Drojdia de bere si efectele ei terapeutice

Babilonienii aveau o zeita a berii

Drojdia de bere este cunoscuta din cele mai vechi timpuri.

Babilonienii, egiptenii si celtii o foloseau pentru prepararea
bauturilor alcoolizate, dar cunosteau in acelasi timp actiunile
benefice ale acesteia asupra tenului si a pielii in general.
Babilonienii, spun arheologii, aveau o zeita a berii si a drojdiei
de bere, Nidaba, care era recunoscuta prin puterile ei.

Afectiuni tratate in Antichitate si Evul Mediu

Ce mai tirziu, Pliniu, marele naturalist roman, povesteste ca

Hipocrate, celebrul medic grec, ar fi descoperit, in jurul anului
370, actiunea diuretica a drojdiei de bere, pe care o recomanda
ca remediu.

In Evul Mediu, calugarii care ii supravegheau pe leprosi luau

drojdie de bere in scop preventiv. In acelasi timp, drojdia de
bere era folosita si contra scarlatinei si rujeolei.

Ce afectiuni se tratau in secolul al XIX-lea

In secolul al XIX-lea, mai precis in 1837, cercetatorul Meyen

descopera ca drojdia de bere este constituita din mici
organisme vii unicelulare, carora le-a dat numele de
Saccharomyces Cerevisae.

Aproximativ in aceeasi perioada, in Danemarca, furunculoza era

tratata cu drojdie de bere, iar in Germania, medicii prescriau
drojdie de bere copiilor sau adultilor care sufereau de oboseala
cronica, de surmenaj sau celor subalimentati. Drojdia de bere
era utilizata de asemenea si pentru tratarea
unor tulburari ginecologice benigne la femei.
In era industrializarii, drojdia de bere si-a recapatat
popularitatea

In timpul primului si a celui de-al doilea razboi mondial, drojdia

de bere era administrata pentru a preveni carentele alimentare
ale soldatilor, prizonierilor de razboi, precum si ale civililor care
sufereau din cauza subalimentatiei.

Dupa razboi, drojdia de bere a fost uitata o perioada de timp,

insa si-a regasit popularitatea in anii '60, in momentul in care,
din cauza industrializarii, s-a constatat ca este nevoie de
suplimente naturale.

O forta vitala exceptionala

Drojdia de bere contine (nu este vorba de drojdia de piine)

aproape toate elementele de care are nevoie meolismul pentru
a functiona cit mai bine. Analiza sa biochimica arata ca ea
contine nu mai putin de 17 vitamine diferite (majoritatea din
complexul B), 16 aminoacizi, 14 saruri minerale si circa 46 la
suta proteine. In plus, prin metoda de uscare folosita si prin
prepararea sa la temperaturi foarte ridicate, sint conserti
aproape toti constituentii, desi celulele vii sint distruse termic.
Drojdia de bere contine, de asemenea, nu mai putin de 20 de
milioane de celule pe gram, de unde i s-a dat numele de drojdie
vie (aceasta se poate procura si sub forma de gelule). Prin
continutul sau bogat in toate aceste elemente enumerate mai
sus, drojdia de bere constituie un aliment natural complet, un
remediu preventiv si curativ.

Drojdia de bere intirzie procesul de imbatrinire

Folosirea curenta a drojdiei de bere are de asemenea un efect

regenerator, care poate ajuta organismul sa ramina tinar si in
forma. Nutritionistul american Paul Bragg, care era la rindul sau
un mare amator de drojdie de bere, afirma ca aceasta nu
contine numai o mare cantitate de proteine, minerale si
vitamine, ci si acid nucleic. Astazi se stie faptul ca acidul nucleic
conduce procesul de formare a celulelor noi, care le inlocuiesc
treptat pe cele deteriorate. In mod normal, acidul nucleic isi
pierde treptat aceasta capacitate de a comanda reinnoirea
celulelor.
Dupa Bragg insa, acidul nucleic continut in drojdia de bere
poseda capacitatea misterioasa de a intirzia imbatrinirea
prematura. Persoanele in virsta, carora li se prescrie drojdie de
bere, pot constata in doar cite luni o ameliorare a starii
generale, precum si un surplus de energie binefacatoare. Pielea
devine supla, tenulse coloreaza, totul dovedind o stare buna de
sanatate.

Consumind drojdie de bere timp indelungat, o armata de celule

vii patrunde in organism, nu numai pentru a ataca toxinele care
circula in singe, ci si pentru a intari sistemul imunitar al
acestuia.

Aceasta actiune se reflecta in general asupra principalelor

functiuni ale organismului. In plus, drojdia de bere poate reface
flora intestinala distrusa de medicamente si antibiotice.

Despre drojdia de bere s-au scris chiar si teze de doctorat

Doctorul Fournat de la Facultatea de Medicina din Lyon este

chiar autorul unei teze de doctorat privind drojdia de bere. El
consemneaza faptul ca drojdia de bere are actiune in afectiuni
diverse, precum: enterite, colite si diaree, ciroza ficatului, toate
formele de avitaminoza B, diabet, furunculoza, acnee si
seboree, scleroza in placi.

Dupa alti autori, precum Arnozan, Faisan si Pietta, drojdia de

bere poate fi folosita in caz de osteomielita, pneumonie, gripe,
riola sau anemie.
Toti autorii sint unanim de parere ca folosirea in scop terapeutic
si preventiv a drojdiei de bere cistiga din ce in ce mai mult
teren. Pe piata occidentala exista deja drojdie de bere
imbogatita cu seleniu (agent antioxidant) sau cu siliciu. Cura de
drojdie de bere are eficienta daca este urmata timp de trei-
patru luni, iar efectele ei nu intirzie sa apara. In general,
drojdia de bere se administreaza de doua-patru ori pe zi,
dimineata si seara. Ea poate fi amestecata cu lichide, dar
trebuie neaparat luata intre mese. Dizolta si bauta inainte de
masa, taie pofta de mincare, micsorind numarul de calorii
primite de organism. Efectele unei linguri de drojdie de bere se
resimt aproape imediat si se mentin timp de mai multe ore.