ISTORIA COMUNICĂRII

Comunicarea la distanță:
Telefonul
 Problema stabilirii paternității asupra unei invenții

- inventatorul telefonului: Alexander Graham Bell

- Elisha Gray depune cerere de brevet în aceeași zi cu Bell

(16 feb. 1876, la Washington)
(Edison; Meucci; Reis; Bourseul)
- nu doar un singur fir genealogic: circulație, împrumuturi;
circuite paralele de invenții → false înrudiri;

→ În socializarea tehnicii, nu doar prototipul contează, ci și

fiabilitatea lui.
 ● rezistența simțului comun la noutate

„utopia telefonului”:
- imposibil să transmiți vocea prin fir și, chiar de ar deveni posibil,
nu ar prezenta niciun interes
- circumspecție și din partea telegrafiștilor

● dificultăți tehnice
- cunoștințe despre raportul dintre sunet și electromagnetism

Noua invenție – explicată prin comparație cu telegraful:

- un transmițător, un receptor, fire care-i conectau, ceva transmis

de-a lungul firului
- ceva-ul: sunetele – convertite din unde de presiune asupra aerului
în unde de curent electric (vibrații electromagnetice) – transmise
prin fire electrice – reconvertite în sunete
- 10 martie 1877, Boston: prima convorbire telefonică
 telegraful solicita știința de carte

 oricine putea utiliza un telefon; singurele abilități necesare:

- să audă și să vorbească
- putea fi folosit și de un copil

- „mediu rece”, de joasă definiție, conținând vorbirea

- participare crescută

„The voice must do it all.”

- cuvintele, sunetul vocii, emoția exprimată paralingvistic

- promotorii telefonului îi citau pe:

Pliniu: „Glasul viu este ceea ce mișcă sufletul.”

Thomas Middleton: „Cât de dulce sună glasul unei femei alese!”
 ● Zgomotul:

- păcăneli, fâșâit, pârâituri care alterau sau acopereau vocea

interlocutorului
- interferențe

- în cel mai bun caz, ignorabil, ca zgomot de fundal

- în cel mai rău caz:

„Erau scuipaţi şi bolboroseli, smucituri şi zăngăneli,

fluierături şi ţipete. Erau foşnete de frunze, orăcăieli de
broască, şuierat de aburi şi bătăi de aripi de pasăre. Erau
clicuri de pe firele de telegraf, fărâme de convorbiri de pe
alte telefoane, mici guiţături ce nu semănau cu niciun alt
sunet cunoscut. Noaptea era mai zgomotoasă decât ziua şi,
la ora spectrală a miezului de noapte, dintr-un motiv
straniu, neştiut de nimeni, acest babel ajungea la culme.”
- 1877, la Boston: prima rețea telefonică, reunind 5 bancheri
- aceleași servicii ca telegraful, dar mai rapid

Western Union: acord semnat cu Bell în 1879:

- prevedea limitarea folosirii invenției la „conversații personale”
(„Telefonul nu trebuie folosit pentru a transmite mesaje de afaceri,
cotații la bursă, informații despre piață sau orice activitate care intră în
concurență cu Western Union.”)
- clauză încălcată

● La sfârșitul sec. XIX-lea, utilizarea telefonului are un

caracter profesional/comercial (bănci, bursă)

- începutul sec. XX, pe Wall Street: 640 de cabine telefonice

 - primii clienți cumpărau telefoane pentru comunicarea
între două puncte
- repede, dezvoltarea telefonului e condiționată de
necesitatea existenței unei rețele comunitare

● conexiunile multiple, stabilite prin intermediul unui nou

aparat: centrala telefonică

→ conexiune nu doar fizică/tehnică, ci și socială

La început, rețeaua telefonică e dominată de câte o profesie:

- în New England: doctorii; la Londra: avocații etc.

Treptat, telefonul ajunge să lege sectoare economice diferite.

→ instrument de schimb intersectorial

 primii operatori de telefonie: băieți angajați pe bani puțini
din rândurile mesagerilor din telegrafie
 1881: practic întreg personalul din centralele telefonice era
format din femei
(„Sunt mult mai serioase, nu beau bere, sunt mereu disponibile.” )
- o muncă repetitivă, extenuantă
• 1877: Bell instalează prima linie telefonică permanentă între un atelier
din Boston și domiciliul proprietarului
• 1878: 500 de reședințe din SUA dețineau un telefon
• 1890, Franța: marea burghezie pariziană își racordează telefonic
reședințele de vacanță

Evoluția utilizării telefonului particular

• ubicuitatea:

- a ține legătura cu angajații (profesional)

- conectarea cu furnizorii: a face comenzi de la domiciliu
(gestiune familială)

→ Și în universul casnic, și în cel profesional, telefonul servește

inițial la transmiterea de ordine.
 La începutul sec. XX, practicile utilizării telefonului încep să se
diversifice.

