Dansul, ca formă a expresivității

Dansul este una dintre cele mai vechi forme ale artei fiind un mijloc artistic de
exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mișcări ritmice, variate și expresive ale
corpului, executate în ritmul muzicii, având caracter religios, de artă sau de divertisment.
Dansul poate exprima emoții, poate spune o poveste, poate crea o atmosferă specifică, este o
creaţie expresivă și profundă a poporului, o reflectare artistică emoţională specifică vieţii sale
multiseculare. Oamenii au dansat de mii de ani - figuri de dansatori apar în picturile rupestre
din Europa și Africa, datând din timpuri preistorice. Originile dansului coincid cu începuturile
comunităților omenești, având funcții rituale (mistice, războinice), de invocare a forțelor
divine, pentru reușita la vânătoare, confruntări tribale etc. La unele popoare, caracterul ritual
s-a păstrat, decantat și abstractizat, până în zilele noastre.
Încă din epoca primitivă când oamenii nu aveau nici unul din mijloacele de trai fără de
care nu s-ar putea concepe viața civilizată de astăzi, dansul era o parte a vieții lor. Subiectul
dansurilor primitive erau anotimpurile, etapele vieții omului, perioadele de vegetație sau ale
dezvoltării unui trib sau perioadele istoriei mitice. Dansurile marcau momentele importante
caă, intrarea în trib, maturizarea, adolescența, căsătoria, copiii și momentul morții. Aceste
anotimpuri umane își au corespondența în roata solară, timpul propice pentru plantat sau
recoltat, echinopțiul, solstițiul, iarna, renasterea naturii etc. Istoria tribului însăși dă multe
ocazii de dans și cântec, legate de viata cu zi cu zi, plante, vanatoare, razboaie, victorii,
miracole, venerarea stramosului Totem.
Cele mai multe dansuri de grup de astăzi au fost la origini rituri ceremoniale grupate în
jurul aspectelor de baza ale existentei umane : hrana, sexualitate si legaturi cu lumea
spiritelor. Pentru oamenii primitivi, dansul era o expresie formala a religiei sau superstitiei.
Cand dansul a abandonat formele primitive, pantomimice, încetand sa mai fie specific legat de
recolte, razboi, initieri sau religie, a devenit pura interactiune sociala cu simplul scop al
implicarii participantilor.

