Universitatea,,DUNAREA de JOS” Galati

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Galati

Specializarea Kinetoterapie la domiciliu
Master anul I

REFERAT

Geriatrie

Student,

Nastasache-Stoica Lucia

Galaţi
 2018

Afectiunile cardiovasculare

Inima, pompa care asigura circulatia sângelui în organism, este un organ musculos, gol pe
dinauntru, alcatuit din patru cavitati, doua superioare (atrii) si doua inferioare (ventricule).
Fiecare atriu comunica cu ventriculul de aceeasi parte printr-un orificiu prevazut cu valvule ce au
functia de supape; valvulele permit circulatia sângelui în sens unic, si anume dinspre atrii înspre
ventricule. Orificiul din partea dreapta are trei valvule iar cel din partea stânga numai doua.
Unele boli inflamatorii, cel mai frecvent reumatismul, se pot solda cu lezarea acestor valvule:
strâmtorarea orificiului, stenoza, stânjenindu-se astfel scurgerea sângelui din atriu în ventricul
sau împiedicarea etanseitatii în momentul închiderii valvulelor, insuficienta, ceea ce are ca
rezultat revenirea sângelui în sens invers, din ventricul în atriu; uneori ambele tipuri de leziuni se
pot asocia.
Inima desfasoara o munca enorma, pentru îndeplinirea careia peretii sai musculosi trebuie
sa fie foarte bine irigati cu sânge oxigenat. În acest scop, imediat dupa plecarea arterei aorte din
ventriculul stâng, se desprind din ea doua ramuri ce înconjoara suprafata inimii ca o coroana
(fapt pentru care au fost numite artere coronare) si care se divid apoi în ramuri din ce în ce mai
fine, formând o retea bogata de vase capilare, în jurul fibrelor muschiului cardiac. Lezarea
arterelor coronare prejudiciaza hranirea muschiului inimii, asa cum se întâmpla în bolile
cunoscute sub numele de angina pectorala, infarct miocardic, cardiopatie ischiemica cronica.
Oricare dintre elementele anatomice sau functionale pot suferi agresiunea diferitilor
factori de "mbolnavire, motiv pentru are bolile de inima sunt foarte deosebite între ele.
În categoria bolnavilor denumiti cardiovasculari, intra toti acei care au semne de
imbolnavire din partea inimii si vaselor precum si persoanele carora li se descopera o tulburare
sau o leziune a inimii sau a vaselor, fara ca ele sa sufere prea mult, uneori nu au nici o suferinta
evidenta.
Simptomele bolilor de inima sunt diferite nu numai în raport cu elementul structural ce a
avut de suferit în cea mai mare masura (miocardul, pericardul, valvulele, arterele coronare etc.),
ci si în raport cu stadiul în care se gaseste boala, existând deosebiri mari între stadiul de început
si cel avansat. Aceasta se datoreste faptului ca inima nu foloseste în toate împrejurarile întreaga
forta de care dispune; ea are o importanta rezerva pe care o utilizeaza numai în situatii deosebite,
cum ar fi efortul fizic. Asadar, functia inimii este uneori asigurata ca si cum organismul ar fi în

