, a modului de calcul
a fondului de rezervă, respectiv cota, aplicată profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe
profit, s-a redus la 5%, până când fondul de rezervă astfel constituit devine de două ori mai mare decât
capitalul social.
Băncile sunt obligate ca, în scopul protejării capitalului propriu, precum şi a depozitelor
persoanelor fizice şi juridice şi a acoperirii eventualelor credite pe termen scurt, mediu şi lung, care
prezintă incertitudini în recuperare, să constituie anumite rezerve denumite provizioane specifice de
risc de credit şi de dobândă.
Pentru aceasta creditele şi plasamentele băncilor trebuie clasificate lunar, prin aplicarea
simultană a criteriilor privind serviciul datoriei, performanţa financiară şi iniţierea de proceduri
judiciare, în următoarele categorii:
♦ standard;
♦ în observaţie (numai pentru creditele acordate clientelei din afară sectorului
instituţiilor de credit);
♦ substandard (numai pentru creditele acordate clientelei din afara sectorului
instituţiilor de credit);
♦ îndoielnic (numai pentru creditele acordate clientelei din afara sectorului
instituţiilor de credit);
♦ pierdere.
Prin serviciul datoriei se înţelege capacitatea debitorului de a-şi onora datoria la scadenţă,
exprimată ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenţei.
Performanţa financiară este un indicator care reflectă potenţialul economic şi solicitarea
financiară a unei entităţii economice, obţinute în urma analizării unui ansamblu de factori cantitativi.
Iar iniţierea de proceduri juridice este reprezentată de cel puţin una dintre următoarele măsuri
luate în scopul recuperării creanţelor:
♦ darea de către instanţă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (pentru
persoane juridice);
♦ declanşarea procedurii de executare silită faţă de persoanele fizice sau juridice.
Determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit aferente unui credit sau
plasament se face parcurgând următoarele etape:
♦ determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit, astfel:
- prin deducerea din expunerea băncii faţă de debitor a garanţiilor acceptate a fi luate în
considerare în cazul unui credit clasificat în categoria „standard”, „în observaţie”, „substandard”,
„îndoielnic” şi „pierdere”, în situaţia în care nu s-au iniţiat proceduri juridice şi în situaţia în care toate
sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile;
- prin luarea în considerare a întregii expuneri, indiferent de garanţii, în cazul unui credit
clasificat în categoria „pierdere”, în situaţia în care s-au iniţiat proceduri juridice sau în situaţia în care
cel puţin una dintre sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 90 zile,
precum şi în cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare aferentă acestuia;
♦aplicarea coeficientului de aprovizionare asupra bazei de calcul obţinute;

Coeficientul de aprovizionare asupra bazei de calcul

Categoria de clasificare Coeficient
Standard 0
În observaţie 0.05
Substandard 0.2
36
 Îndoielnic 0.5
Pierdere 1
Ceea ce mai poate diminua expunerea băncii faţă de entitatea de risc sunt garanţiile şi acestea
pot fi clasificate în:
♦ garanţii personale, care se referă la garanţii furnizate de terţi (de exemplu: cauţiunea,
avalul);
♦ garanţii reale, care se referă la bunuri corporale sau necorporale primite în garanţie (de
exemplu: ipoteca, garanţii reale mobiliare cu deposedare, inclusiv depozitul colateral, garanţii reale
mobiliare fără deposedare, etc.);
♦ garanţii intrinseci, care se referă la garanţii incluse în caracteristicile operaţiunii însăşi şi
care nu fac obiectul înregistrării în posturile din afara bilanţului (de exemplu: valorile primite în
pensiune simplă).

CAP. IV. STUDIU DE CAZ PRIVIND RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE

CREDITARE LA BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ,

37
 SUCURSALA ALBA

La sediul Băncii Comerciale Române Sucursala Alba se prezintă persoana juridică SC Ares
SRL, care doreşte prelungirea produsului de credit linie de credit, iniţial aprobat în data de 28.12.2006
în baza contractului de credit nr.39/7926/28.12.2006, la nivelul unui plafon de 50.000 lei.
SC Ares SRL este o societate comercială cu răspundere limitată, cu capital privat, înregistrată în
Registrul Comerţului sub nr. J01/1587/2001, cod fiscal R1752800, cu sediul în com. Ciugud, nr. 228,
jud. Alba.
Valoarea capitalului social vărsat este de 3700 lei, respectiv 370 părţi sociale a 10 lei partea, iar
structura acestuia se prezintă astfel:
1. Achim Cristina – 67,56%, reprezentând 2.500 lei compus din 250 de părţi sociale;
2. Tramontini Laura – 32,42%, reprezentând 1.200 lei compus din 120 de părţi sociale;
Numărul total de salariaţi la 31.05.2006 este de 7, structura personalului fiind următoarea:
- 1 administrator;
- 1 contabil;
- 2 măcelari pentru abator;
- 3 lucrători comerciali pentru restaurant.
Pregătirea personalului este corespunzătoare gradului de competitivitate al utilajelor.
Administratorii societăţii au experienţă şi capacitate pentru a conduce. Achim Cristina are vârsta
de 36 ani, având o vechime de peste 16 de ani, fiind de profesie lucrător comercial. Tramontini Laura
are vârsta de 34 de ani şi o vechime de 15 de ani, fiind de profesie contabil.
Conducerea societăţii este preocupată permanent de instruirea personalului şi are elaborate
politici de motivare şi recompensare a personalului, precum şi de securitate a muncii.
Afacerea desfăşurată de SC Ares SRL se concretizează în următoarele:
- dispune de un restaurant situat în Ciugud, str. Revoluţiei , nr.3, cu servicii complete de servire
a mesei;
- dispune de un abator situat în Ciugud, nr.75, cu activitate de sacrificare a animalelor şi
prelucrare a cărnii;
Structura organizatorică este următoarea:
1. Pentru restaurant aprovizionarea se realizează atât de la furnizorii de mărfuri şi produse cu caracter
general (băuturi, ţigări, sucuri, cafea), iar produsele din carne se aprovizionează de la abatorul
propriu.
2. Pentru abator achiziţionarea animalelor se realizează de pe piaţa liberă, apoi sunt sacrificate în
abatorul propriu, unde sunt realizate atât preparatele, cât şi carnea în carcasă. Acestea sunt
distribuite beneficiarilor pin mijloacele auto proprii, precum şi cu cele ale beneficiarilor.
Calitatea produselor este bună neînregistrându-se refuzuri calitative.
Activitatea este destinată atât persoanelor juridice, cât şi celor fizice şi are un caracter continuu. În
raport cu competitorii deţine o poziţie medie, produsele oferite spre vânzare având asigurată desfacerea
corespunzătoare.
În ceea ce priveşte concurenţa, societatea nu are concurenţi în zonă, fiind singurul centru de tăiere
bovine din zonă.
Imobilele aflate în patrimoniul societăţii sunt: clădirea restaurantului situată în Ciugud, str.
Revoluţiei şi abatorul cu secţia de sacrificare a animalelor şi secţia de preparate din carne. Activitatea
societăţii se desfăşoară în două schimburi atât în cazul restaurantului, cât şi în cazul abatorului.
Echipamentele de producţie deţinute de către societate sunt în general de nivel mediu, dar sunt şi
utilaje noi de mare productivitate (ustensile de tranşat şi dezosat, cimbere, malaxoare, celule
frigorifice).
În privinţa strategiei pe termen mediu (următorii 2-5 ani), societatea şi-a propus:

38
 - consolidarea şi dezvoltarea afacerii;
- modernizarea echipamentelor tehnologice existente;
- lărgirea pieţei de desfacere la intern şi încheierea de contracte cu beneficiarii produselor din
carne oferite spre vânzare.
Principalii furnizori de mărfuri sunt: SC Interbrands SA, SC Adept Distribution SRL, SC
Oancea SRL pentru restaurant şi crescătorii de animale, în general persoane fizice, pentru abator.
Dintre clienţii societăţii menţionăm: SC Lider Prod Carn SRL, SC Mado SRL, SC Dicril SRL,
SC Tarquinia SRL Baia Mare pentru carnea în caracasă, SC Olarys SRL Cîmpeni, SC Nico-Nini SRL,
pentru preparatele din carne.
La sediul băncii va avea loc o discuţie între client şi ofiţerul de credite cu privire la condiţiile ce
trebuiesc îndeplinite de societate pe perioada derulării liniei de credit. Discuţia purtată cu acesta va fi
condusă de salariatul băncii (ofiţerul de credite) într-un mod agreabil astfel încât clientului să nu i se
creeze imaginea unui interogatoriu. Această discuţie îl va ajuta pe ofiţerul de credite să îşi facă o
imagine asupra posibilităţii prelungirii liniei de credit şi despre riscurile care ar putea exista în
acordarea acestui credit.
La data iniţială a analizării cererii de credit, persoanei juridice SC Ares SRL i s-a solicitat
prezentarea dosarului juridic şi financiar împreună cu completarea Cererii de credit şi Acordului pentru
consultarea Centralei Incidentelor de Plăţi (CIP), precum şi a Centralei Riscurilor Bancare (CRB).
Documentele cerute la data primei solcitări de credit sunt:
Dosarul juridic este compus din:
♦ contractul de societate;
♦ statutul societăţii;
♦ actele adiţionale la contractul şi statutul societăţii;
♦ certificat de înregistrare fiscală;
♦ certificat de înmatriculare;
Dosarul financiar este compus din:
♦ structura organizatorică (organigrama);
♦ date despre persoanele care conduc societatea;
♦ bilanţ la 31.12.2006;31.12.2007;
♦ balanţa de verificare la 31.03.2008;
♦ balanţa de verificare la 30.04.2008;
♦ bugetul de venituri şi cheltuieli;
♦ cash-flow-ul;
♦ adeverinţă fiscală (fişa datoriilor la Bugetul de Stat Consolidat);
♦ acte doveditoare ale garanţiei;
Aceste informaţii vor furniza mai multe date referitoare la riscurile care pot apărea în procesul de
creditare. Ofiţerul de credite va analiza în primul rând situaţia financiară a solicitantului care rezultă din
toată documentaţia adusă la sediul băncii.
Ofiţerul de credite are obligaţia ca în cazul analizării primei solicitări de credit să verifice cererea
de deschidere a contului curent şi a documentelor solicitate de către bancă, documente referitoare la
înfiinţarea şi funcţionarea entităţii, cu sau fără personalitate juridică, precum şi extrasului la zi privind
înregistrarea clientului la Oficiul Registrului Comerţului (Certificat de Înmatriculare).
Consultarea bazelor de date ale Centralei Incidentelor de Plăţi (CIP), prin modul unic de acces
din BCR Centrală, de la Direcţia de Metodologie şi Management al Riscurilor, respectiv Biroul
Incidente de Plăţi.
Dacă clientul figurează în Fişierul Naţional al Persoanelor cu Risc, ca urmare a unor incidente ale
unor plăţi majore poate beneficia de credite în cazul în care acestea se justifică, considerându-se
accidentale, decizia în acest sens fiind luată la nivelul unităţii bancare teritoriale de către directorul
39
unităţii în urma analizei efectuate de şeful serviciului conturi şi viramente, consilierul juridic şi
contabilul şef.
Solicitantul îşi dă acordul pentru a se consulta arhiva Centralei Riscurilor Bancare (CRB).
Astfel, banca consultă această arhivă, informaţiile obţinute în urma consultării arhivei CRB conţin şi
date referitoare la persoana recenzată, respectiv persoana care solicită produsul de credit, urmărind:
♦ dacă se găseşte în una dintre situaţiile prevăzute în legea nr. 64/1995 privind procedura
reorganizării juridice şi a falimentului, cu modificările ulterioare (în situaţia de reorganizare/ în situaţia
de lichidare) sau în nici una din aceste situaţii;
♦ dacă face parte dintr-un grup sau din mai multe grupuri;
♦ garanţiile, tipul riscului, termenele de acordare a creditelor, serviciul
datoriei, etc;
♦ riscul global înregistrat în Biroul Român de Credit în ultima lună;
♦ creditele restante înregistrate de către solicitant faţă de întregul sistem
bancar în ultimii doi ani;
În funcţie de datele obţinute, analiza clientului se va efectua ţinând cont de expunerea totală a
acestuia..
SC Altax SRL nu figurează cu incidente majore la plăţi, conform consultării CRB figurează cu
credite angajate la alte bănci.
Aceste informaţii vor furniza mai multe date referitoare la riscurile care pot apărea în procesul de
creditare. Ofiţerul de credite va analiza în primul rând situaţia financiară a solicitantului care rezultă din
toată documentaţia adusă la sediul băncii.

Analiza structurii financiare a bilanţului la 30.04.2008 are în vedere următoarele aspecte:

-mii lei-
Nivelul I Active imoblizate 176 Pasive pe termen lung 121
Nivelul II Active realizabile 115 Dat. Curente <1 an 117
Nivelul III Trezoreria pozitivă 1 Trezoreria negativă 54

Fondul de rulment
Banca va urmări ca fondul de rulment să fie pozitiv iar în cazul în care acesta va fii negativ, ea
va urmări dacă se doresc credite pentru a acoperi surplusul de active imobilizate.
Fondul de rulment = Pasive pe termen lung – Active imobilizate

Fondul de rulment net este negativ (-55 mii lei), înregistrându-se o scadere a deficitului de
resurese faţă de 31.12.2007 (-79 mii lei), Înregistrarea unui fond de rulment negativ, activele
imobilizate nu sunt finanţate integral din surse pe termen mediu şi lung.

