Nr.

3
 1
„CĂRTICICA DE ROMÂNĂ”
Numărul 3, semestrul I, an şcolar 2010-2011

Impresii de vacanţă 1
Poveste fără veste… 2 Luna iunie a şi sosit. Toţi elevii aşteaptă cu
Un basm al toamnei 3
sufletul la gură vacanţa de vară. Deja îşi imaginează
Două pisici 3
Zâna Toamnă 4 cum va fi: seri târzii prin curtea bunicilor, zile întregi
Love story 5-6 admirând natura şi alte lucruri care ne vor fermeca
Copilăria şi cărţile 7
vacanţa.
Ciocolata şi bomboanele 8
Mi-ar plăcea să fiu un şoricel 8 Timpul trece foarte repede. Zilele de vacanţă
Prinţesa invizibilă 9-10 dispar una câte una şi şcoala se apropie cu paşi
Întoarcere în timp 10 repezi, dar totuşi ar trebui să profităm de aceste zile
Sticluţa cu parfum 11
Prietenul meu fluturaşul de copilărie pe care cu siguranţă nu le mai putem
12
Zile de toamnă 12 aduce înapoi.
Trandafirul speranţei 13 Fiecare zi îmi aducea ceva nou. Zilele
Perluţe în şirag de mărgăritare 14
petrecute împreună cu bunicii, verişorii şi prietenii
Imaginaţia – dialog cu simţul 15
Şorica şi Şoricel 16 sunt cele mai frumoase. Şi acum îmi amintesc serile
Cartea – cel mai bun prieten 17-18 când ne jucam de-a v-aţi ascunselea şi ne speriam
Copilăria – colaj de poezii 19
unul de celălalt când ne aşteptam mai puţin. Aceste
Povestea unei fete sărace care a ajuns 20
prinţesă zile nu le vom uita niciodată. Ele vor rămâne
Povestea unei flori 21 întipărite în mintea noastră. După o zi plină de
Poezii despre copilărie 22 năzbâtii nu poţi face altceva decât să deschizi o carte
Controverse??? 23
Coşmar la ora de română 24 şi să intri în lumea poveştilor unde vei găsi o altă
Din casa bântuită în anotimpul iarna viaţă, mult mai fermecată.
Prieteni pe viaţă 25-26 Iată că au trecut şi cele trei luni de vacanţă.
Iată că am ajuns şi în faţa liceului… 27
Luna septembrie aduce cu ea toamna, dar şi prima zi
Dedicaţii 28
De ce tace sufletul? 29 de şcoală. Poarta şcolii ne aşteaptă mai primitoare
Corabia buclucaşă 30 ca niciodată. Copiii, unii mai trişti, alţii mai veseli, se
Pregătiri de iarnă… 31-32
aşează în băncuţe, gândindu-se la cât de repede s-a
Scrisori pentru Moş Crăciun 33-34
Texte de poveste 35-36 dus vacanţa…
Soartă de copil 37
În culisele revistei… 38
(Mary)
Revistă realizată la
Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti, judeţul Suceava
 2

POVESTE FĂRĂ VESTE…

Poate că noi nu ne dăm seama că, atunci când deschidem o carte, intrăm într-o lume de basm. Pe
fiecare filă se ascunde câte un personaj ce nu ştie că este urmărit cu nişte ochi curioşi, dar el totuşi îşi
continuă viaţa până la ultima pagină. Intrând mai adânc în universul de vis, devenim personaj al
acelei lumi.
Aşa cum vă spuneam, fiecare personaj are rolul de luptător, de zână, de spiriduş sau de spirit
malefic, dar cu toţii ştim că binele învinge mereu aşa că să nu mai lungim vorba şi să vă spun prin ce
au trecut două fiinţe ca să se iubească…
Într-o lume simplă, dar cu un trai bun, trăia o zână pe nume Safira. Ea era frumoasă, trăind cu
poporul ei într-o pădure fermecată, a învăţat să zboare ca o adevărată zână, să supravieţuiască
cruzimii animalelor şi spiriduşilor. Întotdeauna între poporul ei şi ţinutul spiriduşilor au avut loc
lupte pentru a se apăra de cuceririle spiriduşilor.
Aflaţi însă că într-o zi s-a sunat din corn şi toţi soldaţii erau gata, dar Safira, dând dovadă de
curaj, a luat costumul de luptă şi a pornit spre rândul aerian. După ce s-a luptat frontul celor de la
sol, a urmat frontul aerian, însă Safira, cu puţină frică, a căzut la pământ, iar o sabie de spiriduş i-a
dat coiful jos. Spiriduşul, văzând că războinicul este o zână frumoasă, a luat-o în braţe şi, văzându-i
ochii, s-a îndrăgostit de ea pe loc.
El a fugit în pădure departe de furia luptătorilor, sărutând-o pe buze ea s-a trezit şi el a dus-o
înapoi în satul zânelor. Zile întregi s-au întâlnit în pădure, dându-şi sărutări pe obraz şi pe buze, dar
popoarele nu erau de acord cu relaţia celor doi, aşa că i-au închis, fără să le mai dea voie să se
întâlnească.
Aceştia, nemaisuportând situaţia, au plecat fără să se mai întoarcă în satul lor. Au călătorit prin
toată lumea conduşi de dragostea dintre ei.
Aşa că vă spun şi eu, ajungând la ultima pagină, povestea de dragoste s-a încheiat, iar lumea de
vis a dispărut şi eu, trezindu-mă cu acea carte în mână, eram parcă mai fericit.
(DAVID)
3
UN BASM AL TOAMNEI

Este toamnă. Frunzele colorate joacă valsul unei lumi de poveste. Vântul le ciufuleşte blăniţa veveriţelor,
care adună hrană de zor… Copacii îşi admiră frunzele, dar cu regret, deoarece, acum, nu îi mai îmbogăţesc pe ei.
Florile ofilite parcă se îmbrăţişează când vântul le suflă. Liniştea şi dansul frunzelor se pare că sunt
întrerupte de cearta unor mere frumoase şi roşii:
- Ia, ascultă aici, frăţioare, eu sunt mai mare şi mai frumos ca tine!
- A, da? De când? Nu vezi? Eşti aşa mic că trebuie să te caut prin iarbă cu lupa!
- Nu prea cred! Şi pe lângă faptul că sunt mare şi sunt şi mai frumos ca tine, sunt şi mai gustos!
- Ce te face să crezi asta?
- Faptul că… dar nu mai continuă, fiind întrerupt de Zâna Toamnă:
- De ce vă certaţi, roşiorilor?
- Păi, el a zis că… se bâlbâiau amândoi deodată.
- Să ştiţi că amândoi sunteţi la fel de mari, de frumoşi şi de gustoşi, veniţi să vedeţi!
Zâna Toamnă le conduse pe mere lângă lacul de la marginea livezii şi le îndemnă să se privească. Ei
observară că sunt la fel, mari şi roşii. Atunci, merele nu se mai certară. După ce fuseseră culese, merele au fost
puse pe iarnă, desigur, ambele mere în aceeaşi ladă. Zâna Toamnă dansa şi ea alături de frunze pe muzica
vântului, fluturându-şi, din când în când, mantia aurie…
Toamna este ca un basm devenit realitate, unde frunzele şi copacii plâng cu jale unul după altul, dar
toamna chiar este un basm, unul frumos ca dintr-o carte…
(ALEXUTZA)

Două pisici

Sanda (Coşulianu Alexandra, clasa a VI-a)

Două pisici foarte mici Iar eu strig ,,lăptic! lăptic!,
Sunt flocoase şi ţepoase Serafina şi Tomic,
Când sunt rele ca aricii Vin la mama să vă dea
Se fac foarte zdrenţuroase. Lăptișor pe botișor!

Pe băiatul cel mai mic Noapte bună, somn ușor!

Îl cheamă Tomas şi e cam pitic, Fuga, fuga pe cuptor,
Pe pisica cea mai mare, Să dormiţi nestingheriţi,
Sarafina - în picioare şi e mândră tare. Dragii mamei cei iubiţi.
(MONICA)
 4

CERUL
Cerul este senin atunci când Soarele
Îi dăruiește un zâmbet!
Cerul este trist atunci când Soarele
nu mai este!
Cerul e plin de bucurie atunci când stoluri
de pasări îi trec prin faţă!
Cerul plânge atunci când stoluri de pasări
nu mai sunt!
Totul e vesel-trist după timp şi anotimp!
(DEUTZA)

Era o zi târzie de toamnă. Frunzele cădeau lin pe pământ formând un covor

maroniu. Eu mă plimbam prin grădină şi deodată se aude un glas:
- Bună! Ce mai faci?
- Cine eşti?
- Nu te speria, nu fac rău nimănui.
- Cum te cheamă?
- Lucica, dar pe tine?
- Eu sunt Zâna Toamna.
- Dar ce cauţi aici, la noi?
- Am venit ca să văd dacă toate fiinţele au ce mânca.
- Cum adică „dacă au ce mânca”?
- Nu ştii? Eu aduc cele mai bune bunătăţi din an.
- Eu cred că este foarte frumos să fii Zâna Toamnă.
- Chiar aşa!
Deodată, mă strigă mama.
- Eu trebuie să plec. Sper că ne vom mai întâlni!
- Aşa sper şi eu!
- La revedere şi să ai grijă de tine!
- La revedere, zână Toamnă!
(LUCY)
Love story 5

Toamnă în sufletul meu

Iubirea A venit toamna
Şi nu ştii cât de mult aş vrea
Mereu te-am iubit,
Ca umbra unui copac
Mereu te voi iubi,
Să fie umbra ta.
Să fii lângă mine să simt
iubirea,
Dar este doar un vis
Să ştiu că trăieşti
Ce doar în noapte-apare
Mereu aproape de mine!
Eu te aştept mereu
În visele mele când apăreai
Mă vei uita Şi tu… te pierzi in zare.
Toată seara o schimbai.

