Planează pasărea prin nori atât de lin,

Ca dorul blând și răbdător, plin de senin.

E cald, dar ninge prin grădini duiosul vânt
Cu fulgii diafani din pomii fremătând.
Se-nalță iarba moale cu trupul mlădios
Stropi mici și vii de rouă alunecă sfios,
Oprindu-se în vârfuri lucesc și se topesc,
În leagănul de raze al astrului ceresc.
Se duce primăvara prin câmpul cel de flori
Cu mers de domnișoară și pieptul în fiori,
Îmi flutură din mână, cărarea-i urcă-n cer
Se mișcă orice piatră și totu-i efemer.
Excepție-i iubirea, ea-i calea de lumină,
Când viața-i bucurie sau tristă și străină.
Sunt clipe de rutină cu pașii lor greoi,
Sunt clipe fericite și pline de noi doi...
Când sufletul nu doare și rănile nu dor,
Și timpul se retrage de nu mă tem să mor.
Iar două aripi albe c-un brâu de aur pur
Se-nalță-n peste timpuri în lumea de azur.
S. S. S.