2
stare de sanatate. Acesti bolnavi de inima sunt cunoscuti sub numele de compensati sau latenti.
Daca modificarile produse de boala depasesc anumite limite, functia inimii se deregleaza si încep
sa apara anumite simptome ce atrag atentia asupra îmbolnavirii ei.
Un simptom important este dispneea, care înseamna greutatea în respiratie. Bolnavul
simte o lipsa de aer ori senzatia ca se sufoca. ën aceasta situatie se constata cresterea frcventei si
amplitudinii miscarilor respiratorii. Sindromul este întâlnit la mitrali si aortici, la hipertensivi, în
pericardite si miocardite. Toate aceste boli au o caracteristica comuna: sângele este împiedicat sa
parcurga cu usurinta camerele stângi ale inimii si de aceea stagneaza în plamâni, micsorând
posibilitatile acestuia de a efectua schimburile gazoase, preluarea oxigenului din aer si
eliminarea bioxidului de carbon. Stagnarea sângelui în reteaua de vase capilare a plamânilor este
accentuata si de faptul ca ventriculul drept, fiind sanatos, trimite spre inima aceeasi cantitate de
normala de sânge, pe care ventriculul stâng, suferind, nu o mai poate împinge în totalitate mai
departe. Daca un astfel de bolnav este nevoit sa faca un efort fizic mai mare (urcarea câtorva
etaje), apare o dispnee intensa si destul de îndelungata, care obliga bolnavul sa se opreasca si sa
se odihneasca.
Foarte frecvent, dar îndeosebi dupa un efort fizic mai mare, pot aparea dureri în partea
stânga a pieptului. În unele afectiuni cum sunt angina pectorala, infarctul miocardic si
pericardita uscata, durerea toracica este foarte intensa, constiuind simptomul dominant. ën
angina pectorala si în infarctul miocardic durerea este provocata de irigarea deficitara a
muschiului cardiac, iar în pericardita ea apare datorita frecarii între ele a foitelor pericardice
inflamate si îngrosate.
Durerea de inima mai poate fi întâlnita si în unele cazuri de crestere a volumului
anumitor camere ale inimii, care comprima oasele coloanei vertebrale sau osul stern. Asa se
întâmpla uneori în stenoza mitrala când dilatarea atriului stâng provoaca dureri în spate, în
regiunea omoplatului. Însa nu orice durere resimtita în dreptul inimii este cauzata de suferinta
acestui organ. De exemplu cresterea exagerata a aerului în stomac sau în intestin, cunoscuta sub
numele de aerogastrie sau aerocolie, se poate însoti de dureri localizate în dreptul inimii, dar
care în realitate sunt datorate faptului ca punga de aer, uneori foarte mare, apasa pe inima, mai
ales când cel în cauza se culca pe partea stânga.
Inima bate zi si noapte, însa contractiile sale ritmice nu deranjeaza; când acestea devin
perceptibile, se produce o senzatie neplacuta, incomoda, palpitatia. În mod normal exista un
anumit prag al sensibilitatii nervoase. Numai când acesta este depasit, bataile inimii sunt
cunoscute sub forma de palpitatii. Unele persoane manifesta o stare de excitabilitate crescuta a
sistemului nervos, datorita faptului ca pragul sensibilitatii este depasit cu multa usurinta. Din
aceasta categorie fac parte surmenatii, emotivii, cei care abuzeaza de tutun, cafea alcool, ceai,

3
precum si persoanele care sufera de diferite tulburari ale glandelor cu secretie interna, cei cu
retentii gazoase mari în stomac sau în intestin. Toti acestia se plâng deseori de palpitatii, desi
inima lor nu este bolnava, iar ritmul ei este normal.
Uneori tulburarea cardiaca nu are o importanta deosebita sau este chiar lipsita de
consecinte pentru sanatatea bolnavului. Acesta este cazul batailor de inima care survin mai
devreme decât normal, asa-numitele extrasistole, cu conditia ca ele sa fie rare, sa se produca la
persoane relativ tinere, fara o afectiune cardiaca confirmata.
La unii cardiaci se tumefiaza, se umfla anumite regiuni ale corpului, în special picioarele.
Explicatia este urmatoarea: într-un numar important de afectiuni lichidele nu mai sunt evacuate
suficient din organism, producându-se infiltratii apoase ale diferitelor tesuturi sau organe,
cunoscute sub numele de edeme, ale caror mecanism de producere este complex. Astfel,se stie ca
în anumite situatii sângele stagneaza în plamâni, datorita faptului ca ventriculul stâng nu mai este
în stare sa-l împinga în cantitate suficienta spre sistemul arterial. În cazurile mai avansate
obstacolul se face simtit si asupra camerelor drepte ale inimii, care pot ceda în fata presiunii
pulmonare crescute si vor da nastere unei stagnari a sângelui în sistemul venos general al
organismului, compromitând buna oxigenare si având ca rezultat infiltrarea apoasa a tesuturilor
din marea circulatie. Lucrul acesta se poate întâmpla si în îmbolnavirile valvulare din cavitatile
drepte sau în unele boli cronice ale plamânilor, deci ori de câte ori se va produce un obstacol în
calea întoarcerii sângelui venos. La cardiaci edemele apar de obicei la glezne sau pe partea
corpului pe care sta culcat bolnavul; odata cu agravarea bolii ele se extind si în alte regiuni ale
corpului.
Exista simptome din partea inimii, în prezenta carora trebuie sa se actioneze de urgenta:
sufocarea intensa din edemul pulmonar acut, durerea foarte puternica din infarctul miocardic,
pierderea cunostiintei din anumite tulburari ale inimii etc. Ori de câte se constata aparitia izolata
a unuia dintre simptomele descrise, se impune o consultatie medicala, pentru a preciza daca
acesta apartine sau nu unei tulburari cardiace.
S-a vazut ca dispneea, simptom important pentru diagnosticarea bolnavilor de inima,
survine dupa efortul fizic. Fiecare om resimte dupa un efort fizic intens un anumit grad de
dispnee, cu atât mai mare cu cât efortul a fost mai intens si mai îndelungat. Dar dispneea ce
începe sa-si faca aparitia la eforturi obisnuite sau dispneea disproportionat de intensa dau de
banuit asupra unor dereglari în activitatea inimii, pentru precizarea este necesar un consult
medical. Nici aparitia de edeme nu înseamna neaparat îmbolnavirea inimii. Exista nenumarate
afectiuni, boli de rinichi si ficat sau boli produse de lipsa proteinelor din alimentatie, ce pot fi
însotite de aparitia edemelor.

