RUSIA ŞI POLITICA

RESURSELOR NATURALE

1
 Resursele energetice ale Rusiei

1. Introducere
Sfârşitul războiului rece a fost marcat de două evenimente geopolitice majore, care
contrastează izbitor prin modul de desfăşurare: unul înfăptuit cu repeziciune, aşteptând doar
momentul prielnic; astfel, sfârşitul divizării Germaniei s-a încheiat. Celălalt a mai întârziat, parcă
amânându-şi deznodământul, fără a reuşi să evite prăbuşirea finală; o prăbuşire simultană a
sistemului politic şi economic, însoţită de temeri şi derută, de o delegitimare a statului, de o
pierdere a încrederii şi speranţei. În felul acesta, un imperiu care se construise, am spune cu
metodă, timp de 300 de ani şi a cărei ultimă denumire a fost URSS, a luat sfârşit.
O tulburătoare transformare a făcut ca harta Eurasiei, aşa cum era cunoscută de multe
decenii, să se modifice radical. Un moştenitor legal al fostului imperiu există: Rusia. Judecând
după mărimea Federaţiei Ruse, am putea spune că transformarea nu este aşa de profundă. Rusia
cuprinde aproximativ 75% din suprafaţa fostului teritoriu sovietic şi 60% din potenţialul
economic. Aici trăieşte peste jumătate din populaţia fostei URSS. Rusia deţine cea mai mare
parte a armamentului sovietic, cu deosebire nuclear, cea mai mare parte dintre bogăţiile
naturale ale defunctei uniuni, se întinde de la Marea Neagră la Oceanul Pacific.
Dintre aceste bogăţii naturale o importanţă majoră o au resursele energetice. Printre
principalele probleme ale noului mileniu, problema resurselor energetice se detaseaza tocmai
datorita specificului lumii contemporane, in care disparitia amenintarilor militare globale a impus
ca etalon al puterii statelor sau gruparilor de state forta lor economica si tehnologica. Iar o
economie performanta, care implicit este si in crestere, devine strans dependenta de resursele
energetice pe care le are la dispozitie. Din aceasta cauza controlul si asigurarea necesarului
constant de energie a devenit una din marile mize geopolitice ale secolului al XXI-lea. Tot acest
lant cauzal este intarit si pus in miscare de o axioma ce are la baza caracterul strict limitat al
resurselor si care spune ca structura si calitatea acestora, mai ales a celor energetice, se modifica
mai incet decat volumul, structura si intensitatea nevoilor umane. Astfel ca statele care detin
controlul acestor resurse au o pozitie privilegiata pe scena internationala, beneficiind automat de
un atu foarte important in relatiile cu celelalte state.
Rezervele de petrol şi gaze naturale sunt distribuite neuniform pe glob, aşa că nevoia de a
le controla a generat periodic tensiuni regionale sau chiar mondiale. Nu întâmplător, cele mai
importante rezerve de aur negru sau... albastru se află în regiuni nesigure din punct de vedere
economic sau politic, de genul Orientului Mijlociu sau Rusiei.
Cu toate rezervele de petrol şi gaze din Marea Nordului, bătrânul continent este
dependent de importuri. În prezent, 45% din importul de petrol al UE provine din Orientul
Mijlociu, până în 2030, 90% din consum urmând să fie acoperit din importuri. 40% din
importurile de gaze ale UE provin din Rusia, 30% din Algeria, până în 2030, între 60% şi 80%
din importuri urmand sa fie furnizate de Rusia.