Necesarul de fond de rulment

O atenţie deosebită se va acorda determinării corecte a necesarului de fond de rulment,
conoscându-se că atunci când activele realizabile sunt superioare datoriilor curente şi deci necesarul de
fond de rulment este pozitiv, poate interveni creditul bancar pe termen scurt.
Necesarul de fond de rulment = Active realizabile – Datorii curente mai mici de 1 an

Necesarul de fond de rulment este negativ la 31.12.2007 fiind de –32 mii lei, fiind determinat
de activele realizabile inferioare datoriilor curente cu scadenţă mai mică de un an, existând un deficit
de resurse la acest nivel care este acoperit de credite bancare.

Trezoreria netă

40
 Trezoreria netă = Fond de rulment - Necesar de fond de rulment;
Trezoreria netă = Trezoreria pozitivă – Trezoreria negativă;
Ceea ce face trezoreria să varieze este necesarul de fond de rulment care este influenţat de
ciclul de fabricaţie, cu cât este mai îndelungat cu atât necesarul de fond de rulment este pozitiv, iar
fondul de rulment este un element relativ stabil.
Trezoreria negativă este în sumă de -53 mii lei la 30.04.2008 şi reprezintă angajamentul liniei de
credit si a dobanzii aferente.
Trezoreria pozitivă este de 1 mie lei la 30.04.2008 şi reprezintă disponibilul aflat în conturile
BCR şi în casă.
Din comparaţia trezoreriei pozitive cu trezoreria negativă, rezultă o trezorerie netă negativă de –
53 mii lei, în creştere faţă de perioadele anterioare.
Din analiza de structură a activului, rezultă că la 30.04.2008 din totalul activului de 292 mii lei,
activele imobilizate reprezintă 60,37%, fiind în sumă de 176 mii lei, activele realizabile reprezintă
39,24%, fiind în sumă de 115 mii lei iar trezoreria pozitivă este în sumă de 1 mii lei, reprezentând
0,39%.
Activele imobilizate înregistrează valori de menţinere în perioada analizată.
Activele realizabile la 30.04.2008 sunt în sumă de 114 mii lei, în scadere faţă de 31.12.2007 (146
mii lei), datorită scăderii creanţelor comerciale.
Stocul de marfă a înregistrat o scadere de la 40 mii lei la 31.12.2007 la 18 mii lei 30.04.2008.
De asemenea, se constată o crestere a clienţilor în sold de la 59 mii lei la 31.12.2007 la 79 mii lei
la 30.04.2008.
Durata medie a stocului de mărfuri este de 22 zile la 30.04.2008, fiind în creştere faţă de perioada
precedentă (18 zile la 31.12.2007).

Durata medie de încasare a clienţilor

- exprimată în zile, reprezintă amânarea medie a plăţii acordată clienţilor şi se calculează
astfel:
(soldul mediu / cifra de afaceri) x 360
Din acest calcul banca urmăreşte să observe o reducere a amânărilor la plată a clienţilor fără a
prejudicia prin aceasta pieţele de desfacere.
Durata medie de incasare a clientilor in cazul SC Ares SRL este de 66 zile la 31.12.2006
inregistrand o scadere la 31.12.2007, 45 zile.
Din analiza de structură a pasivului, reiese că la 30.04.2008 din totalul pasivului de 292 mii lei,
pasivele pe termen lung reprezintă 41,51%, fiind în sumă de 121 mii lei, datoriile curente cu scadenţă
<1 an reprezintă 39,84%, fiind în sumă de 116 mii lei, iar trezoreria negativă reprezintă 18,65%, fiind
în sumă de 54 mii lei.
Pasivele pe termen lung înregistrează o uşoară crestere la 30.04.2008 faţă de 31.12.2007, de la 97
mii lei la 121 mii lei, datorită cresterii rezervelor.
Capitalurile proprii în sens strict reprezintă la 30.04.2008, 39,07% din totalul pasivului şi sunt în
sumă de 114 mii lei. Ponderea în total capitaluri în sens strict o deţin rezervele cu 16,39%.
Datoriile cu scadenţă >1 an sunt în sumă de 5 mii lei şi reprezintă datoriile societăţii pentru
creditul FIDA pe termen mediu angajat de la BCR Alba.
Datoriile pe termen scurt înregistrează următoarea evoluţie în perioada analizată: 39 mii lei la
31.12.2007 şi 40 mii lei la 30.04.2008.
Structura obligaţiilor de plată la 30.04.2008 se prezintă astfel:
Furnizori şi conturi asimilate 50 mii lei, în creştere faţă de 31.12.2007.
Durata medie de plată a furnizorilor:
41
 - exprimată în zile, reprezintă amânarea medie a plăţii către furnizori, calculată astfel:
(soldul mediu/ costul aprovizionărilor) x 360
În cazul în care costul aprovizionărilor este dificil de determinat se poate folosi cifra de afaceri.
Durata medie de plată a furnizorilor a crescut de la 32 zile la 31.12.2007 la 44 zile la 30.04.2008.

Analiza Contului de profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere reprezintă documentul prin care se regrupează fluxurile reale,
financiare şi excepţionale ale unei societăţi. Cu ajutorul lui se explică modul de constituire a
rezultatului exerciţiului în diferite etape, permiţând astfel desprinderea unor concluzii legate de nivelul
performanţelor economice ale activităţii desfăşurate de o societate într-o anumită perioadă de gestiune.
Contul de profit şi pierdere pune în corelaţie următoarele nivele:
♦ nivelul de exploatare;
♦ nivelul financiar;
♦ nivelul excepţional;
♦ nivelul global.

Nivelul de exploatare
Marja comercială care reprezintă valoarea nou creată obţinută în sfera comerţului en gros şi en detail,
atât de societăţile de profil, cât şi de alte societăţi care desfăşoară o astfel de activitate prin
magazine proprii de desfacere.
Marja comercială= Vânzări de mărfuri - Costul mărfurilor vândute
Marja comerciala inregistrata de SC Ares SRL la 30.04.2008 este de 13 mii lei in crestere fata de
31.12.2007 de 6 mii lei.
Cifra de afaceri este constituită din totalitatea veniturilor obţinute din activitatea de vânzare a
produselor, serviciilor, mărfurilor etc. într-o anumită perioadă.
Cifra de afaceri = Vânzări de mărfuri + Producţia vândută
Producţia exerciţiului reprezintă valoarea totală a bunurilor executate şi serviciilor prestate de o
anumită societate într-o anumită perioadă, vândute sau păstrate în stoc au utilizate drept active
fixe.

