ANALIZĂ COMPARATIVĂ PRIVIND DEZVOLTAREA

AGROTURISMULUI ŞI ECOTURISMULUI
STUDIU DE CAZ: CREAREA UNOR PACHETE DE
SERVICII ECO-AGROTURISTICE SPECIFICE

1
CAPITOLUL 1. ECOTURISM, AGROTURISM - DEFINIŢII,
CONCEPTE, TEORII................................................................Pag. 8

1.1 Ecoturismul....................................................................................Pag. 8
1.2 Studiu de caz: Ecoturismul în S.U.A.........................................Pag. 10
1.3 Agroturismul…………………………………….................…...Pag. 16

CAPITOLUL 2. AGROTURISMUL - O PROVOCARE

PENTRU TURISMUL ROMÂNESC......................................Pag.21

2.1. Apariţia şi dezvoltarea agroturismului............................................Pag. 21

2.2. Impactul agroturismului asupra mediului......................................Pag. 27
2.3. Dezvoltarea durabilă a agroturismului............................................Pag. 30
2.4. Strategii de dezvoltare agroturistică durabilă................................Pag. 39
2.5. Unităţi turistice specifice agroturismului........................................Pag. 45

CAPITOLUL 3. ACTIVITATEA AGROTURISTICĂ ŞI

REGLEMENTĂRILE LEGISLATIVE ALE
UNIUNII EUROPENE....................................................................Pag. 49
3.1 Reglementările legislative ale Uniunii Europene şi influenţa lor asupra
activităţii agroturistice...........................................................................................Pag. 49

3.2. Experienţa agroturistică în ţările europene şi reglementările legislative...........Pag. 64

2
CAPITOLUL 4. ACTIVITATEA AGROTURISTICĂ DIN
ROMÂNIA ŞI REGLEMENTĂRILE LEGISLATIVE
...............Pag.116
4.1. Agroturismul în România................................................................Pag.116

4.2. Aspecte privind clasificarea unităţilor de agroturism cuprinse în

Hotărârea de Guvern nr. 1328/2001...................................................... Pag.133

4.3. Aspecte privind clasificarea unităţilor de agroturism cuprinse în

Ordinul Ministrului Turismului nr. 510/2002...................................... Pag.137

CAPITOLUL 5. ECOTURISM ÎN PARCURILE NATURALE

VÂNĂTORI NEAMŢ ŞI APUSENI....................................Pag. 164

5.1. Parcul Natural Vânători Neamţ..................................................... Pag.164

5.2. Parcul Natural Apuseni…………………………...................... … Pag.188

CAPITOLUL 6. STUDIU DE CAZ ECOTURISM ŞI

AGROTURISM ÎN PARCUL NATURAL VÂNĂTORI
NEAMŢ....................................................................................Pag.208

6.1. Crearea unui pachet de servicii turistice ................................. Pag.208

6.2. Concluzii ...........................................................................................Pag.211

Bibliografie .............................................................................Pag. 212

3
 Ecotourism
Ecotourism is a form of tourism in which the main motivation for the
tourist is the observation and appreciation of nature and local tradition in natural
areas, and which must fulfil the following conditions:
- contributes to nature conservation and protection;
- supports the well being of local people, stressing local ownership, as well as
business opportunities for local people (especially in rural areas);
- has an educational component that creates awareness about nature
conservation, both for tourists and local communities;
- requires the lowest possible negative impact on the environment and on the
socio-cultural component.

ECOTOURISM PRINCIPLES

1. Focus on the Natural Area

Ecotourism relies on the direct and personal experience of nature, namely
to experience the biological, physical and cultural features of a natural area.
Therefore the focus on the natural area is essential in the planning, development
and marketing of ecotourism.

2. Interpretation and Education

Ecotourism provides both the tourists and the local community with nature
related experience opportunities leading to greater understanding, appreciation
and enjoyment in discovering and contributing to the conservation of both
nature, and the local traditional culture. The ecotourism products attract those
tourists who wish to interact with nature and in varying degrees intend to
enlarge their knowledge, awareness, appreciation and enjoyment of it.
Those who develop or co-ordinate ecotourism activities should provide the right
level of interpretation about the natural and cultural values in the visited areas,
by employing appropriately qualified guides and providing correct information
prior to and during the experience. The level and type of the interpretation
should be so planned, designed and provided as to meet the interest, needs and
expectation of the customer, with the inclusion of a large range of both personal
and non-personal interpretation opportunities.
It is also important, that the destinations and ecotourism products should give
the people in the local community opportunities to access the information and
interpretation provided by the ecotourism programme developed in the area.â

3. The principle of environmental sustainability

4
 Ecotourism activities and their planning should offer the best practice in
tourism and planning with regard to nature conservation and sustainable
development. The tourist activity should be so planned and developed as to
minimise the impact on nature. The tourist product is so developed and managed
as to emphasise the natural and cultural environment through the recognition
and application of sustainable tourism practices.

4. Contribution to nature conservation

Ecotourism positively contributes to the conservation of natural areas.
Ecotourism implies the participation to the conservation of the natural areas
visited, providing effective opportunities for the good management and
conservation of such areas (i.e.: financial support in the rehabilitation of those
areas negatively affected by the tourism, collection of the waste left by the
tourists, contribution to the conservation organisations).

5. Active contribution to the development of the local communities

Ecotourism provides sustainable contributions to the development of the
local communities. More often than not, the local community represents an
integral part of the ecotourism product. The advantages of the ecotourism should
be shared with the local communities. Local benefits may come from the
employment of the local guides, the purchase of local goods and services and the
use of the local facilities. Ecotourism activities and planning should ensure a
minimisation of the negative impact on the local community visited and on the
life style, providing, at the same time, long-term active contribution to these
communities. Thus, ecotourism should also focus on the cultural aspect of the
area visited and contribute to the conservation of this aspect.

6. Tourist Satisfaction
Ecotourism meets the tourist expectations. In developing ecotourism
products consideration should be given to the fact that, generally speaking, the
potential customers in this field have a high level of education and expectations.
Therefore the tourist satisfaction is essential and the experience should meet or
exceed the customer expectations.

7. Responsible Marketing
Marketing should be accurate and should lead to realistic expectations.
Ecotourism marketing provides clients with accurate and realistic information
that increases the respect for the natural and cultural environment of the areas
visited as well as the customer satisfaction.