2
 Ţările de la Marea Caspică depind de sistemul de conducte al Rusiei şi din acest motiv
ele nu obţin preţul pieţei pentru exporturile lor de ţiţei sau gaze. De exemplu, Turkmenistanul are
rezerve foarte mari de gaze naturale, dar singura modalitate de export este prin conductele Gazprom
care traversează Uzbekistanul, Kazahstanul, Rusia şi Ucraina.
Din resurse proprii, UE îsi asigura sub 50% din necesarul de energie. Cand vorbim de
rezerve naturale, se poate observa clar distributia geografica inegala a rezervelor geologice de
combustibili fosili. De pilda, din totalul mondial, UE poseda numai 75 mild.tec sau mai putin de 5%
din rezervele cunoscute, iar din acestea 70 mild.tec sunt carbuni (localizati în special în Germania –
80% din lignit si 92% din huila). Rezervele de gaze naturale (4 mild mc sau 1,8% din rezervele la
nivel mondial) sunt concentrate în Olanda si Marea Nordului. Petrolul este prezent în apele Marii
Britanii si ale Marii Nordului, totalizând 1,3 mild.tec.
De asemenea exista unele diferentieri între tarile membre ale UE dupa puterea
economica, numarul populatiei, influenta politica, capacitatea de a fi jucatori geostrategici sau pivoti
geopolitici. Accesul la resursele din import, conditionat de relatiile politice si economice directe cu
tarile furnizoare de resurse de energie, de existenta infrastructurii de transport si depozitare, de
apropierea de furnizori etc. Politicile sau strategiile comune UE au ca obiective gestiunea
manifestarilor geopolitice într-o abordare unitara. Unele tari europene sau membre ale UE aplica o
practica protectionista nedeschizandu-si piata energiei”. Argumentul invocat este acela ca energia
reprezinta un bun strategic, iar politica hidrocarburilor este o componenta a politicii externe de
securitate nationala.
Spatiul geopolitic european este marcat si de fenomene ce se manifesta global sau sunt
tipice crizei energiei. De exemplu, declinul rezervelor geologice de petrol si gaze naturale argumentat
astfel :
a) rezervele certe cunoscute de petrol pot sustine un nivel actual de consum doar pâna în anul 2040, iar
cele de gaze naturale pâna în anul 2070;
b) vârful exploatarii petrolului va fi atins în perioada 2008-2010, iar epuizarea va deveni reala în anul
2050. Consumul din ce în ce mai mare de energie reprezinta de altfel o problema grava. Cererea totala
de energie a Terrei va fi cu cca.50% mai mare în anul 2050 decât în anul 2003. Emergenta unor tari
cum ar fi China, India etc. va marca fluxurile de resurse de energie.
Un lucru care macina opinia publica mondiala este ca aproape 75% din resursele
cunoscute de petrol si gaze se afla în tari ce au apartinut fostei URSS sau se gasesc în zona
Orientului Mijlociu – zona generatoare de crize politice (falii geopolitice) sau militare.
Efectul de sera al Terrei, schimbarile climatice –urmare a consumului de combustibili fosili impun
controlul emisiilor de CO2 (Protocolul de la Kyoto-Japonia), ceea ce însemna si modificarea mixului
de resurse (deplasarea catre resurse regenerabile, energie nucleara) si ameliorarea eficientei energiei.

Criza ruso-ucrainianã
3
 La 1 ianuarie 2009, Rusia a sistat furnizarea de gaze către Ucriana, după ce vecinii săi
nu au căzut la un consens cu privire la achitarea datoriei şi la preţul de furnizare a gazului pentru acest
an. O săptămână mai târziu, Gazprom a oprit livrarea de gaze către statele din Uniunea Europeană şi a
acuzat Ucraina că fură din rezerva de gaze destinată consumatorilor din UE. Kievul a negat aceste
acuzaţii. În urma medierii Uniunii Europene, în urmă cu două săptămâni, cele două părţi au semnat
acordul de reluare a furnizării gazului, însă înţelegerea nu a fost respectată, iar cele două ţări s-au
acuzat reciproc. Aproximativ 20 de ţări europene au fost afectate de această dispută, iar Uniunea
Europeană a calificat situaţia drept una "inacceptabilă".

2.Actorii vizibili si invizibili ( jucatori strategici si pivoti geopolitici)

In analiza geopolitica a acestui eveniment ce a tinut prima pagina a ziarelor si a