Producţia exerciţiului= Prod. vândută + Prod. stocată + Prod. imobilizată

Producţia exerciţiului +vânzarea de mărfuri măsoară volumul global al activităţii unei societăţi într-o
anumită perioadă. Se utilizează acest indicator pentru determinarea ponderii elementelor din contul
de profit şi pierdere faţă de întreaga activitate a clienţilor.

Producţia exerciţiului+Vânzări de mărfuri=Producţia vândută + Prod. stocata + Prod. imobilizată +

Vânzări de mărfuri

Cifra de afaceri şi rezultatul net realizate de societate au înregistrat următoarea evoluţie:

-mii lei-
Indicator/ an 31.12.2006 31.12.2007 30.04.2008
Cifra de afaceri 519 611 155
Rezultatul din exploatare 25 10 7

42
 Rezultatul financiar -10 -9 -2
Rezultatul excepţional 0 0 0
Rezultatul net al exerciţiului 13 0 4
Din analiza activităţii desfăşurate rezultă că cifra de afaceri a crescut de la 519mii lei la
31.12.2006 la 611 mii lei la 31.12.2007, rezultând o cifră medie lunară de 51 mi lei.
Productia exercitiului a cunoscut de asemenea o crestere de 445 mii lei la 31.12.2006 la 606 mii
lei la 31.12.2007.
Marja industrială reprezintă valoarea nou creată, obţinută din activitatea productivă desfăşurată de o
societate, alta decât cea pur comercială, într-o anumită perioadă de timp.
Marja industrială = Producţia exerciţiului - (Cheltuieli cu materii prime, materiale, energie +
Lucrări şi servicii executate de terţi)
Marja industrială inregistrată la 31.12.2006 este de 25 mii lei atingând valoarea de 45 mii lei la
31.12.2007.

Valoarea adăugată este valoarea nou creată obţinută de o societate din întreaga sa activitate, atât din
cea productivă cât şi din cea de comerţ.
Valoarea adăugată= Marja comercială + Marja industrială
Valoarea adaugată inregistrată de SC Compil Motul SRL la 31.12.2006 este de 50 mii lei inregistrând
o uşoară scădere la 31.12.2007, 49 mii lei, scădere datorată marjei comerciale.

Rata valorii adăugate reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic în totalul activităţii
sale.
Rata valorii adăugate calculată în funcţie Valoarea adăugată
de volumul cifrei de afaceri realizate = ––––––––––––––– x 100
Cifra de afaceri
Cu cât valoarea acestui indicator creşte de la o perioadă la alta, cu atât aprecierea sa va fi mai
bună.
- rata valorii adăugate inregistreaza un nivel asccedent în perioada analizată:
31.12.2006 31.12.2007 30.04.2008
9.66 8.09 10.61
Rata val.adăugate[af.CA]

Excedentul brut din activitatea de exploatare reprezintă rezultatul obţinut de o societate comercială,
din exploatare, respectiv din activităţile sale curente, neinfluenţat de volumul amortizărilor şi
provizioanelor precum şi de alte venituri şi cheltuieli din exploatare
Excedentul brut din exploatare= Valoarea adăugată + Subvenţii din exploatare – (Impozite şi
vărsăminte asimilate + Cheltuieli cu personalul).
Venituri totale din exploatare sunt constituite din totalitatea veniturilor unei societăţi înregistrate într-o
perioadă.
Venituri totale = Cifra de afaceri +/- Prod. stocată + Prod. imobilizată + Subvenţii de exploatare + Alte
venituri din exploatare + Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare
Venituri totale din exploatare 781 mii lei la 31.12.2007;

43
 Cheltuieli totale din exploatare reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate de o societate într-o anumită
perioadă.
Cheltuieli totale= Cheltuieli materiale + Lucrări şi servicii pentru terţi + Impozite şi taxe + Cheltuieli
cu personalul + Alte cheltuieli de exploatare + Cheltuieli cu amortizări şi provizioane
Cheltuieli totale din exploatare 771 mii lei la 31.12.2007;

Rezultatul din exploatare este un indicator prin care se evaluează rentabilitatea economică a unei
societăţi din activitatea de exploatare.
Rezultatul din exploatare = Venituri totale din exploatare – Cheltuieli totale din exploatare
Rezultatul din exploatare = Excedentul brut din exploatare + (Alte venituri din exploatare + Alte
cheltuieli din exploatare) +/- Amortizări şi provizioane.

♦ din activitatea de exploatare la 31.12.2007 se înregistrează un profit de 10 mii lei, ceea ce ne arată
că activitatea societăţii este profitabilă la acest nivel;
Nivelul financiar
Excedentul brut financiar reprezintă rezultatul obţinut de societate din fluxurile financiare ne influenţat
de provizioane şi amortizări financiare
Excedent brut financiar = Venituri financiare (mai puţin veniturile din provizioane) – Cheltuieli
financiare (mai puţin amortizările şi provizioanele)
Venituri financiare totale sunt veniturile obţinute din toate fluxurile generate de acest nivel economic al
activităţii unei societăţi, in cazul SC Ares SRL 2 mii lei la 31.12.2006.
Cheltuielile financiare totale sunt acele cheltuieli aferente fluxurilor financiare, respectiv creanţelor
imobilizate, titlul lor de plasament, diferenţele de curs valutar şi plăţii dobânzilor şi sunt în suma de 11
mii lei la 31.12.2006.
Rezultatul financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea societăţii obţinută în activitatea sa la
nivelul tuturor fluxurilor financiare.
Rezultatul financiar = Excedent brut financiar +/- Amortizări şi provizioane financiare
Rezultatul financiar = Venituri financiare totale – Cheltuieli financiare totale.

♦ din actvitatea financiară la 31.12.2006 se înregistrează pierdere în sumă de -9 mii. lei datorită
cheltuielilor cu dobânzile;

Nivelul excepţional
Excedentul brut excepţional arată volumul rezultatelor obţinute în activitatea excepţională
neinfluenţată de amortizările şi provizioanele specifice acestor fluxuri
Excedentul brut excepţional = Venituri excepţionale (mai puţin venituri din provizioane) – Cheltuieli
excepţionale (mai puţin amortizările şi provizioanele)
r) Veniturile excepţionale totale sunt acele venituri obţinute la acest nivel al activităţii economice.
Cheltuieli excepţionale totale constau în cheltuielile efectuate la acest nivel al activităţii economice.
ş) Rezultatul excepţional oferă rentabilitatea unei societăţi la nivel de fluxuri economice, respectiv
cel excepţional.
Rezultatul excepţional = Excedent brut excepţional +/– Amortizări şi provizioane excepţionale
Rezultatul excepţional = Venituri excepţionale totale - Cheltuieli excepţionale totale

44
 ♦ SC Ares SRL nu inregistreaza valoari din activitatea excepţională la perioadele analizate profitul
este zero.

