CAPITOLUL 2

PRINCIPII SI CONCEPTE IN ECOLOGIE

2.1 CARACTERISTICILE UNUI ECOSISTEM

Omul provoacă trei crize interdependente: criza de mediu, criza de alimente si criza de energie.
Impactul omului asupra mediului poate modifica balanţa energetică globală şi de asemeni şi clima, care
poate avea consecinţe grave. Omul nu poate rezolva aceste probleme prin violarea legilor termodinamicii.
Un ecosistem poate menţine stabilitatea sa prin trei mecanisme majore:
- controlul vitezei fluxului energiei prin sistem
- controlul vitezei de ciclare a elementelor în sistem
- menţinerea diversităţii speciilor şi a structurii variate a hranei
Primele două au fost studiate, rămâne să analizăm ultima problemă. Un ecosistem este capabil să-şi
automenţină starea şi să se autoregleze. Toate componentele ecosistemului sunt în interacţiune, existând
conexiuni de reacţie negativă, deci se pot aplica principiile ciberneticii tehnice pentru studiul stabilităţii
acestora. Dar orice sistem cibernetic poate fi supraîncărcat şi, deşi există circuit de reacţie negativă, totuşi
există un domeniu limitat al toleranţelor de variaţie a parametrilor, domeniu numit homeostatic, pentru
toate nivelele ecosistemului. Deci trebuie cunoscute acele mecanisme care formează circuitele de reacţie
ale ecosistemelor şi care sunt:
- adaptarea în ecosisteme
- creşterea si autoreglarea
- interacţiune între două sau mai multe specii
- organizarea, dezvoltarea si evoluţia ecosistemelor
- diversitatea
- capacitatea de buffer a mediului (de reţinere)
2.1.1. Adaptarea
Adaptarea este un proces genetic prin care un organism devine capabil sa existe în anumite condiţii
dominante de mediu şi să creeze trăsături genetice specifice organismului ca să fie mai capabil decât
altul.

Fig 2.1

Un organism poate exista într-un anumit domeniu de variaţie a condiţiilor de mediu. Ca exemplu,
în fig. 2.1 se dă toleranţa la temperatură, adică a valorilor maxime şi minime tolerate a unei specii de
peşte în funcţie de temperatura de aclimatizare. Punctul A este atunci când temperatura de aclimatizare
este şi temperatura la care mor peştii de o anumită specie. Aria poligonului este un indicator al toleranţei
termice a unui organism. Experimentările s-au făcut pentru limitele LC50.

1
 Un alt exemplu de adaptare se referă la fluturii de fructe. S-au luat două populaţii (fig. 2.2) dintre
care una s-a expus preliminar la o doză de DDT (punctat) impregnată pe hârtie. S-au determinat dozele
de DDT care omoară fluturii în 18 ore de expunere, după criteriul LD 50. Se observă că după un număr de
generaţii valoarea LD50 este de peste o sută de ori mai mare la fluturii aclimatizaţi printr-o expunere
preliminară. Aceasta este o explicaţie a adaptării unor organisme la pesticide. Concluzia este că
ecosistemele răspund la stresul extern prin selectarea acelor forme care pot contracara stresul prin
schimbări minime ale ecosistemului.

log DDT µg DDT/cm2

1
Număr
generaţii
5 10 15 20

2.1.2 Creşterea si autoreglarea Fig.2.2.

Fiecare populaţie are caracteristici proprii: densitate pe suprafaţă, rata de natalitate, rata de deces,
distribuţia pe vârste, dispersia formelor de creştere si altele. Dacă N reprezintă numărul de organisme la
timpul t , atunci dN/dt este viteza de schimbare în timp iar dN/Ndt este viteza de schimbare pe individ.
Rata de natalitate este numărul de noi indivizi pe unitatea de timp si pe individ. Se defineşte natalitatea
absolută Ba si relativă Bs, definite prin relaţiile:
Ba = ∆Nn/∆t si Bs = ∆Nn/∆t
unde ∇ Nn este producţia de noi indivizi.
Viteza de mortalitate absolută Ma este dată de ∆Nm- numărul de organisme moarte în intervalul de
timp ∆t , adică Ma = ∆Nm/∆t, iar mortalitatea relativă Ms = ∆Nm/N∆t
Când mediul are un spaţiu limitat şi hrană puţină se face simţită influenţa din partea altor specii,
viteza specifică de creştere pe individ este o constanta si atinge valoarea maximă permisă de condiţiile
climatice:

dN/dt = Ba - Ma = (Bs - Ms)N = rN

unde r este coeficientul de creştere , adică r = Bs - Ms
Din ecuaţia: dN/dt = rN rezultă
Nt = No exp(rt) sau ln(Nt/No) = rt
Rezultă că curba de creştere a populaţiei are aspect exponenţial , definit de timpul de dublare.
Dependenţa se poate reprezentaNla scară logaritmică, deoarece
ln Nt
ln(Nt) = ln(No) + rt

ln N0
N0

timp timp

2
Fig.2.4.
Fig.2.3.
 Se notează cu R = ert, viteza pură de reproducţie pe durata unui timp de generaţie T, unde T =
ln(B)/r. Calculele prezentate s-au efectuat în ipoteza că spaţiul şi hrana sunt nelimitate. În realitate,
mediul opune rezistenta pentru un nou echilibru, obţinând:
dN/dt = rN(k-N)/k
unde k este capacitatea de portanţă (de susţinere). În acest caz se obţine curba de creştere
logaritmică, fig. 4.5, dată de relaţia:

N=K/(1+eart)
unde a=ln((K-N)/N).

Fig.2.5.

Apar astfel două strategii k şi r de studiu a populaţiilor, pentru că factorii de mediu ca temperatura,
umiditatea, etc. sau factorii chimici afectează creşterile populaţiilor. Dacă ecosistemul este influenţat de
către om, ecosistemul poate găsi un nou echilibru, dar poate apărea un dezastru înaintea atingerii
echilibrului. Schimbările brusc în ecosistem pot provoca efecte catastrofale. Dar există şi mijloace
nechimice, ca:
- dezvoltarea de plante rezistente la insecte şi boli
- tehnici de modificare a habitatului pentru a controla dăunătorii
- tehnici de sterilizare a indivizilor
Există şi alte modele pentru descrierea creşterii populaţiei şi care diferă prin introducerea influenţei
paraziţilor, dăunătorilor, etc.

2.1.3 Interacţiunea între specii

În calculul creşterii populaţiilor, interacţiunea între specii introduce o componentă pozitivă ,

negativă sau zero în ecuaţiile de bază. Între două specii interacţiunea depinde de condiţiile de mediu.
Efectul poate fi benefic sau în detrimentul altor specii, ceea ce se ia în considerare prin introducerea unui
termen în evoluţie (± CN). Cea mai utilizată ecuaţie (Lotka-Voltera) are două expresii.

dN/dt = rN((k-N)/k - bN1)

3
 dN1/dt = r1N1((k1-N1)/k1 - cN)
unde N, N1 sunt prima şi a doua populaţie; r, r1, k, k1, c, b sunt constante
Este dificil de luat în calcul efectul paraziţilor şi al prădătorilor care joacă un rol de reglare, de
exemplu păstrând insectele ierbivore la o densitate joasă. Dar această interacţiune între specii poate fi
perturbată de către om, de exemplu cu pesticide. Însă folosirea unui pesticid asupra unui dăunător poate
perturba echilibrul speciilor şi alţi dăunători să se înmulţească prea mult. A doua cale, controlul biologic,
în comparaţie cu prima a controlului chimic, foloseşte duşmanii naturali ai unei specii, deci foloseşte
posibilităţile ecologice ale interacţiunii între specii.
Comparaţia între metodele de control biologic se face după următoarele criterii:

Control biologic Control chimic

Poluarea mediului, pericole pentru om Nu Considerabil
Perturbări ecologice, a balanţei naturale Nu Existente
Permanenţa controlului Da Temporar, trebuie repetat
Dezvoltarea rezistenţei la moarte Foarte rar Există
Este explicată pentru un spectru larg de control
Teoretic nelimitat Se aplică empiric, dar activ numai
al dăunătorilor pentru unele specii