discutiilor diplomatice la inceputul lui 2009, ar trebui in primul rand sa vedem care sunt principalii
actori geopolitici ce si-au adus contributia sau au fost influentati direct sau indirect de aceasta
tensionata criza a gazelor.
În spatiul economic globalizat, actorii dominanti sunt vazuti in mod diferit de mai multi
teoreticieni. Dupa Goldman Sachs, în urmatorii 50 ani, liderii lumii vor fi: Brazilia, Rusia, India,
China, tari care sunt intr-o vizibila ascensiune pe scena mondiala. Dupa Zbigniew Brzezinski,
supraputerea (hegemon) mondiala va fi SUA, iar jucatori geostrategici vor fi Franta, Germania,
Rusia, China, India, iar pivotii geopolitici - Ucraina, Azerbaidjan, Coreea de Sud, Turcia si Iranul.
Dupa Francis Fukuyama jucatorii principali sunt : SUA, Uniunea Europeana, Asia de Est condusa de
Japonia iar dragonii Coreea de Sud, Taiwan, Kong, Singapore si China.
Între actorii geostrategici (jucatori si pivoti) si alte tari (producatoare sau consumatoare
de energie) au loc aliante pe obiective comune, redate, de multe ori, sub sintagma de „axe” de
colaborare. Astfel, tarile din zona Marii Caspice, tarile din Asia Centrala (Kazahstan, Uzbekistan,
Turkmenistan) care au zacaminte importante de gaze naturale sunt sau vor fi interesate de afirmare pe
piata mondiala a enegiei cu câstiguri de ordin politic, economic sau etnic. Sunt considerate ca posibile
urmatoarele axe : Ankara – Baku, Moscova – Erevan, Tbilisi –Washington, Baku – Washington,
Erevan – Teheran, Moscova – Teheran.
În Europa, axa Paris – Berlin – Moscova nu este numai o necesitate a economiei UE si
Rusiei, dar si o reactie normala a Europei fata de hegemonia SUA care se comporta ca o masina
militara si care îsi croieste drum spre guvernarea mondiala. Rolul SUA de supraputere mondiala este
sustinut nu numai de numarul populatiei, potentialul economic si militar, dar si de nevoia imperioasa
de a-si asigura – pentru necesarul propriu – resurele energetice. De pilda, în cazul petrolului, SUA
consuma 20 mil.barili/zi si importa 56 % din total, cantitate ce se apropie de totalul petrolului importat
de China, Japonia, Germania si India împreuna. Accesul la resursele de hidrocarburi din exteriorul
SUA este vital pentru economia si siguranta acestei tari si pentru aceasta si-a desfasurat o geostrategie
agresiva de pastrare a resurselor si de gasirea de resurse noi, explicându-se astfel prezenta în zona a
tarilor din SE Rusiei.
4
 2.1 Principalii jucatori strategici
Federatia Rusa domina piata europeana a gazelor naturale si ofera cantitati însemnate
de petrol prin conducte magistrale de transport. Potentialul geostrategic si geopolitic al Federatiei Ruse
este si masura volumului rezervelor geologice de hidrocarburi din zona care se ridica la 72 mild. barili
petrol si aprox. 50 trilioane mc. gaze naturale. Valorificarea acestei bogatii aduce la bugetul de stat
55% din venituri.
Ca jucator strategic de prim rang nu numai în Europa, dar în întreg spatiul
euroasiatic, Rusia îsi folosteste zestrea de hidrocarburi ca instrument al strategiei politice, atitudine
tipica oricarui jucator strategic posesor de resurse deficitare pe piata mondiala si regasita si în
contractele asimetrice stabilite cu consumatorii de energie. „Planificarea strategica a bazei minerale a
unei regiuni, în conditiile formarii relatiilor economiei de piata, cere ca resursele naturale ale Rusiei,
pe lânga faptul ca ajuta la dezvoltarea tarii, reprezinta o garantie a soliditatii pozitiei Rusiei pe arena
internationala. Din acest motiv, statul trebuie sa stabileasca prioritatile industriei hidrocarburilor”,
afirma Vladimir putin in teza sa de doctorat.
Practic principalii actori vizibili, jucatori geostrategici activi, sunt Federatia Rusa si
Uniunea Europeana. Apoi pe planul second, pivoti geopolitici ar fi cei care sunt tarile care sunt
afectate de disputele Rusia – UE, considerand aici majoritatea tarilor din sudul si sud-estul Europei
dar si unele tari din centrul continentului, dar intra in calcul si celelalte tari mici din zona marii
caspice, tari cu bogate zacaminte de gaz, care doresc sa se afirme pe plan mondial.
Din toate punctele de vedere, Federatia Rusa detine pozitia cea mai solida pe piata
mondiala a energiei, atat datorita rezervelor existente si exploatate, cat si datorita preconizatei evolutii