Nivelul global
Excedentul brut total reprezintă rezultatele tuturor fluxurilor economice, mai puţin cele
corespunzătoare altor venituri şi cheltuieli din exploatare, amortizări şi provizioane din exploatare,
financiare şi excepţionale
Excedent brut total= Excedent brut din exploatare + Excedent brut financiar + Excedent brut
excepţional
Excedent brut total= Excedent brut curent + Excedent brut excepţional

♦ Societatea inregistreaza la perioadele analizate urmatoarele niveluri: 18 mii lei la 31.12.2006;

11 mii lei la 31.12.2007 si 5 mii lei la 30.04.2008.

Rezultatul înaintea dobânzii şi impozitului pe profit măsoară volumul rezultatului obţinut de o

societate neinfluenţată de cheltuielile cu plata dobânzilor şi cu impozitul pe profit
Rezultatul înaintea dobânzii şi a impozitului pe profit = Rezultatul curent + Rezultatul
excepţional + Cheltuielile cu dobânzile

♦ Valorile inregistrate la 31.12.2006, 25 mii lei, la 31.12.2007, 12 mii lei si 7 mii lei la 30.04.2008.
Veniturile totale sunt veniturile obţinute de o societate din toate fluxurile economice într-o anumită
perioadă, (783 mii lei la 31.12.2007);

Cheltuielile totale reprezintă cheltuielile efectuate pentru desfăşurarea întregii activităţi a unei
societăţi într-o anumită perioadă, (782 mii lei la 31.12.2006).

Rezultatul brut al exerciţiului reprezintă rezultatul obţinut de o societate în întreaga sa activitate;

Rezultatul brut al exerciţiului= Rezultatul curent al exerciţiului + Rezultatul excepţional
Rezultatul brut al exerciţiului= Venituri totale – Cheltuieli totale
♦ Rezultatul brut al exercitiului inregistrat la 31.12.2006 a fost de 15 mii lei, la 31.12.2007, 1
mii lei si 4 mii lei la 30.04.2008.

Rezultatul net al exerciţiului reprezintă rezultatul final al activităţii unei societăţi după plata
impozitului pe profit;
Rezultatul net al exerciţiului= Rezultatul brut al exerciţiului - Impozitul pe profit

Rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere) este foarte important pentru că banca nu poate intra în
afaceri cu acei agenţi economici care nu reuşesc să-şi recupereze cheltuielile din veniturile realizate şi
deci înregistrează pierderi, iar afacerile agenţilor economici care au un profit mic sunt urmărite de
bancă cu mare prudenţă.
♦ SC Ares SRL inregistreaza la 31.12.2006 un rezultat net al exercitiului de 13 mii lei la
31.12.2007 de 0,4 mii lei si 4 mii lei la 30.04.2008.

Dinamica indicatorilor privind bonitatea clientului ne arată:

45
 1) Lichiditatea reprezintă capacitatea unui client de a face faţă datoriilor sale pe termen
scurt;
Active circulante – Stocuri – Clienţi incerţi
Lichiditatea = –––––––––––––––––––––––––––––––––––––– x 100
imediată Datorii cu scadenţă < 1 an

Active circulante – Stocuri nevalorificate – Clienţi incerţi

Lichiditatea = ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––x 100
curentă Datorii cu scadenţă < 1 an

Disponibilităţi Încasări prognozate Credite bancare şi alte

băneşti proprii + până la finele + împrumuturi prevăzute
şi împrumutate perioadei a se obţine până la finele
Lichiditatea perioadei
la o dată = –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––x 100
viitoare Plăţi exigibile prevăzute până la finele perioadei

- lichiditatea curentă înregistrează o uşoară scădere la 30.04.2008 (67,76%), faţă de 31.12.2007

(65,86%). Nivelul indicatorului este considerat slab conform fişei de evaluare întocmite în funcţie de
codul CAEN al societăţii;
- lichiditatea imediată este subunitară şi a înregistrat următoarea evoluţie pe perioada analizată:
64,65% la 31.12.2006, 135,49% la 31.12.2007 şi 165,36% la 30.04.2008;

2) Solvabilitatea reflectă capacitatea generală a societăţii de a transforma toate activele

sale în „cash” pentru plata tuturor datoriilor. Banca urmăreşte ca pe total să fie supraunitar, iar pe
structură acea parte din activ reprezentată de imobilizările corporale să fie acoperite cu surse proprii
şi în total activ ponderea datoriilor totale să nu fie mai mare de 50 %.

Total – Stocuri – Clienţi – Alte active

activ nevalorificate incerţi incerte
Solvabilitatea = –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– x 100
Datorii totale – Diferenţe de conversie pasiv
Cei care au o solvabilitate mare „plătesc un preţ mare pentru creditele primite”23 şi prin urmare
creşte riscul de credit.
- solvabiliatea este supraunitară şi se menţine la un nivel ridicat pe toată perioada analizată:
137,73% la 31.12.2006, 135,49% la 31.12.2007 şi 165,36% la 30.04.2008.

3) Gradul de îndatorare exprimă raportul între datorii şi capitaluri proprii şi se

calculează astfel:
Gradul de îndatorare Datorii totale
generală (Leverage) = –––––––––––––––––––––––––––––––––– x 100
Capitaluri proprii nete în sens strict

23
Petru Prunea – „Riscul în activitatea economică”, Editura Economică, Bucuresti 2003, pag. 178;

46
 Gradul de îndatorare Datorii financiare totale
financiară (Gearing) =––––––––––––––––––––––––––––––––––– x 100
Capitaluri proprii nete în sens strict

Banca va efectua calculele, care mai apoi vor fi încadrate în următoarea scară de apreciere:

Scara de apreciere cu privire la gradul de încadrare

Gradul Gradul de încadrare generală Gradul de încadrare financiară
Calitatea
Bun Până la 60% Până la 30%
Satisfăcător Între 60-100% Între 30-70%
Necorespunzător Peste 100% Peste 70%

- gradul de îndatorare general a înregistrat un trend ascendent pe perioada analizată, fiind de

268,45% la 31.12.2006, 285,98% la 31.12.2007 şi de 154,68% la 30.04.2008. Nivelul înregistrat este
bun – conform ramurii de activitate de care aparţine.
- gradul de îndatorare financiar înregistrează următoarele nivele: 94,71% la 31.12.2006,
76,78% la 31.12.2007 şi de 52,71% la 30.04.2008.
4) Viteza de rotaţie a activelor circulante arată numărul de cicluri efectuate de activele
circulante în decursul unei perioade şi se determină astfel:
Viteza de rotaţie = Cifra de afaceri / Active circulante
Cu cât numărul de rotaţii efectuate în decursul unei perioade este mai mare, cu cât activele circulante
au fost folosite mai eficient.
Viteza de rotaţie poate fi calculată şi distinct pentru diverse tipuri de stocuri ( materii prime, produse în
curs de fabricaţie, produse finite etc.).
Rotaţia stocurilor de materii prime
- exprimată în număr de rotaţii:
costul aprovizionărilor/ stocul mediu

- exprimată ca durată medie de staţionare în zile:

- viteza de rotaţie a activelor circulante este de 1,33 rotaţii la 30.04.2008, ceea ce într-un an
înseamnă 4,40 rotaţii, cunoscând o uşoară creştere faţă de 31.12.2007 (4 rotaţii).