Ecoturismul

5
 Ecoturismul este o formă de turism in care principala motivaţie a turistului
este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care
trebuie să indeplinească următoarele condiţii:
- conservarea şi protejarea naturii;
- folosirea resurselor umane locale;
- caracter educativ, respect pentru natură – conştientizarea turiştilor şi a
comunităţilor locale;
- impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural.

Principiile de ecoturism

1. Focalizare pe zone naturale

Ecoturismul se axează pe experienţa directă şi personală în natură, se
desfaşoară în cadrul naturii şi se bazează pe utilizarea ei, respectiv a
caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice şi culturale ale acesteia. Prin
urmare accentul pe zona naturală este esential în planificarea, dezvoltarea şi
managementul ecoturismului.

2. Interpretarea produsului ecoturistic

Ecoturismul oferă posibilităţi de experienţe în natura ce duc la o mai bună
întelegere, apreciere şi bucurie de a descoperi şi ocroti natura şi cultura
tradiţională locală, atât pentru vizitatori, cât şi pentru comunitatea locală.
Produsele de ecoturism atrag acei turişti ce doresc să intre în interacţiune cu
mediul natural şi, în grade variate, doresc largirea nivelului de cunoaştere,
întelegere, apreciere şi plăcere. Cei ce dezvoltă sau coordonează activităţi
ecoturistice trebuie să ofere un nivel corespunzator de întelegere a valorilor
naturale şi culturale ale zonelor vizitate, de obicei prin utilizarea ghizilor
calificaţi în mod corespunzator şi oferirea informaţiilor corecte atât anterior cât
şi în cursul experienţei. Nivelul şi tipul interpretarii se planifică, se proiectează
şi se oferă în aşa fel încât să vină în întampinarea intereselor, nevoilor şi
aşteptărilor clientului, cu includerea unei game largi de posibilităţi de
interpretare atât personală cât şi non-personală. Totodată, la nivelul destinaţiei şi
al produselor ecoturistice, este important să se creeze oportunitatea ca membrii
comunitaţilor locale să aibă acces la informaţiile şi interpretarea oferite în cadrul
programului ecoturistic dezvoltat în zonă.

3. Principiul durabilitatii din perspectiva protejarii mediului natural

Activităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să ofere cele mai bune
practici de turism şi planificare din punct de vedere al conservării naturii şi
dezvoltării durabile. Activitatea de turism trebuie să fie planificată şi derulată
astfel încât să reducă impactul produs asupra naturii. Produsul ecoturistic se
desfăsoară şi este condus astfel încat să conserve şi să pună în valoare mediul

6
natural şi cultural în care se desfăşoară, prin recunoaşterea şi aplicarea
practicilor caracteristice turismului durabil.

4. Contributie la conservarea naturii

Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la conservarea ariilor naturale.
Ecoturismul împlica participarea la conservarea ariilor naturale vizitate, oferind
modalităţi constructive pentru bunul management şi conservarea acestor arii
naturale (ex: oferirea ajutorului financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor
naturale, strângerea deşeurilor lăsate de turişti sau contribuţia către organizaţiile
de conservare).

5. Contribuţie constructivă la dezvoltarea comunităţilor locale

Ecoturismul oferă contribuţii durabile privind dezvoltarea comunităţilor
locale. Comunitatea locală de multe ori este parte integrantă a produsului
ecoturistic. Beneficiile ecoturismului trebuie să revina în mare parte şi
comunitatilor locale. Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali,
cumpararea de bunuri si servicii locale si folosirea facilitatilor locale.
Activităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să asigure o reducere a
impactului negativ asupra comunităţii locale vizitate şi asupra stilului lor de
viaţă, oferind în acelaşi timp contribuţii constructive pe termen lung acestor
comunităţi. În consecinţă, ecoturismul trebuie să pună în evidenţă şi componenta
culturală a ariei vizitate şi să contribuie la conservarea acestei componente.

6. Gradul de satisfacere a turistilor

Ecoturismul raspunde asteptarilor turiştilor. În dezvoltarea produselor
ecoturistice trebuie avut în vedere faptul că, în general, potenţialii turişti din
acest domeniu au un nivel ridicat de educaţie şi de asteptări. Astfel, gradul de
satisfacere legat de produsul ecoturistic este esenţial, experienţa oferită
indeplinind sau chiar depăşind gradul de aşteptare al turiştilor.

7. Marketing corect
Se urmareşte realizarea unui marketing corect, ce duce la aşteptări realiste.
Marketingul pentru ecoturism oferă clientilor informaţii complete şi
responsabile care conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi
cultural al zonelor vizitate şi a gradului de satisfacere a turiştilor.

7
 CAPITOLUL 1. ECOTURISM, AGROTURISM - DEFINIŢII,
CONCEPTE, TEORII.

1.1. Ecoturismul

O alternativă a turismului verde, marcată de practicarea sa în spaţii

nealterate de intervenţia antropică este ecoturismul.
Practicarea acestui tip de turism, în viziunea unor organisme internaţionale
abilitate (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii – UICN, Fondul
Mondial pentru Ocrotirea Naturii, Federaţia Europeană a Parcurilor Naturale,
Fondul pentru Natura Sălbatică, numeroase organizaţii ecologiste din domeniu),
este una benefică, fiind concepută ca un instrument util în asigurarea bunurilor
naturale şi culturale valoroase prin activităţi şi politici speciale de protecţie.
Ecoturismul este o formă specifică practicată pe spaţii virgine şi culturale
tradiţionale, care tind să devină areale de protecţie a naturii şi valorilor
umane perene, care să contribuie substanţial la evoluţia comunităţilor locale.
Ecoturismul a apărut ca o manifestare practică, aplicativă pe tot spaţiul
planetar pentru a materializa prevederile înscrise în Convenţia de la Paris cu
privire la protecţia patrimoniului universal natural şi cultural, emanaţie a
conferinţei mondiale a UNESCO (1972), primul document care realizează o
reconciliere a celor două elemente ale mediului înconjurător: naturală şi
culturală.