2.1.4. Organizarea ecosistemelor

Organizarea unui ecosistem este definita de trei indicatori:

- indice de dominare
- indice de similaritate
- indice de diversitate
care sunt definiţi astfel:
a) Indice de dominanţă:

c = ∑[ (ni/N)2], unde ni este valoarea fiecărei specii (număr de indivizi, biomasă) iar N este
valoarea totală

b)Indice de similaritate între două specii:

S = 2C/(A+B), unde A - număr de specii în eşantionul A
B - număr de specii în eşantionul B
C - număr de specii comun ambelor eşantioane A şi B

c) Indice de diversitate Shannon:

H = - ∑(ni/N)log(ni/N),
unde ni - valoarea importanţei fiecărei specii
N - totalul valorilor de importanţă

Rezultă că există o dependenţă complexă între stabilitatea unui ecosistem şi diversitate. Ca

exemplu, în fig. 2.6 se dă graficul dependenţei numărului de specii S de numărul de indivizi N/s. Se
observă că mediul tinde să aplatizeze această curbă. Experimental s-a demonstrat că numărul de specii
depinde de suprafaţa A a ecosistemului, după relatia:
S=C*Az ,
unde C este o constantă, iar z=0.24÷ 0.34.
S

Fig.2.6.

4N/S
 2.1.5 Dezvoltarea si evoluţia unui ecosistem

Dezvoltarea (sau succesiunea) unui ecosistem este un proces definit de catre factorii:
- schimbările în mediu fizicochimic , care pot fi naturale sau artificiale
- viteza de schimbare în comunitate este controlată şi implică schimbări de specii
- şi procese comunitare în timp
- procesele sunt în direcţia unui ecosistem stabilizat
O caracteristică a tendinţei de dezvoltare a unui ecosistem este că raportul (producţie/respiraţie)
P/R tinde către 1, iar raportul P/B (producţie/biomasă) descreşte, ceea ce este ilustrat în fig. 2.7:, pentru
cazul unor poduri:

B
P
Fig.2.7.
R

zile

15 30 45 60 80

Structura unui ecosistem se schimbă în concordanţă cu schimbările factorilor de mediu. Evoluţia în

comun (coevoluţia) implică o selecţie reciprocă a interacţiunilor între grupuri majore de organisme, de
exemplu între plante şi ierbivore sau paraziţi şi gazde.
Aparent există o strategie a omului în contradicţie cu natura. De exemplu, scopul agriculturii este
de a obţine producţii înalte, în timp ce natura tinde către o diversitate în echilibru. Deci omul trebuie să
promoveze diversitatea într-un ecosistem.

2.1.6. Capacitatea de reţinere a pH în ecosisteme

Deoarece pH-ul este un factor care determină condiţiile de viaţă, este crucial pentru un ecosistem
de a avea o mare capacitate de reţinere a pH-ului. În apă un PH slab implică o conversie a CO32- în CO2
care este toxic pentru peşte.

+H+ +H+
2- -
CO3 ----> HCO3 ----> H2O + CO2
Capacitatea β de reţinere a pH se defineşte prin relaţia β=de/dpH ;unde C-este variaţia de acid sau
bază în moli H+ respectiv OH- pe litru.
Există trei motive foarte serioase pentru a urmări pH-ul în natură:
a) acidificarea lacurilor, solurilor, pădurilor
Combustibilii sulfuroşi dau SO2 (97-98%) si SO3(2-3%) care reacţionează cu apa formând acid
sulfuric:

SO3 + H2O --> H2SO4

Pe de alta parte SO2 + H2O --> H2SO3 un mediu puternic acid
H2SO3 --> H + HSO3

5
 iar în prezenţa unor ioni de compuşi drept catalizatori acesta trece în H2SO4.
In Europa emisia de SO2 datorată combustibililor fosili este dată în figura 4.8:

Fig.2.8

Dar datorită multiplelor influenţe a crescut în Europa aciditatea plantelor (pH mai mic), a scăzut
numărul de specii de peşte şi zooplaniton în lacuri.

b) descreşterea valorii pH în litosferă cauzează o deteriorare a mediului.