a pietei de energie. Deocamdata, petrolul detine inca o pozitie importanta in ce priveste consumul
global de energie, insa tendinta este de scadere a ponderii acestuia in defavoarea gazelor naturale, a
energiei nucleare si a resurselor alternative. Dintre acestea din urma, gazul natural are cea mai
spectaculoasa evolutie, de la 23% cat este in prezent preconizandu-se o crestere pana la mai mult de
30% din consumul global de energie pana in anul 2020. Avantajul Federatiei Ruse este ca raspunde
foarte bine ambelor situatii. Pe de o parte, tara este cel mai mare exportator mondial de gaze naturale,
detinand aproximativ 30% din rezervele globale cunoscute, iar pe de alta parte, prospectiunile au aratat
ca in Siberia de Vest s-ar putea afla cel mai mare depozit natural de petrol ( peste 160 mld barili ). La
acestea se adauga si faptul ca este al doilea mare producator de carbune pe plan mondial.
Presedintele Putin a identificat rapid acest avantaj al tarii sale si a procedat in
consecinta. Problema era ca, pentru a putea fi folosite ca arma geopolitica, trebuia ca aceste rezerve sa
se afle in proprietatea statului rus. Tocmai in aceasta directie a actionat incepand cu anul 2003. Atunci,
cu ajutorul companiilor detinute de stat Gazprom si Rosneft, a inceput o campanie agresiva de trecere
a facilitatilor ( instalatii de prelucrare, depozite, conducte ) si rezervelor de gaze naturale in
proprietatea statului fara de care un joc geopolitic de putere nu putea fi facut. Si in aceasta directie
trebuie intelese actiunile impotriva companiilor petroliere private din Federatia Rusa, intre care cea
mai importanta este procesul miliardarului Mihail Hodorkovski, proprietarul gigantului petrolier
Yukos. Datorita piedicilor intampinate din partea autoritatilor, acesta este pe cale de a da faliment.
Cel de-al doilea front este legat de coordonarea si centralizarea actiunii fiecaruia dintre cei
5
doi actori in aceasta disputa si aici avantajul pare a fi tot de partea Rusiei. Problema cea mai mare
pentru europeni este ca integrarea europeana nu a ajuns intr-un stadiu asa de avansat incat sa permita o
actiune comuna in domeniul energiei. Spre deosebire de europeni, Federatia Rusa este un stat unitar si
centralizat care prin natura sa intreprinde o actiune coerenta in acest domeniu. De altfel, miza pentru
Rusia este nu propria sa coerenta de actiune ci crearea unui adevarat cartel al gazului natural pe
modelul OPEC, controlat de ea si din care sa mai faca parte Algeria, Qatar, Libia, tarile Asiei Centrale
si Iranul. Un astfel de cartel ar avea puteri discretionare in stabilirea preturilor la gaz si ar fi un raspuns
pe masura dat europenilor.
Sintagma "OPEC al gazului" a intrat in dictionarul politic mondial in urma unui articol
publicat, la 13 noiembrie 2006, in Financial Times, care sustinea, referindu-se la un raport elaborat de
experti NATO, ca Rusia, Iranul, Libia, Qatarul, Algeria si tarile din Asia Centrala iau in considerare
crearea unui cartel care sa determine preturile si care le-ar ajuta sa-si sporeasca profiturile, reunind
furnizorii de gaz natural catre UE si de gaz natural lichefiat catre piata mondiala.
Sintagma a fost, insa, rostita pentru prima data in 2001 de catre reprezentantii Iranului. La 9 iunie
2001, ambasadorul iranian in Rusia, Mahdi Safaro, a vorbit deschis despre aceasta idee ca despre ceva
in care Iranul era gata sa se implice.
Ideea OPEC axat pe gaze a fost vehiculata si de presedintele rus Vladimir Putin in
2002, cu sprijinul fatis al presedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev. Ideea a fost reluata, in
mai 2006, de Aleksandr Medvedev, membru in Consiliul de Administratie al Gazprom, care a
amenintat ca Rusia va crea "o alianta a furnizorilor de gaze care va fi mai influenta decat OPEC", in
cazul in care aceasta nu va reusi sa isi impuna punctul de vedere in negocierile purtate cu Europa pe
teme energetice. Trei luni mai tarziu, un "memorandum de intelegere" in domeniul gazelor naturale
semnat intre Rusia si Algeria pe 4 august 2006 a pus practic bazele noii structuri.
Rusia este cel mai mare exportator de gaze naturale din lume si detine 28% din rezervele de gaz ale
globului. Daca se adauga Iranul si Qatarul, procentul urca vertiginos spre 60%. Rusia conteaza 20%
din productia mondiala de gaze naturale, 26% din exporturile catre tarile europene la un moment in