Dacă voi pleca, Ai dispărut în zare

Toate gândurile ce le
Oare tu mă vei uita? Ca o pasăre călătoare,
aveam
Nu vei plânge după mine, Păsările vin pe an odată,
Când te vedeam îmi
C-am fugit de lângă tine? Dar tu ai plecat pentru viaţa toată.
dispăreau
Mereu te voi iubi,
N-am fugit c-aşa am vrut, Norii de pe cer
Mereu mă voi gândi
Ci că altfel n-am putut. Doar furtuni aduc,
La toate clipele frumoase
Te făceam să suferi mult, Iar eu…
Din adâncul inimii!
* Iar eu asta n-am ştiut. Să zâmbesc, nu mai apuc.
( LUCY şi DYA)

Oare sunt îndrăgostit?
Nu e chiar iubire,
Dar e-aşa frumoasă…
Îi dau întâlnire,
Mă bucur că îi pasă.
Are părul blond, şaten, brunet
E frumoasă cum vreau eu
Şi mă dau drept înţelept,
Dar eu sunt doar un elev.
Poate aşa va fi mai bine, Privesc cum cad şi frunze din copaci
Eu să plec, să uit de tine Şi soarele încet se stinge,
Însă tu vei fi mereu La fel şi sufletul meu e trist,
O parte din sufletul meu. Iar pe obraz, o ultimă lacrimă se mai
prelinge.
(MARY)
Te voi păstra aici, la nesfârşit,
În lumea mea tu, fiind desăvârşit,
O lume în care tu sigur vei fi
Şi în care eu nu mă voi mai jertfi!
(ADDA)

E frumoasă, nu-i ca gluma

Toata lumea o-ndrăgeşte,
Eu i-aş oferi chiar luna,
Însă ea pe mine mă iubeşte.
(DAVID)
6

Cea mai frumoasă poveste de dragoste

De cele mai multe ori, cea mai
frumoasă poveste de dragoste începe în
împrejurimi ciudate. O singură privire poate
fi fatală.
Este toamnă. Zi de zi, seară de seară,
zăreşti pe băncuţele din parc îndrăgostiţi care
îşi fac declaraţii de dragoste doar din priviri.
Foşnetul frunzelor şi cântecul ultimelor
păsărele ce au mai rămas îi fac să plutească
în al nouălea cer.
O seară în care să priveşti apusul de
pe o plajă, stând în braţele persoanei iubite,
este ceva fermecat. Apoi, dimineaţa, să te
trezeşti tot în braţele acelei persoane,
crezând că totul este un vis.
Iarna poate fi şi ea un cadru uimitor.
Acest anotimp poate să dezgheţe multe inimi
reci, de mult îngheţate. Să simţi fulgul de
nea cum îţi mângâie buzele, dar să te
gândeşti la cu totul altceva, la persoana
iubită.
Acum, în orice loc, în orice zi, la
orice oră, te poţi îndrăgosti. Locul de joacă
sau drumul spre şcoală poate fi locul unde să
îţi găseşti marea dragoste.
(MARY)

Inima
În gradina mea a înflorit o floare
Așa cum şi tu ai devenit!
A fost frumoasă în gradina mea era veselă, plină de bucurii...
Așa ca inima ta!
Floarea s-a ofilit exact ca inimioara ta!
Au mai crescut multe flori în gradina mea, dar
nu erau ca inimioara ta sau ca floarea ta!

(DEUTZA)
COPILĂRIA ŞI CĂRŢILE 7
(interviu cu o mămică)

Fiica: Cum erau copiii când erai şi tu copil?

Mama: Aveau mult bun simţ şi îşi respectau foarte mult părinţii şi profesorii.
Fiica: Ce era şcoala pentru tine? Cât de importantă era?
Mama: Şcoala era locul unde învăţam lucruri frumoase, care aveau să ne ajute foarte mult în viaţă, deci
era foarte importantă pentru mine.
Fiica: Cât timp petreceai învăţând ?
Mama: Aproximativ jumătate de zi, pentru că trebuia să îmi ajut şi părinţii la treabă.
Fiica: Ce făceai în timpul liber?
Mama: Îmi ajutam părinţii la treabă, iar seara citeam.
Fiica: Îţi plăcea să citeşti?
Mama: Da, foarte mult, însă nu prea aveam timp.
Fiica: Cât timp petreceai citind?
Mama: O oră-două, pentru că aveam şi treabă.
Fiica: Ce cărţi ţi-au plăcut cel mai mult?
Mama: Jane Eyre, Laleaua Neagra şi altele…
Fiica: Ce amintiri frumoase ai din copilărie?
Mama: Mă jucam foarte mult cu prietenii în natură, asta făcea copilăria să pară ca ruptă din rai.
Fiica: Ai un autor preferat?
Mama: Mi-a plăcut foarte mult Mihai Eminescu.
Fiica: Cum îţi petreceai weekend-urile ?
Mama: Acasă, cu părinţii sau jucându-mă cu prietenii.
Fiica: Cum a fost copilăria ta?
Mama: Frumoasă.
Fiica: În vremea ta erau adolescenţii atât de libertini?
Mama: Nu, adolescenţii erau ceva mai normali decât acum, gândeau mai matur şi nu treceau peste
cuvântul părinţilor.
Fiica: Cine crezi că este vinovat de ceea ce se întâmplă cu ei?
Mama: Părinţii, deoarece le oferă prea multă libertate.
Fiica: Există deosebiri între copilăria mea şi a ta?
Mama: Da, pentru că pe vremea mea nu era totul aşa de uşor cum este acum, trebuia să munceşti chiar tu
pentru a obţine ceva. Trebuia să citeşti pentru a lua o informaţie, nu găseai totul de-a gata la calculator.
Fiica: Dacă ai fi prietena mea şi nu mama mea, ce părere ai avea despre mine?
Mama: Eşti o fată prietenoasă, sociabilă, vorbeşti prea mult şi eşti prea directă câteodată, eşti harnică şi…
cam atât.
(MARY)
 8

CIOCOLATA ŞI
BOMBOANELE Mi-ar plăcea foarte tare să fiu un

În dulapul cu produse, şoricel. Eu cred că e foarte distractiv uneori,

Dulciurile stau ascunse dar alteori… nu prea.
Şi se ceartă între ele
Pentru nişte acadele. Ştiţi de ce mi-ar plăcea să fiu şoricel?
Pentru că aş fi foarte micuţă şi mi-aş putea face
Ciocolata aromată
Se înmoaie dintr-odată, căsuţe orişiunde. Dacă aş putea vorbi în limba
Pe când dropsurile dulci oamenilor, aş spune:
Se fac tari ca nişte nuci.
- Sunt o fantomă! Baaau!
Prăjitura glazurată Iar după aceea aş mânca cât timp mai
Cu frişcă este ornată
am până se întorc oamenii. Desigur că m-ar
Şi fursecurile gustoase
Se cred cele mai alerga pisicile, precis una ca şi Tom din Tom şi
frumoase.
Jerry, dar ea dacă m-ar întreba:
Dar până la un sfârşit - Un'te duci?
Iese tortul îndrăgit Eu aş răspunde:
Şi, cu blatul lui pufos,
Se dă tare curajos! - Dar tu unde te duci?
Şi i-aş băga un ac şi ar zbura până în cer
Imediat, fără-a clipi,
Faceți liniște, copii! şi-napoi ca la desene.
Că eu sunt la bătrânețe Dacă mi-ar fi foame, aş intra în casele
Trebuie să-mi fac
şi somnul de frumuseţe! oamenilor şi aş lua câte o bucăţică de ceva, de
exemplu: brânză, tort, dar nu multe lucruri. Din
(ANGI)
acest moriv, mi-ar plăcea să fiu şoarece!
(NICO)
9

Prinţesa invizibilă

Demult, tare demult, nimeni nu mai ţine minte când, era un împărat şi o împărăteasă. Îşi
doreau atât de mult un copil, încât cei doi erau gata să îşi dea şi împărăţia.
O zână bună, le împlini dorinţa, dar îi avertiză că atunci când fata, pentru că ea nu putea
crea băieţi, făcea o greşeală îngrozitoare va deveni invizibilă.
Trecu un an, trecură doi, trecură trei, trecură mai bine de şaisprezece ani, iar fata află
de blestemul care a căzut peste ea. Pe zi ce trecea, slăbea tot mai mult, încât niciun remediu nu
era de folos. Zâna cea bună, deveni naşa fetei din prima zi a vieţii copilei şi, de fiecare dată, o
ajuta, dar acum puterile nu îi erau de niciun folos.
Aurora, căci aşa o chema pe prinţesă, căzu într-o dimineaţă pe treptele palatului. Zâna
spuse că (o) va putea ajuta să se vindece, doar dacă se va ruga în fiecare zi în camera prinţesei.
Aurora se simţea din ce în ce mai bine, dar zâna îi spuse să nu cumva să se ridice şi să plece sau
să se plimbe, pentru că va deveni invizibilă, dar pentru totdeauna şi nu va muri.
Într-o noapte, se auzi ceva de afară. Prinţesa vru să se scoale, dar îşi aminti ce îi spuse
naşa ei, zâna.
Noaptea următoare, în camera prinţesei era un miros plăcut, căci grădina era în faţa
ferestrei prinţesei, iar Aurora uită de tot şi călcă încet, încet prin camera ei. Dimineaţa, ce
nenorocire se abătu pe capul părinţilor! Aurora dispăruse, dar nu cum credeau ei, ci devenise
invizibilă. Zâna făcu ce făcu, împrăştie un praf magic prin cameră şi descoperi urmele fetei.
Spunea că doar cei mai dragi oameni ai prinţesei o puteau vedea.
Trecură câţiva ani, dar ea nu se arătă nimănui. Din când în când, în fosta cameră a
prinţesei se auzeau voci. Unii spuneau că era vocea prinţesei, alţii nu. Nimeni nu ştia cum mai
arată.
Într-o noapte însă, împăratul şi împărăteasa o văzură şi discutară cu Aurora, unde a stat
atâta timp, de ce nu a apărut mai devreme. Le povesti că a vizitat lumea, a văzut lucruri ciudate,
dar că a văzut şi un prinţ foarte frumos. Vroia să se mărite cu el, dar nu putea, fiindcă era
invizibilă.
 10

Margaret, o altă zână bună, îi spuse că o oră pe zi, va deveni om şi, dacă va sta, de
exemplu, douăzeci şi patru de zile fără să se arate, va putea să stea o zi în această lume, iar după
aceea va deveni iarăşi invizibilă. Ea a aşteptat mult timp, până când prinţul începu să îşi caute o
nevastă. Părinţii au ajutat-o, pentru că o puteau auzi, iar atunci când apărea la masă, păşea
apăsat, ca să fie auzită, iar regele şi regina nu se speriau când vedeau, de exemplu, în vaza lor un
alt buchet de flori sau când vedeau lucrurile cum zburau.
Apăru în faţa prinţului în cea mai frumoasă rochie. Prinţul se îndrăgosti de ea, dar când
auzi de blestemul Aurorei, se supără. Se însură cu ea, dar doar o oră o vedea în fiecare zi.
Trecură mulţi ani de atunci şi li se născu un copil. Semăna leit cu Aurora, deci îi puseră numele
Aura.
Când crescu, află şi ea ce i s-a întâmplat mamei ei. De atunci, au avut loc nişte schimbări.
Aura deveni la fel ca Aurora. La un moment dat cele doua semănau atât de bine, încât nu le
deosebea nimeni - aveau acelaşi limbaj, erau îmbrăcate la fel, încât nimeni nu ştia că sunt două. Şi
Aurei i se întâmplă acelaşi lucru ca mamei sale: devenea invizibilă.
Prinţul vru şi el să devină invizibil, căci doar aşa ar fi putut petrece mai mult timp cu ele.
Toţi trei deveniră invizibili, dar Aurora era cea mai «bătrână» dintre ei. Nimeni nu mai ştie cum
arată, dar castelul ei este foarte trainic.
Poate că trăiesc şi acum…
(GRISINA)

