Professional Documents
Culture Documents
ANEXE:
ANEXA 1: Activităţi în cadrul Centrelor de Consiliere ........................................ I
În primul rând, copiii pot mai teriaţi atunci când sunt martori ai st ărilor de
panică, arousal ridicat, şoc ale adulţilor ca răspuns la evenimente traumatice (cu
atât mai mult dacă este vorba de persoane semnicative), decât atunci când sunt
ei înşişi ameninţaţi.
Aşadar, pentru a putea pune un diagnostic de tulburare d e stres traumatic, este Factorii de rezilienţă pot aşadar deopotrivă factori individuali şi de mediu.
necesară prezenţa unor abilităţi cognitive şi emoţionale corespunzătoare vârstei Dintre toţi, cel mai puternic factor de rezilienţă pare a relaţia cu părintele
de aproximativ 9 luni; abia la 2-3 ani este posibilă însă verbalizarea unei amintiri sau un alt adult de referinţă. Ataşamentul părinte-copil oferă resurse care cresc
explicite a evenimentului traumatic. abilităţile de coping: optimism, încredere în sine, încredere în ceilalţi, capacitatea
de a dezvolta relaţii cu ceilalţi. La nivel neurobiologic un ataşament securizant
Indiferent de vârsta la care se manifestă simptomele de stres posttraumatic, permite dezvoltarea unui sistem nervos ecient în regla rea arous al-ul ui
este important de realizat diagnosticul diferenţial cu alte probleme clinice: datorat crizei/traumei; din punct de vedere psihologic, ataşamentul permite
anxietate, depresie, probleme atenţionale sau de hiperactivitate, tulburare de tip reglarea stresului, dezvoltarea mecanismelor atenţionale (selectivitate, focalizare a
opoziţionist, tulburare de ataşamentreactiv. atenţiei), dezvoltarea capacităţii de mentalizare (reecţia în termeni psihologici
asupra comportamentului propriu/ al unei alte persoane) (Main, 1996, Cohen,
1.6 Rezilienţă şi dezvoltare posttraumatică 2009). De asemenea, copiii cu un ataşament securizant au răspunsuri mult
În contextul în care nu orice experienţiere a unui eveniment traumatic duce mai organizate în timpul evenimentului şi pot procesa psihologic materialul
la dezvoltarea simptomatologiei tipice stresului posttraumatic, se discută din ce traumatic, structurându-l într-o naraţiune coere ntă, cu sens.
în ce mai mult despre importanţa rezilienţei la traumă, şi chiar despre fenomenul Identicarea nivelului de rezilienţă nu este o operaţiune facilă. Malchiodi,
creşterii/dezvoltării posttraumatice, atât la adulţi cât şi la copii. Distincţia dintre Steele & Kuban (2008) au propus utilizarea unui set de întrebări care pot avea
cei doi termeni ar aceea că, dacă rezilienţa se referă la capacitatea de a reveni valoare euristică în evaluarea rezilienţeiunui copil:
la „nivelul de plutire”, de funcţionare anterioară,creşterea posttraumatică reectă - În ciuda a tot ce s-a întâmplat, ce te face totuşi să zâmbeşti? Măcar puţin?
îmbunătăţirea funcţionării psihologice într-unul sau mai multe aspecte în urma - În ciuda a tot ce s-a întâmplat, ţi s-a întâmplat să râzi, când ţi-ai dat seama
traumei (Malchiodi, Steele & Kuban, 2008). că lucrurile sunt distractive/caraghioase?
14 15
- Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 înseamnă „cel mai bine”, cât de bi ne te simţi - viziune mai complexă asupra vieţii
după această criză/acest moment dicil din viaţa ta? (eventual termometrul - înţelegere mai bună a valorilor şi scopurilor personale, a sensului vieţii
emoţiilor, sau alte reprezentări vizuale) - valorizare crescută a relaţiilor interpersonale
- Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 înseamnă „cel mai stresant”, cât de mult stres Pentru identicarea dezvoltării posttraumauatifost ce de asemenea propuseo serie
ai trăit? de întrebări cu valoare euristică (Malchiodi, Steele & Kuban, 2008):
- Crezi că îţi vei reveni la „linia de plutire”? Ai început deja să o faci? - În urma traumei, ce anume nu mai este pentru tine absolut, categoric?
- Planurile tale de viitor s-au schimbat de când ţi s-a întâmplat acestlucru sau nu? - Ce apreciezi acum mai mult decât înainte de evenimentul traumatic?
În cazul copiilor de vârste mai mici, se sugerează că rezilienţa poate - Ai putea spune despre t ine că eşti genul de persoană care nu renunţă niciodată,
identicată şi prin analiza desenelor lor (de exemplu, gurarea echipelor de şi nu va renunţa, în ciuda a tot ce s-a ţi întâmplat?
salvare sau de ajutor umanitar în desenele copiilor supravieţuitori ai tsunami-ului, - Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 înseamnă „contează cel mai mult”, unde ai
sau ai uraganului Katrina). plasa acum familia şi prietenii ?
- Crezi că îi poţi ajuta pe cei care au trecut printr-o situaţie similară?
Promovarea rezilienţe se ipoate face la nivelul a trei dimensiuni fundamentale: - De când s-a întâmplat acel lucru, crezi că faci mai multe sau mai puţine
- Susţinerea relaţiei de ataşament părinte-copil/ părinte-persoană de referinţă lucruri?
- Întărirea sentimentelor de competenţă, siguranţă personală, stimă sine
deale copilului
- Favorizarea amintirilor pozitive, în ciuda experienţei traumei şi pierderii Promovarea creşterii posttraumatice se poate face pe trei dimensiuni principale:
Relaţia părinte-copil poate îmbogăţită şi prin activităţi care presupun experienţe - Susţinerea suportului social de la persoane semnicative - familie, prieteni, alţi
senzoriale comune,
- La 3-6 ani: desen,adaptate vârstei şi nivelului
pictură, plastilină; de dezvoltare
crearea unui al copilului:
mediu securizant pentru un - supravieţuitori
Dezvoltarea uneiai traumei,
naraţiunigrupuri de suport;
coerente despre traumă (prin care copilul îşi
personaj - o cutie/un cuib în care să se simtă în siguranţă; cântece spune povestea, este ascultat activ, iar experienţa sa personală este validată);
- 7-12 ani: crearea împreună cu părintele a unui desen sau colaj (din fotograi) - Sprijin pentru a înţelege faptul că nu e el de vină pentru ce i s-a întâmplat.
care să reprezinte o amintire pozivă, plăcută; crearea unui desen sau colaj intitulat Se pot realiza şi o serie de activităţi prin care copiii conştientizează ce anume au
„lucrurile bune despre mine” (acasă, la şcoală, cu prietenii, sau chiar în raport învăţat din traumă, în ce fel aceasta i-a ajutat să devină mai puternici şi să descopere
cu evenimentul traumatic); inventarea unei soluţii la o problemă sau situaţie lucruri noi despre ei înşişi şi despre lume:
problematică (de exemplu, supravieţuitorii atacurilor teroriste din Israel sunt - crearea unui colaj „puternic versus lipsit de putere” – cu reamintirea
stimulaţi să îşi imagineze un dispozitiv de neutralizat rachetele, sau o ascunzătoare situaţiilor care i-au inspirat putere vs. neajutorare, pentru a-l ajuta pe copil
subacvatică) să înţeleagă că nu este de vină pentru ce s-a întâmplat
- crearea unui scut personal - un carton, care să e decorat cu imagini sau
CREŞTEREA/DEZVOLTAREA POSTTRAUMATICĂ cuvinte care răspund la întrebări precum ”Ce te face să te simţi puternic? Ce
Optimizarea funcţionării psihologice ca rezultat al „lecţiei” în văţate în ai învăţat din ceea ce s-a întâmplat? De la eveniment încoace, ce te face să
urma traumei este un domeniu relativ nou de studiu. Persoanele caracterizate te simţi bucuros?”
prin creşt ere sau dezvo ltare posttraumatică ajung la o apreciere mai mare a - colaj foto al „grupului meu de suport”
vieţii, accentuarea sentimentului de forţă sau putere personală, conştientizarea - ciclul vieţii unui uture - metamorfoza din omidă în uture. La cei mici, se
unor noi posibilităţi, îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale (Ungerleider, 2003, pot folosi păpuşi şi un sac de hârtie, pentru cocon
Tedeschi & Calhoun, 2004). - scrierea unui jurnal, cu povestea despre supravieţuire
Copiii şi adolescenţii care ajung la o astfel de dezvoltare postratumatică De asemenea, copiii pot antrenaţi în discuţii pe marginea desenelor proprii
manifestă: (Echterling & Stewart, 2008): „Văd că în de senul tău mama şi copilul îşi zâmbesc.
- mai multă compasiune şi empatie pentru ceilalţi Oare cum de mai pot face asta, după tot ce li s-a întâmplat?”, „Oare cum se simte
- maturitate psihologică şi emoţională fetiţa când îi ajută pe ceilalţi?”.
- rezilienţă crescută 16 17
Bibliograe Ford, J. D., & Cloitre, M. (2009). Best practices in psychotherapy for children and
adolescents. In C. A. Courtois & J. D. Ford (Editors), Treating complex traumatic
Loss and human resilience.Applied
Bonanno, G. A., Papa, A., & O’Neill, K. (2001). stress disorders. An evidence-based guide.
New York, London: The Guilford Press.
and Preventive Psychology, 10, 193-206.
Fumagalli, F., Molteni, R., Racagni ,G., & Riva, M.A. (2007). Stress during
Cloitre, M., Morin, N., & Linares, O. (2005). Children’s resilience in the face of development: impact on neuroplasticity and relevance to psychopathology.
trauma. New York: New York University Child Study Center. Progress in Neurobiology, 81, 197-217.
Cohen, E. (2009). Parenting in the throes of traumatic events: risks and protection. Hansen, S., & Saxe, G. (2009). Trauma systems therapy. A replication of the model
In D. Brom, R. Pat-Horenczyk, & J. D. Ford (Editors), Treating traumatized integrating cognitive behavioral play therapy intochild and family treatment.
In A. A.
children. Risk, resilience and recovery. London, New York: Taylor & Francis. Drewes (Editor), Blending play therapy with cognitive behavioral therapy. -Evidence
based and other effective treatments and techniques. New
Jersey: John Willey & Sons,
Cook, A., Spinazzola, J., Ford, J., Lanktree, C., Blaustein, M., Cloitre, M., DeRosa, Inc.
R., Hubbard, R., Kagan, R., Liautaud, J., Mallah, K., Olafson, R., & van der Kolk,
B. (2005). Complex trauma in children and adolescents. Psychiatric Annals, 35, 5, Hariri, A.R., Mattay, V.S., Tessitore, A., Kolachana, B., Fera, F., Goldman, D.,
390-398. Egan, M.F., Weinberger, D. R. (2002). Serotonin transporter genetic variation
and the response of the human amygdala. Science, 297, 400 – 403.
DeWolfe, D.
Training Men
(2001).for
Manual tal He
Mental alth Resp
Health onse toand
Workers Mass VioleService
Human nce and Workers.
Terrorism: A Herman, J.L. (1992). Complex PTSD: A syndrome in survivors of prolonged and
repeated trauma. Journal of Traumatic Stress, 5, 377-392.
DSM-IV-TR (2003). Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale.
Bucureşti: Ed. Pegasus. Main, M. (1996). Introduction to the special section on attachment and
psychopathology: 2. Overview of the eld of attachment. Journal of Consulting and
Echterling, L. G., & Stewart, A. (2008). Creative crisis intervention techniques Clinical Psychology, 64, 2, 237-243.
with children and adolescents. In C. A. Malchiodi (Editor), Creative interventions
with traumatized children. NewYork: Guilford Press. Malchiodi, C. A., Steele, W., & Kuban, C. (2008). Resilience and posttraumatic
growth in traumatized children. In C. A. Malchiodi (Editor),Creative interventions
Fang, L., & Chen, T. (2004). Community outreach and education to deal with with thraumatized children. NewYork: Guilford Press.
cultural resistance to mental health services. In N. B. Webb (Editor), Mass trauma
and violence: Helping families and children cope.
New York : Guilford Press. McCann, I. L. & Pearlman, L. A. (1990). Vicarious traumatization: A framework
for understanding the psychological effects of working with victims. Journal of
Ford, J. D. (2009).Neurobiological and developmental research: clinical implications. Traumatic Stress, 3, 131-149.
In C. A. Courtois & J. D. Ford(Editors),T reating complex traumatic stress disorders.
An evidence-based guide. New York, London: The Guilford Press. Pat-Horenczyk, R., Rabinowitz, R. G., Rice, A., & Tucker-Levin, A. (2009). The
search for risk and protective factors in childhood PTSD: From variables to processes.
Ford, J. D. & Courtois, C. A. (2009). Dening and understanding complex trauma In D. Brom, R. Pat-Horenczyk, & J. D.Ford (Editors),Treating traumatized children.
and complex traumatic stress disorders. In C. A. Court ois & J. D. Ford (Editors), Risk, resilience and recovery. London, New York: Taylor & Francis.
Treating complex traumatic stress disorders. An evidence-based
guide. New York, London:
The Guilford Press. New York: BacsiBooks.
The boy who was raised as a dog.
Perry, B.D., & Szalavitz, M. (2006).
Trauma, proximity, and
Pine, D. S., Costello, J., & Masten, A. S. (2005). Van der Kolk, B.A., & Courtois, C.A. (2005). Editorial comments: Complex
developmental psychopathology: The effects of war and terrorism on children
. developmental trauma. Journal of Traumatic Stress, 18, 5, 385-388.
Neuropsychopharmacology, 30, 1781-1792.
Webb, N. B. (2004). Mass trauma and violence: Helping families and children cope.
Pollak, S.D. (2005). Early adve rsity and mechanisms of plasticity: Integrating New York : Guilford Press.
affective neuroscience with developmental approaches to psychopathology.
Development and Psychopathology, 17, 735-752. Webb, N. B. (2007). Play therapy with children in crisis. Individual, group and family
treatment. New York: The Guilford Press.
Pynoos, S.R., & Nader, K. (1993) Issues in the treatment of post-traumatic stress
in children and adolescents. In J.P. Wilson & R. Beverly (Editors), International Zero to Three (2005). DC:0-3R—Diagnosing Infant and Early Childhood Mental
handbook of traumatic stress syndromes. New York-London: Plenum Press. Health and Developmental Disorders. Washington: Zero to Three Press.
Rice, K. F., & Groves, B. M. (2005). Hope and healing: A caregivers’s guide to
helping young children affected by trauma. Washington: Zero to Three Press.
Van der Kolk, B. A. (2002). The assessment and treatment of complex PTSD.
In R. Yehuda (Editor), Treating Trauma Survivors with PTSD. Washington, DC:
American Psychiatric Press, Inc.
* Mighiu Corina este psihoterapeut principal în terapie de familie, coordonator de programe în cadrul
abuzDeşi percepţiile
la copil, falsecadespre
se pare sine sunt
baza pentru legate de
asemenea toate formele
distorsionări majoreeste
cognitive de Acesterestrânse
de viaţă reacţii şia răspunsuri diverse, uşor
victimei abuzului, de înţelestotuşi
se suprapun prin prisma experienţei
peste funcţionarea
abuzul emoţional. Atât experienţa clinică, cât şi cercetarea empirică sugerează interpersonală şi astfel, au acces către elementele sociale importante, precum
că unele din consecinţele de pe plan cognitiv, atribuite abuzului zic sau sexual relaţiile, acceptarea şi sprijinul.
se datorează probabil abuzului psihologic care co-existentă sau maltratării Majoritatea abuzurilor asupra copiilor apar în contextul relaţiilor şi intim ităţilor
psihologice inerente în asemenea tip de abuz. apropiate. De aceea, este resc ca acei copii abuzaţi să se teamă, să se ferească
Gândurile negative legate de abuz apar probabil din două surse: sau să manifeste ambivalenţe faţă de apropierea interpersonală. Persoanele abuzate
• reacţii psihologice la evenimentele specice abuzului sexual, de exemplu, au adesea dicultăţi la stabilirea şi menţinerea relaţiilor intime
• încercarea victimei de a înţelege abuzul. (Courtois, 1988; Elliott & Gabrielson – Cabush, 1990; Finkelhor et al., 1989), fel tot ca
ast
Anxietatea legată de abuz pare să implice în mod tipic următoarele: adulţii ce au trăit în copilărie experienţe de violenţă domestică (McCann & Pearlman,
• Hipervigilenţa la pericol în m ediul înconjurător, indiferent dacă este 1990).
obiectivă sau nu; Problemele de intimitate ale persoanelor abuzate par a centrate mai ales pe
• Preocupare pentru control, cu credinţa că până şi cea mai mică pierdere a ambivalenţe şi frică privind ataşamentul interpersonal.
hotărârii şi protecţiei de sine pot duce la pericol sau catastrofă; Deşi abuzul sexual este foarte adesea asociat cu disfuncţiile ulterioare în
• Interpretare greşită a stimulilor obiec tivi neutri sau pozitivi interpersonali ca raporturile intime, ambivalenţa relaţiilor umane apropiate se poate dezv olta chiar
dovadă a ameninţării sau pericolului. înainte de astfel de tratamente.
