Stepa si silvostepa

Stepa reprezintă o zonă de vegetaţie în care flora este reprezentată de plante ierboase şi
condiţiile climaterice sunt semiaride.
Flora este dominată de graminee şi din plante cu rizomi (care se dezvoltă rapid după ce
apar condiţii favorabile), dar şi din tufărişuri şi plante spinoase.
Zona de stepa ocupa regiunile de campie si dealuri joase unde rocile sedimentare sunt
bine maruntite.Clima calda din aceste regiuni favorizeaza dezvoltarea si activitatea plantelor si
animalelor din sol, o mare perioada a anului.
Stepa fiind o zonă care prin definiţie este lipsită de arbori, în condiţiile schimbărilor
climatice actuale, este cea mai expusă fenomenul de deşertificare.
De aceea se impun luarea unor măsuri rapide, cele mai ieftine şi eficiente dintre acestea,
fiind înfiinţarea unor cordoane arboricole de protecţie sau chiar a unor păduri. Prin intervenţia
pozitivă a omului, mai ales pe solurile uşoare (nisipoase) şi degradate din regiunile de stepă, dar
şi în cele de silvostepă, au apărut în veacul trecut, arborete(teren plantat cu numeroase specii de
arbori si arbusti si destinat studiului condițiilor lor de dezvoltare).
În zona de stepă, relieful este plan sau uşor înclinat, ploile sunt puţine, iar căldura verii
este dogoritoare. În lipsa obstacolelor naturale, vântul este intens, contribuind şi mai mult la
fenomenul de uscăciune.
*Raspandire:
Stepele sunt specifice in general climatului temperat fiind cel mai raspandite in Europa de
est, centrul Asiei, centul Americii de nord, America de sud – estul Argentinei si sudul
Uruguayului si sudul Africii .Zona de Stepă a României cuprinde o mare parte a Dobrogei, estul
Munteniei şi sud-estul Moldovei.
Clima:
Se caracterizeaza prin oscilatii insemnate de temperatura intre zi si noapte in care curentii
de aer pot avea o intnsitate mare; este o clima care solicita organismul , acestea provocand un
efect mare de adaptare la conditiile meteorologice.Se caracterizeaza prin existenta a 4
anotimpuri,precipitatiile anuale fiind medii cuprinse intre 300 si 1000 mm / cm ² iar temperatura
medie anuala este de 10º C.Verile sunt secetoase iar iernil geroase.Temperatura medie iarna este
de -10°C...- 5°C, iar vara poate ajunge până la 30...35°C
Fauna:
În stepe sunt comune rozătoarele şi ierbivorele (popandaul harciogul iepurele de camp
etc.),diverse specii de antilope ; reptile: soparle si serpi ; iar dintre păsări se remarcă ciocarlia
graurul privighetoarea ,pitpalacul si dropia. Dropia este o pasăre de stepă specifică care trăieşte în
sud-estul Europei şi zonelor cu climă temperată din Asia. În România s-a găsi până acum câţva
ani în Bărăgan şi se mai găseşte în rezervaţia naturală de la Beba Veche, judeţul Timiş , însă este
pe cale de dispariţie.
Specific acestui mediu este vulpea cu urechi de liliac un mamifer interesant din sudul
Africii care are urechi remarcabil de mari. Ea are 46-48 de dinti comparativ cu numarul obisnuit
de 42 si se hraneste in principal cu termite. Termitele constituie una dintre speciile cele mai
interesante de furnici caracteristice acestei zone . Viata lor a starnit curiozitatea multor cercetatori
si exploratori.Termitele traiesc in colonii, ca si albinele sau furnicile. Ele pot fi intalnite pe toate
continentele, cu exceptia Antarcticii. Destul de raspandite sunt in partea de sud a Europei, in Asia
si sudul Africii. Foarte numeroase sunt in Australia, America de sud si partea de sud a Americii de
Nord.
Agricultura:
Arealul specific plantelor sălbatice din zona de stepă este relativ restrâns, suprafeţele cele
mai mari fiind ocupate de terenurile agricole.