Întoarcerea timp

Este 22.10.2010. Eu ajung la scoală. Pe tablă scrie 21.10.2010. Eu le spun că este 22.10.2010. Ei mă
mustră aspru. Eu îmi scot germana. Ei îşi scot matematica. Eu le zic că nu avem mate. Se uită pieziș la mine.
Îmi arată orarul, dar pe cel de joi, nu de vineri.
AŞA că mă întorc in timp…
(ALEXUTZA)
11

STICLUȚA CU PARFUM

Era odată o fată ce trăia la marginea unei păduri de cristal. Fata era
frumoasă, deşteaptă, cuminte, avea părul negru, ochii căprui şi pielea bronzată. Ea
avea toate calităţile unei prinţese, dar era săracă. Mai avea şi o căsuţă frumoasă,
dar mică, lângă iazul ,,Cristal’’,care era numit aşa fiindcă avea o mulţime de cristale
în el.
Copila avea o gradină mare cu flori minunate şi parfumate. Ea făcea un
parfum din ele care mirosea miraculos de bine!
Pe când prinţesa se plimba prin palat, auzi că se vorbea despre parfumul
fetei, care mirosea superb. Ea o chemă pe fată şi chemă şi pe cel mai bun parfumer
al ei, să-i pună la încercare.
Fata luă cincizeci de trandafiri roşii şi şaizeci de bujori albi. Parfumerul a luat
şi el exact aceleaşi flori, doar că mult mai puţine. După ce îl terminară, ei aduseră
parfumurile. Fata a adus o sticluţă micuţă, iar parfumerul a adus o sticlă mare şi
grea. Prinţesa le încercă pe amândouă şi o întrebă pe fată:
- De ce ai adus o sticlă aşa mica?
- Maiestate, esenţele bune stau în sticluţe mici!
Chiar aşa era. Parfumul fetei mirosea mult mai bine decât cel al
parfumerului. Prinţesa o întrebă pe fată ce răsplată vrea, iar ea îi spuse că vrea
doar seminţe de flori, fiindcă florile erau viaţa ei. Ea crescuse printre flori şi printre
flori vroia să moară.
Fata se întoarse acasă cu cei trei saci de seminţe de flori şi cât a trăit, ea a
făcut parfum din flori şi a supravieţuit din asta.
După ce a murit, tot regatul şi generaţiile următoare au vorbit despre acel
parfum. Dacă nu mă înşel şi astăzi se mai vorbeşte pe la mine prin sat de acel
parfum…
(ALEXUTZA)
 12

Într-o zi eram tristă şi am mers în grădina mea.

Am stat un timp şi pe o floare a apărut un fluturaş foarte
frumos. Am vrut să-l iau, dar el a zis:
- Ai grijă să nu mă striveşti!
M-am speriat pentru un moment şi i-am răspuns:
- Bună! Cum te cheamă? Poţi vorbi?
Zile de toamnă
- Da. Păi nu ştiu, pune-mi tu un nume.
- Eu îţi pun numele „Fluturaşul vorbăreţ”, e bine?
A ruginit frunza din vii
- Da, îmi place, dar tu de ce eşti tristă? Şi păsările au plecat
I-am povestit totul şi el a zis: Într-un ţinut îndepărtat,
La primăvara vor veni…
- Ei, lasă, toate o să treacă, ai doar o viaţă în
lume!
Acum şi bruma apărut
- Da, asta aşa este! Şi ultimele frunze au căzut,
- Vom rămâne prieteni, nu? Copacii goi se mişcă dintr-o parte-n alta,
- Da, desigur! Crivăţul rece suflă şi ne-ngheaţă vatra.

- Mâine vii tot aici şi vorbi, bine?

Pe hornul casei se zăreşte
- Da, bine, pa! O dâră gri…
- Pa, pa! Sunt urme de la soba ce-ncălzeşte
Mi-a căzut o frunză pe cap şi m-am trezit… Mânuţele unor copii.
(MARY)
am înţeles că am adormit, că am visat sau că
poate a fost adevărat, nici eu nu ştiu…
(DEUTZA)
Fluturele

Să vedeţi ce întâmplare:
O omidă foarte mare
A slăbit, săraca, de supărare!
Ea a luat de pe cărare
Două frunze căzătoare şi
le-a pus în spinare şi-a-nceput să zboare
S-a privit într-o oglindă şi a zis:
,,Ce frumoasă sunt...
îmi place extraordinar de mult!
Şi deodată - ea fluture s-a făcut!
(DEUTZA)

TRANDAFIRUL SPERANŢEI
Au fost odată ca niciodată o fată şi un băiat
care trăiau într-un palat şi se iubeau nespus de mult,
dar mai exista şi o vrăjitoare care, de câte ori
încerca să îi despartă, nu reuşea.
Într-o zi, vrăjitoarea şi-a pus în minte să facă
o poţiune magică pe care dacă o bea prinţesa, se
transforma în timpul zilei într-un vultur, iar noaptea
revenea la forma sa umană. Vrăjitoarea s-a pus pe
treabă şi a făcut acea poţiune şi apoi s-a transformat
într-o bătrânică şi şi-a luat un coş de mere.
Ea a luat un măr şi l-a băgat în licoare.
Poţiunea avea şi un leac care se numea „trandafirul
speranţei”, dar trebuia să o găseşti mai întâi pe Zâna
speranţei, iar ea îţi dădea două porunci şi abia după
ce îndeplineai poruncile puteai să iei un trandafir
din grădina ei.
Bătrânica s-a dus la palat. Ea a bătut în uşă
şi deodată ieşi prinţesa şi spuse:
- Cu ce vă pot ajuta? întrebă ea.
- Cu nimic, draga mea! Eram prin apropiere
şi mă gândeam să îţi aduc un măr proaspăt cules.
- Vă mulţumesc foarte mult!
- Pe curând, fetiţa mea!
Prinţesa a intrat în palat şi a luat o muşcătură
din mărul vrăjit şi dintr-o dată a leşinat. După
câteva minute, a coborât prinţul din castel şi a văzut
un vultur care era jos pe podea. Prinţul s-a speriat
13
foarte tare, dar după aceea şi-a dat seama că era
vrăjit, iar prinţul ştia de Zâna speranţei şi amândoi
s-au pornit spre castelul ei.
Au ajuns la ea, iar prinţul i-a zis:
- Majestatea voastră, vrăjitoarea cea rea a
transformat-o pe prinţesă în vultur. Am venit să-mi
daţi cele două porunci şi să-mi daţi un trandafir
să-mi salvez prinţesa.
- Dragii mei, eu ştiu că vă iubiţi foarte mult,
de aceea o să te rog să-mi îndeplineşti o singură
poruncă. Adu apă din fântâna zânelor ca să ud
trandafirii că s-au ofilit şi îţi voi da un trandafir, însă
nu va fi uşor, căci fântâna este foarte departe şi este
greu de găsit.
Prinţul porni într-acolo, străbătuse cale
lungă, dar când nu mai avea mult şi ajungea la
fântână, apăru în faţa lui, de nicăieri, o prăpastie
fără fund peste care nu putea nicicum trece.
Prinţesa, fiind vultur, cu o putere de nedescris, îl
înşfăcă cu ghearele şi îl trecu prăpastia. Ajunseră la
fântână, luară apă şi se întoarseră cu bine la castel.
Atunci, Zâna stropi trandafirii şi ei înviară.
Zâna luă un trandafir şi îl dădu prinţului, iar acesta,
la rândul lui, atinse vulturul care pe loc se
transformă în prinţesă şi cei doi se întoarseră la
castel şi au trăit până la adânci bătrâneţi!
(LUCY)
14

 „Poezia este o poveste de dragoste de un băiat”

 „Cuvântul străbate s-a format prin derivare de la cuvântul de bază străbat cu

sufixul -e”

 „Păienjenit s-a format prin conversiune prin mijlocul de îmbogăţire nit”

 „Textul este format prin derivare, pentru că aparţine genului liric”

 „Ei vor face o virtute”

 „El are un ecvestru excelent”

 „El a cântat un filigran”

 „Autorul nu specifică personalitatea femei deoarece nu vrea ca lumea să ştie de

acea femeie”

 „Am luat suc de la filigran”

 „Genul liric este în prezenţa poeziilor cel mai mult”

 „Iar sinonimele, prefixele , sufixele, figurile de stil dă o mare frumuseţe poeziei”

 „Tău s-a format prin derivare de la cuvântul de bază tu plus sufixul -ău”

 „Avem foarte multe figuri de stil cum ar fi: epitete („valuri negre şi bogate”)

figura de stil predominantă este epitetul”

 „Cuvântul poveste este polisemantic deoarece are mai multe sensuri: poveste,

povestitor, povestire, povestitoare”

 „Polisemantismul cuvântului poveste este determinat de mai multe sensuri, deci

cuvântul are mai multe înţelesuri”

 „Simbolul central al poeziei este ce simte autorul”

 „Versurile dau o muzicalitate deosebită versurilor”

 „Sinonimul neologic al cuvântului adâncime este josititudine”

 „Poezia de mai sus aparţine genului liric deoarece este o poezie în versuri, este

oarecum în versuri, are pe-alocuri rimă”

 „Îmi par nişte versuri foarte frumoase, oarecum obsedate”

15 - Dar dacă nu o
IMAGINAŢIA foloseşte??? Se întâmplă ceva?

dialog cu simţul - Asta chiar nu mai

ştiu…?? Gândeşte şi tu!!!
- Gata, ştiu răspunsul!!!
- În capul nostru…!
- Zii-l!!!
- În mintea noastră..!
- Îşi pierde creierul cel ce
- Ce?!
nu-şi foloseşte imaginaţia!!!
- Oare cine joacă teatru?!
- Nu, nu ăsta-i răspunsul!!!
- Cine?!
Gândeşte!!!
- Să fie oare minciuna?!
- Ce?!
- Nu?!
- Răspunsullll…!
- Aaaa… este imaginaţia!!
- Dar nu pot!
- Da!!
- De ce?
- Cum de n-am ştiut?!
- Că mi-am pierdut
- Vai!!
imaginaţia!!!
- Dar ea ce face???
- Atunci, caut-o!!
- Gândeşte???
(ANGI)
- Nu!
- Tace???
- Nu! Elevul şi profesorul
- Dar ce face?! sunt ca un autor şi o
poveste…
- Păcăleşte creierul!!! (LUCY)
- Cum???
- Îi spune lucruri ciudate!!
- Aaaa…ai dreptate!!!
- Dar, dacă eu nu am
imaginaţie?
- Păi, cum să nu ai, chiar tu ai
scris ceea ce ai gândit!!
- Aaaa…deci aşa vine…?!
- Da. Şi orice copil trebuie să
aibă imaginaţie şi trebuie să o
folosească!!!
 16

