I.

TREBUIE SA SCRIU UN ROMAN

Prima scriere a reputatului istoric al religiilor este "Romanul adolescentului miop", aparut
din grija de a nu uita vremurile trecute: "Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa
incep chiar azi "Romanul adolescentului miop"". Mircea Eliade crede ca inspiratia nu
este absolut necesara, ci este nevoie numai de a inregistra toate faptele de viata, incepand
din clasa a IV -a de liceu, cand scriitorul avea "pistrui ca un ovrei" si invata chimie intr-
un laborator situat in firida sobei. Incercand sa gaseasca un personaj feminin pentru
romanul sau, adolescentul cere sfatul verisoarei sale si prietenului sau, Dinu. "M-am
tulburat mult la inceput, pentru ca nu stiam cum sa fie fata care va strabate sufletul
adolescentului miop. Eu n-am cunoscut decat pe fetele cizmarului vecin, care in nici un
caz nu pot trece intr-un roman.". Dupa inca un "insuficient" la matematica si amenintarea
corigentei, cei doi prieteni gandeau "ca singura mea nadejde nu ramane decat Romanul
adolescentului miop, si ca trebuie sa ma apuc numaidecat de lucru.". Astfel nimeni nu va
mai cuteza sa-l lase corigent.
II. GLORIA LUI ROBERT Al doilea capitol se intituleaza "Gloria lui Robert", personaj
care il citeste pe D'Annuzio, italianul "cu carti frumoase si femei frumoase in amintiri".
Robert e adolescentul care vrea sa devina faimos si "el ne spune ca citeste pe Balzac,
Ibsen si Victor Eftimiu. Noi toti il tulburam cu glume rele, pentru ca tuturor Robert ne e
simpatic si antipatic in acelasi timp". In fond, este personajul care isi schimba in mod
deliberat mastile, omul care joaca mai multe roluri: de personaj care nu este ridicol,
apropiindu-se in cele din urma chiar de manifestarile unei personalitati shcizofrenice ("Ar
fi interesant de notat toate mastile pe care Robert si le-a pus fata de mine, in cateva
saptamani, ca sa-mi schimb parerile si sa nu fac din el un erou ridicul de roman").
Autorul povesteste "prima aventura" traita in Parcul Carol, cu Robert, Perri si Dinu, "am
intalnit in aceea dupa-amiaza patru fete". La scurt timp perechile se formasera, "eu
ramasesem cu [...] o bruna cu palarie alba, cu obrajii albi si ochii negri". Sfarsitul
intalnirii nu a fost unul placut. Incercand sa o sarute, fata "s-a ridicat, si-a scuturat rochia
si mi-a spus, lacramand, ca pleaca sa-si caute sora". Povestind asta prietenilor sai, acestia
au fost de parere ca "a fost ceva interesant, dar nu prea mult". De atunci adolescentul nu-l
mai intovaraseste pe Robert "in intalniri cu fetele". Acesta raspandeste zvonul ca s-ar
teme, iar autorul marturiseste ca "zvonul nu e cu totul in afara de adevar".
III. JURNAL DE CLASA Ora de muzica, focalizata in acest capitol este plina de
avatarurile nesupunerii varstelor tinere. Profesorul de muzica publicase o romanta,
numita "Crinul", si voia sa-si recupereze banii pentru tipar cerandu-le elevilor sa-i
cumpere brosura: "o bucata costa sase lei". Intreaga operatiune sa transforma intr-un
hohot de ras, pentru ca baritonii clasei incep sa vocifereze, la cererea profesorului: "S-au
adunat sase baritoni care se sprijina unul de altul si se prefac ca-si scapa partiturile pe jos.
Unul din ei "a cerut voie afara". Si pentru ca nu a obtinut, pretinde ca nu poate canta, ca e
"o adevarata barbarie si abuz de putere, ceea ce se petrece la liceul acesta!"". Fosil, un alt
personaj - oarecum grotesc, "nu e simpatizat, pentru ca e schiop, paraste baietii, e zgarcit,
invata bine, copiaza la teze, cunoaste chimie si -pe deasupra- e so evreu." Caleia, "care
sta in spatele lui", ii trage o palma peste ceafa. Fosil il reclama pedagogului, care il
pedepseste ca a tulburat ora: "Caleia va face o ora de arest". Un alt caz simptomatic este
cel al lui Fanica, elevul terorizat de chimie, la care citeste de zece-cincisprezece ori
fiecare lectie si nu intelege nimic, fiind poate cel mai semnificativ exemplu al
invatamantului bazat pe teroare si exceland prin rigiditate. "Baietii il indragesc, pentru ca
e inteligent si sperios. Rade in toate orele, afara de chimie si matematica. Cunoaste cele
mai abile formule de introducere cand trebuie sa ceara scuze profesorilor. Nimeni nu stie,
insa, de ce i se spune Cocos".