5) Indicatori ai riscului financiar.

Riscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a completa sursele de
finanţare ale unei activităţi .Acesta se exprimă prin indicatorul de acoperire a dobânzii care arată
capacitatea societăţii de a plăti dobânda la creditele angajate.
Rezultatul înaintea plăţii dobânzii şi
Acoperirea impozitului pe profit
dobânzii = ––––––––––––––––––––––––––––––––––
Cheltuielile cu dobânzile

Se consideră că un nivel al acestui indicator mai mare de 3 reflectă o bună capacitate a agentului
economic de a-şi achita dobânda.

47
 ♦ Acoperirea dobanzii in cazul SC Ares SRL este de 2,56 la 30.04.2008.

Din fişa de analiză a aspectelor nefinanciare ce caracterizează activitatea clientului rezultă mai
multe date care pot identifica riscurile, ca de exemplu:
- în această fişă se prezintă printre altele ramura şi sectorul din care face parte entitatea,
alegerea unui sector dezvoltat poate duce la diminuarea riscurilor, iar alegerea unui sector nedezvoltat
sau în curs de dezvoltare poate să ducă la apariţia riscului de nerambursare;
- aspectele privind conducerea unităţii, ca de exemplu: calitatea lor profesională, prestigiul şi
experienţa în ramură, reputaţia managerială şi gradul de participare a echipei de conducere la capitalul
societăţii respective, se pot spune multe despre apariţia riscurilor de fraudă;
- starea tehnologiei indică dacă poate să apară riscul tehnologic;
- enumerarea principalilor furnizori şi analiza acestora este foarte importantă pentru înlăturarea
altor riscuri;
- de asemenea, prezentarea societăţii pe piaţa locală conduce la studierea riscurilor de
nerambursare.
Ramura şi sectorul din care face parte solicitantul este prestări servicii, o ramură de dezvoltat,
aspectele privind conducerea unităţii sunt foarte favorabile, tehnologia folosită este medie, principalii
furnizori ai solicitantului se bucură de un prestigiu regional foarte bun, iar piaţa actuală este zona
locală. Per ansamblu aceste date sunt favorabile.
Ofiţerul de credite va analiza şi furnizorii şi clienţii solicitantului, adică va analiza cine sunt
aceştia, care este obiectul lor de activitate, valoarea contractelor cu ei, dacă sunt îndeplinite condiţiile
de mediu cerute de Uniunea Europeană şi care este prestigiul de care se bucură aceştia în mediul
economic local, naţional sau chiar internaţional. BCR doreşte să fie înştiinţată de către solicitant care
sunt băncile cu care lucrează furnizorii sau clienţii săi. Se doreşte acest lucru pentru a se evita riscurile
care pot fi provocate de către băncile partenere.
Este foarte important să se analizeze furnizorii şi clienţii solicitantului pentru a se evita riscul de fraudă,
riscul de partener şi riscul în plăţile intermediate.
De asemenea, trebuie să fie studiaţi clienţii şi furnizorii cu care intră în contact pentru a nu
apărea riscul de ţară, riscul tranzacţional în cazul vânzărilor făcute în monedă străină sau riscul
tranzacţional în cazul obligaţiilor de plată în monedă străină. Solicitantul SC Ares SRL nu are relaţii de
afaceri cu persoane din străinătate, deci în cazul său nu pot apărea aceste riscuri.

O altă analiză foarte importantă este starea bunurilor aduse în garanţie.

Garanţiile reale sunt mijloace juridice prin care anumite bunuri mobile sau imobile aparţinând
debitorului sau unui terţ sunt afectate cu titlu special, pentru a garanta pe creditor că debitorul îşi va
executa obligaţiile asumate prin contractul de credit bancar.
Astfel, ofiţerul de credite trebuie să se asigure ca bunurile aduse în garanţie să îndeplinească unele
condiţii:
- să fie „în circuitul civil”24, adică să poată circula liber, neîngrădit, să poată fi dobândite,
deţinute sau înstrăinate prin acte juridice civile;
- să fie deţinute în deplină proprietate de către debitor/ terţ garant, cu excepţia bunurilor mobile
viitoare, asupra cărora se poate constitui garanţie reală mobiliară, ce produce efecte în momentul când
debitorul obţine proprietatea bunurilor. Bunurile admise în garanţie nu trebuie să facă obiectul unui
litigiu;
- să fie uşor vandabile;