Probabil unul dintre cele mai dureroase şi tulburătoare aspecte ale abuzului
Disociereaeste denită ca o rupere a legăturilor care apar în mod normal între copilului este impactul asupra capacităţii persoanei d e a avea încredere. Necesitând
sentimente, gânduri, comportament şi amintiri, invocate conştient sau inconştient o suprimare a activităţii defensive şi un sentiment de siguranţă în relaţia cu
pentru a reduce tulburarea psihologică. celălalt, încrederea este greu de manifestat, mai ales la persoane abuzate grav în
Deşi etiologia simptomatologiei disociative este complexă, un număr de scriitori copilărie - cel puţin în absenţa unor relaţii de durată cu caracter încurajator.
şi cercetători leagă începutul unor asemenea comportamente cu evenimente
32 33
Sexualitatea modicată Anumiţi adolescenţi şi adulţi, victime ale abuzului sexual par a înclinaţi mai
Experienţa clinică sugerează că adolescenţii şi adulţii care au fost abuzaţi în mult către victimizarea asupra copiilor sau femeilor (de ex. Langevin, Handy,
copilărie vor avea foarte probabil probleme în viaţa sexuală (Maltz, 1988). Astfel Hook, Day, & Ruson, 1985; Rokous, Carter & Prentky, 1988; Stukas-Davis,
de probleme pot : 1990), în timp ce majoritatea studiilor de abuz la copii şi abuz a adulţilor, au
a) disfuncţii sexuale, raportate la teama de vulnerabilitate şi revictimizare descoperit legături cu incidente din copilărie, privind maltratarea zică (de ex.
b) o neîncredere generală în partenerii sexuali, manifestată atât de bărbaţi cât McCord, 1983; Pollock et al., 1990; Widom, 1989).
şi de femei (Courtois, 1979; Jehu et al., 1984-1985; Meiselman, 1978)
c) tendinţa, în poda fricii şi suspiciunii, de a depinde de sau de a idealiza
pe cei cu care persoana ab uzată are relaţii sentimen tale (Courtois, 1988;
Elliott & Gabrielson-Cabush, 1990; Herman, 1981)
d) preocupare spre gânduri sexuale şi tendinţa de a sexualiza relaţii care în
mod normal nu s-ar dori sexuale (Courtois, 1988)
e) experienţă de relaţii multiple, superciale şi scurte care se încheie odată cu
apariţia intimităţii reale (Courtois, 1979; Herman, 1981)
Bazându-se pe experienţele de victimizare din copilărie de unul sau mai
mulţi tutori, un mare număr de persoane adulte abuzate par să asocieze relaţiile
apropiate cu maltratarea.Ca atare, ei pot, fie:
a)
b) să
să evite complet
accepte intimitatea
o anumită doză deinterpersonală
agresiune în relaţia interpersonală ca ind
normală sau rească
Convertirea de la copilul victimă (băiat), la adultul care abuzează este considerată
ca derivând din:
• probabilitatea ca persoana care comitea abuzul asupra copilului să fost
tot bărbat, şi astfel să servit ca model pentru comportamentul agresiv din
relaţiile interpersonale ulterioare
• susceptibilitatea acestor persoane faţă de mesaje sociale comportând
folosirea violenţei, sau cel puţin dominarea celorlalţi mai slabi, de către cei tari
Comportamentul agresiv
Studii empirice şi experienţa clinică sugerează că agresivitatea copiilor faţă
de ceilalţi – exprimată adesea prin bătăi, dominare sau atacarea altor copii – este
o etapă frecventă de tranziţie către diverse tipuri de maltratări: abuz zic (de ex.
George & Main, 1979; Reidy, 1977), abuz sexual (de ex. Erickson et al., 1989;
Gomes-Schwartz et al, 1990), abuz psihic şi insensibilitate emoţională (de ex.
Egeland, 1989; Vissing et al.,1991). În general, se pare că acest comportament
reprezintă o exteriorizare generică a traumei copilului cauzată de abuz şi depresie,
precum şi probabil a efectelor copierii comportamentului părintelui abuziv.
După cum se menţionează de către câţiva autori, efectul clar al acestei agresiuni
este adesea izolarea socială şi lipsa de popularitate (de ex. Egeland, 1989).
34 35
Bibliograe: Klosinski, K., Psychological maltreatment in the context of separation and
divorce, Child Abuse & Neglect. – 1993. –17. - P. 557-563.
Briere, J. N. (1992), Child abuse trauma, London, Sage Publications, Inc.
Lerner, R., Developmental obstacles in the alcoholic family. Reclaiming the
DSM-IV-TR (2003). Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale. child’s spirit, Focus on Family and Chemicallydependency. – 1986. – 9. – P. 6.
Bucureşti: Ed. Pegasus.
Lerner, R., Children in family treatment. Are they still forgotten?, Focus on Family
Fischer, G., Riedeser, P.(2001), Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura and Chemically dependency. – 1986.
– 9. – P. 13.
Trei.
Lopez, G.(2001), Violenţele sexuale asupra copiilor, Cluj, Editura Dacia.
Glaser, D. Emotional abuse, Clinical Paediatrics.
1993. – 1. – P. 251-267.
–
MacFarlane, K., Sexual abuse of young children. London: Holt, Rinehart &
Hershorn, M., Rosenbaum, A., Children and marital violence: A closer look at Winston, 1986.
the unintended victims, American Journal of Orthopsychiatry. – 1985. – 55. – P. 260-266.
Margolin, L., Sexual abuse by grand parents,Child Abuse & Neglect. – 1992. – 16.
Hobbs, C.J., Pediatric intervention in child protection, Child Abuse Review. – 1992. – – P. 735-742.
1. – P. 5-17.
Horowitz, M. J., Post-traumatic Stress Disorder., New York: Jason Aronson, Inc., Margolin,
Neglect. –L., Child
1994 sexual
. – 18. – P. abuse by. uncles: A risk assessment, Child Abuse &
215-225
1976.
Margolin, L., Child abuse by mother’s boyfriend. Why the overrepresentation?,
Hughes, M.C., Recurrent abdominal pain and childhood depression: clinical Child Abuse & Neglect. – 1992. – 16. – P. 541-552.
observations of 23 children and their families, American Journal of Orthopsychiatry.
– 1984. – 54. – P. 146-155. Margolin, L., Craft, J.L., Child abuse by adolescent caregives,/ Child Abuse &
Neglect. – 1990. – 14. – P. 365-374.
Ionescu, Ş. (2001) , Copilul maltratat –Evaluare, prevenire, intervenţie, Bucureşti.
Marilyn Strachan Peterson, Anthony J. Urquiza, The Role of Mental Health
Kathleen Coulborn Faller, Child Sexual Abuse: Intervention and Treatment Professionals in the Prevention and Treatment of Child Abuse and Neglect,U.S.
Issues, U.S. Department of Health and Human Services Administration for Children Department of Health and Human Services Administration for Children and Families
and Families Administration on Children, Youth and Families National Center on Child Abuse and
Administration on Children, Youth and Families National Center on Child Abuse and Neglect This manual was developed and produced by The Circle, Inc., McLean, VA, 1993
Neglect This manual was developed and produced by The Circle, Inc., McLean, VA,
1993 McGee, R.A., Wolfe, D.A. Psychological maltreatment..., Development and
Psychopathology. – 1991. – 3. – P. 3-18.
Kauffman, K.L., Coing, D., Pickrel, E., McCleergy, J., Münchausen Syndrome
by proxy: A survey of professionals knowledge, Child Abuse & Neglect. – 1989. – Meadow, R., Münchausen Syndrome by proxy: the hinterland of child abuse,
13. – P. 141-147. Lancet. – 1977. – 2. – P. 343-345.
Killén, K., Copilul maltratat., Timişoara: Editura Eurobit, 1998. P–. 171-183. Meadow, R. Münchausen Syndrome by proxy, Archives of Disease in Childhood. –
1982. – 57. - P. 92-98.
Meadow, R. Münchausen Syndrome by proxy and pseudoepilepsy, Archives of
Disease in Childhood. – 1982. – 57. - P. 811-812.
Oates, R.K., Hufton, I.W., The Spectrum of Failure to thrive and Child Abuse. A
follow-up study, Child Abuse & Neglect.– 1977. – 1. – P. 119-124.
Oppenheimer, R., Hawells, K., Palmer, R.L., Chaloner, D.A., Adverse sexual
experiment in childhood and clinical eating disorders: A preliminary description,
J. Psychiat. Res. – 1985. – 19. – P. 357-361.
Rosenberg,
proxy, ChildD.A.,
AbuseWeb&ofNeglect.
deceit: A– literature
1987. – 11.review
– P. of Münchausen Syndrome by
547-563.
Roth – Szamoskozi, M. (1999), Protecţia copilului – Dileme, concepţii şi metode,
Cluj – Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană.
Shengold, L. An attempt at soul murder. Rudyard Kipling’s early life and work,
Psychoanalytic Study of the Child. – 1975. - V. XXX. - P. 683.
Silvern, L., Kaersvang, L., The traumatized children of violent marriages, Child
Welfare. – 1989. – 68. -P. 421-436.
Sloan, G.H., Leichner, P., Is there a relationship between sexual abuse or incest
and eating disorder?, Canadian Journal of Psychiatry. – 1986. – 31.P–. 656-660.
Smith, S.M., Hanson, R., Battered children: A medical and psychological study,
British Medical Journal. – 1974. – 3. – P. 666-670.
INTERVENŢII VALIDATE ŞTIINŢIFIC ASUPRA TRAUMEI LA COPII; MODELUL
INTERVENŢIEI COGNITIV-COMPORTAMENTALEFOCALIZATE PE TRAUMĂ
(TRAUMA-FOCUSED COGNITIVE-BEHAVIORAL THERAPY,TF-CBT)
*Oana Benga este conferenţiar universitar doctor în cadrul Catedrei de Psihologie a Universităţii
“Babes-Bolyai”
41
6. Este necesar să se stabilească cum şi când sunt abordate amintirile cu 1. Psihoeducarea copilului şi a părintelui
conţinut traumatic. 2. Managementul stresului
7. Este important să poată prevenite şi controlate discontinuităţile relaţionale şi 3. Identicarea şi modularea emoţiilor
episoadele de criză psihosocială. 4. Copingul cognitiv
5. Construcţia naraţiunii despre traumă
Modelul TF-CBT (Cohen, Mannarino & Deblinger, 2006) 6. Procesarea cogniţiilor legate de traumă
Intervenţia de tip cognitiv comportamental este din ce în ce mai mult recunoscută 7. Managementul comportamentului copilului de către părinte
drept model de terapie preferenţială în stresul posttraumatic la copii, ind cel mai 8. Intervenţii terapeutice cu diada copil-părinte
consistent model validat ştiinţic în caz de dezastre naturale, proceduri medicale 9. Monitorizarea IN VIVO a răspunsului la amorse ale evenimentului
traumatic
dureroase, abuz sexual, doliu traumatic, şi,în ultimii ani, abuz zicşi violenţă
domestică. De asemenea, modelul cognitiv-comportamental este prima opţiune în MODELUL TF-CBT (1): PSIHOEDUCAREA COPILULUI ŞI A PĂRINTELUI
cazul problemelor de stres traumatic complex. Psihoeducarea este o componentă majoră a intervenţiei TB-CBT, care, deşi
Formula terapeutică particulară dezvoltată de Cohen, Mannarino & Deblinger introdusă la debutul intervenţiei terapeutice, continuă pe tot parcursul procesului
(2006) este cea a intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe traumă (trauma terapeutic. Această componentă se referă la oferirea de informaţii corecte despre
-focused cognitive-behavioral therapy, TF-CBT). Cu ecienţa demonstrată empiric traumă şi efectele acesteia atât copilului cât şi părintelui, cu scopul de a normaliza
în toate tipurile de situaţii/evenimente tarapeutic e enumerate anterior, acest tip de răspunsul ecăruia dintre cei doi la evenimentele traumatice, şi de a întări cogniţiile
intervenţie focalizată pe traumă nu se recomandă dacă: acurate, o dată ce acestea au fost dobândite.
- intervenţiei;
nu există o amintire specică, clară a incidentelor traumatice care fac obiectul Necesitatea
faptul acestei
că acei copii careetape într-o
au fost fază ale
victime incipientă a demersului
unor evenimente terapeutic
traumatice n uvine din
înţeleg
- problemele comportamentale sau psihosociale ale copilului sunt acute sau foarte bine ce li s-a întâmplat, sunt confuzi, au tendinţa de a se autoînvinovăţi sau
severe; au fost în mod deliberat induşi în eroare de agresor.
- sistemul de suport familial/de îngrijire este instabil sau fragmentat (datorită Psihoeducarea presupune mai mulţi paşi:
psihopatologiei părintelui sau datorită unor plasamente multiple ale copilului 1. Oferirea de informaţii generale despre evenimentul traumatic
în afara familiei). - Cât de frecvent este evenimentul traumatic specic pe care copilul l-a experienţiat,
Deşi acest model de intervenţie şi-a demonstrat ecienţa mai ales la copiii de cine este victimă a unui astfel de eveniment, ce cauzează trauma;
vârstă şcolară şi adolescenţi, există adaptări ale protocolului de lucru TF-CBT - Care sunt răspunsurile comportamentale şi emoţionale pe care de regulă un
şi pentru copiii de 2-6 ani (Scheeringa et al., 2007), cu precizarea că expunerea copil le trăieşte ca răspuns la traumă – oferă un feedback care validează trăirile
la traumă şi trainingul abilităţilor de relaxare pot utilizate dacă sunt adaptate copilului şi ale părintelui
vârstei copilului, iar părintele este capabil să îşi controleze propria anxietate, - Conştientizarea propriului corp/educaţie sexuală în caz de abuz zic sau sexual:
pentru a participa pas cu pas, alături de copil, în procesul terapeutic. numirea corectă a părţilor corpului, conştientizarea propriului corp, înţelegerea a
Elementele modelului intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe traumă ceea ce înseamnă comportament sexual sănătos; se facecu informarea părinţilor
(trauma-focused cognitive-behavioral therapy, TF-CBT) şi obţinerea acordului acestora
Componentele modelului intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe - Abilităţi de reducere a riscului, pentru a diminua şansele de traumatizare
traumă sunt oferite, în mod tipic, separat copilului şi părintelui,
în sesiuni individu
ale, ulterioară; de exemplu, ce atingeri sunt OK, şi care nu sunt OK
pentru ca abia către sfârşitul demersului terapeutic să se desfăşoare şi sesiuni comune Ca şi tehnică de lucru cu copiii, mai ales la vârste mai mici, este utilă folosirea
părinte-copil. Elementele interve nţiei sunt oferite gradual, deoarece ecare nouă jocului – de exemplu, joc cu întrebări să răspunsuri, cu câştigarea de puncte de
componentă se bazează pe încorporarea unor abilităţi dobândite anterior; există şi către copil chiar şi pentru răspunsuri parţial corecte. De asemenea, pot utile
o secvenţialitate a modelului, care presupune parcurgerea etapelor terapeutice în şi cărţile cu imagini/desene, benzile desenate. În cazul copiilor mai mari sau al
următoarea ordine: adolescenţilor, poate mai motivant jocul de rol.
