You are on page 1of 8

Introducere

Conceptul de dezvoltare durabila a luat nastere acum 30 de ani, ca


raspuns la aparitia problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale, in
special a celor legate de energie. Practic, Conferinta privind Mediul de la
Stockholm din 1972 este momentul in care se recunoaste ca activitatile umane
contribuie la deteriorarea mediului inconjurator, ceea ce pune pericol viitorul
Planetei.
Cativa ani mai tarziu, in 1983, isi incepea activitatea Comisia Mondiala
pentru Mediu si Dezvoltare (WCED), dupa o rezolutie adoptata de Adunarea
Generala a Natiunilor Unite.
In 1985 era descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii
si, prin Conventia de la Viena a inceput cautarea unor solutii pentru reducerea
consumului de substante care dauneaza stratului protector de ozon care
inconjoara Planeta.
In 1987, la un an de la catastrofa de la Cernobal, in cadrul Raportului
WCED de la Brundtland a fost formulata cea mai citata definitie a dezvoltarii
durabile: “Dezvoltarea durabila este cea care urmareste nevoile prezentului, fara
a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”.
Termenul de dezvoltare durabila a inceput sa devina, insa, foarte cunoscut
abia dupa Conferinta privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile
Unite la Rio de Janeiro in vara lui 1992, cunoscuta sub numele de “Summit-ul
Pamantului”. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai multor conventii referitoare la
schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon),
diversitatea biologica (conservarea speciilor) si stoparea defrisarilor masive. Tot
atunci a fost elaborata si Agenda 21 - planul de sustinere a dezvoltarii durabile.
Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv si al Uniunii Europeane,
incepand cu 1997, cand a fost inclus in Tratatul de la Maastricht, iar in 2001, la
summit-ul de la Goetheborg a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila a
UE, careia i-a fost adaugata o dimensiune externa la Barcelona, in 2002.
In 2005 Comisia a demarat un proces de reviziure a Strategiei de
Dezvoltare Durabila, proces care a cuprins mai multe etape:
- in februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare initiala si critica la
adresa progresului inregistrat din 2001 si a evidentiat o serie de viitoare directii
de urmat. Au fost evidentiate o serie de directii de dezvoltare non-durabila care
au avut efecte negative: schimbarea climatica, amenintari la adresa sanatatii
publice, cresterea saraciei si a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale
si afectarea biodiversitatii;
- in iunie 2005, sefii de stat si de guverne din UE au adoptat o declaratie
privind liniile directoare ale dezvoltarii durabile, care sustinea ca Agenda
reinnoita de la Lisabona este o componenta esentiala a obiectivului
atotcuprinzator al dezvoltarii durabile;
- pe 13 decembrie 2005, dupa consultarea cu mai multe institutii si persoane
implicate, Comisia a prezentat o propunere de reviziuire. Se punea accent pe 6
prioritati: schimbarea climatica, sanatate, excluziune sociala, transport, resurse
naturale si saracie si erau identificate caile care trebuie urmate pentru a solutiona
aceste probleme.
- in iunie 2006 a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila pentru o
Uniune Europeana extinsa, bazata pe strategia de la Goetheborg si rezultat al
procesului inceput inca din 2004.
Provocări ale dezvoltării durabile. Economia mediului

Termenul de sustenabilitate, asociat cel mai adesea cu dezvoltarea


durabilă, a fost introdus prin Raportul Comisiei Brundtland din 1987. Conform
acestui prim document oficial, dezvoltarea durabilă are trei dimensiuni:
ecologică, economică și de echitate, și este înțeleasă ca o sumă de acțiuni prin
care "nevoile curente sunt îndeplinite fără a compromite capacitatea generațiilor
viitoare de a își îndeplini propriile nevoi” (conform Raportului din 1987
al Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare). În ultimii ani, conceptul de
dezvoltare durabilă a evoluat spre integrarea de domenii tot mai complexe, care
abordează într-un spirit multidisciplinar dimensiunile sociale, economice și de
mediu. Conceptul de dezvoltare durabilă pornește de la conștientizarea rolului
jucat de umanitate, prin procesele economice, sociale și politice, în generarea
problemelor globale.