 1909: anchetă în Seattle asupra convorbirilor particulare:

20% comenzi către comercianți
20% apeluri la birou
15% invitații
30% conversații interpersonale - considerate futile, cvasiinutile

• în reclamele pentru telefon dinaintea Primului Război Mondial:

- rar amintită sociabilitatea interumană
• în anii 1920:
- amintită mai des, dar asociată cu apelurile la distanță
• în anii 1930:
- se impune tema comunicării familiale, amicale, a „vizitei prin
telefon”
• 1907: 2 milioane de agricultori cu telefon
(cca un sfert din exploatările agricole)
- 73% din fermele din Iowa era legate la rețeaua telefonică

● articularea celor două tipuri de folosire a telefonului:

- prima utilizare: cea profesională (în descendența telegrafului):

informații bursiere, prognoza meteo

Societăți de ajutor reciproc instalează rețeaua telefonică; mai

multe firme împart aceeași linie.

→ Telefonul participă la identitatea locală, la sentimentul

comunitar.

„Drumurile bune și telefonul”

 ● rol informativ; situații de urgență

- o „organizare a solidarității în așezările rurale”

Treptat, funcția informării profesionale/de urgență se estompează.

● rolul principal al utilizării telefonului:

acela de socializare

- tot mai frecvente și mai lungi convorbirile între vecini

- atenuează sentimentul de singurătate, de nesiguranță al soțiilor de
fermier
În 1908, John J. Carty (primul șef al Laboratoarelor Bell)
argumenta că telefonul, în egală măsură ca ascensorul,
făcuse posibili zgârie-norii:
„Ar putea să sune ridicol a spune că Bell și succesorii
lui au fost părinţii arhitecturii comerciale moderne -
ai turnului zgârie-nori. Dar staţi puţin. Să luăm
Singer Building, Flatiron Building, Broad Exchange,
Trinity sau oricare alt gigantic sediu de birouri. Câte
mesaje presupuneți că intră și ies zilnic în şi din
aceste clădiri? Presupuneţi că nu ar exista niciun
telefon şi că fiecare mesaj ar trebui să fie transmis de
către un mesager. Cât spaţiu ar mai lăsa pentru
birouri ascensoarele? Astfel de construcţii ar fi o
imposibilitate economică.”
+ rolul telefonului în mișcarea de deplasare dinspre centru spre
periferii

1895: dezvoltarea periferiilor - favorizată de tramvaiul electric,

bicicletă, telefon
- cartierele rezidențiale se formează în jurul liniilor de transport

 telefonul: modalitate de a menține relațiile cu familia,

prietenii, foștii vecini
- atenuează sentimentul dislocării
- instrument al sociabilității comunitare
• 1890: o jumătate de milion de utilizatori
• 1910: un sfert dintre familiile americane au telefon
• 1914: 10 milioane de utilizatori
• 1925: peste 40% dintre familiile americane au telefon

→ un serviciu prioritar

1930: motivele invocate pentru abonarea la o linie telefonică:

● femeile:
1. conversația cu părinții și prietenii
2. fixarea de întâlniri și posibilitatea de a face cumpărături prin
telefon
3. posibilitatea de a preveni, în caz de urgență

● bărbații:
1. rațiunile profesionale
- o răspândire mai lentă
1902, în Times: „Telefonul nu e treaba maselor.”
1913, Londra: o treime din totalul telefoanelor din Marea
Britanie
În Franța, până în anii 1960, elitele consideră că telefonul nu e
un instrument pentru mase, destinat familiilor.
- în anii 1930, blocajul vine din partea cererii, nu a ofertei
-1935: mai puțin de 10% din familiile franceze au telefon
- capacitatea rețelei: net superioară
- administrația scade prețurile și oferă prime angajaților care
aduc abonamente
→ 1950-1960: oferta devine insuficientă și apar cozi la
abonamente
- la țară: o agricultură tradițională, o piață locală
- mare densitate rurală
→ telefonul nu e atât de necesar ca instrument al sociabilității

- densitate urbană mare

- dezurbanizarea începe abia în zona Parisului
→ cererea de telefoane se limitează, în principal, la aristocrație
și marea burghezie

- abia în anii 1950, când se dezvoltă periferiile, cererea pentru

telefoane crește și se extinde la toate clasele sociale
Apariția și dezvoltarea cinematografiei
 Filmul și televiziunea: posibile datorită a două caracteristici ale
sistemului perceptiv al omului:

fenomenul phi și persistența retiniană

 fenomenul phi

- ceea ce se întâmplă când vedem o sursă de lumină stingându-se

în timp ce o altă sursă, din apropierea celei dintâi, se aprinde:
- pentru noi, lumina pare că se mută dintr-un loc în altul
 persistența retiniană

- ochii noștri continuă să vadă o imagine o fracțiune de secundă

după ce imaginea a dispărut

- fenomen observat prima oară în Antichitate

- devine popular în 1824:
Peter Roget: reținem imaginea unui obiect cca o zecime de
secundă după ce acesta dispare din raza noastră vizuală.