42 43
2. Informaţie specică despre evenimentul traumatic cum ar crearea naraţiunii despre traumă.
Cohen, Mannarino & Deblinger (2006) propun oferirea de informaţii specice, La ecare secvenţă a psihoeducării este importantă conştientizarea şi respecta rea
particularizate pentru tipul de trauma suferită de copil: abuz sexual, abuz zic/ de către terapeut a diferenţelor inter şi intraculturale, a tradiţiilor şi ritualurilor
violenţă domestică, experienţa ca martor al violenţei domestice. culturale, etnice şi religioase, atât de exp rimare a trăirilor faţă de traumă c ât şi de
De exemplu, în cazul ABUZULUI SEXUA,Laceastă etapă este cea în care se coping în raport cu aceasta.
oferă răspunsuri la întrebări precum:
- Ce este abuzul sexual? MODELUL TF-CBT (2): TEHNICI DE MANAGEMENT
- Cine este victima abuzului sexual? AL STRESULUI ŞI RELAXARE
- Cine este agresorul? Aceste tehnici oferă copiilor un set de instrumente pentru controlul anxietăţii,
- Cum se simt copiii atunci când sunt abuzaţi sexual? în special controlul manifestărilor ziologice ale stresului ş i anxietăţii – tahicardie,
- De ce copiii nu spun că au fost abuzaţi? reex de tresărire accentuat, hiperventilaţie, hipervigilenţă, agitaţie, dicultăţi
- Cum pot să îmi ajut copilul care a fost victima unui astfel de abuz ? de somn, iritabilitate, reacţii de furie/agresivitate. Aceste manifestări pot mai
problematice atunci când copilul are experienţa unor amorse ale traumei sau când
3. Informaţie specică despre simptomatologia şi diagnosticul
copilului, respectiv încearcă să construiască o naraţiune despre traumă. De aceea, este important ca
despre intervenţie dobândirea acestor tehnici să se producă într-o etapă preliminară a intervenţiei
Această secvenţă este de ajutor atunci când se evită un limbaj excesiv de terapeutice.
clinic, dar în schimb sunt explicate simptomele pe care le trăieşte copilul – de Cohen, Mannarino & Deblinger (2006) sugerează că este important pentru
exemplu, se poate
sunt modalităţi prinspune că iritabilitatea,
care creierul distractibilitatea,
şi/sau corpul copilului indicătulburările de somn
faptul că experienţa copil, înainte
relaxare, să ede învăţarea cu
familiarizat tehnicilor
diferenţapropriu-zise de management
dintre reacţiile al stresului
no rmale la stres şi
si reacţiile
prin care a trecut acesta este copleşitoare. traumatice la stres; mai specic, cu faptul că în urma unui eveniment traumatic
În ceea ce priveşte intervenţia, se oferă o descriere a modelului terapeutic, corpul rămâne într-o stare de alertă, de tensiune, amplicată suplimentar de orice
susţinută în cazul TF-CBT de referirea la suportul empiric al modelului: cu alte stimul – eveniment, gând – care aminteşte de traumă. Pe de altă parte, copilul
cuvinte, se face referire la faptul că majorit atea copiilor care au fost supuşi acestui trebuie să e convins că acest proces este reversibil, şi că în urma exerciţiilor
tip de intervenţie au ajuns la o reducere a simptomatologiei şi la dezvoltarea unor de relaxare care vor dobândite, tensiunea se poate disipa iar calmul se poate
solide strategii de coping. Astfel, întreaga familie - în particular părinţii, foarte redobândi.
adesea speriaţi că niciodată copilul lor nu îşi va reveni de pe urma traumei – este Tehnici
“alimentată” cu speranţă şi încredere, ceea ce duce la creşterea complianţei faţă 1. Controlul respiraţiei
de tratament. Copilul este instruit să închidă ochii şi să inspire a tât de adânc, încât abdomenul
inferior să e proeminent în timpul inspirării aerului, şi să se retragă la expirare.
4. Oferirea de strategii atât părintelui cât şi copilului pentru a face faţă Poate ajutat să înveţe mişcarea corectă, dacă este aşezat pe spate, şi are aşezat
simptomelor curente un pahar de plastic, o carte mică sau o jucărie de pluş pe abdomen: dacă obiectul
De exemplu, atunci când un copil cu simptomatologie de tip stres posttraumatic se ridică în timpul inspirului, respiraţia abdominală este realizată corect. Apoi,
are dicultăţi de somn, şi ca urmare are dicultăţi de concentrare sau accese copilul este învăţat să numere în gând până la cinci când inspiră, şi tot până la
de agresivitate la şcoală, ori este foarte iritabil acasă, oferirea unor strategii cinci când expiră, urmând ca în timp expiraţia să devină mai lentă decât inspiraţia.
comportamentale sau cognitiv-comportamentale pentru rezolvarea acestei Deoarece pentru unii copii, mai ales cei care ai avut experienţa abuzului sexual,
probleme curente se face spre beneciul ecăruia dintre membrii familiei. poziţia întinsă poate reactiva amintirea traumei, aceleaşi exerciţii pot executate
Optimizarea funcţionării copilului şi a familiei sale duce la întărirea relaţiei şi în poziţie şezândă, cu ochii închişi.
terapeutice, la încrederea sporită în terapeut, în acest fel crescând şansele de Pentru a menţine atenţia focalizată pe actul respiraţiei, copiii pot învăţaţi să
angajare în etapele ulterioare, mu lt mai anxiogene, ale intervenţie i terapeutice – repete în gând un cuvânt - “calm”, “relaxat” - cuplat cu expiraţia.
44 45
În cazul copiilor de vârste mai mici, pot folosite şi tehnici mai intuitive. De elastic prins în jurul încheieturii, care este întins şi apoi lăsat să revină, în felul acesta
exemplu, este utilă folosirea unui balon, pe care copilul îl umă, imaginându-şi semnalizând că gândul trebuie să înceteze).
că îngrijorarea sau neliniştea sa intră în balon în locul aerului. Acest exerciţiu de Pentru unii copii metafora schimbării canalelor TV, prin apăsarea cu degetul a
respiraţie profundă permite externalizarea îngrijorării, anxietăţii, dar în formatul unui buton imaginar, este preferabilă utilizării elasticului.
unei activităţi plăcute şi motivante pentru copii. În cazul acestei tehnici, este util ca să existe deja în „repertoriul de gânduri” al
Tot o tehnică intuitivă este cea a balonaşelor de săpun, reale sau doar imaginare, copilului un gând pozitiv sau o imagine mentalăa unui eveniment fericit, a unui
copiii ind stimulaţi să realizeze ce se întâmplă daca suă prea tare într-un astfel loc preferat sau a unei experienţe plăcute – un „moment perfect”. Cu cât imaginea
de balon, pentru ca ulterior să e î ncurajaţi să sue încet, lent, pentru a nu sparge mentală este mai saturată în detalii senzoriale (vizuale, auditive, gustative, olfactive)
balonaşele, şi să se gândească în acelaşi timp la ceva pozitiv. cu atât este mai ecientă în distragerea atenţiei de la gândul intruziv.
Unii terapeuţi le sugerează copiilor să vizualizeze şi să deseneze un „spaţiu
2. Relaxarea musculară progresivă, cu utilizarea imageriei securizant”, care poate folosit şi pentru întreruperea gândurilor şi pentru auto-liniştire
Aceasta este de asemenea o tehnică de relaxare ecientă pentru copiii care în general. Acest loc poate real sau doar imaginar, şi invocarea sa este utilă ulterior,
au dicultăţi de adormire sau care manifestă multe simptome somatice. pe parcursul construcţiei naraţiunii despre traumă, deoarece este mai uşoară tolerarea
Pentru copiii de vârste mici, se poate utiliza analogia cu un mănunchi de amorselor evenimentului traumatic.
spaghete înainte de a erte (când sunt rigide) şi după erbere (când sunt moi şi
se îndoaie uşor). O altă analogie poate între Soldăţelul de Plumb sau Omul de MODELUL TF-CBT (3): IDENTIFICAREA ŞI MODULAREA EMOŢIILOR
Tinichea, respectiv o păpuşă de cârpă. Terapeutul trebuie să îi explice copilului că Copiii care au trecut prin experienţa unei traume au predominant emoţii
atunci cândcând
în schimb suntem stresaţi,
învăţăm muşchii
să ne relaxămnoştri nu sunt relaxaţi,
musculatura, ne simţim
ne simţim uşori şitensionaţi,
eliberaţi. negative,
emoţională.dureroase,
Adesea ei şise tem
se confruntă cu serioase
că vor copleşiţi probleme
de forţa de autoreglare
acestor trăiri emoţionale.
Această tehnică de asemenea este exersată cel mai bine în poziţie culcată sau În plus, copiii de vârste mici au un vocabula r prea puţin bogat, care nu le permite
şezândă, dar relaxată. Copilul este învăţat să îşi contracte (pentru a localiza corect să exprime sucient de nuanţat emoţiile intense pe care le experienţiază.
muşchii) şi apoi să îşi relaxeze, pe rând, câte o grupă musculară, începând cu dege
tele De aceea, a treia componentă a modelului TF-CBT îi ajută pe copii să
de la picioare, urmând apoi picioarele, încheieturile, etc., până când ecareune regi dobândească abilităţi de exprimare şi management al propriilor emoţii. Copiii
a corpului a fost progresiv relaxată. Un exemplu de scenariu pentru relaxarea sunt învăţaţi să identice în mod corect şi să discute relaxat despre o diversitate
musculară progresivă, adaptat pentru copii, poate găsit in Rapee, Wignall, Hudson de emoţii, cu ajutorul unor tehnici variate - joc de rol, desen, jocuri. De asemenea,
& Schniering (2009) copiii sunt învăţaţi să identice diferite niveluri de intensitate a unei emoţii
Dansul, muzica, jocurile pot la rândullor folosite pentru relaxarea musculară. (de exemplu, cu ajutorul Termometrului Emoţiilor). Această componentă a
O dată cu dobândirea tehnicii, copiii pot antrenaţi să o folosească de ecare programului vizează şi învăţarea unor strategii de exprimare adecvată a emoţiilor.
dată când le sunt activate, în mod intruziv, amintirile despre traumă – la şcoală Terapeutul poate iniţial să îi ceară copilului să scrie/să spună toate emoţiilela care
sau acasă. se poate gândi timp de 3 minute (copiii mai mici de regulă numesc 5-10 emoţii, în
timp ce adolescenţii se pot gândi la mai multe emoţii decât cele care pot notate în
3. Strategii de distragere a atenţiei şi de scurtcircuitare a gândurilor negative intervalul de timp dat). Astfel terapeutul poate evalua capacitatea copilului de a
Întreruperea gândurilor reprezintă o metodă de distragere a atenţiei copilului identica emoţiile. Ulterior, terapeutul poate iniţia un joc prin care ecare dintre
de la ruminaţiile pe marginea traumei, şi de refocalizare pe gânduri nontraumatice, cei doi parteneri alege pe rând o emoţie
pozitive. Este util ca această tehnică să e dobândită şi stăpânită de copil înainte din listă şi descrie când anume a trăit-o ultima oară. Tot sub formă de joc, i se
de a începe construcţia naraţiunii terapeutice, întrucât permite controlul gândurilor solicită copilului să spună ce emoţii sunt trăite în diferite situaţii (când obţii
intruzive. o notă bună la şcoală, când râd copiii de tine), respectiv să identice acele
Întreruperea sau scurtcircuitarea gândurilor negative se face punând un stop situaţii în care el însuşi a experienţiat o anu mită emoţie (“Spune-mi când te-ai
gândurilor nedorite, e verbal („Stop”, „Pleacă”, „Dispari”), e zic (cu ajutorul unui simţit trist/ruşinat/bucuros etc.”).
46 47
Tehnicile mai intuitive de identicare a emoţiilor presupun utilizarea unor - Vorbeşte cu unul dintre părinţi sau cu un adult care te ascultă şi te înţelege.
cărţi de joc cu emoţii, care pot realizate chiar de către terapeut, folosind feţe - Cântă cu voce tare.
schematice care reprezintă emoţii, sau fotograi ale unor expresii emoţionale. - Dansează.
O altă tehnică, propusă de O’Connor (1983), „Color Your Life”(Colorează-ţi - Fă ceva cu mâinile – împleteşte, croşetează, pictează, etc.
viaţa), presupune ca iniţial copilul să asocieze câte o culoare ecărei emoţii specice - Spune-ţi 5 lucruri bune despre tine.
pe care a identicat-o anterior, pentru ca apoi să coloreze o siluetă umană în diferitele - Vorbeşte despre ceea ce simţi.
culori corespunzătoare emoţiilor respective, pentru a localiza unde anume simte - Scrie ce simţi într-un jurnal.
dragoste, tristeţe, furie, etc. Pe ba za desenului, se iniţiază o discuţie cu copilul, care - Ajută pe altcineva.
poate extrem de utilă apoi pentru focalizarea intervenţiei terapeutice pe obiective Un alt aspect esenţial din perspectiva modelului cognitiv-comportamental, care
specice. condiţionează ulterior paşii int ervenţiei, este înţelegerea de către copil a distincţiei
Un aspect important îl reprezintă faptul că această secvenţă de identicare a dintre gânduri şi emoţii, şi a relaţiei care există între cele două componente.
emoţiilor nu trebuie să aibă în obiectiv emoţiile legate de evenimentul traumatic – Adesea nici adulţii nu reuşesc să opereze cu această distincţie. La întrebarea
decât dacă în mod spontan copilul le aduce în discuţie. Pentru consolidarea relaţiei „Cum te-ai simţi dacă o colegă de clasă nu ar vorbi niciodată cu tine?” mulţi
terapeutice şi întărirea sentimentului de siguranţă al copilului, este important ca copii dar şi adulţi răspund: „Aş simţi că mă urăşte.” O astfel de armaţie însă
primele şedinţe terapeutice să se încheie într-o notă afectivă pozitivă. exprimă un gând,o idee, şi nu un sentiment, o emoţie legată de acea situaţie
Există câteva aspecte problematice legate de identicarea şi exprimarea ipotetică. Răspunsul care exprimă o adevărată emoţie este de genul: „Aş tristă/M-aş
emoţiilor, şi anume: simţi furioasă.”
• Vârsta
şi exprima / Nivelul
emoţii simpledevs.dezvoltare
- în funcţie
complexe, de acest
pot sau nu să factor,
aibă încopiii pot recunoaşte
repertoriu emoţii care bazaÎnţelegerea
dobândiriirelaţiei dintre gânduri
unor strategii şi emoţiisau
de management estemodulare
importantă pentru că stă la
a emoţiilor.
presupun conştiinţa de sine (ruşine, vină), pot sau nu să opereze cu emoţii mixte, şi Pentru copil, gândurile, cogniţiile pot reprezentate drept modalitatea prin
reuşesc sau nu să eticheteze verbal, în mod corect, diferitele emoţii; care „creierul nostru vorbeşte cu noi”. În ceea ce priveşte emoţiile, copilului i se
• Lipsa conştientizării propriilor emoţii sau dicultăţi în a vorbi despre propriile poate spune:
emoţii- poate să e o caracteristică individuală anterioară traumeisau poate să apară „Mulţi oameni cred că emoţiile vin din noi, şi nu putem controla nici
ca şi consecinţă a acesteia. Pentru a ajuta la identicarea emoţiilor, se pot invoca ce simţim, şi nici când anume simţim ceva. De fapt, emoţiile noastre
emoţiile altor copii sau ale unor personaje din poveşti, desene animate; sunt răspunsuri la gândurile pe care le avem. Uneori anumite gânduri ne
• Detaşarea de emoţii a copilului(vorbeşte despre emoţii “la rece”, chiar şi atunci vin în minte atât de des, încât nici nu ne mai dăm seama că ele există.
când este vorba de frică sau –furie)
în acest caz, este important să e ajutat, pe Acestea sunt gânduri automate, pentru că apar fără să ne dăm seama, din
parcursul terapiei, să înţeleagă ce emoţii experienţiază de fapt şi ce strategii obişnuinţă; şi credem că toţi ceilalţi oameni au aceleaşi gânduri ca şi noi. Dar
evitative foloseşte; iar după consolidarea relaţiei terapeutice, emoţiile pot adesea, aceste gânduri nu sunt corecte, sau nu ne sunt de folos, şi de aceea ne fac
provocate pe parcursul şedinţei terapeutice. să simţim emoţii care ne fac rău în loc să ne ajute.”
În ceea ce priveştemodularea emoţiilor, strategiile pe care copilul le poate învăţa pe Apoi pot date exemple de relaţii între gânduri şi emoţii, adaptate vârstei,
parcursul intervenţiei terapeutice ar putea (după Cohen, Mannarino & Deblinger, 2006): genului, intereselor copilului.
- Opreşte-te din ceea ce făceai, închide ochii, şi respiră lent şi adânc de 10 ori. Cum te-ai simţi dacă o colegă de clasă nu ar vorbi niciodată cu tine?
- Imaginează-ţi că eşti în „locul tău sigur”/spaţiul tău de securitate. Gând: Mă urăşte/Nu mă poate suferi.
- Ascultă muzica ta preferată. Emoţie: tristeţe, furie
- Ascultă, priveşte sau citeşte ceva distractiv. Gând alternativ: E o fată timidă.
- Aleargă pe loc timp de 5 minute. Emoţie: Mi-ar părea rău pentru ea (empatie)./Nu aş mai atât de tristă.
- Ieşi şi plimbă-te într-un loc sigur.
48 49
MODELUL TF-CBT (4): COPINGUL COGNITIV „Oare ce mănânc la micul dejun?”
Gândurile copiilor (şi ale adulţilor de referinţă pentru aceştia) reectă Unii copii nu realizează că toţi oamenii vorbesc CU EI ÎNŞIŞI, astfel încât
adesea modul în care ei încearcă să dea un sens experienţelor traumatice poate o adevărată uşurare să ae că nu sunt singurii care au asemenea conversaţii
trăite. Cunoştinţele, experienţa de viaţă permit ca evenimentele traumatice să interioare!
dobândească acest sens. Dată ind însă baza limitată de cunoştinţe şi experienţe
de care dispun copiii, există în mod particular riscul ca ei să dezvolte gânduri/ Al doilea paîls constituie înţelegerea triunghiului cognitiv. Mulţi copii dar şi adulţi
cogniţii disfuncţionale despre evenimentele traumatice. Aceste gânduri le pot nu realizează că pot alege să îşi modice gândurile,şi astfel îşi pot schimbaemoţiile şi
inuenţa în mod negativ dezvoltarea cognitivă şi emoţională ulterioară. comportamentele. ocmai T această idee este la baza triunghiului cognitiv
– gurat mai jos.
Copingul cognitiv se referă la o varietate de intervenţii prin care copiii şi
adulţii sunt încurajaţi să îşi exploreze propriile gânduri, pentru a disputa şi corecta Gânduri/cogniţii Comportamente
cogniţiile care sunt inacurate sau nefolositoare (Beck, 1976; Ellis & Grieger, 1977).
