Professional Documents
Culture Documents
1
Larousse Dictionnaire (2003) defineşte integrarea ca fiind acea proprietate a unui
element inclus de la stadiul de construcţie într-o structură sau într-un ansamblu din care
face parte, iar integrarea economică: un ansamblu de proceduri prin care două sau mai
multe state creează un spaţiu economic comun (ea poate îmbrăca forme diferite, de la
zone de liber schimb, la uniuni vamale, piaţă comună, uniune economică sau integrare
economică totală). La rândul sau, Marele dicţionar de neologisme (2004) defineşte
integrarea ca acţiunea de reunire a mai multor părţi într-un întreg iar integrarea
economică ca reprezentând un proces de intensificare a interdependenţelor economice
dintre diferitele state ale lumii.
Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE
2
Integrarea politică poate fi definită ca procesul prin care liderii politici şi cetăţenii din
diferite state sunt încurajaţi să creeze un set comun de instituţii cărora să le fie transferate
anumite competenţe, specifice până în acel moment numai instituţiilor naţionale.
Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE
Cel mai cunoscut model este cel propus de Balassa (1961), model în care se
regăsesc cinci stadii ale integrării economice, respectiv:
1. zona de liber schimb:
• taxele vamale şi cotele sunt eliminate în cazul importurilor între statele membre
ale zonei;
• statele membre îşi păstrează propriul tarif vamal (şi sistemul de cote) faţă de
statele terţe.
Caracteristici: nu presupune integrare pozitivă, caracteristicile esenţiale se
regăsesc în definiţia GATT/OMC.
2. uniunea vamală:
• eliminarea discriminărilor existente între statele membre pe piaţa bunurilor;
• existenţa unui tarif vamal comun cu terţii.
Caracteristici: nu presupune integrare pozitivă, caracteristicile esenţiale se
regăsesc în definiţia GATT/OMC.
3. piaţa comună:
• o uniune vamală care elimină toate restricţiile privind libera circulaţie a
factorilor de producţie.
Caracteristici: nu presupune integrare pozitivă.
4. uniunea economică:
• o piaţă unică cu un oarecare grad de armonizare a politicilor economice
naţionale, menită să reducă discriminarea pe piaţa comună.
Caracteristici: presupune integrare pozitivă, dar la un nivel destul de vag.
5. integrare economică totală:
• unificarea politicilor monetare, fiscale, sociale şi ciclice;
• crearea unei autorităţi supranaţionale ale cărei decizii sunt obligatorii pentru
statele membre.
Caracteristici: viziune specifică unui stat unitar, centralistă; abia acum se introduce
conceptul de supranaţionalitate.
Sursa: J. Pelkmans, European Integration. Methods and Economic Analysis, Pearson Education,
2000, p.7
3
Conform articolului XXIV GATT, „prin uniune vamală se înţelege înlocuirea a două sau
mai multe teritorii vamale cu un singur teritoriu vamal astfel încât (i) taxele vamale şi alte
reglementări restrictive ale comerţului ... sunt eliminate pentru esenţa comerţului dintre
teritoriile componente şi (ii) în esenţă sunt aplicate aceleaşi taxe vamale şi alte
reglementări ale comerţului de către fiecare dintre membrii uniunii pentru comerţul cu
teritorii neincluse în uniune”.
Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE
4
Pentru realişti sistemul internaţional este anarhic iar relaţiile internaţionale pot fi înţelese
în măsura în care este înţeles modul în care puterea este distribuită între state. Puterea este
greu de măsurat, distribuţia ei se modifică în timp iar între statele lumii nu există un
consens privind modul de distribuire (M. Griffiths, Relaţii internaţionale, 2004, p. 17).
5
Liberalii, spre deosebire de realişti, consideră relaţiile internaţionale ca o posibilă sursă de
progres şi transformare teleologică. Ei pun libertatea individuală mai presus de orice şi
consideră că statul trebuie oprit de la acţiuni de natură a o submina. În anii ’20-’30,
liberalismul a fost considerat o formă de idealism sau utopism, de către autoproclamaţii
„realişti” ai vremii (Idem, p. 97).
6
Pentru pluralişti, societatea exprimă o multitudine de interese, susţinute de diferite
grupări. Ca atare, politica devine, mai mult sau mai puţin, o competiţie între diferite
grupuri de interese, în scopul influenţării procesului decizional şi a rezultatelor
politicilor, subiectul cererilor concurente fiind statul.
Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE
1.2.1 Funcţionalismul
7
Având experienţa unor proiecte ambiţioase, dar eşuate, precum Societatea Naţiunilor în
perioada interbelică, Mitrany a pledat pentru o modalitate complet diferită a cooperării
internaţionale, care să nu înceapă cu aranjamente federale, care implică diferite dificultăţi
juridice şi constituţionale.