→ în scurt timp, Europa e invadată de tot felul de „jucării” bazate pe

acest principiu
(taumatrop, taxinoscop, fantascop)
- mașinării care făceau ca o serie de desene de mână să creeze o
imagine ce pare că se mișcă

→ iluzia mișcării continue

- curând, în loc de desene - fotografii

 1872/8: Edward Muybridge – pariu că picioarele unui cal în

galop ating, la un moment dat, simultan pământul.
- 12 aparate de fotografiat de-a lungul unei piste hipice
- vizionarea imaginilor: efect asemănător celui produs de un
film

→ în loc de 12 de aparate, unul singur care să înregistreze rapid

imaginile
 Thomas Edison (și asistentul său, William Dickson):
- primul aparat de filmat și primul proiector
de imagine
1889: Dickison: kinetoscopul
Edison construiește un studio în care produce filme pentru noua
invenție.
 1894: disponibil pentru public, contra cost, prin deschiderea, la New
York, a unui „Salon cu kinetoscop”, cu 10 aparate
 Peep-show

1886: Franța: Alice Guy Blanché - Zâna verzelor

- film de 1 minut, prezentat la Expoziția Internațională de la Paris
SUA

Fatima și dansul ei din buric;

How Bridget Served the Salad Undressed
Ce a văzut lustragiul
- lipsea, însă, ideea de a proiecta filme pentru un public numeros

 Inventatorii europeni creează aparate de proiecție pentru ecrane

mari

 În replică, Edison creează vitascopul

- îl prezintă public în 1896
 1895: Frații August și Louis Lumière
obțin brevetele pentru cinematograf.

(Ieșirea din uzinele Lumière;

Sosirea unui tren în gara La Ciotat;
Grădinarul stropit)
● Georges Méliès:

- construiește un studio în care realizează:

Înscăunarea lui Edward VII la Westminster

(realitate reconstituită)
● calea realității

1902: Călătorie pe lună

(film de trucaj,
științifico-fantastic)
● calea visului
 Charles și Émile Pathé

- produc filme turnate în aer liber

- apoi construiesc studiouri
1897-1911: peste 4000 de filme
- deschid filiale peste tot în lume
(atât pentru producție, cât și pentru
vânzarea filmelor)
 Anii 1900 - proiecții de filme:
- cu capital foarte modest
- în săli sărăcăcioase, deprimante, cu 50-90 de locuri
- repertoriu de foarte proastă calitate
- preț infim pentru o varietate de filme de scurt metraj
(Viața unui pompier american;
Visul unui amator de frigănele
1903: Edward S. Porter, Marele jaf din tren)
- au succes în rândul oamenilor sărmani
- sunt profitabile

→ reamenajarea interioarelor
renovarea exterioarelor acestor localuri
- funcționarea sălilor depindea de numărul de spectatori
- pentru a face publicul să revină:
- necesar ca filmele să fie schimbate des
→ cerere uriașă de filme
→ crearea rapidă de noi companii de producție
Filmul devine o formă obișnuită de divertisment.
- publicul tinde să fie compus din imigranți săraci, provinciali
americani strămutați la oraș, vagabonzi, oameni umili
- neadaptați
→ filmul: un refugiu
- subiect simplu
- ușor de înțeles, chiar dacă nu cunoșteai limba
- joc actoricesc deloc subtil
- stereotipie:
- „țopârlanul”
- imigrantul
- polițaiul
- pungașul
- fata drăguță
- soțul gelos
- șeful
În scurt timp, cinematograful de o para depășește granițele
centrelor urbane.
 Filmele încep să devină o formă de divertisment familială.

→ necesară schimbarea imaginii acestui nou mijloc de

comunicare

- preluarea modelului regizorilor europeni, care făceau filme:

- mai lungi
- mai scumpe
- destinate unui public din clasa mijlocie
(v. cumpărarea filmului franțuzesc Regina Elizabeta, cu Sarah Bernard, și
distribuirea lui în SUA)
 1915: D.W. Griffith - Nașterea unei națiuni
 Florence Lawrence - prima vedetă de cinema →
 Mary Pickford: 1913 - 1000 $/săptămână
1918 - 20000$/săptămână

 Charlie Chaplin: 1913 - 150$/săptămână

1917 - 250000$/film
 La începutul anilor 1920:
- cinematografele mizere ˃ „palate ale filmului”

(1914: The Strand, New York)

- producția de filme în studiourile europene încetează după 1914
- cererea de filme: foarte mare în toată lumea

→ avantaj pentru filmele americane pe piața exporturilor

În 1918, industria americană de film: peste 80% din piața

mondială de film.

1922: peste 40 de milioane de spectatori plătitori pe săptămână în

SUA
1940: 90 de milioane
 1926: Don Juan
 1927: Cântărețul de jazz
 1928: Lights of New York

● Primele filme color

 1935: Becky Sharp

 1939: Gone with the Wind
 Melvin L. DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale
comunicării de masă, Iași, Polirom, 1999

 Joseph R. Dominick, Ipostaze ale comunicării de masă.

Media în era digitală, București, comunicare.ro, 2009

 Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, Ecranul global, Iași,

Polirom, 2008

 Gabriel Thoveron, Istoria mijloacelor de comunicare,

Iași, Institutul European, 2003