care cererea de gaze naturale la nivel global este prognozata sa se dubleze in urmatorii 25 de ani.
"Cartelul ar contribui la prevenirea cresterii preturilor la materia prima si va impiedica
investitiile neprofitabile, exact ca in cazul OPEC, fara de care preturile la petrol ar fi fost mult mai
mari", declara Margerie. Spre deosebire de OPEC insa, cartelul gazelor va fi nu doar o uniune
energetica, ci si o alianta geopolitica intre Rusia, Iran si Algeria care ar da batai de cap europenilor si
americanilor. Un exemplu concret al puterii armelor energetice a fost oferit de Kremlin anul trecut in
razboiul geopolitic al gazelor purtat cu Georgia, Ucraina si Republica Moldova.
Al doilea jucator strategic in aceasta problema este Uniunea Europeana. Aceasta criza a
gazelor scoate in evidenta cele doua probleme majore pe care le avem la nivelul Uniunii Europene.
Mai intai, in plan energetic, nu avem nici acum o strategie comuna. Se bate moneda pe
dependenta de Rusia, se adopta imbucuratoare masuri pentru combaterea schimbarilor climatice, dar
nu exista coeziunea necesara pentru gasirea unei solutii comune la o problema ce se va agrava cu
timpul – aprovizionarea cu resurse naturale. Acum, prin sistarea livrarilor au fost afectate 11 din cele
27 de tari ale UE. Dar dependenta de gazul rusesc, mai ales a statelor est-europene, este o problema
comuna de securitate europeana, avand in vedere faptul ca arma energetica poate fi folosita oricand,
6
mai ales impotriva fostilor sateliti ai Rusiei. In aceste conditii, UE are datoria de a gasi o solutie pentru
a securiza energetic zona noilor sai membri. O varianta ar putea fi revenirea la Proiectul Nabucco, care
se afla tot in faza de schita dupa atatia ani de discutii. Oricum, adevarata problema pentru Europa, in
opinia mea, este diversificarea surselor de gaz si nu diversificarea zonelor de tranzit dintre Rusia si
UE.
In al doilea rand, criza gazelor, dincolo de problema energetica, dezvaluie, inca o data,
slabiciunea politica a UE, care se arata, si de aceasta data, divizata si ezitanta. Una din carentele
evidente tine de presedintia Uniunii Europene. Sistemul rotatiei semestriale se dovedeste complet
ineficient. De la debutul crizei gazelor am asteptat cu emotie fiecare pas al unei presedintii cehe
eurosceptice, rusofobe si sovaielnice. Cred ca UE are nevoie ca, mai ales in momente de criza, sa
existe o voce reprezentantiva care sa vorbeasca in numele ei. Un cor pe mai multe voci risca sa arunce
in derizoriu ideea Europei Unite, nu doar imaginea si influenta sa internationala. De aceea, e nevoie,
cred, de instituirea unei presedintii europene pe o perioada mai lunga de timp si independenta de
structurile politice ale unei tari membre sau ale alteia.
Vorbim despre reformarea institutiilor europene si nu facem nimic concret in acest
sens. Vorbim despre securitatea energetica, dar, in fapt, fiecare stat membru se descurca sau sufera
dupa propriile puteri. Cred ca e timpul ca noile state membre sa aiba un cuvant mai raspicat de spus cu
privire la eficientizarea structurilor birocratice ale Uniunii Europene, care se dovedesc depasite de
realitate. Inainte de orice, insa, e nevoie de o solidaritate efectiva, nu doar declarativa, intre statele
membre.
Criza aprovizionării cu gaze naturale ruseşti evidenţiază importanţa proiectului
Nabucco şi este un avertisment clar că statele europene trebuie să reducă dependenţa de importurile
din Rusia. Problema tranzitului gazelor naturale arată tuturor partenerilor din proiectul din Nabucco şi
statelor de tranzit cât de important este proiectul pentru Europa
Proiectul Nabucco are drept scop diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale
Uniunii Europene, care este dependentă de Rusia, prin construirea unui gazoduct care va porni de la
Marea Caspică şi va ocoli Rusia. Statele riverane Marii Caspice sunt : Azerbaidjanul, Kazahstanul,
Turkmenistanul, Iranul, Rusia Conducta va avea o lungime de 3.300 de kilometri, lucrările de
construcţie ar trebui să înceapă în 2010 şi gazoductul ar trebui să intre în exploatare în 2012. Costul
estimat iniţial al lucrărilor era de aproximativ 4,5 miliarde Euro. Datorită creşterii preţului petrolului şi
implicit şi al oţelului, estimarea actualizată în luna mai 2008 a ajuns la 7,9 miliarde euro. Proiectul va
