Procesarea substanțelor și materialelor

CURS 4

BILANȚUL DE MATERIALE ȘI BILANȚUL TERMIC

4.1. Bilanțul de materiale

Pentru proiectarea şi exploatarea instalaţiilor industriilor de proces este necesară
cunoaşterea calitativă şi cantitativă a materialelor care circulă prin fiecare punct al instalaţiei, în
fiecare moment al funcţionării acesteia.
Materialele sunt definite prin:
- speciile chimice
- compoziţia şi concentraţiile soluţiilor şi amestecurilor
- starea de agregare
- cantităţile sau debitele în punctele, secţiunile sau zonele care interesează.
Datele necesare elaborării şi rezolvării bilanţurilor de materiale sunt:
- datele iniţiale (primare) referitoare la debitul (capacitatea) instalaţiei, proprietăţile
materiei prime, proprietăţile produsului, caracteristicile tehnologice specifice instalaţiei;
- schema tehnologică a instalaţiei şi variantele posibile ale acesteia;
- date stoichiometrice şi cinetice ale reacţiilor care decurg în instalaţie; (stoichiometria -
ramură a chimiei care studiază raporturile cantitative dintre elemente, în combinații sau în
reacții).
- date asupra echilibrelor de reacţie şi de fază în sistemele existente în instalaţie.
Procesele tehnologice de prelucrare sunt efectuate de sisteme tehnice cu funcționare
continuă sau discontinuă.
Elementele caracteristice ale mașinilor și instalațiilor cu funcționare continuă sunt:
- debitul de alimentare - Qi
- debitul produsului evacuat - Qe
- timpul în care produsele traversează instalația – τ
- cantitatea de material aflată la un moment dat în instalație – M.
Acești parametri pot fi prezentați schematic conform figurii 4.1.

Fig. 4.1. Parametrii caracteristici ai sistemelor tehnice cu funcționare continuă

Elementele caracteristice ale mașinilor și instalațiilor cu funcționare discontinuă sunt:

- masa șarjei – M
- durata ciclului de prelucrare – τ
- debitul mediu (fictiv) al instalației - Qm
- numărul de șarje într-un interval de timp N.

FAIMA – an II 1
 Procesarea substanțelor și materialelor

Debitul mediu se exprimă prin:

M
Qm 

Numărul de șarje dintr-un interval de timp Δt este dat de raportul:

t
N

Capacitatea de prelucrare în intervaul de timp considerat, va fi:
t
Cp  N  M  M

Circulația materialelor într-o instalație sau într-o linie tehnologică de prelucrare este
pusă în evidență de bilanțul de materiale, determinat pentru punctele sau zonele în care se face
schimb de substanțe și materiale cu mediul exterior.
Bilanțul de materiale descrie, cantitativ, transformările din sistem și se bazează pe legea
conservării masei. Se operează cu bilanț total de materiale și cu bilanț parțial de materiale (fig.
4.2).

Fig. 4.2. Principiul bilanțului de materiale

Bilanțul total de materiale se referă la întreaga instalație sau la linia de fabricație în
ansamblu și cuprinde toate cantitățile de materiale implicate în procesul tehnologic.
Expresia matematică a bilanțului total de materiale, pentru sistemele tehnice (operații,
utilaje sau procese tehnologice) cu funcționare discontinuă, este dată de relația:

M  M
i a  Me  Mr  M p
în care: ΣMi - cantitățile de materiale introduse în sistemul tehnic la începutul ciclului de
funcționare; ΣMa - cantitățile de materiale aflate în sistem, la începutul ciclului de funcționare;
ΣMe - cantitățile de materiale evacuate, la sfârșitul procesului ciclic; ΣMr - cantitățile de materiale
rămase în sistem, la încheierea ciclului funcțional; ΣMp - pierderi totale, într-un ciclu.
Pentru operații sau procese discontinue, mărimile care intervin în această relaţie se
exprimă în unităţi de masă. Schema simplificată a unui astfel de bilanț este reprezentată în figura
4.3.

Fig. 4.3. Schema simplificată a bilanțului total de material pentru instalații

cu funcționare discontinuă

FAIMA – an II 2
 Procesarea substanțelor și materialelor

Introducând noțiunea de acumulare, definită prin:

A  Mr  Ma
ecuația bilanțului devine:

M i  A   M e  M p

La instalațiile cu funcționare continuă, bilanțul total de materiale se exprimă prin relația:

 M   M  M
i e p

în care: ΣMi - cantitățile de materiale introduse într-un interval de timp; ΣMe - cantitățile de
materiale evacuate, în intervalul respectiv; ΣMp - materiale pierdute în acest interval.
Pentru operații sau procese continue, mărimile care intervin în ecuația bilanțului total de
materiale se exprimă în debite masice.
Bilanțul parțial de materiale se scrie fie numai pentru o parte a sistemului tehnic, fie
numai pentru un singur material sau numai pentru un singur component al produsului.
Dacă, în cursul procesului, concentrațiile unui component se modifică, ecuația parțială de
bilanț pentru componentul respectiv va fi:

în care: ci, ca, ce, cr, cp sunt concentrații procentuale de masă ale componentului.
Pe baza ecuațiilor de bilanț se calculează consumul specific (masa materiei prime,
raportată la masa produsului finit) sau randamentul de fabricație (masa produsului finit pe masa
materiei prime).