Copingul cognitiv presupune înţelegerea modelului ABC cognitiv- comportamental ,
deci şi a distincţiei - şi relaţiei - care există între emoţii, gânduri şi comportament
.
De asemenea, această componentă a intervenţiei vizează recunoaşterea
şi înţelegerea diferenţei dintre cogniţii corecte, acurate (raţionale) şi cogniţii
incorecte, inacurate (iraţionale), dintre cogniţii utile, adaptative şi cogniţii care
nu sunt utile, dezadaptative.
În plus, copingul
disfuncţionale cognitiv
cu cogniţii se referă la înlocuirea cogniţiilor incorecte,
funcţionale. Emoţii
Aşadar, triunghiul cognitiv presupune recunoaşterea relaţiei dintre gânduri,
Tehnici: emoţii şi comportamente, şi, drept corolar, recunoaşterea relaţiei dintre
• Triunghiul cognitiv - gânduri, emoţii , comportamente comportamentele proprii şi răspunsul comportamental al celorlalţi.
• Utilizarea unui exemplu ipotetic pentru a explica modul în care gândurile În cazul copiilor, înţelegerea şi operarea cu triunghiul cognitiv se poate face
afectează comportamentele utilizând mai multe strategii:
• Generarea de scenarii în care copilul să identice cele 3 componente - prin poveşti
• Facilitarea generării de către co pil a unor cogniţii funcţionale - prin întrebări - prin discutarea unor scenarii ipotetice
logice utilizate progresiv (metoda socratică) - prin utilizarea unor scenarii din viaţa copilului – dar, cu excepţia cazului în
• Discutarea modului în care această abilitate poate utilizată în viaţa reală care sunt generate spontan de către acesta, nu sunt utilizate exemple legate
• Încurajarea unui dialog pozitiv cu sine (positive self-talk) (inclusiv prin de traumă.
cântec) Scenariile ipotetice sunt folosite cu scopul de a identica atât gândul cât şi
emoţia provocată de acel gând. Atunci când copilul identică mai întâi emoţia,
Primul pasal copingului cognitiv constă în identicarea DIALOGURILOR este întrebat: „Dar ce ţi-a trecut prin minte când ai simţit asta?”
INTERIOARE. Această secvenţă poate dicilă, mai ales dacă asemenea dialoguri De exemplu,
sunt profunde, repetitive, şi/sau stigmatizante. De aceea este util de început cu Mama te ceartă pentru un lucru făcut de fratele tău mai mic.
exerciţii simple, fără legătură cu trauma. Gând: Mama nu e dreaptă.
De exemplu, copilul poate întrebat: Emoţie: Rănit, furios.
Care este primul lucru pe care ţi-l spui când te trezeşti dimineaţa? Înainte să Profesoara vă anunţă că veţi da azi o lucrare de vericare.
te dai jos din pat şi să vorbeşti cu voce tare? Gând: Nu sunt bun la matematică, am să iau iar o notă mică.
„Mi-e somn!” Emoţie: Speriat, îngrijorat, furios pe profesoară.
„Nu vreau să mă duc la şcoală!” 50 51
Al treilea pas cuprinde generarea de gânduri alternative, acurate şi/sau folosi
toare. În schimb, atribuirea funcţională pentru acelaşi eşecsuna
ar în felul următor:
Există mai multe strategii prin care inclusiv copiii de vârste mici pot înţe lege cum „A fost un examen greu. Am crezut că am învăţat bine toate cursurile, dar
se poate înlocui un gând disfuncţional, greşit, cu unul funcţional, corect, util: cred că ar trebuit să învăţ mai mult. Data viitoare va mai bine.”
• Prin analogie cu schimbarea canalelor TV: „Dacă nu îţi place ce vezi pe un
canal, poţi muta pe altul, apoi pe altul - până găseşti un canal care te face să te Întrucât copiii nu reuşesc întotdeauna să înţeleagă şi să recunoască gândurile
simţi bine.” disfuncţionale, unii autori (Mueser, Jankowski, Rosenberg, Rosenberg, &
• Prin folosirea de „thought bubbles”, cum apar în cazul benzilor desenate, pentru Hamblen, 2004, Cohen, Manarino, & Deblinger, 2006) au propus următorul
a ilustra ce îi trece prin minte unui anumit personaj. format care facilitează identicarea patternurilor maladaptative de gândire:
Oare la ce se gândeşte/ce îşi spune personajul?
Nu putem să îl facem să se gândească la altceva, pentru ca să se simtă mai bine? DANA DA SAU NU
• Prin analogie cu folosirea unor ochelari de soare culentile de diferite culori Dana vede totul ca ind e da, e nu; ori paharul e complet plin, ori e gol: totul
- situaţia e aceeaşi, dar o vedem „în altă lumină” Odată înţeles procesul generării sau nimic. Dacă nu ia o notă de 10, atunci se aşteaptă la 4.
acestor cogniţii alternative, se poate opera cu scenarii ipotetice cum
sunt cele descrise „Dacă lumea nu e sigură tot timpul, înseamnă că e întotdeauna periculoasă.”
la pasul anterior. „Dacă nu poţi avea încredere în nici un bărbat (femeie), nu poţi să ai încredere în nici o
Mama te ceartă pentru un lucru făcut de fratele tău mai mic. femeie (bărbat).”
Cohen, J.A., Mannarino, A.P., & Deblinger, E (2006) Treating trauma and Pynoos, R. S. & Nader, K. (1988). Psychological rst aid and treatment approach
traumatic grief in children and adolescents. New York: Guilford Press. to children exposed to community violence: research implications. Journal of
Traumatic Stress, 1(4), 445-473.
Deblinger, E., & Hein, A.H. (1996), Treating sexually abused children and
their nonoffending parents: A cognitive behavioral approach. Thousand Oaks, Rapee, R. M., Wignall, A., Hudson, J. L., & Schniering, C. A. (2009). Tratamentul
California: Sage Publications. anxietăţii la copii şi adolescenţi. O abordare fundamentată ştiinţic. Cluj-Napoca:
Editura ASCR.
Deblinger, E., McLeer, S. V., & Henry, D. E. (1990). Cognitive/behavioral
treatment for
Preliminary sexually
ndings. abusedof the
Journal children suffering
American post-traumatic
Academy of Child stress:
and Adolescent Scheeringa, M.S.,(2007)
L., Cohen, J.A. Salloum, A., Arnberger,
Feasibility R.A., Weems,
and Effectiveness of C.F., Amaya-Jackson,
Cognitive-Behavioral
Psychiatry, 29(5), 747-752. Therapy for Posttraumatic Stress Disorder in Preschool Children: Two Case
Reports. Journal of Traumatic Stress, 20(4), 631-636.
Handbook of rational-emotive therapy. New York: Springer.
Ellis, A., & Grieger, R. (1977).
Vickerman, K. & Margolin, G. (2007). Postraumatic stress in children and
Ford, J. D., & Cloitre, M. (2009). Best practices in psychotherapy for children and adolescents exposed to domestic violence: II. Treatment.Professional Psychology:
adolescents. In C. A. Courtois & J. D. Ford (Editors), Treating complex traumatic Research and Practice, 38, 620-628.
stress disorders. An evidence-based guide.
New York: The Guilford Press.
Goenjian, A.K., Karayan, I., Pynoss, R.S., Minassian, D., Najarian, L.M.,
Steinberg, A.M., & Fairbanks, L.A. (1997). Outcome of psychotherapy among
early adolescents after trauma. American Journal of Psychiatry, 154, 536-542.
March, J., Amaya-Jackson, L., Murray, M., & Schulte, A. (1998). Cognitive
behavioral psychotherapy for children and adolescents with post-traumatic stress
disorder following a single incident stressor. Journal of the American Academy of
Child and Adolescent Psychiatry, 37(6), 585-593.
Mueser, K.T., Jankowski, M.K., Rosenberg, H.J., Rosenberg, S.D., & Hamblen,
J.L. (2004). Cognitive-behavioral therapy for PTSD in adolescents [provider
manual]. Lebanon, NH: Dartmouth Medical School and New Hampshire-Dartmouth
Psychiatric Research Center.
MODELE DE INTERVENŢIE. REGULI DE LUCRU ÎN CAZURILE DE ABUZ
SEXUAL DIN PERSPECTIVĂ PSIHOSOCIALĂ
confruntarea cu scena traumatică care păstrează încărcătura sa anxiogenă şi dă G. Fischer (2000) prezintă această metodă ca ind o interesantă unire între
naştere la tulburarea disociativă. Rememorarea antrenează tulburări intense cu intrevenţii orientate asupra procesului şi cele active. Deja în denumire se exprimă
care victima încearcă să le evite cât poate. În acest caz hipnoza este foarte utilă sinteza între terapia comportamentală şi cea psihodinamică.
pentru că stadiu
şi într-un ea reproduce stadiul
de relaxare de disociere
profundă care peri traumatic
permite într-un
disocierea cadru securizant
conţinuturilor psi- EMDR este
senzaţiilor o tehnică
corporale carecare constătraumele.
însoţesc în expunerea victimei,
Seamănă gândur ilor,
cu tehnicile emoţiilor,
pe care le-am
hice patogene posttraumatice de reacţiile somatice pe care le provoacă. În terme- expus mai sus. Mişcările oculare au rolul de a accelera desensibilizarea şi a trata
nii tratamentului victima pe măsură ce îşi restructurează amintirile traumatice va informaţia blocată în creier, acea informaţie care este metaforic responsabilă de
putea să le tolereze sau mai mult să le abandoneze denitiv şi fără remisii. repetiţia gândurilor, imaginilor, coşmarurilor şi evitărilor care tind să le controleze.
Această tehnică permite de asemenea o reconstrucţie cognitivă a gândurilor negative
Gestalt terapia în gânduri pozitive. Această metodă larg experimentată permite anumitor terapeuţi
Traversând un cadru călduros, o obişnuinţă a dialogului terapeutul de abordarea tratamentului cu un instrument nou bine ancorat în realitatea trăită de
orientare gestaltistă poate să aducă un ajutor precis victimelor agresiunii sexuale. victimă. G. Lopez consideră că această tehnică este “foarte ecientă la copiii şi
Punctul de ancorare a muncii gestaltiste îl reprezintă ascultarea corpului şi adolescenţii aaţi în starea care îi urmează unui traumatism psihic, mai ales în
emoţiilor. Descriem aici pe scurt în ce măsură această abordare poate să ajute cazul în care este dominant un sindrom intrusiv.”
concret în problema disocierii peri-traumatice. Disocierea este un mecanism pe
care îl regăsim frecvent la persoanele care au suferit traumatisme şi în special Psihoterapiile dinamice
agresiuni sexuale. Ele se traduc prin amintiri de tip falsh-back, impresia că nu a Psihanaliza este un tratament psihoterapeutic bazat pe analiza relaţiei care se
fost cu adevărat acolo, impresia că a privit scena din afara corpului. În agresiunea stabileşte între terapeut şi pacient (transfer). Pacientul rejoacă cu terapeutul său
sexuală corpul este acela care suferă sexualitatea brutală impusă de violenţă. Din scenarii vechi reactualizate în simptome prezente. Se rămâne în câmpul fantastic
acest punct de vedere doar învelişul corporal este atins adică reperele pe care noi şi non-evenimenţial. Nu are indicaţii în urgenţe, dar poate utilizat dacă terape-
le-am construit ca indivizi. În timpul manifestării acestui mecanism de disociere utul acceptă să trateze simptomele actuale în raport cu un eveniment traumatic
este imposibil ca persoana să integreze acest eveniment în viaţa sa. Înainte de recent se mulţumeşte dacă victima nu doreşte să treacă dincolo. Pentru victimele
a putea integra acest eveniment credem că este indispensabil o reapropiere a evenimentelor vechi şi repetate terapeutul trebuie să adapteze o tehnică specică
persoanei faţă de corpul său. Concret aceasta se face printr-o atenţie acordată pentru nevroze adică simptomele se ataşează avatarurilor structurării personalităţii
de către pacient şi terapeut senzaţiilor corporale şi emoţiilor declanşate. Este în perioada copilăriei (perioada oedipiană). Cele mai frecvente tulburări prezentate
70 71
de aceste victime se situează în cu totul alt registru (patologie narcisică, borderline). 2. Corectarea abuzului de putere
Transferul nu este nevrotic, este de fapt o punere în act în sens literal. În acest - probleme ale diferenţei de sex
tip de transfer traumatic, riscul trecerii la actul sexual este important şi aşteptat - procese de rezolvare a conictului
ca ind dramatic, chiar dacă raporturile par să e lib er consimţite. Trebuie să m - procese de rezolvare a problemelor
atenţi la această problematică şi să acceptăm utilizareaadaptărilor tehnice necesare în 3. Facilitarea echilibrării controlului extern/intern (în funcţie de vârstă)
acest context: empatie, discuţii faţă în faţă, schimburi verbale
. 4.Restaurarea capacităţii de empatie (restructurarea experienţelor anterioare de
victimizare)
Terapia sistemică
include următoarele teorii: 5. Îmbunătăţirea comunicării în familie
1. Implicarea familiei si a societăţii în viaţa copilului 6. Diminuarea sentimentelor de ruşine, creşterea respectului de sine al tuturor
2. Interesul familiei şi impactul acesteia asupra copilului membrilor familiei
3. Intervenţii folositoare şi practice cu familia, şcoala, comunitatea 7. Desexualizarea şi resexualizarea relaţiilor
8. Căutarea altor “simptome”
Terapiile familiale şi în special cele de reţea sunt utile pentru tratamentul familiilor
atât cât e posibil în cazul relevării tardive a abuzuluisexual în familie. Ele postulează Modalităţi de a ajuta familiile să înţeleagă stresul post traumatic al copilului care a
că trebuie să existe un interes nu numai pentru victimă, ci în egală măsură pentru experienţiat abuzul sexual
sistemul familial şi mai departe social, adică pentru toate intervenţiile care i-au parte E posibil ca familia să aibă nevoie de ajutor
în procesul declanşat prin revelaţie.Agresorul nu trebuie sub nici un pretext să ia - Să accepte şi să înţeleagă dicultăţile copilului
parte la şedinţe. -- Să-şi exprime
Să accepte sentimentele/
sentimentele emoţiile
copilului lor lor
ca ind normale
De exemplu pentru a ajuta familiile incestuoase să iasă din impasul - Să se ocupe de „îndatoririle” pe carefamiliile trebuie să le îndeplinească înviaţă
comunicaţional se poate utiliza tehnica de amplicare a crizei care urmează - Să clarice denaturările de gândire şi concepţiile greşite
descoperirii incitând familia să se supună legii penale şi să denunţe vinovatul. - Să facă faţă schimbărilor familiale
Conjunctural, pentru a lupta împotriva confuziei sistemului de comunicare care Ajutarea fratelui, a sorei şi a părinţilor
guvernează aceste familii, membrii lor sunt incitaţi să se întrebe despre propria Încurajarea „rezolvării problemelor familiale”. Aceasta implică:
lor istorie traumatică. Aceasta permite familiei să suplinească sistemul său de - relatarea din experienţa personală a trăirii unei situaţii traumatizante şi
comunicare confuz prin emoţia împărt ăşită. Terapia familială permite modicarea consecinţele acesteia;
regulilor de funcţionare a familiei. - organizarea sistemului familial în care un copil este neputincios în permanenţă
sau în care s-a produs moartea unuia din membrii familiei
Nu sunt indicate dacă violul survine la o persoană fără antecedente traumatice. G. Lopez (2000) consideră că toate metodele utilizate au avantajele lor în
Pe de altă parte este întotdeauna foarte util să putem organiza întâlniri familiale terapia victimei dacă persoana care le foloseşte le cunoaşte bine şi are experienţă
pentru a informa familia asupra consecinţelor pe care le antrenează un viol asupra în tratamentul victimelor.
victimei şi anturajului său pentru a evita anumite conicte distructive adeseori Tehnicile terapeutice sunt utilizate mai puţin pentru recunoaşterea ştiinţică cât
bazate pe neînţelegere şi intenţia de a ajuta victima. pentru experienţa şi formarea terapeuţilor care pot ajuta victimele în acest mod. De
asemenea G.
Obiective terapeutice pentru familii incestuoase Lopez (2000) insistă asupra necesităţii de aveacunoştinţe de victimologie pentru
1. Restabilirea limitelor structurale orientarea corectă a victimei în reţeaua de servicii sociale şi judiciare, evitându
-se
- societate/ familie supravictimizarea acestora cât şi pentru menţinerea unui cadru terapeutic securizant.
