ISBN 978-606-577-050-8

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

2010
 Motto: „ Un om cu frumoase calităţi nu poate trăi niciodată pentru
dânsul,cum o rază nu-şi poate da numai ei lumină”
Nicolae Iorga

1
 Capitolul I Introducere
I.1. Motivaţia alegerii temei şi gradul de actualitate ……………………………………………4
I.2. Modelul didactic la educaţie fizică…………………………………………………………….7
I.3. Rolul exerciţiului fizic în menţinerea sănătăţii ……………………………………………..14
I.4. Contribuţia temei la realizarea finalităţilor învăţământului liceal ………………………..17

Capitolul II Fundamentarea teoretică a lucrării

II.1. Calităţi motrice de bază. Metodologia dezvoltării calităţilor motrice ……………………21
II.2. Metode moderne de pregătire.
Posibilităţi de adaptare şi aplicare în lecţia de educaţie fizică ……………………………34
II.3. Model şi modelare ……………………………………………………………………………45
II.4. Particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale vârstei de 15-16 ani ……………………47
II.5. Efortul în dezvoltarea calităţilor motrice …………………………………………………...50

Capitolul III Metodologia cercetării

III.1. Ipoteza cercetării ……………………………………………………………………………54
III.2. Sarcinile cercetării ………………………………………………………………………….54
III.3. Metode, indici şi teste de referinţă …………………………………………………………55
III.4. Condiţii materiale ……………………………………………………………………………57
III.5. Organizarea, perioada, grupele de lucru …………………………………………………..58
III.6. Bateria de teste aplicate ……………………………………………………………………..63
III.7. Conţinutul instruirii …………………………………………………………………………64

Capitolul IV Rezultatele şi interpretarea datelor

IV.1. Măsurătorile antropometrice ……………………………………………………………….90
IV.2. Măsurătorile fiziologice ……………………………………………………………………..109
IV.3. Măsurătorile motrice ………………………………………………………………………..128
IV. 4. Interpretarea datelor şi prezentarea concluziilor preliminare …………………………..192

Capitolul V Concluzii …………………………………………………….197

Capitolul VI Bibliografie ……………………………………………….199

2



3
 I.1 Motivaţia alegerii temei şi gradul de actualitate

Aplicarea reformei învăţământului a determinat mutaţii majore de natură organizatorică şi

curriculară, în mod deosebit la învăţământul liceal, diferenţiindu-l substanţial de cel obligatoriu.
Faţă de învăţământul obligatoriu, unde predarea educaţiei fizice se face în mod unitar,
parcurgând în mod preponderent conţinuturi obligatorii, pe principiul concentricităţii, la liceu se
impune o nouă abordare, care să permită elevilor, ca pe lângă realizarea conţinuturilor obligatorii
(cu pondere mai mică) să aibă posibilitate de a participa la un proces de instruire bazat pe
ofertă şi opţiune, parcurgând astfel trasee particulare de învăţare.
În acest sens am elaborat un model de "Fişă individuală pentru înregistrarea rezultatelor
obţinute la susţinerea probelor de evaluare", care, oferă elevilor posibilitatea de a opta, în urma
testărilor predictive (preliminare) pentru instrumentele (probele) care-l reprezintă, din punct de
vedere biomotric, din fiecare set de capacităţi\competenţe de evaluat.
Elaborarea "Fişei individuale pentru înregistrarea rezultatelor obţinute la susţinerea probelor
de evaluare" vine şi întăreşte una din cerinţele fundamentale ale reformei, care, cere ca elevul să
fie prezent în centrul preocupărilor didactice ale profesorului, la educaţie fizică mai mult decât
la oricare altă disciplină şcolară, posibilităţile de a veni în întâmpinarea intereselor manifestate
de elevi sunt multiple şi deosebit de atractive.
În lecţia de educaţie fizică, care este o disciplină obligatorie, dezvoltarea calităţilor motrice
nu trebuie să fie impusă, să devină o corvoadă pentru elevi. Educarea calităţilor motrice trebuie
să se realizeze cu plăcere, elevii nefiind obligaţi să se instruiască numai pentru realizarea
conţinuturilor cu caracter de obligativitate, ci trebuie să li se creeze cadrul necesar de satisfacere
a unor conţinuturi opţionale.
Argumentul des invocat, precum că elevii de liceu nu mai au dorinţa de practicare a
exerciţiului fizic este fals. Că este aşa, o dovedeşte prezenţa masivă a acestora la sălile de
fitness şi aerobic, unde chiar plătesc pentru a-şi remodela corpul.
Se pune, deci, întrebarea firească, dacă şcoala poate oferi asemenea activităţi. Răspunsul este
categoric "da" şi nu numai pentru dezvoltarea calităţilor motrice, ci şi pentru alte "categorii",
care pot fi la fel de atractive.
Pentru ca aceste solicitări să poată deveni o realitate se impune ca profesorul să depună
eforturi constante pentru:
- a prezenta elevilor o ofertă diversificată şi atractivă, în scopul satisfacerii a cât
mai multor opţiuni;
- o completare progresivă a dotării sălilor de sport cu aparate de fittnes, staţii de
amplificare;
- autoperfecţionarea profesională şi dorinţa de a aplica ceea ce este fapt oficializat.
Importanţa educaţiei fizice şi implicit a dezvoltării calităţilor motrice în procesul general de
instruire şi educare a elevilor este relevată şi de faptul că reprezintă singurul obiect din planul
de învăţământ căruia îi revine, în principal, rolul de a acţiona în domeniul dezvoltării şi pregătirii
fizice de a stabili şi realiza un echilibru corespunzător între efortul intelectual şi cel fizic –
element de mare importanţă în creşterea şi dezvoltarea normală a elevilor.
Dezvoltarea motricităţii elevilor, trebuie realizată ca un proces de continuă adaptare a organismului
la cerinţele mediului social, de trecere a posibilităţilor sale funcţionale de la un nivel calitativ
inferior, specific unei etape din viaţă, la altul superior, obţinut şi ca efect al practicării în mod
organizat şi continuu a exerciţiilor fizice. competitiv al unor activităţi, care obligă la autodepăşire,
4
la învingerea greutăţilor, la autocunoaştere – relevă gama largă de influenţe pozitive de care
acestea dispun.
În dezvoltarea sa organismul suferă continuu modificări cantitative şi calitative,
perfecţionarea funcţiilor sale se realizează, în mod deosebit în perioada de creştere, care
corespunde vârstei şcolare. Cele mai importante procese din organismele tinere sunt creşterea şi
dezvoltarea, al căror principal stimulent - mişcarea - este unanim recunoscut astăzi; sub acţiunea
organizată şi continuă a exerciţiului fizic, procesele de creştere şi dezvoltare sunt influenţate
pozitiv, favorizându-se şi accelerându-se mecanismele de adaptare şi transformare ale principalelor
funcţii vitale ale organismului.
Efectul pozitiv se răsfrânge şi asupra formării şi perfecţionării priceperilor şi deprinderilor
motrice, dar mai ales asupra dezvoltării calităţilor motrice, componente de bază ale capacităţii
motrice, laturi esenţiale ale procesului de dezvoltare şi pregătire fizică.
Numeroşi oameni de ştiinţă (Uhtomski, Leshaft, Secenow, Lamarque etc.) au subliniat în
lucrările lor, importanţa activităţii motrice, a practicării exerciţiilor fizice, rolul acestora în
dezvoltarea şi „perfecţionarea” organismului omenesc. Lamarque, într-una din lucrările sale afirma
că: „folosirea frecventă şi intensă a unui organ, îl întăreşte treptat, îl dezvoltă, îi măreşte forţa
şi-l adaptează la durata activităţii la care este supus, pe când nefolosirea lui continuă duce la
slăbire, la atrofiere.”
Influenţa educaţiei fizice nu poate fi limitată la latura fizică, biomotrică (în cazul prezentei
lucrări – educarea calităţilor motrice) deoarece are aceleaşi efecte şi asupra laturii spirituale.
Exersând, pentru dezvoltarea calităţilor motrice, printr-o participare conştientă, elevul îşi
îmbunătăţeşte şi procesele superioare ale activităţii corticale, „centrul de comandă” a întregii
activităţi a organismului. Aşadar, educaţia fizică contribuie pe planuri multiple la: formarea
personalităţii elevilor, la dezvoltarea proceselor de cunoaştere, la formarea sentimentelor, la
conturarea principalelor trăsături de caracter ale personalităţii.
Caracterul practic şi activ al activităţilor desfăşurate în cadrul verigilor destinate educării
calităţilor motrice, din lecţia de educaţie fizică – relaţiile care se creează între elevi în timpul
acestora, încadrarea într-o activitate organizată, cu cerinţe de muncă, disciplină, de respectare a
unor reguli de comportament, presupune trăirea unor sentimente de satisfacţie pentru reuşita
acţiunilor.

Bine orientate, activităţile destinate dezvoltării calităţilor motrice pot educa: disciplina
conştientă, capacitatea de a pune în practică anumite priceperi şi deprinderi, dezvoltă prin
repetare, trăsăturile de voinţă şi de caracter, unele deprinderi şi însuşiri morale, toate îmbogăţind
experienţa de viaţă colectivă a elevilor.
Întărind sănătatea, fortificând organismul elevilor, contracarând efectele sedentarismului şi
activităţii unilaterale, dezvoltarea calităţilor motrice şi prin acestea educaţia fizică, creează
premise favorabile desfăşurării activităţilor la parametri optimi la celelalte discipline din planul
de învăţământ.
În acest sens, cred că este stimulativ şi binevenit sloganul „nu contează cât de greu este pentru
profesor, contează cât de bine este pentru elev”.

5
 De ce fotbalul şi nu alt joc sportiv?

Lucrarea urmăreşte de a verifica – practic – experimental, o serie de mijloace şi metode specifice

jocului de fotbal, în ridicarea indicilor de manifestare ai calităţilor motrice, la elevii de liceu clasa 10.
Fotbalul, cu întregul său angrenaj se înscrie în categoria fenomenelor sociale, care se impun ca o
necesitate, cu şi prin efecte vizibile, efecte care reclamă o atenţie deosebită din partea ambelor părţi:
profesor – elevi.
Fotbalul prin tradiţie este un sport popular, de masă, atât la nivelul practicanţilor cât şi la nivelul
spectatorilor; dintre sporturile care pot fi încadrate în această categorie „populară”- baschet, volei,
handbal, regby, hochei etc., fotbalul este global cel mai popular.
La origine, simplitatea fotbalului a jucat un rol determinant în favoarea răspândirii sale, dar şi pentru
abordarea acestuia ca „mijloc” în dezvoltarea calităţilor motrice, în lucrarea de faţă.
Poate fi jucat peste tot, orice poate deveni „balon”, nici o instalaţie deosebită nu este cu adevărat
necesară, fac din acest sport unul foarte îndrăgit şi ne trimit la sintagma:„ne place ceea ce facem sau
facem ceea ce ne place?”, întrebare care nu este deloc banală.
De fapt, fotbal este unul dintre puţinele sporturi care poate fi practicat atât de băieţi cât şi de fete, mai
nou, la nivel de educaţie fizică şcolară, Agenţia Naţională pentru Sport în colaborare cu Ministerul
Educaţiei şi Cercetării au introdus pe lângă consacratul campionat de fotbal al băieţilor şi unul pentru
fete, fapt care m-a determinat în mare măsură să aleg fotbalul, ca „mijloc”.
Pe de altă parte, simplitatea jocului se exprimă şi printr-un regulament care cuprinde puţine reguli
fundamentale, reguli care sunt, de altfel destul de logice şi relativ uşor de înţeles.
Fotbalul aparţine atât biologicului cât şi culturalului, experienţei personale de joc ca şi istoriei, care
îi relatează originile, faptele şi gesturile.
Nici un alt sport nu are o arie atât de mare de practicare şi de altfel nici nu ar putea avea, ţinând cont
de particularităţile lui, fiecare dintre noi trebuie să fie convins de influenţa sa asupra fizicului, psihicului
şi de valoarea sa educativă, atunci când este practicat într-un cadru organizat şi condus de specialişti cu o
pregătire temeinică.
Fotbalul este unul dintre jocurile sportive pentru care elevii claselor a-XII-a pot opta la examenul de
Bacalaureat, astfel încât apare dubla valenţă sau dubla funcţionalitate:
1. directă – ţinând cont de specificul temei – mijloc pentru educare, dezvoltarea calităţilor motrice;
2. indirectă – perfecţionarea procedeelor tehnico-tactice – în perspectiva viitoarelor evaluări şi a
examenului de Bacalaureat.
Fotbalul este un joc complex cuprinzând alergări, sărituri, aruncări dezvoltând prin aceste deprinderi
(motrice de bază):
- viteza ( sub toate formele): de reacţie, execuţie, repetiţie, deplasare;
- forţa: membrelor, abdomenului, spatelui;
- rezistenţa: în regim de viteză, de forţă;
- îndemânarea specifică.
Toate aceste argumente, la care mai pot adăuga faptul că, beneficiez de o bază materială foarte bună şi
că am specializarea –fotbal, m-au determinat să folosesc mijloacele acestui joc sportiv, pentru educarea
calităţilor motrice.

6
 I. 2 Modelul didactic la educaţie fizică

A. Dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă.

B. Menţinerea şi întărirea stării de sănătate.
C. Dezvoltarea capacităţii motrice.
D. Cunoştinţe şi tehnici de specialitate.
E. Dezvoltarea proceselor psihice şi a personalităţii elevilor.

A. Dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă.

Dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă reprezintă un obiectiv fundamental al educaţiei

fizice şcolare, cu ponderi şi priorităţi diferenţiate în funcţie de particularităţile morfo-funcţionale
şi psihice ale diferitelor categorii de vârstă, cuprinse în ciclurile curriculare nou constituite.
Metodele şi mijloacele utilizate, prezenţa şi durata lor în lecţii se diferenţiază în funcţie de
cele trei grupe evolutive ale elevilor:
a. vârsta şcolară mică: 6/7 – 9/10 ani (ciclul primar I - IV)
b. vârsta şcolară mijlocie:10/11 – 14/15 ani (ciclul gimnazial V - VIII)
c. vârsta şcolară mare: 15 – 18/19 ani (ciclul liceal IX - XII)
În cele ce urmează mă voi referi la vârsta şcolară mare, adică acolo unde acţionează
metodele, mijloacele şi ai cărei elevi sunt participanţi direcţi la experiment. Elevii încadraţi în
această categorie datorită particularităţilor psihice şi fizice au fost grupaţi în trei cicluri
curriculare: ciclul de observare – clasa a-IX-a;
ciclul de aprofundare - clasa a-X-a şi a-XI-a;
ciclul de specializare - clasa a-XII-a;
Diferenţele vizibile se constată în privinţa modificărilor ce se produc între elevii claselor
a-IX-a şi cei din restul claselor de liceu.
Dezvoltarea parametrilor morfologici (talie, greutate corporală) sunt în strânsă legătură cu
evoluţia maturităţii sexuale şi trecerea de la pubertate la adolescenţă, fapt întâlnit frecvent la
clasa a-IX-a (14-15 ani), unde fetele se apropie de maturitatea sexuală deplină, în timp ce băieţii
prelungesc, cu cel puţin un an, acest proces.
La fete, creşterea în înălţime este pe sfârşite, în timp ce la băieţi aceasta continuă încă 2-3
ani, dar într-un ritm mai lent.
La perioada vârstei liceului, denumită şi „vârsta adolescenţei”, vârsta crizelor entuziasmului,
afirmării şi chiar vârsta critică, ce adânceşte orizontul cunoaşterii, treptat se instalează un
echilibru relativ al stărilor afective, conturându-se personalitatea elevilor.
Pe plan fizic se constată tendinţa de afirmare în practicarea diferitelor ramuri sportive,
apare dorinţa de confruntare şi de stabilizare a atitudinilor faţă de educaţia fizică. Începând cu
clasa a-X-a elevii au o capacitate crescută de efort şi sunt chiar interesaţi (în special băieţii)
pentru efectuarea exerciţiilor cu grad de dificultate crescut.
Deşi, această împărţire stadială este conformă cu realitatea, în fiecare etapă delimitată
cronologic, există şi elevi cu diferite profiluri individuale care fac posibile, prin excepţii, evoluţii
diferenţiate ale subiecţilor pe trasee interstadiale particularizate.

7
 Cunoscând aceste realităţi, profesorul poate orienta în mod obiectiv problema realizării
dezvoltării fizice armonioase, schimbând de la un an la altul dominantele, particularizând
conţinuturile instruiri, adaptând dozarea exerciţiilor în funcţie de vârstă, sex şi manifestarea unor
particularităţi individuale.
Dezvoltarea fizică armonioasă trebuie să aibă în vedere următoarele patru obiective:
A.1 Dezvoltarea proporţională a grupelor musculare;
A.2 Formarea ţinutei corecte şi reflexului de atitudine corporală normală;
A.3 Dezvoltarea tonicităţii şi supleţii musculare;
A.4 Prevenirea, depistarea şi corectarea deficienţelor fizice uşoare.

A.1 Dezvoltarea proporţională a grupelor musculare

Elevii de liceu se situează în perioada postpubertară, etapă cu multiple şi complexe

manifestări, care în mod obiectiv au determinat o accentuată creştere în înălţime, fapt ce poate
conduce la crearea unor dezechilibre de proporţionalitate între grupele musculare şi dimensiunile
segmentelor. Din aceste motive, la nivelul liceului, profesorul are datoria de a întreprinde măsuri
eficiente pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a principalelor regiuni şi lanţuri musculare, care
acţionează la nivelul segmentelor.
Pentru atingerea acestui obiectiv trebuie desfăşurată o importantă muncă de „educaţie
sportivă” cu elevii, care la rândul lor trebuie să conştientizeze necesitatea de a desfăşura o
activitate conjugată atât la şcoală, cât şi în activitatea lor independentă, pentru dezvoltarea masei
musculare.
Asigurarea dezvoltării proporţionale a grupelor musculare se realizează atât prin metode şi
mijloace specifice creşterii tonicităţii şi troficităţii musculare, cât şi prin mijloacele specifice
jocului de fotbal.

A.2 Formarea ţinutei corecte şi reflexului de atitudine corporală normală

Formarea ţinutei corecte, după Adina Stroescu, este un proces complicat şi îndelungat, care
se realizează concomitent cu dezvoltarea calităţilor motrice şi formarea deprinderilor motrice.
Ţinuta corectă se referă, în esenţă, la un control asupra întregului corp, dar, în special, la
redresarea curburilor coloanei vertebrale. Senzaţiile chinestezice permit omului să perceapă şi să
memoreze corect poziţia întregului corp şi ale segmentelor sale.
Adoptarea unei atitudini corporale corecte depinde în mare măsură de adoptarea unui
comportament conştient care, să-i determine pe elevi să sesizeze pericolul instalării deficienţelor
atitudinale şi în consecinţă să persevereze pentru redresarea segmentelor corporale, când acestea
sunt solicitate să ia poziţii asimetrice.
Cunoscând fiind faptul că, la vârsta şcolară, instalarea viciilor atitudinale este foarte
frecventă, profesorul are datoria de a acţiona preventiv, prin introducerea, în mod constant, în
lecţii a exerciţiilor pentru tonifierea musculaturii abdominale şi a spatelui, acestea fiind
principalele grupe musculare răspunzătoare de adoptarea unei ţinute corecte a trunchiului,
împiedicând astfel deviaţiile de la normal ale coloanei vertebrale.

8
 A.3 Dezvoltarea tonicităţii şi supleţii musculare

Prin tonicitate musculară se înţelege menţinerea marilor grupe musculare într-o stare de
încordare optimă şi totodată estetică, ceea ce dă o senzaţie plăcută, de sănătate şi favorizează
efectuarea cu eficienţă a actelor motrice de dificultate uşoară – medie.
Menţinerea tonicităţii optime a musculaturii necesită adoptarea de către elevi a unei
atitudini pozitive-active, care să-i determine pe aceştia să efectueze cu regularitate programe de
exerciţii, care să activeze principalele regiuni musculare – spate, abdomen, braţe, picioare.
Starea de tonicitate se poate aprecia prin examen somatoscopic realizat de persoane avizate,
dar şi prin autoapreciere, privindu-se fiecare în oglindă.
Primele semne ale scăderii tonusului muscular se constată prin creşterea ţesutului adipos şi
producerea unei „căderi inestetice” cu precădere a musculaturii pectorale şi abdominale, din
cauza faptului că musculatura are o structură flască.
Exerciţiile de menţinere a tonicităţii musculare se recomandă a fi asociate cu exerciţiile de
întindere şi mobilitate, elemente decisive pentru realizarea supleţii musculare.

A.4 Prevenirea, depistarea şi corectarea deficienţelor fizice uşoare.

Deficienţele fizice sunt abateri grave de la starea de normalitate a organismului uman şi

pot fi parţiale sau globale. Acestea trebuie corectate de specialiştii domeniului, care vor stabili
dacă se situează în stadiul de atitudine deficitară sau sunt deformaţii ale segmentelor şi în ce
stadii se găsesc ele.
Deficienţele fizice pot fi depistate atât de părinţi, medicul de familie, medicul şcolar, cat şi
profesorul de educaţie fizică. Cu cât acestea vor fi depistate mai de timpuriu, cu atât şansele de
corectare a lor sunt mai mari.
Deficienţele fizice la vârsta şcolară se pot instala la toate segmentele corpului, mai evidente
şi cu consecinţe mai dăunătoare sunt cele ale coloanei vertebrale, care conduc la formarea
cifozelor, lordozelor şi scoliozelor.
Odată depistate – în special deficienţele uşoare – trebuie să se acţioneze asupra lor, atât la
nivelul unităţilor şcolare, prin programe speciale, aplicabile în timpul lecţiilor de educaţie fizică
şi în cadrul orelor opţionale, cât şi prin programe realizate zilnic la domiciliul elevului.
Deficienţele grave trebuie tratate numai în centrele medicale specializate, unde există atât
specialişti, cât şi aparatura necesară pentru realizarea unor programe eficiente.

B. Menţinerea şi întărirea stării de sănătate.

Starea de sănătate a elevilor reprezintă o problemă complexă de care sunt interesaţi atât
elevii înşişi şi familiile acestora, cât şi şcoala, fiecare acţionând în mod convergent în acelaşi
scop, cu mijloace proprii.

9
 Starea de sănătate este nu numai o stare de moment, ea depinzând de o serie întreagă de
factori, dintre care menţionez: ereditatea, mediul social din familie, măsurile aplicate de
instituţiile medicale specializate, gradul de călire al organismului – ca măsură de creştere a
rezistenţei acestuia la influenţa factorilor de mediu, respectarea normelor de igienă individuale şi
colectivă, aplicabile în toate cazurile când elevul intră în contact cu diferite tipuri de activităţi,
calitatea alimentelor consumate, nivelul de educaţie şi conştientizarea comportamentului elevilor
în toate categoriile de activităţi, luarea măsurilor de protecţie şi autoprotecţie pentru evitarea
accidentelor etc.
Aşadar, starea de sănătate depinde de o multitudine de factori şi condiţii de viaţă care de
fapt trebuie să rezolve trei aspecte ale acesteia:
a. Dobândirea unei stări optime de sănătate;
b. Menţinerea stării de sănătate;
c. Întărirea stării de sănătate.

a. Dobândirea unei stări optime de sănătate – prin specificul activităţii sale, profesorul de
educaţie fizică are posibilitatea şi totodată responsabilitatea profesională de a menţine şi de a
întări starea de sănătate a elevilor; contribuţia sa pentru atingerea acestui important obiectiv se
poate realiza pe multiple căi.

b. Menţinerea stării de sănătate – pentru menţinerea stării de sănătate, trebuie avute în

vedere:
- desfăşurarea tuturor activităţilor practice în limitele potenţialului biomotric al elevilor;
- controlul periodic al adaptării la efort, cu prilejul exersării unor conţinuturi care au un
grad ridicat de dificultate – alergare de rezistenţă, circuite de forţă – controlul se reali-
zează individualizat – autocontrol – prin metode simple, după care se aplică dozările
care se impun, în mod diferenţiat, pe grupe de nivel valoric biomotric;
- desfăşurarea activităţilor în aer liber, numai în echipament adecvat stării atmosferice;
- controlul bunei funcţionalităţi a instalaţiilor şi aparaturii folosite în timpul lecţiilor;
- imprimarea unei stări de disciplină optimă, care să elimine brutalităţile ce pot apărea
pe parcursul unor întreceri organizate;
- constituirea grupelor valorice biomotrice, cărora li se vor stabili sarcini motrice adecvate;
- acordarea de sprijin, ajutor sau asistenţă, după caz;
- alternarea efortului cu pauzele active sau totale;
- manifestarea unei înţelegeri corespunzătoare pentru elevii care reclamă unele indisponibilităţi,
pentru a participa total sau parţial, la lecţia de educaţie fizică;
- adaptarea solicitării la efort potrivit cu poziţia lecţiei în orarul şcolii, în special spre limita
superioară a intervalului orar, când se instalează deja o anumită stare de oboseală fizică,
psihică şi intelectuală (neuropsihică);
- transmiterea de cunoştinţe, care clarifică procesul de instruire.

c. Întărirea stării de sănătate – se poate obţine prin aplicarea unor măsuri care pot avea
influenţe benefice asupra organismului, din acest punct de vedere se recomandă:
- acţiuni de călire a organismului, concretizate în:
- participarea la lecţiile din anotimpul călduros numai în echipament sumar, băieţii
chiar la bustul gol, favorizând astfel „băile” de soare şi aer;
- asigurarea posibilităţii de utilizare a duşurilor.
10
 - creşterea preocupărilor pentru aplicarea măsurilor de igienă personală şi a igienei spaţiilor
de lucru – înaintea, în timpul şi după încheierea lecţiei;
- introducerea constantă în lecţii a unui grupaj de exerciţii prin care să combată instalarea
viciilor de atitudine şi de tonificare a marilor grupe musculare;
- convingerea elevilor pentru a participa şi la alte forme de practicare a exerciţiilor fizice
organizate în şcoală şi în activitatea independentă.

C. Dezvoltarea capacităţii motrice

Capacitatea motrică are în structura sa două componente majore:

a. capacitatea motrică generală – deprinderile şi priceperile motrice (de bază şi utilitar-
aplicative) şi calităţile motrice de bază (viteză, îndemânare, rezistenţă, forţă – V.Î.R.F.)
b. capacitatea motrică specifică - deprinderile şi priceperile motrice specifice ramurilor
de sport precum şi calităţile motrice specifice.

C. a. Capacitatea motrică generală - calităţi motrice

Dezvoltarea calităţilor motrice reprezintă o preocupare cu caracter de permanenţă la nivelul

întregului învăţământ preuniversitar, cu anumite priorităţi, legate de posibilităţile de dezvoltare
optimă a acestora, în raport cu vârsta diferitelor categorii de elevi.
La nivelul învăţământului liceal prioritatea este transferată de partea dezvoltării calităţilor
motrice combinate – viteză în regim de rezistenţă, viteză în regim de forţă, îndemânare în regim
de viteză, forţă în regim de rezistenţă (rezistenţă musculară locală) sau viteză, fără a exclude însă
şi acţionarea asupra dezvoltării izolate a unor calităţi, în special cele de forţă segmentară şi
rezistenţă.
Acest mod de abordare a dezvoltării calităţilor motrice prezintă avantaje şi pentru creşterea
eficienţei procesului de instruire specific probelor/ramurilor sportive, în cazul de faţă, fotbalul.
Pregătirea elevilor pentru obţinerea unor performanţe optime se poate realiza pe mai multe
căi:
1. prin metode şi mijloace specifice.
2. prin intermediul mijloacelor şi metodelor specifice ramurilor/probelor sportive
3. prin activităţi independente ale elevilor.

1. Dezvoltarea calităţilor motrice prin intermediul metodelor şi mijloacelor specifice

Viteza – datorită faptul că, viteza este „dependentă” de rezervele de ADN (adenozintrifosfat) şi
fosfocreatină, moştenite genetic şi dificil de antrenat, mai ales în formele sale singulare, la
nivelul liceului se recomandă să se acţioneze asupra formelor sale combinate, întâlnite în
practicarea probelor/ramurilor sportive.
După cum este bine cunoscut calitatea motrică – viteză – se manifestă în mai multe forme:
viteză de reacţie, execuţie, repetiţie, deplasare; acestea având posibilitatea de a se manifesta
separat, în comun (viteză de reacţie + repetiţie = proba de alergare – start + accelerare ), precum şi
în combinaţie cu alte calităţi motrice, cel mai des întâlnită fiind combinaţia cu forţa (viteză +
forţă = detentă) la sărituri sau cu îndemânarea, care are o largă aplicabilitate la jocurile sportive.

11
 Rezistenţa – este o calitate motrică implicată – prin diferite forme de manifestare – în majoritatea
actelor şi acţiunilor motrice, cu pondere majoră în proba de alergare de rezistenţă şi prin
combinarea cu alte calităţi motrice. Eficienţa execuţiei diferitelor probe/ramuri sportive depinde şi
de modul în care profesorul s-a preocupat de dezvoltarea rezistenţei specifice, în procesul de
instruire.
Forţa – principalul obiectiv este realizarea tonicităţii marilor lanţuri musculare a tuturor
segmentelor, utilizându-se în acest scop mijloace adecvate activităţii desfăşurate în aer liber sau
în interior. Elevii în funcţie de disponibilităţi pot exersa una dintre cele 2-3 variante prezentate
de profesor, dozarea realizându-se prin mărirea numărului de repetări, prin introducerea unor
exerciţii cu grad mai ridicat de dificultate sau prin mărirea timpului de exersare.
Îndemânarea – în dezvoltarea îndemânării calea principală o reprezintă însuşirea continuă a
unor deprinderi noi din domenii variate, care pot contribui, atât la mărirea bagajului de
deprinderi motrice, cât şi la îmbunătăţirea posibilităţilor funcţionale şi perfecţionarea
mecanismelor de coordonare.

2. Dezvoltarea calităţilor motrice prin intermediul mijloacelor şi metodelor specifice

unor probe/ramuri sportive

Dezvoltarea calităţilor motrice, prin intermediul exersării diferitelor procedee tehnice

reprezintă o metodă de sporire a eficienţei procesului instructiv-educativ, fiind specifică pregătirii
sportive de performanţă, având influenţe benefice şi în activitatea de educaţie fizică.

3. Dezvoltarea calităţilor motrice prin activităţi independente ale elevilor.

Pentru aplicarea acestei modalităţi de dezvoltare a calităţilor motrice, prin programe

individuale este necesar ca:
- elevii să conştientizeze necesitatea de aplicare a unui program coerent şi în mod continuu;
- profesorul să ofere mai multe exemple de programe şi să verifice periodic (prin probe de
evaluare specifice), dacă elevii au aplicat programele indicate.

C. b. Dezvoltarea capacităţii motrice specifice

Capacitatea motrică specifică vizează nivelul de însuşire a deprinderilor cu caracter sportiv

(probe/ramuri sportive) cuprinse în programa şcolară.
Educaţia fizică şcolară este o disciplină de învăţământ care se deosebeşte de celelalte, nu
numai în privinţa conţinutului, dar şi ca modalitate de concepere şi derulare a procesului
didactic, care se realizează, în majoritatea cazurilor, pe principiul predării concentrice.
Pentru a realiza la un nivel de eficienţă optim obiectivele/competenţele şi finalităţile stabilite
pentru liceu este necesar să se abordeze ca principală orientare, practicarea globală a
probelor/ramurilor de sport.
În această accepţiune, instruirea elevilor se va realiza în mod diferenţiat, în funcţie de anul
de studiu, particularităţile bio-fizio-psiho-motrice şi numărul de ore alocat.

12
 În sprijinul acestei abordări vin următoarele argumente:
a. Educaţia fizică dispune de conţinuturi stabile realizate la toate nivelurile de
învăţământ, prin reluarea majorităţii lor, de la un an de studiu la altul, sporind însă
cerinţele calitative şi de performanţă, aplicând principiul concentricităţii; deci la fiecare
an de studiu este necesară aplicarea unui progres;
b. În fiecare colectiv de elevi, învăţarea nu se realizează în mod uniform, din motive de
ordin obiectiv – aptitudini, interese, capacităţi şi competenţe acumulate – toate acestea
diferenţiind elevii în cel puţin 2-3 grupe valorice – grupe de nivel valoric biomotric;
c. Începând cu clasa a-X-a există şi posibilitatea ca elevii, pe baza propriilor opţiuni, să
parcurgă trasee particulare de învăţare.
În educaţia fizică şcolară, procesul de învăţare este condiţionat de modul în care se îmbină,
cu ponderi diferite, sistemele de acţionare aparţinând primului şi celui de-al doilea sistem de
semnalizare, ponderile acestora în lecţie depind de nivelul de conştientizare al elevilor, precum şi
de complexitatea conţinuturilor predate.
Aceste două componente ale predării se concretizează prin explicaţie şi demonstraţie,
realizate de profesor şi elevi sau prin intermediul mijloacelor intuitive; demonstraţia trebuie să
aibă caracter de model şi să fie permanent dublată de explicaţii şi precizări clare, concise,
eficiente.
Procesul de învăţare a deprinderilor şi priceperilor motrice se axează, în principal, pe
învăţarea senzorială, care oferă posibilităţi de acumulare nelimitate, dobândite de elevi prin
receptare stimulilor din ce în ce mai complexi oferiţi de model.

D. Cunoştinţe şi tehnici de specialitate

Educaţia fizică, deşi este o disciplină cu caracter practic, nu se poate realiza în bune
condiţii dacă nu se transmit concomitent şi o serie de cunoştinţe privind: organizarea activităţii,
metodica de predare, contribuţiile aduse de discipline care asigură interdisciplinaritatea (biologia,
fiziologia, biomecanica, psihologia, pedagogia), conţinutul regulamentelor ramurilor/probelor
sportive cuprinse în programele şcolare.
Cunoştinţele şi tehnicile specifice, în funcţie de natura lor, se pot transmite pe mai multe
căi, după cum urmează:
a. Prin lecţii teoretice special organizate, de regulă în prima oră de curs a fiecărui
semestru şi prin rularea a 1-2 ore de dirigenţie/consiliere (cu acordul dirigintelui
fiecărei clase);
b. Pe parcursul derulării lecţiilor practice;
c. Cu prilejul organizării şi desfăşurării activităţilor competiţionale şi necompetiţionale;
d. Cu ocazia altor categorii de activităţi şi la solicitările unor grupuri de elevi sa în mod
individual.

E. Dezvoltarea proceselor psihice şi a personalităţii elevilor

Este binecunoscut faptul că, fiinţa umană reprezintă un „mecanism complex”, care are ca
mod de manifestare două laturi distincte, latura fizică şi cea psihică, care acţionează în comun,
ca un tot unitar, cu dominante şi manifestări variate în funcţie de vârstă şi natura activităţii
desfăşurate.
13
 La om spre deosebire de animale, reflectarea psihică este superioară atât în ceea ce priveşte
mecanismele (complexitatea sistemului nervos), cât şi în privinţa conţinutului, ea atingând nivelul
conştiinţei, ca raportare a individului la natură, societate şi la sine însuşi.
Raportul dintre om şi mediul social este un raport dialectic, de interacţiune, în sensul că
mediul social determină structura psihică a omului, acesta însă modificând la rândul său, mediul
în care trăieşte şi acţionează. (M. Epuran, I. Holdevici)
Educaţia fizică nu reprezintă un simplu proces de exersare „gen dresaj”, aceasta beneficiază
şi totodată dezvoltă procesele psihice, prin mijloace specifice, la un nivel de complexitate ridicat,
cum nici o altă disciplină şcolară nu le poate dezvolta sau cel puţin influenţa.
În practica educaţiei fizice există numeroase posibilităţi de acţionare asupra proceselor cognitive
(senzaţiile–vizuale, auditive, chinestezice, de echilibru, şi orientare în spaţiu; percepţiile; reprezentările;
gândirea, memoria, creativitatea; alte forme psihice din sfera cognitivă - imaginaţia, spiritul de
observaţie),proceselor afective(emoţii, sentimente, pasiuni, motivaţii, interese, atitudini),proceselor
volitive (voinţa, hotărârea, perseverenţa, curajul, spiritul de disciplină, stăpânirea de sine, dorinţa
de autodepăşire, dârzenia, încrederea în forţele proprii, ambiţia), personalităţii elevilor
(temperamentul, caracterul, aptitudinile).

I.3 Rolul exerciţiului fizic în menţinerea sănătăţii.

Exerciţiul fizic reprezintă, după cum este bine ştiut, mijlocul principal, de bază, din cadrul
mijloacelor specifice; ca urmare trebuie precizat care este scopul exerciţiului fizic, aplicat ca factor în
menţinerea şi întărirea sănătăţii. Prin aplicarea raţională a exerciţiului fizic se urmăreşte:
a. Păstrarea unei perfecte stări de sănătate (fizică şi morală);
b. Obţinerea unei capacităţi sporite pentru activitatea intensă neuro-motorie;
c. Reactivitatea favorabilă în sensul vindecării, în caz de boală;
d. Longevitate.
Modul de acţiune al exerciţiului fizic poate fi explicat în sinteză, în felul următor: este ştiut faptul
că orice mişcare pretinde contracţia unui grup mai mic sau mai mare de muşchi. Această contracţie însă
nu este un fenomen izolat, ea pretinzând intrarea în acţiune şi a marilor funcţiuni a organismului. În mod
schematic se poate spune că: un grup de muşchi ca să se contracte – deci să pună în funcţiune maşina
umană – are nevoie de combustibil, reprezentat în cazul de faţă, de glicogenul muscular. Acest
combustibil trebuie transportat la nivelul muşchilor prin intermediul sângelui, deci de către aparatul
circulator. Combustibilul, la nivelul muşchiului, trebuie ars pentru a produce energia necesară
contracţiei, „ardere” realizată cu ajutorul oxigenului furnizat de către aparatul respirator şi transportat tot
cu ajutorul sângelui, deci a aparatului circulator. În urma „arderii” rezultă produse de uzură, care trebuie
îndepărtate tot prin intermediul sângelui şi apoi a aparatului excretor. Aparatul digestiv trebuie să asigure
combustibilul necesar activităţii musculare. Sistemul neuroendocrin – sistemul nervos şi glandele
endocrine – trebuie să regleze toate aceste activităţi.
Aşadar, mişcarea – respectiv contracţia musculară – face să intre în acţiune majoritatea aparatelor şi
sistemelor organismului, solicitând în primul rând marile funcţiuni: circulaţia şi respiraţia, precum şi
sistemul nervos.
Ce se întâmplă în cazul exerciţiului fizic care presupune contracţia repetată şi intensă a mai multor
grupe musculare. Este logic că, pentru a face faţă nevoilor de energie a muşchilor sunt solicitate în
primul rând aparatele circulator şi cel respirator precum şi sistemul nervos. Aparatul circulator
realizează transportul combustibilului (substanţelor energetice) în cantităţi mari la nivelul muşchilor în
14
activitate, ca şi îndepărtarea substanţelor produse aici în urma contracţiei odată cu transportul de oxigen
în cantităţi mai mari, necesar arderilor mai intense, furnizat prin creşterea ritmului respirator. Cu cât vor
lua parte la exerciţiu mai multe grupe musculare şi cu cât numărul de contracţii vor fi mai multe şi mai
rapide, cu atât şi efectul asupra marilor funcţiuni, în sensul activării lor, va fi mai mare. Spre
exemplificare: dacă ridicăm de mai multe ori o greutate – exerciţiu solicită un număr mic de muşchi –
vom simţi la un moment dat că obosim, în sensul că nu mai putem face mişcarea; dacă însă ne-am
înregistra frecvenţa cardiacă (F.C.) şi respiratorie (F.R.) am vedea că ele nu au crescut considerabil, în
schimb este suficient să executăm o alergare de câteva zeci de secunde ca să constatăm că indicatorii
marilor funcţiuni (F.C.) şi (F.R.) au crescut foarte mult, deoarece prin alergare au fost solicitate un număr
mare de grupe musculare.
Rezultă din cele de mai sus că, în cazul practicării exerciţiului fizic, prin activarea funcţiunilor, în
special ale aparatelor circulator şi respirator, ajunge să circule în organism, prin intermediul sângelui, o
cantitate sporită de oxigen, care se fixează în cantităţi mai mari în ţesuturi; acest oxigen stimulează
funcţionarea tuturor celulelor organismului. Iată, deci cum prin mişcare organizată – exerciţii fizice –
intervenim direct în activitatea tuturor funcţiilor organismului şi implicit în mărirea gradului de sănătate;
invers lipsa de mişcare duce la inactivitatea parţială a marilor funcţiuni, cu consecinţe ce vor apărea mai
târziu.
În afară de aceste efecte, generale, voi trece în revistă, pe scurt şi o serie de efecte asupra marilor
aparate şi sisteme:

a. Influenţa exerciţiilor fizice asupra sistemului muscular şi ţesutului adipos

Sub influenţa exerciţiilor fizice sistemul muscular îşi măreşte volumul şi totodată îşi modifică
structura prin dispariţia ţesutului adipos aflat între fibrele lui; această dispariţie se continuă şi cu
eliminarea ţesutului adipos de sub piele, astfel că muşchiul se reliefează în exterior. Muşchii utilizează
drept combustibil materiile aflate în apropierea lor, ceea ce duce la dispariţia grăsimilor din apropierea
muşchilor activaţi prin exerciţii fizice.
Mărirea volumului muscular se explică prin îngroşarea fibrelor care îl compun, fenomen cunoscut
sub numele de hipertrofie, care se datorează faptului că la un muşchi în activitate „soseşte” o cantitate
foarte mare de sânge încărcat cu substanţe, care nefiind consumate în totalitate se depun, îngroşând fibra
musculară.

b. Influenţa exerciţiilor fizice asupra aparatului circulator

Aparatul circulator suferă o serie de modificări în urma exerciţiilor fizice. Inima se măreşte ca
volum, prin îngroşarea pereţilor; acest lucru se explică foarte uşor, muşchiul inimii (miocardul) fiind şi el
un muşchi, care în cazul solicitării se dezvoltă. O inimă mărită în urma exerciţiilor fizice nu este o inimă
bolnavă, ci din contră o inimă mai sănătoasă, capabilă să facă faţă unei solicitări mai intense. Ea lucrează
mai economic, împingând într-o contracţie o cantitate mai mare de sânge decât o inimă obişnuită; aşa se
explică de ce pulsul (F.C.) şi tensiunea celui care practică exerciţiile este mai rar, decât al unui individ
normal.
Există şi modificări ale compoziţiei sângelui; astfel se constată o creştere a numărului de globule
roşii şi albe, o scădere a ureei şi – ceea ce este mai important – a colesterolului.

15
 c. Influenţa exerciţiilor fizice asupra aparatului respirator

Tot datorită faptului că organismul celui ce practică exerciţiile fizice lucrează mai economic, se
constată şi o scădere a frecvenţei respiratorii (F.R.), adică a numărului de respiraţii pe minut, atât în
repaus cât şi în efort. Trebuie amintit aici faptul că, activarea respiraţiei se face prin exerciţii care solicită
un număr foarte mare de muşchi, deci aşa zisa gimnastică respiratorie este eficace doar atunci când pe
lângă mişcările specifice de inspiraţie şi expiraţie adăugăm şi exerciţii care intensifică procesele
respiratorii şi în special alergări.

d. Influenţa exerciţiilor fizice asupra aparatului digestiv

Toate funcţiile care asigură digestia alimentelor – motilitatea, secreţia şi absorbţia – sunt activate în
urma exerciţiilor fizice. Mişcările, numite peristaltice, prin care alimentele avansează în traiectul
digestiv, respectiv: stomac, intestin subţire şi gros sunt mult mai active aşa că tranzitul intestinal este
accelerat, la sedentari el fiind mult încetinit; la fel şi secreţia este activată, secretându-se sucurile
necesare digestiei în cantităţi mai mari, ceea ce asigură o digestie mai rapidă şi completă; absorbţia
alimentelor din intestin în sânge este activată.
Un lucru foarte important, pe care nu trebuie să-l scăpăm din vedere este faptul că întreg aparatul
digestiv este închis într-o cavitate a cărei pereţi sunt aproape în întregime musculari; în faţă – muşchii
abdominali – în spate – psoasul iliac – sus – diafragmul – jos – muşchii perineali. De starea acestor
muşchi depinde în foarte mare arte digestia; dacă aceşti muşchi slăbesc din cauza lipsei de mişcare, apar
tulburări în procesele de digestie şi ceea ce e mai grav, organele abdominale nemaifiind susţinute, au
tendinţa de a cădea, provocând aşa numitele „ptoze” şi în special ptoza gastrică, foarte rebelă la
tratament.
Trebuie remarcat faptul că, mersul şi activitatea zilnică nu sunt deloc suficiente pentru întărirea
musculaturii de care am vorbit; pentru aceasta este nevoie de aplecări, îndoiri, extensii şi circumducţii ale
trunchiului. Efectul stimulativ al exerciţiilor fizice este evident şi asupra ficatului şi al pancreasului.

e. Influenţa exerciţiilor fizice asupra sistemului nervos

Efectele sunt multiple, voi insista asupra faptului că exerciţiile fizice reprezintă cel mai bun mijloc
de odihnă activă. Este ştiut că, orice activitate presupune intrarea în acţiune a unor centri nervoşi, dar o
solicitare intensă şi continuă a lor duce la fenomene de epuizare.
Refacerea se asigură prin odihnă pasivă sau activă; odihna pasivă se realizează prin punerea în
repaus a centrilor solicitaţi, mai ales cu ajutorul somnului. S-a constatat însă, că refacerea este mai rapidă
şi mai completă atunci când punerea în repaus a centrilor solicitaţi este însoţită de intrarea în activitate a
altor centri, deci schimbarea felului de activitate; s-a născut astfel termenul de odihnă activă, a cărei
eficacitate este admisă astăzi în mod unanim.
Într-o altă ordine de idei, actualul ritm de viaţă se derulează cu o solicitare intensă a sistemului
nervos; pentru refacerea lui omul modern simte tot mai mult nevoia de a ieşi din preocupările vieţi
zilnice, de a se „deconecta”. Trebuie amintit şi faptul că exerciţiul fizic produce o congestie activă a
creierului, favorizându-i activitatea şi dând chiar o stare de euforie.

16
 f. Influenţa exerciţiilor fizice asupra conformaţiei corpului şi ţinutei

Putem considere corpul omenesc ca fiind format din segmente suprapuse, care sunt menţinute în
echilibru în special prin acea stare de semi-contracţie permanentă a muşchilor numită tonus. Orice
scădere a tonusului va aduce tulburări ale ţinutei, mai ales prin accentuările curburilor fiziologice ale
coloanei vertebrale – aşa numitele atitudini cifotice sau lordotice – precum şi apariţia atitudinii scoliotice.
Aceste vicii de atitudine apar de obicei în copilărie, la vârsta şcolară şi se datorează în primul rând
sedentarităţii; viaţa mai mult sau mai puţin sedentară, dacă nu este combătută printr-un program raţional
de exerciţii fizice, va face să scadă tonusul muscular şi astfel să apară atitudinile vicioase. Atitudinile
vicioase care sunt tratate cu prea puţin’ atenţie pot duce cu timpul la veritabile deformaţii ale coloanei
vertebrale, respectiv la cifoze, lordoze şi scolioze, a căror tratament este foarte greu şi uneori insuficient
de eficace.

