You are on page 1of 2

TEST FORMATIV – 10 FR

I. Se dă textul:

„Acum, Ion cosea din răsputeri. Brazdele se prăvăleau, drepte, grele,


mirositoare. Când răsări soarele, roşu şi somnoros, Ion simţea o amorţeală
uşoară în şale şi degetele parcă i se încleştau pe codoriştea coasei. Se îndrepta
din spinare la capătul brazdelor, ştergea tăişul cu şomoioage de iarbă moale, îl
atingea cu gresia, răsufla greu şi iar se aşeza pe lucru. Oboseala îl întărâta ca
o patimă. Munca îi era dragă, oricât ar fi fost de aspră, ca o râvnă ispititoare.
Soarele urca mereu pe cer, culegând cu razele-i calde stropii de rouă de pe
câmpuri, înviorând din ce în ce văzduhul. Pretutindeni pe hotar oamenii, ca
nişte gândaci albi, se trudeau în sforţări vajnice spre a stoarce roadele
pământului. Flăcăului îi curgea sudoarea pe obraji, pe piept, pe spate, iar câte
un strop de pe frunte i se prelingea prin sprâncene şi, căzând, se frământa în
humă, înfrăţind, parcă mai puternic, omul cu lutul. Îl dureau picioarele din
genunchi, spinarea îi ardea şi braţele îi atârnau ca nişte poveri de plumb.
Înspre prânzul cel mic, oprindu-se să-şi şteargă sudorile care-i ţâşneau acum
din sângele încins de dogoarea soarelui, iar se uită în vale, spre sat. Deodată
faţa i se însenină de bucurie. Pe cărare suia încet Ana, cu un coş pe care-l muta
mereu dintr-o mână în cealaltă.”
(Liviu Rebreanu, Ion)

II. Cerinţe:
1. Selectează, din citatul dat, câte două cuvinte din câmpul lexical natură şi
om.
2. Transcrie şi numeşte două cuvinte care au, în contextul dat, valori stilistice
diferite.
3. Motivează valoarea expresivă a timpului verbal dominant, având în vedere
sensul şi forma lor.
4. Numeşte cele două procedee de legare a enunţurilor din textul dat.
5. Clasifică personajele citatului, conform criteriilor cunoscute.
6. Identifică două mijloace şi pocedee de caracterizare a personajelor din
citatul dat.
7. Explică, în 4-5 rânduri, enunţul: Oboseala îl întărâta ca o patimă.
8. Alcătuieşte un minieseu, de 25-30 rânduri, în care să caracterizezi
personajul principal.
BAREM DE CORECTARE

1. Item de tip obiectiv : exemplu de răspuns : câmp lexical natură :


soare, brazde ; om : frunte, sprâncene ; 0,5+0,5 = 1 p.
2. Item de tip obiectiv :exemplu de răspuns : soare somnoros –
personificare ; sângele încins – epitet cromatic ; 0,5 +0,5 = 1p. ;
3. Item semiobiectiv : exemplu de răspuns : se frământa prin conţinut
arată efort mare, prin formă arată durata mare a acţiunii care se
continuă şi în momentul vorbirii ; 0,5 +0,5 = 1 p. ;
4. Item de tip obiectiv: alternanţa, succesiunea; 0,5+ 0,5 =1 p.;
5. Item de tip obiectiv: principal, individual, complex, dinamic, rotund:
0,5;
6. Item de tip obiectiv: caracterizare directă de către autor, indirectă
prin fapte şi prin mediul natural în care trăieşte: 0,25+0,25 = 0,5 p.;
7. Item de tip subiectiv: comparaţie, imagine tactilă pentru exprimarea
unui sentiment, bucuria muncii: 0,5 +0,5 = 1 p.;
8. Item de tip subiectiv care presupune un complex de competenţe
lingvistice şi literare:3 p.,
Conţinut: 2 p.;
Ion, personaj central, dinamic: 0,25;
trăsături de ordin fizic ce implică starea cognitivă şi afectivă; 0,5;
relaţia cu pământul, cu Ana; 0,5;
particularităţi ale stilului rebrenian: 0,25;
semnificaţie: Ion, un Anteu, un personaj arhetipal: 0,5;
Redactare:1 p.;
structură, lexic adecvat: 0,25;
lizibilitate, aşezare în pagină: 0,25
ortografie, punctuaţie: 0,25+0,25 =0,5.

1 punct se acordă din oficiu.


TOTAL: 10 puncte

You might also like