8
 Menţionăm că România se află între primele ţări din lume care a abordat
protecţia mediului înconjurător pentru turism, care a instituţionalizat acest lucru
prin crearea unui organism specializat: Societatea de Turism pentru Protecţia
Naturii, apărută la începutul secolului XX, la Sinaia, şi având ca mentor marele
iubitor de natură, Mihai Haret.
O strategie pentru acest tip de turism care protejează resursele turistice a
fost elaborată de către Secretariatul Naţional de Turism din Mexic, în colaborare
cu Alianţa Mondială pentru Natură, care promovează ideea creării unui echilibru
între natură şi turism. Acest document a fost preluat, prelucrat şi comentat în
literatura românească de specialitate (Bran, Simon, Nistoreanu, 2000). Cităm
mai jos următoarele segmente:
1. Zonele unde se practică ecoturismul trebuie să fie considerate de interes
continental sau mondial, să facă parte din patrimoniul turistic al planetei
şi aici să fie respectate cu o rigoare deosebită teritoriile cu stiluri de viaţă
tradiţionale ale populaţiilor locale;
2. Prin ecoturism se încearcă minimalizarea efectelor negative asupra
mediului local şi natural, ca şi asupra populaţiei locale;
3. Ecoturismul trebuie să contribuie la gestionarea spaţiilor protejate şi să
amelioreze relaţiile dintre comunităţile locale şi personale, abilitate să
gestioneze aceste spaţii protejate;
4. Această formă de turism trebuie să furnizeze avantaje economice şi
sociale locuitorilor zonelor turistice şi să asigure participarea lor în luarea
deciziilor în ceea ce priveşte genul şi volumul activităţilor turistice şi care
trebuie astfel autorizate;
5. Noul turism poate să favorizeze o interacţiune autentică între populaţia
de primire şi turişti, ca şi un interes real pentru o dezvoltare durabilă şi
protecţia zonelor naturale, atât în ţările receptoare, cât şi în cele emitente
de turişti;

9
 6. Prin ecosistem se încearcă lărgirea spectrului de activităţi economice
tradiţionale (agricultură, creşterea animalelor, pescuit), fără a le
marginaliza sau înlocui, pentru ca economia locală să nu fie subordonată
schimbărilor şi influenţelor interne şi externe;
7. Activităţile turistice desfăşurate sub emblema ecoturismului trebuie să
ofere oportunităţi specifice, în aşa fel încât populaţia locală şi angajaţii
din industria turistică să fie în măsură să utilizeze spaţiile naturale într-o
manieră durabilă şi să aprecieze obiectivele naturale şi culturale
valoroase, care sunt puncte de maximă atracţie pentru turişti.

1.2. Studiu de caz: Ecoturismul în S.U.A.

Naţiunile Unite au declarat anul 2002 Anul Internaţional al Ecoturismului.

În pregătirea evenimentului, Organizaţia Mondială a Turismului (WTO) a
efectuat un set de studii de piaţă în legătură cu şapte ţări (Canada, Franţa,
Germania, U.K., Italia, Spania şi S.U.A.). Scopul primordial al acestor studii a
fost acela de a ajuta instituţiile guvernamentale şi agenţii economici să evalueze
potenţialul ecoturismului prin promovarea dezvoltării economice şi prezervarea
mediului înconjurător.
Dacă ne referim doar la S.U.A., studiul a încercat să clarifice definiţia
ecoturismului; mărimea şi creşterea S.U.A. care a generat piaţa ecoturismului; să
identifice principalele caracteristici ale respectivei pieţe; să identifice profilul
ecoturiştilor americani şi să rezume principalele canale de piaţă ale produselor
ecoturistice în S.U.A.

Acoperirea Teritorială

10
 Principali în acest studiu sunt ecoturiştii care călătoresc din partea
continentală a S.U.A., Hawai, Alaska şi teritoriile S.U.A. alese.
Ecoturismul intern şi domestic în S.U.A. este important doar când ne ajută
să înţelegem piaţa din afara graniţelor, iar mai puţin ca studiu al ecoturiştilor
americani care călătoresc în străinătate.

Definiţia Ecoturismului din cadrul acestui studiu

WTO notează că: “multe au fost scrise despre ecoturism dar în legătură cu
scopul nu s-a ajuns la un consens datorită multelor forme în care activităţile
ecoturistice sunt oferite de către o largă varietate de operatori, şi practicată de o
şi mai largă varietate de turişti. În ciuda lipsei unei definiţii clare, raportul scrie
că, în rezumat, caracteristicile generale sunt următoarele:

 Include toate formele de turism bazate pe natură, în care motivaţia

principală a turiştilor este de a observa şi aprecia natura şi cultura
tradiţională prezervată în zone naturale.
 Conţine factori educaţionali şi de interpretaţie.
 În general, dar nu exclusiv, se organizează pentru grupuri mici de către
firme locale mici şi specializate. Operatorii străini de diverse mărimi
organizează de asemenea excursii ecoturistice, în general pentru grupuri
mici.
 Minimalizează impactele negative asupra mediului natural.
 Susţine protecţia mediului natural prin: generarea de beneficii economice
pentru comunităţile, organizaţiile şi autorităţile gazdă care se ocupă de
zone naturale în vederea conservării; găsirea unor noi locuri de muncă sau
alte posibilităţi de sporire a venitului pentru comunităţile locale; sporirea
interesului către conservarea aşezărilor naturale şi culturale, atât în rândul
localnicilor cât şi al turiştilor.

11
 Literatura de specialitate conţine numeroase definiţii şi referiri alternative la
aceste caracteristici generale ale ecoturismului. Unii comentatori folosesc de
asemenea în locul sau ca sinonim al “ecoturismului”, “turism bazat pe natură”
sau, mai rar, “turism susţinut”. Totuşi majoritatea analiştilor sunt de acord cu
diferenţele de bază făcute de WTO şi alţii ca:

 “turismul bazat pe natură” conţine un set de activităţi care folosesc zonele

naturale ca locaţie pentru activităţi care au ca principal scop recreerea,
provocarea personală sau consumaţia (relaxarea pe plajă, mersul cu barca,
căţăratul pe munte sau vânătoarea şi pescuitul);
 “turismul susţinut” se aplică oricăror călătorii, incluzând chiar şi turismul
în masă care încearcă să-şi reducă minusurile impactelor mediului şi cele
social-culturale.