I. 4 Contribuţia temei la realizarea finalităţilor învăţământului liceal

În sistemul de învăţământ preuniversitar, „liceului”, ca ultim ciclu formal, care cuprinde

elevii cu disponibilităţi, selectaţi prin concurs, care valorifică şi structurează acumulările din
ciclurile anterioare, îi revine sarcina de a căuta soluţii eficiente pentru realizarea
obiectivelor/competenţelor, înţelese ca expresie a comenzii sociale.
Tema supusă cercetării „Dezvoltarea calităţilor motrice cu ajutorul metodelor moderne şi a
mijloacelor specifice jocului de fotbal” poate constitui una din modalităţile concrete de realizare a
demersului didactic, pe baza opţiunilor şi determinării unor trasee individuale de pregătire, astfel
încât pot spune că „tema” îşi aduce contribuţia la realizarea următoarelor finalităţi ale liceului:
1.Formarea capacităţii elevilor de a reflecta asupra lumii, de a formula şi de a rezolva
probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii
Evident că, profesorul de educaţie fizică, nu va acţiona prin lecţii teoretice, ci: informează,
comunică scopul şi efectele exersării unor structuri de exerciţii, operează cu structuri complexe
special construite (pentru înviorare, pentru dezvoltarea unor grupe musculare, pentru eliminarea
ţesutului adipos, pentru creşterea randamentului funcţional), recomandate a fi practicate şi
independent, oferă exemple din sportul naţional şi internaţional, semnalează evoluţia elevilor pe
plan motric, în urma susţinerii probelor de control, organizează întreceri şi concursuri în condiţii
regulamentare sau ad-hoc, stabileşte îndeplinirea de roluri şi funcţii de către elevi (responsabil de
atelier, de staţie, responsabilul sportiv al clasei, etc.), discută şi comentează recomandările
generale şi individuale; toate pot transforma lecţiile practice de-a lungul anilor de liceu în reale
surse de realizare a acestei finalităţi.
Dacă activitatea din lecţii se extinde şi prin manifestări cultural-sportive (competiţionale şi
necompetiţionale), dacă funcţionează un panou de informare curentă, dacă se inserează în revista
liceului articole sportive, dacă se realizează întâlniri cu personalităţi sportive, dacă se organizează
vizionarea în grup a unor întreceri sportive importante, educaţia fizică şi sportul vor penetra şi
conştiinţa elevilor, formând pe lângă priceperi, deprinderi şi calităţi motrice şi un sistem de
cunoştinţe, tehnici de acţionare, atitudini şi motivaţii pentru valorificarea efectelor benefice ale
acestora în procesul de formare a personalităţii complex dezvoltate, autonome şi creative.
2.Valorizarea propriilor experienţe, în scopul unei orientări profesionale optime pentru piaţa
muncii şi/sau pentru învăţământul superior
17
 În lecţiile de educaţie fizică cât şi în activităţile extracurriculare specifice, elevii sunt puşi
în ipostaze de o mare varietate, în care îşi dezvăluie „necenzurat” capacităţile, disponibilităţile,
trăsăturile intime ale personalităţii.
„Ochiul versat” al profesorului de educaţie fizică distinge existenţa sau conturarea
caracteristicilor individuale, disponibilităţilor certe şi îi încurajează pe elevi în dezvoltarea acestora.
Aspectul fizic şi ţinuta corporală (impunătoare, expresivă, estetică, atractivă, decentă, ostentativă,
inestetică, atletică, feminină, masculinizată etc) reflectă elemente care pot facilita sau diminua
exercitarea unor profesii, după cum pentru altele sunt neconcludente. Profesii care incumbă relaţii
directe cu publicul (prezentator de spectacole sau emisiuni TV, actor, balerin, solist vocal,
dansator, fotomodel, manechin, secretar, purtător de cuvânt, militar de carieră, poliţist, jandarm,
diplomat, judecător, procuror, avocat, prezentator de reclame comerciale sau de produse, negociator de
contracte, asistent social, profesor , politician etc) solicită aspirantului la post, pe lângă pregătirea
profesională şi un aspect fizic specific, în multe cazuri acesta devenind criteriul preliminar de
selecţie.
Disponibilităţile la viteza de reacţie şi de execuţie, la forţă şi rezistenţă la efort, capacităţile
coordinative, adaptabilitatea şi rezolvarea eficientă a unor situaţii motrice variabile şi neprevăzute,
atracţia pentru activitatea în condiţii de adversitate, spiritul competitiv, manifestarea ca lider,
predilecţia pentru lucrul în echipă, capacitatea de cooperare, iniţiativa, creativitatea, atenţia
concentrată sau distributivă, simţul chinestezic deosebit, curajul, dârzenia, perseverenţa, altruismul,
atitudinea de fair-play etc., sunt de asemenea caracteristici care, valorizate de elevi cu ajutorul
profesorului, îi pot orienta spre opţiuni profesionale corecte.
Pentru a fi eficient şi în acest plan al acţiunii educaţionale, profesorul de educaţie fizică
trebuie să cunoască aspiraţiile şi opţiunile elevilor către diferite profesii, să le dezvăluie solicitările
impuse de acestea şi, după caz, să-i orienteze sau reorienteze spre domenii ocupaţionale care din
punct de vedere al aspectului fizic şi caracteristicilor psiho-motrice, corespund disponibilităţilor
personale.
În cazul elevilor care optează pentru încadrarea în forme de învăţământ postliceal sau
universitar, la care admiterea conţine şi probe de aptitudini psiho-motrice, de regulă eliminatorii
(Colegii Pedagogice, Şcoli Militare, Instituţii de Învăţământ Superior Militar, Facultăţi de Educaţie
Fizică şi Sport) orientarea acestora trebuie conjugată şi cu oferirea de către profesori a consultaţiei
de specialitate, pentru pregătirea în vederea susţinerii cu succes a acestor probe.
3.Dezvoltarea capacităţii de integrare activă în grupuri diferite: familie, mediu profesional,prieteni
Cunoştinţele, priceperile, deprinderile, calităţile motrice dobândite de-a lungul demersului didactic,
concretizate în capacităţi, competenţe şi atitudini le vor permite elevilor o integrare activă şi eficientă
în diferite grupuri sociale, pe care le vor întâlni în viaţă ca adolescent, tânăr, matur sau vârstnic fără a
suporta efectele psihice negative ale unor atitudini de respingere.
Obişnuinţa de a depune eforturi fizice în mod sistematic, dobândirea capacităţii de dozare a
acestora în funcţie de natura solicitărilor şi durată, adoptarea măsurilor igienice necesare, abilităţile
motrice formate, asigură tânărului competenţa de a rezolva fără dificultăţi situaţii care implică solicitări
fizice, atât în viaţa de familie cât şi la viitorul loc de muncă.

4.Dezvoltarea competenţelor funcţionale esenţiale pentru reuşita socială: comunicare, gândire

critică, luarea deciziilor.
Activităţile practice caracteristice, au capacitatea şi trebuie să pună constant elevul în situaţia de a
comunica verbal şi non-verbal cu partenerii din grupă sau echipă, de a analiza rapid situaţiile create pe
parcursul întrecerilor şi de a manifesta iniţiativă în luarea deciziilor, de a-şi asuma responsabilitatea
18
acţiunilor, de a aprecia critic randamentul propriu şi pe cel al partenerilor, de a găsi explicaţii pentru
reacţiile, acţiunile sau evoluţiile personale prin utilizarea contextuală a cunoştinţelor care le deţine din
domeniile anatomiei, fiziologiei, geneticii, psihologiei etc., pe care le-a studiat elevul.
Acţionarea frecventă şi sistematică a elevilor în acest gen de activităţi practice va conduce, fără
îndoială, la educarea unor trăsături de personalitate care se vor manifesta constant şi în alte domenii.
5.Cultivarea sensibilităţii şi a expresivităţii, în scopul personale şi a promovării unei vieţi de calitate
Modelele pe care le oferă domeniul nostru şi pe care, de-a lungul lecţiilor de educaţie fizică, trebuie
să le concretizăm la nivelul fiecărui elev, se referă la:
a. Armonia dezvoltării fizice;
b. Atitudinea corporală corectă, globală şi segmentară;
c. Ţinuta corectă în mers şi alergare;
d. Expresivitatea gestului motric;
e. Coordonarea acţiunilor segmentare;
f. Adoptarea de ritmuri diferite, îndemânarea în manevrarea unor obiecte, sincronizarea execuţiei
individuale cu cea a grupului.
Exersarea şi conştientizarea realizării acestor componente, dau elevului sentimentul de împlinire
personală, siguranţa unei prezenţe expresive şi atractive în mediul social şi, totodată îi dezvăluie încă un
domeniu estetic, în care poate fi „producător” şi „consumator” al frumosului.
Acţionarea în lecţii cu structuri de exerciţii concepute sub forma complexelor de dezvoltare fizică,
de prevenire a instalării unor atitudini deficitare, de dezvoltare a calităţilor motrice, de relaxare
musculară şi psihică, practicarea globală a ramurilor de sport (individual, pe echipe, cu efective reduse
sau regulamentare) însoţite de recomandări privind integrarea acestora în regimul de viaţă cotidian şi
săptămânal, cât şi oferirea sistematică a condiţiilor organizatorice şi de asistenţă pentru practicarea
sportului şi implicit a dezvoltării fizice vor conduce la adoptarea de către elevi a unui regim de viaţă de
calitate, care să îmbine echilibrat activitatea profesională, odihna, îndatoririle familiale, satisfacerea
aspiraţiilor culturale, întreţinerea stării fizice şi divertismentul.
6. Formarea autonomiei morale
Alături de cunoştinţe, deprinderi/priceperi, calităţi motrice, integrate şi valorizate prin competenţe,
liceul, împreună cu familia şi comunitatea locală are menirea de a genera constituirea componentelor
structurale ale personalităţii fiecărui elev, respectiv, a motivaţiilor, atitudinilor care vor determina
conduita individuală şi socială.
Exersarea individuală şi obiectivarea progresului înregistrat, lucrul pe grupe, acordarea reciprocă a
asistenţei în timpul execuţiei, întrecerile pe echipe, cu respectarea regulamentului sau regulilor stabilite şi
acceptate, colaborarea şi întrajutorarea cu partenerii, respectul faţă de adversari, evaluarea obiectivă a
valorii, creativitatea, iniţiativa şi riscul asumat sunt experienţe practice pe care liceanul le poate trăi şi
care se pot transforma în conduite stabile, caracterizate de respect faţă de sine, spirit de colaborare,
respect faţă de reguli, toleranţă.
De modul în care, profesorul de educaţie fizică va reuşi să dezvăluie valenţele multiple ale
practicării exerciţiilor fizice şi sportului şi să-l convingă pe elev, prin activităţile practice desfăşurate, de
valoarea acestora, va depinde acceptarea, integrarea şi structurarea unor motivaţii puternice, care să
determine comportamente stabile.

19
20
 II.1 Calităţi motrice de bază. Metodologia dezvoltării calităţilor motrice.

Dezvoltarea calităţilor motrice constituie una din preocupările principale ale procesului de pregătire
al elevilor, realizată concomitent cu formarea deprinderilor şi priceperilor motrice, ca rezultat al
influenţelor sistematice a exerciţiilor fizice.
Realizarea unei acţiuni motrice cu caracter general sau specializat diferă de la elev la elev, fiind
dependentă de nivelul de cunoaştere al deprinderilor motrice care fac parte din structura acţiunii şi de
indicii dezvoltării aptitudinilor fiecăruia pe linia motricităţii. Altfel spus, calităţile motrice sunt în strânsă
interdependenţă cu deprinderile şi/sau priceperile motrice, interdependenţă care trebuie să fie corect
înţeleasă. Însuşirea deprinderile şi/sau priceperile motrice necesită un anumit nivel al calităţilor motrice
şi influenţează acest nivel (prin exersarea realizată în scopul învăţării, consolidării sau perfecţionării
deprinderile şi/sau priceperile motrice); la rândul său, orice acţionare pentru dezvoltarea calităţilor
motrice, realizată prin deprinderi şi/sau priceperi motrice, influenţează consolidarea acestora, aşadar sunt
„priorităţi” şi „efecte secundare” pe care nu trebuie să le încurcăm.
Problema calităţilor motrice este semnalată pentru prima oară de Bellin Coteau (1924), care enunţă
patru calităţi motrice de bază, numite de el V.A.R.F. – viteză, adresă (îndemânare), rezistenţă, forţă. De
atunci, o pleiadă de specialişti (teoreticieni, metodişti, fiziologi, practicieni) s-au ocupat de problema
calităţilor motrice, dintre aceştia menţionez pe: N.A. Bernstein, A. Demeter, N.G. Ozolin, C. Florescu,
V. Dumitrescu, A. Predescu, A.B. Novicov, Gh. Mitra – Alex. Mogoş, I. Şiclovan, D. Hare, V.
Ardeleanu, GH. Cârstea, specialişti în rândul cărora nu a existat consens deplin în definirea şi clasificarea
calităţilor motrice.
Există pentru fiecare calitate motrică de bază, un element caracteristic, ca „predominantă”:
- viteză = repeziciune;
- îndemânare = grad de complexitate;
- rezistenţă = durată;
- forţă = încărcătură.
Orice calitate motrică poate fi programată pentru a fi educată special în orice perioadă a anului
şcolar, dar în lecţia de educaţie fizică fiecare calitate motrică îşi are un loc special de amplasare şi
anume: V/Î, după „Influenţarea selectivă a aparatului locomotor”, iar F/R, înaintea verigii „Revenirii
organismului după efort”.
Restabilirea după efortul pentru educarea calităţilor motrice nu este liniară:
- 70% din restabilire are loc în prima treime a timpului de revenire;
- 20% din restabilire are loc în a doua treime;
- 10% din restabilire are loc în ultima treime.
Durata restabilirii variază de la o calitate motrică la alta; după N. Zimkin această durată este mai
mare pentru forţă şi mai mică pentru îndemânare şi viteză. El spune că pentru:
- forţă – trebuie să se facă „antrenamente” cu pauză de o zi între ele;
- viteză - „antrenamente” cu pauză mai mică de o zi;
- rezistenţă şi îndemânare – „antrenamente” de mai multe ori pe zi.
În efectuare oricărui (cu aproximaţie) act motric (şi mai ales exerciţiu fizic) sunt implicate toate
calităţile motrice de bază, cu pondere diferită.
Calităţile motrice sunt clasificate în două mari categorii:
a. de bază – viteză, îndemânare, rezistenţă, forţă (V.Î.R.F.), la care unii autori mai adaugă
mobilitatea şi supleţea; alţii considerând de bază numai viteza, rezistenţa, forţa, excluzând îndemânarea.

21
 b. specifice – cele implicate în practicarea unor ramuri de sport sau în exercitarea unor
profesii, meserii; ele rezultă din „combinaţia” dintre două sau mai multe calităţi motrice de bază. (ex.
„detenta” – viteza+ forţa, „forţa explozivă”- forţă+viteză, „rezistenţă musculară locală”- rezistenţă+forţă)
În continuare voi face o analiză la nivelul calităţilor motrice de bază, care constituie obiectul de
studiu al lucrării, calităţi care vor fi abordate din punct de vedere al: definiri, factori determinanţi
formelor de manifestare, procedee metodice, metodica dezvoltării.

A. Viteza

Definiţie – capacitatea organismului uman de a executa acte şi acţiuni motrice, cu întregul corp sau
numai cu anumite segmente (părţi) ale acestuia, într-un timp cât mai scurt, deci cu rapiditate
(„repeziciune”, „iuţeală”) maximă, în funcţie de condiţiile existente.

Factori determinanţi – care condiţionează manifestarea

1. Mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitaţia şi inhibiţia, care determină tempoul

1. alternării contracţiei şi relaxării muşchilor;
2. Nivelul de funcţionalitate (acuitatea, fineţea, precizia, etc.) a organelor receptoare (analizatori);
3. Viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente şi eferente;
4. Tipul fibrelor care se contractă – fibrele albe sunt rapide;
5. Viteza de contracţie a muşchilor inervaţi;
6. Valoarea surselor şi proceselor energetice;
7. Lungimea segmentelor implicate, mobilitatea articulaţiilor şi elasticitatea musculară.

Forme de manifestare

a. Viteza de reacţie – dependentă de cele cinci elemente componente (apariţia excitaţiei în receptor,
transmiterea pe cale aferentă, analiza semnalului – care durează cel mai mult, transmiterea pe cale
eferentă, excitaţia muşchilor ); reacţiile sunt simple sau complexe:
a.1. reacţia simplă – se manifestă atunci când răspunsul este dat sub forma unei mişcări dinainte
cunoscute şi care apare spontan;
a.2. reacţia complexă – se manifestă mai ales în jocurile sportive, dar şi în alte ramuri unde
răspunsul trebuie dat în funcţie de acţiunile „partenerilor”.
b. Viteza de execuţie – este dată de timpul consumat de la începerea efectuării unui act sau acţiuni
motrice până la terminarea acestora; ea se referă în special la mişcările „singulare”, „separate”.
c. Viteza de repetiţie – care este , de fapt, o variantă a vitezei de execuţie şi se referă la efectuarea
aceleiaşi mişcări într-o unitate sau interval de timp prestabilite; ea vizează frecvenţa unei mişcări pe o
unitate de timp.
d. Viteza de deplasare – care este tot o variantă a vitezei de execuţie (când este vorba de parcurgerea,
prin alergare sau alte modalităţi – a unui spaţiu prestabilit, a unei distanţe contra timp) sau a vitezei de
repetiţie (când se pune problema cât spaţiu, ce distanţă se parcurge într-o unitate de timp prestabilită,
deci care este frecvenţa mişcărilor care deplasează corpul omului în spaţiu); această formă de viteză se
întâlneşte – de regulă – în ramurile sau probele sportive ciclice.
e. Viteza în regimul altor calităţi motrice
e.1. viteza în regim de forţă – detentă;
e.2. viteza în regim de rezistenţă;
e.3. viteza în regim de îndemânare.
22
 Din alt punct de vedere, viteza poate fi: uniformă
neuniformă
Foarte rar în execuţia actelor şi acţiunilor motrice se menţine o viteză constantă, uniformă. Atunci
când ea creşte avem o „acceleraţie”, iar când descreşte este vorba de o „deceleraţie”. În execuţia actelor
şi acţiunilor motrice foarte importantă este menţinerea vitezei optime, fenomen care se apreciază prin aşa
numitul „simţ al vitezei”, care se corelează cu simţul „ritmului” şi al „tempoului”.

Procedee metodice pentru dezvoltarea vitezei

1. Executarea unor acte şi/sau acţiuni motrice în tempouri maxime (cu intensitate maximă),
folosindu-se condiţii normale.
2. Efectuarea unor acte şi/sau acţiuni motrice cu intensitate supramaximală, folosindu-se condiţii
uşurate – reducerea rezistenţei din partea materialelor; reducerea amplitudinii mişcărilor; folosire
forţelor exterioare pentru uşurarea execuţiei etc.
3. Efectuarea unor acte şi/sau acţiuni motrice cu intensitate submaximală, folosindu-se condiţii
îngreuiate – îngreuieri mici sau medii.
4. Efectuarea unor acte şi/sau acţiuni motrice în tempouri alternative – submaximale, maximale –
imprimate în majoritatea cazurilor, de factori externi (profesor, mijloace mecanice sau
electronice).

Metodica dezvoltării vitezei

În şcoală principalul mijloc prin care se acţionează în sensul perfecţionării frecvenţei mişcărilor în
unitatea de timp îl constituie alergarea. Este vorba deci, de dezvoltarea vitezei într-o singură direcţie,
aceea specifică probei de alergare şi cu un singur mijloc.
O frecvenţă mare a mişcărilor se poate realiza atât timp cât organismul se găseşte într-o stare optimă
de funcţionare; prelungirea duratei efortului, mărirea încărcăturii, pauzele necorespunzătoare etc. fac ca
frecvenţa mişcărilor să scadă datorită oboselii.
Pentru educarea vitezei de deplasare, formă de manifestare a vitezei cu largi posibilităţi de exprimare
în şcoală, cele mai bune mijloace sunt sprinturile şi accelerările pe diferite porţiuni; sprinturile sunt
alergări pe distanţe scurte, cu viteză maximă. Distanţele folosite pentru efectuarea accelerărilor şi
sprinturilor depind de vârsta elevilor. După o serie de cercetări s-a ajuns la concluzia că, după o anumită
distanţă (aproximativ 30m) alergarea nu mai dezvoltă numai viteza, ci şi rezistenţa; rezultă deci, că ce
mai indicate porţiuni pentru accelerări şi sprinturi sunt în şcoală, distanţele cuprinse între 15-30m.
Pentru educarea vitezei de execuţie pot fi folosite şi alte mijloace sau procedee tehnice. Ca
recomandare generală, în cazul folosirii procedeelor tehnice, se impune creşterea continuă a numărului
de repetări în aceeaşi perioadă de timp sau efectuarea aceluiaşi număr de repetări în perioade de timp din
ce în ce mai scurte. Spre exemplu: pentru creşterea vitezei de execuţie putem folosi pasarea mingii de
fotbal, prin unul din procedeele cunoscute; se înregistrează la început câte pase spre un zid sau partener
poate executa un elev într-un interval de timp dat, lucrând pentru educarea vitezei de execuţie, se va cere
mărirea numărului de repetări în aceeaşi unitate de timp sau realizarea aceluiaşi număr de repetări
micşorând treptat durata.
Pentru educarea vitezei de reacţie se folosesc mijloace care pretind reacţii prompte la diferite semnale
vizuale sau auditive, dinainte stabilite, indicate spontan sau prin surprindere. Această grupă cuprinde
mijloace numeroase, adecvate pentru fiecare categorie de vârstă, mijloace care trebuie utilizate conform
unei metodologii şi planificări atent realizate. Spre exemplificare: dacă întreg colectivul sau o grupă se

23
deplasează prin mers sau alergare cu mingea la picior, într-o anumită direcţie, la diferite semnale i se va
cere să execute schimbarea direcţiei de deplasare (spre stânga, dreapta, înapoi, pasarea mingii etc.)
Pentru educarea vitezei sub toate formele ei de manifestare se recomandă folosirea elementelor de
întrecere, care sporesc eficienţa, prin caracterul mobilizator al concursului şi prin mărirea numărului de
repetări.
Folosirea sprinturilor, accelerărilor sau a procedeelor tehnice executate cu ritm accelerat pentru
dezvoltarea vitezei se face numai în condiţiile în care elevii posedă deprinderea de alergare şi
mecanismul de bază al mijloacelor sau procedeelor tehnice utilizate.

B. Îndemânarea

Definiţie – capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau ale acestuia în întregime pentru
efectuarea unor acte sau acţiuni motrice: echilibru, precizie, orientare spaţio-temporală (inclusiv ritm),
amplitudine (pe bază de mobilitate articulară, supleţe şi elasticitate musculară) ambilateralitate
(„ambidextrie”)etc., toate subordonate obţinerii unei eficienţe maxime mai ales în condiţii
„neobişnuite”, cu un consum minim de energie.

Factori determinanţi – care condiţionează manifestarea

1. Nivelul de coordonare al centrilor sistemului nervos şi plasticitatea scoarţei cerebrale.

2. Calitatea transmiterii impulsurilor nervoase şi a inervaţiei musculare.
3. Capacitatea analizatorilor de a capta informaţia şi de a realiza sinteza aferentă pentru analiza
situaţiei.
4. Capacitatea de anticipare a executantului.
5. Memoria şi gândirea (mai ales cea creativă) executantului.
6. Volumul şi complexitatea deprinderilor motrice, pe care le stăpâneşte individul uman.
7. Nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice de bază.

Forme de manifestare

a. Îndemânarea generală – necesară efectuării tuturor actelor şi acţiunilor motrice, de către oameni.
b. Îndemânarea specifică – caracteristică celor care practică diferite probe şi ramuri de sport sau exercită
profesii bazate pe efort fizic complex.
c. Îndemânarea în regimul altor calităţi motrice:
- în regim de viteză;
- în regim de forţă;
- în regim de rezistenţă.

Procedee metodice pentru dezvoltarea îndemânării

1. Efectuarea actelor şi/sau acţiunilor motrice în condiţii relativ constante;

2. Efectuarea actelor şi/sau acţiunilor motrice în condiţii îngreuiate (îndepărtarea centrului de greutate
faţă de sol, îngustarea suprafeţei de sprijin, micşorarea dimensiunilor spaţiului de lucru, mărirea
numărului de executanţi pe aceiaşi suprafaţă de lucru, execuţia cu segmentele „neîndemânatice”,
introducerea unor sarcini motrice suplimentare, execuţii asimetrice etc.)
3. Efectuarea actelor şi/sau acţiunilor motrice în condiţii variabile, schimbătoare, în aşa fel încât să se
surprindă aproape toate situaţiile posibile (aer liber, interior; suprafeţe mici, mijlocii, mari; cu şi fără
24
spectatori; dimineaţa, după-amiaza, seara; la şes, la altitudine medie, la altitudine mare; pe suprafeţe cu
bitum, zgură, pământ, pardoseală, iarbă; pe timp friguros, pe timp călduros; pe vreme liniştită şi pe vânt,
ploaie etc.)

Metodica dezvoltării îndemânării

Deşi, cercetările efectuate pană în prezent nu au reuşit să elucideze totalitatea aspectelor esenţiale ale
îndemânării, metodica dispune de unele date, suficient fundamentate din punct de vedere ştiinţific, care
pot fi folosite ca repere în aprecierea şi dezvoltare acestei calităţi.
Indicii prin care se poate aprecia îndemânarea sunt:
- gradul de complexitate al acţiunii;
- precizia acţiunii (a execuţiei);
- timpul de execuţie.
În dezvoltare îndemânării calea principală o reprezintă „însuşirea continuă a unor deprinderi noi , din
domenii variate, care pot contribui atât la mărirea bagajului de deprinderi motrice, cât şi la îmbunătăţirea
posibilităţilor funcţionale ale analizatorului motric şi perfecţionarea mecanismelor de coordonare” –
Moln, Fleischman. Pe măsură ce automatizarea deprinderii creşte, scade şi importanţa ei pentru
dezvoltarea îndemânării; în acest sens prevederile programei şcolare, referitoare la formarea şi
consolidarea continuă a unor deprinderi motrice noi, reprezintă premise sigure pentru educarea
îndemânării.
Pornind de la ideea că, orice exerciţiu care conţine şi unele aspecte noi, poate contribui la educarea
îndemânării este necesar de arătat că folosirea lui trebuie realizată în următoarele condiţii:
a. schimbarea poziţiilor iniţiale şi adoptarea unor poziţii neobişnuite (începerea conducerii mingii cu
spatele, schimbarea poziţiei iniţiale prin modificarea condiţiilor de echilibru etc.);
b. execuţie ambidextră (pasarea mingii pe rând cu ambele picioare);
c. efectuarea opusă a exerciţiilor (comenzi inverse, demonstraţii neoglindite etc.);
d. schimbarea frecvenţei şi a ritmului mişcărilor (alergări cu schimbări de ritm, pase executate contra
cronometru etc.);
e. executarea actelor şi/sau acţiunilor motrice în condiţii mereu schimbătoare (lovirea mingii de pe
loc, din alergare, fără adversar, cu adversar pasiv, semi-activ, activ, în combinaţie cu 2-3 parteneri);
f. combinarea procedeelor tehnice în structuri cu grad de complexitate sporit.
Spre deosebire de celelalte calităţi motrice, educarea îndemânării se poate realiza în orice moment al
lecţiei, deoarece exersarea unor mijloace, nu afectează cu nimic succesiunea celorlalte şi nu supune
organismul elevilor la un efort prea mare.

C. Rezistenţa

Definiţie – capacitatea organismului de a depune eforturi cu o durată relativ lungă şi o intensitate

relativ mare, menţinând indici constanţi de eficacitate optimă; deci, este capacitatea psiho-fizică de a
depune eforturi fără apariţia stării de oboseală (senzorială, emoţională, fizică) sau prin învingerea
acestui fenomen (de oboseală)

25
 Factori determinanţi – care condiţionează manifestarea

1. Stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitaţia – inhibiţia, în sensul menţinerii unui raport
constant între acestea (în „favoarea „ excitaţiei) un timp cât mai îndelungat;
2. Posibilităţile de activitate ale sistemelor şi funcţiilor organismului, mai ales pe plan cardio-vascular
şi respirator;
3. Tipul fibrelor musculare implicate în activitate (fibrele roşii sunt ”lente”, deci favorabile pentru
eforturile de rezistenţă);
4. Calitatea metabolismului şi resursele energetice ale organismului;
5. Capilaritatea şi reglarea periferică;
6. Calitatea proceselor volitive, determinate motivaţional şi mai ales nivelul de perseverenţă şi dârzenie;

Forme de manifestare

În funcţie de ponderea participării grupelor musculare distingem:

a. rezistenţă generală – caracteristică efectuării timp îndelungat a unor acte sau acţiuni motrice care
angrenează principalele grupe musculare (aproximativ 70%)
b. rezistenţă specifică (specială)- caracteristică depunerii eforturilor pe care le implică probele sau
ramurile de sport şi unele profesii, cu indici constanţi şi eficienţi de randament; aceasta poate fi:
- locală – când în efort se angrenează mai puţin de 1/3 din musculatură;
- regională – când în efort se angrenează între 1/3 –2/3 din musculatura organismului uman.
În funcţie de sursele energetice şi durata efortului, rezistenţa este clasificată în:
a. rezistenţă anaerobă – specifică pentru eforturile cuprinse între 45"-2 minute (numite şi eforturi de
durată scurtă);
b. rezistenţă aerobă – specifică pentru eforturile 6 minute (numite eforturi de lungă durată);
c. rezistenţă mixtă – specifică pentru eforturi cuprinse între 2-6 minute (numite şi eforturi de durată
medie), în care pe fondul unor procese de tip aerob apar şi unele anaerobe, mai ales spre limita inferioară
de efort.
În funcţie de modul în care se combină cu celelalte calităţi motrice, rezistenţa se clasifică în:
a. rezistenţă în regim de viteză;
b. rezistenţă în regim de forţă (rezistenţă musculară locală);
c. rezistenţă în regim de îndemânare.

Procedee metodice pentru dezvoltarea rezistenţei

Literatura de specialitate ne pune la dispoziţie un număr mare de metode şi procedee pentru

dezvoltarea rezistenţei. Raportând aceste metode şi procedee la specificul activităţii şcolare, reţinem ca
fiind adaptabile şi posibile de aplicat următoarele:
a. Procedee bazate pe variaţia volumului efortului
a.1. Procedeul eforturilor uniforme – efortul îşi menţine, permanent, aceeaşi intensitate; se
modifică în sens de creştere, pentru a se putea realiza progres în dezvoltarea rezistenţei, volumul –
durata, distanţa, numărul de repetări; este specifică educării rezistenţei generale, a capacităţii de efort
aerob.
a.2. Procedeul eforturilor repetate („relativ standard”)- se efectuează aceeaşi „unitate” de efort –
distanţă, repriză, serie, etc. – cu un număr variabil de repetări; are ca efect principal dezvoltarea
rezistenţei generale, a capacităţii aerobe
26
 b. Procedee bazate pe variaţia intensităţii efortului
b.1. Procedeul eforturilor variabile – presupune modificarea tempoului de lucru, a intensităţii
efortului, pe parcursul repetării unei porţiuni de distanţă, a unei reprize, etc.; determină solicitări variate
ale funcţiilor organismului şi are ca urmare o adaptare multilaterală la eforturi.
b.2. Procedeul eforturilor progresive – presupune tot variaţia intensităţii efortului, dar numai în
sensul creşterii acesteia; această creştere progresivă se poate realiza fie pe parcursul repetării unei
porţiuni de distanţă, a unei reprize, etc., fie de la o repetare la alta; procedeul contribuie la dezvoltarea
rezistenţei specifice eforturilor de intensitate maximală.
c. Procedeul „cu intervale” numit frecvent „antrenamentul cu/pe intervale” – presupune atât variaţia
volumului (de la o lecţie la alta) cât şi a intensităţii (în cadrul aceleiaşi lecţii); asupra acestui procedeu
voi reveni pe larg în subcapitolul următor (II.2)

Metodica dezvoltării rezistenţei

În lecţiile desfăşurate cu întreaga clasă, accentul cade pe dezvoltarea rezistenţei generale, a rezistenţei
la eforturi cât mai diferite.
Dezvoltarea rezistenţei se realizează pe seama raportului dintre volumul şi intensitatea efortului, raport
invers proporţional – pe măsură ce volumul creşte, intensitatea scade şi invers. În educarea rezistenţei
mai prezintă importanţă tempoul în care se lucrează şi încărcătura (sarcina suplimentară); se ştie că,
tempoul ridicat favorizează dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză, cel scăzut rezistenţa generală, în
timp ce, încărcăturile mari dezvoltă într-o măsură mai mică rezistenţa decât cele medii şi mici.
Rezistenţa generală poate fi educată în cadrul tuturor lecţiilor de educaţie fizică. Mulţi profesori
consideră, din păcate, că rezistenţa poate fi educată exclusiv prin alergare, neglijând din această cauză
dezvoltarea ei în perioadele anului şcolar în care timpul nu permite abordarea acestui mijloc. Orice
mijloc, chiar cele de dezvoltare fizică generală, poate contribui la dezvoltarea rezistenţei dacă mărim
durata efortului (număr de repetări, volum de lucru etc.). Pentru educarea rezistenţei (generale) se pot
folosi următoarele conţinuturi:
a. Executarea tuturor mijloacelor cu un ritm moderat, mărind treptat timpul; exemplu: din alergare
2/4 pasarea mingii prin procedeul indicat de profesor (sau la alegere) –fotbal – poate avea
influenţe şi asupra dezvoltării rezistenţei generale, în condiţiile în care se repetă de mai multe ori,
cu pauze şi dacă se continuă exersarea şi în cazurile în care elevii au început să dea semne de
oboseală; de asemenea, flotările, genoflexiunile, săriturile, pot avea efect asupra educării
rezistenţei, în special a rezistenţei musculare locale, dacă au fost repetate de ori, fără încărcături
suplimentare şi influenţa lor asupra educării forţei nu se mai face simţită – în condiţiile în care
exersarea lor continuă, efectul este direcţionat spre educarea rezistenţei.
b. Alergarea în tempo uniform moderat (procedeul clasic pentru educarea rezistenţei) mărind treptat
distanţa sau timpul.
Veriga destinată educării rezistenţei este amplasată în lecţie înaintea celei destinate „Revenirii
organismului după efort”, dezvoltarea rezistenţei fiind eficientă numai în condiţiile în care alergarea este
bine dozată ca tempo, distanţă, timp, variaţiile realizându-se în funcţie de efectele obţinute.

27
 Cerinţe care trebuie respectate în metodica educării rezistenţei:
- dată fiind solicitarea sistemelor cardiovascular şi respirator se impune gradarea treptată
a eforturilor;
- în stabilirea volumului sau a intensităţii efortului se vor avea în vedere particularităţile
individuale ale elevilor şi faptul că posibilitatea creşterii optime a indicilor de rezistenţă
se manifestă începând cu 15-16 ani;
- necesitatea unei încălziri prealabile a organismului;
- exagerările în timpul efectuării mijloacelor pentru educarea rezistenţei pot avea efecte
negative, în special asupra marilor funcţiuni.
„Unitatea de măsură” a rezistenţei o constituie durata, distanţa sau numărul de repetări a unui
mijloc efectuat cu o intensitate relativ constantă; pe seama acestor trei parametri se pot structura şi
realiza mijloace variate pentru educarea acestei calităţi; aşadar factorii care asigură efectele cantitative şi
calitative ale actelor şi/sau acţiunilor motrice sunt volumul (mărimea distanţei pe care se execută
deplasarea sau durata ei în timp) şi intensitatea, stabilită prin tempoul în care se execută deplasarea,
tempoul care este marcat prin următoarele fracţii stabilite convenţional:
1/4 - tempo lent
2/4 – tempo moderat
3/4 – tempo submaximal
4/4 – tempo maximal
Aşa cum am mai menţionat, rezistenţa este o calitate motrică perfectibilă şi care se păstrează timp
îndelungat în apropierea valorilor atinse. În dezvoltarea rezistenţei, avându-se în vedere tocmai aceste
particularităţi, trebuie respectate câteva principii:
a. Continuitatea – reprezintă un principiu de mare importanţă pentru educarea rezistenţei; aceasta
presupune: planificarea pe semestre, an şcolar şi chiar ciclu de şcolarizare, timp cât mai îndelungat
posibil, a unităţilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenţei – programarea întâmplătoare, sporadică a
mijloacelor specifice nu poate avea efecte pozitive asupra educării rezistenţei.
b. Variaţia volumului efortului – reprezintă un element principal de progresie în educarea rezistenţei
generale; având în vedere cerinţele programei şcolare, referitoare la dezvoltarea, cu prioritate a
rezistenţei generale, se va acţiona cu eforturi de valoare moderată, ceea ce presupune ca element de
progres volumul în combinaţie cu intensitatea.
c. Creşterea continuă a duratei activităţii sau a distanţei – este de asemenea un element hotărâtor în
educarea rezistenţei.
d. Aprecierea continuă a progresului – principiu care pretinde o evidenţă strictă a metodelor,
procedeelor metodice şi mijloacelor utilizate şi mai ales a efectelor pe care acestea le au într-o anumită
perioadă; fără a aprecia continuu progresele realizate, planificarea unităţilor de învăţare este
întâmplătoare, neconformă cu posibilităţile de progres ale elevilor.
În educarea rezistenţei, pe lângă consacratele mijloace, mers şi alergare, un aport considerabil îl au
procedeele tehnico-tactice în condiţii de joc, jocurile de mişcare şi ştafetele, jocurile sportive.
Repetarea unor procedee tehnico-tactice în condiţii de joc – combinaţii de pase, conducerea mingii,
tras la poartă, elemente de mişcare în teren (marcaj – demarcaj - presing) executate pe durate
determinate, în ritm accelerat şi cu pauze precise între repetări, constituie tot atâtea posibilităţi pentru a
acţiona premeditat asupra educării rezistenţei, paralel cu consolidarea unor deprinderi motrice, care la
rândul lor, reprezintă numeroase motive de uşurare aparentă a efortului necesar pentru a influenţa
dezvoltarea acestei calităţi motrice.
Jocurile de mişcare şi ştafetele – pot fi organizate şi orientate şi spre realizarea unui anumit efort,
judicios dozat, care să influenţeze educarea rezistenţei; o condiţie importantă o constituie eliminarea

28
momentelor de repaus prelungit şi antrenarea totală a elevilor în executarea jocului sau a ştafetei; pentru
eliminarea pauzelor, timpilor morţi se recomandă alcătuirea unor echipe, grupe mai puţin numeroase.
Jocurile sportive (fotbal) – prin regulamentele lor de organizare, dar mai ales prin durata fixă, în
limitele căreia majoritatea jocurilor se desfăşoară, solicită din partea elevilor o rezistenţă deosebită,
pentru a permite terminarea jocului şi executarea procedeelor tehnico-tactice simple sau complexe, în
derularea acestuia. Jocul sportiv constituie un mijloc al educaţiei fizice deosebit de îndrăgit de elevi,
aceştia angrenându-se de foarte multe ori în practicarea lui în afara orelor de curs. (activităţi
extracurriculare, timpul liber)
Principalele elemente care trebuie avute în vedere, de profesor, atunci când prin jocul sportiv
urmăreşte educarea rezistenţei sunt:
- participarea activă a elevilor la joc; aceasta se poate realiza numai dacă elevii stăpânesc
bine tehnica jocului şi dacă echipele sunt relativ omogene ca valoare;
- desfăşurarea jocului pe reprize mai scurte ca durată decât cele normale, mărind, în
schimb ritmul de joc; atenţie la pauzele dintre reprize, care vor fi mai scurte sau mai
lungi în funcţie de durata reprizelor şi ritmul de joc;
- realizarea unui număr mai mare de reprize decât cel regulamentar; se vizează, în
principal, mărirea rezistenţei generale a organismului şi îmbunătăţirea execuţiilor
procedeelor tehnice în condiţii de efort.

Rolul respiraţiei în educarea rezistenţei

Asigurarea unui înalt nivel al activităţii aerobe a organismului depinde, în mare măsură, de gradul de
pregătire al aparatului respirator, de executarea unei respiraţii corecte atât în repaus, cât şi în timpul
efortului. Este bine cunoscut că, aparatul respirator se dezvoltă morfo-funcţional sub influenţa unor
exerciţii speciale; concomitent cu această dezvoltare are loc şi o perfecţionare a proceselor nervoase care
racordează respiraţia la intensitatea activităţii fizice.
Respiraţia are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată, medie (2/4) şi submaximală
(3/4), intensitate care acţionează frecvent în timpul educării respiraţiei.
Datorită acestor considerente elevii trebuie învăţaţi să respire corect şi ritmic în timpul efortului; în
actul respirator foarte importantă este executarea expiraţiei depline şi intense, la început forţat în mod
conştient. Treptat, ea devenind o componentă a acţiuni motrice nu va mai necesita acordarea unei atenţii
deosebite.
În educarea respiraţiei trebuie să avem în vedere că inspiraţia durează, de obicei, ceva mai mult decât
expiraţia, la începători o inspiraţie la 3-4 paşi, iar expiraţia la 2-3 paşi. La prima vedere acest fel de a
respira pare dificil, pentru că muşchii respiratori obosesc repede, precum şi datorită senzaţiei de
usturime pe traiectul căilor respiratorii; datorită exersări exerciţiilor de respiraţie, muşchii respiratori
devin mai rezistenţi, favorizând o activitate normală timp îndelungat, iar capacitatea plămânilor se
măreşte asigurând efectuarea respiraţiei necesare realizării actului motric în condiţii normale.
O respiraţie corectă se poate realiza folosind, în principal, exerciţii ciclice, în timpul cărora trebuie
impusă şi menţinută, la început, o respiraţie ritmică accentuată.
Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării unor acţiuni
motrice aciclice, în special la jocurile sportive; aici se recomandă o grijă deosebită exerciţiilor de
respiraţie din timpul pauzelor sau după terminarea acţiunii.

29
 D. Forţa

Definiţie – capacitatea organismului de a învinge o „rezistenţă” (internă sau externă) prin

intermediul contracţie musculare (A. Demeter);
- capacitatea omului de a-şi manifesta prin efort muscular anumite valori de forţă: de
învingere (cu scurtarea sau lungirea muşchilor), de menţinere (fără modificarea lungimii muşchilor) sau
de cedare (cu modificarea lungimii muşchilor) – V.M. Zariorski

Factori determinanţi – care condiţionează manifestarea

1.Concentrarea proceselor nervoase fundamentale: excitaţia – inhibiţia;

2.Capacitatea de reglare a funcţiilor vegetative de către sistemul nervos central;
3.Numărul fibrelor angajate în contracţie şi mărimea suprafeţei secţiunii fiziologice a acestora;
4.Calitatea proceselor metabolice şi a substanţelor energetice existente în muşchi (compoziţia
biochimică a acestora);
5.Durata contracţiei musculare (contracţiile de 20-30 de secunde determină o creştere mai rapidă a
forţei, decât cele de 2-3 secunde);
6.Starea de funcţionalitate a segmentelor de sprijin, a ligamentelor şi articulaţiilor;
7.Valoarea unghiulară a segmentelor implicate în acţiune;
8.Nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice de bază, mai ales viteza şi rezistenţa.

Forme de manifestare

În funcţie de participarea grupelor musculare avem:

a. forţă generală – în care participă prin contracţie – pentru învingerea unei „rezistenţe”– principalele
grupe musculare ale organismului uman;
b. forţa specifică – în care participă prin contracţie – pentru învingerea unei „rezistenţe” – doar una
sau câteva din grupele musculare ale organismului uman;
În funcţie de caracterul contracţiei musculare, forţa se poate clasifica în:
a. forţa statică – izometrică – când, prin contracţie nu se modifică lungimea fibrelor musculare
angajate în efectuarea actului sau acţiunii motrice;
b. forţa dinamică – izotonică – când, prin contracţie se modifică lungimea fibrelor musculare
angajate în efort; dacă fibrele se scurtează, pe baza intrării în acţiune a muşchilor agonişti („motori”),
forţa dinamică este de tip învingere (regim miometric); dacă fibrele se alungesc, intrând în acţiune
muşchii antagonişti („frenatori”), forţa dinamică este de tip cedare (regim pliometric);
c. forţa mixtă – combinată – când pentru învingerea „rezistenţei” se întâlnesc contracţiile dinamice
cu cele statice, alternând într-o ordine diferenţiată în raport de natura actelor sau acţiunilor motrice.
După capacitatea de efort (în relaţie cu „puterea” individuală) forţa se clasifică în:
a. forţa absolută – maximă – manifestată printr-o mişcare, independent de greutatea corporală
proprie; ea creşte, de regulă, odată cu mărirea greutăţii corporale;
b. forţa relativă – care exprimă valoarea ce revine în raport cu greutatea corporală proprie; ea scade,
de regulă, odată cu mărirea greutăţii corporale.

30
 În funcţie de modul în care se combină cu celelalte calităţi motrice, forţa poate fi:
a. forţă în regim de viteză – „capacitatea de a manifesta valori mari de forţă în cea mai mică unitate
de timp” – D.M. Ioselini. Această formă de manifestare a forţei deţine un rol important în obţinerea unor
performanţe într-o serie de ramuri şi probe sportive, bazate pe mişcări aciclice: aruncările, săriturile,
jocurile sportive în care rezultatele depind de forţa de impulsie.
b. forţa în regim de rezistenţă – capacitatea organismului de a efectua contracţii musculare în cadrul
unor eforturi de durată lungă (majoritatea jocurilor sportive, caiac-canoe, schi fond, box, lupte).
c. forţa în regim de îndemânare.

Procedee metodice pentru dezvoltarea forţei

a. Procedeul „ridicării de greutăţi” – metoda halterofilului – este specific dezvoltării forţei maxime;
denumirea metodei provine de la faptul că, în principal se foloseşte bara de haltere cu discuri marcate, iar
ca exerciţii de bază sunt utilizate, în special, procedee specifice sportului cu haltera. Elementul principal
de progresie îl constituie intensitatea efortului, realizată prin creşterea încărcăturii; practic mărirea
intensităţii se poate obţine prin 4(patru) procedee:
a.1 – Creşterea continuă a încărcăturii – greutatea folosită calculându-se în raport cu posibilităţile
maxime ale fiecărui elev, iar mărirea încărcăturii se face de la o serie la alta, de la o lecţie la alta sau de la
o unitate la alta. Exemplu: 50%-60%-70%-80%; 50%-55%-60%-65%-70%.
a.2 – Creşterea în trepte a încărcăturii – în care mărirea încărcăturii se face după ce s-a lucrat de
mai multe ori cu încărcătura precedentă, astfel: 50%-50%; 60%-60%; 70%-70%; 80%-80%.
50%-50%; 55%-55%; 60%-60%; 65%-65%
a.3 – Creşterea şi descreşterea continuă a încărcăturii- adică după ce încărcătura creşte progresiv
până aproape de maximum posibil, ea se reduce în mod similar până la cifrele de la care s-a pornit.
Exemplu: 50%-60%-70%-80%-70%-60%-50%
50%-55%-60%-65%-70%-65%-60%-55%-50%
a.4 – Creşterea încărcăturii în „val” – în care după ce se realizează o creştere a încărcăturii, aceasta
se reduce uşor, fără a se ajunge la încărcătura iniţială, mai exact descreşterea este întotdeauna 1/2 din
„rata ” creşterii, după care urmează o nouă creştere şi o nouă reducere.
Exemplu: 50-60%-55%-65%-60%-70%-65%-75%-70%-80%.
Indicaţii metodice
- numărul exerciţiilor utilizate într-o lecţie în care se acţionează asupra dezvoltării forţei prin procedeul
„ridicării de greutăţi” poate fi de 3-4, în cadrul fiecărei serii realizându-se 2-5 repetări;
- viteza de execuţie depinde de mărimea încărcăturii, fiind de regulă mai mare pentru greutăţi mai mici
şi mai mică pentru greutăţi mari;
- între serii se fac pauze de 2-4 minute şi chiar mai mult la încărcături mari.

În privinţa folosirii acestui procedeu pentru dezvoltarea forţei la elevi este necesar să subliniem
următoarele:
- cele patru variante de creştere a intensităţii efortului pot fi utilizate cu o atenţie deosebită, atât la
încărcătura de început, cât şi la cea de la finalul exerciţiului;
- grijă deosebită la dorinţa elevilor de a-şi etala forţele şi prin aceasta depăşind încărcăturile maxime.

