Cele mai importante lucruri pe care nu este bine sa le faci cu un adolescent sunt critica,

pedepsele, controlul, reprosurile, invadarea intimitatii, precum si acordarea ajutorului

cand acesta nu a fost cerut. Daca in momentul de fata aplici oricare dintre practicile
enumerate mai sus, este cazul sa te opresti. Chiar daca iti doresti cu disperare ca anumite
lucruri sa fie diferite, cu metodele de mai sus lucrurile doar se agraveaza.

Explica-i ca iti doresti ca lucrurile intre voi sa se schimbe si sa fie armonioase si ca esti
dispusa sa faci ceea de ce este nevoie pentru asta. Asculta ce parere are copilul despre asta
si intreaba-l ce simte, ce isi doreste, ce are nevoie.

4. Începe cu încrederea, fundația oricărei bune relații.

Încrederea începe din copilărie, atunci când bebelușul învață că poate depinde de tine să îl
ajuți atunci când are nevoie. La vârsta de un an, psihologii pot identifica „atașamentul
securizant” față de părinți, ceea ce înseamnă că aceștia se pot baza pe faptul că părinții lor le
pot asigura îndeplinirea nevoilor fizice și emoționale.
În timp, câștigăm încrederea copiilor prin alte metode: îndeplinind promisiunea de a ne juca
mai târziu cu ei, neînșelându-le încrederea, luându-i la timp de la școală.
În același timp, ne extindem încrederea în ei așteptând ce e mai bun din partea lor și având
încredere în bunătatea și potențialul lor fundamental. Ne încredem în puterea dezvoltării
umane de a ne ajuta copilul să crească, să învețe și să se maturizeze. Avem încredere că, deși
copilul nostru se comportă astăzi copilărește, se dezvoltă treptat într-o persoană matură (așa
cum, sperăm noi, suntem la rândul nostru). Avem încredere că indiferent de ce face el sau ea,
există mereu potențial pentru schimbări pozitive.
Încrederea nu înseamnă să crezi orbește ceea ce îți spune adolescentul tău. Încrederea
înseamnă să nu îți lași singur copilul, indiferent de ceea ce face. Încrederea înseamnă să nu
fugi de relație în frustrare, pentru că ai încredere că celălalt are nevoie de tine și pentru că vei
găsi o soluție să o scoți la capăt.

9. Nu o lua personal.

Adolescentul tău trântește ușa de la dormitorul său. Copilul tău de 10 ani se înfurie: „Mamă,
niciodată nu înțelegi!”. Copilul tău de 4 ani țipă „Te urasc, tati!”. Ce este cel mai important de
reținut? NU O LUA PERSONAL! Nu este vorba despre tine, în primul rând, ci despre ei:
sentimentele lor încurcate, dificultatea de a se controla, abilitățile lor imature de a înțelege și
de a exprima emoțiile. Dacă o iei personal, te rănești pe tine, ceea ce înseamnă că faci ce facem
cu toții când suntem răniți: fie ne închidem în noi, fie răbufnim, fie ambele. Ceea nu face decât
să înrăutățească o situație dificilă pentru cei implicați.
A-ți aminti să nu o iei personal înseamnă că trebuie:
  să respiri adânc,
 să lași durerea să treacă,
 să îți amintești că te iubește copilul tău, dar că nu poți să îi vezi mereu latura
iubitoare,
 să îți cobori în mod conștient vocea,
 să te străduiești să îți amintești cum este să fii un copil supărat care are o reacție
exagerată,
 să te gândești cum să răspunzi la situație calm și constructiv.

Poți în continuare să setezi limite, dar o poți face în maniera cea mai calmă posibil. Copilul tău
va fi profund recunoscător, chiar dacă nu poate conștientiza pe moment.
Nu sugerez vreo secundă că ar trebui să îți lași copilul să fie lipsit de respect. Îți sugerez că
trebuie să acționezi din dragoste, mai mult decât din furie, atunci când setezi limite. Iar dacă
ești prea nervoasă pentru a simți dragoste în acel moment, atunci așteaptă.