Protectia mediului are drept scop pastrarea echilibrului ecologic prin
combaterea poluarii, in vederea mentinerii si conservarii patrimoniului natural,
si asigurarea conditiilor de viata generatiilor actuale si viitoare. Din punct de
vedere juridic ea se realizeaza prin instituirea anumitor obligatii, stabilirea unor
conditii speciale si stipularea unor interdictii in cazul utilizarii resurselor
naturale si desfasurarii activitatilor cu impact asupra mediului.
In general, limitele cresterii economice sunt in concordanta cu
capacitatea de suportabilitate a mediului, daca se are in vedere cantitatea limitata
de resurse naturale si gradul de asimilare a poluantilor emisi in urma activitatilor
antropice.
„Criza ecologica“ de la inceputul deceniului al saptelea al secolului
trecut si posibilitatea declansarii unui proces de autodistrugere a civilizatiei
umane au adus in atentia opiniei publice „limitele“ cresterii economice, in
legatura cu protejarea mediului natural de care suntem dependenti tot mai mult.
In contextul preocuparii generale, in anul 1987, Gro Harlem Brundtland,
raportor ONU, utilizeaza pentru prima data sintagma de „dezvoltare
durabila“, definita ca fiind „acel model de dezvoltare socio-economic ce
corespunde necesitatilor prezentului, fara a compromite sansa generatiilor
viitoare de a-si satisface propriile cerinte“. Conceptul a fost dezvoltat si adoptat
ca strategie de dezvoltare a statelor lumii la Conferinta mondiala pentru mediu si
dezvoltare de la Rio de Janeiro (Brazilia) din 1992. Unul dintre documentele
definitorii ale conferintei, Agenda 21 defineste strategia de dezvoltare durabila
ca „un proces ciclic si participativ, destinat realizarii obiectivelor economice,
sociale si ecologice intr-un mod integrat si echilibrat“.
Majoritatea statelor lumii sunt constiente de faptul ca o continuare a
dezvoltarii economice, fara luarea in consideratie a ocrotirii mediului si
conservarii resurselor naturale, este putin probabil sa fie durabila.
In decursul ultimilor ani, obiectivul declarat al politicilor de protectie a
mediului a fost acela de realizare practica a unei dezvoltari durabile.
Strategia dezvoltarii durabile, adoptata de majoritatea statelor lumii
(inclusiv Romania) ca strategie nationala, implica:
(1) controlul poluarii si gestiunea rationala a resurselor;
(2) crearea unui cadru institutional eficient pentru formularea si
punerea in aplicare a politicilor de mediu;
(3) promovarea „reinnoirii tehnologice“ in favoarea
„tehnologiilor curate“ (ce afecteaza minimal mediul);
(4) o utilizare eficace a instrumentelor economice, in scopul
furnizarii semnalelor de piata privind protectia mediului;
(5) modificarea tendintelor de productie si consum, in scopul
conservarii resurselor si diminuarii poluarii;
(6) folosirea unor instrumente si tehnici de reglementare mai
eficiente si cu costuri mai reduse;
introducerea strategiilor anticipative si de evaluare a riscului in formularea si
aplicarea strategiilor de protectie a mediului.
Agenda 21 statueaza faptul ca mediul si economia sunt strans legate intre
ele, iar integrarea consideratiilor ecologice in planificarea dezvoltarii socio-
economice este esentiala pentru realizarea unei dezvoltari durabile.
Strategia dezvoltarii durabile, definita conceptual la Summit-ul
Pamantului de la Rio, devine operationala prin politici nationale adecvate, care
sa asigure un echilibru intre cresterea economica si conservarea mediului.
Prin documentele si hotararile adoptate, Conferinta de la Rio a declansat
un proces de afirmare a conceptului de dezvoltare durabila, care implica si
anumite evolutii la nivelul reglementarilor juridice:
(1) recunoasterea importantei protectiei mediului;
(2) influenta directa a legislatiei de mediu;
(3) dezvoltarea reglementarilor internationale in sectoarele
specifice protectiei mediului;
(4) cresterea rolului organizatiilor neguvernamentale si a
societatii civile.