31
 b. Procedeul contracţiilor izotonice intense şi rapide – se foloseşte pentru dezvoltarea forţei explozive,
adică a forţei în regim de viteză; se mai numeşte şi „procedeul eforturilor dinamice”. Se execută exerciţii
de forţă-viteză, cu amplitudine maximă, într-o manieră cât mai apropiată de structura deprinderilor sau
priceperilor motrice.
c. Procedeul eforturilor repetate până la refuz – implică un număr mare de repetări, cu greutăţi medii
(aproximativ 35% pentru începători şi 60-65% pentru avansaţi); eficienţa procedeului apare după
instalarea oboselii reale, adică doar la ultimele execuţii; este un procedeu foarte bun pentru începători (se
evită leziunile musculo-ligamentare) şi pentru menţinerea unei stări optime de sănătate.
d. Procedeul „Pawer - Training” – se foloseşte pentru dezvoltarea forţei în regim de viteză, deci a forţei
explozive; se utilizează 3(trei) grupe principale de mijloace:
1. exerciţii cu greutăţi – mai ales haltera;
2. exerciţii cu mingi umplute;
3. exerciţii acrobatice.
În gradarea efortului progresia se realizează prin:
1. creşterea încărcăturii;
2. sporirea numărului de repetări;
3. creşterea vitezei de execuţie.
În principiu încărcătura se stabileşte după posibilităţile maxime ale elevului, aplicându-se un procent
de reducere datorită căruia să poată executa un număr de 6(şase) repetări; în continuare se urmăreşte
creşterea vitezei de execuţie, iar când aceasta este satisfăcătoare se acţionează asupra măririi numărului
de repetări până la12(doisprezece); când se constată că cele 12(doisprezece) repetări sunt executate cu o
viteză corespunzătoare (mai mare faţă de începutul repetărilor) se procedează la mărirea încărcăturii,
lucrul fiind reluat din nou cu 6(şase) repetări, apoi 12(doisprezece). Lucrul se întrerupe când se constată
că exerciţiile nu se mai execută corect (ca tehnică şi ca viteză)
Programul este alcătuit din 12 (doisprezece) exerciţii împărţite în 4(patru) grupe a câte 3(trei)
exerciţii, a căror ordine de execuţie este următoarea:
- un exerciţiu cu greutăţi – bara de haltere;
- un exerciţiu cu mingea medicinală;
- un exerciţiu cu greutăţi – altele decât bara de haltere;
- un exerciţiu acrobatic.
După efectuarea lor se face o pauză de 2-3 minute pentru încărcături de pană la 85%, 3-5 minute
pentru încărcături peste 85%, după care urmează exerciţiile din grupă 2 şi 3; de remarcat că, cele
12(doisprezece) trebuie alese astfel încât să aibă efecte directe, în raport cu sensul acţiunii motrice,
probei, ramurii de sport pentru care se efectuează.
Succesiunea exerciţiilor, simplitatea lor, sub aspectul pretenţiilor materiale, modul în care se
realizează progresia în dozarea efortului sunt elemente care se pot aplica în condiţiile lecţiei de educaţie
fizică.
e. Procedeul „în circuit”, procedeul izometric – descrierea acestor două procedee o voi realiza în
subcapitolul următor II.2 „Metode moderne de pregătire”.

32
 Metodica dezvoltării forţei

Pentru educarea forţei se folosesc, în general, două grupe mari de mijloace cu îngreuieri:
a. mijloace în care îngreuierea o reprezintă greutatea propriului corp (sărituri, flotări,
genoflexiuni, tracţiuni, ridicări ale trunchiului din diverse poziţii, extensii de trunchi, căţărări, escaladări
etc.)
b. mijloace cu îngreuiere sau cu rezistenţă externă, folosind:
b.1. greutatea obiectelor: bara de haltere, gantere, greutăţi, mingi umplute, bănci de
gimnastică, săculeţi de nisip, sticle umplute, etc.; mărimea încărcăturii se apreciază astfel:
- maximă = 90-100% din posibilităţi;
- submaximală = 65-90% din posibilităţi;
- medie = 35-65% din posibilităţi;
- mică = până la 35% din posibilităţi.
b.2. rezistenţa obiectelor: helcometru, extensor, cordon de cauciuc, aparate de fittnes;
b.3. greutatea şi rezistenţa partenerului: exerciţi în perechi;
b.4. rezistenţa mediului exterior: zăpadă, apă, nisip, pantă.
Aceste mijloace pot fi folosite izolat, exersându-le de mai multe ori după o unitate stabilită de
profesor sau în combinaţii, în cadrul unor metode moderne.
Cerinţe care trebuie respectate în metodica educării forţei:
- stabilirea grupelor musculare a căror forţă dorim să o dezvoltăm într-o perioadă de timp;
- stabilirea numărului de repetări şi a numărului de mijloace, în raport cu vârsta şi stadiul
de pregătire;
- pentru dezvoltarea forţei anumitor grupe musculare, selectarea mijloacelor a căror
influenţă să poată fi precis determinată şi în concordanţă cu posibilităţile biomotrice ale
elevilor;
- la stabilirea pauzelor dintre repetări să se aibă în vedere cantitatea şi calitatea efortului
depus (volum - intensitate);
- efectuarea prealabilă, a pregătirii organismului şi în mod special a grupelor musculare
ce vor fi solicitate în efort;
- fixarea raţională a încărcăturilor şi creşterea lor progresivă, în raport cu vârsta şi nivelul
de pregătire al elevilor; numărul de repetări, în acest caz, este invers proporţional cu
mărimea încărcăturii.
În activitatea desfăşurată pentru dezvoltarea forţei, mărimea încărcăturii reprezintă elementul
hotărâtor; deci, stabilirea încărcăturii optime pentru exerciţiile de forţă, în vederea educării ei rapide şi
substanţiale, constituie problema cea mai important’ şi mai dificilă.
Concluziile a numeroase cercetări arată că un exerciţiu poate avea influenţă asupra dezvoltării forţei
numai atunci când încărcătura depăşeşte 1\2 – 2\3 din posibilităţile maxime ale elevilor. Doctorul Andrei
Demeter menţionează în lucrarea sa „Fiziologia educaţiei fizice şi sportului” că: ”rezultate valoroase în
dezvoltarea forţei se obţin numai prin exersări cu solicitări maxime (90-100%) sau cu solicitări medii 30-
50% din posibilităţi, dar cu viteză maximă ”; în primul caz exersarea va determina dezvoltarea forţei
generale, iar în al doilea, dezvoltarea forţei în regim de viteză (detenta). Deoarece eforturile maxime nu
permit reluarea lor imediată şi realizarea unui număr sporit de repetări, la educaţie fizică, se recomandă
utilizarea eforturilor submaximale (65-90%), deoarece educaţia fizică nu-şi propune (şi nici nu poate
realiza) ca obiectiv principal dezvoltarea forţei absolute, ci a celei generale şi a combinării cu celelalte
calităţi motrice.

33
 În lecţia de educaţie fizică este greu să se stabilească precis şi mai ales să se poată procura încărcătura
optimă pentru fiecare elev; de aceea fie că se folosesc greutăţi stabilite pe baza mediei posibilităţilor
maxime ale elevilor, fie greutăţi între anumite limite – în cazul tratării diferenţiate şi a lucrului pe grupe –
fiecare elev folosind greutatea care îi convine sau care i-a fost indicată de profesor. Dacă un elev poate
ridica o greutate de 40 de kg. (posibilitate maximă) pentru dezvoltarea forţei este indicat să se folosească
în prima etapă exerciţii cu îngreuieri între 20-25 de kg. , ele crescând pe măsură ce posibilităţile maxime
cresc.
Pentru a putea influenţa favorabil dezvoltarea forţei, ritmul de execuţie va fi mediu sau chiar mai
mic; un ritm prea mare înseamnă folosirea unor încărcături prea uşoare, realizând dezvoltarea unor forme
de manifestare a vitezei şi mai puţin a forţei; pauzele dintre repetări (1-3 minute) completate cu exerciţii
de respiraţie şi relaxare, au un rol deosebit în dezvoltarea forţei.
Creşterea forţei, efect ce apare la scurt timp de la începerea activităţii, nu este însoţită şi de creşterea
masei musculare, fenomen care se remarcă mult mai târziu, ca urmare a pregătirii sistematice şi care se
realizează pe seama a două elemente:
- îngroşarea fibrelor musculare – hipertrofie;
- înmulţirea fibrelor prin procesul de disociere a fibrelor iniţiale în două secundare - hiperplaxie
Aşadar este imperios necesar ca profesorii să aprecieze periodic progresele realizate de elevi cu
ajutorul mijloacelor exacte (greutăţi marcate, dinamometre etc.) şi mai puţin prin observaţie.

II. 2 Metode moderne de pregătire.

Posibilităţi de adaptare şi aplicare în lecţia de educaţie fizică

Apariţia în ultimii ani a unui număr însemnat de metode de pregătire fizică sau de variante
perfecţionate ale unora clasice reflectă preocuparea permanentă a specialiştilor de a găsi noi căi de
soluţionare a problemei pregătirii elevilor: perfecţionarea rapidă a posibilităţilor funcţionale ale
organismului, educarea calităţilor motrice, morale şi de voinţă, perfecţionarea elementelor tehnico-
tactice.
Majoritatea metodelor moderne folosite în practică au fost concepute pentru a fi aplicate individual;
ele pretind din partea executantului participarea conştientă şi activă, iar complexele de exerciţii (numărul
şi varietatea lor), modalitatea repetării, timpul efectiv de lucru (durata pauzelor, numărul de repetări
pentru fiecare exerciţiu), succesiunea exerciţiilor, intensitatea efortului etc. se stabilesc individualizat şi
se execută independent, pe baza indicaţiilor şi a discuţiilor prealabile.
Mai reţine atenţia şi faptul că, marea majoritate a procedeelor moderne a fost concepută în ideea
perfecţionării rapide a pregătirii fizice, a dezvoltării concomitente sau separate a calităţilor motrice, a
creşterii funcţionale a capacităţii organismului şi mai puţin în cea a învăţării – consolidării sau
perfecţionării tehnicii şi tacticii.
În organizarea modernă a tehnologiei didactice, la educaţie fizică sunt tot mai frecvent promovate
idei ca: lucrul independent, acordarea unei atenţii deosebite educării calităţilor motrice, operarea cu
mijloacele şi procedeele metodice cele mai eficiente pentru realizarea indicatorilor de performanţă
(obiectivelor), selecţionând conţinutul în raport de eficienţa şi valoarea practică, controlul eficienţei şi
dirijarea corespunzătoare a activităţii elevilor etc.

34
 Având în vedere caracterul lucrării, voi prezenta numai acele metode moderne, care fac obiectul
cercetării:
1. Procedeul circuitului;
2. Procedeul contracţiilor izometrice;
3. Procedeul contracţiilor pliometrice;
4. Procedeul antrenamentului cu\pe intervale;
5. Metoda repetărilor.
6. Metoda jocului

2. Procedeul circuitului

Dintre toate procedeele moderne, circuitul, oferă cele mai multe posibilităţi de adaptare şi aplicare cu
foarte bune rezultate în cadrul procesului de pregătire şi de dezvoltare a calităţilor motrice.
Cuvântul „ circuit” vine de la latinescul „circuitus” şi înseamnă mers împrejur, în cerc unul după
altul.
În legătură cu data când a apărut acest procedeu şi cu autorii ei există încă controverse în rândul
specialiştilor, cert este faptul că, doi profesori de la Universitatea Luds, din Anglia –Adamson şi Morgan,
au conceput şi folosit în pregătirea studenţilor actuala formă pe care au denumit-o „circuit training”.
Scopul procedeului „în circuit” stabilit de Adamson şi Morgan este în general dezvoltarea forţei
principalelor grupe musculare (inclusiv a forţei în regim de rezistenţă, dar nu pentru educarea
rezistenţei!). Autorii urmăreau în principal:
1. creşterea forţei;
2. creşterea rezistenţei musculare;
3. creşterea rezistenţei cardio-pulmonare.
Pregătirea unui circuit cu care să se lucreze o anumită perioadă, solicită profesorului o muncă
intensă, perseverentă, iar elevilor o înţelegere conştientă a avantajelor şi o participare activă. Etapele cele
mai importante ale pregătirii unui circuit sunt:
- cunoaşterea teoretică a principalelor caracteristici ale procedeului „în circuit” şi a posibilităţilor
de adaptare şi aplicare la condiţii diferite;
- convingerea fermă a profesorului că poate conta pe o participare conştientă, sinceră a elevilor la
acţiunile solicitate; cunoaşterea gradului de disciplină a colectivului, având în vedere posibilităţile reduse
de supraveghere în timpul exersării;
- selectarea şi stabilirea mijloacelor care intră în structura circuitului, a timpului de lucru şi a
pauzelor în funcţie de scopul urmărit (dezvoltarea uneia sau mai multor calităţi motrice, consolidarea
unor deprinderi motrice de bază sau specifice); se recomandă ca mijloacele să fie selectate în funcţie de
sex, să fie simple, cunoscute de elevi şi cu efecte bine precizate asupra organismului;
- succesiunea mijloacelor să fie astfel realizată încât să se alterneze angrenarea în efort a
principalelor grupe musculare; nu pot fi efectuate două mijloace(chiar cu structură diferită) succesive,
care se adresează aceleiaşi grupe musculare;
- se recomandă ca, dificultatea mijloacelor (exerciţiilor) – în sens de „greutate”, „intensitate”- să
crească progresiv de-a lungul circuitului;
- dozarea efortului este foarte importantă, poate unul din elementele de esenţă ale acestui procedeu;
se solicită în ideea în care a fost elaborat , ca dozarea să fie individualizată, de aceea, la circuit se
lucrează cu „fişe individuale”; ca formulă de dozare a efortului se foloseşte:

35
 posibilităţile maxime individuale/2 + 1...,2...,3...,etc.
(în această formulă cifrele care se adaugă fracţiei trebuie înţelese ca „rata” de creştere, pe care le
stabileşte fiecare profesor); pentru a fi posibilă o asemenea dozare a efortului trebuie să dispunem de o
bază sportivă şi o dotare materială deosebit de bune; fiindcă în şcoală nu există asemenea situaţii s-a
făcut apel la unele „variante” de adaptare a circuitului în lecţia de educaţie fizică; aşa s-a ajuns să se
„lucreze” şi să se facă „pauze” între exerciţii contra timp (30 secunde lucru – 45 secunde pauză; 30
secunde lucru – 30 secunde pauză; etc.);
- din punct de vedere al organizării, distingem două modalităţi de desfăşurare a circuitului în lecţia
de educaţie fizică:
a. frontal – când întregul colectiv execută simultan aceleaşi mijloace (ordinea este aceeaşi
pentru toţi elevii);
b. pe grupe – (de 4-6 subiecţi) fiecare grupă având traseul său.
- circuitul trebuie realizat, în lecţie, înainte de veriga care vizează „Revenirea organismului după
efort”.

Variantele procedeului „în circuit”

Variantele procedeului „în circuit” sunt destul de numeroase, clasificându-se în funcţie de mai multe
criterii, printre care:
a. după numărul de mijloace (exerciţii) care compun un circuit:
a.1. circuit scurt: 4-5 staţii;
a.2. circuit mediu: 6-8 staţii;
a.3. circuit lung: 9-12 staţii.
b. după felul mijloacelor (exerciţiilor) şi gradul de solicitare a organismului:
b.1. circuit uşor – conţine următoarele categorii de mijloace (exerciţii):
- exerciţii de mobilitate fără obiecte;
- exerciţii de îndemânare fără sau cu obiecte uşoare;
- exerciţii de viteză pe distanţe scurte, viteză de execuţie cu şi fără obiecte;
- exerciţii de forţă fără încărcătură;
- deprinderi motrice de bază sau procedee tehnice, bine însuşite de elevi
b.2. circuit mediu – conţine următoarele categorii de mijloace (exerciţii):
- exerciţii de mobilitate cu obiecte uşoare;
- exerciţii la aparate;
- exerciţii de forţă cu încărcături mici (10-15%) prin care se urmăreşte consolidarea unor
deprinderi motrice în condiţii variate;
- exerciţii de forţă cu încărcături până la 25% din posibilităţile maxime;
- exerciţii combinate de forţă – îndemânare.
b.3. circuit greu – conţine următoarele categorii de mijloace (exerciţii)
- exerciţii de forţă în regim de rezistenţă şi viteză;
- exerciţii de forţă cu încărcături de peste 30% din posibilităţile maxime;
c. după formulele de lucru folosite în cadrul circuitului acesta poate fi:
c.1. circuit de durată
c.2. circuit pe intervale:
c.2.1 circuit extensiv
c.2.2 circuit intensiv
c.3. circuit cu repetări
36
 c.1. Circuit de durată

Caracteristici:
- se desfăşoară fără pauze, executându-se legat toate exerciţiile ce îl compun;
- se repetă global de 2-3 ori , fără pauză între exerciţii şi între serii;
- execuţia solicită organismul la un efort de o intensitate mare, care ajunge până la 75-80 %
din capacitatea maximă de efort;
- contribuie în mare măsură la dezvoltarea dârzeniei, a perseverenţei, la învingerea propriilor
slăbiciuni şi în special la dezvoltarea forţei în regim de rezistenţă;
Circuitul de durată are trei variante:
c.1.a. circuit desfăşurat fără pauză şi fără normă de timp;
c.1.b. circuit desfăşurat fără pauză, dar cu normă de timp pentru un număr de „x” repetări;
c.1.c. circuit desfăşurat fără pauză, dar cu timp standard.

c.1.a. Circuit desfăşurat fără pauză şi fără normă de timp

Indicaţii privind modul de desfăşurare:

- se învaţă un număr de 8-12 exerciţii, în funcţie de scopul urmărit, nivelul de pregătire al
colectivului, numărul grupelor;
- se efectuează proba de control pentru stabilirea numărului maxim de repetări (M.R.) pentru
fiecare elev sau grup de elevi; se stabileşte dozajul individual după formula M.R./2, M.R./3, M.R./4;
- la fiecare staţie se execută numărul de repetări stabilit, conform dozării de mai sus; nu se fac
pauze între exerciţii (staţii), ci se trece imediat la exerciţiul (staţia) următoare;
- circuitul se repetă de maximum trei ori, fără pauze;
- se notează separat durata globală a unui circuit, durata execuţiei a doua şi a treia circuite.
După această metodă progresul nu se realizează prin scurtarea timpului, ci prin creşterea numărului
de repetări şi mai ales prin lipsa pauzelor.
În şcoală se poate folosi reducând numărul exerciţiilor (staţiilor),la 4-6, executându-l fără încărcături
şi cu intensitate de 30-40% din capacitatea maximă.

c.1.b. Circuit desfăşurat fără pauză, dar cu normă de timp pentru un număr de „x” repetări

Indicaţii privind modul de desfăşurare:

- se fixează numărul de exerciţii şi natura influenţei lor;
- se efectuează proba de control şi se stabileşte numărul de repetări pentru fiecare subiect sau
grupă; M.R./2, M.R./3, M.R./4.
- se cronometrează durata unui circuit; timpul obţinut se înmulţeşte cu 3(trei), iar din total se
scad 1-3 minute, se obţine astfel norma utilă de timp;
- elevii execută numărul de repetări indicat pentru fiecare exerciţiu, încercând să se încadreze în
timpul stabilit pentru repetarea celor 2(două) sau 3(trei) circuite;
- gradarea se realizează micşorând timpul după desfăşurarea unui număr de lecţii.
Se poate folosi în cadrul lecţiilor de educaţie fizică utilizându-se exerciţii uşoare, fără încărcături;
intensitatea efortului este una normală 30-40% din posibilităţile maxime.

37
 c.1.c. circuit desfăşurat fără pauză, dar cu timp standard

În cadrul timpului indicat (standard), elevii execută numărul de repetări dat pentru fiecare exerciţiu,
căutând să parcurgă de cât mai multe ori circuitul.
Această variantă se recomandă a fi folosită mai rar, deoarece stabilirea timpului standard presupune
numeroase operaţii, iar elevii pot fi tentaţi să execută superficial mijloacele.

c.2. Circuit pe intervale

Circuitul pe intervale are două variante:

c.2.1. circuit extensiv pe intervale

Indicaţii privind modul de desfăşurare:

- activitatea are un caracter mai lejer, de unde şi denumirea de extensiv;
- fiecare exerciţiu (la fiecare staţie) se repetă o perioadă variabilă de timp, după care urmează
obligatoriu o pauză incompletă;
- după fiecare circuit se acordă o pauză mai mare: 1-2 minute;
- sistemul de lucru este determinat de raportul dintre activitatea propriu-zisă şi durata pauzei;
exemplu: 30sec. lucru – 30sec. pauză;
30sec. lucru – 20sec. pauză;
25sec. lucru – 15sec. pauză;
15sec. lucru – 20sec. pauză.
- pauza poate fi aceeaşi pentru toate mijloacele sau diferită, în sensul că va creşte sau se va
micşora spre finalul circuitului.
Progresul în educarea calităţilor motrice este evident în cazul activităţii cu pauze incomplete. Din
experimentele făcute a rezultat că această variantă este cea mai indicată pentru lecţiile de educaţie fizică,
din şcoală.

c.2.2. circuit intensiv pe intervale

Indicaţii privind modul de desfăşurare:

- se lucrează tot după principiul alternării activităţii cu pauze;
- variaţia, dinamica efortului se realizează, în special, pe seama intensităţii;
- se urmăreşte creşterea numărului de repetări în unitatea de timp, în special, prin mărirea
vitezei de execuţie;
- se lucrează cu 50-70% din capacitatea de efort a organismului;
- cel puţin 50% din exerciţii se execută cu o încărcătură variind între 20-40% din posibilităţile
maxime;
- pauza între exerciţii (staţii) are o durată de 30-45sec., iar între circuite de 2-4minute;
Se recomandă să se aplice la clasele mari, bine pregătite, fiind eficient pentru dezvoltarea forţei în
regim de viteză şi rezistenţă.

38
 c.3. Circuit cu repetări

Caracteristici:
- se urmăreşte în principal creşterea indicilor de forţă;
- majoritatea exerciţiilor se execută cu încărcături;
- ca intensitate, efortul se situează între 60-100% din capacitatea maximă;
- se folosesc exerciţii clasice cu haltere (împins – smuls - aruncat) sau genoflexiuni cu
încărcături, tracţiuni în braţe, ridicări cu un singur braţ etc.

3. Procedeul contracţiilor izometrice

Procedeul face parte din grupa celor care au influenţă selectivă, vizând dezvoltarea unei singure
calităţi motrice; se foloseşte, cu precădere, pentru educarea forţei.
În practică, a fost aplicat prima dată de antrenorii americani, care denumesc acest sistem de pregătire
„F.I.C.” (Funcţional Izometric Contractrice – contracţia izometrică funcţională). Modul în care acest
procedeu a fost popularizat, în S.U.A., sugerează plastic, lăsând la o parte exagerările propagandistice
specific americane, unele particularităţi ale metodei: ”Din California şi până la New York, mame, atleţi,
oameni de afaceri practică un sistem de dezvoltare musculară fără oboseală şi fără dureri”; „fi puternic
fără să faci mişcare”; „fii puternic printr-un minut de exerciţii pe zi”.
Este un procedeu destinat dezvoltării grupelor musculare, implicit a forţei acestora, prin exerciţii
statice executate într-un interval de timp scurt.
Contracţia izometrică – presupune producerea unei stări de tensiune în muşchiul în acţiune, o
contracţie care nu urmăreşte lungirea sau scurtarea lui, segmentele pe care se inseră nefiind deplasate;
daci, o contracţie statică.
Contracţiile izometrice pot fi obţinute prin:
- încercări de a ridica greutăţi mai mari decât posibilităţile executantului;
- împingeri sau tracţiuni aplicate asupra unui obiect imobil;
- opunerea grupelor musculare antagoniste contracţiei celor goniste.
Contracţia izometrică poate fi aplicată în toată gama de poziţii intermediare situate între extensie şi
flexie maximă; se cunoaşte că în timpul contracţiei muşchiul se scurtează – acţiune frecventă în mişcările
de flexie, se lungeşte – acţiune frecventă în mişcările de extensie sau se opune acţiunilor de scurtare sau
întindere; contracţiile din prima categorie (întindere - scurtare) se numesc contracţii izotonice, cele din a
doua grupă – contracţii izometrice.
Scopul urmărit prin antrenamentul izometric este îngroşarea fibrei musculare şi implicit, educarea
forţei, creşterea volumului muşchiului (mărirea secţiunii transversale).

Indicaţii privind folosirea contracţiilor izometrice

Folosirea contracţiilor izometrice în cadrul activităţilor orientate spre dezvoltarea forţei se va face
respectându-se anumite indicaţii:
- pentru a avea efect în dezvoltarea forţei, contracţiile izometrice trebuie efectuate cu 60-100%
din posibilităţile maxime ale individului; contracţiile izometrice care angajează mase mari musculare nu
vor depăşi 50-60% din capacitatea de efort;
- dozarea efortului se va face prin mărirea sau reducerea numărului de repetări, păstrând
intensitatea;
39
 - durata unei contracţii izometrice trebuie încadrată între 9-12sec., timpul total de contracţii
izometrice se va încadra între 60-90sec.;
- pauza dintre contracţiile izometrice trebuie să fie de minim 90-120sec. şi ea trebuie să fie
„activă”;
- contracţiile izometrice vor alterna întotdeauna cu cele izotonice;
- pentru a se obţine efectul urmărit se va acorda mare atenţie poziţiei segmentului, direcţiei în
care se efectuează mişcarea şi caracterul acesteia: împingere, tracţiune, opoziţie;
- valoarea oboselii provocate de contracţiile izometrice este dificil de sesizat, de aceea pentru a
evita greşelile şi consecinţele negative ale unei dozări necorespunzătoare a efortului se vor respecta cu
stricteţe indicaţiile amintite.

Avantajele procedeului

- efectul poate fi precis orientat asupra grupei musculare, caracterul contracţiei, direcţiei
(sensului) de deplasare a segmentului;
- se consumă un timp relativ scurt pentru a obţine rezultate apreciabile în dezvoltarea forţei;
timpul economisit poate fi utilizat pentru realizarea altor obiective;
- se produce, aparent, o oboseală generală mai diminuată – „nu oboseşti atât de des şi muşchi se
reculeg mai repede” – Hofman.

Dezavantajele procedeului

- o irigare mai slabă cu sânge a muşchilor datorită presiunii mari ce se exercită asupra vaselor în
timpul contracţiei izometrice;
- lipsind mişcarea celelalte calităţi motrice: viteza, îndemânarea, rezistenţa nu se dezvoltă în
cadrul antrenamentului izometric (antrenamentul izometric acţionează în direcţia fibrelor tonice – care
servesc pentru susţinerea corpului-coloanei; fibrele fazice – care servesc mişcării rămânând neangajate);
- datorită tensiunii mari şi a poziţiei statice este influenţată negativ capacitatea de întindere a
muşchiului.

În lecţia de educaţie fizică contracţiile izometrice vor fi utilizate numai intercalate cu cele izotonice
folosind, mai ales, combinarea în varianta contracţiilor intermediare (încetinite). Contracţiile izometrice
vor fi urmate întotdeauna de exerciţii pentru relaxare şi respiraţie; momentul „Revenirea organismului
după efort” va fi mai lung şi mai atent organizat; se recomandă înaintea exerciţiilor de relaxare un joc
dinamic sau un joc sportiv.
Exerciţii care pot fi utilizate în lecţia de educaţie fizică:
- exerciţii de împingeri şi tracţiuni executate la scara fixă;
- exerciţii de împingeri şi tracţiuni executate în perechi;
- exerciţi în perechi în cadrul cărora, alternativ, unul dintre elevi execută diferite acţiuni de
întindere sau scurtare a unei grupe musculare, iar celălalt se opune;
- exerciţii de luptă convenţională, în cadrul cărora unul dintre parteneri se blochează în anumite
poziţii, iar celălalt încearcă să-i deplaseze segmentul blocat (braţele blocate la piept sunt duse la spate,
trunchiul flexat este îndreptat prin acţiunea de strângere cu braţele etc.)
- exerciţii de ridicare a partenerului aşezat grupat (în genunchi şi pe palme, stând în picioare);
- împingeri şi tracţiuni înainte, lateral, înapoi, din poziţia de plecare cu braţele la umeri sau
încrucişat peste umăr şi sub axilă etc.

40
 3. Procedeul contracţiilor pliometrice (pliometria)

Termenul de „pliometrie” a fost folosit pentru prima dată de Fred Wilt (1975), unul dintre antrenorii
de atletism din S.U.A. cu o gândire extrem de avansată; cele două cuvinte din care este format cuvântul,
„plyo - metric” sunt de origine latină şi pot fi interpretate sub formă de „creşteri măsurabile”; pliometria
este termenul care se aplică acelor exerciţii cunoscute sub numele de antrenament cu salturi multiple.
Exerciţiile pliometrice au fost recunoscute repede de specialişti drept mijloace care sunt menite să
unească forţa şi viteza de execuţie, fiind capabile să producă o robusteţe superioară.
Pliometria – este definită drept procedeul prin care un muşchi este pregătit să atingă forţa maximă
într-o perioadă de timp cât mai scurtă posibil; această capacitate de viteză – forţă este cunoscută sub
numele de robusteţe.
Procedeul contracţiilor pliometrice este de natură strict anaerobă (fără oxigen) şi foloseşte sistemul de
energie potenţială dintr-un muşchi înaintea unui act exploziv, printr-o putere maximă. Recuperarea
trebuie să fie completă după fiecare execuţie a exerciţiilor şi după fiecare serie; dacă recuperarea nu este
suficientă, atunci activitatea poate să devină aerobă, dar calitatea şi explozia muşchilor vor avea în mod
sigur de suferit.
Principalele calităţi care pot fi îmbunătăţite cu ajutorul contracţiilor pliometrice sunt: rezistenţa
locală, forţa membrelor inferioare, elasticitatea musculară, coordonarea.

Indicaţii metodice

Folosirea procedeului pliometric (antrenamentului prin sărituri multiple) presupune o serie de cerinţe:
- profesorul va explica şi va demonstra executarea unor mijloace (exerciţii) simple;
- subiecţii vor fi dispuşi pe grupe sau frontal pentru a controla în mod optim execuţiile;
- distanţele recomandate variază între 15-25m., astfel încât elevii să poată acorda atenţie
mişcărilor pe aceste distanţe scurte; se vor putea obţine astfel execuţii satisfăcătoare;
- distanţele pot fi mărite dacă un exerciţiu este mai uşor sau dacă elevii au deprins bine tehnica
de execuţie;
- este important să se varieze întotdeauna mijloacele, pentru ce elevii să fie puşi să desfăşoare o
vastă gamă de mişcări;
- elevii tind să o „ia la fugă”, executând corect exerciţiul numai pe primii metri, pentru a urma
apoi cu mişcări care încet –încet se apropie tot mai mult de alergare; elevii trebuie reţinuţi şi mereu
reamintit că exerciţiul va avea la început, în special, scopuri coordonative şi va trebui executat chiar lent,
dar în mod corect;
- în timpul învăţării este important să se indice tehnica corectă de aterizare pe sol, care se
produce prin contactul şi amortizarea mai întâi a labei piciorului şi apoi a călcâiului; trebuie corectată
imediat sprijinirea directă pe „toată talpa” sau şi mai rău , „pe călcâi”, întrucât acest lucru ar provoca
solicitări dăunătoare asupra structurii osoase (se recomandă ca majoritatea exerciţiilor să se facă pe
vârfuri) şi a ligamentelor;
- lucrul de tip elastic (efectuat de musculatura tălpii şi a piciorului) efectuat de membrele
inferioare în timpul săriturilor multiple, nu se desfăşoară doar la nivelul complexului muscular – tendinal
al tricepsului sural, ci bună parte din el este efectuat de un ansamblu de muşchi mici şi tendoane
intrinseci ale labei piciorului; lucrul de tip elastic va putea să fie apreciat doar dacă elevul execută
exerciţiul cu biomecanica corectă, efectuând desprinderea succesivă aterizării într-un timp relativ scurt;
- este importantă învăţarea şi controlarea coordonării între membrele inferioare şi superioare
Acest procedeu este învăţat rapid de elevi şi se obţin îmbunătăţiri notabile în scurt timp. Este necesar
de subliniat importanţa pe care o prezintă tehnica corectă de execuţie, întru-cât o execuţie greşită a
41
acestor mijloace, în special dacă se întrepătrund şi cu un volum mare de efort, poate pricinui neplăceri,
atât la nivel muscular, cât şi la nivel articular.
Mijloacele trebuie să oglindească condiţiile de vârstă şi de dezvoltare; o folosire corectă şi amplă a
exerciţiilor de sărituri va ajuta la dezvoltarea corporală multilaterală, bazată pe deprinderea unei game
bogate de mişcări.

4. Procedeul antrenamentului cu\pe intervale

Procedeul antrenamentului cu\pe intervale constituie unul dintre procedeele de bază destinate
educării rezistenţei; motivarea ştiinţifică a lucrului pe intervale, posibilităţile şi limitele metodei în
educarea rezistenţei sunt realizări recente, constituind preocupări ale multor specialişti.
În prezent, se poate aprecia că procedeul este binecunoscut, determinându-se în cele mai mici
amănunte influenţele sale şi particularităţile metodice ale folosirii lui; specialiştii recunosc că
antrenamentul cu intervale asigură o bună adaptare a inimii la efort, dispunând de suficiente elemente, pe
baza cărora se poate doza şi controla influenţa efortului.

Particularităţile procedeului

- procedeul „cu intervale” presupune atât variaţia volumului (de la o lecţie la alta) cât şi a
intensităţii (în cadrul aceleiaşi lecţii);
- intervalul este pauza dintre două repetări, întreruperea dintre eforturi, de unde şi denumirea
de antrenament cu\pe intervale;
- efortul şi pauza (intervalul) pot fi stabilite precis în cadrul unei lecţii sau pe parcursul unei
perioade mai lungi, urmărindu-se prin intermediul pulsului (F.C.) principalele reacţii ale organismului
faţă de solicitări; această particularitate ridică valoarea procedeului, mărind posibilitatea de a fi aplicat cu
uşurinţă şi fără riscuri în activităţi motrice dintre cele mai diferite: atletism, ciclism, înot – ciclice; jocuri
sportive, box, lupte – aciclice;
- efortul optim capabil să determine modificări de adaptare ale funcţiilor organismului (în
special a circulaţiei şi respiraţiei) este apreciat la 60-80% din capacitatea maximă, în cazul exerciţiilor de
rezistenţă-viteză şi 50-60%, în cazul exerciţiilor de rezistenţă-forţă; el trebuie să dureze aproximativ
45sec. şi să ridice valorile F.C. la 180 bătăi/minut;
- efortul etalon stabilit (distanţa de parcurs, durata reprizei etc.) trebuie să fie repetat, în aceiaşi
lecţie, de atâtea ori încât prin însumare să fie depăşit modelul competiţional pentru ramura sau proba
respectivă;
- elementul care determină reglarea intensităţii efortului pe parcursul repetărilor din aceiaşi
lecţie este frecvenţa cardiacă (F.C.), adică pulsaţiile pe minut; se apreciază că organismul este apt să
efectueze acest procedeu dacă reuşeşte, prin „încălzirea” din lecţia respectivă, să ajungă cu F.C. la
aproximativ 120-130 pulsaţii/miunt; intensitatea cu care se efectuează prima repetare trebuie să ridice
valorile F.C. la aproximativ 170-180 pulsaţii/minut; dacă nu se ating aceste valori la următoarea repetare
trebuie să crească intensitatea efortului, dacă sunt depăşite aceste valori, la următoarea repetare va fi
micşorată intensitatea efortului;
- pauza dintre repetări, adică „intervalul” (de aici şi denumirea procedeului) este cuprinsă între
45-90sec.; în timpul „intervalului” F.C. trebuie să coboare către valorile de la care s-a plecat
(aproximativ 120-130 pulsaţii/minut); dacă valorile nu coboară aproape de aceste valori în cele 90sec.,
cât durează intervalul, înseamnă că intensitatea a fost prea mare şi trebuie redusă la repetarea următoare;

42
dacă se ating valorile iniţiale, chiar mai repede decât în 90sec., înseamnă că intensitatea efortului a fost
prea mică şi trebuie crescută la repetarea următoare;
- în timpul „intervalului” dintre repetări subiectul poate să execute unele exerciţii cu o intensitate
scăzută (pauză activă) sau poate să întrerupă efortul complet (pauză pasivă).

Indicaţii metodice

Organizarea activităţii după cerinţele antrenamentului cu\pe intervale necesită efectuarea

următoarelor operaţii:
- fracţionarea activităţii pe porţiuni sau reprize : 1000m=5x200m; 8 reprize a 45sec. pentru repetarea
unui complex tehnico-tactic; 8 reprize a 45sec. genoflexiuni; 4 reprize a 45sec. sărituri peste obstacole
etc.;
- stabilirea duratei „intervalului” în limitele a 45 – 90sec., după care se repetă porţiunile, seriile,
reprizele;
- stabilirea intensităţii efortului în raport de caracterul acestuia – pentru exerciţiile realizate în regim
de forţă, 40-50% din posibilităţi, pentru exerciţiile în regim de viteză, 60 –80%, din posibilităţi;
- stabilirea numărului de mijloace în cadrul fiecărei serii (reprize) şi a numărului de serii (reprize);
- stabilirea exerciţiilor (mijloacelor) din cadrul „intervalelor” active.

Aşa cum rezultă din datele prezentate, procedeul permite dozarea şi controlul precis al efortului;
acesta se adresează educării rezistenţei şi acţionează, în principal asupra adaptării cordului la efort,
asupra creşterii raţionale a capacităţii de efort a organismului – obiectiv de bază al educaţiei fizice.
Procedeul are o largă aplicativitate, fiind eficient în toate acţiunile motrice care au la bază rezistenţa,
rezistenţa în regim de viteză, rezistenţa în regim de forţă, ca şi pentru perfecţionarea unor complexe
tehnico-tactice în condiţiile în care se urmăreşte concomitent şi dezvoltarea rezistenţei specifice.
Procedeul se poate aplica în lecţia de educaţie fizică în următoarele condiţii:
- când se urmăreşte educarea rezistenţei şi a calităţilor combinate viteză-rezistenţă, forţă- rezistenţă;
- când tema lecţiei prevede dezvoltarea rezistenţei de alergare sau a rezistenţei în cadrul unei alte
acţiuni motrice; raportul dintre lucru şi pauze poate fi determinat respectând integral indicaţiile de
aplicare a procedeului;
- la exersarea unor procedee tehnice din jocurile sportive (izolate sau combinate în cadrul unor
complexe); în acest caz, pe lângă corectitudinea execuţiei se urmăreşte şi o anumită frecvenţă a acestuia,
capabilă să determine dezvoltarea rezistenţei;
- la jocuri cu intensitate mare a efortului (deplasare în viteză), în reprize scurte, capabile să
determine creşterea pulsului la aproximativ 180 pulsaţii\minut.

5. Metoda repetărilor

Procedeul constă în repetarea mijloacelor pentru dezvoltarea vitezei, cu intensitate submaximală şi

maximală (în condiţii uşurate); pe bună dreptate specialiştii apreciază că această metodă este organic
legată de celelalte (metoda exerciţiului „din mers”; „ alternativă” – alternarea intensităţii; ”handicapului”
–egalizatoare – asigură condiţii egale de întrecere între concurenţi cu posibilităţi diferite; ştafetele şi
jocurile – educă viteza pe un fond emoţional favorabil, fără a solicita „încordări” deosebite; întrecerile

43
oficiale şi de antrenament – solicită elevului manifestarea posibilităţilor pe linia vitezei în condiţiile unei
întreceri concrete).
Mijloacele folosite în educaţia fizică şcolară, pentru educarea vitezei trebuie să respecte următoarele
cerinţe:
- structura mişcărilor (simple sau complexe) să fie astfel însuşite încât să permită elevului să-şi
orienteze preocupările şi efortul spre obţinerea unei execuţii cu viteză maximă;
- repetarea efortului cu viteză maximă constituie calea de bază pentru educarea vitezei;
- la fiecare reluare a efortului destinat educării vitezei, tendinţa trebuie să fie de depăşire a
performanţei anterioare;
În tehnologia dezvoltării vitezei, unităţile (sistemele) de acţionare trebuie „constituite” apelând la
următoarele tipuri de efort:
a. eforturi specifice ramurii\probei (deprinderi motrice ce trebuie însuşite) realizate în viteză
maximă şi în condiţii normale:
- repetarea eforturilor cu gradarea crescândă a vitezei până la punctul maxim;
- repetarea eforturilor cu viteză maximă de la început.
b. eforturi specifice ramurii\probei în condiţii uşurate, pentru a mări viteza execuţiei
- reducerea încărcăturii: materiale sportive mai uşoare; teren cu dimensiuni reduse,
simplificarea regulamentelor etc.;
- reducerea amplitudinii mişcărilor pentru a se realiza un tempo ridicat;
- utilizarea unor forţe externe: vânt din spate, piste înclinate, etc.;
- utilizarea unor excitanţi: adversari mai buni, întreceri cu handicap, adversari artificiali, muzică
stimulatoare, etc.
c. eforturi specifice cu viteză maximă, în condiţii de îngreuieri
- parcurgerea unor distanţe mai mari;
- încărcături mai mari (greutăţi, mingi mari)
- sarcini suplimentare.

6. Metoda jocului

Numeroşi specialişti în domeniul educaţiei fizice şi sportului indică printre mijloacele care exercită
influenţe pozitive asupra dezvoltării îndemânării – jocurile sportive (elementele tehnico-tactice şi jocurile
sub formă de întreceri bilaterale).
Condiţiile în care se aplică procedeele tehnico-tactice în cadrul jocurilor sportive (fotbal) sunt mereu
noi, neprevăzute şi impun sesizarea situaţiei, alegerea soluţiei, corectarea din „mers” a execuţiei,
modificarea planului şi a intenţiilor iniţiale.
Sincronizarea propriilor acţiuni cu cele ale partenerilor de echipă, dependent de acţiunile şi intenţiile
adversarului (manifestate sau intuite) şi de condiţiile intervenite în desfăşurarea jocului solicită un grad
superior de coordonare.
Indicaţii metodice
- pentru dezvoltarea îndemânării condiţia de bază o constituie învăţarea cât mai multor
elemente şi procedee tehnice şi complicarea continuă a acestora;
- execuţia ambidextră;
- parametrul efortului pe baza căruia se dezvoltă îndemânarea este complexitatea, deprinderile
simple învăţându-se uşor şi relativ repede;

44
 - pentru a influenţa îndemânarea, deprinderea motrică nu trebuie exersată până la automatizare;
deprinderile automatizate solicită într-o măsură mai mică îndemânarea, mai ales în situaţia în care
condiţiile de exersare rămân neschimbate;
- schimbarea frecvenţei şi a ritmului mişcărilor;
- efectuarea opusă a exerciţiilor (comenzi inverse, demonstraţii neoglindite etc.)

II.3 Model şi modelare

În literatura de specialitate şi în cea psihopedagogică, în general, modelarea primeşte sensuri foarte
diferite, accepţiuni care numai uneori se pot explica prin prisma „formaţiei” autorilor. Se desprind trei
asemenea sensuri principale, după cum urmează:
a. În cele mai frecvente cazuri, modelarea este înţeleasă, explicată şi acceptată ca metodă de
investigaţie ştiinţifică, de cercetare a realităţii, a unor fenomene din această realitate naturală sau socială.
În acest sens ea este definită relativ asemănător în diferite surse bibliografice:
 „Ansamblu de procedee practice şi teoretice prin care se transformă şi se cercetează
originalul prin modelul său” – Dicţionarul de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1978;
 „Reproducerea sau construcţia substanţială sau mintală a unor modele, materiale sau
ideale, ca analoage ale realităţii” – I.Cerghit – Metode de Învăţământ, Editura D.P.,
Bucureşti, 1976;
 „Reproducerea imaginară, schematică, a fenomenului sub forma unui sistem simplificat,
similar sau analog cu originalul” – Gh. Mitra, Alex. Mogoş – Metodica educaţiei fizice
şcolare, Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1980;
 „Proces de construire a unui model, o operaţie de studiu, de cercetare a fenomenelor din
natură şi societate, cu ajutorul modelelor ideale sau materiale” – Elena Firea – Metodica
educaţiei fizice şcolare, vol. I, I.E.F.S., Bucureşti, 1984.
Se pot desprinde, deci două direcţii în care este înţeleasă modelarea ca metodă de cercetare:
1. Metodă de studiere a unui fenomen al realităţii („originalul”) pentru a elabora „modelul” său;
2. Metodă de studiere a realităţii, a fenomenelor acestuia, cu ajutorul modelelor (deja elaborate),
pentru a se explica cât mai cuprinzător „originalele” respective; se apreciază că trebuie să recurgem
la modelare numai atunci când modelul oferă o cunoaştere mai bună decât originalul.
b. Unii autori consideră modelarea ca o metodă de învăţământ, o metodă de instruire. În această
accepţiune, modelarea este înţeleasă, ca fiind acţiunea cadrului didactic, de pregătire a subiectului în
concordanţă cu indicatorii cuprinşi în modelele elaborate; această acţiune cu caracter metodologic
vizează mijloacele, metodele, tehnicile de lucru, „paşii metodici”, criteriile de evaluare a
disponibilităţilor şi randamentul subiecţilor etc., în scopul realizării sau depăşirii valorilor modelului
stabilit pe anumite intervale de timp. Modelarea de acest tip (pedagogic) se finalizează prin programarea
activităţii respective, presupune aplicarea acestei programări.
c. Cei mai mulţi autori (printre care I. Şiclovan, Gh. Mitra Alex. Mogoş) consideră modelarea ca un
principiu de instruire, care trebuie să orienteze întreaga organizare şi desfăşurare a procesului de
pregătire, programarea conţinutului acestui proces.
Modelarea ca, metodă, principiu sau orientare metodologică, face trimitere în mod direct, la un alt
termen pentru a fi înţeleasă; este vorba de „model”. De fapt, în multe dicţionare şi publicaţii se începe cu
acest termen, acest concept şi se continuă cu cel de „modelare”. Ce este „modelul”? Câteva definiţii vor
ajuta la aflarea răspunsului corect:

45
  „Mijloc sau procedeu simplificat, care imită în întregime sau în parte, în mod esenţial şi din
anumite puncte de vedere, un sistem organizat, mai complex” – Dicţionarul de Pedagogie
Contemporană, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969;
 „Obiect (sistem) teoretic sau material cu ajutorul căruia se pot cerceta indirect proprietăţile
unui alt obiect mai complex numit original” – Dicţionar de Psihologie, Editura Albatros,
Bucureşti, 1978;
 „Reproducerea schematică a unui fenomen sub forma unui sistem care-i evidenţiază
elementele semnificative ” – Gh. Mitra – Alex. Mogoş, Metodica educaţiei fizice şcolare,
Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1980;
 „O aproximare a sistemului; este un sistem teoretic (logic-matematic) sau material cu ajutorul
căruia pot fi studiate indirect proprietăţile şi transformările unui alt sistem mai complex –
sistemul original – cu, care modelul reprezintă o anumită analogie” – Mic Dicţionar Filosofic,
Ediţia a-II-a, Editura Politică, Bucureşti, 1973.
Sunt şi multe alte definiţii ale modelului, sintetizând se poate concluziona că, modelul este un sistem
simplificat (material sau ideal) al unui fenomen din realitatea naturală sau socială (fenomen numit
„original”), sistem care cuprinde elementele definitorii, semnificative sub aspectul conţinutului, structurii
şi funcţionalităţii fenomenului respectiv.
Modelul trebuie să fie eficient, iar în acest sens trebuie să fie: simplu, fidel originalului, relevant,
reprezentativ pentru un original „categorial” şi nu pentru un original „individual”.
Modelul reflectă realitatea obiectivă, dar numai rezumativ şi chiar limitat. El nu epuizează originalul
este mai omogen şi mai abstract decât acesta; originalul este un sistem deschis, în timp ce, modelul un
sistem închis, dar numai pentru o anumită perioadă de timp. Modelul trebuie să poată fi cuantificat
precis, să aibă parametri de ordin calitativ şi cantitativ.