fi finanţat, în proporţie de o treime, de către acţionari şi de bănci - două treimi. Companiile interesate
de construirea gazoductului sunt Botas (Turcia), RWE (Germania), OMV (Austria), MOL (Ungaria),
Bulgargaz (Bulgaria) şi Transgaz (România). Pentru acest proiect, contribuţia României stabilită iniţial
era de aproximativ 850 milioane de euro, platibili în patru ani. Astfel, începând cu 2013, dată la care
gazoductul ar putea fi dat în folosinţă, livrările ar putea atinge nivelul de opt miliarde de metri cubi
anual, urmând să urce la 31 miliarde de metri cubi din 2019.
Comentândproiectul Nabuco initial, Alexe Miller – vicepresedinte la Gazprom spunea:
“fara noi, nici-un proiect ca Nabuco nu poate fi realizat”. Pentru a contracara proiectul, Rusia a
demarat un proiect concurent, Blue Stream, în care a încercat să atragă inclusiv o parte dintre
partenerii Nabucco.
7
 2.2 Pivoti geopolitici
Daca ar fi sa analizam gradul de dependenta a tarilor din centrul si sud-estul europei de
gazul rusesc am avea in fata niste cifre care ar forma o imagine clara a influentei ruse in zone. Astfel
gradul de dependenta de importul de gaze natural ar fi de 100% in Slovacia, 94 % in Bulgaria, 73%in
Cehia, 72% in Ungaria, 63% in Austria si de 60% in Polonia. Daca am lua fiecare pivot geopolitic in
parte am vedea ca in cea mai mare parte a lor, acestia sunt dependenti de Federatia Rusa.
Principalul pivot geopolitic a fost si tara care a avut cel mai mult de suferit de pe urma sistarii gazului
rusesc, anume Ucraina. Incidental Gazprom – Naftogaz de la inceputul acestui an nu a fost primul de
acest fel intre cele doua tari. Cel mai apropiat incident a fost cel din 2006 cand rusii au stopat livrarilor
de gaze naturale sau de titei (anul 2007)
fara discutii prealabile cu beneficiarii, urmare a unor conflicte sau incidente ce au avut loc cu tarile
prin care trec conductele de transport hidrocarburi dovedeste vulnerabilitatea relatiei furnizor–
beneficiar si pozitia dominanta a furnizorului.
De amintit ca „razboiul gazelor” (ianuarie 2006) a început prin ridicarea pretului
gazelor naturale catre Ucraina, urmare a refuzului guvernului de la Kiev de a ceda catre Gazprom
controlul asupra retelei de transport gaze naturale – retea ce distribuie gazul rusesc catre Europa. Un
an mai târziu, pe fondul unui diferent între Rusia si Belorusia,
aparut ca o consecinta a deciziei unilaterale de dublare a pretului gazelor naturale, autoritatile de la
Minsk au impus, la rândul lor, o taxa de transit în vaoare de 45 USD/1000 mc gaze. În replica, Rusia a
închis conducta ce alimenta cu petrol Belarusia, Germania, Polonia si Ucraina.
Polonia a amenintat sa blocheze discutiile pe tema parteneriatului energetic UE-Rusia,
daca partea rusa nu se angajeaza sa deschida reteaua de conducte de petrol si gaze naturale pentru
investitorii straini. Rusia, la rândul ei, a decis sa interzica importurile de carne si legume prevazute din
Polonia.
În ambele cazuri de decizii unilaterale într-un contract bilateral de furnizare
resurse, au avut loc reactii ale personalitatilor din UE dar si desfasurarea unui set de instrumente de a
gestiona relatia Rusia-UE în interes reciproc. Întâlnirea de la Soci, între cancelarul german Angela
Merkel si presedintele rus Vladimir Putin a reunit reprezentantii celor doi jucatori geostrategici pe
scena Europei, care au încercat sa dezamorseze criza de încredere între cele doua parti, doamna
Merkel considerând legitima dorinta Rusiei de a-si exporta gazul si petrolul pâna la consumatorul
final, dar a pledat si pentru acceptul participarii unor companii europene în cadrul exploatarii
zacamintelor rusesti.
Impactul asupra Germaniei a fost mai redus, comparativ cu statele din Estul Europei,
întrucât a putut apela la rezerve şi la suplimentarea livrărilor din Marea Nordului. RWE face parte din
consorţiul constituit pentru construcţia gazoductului Nabucco, împreună cu Transgaz (România),
Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), MOL (Ungaria) şi OMV (Austria). RWE a înfiinţat în luna
decembrie, alături de OMV, o companie mixtă, denumită Caspian Energy, care va analiza soluţii
complete de infrastructură care să asigure accesul Europei la gaze naturale extrase de pe ţămul estic al
Mării Caspice, vizând inclusiv resurse destinate conductei Nabucco.