4
 Bolile inimii pot fi întâlnite la orice vârsta, chiar si la nou-nascuti. Fiecarei categorii de
vârsta îi sunt însa caracteristice anumite forme de îmbolnavire. Îmbolnavirea inimii în a doua
copilarie la adolescenti si la adulti tineri sub 30 de ani,are drept cauza obisnuita o afectiune des
întâlnita si urmata de consecinte foarte serioase: infectia reumatica produsa e un microb,
streptococul, care produce boala numita reumatism poliarticular acut. La adulti si la vârstnici
numarul ridicat al îmbolnavirilor datorate bolilor cardiovasculare este atribuit hipertensiunii
arteriale, frecvent asociata cu arteroscleroza. Gravitatea hipertensiunii arteriale consta în
amplicatiile cardiace, renale si cerebrale, precum si în asocierea cu arteroscleroza si cu
degradarea rapida si progresiva a arteriolelor, cum este cazul în forma maligna a hipertensiuni
arteriale.
KINETOTERAPIA POSTTRANSPLANT CARDIAC
Particularităţi ale pacientului cu transplant cardiac:
- FC de repaus la cordul denervat este, în general, mai crescută decât la cordul sănătos;
- FC se adaptează mai lent la efort, ea nu mai reflectă la fel de fidel intensitatea
efortului fizic iar revenirea la FC de repaus este mai lentă (până la 20 de minute),
- la sfârşitul efortului maximal, transplantul are o FC inferioară celei maximale teoretice;
- instalarea metabolismului anaerob este mai precoce;
- randamentul ventilator este scăzut;- rejetul moderat impune reducerea intensităţii
antrenamentului iar rejetul sever implică oprire a antrenamentului.
FAZA I
A. Preoperator.
Obiective:- furnizarea de informaţii privind intervenţia chirurgicală
- reducerea anxietăţii.
B. Postoperator: După intervenţie, pacientul este internat în secţia de terapie intensivă,
pentru o perioadă de câteva zile, în funcţie de evoluţia parametrilor hemodinamici.
Pacienţii cu transplant cardiac au o hemodinamică intens perturbată, cu creşterea
rezistenţelor vasculare sistemice şi pulmonare, prezintă deseori insuficienţă renală, ficat de stază,
ascită şi deseori caşexie. Semnele de insuficienţă cardiacă nu sunt rare în primele zile
postoperator. După transplantul cardiac poate surveni o insuficienţă respiratorie majoră, în cadrul
unui edem pulmonar, ducând la hipoxie şi necesitatea ventilaţiei asistate. Un rejet precoce sau o
infecţie pulmonară pot prelungi şederea în terapia intensivă.
Obiective:
1. limitarea la maxim a efectelor nefaste unui decubit prelungit
2. realizarea unei toalete bronşice satisfăcătoare
3. începerea treptată a antrenamentului fizic