Tipologia modelelor

În funcţie de anumite criterii, modelele se pot clasifica în felul următor:

1. După natura lor
a. modele ideale – cerinţele maximale ale societăţii, ale comenzii sociale, în raport cu
fenomenul real;
b. modele materiale – machete, scheme etc.; aceste modele pot fi similare , fidele cu
originalul sau analogice, care prezintă o funcţionare structurală asemănătoare cu cea a originalului, însă
cu procese de altă natură (modele cibernetice, modele tehnice etc.)
2. După calitatea lor
a. modele empirice – stabilite pe bază de rutină, prin aprecieri subiective (din păcate, în
domeniul educaţiei fizice şi sportului mai avem încă asemenea modele);
b. modele logice – verificate total sau parţial prin determinări;
c. modele matematice – exprimate cifric în procente şi proporţii.
3. După termenul pentru care sunt elaborate
a. modele finale – valabile pentru sfârşitul unor cicluri de învăţământ sau pentru
„perspectiva” din antrenamentul sportiv;
b. modele intermediare – valabile pentru un an şcolar sau un an de pregătire sportivă;
c. modele operaţionale – unităţi de învăţare (sisteme) pentru atingerea (îndeplinirea)
modelelor intermediare.
În educaţie fizică şi sport se întâlnesc multe dintre aceste modele; în general, modele de tip „ideal”
predomină, prezente sunt însă şi modele materiale, mai ales sub formă de machete, prototipuri de
materiale sau instalaţii sportive.
46
 Idealul educaţiei fizice şi sportului reprezintă speţa de model cu cel mai înalt grad de generalizare; la
rândul lor modele finale şi intermediare reprezintă „trepte” de realizare a modelului ideal. Aceste modele
sunt expresia comenzii sociale faţă de domeniul nostru, în funcţie de specificul fiecărei categorii de
subiecţi cuprinşi în procesul de practicare a exerciţiilor fizice; modelele respective trebuie să exprime
„cum trebuie să arate?” şi „ce trebuie să ştie?” subiecţii în anumite momente ale procesului de
pregătire. Fiecare dintre aceste modele are o anumită structură, presupune anumite componente, în
majoritatea cazurilor precis cuantificate.
În general, orice model (final sau intermediar) la educaţie fizică şi sport se structurează pe
următoarele componente, care sunt „finalităţi” ale procesului de practicare a exerciţiilor fizice:
a. capacitatea de organizare, de a răspunde simultan în grup sau în mod individual, la unele comenzi
necesare pentru manevrare, disciplinare, pregătire etc.;
b. dezvoltarea fizică armonioasă a organismului;
c. capacitatea motrică, cu cele două subcomponente:
c.1. capacitatea motrică generală – calităţi motrice de bază, deprinderi şi priceperi motrice
de bază şi utilitar-aplicative;
c.2. capacitatea motrică specifică – calităţi motrice specifice, deprinderi şi priceperi
motrice specifice unor ramuri sau probe sportive.
d. capacitatea de practicare independentă a exerciţiilor fizice – tehnici individuale de: auto-
organizare, autoconducere şi autoapreciere.
Foarte răspândite, în educaţie fizică şi sport, sunt modelele operaţionale pentru îndeplinirea fiecărei
componente a modelului intermediar, adică exerciţiile fizice; aceste mijloace pentru a se constitui în
modele operaţionale trebuie să se „administreze” într-o succesiune logică, să fie precis dozate şi să aibă
un grad ridicat de eficienţă pentru realizarea obiectivelor propuse.

II. 4 Particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale vârstei de 15-16 ani

Creşterea şi dezvoltarea corpului se desfăşoară în două etape bine delimitate: prenatală şi postnatală.
Aceste etape se deosebesc între ele prin condiţiile de viaţă complet diferite şi prin durata lor inegală.
Înainte de naştere, copilul are o viaţă pasivă, asigurată de organismul matern, iar după naştere duce o
viaţă activă, de adaptare continuă la condiţiile mediului extern.
După naştere începe pentru copil o viaţă nouă, în condiţii cu totul schimbate. Mediul extern nu este la
fel de favorabil ca cel intern; se presupune că schimbarea condiţiilor biologice în momentul naşterii este
destul de neplăcut, datorită mai ales pătrunderii aerului în plămâni, temperaturii schimbătoare a
atmosferei, luminii, zgomotelor şi altor factori excitanţi. Din cauza acestor schimbări, ritmul de creştere
şi dezvoltare al copilului se încetineşte, iar evoluţia organismului se supune altor legi decât celor din
viaţa intrauterină.
Viaţa extrauterină a fost împărţită, schematic, în trei etape:
1. etapa evoluţiei – corespunde vârstei de creştere şi dezvoltare;
2. etapa maturităţii – corespunde vârstei cuprinse între 20-60 de ani;
3. etapa involutivă – corespunde vârstei înaintate.
Delimitarea acestor perioade se face destul de greu, deoarece durata lor nu se poate stabili cu precizie,
iar schimbările morfologice, funcţionale şi psihologice ce le caracterizează nu se produc în acelaşi timp
şi în măsură egală.

47
 Deoarece diferenţele dintre fete şi băieţi nu sunt mari în prima copilărie şi în cea medie, evoluţia lor
poate fi cercetată împreună; începând însă cu perioada prepubertară, evoluţia celor două sexe trebuie
urmărită în paralel.
După vârsta copilăriei, vârsta adolescenţei este a doua etapă importantă a creşterii şi dezvoltării
corpului. Unii autori identifică noţiunea de adolescenţă cu cea de pubertate; după Littrè, Gilbert, Hutinel
şi Lesnè, adolescenţa se întinde de la apariţia primelor semne ale pubertăţii şi până la stabilirea
trăsăturilor individuale, somatice, organice şi psihice. Alţi autori fac o deosebire netă între adolescenţă şi
pubertate, pe care le studiază separat şi le situează în perioade diferite de timp; după Dufestal,
adolescenţa urmează după pubertate, aşa cum „calmul vine după furtună”. Spre deosebire de pubertate,
care este o fază de zbucium şi schimbări, adolescenţa este o fază de liniştire şi stabilitate, deci
adolescenţa ar termina şi ar desăvârşi opera pubertăţii.
Marea majoritate a specialiştilor printre care Adrian Ionescu, Virgil Mazilu, Mihai Epuran consideră
adolescenţa ca noţiune de vârstă sau de etapă, legată de sistemul de împărţire a evoluţiei organismului,
iar pubertatea ca un complex de fenomene biologice prin care copilul se transformă în tânăr. După
această concepţie adolescenţa începe în perioada prepubertară, se manifestă din plin în perioada
pubertară şi continuă în perioada postpubertară.
Durata şi ritmul schimbărilor ce caracterizează perioada adolescenţei variază destul de mult la cele
două sexe. Evoluţia este mai scurtă şi ritmul mai accelerat la fete decât la băieţi; în timp ce fetelor le
ajung pentru a deveni nubile (aptitudine pentru căsătorie şi reproducere) 7 ani, de la apariţia primelor
semne pubertare şi 5 ani de la prima menstruaţie, băieţii au nevoie, pentru a deveni tineri, de cel puţin 9
ani, ritmul evoluţiei lor fiind încetinit mai ales de perioada prepubertară şi pubertară.
Având în vedere că experimentul propriu-zis se desfăşoară la clasa a-X-a, voi prezenta
particularităţile specifice acestei categorii de vârstă.
Perioada pubertară – ocupă un interval de timp cuprins între 14-16 ani, la fete şi între 14-16/17 ani,
la băieţi; perioada poate fi însă mai scurtă sau mai lungă, după durata proceselor şi fenomenelor
complexe care transformă copilul în adolescent.
Pubertatea este o răspântie hotărâtoare pentru evoluţia organismului uman; în acest timp se încheie
copilăria şi începe o altă etapă în care se modelează şi se perfecţionează organele, în vederea unor
activităţi mai complexe.
Pentru mulţi oameni de ştiinţă, pubertatea este un fenomen de, substituire endocrină, care pregăteşte
organismul pentru reproducere; accentuând importanţa dezvoltării organelor sexuale, se foloseşte ca prim
punct de plecare apariţia menstruaţiei, la fete şi secreţia spermatică, la băieţi. Unele ţesuturi şi organe
cresc şi se dezvoltă mai intens, altele îşi încetinesc ritmul, iar altele, devenind inutile, îşi încetează
activitatea şi involuează.
În creşterea somatică se produc în continuare modificări, care accentuează diferenţele dintre fete şi
băieţi; creşterea în înălţime, la fete se încetineşte progresiv, în timp ce la băieţi se produce o acceleraţie
compensatoare, care restabileşte raporturile dinaintea fazei prepubertare; creşterea în greutate continuă să
fie intensă până după pubertate, mai ales la fete, asigurându-le acestora un indice de corpolenţă mai bun
decât al băieţilor.
La pubertate se schimbă ritmul creşterii segmentare şi se stabilesc definitiv proporţiile corpului; se
realizează la ambele sexe o convergenţă şi o reliefare a caracterelor fizice şi organice. Dacă până la
pubertate a dominat creşterea membrelor inferioare, de la aceasta înainte creşte înălţimea bustului; se
măresc progresiv dimensiunile toracelui şi lăţimea umerilor, mai ales la băieţi; membrele superioare
cresc paralel cu cele inferioare, încât deschiderea largă a braţelor – anvergura – întrece cu 2-4 centimetri
înălţimea corpului.
După creşterea accelerată în înălţime urmează, pe baza legii alternanţei, o intensificare a creşterii
organelor şi o dezvoltare a funcţiilor pe care le îndeplinesc acestea.
48
 Aparatul locomotor, care în perioada precedentă a avut de suferit de pe urma discordanţei dintre
creşterea înălţimii şi greutăţii corpului, începe să se întărească. Datorită activităţii osteogene sporite a
periostului, oasele cresc mai puţin în lungime şi mai mult în grosime; articulaţiile îşi întăresc stabilitatea,
muşchii cresc în volum şi forţă, creşte capacitatea de exprimare a diferitelor forme de manifestare a
vitezei, sporeşte abilitatea mişcărilor.
Aparatul cardiovascular se dezvoltă prin creşterea în volum şi perfecţionarea funcţională a
miocardului, prin mărirea deschiderii vaselor principale şi a ramificaţiilor vasculare periferice; tensiunea
arterială creşte şi scade frecvenţa pulsului, se măreşte numărul globulelor roşii şi cantitatea de
hemoglobină din sânge.
Aparatul respirator se dezvoltă prin creşterea cutiei toracice, întărirea muşchiului diafragm, care
determină amplificarea mişcărilor respiratorii şi sporirea capacităţii vitale; tipul de respiraţie se schimb’,
devenind din abdominal – costal inferior – la băieţi şi – costal superior – la fete; schimburile gazoase de
la nivelul plămânilor şi ţesuturilor devin mai eficiente.
Organele digestive îşi termină evoluţia; ficatul ajunge la volumul său maxim. Digestia şi absorţia
intestinală se desfăşoară normal; se termină dezvoltarea musculaturii netede a întregului tub digestiv şi se
asigură tranzitul regulat al alimentelor; creşte pofta de mâncare şi se echilibrează funcţiile metabolice;
creşte cantitatea de uree în urină, dovedind valoarea crescută a metabolismului proteic şi buna
funcţionare a aparatului renal.
Sistemul endocrin creşte trece printr-o adevărată restructurare funcţională; complexul hormonal al
copilăriei se schimbă prin apariţia secreţiilor gonade, reprofilarea funcţiilor hipofizei şi suprarenalelor şi
prin dispariţia timusului şi a ţesuturilor limfatice.
Sistemul nervos se dezvoltă în continuare, ajungând la punctul culminant al evoluţiei sale; se
apreciază că între 15-17 ani creierul atinge greutatea sa maximă atât la fete, cât şi la băieţi şi funcţiile
psihice de dezvoltă multilateral.
Cercetate pe sexe, caracterele pubertare sunt şi mai evidente; din punct de vedere somatic, fetele îşi
desăvârşesc tipul morfologic specific, dar organele interne se dezvoltă lent.
Pubertatea se caracterizează prin maturizarea organelor genitale şi prin intrarea în funcţiune a
glandelor gonade; expresia acestei maturizări, menstruaţia este consecinţa unei hipersiuni periodice a
întregului aparat genital, dar mai ales a mucoasei uterine; durata unei menstruaţii normale variază între şi
3-6 zile, iar cantitatea de sânge pierdut, între 100-200g.
La pubertate, sânii îşi triplează volumul, crescând de la 30-60g. la 150-200g., în perioada menstruală;
apariţia şi evoluţia funcţiei menstruale este determinată de ereditate, tipul constituţional şi influenţată în
sens pozitiv sau negativ de climat, alimentaţie, condiţii de viaţă şi de muncă etc.; la fetele din mediu
urban, prima menstruaţie apare mai de vreme decât la cele din mediu rural.
Sistemul nervos se echilibrează, iar activitatea psihică se orientează ferm în sens feminin.
Pubertatea la băieţi se produce mai lent şi durează un timp mai lung. Spre deosebire de fete, la băieţi
atât talia cât şi membrele inferioare îşi continuă dezvoltarea; o deosebire există şi în ceea ce priveşte
creşterea greutăţii corpului, care la fete este mai intensă decât la băieţi; la fete se constată o tendinţă a
depunerilor adipoase, iar la băieţi se observă o creştere a musculaturii, cu ajutorul căreia îşi pun în
evidenţă aptitudinile fizice, forţa şi rezistenţa.
Toracele se dezvoltă mai mult decât la fete, iar umerii devin mai largi prin creşterea diametrului
biacromial; în acelaşi timp se măreşte amplitudinea mişcărilor respiratorii şi sporeşte capacitatea vitală;
dimensiunile laringelui cresc până la dublare, se alungesc şi se îngroaşă coardele vocale, vocea
adolescentului se schimbă devenind mai bărbătească. Abdomenul băieţilor este mai mic şi mai puternic,
aparatul digestiv funcţionează normal, apetitul este crescut, metabolismul echilibrat.
Funcţiile sistemului nervos se perfecţionează, viaţa psihică a adolescentului prezintă unele
particularităţi, printre care găsim rămăşiţe din copilărie, dar şi tendinţe de emancipare.
49
 Sistemul endocrin se modifică prin regresul unor glande specifice copilăriei şi prin dezvoltarea
glandelor gonade. Pubertatea este şi la băieţi o perioadă a creşterii şi dezvoltării organelor sexuale;
funcţionarea acestor organe nu este deplină, însă, se vorbeşte despre un „somn al gonadelor”, care este
real în copilărie şi se poate prelungi şi în perioada pubertară; organismul aşteaptă maturizarea somatică şi
organică pentru ca organele sexuale să devină organe de reproducere.
Structura şi funcţiile sistemului nervos se desăvârşesc atât în sectoarele periferice, cât şi la nivelul
centrilor cerebrospinali; scoarţa cerebrală se perfecţionează, iar funcţiile psihice se dezvoltă cu o mare
rapiditate.
Procesele de cunoaştere se organizează la un nivel superior; cunoştinţele teoretice şi practice se
însuşesc pe baza unui discernământ selectiv, se clasifică şi se depozitează după criterii metodice deja
experimentate; memoria şi atenţia, din ce în ce mai active, sprijină gândirea şi operaţiile acesteia;
imaginaţia este controlată de raţiune. Acum pot fi efectuate cele mai complexe şi mai complicate operaţii
de analiză şi sinteză psihică; gusturile şi opiniile personale se afirmă cu mai multă vigoare, punând în
evidenţă caracterele personale; se acordă mai multă atenţie stilului de muncă şi se exercită mai mult
simţul autocritic; voinţa devine fermă, caracterul se întăreşte.
În viaţa afectivă, se constată la ambele sexe o concentrare şi o stabilitate mai mare; emotivitatea şi
impulsivitatea, caracteristice adolescenţei sunt înfrânte prin puterea stăpânirii de sine şi prin răspunderea
faţă de propriul comportament.
La această vârstă creşte şi mai mult interesul şi atracţia spre sexul opus şi se dezvoltă adevăratele
sentimente de prietenie şi dragoste, care se bazează pe devotament şi înţelegere reciprocă.
Faţă de mediul familial şi social, adolescentul, manifestă o exigenţă crescută, bazată pe concepţii,
sentimente şi manifestări diferite; acum apar mai evident diferenţele dintre generaţii, cu toate acestea,
adolescenţa rămâne o vârstă optimistă şi generoasă, dominată în general de entuziasm şi altruism.
Dascălii, trebuie să cultive la adolescenţi dorinţa de a atinge prin activitatea din cadrul lecţiilor de
educaţie fizică o dezvoltare fizică şi psihică cât mai sănătoasă, pentru a se încadra în valorile majore ale
societăţii actuale.

III. 5 Efortul în dezvoltarea calităţilor motrice

Orice activitate umană necesită un consum de energie, în vederea creşterii intensităţii şi ritmului de
funcţionare a diferitelor organe şi sisteme. Activităţile care necesită cheltuieli mici de energie pot fi
efectuate de orice om sănătos, fără o pregătire specială, însă activităţile sportive efectuate cu un consum
energetic mare, necesită o pregătire specială.
În timpul activităţii fizice are loc o creştere a consumului de energie şi aceasta diferă după
intensitatea activităţii musculare. Energia utilizată de muşchi este transformată, fie sub formă de căldură,
fie de lucru mecanic, iar cheltuielile energetice se fac in trei moduri:
1. eliberare lentă, dar continuă a energiei (rezistenţă)
2. eliberare explozivă, bruscă (viteză, viteză+forţă)
3. eliberare alternativă, adică faze de eliminare bruscă, urmate de faze de eliminare lentă
(îndemânare, jocuri sportive)
Muşchiul are capacitatea, ca în vederea contracţiei pe care o exercită, să folosească energia produsă
de reacţii chimice proprii, prin care adenozintrifosfatul (ATP) trece în adenozindifosfat (ADP), cu
eliberare de căldură şi energie; în acest fel, 1g de ATP eliberează 12.000 de calorii, concomitent având
loc şi o reacţie de formare a energiei pierdute, prin hidroliza creatinfosfatului. Creatinfosfatul se reface
lent din glicogen, care-şi eliberează energia fie prin oxidare, fie prin hidroliză şi duce la formarea
50
acidului lactic. Aproximativ 4/5 din acidul lactic resintetizează glucidele, iar 1/5 din acidul lactic este
oxidat până la H2O şi CO2, cu eliberare de energie.
Dezvoltarea calităţilor motrice presupune mobilizarea resurselor energetice ale organismului, deci
efort sistematic, de tip nervos (atenţie, memorie etc.) şi muscular.
Componentele (parametrii) efortului:
a. volumul – adică cantitatea de lucru mecanic; se exprimă prin numărul de repetări, distanţe
parcurse, kilograme ridicate etc. – dar totul raportat la timp;
b. intensitatea – adică gradul de solicitare a organismului, tăria excitantului; se exprimă prin
procente faţă de posibilităţile maxime (%), tempo de lucru (4/4 –3/4etc.), număr e execuţii în unitatea de
timp;
c. complexitatea – adică modul concret de înlănţuire, de asociere a tuturor elementelor pe
parcursul efectuării efortului (structură – pe fond de volum şi intensitate – procese psihice solicitate etc.);
această complexitate creşte când apar „adversarii”.
Raportul dintre volum şi intensitate este invers proporţional; în asigurarea acestui raport, un rol
important îl au pauzele, astfel se recomandă ca:
- după efort maximal (90-100%) – pauză 3-5 minute;
- după efort submaximal (70-90%) – pauză 1,30 – 3 minute;
- după efort mediu (50-70%) – pauză 45sec. – 1,30minute;
- după efort mic (30-50%) – fără pauză.
Componentele specifice trebuie să fie realizate printr-un sistem didactic (unitate) de exerciţii fizice;
această unitate pentru a fi eficientă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- mijloacele selecţionate să corespundă obiectivelor specifice;
- mijloacele să corespundă posibilităţilor subiecţilor şi altor condiţii (materiale,
climaterice etc.);
- sistemul de mijloace să corespundă, ca mărime, volumului (duratei) de timp avut la
dispoziţie;
- mijloacele să fie selecţionate în funcţie de eficienţa lor (să fie selecţionate cele cu
influenţă multilaterală, aplicativitate, caracter emoţional, accesibilitate, valoare
educativă).
Depunerea efortului determină apariţia oboselii, fenomen care reclamă măsuri speciale de dozare şi
dirijare a efortului respectiv.
Oboseala, deşi reprezintă o scădere temporară a capacităţii de efort este un fenomen obişnuit, faţă de
o activitate cu un caracter, un volum şi o intensitate diferită sau neobişnuită. Orice organ care
funcţionează mai multă vreme, fără a se odihni suficient, prezintă modificări care deseori sunt înglobate
sub termenul de oboseală; aceasta depinde de individ şi de sensibilitatea sau obişnuinţa faţă de un anumit
efort, dar muşchii sunt primi, care percep fenomenul oboselii (atunci când efortul este predominant
muscular).
Orice activitate, gest, mimică, ţinută, mişcare, orice manifestare sau acţiune mecanică a corpului
omenesc se datorează activităţii celor aproximativ 500 de muşchi diferiţi. Fiecare om acţionează şi se
manifestă prin mişcări musculare care sunt determinate şi coordonate de sistemul nervos central, între ele
fiind o unitate funcţională. Muşchiul este un organ excitabil, excitaţiile primite provenind de la nervul
său motor; neuronul motor şi nervul depind de o serie de factori ca: aportul de oxigen, substanţele
energetice, echilibrul ionic, metabolismul intermediar, acumulările de metaboliţi etc.
Un muşchi, chiar nemişcat, nu este în condiţii obişnuite complet inactiv, el este sediul unei tensiuni
bazale ce se datorează atât elasticităţii sale, cât mai ales impulsurilor nervoase continue, această stare
reprezentând tonusul muscular.

51
 În ceea ce priveşte contracţia musculară deosebim:
a. contracţia izometrică – în care muşchiul nu se scurtează, dar are o tensiunea crescută, muşchiul
fiind contractat fără a-şi modifica lungimea; efortul în aceste condiţii se numeşte efort static, care este
foarte obositor; muşchiul nu prestează o muncă mecanică exterioară, dar eliberează totuşi căldură , ce se
obţine prin transformarea energiei chimice în energie mecanică.
b. contracţia izotonică – în care muşchiul se scurtează, tensiunea din el nu se schimbă, însă
furnizează lucru mecanic obţinut prin transformarea energiei chimice; această activitate musculară
caracterizează munca dinamică pozitivă şi este specifică tuturor activităţilor umane; mai deosebim şi
munca dinamică negativă, în care muşchiul este întins de forţe exterioare în timpul contracţiei sale şi
furnizează o „muncă de frânare”, toată energia fiind transformată în căldură.
Oboseala se datorează solicitărilor prin:
- consum direct energetic, ca urmare a activităţii fizice, cerebrale sau a solicitărilor nervoase;
- consumul factorial de energie sub influenţa negativă a unor factori cum sunt: durata şi
intensitatea activităţii, ambianţa fizică, alimentaţia necorespunzătoare, odihna redusă, insuficienţa
repausului, ambianţa psihică nefavorabilă. lipsa de instruire, de practică şi de antrenament.
După natura solicitărilor organismului, oboseala este de 3 feluri: fizică, senzorială şi cerebrală
Solicitarea fizică angajează în efort diferite mase musculare şi se manifestă prin contracţii musculare
având loc procese chimice, care produc energia necesară pentru lucrul mecanic. Dacă consumul de
energie depăşeşte posibilitatea de refacere a acestuia, apare o scădere capacităţii de efort a muşchiului.
Procesele biochimice din timpul activităţii musculare, au loc în două faze:
- în prima fază, reacţiile biochimice musculare au loc în lipsa oxigenului; este faza anaerobă,
cu transformarea glicogenului în acid lactic şi cu eliberare de energie;
- în a doua fază, aerobă, are loc resinteza energiei, în care oxigenul va oxida acidul lactic
până la apă şi bioxid de carbon, iar cu ajutorul energiei eliberate restul de acid lactic este transformat în
glicogen.
Cu cât efortul este mai mare, cu atât muşchii depun o muncă mai intensă şi implicit cantitatea de acid
lactic sau de alţi metaboliţi va fi mai mare; consumul de oxigen nu este absolut paralel cu efortul, ba
dimpotrivă în efort nevoia de oxigen este crescută, peste cantitatea necesară în repaus, iar cordul şi
plămânii nu se adaptează aşa de repede la efort şi nu aduc un aport de oxigen suficient, în această situaţie
lucrând în „adtorie de oxigen”. Astfel o parte din acidul lactic este oxidat, iar restul se cristalizează în
muşchi sau trece în sânge şi apare datoria de oxigen, încă din primele minute ale efortului; când curba
consumului de oxigen creşte progresiv, avem de-a face cu faza de adaptare, iar aportul de oxigen
nesatisfăcător; după aproximativ 3 minute, între nevoia şi aportul de oxigen se stabileşte un echilibru –
faza stabilă – în care nevoile de oxigen sunt acoperite de aportul crescut ce se realizează.
După încetarea activităţii musculare, schimburile gazoase nu revin la starea de repaus, deoarece acum
se face plata datoriei de oxigen, contractată în efort; aceasta este faza de refacere, care depinde ca durată,
de intensitatea şi natura efortului depus, de nivelul datoriei de oxigen şi de gradul de pregătire al elevului.
Omul nu poate aduce în organism o cantitate infinită de oxigen, într-un minut el poate introduce
maximum 3 litri; în cazul celor bine pregătiţi (sportivi de performanţă şi înaltă performanţă) se poate
ajunge la 5 litri, acesta fiind plafonul maxim de oxigen pe care-l poate „consuma” fiinţa umană într-un
minut. Pentru a consuma 4 litri de oxigen, prin plămâni trebuie să treacă 70-80 litri de aer, din care
numai 5-6% din oxigen va pătrunde în sânge.
În efortul intens, cum este cel pentru dezvoltarea calităţilor motrice, nevoia de oxigen va depăşi
plafonul, care va ajunge la 6-7 litri de oxigen/minut, iar aparatul respirator şi cel circulator nu pot asigura
decât 4 litri de oxigen/minut, deci datoria de oxigen în efort creşte mult, iar plata acesteia va dura
proporţional cu intensitatea şi natura efortului depus şi cu gradul de pregătire al elevului.

52
53
 III. 1 Ipoteza cercetării

Pornind de la premisa că, nivelul dezvoltării fizice (particularităţile de ordin biologic) şi capacităţii
motrice (nivel al capacităţilor motrice şi al deprinderilor şi\sau priceperilor motrice – ca volum şi
execuţie) au o plajă de distribuţie destul de mare în cadrul aceleiaşi clase, formulez ipoteza că:
„tratarea dezvoltării calităţilor motrice cu ajutorul metodelor moderne şi a mijloacelor specifice
jocului de fotbal poate duce la o creştere a indicilor de manifestare a calităţilor motrice şi implicit a
eficienţei procesului instructiv - educativ”

III. 2 Sarcinile cercetării

Pentru buna desfăşurare a cercetării am stabilit următoarele sarcini:

1. Studierea şi prelucrarea materialului bibliografic;

2. Stabilirea eşantioanelor cercetării: grupa martor şi grupa experiment;
3. Stabilirea bateriei de măsurători ale dezvoltării somatice şi a probelor privind calităţile
motrice;
4. Prezentarea conţinutului codificat al metodelor şi mijloacelor folosite în experiment;
5. Înregistrarea măsurătorilor şi testărilor iniţiale şi finale pentru a putea compara evoluţia lor şi
raportarea la indicii antropometrici de referinţă, precum şi nivelul de manifestare a calităţilor
motrice corelate cu cerinţele Sistemului Naţional de Evaluare şi Examinare, particularizat la
nivelul unităţii şcolare;
6. Prelucrarea statistică, centralizarea rezultatelor obţinute şi reprezentarea lor grafică
(histogramă, diagramă areolară);
7. Prezentarea şi interpretarea rezultatelor obţinute în cercetare;
8. Concluziile cercetării.

54
 III. 3 Metode, indici şi teste de referinţă

a. Metode pentru colectarea datelor cercetării – pentru realizarea lucrării am folosit o serie de
metode ale cercetării generale, cât şi unele specifice educaţiei fizice:
1. Studierea bibliografiei şi selectarea materialului care se pliază pe specificul temei;
2. Observaţia pedagogică – care se bazează pe o serie de constatări din lecţii, legate de execuţiile
elevilor, calităţile şi deprinderile acestora, condiţiile de lucru, factori externi ce influenţează
activitatea, calităţile psihice şi intelectuale etc.;
3. Experimentul – a constat din stabilirea a două grupe (clasa a-X-a) la care am lucrat
diferenţiat: o grupă martor, care a lucrat „tradiţional”, în cadrul verigilor destinate educării
calităţilor motrice, conform planificării şi o grupă experiment, la care am lucrat „diferenţiat”,
folosind în cadrul aceloraşi verigi, metode moderne , pe care s-au aplicat (grefat) mijloace
specifice jocului de fotbal, toate realizate în concordanţă cu planificarea şi urmărind obţinerea
unor performanţe superioare , la abordarea probelor de evaluare;
4. Metoda antropometrică – care mi-a permis stabilirea parametrilor morfologici, prin calcularea
unor indici: indicele de corpolenţă - Bouchard = G/T; indicele de proporţionalitate – Ad.
Ionescu = bustul – talia/2; testul Ruffier = (P+P1+P2) – 200/16;
5. Metoda testelor – pentru obiectivitatea potenţialului biologic am stabilit o baterie de teste
reprezentative pentru confirmarea sau infirmarea ipotezei;
6. Metoda cercetării statistice – pedagometria – numărarea (procent, raport), barem, etalon,
standard, prelucrarea statistică şi compararea în vederea interpretării;
7. Metoda prezentării datelor – prezentarea intuitivă a datelor de cercetare permite evaluarea
corectă de către cercetător; după colectare şi măsurate au fost prezentate într-o formă adecvată
etapei şi necesităţilor cercetării; prezentarea datelor cercetării am realizat-o cu ajutorul
histogramelor (pentru calităţi motrice) şi diagrame areolare (pentru note).

b. Indici şi teste de referinţă

Pentru a avea un criteriu obiectiv de apreciere colectivă, în prelucrarea şi interpretarea datelor

antropometrice înregistrate, am folosit indici antropometrici şi fiziologici recomandaţi în lucrarea
„Creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a corpului” – Adrian Ionescu şi Virgil Mazili.
Deoarece la nivelul şcolii (pe plan naţional) nu dispunem nici de timpul necesar şi nici de aparatura,
prin care să se facă investigaţii complexe, voi selecţiona din numeroasele teste existente, doar pe acelea
care se pot efectua în condiţiile date şi prin care se apreciază capacitatea de efort, rin modificările
frecvenţei cardiace în perioada de revenire după efort.
Indicii antropometrici şi fiziologici exprimă o serie de însuşiri complexe: corpolenţa, rezistenţa
(capacitatea de efort), proporţionalitatea dintre segmente.
Unul din cele mai simple teste, dar cu rezultate bune pentru activitatea şcolară este testul Ruffier.
Acesta constă în executarea a 30 de genoflexiuni, efectuate în 45 de secunde şi urmărirea frecvenţei
cardiace în perioada de revenire, care are o durată totală de un minut.
Cum se procedează?
Se măsoară pulsul în repaus aşezat, timp de 15 secunde (P); se efectuează cele 30 de genoflexiuni în 45
de secunde; în următoarele 15 secunde se măsoară din nou frecvenţa cardiacă (P1), precum şi în ultimele
55
15 secunde ale minutului de revenire (P2); cifrele obţinute se înmulţesc cu 4 şi se introduc în următoarea
formulă: (P+P1+P2) – 200/16
Indicele obţinut se apreciază astfel:
 sub 1 = foarte bun;
 1,1 - 5 = bun;
 5,1 - 10 = mediocru;
 10,1 - 15 = slab;
 peste 15 = foarte slab.

Indicele de corpolenţă (Bouchard) sau de nutriţie (Quetelet) - G/T - se calculează împărţind greutatea
în kilograme sau grame la talie, în decimetri sau centimetri; eu am optat pentru grame şi centimetri;
fiecărui cm. din înălţimea corpului trebuie să-i corespundă 400 grame, la o corpolenţă medie; valorile
indicelui până la 500 de grame indică o corpolenţă crescută, iar peste această cifră, o tendinţă de
îngrăşare; valorile până la 300 de grame, arată o corpolenţă scăzută, iar sub aceasta o stare de nutriţie
nesatisfăcătoare.
Indicele de proporţionalitate Adrian Ionescu – rezultă din scăderea jumătăţii taliei din înălţimea
bustului, adică B – T/2 (B – înălţimea bustului, T – înălţimea corpului); la elevi valoarea medie a
indicelui este de 3-4 cm.
Pentru înregistrarea şi prelucrarea performanţelor obţinute la probele destinate calităţilor motrice:
- alergare de viteză e 50 m. plat, cu start de jos;
- alergare de rezistenţă 800\1000m. f/b;
- aruncarea mingii de oină, de pe loc, la distanţă;
- flotări;
- săritura în lungime de pe loc;
- ridicarea trunchiului din aşezat pe banca de gimnastică – abdomen;
- extensia trunchiului din culcat facial – spate,
am folosit valorile următorilor indici:
a. valori reprezentative ale unui colectiv
a.1 media aritmetică
b. valori de distribuţie – măsura variaţiei datelor:
b.1 amplitudinea împrăştierii;
b.2 abaterea medie;
b.3 abaterea standard;
b.4 coeficientul de variabilitate.
a.1 Media aritmetică – este cea mai cunoscută dintre valorile reprezentative (notate cu „M”, în
formulele matematice). Ea se află calculând suma tuturor valorilor colectivului (simbolizate în formulă,
prin litera „x”; pentru „sumă” se foloseşte litera grecească sigma mare „Σ”; suma (totalul) se împarte la
numărul elementelor (N).
În formulă, M = Σx/N
Cum arată şi numele (latinul „medium” = mijloc, centru, adjectivul „medius” = care este în mijloc,
central), media aritmetică a unor mărimi este valoarea din centrul lor, valoarea în jurul căreia se
organizează acele mărimi, deci valoarea care le reprezintă.

56
 b.1 Amplitudinea împrăştierii (variaţia posibilă) notată cu „a”- este cea mai simplă valoare de
distribuţie şi reprezintă diferenţa dintre cele două măsuri limită, cea mai mare şi cea mai mică, între care
se întinde şirul valorilor elementelor colectivului, ordonate după mărime.
În formulă, a = xmax. – xmin., unde „x” simbolizează o măsură, aici determinată prin indicii
„maxim” şi „minim”.

b.2 Abaterea medie (variaţie medie– lb. franceză; deviaţie medie– lb. engleză) notată cu „am” –
constituie tot o „abatere” (adică o îndepărtare a fiecărei măsuri de la medie), luând media aritmetică a
tuturor acestor „îndepărtări”/diferenţe (adică însumându-le în valoare absolută – fără considerarea
semnului minus – şi divizând cu numărul cazurilor)
În formulă: a m = Σf ‫ ׀‬x - M ‫ ׀ ; ׀‬x - M ‫ = ׀‬d ; a m = Σfd/N , unde
Σ = simbolizează suma tuturor expresiilor, operatorul adunării;
x = variabila de la 1 la N;
M = media aritmetică;
f = frecvenţa variabilei;
d = diferenţa dintre variabilă şi media aritmetică.

b.3 Abaterea tip – cea mai importantă măsură a variabilităţii din punct de vedere statistico –
matematic; notată cu litera „σ” mai este cunoscută ca „abatere etalon”, în limba franceză şi ca „deviaţie
standard”, în limba engleză. Se calculează prin extragerea radicalului din σ2 (dispersie sau variaţie) şi
derivă din formula:

σ= σ2 ; σ2 = Σfd2/N

III. 4 Condiţii materiale

Experimentul s-a desfăşurat pe baza sportivă a Grupului Şcolar „Radu Negru”, bază care se
compune din:
a. sală de sport;
b. teren de handbal (minifotbal), teren de baschet;
c. pistă de alergări;
d. sector de aruncări;
e. sector de sărituri;
f. teren variat (scări, plan înclinat).
a. Sala de sport – locaţie: aripa de sud vest a Grupului Şcolar „Radu Negru”; dimensiuni: 28x14m;
suprafaţa de joc este parchetată, luminozitatea şi ventilaţia bune; sala dispune de două vestiare şi două
grupuri sanitare.
 materiale sportive: 20 bănci de gimnastică; aparate de gimnastică (2 lăzi, o capră, 2 trambuline)
10 saltele;
20 scări fixe
 materiale didactice: planşe, chinograme, diapozitive.
 consumabile: 20 mingi de fotbal, 15 mingi de baschet, 10 mingi de volei, 5 mingi umplute, 3
mingi de oină.

57
 b. Teren de handbal(minifotbal) şi baschet – locaţie: aripa de vest (terenul de handbal) şi aripa de
nord (terenul de baschet)
 dimensiuni teren de handbal:40x20m, suprafaţă asfaltată ;
 terenul este marcat regulamentar şi prevăzut cu porţi (h = 2m; l = 3m);
 dimensiuni teren de baschet: 28x14m, suprafaţă asfaltată;
 terenul dispune de panouri cu unele dispuse la înălţimea regulamentară (3,05m)

c. Pista de alergări – locaţie: aripa de sud a Grupului Şcolar „Radu Negru”

 lungime: 50m;
 număr culoare: 4x0,5m;
 suprafaţa: asfalt;
 bloc – starturi, starter.

d. Sector aruncări – locaţie: aripa de vest a Grupului Şcolar „Radu Negru”

 marcaj metric cu diviziune intermediară pe o lungime de 50m., pe latura de vest a căminului
şcoală.

e. Sector de sărituri – locaţie: aripa de vest (săritura în lungime de pe loc) şi de nord (săritura în
lungime cu elan) Grupului Şcolar „Radu Negru”
 marcaj săritura în lungime de pe loc: centimetric pe o lungime de 3m.;
 pista de elan: 15m, groapă de nisip(2x5m), nivelator, ruletă de 10m.

f. Sector „variat” – locaţie: aripa de sud-vest a Grupului Şcolar „Radu Negru”

 scările de acces către sală şi cămin (20 de trepte);
 aleea dintre sală şi cămin (30m., suprafaţă betonată);
 planul înclinat din prelungirea alei (suprafaţă de pământ cu o înclinaţie de aproximativ 450).

III. 5 Organizarea, perioada, grupele de lucru

Experimentul a fost conceput a se desfăşura în trei etape:

Etapa I-îi : care cuprinde investigaţiile/testările iniţiale, evaluarea iniţială a dezvoltării calităţilor
motrice, a dezvoltării fizice pentru ambele grupe (experiment şi martor).
- măsurătorile antropometrice: înălţimea, greutatea, înălţimea bustului s-au desfăşurat la
Cabinetul Medical Şcolar, în afara orelor de curs.
- măsurătorile indicilor antropometrici şi fiziologici: de robusteţe (Bouchard), de
proporţionalitate (Ad. Ionescu), testul Ruffier;
- pentru evaluarea/investigarea gradului de dezvoltare al calităţilor motrice am folosit
următoarele instrumente/probe:
- alergare de viteză pe 50 m. plat, cu start de jos;
- alergare de rezistenţă 800\1000m. fete/băieţi;
- aruncarea mingii de oină, de pe loc, la distanţă;
- flotări;
- săritura în lungime de pe loc;
58
 - ridicarea trunchiului din aşezat pe banca de gimnastică – abdomen;
- extensia trunchiului din culcat facial – spate.
Descrierea analitică a acestor probe se va realiza la capitolul II. 6 „Bateria de teste aplicate”.
Toate investigaţiile şi testările iniţiale ale celor două grupe s-au desfăşurat în perioada martie – aprilie
2005, în timpul orelor de curs, dar şi în afara acestora (măsurătorile antropometrice), testările la capitolul
motricitate fiind teme în cadrul lecţiilor respective.

Etapa a-II-a: a constat în punerea în practică a documentelor de planificare elaborate şi

experimentarea efectivă a metodelor şi mijloacelor, care urmăresc trezirea interesului pentru mişcare,
ridicarea nivelului de dezvoltare al calităţilor motrice – care constituie şi obiectul cercetării – creşterea
gradului de solicitare fizică şi psihică, atragerea elevilor către lecţia de educaţie fizică, desfăşurată în
mod util şi plăcut, respectând structura acesteia, educarea culturii sportive.

Etapa a-III-a: cuprinde testările/investigaţiile finale, înregistrarea şi ordonarea datelor în vederea

prelucrării lor prin metoda statistico-matematică; o altă activitate a acestei etape este analiza prin
comparare şi stabilirea gradului de realizare a obiectivelor propuse şi confirmarea sau infirmarea ipotezei
de lucru.

Perioada experimentului – experimentul a fost planificat a se desfăşura în intervalul:

10 aprilie 2005 – 20 aprilie 2006

 10 aprilie – 20 aprilie 2005 = testările/investigaţiile iniţiale;
 21 aprilie 2005 – 9 aprilie 2006 = experimentul propriu – zis;
 10 aprilie – 20 aprilie 2006 = testările/investigaţiile finale.
Educaţia fizică şcolară este singura disciplină din planul de învăţământ care se predă atât în interior
(ca şi celelalte discipline), cât şi în aer liber, ori de câte ori condiţiile permit (celelalte discipline nu au
„acces” de desfăşurare în aer liber, decât unele nesemnificative excepţii); prevederea acestor condiţii este
din ce în ce mai greu de realizat, mai ales în intervalul noiembrie – martie al anului şcolar; la acestea se
adaugă diversitatea condiţiilor geografice şi climaterice specifice diferitelor zone.
Sunt incomparabile avantajele unei lecţii desfăşurate în aer liber faţă de una desfăşurată în interior,
prin prisma efectelor asupra organismului elevilor; pentru ca aceste efecte să fie favorabile, mediul
ambiant trebuie să fie corespunzător din mai multe puncte de vedere, de aceea lecţiile se pot desfăşura
afară, în aer liber, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- temperatura aerului să nu depăşească plus 350 şi minus 50-100;
- să nu fie vânt puternic, admiţându-se o viteză de 0,5-4,5 m/s;
- să nu fie precipitaţii puternice;
- umiditatea aerului să fie cuprinsă între 35-65%;
- să nu existe nebulozitate şi poluare a aerului.

Grupele de lucru – eşantion

Experimentul s-a desfăşurat la Grupul Şcolar „Radu Negru” pe un eşantion de 50 de elevi,

reprezentând efectivele a două clase de a-X-a, clase care au în componenţa lor un raport numeric egal de
băieţi/fete (băieţi = 14; fete = 11).
Cu grupa experiment s-a lucrat diferenţiat conform conţinutului selectat şi planificat, în timp ce la
grupa martor s-au folosit mijloacele „tradiţionale” prevăzute în unităţile/sistemele de acţionare pentru
fiecare calitate motrică.
59
 Atât la grupa experimentală cât şi la grupa martor, metodele şi mijloacele s-au folosit respectând
planificările anuale şi semestriale, precum şi structura lecţiei de educaţie fizică, dezvoltarea/educarea
calităţilor motrice având locaţii bine definite în componenţa acestei structuri; V.Î. – după „Influenţarea
aparatului locomotor/organismului”, R.F. – înaintea „Revenirii organismului după efort”.
Am întocmit tabele nominale, care cuprind următoarele date:
- număr curent;
- numele şi prenumele;
- data naşterii (vârsta);
- mediul social din care provine;
- starea de sănătate.

60
 Tabel nominal cu elevii din - grupa experiment

Nr.
crt. Numele şi prenumele Data naşterii Domiciliu Stare de sănătate

1 Alexandru Alice- Florentina 26.04.1988 urban clinic sănătos

2 Ariton Gabriel 02.10.1989 rural clinic sănătos
3 Anasiei Florin 21.02.1989 urban clinic sănătos
4 Băleanu Silvia 03.08.1989 urban clinic sănătos
5 Bobangă Răzvan 12.12.1988 urban clinic sănătos
6 Cristea Ioan – Alexandru 07.01.1989 urban clinic sănătos
7 Covrig Elena 24.02.1989 urban clinic sănătos
8 Gheorghiu Ana – Maria 20.02.1989 urban clinic sănătos
9 Iacob Florin – Gabriel 01.04.1989 urban clinic sănătos
10 Ivan Vladimir – Ştefan 27.02.1989 urban clinic sănătos
11 Lungu Georgiana 04.09.1988 urban clinic sănătos
12 Miron Anamaria 12.07.1989 urban clinic sănătos
13 Muşală Cornelia 24.04.1989 urban clinic sănătos
14 Oprea Andrei Mihăiţă 23.02.1989 urban clinic sănătos
15 Pop Marius 11.12.1989 urban clinic sănătos
16 Popa Natalia - Nadia 07.04.1989 urban clinic sănătos
17 Răuţă Ionuţ-Ovidiu 28.02.1989 urban clinic sănătos
18 Rozete Claudiu 04.08.1989 urban clinic sănătos
19 Stoian Cristinel – Alexandru 21.11.1988 rural clinic sănătos
20 Săvucă Florin – Alexandru 27.10.1989 urban clinic sănătos
21 Şerban Alina – Andreea 30.11.1989 urban clinic sănătos
22 Ţilea Mihaela – Florentina 16.01.1990 urban clinic sănătos
23 Ţurcanu Maria 10.12.1988 R. Moldova clinic sănătos
24 Vîjianu Valentin 29.05.1989 urban clinic sănătos
25 Voicu Ionel 03.10.1989 urban clinic sănătos

61
 Tabel nominal cu elevii din - grupa martor

Nr.
crt. Numele şi prenumele Data naşterii Domiciliu Stare de sănătate

1 Angheluţă Alexandru-Daniel 10.01.1989 urban clinic sănătos

2 Anghel AlexandruViorel 16.03.1989 urban clinic sănătos
3 Bălan Andrei 30.09.1989 urban clinic sănătos
4 Bejenaru Valentina-Anca 05.05.1989 urban clinic sănătos
5 Bordeianu Natalia 11.03.1989 rural clinic sănătos
6 Chirvăsuţă Mircea 15.05.1989 urban clinic sănătos
7 Dajbog Marian 27.06.1989 rural clinic sănătos
8 Dogaru Cosmin 05.09.1989 urban clinic sănătos
9 Frunză Valentin 26.02.1989 rural clinic sănătos
10 Gherghe Valentin 22.05.1989 urban clinic sănătos
11 Hristu Ionela 30.05.1989 urban clinic sănătos
12 Iacomi Cosmin-Ştefan 25.06.1989 urban clinic sănătos
13 Karacsoni Ruxandra-Oana 12.09.1989 urban clinic sănătos
14 Mititelu Elena 03.01.1989 urban clinic sănătos
15 Nanu Elena 03.09.1989 urban clinic sănătos
16 Niţă Cristina 05.11.1989 urban clinic sănătos
17 Palade Emanoil-Andrei 01.01.1989 urban clinic sănătos
18 Pavlenco Andrei 17.05.1989 urban clinic sănătos
19 Popa Valentin 17.12.1989 urban clinic sănătos
20 Sava Marina Luiza 30.11.1989 urban clinic sănătos
21 Savin Denisa 10.08.1989 urban clinic sănătos
22 Sion Costel- Adrian 16.005.1989 urban clinic sănătos
23 Tudorie Daniel-Ionuţ 25.07.1989 urban clinic sănătos
24 Ţarlungă Andreea-Daniele 22.02.1989 urban clinic sănătos
25 Vodă Elena 16.08.1989 urban clinic sănătos

62
 III. 6 Bateria de teste aplicate
Pentru măsurătorile antropometrice am folosit următoarele teste:
- măsurarea înălţimii, în centimetri (talia): aceasta a fost efectuată cu taliometrul la Cabinetul
Medical Şcolar; poziţia de control – stând, călcâiele lipite, vârfurile uşor depărtate, spatele drept lipit de
tija taliometrului, privirea înainte, cursorul atinge vertexul şi înregistrează înălţimea;
- măsurarea greutăţii corporale, în kilograme: s-a efectuat tot la Cabinetul Medical Şcolar,
într-o ţinută uşoară, folosindu-se cântarul din dotare;
- înălţimea bustului, în centimetri – s-a efectuat la Cabinetul Medical Şcolar, pe un scaun
special cu tijă gradată la spătar şi cursor ca la taliometru; poziţia de control – aşezat pe scaun cu spatele
şi capul lipit de tija gradată, cifra „0” fiind la baza scaunului, iar cursorul atinge creştetul capului.
Pentru indicii fiziologici (Indicele de corpolenţă - Bouchard sau de nutriţie - Quetelet, indicele de
proporţionalitate – Ad. Ionescu, Testul Ruffier) descrierea a fost realizată în cap. III. 3 „Indici şi teste
de referinţă”.
Pentru evaluarea/investigarea gradului de dezvoltare al calităţilor motrice am folosit următoarele
instrumente/probe:
- alergare de viteză pe 50 m. plat, cu start de jos – elevii aleargă în serii de câte doi, pe
culoarele centrale, înregistrându-se timpul realizat de fiecare concurent, din momentul semnalului sonor
până la depăşirea cu pieptul a liniei de sosire.
- alergare de rezistenţă 800 m fete, 1000 m băieţi – se aleargă pe un teren măsurat şi marcat
(baza sportivă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport – pista stadionului „Universităţii”), pe grupe
demixtat – fete/băieţi (12 – fete; 13 - băieţi), plutonul fiind în câmpul vizual al profesorului; se
înregistrează timpul de parcurgere a distanţei, opririle, mersul pe traseu sau abandonarea apreciindu-se cu
nota 1 (unu).
- aruncarea mingii de oină, de pe loc, la distanţă – se execută în sectorul de aruncări, dinapoia
unei linii trasate pe sol; elevii au dreptul la două încercări, înregistrându-se aruncarea cea mai bună.
- flotări – din poziţia sprijin facial, pe palme şi vârfurile picioarelor, îndoirea braţelor sub un
unghi mai mic de 90 0 (pieptul ajunge în apropierea solului) şi revenire în poziţia iniţială; se înregistrează
numărul de execuţii corecte.
- săritura în lungime de pe loc – din poziţia stând, înapoia unei linii trasate pe sol, săritura în
lungime cu desprindere de pe ambele picioare, pe marcajul trasat pe sol. Se acordă două încercări
consecutive şi se înregistrează săritura cea mai lungă; lungimea săriturii se măsoară de la linia marcată pe
sol, la călcâiul cel mai apropiat de acest marcaj.
- ridicarea trunchiului din aşezat pe banca de gimnastică – abdomen - din poziţia aşezat pe
bancă dispusă transversal, faţă de scara fixă (0,6-0,8 m), cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol cu vârfurile
fixate sub şipca de jos a scării fixe şi palmele la ceafă – coborârea trunchiului sub nivelul băncii şi
revenire în şezând, atingând genunchii cu coatele; se înregistrează numărul corect de execuţii.
- extensia trunchiului din culcat facial – spate – din poziţia culcat facial, cu palmele la ceafă şi
priză la glezne – extensii ale trunchiului, bărbia depăşind înălţimea unei bănci de gimnastică situată, ca
reper, în faţa executantului şi revenirea în poziţia iniţială; se înregistrează numărul corecte de execuţii.

