”În Iona expresivitatea austerului – un singur personaj, o singură întrebare, dramatică și fundamentală, despre situația omului în lume – face din piesă un dom sever. Iona, pescarul ghinionist care pândește mereu fără noroc, la undiță, personajul primei piese a lui Marin Sorescu, se joacă, pe malul mării: pescuiește în acvariu, simulează deci, visător, propria sa profesiune. Cortina actului I cade peste metafora înghițirii universale, a prizonieratului ierarhizat: în timp ce Iona se dăruie divertismentului, peștele mare, Leviatanul biblic, fața nocturnă și viscerală a universului, îl cuprinde între maxilarele sale monstuoase. Iona greșeșete, e vinovatul care a uitat înt-un moment de destindere, de datoria sa, de obligația sa de a arunca undițele în mare, nu în borcan. (...) Fiindcă destinul îl persecută și nu îi dă pești, Iona trișează. Își confecționează singur destinul; își aduce peștii de acasă și îi prinde în fața unei mări placide. Își permite să se bucure, în condiții vitrege: să privească apa, să contemple ce se întâmplă în jur, ce se întâmplă cu sine, să reflecteze. (...) Marea este rea, dar frumoasă: îl face să viseze – e chiar trăirea în libertate. O libertate primară, ignorând adversitățile și conflictele, apropiată de dulcea inconștiență a copilăriei, de îndrăznelile ei fără consecințe în planul realului.” (Mihaela Andreescu, Marin Sorescu, Instantaneu critic) 1. Precizează un sinonim contextual pentru termenul simulează. 2. Identifică 2 trasaturi ale genului dramatic prezente in text 3. Alege un argument pentru care Iona pescuiește în acvariu. 4. Transcrie un enunț care să reflecte simbolistica mării. 5. Comentează, în 30 – 50 cuvinte următoarea secvență: ” metafora înghițirii universale, a prizonieratului ierarhizat: în timp ce Iona se dăruie divertismentului, peștele mare, Leviatanul biblic, fața nocturnă și viscerală a universului, îl cuprinde între maxilarele sale monstuoase.”
SUBIECTUL II Prezintă, în minimu 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două
funcții ale monologului: ”- Mi se pare mie sau e târziu? -Cum a trecut timpul! -Începe să fie târziu în mine. Ute, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă și-n salcâmul din fața casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur până dincolo de stele, n-are nici un rost s-o iau, va arde în continuare. și-am lăsat vorbă, în amintirea mea, măcar la soroacele mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană. -Totuși nu mi-e așa de somn. -Nu contează, trebuie să dormi. -De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?”