24
Conform Codului Civil

48
 - bunurile achiziţionate şi încă nepuse în funcţiune, precum şi bunurile care urmează a fi
procurate şi achitate parţial din credite să fie noi şi însoţite de certificate de calitate şi de garanţie sau cu
un grad de uzură acceptat de bancă;
- să îndeplinească condiţiile de selectare şi acceptare în garanţie prevăzute în reglementările de
evaluare ale băncii;
- să nu fie grevate de sarcini, cu excepţia sarcinilor constituite în favoarea BCR. Pot fi admise
în garanţie imobile grevate de sarcini constituite în favoarea terţilor cu condiţia ca acestea să nu
afecteze valoarea imobilului şi posibilităţile de valorificare (servituţi de trecere, contracte de închiriere,
uzufruct, situaţie în care contractul de ipotecă este semnat şi de uzufructar).
În ceea ce priveşte ipoteca, aceasta este o garanţie reală imobiliară care nu comportă deposedarea
celui ce o constituie şi care ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii (ipoteca legală) sau prin
convenţia părţilor (ipoteca convenţională) şi care conferă titularului său atât un drept de preferinţă în
privinţa satisfacerii creanţei faţă de ceilalţi creditori, cât şi un drept de urmărire a bunului în mâna
oricui s-ar găsi. Creditul ipotecar nu are drept de preferinţă înaintea creditorului privilegiat.
Dacă bunurile aduse în garanţie îndeplinesc condiţiile de mai sus, ofiţerul de credite poate să se
deplaseze la locul unde se află bunurile aduse în garanţie cu un evaluator atestat ANEVAR, care
estimează valoarea bunurilor. Toate acestea se fac pentru a determina existenţa riscului de fraudă. De
asemenea, ofiţerul verifică dacă bunul respectiv este înregistrat în Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare.
În cazul nostru bunul adus în garanţie, respectiv imobilul înscris în CF 3489 Ciugud,
nr.top.568/1/1-teren construcţii, construcţie P+1+m, în suprafaţă totală de 2017 mp, situat în Ciugud,
str. Moţilor, nr.75, jud. Alba, în valoare de 60.000 lei, este în conformitate cu toate cerinţele. Aducerea
acestui imobil în garanţie nu reprezintă nici un risc pentru bancă. Însă se verifică lunar starea şi
existenţa acestuia conform normelor interne iar dacă acesta se depreciază se va înmulţi cu un coeficient
care este în conformitate cu deprecierea imobilului.
Tot ca şi garanţie este adusă şi “garanţia reală mobiliară pe soldul creditor al conturilor/
subconturilor deschise la bancă sau alte bănci”, bineînţeles că şi aceasta este trecută la Arhiva
Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
„Potrivit art. 63(4), Titlul VI din legea nr. 99/1999, în caz de neexecutare creditorul poate folosi
mijloace proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garanţiei”25.
Acestea sunt măsuri clare luate de bancă împotriva riscurilor.
În ceea ce priveşte riscul de mediu, se completează o “Fişă de evaluare iniţială a riscului global
de mediu”, pe baza căreia ofiţerul de credite întocmeşte Raportul final de mediu.
Din “Fişa de evaluare a riscului global de mediu”, rezultă un punctaj de 160, care încadrează acest risc
în categoria “mediu”.

Ciclul de înregistrări contabile ce intervin în procesul de acordare a liniei de credit:

1. În momentul primirii documentaţiei se înregistrează comisionul de analiză întocmire documentaţie
credit
2511.A01.0.211834RON.1 = 7029.A03.0.1.0008.RON.0 100
2. Înregistrarea garanţiei imobiliare
999.A01.0008.RON.0 = 9144.A03.0.2118340.0008/RON.3 60.000
3. Înregistrarea şi reţinerea comisionului de 1% gestionare credit
2511.A01.0.211834.RON.1 = 7029.A01.0.1.0008.RON.0 500
Înregistrarea şi încasarea comisionului de întocmire contract garanţie
2511.A01.0.211834.RON.1 = 70839.A01.0.1.0008.0RON.0 10
4. Punerea la dispoziţia clientului a liniei de credit
25
Contract de cesiune a cash flow- ului

49
 90319.A01.0.2118340.0008.RON.3 = 999.A01.0008.RON.0 50.000
5. Se înregistrează şi încasează comisionul de evaluare a imobilului
admis în garanţie (inclusiv TVA)
2511.A01.0.2118340.000.RON.1= 3556.A01.0.1.0003.RON.0 714
6. Trecerea comisionului de evaluare a imobilului admis în garanţie la
veniturile perioadei
3556.A01.0.1.0003.RON.0 = 70832.A01.0.1.0008.RON.0 600
8. Înregistrare TVA
3556.A01.0.1.0003.RON.0 = 35327.A01.0008.RON.0 114
9. Regularizarea TVA
35327.A01.0008.RON.0 = 35323.A01.0008.RON.0 114
10. În momentul tragerilor din linia de credit se înregistrează
999.A01.0008.RON.0 = 90319.A01.0.2118340.0008.RON.3 50.000
20214.A01.0.2118340.0008.RON.3 = 2511.A01.0.2118340.000/RON.1 50.000

În cadrul BCR Sucursala Alba situaţia creditelor se prezintă astfel:

Tipul de Credite totale Credite neperformante Riscul de creditare
Credit
Anii Mii LEI mii EUR Mii LEI mii EUR LEI EUR
2006 2.209 109 34 0 1.54 0
2007 4.542 207 32 0 0.70 0
30.04.2008 5.133 247 234 0 4.56 0

CAP.V. CONCLUZII ŞI PROPUNERI

50
 În prezent, Banca Comercială Română este bine cunoscută şi este percepută ca una dintre cele
mai stabile instituţii financiare de pe piaţa românească de profil. Acest lucru se datorează resurselor de
care dispune, în primul rând celor umane (care s-au dovedit a fi foarte eficiente), bunei organizări şi
strategiei adoptate.
Realizarea strategiei propuse de bancă implică o gamă largă de riscuri, însă această lucrare dezvoltă în
principal riscul care apare în activitatea de creditare. După părerea mea acesta este riscul cel mai
interesant, dar şi cel mai periculos dintre toate riscurile care pot apărea în activitatea bancară. Prima
cerinţă pentru gestionarea cu succes a riscului de creditare constă în existenţa unei culturi solide în
acest domeniu, concept indefinibil ca atare, dar care încorporează raţionamentele filosofale ale
managementului bancar. O cultură puternică presupune:
- menţinerea unui echilibru prudent între dezvoltarea afacerii, pe de o parte şi controlul calităţii,
pe de altă parte;
preocuparea de a prescrie limite de asumare a riscului în termeni de sectoare, clase, tipuri de finanţare
şi nume individuale de clienţi ;
elaborarea, în scris, a unor politici de creditare coerente şi cuprinzătoare, fără a accepta obişnuitele
abateri din activitatea practică;
Sistemul de creditare al Băncii Comerciale Române este cu certitudine tot mai performant şi
aliniat la sistemul de credite practicat de băncile cu tradiţie în economia de piaţă, dar ar putea suporta
unele îmbunătăţiri:
Referitor la negocierea creditelor se poate menţiona că aceasta nu se realizează încă potrivit economiei
de piaţă. Multe din condiţiile de creditare sunt impuse de reglementări bancare primite de la Centrală,
fără realizarea unei negocieri în mod real între unitatea bancară şi client. În viitor, negocierea trebuie să
capete o importanţă mai mare, fără impunerea forţată a condiţiilor de creditare de către o autoritate
superioară;
Practicarea unor dobânzi mai mici decât celelalte bănci concurente, ceea ce ar conduce la atragerea a
cât mai mulţi clienţi;
Acordarea de credite pe bază de garanţii morale, fără a fi nevoie de garanţii materiale, în limita a
35.000 lei pentru clienţii din segmentul corporate;
Acordarea de credite cu dobânzi preferenţiale pentru clienţii care desfăşoară activităţi de producţie;
Determinate de fenomenele economico- financiare apărute în perioada de tranziţie şi în mod deosebit
de creşterea inflaţiei, precum şi de gradul lor de capitalizare într-o perioadă limitată de timp, băncile au
solicitat clienţilor rate de dobânzi stabilite peste nivelul inflaţiei, ceea ce a produs unele nemulţumiri.
Banca Comercială Română nu a făcut excepţie de la o asemenea conduită. Dupa părerea mea, băncile
nu ar trebui să-şi subordoneze în toate cazurile acţiunile numai în favoarea maximizării profitului.
Doresc să menţionez că dosarele de creditare conţin foarte multe documente, în special cele din
zona corporate, documente care sunt mai mult sau mai puţin importante, însă cele mai multe sunt
instrumente de protecţie împotriva riscurilor. Dacă ar fi să enumăr câteva dintre acestea, doresc să
menţionez pe cele mai importante:
Adeverinţa de salariu (pentru persoanele fizice), care se completează de către unitatea angajatoare;
- Acord de transmitere a informaţiei la Biroul Român de Credit;
- Cerere de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare;
Scoring de apreciere a solicitantului de credit pentru persoanele fizice sau rating de credit pentru
detrminarea performanţei economice la agenţii economici;
- Poliţele de asigurare (de viaţă sau de bunuri);
Aceste instrumente consider că sunt foarte eficiente în diminuarea riscului sau chiar în dispariţia
lui.
O altă metodă de eliminare a riscului este pregătirea profesională permanentă care se face cu
personalul băncii pe teme de risc bancar, atât la nivel local, cât şi la nivel de centre de pregătire