63
 III. 7 Conţinutul instruirii

A. Calitate motrică: viteză în regim de îndemânare ( cod:V1 – V23 )

V1 – Mingea lovită (aruncată) pentru atingerea adversarilor din cerc

Modalitate de organizare: două echipe formate din 10-12 elevi se afla dispuşi într-un cerc cu raza de
6-8 m.; una din echipe (A) îşi plasează jucătorii pe circumferinţa cercului, cu tălpile pe linia care-l
delimitează sau în exteriorul lui; cealaltă echipă (B) se va plasa în interiorul cercului, în mod aleatoriu.
Modalitate de lucru: echipa A având la dispoziţie a minge de fotbal, va începe să o paseze între
jucătorii ei, prin lovirea cu piciorul – de către băieţi – şi prin aruncare – de către fete, căutând să atingă
jucătorii din echipa B, aflaţi în interiorul cecului. Aceştia se feresc sărind sau evitând contactul cu
mingea; cei atinşi părăsesc disputa, până când rămân trei elevi. În acest moment profesorul întrerupe
jocul, opreşte cronometrul şi consemnează timpul scurs de la momentul de start, apoi echipele inversează
rolurile.
Jocul necesită respectarea unor reguli:
1. nu se consideră valabile loviturile (pasele) dacă mingea nu este în contact cu solul;
2. elevii – pasează/aruncă - mingea numai din afara circumferinţei cercului; dacă mingea atinge
un jucător şi rămâne în interiorul cercului, poate fi „culeasă” de orice elev din echipa A, dar nu
o poate pasa decât după ce a revenit cel puţin pe linia cercului;
3. jucătorii din echipa B nu au voie să se apere de minge decât săritură sau alergare.
Jocul este foarte dinamic, captând atenţia tuturor participanţilor; el dezvoltă viteza de reacţie, precizia
transmiterii mingii (îndemânarea), chiar şi forţa picioarelor, deoarece elevii sunt obligaţi să facă un
anumit număr de sărituri pentru a evita contactul cu mingea.

V2 – Mingea sus
Modalitate de organizare: se dispută între două echipe mixte, fiecare cu număr egal de elevi;
echipele aflate la interval de 4-5m se aliniază în coloană câte doi, în spatele unei linii de plecare, distanţa
parcursă urmând a fi de 15-20m. Prima pereche din fiecare echipă primeşte câte o minge pe care o
plasează între capetele lor şi se prind de braţ.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului aleargă distanţa stabilită şi revin în echipă; tot timpul
deplasării mingea trebuie să rămână suspendată. Ajunşi înapoia liniei de start perechea predă mingea
următorilor, care execută acelaşi lucru; cursa se termină când una din echipe şi-a epuizat numărul de
perechi.
Reguli:
- dacă mingea este scăpată, elevii sunt obligaţi s-o poziţioneze şi să continue cursa din locul
unde s-a scăpat mingea;
- în timpul alergării elevii nu au voie să se ajute de mâini pentru a menţine mingea;
- perechile vor fi stabilite din parteneri cu înălţimi apropiate.
Jocul dezvoltă viteza de reacţie şi deplasare, capacitatea de coordonare şi echilibru.

64
 V3 – Mută mingea (mingile)
Modalitate de organizare: colectivul împărţit în trei echipe alcătuite din 7-8 elevi; în faţa fiecărei
formaţii se două rânduri de jaloane, intervalul fiind de 4m., iar distanţa de 6m.; la baza jaloanelor din
partea stângă (A) se vor plasa câte două mingi.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului, primii elevi din fiecare formaţie vor alerga spre jalonul
A şi vor muta mingea cât mai rapid lângă jalonul A1 , repetând traseul şi la celelalte jaloane, după care
revine în viteza cea mai mare la linia de start, unde predă „ştafeta”, prin atingerea cu palma; se
procedează astfel până când cele trei echipe au parcurs traseul, declarându-se învingătoare formaţia care
a lucrat mai repede şi a respectat regulile. Pentru fiecare repetare se stabileşte piciorul care conduce
mingea.
Acest mijloc dezvoltă viteza de execuţie, de deplasare, îndemânarea, precizia.

V4 – Schimb de locuri, prin conducerea mingii

Modalitate de organizare: pe un teren delimitat (30 x 15 m) colectivul împărţit în 8 echipaje,
formate din 3 elevi, fiecare cu minge îşi schimbă (conducerea mingii) locurile în cea mai mare viteză;
echipele sunt grupate după cum urmează: A – B – C – D (echipa I); E – F – G – H (echipa II) şi aleargă
după cum urmează: A – B conta E – F şi C – D conta G – H; după 2-3 repetări componenţa se modifică.
Modalitate de lucru: startul se dă la fluierul, elevii conduc mingea cu piciorul (şiretul interior –
exterior); câştigă echipa a cărui ultim jucător (nu primul) a trecut linia opusă, acolo de unde, au plecat
adversarii de întrecere (liniile sunt delimitată prin jaloane). Variantă: dus – întors pentru acelaşi număr de
elevi.
Mijlocul dezvoltă viteza de reacţie şi de deplasare, conducerea mingii în regim de viteză prin
controlul ei permanent, atenţia.

V5 – Fotbal cu handicap
Modalitate de organizare: colectivul este împărţit în 4 echipe mixte, terenul de joc având 20x20m,
iar porţile dimensiunile celor de handbal (utilizăm jaloane pentru delimitarea lor)
Modalitate de lucru: varianta I - elevii transmit mingea numai cu piciorul, de pe loc, după o
prealabilă prindere (cu mâinile) şi o aruncare a mingii în dreptul piciorului de lovire; după pasă elevul
aleargă pentru a reprimi mingea într-o poziţie favorabilă. Jocul se desfăşoară fără portari, golurile fiind
valabile numai de la 4-6m de poartă.
Timp de joc: 2x5, 2x6 minute; câştigă echipa care a marcat mai multe goluri, în caz de egalitate
câştigă echipa care marchează ultimul gol.
Modalitate de lucru: varianta II - permite elevilor transmiterea mingii numai cu, capul; se vor
respecta regulile de la varianta I.

V6 – Stai pe minge
Modalitate de organizare: într-un spaţiu delimitat (15x15m) un număr de 10-12 elevi conduc mingea
individual, schimbând direcţia permanent pentru a evite coechipierii.
Modalitate de lucru: la fluierul profesorului, care se aude pe neaşteptate după 10sec., 25sec., 30sec.,
etc., elevii se aşează cât mai repede pe minge; ultimul elev care se aşează este eliminat; jocul continuă
până când rămâne un singur elev, care va fi declarat învingător.
65
 Variantă: băieţii menţin mingea pe piciorul stâng sau drept, fetele conduc în continuare mingea, la
fluier acelaşi lucru.
Jocul dezvoltă viteza de reacţie şi de execuţie, conducerea mingii, atenţia şi concentrarea.

V7 – Fotbal în sprijin pe braţe şi picioare

Modalitate de lucru: pe terenul de minifotbal (dimensiuni:20x10m) două echipe alcătuite din 10-12
elevi, încearcă să înscrie una în poarta celeilalte, respectând următoarele cerinţe: deplasarea se realizează
numai în sprijin dorsal (pe palme şi picioare), transmiterea mingii către coechipier şi înscrierea golurilor
se va face numai cu piciorul. Timp de joc: 2x5, 2x7min.
Jocul dezvoltă îndemânarea, mobilitatea la nivelul articulaţiilor coxo-femurale şi scapulo-humerale.

V8 – Lovirea mingii cu capul

Modalitate de organizare: colectivul este împărţit în 3-4 coloane, fiecare având câte un căpitan,
plasat la 3m în faţa formaţiilor.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului „căpitanii” aruncă mingea cu mâna spre primul elev
din şir, care o retrimite acestuia printr-o lovire cu capul şi trece în poziţia sprijin ghemuit; „căpitanul”
prinde mingea , după care o oferă celui de-al doilea elev procedura continuând până la ultimul elev.
Câştigătoare este declarată echipa care termină prima şi a lucrat corect.
Variantă: lovirea mingii cu capul se face din săritură.
Jocul dezvoltă viteza de reacţie şi execuţie, îndemânarea specifică, detenta.

V9 – Ocupă „colţul” în pătrat

Modalitate de organizare: într-un pătrat cu latura de 6m sunt postaţi 4 elevi, câte unul în fiecare colţ,
delimitat de jalon; un alt elev situat în centrul pătratului.
Modalitate de lucru: elevul din centru încearcă să ocupe colţul lăsat „descoperit” de către unul din cei
4 elevi, care încearcă să schimbe locurile între ei, la semnalul profesorului (sonor sau vizual). După 10
execuţii se socotesc reuşitele (1,2,4,5,etc.) şi se schimbă elevul din centru.
Jocul dezvoltă viteza de reacţie, execuţie pe spaţiu redus (îndemânare), atenţia şi concentrarea.

V10 – Rostogolirea mingii cu mâna şi conducerea cu piciorul

Modalitate de organizare: colectivul împărţit în 4 echipe alcătuite din 5-6 elevi, aşezaţi în coloană
înapoia liniei de plecare.
Modalitate de lucru: primul elev, din fiecare formaţie, la fluierul profesorului porneşte în viteză
rostogolind mingea cu mâna până la punctul de întoarcere, marcat cu jalon, ocoleşte jalonul, iar la
întoarcere mingea este condusă cu piciorul până la linia de start, fiind pasată următorului elev care repetă
traseul s.a.m.d.; echipa care termină prima traseul este declarată câştigătoare. În rostogolirea mingii
elevii folosesc palma , la fiecare 2-3 paşi, pentru a o dirija mai uşor. Spaţiul de alergare este de 20m., din
care 5m. marcaţi cu 2 jaloane reprezintă distanţa de la care, elevul va transmite mingea următorului
coechipier.
Ştafeta dezvoltă viteza de deplasare, îndemânarea specifică, echilibrul, capacitatea de mobilizare.

66
 V11 – Conducerea mingii

Modalitate de organizare: colectivul clasei împărţit în două grupe, mixte, numeric egale; fiecare
grupă este dispusă în linie pe două rânduri, băieţii înaintea fetelor, prima linie situată la 2-3m., de poartă,
distanţa dintre linii 2m.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului (sonor sau vizual) câte o subgrupă din fiecare echipă
(A- băieţi; B- fete) aleargă în viteză, din poziţii diferite, preia câte o minge aşezată în cercul de la centrul
terenului, o conduce înapoi, ocoleşte subgrupa rămasă pe poziţie revine lasă mingile şi aleargă în viteză
maximă pe poziţia iniţială; structura este reluată cu cealaltă subgrupă, avându-se grijă ca numărul de
execuţii al băieţilor să fie dublul execuţiilor fetelor.
Variantă: structura se realizează sub formă de concurs „cine ajunge primul la zece”.

V12 – Culege mingea

Modalitate de organizare: colectivul clasei este împărţit în două grupe, dispuse în linie pe două
rânduri, în dreptul porţilor; distribuţia elevilor în cadrul subgrupei este aleatorie şi mixtă, dar se va avea
în vedere ca raportul băieţi/fete din fiecare linie să fie acelaşi pentru ambele grupe (ex.: grupa A, linia I =
3băieţi/3fete; grupa B, linia I = 3băieţi/3fete.) În cercul de la centrul terenului se găsesc mai multe mingi
(cu una mai puţin decât numărul elevilor dintr-o linie).
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului câte o linie din fiecare grupă aleargă spre centrul
terenului, unde trebuie să intre în posesia unei mingi, care va fi scoasă din interiorul cercului, iar la fluier,
lasă mingile şi trec în formaţie; elevul care rămâne fără minge primeşte drept pedeapsă readucerea
mingilor în cerc.

V13 – Mingea la partener

Modalitate de organizare: colectivul împărţit pe perechi , dispuse în mod egal, pe liniile de fund ale
terenului; distanţa dintre parteneri este de 2-3m., elevul din faţă are mingea la picior.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului elevii cu mingea pleacă în conducere, partenerii îi susţin
(păstrând distanţa), la următorul semnal, elevii „calcă” mingea şi pleacă în alergare 3\4 până la centru şi
înapoi, mingile fiind preluate de parteneri, care le conduc până la centru şi înapoi, rolurile schimbându-se
la fiecare revenire.

V14 – Driblează şi „aruncă” mai departe

Modalitate de organizare: colectivul clasei este împărţit în 4 grupe a câte 5-6 elevi, dispuşi în
coloană, primii în dreptul semicercului de 6m., distanţa dintre parteneri fiind de 1m., ultimii din fiecare
grupă având câte o minge.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului elevii cu mingea pleacă în „slalom”(conducerea
mingii) printre parteneri, ajunge în faţă, culege mingea şi o pasează ultimului rămas – prin aruncare cu
două mâini, care reia structura; „ştafeta” încetează în momentul în care toate echipele au ajuns la capătul
terenului; câştigătoare este declarată formaţia care a terminat prima şi nu a făcut greşeli.

67
 V15 – Ocoleşte mingea
Modalitate de organizare: colectivul clasei împărţit în două grupe, dispuse în linie pe două rânduri,
în dreptul porţilor (2-3m), distanţa dintre linii 2m.; pe linia de centru, în dreptul fiecărui elev se află o
minge.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului, elevii din primele linii aleargă, ocolesc mingea (dacă
este posibil în acelaşi timp) şi revin în formaţie, schimbând locul cu cealaltă linie.

V16 – Aleargă şi schimbă colţul

Modalitate de organizare: colectivul clasei împărţit în 4 grupe, dispuse în cele patru colţuri ale
terenului; în dreptul fiecărei coloane sunt aşezate 3 mingi în triunghi (latura de 5m.).
Modalitate de lucru: la semnalul celui de-al doilea elev, din fiecare grupă, primii elevi aleargă în
viteză (3\4 - 4\4) cu schimbare de direcţie, în dreptul fiecărei mingi, după care, se deplasează la coada
şirului opus şi în continuare, până când execută toţi elevii .Structura se repetă de 4-5 ori, după fiecare
parcurgere schimbându-se poziţionarea grupelor şi direcţia de deplasare.

V17 – Ţine mingea

Modalitate de organizare: colectivul clasei împărţit în două grupe, dispuse în linie pe două rânduri,
în dreptul porţilor; la mijlocul terenului sunt dispuse un număr de mingi egal cu numărul elevilor din
două linii.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului primele două linii aleargă în viteză (3\4 – 4\4) până în
dreptul mingilor, le apucă între glezne (fiecare elev o minge) şi se deplasează prin uşoare sărituri înapoi;
lasă mingile în dreptul partenerilor, care execută acelaşi lucru spre centru şi se întorc în viteză ( 4\4)
Variantă: structura poate fi realizată şi sub formă de „ştafetă”, dar se va avea grijă ca formaţiile să fie
echilibrate din punct de vedere valoric şi al raportului băieţi\fete.

V18 – Ocoleşte, aleargă şi pasează

Modalitate de organizare: colectivul clasei este împărţit în 3 grupe numeric egale (proporţii egale
băieţi\fete), dispuse în coloană câte unul, primii în dreptul semicercului de la 6m. La o distanţă de 2m. în
dreptul fiecărei coloane, din 0,5 în 0,5m sunt aşezate câte 5 jaloane; după ultimul la 2m distanţă se
găseşte câte o minge de fotbal, iar pe linia imaginară trasată în dreptul celuilalt semicerc de 6m. sunt
poziţionaţi 3 elevi (în dreptul celor 3 coloane).
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului primii din fiecare coloană aleargă, ocolesc jaloanele,
continuă alergarea, preiau mingea, o conduc şi o pasează partenerilor, care execută acelaşi traseu în sens
invers. Structura se termină atunci când primii executanţi ajung în capul coloanei; „ştafeta” este repetată
de cel puţin 3 ori.

68
 V19 – „Măgăruşul”, „4 conta 1” sau „5 conta 2”

Modalitate de organizare: colectivul clasei împărţit în grupe de câte 5 fete / 7 băieţi; pe suprafaţa
terenului de handbal/baschet se delimitează 4-5 pătrate cu latura de 6-8m. (pentru suprafeţele de lucru
pentru fete se mai delimitează câte un pătrat care are vârfurile la jumătatea primului pătrat – în interiorul
cărora se plasează elevele care urmează să intercepteze mingile)
Modalitate de lucru: elevii\eleva din centru încearcă să intercepteze mingea, iar în momentul în care
acest lucru se realizează, ia locul celui de la care a interceptat mingea; pentru fete se stabileşte ordinea în
care vor trece la mijloc (1-2-3-3-5).
Variantă: se stabileşte un timp de „staţionare” (1 minut), pentru elevi\eleve (grupe de lucru - 2), timp
în care se contabilizează numărul interceptărilor; în final se stabileşte câştigătorul şi perdantul, la nivelul
fiecărei grupe.

V20 – „Mingea la căpitan”

Modalitate de organizare: colectivul clasei este împărţit în 4 echipe egale ca număr, repartizate câte
două, pe cele două jumătăţi ale terenului, dispuşi alternativ pe un cerc, cu raza de 6-8m. La centrul
cercului sunt poziţionaţi „căpitanii” echipelor, spate în spate, cu câte o minge la picior.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului (vizual sau sonor) „căpitanii” pasează (pasa cu
latul)coechipierilor, deplasându-se amândoi spre stânga\dreapta, prin întoarceri succesive; numărul
repetărilor se stabileşte în funcţie de valoarea „căpitanilor”. Câştigătoare este declarată echipa care
termină prima numărul repetărilor; în cazul fetelor transmiterea mingii fără preluare „din prima” este mai
dificilă, motiv pentru care pot efectua şi o preluare.
Variantă: elevii stau în semicerc, cu raza de6-8m.; se numesc 3-4 „căpitani” (din rândul acestora
putând face parte şi profesorul),care pasează e rând cu fiecare elev, preia mingea cu talpa şi o pasează
înapoi, structura realizându-se sub formă de concurs.

V21 – „Suveică simplă”

Modalitate de organizare: colectivul clasei se împarte pe mai multe grupe, dispuse pe două coloane,
faţă în faţă, la distanţă de 10-15m., unul din elevi cu mingea la picior.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului, elevul cu minge pleacă în conducere şi pasează (de la
un marcaj stabilit anterior) partenerului din celălalt şir; mijlocul este foarte util când se realizează sub
formă de concurs, învingătorii fiind declaraţi cei care au terminat primii schimbul de coloane; pentru
motivare „ştafeta” se repetă de cel puţin 3 ori.
Variantă: după pasarea mingii elevii se deplasează la coada propriului şir.

69
 V22 – Urmărirea mingilor

Modalitate de organizare: colectivul clasei este împărţit în două grupe, dispuse pe circumferinţa a
două cercuri, cu diametrul de 15-18m.; fiecare formaţie primeşte câte două mingi, care sunt poziţionate
la elevi aşezaţi diametral.
Modalitate de lucru: la semnalul profesorului, începe pasarea mingilor (transmiterea poate fi realizată
atât cu piciorul cât şi cu mâinile), transmise din elev în elev, în acelaşi sens. Dacă la un moment dat, unul
din elevi primeşte o pasă înainte ca cea pe care a primit-o anterior să fi fost pasară, jocul se opreşte şi cel
în cauză acumulează un punct de penalitate; jocul se reia, însă pasarea mingilor se va face în celălalt
sens. După 10-15 reluări, sunt stabiliţi câştigătorii\câştigătorul, aceştia fiind elevii\elevul cu cele mai
puţine puncte de penalitate. Jocul urmăreşte dezvoltarea vitezei de reacţie şi execuţie, a îndemânării
specifice, a vederii periferice.

V23 – Alergători conta recuperatori

Modalitate de organizare: colectivul clasei este împărţit în două grupe (A - B) de 12-13 elevi, pe
terenul de handbal\baschet; la mijlocul spaţiului de lucru se aşează o poartă mobilă (dimensiuni:
1,05x1,5m.); locul echipelor se stabileşte prin tragere la sorţi - „recuperatorii” (A) – ocupând poziţiile
cele mai variate, chiar în afara spaţiului de lucru, în timp ce „alergătorii” (B)– se dispun în linie pe un
singur rând, pe direcţia porţii, la distanţă de 10-12m.
Modalitate de lucru: primul elev din grupa B, degajează puternic mingea, cât mai departe de poartă,
apoi aleargă în viteză (tempo maximal 4\4) pe un traseu prestabilit (20-22m. traiectorie dreaptă) şi revine
la coada formaţiei; în acest timp elevii din grupa A, recuperează mingea şi prin pase cu piciorul caută să
o introducă în timpul cel mai scurt în poartă. Dacă mingea este introdusă în poartă înainte ca
„alergătorul” să ajungă în formaţie, echipa A – recuperatorii – câştigă un punct; în cazul în care
alergătorul ajunge înainte ca echipa A să fi introdus mingea în poartă, punctul este adjudecat de echipa B
– alergătorii. După ce ultimul elev din grupa B („alergătorii”) şi-a terminat traseul, rolurile se inversează,
în final adunându-se punctele fiecărei echipe.
Jocul dezvoltă viteza sub toate formele de manifestare, îndemânarea specifică, atenţia individuală şi
colectivă.

70
 B. Calitate motrică: îndemânare – (cod Î1 - Î10)

Î1 – Conducerea mingii alternativ, cu ambele picioare, cu şiretul (interior, exterior) şi cu latul; lovirea
ei cu călcâiul şi schimbarea direcţiei de conducere.

Î2 – Din ghemuit, aruncarea uşoară a mingii, cu ambele mâini, în sus, ridicarea rapidă, preluarea
acesteia şi menţinerea ei în aer prin lovituri repetate cu piciorul, genunchiul, capul; exerciţiul se
realizează pe loc şi din deplasare.

Î3 – Conducerea mingii în alergare uşoară, schimbare bruscă de direcţie, revenire în alergare uşoară;
ciclul se repetă de 6-8 ori atât pe partea stângă cât şi pe partea dreaptă.

Î4 – Fiecare elev conduce mingea, pe o suprafaţă limitată (10x5m.) şi încearcă să evite colegii pe care
îi întâlneşte; elevii care lovesc partenerii părăsesc jocul şi formează o altă grupă.

Î5 – Pe perechi, faţă în faţă, la distanţă de 10-12m., elevii execută pase directe cu latul piciorului stâng
şi alternativ cu latul piciorului drept; după fiecare lovire a mingii se fac 2-3 paşi înainte; distanţa se
măreşte în momentul în care elevii s-au apropiat la 2-3m. Fetele pasează mingea după o prealabilă
preluare.

Î6 – Menţinerea mingii în aer prin lovituri cu piciorul şi capul, în doi, de pe loc, fetele şi din alergare
băieţii (viteza de lucru 1\4 – 2\4); la fete se admit şi preluările.

Î7 – În doi, depăşirea unui partener semiactiv, în dribling (se lucrează demixtat fete\băieţi); după
depăşire, mingea va fi „călcată” elevului semiactiv, iar unul din atacanţi va deveni la rândul lui apărător
semipasiv.

Î8 – Câte doi, la distanţă de 2-3m., faţă în faţă, unul din parteneri cu două mingi (una la picior şi una în
braţe) execută pas cu piciorul şi cu mâinile (aruncare de la margine) în acelaşi timp, colegului care
încearcă să preia şi să prindă mingile, fetele pe loc, băieţii din uşoară deplasare.

Î9 – Pe perechi, unul din elevi cu mingea, la semnalul partenerului execută conducerea mingii cu
schimbări de ritm, dar şi de direcţie; elevul va fi urmărit îndeaproape de partener, care nu va încerca
deposedarea; după 25-30 de secunde rolurile se schimbă.

Î10 – Individual, fiecare elev cu o minge execută rularea ei înapoi cu talpa, ridicarea de la sol cu vârful,
lovire peste cap, întoarcere rapidă, preluarea ei cu piciorul sau coapsa şi alergare uşoară; fetele ridică
mingea cu mâna, iar după lovirea cu piciorul urmează, lovirea mingii cu capul şi prinderea mingii.

71
 C. Calitate motrică: forţă

C. 1 – Procedeul „circuit” – mijloace specifice – Cod: F1 - F 2

F1- Circuit extensiv cu şi partener – băieţi – (7 staţii)

F1 Staţia 1 (braţe) – Din stând, faţă în faţă, transmiterea mingii, la distanţă medie (8-10m), prin
aruncare cu două mâini, de pe loc cu două mâini, de deasupra capului.

F1 Staţia 2 (abdomen) – Din stând depărtat, cu braţele întinse, mingea ţinută cu ambele mâini deasupra
capului – îndoirea trunchiului înainte – jos, cu aruncarea mingii înapoi, printre picioare, partenerului
situat la 5-6m distanţă; genunchii se menţin întinşi.

F1 Staţia 3 (spate) – Câte doi, spate în spate, pe genunchi, cu braţele întinse în sus, unul din parteneri
ţinând mingea în ambele mâini – îndoirea trunchiului înainte, o dată cu lăsarea şezutei pe călâie, apoi
revenire cu extensia trunchiului şi transmiterea mingii înapoi peste cap, partenerului; privirea însoţeşte în
permanenţă mingea.

F1 Staţia 4 (picioare) – Pe perechi, la distanţă de 3-4m., faţă în faţă, aruncarea mingii în sus de către
unul din parteneri, desprindere de la sol cu bătaie pe un picior şi prinderea ei pe o poziţie cât mai înaltă.

F1 Staţia 5 (abdomen) – Din stând, faţă în faţă, cu piciorul stâng înainte, trunchiul în extensie uşoară,
mingea ţinută cu ambele mâini pe frunte – aruncarea mingii înainte, prin aplecarea bruscă a trunchiului în
faţă; braţele nu contribuie cu nimic la aruncare, ele susţin doar mingea, aruncarea se face numai din
aplecarea bruscă înainte a trunchiului şi a capului.

F1 Staţia 6 (braţe) – Din culcat dorsal, unul în prelungirea celuilalt, braţele îndoite, mingea ţinută cu
ambele mâini la piept – aruncarea mingii în sus, prin întinderea bruscă a braţelor şi prinderea mingii in
cădere şi transmiterea partenerului de lucru.

F1 Staţia 7 (intercostal) – Câte doi, unul din parteneri culcat lateral (costal), braţele întinse în
prelungirea capului, mingea ţinută în ambele mâini, celălalt coleg îi sprijină picioarele, la nivelul
gleznelor, pentru a nu se ridica de la sol – ridicarea trunchiului prin îndoire laterală şi revenire în poziţia
iniţială; acelaşi, culcat pe cealaltă parte, după 15 secunde.

Timp de referinţă: 14 minute;

Durată circuit: 3,5 minute;
Număr repetări: 2x3,5 minute
Timp de lucru: 30 secunde;
Pauza între staţii (semiactivă): 30 secunde; total pauză: 6 minute;
Pauza între repetări: 1 minut.

72
 F2 - Circuit extensiv cu minge şi partener – băieţi – (7 staţii)

F2 Staţia 1 (braţe): Câte doi, stând depărtat, dispuşi lateral unul faţă de celălalt, cu mingea ţinută în
ambele mâini, braţele întinse oblic lateral sus (stânga) – coborârea braţelor în jos prin faţă şi ducerea lor
oblic lateral sus (dreapta) de unde mingea este culeasă de partener, care execută acelaşi traseu dus –
întors; mişcarea se execută ritmic dintr-o parte în alta, mingea fiind dusă prin faţa coapselor.

F2 Staţia 2 (abdomen): Câte doi, culcat dorsal, cu braţele în prelungirea capului, unul din parteneri cu
mingea prinsă între glezne – ducerea picioarelor întinse cu minge cu tot peste cap, până în dreptul
braţelor, de unde este luată cu mâinile de partener, care o duce la nivelul gleznelor şi în continuare ciclul
se repetă; braţele rămân tot timpul întinse.

F2 Staţia 3 (spate): Partenerii sunt aşezaţi faţă în faţă, cu picioarele depărtate, mingea ţinută de unul
din elevi, cu ambele mâini deasupra capului – îndoirea trunchiului înainte–jos concomitent cu partenerul
fără minge, care preia mingea, execută extensia trunchiului şi continuă transmiterea mingii.

F2 Staţia 4 (picioare): Câte doi, faţă în faţă, la distanţă de 3-4m., unul din parteneri aşezat, celălalt cu
mingea în ambele mâini – bătaia mingii în pământ, cu putere, ridicare rapidă şi prindere în aer.

F2 Staţia 5 (intercostali): Câte doi, spate în spate la un pas distanţă, aşezat, cu picioarele depărtate,
unul din parteneri ţinând mingea cu ambele mâini sprijinite pe sol între picioare – partenerul cu mingea
răsuceşte trunchiul spre stânga, ducând braţele înapoi pentru a preda mingea celuilalt, care se răsuceşte
spre dreapta pentru a prelua mingea, răsucirea trunchiului în partea opusă şi predarea mingii; la a doua
serie se schimbă sensul.

F2 Staţia 6 (braţe): Câte doi, faţă în faţă, pe genunchi, cu şezuta pe călcâie, unul din parteneri cu
trunchiul îndoit înainte, fruntea sprijinită pe sol, braţele întinse înapoi, mingea sprijinită pe palme –
aruncarea mingii înainte, peste cap, prin îndoirea bruscă a braţelor, cu coatele în afară, partenerul prinde
mingea şi continuă ciclul.

F2 Staţia 7 (picioare): Câte doi, unul din parteneri culcat dorsal, picioarele întinse ridicate la 45º, cu
mingea ţinută între glezne, celălalt elev stând ,al un metru – îndoirea picioarelor cu apropierea mingii de
şezută, apoi aruncarea mingii înainte-sus, prin întinderea bruscă a gambelor în prelungirea coapselor;
după 15 secunde rolurile se schimbă.

Timp de referinţă: 14 minute

Durată circuit: 3,5 minute;
Număr repetări: 2x3,5 minute; total timp de lucru: 7 minute
Timp de lucru: 30 secunde;
Pauza între staţii (semiactivă): 30 secunde; total pauză: 6 minute;
Pauza între repetări: 1 minut.

73
 F3 - Circuit extensiv cu minge şi partener –fete– (7 staţii)

F3 Staţia 1 (abdomen): Câte două, pe genunchi, una din partenere cu braţele la spate, mingea sprijinită
pe ambele palme – aruncarea mingii înainte peste cap, prin îndoirea bruscă a trunchiului înainte şi
îndoirea braţelor, mâinile alunecând de-a lungul spatelui, colega prinde mingea si continuă.

F3 Staţia 2 (spate): Câte două, spate în spate, aşezat depărtat, la 1m. distanţă, braţele sus, una din
partenere ţinând mingea cu ambele mâini – îndoirea trunchiului înainte urmată de extensie cu predarea
mingii partenerului care execută acelaşi lucru.

F3 Staţia 3 (braţe): Câte două, spate în spate, la distanţă de 6-8m., stând cu un picior înainte, uşor
îndoit din genunchi, mingea ţinută cu ambele mâini la piept – aruncarea mingii înapoi peste cap, prin
întinderea bruscă a braţelor, o dată cu o mică extensie, în regiunea omoplaţilor şi întinderea piciorului din
faţă.

F3 Staţia 4 (picioare): Câte două, una din partenere culcată dorsal, braţele întinse de-a lungul corpului,
cu palmele pe sol, mingea ţinută între glezne, cealaltă stând – îndoirea genunchilor la piept, apoi
aruncarea mingii prin întinderea bruscă a picioarelor înainte; după 10 secunde rolurile se schimbă.

F3 Staţia 5 (spate): Câte două, culcat facial, faţă în faţă, una din partenere cu braţele îndoite, coatele în
afară ţine cu ambele mâini mingea pe sol, în faţa capului – extensia trunchiului odată cu ridicarea mingii
de pe sol şi aruncarea ei înainte, prin întinderea bruscă a braţelor.

F3 Staţia 6 (braţe): Câte două, faţă în faţă, la distanţă de 5-6m., una din partenere cu mingea ţinută în
ambele mâini, la spate – îndoirea trunchiului în faţă şi aruncarea mingii înainte prin îndoirea braţelor şi
alunecarea mâinilor de-a lungul spatelui; aruncarea poate fi ajutată prin ridicarea bruscă pe vârfuri în
momentul aplecării trunchiului şi a îndoirii braţelor.

F3 Staţia 7 (braţe): Câte două, stând depărtat, spate în spate, la un pas distanţă, braţele întinse, una din
partenere ţinând mingea cu ambele mâini – îndoirea trunchiului înainte – jos şi transmiterea mingii
printre picioare partenerului, apoi îndreptarea trunchiului şi extensia trunchiului cu preluarea mingii sus;
la a doua repetare se schimbă sensul de lucru.

Timp de referinţă: 14 minute

Durată circuit: 2 minute;
Număr repetări: 2x2 minute
Timp de lucru: 20 secunde; total timp de lucru: 5 minute
Pauza între staţii (semiactivă): 40 secunde; total pauză: 8 minute;
Pauza între repetări: 1 minut.

74
 F4 - Circuit extensiv cu minge şi partener –mixt– (7 staţii)

F4 Staţia 1 (picioare): Poziţia iniţială – pe perechi, unul din parteneri atârnat cu spatele la scara fixă,
cu mingea ţinută între glezne, celălalt stând, la 1,5-2m. de scară, în dreptul partenerului – aruncarea
mingii înainte, prin ridicarea bruscă a picioarelor întinse –băieţi; şi ridicarea genunchilor, la piept apoi
aruncarea mingii înainte, prin întinderea bruscă a picioarelor -fete.

F4 Staţia 2 (braţe): Poziţia iniţială – culcat facial, faţă în faţă, la distanţă de 4-5m., braţele întinse
înainte, mingea ţinută în ambele mâini – îndoirea braţelor cu ducerea mingii la ceafă şi revenire bruscă,
cu aruncarea mingii la partener.

F4 Staţia 3 (abdomen): Poziţia iniţială – pe perechi, unul din parteneri culcat dorsal, cu picioarele
îndoite la 45 0, tălpile pe sol, celălalt în poziţia stând, la 1-1,5m., cu mingea ţinută în ambele mâini, la
nivelul abdomenului – ridicarea trunchiului şi lovirea mingii oferite de partener, cu capul.

F4 Staţia 4 (picioare): Poziţia iniţială – pe perechi, unul din partener culcat dorsal, cu picioarele
îndoite, genunchii la piept, celălalt cu mingea ţinută în ambele palme, trece în sprijin facial, cu mingea pe
tălpile partenerului – întinderea şi îndoirea picioarelor (fete) dublată de îndoirea şi întinderea braţelor,
colegului, în sprijin (băieţi).

F4 Staţia 5 (spate): Poziţia iniţială – pe perechi, unul din parteneri culcat facial, braţele în prelungirea
trunchiului, cu mingea ţinută în ambele mâini, celălalt în stând, la 1,5-2m. – extensia trunchiului cu
pasarea mingii la partener, care oferă mingea pe jos.

F4 Staţia 6 (intercostali): Poziţia iniţială – pe perechi, dispuşi lateral, la 1-1,2m., stând pe genunchiul
piciorului din interior celălalt întins lateral, sprijinit pe vârf, braţele sus, unul din parteneri având mingea
în mâini – îndoirea trunchiului spre interior şi transmiterea mingii, revenire şi îndoirea trunchiului în
partea opusă; exerciţiul continuă ritmic, cu transmiterea mingii de la unul la altul.

F4 Staţia (abdomen): Poziţia iniţială – pe perechi, culcat dorsal, picioarele depărtate, cu priză la
nivelul gleznelor, unul din parteneri cu braţele îndoite la nivelul pieptului ţin mingea – ridicarea
trunchiului la orizontală cu braţele întinse către partener care preia, cu priză inversă, coboară trunchiul şi
continuă; exerciţiul poate fi executat şi cu picioarele îndoite.

Timp de referinţă: 14 minute

Durată circuit: 2 minute fete\ 3,5 minute băieţi;
Număr repetări: 2
Timp de lucru: tratare diferenţiată:20 sec. fete\ 30 sec. băieţi;
Pauza între staţii (semiactivă): 40 sec. fete\ 30 sec. băieţi;
Pauza între repetări: 1 minut.

75
 F5 - Circuit extensiv -mixt - (7 staţii)

F5 Staţia 1 (abdomen): Din culcat dorsal, cu braţele întinse în prelungirea capului, mingea ţinută cu
ambele mâini pe sol – ridicarea trunchiului la verticală, cu mingea deasupra capului şi revenire încet în
poziţia iniţială.

F5 Staţia 2 (braţe): Din stând depărtat, cu braţele întinse , la spate jos, mingea ţinută cu ambele mâini
– aplecarea trunchiului înainte cu ridicarea braţelor întinse înapoi – sus, la verticală şi revenire în poziţia
de plecare.

F5 Staţia 3 (spate): Din stând depărtat, braţele sus, mingea ţinută cu ambele mâini – îndoirea
trunchiului înainte – jos cu ducerea mingii înapoi printre picioare şi revenire în poziţia iniţială.

F5 Staţia 4 (picioare): Din aşezat, genunchii uşor îndoiţi, palmele sprijinite lateral pe sol, mingea
prinsă între glezne – aruncarea mingii în sus prin întinderea bruscă a picioarelor şi prinderea ei în cădere
cu ambele mâini.

F5 Staţia 5 (abdomen): Din culcat dorsal, cu sprijin pe coate, palmele la nivelul bazinului, mingea
ţinută între glezne – ridicarea picioarelor de la sol, sub un unghi de 450, cu descrierea unor numere
(1,2,3,4...etc.).

F5 Staţia 6 (intercostali): Din culcat costal (ventral), priză la nivelul gleznelor, braţele întinse deasupra
capului, mingea în mâini – îndoirea alternativă a trunchiului în jos şi în sus.

F5 Staţia 7 (picioare): Din culcat dorsal, braţele întinse, pe lângă corp, cu palmele în pronaţie, mingea
ţinută între glezne, la sol – ridicarea mingii cu picioarele îndoite, apoi întinderea picioarelor la verticală
şi revenire în poziţia iniţială încet, cu picioarele întinse.

Timp de referinţă: 14 minute

Durată circuit: 2 minute fete\ 3,5 minute băieţi;
Număr repetări: 2
Timp de lucru: tratare diferenţiată:20 sec. fete\ 30 sec. băieţi;
Pauza între staţii (semiactivă): 40 sec. fete\ 30 sec. băieţi;
Pauza între repetări: 1 minut.

76
 F6 - Circuit extensiv -mixt - (7 staţii)

F6 Staţia 1 (braţe): Poziţia iniţială - sprijin facial, cu palmele pe minge – îndoirea şi întinderea
braţelor.

F6 Staţia 2 (abdomen): Poziţia iniţială - culcat dorsal, cu braţele întinse, pe lângă coapse, mingea pe
sol, prinsă între glezne – ridicarea mingii cu picioarele la verticală şi revenire încet în poziţia iniţială;
variantă: ducerea picioarelor întinse peste cap, până când mingea atinge solul, revenire încet, în poziţia
iniţială.

F6 Staţia 3 (spate): Poziţia iniţială - pe genunchi, mingea ţinută cu ambele mâini, la înălţimea
pieptului, coatele îndreptate in jos – extensia trunchiului, o dată cu întinderea braţelor în sus – înapoi şi
ridicarea şezutei de pe călcâie, revenire în poziţia iniţială.

F6 Staţia 4 (picioare): Poziţia iniţială – culcat facial, braţele întinse lateral, cu palmele în pronaţie,
mingea pe sol ţinută între glezne – îndoirea gambelor pe coapse, apropiind mingea de şezută şi revenire
în poziţia iniţială.

F6 Staţia 5 (intercostali): Poziţia iniţială – culcat dorsal, braţele întinse lateral, palmele în pronaţie,
mingea pe sol, ţinută între glezne – ridicarea picioarelor întinse la verticală, apoi balansarea picioarelor
alternativ spre stânga-dreapta, pană la sol; în timpul balansării într-o parte şi alta, picioarele formează cu
trunchiul tot timpul un unghi de 900.

F6 Staţia 6 (abdomen): Poziţia iniţială – aşezat, cu trunchiul uşor înclinat pe spate, braţele oblic
înainte sus, genunchii îndoiţi, mingea ţinută între glezne, pe sol – ridicarea mingii şi mişcarea picioarelor
din genunchi înainte-sus, înapoi-jos, astfel încât mingea să descrie un cerc, în plan sagital.

F6 Staţia 7 (picioare): Poziţia iniţială – culcat dorsal, braţele pe lângă corp, palmele în pronaţie,
mingea ţinută între glezne – îndoirea genunchilor, ridicând puţin mingea şi apropiind-o de şezută, apoi
revenire în poziţia iniţială.

Timp de referinţă: 14 minute

Durată circuit: 2 minute fete\ 3,5 minute băieţi;
Număr repetări: 2
Timp de lucru: tratare diferenţiată:20 sec. fete\ 30 sec. băieţi;
Pauza între staţii (semiactivă): 40 sec. fete\ 30 sec. băieţi;
Pauza între repetări: 1 minut.

77
 F7 - Circuit extensiv -mixt – scară, bancă, ladă (7 staţii)

F7 Staţia 1 (abdomen): Poziţia iniţială – aşezat cu faţa la scara de gimnastică, picioarele întinse, fixate
la scară, mingea ţinută cu ambele mâini, la piept – coborârea trunchiului cel puţin la nivelul băncii şi
revenire; variantă – acelaşi exerciţiu, din aceiaşi poziţie, mingea ţinută cu braţele întinse deasupra
capului.

F7 Staţia 2 (picioare): Poziţia iniţială – atârnat la scara fixă, mingea ţinută între glezne – ridicarea
genunchilor spre piept şi revenire.

F7 Staţia 3 (braţe): Poziţia iniţială – sprijin facial, fiecare palmă sprijinindu-se pe câte o minge –
îndoirea şi întinderea braţelor sub un unghi mai mic de 900.

F7 Staţia 4 (spate): Poziţia iniţială – sprijin facial cu bazinul pe lada de gimnastică, picioarele asigură
priza la nivelul scării fixe, braţele întinse în prelungirea trunchiului, mingea ţinută în ambele mâini –
extensia trunchiului şi revenire.

F7 Staţia 5 (picioare, partea posterioară): Poziţia iniţială – sprijin facial, cu bazinul pe banca de
gimnastică, braţele uşor îndoite, sprijinite cu palmele pe sol, mingea ţinută între glezne – îndoirea
gambelor pe coapse, apropiind mingea de şezută şi revenire în poziţia iniţială.

F7 Staţia 6 (abdomen): Poziţia iniţială – culcat dorsal pe lada de gimnastică (dispusă transversal faţă
de scara fixă), apucat cu mâinile de scara fixă, din prelungirea trunchiului, mingea ţinută între glezne –
ridicarea picioarelor până când mingea atinge mâinile şi revenire.

F7 Staţia 7 (braţe): Poziţia iniţială – pe genunchi, trunchiul aplecat în faţă, braţele înainte, palmele
sprijinite pe minge – arcuiri în articulaţia umerilor prin ridicări şi coborâri ale trunchiului; variantă –
aceiaşi poziţie iniţială – arcuiri în articulaţia umerilor.

Timp de referinţă: 14 minute

Durată circuit: 2 minute fete\ 3,5 minute băieţi;
Număr repetări: 2
Timp de lucru: tratare diferenţiată:20 sec. fete\ 30 sec. băieţi;
Pauza între staţii (semiactivă): 40 sec. fete\ 30 sec. băieţi;
Pauza între repetări: 1 minut.

78
 F8 - Circuit extensiv -mixt - (7 staţii)

F8 Staţia 1 (braţe): Poziţia iniţială – stând depărtat, braţele întinse, mingea ţinută în palme – ridicarea
mingii sprijinită pe palma stângă, oblic lateral sus, revenire şi trecerea în partea dreaptă oblic lateral sus;
o palmă sprijină mingea jos, deasupra, mişcarea de translaţie fiind ritmică.

F8 Staţia 2 (spate): Poziţia iniţială – pe genunchi, mingea în ambele mâini sprijinită pe genunchi –
extensia trunchiului cu întinderea piciorului stâng înapoi, sprijinit cu vârful pe sol şi ridicarea mingii
deasupra capului; revenire în poziţia iniţială şi acelaşi cu piciorul drept.

F8 Staţia 3 (abdomen): Poziţia iniţială – culcat dorsal, mingea ţinută între glezne – ridicarea
trunchiului la verticală, o dată cu ridicarea picioarelor întinse, la 45 0 băieţii şi îndoirea gambelor pe
coapse fete, revenire în poziţia iniţială.

F8 Staţia 4 (picioare): Poziţia iniţială – culcat dorsal, cu palmele în pronaţie, mingea ţinută între
glezne, pe sol – îndoirea genunchilor trăgând mingea spre şezută, apoi întinderea gambelor în prelungirea
coapselor, revenire pe acelaşi traseu în poziţia iniţială; variantă – din aceiaşi poziţie, acelaşi exerciţiu, dar
cu revenirea picioarelor întinse pe sol, în poziţia iniţială.

F8 Staţia 5 (intercostali): Poziţia iniţială – sprijin lateral, cu mingea pe şold, ţinută cu o palmă –
coborârea şi ridicarea şoldurilor.

F8 Staţia 6 (abdomen): Poziţia iniţială – culcat dorsal pe lada de gimnastică (dispusă transversal faţă
de scara fixă), palmele apucă şipca scării din prelungirea trunchiului, mingea ţinută între glezne – rotarea
picioarelor întinse, în plan vertical şi descrierea unor cercuri de mărimi diferite.

F8 Staţia 7 (picioare): Poziţia iniţială – culcat dorsal, cu palmele pe sol, mingea ţinută între glezne –
ridicarea picioarelor întinse la 450 şi revenire în poziţia iniţială.

Timp de referinţă: 14 minute

Durată circuit: 2 minute fete\ 3,5 minute băieţi;
Număr repetări: 2
Timp de lucru: tratare diferenţiată:20 sec. fete\ 30 sec. băieţi;
Pauza între staţii (semiactivă): 40 sec. fete\ 30 sec. băieţi;
Pauza între repetări: 1 minut.

79
 C. 2 Procedeul contracţiilor izometrice (C.I.)– mijloace specifice

C. 2.1 „Exerciţii” izometrice, cu mingea de fotbal - individuale

Cod: C.1 I.1 – C.1I.10

C.1I.1 – Poziţia iniţială – stând, uşor depărtat, piciorul stâng îndoit din genunchi şi cu o talpă înainte, la
distanţă de 0,6–0,8m. faţă de perete\scara fixă, braţele înainte, palmele la piept, ţin mingea – cădere
înainte şi trecere în sprijin oblic înainte, cu braţele întinse, ce împing puternic mingea; variantă: acelaşi
exerciţiu, numai că mişcarea de contracţie a braţelor este dublată de rularea lentă, pe pingea, cu tensiune
pe sol (9-12 sec.)