 Datorita solurilor celemai fertile zona de stepa constituie astazi cea mai importanta zona
agricola a Terrei. Se cultiva in special cereale ( grau, porumb ,ovaz etc) si predomina cresterea
bovinelor si porcinelor.(primul loc fiind ocupat in acest domeniu de China).
Vegetatia
În aceste regiuni, solurile s-au format sub vegetaţie ierboasă, arborii, în mod natural fiind
rari sau lipsind în totalitate. Pe alocuri, apar arbuşti de talie mică, adesea spinoşi şi cu totul
izolat, în câmp, se poate întâlni câte un copac cu coroana mai bogată. Plantele care populează
regiunile de stepă, numite xerofite (sunt organisme adaptate la viaţă, în condiţiile unui mediu
caracterizat printr-o umiditate scăzută), au cunoscut adaptări speciale, astfel încât ele au reuşit să
supravieţuiască, să se dezvolte şi să se înmulţească, în aceste medii destul de ostile. Astfel, părţile
subterane ale speciilor de stepă, prezintă o dezvoltare profundă sau posedă metode de
economisire a apei, aşa cum este de pildă apariţia unui bulb subpământean. Frunzele şi-au redus
sau îngustat limbul, adesea suprafaţa ei devenind ceroasă sau păroasă, astfel încât, evaporaţia să
fie cât mai mică. De asemenea, multe vegetale au dezvoltat de-a lungul evoluţiei lor, mijloace de
apărare împotriva animalelor ierbivore, exteriorizate prin prezenţa unor organe spinoase.Dintre
plantele spontane ierboase specifice zonei de stepă de la noi, amintim: ciulinul, pălămida, holera
inul, cosacii, zăvăcusta, bujorul de stepă stânjeneii de stepă. Alături de acestea, cresc numeroase
specii de graminee, ca: obsiga , negara, colilia , timoftica, păiuşul, firiceaua etc.
Arbuştii şi semiarbuşti care cresc în stepă, formează tufărişuri, adesea spinoase. Se
întâlnesc specii ca: murul, migdalul pitic, lemnul bobului, iasomia etc. Un arbust spinos, întâlnit
în stepă, silvostepă şi în toate pădurile de foioase de la noi, urcând de la câmpie la munte, este
păducelul.
 Silvostepa

Silvostepa este o zonă de vegetație intermediară între o stepă și o pădure de foioase.

Silvostepele se găsesc mai mult în Europa de Est, la granița dintre pădurile de foioase și stepa
europeană. Biotopul este asemănător celui al stepei.
Flora este dominată de plante ierboase (graminacee), arbuști și unii arbori (tei, arțari,
stejari). Formatiuni de ierburi marunte(graminee).
Fauna este una diversă, având aspecte atât ale celei de stepă (mici rozătoare: șoareci,
harciogi si popandai), cât și ale celei de pădure. Pasari (prepelita, potarnichea, dropia, ciocarlia si
cioara)si reptile.
În România
Amplasare. Silvestopa ocupa o mare parte din campiile periferice ale Carpatilor, intre 50-
150 m, din podisurile Moldovei si Dobrogei, intre 50-250 m. Loessul si rocile loessoide
reprezinta substratul care caracterizeaza majoritatea suprafetei. In Moldova se mai pot intalni
nisipuri, marne, iar in Dobrogea calcare, sisturi verzi, roci eruptive.
Climatul este uscat, dar nu atat de secetos ca in stepa. Climatul din nordul Moldovei se
caracterizeaza printr-un regim termic mai scazut si cu trasaturi continentale mai pronuntate. In
restul silvostepei temperaturile sunt printre cele mai ridicate din tara. In regimul pluvial se
resimte influenta submediteraneana, prin cel de-al doilea maxim de precipitatii din toamna.
Solul zonal al silvostepei este cernoziomul slab pana la puternic levigat. In Dobrogea se
pot intalni si litosoluri (in special rendzine) pe rocile dure.
Din vegetatia naturala a acestei zone de tranzatie intre stepa si padure s-au mai pastrat
mici masive de padure care se conserva. Majoritatea terenurilor din silvostepa este defrisata si
destelenita, solurile foarte fertile ale acestei zone fiind folosite agricol.