IV. INTRE DON JUANI Acest capitol prezinta doi dandy de Bucuresti, aceiasi
dintotdeauna, schimbandu-si doar imbracamintea si comportamentul in functie de epoca.
Discutia se desfasoara in jurul unor teme din lumea scolareasca: geniile sunt nefericite,
elevii urmaresc fetele si doamnele de pe bulevard. Sylvia este "o frumoasa si veche
"simpatie" de a lui Dinu, pe care il intalnea in aceeasi familie, de doua ori pe an: la Sf-tul
Dumitru si a treia zi de Pasti.", dar considerata de autor "vulgara". Totul se petrece intr-o
atmosfera englezeasca a domnilor care fumeaza tigari selecte. Robert vorbeste despre
posibilitatea de a tine o femeie de brat, de a se simti impreuna in al noualea cer. Dinu
povesteste o intamplare enigmatica, caruia autorul notase "o suma de versiuni", in care
era rapit de pe strada de o servitoare si dus in alcovul unei tinere dornice sa-l cunoasca.
Dupa cum afirma Robert, "aventura lui Dinu aduce oarecum cu Pacatul lui Caragiale".
V. UN PRIETEN In al cincilea capitol, adolescentul vorbeste despre prietenul sau Marcu:
"Prietenul meu Marcu e inalt, uscat, cu ochii mari si bulbucati, parul cret, mainile lungi,
picioarele lungi". "Baietii il cred prost si ii spun, din pricina lungimii nasului, Tandarica;
iar pentru ca e evreu, il mai striga si Marcala". In fiecare dimineata, vine cu un roman la
scoala, pe care il citeste chiar si atunci cand profesorul explica, deoarece ii considera pe
acestia "fara exceptie, nerozi". In ziua cand trebuie sa fie ascultat se intereseaza de lectie,
si raspunde profesorului cu seninatate ca "nu stie", intorcandu-se in banca sa. Nu trebuie
"sa-l tina mult la lectie, pentru ca romanul trebuie citit". Marcu nu sufera pe Furtuneanu
si Furtuneanu nu sufera pe Marcu. Pentru ca, in urma cu un an cand toti baietii trebuiau
sa se tunda cel putin numarul 3, pe motiv ca face otita Frurtuneanu venea la scoala "cu
aceleasi plete negre, in care nu patrunsese masina de doi ani". La toate acestea, Marcu
"completa confidential": "sa-l tina ma-sa in vata". La sfarsitul orei Furtuneanu "l-a
insultat, l-a facut lipsit de buna crestere si a incheiat formidabil: -Sa nu-mi mai intinzi
mana pe strada!".
VI. LUNI 8-9, GERMANA Considerandu-se "persecutat" de profesorul "cu o tunica
ofitereasca" adolescentul trebuia sa invete cu un meditator pentru a nu ramane corigent.
"Meditatorul era baiatul unui croitor evreu si-l chema Sami. Nu avea decat saisprezece
ani, juca inca nasturi, citea pe Nick Winter, dar invata la scoala evanghelica si, la
Conservator, vioara". Autorul marturiseste ca din clasa I gimnaziala "germana ma
obsedeaza". Intre timp, profesorul ajunsese director, "glasul ii rasuna formidabil in
fiecare dimineata si, cand se infurie, palmuieste elevii". Autorul a fost palmuit o singura
data cand isi uitase umbrela in clasa si a sarit pe fereastra. In acel an isi exasperase
profesorul: "-Domnule, va rog, eu mi-am uitat caietul acasa.../ -Unu...". "Eram fericit ca
cel putin nu ma mai chinuia la tabla", marturiseste adolescentul. "Dupa un rastimp mai
lung sau mai scurt, sfarseam intotdeauna cu insuficient". In finalul capitolului, autorul
recunoaste ca, in ciuda tuturor, "domnul director, insa, nu e un om rau". Le daruieste
tuturor media "suficient": "Magarilor!...Hai?"
VII. CORIGENTA - 10 iulie Capitolul descrie o experienta extrema a insusi autorului:
ramane corigent la germana din cauza unui profesor cu o privire ingrozitoare, care il face
sa uite lectia intr-o clipita. Cuprins de disperare, se gandeste chiar la sinucidere. O alta
corigenta, de data asta mai tarzie si aproape inevitabila, apare la matematica. Scopul
corigentei, pentru profesor, este simplu: ca elevul sa se pregateasca mai bine la
matematici, sa cunoasca mai bine detaliile acestui obiect subtil. Impricinatul crede insa ca
a nu sti bine matematica este un dat, tine de soarta, la fel cum moartea este data
oamenilor supusi destinului, unui timp ireversibil. Adolecentul isi face, plin de entuziasm
un program prin care isi propune "in trei zile invat ce n-am invatat un an si scap...". Isi
propune sa lucreze intens si sa ispraveasca trigonometria, algebra, binomul lui Newton si
triunghiul lui Pascal. Nerespectand acest program, ramane corigent la matematica, isi
propune sa o invete la vara si considerand ca "e foarte inteligent ceea ce fac...".