Acest studiu adoptă distincţia de bază că ecoturismul este doar una dintre
multele pieţe din larga categorie a turismului, bazat pe natură şi a turismului
susţinut. În afară de această catalogare fundamentală, autori academici au mai
creat o serie de tipologii care fac o mai mare distincţie până la punctul în care
călătoriile, împreună cu principiile ecoturismului se caracterizează ca:
“active/pasive”, “independent/popular”, “tare/moale”, “dedicat/întâmplător”.
Aceste tipuri de distincţii pot fi utile în evaluarea potenţialului pieţei sau în
crearea unor facilităţi şi programe care să vină în ajutorul diferitelor segmente
ale pieţei ecoturistice. De asemenea, ajută la explicarea enormei variaţii în
estimarea mărimii şi creşterii pieţei ecoturistice. Ca rezultat, acest raport
ocazional folosea definiţia lui Lindberg care face distincţia dintre ecoturiştii
“dedicaţi” şi cei “întâmplători”.
Ca parte a efortului acestui studiu de a înţelege cum este perceput termenul
“ecoturism” în industria turistică a S.U.A., unii ghizi americani au fost rugaţi să

12
 indice ce consideră ei a fi elemente esenţiale ale ecoturismului. Numărul de
răspunsuri (36 răspunsuri la un chestionar trimis la 122 ghizi americani) ne dau
concluzii definitive, dar rezultatele sunt probabil indicative ale atitudinii în
industria turismului din S.U.A.
Ghizii au fost rugaţi să noteze următoarele caracteristici ale ecoturismului pe
o scară de la 1 la 5, 1 fiind cel mai important:

 Toate formele de turism bazat pe natură în care principala motivaţie este

observarea şi aprecierea naturii.
 Toate formele de turism bazat pe natură în care principala motivaţie este
experienţa tradiţional culturală în zone naturale.
 Minimalizează impactele negative asupra mediului natural şi socio-
cultural.
 Susţine activ conservarea prin suporturi financiare sau de alt tip.
 Generează suport economic comunităţilor locale.
 Conţine importanţi factori educaţionali şi interpretativi.

În opinia ghizilor este aproape la fel de important (media 1.29) că ecoturismul

înseamnă observaţia şi aprecierea naturii. Aceasta a fost urmată de criteriul că
ecoturismul promovează activ conservarea. Educaţia şi interpretarea sunt aspectele
imediat selectate în ordinea importanţei. Generarea de beneficii economice locale a fost
considerabil aleasă ca fiind şi mai puţin importantă. Dimensiunea culturală a fost
considerată a fi cea mai puţin importantă în definirea caracteristicilor ecoturismului dar,
totuşi, mai bine de jumătate din ghizi au trecut-o în cea mai importantă categorie.
Ghizii nu au fost întrebaţi explicit în legătură cu acordul cu WTO care
caracterizează ecoturismul, ce are de a face în general cu grupuri mici, dar aşteptările sunt
confirmate de răspunsurile la întrebarea din chestionar care cere ghizilor să marcheze
importanţa diverşilor factori care îi influenţează pe clienţi în alegerea destinaţiilor.

13
 Grupurile mici au fost marcate ca având criterii mai puţin importante în preferinţele
vizitatorilor (după cei locali). Astfel testul confirmă că ghizii U.S. consideră toate
elementele incluse în definiţia WTO ca fiind atribute importante ale adevăratului
ecoturism.

Metodologia cercetării
Studiul a început cu o trecere în revistă a literaturii ecoturismului. De asemenea,
includea şi o privire generală a ghizilor, o analiză a broşurilor şi cataloagelor.

Studiul ecoturiştilor de peste graniţe

În locul unui mic studiu al ecoturiştilor de peste graniţe, făcut o singură dată, WTO
a acceptat cumpărarea unei analize speciale a U.S. Departamentului de Comerţ,
Supravegherea Aeriană a călătorilor intercontinentali şi în Mexic (denumit Supravegherea
Aeriană). Aceasta este condusă anual de Oficiul Departamentului Turismului şi
Industriilor şi conţine o avere informaţională. Utilizarea acestui studiu a permis o
comparaţie a ecoturiştilor U.S. internaţionali între 1996-1999. De asemenea, permite un
nivel de cuantificare sistematică a activităţii ecoturiştilor S.U.A. internaţionali care mai
înainte nu a fost posibilă. În concluzie, datele din interior vor fi în continuare colectate de
către Guvernul S.U.A. şi aceasta va permite ca aceste serii să fie extinse în viitor într-o
bază consistentă de către oricine este interesat.
Ca şi alte studii ale ecoturismului, slăbiciunea sistemului de date porneşte în primul
rând din definiţia ecoturismului, care este inevitabil arbitrară. Cercetarea Aeriană anuală
include un set de 2 duzini de întrebări în legătură cu activităţile la care U.S. International
Air Travelers participă. Studiul, de-a lungul istoriei, a întrebat printre altele, dacă călătorii
“au vizitat parcuri naţionale” sau dacă “au făcut plimbări sau campinguri”. Aceste două
categorii desigur, includ un procentaj din ecoturişti dar nu acoperă în mod direct ţinta
specifică a pieţei identificate de WTO. Probabil sunt mai multe indicative ale largii pieţe
de “turism în natură”.

14
 În 1996 întrebarea dacă turiştii au participat la excursii ecologiste şi de mediu a
fost adăugată la Studiul Aerian. Aceasta este o modalitate nu foarte perfectă de a măsura
ecoturismul dar este cea mai bună metodă a Guvernului U.S.A. pentru a fi datată. Are
avantajul că aproximează 1.000 de turişti de plăcere (şi peste 200 de turişti cu afaceri)
dintr-un total de 35.000 de intervievaţi au participat la excursii ecologiste şi de mediu.
Prin urmare, acest eşantion este suficient de mare pentru a genera concluzii statistice
importante şi permite o comparaţie a ecoturiştilor (în acord cu această definiţie) şi totalul
populaţiei turiştilor U.S. International Air.
Interpretând rezultatele Supravegherii Aeriene, acest raport adoptă convenţia de
catalogare a tuturor turiştilor de plăcere (şi nu în interes de afaceri) care au participat la
excursii ecologice şi de mediu ca “ecoturişti” şi toţi acei care au vizitat parcuri naţionale
ca “turişti de natură”. Aceasta este o distincţie arbitrară dar se crede că oferă cel mai la
îndemână indicator al nivelului şi caracteristicilor ecoturiştilor şi al turiştilor de natură.
Este clar că cei care au luat parte la excursii ecologiste şi de mediu s-au implicat
într-o formă de activitate ecoturistică dar, ei de asemenea au participat la un număr mare
de alte activităţi. Din păcate, Supravegherea Aeriană nu întreabă de motivul primordial al
excursiei, ci doar o listă a tuturor activităţilor întreprinse. Ca rezultat, această categorie
inevitabil include mulţi turişti pentru care activităţile ecoturistice au fost doar o mică parte
din experienţa călătoriei. Cu alte cuvinte, include un mare număr de turişti întâmplători,
care cu greu pot fi incluşi în această categorie.
Altfel, un procent necunoscut de vizitatori ai parcurilor naţionale sau persoane care
s-au plimbat în natură şi au stat în tabere nu au participat la excursii organizate, ecologice
sau de mediu. Mulţi dintre aceşti oameni, totuşi, probabil că au participat la măcar unele
activităţi de tip ecoturistic dar nu vor fi fost trecuţi ca ecoturişti decât dacă răspundeau
pozitiv la întrebarea din studiu.
Nu este nici o cale de a şti dacă numărul de persoane care au participat la excursii
ecologice sau de mediu este mai mare sau mai mic decât numărul real al ecoturiştilor.
Totuşi, pentru concluzia acestei analize pare rezonabil a presupune că erorile de ambele
părţi în plus sau în minus se anulează reciproc şi că această definiţie a ecoturiştilor este