C.1I.2 – Poziţia iniţială – stând, uşor depărtat, la 0,6-0,8m., de scara fixă, braţele îndoite, palmele în
dreptul frunţii, sprijină mingea – trecere în sprijin oblic înainte, cu fruntea pe minge, presând cu putere
mingea pe scară (9-12 sec.)

C.1I.3 – Poziţia iniţială – culcat dorsal, cu mingea pe abdomen – trecere lentă în sprijin dorsal, fără a
scăpa mingea de pe abdomen şi menţinerea poziţiei (9-12 sec.)

C.1I.4 – Poziţia iniţială – aşezat, cu spatele la scara fixă, palmele apucă una din scările de jos (1-3, în
funcţie de particularităţi), mingea prinsă între glezne – trecere în sprijin oblic înapoi, cu extensie amplă a
trunchiului, bărbia mult pe spate (9-12 sec.)

C.1I.5 – Poziţia iniţială – stând, lateral faţă de scara fixă, palma braţului opus ţine mingea, la nivelul
coapsei – trecere în sprijin oblic lateral, cu braţul de contact semiflexat, pe antebraţ (9-12 sec.)

C.1I.6 – Poziţia iniţială – culcat dorsal, picioarele pe minge – trecere în sprijin dorsal, pe
coate\antebraţe şi minge (9-12 sec.)

C.1I.7 – Poziţia iniţială – culcat facial, braţele îndoite, palmele la nivelul umerilor aşezate pe minge –
trecere în sprijin facial, cu îndreptarea braţelor şi menţinere (9-12 sec.)

C.1I.8 – Poziţia iniţială – culcat dorsal, braţele în prelungirea trunchiului, palmele apucă şipca de jos a
scării fixe, picioarele prind mingea între glezne – ridicarea lentă a picioarelor oblic înainte, până la 450 şi
menţinere (9-12 sec.); variantă: culcat dorsal, braţele pe lângă corp, sprijin pe coate cu palmele în
pronaţie pe sol – ridicarea picioarelor oblic înainte 450- 60 0.

C.1I.9 – Poziţia iniţială – culcat facial, braţele în prelungirea trunchiului, palmele apucă şipca de jos a
scării fixe, gleznele susţin mingea – ridicarea lentă a picioarelor oblic înapoi (300) şi menţinerea poziţiei
(9-12 sec.)

C.1I.10 – Poziţia iniţială – atârnat, cu spatele la scara fixă, priză de sus, picioarele susţin mingea, la
nivelul gleznelor – băieţi, şi la nivelul genunchilor – fete – ridicarea lentă a picioarelor (băieţi), până la
450 - 90 0 şi îndoirea picioarelor la 900 (fete), cu menţinerea poziţiei (9-12 sec.)

80
 C. 2.2 „ Exerciţii” izometrice, cu mingea de fotbal – cu partener – pe loc
Cod: C.2I.1 – C.2I.11

C.2I.1 – Poziţia iniţială – pe perechi, stând uşor depărtat, faţă în faţă, palmele apucă mingea la nivelul
pieptului, cu priză inversă – tragerea simultană a mingii, cu încercarea de intrare în posesie.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec.

C.2I.2 – Poziţia iniţială – pe perechi, stând, faţă în faţă, braţele îndoite, palmele susţin mingea la
nivelul frunţii – împingere simultană cu încercarea de dezechilibrare a partenerului.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec.

C.2I.3 – Poziţia iniţială – pe perechi, culcat dorsal braţele îndoite, pe lângă trunchi, palmele în
supinaţie, pe sol, picioarele îndoite (între coapse şi gambe 90 0) susţin cu tălpile mingea – împingerea
simultană a mingii, cu menţinerea cât mai aproape de axul vertical.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec.

C.2I.4 – Poziţia iniţială – pe perechi, ghemuit, faţă în faţă, braţele semiflexate susţin mingea la nivelul
pieptului – împingerea simultană în braţe, cu menţinerea mingii cât mai aproape de axul vertical şi
menţinere.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec

C.2I.5 – Poziţia iniţială – pe perechi, unul din parteneri culcat dorsal, braţele sus, palmele ţin mingea,
celălalt stând depărtat, încalecă partenerul, la nivelul trunchiului şi aşează picioarele în dreptul axilelor,
palmele apucă mingea, cu priză inversă – tracţiune simultană, fără modificarea poziţiei trunchiului.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec.

C.2I.6 – Poziţia iniţială – pe perechi, unul din parteneri culcat dorsal, braţele sus, cu palmele în
supinaţie ţin mingea, celălalt în sprijin facial, braţele întinse, palmele în supinaţie, aşezate pe mingea
ţinută de partener – împingerea simultană a mingii, fără modificarea poziţiei iniţiale.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec.

C.2I.7 – Poziţia iniţială – pe perechi, culcat facial, faţă în faţă, braţele în prelungirea trunchiului,
palmele apucă mingea cu priză inversă – tracţiune simultană, cu menţinerea mingii cât mai aproape de
poziţia centrală.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec.

81
 C.2I.8 – Poziţia iniţială – pe perechi, unul din parteneri culcat facial, picioarele uşor depărtate, braţele
îndoite, palmele în pronaţie, aşezate pe minge, în dreptul pieptului, celălalt stând, la nivelul gleznelor –
elevul din poziţia stând, apucă gleznele partenerului şi îl ridică, moment în care acesta întinde braţele şi
menţine poziţia.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec.

C.2I.9 – Poziţia iniţială – pe perechi, unul din parteneri culcat dorsal, gleznele susţin mingea, braţele
îndoite, palmele la nivelul umerilor, în supinaţie, cu policele orientat spre frunte, celălalt în sprijin facial,
cu gleznele pe palmele partenerului şi braţele îndoite, palmele pe minge – întinderea simultană a braţelor
şi menţinerea poziţiei.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec.

C.2I.10 – Poziţia iniţială – pe perechi, aşezat, uşor depărtat, faţă în faţă, cu sprijin la nivelul tălpilor,
braţele întinse înainte susţin mingea, cu priză inversă – tracţiune simultană, cu trecere în sprijin oblic
înapoi şi menţinerea poziţiei.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec.

C.2I.11 – Poziţia iniţială – pe perechi, stând, faţă în faţă, braţele înainte, unul din parteneri ţine mingea
cu palmele, mişcare de adducţie, celălalt încearcă să depărteze, cu ajutorul palmelor braţele partenerului,
prin mişcare de abducţie, până când mingea cade.
Timp de contracţie: 9-12 sec.
Pauză: 60-90 sec.

C. 2. 3 „Exerciţii” izometrice, cu mingea de fotbal – cu partener – din deplasare

Cod: C.3I.1 – C.3I.6

C.3I.1 – Poziţia iniţială – pe perechi, unul înapoia celuilalt, la distanţă de 0,6-0,8m., partenerul din
spate cu braţele îndoite, palmele la nivelul pieptului, ţine mingea, celălalt trece în sprijin oblic înapoi –
întinderea braţelor şi deplasare cu opunere de rezistenţă, pe 10-12m.

C.3I.2 – Poziţia iniţială – pe perechi, sprijin lateral, la nivelul umerilor, mingea asigurând contactul
dintre parteneri (la nivelul umerilor) – împingere simultană, cu menţinerea mingii şi deplasare pe 10-
12m.

C.3I.3 – Poziţia iniţială – pe perechi, stând şold lângă şold, mingea fiind punctul de contact (la nivelul
şoldurilor) – împingere simultană cu menţinerea mingii pe poziţie şi deplasare pe 10-12m.

82
 C.3I.4 – Poziţia iniţială – pe perechi, stând faţă în faţă, unul din parteneri cu braţele îndoite, palmele la
piept ţine mingea, celălalt în sprijin facial, cu braţele îndoite, palmele pe minge – împingerea
partenerului din poziţia spijin facial, concomitent cu întinderea braţelor, pe o distanţă de 10-12m.

C.3I.5 – Poziţia iniţială – câte trei, dispuşi în linie, umăr lângă umăr, partenerul din centru, în sprijin
ghemuit, ţine mingea la nivelul gleznelor, ceilalţi doi îl apucă de sub axilă – ridicarea şi transportarea
partenerului, pe o distanţă de 10-12m.; după fiecare execuţie rolurile se schimbă.

C.3I.6 – Poziţia iniţială – câte trei, dispuşi în linie, umăr lângă umăr, partenerul din centru, pe
genunchi susţine mingea, la nivelul coapselor, ceilalţi doi îl apucă de sub axilă ridicarea şi transportarea
partenerului pe 10-12m.; după fiecare execuţie rolurile se schimbă.

C. 3 Procedeul contracţiilor pliometrice (C.P.)– mijloace specifice

C. 3. 1 Sărituri pliometrice - pe suprafaţă plată

cod: C.1P.1 – C.1P. 10

C.1P.1 Sărituri de pe un picior pe altul cu amortizare la nivelul gleznelor

Poziţia iniţială: stând, pe un singur picior, între două jaloane mici, aşezate la 0,90m., unul de celălalt
– sărituri de pe un picior pe altul, cu amortizare, la nivelul gleznelor; se sare pe piciorul drept lângă
jalonul drept şi pe piciorul stâng, lângă jalonul stâng.
Timp de lucru: 4x10 sărituri băieţii şi 2x10 sărituri fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C.1P.2 Sărituri laterale pe ambele picioare

Poziţia iniţială: stând, cu picioarele depărtate la lăţimea umerilor, la mijlocul distanţei dintre două
jaloane dispuse la 0,6-0,8m. – sărituri de pe două pe două picioare, împingându-se cu gleznele; pe timpul
exerciţiului distanţa dintre picioare trebuie menţinută şi să fie egală cu lăţimea umerilor.
Timp de lucru: 4x10 sărituri băieţii şi 2x10 sărituri fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C.1P.3 Sărituri verticale, cu ducerea genunchilor la piept

Poziţia iniţială: stând, cu picioarele depărtate la lăţimea umerilor; şoldurile nu deviază de la poziţia
iniţială – sărituri verticale, cu ridicarea genunchilor la piept, apucându-i, cu ambele mâini; aterizarea se
face în poziţie perfect verticală, fără nici o deviere.
Timp de lucru: 4x8 sărituri băieţii şi 2x8 sărituri fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

83
 C.1P.4 Salt vertical cu, călcâiele înapoi, atingând şezuta
Poziţia iniţială: stând, cu picioarele depărtate la lăţimea umerilor, braţele lateral – genunchii sunt
îndoiţi se efectuează săritura, lovind cu călcâiele şezuta, braţele se balansează în direcţie ascendentă;
mişcarea este rapidă, solicitând membrele de la genunchi în jos.
Timp de lucru: 4x10 sărituri băieţii şi 2x10 sărituri fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C.1P.5 Sărituri cu schimbarea picioarelor în aer prin pedalare

Poziţia iniţială: stând, cu picioarele mult depărtate în plan sagital (înainte-înapoi), piciorul din faţă
este îndoit până formează unghi drept între trunchi – coapsă şi coapsă – gambă – salt înainte, cu
schimbarea poziţiilor iniţiale ale picioarelor; în timpul mişcării piciorului din spate spre în faţă, se
încearcă flexarea genunchiului în aşa fel încât să atingă şezuta, se revine în poziţia iniţială şi se continuă.
Timp de lucru: 4x10 sărituri băieţii şi 2x10 sărituri fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C.1P.6 Salt vertical cu picioarele depărtate

Poziţia iniţială: stând, cu picioarele depărtate la lăţimea umerilor – salt vertical, cu ridicarea şi
depărtarea laterală a picioarelor, palmele încearcă să atingă vârfurile picioarelor, în timpul saltului, după
care se revine în poziţia iniţială; pe timpul săriturii picioarele trebuie să fie cât mai întinse;
Timp de lucru: 4x8 sărituri băieţii şi 2x8 sărituri fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C.1P.7 – Săritura în înălţime (plan vertical) braţ-picior opus

Poziţia iniţială: stând – săriturile se execută succesiv, cât mai înalt cu putinţă; forţa de impulsie a
piciorului de sprijin trebuie să fie cât mai puternică;
Distanţa de parcurs: 4x25m băieţi şi 2x25m fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C.P.8 – Sărituri înalte, cu extensia braţelor şi a picioarelor

Poziţia iniţială: sprijin ghemuit - sărituri înalte, cu extensia braţelor şi a picioarelor aterizare pe
poziţie viitoare, în sprijin ghemuit.
Distanţa de parcurs: 4x15m băieţi şi 2x15m fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C.1P.9 – Sărituri laterale

Poziţia iniţială: sprijin ghemuit – sărituri laterale stânga-dreapta; braţele în prelungirea trunchiului,
picioarele apropiate (poziţia se păstrează în aer), aterizare în poziţia iniţială.
Timp de lucru: 4x20 sec. băieţi; 2x20 sec. fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

84
 C.1P.10 – Sărituri în cercuri
Poziţia iniţială – stând – sărituri din cerc în cerc, alternativ stâng-drept-stâng; distanţa între cercuri
trebuie să fie de 1,5m., numărul maxim de cercuri fiind 12.; variante: drept-drept, stâng-stâng, drept-
drept; drept-stâng aterizare pe ambele picioare, drept-stâng, aterizare pe ambele picioare.
Distanţa de parcurs: 2x12 cercuri băieţi;2x6 cercuri fetele.
Pauză activă: alergare uşoară, până la poziţia de start.

C. 3. 2 Sărituri pliometrice - pe trepte

cod: C.2P.1 – C.2P. 4

C.2P.1 – Poziţia iniţială – stând, la baza treptelor (în număr de 20) – alergare din treaptă în treaptă, în
viteză maximă (tempo maximal 4\4); coborârea se face în alergare uşoară (tempo moderat 2\4).
Distanţa de parcurs: 4 serii băieţi; 2 serii fetele.
Pauză între repetări: 30 sec.

C.2P.2 – Poziţia iniţială – stând, la baza treptelor – sărituri din treaptă în treaptă (20), pe două
picioare, coborârea făcându-se la fel, un rol important avându-l mişcarea de impulsie a braţelor.
Distanţa de parcurs: 2 serii băieţi; 1 serii fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C.2P.3 – Poziţia iniţială – stând, la baza treptelor – alergare din două în două trepte (20) şi coborâre în
viteză maximă (tempo maximal 4\4); va exista un lucru energic între braţul opus piciorului oscilant.
Distanţa de parcurs: 4 serii băieţi; 2 serii fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.
C.2P.4 – Poziţia iniţială – stând, la baza treptelor – alergare dus-întors pe trepte (40), prin sărituri
succesive pe acelaşi picior; trebuie să existe o coordonare eficientă între mişcarea braţelor şi cea a
piciorului; variante: urcare pe piciorul drept – coborâre pe piciorul stâng, urcare pe piciorul stâng –
coborâre pe piciorul drept.
Distanţa de parcurs: 4 serii băieţi; 2 serii fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C. 3. 3 Sărituri pliometrice - la banca de gimnastică

cod: C.3P.1 – C.3P. 4

C.3P.1 – Poziţia iniţială – stând lateral, faţă de băncile de gimnastică – sărituri de o parte şi de alta a
băncilor de gimnastică (4 bănci puse cap la cap), cu impuls şi aterizare pe ambele picioare.
Distanţa de parcurs: 4 serii băieţi; 2 serii fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

85
 C.3P.2 – Poziţia iniţială – aşezat călare, pe banca de gimnastică – impulsie a picioarelor urmată de
săritură cu aterizare în stând cu picioarele semiflexate, pe bancă, săritură uşoară, cu picioarele depărtate
şi aşezare pe bancă, după care ciclul este reluat; se folosesc 4 bănci de gimnastică puse cap la cap.
Distanţa de parcurs: 4 serii băieţi; 2 serii fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C.3P.3 – Poziţia iniţială – stând lateral, faţă de băncile de gimnastică – impulsie a picioarelor şi
aterizare cu ele uşor flaxate, pe banca de gimnastică, urmată de săritură uşoară de partea cealaltă a băncii;
se folosesc 4 bănci de gimnastică puse cap la cap.
Distanţa de parcurs: 4 serii băieţi; 2 serii fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

C.3P.4 – Poziţia iniţială – stând lateral, faţă de băncile de gimnastică – sărituri laterale, de o parte şi
de alta a băncilor (4 bănci puse cap la cap), după modelul piciorul stâng pe partea stângă a băncii,
piciorul drept pe partea dreaptă a băncii; variantă: sărituri numai pe stângul la o trecere şi numai pe
dreptul la cealaltă trecere.
Distanţa de parcurs: 4 serii băieţi; 2 serii fetele.
Pauză totală între repetări: 30 sec.

D. Calitate motrică: rezistenţă

Procedeul „antrenementul cu\pe intervale” – mijloace specifice – Cod: R1 - R12

R1 – Formaţia de lucru – colectivul clasei împărţit în două grupe, la nivelul fiecărei grupe formându-
se 4 subgrupe, dispuse în colţurile unui pătrat cu latura de 10-15m., primul elev din capul coloanei cu
mingea la picior – pasă în dreapta (cu latul) şi alergare la coada şirului alăturat, preluarea mingii, de
către al doilea elev din formaţia opusă şi în continuare.
Timp de lucru: 4 repetări băieţii; 2 repetări fetele.
Pauză: 45-90 sec.

R2 – Formaţia de lucru – colectivul clasei împărţit în 4 grupe, dispuse în coloană câte unul înapoia
liniei care delimitează fundul terenului, primul elev cu mingea la picior – conducerea mingii printre 5
jaloane dispuse la 2m. distanţă, oprirea mingii, sărituri de pe două pe două picioare, peste 5 jaloane
(înălţimea jaloanelor: 0,2-0,4m.), alergare în tempo uniform moderat (2\4-3\4) – 80m (fracţionat – 20m.)
Timp de lucru: 4 repetări băieţii; 2 repetări fetele.
Ritmul respirator: inspiraţie pe 1-2 paşi (1-2 sec.), expiraţie pe 4-5 paşi (4-5 sec.)
Pauză: 45-90 sec.

86
 R3 – Poziţia iniţială – pe perechi, unul din parteneri stând pe linia de fund a terenului de handbal,
celălalt într-un cu raza de un metru, aşezat pe linia de margine în prelungirea semicercului de 9m., pe
linia de centru sunt aşezate 5 mingi, la distanţă de 0,5m. una de cealaltă – alergare până la prima minge,
pasă la partener, alergare, preluarea mingii, tras la poartă – revenire la a doua minge şi reluarea traseului;
structura se desfăşoară în paralel, pe cele două jumătăţi.
Timp de lucru: 4 repetări băieţii; 2 repetări fetele.
Pauză: 45-90 sec.

R4 – Poziţia iniţială – stând, la linia de centru, pe semicercul de 9m. sunt aşezate 6mingi, la distanţă
de 1m. între ele – la semnalul profesorului, alergare în tempo accelerat (4\4) până la prima minge – tras
la poartă, revenire la centru, alegare la a doua minge şi în continuare; structura se desfăşară la ambele
porţi.
Timp de lucru: 4 repetări băieţii; 2 repetări fetele.
Pauză: 45-90 sec.

R5 – Formaţia de lucru – pe perechi, unul înapoia celuilalt, partenerul din spate, cu mingea deasupra
capului (aruncare de la margine) – la semnalul profesorului, elevul din faţă pleacă în alergare accelerată
(tempo 4\4), după 3-4m., partenerul aruncă mingea cu putere, pe direcţia de alergare, preluare de către
elevul în alergare, conducere şi tras la portă –recuperare şi reluarea structurii în sens opus, cu inversarea
rolurilor; perechile sunt dispuse se toată lăţimea terenului.
Timp de lucru: 6 repetări băieţii; 3 repetări fetele.
Pauză: 45-90 sec.

R6 – Formaţia de lucru – pe perechi, dispuse pe toată suprafaţa terenului – pase, cu alternarea

distanţelor (max.:8m., min.: 1m.) şi schimbarea ritmului de lucru.
Timp de lucru: 4x1,5min.
Pauză: 45-90 sec.

R7 – Formaţia de lucru – pe perechi, dispuse pe toată suprafaţa terenului – menţinerea mingii în aer,
cu fruntea, la semnalul profesorului alergare în tempo accelerat (3\4-4\4), cu schimbarea permanentă a
direcţiei; variantă: menţinerea mingii, în aer cu piciorul, la semnal sărituri cu genunchii la piept.
Timp de lucru: 2x2min.
Pauză: 45-90 sec.

R8 – Formaţia de lucru – colectivul clasei împărţit în 4 grupe demixtate, a câte 8 elevi\eleve (2 grupe
băieţi:1-3; 2 grupe fete: 2-4.), dispuse în cele patru colţuri ale terenului de handbal – alergare în tempo
uniform moderat (2\4-34), grupele 1 şi 3 (băieţi), pe 150-200m., momentul final al grupelor coincide cu
lansarea gupelor 2 şi 4 (fete), pe 100m.; la fiecare reluare a alergări se schimbă conducătorul plutonului.
Timp de lucru: băieţii – 8x150-200m.; fete – 8x100m
Ritmul respirator: inspiraţie pe 1-2 paşi (1-2 sec.), expiraţie pe 4-5 paşi (4-5 sec.)
Pauză: 45-90 sec.

R9 –Formaţia de lucru– colectivul clasei împărţit în 4 echipe demixtate, dispuse pe jumătăţile

terenului de handbal (băieţi - fete) – joc cu temă – „pasarea mingii cu mâna\mâinile, şi deplasare e un
picior” – mingea este pasată numai din poziţie statică, contactul fizic nefiind permis, distanţa max. 1m.

87
(dacă acesta are loc mingea este repusă din locul „infracţiunii” de elevul care a fost atins); golul este
valabil numai prin lovire cu fruntea, din pasă, de la partener\adversar.
Timp de lucru: 3reprizex2min.
Pauză: 45-90 sec.

R10–Formaţia de lucru– colectivul clasei împărţit în 4 echipe demixtate, dispuse pe jumătăţile

terenului de handbal (băieţi - fete) – joc cu temă – „pasarea mingii fără preluare „din prima” şi alergare la
susţinere (pe direcţia mingii) – băieţi, cu preluare „din două atingeri” – fete – golul este valabil numai
dacă toţi elevii\elevele au depăşit linia care delimitează mijlocul terenului.
Timp de lucru: 3reprizex2min.
Pauză: 45-90 sec.

R11–Formaţia de lucru– colectivul clasei împărţit în 4 echipe demixtate, dispuse pe jumătăţile

terenului de handbal (băieţi - fete) – joc cu temă – „fotbal la 4 porţi” – câte două porţi pentru fiecare
echipă, dispuse pe diagonala terenului sau pe aceiaşi latură; variantă: acelaşi joc desfăşurat cu două
mingi.
Timp de lucru: 4reprizex2min.
Pauză: 45-90 sec.

R12–Formaţia de lucru– colectivul clasei împărţit în 4 echipe demixtate, dispuse pe jumătăţile terenului
de handbal (băieţi - fete) – joc cu temă – „pasarea mingii cu latul, din mână” – pasarea mingii se face
numai din poziţie statică, alergarea cu mingea în mână sau la picior fiind sancţionată cu reluarea jocului
de către echipa adversă, din locul „infracţiunii”.
Timp de lucru: 4reprizex2min.
Pauză: 45-90 sec.

88
89
 IV. 1 Măsurătorile antropometrice (greutate, înălţime, înălţime bust)
Grupa experiment

IV.1.1 Tabele centralizatoare cu parametri antropometrici (I. F. D.)

clasă – băieţi – fete

Grupa martor

IV.1.2 Tabele centralizatoare cu parametri antropometrici (I. F. D.)

clasă – băieţi – fete

Grupa experiment – grupa martor

IV.1.3 Tabele centralizatoare cu indicii tendinţelor centrale ale parametrilor

antropometrici (I.F.D.)
clasă – băieţi – fete

Grupa experiment – grupa martor

IV.1.4. Reprezentările grafice

90
 IV.1.1.1 Tabel centralizator cu parametri antropometrici (I. F. D.)

Grupa experiment: clasă

Indicator Greutate Înălţime Înălţime bust

Numele şi
prenumele
I F D I F D I F D

1. A. A. 60 61 1 1,67 1,69 2 81 82 1

2. A. G. 70 72 2 1,74 1,77 3 91 94 3

3. A. F. 66 68 2 1,70 1,75 5 85 87 2
1
4. B. S. 58 59 1 1,65 1,66 78 79 1

5.B. R. 66 69 3 1,70 1,73 3 82 85 3

6.C. I. 72 74 2 1,80 1,82 2 93 94 1

7. C. E. 65 65 0 1,67 1,68 1 79 83 4

8. G. A. 64 65 1 1,66 1,68 2 73 75 2

9. I. F. 67 70 3 1,75 1,77 2 85 88 3

10. I. V. 67 70 3 1,74 1,78 4 83 85 2

11. L. G. 69 68 1 1,71 1,73 2 80 81 1

12. M. A. 59 60 1 1,69 1,69 0 74 77 3

13. M. C. 60 60 0 1,70 1,71 1 79 82 3

14. P. A. 68 69 1 1,72 1,76 4 83 85 2

15. P. M. 67 69 2 1,73 1,75 2 85 85 0

16. P. N. 55 54 1 1,60 1,61 1 69 73 4

17. R. I. 69 71 2 1,72 1,73 1 79 83 4

18. R. C. 73 75 2 1,82 1,85 3 93 94 1

19. S. C. 66 69 3 1,69 1,73 4 84 87 3

20. S. F. 67 70 3 1,72 1,72 0 87 88 1

21. Ş. A. 61 59 2 1,70 1,70 0 84 87 3

22. Ţ. M. 63 62 1 1,70 1,71 1 79 83 4

23. Ţ. M. 64 62 2 1,69 1,70 1 81 83 2

24. V. V. 69 72 3 1,73 1,77 4 89 93 4

91
25. V. I. 74 75 1 1,83 1,84 1 95 96 1
 IV.1.1.2 Tabel centralizator cu parametri antropometrici (I. F. D.)

Grupa experiment: băieţi

Indicator Greutate Înălţime Înălţime bust

Numele şi
prenumele
I F D I F D I F D

1. A. G. 70 72 2 1,74 1,77 3 91 94 3

2. A. F. 66 68 2 1,70 1,75 5 85 87 2

3. B. R. 66 69 3 1,70 1,73 3 82 85 3

4. C. A. 72 74 2 1,80 1,82 2 93 94 1

5. I. F. 67 70 3 1,75 1,77 2 85 88 3

6. I. V. 67 70 3 1,74 1,78 4 83 85 2

7. O. A. 68 69 1 1,72 1,76 4 83 85 2

8. P. M. 67 69 2 1,73 1,75 2 85 85 0

9. R. I. 69 71 2 1,72 1,73 2 79 83 4

10. R. C. 73 75 2 1,82 1,85 3 93 94 1

11. S. C. 66 69 3 1,69 1,73 4 84 87 3

12. S. F. 67 70 3 1,72 1,72 0 87 88 1

13. V. V. 69 72 3 1,73 1,77 4 89 93 4

14. V. I. 74 75 1 1,83 1,84 1 95 96 1

92
 IV.1.1.3 Tabel centralizator cu parametri antropometrici (I. F. D.)

Grupa experiment: fete

Indicator Greutate Înălţime Înălţime bust

Numele şi
prenumele
I F D I F D I F D

1. A. A. 60 61 1 1,67 1,69 2 81 82 1

2. B. S. 58 59 1 1,65 1,66 1 78 79 1

3. C. E. 65 65 0 1,67 1,68 1 79 83 4

4. G. A. 64 65 1 1,66 1,68 2 73 75 2

5. L. G. 69 68 1 1,71 1,69 2 80 81 1

6. M. A. 59 60 1 1,69 1,71 2 74 77 3

7. M. C. 60 60 0 1,70 1,71 1 79 82 3

8. P. N. 55 54 1 1,60 1,70 1 69 73 4

9. Ş. A. 61 59 2 1,70 1,71 1 84 87 3

10. Ţ. M/ 63 62 1 1,70 1,70 0 79 83 4

11. Ţ. M. 64 62 2 1,69 1,73 4 81 83 2

93
 IV.1.2.1 Tabel centralizator cu parametri antropometrici (I. F. D.)

Grupa martor: clasă

Indicator Greutate Înălţime Înălţime bust

Numele şi
prenumele
I F D I F D I F D

1. A. A. 69 70 1 1,74 1,75 1 86 87 1

2. A. A. 79 79 0 1,86 1,86 0 89 89 0

3. B. A. 73 75 2 1,88 1,88 0 91 92 1

4. B. V. 59 59 0 1,66 1,66 1 79 79 0

5. B. N. 60 61 1 1,67 1,67 0 79 80 1

6. C. M. 63 63 0 1,68 1,69 1 78 79 1

7. D. M. 60 60 0 1,67 1,67 0 79 80 1

8. D. C. 72 73 1 1,78 1,80 2 85 86 1

9. F. V. 63 64 1 1,68 1,68 0 81 83 2

10. G. V. 73 73 0 1,83 1,84 1 87 88 1

11. H. I. 58 57 1 1,58 1,58 0 71 71 0

12. I. C. 68 69 1 1,72 1,72 0 88 82 0

13. K. R. 61 62 1 1,67 1,68 1 79 79 0

14. M. E. 69 70 1 1,71 1,71 0 80 81 1

15. N. E. 60 60 0 1,63 1,63 0 75 76 1

16. N. C. 60 60 0 1,62 1,62 0 75 75 0

17. P. E. 75 76 1 1,85 1,85 0 89 89 0

18. P. A. 80 81 1 1,88 1,88 0 89 89 0

19. P. V. 73 72 1 1,84 1,84 0 87 88 1

20. S. M. 59 60 1 1,65 1,66 1 77 79 2

21. S. D. 45 47 2 1,52 1,53 1 69 69 0

22. S. C. 63 63 0 1,71 1,72 1 79 80 1

23. T. D. 66 67 1 1,73 1,73 0 80 81 1

24. Ţ. A. 59 59 0 1,65 1,66 1 78 78 0

94
25. V. E. 61 60 1 1,60 1,60 0 77 77 0
 IV.1.2.2 Tabel centralizator cu parametri antropometrici (I. F. D.)

Grupa martor: băieţi

Indicator Greutate Înălţime Înălţime bust

Numele şi
prenumele
I F D I F D I F D

1. A. D. 69 70 1 1,74 1,75 1 86 87 1

2. A. A. 79 79 0 1,86 1,86 0 89 89 0

3. B. A. 73 75 2 1,88 1,88 0 91 92 1

4. C. M. 63 63 0 1,68 1,69 1 78 79 1

5. D. M. 60 60 0 1,67 1,67 0 79 80 1

6. D. C. 72 73 1 1,78 1,80 2 85 86 1

7. F. V. 63 64 1 1,68 1,68 0 81 83 2

8. G. V. 73 73 0 1,83 1,84 1 87 88 1

9. I. C. 68 69 1 1,72 1,72 0 82 82 0

10. P. E. 75 76 1 1,85 1,85 0 89 89 0

11. P. A. 80 81 1 1,88 1,88 0 89 89 0

12. P. V. 73 72 1 1,84 1,84 0 87 88 1

13. S. C. 63 63 0 1,71 1,72 1 79 80 1

14. T. D. 66 67 1 1,73 1,73 0 80 81 1

95
 IV.1.2.3 Tabel centralizator cu valorile iniţiale şi finale ale parametrilor antropometrici

Grupa martor: fete

Indicator Greutate Înălţime Înălţime bust

Numele şi
prenumele
I F D I F D I F D

1. B. V. 59 59 0 1,65 1,66 1 79 79 0

2. B. N. 60 61 1 1,67 1,67 0 79 80 1

3. H. I. 58 57 1 1,58 1,58 0 71 71 0

4. K. R. 61 62 1 1,67 1,68 1 79 79 0

5. M. E. 69 70 1 1,71 1,71 0 80 81 1

6. N. E. 60 60 0 1,63 1,63 0 75 76 1

7. N. C. 60 60 0 1,62 1,62 0 75 75 0

8. S. M. 59 60 1 1,65 1,66 1 77 79 2

9. S. D. 45 47 2 1,52 1,53 1 69 69 0

10. Ţ. A. 59 59 0 1,65 1,66 1 78 78 0

11. V. E. 61 60 1 1,60 1,60 0 77 77 0

96
 IV.1.3.1 Tabel centralizator cu indicii tendinţelor centrale ale testărilor
parametrilor antropometrici

Clasă

Parametru Greutate Înălţime Înălţime bust

Indicator
I F D I F D I F D

Grupa experiment 61,57 66,72 5,16 1,71 1,73 2 83 85 2

X
Grupa martor 65,12 65,6 0,48 1,71 1,71 - 81 82 1

Grupa experiment 19 21 2 23 24 1 26 23 3
W
Grupa martor 35 34 1 36 35 1 22 23 1

Grupa experiment 5,30 4,81 0,49 3,44 4,16 0,72 5,16 4,48 0,68
am
Grupa martor 7,88 6,67 1,21 7,88 7,84 0,04 4,64 5,12 0,48

Grupa experiment 6,26 5,64 0,62 5,09 7,82 2,73 6,31 5,95 0,36
σ
Grupa martor 10,64 7,98 2,66 9,94 9,85 0,09 5,75 6,8 1,05

97
 IV.1.3.2 Tabel centralizator cu indicii tendinţelor centrale ale testărilor
parametrilor antropometrici

Băieţi

Parametru Greutate Înălţime Înălţime bust

Indicator
I F D I F D I F D

Grupa experiment 68,64 70,92 2,28 1,74 1,76 2 86,71 89,57 2,86
X
Grupa martor 69,7 70,35 0,65 1,77 1,77 0 84,42 85,21 0,79

Grupa experiment 8 7 1 14 14 0 16 13 3
W
Grupa martor 20 21 1 21 21 0 13 13 0

Grupa experiment 2,17 1,91 0,26 3,21 3,35 0,14 3,95 4,32 0,37
am
Grupa martor 5,21 5,21 0 7,07 7,07 0 3,94 3,75 0,19

Grupa experiment 2,6 2,33 0,27 4,41 4,44 0,03 4,77 4,44 0,33
σ
Grupa martor 6,22 6,36 0,14 7,94 7,88 0,07 4,46 4,26 0,2

98
 IV.1.3.3 Tabel centralizator cu indicii tendinţelor centrale ale testărilor
parametrilor antropometrici

Fete

Parametru Greutate Înălţime Înălţime bust

Indicator
I F D I F D I F D

Grupa experiment 61,63 61,36 0,27 1,67 1,68 1 77,90 80,45 2,55
X
Grupa martor 59,18 59,54 0,36 1,63 1,63 0 76,27 76,72 0,45

Grupa experiment 14 14 0 11 12 1 15 14 1
W
Grupa martor 24 23 1 19 18 1 11 12 1

Grupa experiment 2,39 2,76 0,37 2,45 2,36 0,09 3,22 3,24 0,02
am
Grupa martor 2,89 2,94 0,05 3,81 4,09 0,28 2,74 2,84 0,1

Grupa experiment 3,85 3,74 0,11 3,04 3,25 0,21 4,38 4,08 0,3
σ
Grupa martor 5,51 5,31 0,2 5,44 5,16 0,28 3,52 3,81 0,29

99
 IV.1.4.1 Reprezentare grafică

Greutate - clasă

Parametru Greutate

Indicator I F D

Grupa experiment 61,57 66,72 5,16

X
Grupa martor 65,12 65,6 0,48

Grupa experiment 19 21 2
W
Grupa martor 35 34 1

Grupa experiment 5,30 4,81 0,49

am
Grupa martor 7,88 6,67 1,21

Grupa experiment 6,26 5,64 0,62

σ
Grupa martor 10,64 7,98 2,66

67
66
65
64
63 Grupa
experiment
62
Grupa martor
61
60
59
58
T.I. T.F.

100
 IV.1.4.2 Reprezentare grafică

Greutate - Băieţi

Parametru Greutate

Indicator I F D

Grupa experiment 68,64 70,92 2,28

X
Grupa martor 69,7 70,35 0,65

Grupa experiment 8 7 1
W
Grupa martor 20 21 1

Grupa experiment 2,17 1,91 0,26

am
Grupa martor 5,21 5,21 0

Grupa experiment 2,6 2,33 0,27

σ
Grupa martor 6,22 6,36 0,14

71

70,5

70

69,5 Grupa
experiment
69 Grupa martor -
68,5

68

67,5
T.I. T.F.

101
 IV.1.4.3 Reprezentare grafică

Greutate - Fete

Parametru Greutate

Indicator I F D

Grupa experiment 61,63 61,36 0,27

X
Grupa martor 59,18 59,54 0,36

Grupa experiment 14 14 2
W
Grupa martor 24 23 1

Grupa experiment 2,39 2,76 0,37

am
Grupa martor 2,89 2,94 0,05

Grupa experiment 3,85 3,74 0,11

σ
Grupa martor 5,51 5,31 0,2

62
61,5
61
60,5
60 Grupa
experiment
59,5
Grupa martor -
59
58,5
58
57,5
T.I. T.F.

102
 IV.1.4.4 Reprezentare grafică

Înălţime- clasă

Parametru Înălţime

Indicator I F D

Grupa experiment 1,71 1,73 2

X
Grupa martor 1,71 1,71 0

Grupa experiment 23 24 1
W
Grupa martor 36 35 1

Grupa experiment 3,44 4,16 0,72

am
Grupa martor 7,88 7,84 0,04

Grupa experiment 5,09 7,82 2,73

σ
Grupa martor 9,94 9,85 0,09

1,73

1,725

1,72
Grupa
1,715 experiment
Grupa martor
1,71

1,705

1,7
T.I. T.F.

103
 IV.1.4.5 Reprezentare grafică

Înălţime- băieţi

Parametru Înălţime

Indicator I F D

Grupa experiment 1,74 1,76 2

X
Grupa martor 1,77 1,77 0

Grupa experiment 14 14 0
W
Grupa martor 21 21 0

Grupa experiment 3,21 3,35 0,14

am
Grupa martor 7,07 7,07 0

Grupa experiment 4,41 4,44 0,03

σ
Grupa martor 7,94 7,88 0,07

1,77
1,765
1,76
1,755
1,75 Grupa
experiment
1,745
Grupa martor
1,74
1,735
1,73
1,725
T.I. T.F.

104
 IV.1.4.6 Reprezentare grafică

Înălţime- Fete

Parametru Înălţime

Indicator I F D

Grupa experiment 1,67 1,68 1

X
Grupa martor 1,63 1,63 0

Grupa experiment 11 12 1
W
Grupa martor 19 18 1

Grupa experiment 2,45 2,36 0,09

am
Grupa martor 3,81 4,09 0,28

Grupa experiment 3,04 3,25 0,21

σ
Grupa martor 5,44 5,16 0,28

1,68
1,67
1,66
1,65
Grupa
1,64 experiment
Grupa martor
1,63
1,62
1,61
1,6
T.I. T.F.

105
 IV.1.4.7 Reprezentare grafică

Înălţime bust- Clasă

Parametru Înălţime bust

Indicator I F D

Grupa experiment 83 85 2
X
Grupa martor 81 82 1

Grupa experiment 26 23 3
W
Grupa martor 22 23 1

Grupa experiment 5,16 4,48 0,68

am
Grupa martor 4,64 5,12 0,48

Grupa experiment 6,31 5,95 0,36

σ
Grupa martor 5,75 6,8 1,05

85

84

83
Grupa
82 experiment
Grupa martor
81

80

79
T.I. T.F.

106
 IV.1.4.8 Reprezentare grafică

Înălţime bust- Băieţi

Parametru Înălţime bust

Indicator I F D

Grupa experiment 86,71 89,57 2,86

X
Grupa martor 84,42 85,21 0,79

Grupa experiment 16 13 3
W
Grupa martor 13 13 0

Grupa experiment 3,95 4,32 0,37

am
Grupa martor 3,94 3,75 0,19

Grupa experiment 4,77 4,44 0,33

σ
Grupa martor 4,46 4,26 0,2

90
89
88
87
86 Grupa
experiment
85
Grupa martor
84
83
82
81
T.I. T.F.

107
 IV.1.4.9 Reprezentare grafică

Înălţime bust- Fete

Parametru Înălţime bust

Indicator I F D

Grupa experiment 77,90 80,45 2,55

X
Grupa martor 76,27 76,72 0,45

Grupa experiment 15 14 1
W
Grupa martor 11 12 1

Grupa experiment 3,22 3,24 0,02

am
Grupa martor 2,74 2,84 0,1

Grupa experiment 4,38 4,08 0,3

σ
Grupa martor 3,52 3,81 0,29

81

80

79

78 Grupa
experiment
77 Grupa martor
76

75

74
T.I. T.F.

108
 IV. 2 Măsurătorile fiziologice(Bouchard, Adrian Ionescu, Ruffier)
Grupa experiment

IV.2.1 Tabele centralizatoare cu parametri fiziologici (I. F. D.)

clasă – băieţi – fete

Grupa martor

IV.2.2 Tabele centralizatoare cu parametri fiziologici (I. F. D.)

clasă – băieţi – fete

Grupa experiment – grupa martor

IV.2.3 Tabele centralizatoare cu indicii tendinţelor centrale ale parametrilor

fiziologici (I.F.D.)
clasă – băieţi – fete

Grupa experiment – grupa martor

IV.2.4 Reprezentările grafice

109
 IV.2.1.1 Tabel centralizator cu parametri fiziologici (I. F. D.)

Grupa experiment: clasă

Bouchard Adrian Ionescu Ruffier

I F D I F D I F D

1.A.A. 359,2 360,9 1,7 2,5 2,5 0 4 2 2

2. A.G. 402,2 406,7 4,5 4 5,5 1,5 5,3 3,1 2,2

3. A.F. 388,2 388,5 0,3 0 0,5 0,5 3,9 2,3 1,6

4. B.S. 351,5 355,4 3,9 7 4 3 8,7 5,1 3,6

5. B.R. 388,2 398,8 10,6 3 1,5 1,5 4,2 3,1 1,1

6. C.I. 400 406,5 6,5 3 3 0 5,6 3,6 2

7. C.E. 389,2 386,9 2,3 4,5 1 3,5 6,7 4,3 2,4

8. G.A. 385,5 386,9 1,4 10 11 1 5,1 3,1 2

9. I.F. 382,8 395,4 12,6 2,5 0,5 2 7,3 4,2 3,1

10. I.V. 385 393,2 8,2 4 4 0 8,9 5 3,9

11. L.G. 403,5 393 10,5 5,5 5,5 0 4,8 2,1 2,7

12. M.A. 349 355 6 10,5 7,5 3 6,2 3,1 3,1

13. M.C. 352,9 350,8 2,1 6 3,5 2,5 7,1 3,2 3,9

14. P.A. 395,3 392 3,3 3 3 0 3,9 1,1 2,8

15. P.M. 387,2 394,2 7 1,5 2,5 1 4,2 1,1 3,1

16. P.N. 343,7 335,4 8,3 11 7,5 3,5 6,8 4,8 2

17. R.I. 401,1 410,4 9,3 7 3,5 3,5 7,9 5,1 2,8

18. R.C. 401,1 405,4 4,3 2 2,5 0,5 3,1 1,2 1,9

19. S.C. 390,5 398,8 8,3 0,5 1,5 1 4,2 1 3,2

20.S.F. 389,5 406,9 17,4 1 2 1 7,3 5,2 2,1

21. S.A. 358,8 347 11,8 1 2 1 8,5 5,3 3,2

22. Ţ.M. 370,5 362 8,5 6 2,5 3,5 1,2 1,1 0,1

23. Ţ.M. 370,6 364,7 5,9 3,5 2 1,5 1 0,8 0,2

24. V.V. 398,8 406,7 7,9 2,5 4,5 2 2,9 0,9 2

25. V.I. 404,3 407,6 3,3 3,5 4 0,5 3,8 1,3 2,5

110
 IV.2.1.2 Tabel centralizator cu parametri fiziologici (I. F. D.)

Grupa experiment: băieţi

Indicator Bouchard Adrian Ionescu Ruffier

Numele şi
prenumele I F D I F D I F D

1. A. G. 402,2 406,7 4,5 4 5,5 1,5 5,3 3,1 2,2

2. A. F. 388,2 388,5 0,3 0 0,5 0,5 3,9 2,3 1,6

3. B. R. 388,2 398,8 10,6 3 1,5 1,5 4,2 3,1 1,1

4. C. A. 400 406,5 6,5 3 3 0 5,6 3,6 2

5. I. F. 382,8 395,4 12,6 2,5 0,5 2 7,3 4,2 3,1

6. I. V. 385 393,2 8,2 4 4 0 8,9 5 3,9

7. O. A. 395,3 392 3,3 3 3 0 3,9 1,1 2,8

8. P. M. 387,2 394,2 7 1,5 2,5 1 4,2 1,1 3,1

9. R. I. 401,1 410 8,9 7 3,5 3,5 7,9 5,1 2,8

10. R. C. 401,1 405,4 4,3 2 2,5 0,5 3,1 1,2 6,1

11. S. C. 390,5 398,8 8,3 0,5 1,5 1 4,2 1 3,2

12. S. F. 389,5 406,9 17,4 1 2 1 7,3 5,2 2,1

13. V. V. 398,8 406,7 7,9 2,5 4,5 2 2,9 0,9 2

14. V. I. 404,3 407,6 3,3 3,5 4 0,5 3,8 1,3 2,5

111
 IV.2.1.3 Tabel centralizator cu parametri fiziologici (I. F. D.)

Grupa experiment: fete

Indicator Bouchard Adrian Ionescu Ruffier

Numele şi
prenumele I F D I F D I F D

1. A. A. 359,2 360,9 1,7 2,5 2,5 0 4 2 2

2. B. S. 351,5 355,4 3,9 7 4 3 8,7 5,1 3,6

3. C. E. 389,2 389,9 2,3 4,5 1 3,5 6,7 4,3 2,4

4. G. A. 385,5 386,9 1,4 10 11 1 5,1 3,1 2

5. L. G. 403,5 393 10,5 5,5 5,5 0 4,8 2,1 2,7

6. M. A. 349 355 6 10,5 7,5 3 6,2 3,1 3,1

7. M. C. 352,9 350,8 1,2 6 3,5 2,5 7,1 3,2 3,9

8. P. N. 343,7 335,4 8,3 11 7,5 3,5 6,8 4,8 2

9. Ş. A. 358,8 347 11,8 1 2 1 8,5 5,3 3,2

10. Ţ. M/ 370,5 362 8,5 6 2,5 3,5 1,2 1,1 0,1

11. Ţ. M. 370,6 364 6,6 3,5 2 1,5 1 0,8 0,2

112
 IV.2.2.1 Tabel centralizator cu parametri fiziologici (I. F. D.)

Grupa martor: clasă

Bouchard Adrian Ionescu Ruffier

I F D I F D I F D

1. 396,5 400 3,5 1 0,5 0,5 6,3 3,9 2,4

2. 424,7 424,7 0 4 4 0 5,9 4,8 1,1

3. 388,2 398,9 10,7 3 2 1 3,4 3,4 0

4. 357,5 355,4 2,1 3,5 4 0,5 8,4 8,2 0,2

5. 359,2 365,2 6 4,5 3,5 1 5,4 4,9 0,5

6. 375 372,7 2,3 6 5,5 0,5 3,9 2,9 1

7. 359,2 359,2 0 4,5 3,5 1 10 7,1 2,9

8. 404,4 405,5 1,1 4 4 0 6,1 3,3 2,8

9. 375 380,9 5,9 3 1 2 4,3 4,1 0,2

10. 398,8 396,7 2,2 4,5 4 0,5 2,3 2,2 0,1

11. 367 360,7 6,3 8 8 0 10,1 8,1 2

12. 395,3 401,1 5,8 4 4 0 3,7 3,6 0,1

13. 365,2 369 3,8 4,5 5 0,5 2,6 2,5 0,1

14. 403,5 409,3 5,8 5,5 4,5 1 2,9 2,8 0,1

15. 368 368 0 6,5 5,5 1 4,8 4,5 0,3

16. 370,3 370 0,3 6 6 0 5,3 5,2 0,1

17. 405,4 410,8 5,4 3,5 3,5 0 3,1 3,1 0

18. 425 430,8 5,8 5 5 0 10,6 7,9 2,7

19. 396,7 391,3 5,4 5 4 1 4,2 4,1 0,1

20. 357,5 361,4 3,9 5,5 4 1,5 2,2 2,1 0,1

21. 296 307,1 111, 7 7,5 0,5 4,1 3,9 0,2

22. 368,4 366,2 2,2 6,5 6 0,5 1,3 1,3 0

23. 381,5 387,2 6,3 6,5 5,5 1 3,6 3,5 0,1

24. 357,5 355,4 2,1 4,5 5 0,5 7,3 6,8 0,5

25. 381,2 375 6,2 3 3 0 8,6 7,1 1,5

113
 IV.2.2.2 Tabel centralizator cu parametri fiziologici (I. F. D.)

Grupa martor: băieţi

Indicator Bouchard Adrian Ionescu Ruffier

Numele şi
prenumele I F D I F D I F D

1. A. D. 396,5 400 3,5 1 0,5 0,5 6,3 3,9 2,4

2. A. A. 424,7 424,7 0 4 4 0 5,9 4,8 1,1

3. B. A. 388,2 398,9 10,7 3 2 1 3,4 3,4 0

4. C. M. 375 372,7 2,3 6 5,5 0,5 3,9 2,9 1

5. D. M. 359,2 359,2 0 4,5 3,5 1 10 7,1 2,9

6. D. C. 404,4 405,5 1,1 4 4 0 6,1 3,3 2,8

7. F. V. 375 380,9 5,9 3 1 2 4,3 4,1 0,2

8. G. V. 398,9 396,7 2,2 4,5 4 0,5 2,3 2,2 0,1

9. I. C. 395,3 401,1 5,8 4 4 0 3,7 3,6 0,1

10. P. E. 405,4 410,8 5,4 3,5 3,5 0 3,1 3,1 0

11. P. A. 425 430,8 5,8 5 5 0 10,6 7,9 2,7

12. P. V. 396,7 391,3 5,4 5 4 1 4,2 4,1 0,1

13. S. C. 368,4 366,2 2,2 6,5 6 0,5 1,3 1,3 0

14. T. D. 381,5 387,2 5,7 6,5 5,5 1 3,6 3,5 0,1

114
 IV.2.2.3 Tabel centralizator cu parametri fiziologici (I. F. D.)

Grupa martor: fete

Indicator Bouchard Adrian Ionescu Ruffier

Numele şi
prenumele I F D I F D I F D

1. B. V. 357,5 355,4 2,1 3,5 4 0,5 8,4 8,2 0,2

2. B. N. 359,2 365,2 6 4,5 3,5 1,5 5,4 4,9 1,5

3. H. I. 367 360,7 6,3 8 8 0 10,12 8,1 2

4. K. R. 365,2 369 3,8 4,5 5 0,5 2,6 2,5 0,1

5. M. E. 403,5 409,3 5,8 5,5 4,5 1 2,9 2,8 0,1

6. N. E. 368 368 0 6,5 5,5 1 4,8 4,5 0,3

7. N. C. 370,3 370 0,3 6 6 0 5,3 5,2 0,1

8. S. M. 357,5 361,4 3,9 5,5 4 1,5 2,2 2,1 0,1

9. S. D. 296 307,1 11,1 7 7,5 0,5 4,1 3,9 0,2

10. Ţ. A. 357,5 355,4 2,1 4,5 5 0,5 7,3 6,8 0,5

11. V. E. 381,2 375 6,2 3 3 0 8,6 7,1 1,5

115
 IV.2.3.1 Tabel centralizator cu indicii tendinţelor centrale ale testărilor
parametrilor fiziologici

Clasă

Indicator Bouchard Adr. Ionescu Ruffier

Parametru F D I F D I F D
I

Grupa experiment 380,5 384,3 3,8 4,2 3,5 0,7 4,52 2,92 1,6
X
Grupa martor 379,1 380,9 1,7 4,7 4,34 0,42 5,21 4,52 0,69

Grupa exeriment 60,6 75 14,4 10,5 10,5 0 7,9 4,50 3,4

W
Gropa martor 129 123,7 5,3 7 7,5 0,5 9,3 6,9 2,4

Grupa experiment 15,3 19,5 4,2 2,20 1,76 0,44 1,83 1,38 0,45
am
Gropa martor 20,1 21,3 1,2 1,21 1,26 0,05 2,12 1,62 0,5

Grupa exeriment 19,2 22,9 3,7 3,05 2,42 0,63 2,32 1,61 0,71
σ

Gropa martor 33,6 35,3 1,7 1,54 1,7 0,16 2,63 2,14 0,49

116
 IV.2.3.2 Tabel centralizator cu indicii tendinţelor centrale ale testărilor
parametrilor fiziologici

Băieţi

Indicator Bouchard Adr. Ionescu Ruffier

Parametru
I F D I F D I F D

Grupa experiment 393,8 400,7 6,96 2,53 2,75 0,22 5,1 2,7 2,4
X
Grupa martor 392,4 394,7 2,3 4,32 3,75 0,57 4,90 3,94 0,96

Grupa exeriment 21,5 11,5 10 6,5 5 1,5 6 4,3 1,7

W
Gropa martor 65,8 71,6 5,8 5,5 5,5 0 9,6 6,6 3

Grupa experiment 6,52 6,35 0,17 1,57 1,17 0,4 1,56 1,45 0,11
am
Gropa martor 15,3 15,7 0,4 1,10 1,6 0,5 2,05 1,18 0,87

Grupa exeriment 7,09 7,11 0,02 1,76 1,47 0,29 1,92 1,67 0,25
σ
Gropa martor 19,46 20,43 0,97 2,09 1,62 0,47 2,67 1,73 0,94

117
 IV.2.3.3 Tabel centralizator cu indicii tendinţelor centrale ale testărilor
parametrilor fiziologici

Fete

Indicator Bouchard Adr. Ionescu Ruffier

Parametru F D I F D I F D
I

Grupa experiment 366,7 363,4 3,3 6,13 4,45 1,68 5,46 3,17 2,29
X
Grupa martor 362 363,3 1,3 5,31 5,09 0,22 6,52 5,1 1,42

Grupa exeriment 59,8 57,4 2,4 10 10 0 7,7 4,5 3,2

W
Gropa martor 107,5 102,2 5,3 5 5 0 7,9 6,1 1,8

Grupa experiment 15,5 14,1 1,4 2,5 2,48 0,02 2,04 1,24 0,8
am
Gropa martor 15,3 13,9 1,4 1,19 1,20 0,01 2,42 1,8 0,62

Grupa exeriment 25,3 18,2 1,6 3,28 3,08 0,2 2,58 1,56 1,02
σ
Gropa martor 26 23,7 2,3 1,50 1,57 0,07 2,82 2,19 0,63

118
 IV.2.4.1 Reprezentare grafică

Bouchard: clasă

Parametru Bouchard

Indicator I F D

Grupa experiment 380,5 384,3 3,8

X
Grupa martor 379,1 380,9 1,8

Grupa experiment 60,6 75 14,4

W
Grupa martor 129 123,7 5,3

Grupa experiment 15,3 19,5 4,22

am
Grupa martor 20,1 21,3 1,2

Grupa experiment 19,2 22,9 3,7

σ
Grupa martor 33,6 35,3 1,71

385
384
383
382
381 Grupa
experiment
380
Grupa martor
379
378
377
376
T.I. T.F.