Un rol important pentru afirmarea dezvoltarii durabile l-a avut Summit-
ul mondial pentru dezvoltare durabila din 2002 de la Johannesburg, organizat
sub egida ONU.
Obiectivul principal al Reuniunii „Rio + 10“ de la Johannesburg a fost
amplificarea eforturilor internationale de implementare a AGENDEI - 21. In
acest sens, conferinta a adoptat doua documente declarative: Declaratia de la
Johannesburg privind dezvoltarea durabila si Planul de implementare.
Summit-ul „Rio + 10“ a confirmat faptul ca dezvoltarea durabila
reprezinta un element central al preocuparii statelor, relevandu-se legatura dintre
saracie, mediu si utilizarea resurselor naturale.
Declaratia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabila cuprinde sase
capitole:
Cap. 1 – „De la originile noastre spre viitor“ – cuprinde un complex de
angajamente in favoarea dezvoltarii durabile.
Cap. 2 – „De la Stockholm la Rio de Janeiro si Johannesburg“ –
rememoreaza „drumul comun catre o lume care respecta si implementeaza
conceptul dezvoltarii durabile“, parcurs de cele trei conferinte mondiale pentru
mediu si dezvoltare organizate sub egida ONU.
Cap. 3 – „Provocarile pe care le infruntam“ – recunoaste marile sfidari
ale perioadei actuale: necesitatea eradicarii saraciei, a inlocuirii modelelor
nedurabile de consum si productie, a diminuarii suferintelor agrare ale mediului
global.
Cap. 4 – „Angajamentul pentru dezvoltarea durabila“ – cuprinde
ansamblul masurilor proclamate in vederea continuarii procesului declansat la
Rio de Janeiro: stabilirea de parteneriate constructive, promovarea dialogului si
cooperarii intre state, asigurarea accesului fiecarui locuitor al planetei la
cerintele de baza: apa, locuinte, igiena etc.
Cap. 5 – „Multilateralitatea este viitorul“ – declara institutiile
internationale din sistemul ONU drept instrumente de promovare la nivel
international a dezvoltarii durabile.
Cap. 6 – „Sa facem ca lucrurile sa se intample“ – cuprinde
angajamentul participantilor de a infaptui obiectivele dezvoltarii durabile
Planul de implementare cuprinde un ansamblu de masuri -
administrative, juridice, politice - vizand continuarea procesului de
implementare a principiilor si obiectivelor dezvoltarii durabile stabilite prin
Agenda 21, adoptata la Rio (1992).
El completeaza acest document international cu principiile cuprinse in
„Declaratia mileniului (2000)“ si in alte conventii si acorduri internationale,
incheiate sub egida ONU. Planul de implementare promoveaza integrarea
dimensiunilor economica, sociala si de mediu in strategiile nationale privind
dezvoltarea durabila.
Globalizarea problemelor ecologice si acutizarea fenomenelor de poluare
au facut ca protectia mediului sa devina un obiectiv prioritar al strategiilor
nationale de dezvoltare si al cooperarii internationale.
Obiectivul general al Programului regional se va realiza printr-o alocare
a fondurilor diferentiata pe regiuni, in functie de gradul de dezvoltare a acestora
si printr-o stransa coordonare cu actiunile realizate in cadrul celorlalte Programe
Operationale.
Dezvoltarea echilibrata a tuturor regiunilor tarii se va realiza printr-o
abordare integrata, bazata pe o combinare a investitiilor publice in infrastructura
locala, politici active de stimulare a activitatilor de afaceri si sprijinirea
valorificarii resurselor locale.

Concluzii
Intrucat mediul este unul din factorii care actioneaza in plan
global, suntem obligati sa construim strategiile in corelare si in concordanta cu
cele elaborate in alte tari si pe plan mondial.
Putem aprecia ca Romania a participat in mod activ si si-a asumat
angajamente in cadrul conventiilor, acordurilor si intelegerilor internationale
privind mediul.
Cu toate acestea, este inca insuficient de cuprinzatoare perceperea, de
catre unii factori de decizie, la nivel national si international, a efectelor
degradarii mediului si asupra economiei si a marimii costurilor necesare
pentru prevenirea si reducerea poluarii, mentinerea calitatii factorilor de
mediu. Interdependenta dintre capitalul natural si cel antropic impune un
efort analitic cu mult mai mare in legatura cu fenomenele de sera, schimbarile
climatice, reducerea biodiversitatii, eroziunii solului si infestarii aerului si apei
cu noxe etc.
