Professional Documents
Culture Documents
(Programa analitică)
Conceptul de lichiditate şi metode de calcul a necesarului de mijloace lichide.
Analiza indicatorilor lichidităţii.
Strategia de dirijare a riscului de lichiditate.
1 Basno, C., Dardac, N.- Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002
unde,
activele lichide = moneda băncii centrale + plasamente scadente de încasat;
pasive imediate = depozite volatile + imprumuturi scadente de rambursat.
Optimizarea poziţiei lichidităţii bancare presupune echilibrarea celor două elemente principale:
activele lichide şi pasivele imediate şi deci obţinerea unei poziţii nule. Acest fapt este impus de
gestiunea riscului şi de maximizarea rentabilităţii bancare.
Valoarea acestui indicator poate fi:
• Negativă – atunci activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrală a obligaţiilor
imediate. In această situaţie trebuie să se recurgă la surse de lichiditate pentru acoperirea
acestui deficit. Deficitul poate fi acoperit fie prin imprumuturi la banca centrală (pentru
nevoi sezoniere), pentru apelarea la imprumuturile interbancare (rezervele imprumutate),
prin lichidarea inainte de termen a unor active din portofoliu (eventual cuplată cu o
operaţie de restructurare a acesteia), fie prin titularizarea unor credite.
• Pozitivă – atunci resursele lichide de care dispune banca depăşesc necesarul său pentru
perioada corespunzătoare. Situaţia este de apreciat, dar nu trebuie neglijat aspectul
mărimii acestui excedent de lichiditate. Mărimea excedentului admisibil se poate folosi ca
o normă internă de gestiune. Aceasta deoarece elementele în baza cărora s-au făcut
calculele sunt mărimi anticipate şi nu certe şi deci este bine să avem o rezervă, minimă
de lichiditate. Pe de altăparte, activele lichide sunt cel mai prost plasament bancar în
termeni de rentabilitate şi nivelul lor trebuie minimizat.
Aşadar, deşi se doreşte o poziţie a lichidităţii nulă, de cele mai multe ori se acceptă şi
un excedent minim justificat de un comportament raţional. Mărimea absolută a acestui excedent
se poate stabili fie în funcţie de cheltuielile de gestiune a portofoliului, fie în funcţie de marja
medie de eroare înregistrată anterior la aprecierea în avans a poziţie lichidităţii. Dacă aprecierea
se face în funcţie de cheltuieli, atunci mărimea limitei este egală cu valoarea minimă a
portofoliului de titluri ale datoriei publice pentru care veniturile realizate în urma plasamentului le
egalează pe cele de gestiune a acestuia. Pentru mărimi ale excedentului de lichiditate peste
această limită se justifică plasarea sumelor disponibile pe termen scurt, de preferat cu scadenţe
în perioadele cu poziţia lichidităţii negativă.
Pasivele nete. Această grupă de indicatori are trei componente distincte ce pot fi calculate
în baza aceloraşi date:
• pasivele nete simple se calculează pentru fiecare perioadă ca diferenţă intre
pasivele şi activele cu aceeaşi scadenţă. Acestea arată pentru fiecare perioadă
măsura în care activele scadente acoperă obligaţiile scadente. Pentru pasivele nete
pozitive, banca trebuie să găsească surse suplimentare de acoperire a obligaţiilor
scadente. O observaţie de reţinut este aceea că suma absolută a pasivelor nete este
egală cu zero (pentru că total active + total pasive).
GAP-ul de lichiditate se determină pentru fiecare
scadenţă „t” ca diferenţă intre pasivele exigibile la
scadenţa „t” şi activele lichide la scadenţa „t”.
GAP = Pt - At,
unde :
GAP – pasive nete simple aferente scadenţei t;
At – active cu scadenţa t;
Pt – pasive cu scadenţa t′.
Pasive nete simple = Pasive scadente – Active scadente.