15
bună. În orice caz, limitările pentru folosirea acestei definiţii a ecoturiştilor se crede că
sunt mult depăşite de beneficiile de a putea schiţa o bază de date mare, statistică,
semnificativă a călătorilor internaţionali din afara Statelor Unite, ce folosesc transportul
aerian care să poată permite de asemenea comparaţii sistematice de-a lungul timpului.

Rezumatul tur-operatorilor

Pentru a completa constatările cercetării asupra zborurilor interne, un chestionar a

fost trimis unui număr de 122 de tur-operatori. 60 de operatori erau membrii ai Societăţii
de Ecoturism Internaţional (TIES) şi 62 erau membri ai Asociaţiei Naţionale Turistice
(NTA) care includ ecoturismul printre cele două duzini de categorii de tururi pe care le
oferă. Doar 36 de răspunsuri au fost primite şi două din aceste răspunsuri nu au fost
incluse în această categorie pentru că se pare că cei care au răspuns erau de fapt la bază
agenţii de voiaj pentru care activitatea de tur-operator era o activitate secundară.
Cu toată probabilitatea, rata de răspuns destul de scăzută (30%) a înclinat
rezultatele către tur-operatorii mult mai mari şi cu mai mult succes şi către cei care
manifestă un interes mai mare faţă de ecoturism. Aceasta pentru că aceşti operatori cu un
interes şi cu o implicare mult mai mare în ecoturism sunt cei mai probabili cei care şi-au
rezervat timp să completeze chestionarele, cu toate că nu exista o cale de a testa puterea
influenţei probabile.
În plus, analiza broşurilor tur-operatorilor ( 105 au fost primite de la un grup de
122 operatori contactaţi ) a implicat un grad corect de subiectivitate. De exemplu, a existat
un element inevitabil de subiectivitate în a judeca dacă anumite declaraţii din broşuri ar
trebui calificate ca fiind un indicator de implicare a tur-operatorilor de a adera unui
principiu de ecoturism. Ca rezultat, constatările cantitative rezultate din analiza broşurilor
tur-operatorilor ar trebui interpretate ca fiind mai degrabă ilustrative decât hotărâtoare.

16
1.3. Agroturismul

Agroturismul este definit prin deplasarea unor persoane într-o

localitate rurală nepoluată, aşezată într-o zonă pitorească, finalizată prin
şederea a cel puţin 24 ore şi prin consumul de produse alimentare şi
nealimentare specifice, completată cu coabitarea şi integrarea în societatea
rurală privită în toată complexitatea sa.
Această formă de turism cuprinde două mari componente: activitatea turistică
propriu-zisă, concretizată în cazare, servicii de masă, agrement (călătorie,
pescuit, echitaţie), alte servicii curente, iar pe de altă parte, activitatea
economică, (agricolă) prestată de proprietarul fermei (pensiunii) agroturistice
gazdă, concretizată în producerea şi prelucrarea primară a produselor
agroalimentare în gospodărie şi comercializarea lor direct la turişti sau prin alte
reţele comerciale.
Agroturismul joacă, fără îndoială, un rol important în metamorfoza de
ansamblu a spaţiului rural, cu deosebire a satelor şi a oraşelor mici cu grad sporit
de ruralitate şi un potenţial turistic valoros.
Aşezările cu un trecut istoric îndelungat, cu clădiri în stil arhitectonic
caracteristic regiunii, cu obiceiuri, tradiţii şi un mod de viaţă propriu, atrag
turiştii care doresc să cunoască pe viu aceste aspecte.
Nu este de ajuns să spunem că România este frumoasă, că poate oferi multe
posibilităţi pentru practicarea turismului rural şi agroturismului, ci este necesar
să dezvoltăm aceste două activităţi complementare pe principiul rentabilităţii
(Buianu, 2001)
Zonele pentru agroturism reprezintă în numeroase ţări ale lumii o creaţie
mai recentă, apărută din nevoia de evadare în spaţii de linişte, dincolo de
zidurile oraşului sau de aglomeraţia unor staţiuni turistice. Ele pun în evidenţă
specificul unor zone rurale (cadrul natural, construcţii, obiceiuri, activităţi,
tradiţii gastronomice) diferite de la o zonă la alta. Există spaţii geografice

17
extrem de generoase, mai mult sau mai puţin extinse, în care odihna se îmbină
cu recreaţia, plimbarea, activităţile practice, lectura în unele situaţii
valorificându-se chiar unii factori naturali de cură balneară. Pot apare în teritoriu
în mod unitar (ca în culoarul Bran- Rucăr, Depresiunea Dornelor, Valea
Arieşului sau dispersate sub forma satelor turistice (staţiuni verzi), precum:
Poieni (jud.Cluj); Geoagiu Băi (Hunedoara), Tismana (Gorj); Murighiol
(Tulcea); Botiza (Maramureş).
Experienţe importante înregistrează în acest domeniu ţările alpine europene,
acestea fiind printre primele ţări în care s-a practicat această formă de turism
(Mitrache, Manole, Bran, Stoian,Istrate, 1996).
Între acestea, Elveţia este ţara în care a apărut „aventura turistică”
(denumirea de început a agroturismului) în jurul anilor 1840. Este vorba de zona
Chateau d’ Oex, unde englezii au descoperit o lume mirifică (peisaje montane,
ape de munte, pajişti bogate cu turme de vite, oameni primitori) şi în care s-au
revărsat (peste 700 de turişti în anul 1878), ocupând toate pensiunile
agroturistice. La cele 6 milioane de locuitori, Elveţia găzduieşte astăzi 10
milioane de turişti anual, practic satele sale dobândind, în cea mai mare parte
funcţia agroturistică (zona lacului Leman, Munţii Jura, Neuchatel).
Franţa are o veche şi bogată tradiţie în organizarea turismului rural,
activitatea fiind aici coordonată de asociaţia generală TER (Tourisme et Espace
Rural). Statul francez încurajează dezvoltarea acestor zone, înspre care se
dirijează persoanele cu venituri mai modeste, promovând un sistem de creditare
avantajos şi o politică fiscală stimulatoare. Aceasta explică evoluţia rapidă a
numărului de adăposturi rurale (Gites de France) clasificate şi a numărului de
nopţi de cazare petrecute (2,5 milioane în 1994). Cele mai importante zone
pentru această formă de turism sunt: Masivul Central (Auvergne, Limousin,
Cantal), Bretagne, Savoia, Champagne, Vosgi.
Austria a dezvoltat o importantă bază turistică în mediul rural (satele
turistice de recreaţie), promovând sistemul pensiunilor complete rurale pentru