- intergeneraţionale “Scopul întregului tratament în cazul copiilor care au suferit o traumă este
- interpersonale acela de a provoca o exteriorizare emoţională traumatică care permite astfel
-intrapsihice 72 73
să e evitată perenizarea urmelor mnezice, conştiente sau inconştiente, care se că ei vor avea nevoie de întrebări direcţionate pentru ca răspunsurile care privesc
manifestă prin cogniţii repetitive, prin comportamente de evitare, prin tulburări experienţele lor de abuz să e mai clare.
cognitive etc., caracteristice sindromului de stres posttraumatic”, subliniază Întrebările centrate sunt considerate a cele mai potrivite în cazurile în care se
Lopez (2000). presupune existenţa unui abuz comis asupra co pilului. Ele au rolul de a atrage
Tehnici de intervievare a copiilor în cazul în care există suspiciunea de abuz sexual atenţia asupra informaţiilor relevante prin:
Informaţii privind implicarea copilului în relaţii sexuale cu un adult pot obţinute - întrebări orientate asupra oamenilor (în special asupra presupusului abuzator);
ca urmare a unui singur interviu sau a mai multora. Copilul va da informaţii despre - întrebări orientate asupra circumstanţelor abuzului;
experienţele intime numai dacă între el şi specialistul care conduce interviul se - întrebări asupra părţilor corpului.
stabileşte o relaţie de încredere. De exemplu:
Iniţial, profesionistul trebuie să petreacă ceva timp cu copilul pentru a se - „unde locuieşte prietenul mamei tale?”
cunoaşte reciproc şi a câştiga încrederea copilului. O relaţie bună, apropiată va - „ce fel de lucruri face el în familie?”
permite cunoaşterea nivelului d e dezvoltare a copilului, mo dalităţile acestuia de - „sunt lucruri pe care le face în mod special pentru tine?”
comunicare, stările emoţionale, nivelul său de competenţă socială. - „sunt lucruri pe care le face şi ţie nu-ţi plac?”
În cazul copiilor mici, explorarea se poate realiza printr-un joc, introdus şi Circumstanţele abuzului pot reieşi din întrebări ca:
acompaniat de întrebări. • „există secrete în familia voastră?”
Întrebările introductive se vor referi la viaţa şi la persoana copilului, la • „se joacă el în vreun fel special cu tine?”
prietenii şi familia sa. La începutul interviului se folosesc întrebări generale • „ce face mama în timp ce vă jucaţi?”
şi neutre.
explice Este important
copilului de ce esteca,necesară
la un moment dat, pesaparcursul
intervievarea interviului
şi modul în să i se
care informaţia • „ce se întâmplă când eşti numai cu tata acasă?”
obţinută va folosită. Aceste informaţii i se vor da copilului potrivit nivelului Întrebările cu alegere multiplă sunt menite să obţină informaţii atunci când
său de înţelegere. acestea nu sunt obţinute prin întrebările centrate. Ele trebuie astfel formulate
Tehnicile folosite pe parcursul interviului vor variate şi vor completate cu încât să includă răspunsul corect. Dacă armaţia copilului era că un alt copil a
jocul cu păpuşi anatomice, desene, continuarea unor poveşti, jocul cu plastilină, văzut ce se întâmplă, dar nu spune cine, atunci putem să-l întrebăm:„face parte
etc. din prietenii tăi sau e altcineva?”.
Tipuri de întrebări folosite în explorare Se recomandă folosirea acestui tip de întrebări pentru a aa circumstanţele
1. Întrebări generale abuzului şi nu despre abuzul însuşi, de exemplu: „ţii minte dacă erai în pijama
2. întrebări centrate sau în hainele obişnuite?”.
3. întrebări cu alegere multiplă
4. întrebări închise Întrebările închise (da/nu) se folosesc în acest tip de interviu destul de rar,
5. întrebări direcţionate numai atunci când întrebările cu un caracter mai deschis nu conduc la răspunsuri
Întrebările generale se folosesc adesea ca întrebări introductive, având rolul lămuritoare. Caracteristica acestor tipuri de întrebări este de a incita la răspunsuri
de a orienta discuţia asupra problemelor copilului. De exemplu putem începe social dezirabile, fapt pentru care nu sunt frecvent utilizate în intervievarea
prin a întreba: „poţi să-mi spui care crezi că e motivul pentru care stăm de vorbă cazurilor în care există suspiciunea de abuz.
astăzi?” sau „ţi-a spus cineva de ce ai venit?”.
Cei care au rezistenţe mai mari, în general cei aaţi la vârsta adolescenţei, au Întrebările direcţionate sunt cele ale căror răspunsuri sunt cuprinse în
tendinţa să spună că nu cunosc mot ivul interviului, chiar dacă în prealabil au fost întrebare. Ele sunt recomandate pentru investigarea abuzului la copii.
pregătiţi de adultul care-i însoţeşte. Nevoi ale copiilor abuzaţi zic
Copiii mai mici s-ar putea să recunoască motivul şi să răspundă vag „să( spun - copilul trebuie într-o manieră caldă, deschisă şi de suport
despre lucrurile rele ”sau „să spun ce a făcut tata cu mine”). Mai mult ca sigur - uneori copilul va vorbi cu uşurinţă despre abuz, alteori s-ar putea să se teamă
74 75
de eventualele repercursiuni sau nu va dori să cauzeze neplăceri părinţilor cauzate de abuz si neglijare. Terapeutul contribuie la conştientizarea şi înţeleger ea,
- este bine ca atunci când copilul nu doreşte să dea informaţii în mod v oluntar de către copil, a dinamicilor de abuz, încurajează creşterea şi dezvoltarea sa
despre abuz, să nu e presat în acest sens dincolo de rolul de victimă sau identicarea necorespunzătoare cu agresorul şi
încurajează individualitatea şi integritatea personală a copilului. Tot în cadrul
Nevoile copiilor abuzaţi sexual după agresare sau dezvăluire sunt: procesului terapeutic, îl învaţă pe copil să aib ă grijă de sine, să se gândească la
- continuă să crezi copilul şi nu-l acuza pentru cele întâmplate maniera sa de comportament şi să f acă unele alegeri care îi amplică siguranţa. De
- consultă medicul indicat cu privire la nevoia examenului medical şi/sau a asemenea, terapeutul trebuie să ajute copilul să-şi recapete încrederea, credinţa şi
tratamentului investiţia în stabilirea unor relaţii durabile.
- instruieşte copilul să-ţi spună imediat dacă agresorul încearcă din nou Ca adult, terapeutul modelează comportamentul corespunzător, ce cuprinde
contactul sexual sau dacă îl deranjează în vreun fel educarea, afecţiunea şi exprimarea sentimentelor. Terapeutul îi oferă copilului
- asigură coiul în mod repetat că este în siguranţă oportunitatea să studieze subiecte legate de încredere, acceptare, aliere şi
- răspunde calm şi resc întrebărilor şi sentimentelor pe care copilul le intimitate emoţională. Copilul poate considera că terapeutul reprezintă un model
exprimă în legătură cu molestarea, dar nu insista să vorbească despre pentru relaţii sigure şi educative. Terapeutul împărtăşeşte, de asemenea, speranţa
aceasta şi curiozitatea copilului despre viaţă, pentru a-şi ajuta pacientul/pacienta să aibă
- respectă dreptul copilului a viaţa privată, condenţialitate şi nu permite din nou încredere (să reinvestească) în viitor.
chestionarea copilului de către alte persoane care nu sunt implicate direct Terapeutul modelează şi păstrează limitele clinice normale. El/ea înţelege
in instrumentarea cazului legătura vitală dintre părinte şi copil şi nu încearcă să ia locul părintelui. În
- părinţii
respectesau late persoane
regulile care îngrijesc
casei (îndatoriri copilul
obişnuite, oretrebuie să-l încurajeze
de culcare, reguli, etc.)să schimb, terapeutul
corespunzător ajutămodele
şi oferă părintele şi copilul
alternative să se înţeleagă
de soluţionarea reciproc, înprivind
problemelor mod
- părinţii trebuie să-i informeze pe fraţii/surorile copil ului că acestuia i s-a relaţiile părinte-copil. Terapeutul ajută, de asemenea,
întâmplat ceva, dar că este în sigu ranţă şi că totul va bine. Nu discutaţi copilul să e cât mai realist şi mai practic posibil în problemele cu părinţii săi.
detaliile agresiunii cu fraţii şi surorile. Asiguraţi-vă că toţi copiii din Este o sarcină foarte dicilă să ajuţi un copil să devină realist, dar în acelaşi timp
familie au primit sucientă informaţie pentru a se feri de agresor să-şi păstreze speranţa într-o schimbare şi o îmbunătăţire a comportamentului
- părinţii trebuie sa-şi facă timp să discute situaţia cu o pers oană de părinţilor săi.
încredere - membru de familie, preot, consi lier (dar nu de faţă cu copilul/ Copiii, la fel ca toţi consumatorii de terapie, au anumite drepturi care trebuie
copiii). Discutaţi şi exprimaţi ceea ce simţiţi menţinute pe toată durata terapiei. Acestea cuprind:
- copiii mici au nevoie de informaţii clare, care să-i ghideze şi să-i ajute - dreptul la un mediu lipsit de abuzuri
să devină mai puţin vulnerabili - dreptul de a pune întrebări privind terapia şi de a primi răspunsuri pe înţelesul
lor
Rolul terapeutului în lucru cu copilul victimă a abuzului - dreptul de a spera că terapia este utilă şi dreptul de a tratat ca individ unic
Literatura de specialitate subliniază faptul că terapeutul are un rol important în
reabilitarea psihologică a copilului, în urma efectelor cauzate de abuz şi neglijare. Relaţia terapeut/consilier-copil
Terapeutul are o mulţime de atribuţii, printre care: Pentru a optimă, relaţia consilier-copil trebuie să:
- ajută copilul să abordeze subiecte legate de abuz şi neglijare - e o legătură între lumea copilului şi consilier;
- reprezintă un model pentru crearea unor relaţii adecvate copil/adult - e exclusivă;
- lucrează în scopul îmbunătăţirii relaţiilor din familie - e sigură;
- încurajează relaţiile pozitive şi productive dintre colegi şi le sprijină - e autentică;
Obligaţia iniţială a terapeutului este de a stabili, a raporta şi a dezvolta unele - e condenţială (în anumite limite);
relaţii care vor ajuta copilul să relateze gândurile, sentimentele şi comportamentele - non-intrusivă;
76 - semnicativă. 77
Copilul poate vedea mediul în care trăieşte in mod diferit faţă de părinţii • Sentimente de vinovăţie – s-ar putea să vă simţiţi vinovat şi să consideraţi
săi. Rolul consilierului este să se joace, să se bucure împreună cu acesta şi să că trebuia să muriţi dumneavoastră, şi că nu e drept ca alte persoane să e rănite
lucreze în interesul copilului. Consilierul trebuie să stabilească şi să menţină un mai grav. E posibil să vă doriţi să acţionat într-un mod diferit în acel moment.
raport bun (o legătură bună) cu copilul, aceasta având drept consecinţă stabilirea S-ar putea ca sentimentele şi gândurile dvs. să pară fără sens, dar în ciuda acestui
şi consolidarea relaţiei dintre copil şi consilier. lucru, ele vă pot afecta foarte mult.
Copilul are o percepţie personală asupra sa, care poate să nu e aceeaşi cu a • Dicultate de concentrare şi reamintire – în acest caz dicultăţile pe care
părinţilor. De aceea, pentru ca relaţia terapeutică să e autentică, copilul trebuie le întâlnim ne pot face să ne simţim foarte supărat sau foarte îngrijorat: e posibil
să simtă că terapeutul îl acceptă aşa cum se percepe el însuşi. să credeţi că „vă pierdeţi minţile”. Memoria şi concentrarea slabă pot dura o
perioadă destul de îndelungată după un eveniment traumatic.
Reguli de bază în camera de consiliere: • Senzaţia de nervozitate – e posibil să vă daţi seama că v ă co mportaţi ca
- copilului nu-i este permis să se rănească; şi cum aţi la limită sau foarte nervos. S-ar putea să vă speriaţi de zgomote,
- copilului nu-i este permis să îl rănească pe consilier; chiar de unele mai liniştite sau de unii oameni care intră sau ies, atunci când nu-i
- copilului nu-i este permis să strice obiectele din sală. aşteptaţi.
• Tendinţa de a evita reamintirea evenimentelor – s-ar putea să observaţi că
Atributele consilierului pentru copii după un anumit timp de la evenimentul petrecut evitaţi să faceţi unele lucruri sau
- congruent să mergeţi în anumite locuri, deoarece aceste activităţi vă amintesc de evenimentul
- în legătură cu copilul din el în cauză. Aceste evitări pot protectoare şi de ajutor pentru o anumită perioadă
-- accepta
detaşare emoţională. de timp dar vorde
• Tulburări împotriva dvs.
somn – veţi sau inutile
observa în viitor.
că este dicil să vă treziţi dimineaţa sau
Ca şi consilier, îi puteţi vorbi copilului, considerând că sentimentele lui sunt veţi avea insomnii, în special dacă aveţi coşmaruri. Dacă vă treziţi noaptea, poate
problema principală: imposibil să adormiţi din nou.
• Sentimente apărute brusc– e posibil să simţiţi că evenimentul traumatic are • Sentimente şi comportament „agitat” de ceea ce vedem şi auzim – nu ne
loc din nou; e posibil ca această situaţie să „vină peste dvs.” Atunci când are loc un putem proteja întotdeauna de reamintiri spontane a unui eveniment traumatic.
anumit tip de reamintire. Ştirile de la televiziune şi din ziare, fotograile şi conversaţiile pot evitate
• Gânduri şi imagini obsedante despre eveniment – aceste gânduri şi imagini la început, dar toate acestea şi alte lucruri pot activa amintirile şi să readucă
ale circumstanţelor vă pot forţa mintea, chiar când nu vă doriţi ca aceasta să se problemele, de exemplu lipsa somnului.
întâmple. E posibil ca imaginile şi gândurile să e foarte reale şi e posibil să apară
sentimentul că evenimentul se petrece din nou, cu senzaţiile sale, retrăind sunete şi Idei care să ajute şi să stimuleze copilul
mirosuri asemănătoare. Acest tip de retrăire este des întâlnit, deşi este extenuant şi - Creaţi oportunităţi (sau subiecte) în timp ce efectuaţi împreună o activitate
înspăimântător. sau vă jucaţi. Discutarea în timpul jocului realizarea unui vapor-machetă,
• Când nu mai simţiţi nimic – s-ar putea să vă surprindă sau să-i surprindeţi sau desenarea împreună cu copilul, reprezintă modalităţi de apropiere şi de
pe alţii că nu mai simţiţi aproape nimic. E posib il să păreţi indiferent, ca şi cum creare a unei anumite stări de confort.
aţi anesteziat. - Întrebaţi copilul cum ar dori să e încurajat.
• Senzaţia de detaşare faţă de alte persoane– s-ar putea să vă daţi seama că - Folosiţi cărţi /poveşti/muzică pentru a distrage şi calma copilul, în special
e dicil să reacţionaţi sau să vă comportaţi nor mal cu alte persoane. S-ar putea să noaptea când apar gânduri care ar putea să-l înspăimânte.
vă simţiţi aproape separat sau izolat de ceilalţi, chiar de cei pe care îi iubiţi sau pe - Oferiţi din timpul şi atenţia dvs.: ascultaţi (a se vedea Ward et al, 1993).
care îi cunoaşteţi bine. E posibil ca datorită acestui fapt să vă simţiţi foarte ciudat - Abordaţi subiectele tabu: întrebaţi cu sinceritate.
şi neconfortabil. - Căutaţi modicări de exprimare şi de comportament care sugerează existenţa
unor probleme deosebite (de exemplu: teamă, vină, depresie).
78 79
- Permiteţi vizite ale prietenilor deosebiţi ai copulului. Bibliograe
- Descurajaţi izolarea socială.
- Oferiţi o oportunitate ocazională de izolare, un loc în care copilul să-şi Celia Doyle, Surviving and Coping with Emotional Abuse in Childhood, Clinical
exprime emoţiile şi să e singur şi liniştit. Child Psychology andPsychiatry SAGE PublicationsVol. 6(3): 387–402; 017511.
Ce trebuie să facă un consilier: Christine Adams – Tucker, Early treatment of child incest victims, American
- Fiţi disponibil pentru familie; păstraţi legătura cu ei. Journal of Psychotherapy, vol. XXXVIII nr.4, oct.1984.
- Încurajaţi-i să vorbească despre sentimentele şi preocupările lor.
- Readuceţi normalitatea în sentimentele familiale; acceptaţi-le; explicaţi-le (dacă este Danoiu, I.(1999), Elemente de psihoterapie integrativă, Iaşi, Editura Polirom.
necesar).
- Fiţi sincer şi deschis în cazul întrebărilor. David Finkelhor, Nancy Asdigian, and Jennifer Dziuba – Leatherman, The
- Spuneţi „nu ştiu” atunci când nu ştiţi răspunsul. effectiveness of victimization prevention instruction: an evaluation of children’s
- Întrebaţi părinţii/copiii despre ce fel de ajutor /sprijin ar avea nevoie. responses to actual threats and assaults, Child Abuse and Neglect, vol.19, no. 2, pp.
141 – 153, 1995, Elsevier Science Ltd.
Ce nu trebuie să facă un consilier:
- Nu sfătuiţi membrii familiei să nu se îngrijoreze sau să nu e trişti. Diane H. Schetky, Arthur H. Green, 1988, Child sexual abuse: a handbook for
- Nu-i sfătuiţi ce trebuie să simtă sau să facă. health care and legal professionals, New York: Brunner – Routledge.