Era odată o regină şoricică ce se numea Mausey. Într-un alt tărâm, locuia un alt şoricel ce se numea Maus.
Cei doi s-au căsătorit şi au avut doi copii, pardon, doi şoricei şi numele lor au fost Şoricica şi Şoricel.
După scurt timp de la naşterea lor, părinţii au murit într-un atac, provocat de pisici. Şoriceii au rămas în
grija doicii lor, Şoriana. Ei au trăit crezând că părinţii lor au murit.
Pe la vârsta de 12 ani, au văzut doi şoareci ce le păreau familiari. Ce doi şoareci mai mari s-au apropiat
de ei. Regina puse mâna pe capul şoriceilor şi îi curse o lacrimă pe obraz, în gândul ei, spunând că seamănă
leit cu cei doi copilaşi pe care i-au avut. Apoi, văzând că se apropie cineva, regii plecară.
Cu timpul, regii au devenit foarte apropiaţi de cei doi şoricei, dar observară că nu le ştiau numele. Într-o
zi, regina le spuse:
- O, am avut şi eu doi şoricei ce semănau leit cu voi. Ei se numeau Şoricica şi Şoricel şi…
- Cum? Se numeau Şoricica şi Şoricel?
- Da, erau singurii copii cu acest nume…
- O, dar noi ne numim Şoricica şi Şoricel!
- Cum?
- Da, iar pe părinţii noştri îi cheamă Mausey şi Maus.
- Atunci voi sunteţi…
- Iar tu eşti mama noastră?
- Da!
După aceea i-au luat pe copii la palat şi pe doica lor, trăind fericiţi şi bucuroşi până la moarte.
THE END!
(ALEXUTZA)
 17

Cartea – cel mai bun prieten

Cărţile mi-au fost cele mai bune prietene de când eram mică.
Prima poveste care mi s-a spus a fost Capra cu trei iezi, iar după ce am învăţat să citesc, tot cartea
aceasta am citit-o. Sinceră să fiu, în clasa I nu vroiam deloc să citesc, dar de nevoie am citit, iar apoi a
devenit o plăcere, o chemare când vedeam o carte frumos împachetată sau una veche, care mi-ar fi putut
spune o grămadă de poveşti şi secrete ascunse.
Cartea este un prieten bun şi de nădejde, ce nu te trădează niciodată. Ea te ascultă fără să îţi
reproşeze ceva vreodată. Cele mai multe cuvinte le-am învăţat citind şi mi-am şi îmbogăţit vocabularul.
Cartea este cel mai bun prieten, a fost şi va fi mereu…
(ALEXUTZA)

CEA MAI… CELE MAI…

… frumoasă poezie este un mic „Poem” de Nichita … amuzante poveşti sunt în „Schiţele” lui
Stănescu Caragiale
… ciudata poveste: ,,Secretul doctorului
… vechi învăţături se găsesc în „Amintirile…” lui
Honingberger" de Mircea Eliade
Creangă
… lungă poezie se numeşte „Luceafărul” şi este
scrisă de Mihai Eminescu … scurte versuri le are poezia „Năluca unei nopţi”
de Alexandru Macedonski
… îngrozitoare poveste este „Dracula" de
Bram Stoker … fantastice întâmplări se petrec în ,,Domnișoara
… surprinzătoare carte despre zmei este Christina" de Mirea Eliade
„Enciclopedia zmeilor” de Mircea Cărtărescu
… emoţionante pagini sunt în ,,Singur pe lume" de
… interesantă carte este „Harun şi Marea de Hector Malot
poveşti"
… multe aventuri se găsesc în cartea lui
… grea poezie: „Dimineaţa” de Vasile Alecsandri… Lewis Carroll, „Alice în Ţara minunilor”
… muzicală poezie: „Garofiţa” de
(DAVID şi ADDA)
Mircea Cărtărescu
18

CARTEA

E o lume chiar de vis

Încă de când te-am deschis,
Negru pe alb este scris
Nu e lume, este paradis.

Eu-s acolo pe un nor,

Poezii scrise cu dor,
Multe rele-acolo, mor,
Cartea asta o ador!

E o carte prea frumoasă

Pentru-o minte luminoasă
E o carte, ea nu-i casă,
Plin de litere de rasă!

Poezii, figuri de stil

Eu citesc uşor, subtil
Şi pătrund tiptil, tiptil
Într-o lume de copil!
(DAVID)

(GEORGIANA)

Sunetul şi mireasma copilăriei mele

Sunetul copilăriei mele este format din glasurile păsărelelor cântând în grădina bunicii şi
din ploaia care se scurge din streaşină. Îmi aduc aminte şi mirosul dulceţei de prune şi de cireşe
negre, zgârieturile pisicii năzdrăvane, lătratul căţelului, fulgii de nea ce se aşează pe geacă şi …
mirosul trandafirilor.
Fiecare copilărie are un sunet şi un miros proprii!
Nu încetaţi să visaţi!
(ALEXUTZA)
 19

FIIND COPIL… COPILĂRIA

Fiind copil, eu cred în multe, Copilărie, copilărie,

Ca-n Moş Crăciun şi nu ştiu şi mai câte, Dar frumos pentru copii,
Mă supăr repede şi încep a plânge, Plai cu flori mi-ai fost şi mie,
Din ochii mei picură sânge… Dar repede prea au trecut anii.

Eu sunt copil şi nu prea pot Nu am să uit cât voi trăi

Atât de multe să suport, Darul ce mi-ai oferit,
De-aş fi mai mare aş putea Cum mă jucam din zori de zi
Să-nfrunt, cum pot mai bine, lumea! Şi eram foarte fericit.

Aş vrea să zbor până la ceruri şi atât, Nu aveam griji, nu aveam nimic,

Să văd pe cei dragi ce m-au părăsit, Ceva ce m-ar supăra,
Să le spun cât de mult i-am iubit Bucuros eram de mic,
Şi că nu-i voi uita niciodată… Nu ştiam ce-i supărarea!
(ALEXUTZA) (KARGO)

GREIERAŞUL

Uite, greieraşul doarme, Astăzi, el a tot dormit,

Greieriţa-i dă mâncare. Greieriţa l-a pândit,
El are o chitară lângă el Iar atunci când se trezea,
Pentru a cânta un cântecel. Greieriţa îl certa.

Greieriţa îl mai ceartă, Tot aşa a continuat

El n-o ascultă niciodată, Până când s-a supărat
Iar când ea se supără, Şi-ntr-o zi ea l-a bătut,
El tot nu se-ncumetă. Să lucreze-un pic mai mult.
(DYA)
20

A fost odată, prea frumos ca să nu fie adevărat. A fost o familie bogată, cu

renume. Avea o fiică frumoasă şi deşteaptă, dar şi foarte egoistă. Această fiică avea o

prietenă foarte bună, era frumoasă, cuminte, dar şi săracă. Ea se numea Penelopa şi

avea un prieten la care ţinea foarte mult, se iubeau şi erau foarte fericiţi împreună.

Fata cea bogată nu avea niciun prieten. Era prea îngâmfată şi prea egoistă, aşa

că nu se lipea nimeni de ea. Într-o zi, i-a venit o idee şi ghiciţi ce idee? să-i fure

iubitul prietenei sale! A umblat cu multe vicleşuguri până ce a reuşit să îl cucerească.

Vroia sa aibă totul.

Cei doi s-au certat foarte tare şi, până la urmă, a reuşit să rupă o prietenie

pentru care cei doi au jurat să fie veşnică. Penelopa a înţeles că în viaţă contează mult

banii pentru că prietenul ei nu a plecat pentru că nu ţinea la ea, ci pentru bani.

Ea avea un suflet mare şi s-a lăsat batjocorită de cea mai bună prietenă pe care

o avea. După o perioadă mai lungă, nu le păsa de nimic şi s-a întâmplat ceva tragic.

Băiatul a aflat că fata nu-l iubea, ci vroia să aibă totul, aşa că s-au certat şi s-au

despărţit.

El a plecat la Penelopa şi i-a cerut iertare ca să-l accepte înapoi în viaţa ei. S-au

împăcat şi şi-au mai dat o şansă. Fata cea bogată a vrut să-i despartă din nou, însă

Dumnezeu nu a lăsat-o să facă ce vroia.

A avut un accident şi a rămas paralizată. A rămas singură, fără prietenia nimănui,

fără nicio poftă de a trai. Nu mai vroia să trăiască deloc. Şi-a dat seama că egoismul,

răutăţile şi bogăţiile nu înseamnă nimic pe lângă o prietenie sinceră şi curată, dar ce

păcat că şi-a dat seama prea târziu!

(Lucy)
21

Povestea unei flori

A fost odată ca niciodată, de n-ar fi nu s-ar povesti.

Trăia odată pe un tărâm o familie bogată. Ei erau foarte
bogaţi şi aveau un palat imens. Acolo, în acel palat, trăiau
o regină şi un rege.
Ei nu aveau copii şi îşi doreau. De mult se rugau ca
să îi răsplătească Dumnezeu cu un boboc de floare, adică
cu un prinţ sau cu o prinţesă. Ei aveau pe lângă palat o
gradină plină cu flori. Regina le uda în fiecare zi,
dimineaţa, şi le dădea îngrășământ. Regele dăduse mulţi
bani celor săraci, pentru că el se gândea că poate aşa îl va
răsplăti cu o fetiţă, adică dacă face fapte bune va primi
toate cele bune!
A trecut mult timp şi ei îmbătrâniseră. Într-o
dimineaţă, regina merse ca de obicei în gradina ei. O
floare se deschise, iar din ea ieşise o fetiţă ca-n poveşti.
Regina o duse în palat, iar regele, când văzuse un bebeluş,
parcă i s-ar fi arătat faţa cea plină de bucurie. Ei au
crescut-o ca pe copilul lor.
A crescut mare şi s-a căsătorit cu un prinţ frumos ca
soarele, iar ea, pe lângă el, părea frumoasă ca luna. Toţi
cei din familie au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi!
(DEUTZA)

Raţa dolofană
Raţa noastră dolofană
Şi-a făcut fular de iarnă
Şi căciulă tricotată
Pentru iarna înfrigurată
Şi când o să fie ger
Îşi va lua un pulover,
Cu ghetuţe asortate
Raţa noastră disperată!
Ea degeaba se gândeşte,
Iarna încă nu soseşte,
Dar nu strică niciun pic
Să te pregăteşti de frig!
(ANGI)
Pisicuţa
Pisi, pisicuţa mea...
Ești o jucăușa rea!
Mă zgârii atunci când nu-ţi convine Comentariu n-am făcut,
sau vrei ceva!
Când ţi-e foame vii şi stai în faţa Ce-a spus doamna am uitat,
mea...
Începi să miauni şi ești rea...
Eu te plac așa cum ești tu,
deși ești mititică şi zgârcită!
(DEUTZA)
22
Cvintet
Un animal
Frumos, voios
Stătea, plângea şi suspina,
Spune-mi, ghici cine era?
Un pinguin!
(GEORGIANA)
De ce am luat 4?
Poezia am citit-o doar odată,
De ce-i doamna supărată?
Tema o dată pe lună,
Nu răspund o săptămână.
Dacă-i vorba de citit
M-am jucat, n-am avut timp!
O compunere mi-a dat
N-am ştiut, că am uitat.
Pentru că nu am ştiut.
Eu la oră-s „ocupat”!
Tema eu nu mi-am făcut
Uite-aşa că nu am vrut.
N-am luat zece, asta-i treaba
De ce patru? nu-mi dau seama?!
(DAVID)
CONTROVERSE 23

Deși de multe ori schimbările limbii nu se observă, ele există, chiar sunt foarte multe. Profesorii de
obicei încearcă să vorbească cât mai „literar”, dar produc şi ei multe schimbări pe care nu le observă. Iau ca
exemplu cuvântul „week-end”.
La ora actuală toţi oamenii folosesc acest cuvânt, deşi acesta provine din limba engleza. Eu, sincer, nu
am mai văzut pe nimeni care să spună „sfârșit de săptămână”.
Toţi folosesc „week-end”, dar această schimbare nu o observă nimeni, uneori nici profesorii de limba
română. Așa că îl folosesc şi eu, chiar daca îl consider o mare schimbare a limbii române.
Cu alte cuvinte, sunt multe schimbări ale limbii române care trec în continuare neobservate.
Vă doresc un weekend plăcut!
(BILĂ)

EXERCIȚIU CÂTE COMPARAŢII SUNT ÎN COMPUNEREA DE MAI JOS?