18
vacanţele familiale. Sunt bine reprezentate în Tirol şi zona Salzburg pe Valea
Dunării.
Germania a trecut la organizarea turismului rural după 1960, prin
organizarea primară a unui inventar al siturilor care se pretează la practicarea
turismului, cu deosebire fermele bine întreţinute. Cele mai multe au fost
înregistrate şi funcţionează în Munţii Pădurea Neagră (Schwartzwald), dar la fel
de importante sunt şi cele răspândite în celelalte landuri de la Marea Nordului.
În Munţii Alpi, în zonele montane din sud, turismul rural se manifestă ca un
puternic ferment de stimulare a producţiei artizanale şi a comerţului cu produse
proaspete de fermă.
Polonia deţine peste 3 000 de sate turistice, primele amenajări turistice
rurale apărând în jurul anului 1970, zonele rurale preluând importante efective
turistice interne şi internaţionale, descongestionând astfel marile zone şi centre,
practic sufocate în timpul sezonului. Satele turistice au apărut ca urmare a
iniţiativelor locale pe baza unui nomenclator de criterii, fiind omologate prin
certificat de clasificare de către Centrul Naţional de Informaţii Turistice.
Belgia şi-a construit veritabile nuclee pentru turismul rural prin asocierea a
5-6 familii care investesc, derulează activităţile şi împart profitul. Prezenţa
turismului rural a încurajat producţia locală alimentară, cointeresând direct micii
producători.
Danemarca a promovat produsul turistic rural denumit „vacanţe active”.
Sunt oferite servicii complete (pensiune la fermă) în 22 de aşezări rurale cu 3000
de locuri de cazare.
Irlanda dispune de circa 500 de ferme cu capacităţi de 6-10 persoane, în care
se oferă servicii complete sau parţiale, completate cu activităţi de agrement
diversificate (echitaţie, pescuit, escaladă, golf).
Italia a trecut la promovarea pe scară largă a „vacanţelor verzi”, în care un
rol important revine agroturismului. Dispune de peste 1500 locuri de primire
(ferme, vile, case tradiţionale, castele), situate în 20 de regiuni ale ţării

19
(Piemonte, Toscana, Veneto, Alto, Adige, Abruzzo, Calabria, Sicilia). Această
activitate este puternic stimulată printr-o publicitate constantă, ghidul Agroturist
care apare din 1995, menţionând informaţii foarte preţioase. Tradiţiile culturale,
gastronomia şi vinurile, folclorul, fac din Italia un principal receptor şi, în
acelaşi timp, un emiţător al turismului rural european.
Finlanda are omologate peste 500 de sate turistice, cu peste 10000 locuri de
cazare. Beneficiind de un cadru natural de excepţie, rezultat din alăturarea
oglinzilor de apă (18800 lacuri) cu păduri (68% din teritoriul ţării), precum şi
prezenţa nopţilor albe, Finlanda oferă doritorilor de linişte şi destindere
posibilităţi de agrement multiple (schi, pescuit, saună, echitaţie), inclusiv
participarea la diverse lucrări agricole în fermele agroturistice gazdă.
În România, bazele instituţionalizate ale agroturismului au fost puse în anul
1972, când Ministerul Turismului, a selectat 118 aşezări rurale reprezentative, ce
urmau a fi promovate în turism (OMT 297/1972).
Organizarea spaţială a agroturismului este caracterizată prin dualitatea
concentrare – dispersie:
- concentrarea serviciilor de masă, cazare şi animaţie în sate sau staţiuni
verzi;
- dispersia activităţilor (promenadă pietonală sau ecvestră, pescuit, turism
fluvial) în spaţiul rural;
Turismul rural are o sferă de cuprindere mult mai largă, un caracter
continuu şi dispune de o structură de primire eterogenă, reprezentată nu prin
gospodăriile ţărăneşti, ci prin campinguri, popasuri turistice, sate de vacanţă cu
bungalouri sau vile grupate în jurul unor spaţii comune pentru masă, distracţii
sportive. În acest caz, activitatea de bază a persoanelor implicate este prestarea
unor servicii turistice, iar veniturile realizate au caracter permanent (Cândea,
Erdeli, Simon, 2001). În Franţa el reprezintă 28% din totalul sejururilor estivale
şi 28% din cel al sejururilor de iarnă.

20
 CAPITOLUL 2. ECOTURISMUL ŞI
AGROTURISMUL - NOI PROVOCĂRI PENTRU
TURISMUL ROMÂNESC

2.1. Apariţia ecoturismului

Mediul este mijlocul şi modul în care se desfăşoară turismul, calitatea

acestuia putând favoriza sau defavoriza activităţile turistice.
Ecoturismul îşi are începuturile în America de Nord la mijlocul anilor
1980 ca urmare a dezvoltării turismului în locuri cu natură sălbatică, în locurile
cele mai fragile şi mai retrase ale planetei. Cuvântul ecoturism se află în atenţia
multor agenţii de turism care sunt în căutare de noi idei pentru evadări active în
mijlocul naturii. Foarte mulţi turişti sunt atraşi de aventura pe care o asociază cu
zonele naturale izolate. Alţi turişti încurajează practicile de conservare a zonelor
sensibile din punct de vedere ecologic, utilizând profitul pentru a schimba prin
educaţie atitudinile oamenilor şi pentru a contribui la dezvoltarea comunicaţiilor
locale.
Cele două grupe de factori esenţiali care afectează calitatea mediului sunt:
 Factori subiectivi – cauzaţi de activităţi umane;
 Factori obiectivi – rezultaţi din manifestarea unor fenomene naturale
nefavorabile.
Spre deosebire de rezultatele nocive pentru mediu generate de unele
îndeletniciri ca de exemplu cele industriale ale căror efecte pot fi de multe ori
limitate, turismul are o contribuţie semnificativă nu numai la stoparea degradării
cadrului natural, posibilă prin diverse activităţi desfăşurate, dar şi în sensul
protejării mediului prin adoptarea unor reglementări specifice în domeniu.
Atracţia turistică este dependentă de componentele mediului ambiant (siturile