-- Nu
Nu spuneţi
spuneţi că
„Arştiţi cumsăsevă
trebui simt – numai
simţiţi aveţibine
cumacum”.
să ştiţi?
Douglas Paton, Leigh M. Smith, Christine Stephens, Work – related psychological
- Nu spuneţi „Cel puţin dvs. sunteţi în viaţă”. trauma: a social psychological and organizational approach to understanding
- Nu încurajaţi părinţii să-şi ascundă sentimentele faţă de copil. response and recovery, The Australian Journal of Disaster and Trauma Studies
- Nu neglijaţi cooperarea cu şcoala. Atunci când copiii sunt traumatizaţi e Volume: 1998-1.
posibil să se „comporte urât „ şi/sau să aibă rezultate proaste datorită unei
slabe concentrări, apatiei sau unei motivări insuciente (ca parte a depresiei). Fischer, G., Riedeser, P.(2001), Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura
E posibil ca profesorii să nu e conştienţi în întregime de motivul acestui Trei.
comportament.
Gary L. Sanders, The Interview as Intervention in Sexual Therapy, Journal of
Acest capitol a identicat multe dintre simptomele sau temele obişnuite Strategic and Systemic Therapy, special edition on interviewing, summer, 1986.
în cazul copiilor abuzaţi sau neglijaţi. Scopul principal al terapiei constă în
modicarea acestor simptome până când copilul abuzat sau neglijat poate să-şi Geldard,K. şi D. (1998), Children counseilling, London.
stăpânească gândurile, sentimentele şi comportamentul într-o manieră poz itivă şi
ecientă sau una prosocială. Intervenţiile specicate în acest capitol reprezintă Ionescu, Ş. (2001) , Copilul maltratat –Evaluare, prevenire, intervenţie, Bucureşti.
doar câteva exemple dintr-o multitudine de intervenţii posibile utile pentru
copii. Responsabilitatea şi provocarea terapeutului constă în alegerea celor mai John B. Mordock, Interviewing abused and traumatized children, Clinical Child
adecvate intervenţii pentru care copil şi evaluarea şi modicarea intervenţiilor, Psychology and Psychiatry, Vol. 6(2): 271–291, 2001.
atunci când este necesar.
John Briere,Treating adult survivors of severe childhood abuse and neglect: Further
development of an integrative model,in J.E.B. Myers, L. Berliner, J. Briere, C. T.
Hendrix, T.
80
John M. Oldham, Michelle B. Riba, PTSD in Children and Adolescents, Review Nyman, A., Stevensson, B.(1995), Boys –sexual abuse and treatment,Vaxjo.
of Psychiatry, vol.20, nr.1, American Psychiatric Pubishing, Inc.
Rachel Lev-Wiesel, Marianne Amir, Posttraumatic Stress Disorder Symptoms,
Kathleen Coulborn Faller, Child Sexual Abuse: Intervention and Treatment Psychological Distress, Personal Resources, and Quality of Life in Four Groups
Issues, U.S. Department of Health and Human Services Administration for Children of Holocaust Child Survivors Family Process, Vol. 39, No. 4, 2000 FPI Inc.
,
and Families. Administration on Children, Youth and Families National Center on
Child Abuse and Neglect This manual was developed
and produced by The Circle, Inc., Reid and C. Jenny - The APSAC handbook on child maltreatment, second edition,
McLean, VA, 1993. Newbury Park, Sage Publications.
Kathryn Bowen,Child abuse and domestic violence in families of children seen for Roth – Szamoskozi, M. (1999), Protecţia copilului – Dileme, concepţii şi metode,
suspected sexual abuse, Clinical Pediatrics, 2000, Westminster Publications, Inc. Cluj – Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană.
Laura Ann McCloskey and Jennifer A. Baile y,The intergenerational transmission Tara Ney, 1995,True and false allegations of child sexual abuse: assessment and
of risk for child sexual abuse, Journal of Interpersonal Violence, vol. 15, no. 10, oct case management, New York: Brunner – Routledge.
200, 1019 - 1035.
Shapiro, S.(1992), Sexual trauma and psychopatology clinical intervention with
Laura Palmer, Anne R. Farrar, Maria Valle, Nouriman Ghahary, Michael Panella, adult survivors.
Donna DeGraw,
projective An ininvestigation
drawing of the clinical
the psychological use of
evaluation of the house
child – tree
sexual – person
abuse, Child Sharon L. Johnson, 2004, Therapist’s guide to clinical intervention: the 1-2-3’s of
Maltreatment, vol. 5, no. 2, May 2000, 169 – 175, Sage Publication, Inc. treatment planning, Second edition, Academic Press Elsevier, Fresno, California, USA.
Margaret G. Smith, Rowena Fong, 2004, The children of neglect: when no one
cares, New York: Brunner – Routledge.
Neville King, Bruce J. Tonge, Paul Mullen ,Nicole Myerson, David Heyne, Stephanie
Rollings & Thomas H. Ollendick, Sexually abused children and posttraumatic stress
disorder, Counselling Psychology Quarterly, Vol. 13, No. 4, 2000, pp. 365–375 .
TRAUMA PRIN VIOLENŢĂ FAMILIALĂ CA FORMĂ SPECIFICĂ
85
Ea include abuzuri de natură zică, psihologică, sexuală, economică şi socială. anumit fenomen. Cu alte cuvinte, dacă externalizăm cauzalitatea unui fenomen
Produsă asupra copiilor, violenţa domestică este regăsită în abordări sub numele cum este violenţa domestică, atunci schimbarea comportamentelor violente nu
de maltratarea, abuzul asupra copiilor. Violenţa domestică are un impact negativ mai este atribuită individului, ci unor „entităţi” exterioare. Spre exemplu, nu
asupra tuturor persoanelor implicate, studii referitoare la copiii martori, de vom aborda agresorul referitor la comportamentul său violent şi rolul acestuia, ci
exemplu, relevă că din punct de vedere al traumei, efecte le asupra acestora sunt referitor la consumul de alcool şi la stres. Problema aici ar că acest consum de
similare cu cele produse de abuzurile zice. Cu alte cuvinte, efectele violenţei alcool este folosit ca o justicare şi o neasumare a responsabilităţii schimbării.
domestice asupra copiilor martori nu sunt mai “blânde” decât abuzul zic. De Vom ajunge în cercul: „consum alcool pentru că sunt stresat, îmi bat soţia atunci
departe, violenţa domestică este cea mai extinsă formă de violenţă interpersonală când consum alcool pentru ca sunt sub inuenţa lui şi mă stresează când realizez
de pe glob asupra femeilor. Banca Mondială estimează că, în funcţie de regiune, ce am făcut.” În tot acest discurs, cauza se confundă cu efectul şi factorul.
violenţa domestică afectează sănătatea femeilor de vârstă reproductivă (15-44 - responsabilizarea celui violent referitor la faptele sale, modicarea
ani) comparabil cu scurtarea ratei de viaţă în boli cum ar SIDA, cancerul sau comportamentelor acestuia, a cogniţiilor şi emoţiilor asociate, reduce violenţa
afecţiunile cardio-vasculare (WHO-1996). Studii cantitative realizate pe populaţii domestică în condiţii de monitorizare strictă a rezultatului.
din 24 de ţări de pe patru continente spun că 20-50% din totalul femeilor au fost - repetarea sistematică şi repetată a abuzurilor denotă caracterul
cel puţin o dată maltratate zic de către partenerul lor, iar mai mult de jumătate funcţional-instrumental şi intenţional al comportamentelor abuzive. Cu alte
dintre acestea au fost violate (WHO-1996) (apud Bassuk&Donelan, 2003) . cuvinte, un comportament se produce atât timp cît el aduce benecii celui care îl
O cercetare recentă pe un eşantion reprezentativ al populaţiei României, realizat produce sau, conform teoriei cost-beneciu, persistă atât timp cît costurile plătite
de Gallup pentru Centrul Parteneriat pentru Egalitate în anul 2003, estimează sunt mai mici decât beneciile aduse. În cazul violenţei domestice, prin repetare,
că unonumăr
doar de 800.000
parte foarte de românce
mică apelează sunt victime
la instituţii ale violenţei
cu atribuţii specicedomestice,
în domeniuînsă
(în agresorul îşi atinge
că beneciile scopulpsihologici
în termeni de control şi
şi dominare,
sociali suntcomportamentele se produc(de
mai mari decât costurile pentru
ex.
Cercetare naţională privind violenţa domestică şi la locul de muncă. CPE, 2003). pedeapsa). Iar ca să dăm un exemplu simplu, majoritatea agresorilor domestici nu îşi
Deniţia se bazează, deasemenea, pe statisticile şi studiile relevante în bat şei la serviciu când sunt furioşi (pentru a nu-şi pierde slujba, statusul material
domeniu care spun: a) Comportamentele violente pe care un agresor domestic etc.). Ca atare, la serviciu, el va găsi alte moduri de a rezolva conictele şi înfrâna
le aplică asupra partenerei se repetă, ele nu sunt limitate la atacuri singulare ori furia, dar nu prin bătaie.
incidentale, ca atare sunt considerate intenţionale. Există în aceste cazuri oistorie Un procent de aproximativ 40% dintre băieţii crescuţi în familii cu violenţă nu
a violenţei. b) Comportamentele abuzive se constituie în paternuri repetitive şi devin bătăuşi, ceea ce poate atrage ideea că violenţa domestică nu are un fundament
aplicate sistematic asupra victimei, care au drept scop c) menţinerea puterii şi genetic, ci esteînvăţată, internalizată ca model comportamental de exprimare şi
controlului de către cel care le aplică, asta deoarece d) doar în jur de 10% dintre rezolvare a situaţiilor de disconfort şi conict. Concluzionăm că violenţa domestică
agresorii domestici suferă de psihopatologii care ar grefa o violenţă pe care cel are un caracter instrumental,
afectat nu o poate ţine sub control, precum şi faptul că e) agresorii domestici nu intenţional şi învăţat, important de reţinut acest lucru în abordarea clinică, juridică şi
se comportă identic-agresiv în alte medii (spre exemplu la serviciu ori în alte socială a cazurilor.
grupuri sociale), ceea ce denotă un grad decontrol şi intenţionalitate, precum şi
“xaţia” pe victima-partener sau victima-copil. Victima violenţei domestice şi „patologiile” pericolului
Deasemenea, aceasta deniţie are şi un grad mai mare de ecienţă în abordarea Majoritatea covârşitoare a victimelor este reprezentată de către femei, violenţa
fenomenului, întrucât: domestică ind considerată orientată pe gen. Copiii şi bătrânii reprezintă două
- psihopatologizarea violenţei absolvă de responsabilitate agresorul, rezultatul categorii de populaţii vulnerabile, afectate deasemenea de acest tip de violenţă.
ind reducerea şanselor de stopare a ei, punerea accentului pe factori “externi” Grupurile cu risc crescut ale acestor categorii (deprivate social şi m aterial, afectate
(de ex. consumul de alcool, stresul, istoria de viaţă etc.) – ducând la confuzie în de boală şi handicap, debilizate economic) sunt expuse în măsură mai puternică.
ceea ce priveşte diferenţa dintre cauzele şi factorii favorizanţi. Cauzele produc Trauma produsă în contextul violenţei domestice, ca formă de violenţă
în mod direct un efect, pe când factorii favorizanţi catalizează producerea unui interpersonală, este una dintre cele mai devastatoare experienţe pe care o persoană
86 87
o poate trăi. Efectele psihologice generate de aceasta sunt cu atât mai grave cu cît după ecare “scăpare cu viaţă” din actul violent. Ea manifestă reacţii normale pentru
ea cumulează mai mulţi indicatori, cum sunt: situaţiile anormale la care face faţă,mecanismele de coping sunt considerate
- este produsă de către o persoană de încredere sau îngrijire, strategii de supravieţuire.
- este produsă în mod repetat şi impredictibil, Exercitarea puterii în mod distructiv, controlul şi dominarea partenerei,
- prin multiple tipuri de comportamente abuzive dependenţa reciprocă, caracterul intenţional, repetitiv şi aplicarea sistematică
- şi trăită începând din copilărie a tacticilor de control şi abuzurilor integrate unei traiectorii istorice personale,
Efectele depind şi de intensitatea, frecvenţa, severitatea actelor de violenţă. reprezintă elemente denitorii pentru violenţa domestică, ce diferenţiaz ă acest tip
Persoanele care o experienţiază pot afectate, deasemenea, în alte planuri de de violenţă faţă de alte forme ale violenţei produse de om.
funcţionare, cum ar traiectoria dezvoltării la copil sau somatic, şcolar, social, Dintre reacţiile de stres traumatic amintim tulburarea de stres acut, tulburarea
profesional, economic. de stres post-traumatic, sindromul Stockholm, ataşamentul traumatic. Considerăm
În cadrul abordărilor psihoterapeutice ale persoanelor afectate facem o că de-psihopatologizarea efectelor şi a adicţiilor, scanarea prin întrebări
distincţie didactică între “victimă” şi “supravieţuitor”, deşi o victimă este directe pentru identicarea abuzurilor zice şi sexuale, asigurarea securităţii cu
supravieţuitoare după ecare “scăpare cu viaţă” din actul violent. Ea manifestă primordialitate, sprijinul imediat şi necondiţionat, alianţa şi suportul terapeutic
reacţii normale pentru situaţiile anormale la care face faţă, mecanismele de sunt principii fundamentale în abordarea clientelor afectate de violenţa domestică.
coping sunt considerate strategii de supravieţuire. Însă aceşti termeni sunt uzitaţi Sunt situaţii în care trauma lasă o creştere post-traumatică, dar aceasta nu a fost
în general în sensul: victimă – persoană asupra căreia se produce în prezent un act abordată empiric relativ la victimele violenţei domestice. Implicarea supravieţuitorilor
de agresiune; supravieţuitor – persoană ieşită de sub incidenţa unor evenimente în activităţi prosociale, acţiuni de advocacy, de inuenţare a politicilor precum şi
traumatice caresensul
Şubrezeşte i-au pus în pericolalintegritatea
securităţii, zicăşişiautonomiei,
ataşamentului psihică. încrederea în acţiuni
pozitive.caritabile pentruca sprijinirea
Nu secundară importanţă,victimelor
însă uneorisunt doarclinic,
neglijată câteva exemple
este de efecte
traumatizarea
sine şi în ceilalţi oameni, debilizează capacitatea de luare a deciziilor şi rez olvarea vicariantă a psihoterapeuţilor şi consilierilor, generată prin expunerea secundară la
de probleme, sentimentele de gol, pierdere, neputinţă, vinovăţie, ruşine pot duce materialul traumatic, ultimele abordări integrează apariţia efectelor negative şi asupra
la izolarea socială parţială sau totală – considerată element important de sprijin cercetătorilor din domeniul traumatologiei.
pentru ieşirea din situaţii de violenţă de nivel mediu.
O serie de pacienţi ai spitalelor de psihiatrie sau cabinete medicale sunt 1.1.2. Efectele traumei interpersonale asupra copiilor în violenţa domestică –
„recrutaţi” din această categorie, prezentând o multitudine de tulburări de natură martori si abuzaţi
emoţională, prevalând tulburările de anxietate si depresia. De aceea considerăm Studiile şi interesul pentru traumă au evoluat oarecum paralel cu cele referitor
absolut imperios pregătirea suplimentară a profesioniştilor inte rvenanţi cu privire la violenţă. Preferăm o accepţiune mai largă a termenului de traumă, referindu-ne
la considerarea pentru diagnostic în cadrul factorilor declanşatori sau de menţinere, atât la evenimentele traumatice şi experienţa subiectivă (ca impact psihologic şi
această formă de violenţă cu corelatele ei. Majoritatea covârşitoare a victimelor biologic), cât şi la efectele şi răspunsurile pe care trauma le produce. Ca răspunsuri
este reprezentată de către femei, violenţa domestică ind considerată orientată pe tipice la expunerea traumatică regăsim tulburări precum stresul acut, stresul post-
gen. Copiii şi bătrânii reprezintă două categorii de populaţii vulnerabile, afectate traumatic şi simptome disociative.
deasemenea de acest tip de violenţă. Grupurile cu risc crescut ale acestor categorii • Nu insistăm asupra denirii acestor termeni decât în măsura înţelegerii acestora
(deprivate social şi material, afectate de boală şi handicap, debilizate economic) în contextul de faţă. Astfel, unul dintre cele mai frecvente efecte ale expunerii la
sunt expuse în măsură mai puternică. violenţa domestică este stresul post-traumatic (SPT), care imp lică “experienţierea
Abuzurile directe şi indirecte din copilărie sunt fact ori de risc. Comportamentele directă a unui eveniment ce comportă ameninţarea cu moartea, ori moartea cuiva
violente sunt învăţate, intenţionale şi internalizate, violenţa domestică având o apropiat, vătămarea serioasă sau ameninţare a integrităţii corporale proprii
componentă de transmitere intergeneraţională. [...]” iar la copii apare „comportament agitat sau dezorganizat” (DSM IV-TR);
În cadrul abordărilor psihoterapeutice ale persoanelor afectate facem o distincţie răspunsul persoanei se regăseşte în frica intensă, neputinţă sau oroare. Elemente
didactică între “victimă” şi “supravieţuitor”, deşi o victimă este supravieţuitoare asociate sunt retrăirea şi amintirile recurente, evitarea situaţiilor ori a stimulilor
88 similari şi hipervigilenţă.