Era o zi frumoasă de vară. Eu şi fratele meu am mers să ne plimbăm.

Soarele ardea cu putere ca şi cum ar fi fost un cerc de foc.
Fratele meu şi-a luat o ciocolată tare ca piatra şi un corn la fel de
subţire ca o frunză. Eu mi-am luat un suc gros ca bulionul şi o savarină ca
o mămăligă de moale.
Am ajuns în parc. Ne-am aşezat pe o bancă care era ca o şubă ruptă.
Am făcut cunoştinţă cu o fată care avea douăzeci de ani şi era ca o babă.
Erau şi nişte băieţi ca plopii de înalţi care jucau fotbal şi care aveau o
minge dezumflată ca o căciulă.
La sfârşit, am văzut şi un băiat mic ca un pitic.
(GEORGIANA)
 24

Sâmbătă seara, noi, clasa a VII-a, am hotărât să mergem la şcoală pentru pregătire la română.
Când am intrat în sala de clasă pe pereţi erau scrise cuvinte de groază, perdele erau negre, iar pe ele erau
agăţaţi lilieci roşii. Profesorul de română avea dinţii roşii, mâini de vampir şi capul ca la un câine. Ne-am pus în bănci
şi ne-a explicat complementul vampirilor şi numeralul vrăjitoresc.
În biblioteca şcolii erau spirite de copilaşi mici. Domnul profesor ne-a zis să luăm o carte în care se explica ce
este numeralul vrăjitoresc. Când am ajuns la uşa bibliotecii, au ieşit dinăuntru doi strigoi şi ne-au spus să plecăm că
acolo este biblioteca lor personală.
Noi ne-am împotrivit, dar ei ne-au luat pe sus şi ne-au dus în faţa profesorului. El ne-a spus că dacă nu îi
aducem cartea în acea zi , să venim duminică la miezul nopţii în cavoul mortului de săptămâna trecută să ne explice
lecţiile din cărţile de la bibliotecă.
Nu vom uita niciodată această lecţie! (RIXA şi DOLY)

Într-o zi, mă duc cu prietenii mei prin sat. Am ales să mergem în poiană. Acolo era o casă pustie în care nu locuia
nimeni. Noi am mers încet, încet din ce in ce mai încet... Băieţii au început să arunce cu bulgări în noi, iar noi, fetele, le
ziceam să facă liniște. Când am deschis ușa, acolo înăuntru, erau pe jos pietre, haine rupte, jucării rupte şi aruncate de
ici-colo. Fetele au simţit niște fiori, dar băieţii nu aveau treabă.
Dintr-odată, ușa s-a închis scârţâind. Eu am început să tremur. În acea casă erau mai multe camere. Băieţii
dispăruseră... Eu şi fetele nu mai ştiam ce să facem, ca să-i strigăm, ne era frică... Băieţii erau într-o altă cameră. Unul
dintre ei a plecat în pod! El, ştiind că eram singure, a început să scoată nişte sunete încât eu si fetele am ieşit de urgenţă
afară.
După ce ne-am depărtat de casă, ne-am dat seama că de fapt băieţii rămăseseră acolo, aşa că noi ne-am întors.
Cât timp noi am fost plecate din casă, băieţii şi-au pus haine rele pe ei şi se poziţionaseră câte doi băieţi într-o cameră.
Prietenele mele au intrat primele. Au deschis ușa şi s-au împrăștiat. Eu am rămas singură, dar am luat de afară câţiva
bulgari de zăpadă pe care i-am băgat prin buzunare. Un băiat a dat să sară pe mine, dar când am început să ţip s-a
speriat el, nu eu, dar şi eu tremuram de fapt.
Până la urmă, ei şi-au cerut scuze. Eram toţi la un loc, vorbeam, dar deodată au venit cam vreo cinci bulgări în
geamuri. Ușa se deschidea, se închidea..., în pod se auzeau zgomote... Toţi eram la un loc… cine putea fi? Nu ne-am mai
gândit cine, cum, de ce? Am fugit de lângă casa aceea cu viteză şi nu ne-am mai întors, dar nu bine am ieşit pe poartă,
că o prietenă a alunecat pe gheaţă şi s-a lovit rău la mână. Noi am luat-o încet şi am scos-o fugind! Până la urmă, ea s-a
făcut bine, dar noi nu vom mai intra în casa aceea niciodată.
Eu am mers acasă cu frică, deoarece când auzeam un zgomot mă uitam repede. Seara eu am adormit cu greu,
pentru că tot simţeam că e cineva lângă mine şi că mă urmăreşte.
Când trec pe lângă casa aceea îmi trece un fior şi îmi amintesc tot!
Am rămas cu frica aceea, dar nu m-am oprit să mă duc cu prietenii mei şi pe la alte case pustii, acum o caut şi eu cu
lumânarea, dar aş vrea să se mai întâmple asta, deoarece atunci eram cu prietenii mei cei mai buni şi am trecut printr-o
aventura de neuitat... !
(DEUTZA)
 25