21
arheologice şi istorice, monumente de arhitectură şi artă, resurse naturale de
factură balneară, relieful, reţeaua hidrografică, peisajul, etc.) Cu cât aceste
resurse sunt mai variate şi mai complexe şi ceea ce este mai important,
nealterate şi neafectate de activităţi diversificate, răspund astfel variatelor
motivaţii turistice.
Condiţia primordială de desfăşurare şi dezvoltare a turismului o
constituie ocrotirea şi conservarea mediului ambiant. Ocrotirea şi
conservarea mediului a constituit tema principală în cadrul unor reuniuni de
amploare ca de exemplu: Conferinţa Uniunii Internaţionale de Conservare a
Naturii (U.I.C.N.) din anul 1967; simpozioane cu aceeaşi temă, Arles (1971),
Copenhaga (1973), Conferinţa Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător de la
Stockholm (1972) , Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la
Helsinki (1977), Conferinţa Mondială a Turismului de la Manila (1986) etc.
După 1980, după ce s-a publicat „Strategia mondială de protecţie a
mediului’’ de către U.I.C.N., multe ţări s-au hotărât să coopereze în sensul
satisfacerii acestor cerinţe în domeniu.
Tour-operatorii, liniile aeriene, hotelurile şi-au unit forţele în păstrarea
echilibrului fragil între natură şi satisfacerea nevoilor turiştilor oferind servicii în
zonele exotice fără însă a deteriora mediul înconjurător.
Rezultatul acestor eforturi a permis multor ţări (de exemplu Indonezia) să
încaseze de pe urma ecoturismului şi a turismului de aventură miliarde de dolari
anual. Această industrie se adresează aventurierilor care doresc să cunoască
lumea şi care sunt dispuşi să plătească preţuri exorbitante pentru satisfacerea
plăcerilor. La ora actuală, pe tot globul, ecoturismul a devenit cea mai populară
formă de petrecere a vacanţelor. Cele mai populare eco-destinaţii au ecosisiteme
fragile, astfel foarte importantă este menţinerea echilibrului între conservare şi
promovare cu scopul de a asigura sănătatea pe termen lung atât a ecosistemelor
cât şi a economiei turismului.

22
 Unii specialiştii definesc ecoturismul ca pe „o călătorie de a bucura şi
aprecia natura” sau, conform Societăţii de Ecoturism, acesta este privit ca un
turism natural. Ţinând cont de motivaţiile turiştilor pentru diverse destinaţii ale
lumii, un procent de 40-60% din turiştii internaţionali sunt „turişti naturali” şi
20-40% sunt turişti interesaţi de viaţa sălbatică. După cum reiese din tabelul
nr.1, aceştia din urmă vizitează o destinaţie pentru a observa şi analiza această
viaţă; iar turiştii naturali sunt cei care vizitează o destinaţie anume pentru a se
bucura de natură.

Tabelul 1.
Sosiri totale
Turişti interesaţi
Anul turişti Turişti naturali
de viaţa sălbatică
internaţionali
1988 393 milioane 157-236 milioane 79-157 milioane
1994 528,4 milioane 211-317 milioane 106-211 milioane
Sursa : Societatea de Ecoturism 1998

Impactul economic direct (banii cheltuiţi de turiştii care merg în

străinătate) este prezentat în tabelul nr.2:

Tabelul 2
Impactul
Turişti interesaţi
Anul economic direct pe Turişti naturali
de viaţa sălbatică
plan internaţional
1988 388 miliarde $ 93 -233 miliarde $ 47 – 155 miliarde $
1994 416 miliarde $ 166 -250 miliarde $ 83 – 166 miliarde $
Sursa : Societatea de Ecoturism 1998

Conform Societăţii de ecoturism profilul pieţei ecoturistice are

următoarele caracteristici: vârsta ecoturiştilor (bărbaţi şi femei în aceeaşi
proporţie, 50 % - 50%) este cuprinsă între 35 şi 54 de ani, iar nivelul de educaţie

23
este ridicat ( 82% au studii medii). Majoritatea (60%) declară că preferă să
călătorească în cuplu, 15% cu întreaga familie şi 13% singuri.
Legat de durata călătoriei, cei mai mulţi (50%) preferă călătoriile cu o
durată cuprinsă intre 8 şi 14 zile. În privinţa cheltuielilor, 26% din ecoturişti
declară că sunt pregătiţi să cheltuiască între 100 şi 1500 dolari pe călătorie.
Cele mai importante elemente ale unei călătorii le constituie: cunoaşterea
vieţii şi a decorului sălbatic, drumeţiile (cu piciorul), etc.
Motivaţia principală pentru alegerea acestui tip de turism este participarea
la excursiile ce urmează a fi efectuate, bucuria de a vedea locuri noi şi de a trăi
noi experienţe şi posibilitatea de a te afla în mijlocul naturii.
Circulaţia turistică necontrolată, spre obiectivele turistice naturale sau
antropice provoacă în cele mai multe cazuri distrugerea ireversibilă a unor
elemente care le-au consacrat cândva ca atracţii turistice foarte căutate, unele
chiar unicat, aducându-se în acest fel prejudicii potenţialului turistic şi bunurilor
culturale naţionale. Lipsa unor locuri amenajate destinate popasului sau instalării
de corturi de-a lungul traseelor turistice sau în apropierea unor obiective turistice
provoacă inevitabila degradare a peisajului şi a celorlalte componente ale
mediului înconjurător datorită urmelor reziduale lăsate la întâmplare de turişti în
locurile pe unde au poposit. Asemenea situaţii se întâlnesc în majoritatea
locurilor destinate turismului de recreere şi odihnă în special în apropierea
centrelor urbane, munţi, pe malurile râurilor sau ale lacurilor, în apropierea
cabanelor.
Prin pătrunderea turismului automobilistic în locuri până nu de mult
inaccesibile, fenomenul poluării naturii a îmbrăcat forme mai complexe, turiştii
abătându-se din drumul lor principal de acces pe văi lăturalnice, poposind în
locuri pitoreşti şi distrugând în calea lor pajişti, flora, arbuştii prin strivire sau
sub influenţa gazelor de eşapament.
La fel de nefavorabilă este şi intensificarea circulaţiei turistice
automobilistice şi lipsa parcărilor în staţiunile balneoclimaterice, situaţie ce duce