Teorii versus mecanisme decizionale la nivelul Uniunii Europene
8
Astfel, pentru anumite funcţiuni poate fi potrivită o instituţie globală, ca de pildă în cazul
combaterii anumitor maladii sau în cazul serviciilor poştale (care ar trebui să fie
universale) în timp ce pentru alte funcţiuni sunt suficiente instituţii regionale sau chiar
locale. Pe de altă parte, există şi funcţiuni care nu necesită decât schimb de informaţii,
precum în cazul previziunilor meteorologice, în timp ce alte funcţiuni presupun existenţa
unor instituţii internaţionale, investite cu putere de decizie.
Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE
mulţi adepţi, ideile lui fiind reluate în diferite analize şi lucrări 9 . În fapt, toate
„organizaţiile funcţionale” din cadrul sistemului Naţiunilor Unite pot servi ca
studii de caz pentru teoria F, deşi, la o analiză mult mai atentă apare
evident faptul că ele contrazic în fapt premisa conform căreia „forma
urmează funcţia”, de vreme ce ele continuă a fi dominate de statele
naţiune, care coordonează în realitate funcţionarea acestora 10 .
Realitatea demonstrează că, în ciuda faptului că există în prezent o reţea
extrem de complexă de instituţii care funcţionează în cadrul sistemului
mondial, sistemul Westphalian al suveranităţii rămâne în picioare, în ciuda
optimismului manifestat de funcţionalişti. Cu alte cuvinte, se pare că statele
lumii au reuşit să găsească o modalitate anume de a se izola de efectele
corozive ale F, acţionând totodată în cadrul sistemului mondial al cooperării
funcţionale 11 .
În ciuda meritelor incontestabile, teoria lui Mitrany a făcut obiectul unor critici
serioase, obligându-i pe adepţii curentului să ofere explicaţii pentru cele mai
vulnerabile părţi ale acesteia. Cea mai mare parte a analiştilor sunt de acord
cu faptul că principala limită a funcţionalismului rezidă în abordarea
eminamente tehnicistă a fenomenului cooperării. Atât Mitrany, cât şi succesorii
săi, au abordat cooperarea funcţională dintr-o perspectivă apolitică,
apropiindu-se de diferitele aspecte cu „suflet de tehnician”, după cum afirmă C.
Brown (2001), deoarece au pornit de la premisa că problemele pe care trebuie
să le rezolve cooperarea funcţională sunt în mod esenţial de natură tehnică şi
admit, în consecinţă, soluţii tehnice. După cum anumiţi autori au subliniat (M.
Griffiths, 2004, p. 311), ideea că este posibilă separarea chestiunilor „tehnice”
de cele „politice”, precum şi subordonarea celor din urmă faţă de primele,
poate fi considerată oarecum naivă 12 . Criticii lui Mitrany au arătat că toate
deciziile luate de guverne sunt în primul rând politice şi că separarea între cele
două categorii de probleme este artificială şi nejustificată. Ca atare, apare
9
Precum „Beyond the National State” (1964), al lui E. B. Haas, despre OIM (Organizaţia
Internaţională a Muncii) sau „Functionalism and World Politics” (1966), de J. P. Sewell,
despre UNESCO.
10
În legătură cu acest aspect, merită amintită remarca acidă a lui F. Northedze la studiul lui
E. Haas, care spunea că OIM este „dincolo de statul naţiune la fel cum Trafalgar Square
este dincolo de Charing Cross Station”, tocmai pentru a sublinia faptul că, această
organizaţie, în ciuda structurii sale tripartide (stat, sindicate, patronate) şi a faptului că
este plasată într-un alt spaţiu geografic decât acesta, nu a reuşit să transceadă statul-
naţiune.
11
Abordarea funcţională a organizaţiilor internaţionale a fost echivalentul economic şi
social al ideii de „subsidiaritate”, dezbătut pe larg în prezent în contextul integrării
europene, respectiv ideea că deciziile politice ar trebui luate la cel mai scăzut nivel de
organizare şi cel mai apropiat de cei direct afectaţi.
12
Deşi la cele mai multe probleme tehnice, soluţiile sunt tot de natură tehnică, aceste
soluţii, în mod potenţial, pot avantaja sau dezavantaja un anumit grup, transformând
astfel problema dintr-una tehnică într-una politică.
Teorii versus mecanisme decizionale la nivelul Uniunii Europene
evident faptul că nu există probleme tehnice pure, aşa cum nu există nici
soluţii tehnice pure, ceea ce înseamnă că statele vor fi adesea suspicioase în
a permite ca diferitele probleme să fie rezolvate în mod strict funcţional. De
aceea, nu mai pare a fi un accident faptul că agenţiile funcţionale ale ONU,
departe de a acţiona autonom, au rămas în continuare extrem de dependente
de statele naţionale.