VIII. PREMIANTII "Azi-dimineata s-a randuit banci in curtea liceului, s-a adus o
catedra, cateva scaune si o masa pe care s-au asezat cartile de premii". Era serbarea de
sfarsit, unde cei mai silitori paseau curajosi sa-si ia diploma si cartile. Pentru acest premiu
invatasera tot anul. Fanfara era prezenta, colegii premiantilor ii felicitau. Inauntrul
adolescentului miop se dadea o lupta apriga intre gandurile si sentimentele sale.
Marturiseste cu ura in jurnal ca "uram pe acei adolescenti cu fruntile inguste, incluti si
impersonali, care isi invata lectiile, se duc la cinematograf si se masturbeaza in fiecare
noapte. [...] Munca mea si torturile mele, si rezultatele mele nu erau pretuite". Mai tarziu
a "cercetat cu Dinu listele ce se lipisera la un geam". Din clasa lor erau patru corigenti la
matematica: Dinu, el, Chioreanu, Bonas. Ultimii doi erau "cei mai prosti din intreaga
clasa". Acasa a trebuit sa se prefaca trist din cauza corigentei, "sau, poate, sunt cu
adevarat trist…".
IX. VACANTA Desi a ramas corigent la matematica, nu se gandeste deloc la corigenta.
Se va apuca de matematica la sfarsitul lui august. Profita de vacanta pentru a citi tot ce-i
place. Ba chiar intr-o dimineata, in timp ce citea pe Panait Istrati cunoaste un vagabond
cu care a "petrecut patru ceasuri de vorba". Vagabondul - "un evreu tanar, prost imbracat,
care ratacise mult si indurase multe". I-a povestit aventurile sale, slujbele (picolo intr-o
cafenea, paznic la o magazie, ucenic intr-o ceainarie), alimentand visele adolescentului de
a-si crea propriul drum in viata, departe de viata pe care o ducea atunci. In vacanta, lucrul
la roman incetase, intalnirile cu prietenii se rarisera, isi petrecea timpul citind si visand.
"Astept cu resemnare sfarsitul lui iulie, sa plec in tabara de la Dumbrava Sibiului.
Cercetasia mi s-a parut intotdeauna o institutie exaltata si dubioasa. Am facut, totusi,
drumuri lungi impreuna, am dormit nopti frumoase in Dobrogea, am ratacit in Bucegi, am
colindat in muntii Neamtului". Acum, i se pare stupida ideea din primul capitol. Aceea cu
existenta unei eroine. Nu mai voia sa iubeasca fictiv, pentru ca cititorului sa placa
romanul. "In roman voi scrie ca doream Dumbrava, pentru ca la Bucuresti ma sufocau
miresmele si patimile". Dumbrava ii placea - o credea "ispititoare si curata".
X. JURNAL DE VARA - 5 august "Am ajuns acasa". Dand putine lamuriri, se intoarce
mai devreme din tabara pe motiv ca i s-au terminat banii. Reintorcandu-se in mansarda
sa, isi petrece citind zilele pana cand se intorc ceilalti din Dumbrava. Gandul ii ramasese
acolo. Desi nu avea vointa, isi propune, probabil pentru a-si insufla incredere in sine, ca
"de la toamna am sa incep sa invat serios". Trei zile mai tarziu, citeste dezamagit ce
scrisese la intoarcerea din Dumbrava. Nu deschisese caietele de matematica, iar acum
dorea sa invete psihologie in incercarea de a se intelege pe el insusi. Resemnat renunta la
idee, gandind: "poate am sa pricep la toamna, cand voi studia psihologia". O saptamana
mai tarziu baietii se intorc din tabara. Dinu ii "povesteste cu amanunte complicatiile ivite
din dragostele sale. El a iubit in Sibiu numai trei fate, dar a fost iubit de sapte". Afla ca
examenul de corigenta trebuie sa-l sustina pe 15 septembrie. Se intelege cu Dinu sa
amane pregatirea pana la inceputul lunii urmatoare. Constient ca se apropie corigenta,
este ispitit, totusi, de niste carti imprumutate pe care trebuie sa la sfarseasca cat mai
repede. Nici prin gand nu-i trece sa piarda "prilejul lecturii unor carii pe care doream de
mult sa le cunosc". Inceperea studiului este amanat la nesfarsit, iar in ultimul moment, ia
o hotarare foarte mare: "daca pana la 15 septembrie nu invat de la un capat la altul toata
materia, ma sinucid". In restul zilelor pana la examen adolescentul este incercat de
ganduri, sentimente si ciudate trairi. A invatat cateva capitole, dar cu o zi inainte incearca
sa se convinga, ca poate de repetentie are nevoie in acest moment din viata sa. "Teza".
Autorul marturiseste: "am incercat sa acopar pagini cu calcule absurde". Desi, obisnuit cu
ideea ca va ramane repetent, Vanciu i-a "pedepsit filozoficeste" - "ne-a promovat pe toti".