• pasivele nete cumulate se calculează ca diferenţă intre pasivele şi activele
cumulate corespunzătoare fiecărei perioade. Pasivele nete cumulate sunt folosite
pentru a semnala perioade de maximă lichiditate.
Pasive nete cumulate = Pasive cumulate – Active cumulate.
• indicele lichidităţii se calculează pe baza aceloraşi date, prin raportarea activelor şi
pasivelor din fiecare perioadă. Activele/ pasivele din fiecare perioadă sunt
ponderate fie cu numărul mediu de zile corespunzător fiecărei perioade, fie cu
numărul curent al grupei de scadenţe respective. Valoarea indicelui depinde doar de
mărimea activelor/ pasivelor corespunzătoare fiecărei perioade, iar sistemul de
ponderare folosit nu poate schimba valoarea supra sau subunitarăa raportului. O
ponderare proporţională cu număul mediu de zile corespunzător fiecărei scadenţe
va da un rezultat mai precis.
Pasive ponderate
∑
IL=
∑ Active ponderate
unde:
CoFPRP - coeficientul fondurilor proprii şi resurselor permanente;
ResTL – resurse pe termen lung (fonduri proprii + resurse atrase pe termen mai mare de 5 ani );
UtilizTL – utilizări pe termen lung (imobilizări, participaţii, credite acordate pe termene mai mari
de 5 ani, valori mobiliare pe termen lung).
Rezerva minimă obligatorie este suma pe care fiecare bancă este obligată să o păstreze la banca
centrală în contul deschis la aceasta. Se dimensionează prin aplicarea cotei sau ratei rezervei
minime obligatorii stabilită de către banca centrală, la volumul depozitelor atrase de fiecare
bancă. Această obligativitate are un aspect prudenţial legat de asigurarea unei lichidităţi minime
băncilor pentru a face faţă solicitărilor de retragere a depozitelor.
RMOnec = r x D ⋅
ER =RMOef − RMOnec (> 0)
DR =RMOef −RMOnec (< 0)
unde:
RMOnec – rezerva minimă obligatorie necesară pe care banca trebuie să o constituie la banca
centrală;
RMOef – suma efectivă aflată în contul unei bănci deschis la banca centrală;
ER – excesul de rezervă;
DR – deficitul de rezervă;
r – rata sau cota rezervei minime obligatorii;
D – volumul depozitelor atrase de bancă.
Un indice al lichidităţii similar dezvoltat de către Jim Pierce de la Federal Reserve ia in
considerare pierderile rezultate din vanzarea rapidă a activelor, faţă de valoarea justă a
activelor in condiţii normale ale pieţei. Acest raport este ponderat cu greutatea specificăa
activelor in portofoliul băncii1.
Lichiditatea şi administrarea resurselor şi plasamentelor sunt evaluate în funcţie de:
• trendul şi stabilitatea depozitelor;
• gradul şi trendul utilizărilor pe termen scurt, sursele volatile de fonduri, finanţarea
activelor pe termen lung;
• accesul la pieţele monetare şi alte surse de finanţare;
• adecvarea surselor de lichiditate şi abilitatea de a face faţă nevoilor de lichiditate;
• eficienţa politicilor şi practicilor de lichiditate, strategiile de administrare a
fondurilor;
• sistemele informatice de administrare şi planurile de finanţare;
• capacitatea managementului de a identifica, măsura, monitoriza şi controla
lichiditatea şi nivelul de diversificare al surselor de finanţare.
În evaluarea adecvării poziţiei de lichiditate a unei instituţii financiare, o atenţie deosebită
ar trebui acordată nivelului curent şi viitor al surselor de lichidităţi, comparativ cu nevoile de
fonduri, precum şi adecvării practicilor de administrare a fondurilor in funcţie de mărimea,
complexitatea şi profilul de risc al instituţiei. In general, practicile de constituire a fondurilor ar
trebui să confere certitudinea că o instituţie este capabilă să menţină un nivel al lichidităţii
suficient pentru a face faţă în timp obligaţiilor sale financiare şi a răspunde nevoilor bancare
legitime.