Pentru sol pH-ul are o influenţă asupra Ca, asupra abilităţii solului de a reţine anumite elemente şi
cu cât este mai mic pH-ul creşte concentraţia de aluminiu în µg/l de la 10 la 500, pentru pH de la 6,0 la
3,5.

c) posibilitatea de a menţine pH în oceane, deşi creşte intrarea de CO2.

Cu cât alcalinitatea unei soluţii este mai mare, cu atât este mai uşor să menţii o valoare a pH. Un
acid HA se disociază
HA --> H+ + A-

atunci constanta de echilibru Ka se defineşte prin

Ka= [H+] [A-] / [HA]
Practica a arătat că creşterea combustiei de combustibili fosili schimbă valorile pH în râuri şi
oceane, dar nu grav. Deci este necesară reducerea componentelor sulfuroase emanate în mediu.
În general capacitatea de reţinere ecologică se defineşte prin:

β = ∆(variabile externe)/∆(variabile interne),

unde ∆ reprezintă creşteri.

Ecosistemele au anumite caracteristici fizico-chimico-biologice şi abilitatea acestora de a adapta
structura este limitată şi deci este necesară ingineria ecologică pentru a limita efectele.

2.2. PROBLEME MAJORE DE MEDIU. PRINCIPII GENERALE

2.2.1 Principii aplicate în probleme de mediu

Într-o problemă de mediu trebuie găsită sursa de poluare şi determinată distribuţia poluanţilor în
timp şi spaţiu în ecosferă şi în ecosistem. Dacă poluantul este vătămător pentru animale, trebuie calculat

6
nivelul de toxicitate şi dacă acesta participă în procese chimico-biologice, dacă se acumulează în organe,
în ecosistem şi care este efectul general asupra omului.

2.2.2. Poluarea aerului

Problemele de poluare ale aerului pot avea efecte globale sau locale. Ca exemplu de efect global se
menţionează creşterea concentraţiei de CO2 în atmosferă, cu efectul de seră, cu reducerea transparenţei
atmosferei. Ca exemple de efecte locale se dau emanaţiile de NOx, unde x este între 1 şi 2, ale avioanelor
cu reacţie, care pot forma găuri în stratul de ozon.
Cei mai importanţi poluanţi gazoşi sunt:

gazul sursa efect Nivel concentraţie

CO2 Combustibili fosili încălzirea atmosferei0.032%
CO vehicule toxic 10-75ppm
SO2, SO3 combustibili fosili toxic, coroziv ≥ 0.15 mg/m3
NOx vehicule toxic Unităţi ppm
Carbon hydride vehicule, comb., ind. aparat respirator >200 µg/m3
Chlorine, chloride ind., ardere PVC toxic
2.2.3. Pesticide şi alţi compuşi toxici
Pesticidele servesc pentru distrugerea insectelor (insecticide), buruienilor (herbicide), peşti
(piscicide), ciuperci (fungicide). Numai în SUA se produc anual 1 miliard de tone de pesticide.
Pesticidele atacă sistemul nervos al insectelor, cauzând paralizii, convulsii şi moartea, iar la plante
schimbă metabolismul. Caracteristic pentru pesticide este persistenţa, care poate fi de ordinul zilelor sau
anilor şi acţiunea asupra omului şi animalelor, care poate fi joasă sau înaltă.
Cele mai utilizate pesticide sintetice sunt (A,B,C – insecticide, D – herbicide)

Exemple Acţiune Rezistenţă Toxicitate asupra

omului
Hidrocarbon clorinat DDT, DDE Sistem nervos central 2–15 ani joasă
Fosfaţi organici Diazinon Parathion Sistem nervos central 1–12 săpt. înaltă
Carbomate Carbil, Maneb Sistem nervos central 1–2 săpt. joasă – înaltă
Herbicide phenoxe 2, 4 – D Schimbă metabolism 1–2 săpt. joasă
2, 4, 5 – T

