Amenajarea turistica a parcurilor tematice si de

amuzament

In tendinta de diversificare a produselor turistice, de multiplicare a

posibilitatilor de recreere pentru cetateni si de crestere a gradului de atractie a
centrelor urbane au aparut infrastructuri moderne in cadrul carora parcurile de
distractii ocupa un loc deosebit de important. Numarul lor a crescut rapid dupa
cel de-al II lea Razboi Mondial cand are loc si o diversificare tematica a acestora.
Cand Disney a deschis portile primului sau parc in 1955 nu a creat doar o
noua forma de distractie ci a reusit sa ofere o noua viziune asupra oraselor.
Datorita capacitatii lor de inovatie si a planificarii meticuloase , parcurile Disney
au fost mult timp subiect de dezbatere printre designerii si specialistii in
urbanistica , si asta din mai multe motive. In primul rand , felul de organizare a
spatiului parcurilor tematice au avut influenta asupra designului unor locatii
( destinatii turistice si de vacanta ) si a incurajat crearea unui nou stil de
arhitectura destinata distractiei si amuzamentului. Succesul acestui stil se
bazeaza pe “filozofia reconstructiei si a re-creatiei:. In al doilea rand , pe langa
clasicele facilitati turistice , aceste parcuri au impus si niste standarde pentru
industria “ timpului liber “ ca luata ca intreg ( incluzand muzeele , teatrele si altele
asemenea ) si s-au dovedit a fi folositoare pentru designul altor facilitati care
combina spatiile de consum si de distractie cu spatiile comerciale. In final ,
parcurile tematice au intrecut limitele “distractiei si recreatiei” si chiar planificarea
urbana a preluat si integrat unele din solutiile oferite de acestea. Mergand chiar
la extrema , intreg litoralul Floridei a fost reamenajat in stilul Disney.

Unicitatea parcurilor tematice

Eyssartel si Rochette ( 1992 , pg 38 ) propun o definitie a parcurilor

tematice , numindu-le “ spatii urbane cu vocatie comerciala “ , unde resursele de
arhitectura , arta si tehnologie ( in special tehnologia comunicatiilor ) deservesc “
creatia culturala “ ( in sens larg ) . Spre deosebire de orasele convetionale ,
parcurile cauta sa re-creeze o atmosfera , folosindu-se chiar de sunete si
mirosuri. De aceea este destul de dificil a explica ambianta unui astfel de parc in
cuvinte. Cu alte cuvinte , parcul tematic este “ un spatiu care nu a fost creat
pentru a fi descris ci pentru a fi experimentat si trait din plin , un spatiu unde
formele arhitecturale au o deosebita putere evocativa “ ( Eyssartel si Rochette ,
1992 ) .
Ar fi , totusi , naiv sa credem ca crearea unui parc tematic poate fi facuta
cu usurinta , fara a lua in considerare , pe langa alte lucruri , necesitatea luarii
unor masuri de siguranta care sunt obligatorii pentru fecventarea in masa sau
necesitatea ca un obociect sa ramana in bune conditii dupa ce a fost testat de
mii de vizitatori . Parcurile sunt defapt rezultatul unor formule precise de
planificare si design al spatiului , al caror scop este de a propune un alt mod de
petrecere a timpului liber.
Exista doua paradoxuri in legatura cu amenajarea parcurilor tematice. In
primul rand , acela ca , desi sunt spatii productive , ele tind sa mascheze
procesul de productie pentru a nu conditiona scopul de consum pe care l-au dat
vizitatorii iar , in al doilea rand , datorita necesitatii existentei spatiilor comerciale
in interiorul lor , ele par a avea atributele unui loc public. Tema lor este factorul
fundamental care le diferentiaza de alte arii urbane.
Asadar , designul unei lumi imaginare trece de bariera tematica si
reprezinta o procedura tehnica a carei scop este de a stabili sau mentine o
atmosfera bine structurata , de a oferi sens unui spatiu si de a minimiza
conflictele si a maximiza ordinea urbana.
 Amenajarea complexelor de cazare si loisir