1 Saunders, A.- Financial Institutions Management. A Modern Perspective, Times Mirror Higher Education Group, 1997
Practicile ar trebui să reflecte capacitatea instituţiei de a administra schimbările
neplanificate cu privire la sursele de constituire a fondurilor, ca şi reacţia la modificările
condiţiilor pieţei, care pot afecta posibilitatea unei lichidări rapide a activelor, cu pierderi
minime. In plus, practicile de constituire a fondurilor ar trebui săconfere certitudinea că
lichiditatea nu a fost menţinută cu costuri inalte sau printr-o incredere excesivăin sursele de
constituire a fondurilor care se dovedesc a nu fi utilizabile in timp, datorităstresului financiar sau
schimbărilor adverse in condiţiile pieţei.
Definirea ratingurilor rezultate din analiza indicatorilor pentru componenta lichiditate:
• Rating 1 indică niveluri de lichiditate puternice şi prcatici de administrare a fondurilor
bine dezvoltate. Instituţia are acces sigur la suficiente surse pentru constituirea de fonduri
in termeni favorabili, pentru nevoile de lichidităţi prezente şi anticipate.
• Rating 2 indică niveluri de lichiditate şi practici de administrare a fondurilor
satisfăcătoare. O serie de deficienţe minore pot fi constatate in practicile de administrare a
fondurilor.
• Rating 3 indică niveluri de lichiditate sau practici de administrare a fondurilor care
necesită imbunătăţiri. Instituţiile clasificate in acest rating nu au acces rapid la fonduri in
termeni rezonabili sau pot inregistra deficienţe semnificative in perioadele de administrare
a fondurilor.
• Rating 4 indică niveluri de lichiditate deficitare sau practici inadecvate de administrare a
fondurilor. Instituţiile clasificate in acest rating nu sunt capabile să obţinăun volum
suficient de fonduri in termeni rezonabili pentru asigurarea nevoiii de lichiditate.
• Rating 5 indică niveluri de lichiditate sau practici de administrare a fondurilor atat de
deficitare, incat viabilitatea instituţiei este grav ameninţată. Instituţiile clasificate in
această categorie cer asistenţăfinanciară externă imediată, pentru a asigura rambursarea
obligaţiilor la scadenţă sau alte nevoi de lichiditate.
1 după Bunea D., în „Managementul sistemelor bancare”, coordonator Dardac N., – curs postuniversitar CD-ROM, ASE
Bucureşti, Biblioteca virtuală, pag. 128-129.
următoarele 7 zile de 600 mii lei pentru a satisface ieşirile de fonduri.
Tabelul 1. Grafic de scadenţă şi calculul decalajelor succesive, în mii lei
Perioada Pasive Active Acoperire
D < 7 zile 4800 4200 600
8 zile < D < 1 lună 6400 5000 1400
1 lună < D < 3 luni 8600 5400 3200
3 luni < D < 6 luni 5800 4200 1600
6 luni < D < 1 an 2000 2400 -400
1 an < D < 2 ani 1000 3400 -2400
2 ani < D < 5 ani 1400 2900 -1500
D > 5 ani 1500 4100 -2600
31500 31.500
- Metoda declajului cumulat, graficul de scadenţă este cumulat pe clase de scadenţă,
calculul activelor şi pasivelor cu aceeaşi scadenţă se face cumulat, iar decalajele rezultate
sunt de asemenea cumulate pe întreg orizontul de timp luat în calcul, aşa cum este arătat
în tabelul 2, nivelul şi data apariţiei nevoii maxime de lichidităţi va fi peste 6 luni.