2.2.4. Problema metalelor grele

Cele mai periculoase metale sunt Pb, Hg, Cd. Deşi Cd nu este un metal greu, el este inclus în
această grupă datorită efectelor sale nocive asupra mediului. Unele metale sunt vitale pentru viaţă în
concentraţii mici, dar devin toxice în concentraţii mari. Ca exemplu se menţionează Thailanda, unde s-a
mutat industria japoneză de pesticide. Dacă în 1967 în peşte era o concentraţie de mercur de 0.07ppm, în
1980 era de 0.3÷ 3.6ppm. Deci problema poluării s-a exportat din ţările dezvoltate în cele subdezvoltate.
Datorită crizei petrolului a fost accelerată producţia de cărbune, care însă are concentraţii mari de metale
grele, ce de exemplu: Hg (0.1 ÷ 50mg/Kg), Pb (10 ÷ 7000mg/Kg), Cd (1 ÷ 200mg/Kg).

2.2.5 Problema poluării apelor

Deversarea reziduurilor organice biodegradabile consumă oxigen din procesul de mineralizare.

Deversarea de nutrienţi prin fertilizatori poate produce eutroficarea apelor. Deversarea hidrocarburilor în

7
ecosistemul marin (poluarea cu petrol) aduce daune întregului ecosistem, fiind necesari mulţi ani pentru
restabilirea echilibrului, deoarece perturbă transferul de energie termică între ocean şi atmosferă,
schimbul de oxigen între acestea, creşte pericolul de cancer. Deversarea de pesticide duce la apariţia de
substanţe toxice.

2.2.6 Poluarea sonoră

Zgomotele asaltează locuitorii oraşelor. Zgomotele pot fi: sunete de intensitate mică, sunete
neplăcute, sunete şocante. Intensitatea sunetului se măsoară în dB. Însă, deoarece frecvenţele înalte
deranjează mai mult, a fost introdusă o scară logaritmică şi pentru frecvenţe, folosind o funcţie de
pondere, mai mare pentru frecvenţe mari şi mai mică pentru frecvenţe mici, notată dbA.
Ca exemple de surse de poluare sonoră se citează: decolarea şi aterizarea avioanelor, discoteci,
maşini, tractoare, transportul urban, trenuri, maşini de spălat, etc. Ca efecte negative asupra omului se
citează: senzaţii neplăcute, spargere timpan, vătămare serioasă a sistemului auditiv, etc.

2.2.7 Poluarea cu reziduuri solide

În ţările dezvoltate cantitatea medie de reziduuri pe cap de locuitor este de 20 de tone pe an, din
care 600 Kg din producţia directă, ca de exemplu:
Ind. hârtiei şi produselor din hârtie…………………260 KG/loc. an
Ind. sticlei…………………………………………...130 Kg/loc. an
Substanţe organice (exclusiv hârtia)…………………60 Kg/loc. an
Industria metalelor…………………………………..130 Kg/loc. an
Ca exemple de reziduuri din producţia indirectă în industrie şi agricultură:
Minerit şi reziduuri minerale………………………..8000 Kg/loc. an
Reziduuri în agricultură……………………………..6500 Kg/loc. an
Dintre toate reziduurile, numai o parte sunt tratate biologic, şi în special cele organice, 10-15% sunt
incinerate, 10% în depozite colinare sanitare, 24% nu sunt colectate, etc. Foarte important este că în
problemele de mediu, prin unele metode se rezolvă o problemă, dar simultan se creează altele.