119
 IV.2.4.2 Reprezentare grafică

Bouchard: băieţi

Parametru Bouchard

Indicator I F D

Grupa experiment 393,8 400,7 6,9

X
Grupa martor 392,4 394,7 2,3

Grupa experiment 21,5 11,5 10

W
Grupa martor 65,8 71,6 5.8

Grupa experiment 6,52 6,35 0,17

am
Grupa martor 15,3 15,7 0,4

Grupa experiment 7,09 7,11 0,02

σ
Grupa martor 19,4 20,4 1

402

400

398

396 Grupa
experiment
394 Grupa martor
392

390

388
T.I. T.F.

120
 IV.2.4.3 Reprezentare grafică

Bouchard: fete

Parametru Bouchard

Indicator I F D

Grupa experiment 366,7 363,4 3,36

X
Grupa martor 362 363,3 1,3

Grupa experiment 59,8 57,4 2,4

W
Grupa martor 107,5 102,2 5,3

Grupa experiment 15,5 14,1 1,4

am
Grupa martor 15,3 13,9 1,4

Grupa experiment 25,3 18,2 7,1

σ
Grupa martor 26 23,7 2,3

367
366
365
364
Grupa
363 experiment
Grupa martor
362
361
360
359
T.I. T.F.

121
 IV.2.4.4 Reprezentare grafică

Adrian Ionescu: clasă

Parametru Adrian Ionescu

Indicator I F D

Grupa experiment 4,2 3,5 0,7

X
Grupa martor 4,76 4,34 0,42

Grupa experiment 10,5 10,5 0

W
Grupa martor 7 7,5 0,5

Grupa experiment 2,2 1,76 0,44

am
Grupa martor 1,21 1,26 0,05

Grupa experiment 3,05 2,42 0,63

σ
Grupa martor 1,54 1,7 0,16

5
4,5
4
3,5
3 Grupa
2,5 experiment
2 Grupa martor
1,5
1
0,5
0
T.I. T.F.

122
 IV.2.4.5 Reprezentare grafică

Adrian Ionescu: băieţi

Parametru Adrian Ionescu

Indicator I F D

Grupa experiment 2,53 2,75 0,22

X
Grupa martor 4,32 3,75 0,57

Grupa experiment 6,5 5 1,5

W
Grupa martor 5,5 5,5 0

Grupa experiment 1,57 1,17 0,4

am
Grupa martor 1,10 1,6 0,5

Grupa experiment 1,76 1,47 0,29

σ
Grupa martor 2,09 1,62 0,47

4,5
4
3,5
3
2,5 Grupa
experiment
2
Grupa martor
1,5
1
0,5
0
T.I. T.F.

123
 IV.2.4.6 Reprezentare grafică

Adrian Ionescu: fete

Parametru Adrian Ionescu

Indicator I F D

Grupa experiment 6,13 4,45 1,68

X
Grupa martor 5,31 5,09 0,22

Grupa experiment 10 10 0
W
Grupa martor 5 5 0

Grupa experiment 2,5 2,48 0,02

am
Grupa martor 1,19 1,20 0,01

Grupa experiment 3,28 3,08 0,2

σ
Grupa martor 1,50 1,57 0,07

4 Grupa
experiment
3 Grupa martor
2

0
T.I. T.F.

124
 IV.2.4.7 Reprezentare grafică

Ruffier: clasă

Parametru Ruffier

Indicator I F D

Grupa experiment 4,52 2,92 1,6

X
Grupa martor 5,21 4,52 0,69

Grupa experiment 7,9 4,5 3,4

W
Grupa martor 9,3 6,9 2,4

Grupa experiment 1,83 1,38 0,45

am
Grupa martor 2,12 1,62 0,5

Grupa experiment 2,32 1,61 0,71

σ
Grupa martor 2,63 2,14 0,49

4
Grupa
3 experiment
Grupa martor
2

0
T.I. T.F.

125
 IV.2.4.8 Reprezentare grafică

Ruffier: băieţi

Parametru Ruffier

Indicator I F D

Grupa experiment 5,1 2,7 2,4

X
Grupa martor 4,9 3,94 0,96

Grupa experiment 6 4,3 1,7

W
Grupa martor 9,6 6,6 3

Grupa experiment 1,56 1,45 0,11

am
Grupa martor 2,05 1,18 0,87

Grupa experiment 1,92 1,67 0,25

σ
Grupa martor 2,67 1,73 0,94

4
Grupa
3 experiment
Grupa martor
2

0
T.I. T.F.

126
 IV.2.4.9 Reprezentare grafică

Ruffier: fete

Parametru Ruffier

Indicator I F D

Grupa experiment 5,46 3,17 2,29

X
Grupa martor 6,52 5,1 1,42

Grupa experiment 7,7 4,5 3,2

W
Grupa martor 7,9 6,1 1,8

Grupa experiment 2,04 1,24 0,8

am
Grupa martor 2,42 1,8 0,62

Grupa experiment 2,58 1,56 1,02

σ
Grupa martor 2,82 2,19 0,63

4 Grupa
experiment
3 Grupa martor
2

0
T.I. T.F.

127
IV. 3 Măsurătorile motrice(alergare de viteză pe 50m plat, alergare de
rezistenţă 800/1000m f/b, aruncarea mingii de oină, săritura în lungime de
pe loc, flotări, ridicarea trunchiului din culcat, extensia trunchiului din
culcat facial)

Grupa experiment

IV.3.1 Tabele centralizatoare cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

clasă – băieţi – fete

Grupa martor

IV.3.2 Tabele centralizatoare cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

clasă – băieţi – fete

Grupa experiment – grupa martor

IV.3.3 Tabele centralizatoare cu indicii tendinţelor centrale ale calităţior motrice

(I.F.D.)
clasă – băieţi – fete

Grupa experiment

IV.2.4 Tabele centralizatoare cu frecvenţa notelor şi procentele obţinute la

testările calităţilor motrice (I.F.)

Grupa martor

IV.2.5 Tabele centralizatoare cu frecvenţa notelor şi procentele obţinute la

testările calităţilor motrice (I.F.)

Grupa experiment – grupa martor

IV.2.6 Reprezentarea grafică

128
 IV.3.1.1.a Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa experiment: clasă

Alergare de viteză pe 50m plat Alergare de rezistenţă 800/1000m f/b Aruncarea mingii de oină

I N F N I N F N I N F N

1. A.A.F. 8,3 9 8,1 10 3,41 7 3,32 9 24 9 25 10

2. A.G. 7,5 7 7,2 9 3,50 5 3,43 7 36 6 39 8

3. A.F. 7,6 7 7,3 8 3,40 7 3,29 10 38 7 42 9

4. B.S. 8,9 6 8,5 8 3,51 5 3,42 7 17 6 23 9

5. B.R. 7,2 9 7,0 10 3,48 6 3,37 8 41 9 45 10

6. C.I.A. 7,3 8 7,1 9 3,55 5 3,38 8 42 9 46 10

7. C.E. 8,7 7 8,3 9 3,41 7 3,29 10 21 8 22 8

8. G.A. 8,1 10 8,0 10 3,39 8 3,31 9 20 8 23 9

9. I.F.G. 7,3 8 7,0 10 3,43 7 3,33 9 27 7 41 9

10. I.V. 7,9 5 7,8 6 3,59 4 3,49 6 32 4 38 7

11. L.G. 8,5 8 8,1 10 3,45 6 3,36 8 27 10 30 10

12. M.A. 8,7 7 8,4 9 3,43 7 3,31 9 17 6 21 8

13. M.C. 8,5 8 8,1 10 3,47 6 3,38 8 15 5 19 7

14. O.A. 6,9 10 6,7 10 3,30 10 3,28 10 43 10 45 10

15. P.M. 7,0 10 7,0 10 3,43 7 3,29 10 39 8 42 9

16. P.N. 8,3 9 8,2 10 3,50 5 3,42 7 15 5 19 7

17. R.I. 7,7 6 7,7 6 3,53 5 3,44 7 30 4 37 7

18. R.C. 7,5 7 7,3 8 3,38 8 3,33 9 40 8 43 10

19. S.C. 6,9 10 6,8 10 3,31 9 3,27 10 44 10 47 10

20. S.F. 7,5 7 7,1 9 3,36 8 3,32 9 32 4 38 7

21. Ş.A. 8,9 6 8,4 9 3,41 7 3,39 8 17 6 21 8

22. Ţ.M. 8,0 10 7,9 10 3,29 10 3,27 10 26 10 28 10

23. Ţ.M. 8,2 9 8,0 10 3,26 10 3,25 10 28 10 28 10

24. V.V. 7,1 9 6,9 10 3,29 10 3,24 10 39 8 43 10

25. V.I. 7,6 7 7,2 9 3,41 7 3,30 10 37 7 41 9

129
 IV.3.1.1.b Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa experiment: clasă

Săritura în lungime de pe loc Flotări Ridicarea trunchiului din Extensia trunchiului din
culcat dorsal -abdomen culcat facial - spate

I N F N I N F N I N F N I N F N

1. A.A.F. 1,60 7 1,69 9 9 7 13 9 28 8 31 10 35 8 39 10

2. A.G. 2,10 7 2,15 8 17 7 21 9 36 7 41 10 44 7 47 9

3. A.F. 2,15 8 2,15 8 19 8 20 9 38 8 43 10 43 7 48 9

4. B.S. 1,50 5 1,56 6 5 5 9 7 20 4 26 7 30 5 35 8

5. B.R. 2,20 9 2,23 10 21 9 24 10 40 9 45 10 45 8 49 10

6. C.I.A. 2,25 10 2,31 10 19 8 20 9 38 8 40 9 39 5 43 7

7. C.E. 1,65 8 1,69 9 9 7 13 9 24 6 29 9 37 9 41 10

8. G.A. 1,68 9 1,73 10 9 7 12 9 26 7 29 9 38 9 42 10

9. I.F.G. 2,12 7 2,18 9 17 7 20 9 35 7 39 9 38 4 44 7

10. I.V.S. 1,98 5 2,09 7 14 6 18 8 30 4 37 8 37 4 41 6

11. L.G. 1,66 8 1,71 9 6 6 10 8 25 7 27 8 32 6 37 9

12. M.A. 1,62 7 1,68 9 8 7 11 8 23 6 28 8 29 5 33 7

13. M.C. 1,68 9 1,70 9 8 7 13 9 22 5 28 8 31 6 37 9

14. O.A. 2,09 7 2,15 8 24 10 26 10 42 10 45 10 50 10 52 10

15. P.M. 2,11 7 2,14 8 16 7 17 8 37 8 37 8 46 8 49 10

16. P.N. 1,58 7 1,63 8 10 8 12 9 25 7 29 9 39 10 42 10

17. R.I. 2,01 5 2,09 7 13 5 16 7 33 6 39 9 3.8 4 43 7

18. R.C. 2,13 8 2,23 10 16 7 16 7 39 9 39 9 47 9 52 10

19. S.C. 2,24 10 2,32 10 20 9 21 9 35 7 38 8 43 7 45 8

20. S.F. 1,99 5 2,10 7 14 6 20 9 29 4 38 8 42 6 45 8

21. Ş.A 1,61 7 1,68 9 6 6 10 8 21 5 30 9 33 7 37 9

22. Ţ.M. 1,80 10 1,83 10 14 10 15 10 27 8 27 8 40 10 41 10

23. Ţ.M. 1,78 10 1,78 10 15 10 20 10 31 10 32 10 38 9 42 10

24. V.V. 2,12 7 2,24 10 22 10 25 10 39 9 42 10 49 10 53 10

25. V.I. 2,13 8 2,19 9 18 8 20 9 37 8 41 10 45 8 47 9

130
 IV.3.1.2.a Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa experiment: băieţi

Alergare de viteză pe 50m plat Alergare de rezistenţă 800/1000m f/b Aruncarea mingii de oină

I N F N I N F N I N F N

1. A.G. 7,5 7 7,2 9 3,50 5 3,43 7 36 6 39 8

2. A.F. 7,6 7 7,3 8 3,40 7 3,29 10 38 7 42 9

3. B.R. 7,2 9 7,0 10 3,48 6 3,37 8 41 9 45 10

4. C.I.A. 7,3 8 7,1 9 3,55 5 3,38 8 42 9 46 10

5. I.F.G. 7,3 8 7,0 10 3,43 7 3,33 9 37 7 41 9

6. I. V.S. 7,9 5 7,8 6 3,59 4 3,49 6 32 4 38 7

7. O.A. 6,9 10 6,7 10 3,30 10 3,28 10 43 10 45 10

8. P.M. 7,0 10 7,0 10 3,43 7 3,29 10 39 8 42 9

9. R.I. 7,7 6 7,7 6 3,53 5 3,44 7 30 4 37 7

10. R.C. 7,5 7 7,3 8 3,38 8 3,33 9 40 8 43 10

11. S.C. 6,9 10 6,8 10 3,31 9 3,27 10 44 10 47 10

12. S.F. 7,5 7 7,1 9 3,36 8 3,32 9 32 4 38 7

13. V.V. 7,1 9 6,9 10 3,29 10 3,24 10 39 8 43 10

14. V.I. 7,6 7 7,2 9 3,41 7 3,30 10 37 7 41 9

131
 IV.3.1.2.b Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa experiment: băieţi

Săritura în lungime de pe loc Flotări Ridicarea trunchiului din Extensia trunchiului din
culcat dorsal -abdomen culcat facial - spate

I N F N I N F N I N F N I N F N

1. A.G. 2,10 7 2,15 8 17 7 21 9 36 7 41 10 44 7 47 9

2. A.F. 2,15 8 2,15 8 19 8 20 9 38 8 43 10 43 7 48 9

3. B.R. 2,20 9 2,23 10 21 9 24 10 40 9 45 10 45 8 49 10

4. C.I.A. 2,25 10 2,31 10 19 8 20 9 38 8 40 9 39 5 43 7

5. I.F.G. 2,12 7 2,18 9 17 7 20 9 35 7 39 9 38 4 44 7

6. I.V.S. 1,98 5 2,09 7 14 6 18 8 30 4 37 8 37 4 41 6

7. O.A. 2,09 7 2,15 8 24 10 26 10 42 10 45 10 50 10 52 10

8. P.M. 2,11 7 2,14 8 16 7 17 8 37 8 37 8 46 8 49 10

9. R.I. 2,01 5 2,09 7 13 5 16 7 33 6 39 9 38 4 43 7

10. R.C. 2,13 8 2,23 10 16 7 16 7 39 9 39 9 47 9 52 10

11. S.C. 2,24 10 2,32 10 20 9 21 9 35 7 38 8 43 7 45 8

12. S.F. 1,99 5 2,10 7 14 6 20 9 29 4 38 8 42 6 45 8

13. V.V. 2,12 7 2,24 10 22 10 25 10 39 9 42 10 49 10 53 10

14. V.I. 2,13 8 2,19 9 18 8 20 9 37 8 41 10 45 8 47 9

132
 IV.3.1.3.a Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa experiment: fete

Alergare de viteză pe 50m plat Alergare de rezistenţă 800/1000m f/b Aruncarea mingii de oină

I N F N I N F N I N F N

1. A.A. 8.3 9 8.1 10 3,41 7 3,32 9 24 9 25 10

2. B.S. 8.9 6 8.5 8 3,51 5 3,42 7 17 6 23 9

3. C.E. 8.7 7 8.3 9 3,41 7 3,29 10 21 8 22 8

4. G.A. 8.1 10 8.0 10 3,39 8 3,31 9 20 8 23 9

5. L.G. 8.5 8 8.1 10 3,46 6 3,36 8 27 10 30 10

6. M.A. 8.7 7 8.4 9 3,43 7 3,31 9 17 6 21 8

7. M.C. 8.5 8 8.1 10 3,47 6 3,38 8 15 5 19 7

8. P.N. 8.3 9 8.2 10 3,50 5 3,42 7 15 5 19 7

9. Ş.A. 8.9 6 8.4 9 3,41 7 3,39 8 17 6 21 8

10. Ţ.M 8.0 10 7.9 10 3,29 10 3,27 10 26 10 28 10

11.Ţ.M. 8.2 10 8.0 10 3,26 10 3,25 10 28 10 28 10

133
 IV.3.1.3.b Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa experiment: fete

Săritura în lungime de pe loc Flotări Ridicarea trunchiului din Extensia trunchiului din
culcat dorsal -abdomen culcat facial - spate

I N F N I N F N I N F N I N F N

1. A.A. 1,60 7 1,63 9 9 7 13 9 28 8 31 10 35 8 39 10

2. B.S. 1,50 5 1,56 6 5 5 9 7 20 4 26 7 30 5 35 8

3. C.E. 1,65 8 1,69 9 9 7 13 9 24 6 29 9 37 9 41 10

4. G.A. 1,68 9 1,73 10 9 7 12 9 26 7 29 9 38 9 42 10

5. L.G. 1,66 8 1,71 9 6 6 10 9 25 7 27 8 32 6 37 9

6. M.A. 1,62 7 1,68 9 8 7 11 8 23 6 28 8 29 5 33 7

7. M.C. 1,68 9 1,70 9 8 7 13 9 22 5 28 8 31 6 37 9

8. P.N. 1,58 7 1,63 8 10 8 12 9 25 7 29 9 39 10 42 10

9. Ş.A. 1,61 7 1,68 9 6 6 10 8 21 5 30 9 33 7 37 9

10. Ţ.M 1,80 10 1,83 10 14 10 15 10 27 8 27 8 40 10 41 10

11. Ţ.M. 1,78 10 1,78 10 15 10 20 10 31 10 32 10 38 9 42 10

134
 IV.3.2.1.a Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa martor: clasă

Alergare de viteză pe 50m plat Alergare de rezistenţă 800/1000m f/b Aruncarea mingii de oină

I N F N I N F N I N F N

1. A.A. 7,5 7 7,5 7 3,36 7 3,32 8 38 7 43 10

2. A.A. 7,6 7 7,6 7 3,41 6 3,36 7 39 8 39 8

3. B.A. 7,1 9 7,1 9 3,27 9 3,27 9 40 8 40 8

4. B.V. 8,9 6 8,7 7 3,34 8 3,31 8 20 7 20 7

5. B.N. 8,4 9 8,4 9 3,29 9 3,29 9 23 9 24 9

6. C.M. 7,6 7 7,4 8 3,45 5 3,44 6 34 5 36 6

7. D.M. 7,9 5 7,7 6 3,59 4 3,41 6 31 4 35 6

8. D.C. 7,0 10 6,9 10 3,35 7 3,33 8 37 7 37 7

9. F.V. 7,4 8 7,3 8 3,38 7 3,34 8 39 8 39 8

10.G.V. 7,1 9 7,0 10 3,31 8 3,25 10 40 8 41 9

11. H.I. 9,2 5 8,9 6 3,40 6 3,36 7 16 5 17 6

12. I.C. 6,9 10 6,9 10 3,42 6 3,37 7 41 9 41 9

13. K.R. 8,0 10 8,0 10 3,24 10 3,25 10 26 10 27 10

14. M.E. 8,6 8 8,5 8 3,39 7 3,32 8 24 9 24 9

15. N.E. 8,7 7 8,6 8 3,42 6 3,36 7 18 6 18 6

16. N.C. 8,6 8 8,6 8 3,43 6 3,37 7 19 7 20 7

17. P.E. 7,3 8 7,2 9 3,29 9 3,25 10 35 6 36 6

18. P.A. 7,8 6 7,5 7 3,54 4 3,47 5 33 5 34 5

19. P.V. 7,8 10 7,0 10 3,33 8 3,32 8 43 10 43 10

20. S.M. 8,1 10 8,0 10 3,28 9 3,27 9 24 9 24 9

21. S.D. 8,4 9 8,4 9 3,31 8 3,30 8 27 10 28 10

22. S.C. 7,1 9 7,1 9 3,25 10 3,22 10 41 9 41 9

23. T.D. 7,3 8 7,4 8 3,29 9 3,25 10 42 9 43 10

24. Ţ.A. 8,6 8 8,5 8 3,45 5 3,41 6 21 8 21 8

25. V.E. 8,9 6 8,8 6 3,55 4 3,36 7 15 4 17 6

135
 IV.3.2.1.b Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa martor: clasă

Săritura în lungime de pe loc Flotări Ridicarea trunchiului din Extensia trunchiului din
culcat dorsal -abdomen culcat facial - spate

I N F N I N F N I N F N I N F N

1. A.A. 2,10 7 2,12 7 16 7 16 7 36 6 37 7 45 8 46 8

2. A.A. 2,08 7 2,10 7 18 8 19 8 38 7 39 8 43 7 44 7

3. B.A. 2,22 9 2,24 10 19 8 20 9 43 10 44 10 48 9 48 9

4. B.V. 1,61 7 1,62 7 6 6 7 6 24 6 25 7 32 6 33 7

5. B.N. 1,70 9 1,72 9 14 10 15 10 29 9 31 10 37 9 38 9

6. C.M. 2,09 7 2,12 7 14 6 15 6 34 5 36 6 42 6 43 7

7. D.M. 2,01 5 2,06 5 13 5 14 6 31 4 33 5 40 5 41 6

8. D.C. 2,11 7 2,15 8 19 8 20 9 41 9 41 9 47 9 47 9

9. F.V. 2,06 6 2,09 7 20 9 21 9 40 8 40 8 43 7 43 7

10. G.V. 2,16 8 2,17 8 19 8 19 8 37 7 38 7 42 6 41 6

11. H.I. 1,50 5 1,53 6 7 6 7 6 24 6 26 7 37 9 37 9

12. I.C. 2,18 9 2,20 9 21 9 22 10 38 7 40 8 48 9 47 9

13. K.R. 1,75 10 1,76 10 14 10 15 10 31 10 32 10 40 10 40 10

14. M.E. 1,70 9 1,70 9 8 7 9 7 25 7 26 7 37 9 37 9

15. N.E. 1,61 7 1,62 7 9 7 9 7 28 8 28 8 33 7 33 7

16. N.C. 1,65 8 1,67 8 10 8 1 8 26 7 27 8 31 6 31 6

17. P.E. 2,14 8 2,15 8 23 10 24 10 43 10 45 10 50 10 51 10

18. P.A. 2,02 5 2,05 5 11 4 14 6 33 5 35 6 40 5 41 6

19. P.V. 2,24 10 2,25 10 20 9 21 9 41 9 41 9 47 9 47 9

20. S.M. 1,76 10 1,77 10 14 10 14 10 27 8 28 8 34 7 33 7

21. S.D. 1,69 9 1,70 9 11 8 12 9 23 6 24 6 33 7 34 7

22. S.C. 2,26 10 2,26 10 21 9 22 10 39 8 40 8 44 7 44 7

23. T.D. 2,21 9 2,22 9 15 6 16 7 37 7 38 7 46 8 46 8

24. Ţ.A. 1,70 9 1,71 9 8 7 8 7 21 5 22 5 36 8 37 9

25. V.E. 1,49 5 1,50 5 5 5 5 5 20 4 21 5 30 5 31 6

136
 IV.3.2.2.a Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa martor: băieţi

Alergare de viteză pe 50m plat Alergare de rezistenţă 800/1000m f/b Aruncarea mingii de oină

I N F N I N F N I N F N

1. A.A. 7,5 7 7,5 7 3,36 7 3,32 8 38 7 43 10

2. A.A. 7,6 7 7,6 7 3,41 6 3,36 7 39 8 39 8

3. B.A. 7,1 9 7,1 9 3,27 9 3,27 9 40 8 40 8

4. C.M. 7,6 7 7,4 8 3,45 5 3,44 6 34 5 36 6

5. D.M. 7,9 5 7,7 6 3,59 4 3,41 6 31 4 35 6

6. D.C. 7,0 10 6,9 10 3,35 7 3,33 8 37 7 37 7

7. F.V. 7,4 8 7,3 8 3,38 7 3,34 8 39 8 39 8

8. G.F. 7,1 9 7,0 10 3,31 8 3,25 10 40 8 41 9

9. I.C. 6,9 10 6,9 10 3,42 6 3,37 7 41 9 41 9

10. P.E. 7,3 8 7,2 9 3,29 9 3,25 10 35 6 36 6

11. P.A. 7,8 6 7,5 7 3,54 4 3,47 5 33 5 34 5

12. P.V. 7,0 10 7,0 10 3,33 8 3,32 8 43 10 43 10

13. S.C. 7,1 9 7,1 9 3,25 10 3,22 10 41 9 41 9

14. T.D 7,3 8 7,4 8 3,29 9 3,25 10 42 9 43 10

137
 IV.3.2.2.b Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa martor: băieţi

Săritura în lungime de pe loc Flotări Ridicarea trunchiului din Extensia trunchiului din
culcat dorsal -abdomen culcat facial - spate

I N F N I N F N I N F N I N F N

1. A.A. 2,10 7 2,12 7 16 7 16 7 36 6 37 7 45 8 46 8

2. A.A. 2,08 7 2,10 7 18 8 19 8 38 7 39 8 43 7 44 7

3. B.A. 2,22 9 2,24 10 19 8 20 9 43 10 44 10 48 9 48 9

4. C.M. 2,09 7 2,12 7 14 6 15 6 34 5 36 6 42 6 43 7

4
5. D.M. 2,01 5 2,06 5 13 5 14 6 31 33 5 40 5 41 6

6. D.C. 2,11 7 2,15 8 19 8 20 9 41 9 41 9 47 9 47 9

7. F.V. 2,06 6 2,09 7 20 9 21 9 40 8 40 8 43 7 43 7

8. G.V. 2,16 8 2,17 8 19 8 19 8 37 7 38 7 42 6 41 6

9. I.C. 2,18 9 2,20 9 21 9 22 10 38 7 40 8 48 9 47 9

10. P.E. 2,14 8 2,15 8 23 10 24 10 43 10 45 10 50 10 51 10

11. P.A. 2,02 5 2,05 5 11 4 14 6 33 5 35 6 40 5 41 6

12. P.V. 2,24 10 2,25 10 20 9 21 9 41 9 41 9 47 9 47 9

13. S.C. 2,26 10 2,26 10 21 9 22 10 39 8 40 8 44 7 44 7

14. T.D. 2,21 9 2,22 9 15 6 16 7 37 7 38 7 46 7 46 8

138
 IV.3.2.3.a Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa martor: fete

Alergare de viteză pe 50m plat Alergare de rezistenţă 800/1000m f/b Aruncarea mingii de oină

I N F N I N F N I N F N

1. B.V. 8,9 6 8,7 7 3,34 8 3,31 8 20 7 20 7

2. B.N. 8,4 9 8,4 9 3,29 9 3,29 9 23 9 24 9

3. H.I. 9,2 5 8,9 6 3,40 6 3,36 7 16 5 17 6

4. K.R. 8,0 10 8,0 10 3,24 10 3,25 10 26 10 27 10

5. M.E. 8,6 8 8,5 8 3,39 7 3,32 8 24 9 24 9

6
6. N.E. 8,7 7 8,6 8 3,42 6 3,36 7 18 6 18

7. N.C. 8,6 8 8,6 8 3,43 6 3,37 7 19 7 20 7

8. S.M. 8,1 10 8,0 10 3,28 9 3,27 9 24 9 24 9

9. S.D. 8,4 9 8,4 9 3,31 8 3,30 8 27 10 28 10

10. Ţ.A. 8,6 8 8,5 8 3,45 5 3,41 6 21 8 21 8

11. V.E. 8,9 6 8,8 6 3,55 4 3,36 7 15 4 17 6

139
 IV.3.2.3.b Tabel centralizator cu rezultatele testărilor calităţilor motrice (I. F. D.)

Grupa martor: fete

Săritura în lungime de pe loc Flotări Ridicarea trunchiului din Extensia trunchiului din
culcat dorsal -abdomen culcat facial - spate

I N F N I N F N I N F N I N F N

6
1. B.V. 1,61 7 1,62 7 6 6 7 24 6 25 7 32 6 33 7

2. B.N. 1,70 9 1,72 9 14 10 15 10 29 9 31 10 37 9 38 9

3. H.I. 1,50 5 1,53 6 7 6 7 6 24 6 26 7 37 9 37 9

4. K.R. 1,75 10 1,76 10 14 10 15 10 31 10 32 10 40 10 40 10

5. M.E. 1,70 9 1,70 9 8 7 9 7 25 7 26 7 37 9 37 9

6. N.E. 1,61 7 1,62 7 9 7 9 7 28 8 28 8 33 7 33 7

7. N.C. 1,65 8 1,67 8 10 8 11 8 26 7 27 8 31 6 31 6

8. S.M. 1,76 10 1,77 10 14 10 14 10 27 8 28 8 34 7 33 7

9. S.D. 1,69 9 1,70 9 11 8 12 9 23 6 24 6 33 7 34 7

10. Ţ.A. 1,70 9 1,71 9 8 7 8 7 21 5 22 5 36 8 37 9

11. V.E. 1,49 5 1,50 5 5 5 5 5 20 4 21 5 30 5 31 6

140
 IV.3.3.1 Tabel centralizator cu indicii tendinţelor centrale ale calităţior motrice
(I.F.D.)

Clasă
Alergare de viteză Alergare de Aruncarea mingii Săritura în lungime Ridicarea Extensia trunchiului
Instrument pe 50 m. plat rezistenţă de oină, de pe loc la Flotări de pe loc trunchiului din din culcat facial
(proba) 800/1000 F/B distanţă culcat - abdomen spate

I F D I F D I F D I F D I F D I F D I F D
Parametru

Grupa 7,8 7,3 0,5 3,42 3,33 0,09 30,28 33,84 3,56 14 17 3 1,91 1,96 5 31 35 4 40 40 -
experiment
x
Grupa 7,8 7,8 - 3,37 3,32 0,05 30,7 31,52 0,82 14 15 1 1,92 1,93 1 32 33 1 40 41 1
martor

Grupa 2 1,8 0,2 33 25 8 29 28 1 19 17 2 75 76 1 22 19 3 21 20 1

experiment
w
Grupa 2,3 2 0,3 35 25 10 28 26 2 18 19 1 77 76 1 23 24 1 20 20 -
martor

Grupa 0,54 0,59 0,05 6,72 5,32 1,4 8,5 9,05 0,55 4,6 5,32 0,72 20,28 24,28 4 5,96 5,72 0,24 4,8 5,18 0,38
experiment
a
m Grupa 0,62 0,6 0,02 7,56 5,12 2,44 8,31 8,53 0,22 4,36 4,4 0,04 23,84 24,36 0,52 6,36 6,32 0,04 5 4,88 0,12
martor

Grupa 0,63 0,43 0,2 8,65 6,64 2,01 11,2 9,89 1,31 5,45 4,6 0,85 24,94 26 1,06 6,77 6,28 0,49 5,8 6,31 0,51
experiment
σ
Grupa 0,71 0,68 0,03 9,41 6,48 2,93 9,37 9.39 0,02 5,31 5,44 0,13 25,86 26,09 0,23 7,27 7,22 0,05 5,95 5,88 0,07
martor

141
 IV.3.3.2 Tabel centralizator cu indicii tendinţelor centrale ale calităţior motrice
(I.F.D.)

Băieţi
Alergare de viteză Alergare de Aruncarea mingii de Săritura în lungime Ridicarea trunchiului Extensia trunchiului
Instrument pe 50 m. plat rezistenţă 800/1000 oină, de pe loc la Flotări de pe loc din culcat - abdomen din culcat - spate
(proba) F/B distanţă

I F D I F D I F D I F D I F D I F D I F D
Parametru

Grupa 7,3 7,1 0,2 3,42 3,34 0,08 37,8 41,9 4,1 18 20 2 2,11 2,18 0,07 36 38 2 43 47 4
x experiment

Grupa 7,3 7,2 0,1 3,37 3,32 0,05 38,07 39,14 1,07 18 19 1 2,13 2,15 0,02 38 39 1 45 46 -
martor

Grupa 1 1,1 0,1 30 25 5 14 10 4 11 10 1 27 23 4 13 8 5 13 12 1

w experiment

Grupa 1 0,8 0,2 34 25 9 12 9 3 12 10 2 25 21 4 12 12 - 10 10 -

martor

Grupa 0,25 0,22 0,03 7,57 5,85 1,72 3,31 2,51 0,8 3,27 2,1 1,17 6 5,92 0,08 2,85 2,57 0,28 3,71 3 0,71
am experiment

Grupa 0,25 0,22 0,03 7,71 6 1,71 2,91 2,57 0,34 3,54 2,64 0,9 6,71 5,71 1 2,78 2,5 0,28 2,64 2,5 0,14
martor

Grupa 0,31 0,3 0,01 9,49 7,29 2,2 4,82 3,59 1,23 3,6 3,52 0,08 7,24 7,44 0,2 3,67 3,57 0,1 4,13 3,72 0,41
σ experiment

Grupa 0,31 0,27 0,04 10,03 7,68 2,35 3,6 3,08 0,52 3,96 3,24 0,72 8,02 7,01 1,01 3,60 3,26 0,34 3,15 3 0,15
martor

142
 IV.3.3.3 Tabel centralizator cu indicii tendinţelor centrale ale calităţior motrice
(I.F.D.)

Fete
Alergare de viteză Alergare de rezistenţă Aruncarea mingii de Săritura în lungime de Ridicarea trunchiului din Extensia trunchiului din
Instrument pe 50 m. plat 800/1000 F/B oină, de pe loc la Flotări pe loc culcat - abdomen culcat - spate
(proba) distanţă

Parametru I F D I F D I F D I F D I F D I F D I F D

Grupa 8,4 8,1 0,3 3,41 3,33 8 20,6 23,5 2,9 9 13 4 1,65 1,69 0,04 25 29 4 35 39 4
x experiment

Grupa martor 8,5 8,4 0,1 3,37 3,32 5 21,18 21,81 0,63 8 10 2 1,65 1,66 0,01 25 26 1 35 36 -

Grupa 0,9 0,6 0,3 25 17 8 13 11 2 10 11 1 30 27 3 11 6 5 11 9 2

w experiment

Grupa martor 1,2 0,9 0,3 31 16 15 12 11 1 9 10 1 27 27 - 11 11 - 10 9 1

0,15
Grupa 0,26 0,11 5,54 5 0,54 4,14 3,04 1,1 2,18 2,09 0,09 6,27 5,18 1,09 2,45 1,36 1,09 3,36 2,63 0,73
am experiment

Grupa martor 0,28 0,23 0,05 7,36 4 3,36 3,28 3,25 0,03 2,72 2,90 0,18 7,18 6,54 0,64 2,63 2,54 0,09 2,63 2,63 -

Grupa 0,31 0,21 0,1 7,86 5,97 1,89 4,88 3,75 1,13 3,1 3,04 0,06 8,58 7,35 1,23 3,24 1,81 1,43 3,91 3,14 0,77
σ experiment

Grupa martor 0,36 0,30 0,06 9,06 5,07 3,99 3,97 3,84 0,13 3,68 3,46 0,22 9,08 8,61 0,47 3,36 3,40 0,04 3,11 3,01 0,1

143
 IV.3.4.1 Tabel centralizator cu frecvenţa notelor şi procentele obţinute la
testările calităţilor motrice (I.F.)
Grupa experiment: clasă

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Instrumentul, frecvenţa, procentul I F I F I F I F I F I F I F

Alergare de viteză pe 50m plat F - - - 1 2 3 - 7 3 4 7 5 13 5

% - - - 4% 8% 12% - 28% 12% 16% 28% 20% 52% 20%

Alergare de rezistenţă 800/1000m F/B F 1 - 5 - 3 1 8 4 3 5 1 6 4 9

% 4% - 20% - 12% 4% 32% 16% 12% 20% 4% 24% 16% 36%

Aruncarea mingii de oină, de pe loc, la F 3 - 2 - 4 - 3 5 5 4 3 6 5 10

distanţă
% 12% - 8% - 16% - 12% 20% 20% 16% 12% 24% 20% 40%

Flotări, din sprijin facial F - - 2 - 4 - 9 3 4 5 2 12 4 5

% - - 8% - 16% - 36% 12% 16% 20% 8% 48% 16% 20%

Săritura în lungime de pe loc F - - 4 - - 1 9 3 5 5 3 8 4 8

% - - 16% - - 4% 36% 12% 20% 20% 12% 32 16% 32%

Ridicarea trunchiului din culcat - F 3 - 2 - 3 - 6 1 6 8 3 8 2 8

abdomen
% 12% - 8% - 12% - 24% 4% 24% 32% 12% 32% 8% 32%

Extensia trunchiului din culcat facial - F 3 - 3 - 3 1 4 4 4 3 4 6 4 11

spate
% 12% - 12% - 12% 4% 16% 16% 16% 12% 16% 24% 16% 44%

144
 IV.3.4.2 Tabel centralizator cu frecvenţa notelor şi procentele obţinute la
testările calităţilor motrice (I.F.)
Grupa experiment: băieţi

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Instrumentul, frecvenţa, procentu I F I F I F I F I F I F I F

Alergare de viteză pe 50m plat F - - 1 - 1 2 5 - 2 2 2 4 3 6

% - - 7% - 7% 14% 36% - 14% 14% 14% 29% 22% 43%

Alergare de rezistenţă 800/1000m F/B F 1 - 3 - 1 1 4 2 2 2 1 3 2 6

% 7% - 2% - 7% 7% 29% 14% 14% 14% 7% 22% 14% 43%

Aruncarea mingii de oină, de pe loc, la F 3 - - - 1 - 3 3 3 1 2 4 2 6

distanţă
% 21% - - - 7% - 21% 21% 21% 7% 15% 29% 15% 43%

Flotări, din sprijin facial F - - 1 - 2 - 4 2 3 2 2 7 2 3

% - - 7% - 14% - 30% 14% 21% 14% 14% 51% 14% 21%

Săritura în lungime de pe loc F - - 3 - - - 5 3 3 4 1 2 2 5

% - - 21% - - - 36% 21% 21% 29% 7% 14% 15% 36%

Ridicarea trunchiului din culcat - F 2 - - - 1 - 3 - 4 4 3 4 1 6

abdomen
% 14% - - - 7% - 21% - 30% 30% 21% 30% 7% 40%

Extensia trunchiului din culcat facial - F 3 - 1 - 1 1 3 3 3 2 1 3 2 5

spate
% 22% - 7% - 7% 7% 22% 22% 21% 14% 7% 21% 14% 36%

145
 IV.3.4.3 Tabel centralizator cu frecvenţa notelor şi procentele obţinute la
testările calităţilor motrice (I.F.)

Grupa experiment: fete

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Instrumentul, frecvenţa, procentul I F I F I F I F I F I F I F

Alergare de viteză pe 50m plat F - - - - 2 - 2 - 2 1 2 3 3 7

% - - - - 18% - 18% - 18% 9% 18% 27% 27% 64%

Alergare de rezistenţă 800/1000m F/B F - - 2 - 2 - 4 2 1 3 - 3 2 3

% - - 18% - 18% - 37% 19% 10% 27% - 27% 18% 27%

Aruncarea mingii de oină, de pe loc, la F - - 2 - 3 - - 2 2 3 1 2 3 4

distanţă
% - - 18% - 27% - - 18% 18% 27% 10% 18% 27% 37%

Flotări, din sprijin facial F - - 1 - 2 - 5 1 1 3 - 5 2 2

% - - 9% - 18% - 46% 9% 9% 27% - 46% 18% 18%

Săritura în lungime de pe loc F - - 1 - - 1 4 - 2 1 2 6 2 3

% - - 9% - - 9% 37% - 18% 9% 18% 55% 18% 27%

Ridicarea trunchiului din culcat - F 1 - 2 - 2 - 3 1 2 4 - 4 1 2

abdomen
% 9% - 18% - 18% - 27% 10% 18% 39% - 36% 10% 18%

Extensia trunchiului din culcat facial - F - - 2 - 2 - 1 1 1 1 3 3 2 6

spate
% - - 18% - 18% - 9% 9% 9% 9% 28% 28% 18% 54%

146
 IV.3.4.4 Tabel centralizator cu frecvenţa notelor şi procentele obţinute la
testările calităţilor motrice (I.F.)

Grupa martor: clasă

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

nstrumentul, frecvenţa, procentul I F I F I F I F I F I F I F

Alergare de viteză pe 50m plat F - - 2 - 3 3 4 4 6 7 5 5 5 6

% - - 8% - 12% 12% 16% 16% 24% 28% 20% 20% 20% 24%

Alergare de rezistenţă 800/1000m F/B F 3 - 2 1 5 3 4 6 4 7 5 3 2 5

% 12% - 8% 4% 20% 12% 16% 24% 16% 28% 20% 12% 8% 20%

Aruncarea mingii de oină, de pe loc, la F 2 - 3 1 2 6 4 3 5 4 6 6 3 5

distanţă
% 8% - 12% 4% 8% 24% 16% 12% 20% 16% 24% 24% 12% 20%

Flotări, din sprijin facial F 1 - 2 1 4 5 4 5 6 3 4 5 4 6

% 4% - 8% 4% 16% 20% 16% 20% 24% 12% 16% 20% 16% 24%

Săritura în lungime de pe loc F - - 4 3 1 1 6 6 3 4 7 6 4 5

% - - 16% 12% 4% 4% 24% 24% 12% 16% 28% 24% 16% 20%

Ridicarea trunchiului din culcat - F 2 - 3 3 4 3 6 6 4 7 3 2 3 4

abdomen
% 8% - 12% 12% 16% 12% 24% 24% 16% 28% 12% 8% 12% 16%

Extensia trunchiului din culcat facial - F - - 3 - 4 5 6 8 3 2 7 8 2 2

spate
% - - 12% - 16% 20% 24% 32% 12% 8% 28% 32% 8% 8%

147
 IV.3.4.5 Tabel centralizator cu frecvenţa notelor şi procentele obţinute la
testările calităţilor motrice (I.F.)

Grupa martor: băieţi

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Instrumentul, frecvenţa, procentul I F I F I F I F I F I F I F

Alergare de viteză pe 50m plat F - - 1 - 1 1 3 3 3 3 3 3 3 4

% - - 8% - 8% 8% 21% 21% 21% 21% 21% 21% 21% 29%

Alergare de rezistenţă 800/1000m F/B F 2 - 1 1 2 2 3 2 2 4 3 1 1 4

% 14% - 8% 8% 14% 14% 21% 14% 14% 27% 21% 8% 8% 27%

Aruncarea mingii de oină, de pe loc, la F 1 - 2 1 1 3 2 1 4 3 3 3 1 3

distanţă
% 8% - 14% 8% 8% 21% 14% 8% 27% 21% 21% 21% 8% 21%

Flotări, din sprijin facial F 1 - 1 - 2 3 1 2 4 2 4 4 1 3

% 8% - 8% - 14% 21% 8% 15% 27% 15% 27% 28% 8% 21%

Săritura în lungime de pe loc F - - 2 2 1 - 4 4 2 3 3 2 2 3

% - - 14% 14% 8% - 28% 28% 14% 22% 22% 14% 14% 22%

Ridicarea trunchiului din culcat - abdomen F 1 - 2 1 1 2 4 3 2 4 2 2 2 2

% 8% - 14% 8% 8% 14% 28% 22% 14% 28% 14% 14% 14% 14%

Extensia trunchiului din culcat facial - spate F - - 2 - 2 3 4 4 1 2 4 4 1 1

% - - 14% - 14% 22% 28% 28% 8% 14% 28% 28% 8% 8%

148
 IV.3.4.6 Tabel centralizator cu frecvenţa notelor şi procentele obţinute la
testările calităţilor motrice (I.F.)

Grupa martor: fete

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Instrumentul, frecvenţa, procentul I F I F I F I F I F I F I F

Alergare de viteză pe 50m plat F - - 1 - 2 2 1 1 3 4 2 2 2 2

% - - 9% - 18% 18% 9% 9% 28% 37% 18% 18% 18% 18%

Alergare de rezistenţă 800/1000m F/B F 1 - 1 - 3 1 1 4 2 3 2 2 1 1

% 9% - 9% - 28% 9% 9% 36% 18% 28% 18% 18% 9% 9%

Aruncarea mingii de oină, de pe loc, la F 1 - 1 - 1 3 2 2 1 12 3 3 2 2

distanţă
% 9% - 9% - 9% 28% 18% 18% 9% 8% 28% 28% 18% 18%

Flotări, din sprijin facial F - - 1 1 2 2 3 3 2 1 - 1 3 3

-
% - 8% 9% 18% 17% 28% 28% 18% 9% - 9% 28% 28%

Săritura în lungime de pe loc F - - 2 1 - 1 2 2 1 1 4 4 2 2

% - - 18% 9% - 9% 18% 18% 9% 9% 37% 37% 18% 18%

Ridicarea trunchiului din culcat - abdomen F 1 - 1 2 3 1 2 3 2 3 1 - 1 2

% 9% - 9% 18% 28% 8% 18% 28% 18% 28% 9% - 9% 18%

Extensia trunchiului din culcat facial - spate F - - 1 - 2 2 3 4 1 - 3 4 1 1

% - - 9% - 17% 17% 28% 37% 9% - 28% 37% 9% 9%

149
 IV.3.4.1 Reprezentare grafică

Alergare de viteză: clasă

Parametru Alergare de viteză

Indicator I F D

Grupa experiment 7,8 7,3 0,5

X
Grupa martor 7,8 7,8 0

Grupa experiment 2 1,8 0,2

W
Grupa martor 2,3 2 0,3

Grupa experiment 0,54 0,59 0,05

am
Grupa martor 0,62 0,6 0,02

Grupa experiment 0,63 0,43 0,2

σ
Grupa martor 0,71 0,68 0,03

7,8
7,7
7,6
7,5 Grupa
7,4 experiment
7,3 Grupa martor
7,2
7,1
7
T.I. T.F.

