Balada lui Sofia Vicoveanca,

Tu, privighetoare, esti un artist, atat de mare cat un sfant,

Din cei cinstiti in cantari de slava catre Dumnezeu

Aduse cu piosenie de sobor bisericesc,

In zile mari de sarbatoare, si aceasta vine-n mod firesc,

Caci tu purtat-ai alaturi de a ta traistutza,

Un unic glas de neegalat,

Ce-a strabatut si muntii, dar si oceane, mare,

Avand in el pe duhul sfant al codrului in floare.

Ce -a fost cu greu de Stefan cel Mare, aparat!

Tu ai primit glas fermecat ca dar sortit de Domnul,

Adus la tine la botez, pe aripi de pasari fermecate,

Ce baut-au apa neinceputa de izvor,

Tu ne-ai pus in a noastre inimi,

Un sentiment divin care se cheama "dor".

Sofia, tu ne-ai adus baladele superbe,

Din muntii frumosi ai Romaniei,

cei incarcati de mituri si legende,

Pline de autentic romanesc si de mireasma florilor,

Ce au crescut pe curcubeul de pe taramul basmelor,

1
Sunt zamislite din dulcele tinut al Bucovinei,

Carele pe tine, privighetoare maiastra, te iubeste asa de mult,

De sfintenie a pus in glasul tau,

Ca viersul cu care tu ne-ai dezmierdat de zeci de ani,

Sa fie pecetluit in secretul nemuririi,

Cu arta descifrat de geto daci,

Cei ce stiau din mosi stramosi,

Din tainicele legi a fericirii,

Ai pus sigiliul in inimile nostre de romani,

Cei raspanditi de vant in toate cele 4 colturi ale lumii,

E un sigiliul sfant de geto-dac,

Ce ne aminteste cum au luptat strabunii!

A noastra, draga Sofia, privighetoare,

Tu ai cantat de zeci de ani, viata romanilor,

Ce-s infratiti pe vesnicie, cu haiducescul spirit al Carpatilor!

Ce isi lasa ale lor frunti imbatranite acoperite cu cusme de zapezi

Ce poleite-n albastru vorbesc cu Dumnezeu,

Sa ni te tie tanara si plina toata de asa o energie,

Inca un secol de aci inainte, sa avem timp a ne- ostoi,

Durerile prin balsamul tau adus prin cantec,

Sa ne-ndulcesti a noastre vieti,

2
Prin viers duios, cum numai tu sti.

Soarele a stralucit pe tine, sfant artist,

Ce esti ambasador al culturii romanesti ,

Prin autenticul din folclor

Esti intruparea manunchiului cel stralucitor ,

De raze, ce al nost soare ni-l da cu marinimie,

In fiesce dimineata,dar si in ziua amiaza mare.

In sus spre cer tzasnit-a un spirit geto dac,

Cand tu te-ai intrupat cazuta parca o icoana de printre stele,

Avand pe rama incrustate frumoase note muzicale,

Ce au te-au facut nemuritoare prin cant si talentata in toate cele.

Tu, privighetoarea dulcei Bucovina ti-ai desfacut a tale aripi,

Si ai inceput duios in sunet de bucium a-ti canta balada

Acelor razesi frumosi la trup si suflet,

Ai stat de paza la al tarii nost hotar, ca o indarjita cruce

Sculptata toata din stejar, si arsa spre intarire,

Spre a alunga a dusmanilor de neam, negre naluce.

Tu, ne-ai pastrat traditia si portul si limba si cultura romaneasca,

Folclorul adevarat, tu pasare cu sufletul de aur,

3
Ce canta cu dulceatza in glas in fiecare glastra.

Tu ai un loc etern in inimile noastre.

Fiind ecoul muntilor cu codrii cei cu frunza deasa,

A paraielor de munte repezi si a razesilor romani plecati la coasa,

Tu, sfanta privighetoare esti o intrega autentica monografie,

A satului nostru de razesti, si a nostrilor temerari strabuni,

Ce-ti multumesc, de prin morminte, inca de veghe pentru glie,

Ca au flacai si fecioare ce i-au crescut de mici,

Toti plini de viata si frumosi in suflet,

Ei fac o hora mare in jurul tau

iar tu le canti ca sa ai bucuri,

Si sa le amintesti de neamul stramosesc al lor!

Ne umplii de dragoste a noastre suflete asa de mult cercate,

Toti te cunosc si au crescut cu cantecele sale,

Tu-ai aratat de-atatea ori prin multa ta smerenie,

Ca aura de sfant tu ai si asta este o mare mangaiere!

Prin vocea-ti miruita prin har dumnezeiesc,

Ne tii pe noi de-a pururi veseli in suflet

in dantz saltat moldovenesc.

4
By Lora Levitchi, April 5th, 2019