AGRESIVITATEA ŞI VIOLENŢA DOI VECTORI NEGATIVI

„Înger de mare Sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu Tare Stăpânitor Domn al Păcii”
(Isaia 9, 5)

Comportamentul uman este obiectul de studiu a mai multor ştiinţe. Dintre aceste
ştiinţe am putea amintii: psihologia, psihanaliza, sociologia sau psihiatria. Am putea spune că
la o privire mai detaliată toate aceste ştiinţe sunt cât se poate de mult concentrate pe
definirea a ceea ce este comportamentul uman. În general s-a ajuns la concluzia că
comportamentul poate fii categorizat în mai multe grupuri. Un gen de comportament specific
secolului al XXI-lea este mai mult decât orice comportamentul agresiv sau comportamentul
violent.
S-a vorbit de mai multe ori de faptul că omul secolului al XXI-lea este o persoană
agresivă. Agresivitatea dacă nu violenţa este o caracteristică a începutului de secol al XXI-
lea. Putem vedea în special în mass media un torent de agresivitate şi violenţă din mai toate
colţurile lumii. Fie că este vorba de Afganistan, Egipt sau Libia mass media este din ce în ce
mai dorinică de a ne arăta imagini violente şi şocante. Care este poziţia Bisericii referitoare la
violenţă şi la agresivitate? Răspunsul la această întrebare v-a fii subiectul prezentelor
rânduri.
Biserica şi în special Biserica Ortodoxă are o poziţie cât se poate de elaborată referitor
la violenţă şi agresivitate. Biserica nu susţine în nici un fel de comportamentul agresiv şi
violent. Cauzele unui comportament agresiv sau violent pot fii de mai multe genuri: sociale,
economice, infracţionale sau uneori din câte a arătat experienţa cotidiană violenţa şi
agresivitatea pornesc chiar din mediul familial. Nevoia omului de a se împotrivii faţă de
semenii săi este o nevoie cât se poate de naturală. Cu toţii avem părerile noastre sau opinile
noastre pe care le susţinem şi în care credem. Oricum, este un pas destul de mare de la a
avea păreri personale şi de a le face cunoscute sau impuse prin violenţă şi agresivitate.
Există după cum am spus o psihologie sau o sociologie a comportamentului violent sau
agresiv care domină de multe ori marile metropole sau periferiile oraşelor. Agresivitatea vine
din dorinţa de a îţi agresa semenul şi de a îi face sau provoca răul. Biserica condamnă pe
omul violent şi agresiv în acelaşi fel în care condamnă pe omul beţiv şi alcoolic. Problema
agresivităţii şi a violenţei este des întâlnită în zilele noastre mergând până acolo încât unii în
numele violenţei şi a agresivităţii pot curma vieţi. Matematic şi etic violenţa sau agresivitatea
este o soluţie slabă sau inferioară. Biserica crede în soluţionarea agresivităţii, a conflictelor şi
a violenţei pe cale paşnică şi amiabilă. În acest sens, chiar Domnul Iisus Hristos a vorbit de
faptul că dacă suntem loviţi sau calomniaţi nu trebuie să răspundem cu aceiaşi monedă.
Domnul Iisus Hristos recomanda întoarcerea şi a celuilalt obraz atunici când eşti lovit.
Oricum, trebuie să ştim că oamenii care sunt violenţi şi agresivi şi care în comunităţile
în care trăiesc crează probleme şi convulsii mai devreme sau mai târziu vor fii identificaţi şi
condamnaţi fie social sau fie penal. Aceasta fiindcă omul a fost creat conform unor legi ale
firii sau ale naturii. În mod natural omul nu este o fiinţă violentă sau agresivă. Omul poate
devenii o fiinţă violentă sau agresivă în funcţie de propria lui voinţă. Astfel, răul odată comis
este comis din proprie iniţiativă.
În general ceea ce au remarcat psihologii este că violenţa sau agresivitatea aduce
omului o stare de „satisfacţie emoţională temporală” sau care trece foarte repede. Prin
violenţă şi agresivitate omul îşi pierde potenţialul creator şi pozitiv. El devine astfel stăpânit
de porniri inferioare care duc la dezumanizarea şi la dezintegrarea sa. Care este alternativa
care o o oferă Biserica şi în special Biserica Ortodoxă problemei violenţei şi agresivităţii?
Soluţia la această problemă este simplă cel puţin din punct de vedere teoretic. Este
mai mult decât orice vorba de pace şi facerea păcii. Pacea este astfel larg dezbătută în zilele