A doua critică este strâns legată de prima, şi are în vedere încercarea de a
prezenta funcţionalismul ca o abordare universală, apolitică. Criticii
funcţionalismului au arătat că acesta este limitat numai la acele părţi ale lumii
care împărtăşesc valorile statului bunăstării, în vreme ce „regimurile şi culturile
neinfuzate cu valori similare nu pot fi uşor atrase în „plasa” funcţionalistă a
cooperării internaţionale numai pe baza pretinselor sale beneficii” (M. Griffiths,
p. 312). În fine, se pare că Mitrany a fost mult prea optimist în privinţa efectelor
de „răspândire”, de antrenare ale procesului funcţionalist. Procesul integrării
europene ar fi trebuit să se bazeze pe propriul său avânt, succesul dintr-o
zonă a cooperării, ducând automat la extinderea sa în alta. După cum a
demonstrat însă experienţa UE, „răspândirea” nu s-a produs de la sine, iar
proiectele politice şi instituţionale nu au fost şi nu pot fi lăsate să se adapteze
de la sine anumitor domenii-cheie.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că modelul funcţionalist al cooperării
internaţionale poate fi considerat un eşec, argumentele funcţionaliste
continuă să joace şi astăzi un rol important în plan internaţional, îndeosebi
prin modul în care sunt concepute în prezent instituţiile internaţionale.
1.2.2 Neofuncţionalismul
13
În engleză termenul este de spillover.
14
Haas defineşte astfel conceptul integrării politice: „integrarea politică este procesul prin
care actorii politici naţionali sunt convinşi să-şi reorienteze loialităţile, aşteptările şi
activităţile politice către un nou centru, ale cărui instituţii posedă sau solicită jurisdicţie
asupra statelor naţionale preexistente” (Haas, 1968, p. 16)
Teorii versus mecanisme decizionale la nivelul Uniunii Europene
la NF 15 . Evoluţiile din prima parte a anilor ’60 şi, mai apoi din anii ’70, au
demonstrat faptul că guvernele naţionale continuă să aibă forţa şi
pregătirea necesară pentru a influenţa în mod determinant natura şi ritmul
procesului de integrare.
1.2.3 Interguvernamentalismul
15
Odată cu revigorarea procesului de integrare (spre finele anilor ’80) şi adoptarea Actului
Unic, neofuncţionalismul va reveni ca teorie de bază în explicarea adâncirii integrării
europene.
Teorii versus mecanisme decizionale la nivelul Uniunii Europene
16
H. Wallace consideră că termenul de „transguvernamentalism” exprimă mult mai fidel
dimensiunea cooperării dintre statele membre ale UE şi că se caracterizează prin:
y Rolul activ al Consiliului European în stabilirea generală a politicilor;
y Rolul primordial jucat de Consiliul de Miniştri în procesul decizional;
y Rolul limitat sau chiar marginal al Comisiei;
y Implicarea unei număr limitat de factori politici naţionali cheie;
y Lipsa de transparenţă a procesului.
(H. Wallace, 2004, p. 37)
Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE
17
Rezultatul negocierilor dintre statele membre reprezintă minimul dintre ceea ce s-a
propus şi s-a dorit iniţial.
Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE
18
Dimensiunea ideaţională se divide în două activităţi: o activitate cognitivă – care permite
actorilor să perceapă realitatea (pornind de la cunoştinţe, analize politice, informaţii
despre probleme, actori şi resurse) şi una normativă, de evaluare şi judecare a realităţii,
care se referă la o sumă de norme, valori şi principii. Dimensiunea interactivă a
discursului acoperă relaţia dintre decidenţii politici aflaţi în stadiul de formulare a
politicilor şi momentul în care politicile sunt comunicate publicului.
Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE
Fundamente metodologice
ale sistemului politicilor economice
Variabile Variabile
exogene endogene
Instrumente X Y Obiective
A B Variabile
Date/informaţii Non-pertinente
54
De exemplu, în cazul UEM, deficitul bugetar a trecut de la statutul de instrument la cel
de obiectiv.
Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE
55
Vezi „Cartea albă” britanică, Carta ONU, Employment Act, SUA etc.
Anexa
c) Temporale
În procesul de realizare a obiectivelor (prin intermediul
instrumentelor), pot să apară diferite întârzieri generate de motivaţii
diferite, precum întârzieri în recunoaşterea necesităţii intervenţiei, în
luarea deciziei, în punerea ei în aplicare etc. În momentul în care se
decide pentru un tip de intervenţie sau altul, trebuie ţinut cont şi de
aceste elemente; de exemplu, politica monetară este mult mai rapid
pusă în aplicare decât politica bugetară – care necesită deliberări
parlamentare lungi şi nesigure.
Anexa 2
Tratatul
Tratatul CECO (art. 14) Tratatul CE (249)
Euratom (161)
Decizii generale Reglementări Reglementări
Recomandări Directive Directive
Decizii individuale Decizii Decizii
Recomandări Recomandări
Avize Avize Avize
Actele juridice prin care instituţiile comunitare pot interveni cel mai mult în
ordinea juridică naţională sunt regulamentele/deciziile generale,
caracterizate prin două proprietăţi:
¾ caracter comunitar – au particularitatea de a crea acelaşi drept
în tot spaţiului comunitar, fiind uniform valabile şi integrale în
toate statelor membre (caracter constrângător/obligatoriu). Cu
alte cuvinte, este interzis statele membre să aplice incomplet
Anexa
Anexa 3
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
Harta Europei