Era o noapte întunecată şi geroasă de iarnă. Peste tot era o linişte mormântală. Singurele zgomote ce se
mai auzeau erau nişte paşi veniţi de nu ştiu unde, dar era sigur că veneau de prin apropiere.
Beatrice nu putea să doarmă, chiar dacă avea 14 ani, ea tot se temea să stea singură în astfel de nopţi. A
închis televizorul, pentru că dăduse peste un film cu vampiri şi, cum ea credea în existenţa acestor creaturi, îi
era frică de ele.
A deschis încet lumina, gândindu-se să citească. Se hotărî să meargă în bibliotecă pentru a căuta un
roman captivant care să o facă să uite de teama ascunsă în sufletul ei. Când ajunse la cărţi, luă la întâmplare
una de pe raft. Beatrice rămase mută când văzu titlul acelei cărţi „Vampirii, adevăr sau simplu mit?”. Puse
imediat cartea la locul ei, luând un alt roman, dar când văzu că era tot despre vampiri, amuţi iarăşi de frică.
„Aşa ceva nu se poate, eu nu am aceste cărţi în bibliotecă. Ce se întâmplă cu mine? Vizez? În noaptea
aceasta parcă vampirii mă urmăresc”, îşi spuse fata în gândul ei.
Căută o altă carte şi era uimitor, toate cărţile erau despre aceste creaturi înspăimântătoare. Lui Beatrice
nu-i venea să creadă, fugi speriată la părinţii ei. Aceştia dormeau. Ea încercă să-i trezească, dar nu puteau fi
treziţi, erau cufundaţi într-un somn foarte adânc.
Fata începu să plângă, neştiind ce să facă. Imediat un gând îi trecu prin minte. Să fugă… Să fugă la unul
din prietenii ei care locuia prin apropiere, să-i ceară ajutorul, să nu mai fie singură.
Ajungând la uşă, auzi un zgomot ciudat, sinistru chiar. Neuitându-se în spatele ei, Beatrice a început să
fugă, să fugă cum nu a mai făcut-o în viaţa ei. În câteva minute, a ajuns la casa lui Jack, acesta fiind numele
prietenului său.
Intră imediat în casă, pentru că, ciudat, uşa de la intrare era deschisă. Casa era întunecată. Fata aprinse
lumina şi se duse sus, acolo unde ştia sigur că era camera lui Jack. Şi mai ciudat era faptul că nu găsi pe nimeni
acolo, ba chiar şi celelalte camere erau goale, ea fiind singură în casă.
Vrând să cerceteze toate camerele, dădu peste o uşă veche şi ciudată. Fata intră în acea cameră. Acolo
era foarte întuneric, iar Beatrice aprinse lumina. Când se făcu lumină, se putea vedea că uşa cea veche
ascundea un birou, iar pe scaunul de la masă, era cineva, însă fata nu putu să vadă cine este pentru că scaunul
era întors. Beatrice începu să ţipe. Imediat după aceasta, scaunul se întoarse, iar de pe el se ridică chiar
prietenul fetei, Jack.
Acesta părea foarte schimbat, iar ochii lui aveau o altfel de lumină. Fata fugi la el şi îl strânse în braţe:
- Ce bine îmi pare că te văd, îmi era atât de frică singură, spuse Beatrice bucuroasă că-l vede pe prietenul
său teafăr.
- Da, şi mie îmi este atât de foame, aşa că taci! răspunse Jack cu un glas care îi dădea fetei fiori.
- De ce îmi vorbeşti aşa? Nu mă mai cunoşti? Sunt eu, cea mai bună prietenă a ta, Beatrice.
- Beatrice, hmm… Nu cunosc nicio persoană cu un nume atât de ciudat şi urât.
- Ce s-a întâmplat cu tine? Altădată îmi spuneai că un am nume foarte frumos.
- Cred că mă confunzi. Nu-mi amintesc ca eu să fi spus aceste cuvinte.
- Nu-mi pot crede ochilor. Tu, tu care erai prietenul meu cel mai bun, cel căruia îi ziceam secretele, acum
îmi vorbeşti aşa?
- Eu nu pot fi prieten cu tine.
 26
- De ce?
- Nu pot şi gata şi aşa ştii prea multe…
- Dar de ce? Nu poţi să mă laşi aşa. Trebuie să ai o explicaţie.
- Pentru că nu pot.
- Ce motiv ai?
- Eu nu sunt om!
- Te rog, lasă gluma. Nu am chef de aşa ceva
- Chiar nu e o glumă. Pentru că mă enervezi cu prietenia asta, ei bine, am să îţi povestesc viaţa mea
adevărată. Eu m-am născut pe 17 ianuarie, 1850…
- Cum să fi născut în 1850? Eşti născut pe 17 ianuarie 1995, eşti cu un an mai mare ca mine, îl întrerupse
Beatrice speriată. În fiecare an, de ziua ta, îţi făceam o mulţime de cadouri.
- Nu mă întrerupe şi ascultă. După cum ziceam, m-am născut în iarna anului 1850, mama mea a murit
imediat după naştere, iar eu am rămas cu tatăl meu care era un om foarte sărac, de-abia îşi câştiga pâinea.
Într-o zi, în oraşul meu natal a venit un grup de oameni foarte ciudaţi, erau ciudaţii oraşului, nimeni nu le ştia
nici măcar numele. După venirea lor în oraş, tata nu mă mai lăsa să ies pe afară, mă ţinea numai în casă pentru
că îi era frică. Eu, crezând că tot ce zboară se mănâncă, am fugit de acasă, m-am dus la nişte prieteni. Pe
drumul spre prietenii mei m-am întâlnit cu acei oameni din cauza cărora tatăl meu nu mă mai lăsa să mă joc.
Unul dintre ei, un bărbat tânăr, foarte fioros de altfel, mă întrebă ce caut pe teritoriul lor. Eu, fiind mai curajos,
le-am spus că acela nu este teritoriul lor, că eu locuiesc în acel oraş, aşa că pot să mă plimb pe unde vreau.
Atunci, ei s-au enervat şi m-au transformat în ceea ce sunt acum, un vampir, pentru că asta erau şi ei. În acel
oraş a fost un incendiu, atunci au murit toţi vampirii împreună cu oamenii de rând, eu am scăpat pentru că am
fost protejat de o vrajă a celor care sunt vampiri de puţin timp. Am plecat din acel oraş şi m-am dus în altul
mult mai departe de celălalt. Acolo m-am întâlnit cu o vrăjitoare, ea, ştiind ce sunt, mi-a dat de mâncare sânge
de animal. Vrăjitoarea zicea că nu este acelaşi lucru ca sângele omului, dar asta are. M-am informat de la ea şi
mi-a povestit că eu am rămas singurul vampir din toată lumea. Pentru a mă ajuta, ea a făcut o vrajă şi de
atunci, de aproximativ 50 de ani sunt vampir, iar alţi 50 de ani om normal, doar că rămân nemuritor. După
aceste întâmplări, am cutreierat peste tot, având însă grijă ca lumea să nu ştie ce sunt. Am umblat prin lume,
până am ajuns aici, în acest oraş. Părinţii mei adoptivi m-au găsit foarte înfometat, deoarece m-am
transformat în om şi nu mă puteam descurca singur. Îţi poţi imagina şi tu ce a urmat după. De aceea nu vreau
să fiu prieten cu tine, mă tem că o să te rănesc.
- Uau, parcă aş fi pe altă lume! Stai liniştit, nu am să zic nimănui şi voi avea grijă de tine, îţi voi fi ca o
soră, spuse cu un glas dulce, Beatrice.
- Mulţumesc! Credeam că, după ce vei afla adevărul despre mine, mă vei urî, răspunse Jack cu lacrimi în
ochi.
- Nu, nu, cum să te urăsc?
- Nu ştiu, poate că nu sunt aşa ca tine şi de aceea.
- Nu, îţi promit că acum, tu vei începe o altă viaţă, mult mai frumoasă.
Şi aşa se termină povestea noastră, povestea unei nopţi geroase de iarnă…
(ADDA)
 CORESPONDENTUL
27 EXTERN
IATĂ CĂ AM AJUNS ŞI ÎN FAŢA LICEULUI…
Îmi amintesc prima zi când am intrat
în clasa I. Totul era nou pentru mine. Nu
înţelegeam prea multe pe atunci. Eram un
copil căruia îi plăcea să se joace, să râdă şi
să facă multe năzdravanii, ca oricărui copil
de vârsta mea.
Timpul a trecut foarte repede, fără
să-mi fi dat seama, şi am început să văd
cum stau cu adevărat lucrurile. Şcoala a
căpătat un rol foarte important în viaţa mea
şi începusem să mă gândesc la un viitor.
Recunosc, la început nu prea îmi plăcea mie
să învăţ.
După ce am terminat patru ani de
şcoală şi am trecut în clasa a V-a, lucrurile
s-au schimbat. Am avut parte de profesori
care mi-au demonstrat că pot mai mult. Cu
ajutorul lor, m-am ridica puţin câte puţin.
Plăcerea mea de a învăţa pe zi ce trece era
tot mai mare. În sufletul meu era atâta
bucurie, iar inima plină de dragoste când îi
vedeam în fiecare zi cum predau cu dragoste
pentru ca noi să putem avea în viaţă un
drum cât mai bun.
Sfaturile lor de zi cu zi îmi dădeau
mai multă putere şi ambiţie. Existau zile
când mă certau, iar lacrimile îmi curgeau
pe faţă, însă ştiam că îmi vor binele şi
trebuie să recunosc că am greşit. Aveam un
vis, iar acest vis se îndeplinea doar dacă
învăţam.
Acum visul meu merge mai departe,
pentru că am putut să intru la un liceu.
Colegii mei mi-au fost ca nişte fraţii în tot
aceşti ani. Am petrecut împreună şi rele şi
bune, dar am fost mereu uniţi. Existau şi
certuri, dar ele dispăreau foarte repede şi
următoarea oră eram cu zâmbetul pe buze.
Toate clipele vin şi se duc, iar vremea
să ne despărţim se apropia. Îmi dădeam
seama că nimic nu o să mai fie ce a fost, iar
zilele ce îmi rămăseseră le trăiam cum ar fi
fost ultimele. Îmi plăcea să stau lângă
profesorii care mi-au fost alături ca nişte
părinţi, să-i privesc şi să le spun cât de mult
îi iubesc şi că am o mare recunoştinţă faţă
de ei, dar niciodată nu am putut să le zic in
faţă. Timiditatea mea nu putea să-mi dea
voie să fac acest pas. Nu le voi putea
mulţumi pentru cât bine mi-au făcut.
Uitându-mă în urmă, nu regret nimic
din ce am trăit, fiecare experienţă era de
fapt o încercare pentru ce urma să fie.
Timpul să-l întorc nu pot, dar vreau să mă
străduiesc şi să depun mai mult efort, ştiu
că pentru ei acest lucru este un zâmbet pe
obraji. Acum că am trecut într-o nouă etapă
din viaţa mea, sper să am aproape persoane
la fel de minunate ca ei. La liceu este un pic
mai dificil, nu imposibil. Îmi lipsesc foarte
mult persoanele pe care le iubesc.
Vreau să le transmit tuturor să ia în
considerare fiecare sfat şi vorbă bună pe
care le primesc. Cel mai bine este să faci
toate la timpul lor, ca să nu regreţi după
aceea că nu ai putut face mai multe.
(IACOBAN ANA-MARIA, CLASA A IX-A)
 DEDICAȚII 28

O prietenă adevărată…

Înaltă, păr lung, ochi căprui, destul de suplă sunt trăsături

care ar caracteriza o persoana frumoasă din punct de vedere
Prietena mea
fizic... Dar nu totdeauna doar frumuseţea exterioară este totul. Cel
mai mult în viaţă contează frumuseţea sufletului. Foarte rar vei Chiar dacă toată lumea mă părăseşte,
întâlni persoane cu aceste doua calităţi. Însă eu am întâlnit-o… Ea e aici, lângă mine şi mă sfătuieşte.
O prietenă adevărată sau, mai bine zis, sora care îmi Chiar dacă toţi sunt împotriva mea,
lipsește atât de mult! O persoană înţeleaptă, inteligentă şi cu o Ea e aici şi pentru mine se luptă cu lumea.
gândire cât se poate de matură pentru această vârstă. Ea este Totdeauna la greu şi necaz m-a ajutat
persoana cu care mă înţelegeam cel mai bine în unele momente în Şi nu m-a abandonat.
care eu credeam că a venit sfârșitul şi vedeam cum parcă totul se E un înger păzitor
prăbușea peste mine. Cu sufletul ei binevoitor.
A fost luminiţa de la capătul tunelului. Atunci, când aveam Prietenia mea cu ea
mare nevoie de un sfat prietenesc, de un umăr pe care să mă Nu aş da-o pe nimic,
plâng şi de cineva care să îmi înţeleagă gândurile de adolescent, Fiindcă ea-i aici cu mine
ea mi-a fost alături. Şi ne bucurăm la bine.
Mama, ea este cea mai importantă fiinţă, însă nu este atât Suntem mereu noi
de aproape de lumea pe care o văd eu cu ochii mei. Sunt unele Mai unite la nevoi,
lucruri care doar prietena mea le-a înţeles şi probleme pe care Chiar de ne mai certăm
le-am rezolvat cu ajutorul sfaturilor ei. Ea este pentru mine sora Imediat ne împăcăm…
perfectă care mi-a lipsit şi îmi va lipsi mereu.
Pentru toate aceste lucruri, nu pot decât să îi mulţumesc Pentru o prietenă adevărată!
şi să îi spun că a fost, este şi va fi mereu luminiţa din capătul (de la ADDA pentru MARY)
tunelului. Sper că nicio invidie sau nicio ceartă nu va strica
prietenia noastră.
Cu mult drag pentru o prietenă adevărată!
(de la MARY pentru ADDA)

Doamna profesoară
E frumoasă, n-ai ce spune,
Şi la ea am note bune,
Ea cu buzele subţiri
Ne citeşte amintiri!
Şi cu suflet de copil
Ne citeşte poezii!
Şi cu ochii ei sticloşi
Ea ne face bucuroşi.
Părul blond, un pic deschis
Ora ei, oră de vis.
Poţi să cauţi chiar şi-o lună
Nu găseşti una mai bună!
Ea cu zâmbetul pe buze
Ne-nvaţă neologisme,
Şi uitându-se-ntr-o parte
Ea citeşte dintr-o carte.
Noi o ascultăm cuminţi,
Nu-i şedinţă de părinţi.
Noi ne luăm „la revedere!”,
Nu e chiar bună părere
Şi se-aude soneria
s-a sfârşit cu bucuria.
Poţi să cauţi chiar şi-o lună,
Nu găseşti alta mai bună!
(DAVID)
29

DE CE TACE SUFLETUL?

CÂND ÎN SUFLET NU E PACE,

GÂNDUL SINGUR SE RETRAGE,
SE FEREŞTE, CĂ NU-I PLACE
SUFERINAŢA SĂ-L ATACE.

SE ASCUNDE PRINTRE UMBRE,

SINGUR PE ACEASTĂ LUME,
INIMA SĂ-L NIMICEASCĂ
DORUL SĂ ÎL OCROTEASCĂ!

ŞI SĂ CAUTE IUBIRE,
DRAGOSTE ŞI FERICIRE,
ADEVĂRUL SĂ ŞI-L SPUNĂ,
SĂ NU CREADĂ ÎN MINCIUNĂ.

VIAŢA A FOST REA CU EL

L-A ŢINUT CA-NTR-UN TUNEL
NEGRU ŞI ÎNTUNECOS,
DAR EL N-A FOST FRICOS!

SUFLETUL L-A IZGONIT,

DAR GÂNDUL N-A BĂNUIT,
A CREZUT CĂ ÎNTR-O ZI
CINEVA ÎL VA IUBI…

A PLÂNS MULT ŞI A SPERAT

CA ŞI UN OM DISPERAT
ŞI DORINŢA S-A ÎMPLINIT,
GÂNDUL NOSTRU A MURIT…

ŞI S-A DUS ACOLO-N CER

ŞI A DEVENIT UN ÎNGER
ŞI NE-A BINECUVÂNTAT:
„SĂ IUBIM NECUGETAT!”