Imaginea invelisului vegetal de odinioara al silvostepei era foarte complexa: pajisti
xerofile intrerupte de tufarisuri si bischete de arbori (ulm, stajar) la limita cu stepa, alternante de
suprafete acoperite cu raristi, paduri poienite, pajisti mezoxerofile in centrul zonei, paduri putin
poienite spre zona nemorala. Toate aceste aspecte variate se imbinau intr-un mozaic de vegetatie
extrem de dinamic, in care padurea si stepa se aflau intr-o continua lupta iar inaintarile si
retragerile acestor tipuri de vegetatie se produceau rapid.
Vegetatia lemnoasa din silvopstepa era si este reprezentata prin paduri de stejar de un fel
deosebit: mai rare, adesea poienite, cu arbori scunzi, avand trunchiuri sinuoase si scheletul de
ramuri foarte dezvoltat, cu multi arbusti care alcatuiesc desisuri de nepatruns. In nordul Moldovei
specia edificatoare a acestor paduri este stejarul (Quercus robur). In sudul Moldovei, in
Dobrogea, Muntenia si Oltenia locul acestei specii europene este luat de stejarul brumariu (Q.
pedunculiflora), specie balcano-anatolica, la care se poate adauga, in unele situatii, stajarul pufos
(Q.pubescens), la cerul (Q. cerris), garnita (Q. frainetto).
Pajistile de silvostepa sunt in mare masura asemanatoare celor de stepa. Se pot intalni
aproape toate asociatiile mentionate la stepa, mai frecventa fiind cu Medicago si Festuca
valesiaca.
In luncile mari din silvostepa invelisul vegetal este aproape acelasi ca si in zona
nemorala. Nisipurile din silvostepa sudica (pe Barlad, Calmatui, Ialomita, Vedea, Jiu, Dunare) au
fost acoperite cu paduri de stejar brumariu, ale caror resturi se mai pastreaza, si cu vegetatie
ierboasa.
In silvostepa se pot intalni si pajisti halofile. Suprafete intinse ocupa asociatiile cu
Achillea, Festuca pseudovina, Artemisia pe solurile cu salinitate medie din silvostepa vestului
tarii. In silvostepa din sud asociatiile halofile (indeosebi cu Puccinellia, Agrostis, carex sunt rare
si apar pe suprafete restranse.
Dupa defrisarea aproape integrala a padurilor de stejar de pe nisipuri acestea s-au pus in
miscare si au putut fi nou fixate doar prin introducerea in cultura a salcamului. Prin asociere cu
specii locale de arbusti si ierburi s-au format comunitati destul de stabilite.
Asociatia lemnoasa Aceri (tatarico) – Quercetum roboris, tipica pentru silvostepa din
nordul Moldovei, are ca specie edificatoare pe Quercus robur la care se pot adauga uneori
exemplare rare de Fraxinus excelsior, Acer platanoides, Cerasus avium. Etajul dominant este
constituit in special de Acer tataricum si putine exemplare de A. campestre, Ulmus procera, U.
foliacea. Arborii de stejar sunt putin inalti, cu trunchiuri sinuase si coroana dezvoltata.. Arboretul
este de regula neincheiat, fiind alcatuit din palcuri mai dese ce alterneaza cu mici raristi sau
poieni. Stratul arbustilor, constituit in special din Prunus spinosa, Cornus sanguinea, Evonymus
europaeus, E. verrucosa, Viburnum lantana, Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Rhamnus
cathartica este foarte dezvoltat. In stratul ierbos de sub grupele de arbori se gasesc specii tipice de
padure (Viola hirta, Polygonatum latifolium, Brachypodium silvaticum, Pulmonaria officinalis,
Stellaria holostea, Poa nemoralis, Dactylis polygama, Geum urbanum, Convallaria majalis).
In vestul Munteniei, padurile de silvostepa au in arboret, alaturi de stejarul brumariu, si
stejar pufos, cer, garnita. Celelalte straturi au aproximativ aceeasi structura, cu deosebire ca
scumpia devine mai abundenta.