O componenta majora a strategiei de mediu este reprezentata de reciclarea
materialelor refolosibile si managementul deseurilor. Acesta va deveni una din
industriile specifice secolului al XXI-lea, care poate deveni si o activitate
rentabila si o sursa de mijloace financiare. EA nu doar protejeaza factorii de
mediu, dar reintroduce in circuitul economic materii utile, in conditiile
diminuarii lor in natura.
Strategia, in acest domeniu, trebuie sa gaseasca cele mai potrivite
modalitati de utilizare aparteneriatului public-privat pentru diferitele categorii
de factori de mediu, in lupta pentru o Romanie mai curata si mai
durabila, pentru un comportament ecologic sanatos si o educatie in acest sens
inca in primii ani de scoala.
Strategia protectiei mediului in tara noastra si nu numai se confrunta cu
problema discrepantei dintre volumul mare al nevoilor de finantare a
investitiilor si cheltuielilor de mediu si resursele financiare modeste de care
dispunem. Este cunoscut ca preluarea aquis-ului comunitar de mediu include un
capitol care inca nu a fost incheiat si implica, pentru Romania, costuri de peste
20 miliarde USD. In acest sens, Programul national de impadurire va costa 602
milioane euro, pentru ca in 2020 circa 38% din suprafata Romaniei sa fie
acoperita cu paduri, fata de, respectiv, 26,7% cat este in prezent.
Va fi nevoie sa gasim resursele de finantare, concomitent cu gasirea unor
solutii de a produce cat mai mult si cat mai bine, cu un consum cat mai redus de
resurse naturale, umane si financiare. In acest sens, un sprijin substantial il poate
avea atat cercetarea stiintifica, cat si progresul tehnologic, prin aplicarea de
solutii mai eficiente de a folosi resursele disponibile si, mai ales, importantele
rezerve de economisire a acestora. Pornind tocmai de la principiul eco-
eficientei, mentionam ca energointensivitatea unui dolar PIB in Romania este
de cateva ori mai mare decat in tarile membre ale Uniunii Europene si SUA,
chiar daca acestea, spre exemplu, cuantificate in volum absolut al emisiilor de
CO2 , sunt cei mai mari poluatori ai planetei.
Strategia noastra pentru mediu trebuie sa previna o serie de capcane,
legate de acceptarea in Romania a unor industrii poluatoare, prin transfer
din tari dezvoltate, care-si protejeaza mediul, de depozitarea deseurilor si
noxelor din alte tari pe teritoriul nostru, la negocierea la preturi modice a
permiselor de poluare. In acelasi timp, este nevoie de o mai buna monitorizare
a poluatorilor, pe baza unor studii de impact temeinice, inca din faza de
proiectare a produselor si tehnologiilor, astfel incat sa putem mai bine preveni
poluarea sau, dupa caz, sa aplicam in cunostinta de cauza principiul „poluatorul
plateste”.
Bibliografie
1. http://www.un.org/millenniumgoals;
2. https://sustainabledevelopment.un.org/sdgsproposal;
3. http://www.unesco.org/new/en/education/themes/leading-the-
international-agenda/education-for-sustainable-development/;
4. Notele Explicative privind Strategia de Educație pentru
Dezvoltare Durabilă elaborată de Națiunile Unite - UNECE, 2004
- http://www.unece.org/fileadmin/DAM/env/esd/01_Typo3site/Explanator
yNoteENGcep.ac.13.2004.8.add.2.e.pdf;
5. Bran Paul : Economica valorii, Editura Economica, Bucuresti,
1995
6. Blang Mark : Teoria economica in retrospectiva, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992;
7. Dobrota Nita : Economie politica, o tratare unitara a problemelor
vitale ale oamenilor, Editura Economica, Bucuresti, 1997;
8. Popescu A. Ion, Bondea A. Aurelian, Constantinescu I. Madalina:
Dezvoltarea durabila: o perspectiva romaneasca, Editura economica,
Bucuresti, 2005.