Tabelul 2. Grafic de scadenţă şi calculul decalajelor cumulate, în mii lei
Perioada Pasive Active Acoperire
< 7 zile 4800 4200 600
< 30 zile + 6400 =11200 + 5000 = 9200 2000
< 90 zile + 8600 = 19800 + 5400 14600 5200
< 180 zile + 5800 = 25600 + 4200 = 18800 6800
< 1 an + 2000 = 27600 + 2400 = 21200 6400
< 2 ani + 1000 = 28600 + 3400 = 24600 4000
< 5 ani + 1400 = 30000 + 2900 = 27500 2500
Decalajul cumulat maxim este de 6800, această nevoie de finanţare se va manifesta în decursul
următoarelor 6 luni.
- Metoda numerelor, constă în ponderarea activelor şi pasivelor fiecărei clase de scadenţă
cu numărul mediu de zile al fiecărei clase (tabelul 3). Apoi se calculează raportul:
∑pasive ponderate / ∑active ponderate.
Tabelul 3. Grafic de scadenţă şi calculul indicelui de lichiditate prin metoda numerelor, în mii
lei
Perioada Pasive Active Ponderi Pasive Active
durata / an, ponderate ponderate
(zile)
D < 7 zile 4800 4200 0.01 48 600
8 zile < D < 1 lună 6400 5000 0.05 320 1400
1 lună < D < 3 luni 8600 5400 0.16 1376 3200
3 luni < D < 6 luni 5800 4200 0.37 2146 1600
6 luni < D < 1 an 2000 2400 0.75 1500 -400
1 an < D < 2 ani 1000 3400 1.5 1500 -2400
2 ani < D < 5 ani 1400 2900 3.5 4900 -1500
D > 5 ani 1500 4100 7.5 11250 -2600
Total 31500 31.500 23040 58510
Indicele de lichiditate :
23040/58510 = 0.39%.
În mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei bănci constă în:
- cedarea, ipotecarea sau gajarea titlurilor de creanţă din portofoliul băncii fără a suferi
pierderi excessive;
- găsirea unor resurse noi cu costuri marginale inferioare randamentului mediu al
investiţiilor băncii.
Gestiunea riscului de lichiditate impune o abordare distinctă a gestiunii pe termen scurt, gestiunii
trezoreriei şi gestiunii pe termen lung.
Gestiunea riscului pe termen scurt permite măsurarea cu precizie a riscului de lichiditate a băncii
aşa cum s-a arătat anterior.
Gestiunea trezoreriei permite determinarea unei structuri oprime a activului băncii în aşa fel
încât prin asumarea riscului de lichiditate banca să nu înregistreze pierderi.
Gestiunea pe termen lung a riscului de lichiditate permite băncii să elaboreze politica ei de
creditare ştiindu-se faptul că lichiditatea este un factor de constrângere a băncii vizavi de
activitatea de creditare.
Factorul esenţial al gestiunii riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt este acela de a găsi
căi de acces pentru bancă pe diferite pieţe, care să-i permită o ajustare rapidă a graficului de
scadenţe active-pasive cu minimum de cheltuieli.
Băncile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice să elimine până la reducere
riscul de lichiditate. Aceste tehnici vizează resursele şi plasamentele băncii.
Tehnicile care vizează resursele băncii sunt următoarele:
- atragerea depozitelor de la populaţie;
- căutarea unor depozite stabile;
- creşterea fondurilor proprii;
- refinanţarea. Constă în cedarea, gajarea sau concesionarea unor titluri de creanţe pe care
banca le are în portofoliul ei, în schimbul lichidităţilor de care are nevoie urgentă sau
apelarea la credite de refinanţare de la BNM care acţionează ca împrumutător de ultimă
instanţă.
Tehnicile privind plasamentele băncii vizează în mod exclusiv gestiunea tezaurului băncii.
Gestionarea tezaurului unei bănci înseamnă a asigura în mod continuu un echilibru între
lichidităţi şi plasamente. Acest lucru presupune:
- prevederea evoluţiei zilnice a intrărilor şi ieşirilor de fonduri şi deci a soldului net al
băncii la sfârşitul zilei;
- acoperirea deficitelor şi plasarea excedentelor.