5
 Mijloace: - mobilizări pasive, mobilizări active, exerciţii de respiraţie, tusea eficientă,
bicicleta ergometrică, mers prin salon, pe coridor
Indicaţii metodice:
- durata antrenamentului va fi de 12 – 18 minute, cu încărcarea de 15 – 30 W
(monitorizarea EKG).
- şedinţele următoare, tot de intensitate scăzută, vor fi din ce în ce mai prelungite-
programul de recuperare se va adopta în funcţie de particularităţilor fiecărui pacient.
- înainte de externare, pacientului i se va efectua un bilanţ funcţional cardiorespirator
printr-un test de efort limitat de simptome, măsurând parametrii respiratori şi metabolici.
FAZA II.
Obiective:
1. ameliorarea capacităţii aerobe
2. adaptarea mai bună a debitului sanguin muscular la cererea muşchilor activi
3. revenirea la o capacitate vasodilatatoare arteriolară normală,
4. limitarea atrofiei musculare şi a demineralizării osoase,
5. creşterea capacităţii de efort,
6. a capacităţii aerobe,
7. scăderea tensiunii arteriale diastolice şi a frecvenţei cardiace la acelaşi prag de efort.
Mijloace: - exerciţii izotonice, exerciţii cu greutăţi mici, mersul pe jos, jogging-ul Indicaţii
metodice:- sunt indicate trei şedinţe pe săptămână, pe o perioadă mult mai lungă faţă de ceilalţi
cardiaci operaţi (40 –60 şedinţe).
- încălzirea este făcută progresiv şi lent
- efortul maxim în timpul antrenamentului nu va depăşi 60% din capacitatea aerobă maximală,
cu alternarea intensităţii crescute şi scăzute a exerciţiilor.
- în perioada de revenire efortul va fi de 30-40% din consumul de oxigen maximal.
- tratamentul imunosupresor cu ciclosporină duce deseori la creşterea TA şi necesită utilizarea
unuimedicament antihipertensiv.

Kinetoterapia in insuficienta cardiaca

Insuficienta cardiaca reprezinta dezechilibrul care apare intre nevoile de sange oxigenat ale
organelor si tesuturilor si eficienta cordului de a-l furniza, precum si imposibilitatea cordului de a
face fata hemodinamic, volumului de sange venos care se intoarce la inima. In forma acuta
domina tulburarile proceselor biochimice de producere a energiei de contractie fara modificarea
proprietatilor contractile ale miocardului. In forma cronica, procesele biochimice sunt normale,