150
 IV.3.4.2 Reprezentare grafică

Alergare de viteză: clasă - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F

Grupa F - - - 1 2 3 - 7 3 4 7 5 5 13
experiment
% - - - 4% 8% 12% - 28% 12% 16% 28% 20% 20% 52%
Alergare
de viteză Grupa F - - 2 - 3 3 4 4 6 7 5 5 5 6
martor
% - - 8% - 12% 12% 16% 16% 24% 28% 20% 20% 20% 24%

14
12
10
8 Gr. Exp. I.
6 Gr. Exp. F.
Gr. Martor I.
4
Gr. Martor F.
2
0
Nota Nota Nota
5 7 9

151
 IV.3.4.3 Reprezentare grafică

Alergare de viteză: băieţi

Parametru Alergare de viteză

Indicator I F D

Grupa experiment 7,3 7,1 0,2

X
Grupa martor 7,3 7,2 0,1

Grupa experiment 1 1,1 0,1

W
Grupa martor 1 0,8 0,2

Grupa experiment 0,25 0,22 0,03

am
Grupa martor 0,25 0,22 0,03

Grupa experiment 0,31 0,3 0,01

σ
Grupa martor 0,31 0,27 0,04

7,3

7,25

7,2
Grupa
7,15 experiment
Grupa martor
7,1

7,05

7
T.I. T.F.

152
 IV.3.4.4 Reprezentare grafică

Alergare de viteză: băieţi - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F

Grupa F - - 1 - 1 2 5 - 2 2 2 4 3 6
experiment
% - - 7% - 7% 14% 36% - 14% 14% 14% 29% 22% 43%
Alergare
de viteză
Grupa F - - 1 - 1 1 3 3 3 3 3 3 3 4
martor

% - - 8% - 8% 8% 21% 21% 21% 21% 21% 21% 21 29%

4
Gr. Exp. I.
3 Gr. Exp. F.
2 Gr. Martor I.
Gr. Martor F.
1

0
Nota Nota Nota
5 7 9

153
 IV.3.4.5 Reprezentare grafică

Alergare de viteză: fete

Parametru Alergare de viteză

Indicator I F D

Grupa experiment 8,4 8,1 0,3

X
Grupa martor 8,5 8,4 0,1

Grupa experiment 0,9 0,6 0,3

W
Grupa martor 1,2 0,9 0,3

Grupa experiment 0,26 0,15 0,11

am
Grupa martor 0,28 0,23 0,05

Grupa experiment 0,31 0,21 0,1

σ
Grupa martor 0,36 0,30 0,06

8,5

8,4

8,3
Grupa
8,2 experiment
Grupa martor
8,1

7,9
T.I. T.F.

154
 IV.3.4.6 Reprezentare grafică

Alergare de viteză: fete - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F

Grupa F - - - - 2 - 2 - 2 1 2 3 3 7
experiment
% - - - - 18% - 18% - 18% 9% 18% 27% 27% 34%
Alergare
de viteză Grupa F - - 1 - 2 2 1 1 3 4 2 2 2 2
martor
% - - 9% - 18% 18% 9% 9% 28% 37% 18% 18% 18% 18%

7
6
5
4 Gr. Exp. I.
3 Gr. Exp. F.
Gr. Martor I.
2
Gr. Martor F.
1
0
Nota Nota Nota
5 7 9

155
 IV.3.4.7 Reprezentare grafică

Alergare de rezistenţă: clasă

Parametru Alergare de rezistenţă

Indicator I F D

Grupa experiment 3,42 3,33 9

X
Grupa martor 3,37 3,32 5

Grupa experiment 33 25 8
W
Grupa martor 35 25 10

Grupa experiment 6,72 5,32 1,4

am
Grupa martor 7,56 5,12 2,44

Grupa experiment 8,65 6,64 2,01

σ
Grupa martor 9,41 6,48 2,93

3,42
3,4
3,38
3,36 Grupa
3,34 experiment
3,32 Grupa martor
3,3
3,28
3,26
T.I. T.F.

156
 IV.3.4.8 Reprezentare grafică

Alergare de rezistenţă: clasă - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F

Grupa F 1 - 5 - 3 1 8 4 3 5 1 6 4 9
experiment
% 4% - 20% - 12% 4% 32% 16% 12% 20% 4% 24% 16% 36%
Alergare
de
rezistenţă Grupa F 3 - 2 1 5 3 4 6 4 7 5 3 2 5
martor
% 12% - 8% 4% 20% 12% 16% 24% 16% 28% 20% 12% 8% 20%

9
8
7
6
5 Gr. Exp. I.
4 Gr. Exp. F.
3 Gr. Martor I.
2 Gr. Martor F.
1
0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

157
 IV.3.4.9 Reprezentare grafică

Alergare de rezistenţă: băieţi

Parametru Alergare de rezistenţă

Indicator I F D

Grupa experiment 3,42 3,34 8

X
Grupa martor 3,37 3,32 5

Grupa experiment 30 25 5
W
Grupa martor 34 25 9

Grupa experiment 7,57 5,85 1,72

am
Grupa martor 7,71 6 1,71

Grupa experiment 9,49 7,29 2,2

σ
Grupa martor 10,03 7,68 2,35

3,42
3,4
3,38
3,36 Grupa
3,34 experiment
3,32 Grupa martor
3,3
3,28
3,26
T.I. T.F.

158
 IV.3.4.10 Reprezentare grafică

Alergare de rezistenţă: băieţi - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F

Grupa F 1 - 3 - 1 1 4 2 2 2 1 3 2 6
experiment
% 7% - 22% - 7% 7% 29% 14% 14% 14% 7% 22% 14% 43%
Alergare
de
rezistenţă Grupa F 2 - 1 1 2 2 3 2 2 4 3 1 1 4
martor
% 14% - 8% 8% 14% 14% 21% 14% 14% 27% 21% 8% 8% 27%

4
Gr. Exp. I.
3 Gr. Exp. F.
2 Gr. Martor I.
Gr. Martor F.
1

0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

159
 IV.3.4.11 Reprezentare grafică

Alergare de rezistenţă: fete

Parametru Alergare de rezistenţă

Indicator I F D

Grupa experiment 3,41 3,33 8

X
Grupa martor 3,37 3,32 5

Grupa experiment 25 17 8
W
Grupa martor 31 16 15

Grupa experiment 5,54 5 0,54

am
Grupa martor 7,36 4 3,36

Grupa experiment 7,86 5,97 1,89

σ
Grupa martor 9,06 5,07 3,99

3,42
3,4
3,38
3,36 Grupa
3,34 experiment
3,32 Grupa martor
3,3
3,28
3,26
T.I. T.F.

160
 IV.3.4.12 Reprezentare grafică

Alergare de rezistenţă: fete - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F

Grupa F - - 2 - 2 - 4 2 1 3 - 3 2 3
experiment
% - - 18% - 18 - 37% 19% 10% 27% - 27% 18% 27%
Alergare
de
rezistenţă Grupa F 1 - 1 - 3 1 1 4 2 3 2 2 1 1
martor
% 9% - 9% - 28% 9% 9% 36% 18% 28% 18% 18% 9% 9%

4
Gr. Exp. I.
3 Gr. Exp. F.
2 Gr. Martor I.
Gr. Martor F.
1

0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

161
 IV.3.4.13 Reprezentare grafică

Aruncarea mingii de oină: clasă

Parametru Aruncarea mingii de oină

Indicator I F D

Grupa experiment 30,28 33,84 3,56

X
Grupa martor 30,7 31,52 0,82

Grupa experiment 29 28 1
W
Grupa martor 28 26 2

Grupa experiment 8,5 9,05 0,5

am
Grupa martor 8,31 8,53 0,22

Grupa experiment 11,20 9,89 1,31

σ
Grupa martor 9,37 9,39 0,02

34

33

32
Grupa
31 experiment
Grupa martor
30

29

28
T.I. T.F.

162
 IV.3.4.14 Reprezentare grafică

Aruncarea mingii de oină: clasă- note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F
Aruncarea mingii de oină

Grupa F 3 - 2 - 4 - 3 5 5 4 3 6 5 10
experiment
% 12% - 8% - - 12% 20% 20% 16% 12% 24% 20% 40%
16%

Grupa F 3 - 3 1 2 6 4 3 5 4 6 6 3 5
martor
% 12% - 12% 4% 8% 24% 16% 12% 20% 16% 24% 24% 12% 20

10
9
8
7
6 Gr. Exp. I.
5
Gr. Exp. F.
4
Gr. Martor I.
3
2 Gr. Martor F.
1
0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

163
 IV.3.4.15 Reprezentare grafică

Aruncarea mingii de oină: băieţi

Parametru Aruncarea mingii de oină

Indicator I F D

Grupa experiment 37,8 41,9 4,1

X
Grupa martor 38,07 39,14 1,07

Grupa experiment 14 10 4
W
Grupa martor 12 9 3

Grupa experiment 3,31 2,51 0,8

am
Grupa martor 2,91 2,57 0,34

Grupa experiment 4,82 3,59 1,23

σ
Grupa martor 3,6 3,08 0,52

42
41
40
39 Grupa
experiment
38 Grupa martor
37
36
35
T.I. T.F.

164
 IV.3.4.16 Reprezentare grafică

Aruncarea mingii de oină: băieţi- note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F
Aruncarea mingii de

Grupa F 3 - - - 1 - 3 3 3 1 2 4 2 6
experiment
% 21% - - - - 21% 21% 21% 7% 15% 29% 15% 43%
7%
oină

Grupa F 1 - 2 1 1 3 2 1 4 3 3 3 1 3
martor
% 8% - 14% 8% 8% 21% 14% 8% 27% 21% 21% 21% 8% 21%

4
Gr. Exp. I.
3 Gr. Exp. F.
2 Gr. Martor I.
Gr. Martor F.
1

0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

165
 IV.3.4.17 Reprezentare grafică

Aruncarea mingii de oină: fete

Parametru Aruncarea mingii de oină

Indicator I F D

Grupa experiment 20,6 23,5 2,9

X
Grupa martor 21,18 21,81 0,63

Grupa experiment 13 11 2
W
Grupa martor 12 11 1

Grupa experiment 4,14 3,04 1,1

am
Grupa martor 3,28 3,25 0,03

Grupa experiment 4,88 3,75 1,13

σ
Grupa martor 3,97 3,84 0,13

23,5
23
22,5
22
Grupa
21,5
experiment
21
Grupa martor
20,5
20
19,5
19
T.I. T.F.

166
 IV.3.4.18 Reprezentare grafică

Aruncarea mingii de oină: fete - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F
Aruncarea mingii de

Grupa F - - 2 - 3 - - 2 2 3 1 2 3 4
experiment
% - - 18% - - - 18% 18% 27% 10% 18% 27% 37%
27%
oină

Grupa F 1 - 1 - 1 3 2 2 1 1 3 3 2 2
martor
% 9% - 9% - 9% 28% 18% 18% 9% 8% 28% 28% 18% 18%

4
3,5
3
2,5
Gr. Exp. I.
2 Gr. Exp. F.
1,5 Gr. Martor I.
1 Gr. Martor F.
0,5
0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

167
 IV.3.4.19 Reprezentare grafică

Flotări : clasă

Parametru Flotări

Indicator I F D

Grupa experiment 14 17 3
X
Grupa martor 14 15 1

Grupa experiment 19 17 2
W
Grupa martor 18 19 1

Grupa experiment 4,6 5,32 0,72

am
Grupa martor 4.36 4,4 0,04

Grupa experiment 5,45 4,6 0,85

σ
Grupa martor 5,31 5,44 0,13

18
16
14
12
Grupa
10
experiment
8
Grupa martor
6
4
2
0
T.I. T.F.

168
 IV.3.4.20 Reprezentare grafică

Flotări: clasă- note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F

Grupa F - - 2 - 4 - 9 3 4 5 2 12 4 5
experiment
% - - 8% - - 36% 12% 16% 20% 8% 48% 16% 20%
16%
Flotări
Grupa F 1 - 2 1 4 5 4 5 6 3 4 5 4 6
martor
% 4% - 8% 4% 16% 20% 16% 20% 24% 12% 16% 20% 16% 24%

12

10

8
Gr. Exp. I.
6 Gr. Exp. F.
4 Gr. Martor I.
Gr. Martor F.
2

0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

169
 IV.3.4.21 Reprezentare grafică

Flotări : băieţi

Parametru Flotări

Indicator I F D

Grupa experiment 18 20 2
X
Grupa martor 18 19 1

Grupa experiment 11 10 1
W
Grupa martor 12 10 2

Grupa experiment 3,27 2,1 1,17

am
Grupa martor 3,54 2,64 0,9

Grupa experiment 3,6 3,52 0,08

σ
Grupa martor 3,96 3,24 0,72

20

19,5

19
Grupa
18,5 experiment
Grupa martor
18

17,5

17
T.I. T.F.

170
 IV.3.4.22 Reprezentare grafică

Flotări: băieţi- note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F

Grupa F - - 1 - 2 - 4 2 3 2 2 7 2 3
experiment
% - - 7% - - 30% 14% 20% 14% 14% 51% 14% 21%
14%
Flotări
Grupa F 1 - 1 - 2 3 1 2 4 2 4 4 1 3
martor
% 8% - 8% - 14% 21% 8% 15% 27% 15% 27% 28% 8% 21%

7
6
5
4 Gr. Exp. I.
3 Gr. Exp. F.
Gr. Martor I.
2
Gr. Martor F.
1
0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

171
 IV.3.4.23 Reprezentare grafică

Flotări : fete

Parametru Flotări

Indicator I F D

Grupa experiment 9 13 4
X
Grupa martor 8 10 2

Grupa experiment 10 11 1
W
Grupa martor 9 10 1

Grupa experiment 2,18 2,09 0,09

am
Grupa martor 2,72 2,90 0,18

Grupa experiment 3,1 3,04 0,06

σ
Grupa martor 3,68 3,46 0,22

14
12
10
8 Grupa
experiment
6 Grupa martor
4
2
0
T.I. T.F.

172
 IV.3.4.24 Reprezentare grafică

Flotări: fete - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F

Grupa F - - 1 - 2 - 5 1 1 3 - 5 2 2
experiment
% - - 9% - - 46% 9% 9% 27% - 46% 18% 18%
18%
Flotări
Grupa F - - 1 1 2 2 3 3 2 1 - 1 3 3
martor
% - - 8% 9% 18% 17% 28% 28% 18% 9% - 9% 28% 28%

5
4,5
4
3,5
3 Gr. Exp. I.
2,5 Gr. Exp. F.
2
Gr. Martor I.
1,5
1 Gr. Martor F.
0,5
0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

173
 IV.3.4.25 Reprezentare grafică

Săritura în lungime de pe loc: clasă

Parametru Săritura în lungime de pe

loc
Indicator
I F D

Grupa experiment 1,91 1,96 5

X
Grupa martor 1,92 1,93 1

Grupa experiment 75 76 1
W
Grupa martor 77 76 1

Grupa experiment 20,28 24,28 4

am
Grupa martor 23,84 24,36 0,52

Grupa experiment 24,94 26 1,06

σ
Grupa martor 25,86 26,09 0,23

1,96
1,95
1,94
1,93 Grupa
1,92 experiment
1,91 Grupa martor
1,9
1,89
1,88
T.I. T.F.

174
 IV.3.4.26 Reprezentare grafică

Săritura în lungime de pe loc: clasă - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F
Săritura în lungime de pe

Grupa F - - 4 - - 1 9 3 5 5 3 8 4 8
experiment
% - - 16% - 4% 36% 12% 20% 20% 12% 32% 16% 32%
-
loc

Grupa F - - 4 3 1 1 6 6 3 4 7 6 4 5
martor
% - - 16% 12% 4% 4% 24% 24% 12% 16% 28% 24% 16% 20%

9
8
7
6
5 Gr. Exp. I.
4 Gr. Exp. F.
3 Gr. Martor I.
2 Gr. Martor F.
1
0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

175
 IV.3.4.27 Reprezentare grafică

Săritura în lungime de pe loc: băieţi

Parametru Săritura în lungime de pe

loc
Indicator
I F D

Grupa experiment 2,11 2,18 7

X
Grupa martor 2,13 2,15 2

Grupa experiment 27 23 4
W
Grupa martor 25 21 4

Grupa experiment 6 5,92 0,08

am
Grupa martor 6,71 5,71 1

Grupa experiment 7,24 7,44 0,2

σ
Grupa martor 8,02 7,01 1,01

2,18

2,16

2,14
Grupa
2,12 experiment
Grupa martor
2,1

2,08

2,06
T.I. T.F.

176
 IV.3.4.28 Reprezentare grafică

Săritura în lungime de pe loc: băieţi- note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F
Săritura în lungime de pe

Grupa F - - 3 - - - 5 3 3 4 1 2 2 5
experiment
% - - 21% - - 36% 21% 21% 29% 7% 14% 15% 36%
-
loc

Grupa F - - 2 2 1 - 4 4 2 3 3 2 2 3
martor
% - - 14% 14% 8% - 28% 28% 14% 22% 22% 14% 14% 22%

5
4,5
4
3,5
3 Gr. Exp. I.
2,5 Gr. Exp. F.
2
Gr. Martor I.
1,5
1 Gr. Martor F.
0,5
0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

177
 IV.3.4.29 Reprezentare grafică

Săritura în lungime de pe loc: fete

Parametru Săritura în lungime de pe

loc
Indicator
I F D

Grupa experiment 1,65 1,69 4

X
Grupa martor 1,65 1,66 1

Grupa experiment 30 27 3
W
Grupa martor 27 27 -

Grupa experiment 6,27 5,18 1,09

am
Grupa martor 7,18 6,54 0,64

Grupa experiment 8,58 7,35 1,23

σ
Grupa martor 9,08 8,61 0,47

1,69

1,68

1,67
Grupa
1,66 experiment
Grupa martor
1,65

1,64

1,63
T.I. T.F.

178
 IV.3.4.30 Reprezentare grafică

Săritura în lungime de pe loc: fete - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba evaluată
(instrumentul) I F I F I F I F I F I F I F
Săritura în lungime de pe

Grupa F - - 1 - - 1 4 - 2 1 2 6 2 3
experiment
% - - 9% - 9% 37% - 18% 9% 18% 55% 18% 27%
-
loc

Grupa F - - 2 1 - 1 2 2 1 1 4 4 2 2
martor
% - - 18% 9% - 9% 18% 18% 9% 9% 37% 37% 18% 18%

4
Gr. Exp. I.
3 Gr. Exp. F.
2 Gr. Martor I.
Gr. Martor F.
1

0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

179
 IV.3.4.31 Reprezentare grafică

Ridicarea trunchiului din culcat: clasă

Parametru Ridicarea trunchiului din

culcat dorsal
Indicator
I F D

Grupa experiment 31 35 4
X
Grupa martor 32 33 1

Grupa experiment 22 19 3
W
Grupa martor 23 24 1

Grupa experiment 5,96 5,72 0,24

am
Grupa martor 6,36 6,32 0,04

Grupa experiment 6,77 6,28 0,49

σ
Grupa martor 7,27 7,22 0,05

35

34

33
Grupa
32 experiment
Grupa martor
31

30

29
T.I. T.F.

180
 IV.3.4.32 Reprezentare grafică

Ridicarea trunchiului din culcat: clasă: - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba
evaluată I F I F I F I F I F I F I F

(instrumentul)
Ridicarea trunchiului din

Grupa F 3 - 2 - 3 - 6 1 6 8 3 8 2 8
experiment
culcat dorsal

% 12% 8% 24% 4% 24% 32% 12% 32% 8% 32%

12%

Grupa F 2 - 3 3 4 3 6 6 4 7 3 2 3 4
martor
% 8% - 12% 12% 16% 12% 24% 24% 16% 28% 12% 8% 12% 16%

8
7
6
5
Gr. Exp. I.
4 Gr. Exp. F.
3 Gr. Martor I.
2 Gr. Martor F.
1
0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

181
 IV.3.4.33 Reprezentare grafică

Ridicarea trunchiului din culcat: băieţi

Parametru Ridicarea trunchiului din

culcat dorsal
Indicator
I F D

Grupa experiment 36 38 2
X
Grupa martor 38 39 1

Grupa experiment 13 8 5
W
Grupa martor 12 12 0

Grupa experiment 2,85 2,57 0,28

am
Grupa martor 2,78 2,5 0,28

Grupa experiment 3,67 3,57 0,1

σ
Grupa martor 3,60 3,26 0,34

39
38,5
38
37,5
Grupa
37
experiment
36,5
Grupa martor
36
35,5
35
34,5
T.I. T.F.

182
 IV.3.4.34 Reprezentare grafică

Ridicarea trunchiului din culcat:băieţi - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba
evaluată I F I F I F I F I F I F I F

(instrumentul)
Ridicarea trunchiului din

Grupa F 2 - - - 1 - 3 - 4 4 3 4 1 6
experiment
culcat dorsal

% 14% - - - - 21% - 30% 30% 21% 30% 7% 40%

7%

Grupa F 1 - 2 1 1 2 4 3 2 4 2 2 2 2
martor
% 8% - 14% 8% 8% 14% 28% 22% 14% 28% 14% 14% 14% 14%

4
Gr. Exp. I.
3 Gr. Exp. F.
2 Gr. Martor I.
Gr. Martor F.
1

0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

183
 IV.3.4.35 Reprezentare grafică

Ridicarea trunchiului din culcat: fete

Parametru Ridicarea trunchiului din

culcat dorsal
Indicator
I F D

Grupa experiment 25 29 4
X
Grupa martor 25 26 1

Grupa experiment 11 6 5
W
Grupa martor 11 11 0

Grupa experiment 2,45 1,36 1,09

am
Grupa martor 2,63 2,54 0,09

Grupa experiment 3,24 1,81 1,43

σ
Grupa martor 3,36 3,40 0,04

29

28

27
Grupa
26 experiment
Grupa martor
25

24

23
T.I. T.F.

184
 IV.3.4.36 Reprezentare grafică

Ridicarea trunchiului din culcat:fete - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba
evaluată I F I F I F I F I F I F I F

(instrumentul)
Ridicarea trunchiului din

Grupa F 1 - 2 - 2 - 3 1 2 4 - 4 1 2
experiment
culcat dorsal

% 9% - 18% - - 27% 10% 18% 36% - 36% 10% 18%

18%

Grupa F 1 - 1 2 3 1 2 3 2 3 1 - 1 2
martor
% 9% - 9% 18% 28% 8% 18% 28% 18% 28% 9% - 9% 18%

4
3,5
3
2,5
Gr. Exp. I.
2 Gr. Exp. F.
1,5 Gr. Martor I.
1 Gr. Martor F.
0,5
0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

185
 IV.3.4.37 Reprezentare grafică

Extensia trunchiului din culcat facial: clasă

Parametru Extensia trunchiului din

culcat facial
Indicator
I F D

Grupa experiment 40 44 0
X
Grupa martor 40 41 1

Grupa experiment 21 20 1
W
Grupa martor 20 20 0

Grupa experiment 4,8 5,18 0,38

am
Grupa martor 5 4,88 0,12

Grupa experiment 5,8 6,31 0,51

σ
Grupa martor 5,95 5,88 0,07

44

43

42
Grupa
41 experiment
Grupa martor
40

39

38
T.I. T.F.

186
 IV.3.4.38 Reprezentare grafică

Extensia trunchiului din culcat facial: clasă - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba
evaluată I F I F I F I F I F I F I F

(instrumentul)
Extensia trunchiului din

Grupa F 3 - 3 - 3 1 4 4 4 3 4 6 4 11
experiment
culcat facial

% 12% - 12% - 4% 16% 16% 16% 12% 16% 24% 16% 44%
12%

Grupa F - - 3 - 4 5 6 8 3 2 7 8 2 2
martor
% - - 12% - 16% 20% 24% 32% 12% 8% 28% 32% 8% 8%

12

10

8
Gr. Exp. I.
6 Gr. Exp. F.
4 Gr. Martor I.
Gr. Martor F.
2

0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

187
 IV.3.4.39 Reprezentare grafică

Extensia trunchiului din culcat facial: băieţi

Parametru Extensia trunchiului din

culcat facial
Indicator
I F D

Grupa experiment 43 47 4
X
Grupa martor 45 46 1

Grupa experiment 13 12 1
W
Grupa martor 10 10 0

Grupa experiment 3,71 3 0,71

am
Grupa martor 2,64 2,5 0,14

Grupa experiment 4,13 3,72 0,41

σ
Grupa martor 3,15 3 0,15

47

46

45
Grupa
44 experiment
Grupa martor
43

42

41
T.I. T.F.

188
 IV.3.4.40 Reprezentare grafică

Extensia trunchiului din culcat facial: băieţi- note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba
evaluată I F I F I F I F I F I F I F

(instrumentul)
Extensia trunchiului din

Grupa F 3 - 1 - 1 1 3 3 3 2 1 3 2 5
experiment
culcat facial

% 22% - 7% - 7% 22% 22% 21% 14% 7% 21% 14% 36%

7%

Grupa F - - 2 - 2 3 4 4 1 2 4 4 1 1
martor
% - - 14% - 14% 22% 28% 28% 8% 14% 28% 28% 8% 8%

5
4,5
4
3,5
3 Gr. Exp. I.
2,5 Gr. Exp. F.
2
Gr. Martor I.
1,5
1 Gr. Martor F.
0,5
0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

189
 IV.3.4.41 Reprezentare grafică

Extensia trunchiului din culcat facial: fete

Parametru Extensia trunchiului din

culcat facial
Indicator
I F D

Grupa experiment 35 39 4
X
Grupa martor 35 36 1

Grupa experiment 11 9 2
W
Grupa martor 10 9 1

Grupa experiment 3,36 2,63 0,73

am
Grupa martor 2,63 2,63 0

Grupa experiment 3,91 3,14 0,77

σ
Grupa martor 3,11 3,01 0,1

39

38

37
Grupa
36 experiment
Grupa martor
35

34

33
T.I. T.F.

190
 IV.3.4.42 Reprezentare grafică

Extensia trunchiului din culcat facial: fete - note

Nota Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

Proba
evaluată I F I F I F I F I F I F I F

(instrumentul)
Extensia trunchiului din

Grupa F - - 2 - 2 - 1 1 1 1 3 3 2 6
experiment
culcat facial

% - - 18% - - 9% 9% 9% 9% 28% 28% 18% 54%

18%

Grupa F - - 1 - 2 2 3 4 1 - 3 4 1 1
martor
% - - 9% - 17% 17% 28% 37% 9% - 28% 37% 9% 9%

4
Gr. Exp. I.
3 Gr. Exp. F.
2 Gr. Martor I.
Gr. Martor F.
1

0
Nota Nota Nota Nota
4 6 8 10

191
 IV. 4 Interpretarea datelor şi prezentarea concluziilor preliminare

Experimentul, desfăşurat pe perioada unui an şcolar, a demonstrat prin rezultatele obţinute că, la
clasa unde s-a lucrat cu mijloace specifice (împrumutate din jocul de fotbal), judicios selecţionate şi aplicate
metodic, prin raportare la nivelul disponibilităţilor morfofuncţionale ale elevilor, se pot obţine progrese pe
toate planurile: antropometric, fiziologic, motric, atât calitativ cât şi cantitativ.
Parametri biologici i-am prelucrat evaluat şi interpretat folosind ca indicatori de referinţă: greutatea,
înălţimea şi înălţimea bustului, parametri pe care i-am raportat la media fiecărui indicator, calculat atât pentru
grupa experiment, cât şi pentru grupa martor.
Greutatea – greutatea corpului (G) este un indicator foarte sensibil al creşterii cantitative a
corpului. Privită izolat, are importanţă limitată, dar raportată la vârstă, înălţime şi starea de nutriţie, capătă o
semnificaţie mai mare. Greutatea se modifică destul de repede sub influenţa unor factori ca: alimentaţia,
efortul fizic, tulburările metabolice etc.
La 16 ani băieţii au o greutate medie de 51,1 (+\- 6,8) în timp ce fetele au o medie de 54,2 (+\- 8,0)
- normoponderali sau medioponderali – greutatea medie corespunzătoare vârstei;
- supraponderali – greutatea crescută peste medie;
- subponderali – greutatea sub media vârstei.
Din tabelele centralizatoare (IV 1.3.1, IV. 1.3.2, IV. 1.3.3) şi graficele comparative (IV.1.4.1, IV.1.4.2,
IV.1.4.3) rezultă următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment: 5,16
- grupa martor: 0,48
- băieţi – grupa experiment: 2,28
- grupa martor: 0,65
- fete - grupa experiment: 0,27
- grupa martor: 0,36
Înălţimea – (talia) este indicatorul cel mai important pentru punerea în evidenţă a creşterii şi
dezvoltării copilului.
Din tabelele centralizatoare (IV 1.3.1, IV. 1.3.2, IV. 1.3.3) şi graficele comparative (IV.1.4.4, IV.1.4.5,
IV.1.4.6) rezultă următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment: 2
- grupa martor: 0
- băieţi – grupa experiment: 2
- grupa martor: 0
- fete - grupa experiment: 1
- grupa martor: 0
Acest raport este firesc dacă ţinem cont de particularităţile biologice ale vârstei şi de zestrea genetică a
fiecărui elev.

192
 Înălţimea bustului – înălţimea bustului variază în funcţie de vârstă, fiind cu câţiva centimetri mai
mare decât jumătatea taliei.
Din tabelele centralizatoare (IV 1.3.1, IV. 1.3.2, IV. 1.3.3) şi graficele comparative (IV.1.4.7,
IV.1.4.8, IV.1.4.9) rezultă următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment: 2
- grupa martor: 1
- băieţi – grupa experiment: 2,86
- grupa martor: 0,79
- fete - grupa experiment: 2,55
- grupa martor: 0,45

Parametri fiziologici i-am prelucrat evaluat şi interpretat folosind ca indicatori de referinţă:Indicele

Bouchard - Quetelet, Indicele de proporţionalitate Adrian Ionescu şi Testul Ruffier, parametri pe care i-am
raportat la media fiecărui indicator, calculat atât pentru grupa experiment, cât şi pentru grupa martor.
Indicele Bouchard-Quetelet – (de corpolenţă – Bouchard; de nutriţie – Quetelet) indică următoarele
valori:
400g/pentru fiecare cm din înălţimea corpului – corpolenţă medie/ stare de nutriţie bună;
până la 500g/pentru fiecare cm din înălţimea corpului – corpolenţă crescută/stare de nutriţie crescută;
peste 500g/pentru fiecare cm din înălţimea corpului – tendinţă de îngrăşare;
până la 300g/pentru fiecare cm din înălţimea corpului – corpolenţă scăzută;
sub 300g/pentru fiecare cm din înălţimea corpului – stare de nutriţie nesatisfăcătoare.
Din tabelele centralizatoare (IV 2.3.1, IV. 2.3.2, IV. 2.3.3) şi graficele comparative (IV.2.4.1, IV.2.4.2,
IV.2.4.3) rezultă următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment: 3,8
- grupa martor: 1,7
- băieţi – grupa experiment: 6,96
- grupa martor: 2,3
- fete - grupa experiment: 3,3
- grupa martor: 1,3

Indicele de proporţionalitate Adrian Ionescu – foloseşte datele antropometrice cele mai simple,
mai exacte şi mai uşor de obţnut; diferenţa dintre înălţimea bustului (B) şi jumătatea taliei (T/2) nu reprezintă
o valoare abstractă, ci o dimensiune reală, exprimată în centimetri şi milimetri, care corespunde înălţimii mai
mari sau mai mici a bustului.Valorile indicelui sunt mai mari la fete, demonstrând faptul biologic că trunchiul
este mai lung şi membrele inferioare mai scurte decât la băieţi, îndeosebi după pubertate.Atât la băieţi cât şi
la fete înălţimea globală a corpului determină şi proporţiile dintre segmente: la cei scunzi vor predomina
proporţiile infantile şi anume trunchiul lung şi membrele scurte, iar la cei înalţi, proporţiile juvenile, trunchiul
mai scurt şi membrele mai lungi; raportul de proporţionalitate se supune la rândul său influenţelor vârstei şi
diferenţierilor sexuale.
Din tabelele centralizatoare (IV 2.3.1, IV. 2.3.2, IV. 2.3.3) şi graficele comparative (IV.2.4.4, IV.2.4.5,
IV.2.4.6) rezultă următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment: 0,7
- grupa martor: 0,42
- băieţi – grupa experiment: 0,22
- grupa martor: 0,57
- fete - grupa experiment: 1,68
- grupa martor: 0,22
193
 Testul Ruffier – este testul prin care se poate aprecia capacitatea de efort prin modificările frecvenţei
cardiace în perioada de revenire după efort; indicele obţinut se apreciază astfel:
sub 1 foarte bun
1,1 – 5 bun
5,1 – 10 mediocru
10,1 – 15 slab
peste 15,1 foarte slab
Din tabelele centralizatoare (IV 2.3.1, IV. 2.3.2, IV. 2.3.3) şi graficele comparative (IV.2.4.7,
IV.2.4.8, IV.2.4.9) rezultă următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment: 1,6
- grupa martor: 0,69
- băieţi – grupa experiment: 2,4
- grupa martor: 0,96
- fete - grupa experiment: 2,29
- grupa martor: 1,42
La capitolul „motricitate” am folosit următoarele instrumente (probe) – alergare de viteză pe 50m
plat, alergare de rezistenţă 800/1000m F/B, aruncarea mingii de oină, de pe loc la dintanţă, săritura în
lungime de pe loc, flotări din sprijin facial, ridicarea trunchiului din culcat (abdomen), extensia trunchiului
din culcat facial (spate) - rezultatele cărora le-am interpretat prin metoda statistico-matematică raportându-le
apoi la media fiecărui indicator, calculat atât pentru grupa experiment, cât şi pentru grupa martor.
Alergare de viteză pe 50m plat - din tabelele centralizatoare (IV 3.3.1, IV. 3.3.2, IV. 3.3.3) şi
graficele comparative (IV.3.4.1, IV.3.4.2, IV.3.4.3, IV.3.4.4., IV.3.4.5, IV.3.4.6) rezultă următoarele
diferenţe:
- clasă – grupa experiment: 0,5 clasă nota 10 – grupa experiment:8
- grupa martor:0 -grupa martor:1
- băieţi –grupa experiment: 0,2 băieţi nota 10 –grupa experiment:3
-grupa martor: 0,1 -grupa martor:1
- fete - grupa experiment: 0,3 fete nota 10 – grupa experiment:4
- grupa martor: 0,1 -grupa martor:0
Alergare de rezistenţă 800/1000m F/B - din tabelele centralizatoare (IV 3.3.1, IV. 3.3.2, IV. 3.3.3) şi
graficele comparative (IV.3.4.7, IV.3.4.8, IV.3.4.9, IV.3.4.10, IV.3.4.11, IV.3.4.12) rezultă următoarele
diferenţe:
- clasă – grupa experiment:9 sec. clasă nota 10 – grupa experiment:5
- grupa martor: 5 sec. -grupa martor:3
- băieţi –grupa experiment: 8 sec. băieţi nota 10 –grupa experiment:4
-grupa martor: 5 sec. -grupa martor:3
- fete - grupa experiment: 8 sec. fete nota 10 – grupa experiment:1
- grupa martor: 5 sec. -grupa martor:0
Aruncarea mingii de oină, de pe loc, la distanţă - din tabelele centralizatoare (IV 3.3.1, IV. 3.3.2, IV.
3.3.3) şi graficele comparative (IV.3.4.13, IV.3.4.14, IV.3.4.15, IV.3.4.16, IV.3.4.17, IV.3.4.18) rezultă
următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment:3,56m clasă nota 10 – grupa experiment:5
- grupa martor: 0,82m -grupa martor:2
- băieţi –grupa experiment: 4,1m băieţi nota 10 –grupa experiment:4
-grupa martor: 1,07m -grupa martor:2
- fete - grupa experiment: 2,9m fete nota 10 – grupa experiment:1
- grupa martor: 0,63m -grupa martor:0
194
 Flotări din sprijin facial - din tabelele centralizatoare (IV 3.3.1, IV. 3.3.2, IV. 3.3.3) şi graficele
comparative (IV.3.4.19, IV.3.4.20, IV.3.4.21, IV.3.4.22, IV.3.4.23, IV.3.4.24) rezultă următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment:3 clasă nota 10 – grupa experiment:1
- grupa martor: 1 -grupa martor:2
- băieţi –grupa experiment: 2 băieţi nota 10 –grupa experiment:1
-grupa martor: 1 -grupa martor:2
- fete - grupa experiment: 4 fete nota 10 – grupa experiment:0
- grupa martor: 2 -grupa martor:0
Săritura în lungime de pe loc - din tabelele centralizatoare (IV 3.3.1, IV. 3.3.2, IV. 3.3.3) şi graficele
comparative (IV.3.4.25, IV.3.4.26, IV.3.4.27, IV.3.4.28, IV.3.4.29, IV.3.4.30) rezultă următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment:5cm clasă nota 10 – grupa experiment:4
- grupa martor: 1cm -grupa martor:1
- băieţi –grupa experiment: 7cm băieţi nota 10 –grupa experiment:3
-grupa martor: 2cm -grupa martor:1
- fete - grupa experiment: 4cm fete nota 10 – grupa experiment:1
- grupa martor: 1cm -grupa martor:0
Ridicarea trunchiului din culcat (abdomen) - din tabelele centralizatoare (IV 3.3.1, IV. 3.3.2, IV.
3.3.3) şi graficele comparative (IV.3.4.31, IV.3.4.32, IV.3.4.33, IV.3.4.34, IV.3.4.35, IV.3.4.36) rezultă
următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment:4 clasă nota 10 – grupa experiment:6
- grupa martor: 1 -grupa martor:1
- băieţi –grupa experiment: 2 băieţi nota 10 –grupa experiment:5
-grupa martor: 1 -grupa martor:0
- fete - grupa experiment: 4 fete nota 10 – grupa experiment:1
- grupa martor: 1 -grupa martor:1
Extensia trunchiului din culcat facial (spate) - din tabelele centralizatoare (IV 3.3.1, IV. 3.3.2, IV.
3.3.3) şi graficele comparative (IV.3.4.37, IV.3.4.38, IV.3.4.39, IV.3.4.40, IV.3.4.41, IV.3.4.42) rezultă
următoarele diferenţe:
- clasă – grupa experiment:4 clasă nota 10 – grupa experiment:7
- grupa martor: 1 -grupa martor:0
- băieţi –grupa experiment: 4 băieţi nota 10 –grupa experiment:3
-grupa martor: 1 -grupa martor:0
- fete -grupa experiment: 4 fete nota 10 – grupa experiment:4
-grupa martor: 1 -grupa martor:0
Comparând progresul realizat într-un an de lucru experimental şi clasic, se observă că grupa supusă
lucrului experimental, cu mijloace specifice jocului de fotbal, „grefate” pe metode moderne de pregătire,
realizează mai bine competenţele propuse de experiment şi programa şcolară.
În urma prezentării datelor prelucrate statistico-matematic şi comparate între cele două modalităţi de
realizare a lor, pe grupe – experiment\martor –consider că interesul elevilor faţă de teme destinată educării
calităţilor motrice, densitatea motrică, frecvenţa şi rezultatele la instrumentele (probele) evaluate au crescut
semnificativ la grupa experimentală, faţă de grupa martor, unde progresul a fost mai redus; în aceste condiţii
pot afirma, ca şi concluzie parţială, îndeplinirea competenţelor (obiectivelor) propuse în lucrare şi a
confirmării ipotezei de lucru.

195
196
 Concluziile experimentului

Concluziile oricărei cercetări ştiinţifice trebuie legate de conexiunile ce se obţin între rezultatele
obţinute şi analiza ştiinţifică a acestora, pe baza datelor furnizate de ştiinţa ce se ocupă de acest domeniu.
În lucrarea de faţă, plecând de la ipoteza propusă spre verificare şi confirmare:„tratarea dezvoltării
calităţilor motrice cu ajutorul metodelor moderne şi a mijloacelor specifice jocului de fotbal poate duce la
o creştere a indicilor de manifestare a calităţilor motrice şi implicit a eficienţei procesului instructiv -
educativ” , trag următoarele concluzii:
1. Din analiza comparativă a graficelor ce reprezintă dezvoltarea antropometrică (înălţime, greutate,
înălţime bust) a celor două grupe supuse cercetării, rezultă un progres, sensibil mai mare la grupa experiment,
confirmând astfel că metodele şi mijloacele specifice jocului de fotbal au influenţe pozitive asupra procesului
instructiv – educativ.
2. Experimentul a mai demonstrat că prin folosirea metodelor şi mijloacelor specifice, grupate în structuri
de exerciţii şi jocuri de mişcare s-au obţinut indici superiori de manifestare la parametri fiziologici abordaţi
(indicele Bouchard/Quetelet, indicele de proporţionalitate Adrian Ionescu, testul Ruffier)
3. Urmărind, analizând şi comparând indicatorii calităţilor motrice se desprind duoă aspecte legate de
gradul lor de dezvoltare:
3.1 Indici crescuţi de dezvoltare la toate calităţile motrice sub toate formele de manifestare,datorate
angrenării în efortul specific „dinamic şi atractiv” al jocului de fotbal.
3.2 O creştere mai evidentă la grupa experimentală a valorilor unor probe a căror rezultate se pot
ameliora prin tratare diferenţită şi o exersare atent planificată şi programată.
4. Marea varietate de mijloace tehnice specifice jocului de fotbal asociate condiţiilor materiale şi
factorilor de mediu în care s-a desfăşurat experimentul au contribuit la dezvoltarea unui bagaj mare de
deprinderi motrice specifice,creşterea densităţii (motrice, pedagogice, fiziologică) întărirea sănătăţii, călirea
organismului şi consolidarea echilibrului psiho-fizic al elevilor.
5. Jocurile pe teren redus, jocurile bilaterale au scos în evidenţă superioritatea grupei exprimentale în
tehnica de execuţie a procedeelor, în organizarea jocului, în rezolvarea rapidă şi eficientă a diferitelor situaţii
ivite, în interpretarea corectă a regulamentului.
6. Pe parcursul desfăşurării experimentului nu s-au semnalat cazuri de îmbolnăviri sau accidentări,
frecvenţa la orele de curs s-a îmbunătăţit, iar lecţiile în sine s-au derulat într-o atmosferă plăcută, atractivă şi
dinamică.

197
198
 Lista materialelor bibliografice

1. Apolzan Dan – „Fotbal 2010”, Federaţia Română de Fotbal, 2000.

2. Albu Constantin – „Educaţia fizică în liceu”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981.
3. Aslău Aurelian – „Exerciţii şi jocuri cu mingi medicinale”, Editura Tineretului, Bucureşti, 1987.
4. Alexe Nicu – „Antrenamentul sportiv modern”, Editura Editas, Bucureşti, 1993.
5. Badiu Toma – „Teoria, Didactica şi Metodica Educaţiei fizice şi sportului – Culegere de teste”,
Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”,Galaţi, 2004.
6. Cernăianu Constantin – „Fotbalul modern”, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1987.
7. Creţu Carmen – „Curriculum diferenţiat şi personalizat”,vol I, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
8. Cucoş Constantin – „Psihopedagogie – pentru examenele de definitivare şi grade didactice”, Editura
Polirom, Iaşi, 1998.
9. Cătăniciu Viorel – „Ergonomia în sport”, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1980.
10. Demeter Andrei – „Fiziologia Sporturilor”,Editura Stadion, Bucureşti, 1972.
11. Dumitrescu Virgil – „Metode statistico – matematice în sport”, Editura Stadion, Bucureşti, 1975
12. Hoştiuc Nicolae – „Fotbal – tehnica şi tactica jocului”, Universitatea „Dunărea de Jos”Galaţi – Uz
intern, 1993.
13. Ionescu N. Adrian, Mazilu Virgil – „Creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a copilului”,
Editura Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti, 1984.
14. Mitra Gh., Mogoş Al. – „Dezvoltarea calităţilor motrice”, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1977.
15. Mitra Gh., Mogoş Al. –„Metodica predării educaţiei fizice”, Editura Stadion, Bucureşti, 1972.
16. Raisin Lydie – „Stretching pentru toţi”, Editura Teora, Bucureşti, 2001.
17. Scarlat Eugen – „Educaţie Fizică şi sport”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003.
18. Şchiopu Vasile, Verza Emil – „Psihologia vârstelor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981
19. Consiliu Naţinal pentru Curriculum – „Ghid metodologic – de aplicare a programelor de educaţie
fizică şi sport”, învăţământ liceal, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2001.
20. Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare – „Sistemul naţional Şcolar de evaluare la disciplina
Educaţie Fizică şi Sport”,Imprimeriile Media Pro, Braşov, 1999.

199