2.2.8 Aditivi alimentari

În prezent sunt utilizate circa 2000 de chimicale ca aditivi alimentari în ţările dezvoltate şi trebuie
determinat gradul lor de dăunare în mediu. Problema este complicată deoarece ele pot interacţiona
sinergistic şi în multe cazuri nu se cunoaşte efectul asupra omului. Din acest motiv, în unele ţări se
folosesc teste pozitive şi negative de chimicale, fiind autorizate numai anumite chimicale ca aditivi
alimentari.
Se prezintă câteva exemple de aditivi alimentari:

Funcţia Exemple Utilizări

Conservanţi Pentru a întârzia stricarea
sare, nitrat de sodiu,pâine, brânzeturi, jeleuri,
datorită bacteriilor şi insectelor
acid sorbic, citric, benzoic
siropuri, fructe
la proteine şi carbohidraţi
Antioxidanţi Pentru a întârzia stricarea
lecitină, hidroxitoluen
ulei alimentar cereale,
la grăsimi excluzând oxigenul
butilat ori cartofi chips, alune
încetinind reacţiile chimice de
stricare
Acidulanţi Pentru a masca un gust acid fosforic, citric cola, sucuri de fructe, supe
neplăcut
Emulsificare Pentru dispersia uleiuluilecitină,
în propilenă îngheţată, margarină,
apă creme, maioneză
Contaminanţi Apar deliberat în alimenteDDT, compuşi Hg, Pb, În procese industriale
radioizotopi improprii

8
 2.2.9 Energii alternative

În prezent, în general energia se obţine din combustibili fosili şi energie nucleară. Energia
nucleară ridică probleme: ce efecte pot avea pe termen lung reziduurile nucleare depozitate în
containere în sol, în ocean; cât de sigure sunt centralele nucleare, care sunt consecinţele
emanaţiilor de combustibil radioactiv. Au fost realizate noi tipuri de eactoare rapide cu plutoniu,
dar acesta este extrem de periculos, deoarece numai 30 gr. pot distruge viaţa pe Pământ, el având
şi un timp de înjumătăţire mare, de 24000 de ani. În prezent, sursele de energie sunt:
a) Energia de fuziune. De exemplu deuteriu din oceane ajunge milioane de ani şi este mai
puţin periculoasă ca energia de fuziune, dar mai trebuie multe cercetări tehnologice.
b) Energia solară. Este ieftină şi sigură. Poate fi folosită pentru producerea H ca gaz, care
să înlocuiască gazele naturale şi petrolul. Dar sunt probleme privind eficienţa instalaţiilor şi a stocării
pentru noapte.
c) Energia geotermală. Este infinită, dar depozitele sunt subterane şi sunt ape reziduale cu
mare încărcare minerală. Mai sunt de studiat multe soluţii tehnologice.
d) Energia eoliană. Este infinită, sigură, curată şi uşor de convertit în electricitate. Dar în prezent
tehnologia este scumpă şi cauzează poluarea peisajului pe scară mare.
Dar mai este o alternativă: o izolare termică mai bună, creşterea eficienţei în conversia
energiei dintr-o formă în alta, atât casnic, cât şi industrial, ceea ce va reduce consumul actual cu
circa 50%.
În prezent există patru metode de rezolvare a problemelor de poluare.
1. Se reduce cantitatea de material sau energia deversată în mediu prin tehnologii
alternative. De exemplu reducerea sulfurilor prin arderea combustibililor fosili şi a Pb din petrol.
2. Se reciclează sau se refolosesc produsele reziduale. De exemplu recuperarea Cr din ape
reziduale.
3. Descompunerea reziduurilor în componente nedăunătoare. De exemplu tratarea apelor
reziduale municipale.
4. Depozitarea în locuri special amenajate. De exemplu obţinerea gazelor combustibile
din dejecţii la complexe zootehnice.
În problemele de mediu aceste soluţii sunt aplicate inegal, dar trebuie mereu căutate noi
soluţii netradiţionale. Problemele de mediu se intercondiţionează cu alte probleme mari ale
omenirii: criza de energie, surse limitate, creşterea populaţiei. Există realizări în monitorizarea
mediului şi aerului. Însă instalaţiile pentru ape reziduale, reziduuri solide şi aer poluat, trebuie să
fie eficiente, fără costuri prohibitive. Din nefericire nu există standarde, reglementări adoptate în
toate ţările. În prezent nu există soluţii general valabile pentru rezolvarea problemelor de poluare
a apelor, aerului şi solidelor. Deci vor fi studiate soluţii pentru fiecare domeniu separat.