ISTORIA COMUNICĂRII

Homo scriptor. Epoca scrisului

Homo lector. Epoca tiparului

Scrierea – trăsătură definitorie a civilizației umane.
- primul medium de comunicare inventat de om

Istoria scrisului:

= de la reprezentarea obiectelor/ideilor prin

imagini/desene stilizate, la folosirea literelor corespunzând
unor sunete anume
(de la reprezentări pictografice la sisteme fonetice - alfabete)
  Pictograme convenționalizate

- reprezentări picturale ale unor idei/obiecte

Primul pas în dezvoltarea scrisului:
- standardizarea semnificațiilor imaginilor

- stimul: nevoia unor modalități de înregistrare a hotarelor, a

vânzărilor/cumpărărilor
+ necesitățile unei societăți bazate pe agricultură:
- urmărirea creșterii și descreșterii nivelului râurilor
- urmărirea mișcării corpurilor cerești, care determinau perioadele de
plantare/recoltare
În jurul anului 4000 î.Hr.: primele inscripții cărora li se pot asocia
anumite semnificații, în Mesopotamia și Egipt.
- cele mai multe: desene rudimentare pictate sau gravate pe pereții
construcțiilor etc.
- într-un interval relativ scurt: standardizarea semnificațiilor

= primele simboluri grafice din

care s-a putut dezvolta scrisul.

● pictograme sumeriene,
cca 3000 î.Hr.
 Egiptenii: pun bazele complicatului sistem de hieroglife sau
caractere simbolice
(la început săpate în piatră, apoi desenate, pictate)

Sistemul lor pictografic:

- asemănător scrierii chineze
contemporane;
- fiecare simbol reprezintă o
idee, un lucru.
 Glifelor le sunt asociate reguli pentru transmiterea de
semnificații standardizate complexe.
 Pentru a putea transmite mesaje complexe, și cel ce scria, și cel
care descifra trebuia să stăpânească un număr foarte mare de
astfel de semne.

→ La început, scrierea era apanajul profesioniștilor, al scribilor.

  scrierea cuneiformă

- sumeriană
Inițial, ideile erau reprezentate prin imagini pe tăblițe de lut
moale.
Ulterior, reprezentările încep să fie stilizate.
- pentru a face semne în lut, sumerienii recurg la bețe ascuțite la
un capăt;
- conservare prin tratarea lutului la temperaturi înalte.
 În jurul anului 1700 î.Hr., sumerienii au ideea creării câte unui
simbol stilizat care să reprezinte sunete mai degrabă decât o
idee.
 În locul miilor de simboluri
– unul pentru fiecare obiect sau idee –
era necesar un număr mult mai mic de simboluri pentru silabele
care compuneau cuvintele.
 ● inscripție de la Persepolis

- efortul se reducea, acum, la a memora cele câteva sute de

simboluri reprezentând diferitele silabe ale limbii.

Folosirea caracterelor pentru a reprezenta silabe – prima

etapă în dezvoltarea scrierii fonetice.
  scrierea alfabetică

Inițial, toate sistemele de scriere erau legate prin forma lor

de un obiect/idee (pictografe/ideografe), ceea ce le făcea mai ușor
de reținut.

- avantajul acestui sistem de scriere - simultan, un punct

slab:
Câtă vreme semnele au la bază semnificația, numărul lor
putea crește, teoretic, la nesfârșit.

→ necesitatea eliminării legăturii dintre scriere și lumea

obiectelor/semnificațiilor

→ scrierea va reprezenta pur și simplu sunetele

- între scriere și vorbire, o legătură directă

 - alfabetul fonetic: inventat de fenicieni (cca 800 î.Hr.)

- avantajul: numărul de semne se reduce, de la câteva mii

sau sute, la câteva zeci, simplificând considerabil cititul și scrisul.

- fenicienii: scriu doar consoanele

Scrierea alfabetică se răspândește treptat în toată lumea

antică.
- în câteva secole pătrunde în Grecia

Grecii sunt cei care completează sistemul fenician cu

vocale, standardizând sistemul în modul cel mai eficient.
(alfabet de 24 de litere)
- În 500 î.Hr., aveau un alfabet folosit la scară largă.
 Romanii preiau și modifică alfabetul grecesc,
extinzându-l la 26 de litere.

Alfabetul fonetic: mult mai eficient decât celelalte

sisteme de scriere.

→ elimină în relativ scurt timp sistemele de scriere

nealfabetice
(Chiar și pictogramele folosite de egipteni au evoluat
într-un alfabet fonetic.)
- creează o nouă diviziune a societății
- până la apariția lui, oamenii aveau cam aceleași
aptitudini comunicaționale
(puteau vorbi și asculta)
- dar scrisul și cititul nu erau accesibile oricui
→ un instrument asociat puterii
- simplifică organizarea administrativă
- facilitează apariția și menținerea imperiilor
 - cu scrisul, începe cucerirea, prin comunicare, a distanței
și a timpului

Scrierea creează istoria, oferind acces la trecut, la

mintea/sensibilitatea celuilalt de departe:
- în timp;
- în spațiu.

„Morții vorbesc viilor, viii vorbesc celor nenăscuți.”

Scrierea permițând stocarea și transmiterea cunoștințelor

→ mintea omenească: eliberată de sarcina de a memora pentru a
transmite mai departe.