89
• Acest tip de stres apare într-o mare măsură la femeile care au suferit bătăi terapeutice pentru suport şi reasigurare. (Cardena şi Spiegel, 1990).
repetate şi abuzuri sexuale. Unele rapoarte arată că un procent de 60% până • Funcţionarea cognitivă se sprijină pe capacitatea copilului de reamintire.
la 80% dintre femeile care caută adăpost ca refugiu pentru violenţă, manifestă Contrar credinţelor populare că cei mici nu-şi pot reaminti evenimente, studiile
simptome de stres posttraumatic (SPT), ele ind considerate de către practicieni arată că sunt capabili sa encodeze şi reamintească experienţele timpurii. Sunt
o categorie grav afectată, adăposturile ind văzute ca refugii de ultimă instanţă, descrise două tipuri de memorie, la modul general în literatura de specialitate:
când alte modalităţi de scăpare au eşuat. implicită (sau nondeclarativă) şi explicită (sau declarativă). Memoria implicită
• Unul dintre rezultatele studiilor referitoare la traumă şi consecinţele sale, ca bene
ciu presupune participarea unor părţi ale creierului care sunt maturate încă de la naştere,
pentru lucrul clinic cu supravieţuitorii, se referă la natura amintirilor traumatice. incluzând amigdala şi alte arii limbice asociate cu emoţia; este de tip nonverbal şi
MacIntosh & Whiffen (2005) conchid că aceste amintiri tind să e disociate de sfera destul de înafara conştiinţei şi a fost demonstrată experimental în studiile pe nou-
conştientului şi stocate ca fragmente senzoriale ce au puţină forţă narativă asociată. născuţi şi sugari în primeleluni de viaţă. Memoria explicită, de obicei exprimată
La reactualizare însă, ele sunt vivid retrăite de către supravieţuitor. În general, aceste verbal, presupune atenţie focalizată pentru encodare şi un sens subiectiv asociat
amintiri sunt reactivate într-o stare de alertă psihologică sau amorsate de către un reactualizării. O întrebare-cheie în determinarea faptului dacă sugarii şi copiii mici
stimul senzorial legat de evenimentul srcinal. îşi reamintesc pe termen lung, este memorabilitatea evenimentului (Nelson, 1994).
• Dicultăţile narative pe care SPT le induce au o bază neurobiologică. Cercetările Acest concept se referă dacă evenimentele au valoare de reamintire peste timp, datorită
din acest domeniu sunt consistente în concluzia că nivele repetate de expunere progresului rapid în dezvoltare, schimbării intereselor şi abilităţilor în primii ani de
la traumă, precum şi severitatea simptomelor au la bază modicări pe axa viaţă. Evaluând ceea ce constituie un eveniment memorabil din perspectiva unui copil
hipotalamo-pituitaro-hipozară (prin secreţia de cortizol şi catecolamine,primul mic este un aspect cheie în cercetarea memoriei timpurii. Din perspectivă clinică, fără
dintre ele, în exces, efect
a hipocampusului, avândcare
o inuenţă
joacă unneurotoxică). Se în
rol important produce şi o hipotroere
tulburările mnezice şi îndoială
dramaticcăşi un evenimentemoţii
declanşează traumatic poateUnele
intense. considerat
studii memorabil pentru
clinice relevă că că,
faptul esteodată
unic,ce
comportamentale ale persoanelor cu stres post-traumatic apud MacIntosh & achiziţionează limbajul, copiii sunt capabili să nareze evenimentele traumatice pe
Whiffe (2005), Bevans & all (2005); ceea ce explică, deasemenea, vulnerabilitatea care le-au trăit în perioada preverbală, şi că produc puneri în scenă comportamentale
persoanelor în situaţii de reexpunere la traumă cît şi asocierea cu consumul de chiar în absenţa narativului verbal(Gaensbauer, 1995, Terr, 1988). Asta nu înseamnă
substanţe. Victimele şi supravieţuitorii din violenţa domestică sunt mărturii vii că tot ceea ce copilul spune sau pune în scenă despre experienţa traumatică este
ale acestor inuenţe şi modicări pe care trauma le generează. acurat din punct de vedere al faptelor petrecute. Distorsiuni şi omisiuni pot apărea
• Implicaţiile clinice ale acestor descoperiri sunt evidente, în primul rând pentru datorită diferiţilor factori, inclusiv datorită unor neînţelegeriscopului
a acţiunilor. De
că validează experienţele supravieţuitorilor şi diagnosticul de SPT, în al doilea exemplu, un sugar sau copil mic poate interpreta o procedură medicală invazivă ca
rând, spun autorii citaţi, pentru că se extrage necesitatea de a lucra cu aceştia la pe un atac furios asupra sa şi să răspundă prin frică intensă la vederea doctorilor mult
toate nivelele, ind insucient numai a vorbi despre traumă. Continuă ideea că e timp după ce procedura s-a încheiat.
important ca în lucrul cu supravieţuitorii “să-i ajutăm să transpună fragmentele • Funcţionarea senzorio-motorie, emoţională, socială şi cognitivă poate interpretată
senzoriale în narativ, să creăm o semantică şi memorie autobiogracă ce în ultimă în contextul unui model comportamental creier-psihic. Cercetările ilustrează că se
instanţă le poate permite alinarea durerii şi autoreglarea afectelor, atunci când pot produce alterări neurobiologice atunci când răspunsul adaptativ al copilului
sunt bombardaţi de semnalele interne ale pericolului.” este copleşit de experienţa traumatică, în special când aceasta ia forma maltratării
• Simptomele disociativesunt o componentă semnicativă a răspunsului la traumă (Cohen, Perel, DeBellis, Friedman & Putnam, 2002). Aceste alterări neurobiologice
şi apar e în perioada imediat următoare evenimentului traumatic, e ca stres post- pot implica schimbări în structura şi funcţionarea creierului, incluzând o a) hiper -
traumatic. Simptome ca depersonalizarea şi derealizarea, amnezia, amorţirea afectivă activitate a amigdalei – formaţiune implicată în procesarea mnezică şi a modulării
servesc apărării împotriva sentimentelor de. Aceste simptome sunt amendabile prin emoţiilor; b) disfuncţii ale axei hipotalamo-pituitaro-adrenocorti în mod normal
psihoterapie, incluzând şi tehnici din hipnoză (văzută ca o disociere controlată şi eliberează neurotransmiţători ca dopamina, norepinefrina şi serotonina – implicaţi
structurată). Terapia include accesarea şi restructurarea amintirilor disociate, sprijin în planicarea comportamentului, memoria de lucru, motivaţia şi abilitatea de a
pentru client în gestionarea sau managementul afectelor dureroase şi folosirea relaţiei diferenţia între lumea externă şi cea internă.
90 91
• Aceste schimbări în funcţionarea sistemului nervos central (SNC) pot lăsa unui scheme sunt rigide, impermeabile, suprainclusive şi concrete (Beck, 1967).
copil traumatizat sentimentul de anxietate continuă sau amorţire psihică. Pot produce Violenţa domestică este o forma extinsă de violenţă, cu anumite caracteristici
la copil experienţierea unor frici continue şi generalizate. De aceea intervenţiile ar care o fac particulară. Se produce într-un context care se presupune a sigur,
putea avea ca scop restaurarea în copil a unui sentiment al predicitibilităţii mediului într-un tip de relaţie care se presupune a se baza pe încredere, or nu este aşa.
şi a relaţiilor interumane, restaurarea încrederii în propriile simţurişi sprijinirea lui în Regăsim în cadrul ei dezvoltarea multor patologii care au la bază perturbarea
evaluarea realistă a ameninţărilor. emoţională, cu o încărcătură traumatizantă continuă, ceea ce atrage după sine
Violenţa poate traumatizantă pentru copii în mod special dacă se produce pe o un tablou încărcat de elemente la limita reacţiilor „normale” pentru contexte
perioadă îndelungată de timp şi în contextul unei relaţii de ataşament, când protecţia „anormale”. Mecanismele de declanşare şi menţinere ale acestui tip de violenţă nu
şi siguranţa sunt precondiţii ale integrităţii personale. Chiar dacă nu mereu ea este sunt pe deplin elucidate, dar dintr-o paradigmă a fricii am putea explica, cu limitările
identicabilă într-o patologie de tip psihiatric, violenţa domestică poate produce de rigoare, unele comportamente.
alterări ale percepţiei de sine, reglarea afectului, relaţiile
cu ceilalţi şi a semnicaţiilor Înţelegerea funcţionării creierului şi a relaţiei cu structurile sale este importantă
ataşate. Aceste tulburări au repercursiuni asupra adultului în rolul său de părinte şi pentru înţelegerea tulburărilor psihice şi pentru interpretarea rezultatelor din
asupra calităţii relaţiei părinte-copil. studiile de neuroimagistică funcţională. Cercetările recente din neuroştiinţe au o
La nou-născuţi, copiii mici şi preşcolari această experienţă a violenţei conduce la particularitate aparte în integrarea cunoştinţelor despre neuroştiinţele emoţiil or.
o perturbare asupra procesului normal de dezvoltare. Cu cît este mai timpurie şi mai Astfel, cercetările avansate în înţelegerea circuitelor neurale ale fricii şi cum este
profundă trauma, cu atât ea produce o mai puternic alterare a sensului siguranţei aceasta modulată au aplicaţii deosebite. Frica are o inuenţă covârşitoare
(van der Kolk, 1987). asupra memo riei, cogniţiei şi comportamentului. Neuroimagistica funcţională
Literatura
expuşi empirică
violenţelor, sprijină
un nivel aceasta
ridicat prin cercetările
al problemelor carereglarea
ce include găsesc, afecte
la copiii
lor, permi te acum
conştiente cerce tătorcare
şi inconştiente ilorstau
să la
demonstrez
baza fricii eşi circu itele proces
anxietăţii. Sunt elor menta le
deasemenea
dicultăţi de stabilire a relaţiilor, repetarea în joc a experienţei traumatice, folosite pentru evaluarea schimbărilor funcţionale în creier ca răspuns în
probleme de somn, frică intensă şi p lâns necontrolat, regresie în achiziţiile de cadrul diferite lor abordări terapeutice. Frica este denită ca „o emoţie adesea
dezvoltare, agresivitate şi con-complianţă (Eth & Pynoos, 1985; Gaensbauer, neplăcută, puternică, cauzată de anticiparea sau conştientizarea unui pericol”
1994 apud Lieberman, 2005). (Meriam Webster Dictionary, 1997). Sentimentele sunt experienţe conştiente
Problemele comportamentale care apar la copii exprimă atât o traumă sau care ajută la identicarea emoţiilor (LeDoux, 1996, 2000, 2002). Cînd cineva se
stresor în mediul de dezvoltare al acestuia cât şi o perturbare a relaţiei părinte- teme, el poate identica acea emoţie ca frică. „Nu toat e sentimentele sunt emoţii,
copil într-un mediu marcat de stres şi conicte. dar toate experienţele emoţionale (conştiente) sunt sentimente” (LeDoux, 1997).
În copilăria mică, diagnosticul de stres traumatic se ataşează la copiii care Înţelegerea actuală a circuitelor fricii şa oameni au la bază cercetările pe
au experienţiat sau au fost martori la un eveniment ce implică ameninţare cu animale, studiile imagistice umane pe subiecţi cu leziuni cerebrale şi mai recent,
moartea sau rănirea personală ori a altora, sau o ameninţare a integrităţii zice ori neuroimagistica funcţională pe oameni. Studiile pe stări ale fricii normale şi
psihice a copilului (ZERO TO THREE, 1994). patologice (ex. tulburările de anxietate) sunt relevante.
1.2. Corelate neurobiologice în abuz dintr-o paradigmă a condiţionării fricii Amigdala – structură primă
Procesarea informaţiei din mediu (extern şi intern) îndeplineşte importante Starea de activare a amigdalei este esenţială pentru generarea răspunsului de
funcţii adaptative. Noi nu receptăm pasiv informaţia din mediu, ci construim frică. Amigdala activează la rândul ei arii importante ale creierului ce ataşează
realitatea selectând, transformând, encodând, stocând şi reactualizând cunoştinţe corelate măsurabile neuro-comportamentale ale fricii, incluzând hipotalamusul
în funcţie de scopurile curente. În cazurile psihopatologice apare o biasare (deţinător al activării hormonilor de fugă/luptă) şi trunchiul cerebral („îngheţare”,
a sistemului de procesare a informaţiei care duce la procesări eronate ale tresărire etc.) (LeDoux, 1996, 2000; Adolphs, 2001; McIntyre, 2003). Amigdala
informaţiei evidente la mai multe niveluri în sistem. Stările psiho patologice, în deasemenea generează activarea cerebrală via conexiunile sale cu cortexul
general, determină o dominanţă a schemelor idiosincratice, dezadaptative. Aceste frontal bazal cît şi a centrilor cholinergici şi noradrenergici din trunchiul cereb ral.
92 93
Activarea amigdalei este obligatorie pentru achiziţia răspunsurilor învăţate de frică duce hipertensiune.
(LeDoux, 2000, 2003; Davidson, 2002; Fanselow, 2003; Maren, 2004). Stările de Amigdala ar putea implicată în asocierile stimul-răspuns care nu implică
frică dobândite pot asociate cu excitabilitate sporită în amigdală. Cercetările condiţionări aversive. De aceea decienţele în condiţionarea aversivă ca urmare a
pe animale sprijină teoria că amigdala şi hipocampusul acţionează împreună leziunii amigdalei ar putea parte a unui decit atenţional mai general.
pentru formarea memoriei pe termen lung ba zată pe informaţii si evenimente cu
conotaţie afectivă (Pape et all, 2003). Hipocampusul este „suspectat” că leagă Figura 1. Diagramă schematică a circuitelor fricii şi anxietăţii în creier,
informaţiile despre contextul zic cu informaţiile afective furnizate de amigdală. care arată structurile principale implicate în aferentaţia inputului tip stimul
Cercetătorii cred că amigdala întăreşte consolidarea memoriei pentru momentele ameninţător către amigdală, cât şi outputurile de la amigdala către diferite
de emoţii puternice (Maren, 2001; Quirck, 2003; Pape et all, 2003). Unele amintiri structuri ţintă şi funcţiuni ale acestor conectări (după Pissiota, A., 2003)
legate de frică pot depozitate chiar în amigdala. Câteva arii sunt interconectate între
ele, de importanţă majoră în reamintirea/regăsirea memoriei legate de frică, cum ar
amigdala, hipocampul si aria cingulată anterioară (Sotres-Bayon, 2004). Contro -
versate dealtfel, sunt studii care sprijină ipoteza că, o dată reactivată, o amintire
- tre STIMUL
AMENINŢĂTOR
buie să treacă printr-un nou proces de consolidare (reconsolidare) cu scopul de a Input senzorial
menţinută în memoria de lungă durată (Nader, 2003; Duvarci, 2004).
Se consideră că amigdala îndeplineşte următoarele roluri:
1. Rol central în formarea condiţionărilor inconştiente; Talamus senzorial
Pentru copii:
1. Discuţia negativă
Exemple:
Părinte: Adu cutia
Copil: Ia-ţi-o singur.... 112 113
Bibliograe: 737-766.
Cortina, L. M., Kubiak, S.P. (2006): Gender and posttraumatic stress: sexual
Anglada-Figueroa D., Quirk G. J. (2005): Lesions of the Basal Amygdala Block violence as an explanation for women’s increased risk. Jounal of Abnormal
Expression of Conditioned Fear But Not Extinction. The Journal of Neuroscience, Psycholog,y115, 4: 753-759.
October 19, 25(42):9680 –9685.
Davidson, R. J. (1998): Affective Style and Affective Disorders: Perspectives
Babcock, J. C., Roseman, A., Green, C., Ross, J. M (2008): Intimate partner from Affective Neuroscience.Cognition and Emotion, 1998, 12 (3), 307- 330.
abuse and PTSD synptomatology: examining mediators and moderators of the
abuse-trauma link. Journal of Family Psychology. 22, 6: 809-818. Dutton, M. A. (1992): Empowering and Healing the Battered Women: a Model
for Assessment and Intervention. New York, Springer Publishing Company, Inc
.
Bevans, K., Cerbone, A.B., Overstreet, S. (2005): Advances and Future Directions
in the Study of Children’s Neurobiological Responses to Trauma and Violence Eyberg, S. M., Nelson, M., Boggs, S. (2008). Manual for the Dyadic Parent-
Exposure. Journal of Interpersonal Violence. 20. 4. 418-425. Child Interaction Coding System, University of Florida.