O data cu crearea Walt Disney World in Orlando la inceputul anilor ’70 ,

companiile ce operau parcurile tematice au dezvoltat in imediata vecinatate
adevarate complexuri de petrecere a timpului liber , concentrand aici activitati
recreationale , comerciale , turistice si , in unele cazuri , rezidentiale . Astfel de
propunei au fost facute de Disney in Orlando nu doar pentru a mari profitul ci si
pentru a controla forma si ritmul de dezvoltare din jurul parcului . Complexurile
recreationale sunt , asadar , spatiile exterioare parcurilor dar aflate in imediata
apropiere unde se aplica , de asemenea , principiile de compozitie si ordine.
Scopul complexurilor de loisir sunt acela de a creea , intr-un spatiu mai larg si
mai deschis decat cel al unui parc , spatii multifunctionale care , asemeni
parcurilor tematice , sa se diferentieze de alte alternative existente nu doar prin
structura ci si prin continutul lor “narativ”. Oricine ramane impresionat de spatiile
tematice , atmosferele organizate perfect si coerenta dintre forma si functia care
sunt tipice acestor complexuri. Ca si parcurile , aceste spatii incorporeaza
conceptul de tema ca design de baza .Totusi , a existato anumita evolutie in
dezvoltarea lor. In timp ce temele erau initial folosite pentru a recrea atmosfere
exotice , astazi sunt folosite pentru a crea atmosfere care sa dea sens povestilor
fantastice pe care le reprezinta. Asa a reusit Disney sa transforme parcul si aria
inconjuratoare din Orlando intr-un adevarat muzeu de arhitectura in aer liber.
Datorita succesului pe care l-a avut aceasta initiativa luata in Orlando ,
alte complexuri de loisir au fost reproduse de Disney atat in Japonia cat si in
Paris si sunt planuite pentru a fi construite si in Anaheim si Hong Kong. Ca si in
cazul complexului din Orlando , un factor fundamental in dezvoltarea acestui
proces urbanistic in jurul parcului a fost suportul oferit de sectorul public.
Conceptele de resort si de centru de distractie urban sunt , defapt , doua mari
contributii ale parcurilor tematice aduse la crearea arhitecturii si urbanistimului de
“entertainment”. Posibilitatile aplicarii uneia sau celeilalte dintre ele este
conditionata , fundamental , de chestiunea de marime. Asadar conceptul de
resort este mai raspandit incazul Disney datorita dimensiunilor teritoriale ale
proprietatilor sale. Intr-un spatiu urban mai mic , Universal Studios au reusit
totusi sa dezvolte
conceptul de centru
urban de
amuzament.
Dezvoltarea
proprietatii Disney
este extensiva iar
diferitele elemente
constituente sunt
localizate cu grija.
Disponibilitatea
spatiului pentru
Disney ( mai mult de
11 000 de hectare pe care Walt Disney le-a cumparat in secret in anii ’60 ) si
caracteristicile acestuia ( disponibilitatea apei , nivelul topografic , absenta
dezvoltarii proprietatii ) au contribuit la aceasta. Din punct de vedere vizual ,
exista o predominanta a spatiilor deschise si o liniaritate clara intre
echipamentele recreationale.
Desi acestea sunt poate cele mai notabile experimente, relizarea in preajma
parcurilor a ansamblurilor de loisir aferente corporatiilor a devenit o practica
generalizata. Un raport nepublicat de catre IAAPA (Asociatia Internationala a
Parcurilor de Distractii si Agrement) din 1992 mentiona ca tendinta in cadrul
strategiilor de dezvoltare
a integrarii de parcuri si
zone verzi in cadrul
complexelor de agrement
de mari dimensiuni. De
asemenea, Jones et. al
[1998] considera ca
tendinta generala pe
termen mediu in
dezvoltarea parcurilor
integrarea lor in proiecte
mixte la scara larga. De fapt dezvoltarea acestor zone compozite are loc in
maniera generalizata in special in cazul parcurilor de medii si mari dimensiuni din
SUA si Europa – unde parcurile existente sufera reconversii in complexe de loisir
si agrement, in timp ce parcurile nou create includ deja din proiectare aceste
zone- si in Asia. Se poate spune chiar ca azi multe din parcurile tematice de
agrement mici si mari sunt proiectate pentru deservirea si promovarea
ansamblurilor de recreere , relaxare si distractie ce devin astfel poli de dezvoltare
(ex. Anton Clave 1996 )
Extrapoland acest model autori precum Scheer au oferit viziuni destul de
indraznete prezentand modele de evolutie a relatiilor dintre elementele a ceea ce
el numeste “ansambluri de afaceri si agrement”, adica a parcului industrial si a
imprejurimilor dedicate agrementului.
Scheer stabileste astfel in anul 2000 patru ipoteze care se pot rezuma la modul
urmator :
 Ipoteza I : Parcul tematic reprezinta atractia principala si este normal sa
fie primul construit. Forta sa polarizatoare scade insa pe masura ce sunt
inserate si celelalte elemente, interesul difuzand la nivelul intregului
ansamblu odata cu dezvoltarea acestuia
 Ipoteza II : Organizarea spatial-configurativa si functionala a complexului
este poli-nucleata , continand o varietate mare de elemente de interes.
Fiecare element este caracterizat de o structura cu fucntiune unica
,reprezentand o resursa sau serviciu. Elementele esentiale sunt : unul sau