(ANGI)
 30

CORABIA BUCLUCAŞĂ

A fost odată, demult, în adâncul unei mări, un castel făcut din alge şi stânci

afundate. Acolo tot timpul era gălăgie, deoarece regele curţii avea angajaţi care îi

îngrijeau tot alaiul împărătesc.

Regele avea amenajat cel mai frumos loc din mare, fiindcă palatul strălucea de

curăţenie şi curtea acestuia era impecabilă. Coralii erau puşi în lungul trotuarului,

scoicile cu perle se deschideau şi luminau ca nişte becuri electrice şi ferestrele

înaltului castel erau din cristal.

Acel conducător al mării era sirenă sau, mai bine zis, era un „siren” care

deţinea puterea tuturor vietăţilor şi plantelor. Tot ce mişca era sub controlul lui şi

erau reguli impuse ce trebuiau respectate de toţi.

Într-o zi, pe marea misterioasă trecea o corabie plină cu tot soiul de oameni

ce râdeau şi petreceau întruna. Ei veniră cu gândul că vor prinde peşti, rechini,

balene, caracatiţe sau splendoarea mării – delfinul.

Împăratul mării auzi ce pericol îl pândeşte şi se hotărî să îi ascundă pe toţi la

fund, unde este întuneric.

Sus, cu toţii se pregăteau de atac, care mai de care, cu undiţe şi năvoade.

Unul din oameni era mai zăpăcit şi tot timpul încerca cârligul de la undiţă de

corabie. Mare a fost mirarea că nu găseai nimic în adânc, ca şi cum marea era

gol-goluţă.

Supăraţi că nu au primit nimic s-au dus către mal, însă sirenele nu erau

liniştite, s-au dus şi le-au spart corabia, iar aceasta s-a

scufundat chiar în mijlocul oraşului subacvatic.

Şi aşa corabia devenise muzeu marin. Chiar dacă nu există

sirene, ele sunt în imaginaţia multor oameni.

(ANGI)
 31

Într-o zi mă duc în gradină şi mă aşez lângă - Acum va fi frig şi ger!

măr. Deodată, se pornise vântul. Am vrut să plec,
dar cineva mi-a spus:
- De ce fugi de mine?
- Nu fug de tine, dar unde eşti că nu te vad
sau cine eşti?
- Zâna Toamnă, uită-te în spate!
- Ce frumoasa eşti!
- Mulţumesc, dar frumoase sunt şi celelalte
anotimpuri şi acum va trebui să plec!
- De ce nu mai stai, Toamnă...?
- După mine, aşteaptă să vină sora mea,
Zâna Iarnă!
- Bine, pa, Zână Toamnă şi ne mai întâlnim
la anul!
Zâna Toamnă plecase. Începu să ningă încet-
încet... bureza...!
- Bun venit, Zână Iarnă, zic eu.
- Bună... !
- Da, dar şi tu eşti frumoasă şi în acelaşi
timp îi bucuri şi pe copii, deoarece aşteaptă cu
nerăbdare să se dea cu săniuţele.
- Ştiu şi mă bucur când îi văd cu nişte bujori
roşii ca două mere coapte!
- Da şi toate patru zânele sunteţi frumoase,
aveţi fiecare ceva aparte!
- Acum ne vedem în fiecare zi până la Zâna
Primăvară!
- Bine, acum trebuie să plec, mi-e frig!
- Du-te, ca să nu răceşti. Pa!
- Paaa!
Acum e iarna. Totul e alb ca laptele. Pe case
sunt pături albe care le ţin cald ca nişte căciuliţe
copiilor. Am avut doar un dialog scurt cu Zâna
Toamnă, deoarece aştepta în spatele ei să sosească
Zâna Iarnă.
(DEUTZA)

Se apropie iarna. Fulgii de nea sunt pregătiţi pentru a da startul. Mai sunt doar câteva săptămâni, până
când vor cădea din cer primii fulgi. Cei ce sunt rapizi, ajung repede, iar cei ce încetinesc, ajung de-abia pe la
începutul lui decembrie.
Eu însă sunt tristă, deoarece iarna mi-a promis că vine chiar acum, dar degeaba… tot sunt tristă!
Stau închisă în casă şi nu pot să ies afară, pentru că plouă şi este frig! Nu pot respira aerul rece şi curat
şi nici să simt cum picură prin părul meu. Nu pot!
Privesc pe geamul aburit cum norii se sutură de apă şi cum cerul se schimbă pe minut ce trece. Mă uit
la casele vecine şi cum stau pitite gureșele păsări pe înaltul lor cuib din vârful copacului. Şi-au făcut ele
umbrelă din frunze, dar tot simt pe ale lor aripi precipitaţiile căzute.
Parcă aş vrea să plâng, dar mă reţin niște amintiri vechi, care mă duc cu gândul la zăpadă.
Patul moale s-a răcit, nu mai este cald şi soba parcă nu mai arde lemnele groase din pădure.
Pământul se întinde şi se pregătește să întâmpine zăpada. Eu stau cu capul în pământ şi, oftând ușor,
încerc să-mi adun gândurile.
După câteva secunde, iar mă uit pe fereastră şi văd cum cade primul fulg de nea. Eu ies repede afară şi
încerc să-l prind, dar în zadar … se topește exact pe mâna mea!
(ANGI)
 32

Mi-aş dori…

- să mă întâlnesc cu starurile mele preferat

- să fiu actriţă măcar pentru o zi
- să fiu mereu împreună cu cei dragi mie şi nimeni să nu reuşească să-i răpească de lângă mine
- un ceas (ca să fiu punctuală oriunde merg, de la un timp acest cuvânt nu-şi mai are locul în viaţa
mea şi nu e de bine)
- ca lumea să nu fie atât de rea
- ca prietenii mei să nu mă părăsească niciodată
- să învăţ să schiez
- să nu uit, ca de obicei, să-mi aloc timp pentru a mă plimba şi pentru a mă relaxa
- să călătoresc peste tot în lume
- să învăţ limba hindi
- şi nu în ultimul rând, să am multă, multă sănătate pentru că aceasta este cea mai importantă…
Mă opresc aici deoarece am ajuns să-l confund pe Moş cu un duh cu o mie de dorinţe, aşa-i când te
gândeşti la dorinţele care vrei să se îndeplinească…
(ADDA)

SE ÎNALȚĂ IARNA

Încet, încet cade o frunză

Şi este cea mai mică,
Nu are nicio scăpare,
Chiar la picioare pică.
Vântul șuieră aşa de tare,
Lumea e înfricoșată,
Soarele se-ascunde îndată.
Ziua-i mică, noaptea-i lungă...
Mama lângă foc se-ncălzeşte
Şi poveşti ne povestește.
Încet, încet apare luna
Şi ninsoarea vine acuma.
(MONICA)
IARNA
Ninge, ninge...
La noi totul e alb,
Pe câmp şi pe dealuri...
Ca o spumă de albeaţă care acoperă măreaţă
Multe case colorate care ard înfierbântate.
Afară-i frig, fulgii stau lipiţi de geam
Ca o pasăre pe creangă ce îşi cânta cântecul de leagăn.
Fulgi zbor în aer şi îmi cad în palme,
Se topesc cât ai clipi, nici n-apuci să spui „fugi, fugi!”
Neaua, flori de gheaţă, peste ţară presărată....
Şi la noi e bine...
Şi la noi e gheaţă!
(DEUTZA)
33

DRAGĂ MOŞULE,
Noi vrem să ne aduci…

VACANȚA MAMELE
BUCURIE DIN IT.

NOTE SĂNĂTATE NOROC

BUNE

UN CADOU
TELEFON SPECIAL

UN
O IARNĂ
ZÂMBETE CRĂCIUN
MINUNATĂ
FERICIT

FERICIRE
LINIŞTE

Cu mult drag,
elevii Şcolii cu clasele i-viii Comănești
 34

Dragă Moş Crăciun,

Vreau să încep scrisoarea prin a-ţi spune că am încercat din răsputeri să fiu cuminte, însă cât de
cuminte am fost ştii doar tu.
Tu mă cunoşti pe mine, nu ţi-am cerut prea mult niciodată. Înţeleg că şi la tine este criză şi nu am
să îţi cer mai mult decât am nevoie. Am să îţi cer lucruri mărunte, dar care pentru mine valorează foarte
mult.
Îmi doresc în primul rând să fiu sănătoasă, pentru că fără sănătate nu pot face nimic. Apoi, îmi
doresc linişte sufletească şi fericire pentru că fără acestea sunt o persoană moartă. Dacă mai rămân ceva
bănuţi prin buzunarele tale mi-aş dori şi eu un jurnal în care să îmi destăinui toate secretele şi supărările
pe care nu pot să le dezvălui nimănui. În rest, am de toate, mai puţin lucrurile pe care ţi le-am cerut ţie.
Sper că am fost destul de cuminte pentru a merita şi eu aceste lucruri care îmi sunt atât de
necesare. Înainte să îmi aduci mie tot ce ţi-am cerut, dă-le din ele şi celor care au nevoie de ele mai mult
decât mine, apoi, dacă mai rămâne ceva şi nu mă uiţi, adu-mi câte puţin din toate.

Cu drag,
a ta fetiţă,
Mary

Scrisoare pentru Moș Crăciun

Ei bine, încetul cu încetul, se apropie şi iarna. Copiii așteaptă Sărbătorile şi mai ales să se joace cu
bulgări de nea moi, catifelaţi şi umezi. Prichindeii de grădiniţă stau cu obrajii roșii şi reci şi așteaptă să
vină Moșu. Poate că unii dintre ei au trimis scrisoare bătrânului Moș încă de astă-vară şi tot așteaptă câte
ceva. Eu am o listă destul de lungă şi ea începe cu:
BUNĂTATE, FERICIRE, ADEVĂR, IUBIRE, CĂLDURĂ SUFLETEASCĂ, SIMPLITATE şi UN AN
IMBELSUGAT!
Aş mai dori pentru copiii neajutoraţi toate cele menţionate şi, dacă ar fi posibilitate, câte un
cadou micuţ aşezat sub brad. Să nu uităm însă că Moș Nicolae este primul invitat care așează în
ghetuţele copiilor câte ceva dulce sau câte o jucărioară. Pentru cei neascultători, se mai duce vorba să se
pună câte o vărguţă .
Eu însă aş dori să-mi pună cele şapte dorinţe într-un sac şi să mi-l lase atunci când crede Moşu că
am nevoie de ele. BUNATATEA să mi-o dea când vede ca sunt rea, FERICIREA când sunt tristă, ADEVARUL
când sunt mincinoasă, IUBIREA când mă vede rece, CĂLDURA SUFLETEASCĂ când nu sunt sprijinită,
SIMPLITATEA când sunt lăudăroasă şi UN AN IMBELŞUGAT când ajunge ţara de râpă!
Moșule, știu că cer cam multe, dar lumea aceasta nu mai poate continua aşa, avem nevoie şi noi
de Dumnezeu!
Cu drag,
Angi

