Professional Documents
Culture Documents
Realizând mișcarea omul nu conștientizează care mușchi este nevoie să fie acti-
vat în momentul oportun, nu determină conștient schema succesivității de contracție
– relaxare a mușchilor pentru realizarea scopului final. Mișcările obișnuite sunt
înfăp-tuite pe neobservate pentru atenție, alternanța contracțiilor și relaxărilor
musculare are loc automat. Aceste automatisme motorii contribuie la economia
energiei mus-culare în procesul de realizare a mișcării. Un act motoriu nou,
necunoscut în aspect energetic întotdeauna este mai risipitor comparativ cu
mișcarea deja învățată și înde-plinită în mod automat. Perfectarea calității mișcării
cu trecerea ei în regim automat, energetic econom este asigurată de activitatea
sistemului extrapiramidal, în cea mai mare măsură – de ganglionii bazali.
În aspect morfologic și funcțional sistemul extrapiramidal se divizează în stria-tum și
pallidum. Sistemul pallidar, în aspect filogenetic este mai arhaic și include glo- bii palizi
lateral și medial, substanța neagră, nucleul roșu, nucleul subtalamic. În am-bii globi
palizi se conține o cantitate mare de fibre nervoase, neuroni de dimensiuni mari sunt
relativ puțini. Sistemul striat este filogenetic mai „tânăr” și include nucleul caudat și
putamenul cu un număr mare de neuroni de dimensiuni mari și mici și o cantitate relativ
mică de fibre nervoase. În procesul de evoluție s-a dezvoltat sistemul piramidal, care
și-a subordonat sistemul striopalidar. Activitatea motorie a nou-năs-cutului comportă
trăsături „palidare”: mișcări excesive, abundente, risipitoare, mișcări mimice cu zâmbet
etc. Odată cu maturizarea multe din mișcări devin obișnuite, auto-mate, energetic
chibzuite – omul devine grav și solid.
Importanța funcțională a sistemului extrapiramidal a fost descoperită grație
observațiilor clinice și clinico-anatomice, care au remarcat tulburări motorii ce nu pu-
teau fi explicate prin afectarea sistemului piramidal sau de coordonare a mișcărilor. Au
fost descrise multe sindroame de acest gen. În unele din ele predomină mișcările lente
și sărăcăcioase, oligomimia și faciesul-mască, clipitul rar, încătușeala generală, lipsa
mișcărilor mâinilor în tactul mișcării picioarelor în timpul mersului etc. Acest ta-blou clinic
a fost notat cu termenul de hipokinezie (din gr. hypo – reducere, diminuare și kinesis –
mișcare). În alte stări patologice se dezvoltă un tablou clinic de tip opus: mișcări forțate
automate. Ele au fost numite hiperkineze (din gr. hyper – exagerare, creștere și kinesis
– mișcare). Atât în hipo- cât și în hiperkinezie are loc dereglarea to-nusului muscular,
care diferă substanțial de modificarea tonusului muscular care are loc în suferința
sistemului piramidal sau a neuronului motor periferic.
În așa mod, sistemul extrapiramidal fiind în aspect funcțional strâns legat
de sistemul piramidal și de coordonare a mișcărilor participă la formarea
tonusului mus-cular și a poziționării corpului. Acest sistem pregătește mușchii
striați să fie capabili a recepționa în orice clipă impulsurile de activare sau de
frânare. Dereglările survenite în una din verigile responsabile de activitatea
sistemului extrapiramidal pot conduce la o creștere specifică a tonusului
muscular – rigiditate, precum și la apariția hipo- sau hiperkineziei.