Blair, H. T., Schafe, G. E., Bauer, E. P., Rodrigues, S., LeDoux, J. E. (2001): Eyberg, S. M. (1999). Parent-Child Interaction Therapy. Integrity Checklist and
Synaptic Plasticity in the Lateral Amygdala: A Cellular Hypothesis of Fear Session Materials. Child Study Laboratory, University of Florida.
Conditioning. Learning & Memory 8:229–242.
Bishop, S.J. (2007): Neurocognitive mechanisms of anxiety: an integrative Furmark,
M. (2006):F.Hypothalamic
T., Lngstrom B. M, Appel
Blood Flow L., Wolf O.T.,
Correlates Kirschbaum
Positively With C., Fredrikson
Stress-Induced
account. Trends Cogn. Sci. ,doi:10.1016/j.tics.2007.05.008. Cortisol. Levels in Subjects With Social Anxiety Disorder Psychosomatic Medicine
68:000–000 .
Campbell, J.C., Kendall-Tackett, K.A. (2005): Intimate Partner Violence:
Implications for Women’s Physical and M ental Health. în K.A. Kendall-Tackett Friedman, B. H., Thayer, J., Borkovec, T. D (2000): Explicit Me mory Bias for
(ed) Handbook of Women, Stress and Trauma. New York. Brunner-Routledge.
Threat Words in Generalized Anxiety Disorder.Behavior Therapy 31,745-756.
Charney D. S., Grillon Ch., Bremner J. D. (1998): Review : The Neurobiological
Basis of Anxiety and Fear: Circuits, Mechanisms, and Neurochemical Interactions. Garakani A., Sanjay J. M., Charney D. S. (2006): Neurobiology of Anxiety
Neuroscientist, 4; 35. Disorders and Implications for Treatment. The Mount Sinai Journal Of Medicine.
Vol. 73 No. 7: 941-949.
Clark, A.H., Foy, L.G. (2000): Trauma Exposure and Alcohol Use in Battered
Women. Violence against Women. 6. 1. 37-48. Gavan P. McNally, R. Frederick Westbrook (2006): Predicting danger: The
nature, consequences, and neural mechanisms of predictive fear learning.Learn.
Centrul Parteneriat pentru Egalitate (2003):Cercetare naţională privind violenţa Mem.13: 245-253.
în familie şi la locul de muncă. CPE. Bucureşti.
Goodman, L., Dutton, M.A., Vankos, N., Weinfurt, K.(2005): Women’s Resources
Chafn. M., Friederich, B. (2004): Evidence-based treatments in child abuse and and Use of Strategies as Risk and Protective Factors for Reabuse Over Time.
neglect. Children andYouth Servicesreview, 26 (2004),1099-1113 Violence Against Women. 11.3. 311-336.
Psychosocial Interventions
Cohen, J., Mannarino, A. P., Murray, L., Igelman, R (2006). Hershell, A. D., Calzada, E. J., Eyberg, S. M., McNeil, C. B., (2002): Clinical
for Maltreated and Violence-Exposed Children. Journal of Social Issues, 2006, 64, 4, Issues in Parent-Child Interaction Therapy. Cognitive and Behavioural Practice, 9,
16-27, 2002.
Heim, C., Nemeroff, C. B. (2001): The Role of Childhood Trauma in the Murphy, C. F., Nimmo-Smith, I., Lawrence, A. D. (2003):Functional neuroanatomy
Neurobiology of Mood and Anxiety D isorders: Preclinical and Clinical Studies. of emotions: A meta-analysis.C ognitive, Affective, & Behavioral Neuroscience 2003,
Biol Psychiatry C. 2001;49:1023–1039. 3 (3), 207-233.
Ioannou, M. C, Mogg, K., Bradley, B. P. (2004):Vigilance for threat: effects of Pare, D., Quirk, G. J., Ledoux, J. (2004): New Vistas on Amygdala Networks in
anxiety and defensiveness.Personality and Individual Differences 36: 1879–1891 Conditioned Fear. J Neurophysiol 92: 1–9.
Iliffe, G., Steed, L.G. (2000): Exploring the Counselor’s Experience of Working Shepard, M. F., Pence, E. (1999). Coordinating Community Response to Domestic
with Perpetrators and Survivors of Domestic Violence. Journal of Interpersonal Violence., Sage Publ., Inc.
Violence. 15. 4. 393-412.
Spiegel, D. (2001): Hypnosis, Dissociation and Trauma. în G. Burrows, R.
Lang, P. J., Davis, M., O¨hman, A (2000): Fear and anxiety: animal models and Stanley, P. Bloom (eds.): International Handbook of Clinical Hypnosis. West Sussex.
human cognitive psychophysiology.Journal of Affective Disorders 61: 137–159. John Wiley & Sons, LTD.
LeDoux J. E. (2000):Emotion circuits in the brain.Annu. Rev. Neurosci. 23:155–184. Taft, C. T., King, L. A., Murphz, C. M., Dezden, J. M., Musser, P. H. (2005). Post-
traumatic stress disorder synptomatology among partner of men in treatment for
Lohr, J. M., Olatunji, B. O., Sawchuk, C. (2007):A functional analysis of danger relationship abuse. Journal of Abnormal Psychology, 114, 2: 259-258.
and safety signals in anxiety disorders.
Clinical Psychology Review 27: 114–126. Timmer, S. G., Urquiza, A. J., Zebell, N. M., McGrath, J. M., (2005). Parent-
Lieberman, A., van Horn, P. (2005): Don’t hit my mommy! A Manual for Child- Child Interaction Therapy: Application to maltreating parent-child dyads. Child
Parent Psychotherapy with Young witnesses of Family Violence. Washington, D.C: Abuse & Neglect, 29 (2005), 852-842.
ZERO TO THREE Press.
Thayer, Th., Friedman, B.,Borkovec, T. D., Johnsen, B. H., Molina, S. (2000):
MacIntosh, H.B., Whiffer, V.E. (2005): Twenty Years of Progress in the Study of Phasic heart period reactions to cued threat and nonthreat stimuli in generalized
Trauma. Journal of Interperssonal Violence. 20. 4. 488-492. anxiety disorder.Psychophysiology, 37: 361–368. Cambridge University Press.
Miller, S., Urcelay, G. P. (2007): The Central Amygdala Joins the Lateral Amygdala Van Voorhees E., Scarpa A. (2004): The Effects of Child Maltreatment on the
in the Fear Memory Part.The Journal of Neuroscience, February 28, 27(9):2151– Hypothalamic-Pituitary-Adrenal Axis. Trauma Violence Abuse 5; 333.
2152 .
Wilensky, A. E., Schafe, G. E., Kristensen, M. C., LeDoux J. (2006): Rethinking
Miller, L. A., Taber, K., Gabbard, G. O., Hurley, R. A (2005): Neural the Fear Circuit: The Central Nucleus of the Amygdala Is Required for the
Underpinnings of Fear and Its Modulation: Implications for Anxiety Disorders. Acquisition, Consolidation, and Expression of Pavlovian Fear Conditioning.The
J Neuropsychiatry Clin Neurosci 17:1, Winter 2005 http://neuro.psychiatryonline.org Journal of Neuroscience, November 29,26(48):12387–12396 .
Mineka, S., Oehlberg, K., (2008). The relevance of recent developments in Exploring the Nature of
Van der Kolk, B., Hopper, J. W., Osterman, J. E. (2001):
classical conditioning to understanding the etiology and maintainance of anxiety Trauma
Traumatic memory: Combining Clinical Knowledge with laboratory Methods .
disorders. Acta Psycologica, 127, 567-580. and Cognitive Science (ed. Jennifer J. Freyd, Anne P. DePrince), Haworth Press, Inc.
Muntean, D. (2001): Faţa nevăzută a violenţei domestice – consideraţii etologice Woods, S. J. (2005): Intimate Partner Violence and Post-Traumatic Stress
şi efecte psihologice. Revista de Securitate Comunitară. I. 2.
16-21. Disorder Symptoms in Women. Journal of Interpersonal Violence. 20. 4. 394-402.
ANEXE: ANEXA 1 Vârsta:copiii afectaţi de abuz sau neglijare sunt consideraţi a între varstele de
Activităţi ale Centrelor de Consiliere pentru 0-18 ani. Celelete persoane implicate sau interesate în abuz sau neglijare nu au limită
Copil şi Familie – Salvaţi Copiii România de vârstă în a acceptaţi ca şi beneciari ai serviciilor, altele decât cele terapeutice.
3. tehnică de intervenţie
Voluntarii care necesită
sunt supervizaţi în grup şiatestare
individual de căte un membru al echipei
4. Echipa este supervizată managerial de către persoana desemnată de
Organizaţie
Componenţa echipei
Echipa Centrului de Consiliere are următoarea componenţă recomandată:
- Psiholog
- Asistent social
- Medic specialist în psihiatria copilului şi adolescentului
- Jurist
- Consilier familial
V VI
ANEXA 2 ANEXA 3
CONTRACT TERAPEUTIC GHID DE INTERVIU – FAMILIE
Încheiat între .................................... în calitate de consilier psihologic şi ...... Întrebări privind reţeaua familială
.......................... în calitate de tutore al copilului ........................., beneciar al 1. Cu care din membrii familiei te vezi sau vorbeşti mai des? Cât de des?
şedinţelor de consiliere din cadrul Centrului de Consiliere pentru Copil şi Familie 2. Care este motivul sau natura contactelor?
din cadrul Organizaţiei “Salvaţi Copiii” Iaşi. 3. Cine sunt prietenii d – voastră? Descrierea naturii acestor relaţii.
În cadrul acestui contract se stipulează următoarele : 4. Cum vă înţelegeţi cu vecinii?
1. Frecvenţa şedinţelor de consiliere: ..................................................................... 5. Există o persoană importantă pentru d - voastră cu care aţi pierdut contactul sau care a
2. Durata şedinţei de consiliere/terapie este: .......................................................... murit?
3. Scopurile consilierii/terapiei sunt: 6. Dacă aveţi probleme cui vă adresaţi prima dată, dar a doua sau a treia ?
a. 7. Cu ce agenţii profesionale (ONG- uri sau alte instituţii) sunteţi în legătură? Cât
b. de des? Cu ce anume vă ajută?
c. 8. Există cineva (profesionist) cu care aţi dori să aveţi mai multe / mai puţine
În calitate de consilier psihologic al clientului ……………….. reprezentat de contacte? Care ar motivul?
……………. în calitate de tutore, mă angajez să respect condenţialitatea 9. Luaţi parte la activităţi în comun cu vecinii?
şedinţelor, excepţii făcând următoarele situaţii : 10. Cât de des mergeţi la biserică?
1. din cele
2. când relatate
însuşi de aclient
clientul reiese
pus sau punecăsau
viaţa sa apune
poate fost,îneste sau poate
pericol pusă
viaţa altor în pericol ;
persoane; Întrebări privind situaţia nanciară
3. unele informaţii primite în cadrul şedinţelor de consiliere/terapie pot constitui 1. Care sunt sursele d – voastră de venit?
subiectul unor lucrări cu caracter ştiinţic sau sesiuni de comunicare între 2. Cine se ocupă de cheltuiala banilor?
profesionişti , fără declinarea identităţii subiectului ; 3. Cine hotărăşte pe ce se cheltuiesc banii?
4. unele informaţii primite în cadrul şedinţelor de consiliere/terapie trebuiesc 4. Pe ce anume se cheltuiesc banii la d – voastră în familie?
transmise membrilor echipeimultidisciplinare pentru bunăstareaclientului. 5. Aveţi datorii?
6. În prezent datoraţi cuiva bani sau aveţi urgent de plătit cheltuieli?
Tutorele ......................, ca reprezentant al clientului ...................... se angajează să 7. Cum afectează problemele d –voastră nanciare viaţa de familie?
respecte acest contract.
Întrebări privind condiţiile zice
Data : .................... 1. De câtă vreme locuiţi în această casă? Unde şi cât aţi stat înainte? De câte ori
Semnătura clientului Semnătura consilierului v-aţi mutat în ultimii ani? Aveţi acte?
psihologic 2. Vă place sau nu această casă? De ce?
3. Cum v-aţi descrie locuinţa – în câteva atribute?
4. Credeţi că spaţiul este adecvat nevoilor familiei? Dacă nu, specicaţi
problemele.
5. Cum sunt dormitoarele? Cine cu cine doarme? Sunt adecvate nevoile copiilor?
6. Există electricitate, canalizare, încălzire, baie, WC?
7. Cât de des cumpăraţi mâncare? Unde faceţi cumpărăturile? Unde se păstrează
mâncarea?
8. Cine face curăţenie în casă?
VII VIII
Aceste întrebări se pot transforma în obiective de urmărit când se fac vizite în 11. A existat o schimbare recentă în comportamentul lui?
familie sau când se realizează ancheta socială, nu este necesar să e adresate în 12. Cum îl determine pe copil să facă ce îi spui tu?
mod direct clientului. 13. Cum răspunde copilul? Se supune sau se opune? Te ignoră, fuge, plânge sau
cheamă pe cineva ?
Întrebări privind relaţia de cuplu şi interacţiunea socială 14. Îl pedepseşti dacă nu te ascultă? Dacă da, cum?
1. Sunteţi căsătorit? Dacă da, cu cine şi de câtă vreme?
2. Cu cine locuiţi în prezent? De cât timp durează această relaţie?
3. Aţi mai fost căsătorit? Dacă da, pentru cât timp? Cum s-a terminat şi ce simţiţi
acum pentru acea căsnicie?
4. Cum v-aţi întâlnit partenerul?
5. Ce v-a atras la el?
6. Care a fost părerea familiei d – voastră despre această relaţie?
7. Despre ce discutaţi de obicei cu partenerul – despre copii, relaţia d-voastră,
problemele dv. sau ale partenerului, despre familia dv.?
8. Care sunt punctele în care cădeţi / sau nu de acord cu partenerul?
9. Mai doriţi alţi copiii? Folosiţi contraceptive?
10. Ce vă place cel mai mult / cel mai puţin la partenerul dv. ?
11.
12. Care
Cine sunt regulile
este mai casei?deCine
apropiat cineface aceste reguli?
în familie? Cine le încalcă?
(alianţele)
13. Care sunt principalele preocupări ale familiei dv. ?
Separări/mutări:-
b) concluzii asupra prolului psihologic:
Pierderi nerezolvate (doliu prelungit):
VI. PERCEPIA SITUAIEI
Stresori recenţi: a) de copil:
XIII XIV
ANEXA 6 ANEXA 7
FIĂ DE ÎNCHIDERE A CAZULUI RAPORT EDINȚĂ
Scurtă motivare:
Răspuns:
XV XVI
ANEXA 8 ANEXA 9
PLANUL TERAPEUTIC FIĂ DE EVALUARE PSIHOLOGICĂ
Data întocmirii:
Clientul :
DATE PERSONALE
Problema:
Nume............................................Prenume....................................Sex..................
• Obiective Data naşterii..................Domiciliul.........................................................................
..........................................Telefon.................Ocupaţia...........................................
Instituţia/persoana care se adresează Centrului.......................................................
................................................................................................................................
................................................................................................................................
• Mijloace de obţinere a schimbării (tehnici şi metode utilzate, numărul de şedinţe,
resurse) DATE DESPRE STRUCTURA FAMILIEI
(numărul membrilor familiei, vârsta, gradul de instruire, ocupaţia)
................................................................................................................................
................................................................................................................................
• Evoluţie
ANTECEDENTE FAMILIALE SI SOCIALE
Relații intrafamiliale................................................................................................
Relații extrafamiliale...............................................................................................
• Modicări ale planului terapeutic (dacă este cazul)
Caracterul educației.................................................................................................
Atitudinea părinților față de copil...........................................................................
Evenimente și situații traumatizante........................................................................
Factori de risc în familie.........................................................................................
• Recomandări şi concluzii
Date despre activitatea preșcolară/școlară a copilului (randamentul, adaptarea la
eșecuri și evenimente deosebite..............................................................................
Responsabil de caz,
................................................................................................................................
Tipul de caz
• NEGLIJARE
• ABUZ FIZIC
• ABUZ EMOȚIONAL
• ABUZ SEXUAL
• EXPLOATARE SEXUALĂ
• EXPLOATARE ECONOMICĂ
• ALTELE
XVII XVIII
STAREA PREZENTĂ OBSERVAII I RECOMANDĂRI
.........................................................................
Istoricul cazului........................................................................................................ ................................................................................................................................
Starea generală........................................................................................................ ................................................................................................................................
Acuze...................................................................................................................... ................................................................................................................................
Împrejurări în care au apărut acuzele......................................................................
PROGRAMARE PENTRU CONSILIERE SI PSIHOTERA PIE.
..............................
EXAMENE: MEDICAL, PSIHIATRIC, PSIHOLOG IC
(efectuate înainte de a se ................................................................................................................................
adresa Centrului)............
.......................................................................................................... ................................................................................................................................
................................................................................................................................
DATE DESPRE AGRESOR
Numele................................Prenumele.................................Sex...........................
Vârstă.......................Ocupația..........................Adresă........................................... Psiholog
Caracteristicile adultului.........................................................................................
Antecedente............................................................................................................
Dezvoltare intelectuală............................................................................................
Stare afectiv - emoțională.........................................................................................
XIX XX