8
 Romania se afla undeva la granita dintre cei doi jucatori strategici : Uniunea Europeana
si Rusia. Momentan romanii depend de gazul rusesc in proportie de 30%, dar se preconizeaza o
crestere a acestei dependinte la 50% in urmatorii ani, procent c ear putea fi atin pana in 2025.
O alta tara care depinde fundamental de Rusia in privinta gazului ar fi Republica
Moldova. Cea mai gravă problemă pentru R. Moldova, o reprezintă cota mare a gazului în balanţa
energetică. În ultimii ani ea fost de circa 50%, iar dacă am exclude benzina şi motorina folosite în
proporţie de 90-95 la sută în transport, cota gazului în balanţa energetică ar ajunge la 80-85%. În nici-o
ţară din regiune, gazul natural nu are o asemenea pondere în balanţa energetică, iar acest fapt prezintă
un risc major pentru securitatea energetică. În majoritatea statelor europene cota gazului natural în
balanţa energetică nu depăşeşte 30% şi totodată de regulă acest combustibil se importă din 2-3 surse.
Cât despre achiziţia gazului din alte surse decât Rusia, după cum susţinea preşedintele
Voronin 3 ani în urmă, în anii următori R. Moldova va fi aprovizionată cu gaze naturale tot de
Gazprom. Pentru diversificarea asigurării cu resurse energetice şi reducerea dependenţei de Rusia au
fost studiate posibilităţi de achiziţionare a gazelor din Asia Centrală, Orientul Apropiat, Africa de
Nord şi chiar Europa de Nord. Rezultatele acestor studii nu au fost date publicităţii, dar se pare că nu
au fost convingătoare. Potrivit Preşedintelui Voronin, eforturile R.Moldova de identificare a altor surse
energetice deocamdată sunt doar de ordin teoretic.
De mentionat că cel puţin 6 proiecte internaţionale de transport a gazelor din Rusia şi
Asia Centrală în Europa sunt discutate în prezent. La aceste proiecte şi-au anunţat participarea 18
companii din 15 state. Lungimea totală a conductelor este estimată la circa 10 mii km, valoarea lor se
apropie de 30 mlrd euro, iar capacitatea de transport - la 140 mlrd m3 de gaze.
R. Moldova, care are o dependenţa de circa 100% de livrările de gaze efectuate de
Gazprom, nu şi-a anunţat participarea oficială la nici unul dintre aceste proiecte. Abia acum Republica
Moldova examinează posibilitatea de participare la proiectul Nabucco. Restul proiectelor anunţate vor
trece departe de hotarele R. Moldova. Iar proiectul South Stream, promovat de Gazprom, ar putea
diminua substanţial veniturile şi aşa extrem de mici ale Republicii Moldova de la tranzitul de gaze
ruseşti în statele din Balcani.
Bulgaria depinde in proportie de 90% de gazul provenit din Rusia. Dupa decizia Rusiei
de a sista livrarile de gaze naturale catre mai multe state, presedintele bulgar, Ghiorghi Parvanov, a
declarat ca Bulgaria trebuie sa inceapa imediat pregatirile pentru repornirea reactorului 3 de la centrala
nucleara Kozlodui, anunta novinite.com. "Intr-o astfel de situatie de criza - si nu poate exista o criza
mai importanta decat aceasta - avem dreptul sa pornim cele doua reactoare. Conform informatiilor pe
care le-am primit in ultimele zile, acest lucru poate fi facut in cazul reactorului 3 de la Kozlodui.
Pentru repornirea reactorului, 4 mai sunt necesare lucrari", sustine Parvanov, adaugand ca acesta poate
fi repornit peste aproximativ o luna. Ghiorghi Parvanov sustine ca reactorul 3 de la Kozlodui, unul
dintre cele doua reactoare inchise la inceputul anului 2006, in baza unui acord intre Bulgaria si UE,
poate fi repornit in conformitate cu prevederile articolului 36 al Acordului de aderare la Uniunea
Euorpeana. Potrivit acestui articol, reactoarele inchise pot fi repornite temporar in cazul unei situatii de
criza."Sper ca disputa dintre Rusia si Ucraina poate fi rezolvata pana atunci. Dar, daca acest lucru nu