→ posibilitatea progresului
  reacții de respingere a scrierii

● dinspre știutorii de carte

- v. Socrate:

- scrierea – o umbră mută a vorbirii

- unui text scris nu-i poți pune întrebări suplimentare
- cuvintele pot fi scoase din context
- dăinuie după moartea autorului, care nu mai poate combate
eventualele interpretări false

● dinspre neștiutorii (sau prea puțin știutorii) de carte

- uzurpatoare a tradițiilor
- instrument al unei autorități opresive
- dificultatea transportării documentelor scrise în piatră
(hieroglifele) sau pe tăblițe de lut (cuneiformele)
● cca 2500 î.Hr., egiptenii creează papirusul
 Grecii scriau pe pergament, obținut din piei de animale.
- mai durabil decât papirusul
- dar fabricarea lui mai costisitoare

● Chinezii sunt cei care creează hârtia.

(cca 100 d.Hr.)
- ușoară, ieftină, ușor de scris pe ea
- foile pot fi stivuite și legate, dând forma
cărții moderne
 Transformările suportului material al scrierii modifică
gesturile/practicile lecturii.

• ruloul de papirus
(volumen)

- Egipt → Grecia, Roma

- rulat pe un cilindru din lemn/metal
(umbilicus)
- trebuie ținut cu ambele mâini
 • codexul

- noua formă a cărții

- detronează treptat volumenul

→ o nouă ergonomie a lecturii

- eliberare a corpului
- apar, în timp, „dispozitivele de lectură”
 Roger Chartier, „Practicile scrierii”, pp. 136-153, în Philippe
Ariès, Georges Duby (ed.), Istoria vieții private, vol. V, trad.
de Constanța Tănăsescu, București, Meridiane, 1995

 Marshall McLuhan, Să înțelegem media. Extensiile omului,

trad. de Ovidiu George Vitan, București, Curtea Veche, 2011

 Martin Puchner, Lumea scrisă, trad. de Anacaona

Mîndrilă-Sonetto, Iași, Polirom, 2018

 Andrew Robinson, Istoria scrisului. Alfabete, hieroglife și

pictograme, trad. de Mihnea Gafița , București, ART, 2009
 - impregnarea cu un sigiliu
- sau folosirea unui dispozitiv asemănător unui rulou cu
simboluri gravate pentru a imprima o imagine în lut moale
- idei vechi
- și procesul de tipărire a unei pagini întregi
(prin sculptarea literelor - inversate - pe o placă de lemn, apoi
acoperirea lor cu un strat de cerneală și presarea pe hârtie)
- cunoscut cu mult timp în urmă
Sutra diamantului – prima carte tipărită din lume
(China, anul 800 d.Hr.)
 Johannes Gutenberg
(1398-1468)
- primul care sesizează avantajul producției
cărții la scară mai largă
- primul care concepe metoda prin care să
o facă
- creează literele mobile
- și presa tipografică
 Ce să tipărească mai întâi?

• Gramatica limbii latine „Donatus”

(Aelius Donatus, Ars minor)

- 28 de pagini, cu 26 de rânduri/pagină
- pe pergament
- 260 de ediții până în anul 1500

Atelierul lui Gutenberg: primul proces de producție industrial.

(anticipând sistemul de producție pe bandă rulantă introdus de
Henry Ford la începutul sec. XX)
- se îndoia, totuși, de succesul invenției sale
→ alege drept proiect o Biblie laborios
tipărită și decorată
„Biblia cu 42 de rânduri” (1453)
- ideea ca Biblia produsă mecanic să arate ca una scrisă de mână
- simetrie + precizie
→ un nou standard al multiplicării cărții

- răspândire rapidă a invenției în Europa

- la doar 30 de ani de la apariția Bibliei lui Gutenberg:

tiparnițe în peste 110 orașe vest-europene
Până la 1500: disponibile de sute de ori mai multe cărți
decât în 1450
 Reacții de respingere a tiparului

● de către neștiutorii (sau prea puțin știutorii) de carte

- un instrument de control, de dominare

- destramă structura tradițională a comunității

● de către știutorii de carte

- corupe textele
- corupe spiritele, răspândind texte eretice și imorale
- corupe știința, care încape pe mâna ignoranților

→ tiparul răspândește confuzie, ignoranță

- multiplicarea textelor la scară largă
+ preț mai mic

→ accesibilitatea cărții

- un interes mai mare pentru deprinderea cititului;

→ alfabetizarea și educația universale

- o laicizare și o feminizare a lecturii

- accelerarea publicării lucrărilor științifice

- Reforma protestantă și traducerea Bibliei în limbile naționale
(pornind de la Luther)

- cărți publicate în toate limbile europene

→ contribuție la dezvoltarea limbilor naționale

→ nașterea naționalismului

- industrialismul, apariția marilor piețe

- apariția primelor ziare în Europa (sec. XVII), apoi în Lumea

Nouă

→ modificări ale pattern-urilor de interacțiune în cadrul

comunităților, al societății, dar și în psihologia individului
 Roger Chartier, „Practicile scrierii”, pp. 136-153, în Philippe
Ariès, Georges Duby (ed.), Istoria vieții private, vol. V, trad.
de Constanța Tănăsescu, București, Meridiane, 1995

 Melvin L. DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale

comunicării de masă, trad. de Ducu și Cătălina Harabagiu,
Iași, Polirom, 1999

 Marshall McLuhan, Galaxia Gutenberg, trad. de L. și P.

Năvodaru, București, Editura Politică, 1975

 Martin Puchner, Lumea scrisă, trad. de Anacaona

Mîndrilă-Sonetto, Iași, Polirom, 2018