51
specializate. Ca o formă nouă de pregătire sunt cursurile la distanţă prin sistemul de comunicare
intrabancară, Intranet.
Reducerea considerabilă a riscului creditelor bancare se poate realiza şi prin punerea la punct a
unui sistem informatic modern, unic la nivel de ţară, prin care băncile româneşti, în exclusivitate,
respectând pricipiul confidenţialităţii, să poată schimba informaţii referitoare la clienţii lor. Informaţiile
respective nu ar putea fi introduse în sistem decât cu acordul prealabil al clienţilor vizaţi. Astfel, în
cazul în care o anumită societate înfiinţată cu un anumit timp în urmă, nu ar avea consemnări sub forma
unui set precis de date şi informaţii privitoare la relaţia ei cu băncile pe întreaga perioadă de la
înfiinţare şi până în momentul solicitării unui serviciu bancar de la o bancă participantă la sistemul
informatic, banca solicitantă ar fi foarte circumspectă faţă de credibilitatea societăţii respective. În acest
mod s-ar putea întări şi disciplina agenţilor economici din România, care de cele mai multe ori nu-şi fac
probleme privitoare la imaginea seriozităţii lor în faţa băncii cu care au relaţii, pentru că întotdeauna
există o altă bancă care e gata să le ofere serviciile. De asemenea, băncile pot să urmărească clienţii
care au relaţii simultane cu mai multe bănci.
Având în vedere că în această perioadă, datorită ratei ridicate a inflaţiei, nivelul dobânzilor la
resursele de finanţare este foarte ridicat, leasingul constituie o alternativă viabilă pentru finanţarea pe
termen mediu şi lung a importurilor de utilaje strict necesare pentru modernizarea şi restructurarea
economiei.
Conducerea Băncii Comerciale Române, Sucursala Alba şi-a propus ca obiectiv consolidarea
poziţiei pe piaţa bancară zonală, creşterea competitivităţii băncii prin calitatea produselor şi serviciilor
oferite.
În paralel cu monitorizarea concurenţei de pe piaţa bancară a oraşului, pentru contracararea
acţiunilor băncilor concurente care pot prejudicia interesele BCR, conducerea are în vedere cercetarea
de piaţă, stabilirea unor clienţi potenţiali şi definirea cât mai exactă a necesităţilor de produse şi servicii
bancare ale acestora.
Toate aceste obiective nu pot fi realizate decât printr-o acţiune conjugată a conducerii băncii cu întreg
personalul prin educarea acestuia în vederea creării şi consolidării spiritului de echipă, ataşamentului şi
loialităţii faţă de bancă, satisfacţiei de a lucra în ceea mai puternică bancă comercială şi a dorinţei
fiecărui salariat de a da tot ce are mai bun pentru prosperitatea băncii şi a lui personală, totodată.

BIBLIOGRAFIE

52
 Cărţi
1. Basno C., Dardac V., Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002;
2. Dăianu D., Vrânceanu R., Lungu L., Strategii de politică monetară şi curs de schimb în
contextul aderării României la Uniunea Europeană, Editura bilingvă, Bucureşti, Institutul
European din România, 2004;
3. Dănilă N., Berea O.A., Management bancar, fundamente şi orientări, Editura Economică,
Bucureşti, 2000;
4. Diaconescu M., Bănci, sisteme de plăţi, riscuri, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
5. Kiriţescu C.C., Dobrescu E.M., Băncile. Mică enciclopedie, Editura Expert, Bucureşti, 1998;
6. Mutu S., Tehnici moderne de gestiune bancară, Editura Altip, Alba Iulia, 2000;
7. Niţu I., Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti, 2000;
8. Olteanu A., Management Bancar, Editura Dareico, Bucureşti, 2003;
9. Prunea P., Riscul în activitatea economică, Editura Economică, Bucureşti, 2003
10. Zaharciuc E., Contabilitatea societăţilor bancare, Editura Teora, Bucureşti, 2000;

Articole din reviste şi publicaţii de specialitate

1. Revista Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor, nr. 3/2004; IAS 39: Instrumente
financiare: recunoaştere şi evaluare;
2. Revista Capital, nr.19/2005, Cursa băncilor. Se încinge concurenţa pe piaţa bancară;
3. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2004- Managementul riscurilor bancare–un sistem,
Sesiune de Comunicări Ştiinţifice cu participare Internaţională „Lumea financiară – trecut şi
perspective”.

Acte normative
1. Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României nr.
121/1998;
2. Legea nr. 443/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 58/1998 privind activitatea
bancară, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1035/2004;
3. Circulara Băncii Naţionale a României nr. 9/2004 privind modificarea ratelor rezervelor minime
obligatorii ale băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 416/2004;
4. Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor şi
plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc
de credit, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 626/2002;
5. Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2004 privind organizarea şi funcţionarea la
Banca Naţională a României a Centralei Riscurilor Bancare, publicat în Monitorul Oficial al
României nr. 739/2004;
6. Norma Băncii Comerciale Române privind creditarea persoanelor juridice;
7. Norma Băncii Naţionale a României nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi a
expunerilor mari, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 51/2004;
8. Norma Băncii Naţionale a României nr. 17/2003 privind organizarea şi controlul intern al
activităţii instituţiilor de credit şi administrarea riscurilor semnificative, precum şi organizarea
şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial
al României nr. 47/2004;
9. Internet: www.bcr.ro

53