6
insa puterea de contractie a cordului este scazuta, kinetoterapia avand scopul usurarii muncii
miocardului.
Tratamentul insuficientei cardiace este profilactic (urmarindu-se combaterea infectiilor
reumatice, pulmonare, tratamentul hipertensiunii si al aterosclerozei); curativ (masuri igienico-
dietetice, repaus in pozitiile asezat sau semiasezat, in functie de dispnee), regim alimentar
hiposodat sau desodat, cu cantitatea de lichid strict limitata, bogat in vitamina C si complex B.
Obiective: 1. Ameliorarea si augmentarea mecanismelor periferice de adaptare la efort; 2.
Cresterea extractiei arterio-venoase a O2; 3. Ameliorarea vasodilatatiei arteriale; 4. Cresterea
capacitatii de efort prin: a) eliberarea, in cursul efortului fizic, a unui factor relaxant din
endoteliul vascular, care contracareaza efectul vasoconstrictor simpatic, determinand
vasodilatatia si cresterea debitului muscular; b) intrarea intarziata in functiune a mecanismelor
centrale de adaptare la efort, cresterea presiunii in capilarul pulmonar va fi intarziata si va apare
la niveluri mai mari ale efortului, c) cresterea tardiva a nivelului sangvin al lactatului; 5.
Impiedicarea deconditionarii fizice a bolnavului peste limita impusa de suferinta cardiaca; 6.
Cresterea capacitatii de efort, chiar intr-o mica masura
Mijloace: antrenament de rezistenta: mersul pe jos, jogging-ul; exercitii izometrice
In faza acuta: Obiective: 1. Evitarea stazei venoase in extremitati; 2. Preintampinarea formarii
de flebotromboze de la care pornesc frecvent emboliile la cardiaci; 3. Evitarea edemului
pulmonar, solidarizarea diafragmuluio si a peretelui abdominal in mecanismul general al
respiratiei.
Mijloace: pozitii de repaus in pat sub forma de decubit, cu capul ridicat peste nivelul
extremitatilor (decubit dorsal, decubit cu capul ridicat, decubit sprijinit si asezat) =>
hipertensiune periferica, determinand o usurare a muncii ventricolului stang, exercitii ale
membrelor inferioare, in pat, exercitii de membre superioare corelate cu miscarile de respiratie.
In faza cronica: - mijloacele kinetoterapiei se aplica diferentiat in stadiul compensat si in cel
decompensat.
a. Stadiul compensat: se instituie un regim activ, in care obiectivul principal este reducerea
capacitatii functionale a miocardului
Mijloace: exercitii de incalzire: programul contine 4-8 exercitii simple de trunchi si membre,
legate de miscarile de respiratie, executate succesiv din decubit, asezat si stand; masajul
membrelor superioare si inferioare; exercitii analitice cu efect circulator sub forma miscarilor de
membre superioare si inferioare, executate sub forma de pendulare si balansare, alternativ cu
circumductii si flexii; exercitii de respiratie legate de miscarile membrelor superioare, inferioare
si ale trunchiului, exercitii de respiratie diafragmatica; exercitii de abdomen in special izotonice
dar executate lent; exercitii cu obiecte portative usoare; exercitii aplicative sub forma de mers

7
ritmic sau alte variante, terapie ocupationala sub forma de
activitati potrivite preferintelor si sexului, practicarea unor sporturi fara urmarirea realizarii
performantelor: ciclism de agrement, mers pe schiuri, vaslit si unele jocuri sportive. b. Stadiul
decompensat - se instituie un regim pasiv - relativ sau semiactiv,
Obiective: 1. Usurarea si ajutarea muncii miocadrului; 2. Prevenirea stazelor venoase
periferice, a flebotrombozelor si a cordului pulmonar acut si cronic; 3. Imbunatatirea ventilatiei
pulmonare prin restabilirea activitatii diafragmului si a musculaturii toracice.
Mijloace: pozitii de repaus cu accent pe odihna: decubit dorsal cu capul ridicat, decubit lateral
drept, asezat rezemat, asezat si decubit dorsal cu membrele inferioare putin peste nivelul
orizontal; exercitii de membre inferioare efectuate in pat sub forma pasivo-activa cu amplitudine
redusa si fara incordare musculara; exercitii de respiratie active usoare; exercitii de respiratie
diafragmatica din decubit sprijinit si asezat sprijinit; exercitii de relaxare a trunchiului si
membrelor inferioare; masajul extremitatilor, masajul spatelui in special al toracelui, in care
predomina manevrele cu caracter relaxant (efleuraj, frictiuni, vibratii).

BIBLIOGRAFIE
1. Branea I., Mancaş S. – „Exerciţiile fizice şi rolul lor în programul complex de recuperare al
bolnavilor coronarieni”, Timişoara Medicală, 1989
2. Branea I., Stanciu L., Mancaş S., Berinde I. – „Valoarea testului de efort submaximal precoce
în programul de recuperare al bolnavilor cu infarct miocardic”, Timişoara Medicală, 1989
3. Dennis A. – „Rehabilitation of patients with coronary artery disease” In: Braunwald E Heart
Disease, W. B. Saunders Company Fourth Ed., 1992
4. Gherasim L., Bruckner I. – „Cardiopatia ischemică nedureroasă” În: Păun R., „Tratat de
medicină internă – Bolile cardio-vasculare”, vol.III, Ed. Medicală, Bucureşti, 1992