noastre aceasta fiindcă noţiunea de război este derivată din agresivitate şi violenţă. Războiul
este stadiul ultim al violenţei şi agresivităţii şi este psihologic incapacitatea omului de a îşi
controla comportamentul sau pornirile proprii.
Deşi trăim într-o lume a războaielor şi a conflictelor în care din nefericire mai mulţi
dintre semenii noştrii îşi pierd uneori chiar viaţa, Biserica şi Ortodoxia ştie foarte bine că nu
aceasta este natura omului şi a lumii. Omul şi lumea au fost create pentru pace şi nu pentru
război. Poziţia Bisericii şi a ortodoxiei faţă de război a fost larg dezbătută de teologi. Biserica
susţine războiul numai în situaţiile în care nu mai există nici o altă alternativă pe cale
amiabilă de a soluţiona o stare conflictuală. Biserica susţine astfel doar războiul de apărare şi
condamnă războiul de cucerire ca şi fiind agresiv şi violent. Războiul de cucerire este din
punct de vedere ortodox o agresare a semenului şi a drepturilor sale.
Sfinţii Părinţi ne spun că originea agresării şi a violenţei nu este să o găsim în natura
omului. Prin natură omul este o fiinţă pacifică sau iubitoare a păcii, imaginile agresivităţii şi
violenţei producându-i omului psihologic în mod normal repulise şi discomfort. Am putea
spune că spectacolul agresivităţii şi al violenţei este unul de proastă calitate dacă nu chiar o
mascaradă. A rezolva problemele personale pe cale agresivă şi violentă este semnul omului
inferior şi a omului slab din punct de vedere moral şi intelectual.
Evident, au existat extreme şi în ceea ce priveşte calea amiabilă a păcii sau calea
înţelegeriil. Pe la mijlocul secolului al XX-lea ne putem aduce aminte de cunoscutul fenomen
Hippie al căror membrii fondatori au fost protestatarii împotriva războiului din Vietman sau
celebre formaţii de muzică cum ar fii The Beatles. Fenomenul hippe tipic pentru secolul al XX-
lea a fost un fenomen care a căzut în cealaltă extremă a opoziţei faţă de agresivitate şi
violenţă. Este vorba mai mult decât orice de laxism moral şi destrăbălare. Adepţii mişcării
Flower Power Generation sau pe scurt hippie erau dedicaţii cauzei păcii numai din punct de
vedere teoretic. Conceptul de pace nu însemna pentru ei şi un comportament elevat.
Prin urmare, agresivitatea şi violenţa stă în profund contrast cu pacea şi înţelegerea.
Domnul Iisus Hristos în vechime i-a fericit pe făcătorii de pace şi nu făcătorii de război şi de
violenţă. Istoria a cunoscut multe cazuri de persoane violente şi agresive care odată ajunşi în
poziţii cheie din puct de vedere social au încercat să întoarcă lumea cu susul în jos. Ar fii bine
să ne amintim de Nero, Caligula, Domiţian sau Vespasian din antichitatea italiană. În
modernitate am putea enumera pe Musolini, Hitler, Stalin, Franco, Osama bin Laden, Mau
Tze Dun sau alţii.
La o chestionare generică a problemei violenţei şi agresivităţii vom putea vedea că
alternativa aceasta este o cale a răului şi a negativului. Prin natură sau instinctual omul ştie
care este calea binelui şi care este calea răului. În cei agresivi şi violenţi binele şi facerea
binelui am putea spune că se atrofiază şi se neantizează. Astfel, unui agresor sau a unui
violent, facerea şi slujirea binelui nu îi mai produce nici o plăcere sau satisfacţie. Trebuie să
ne aducem că aminte că sunt mulţi aceia care slujesc răului şi facerii răului. Pentru mulţi
dintre semenii noştrii pacea este o alternativă mult prea „ieftină şi sărăcăcioasă.”
S-a spus de mai mulţi mari gânditori şi filosofi că secolul al XX-lea a fost un secol al
agresivităţii şi al violenţei. În secolul al XX-lea au existat din câte a astestat istoria două
războaie mondiale, fapt fără precedernt în istoria umanităţii. În aceste cazuri putem vorbii cât
se poate de bine de o înfrângere a binelui şi a păcii. Umanitatea nu a avut nimic de câştigat
de pe urma războaielor care nu sunt decât forme „masate şi masive de violenţă şi
agresivitate.” Realitatea a demonstrat că există şi minţi bolnave care vor să sucească legile
naturii sau ale firii care au fost sădite în om de însuşi Dumnezeu.

Teolog Radu Teodorescu