mai multe parcuri tematice sau alte structuri similare de agrement, hoteluri
si centre de conferinte, facilitati sportive, de recreere si loisir, centre
comerciale, ansambluri de locuinte si areale cu regim special de protectie
si utilizare : campinguri, parcari, rezervatii, zone protejate.
 Ipoteza III : Proiectul este etapizat , in baza unor criterii cronologice si
similitutudine a lucrarilor . Primul este implementat parcul de agrement,
reprezentand investitia majora, restul interventiilor fiind apoi integrate in
ansamblu, urmarindu-se o ordine cronologica prestabilita.
 Ipoteza IV : Proiectul se realizeaza in baza unui plan de dezvoltare
integrat urmarindu-se obiective clare de crestere a nivelului economic si al
prestigiului zonei sau crearea unui momentum de dezvoltare pentru
anumite sectoare economice. In general in acest caz, zona dinaintea
interventiei nu contine nici obiectivele nici infrastructura necesara
serviciilor turistice, acestea generandu-se sinergic, in efect de spirala pe
masura implementarii. Un astfel de caz necesita insa un capital de pornire
destul de consistent iar motivatia din spatele sau trrebuie sa fie bine
justificata de un studiu amanuntit in care sa fie expuse si analizate toate
elementele pro si contra, comprimate intr-o analiza SWOT.
In termeni de evolutie a implementarii , Scheer identifica doua procese principale
:
Primul, in cazul scaderii treptate a concentrarii interesului asupra zonei de
agrement si difuzia acestuia. Al doilea se refera la scaderea generala a efectului
polarizator al ansamblului pe masura realizarii sale.Exista doua premise ce
explica acest lucru : integrarea progresiva in zona de interventie si cresterea
interconectivitatii intre elementele sistemului.
Relatiile se pot rezuma astfel sub forma unei scheme matematice de
relationare inter si intrasistemica. Structura (adica totalitatea relatiilor dintre
elemente) avand doua componente, externa si interna creaza posibilitati multiple
de abordare ale sistemului si subsistemelor acestuia. Per total , schema are
patru elemente majore : punftul focal, sau centrul de interes in teritoriu, structura
interna (totalitatea relatiilor dintre elementele subsistemelor); structura externa
(relationarea subsistemelor ca elemente ale sistemului genera;) etapizarea
diferentiata a proiectului integrat.
Conform lui Scheer, lectia care trebuie invatata din aceste exemple si
ipoteze este adaptarea interventiei si a integului complex business si agrement la
conditiile si nevoile
locale, astfel ca
acesta sa vina ca
un raspnns la o
necesitate sau un
element catalizator
si nu un scop in
sine. Acest mesaj
se adreseaza in
special
proiectantilor , adica
urbanistilor si arhitectilor , nu numai pentru proiectarea de astfel de ansambluri.
Sugestia sa este chiar de a aplica principiile testate si functionale din cadrul
parcurilor industriale de acest tip la nivelul altor zone multifunctionale si de
productie. Cu lte cuvinte, incorporarea progresiva a elementelor noi de interes
pentru diversificarea arealelor si sporirea atractivitatii lor.
Incporporarea progresiva a fost aplicata si in alte spatii de servicii publice,
precum centre comerciale, hoteluri, restaurante, spatii de agrement pentru familii,
terenuri de golf, malluri , cinematografe si alte spatii de recreere. Rezultatele
difera insa de la caz la caz atat din punct de vedere structural si functional cat si
estetic. Cel mai bun exemplu in acest sens este Disneyland Paris fata de cel din
Orlando.
Fara a integra parcurile
in cadrul centrelor de agrement
si a posibilitatii oferita de
aceasta situatie in a
experimenta rezolvari pentru
varii problematici urbane, rolul
parcului tematic in raport cu
nevoile sociale si structura
demografica s-ar reduce la
statutul predecesorilor sai, acela
de balciuri sau gradini de promenada. Tocmai aceasta coroborare sinergica a
celor doua entitati, parcul in raport cu complexul de agrement genereaza
rezultatele de analiza necesare evaluarii rolului parcurilor in contextul planificarii
urbane si a proiectarii peisagere.
Un amanunt foarte important, ce nu trebuie uitat este insa faptul ca, spre
deosebire de parcuri care sunt in cea mai mare parte din cazuri locuri publice,
parcurile tematice si ansamblurile de agrement au si un caracter privat,
corporatist, dihotomia interior-exterior functionand atat ca limitare/delimitare fizica
sa spatiilor cat si simbolica si operationala a functiunilor. Spatiile carora le
lipseste o identitate anterioara, un genius locci sau macar un reper simbolic, au
nevoie de o restructurare nu doar a imaginii ci si a culturii locale, fiind necesara
crearea competentelor distinctive la nivelul ansamblurilor , pentru a compensa
lipsurile anterioare.
Bibliografie :
 Sandu Alexandru – Curs “ Doctrine Urbanistice “ , UAUIM Bucuresti
- Universitatea de arhitectura si urbanism Ion Mincu
 Sandu Alexandru – Curs “ Structuri Urbane “ , , UAUIM Bucuresti -
Universitatea de arhitectura si urbanism Ion Mincu
 Salvador Anton Clavé – “ The global theme park industry “ , CABI 
Aprilie 2007