4.2. Bilanțul termic

4.2.1. Considerații generale
Bilanțul termic (caloric) evidențiază relațiile dintre căldura primită de un sistem tehnic,
căldura utilă și căldura ieșită din sistem.
Acesta reprezintă o formă simplificată a bilanțului energetic și se bazează pe legea
transformării și conservării energiei, lege exprimată prin principiul întâi al termodinamicii
(”energia sistemului și energia mediului exterior, considerate împreună, reprezintă o constantă”).
Operațiile preliminare realizării bilanțului termic se referă la:
- delimitarea sistemului și fixarea duratei pentru care se întocmește bilanțul;
- determinarea cantităților de materiale implicate în process (pe baza bilanțului de
materiale);
- precizarea stării fizice a materialelor (starea de agregare, temperatura, presiunea,
concentrația, umiditatea etc.);
- calculul entalpiilor specifice și al căldurilor determinate de entalpii (Q = m·Δi);
- calculul căldurilor sensibile (Q = m·c·ΔT);
Expresia generală a unei ecuații de bilanț are forma:

FAIMA – an II 3
 Procesarea substanțelor și materialelor

Qa  Qi  Qe  Qr  Q p
în care: Qa - căldura existentă (aflată) în sistem la momentul inițial; Qi - căldura intrată în sistem
pe durata stabilită; Qe - căldura evacuată din sistem în acest interval de timp; Qr - căldura rămasă
în sistem la momentul final; Qp - căldura pierdută.

4.2.2. Proprietățile termofizice folosite la calculul căldurii

a) Căldura specifică (c) se definește prin căldura schimbată de 1 kg de substanță cu
mediul exterior, când temperatura substanței variază cu 1K. Valoarea ei depinde de temperatură.
Pentru intervale restrânse de temperatură, se exprimă prin:
Q
c
m  T
în care: m - masa substanței; ∆T - variația temperaturii.

Q J
 c  
 m    T  kg  K

Căldura specifică intervine în relații de schimb de căldură, de forma:

Q  m  c  T  m  c  T f  Ti 

în care: Tf - temperatura finală; Ti - temperatura inițială.

b) Căldura molară (C) este echivalentă cu căldura schimbată de 1 kmol de substanță cu

mediul exterior, când temperatura substanței variază cu 1K:

Q
C
  T
în care: υ – cantitatea de substanță.
J
 C 
kmol  K

Relațiile de schimb de căldură care implică această mărime au forma:

Q    C  T    C  T f  Ti 
Deoarece:
m


în care: μ - masa molară exprimată în kg / kmol, rezultă:
m
Q  m  c  T   C  T

Se obține:
C   c

FAIMA – an II 4
 Procesarea substanțelor și materialelor

c) Capacitatea calorică (Cc) definește căldura schimbată de un corp cu mediul exterior,

când temperatura lui variază cu 1 K.
Q J
Cc  și  C c 
T K

Relația de schimb de căldură care implică această mărime are forma:

Q  Cc  T

Q  m  c  T  Cc  T de unde se obține Cc  m  c

d) Căldura latentă (l) reprezintă căldura schimbată de 1 kg de substanță la temperatură

constantă, când are loc schimbarea de fază:

Q J
l și  l 
m kg

Căldura schimbată este:

Q  ml

e) Entalpia specifică (i) este o mărime fizică de stare, definită prin relația:

i  u  p  Vs

în care: u – energia internă a unui kg de substanță (J/kg); p - presiune (Pa); Vs – volum specific
(m3/kg).
La solide și lichide entalpia are variație nesemnificativă cu presiunea, motiv pentru care
se consider că, la o temperatură dată, i = constant, indiferent de presiune.
În cazul substanțelor omogene entalpia specific este egală cu suma căldurilor sensibile (Qs
= m·c·ΔT ) și a căldurilor latente (Ql = m·l), pentru masa de 1 kg, în cursul unui proces izobar ce
evoluează de la o stare standard la starea considerată.
Starea standard este definită de temperatura T0 și de presiunea p0, unde T0 = 273,15 K și
p0 este presiunea vaporilor saturați la T0. În această stare se consideră i0 = 0.
Pentru o substanță lichidă care trece în stare de vapori, relațiile de calcul au forma:

i  cl  T f  T0   l  c p  T0  T f 
Q  mi
în care: cl – călsura specifică a lichidului; cp – căldura specifică la presiune constantă a vaporilor;
Tf – temperatura de fierbere.
La gazele ideale:
i  c p  T

FAIMA – an II 5