AngiAngiAn
 35

Interviu despre Crăciun

Reporteriţa de serviciu (Angi): De Crăciun s-a născut Domnul nostru

Iisus Hristos, asta vă bucură foarte mult?
Doamna profesoară Huţanu Irina: De fapt, Crăciunul nu este o
Nu mai sunt mic… dar totuşi
Sărbătoare împlinită dacă nu se naşte Domnul nostru Iisus Hristos în
sufletele noastre. Naşterea Domnului aduce mai multă pace
Îţi scriu sincer o scrisoare
sufletului!
pentru sufletul tău mare.
R: Vă este dor de Crăciun şi de Sărbători?
Vreau să-mi dai un dar frumos,
P: Da, deoarece Crăciunul este Sărbătoarea bucuriei şi a copilăriei
Tot ce-ai avea prin coş.
veşnice!
Vreau o ciocolată mare
R: Când eraţi mică, aşteptaţi să vina Moş Nicolae şi Moş Crăciun?
Şi o lună ca un soare
P: Moş Crăciun venea sub diverse forme; uneori în persoană, alteori
Şi o maşină, dacă poţi.
lăsa cadoul sub brad sau chiar sub pernă.
Apropo şi de piloţi,
R: Vă dădeaţi cu sania, făceaţi oameni de zăpadă?
Stai că e şi Spiderman...
P: Da, ca fiecare copil ce se bucură de zăpadă şi de fulgii de nea!
Nu uita şi de Batman...
R: Cum credeţi că va fi Crăciunul anul acesta alături de familie şi
Dacă merit şi de vrei,
copii?
Eu aş vrea şi un ponei.
P: Va fi mai frumos decât anul trecut, pentru că Dumnezeu ne-a
Aş mai vrea şi-un tractoraş…
dăruit încă un copil.
Să nu uiţi de-avionaş....
R: Simţiţi spiritul de Sărbători, atunci când se dau cadouri?
Nu uita de „Tom şi Jerry”,
P: De asta cred că şi sunt aşteptate Sărbătorile: pentru surprizele pe
Să mă uit înaintea serii...
care ni le facem unii altora şi pentru toate gândurile frumoase pe
Bicicleta mi-e stricată,
care le dăruim o dată cu ele!
Folosită şi stricată...
R: Ce cadou doriţi să primiţi de Crăciun?
Una nouă dacă vrei....
P: Nu mă gândesc la un cadou anume: orice cadou aduce bucurie cu
Să mi-o dai sau să mi-o iei.
el.
Cam atât am vrut să-ti spun,
R: În fiecare an împodobiţi bradul cu beteală şi bomboane?
La scrisoare-i spun „drum bun!”.
P: De acum îi las pe copii să împodobească bradul!
Să ajungă pân' la tine,
R: Ce simţiţi când vin copiii cu colinda?
Ca să nu uiţi de mine!
P: Colindele reprezintă muzica sufletului încărcat de Dumnezeu. Ele
(CYBERTON X)
unesc Cerul cu Pământul, iar copiii ni le aduc în prag. Sunt îngerii
trimiși de Iisus Hristos ca să ne vestească în slava Sa!
R: Revelionul credeţi că trebuie sărbătorit?
P: Revelionul este sărbătorit, pentru că face trecerea de la un an la
celălalt. Eu însă nu prea îi dau importanţă, fiindcă este o sărbătoare
prea încărcată!
 36

Pentru blat aveţi nevoie de:

 500 g figuri de stil
 1 kg părţi de vorbire
 250 părţi de propoziţie
 300g specii literare
 1 linguriţă esenţă de gen epic
Pentru cremă:
 400g unităţi frazeologice
 600 g mijloacele de îmbogăţire a vocabularului
 o profesoară inteligentă
 multă imaginaţie
Mod de preparare :
Toate ingredientele pentru blat le vom pune într-o carte şi închidem bine. Băgăm cartea la cuptor şi o
lăsam 25 minute. Scoatem prăjitura din cuptor şi preparăm crema cu atenţie. Umplem blatul cu cremă şi îl
dăm la rece. Se poate servi în ora de limba şi literatura română. Poftă bună!
ATENŢIE! Să nu strecuraţi în ingrediente ,,transcrierea temelor’’, deoarece prăjitura nu se va mai coace.
(LYS şi SYM)

La un centru de plasament era o fetiţă pe nume Laura. Împlinind vârsta de 18 ani, ea hotărî să-şi caute
un loc de muncă, pentru că la cămin nu o mai primeau, dar nu găsea nimic pentru că era în ziua de Crăciun.
După ce se întunecase, copiii au început să umble cu colinda pe la casele oamenilor. Atunci, Laura îşi dori şi ea
să îşi petreacă Crăciunul în familie.
Ea merse la o casă, bătu la uşă şi cei dinăuntru îi deschiseră. Fata îi rugă să o lase măcar în hol să
doarmă. Ei o primiră în casă, îi dădură un pat, mâncare şi nişte haine curate.
Pasiunea Laurei era să scrie poveşti. Atunci, ea a vrut să scrie o poveste de Crăciun. Fata a început să-şi
scrie istoria de la cămin, de când a fost dată afară şi cum a ajuns la această familie. Apoi, a început să scrie
despre bradul de Crăciun, cât de verde, frumos şi viu colorate era. Noua familie a
Elizei era foarte uimită de cât talent avea acea fată necunoscută.
Aceasta este poveste mea de Crăciun şi sper ca toată lumea să înţeleagă la
ce mă refer.
(DEA)
37
Soartă de copil
A fost odată o familie şi încă mai este, o
familie respectabilă, dar cu nişte reguli foarte
dure. David, unul dintre cei cinci fraţi,
suportase deja prea multe chinuri pentru un
singur scop. În fiecare zi era o nouă supărare.
Deşi avea note bune, el mai suporta şi
asprimile tatălui său.
David a vrut ca întotdeauna să înveţe şi
să citească sau măcar să se apropie cât mai
mult de hobby-ul său, muzica, dar nu a reuşit,
deoarece pentru tatăl lui aceasta nu era deloc
importantă.
Deşi David avea calculator, el nu-l folosea
mai deloc, având mai mereu treabă până seara
târziu, iar după aceea stătea ore în şir
scriindu-şi temele şi învăţând ca să se bucure
întotdeauna de acel număr ,,zece’’. În familia
lui existau tot timpul certuri din cauza lui David
şi a opţiunii lui faţă de învăţătură.
Sora mai mica şi mama îl alinau
întotdeauna după pedepsele dure pe care
David le primea după fiecare ceartă. Timpul
zbura şi David devenea tot mai cunoscător şi
mai înţelept, participând la diferite concursuri
şi luând singurele premii ce îl făceau mai
fericit, ce îi ştergeau lacrimile după pedepsele
îndurate.
Avea, într-un colţ mic, biblioteca, desigur
cu diferite cărţi primite de la profesori şi de la
concursurile câştigate până acum. Lângă acele
cărţi era un mic dosar. Dosarul era plin de
diplome, iar David răsfoia zi de zi acel dosar
pentru a-şi aminti de el şi pentru a uita de
problemele ce le avea în familie.
David a fost chemat la diferite emisiuni şi
concursuri, însă el n-a putut să meargă din
cauza banilor şi a tatălui său. Într-o zi, el venise
de la şcoală, iar tatăl său era foarte nervos şi
pe o vreme atât de ploioasă îl trimise pe David
la fermă. Seara, târziu, venise acasă obosit şi
îngheţat, nemaiputând să-şi stăpânească ochii
ca să nu plângă şi a început să înveţe.
Mai toate zilele erau a fel şi vecinii se
întrebau ce făceau aceştia cu lumina aprinsă în
fiecare seara până la miezul nopţii. Copilul nu
dormea odată cu fraţii lui, el se străduia să-şi
termine temele până dimineaţa. Pe lângă
faptul că învăţa şi seara când avea timp, el era
un elev model la şcoală, învăţându-i şi
distrându-i pe ceilalţi cu glumele sale
copilăreşti, însă, după zâmbetul luminos al
băiatului şi după ochii lui hazlii, se ascundeau
lacrimi şi durerea la gândul că niciodată nu va
avea o viaţă mai bună.
Povestea a continuat şi mai continuă pe
sub aripi de basm, o tristă ,,soartă de copil’’!
(DAVID)
 38
În culisele revistei…

Redactor I (elevi) : Mary - Grigorean Maria, clasa a VIII-a (responsabil clasele a V-a şi a VI-a)
Redactor II (elevi) : Adda - Straton Adriana-Ioana, clasa a VIII-a
(responsabil clasele a VII-a şi a VIII-a) ( Premiul I- „Cel mai bun articol” - nr. 2)

Redactori:
 Alexutza - Coşulianu Alexandra-Loredana, clasa a VI-a
 Deutza - Sofian Andreea - Fevronia, clasa a VI-a (Premiu Special „Fantezii de vacanţă”)
 Angi - Sofian Angela-Elena, clasa a VI-a (Premiului I „Text şi pictură”)
 David - Sofian Octavian-Petru, clasa a VIII-a ( Premiul I - „Cel mai bun articol” nr. 2)

Colaboratori:
 Georgiana - Ştefănescu Georgiana, clasa a V-a
 Nico - Iuga Andreea - Nicoleta, clasa a VI-a
 Dea - Nistor Andreea - Trandafira, clasa a VI-a
 Monica - Onioi Simona, clasa a VI-a
 Grisina - Strugariu Cristina - Floricica, clasa a VI-a (Premiului Special - nr.1)
 Lucy - Sahleanu Luci-Maria, clasa a VI-a
 Lys - Rîpan Maria-Luisa, clasa a VII-a
 Rixa - Boca Roxana, clasa a VII-a
 Doly - Iacoban Georgeta, clasa a VII-a
 Sym - Iacoban Maria – Simona, clasa a VII-a
 Spătaru Maria-Daniela, clasa a VIII-a
 Kargo - Maierean Alexandru-Daniel, clasa a VIII-a
 *Lucy - Maierean Lucica – Trandafira, clasa a VIII-a
 Cyberton X – Strugar Ştefan-Viorel, clasa a VIII-a
 Bilă - Bilan Constantin-Marcel, clasa a VIII-a

Corespondent extern: Iacoban Ana-Maria, clasa a IX-a

Desene în culori – „Zâna Toamnă” (Sahleanu Lucia-Maria) „Şoriceii” (Nistor Andreea - Palaghia)
Profesor coordonator: Constantinescu Anca
Copertă: Constantinescu Anca
Tehnoredactare:
 Grigorean Maria (clasa a VIII-a)
 Straton Adriana-Ioana (clasa a VIII-a)
 prof. Constantinescu Anca

Pentru comentarii şi sugestii: aancaancaa@yahoo.com

Răspunderea pentru opiniile exprimate şi originalitatea lucrărilor revine, în exclusivitate, autorilor

 Dacă fac tumbe, poate
mă lasă şi pe mine să
public vreun articol în
următorul număr al
revistei…

Carticica de romana (online) = ISSN 2069 – 2560

http://scoalacomanesti.blogspot.com/ (etichetă: Cărticica de română