Multe dansuri primitive sunt încă populare și astăzi, fiind corelate cu ceremonii
religioase sau superstiții. Dansul englez morris se bazeaza pe vechi ritualuri răboinice, iar
dansatorii voodoo din Haiti intră în transă în timp ce cheamă spiritele. Expresivul dans
dramatic al vechilor greci a avut o influență de lungă durată asupra culturii Vestului, în Grecia
antică, dansul făcea parte din disciplinele fundamentale ale educației, considerat eficient
pentru sădirea, menținerea și întărirea sentimentelor de solidaritate socială. În acest scop, se
practicau dansuri războinice (pirice), pacifice (emelii), de cules al viilor (epilenice) etc.
În Roma antică, exista dansul ritual saltatio, cu funcții invocatoare, dar acesta a degenerat
odată cu decăderea Imperiului Roman.
Ideea de dans s-a născut probabil dintr-o nevoie de exprimare a ritmului acestei vieţi,
chiar a vieţii din interiorul trupului şi sufletului nostru. El poate fi legat de dorinţa de libertate
a omului. Şi ritmurile şi felul dansurilor s-au schimbat după schimbarea vremurilor şi a
simţirilor noastre. Genurile de dans au fost grupate de către unii specialişti în dansuri istorice,
clasice şi populare, dar tendinţa a fost şi este de întrepătrundere a lor. Încă din cele mai vechi
timpuri dansul îngemăna artele prin expresia şi dinamismul său, era un ritual prin care, în
majoritatea civilizaţiilor, cei care dansau îşi arătau supunerea şi adoraţia faţă de zeităţile
cărora le erau închinate acele mişcări. Prin mişcări coordonate cu un ritm se exprimau
sentimente dintre cele mai variate, de la tristeţe la veselie, de la furie, gelozie, la iubire şi
extaz. În mitologia hindusă Shiva era prinţul dansului şi, se spune că el dansa tot timpul.
Cândva, minunatul dans Samba a fost descoperit în Brazilia, samba însemnând a te ruga, a
invoca propriul Dumnezeu. Ritmurile africane au fost asimilate în muzica latină, cu acelaşi
scop iniţial, cel de a invoca diferiţi zei. Apoi grecii au rafinat mult dansurile şi mai târziu
romanii au preluat dansurile greceşti şi le-au transformat, adăugându-le salturi şi sărituri.
Săreau şi se bucurau în jurul altarului zeului Marte. Europenii la început le-au respins, le
considerau ca o blasfemie, dar cu timpul, Samba a fost adus chiar în sălile de dans europene,
la petrecerile organizate la curţile regale. El a fost de asemenea introdus în Statele Unite.
Femeia, prin frumuseţea, farmecul şi rafinamentul ei, a ştiut să utilizeze mişcările de dans în
jocul seducţiei; în lumea arabă, de exemplu, dansul joacă un rol esenţial în relaţiile dintre o
femeie şi un bărbat. Amintesc că Samba a luat denumirea de Carioca şi oamenii în vârstă îşi
mai amintesc de Fred Astaire şi Ginger Rogers, dansatori care uimeau lumea la începutul
secolului douăzeci. Astăzi exuberantul dans Samba este asimilat în dansul sportiv.
În Evul Mediu, în ciuda tendinței clerului de a menține funcția religioasă a dansului,
influențele laice au devenit din ce în ce mai puternice, accentuându-se în sec. al XIII-lea, când
în practica socială s-au dezvoltat diverse genuri de dans (denumite chorea, charola, carole,
danse, estampie, ductia, pastourelle ș.a.), ca o expresie simplă și puternică a dragostei de viață
a poporului.
Renașterea a adâncit acest proces. Pașii simpli din dansurile vechi s-au dezvoltat, au
combinat gesturile și mișcările, s-au individualizat. Au apărut forme noi și s-au creat
succesiuni tipice, în care un dans lent, binar, era urmat de altul rapid, ternar. În felul acesta a
luat naștere suita, care consta din în patru părți fixe: allemanda, couranta, sarabanda și giga. În
vremea lui Johann Sebastian Bach, suita se executa independent și juca un rol important în
dezvoltarea muzicii instrumentale. Pe lângă cele patru dansuri de bază, au început să fie
incluse și altele – boureé, gavota, musette, polacca, menuetul (foarte important, devenind
parte constitutivă a simfoniei), ciacona, passacaglia (variațiuni pe o temă ostinato, cu rol
determinant în unele forme muzicale).
În Europa, începând cu secolul XVIII când s-au dezvoltat oraşele, oamenii au devenit
mai bogaţi, au apărut săli de bal în care se practicau dansuri elegante, de palat, la început în
grup, apoi perechi, în funcţie de atracţii. Menuetul era un dans elegant şi sugera sentimentul
de dragoste. Ritmul era lent, sentimentul dragostei avea eleganţă, reţinere. Valsul însă a unit
trupurile partenerilor într-o îmbrăţişare, apoi a urmat polca, tangoul şi alte dansuri minunate,
relevând pasiuni din ce în ce mai pregnante, cu mişcări mult mai energice. În acest mod au
mai apărut, alături de samba si dansurile cha-cha-cha, rumba, passo doble, jive, având un ritm
mai alert. Paralel cu aceste dansuri, se practica dansul clasic – Baletul, cu mişcări studiate,
încadrate într-o formă precisă şi care puneau în evidenţă graţia trupului. Denumirea de balet
provine, se spune, din cuvântul italian ballare, care înseamnă a dansa. În secolele 13 şi 14
baletul în Italia se numea o melodie care însoţea un dans, iar în Franţa se adăugau şi cuvintele
scrise pe melodie. Se spune de asemenea că dansul era mimetic şi necesita punerea în scenă.
Timpurile s-au schimbat, totul a evoluat datorită perioadei umaniste (poeţi şi muzicieni
umanişti) şi dansul ajunge, după o lungă evoluţie, să reunească toate trăsăturile caracteristice
unui nou tip de distracţie colectivă, care primeşte denumirea de Balet. Naşterea lui se
consemnează a fi în secolul şaisprezece, odată cu Baletul comic al reginei dansat la Palatul
Bourbon din Paris. Miscarea în ritmul alert al muzicii fortifica muschii, imbunatateste
circulatia sangelui, intensifica respiratia, oferind o oxigenare pulmonara mai bogata, produce
un masaj al muschilor abdominali, contribuind la o functionare mai buna a stomacului si
intestinelor. Dansul pastreaza supletea siluetei si provoaca un somn mai sanatos. Si nici nu s-
ar putea altfel, caci, dupa observatiile unor fiziologi, dansul necesita 750 de kilocalorii pe ora,
cam aceeasi energie cat consuma un boxer pe ring timp de noua-zece reprize.
Dansul este o geometrie a formei pe care o realizăm cu ajutorul părţilor constituente
ale trupului nostru, este un mod de a exprima sentimentele, un mod de a exprima viaţa. De
fapt totul în jurul nostru dansează şi acest dans uneori este perceptibil, alteori nu. Vedem
frunzele copacilor valsând, vedem florile deschizându-se într-un „adagio”, legănându-se pe
tulpina lor firavă, vedem valurile nemişcătoarelor mări şi oceane executând salturi, simţim
rafalele de vânt trecând pe lângă noi în piruete şi multe, multe alte mişcări ale naturii făcute
cu graţia care de multe ori scapă atenţiei noastre. Dansul naturii, dansul trupurilor noastre
înseamnă mişcare şi mişcarea înseamnă energie şi energia înseamnă viaţă. Dansul ne creează
emoţii, ne permite descătuşarea unor simţiri, el înseamnă curaj, iubire de spaţiu, dorul de zbor.
El dăruieşte trupului graţie, frumuseţe, sănătate.

Loredana – Adelina Adăscăliței, master anul II –

Arta Actorului de music - hall, Facultatea de Arte,
Universitatea ,,Ovidius”, din Constanța