se intampla (...), ma astept ca partenerii nostri europeni sa fie intelegatori si sa nu se opuna unei astfel
de actiuni din partea noastra", a mai precizat presedintele bulgar.
9
 Cu cat ne indepartam de sud-estul europei cu atat dependenta de gazul rusesc scade.
Norvegia este principalul furnizor de gaz al Frantei (32,5% din importurile franceze), urmata de
Olanda (19%), Algeria (17%) si Rusia (16%), potrivit cifrelor din 2007 publicate de compania
petroliera BP. In Franta, totul este conectat la centrale pe energie electrica, in lipsa gazului. Asadar
sistarea gazului de la inceputul anului 2009 nu a fost resimtita atat de puternic de Franta.
Daca vorbim de Marea Britanie, dependenta este aproape nula. Marea Britanie importa
gaz din Rusia numai in raport de 2%. Asadar sistarea gazului nu a afectat Marea Britanie, insa aceasta
si-a respectat statutul de pol de putere in Europa si a chemat Rusia la negocieri. Premierul britanic
Gordon Brown şi preşedintele rus Dmitri Medvedev au avut o întrevedere, unde au discutat despre
criza gazului. Preşedintele Federaţiei Ruse a acuzat Ucraina pentru situaţia produsă în ultimele
săptămâni. Întâlnirea a avut loc la iniţiativa premierului britanic, după ce în cursul zilei de ieri acesta a
putat o discuţie la Londra şi cu preşedintele ucrainean Viktor Iuscenko. „Partea rusă a subliniat că
autorităţile ucraineene continuă să blocheze ilegal accesul la sistemul ucrainean de tranzit a gazului
rusesc destinat europenilor”, se arată într-un comunicat de presă emis de administraţia prezidenţială
rusă. Preşedintele Medvedev şi-a anunţat intenţia de a organiza sâmbătă la Moscova un summit al
şefilor de stat şi de guvern la care a invitat liderii europeni. Însa nici Brown, nici alţi lideri europeni nu
şi-au manifestat intenţia de a merge. Chiar dacă Marea Britanie importă mai puţin de 2% din gazul
consumat, din Rusia, autorităţile de la Londra doresc o soluţionare cât mai rapidă a crizei.
Tarile de la Marea Caspica prezinta un punct de interes din ce in ce mai ridicat,
accentuat si de criza gazului de la inceputul lui 2009. Tarile din zona au importante zacaminte de gaze
naturale dar care nu sunt inca pe deplin valorificate. Este clara intentia unor astfel de tari de a iesi din
anonimat si a-si crea o imagine de furnizor important de resurse.
Dupa doua saptamani de criza a gazelor Delegaţia ucraineană Naftogaz, condusă de
Oleh Dubyna, a semnat la Moscova contractul de furnizare a gazelor din Rusia pentru perioada 2009-
2019 şi acordul pentru tranzitul gazului rusesc prin Ucraina, pentru aceeaşi perioadă. Contractul a fost
semnat astăzi în prezenţa celor doi premieri Iulia Timoşenko şi Vladimir Putin, care ieri au căzut de
acord cu privire la tariful de furnizare a gazului. În urma înţelegerii, Ucraina urmează să plătească mai
puţin cu 20% faţă de beneficiarii europeni, preţul a 1.000 de metri cubi de gaz ajungând astfel la 450
de dolari.
Astfel criza ruso-ucrainiana a luat sfarsit, dar a dat de gandit profund statelor
importante din Uniunea Europeana despre importanta si puterea pe care o ofera Rusiei resursele sale.

Nu sunt de neglijat dificultatile Europei viitoare: consum în crestere de energie, necesar

de investitii, efectul de sera al Terrei, rolul Rusiei ca furnizor de energie, piata unica de energie a UE
sau a Europei departe de a deveni viabila, slabiciuni proprii UE etc. dar, cu toate acestea, sunt
distincte obiective sau cai de actiune care sa faca gestionabila criza energiei.

Bibliografie:
10
1. Paul Dobrescu, Geopolitica, ed.Comunicare.ro, Bucureşti, 2005

2. Robert Cooper, Ordine şi haos în secolul XXI.Destrămarea naţiunilor, editura

Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007

3. H.Kissinger, Diplomaţia, ed.All, Bucureşti, 2007

4. http://www.cadranpolitic.ro

11