24
la alterarea calităţii aerului, a factorilor de cură, fiind influenţate tratamentele
balneare specifice staţiunilor. Degradarea mediului şi potenţialului pot fi
determinate şi de proiectarea necorespunzătoare obiectivelor de investiţii cu
caracter turistic, dezvoltarea nesistematizată a localităţilor, stabilirea de
amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică, realizarea unor
construcţii inestetice, neadaptate la specificul etnografic sau cultural al zonei,
etc.
Construirea unor reţele încărcate de poteci şi drumuri sau mijloace de
urcat în zonele de munte, prin lucrările ce le necesită, pot afecta peisajul
distrugând farmecul acestuia. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul peşterilor,
obiective turistice de mare valoare, pentru a căror amenajare în scopul vizitării
se execută uneori lucrări care nu respectă tehnica specifică acestui gen de
construcţii.
Protejarea şi conservarea mediului şi a potenţialului turistic implică
următoarele obiective:
 Analiza stării de fapt a poluării atmosferei, apei, solului, şi subsolului şi a
peisajului de către activităţile economice şi luarea de măsuri
corespunzătoare;
 Amenajarea, exploatarea raţională şi conservarea mediului înconjurător în
arealele turistice valorificate incomplet, în concordanţă cu perspectivele
de dezvoltare turistică ;
 Controlul efectelor activităţii turistice în vederea preîntâmpinării
degradării mediului înconjurător şi resurselor turistice;
 Conservarea, protejarea şi ameliorarea mediului înconjurător în zonele,
staţiunile, centrele, localităţile şi obiectivele turistice integrate în circuitul
turistic.
Protecţia patrimoniului turistic şi a mediului înconjurător este influenţată
într-o foarte mare măsură şi de conştiinţa ecologică a populaţiei şi a

25
sentimentului de respect şi dragoste pentru natură, pentru monumentele de artă
şi arhitectură, a locurilor istorice create de-a lungul timpului.
În ultimii ani, turismul înregistrează numeroase aspecte negative datorită
unor fenomene care-i scapă de sub control:
 Creşterea traficului rutier şi aerian;
 Degradarea coastelor litorale şi a deltelor;
 Creşterea nemulţumirilor populaţiei locale faţă de dezvoltarea amplă a
activităţilor turistice, prin exproprierile de teren ilegale şi prelucrarea
resurselor naturale;
 Multe unităţi turistice nu deţin dotări de limitare a poluării (staţii pentru
epurarea apei, incinerarea gunoiului menajer)
 numărul mare de turişti pe plan european şi mondial.
În general turiştii, în excursiile pe care le efectuează, sunt interesaţi în
mod deosebit de costuri şi nu de aspectele ecologice sau de responsabilitatea lor
socială şi ecologică.
Pentru practicarea unui turism „verde” cu valenţe ecologice este nevoie
să se implice mai mulţi factori decizionali. Unul dintre aceşti factori este statul,
prin politica sa de dezvoltare economică, prin elaborarea unor planuri de
dezvoltare durabilă, cu asigurarea unor servicii de calitate pentru a se reduce
exploatarea inadecvată şi excesivă a patrimoniului natural şi cultural.
Pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune în practicarea şi dezvoltarea
unui turism ecologic este nevoie ca între diferite departamente (agricultură,
silvicultură, gospodărirea apelor, amenajarea teritoriului, etc.) să existe o mai
strânsă colaborare. Un rol deosebit în acest sens îl are şi exprimarea opiniei
populaţiilor locale faţă de dezvoltarea zonelor turistice şi participarea acestora la
aceste programe de dezvoltare economică.
Ministerul Turismului deţine un program concret de dezvoltare a
turismului ecologic, de protecţie şi conservare a resurselor turistice naturale şi
antropice care vizează integrarea în structurile Comunităţii Europene.

26
 Dezvoltarea turismului pe baze ecologice în armonie cu mediul, în scopul
refacerii, protecţiei şi conservării potenţialului turistic, este cuprinsă în strategia
de dezvoltare a turismului. Reglementările elaborate de Uniunea Europeană cu
privire la politica mediului au stat la baza protocolului încheiat între Ministerul
Mediului şi Ministerul Turismului.
România, prin Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Turism
a elaborat şi predat sub comanda Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul
Înconjurător (PNUE) un „ Studiu – pilot privind mediul natural şi uman şi
valoarea sa pentru turism în zonele Curtea de Argeş şi Neamţ’’, studii care vor
continua şi cu alte zone.

Intrarea României în Europa mai presupune printre altele:

 Elaborarea unui cod al comportamentului turiştilor;
 Elaborarea unui ghid practic pentru agenţi economici din turism,
conţinând recomandări care vor face mai uşoară evaluarea factorilor
naturali.
De asemenea, se mai prevăd acţiuni pilot în vederea realizării şi
promovării de noi produse turistice în mediul rural, facilitând relaţiile dintre
tour-operatori locali, regionali şi europeni.

2.2. Impactul turismului asupra mediului

Activităţile turistice, prin natura lor, determină anumite efecte asupra

mediului. Toate aceste efecte pot varia în funcţie de amploarea acţiunilor
turistice, a factorilor care contribuie la mărirea sau diminuarea lor. Toate aceste
efecte au condus la apariţia noţiunii de impact al activităţii de turism asupra
mediului.

27
 Modul de producere a impactului în turism este determinat în mare
măsură de cererea şi oferta turistică. Presiunile exercitate asupra mediului vor
determina impactul din turism în funcţie de capacitatea de suportabilitate a
zonei. Modalităţile de control ale impactului influenţează într-o mare măsură
cererea pentru activităţile turistice şi implicit dezvoltarea acestora. Impactul
produs de activităţile din turism vizează elementele antropice şi cele naturale.
Cele mai importante prejudicii sunt aduse însă cadrului natural. Acestea sunt:
 Schimbări în compoziţia speciilor floristice şi faunistice: distrugerea
habitatului speciilor, uciderea animalelor, influenţarea migraţiei interne şi
externe a animalelor, distrugerea speciilor vegetale rare, defrişarea
vegetaţiei naturale pentru realizarea de facilităţi turistice;
 Poluarea: poluarea apei cu resturi menajere, poluarea aerului prin gazele
de eşapament ale autovehiculelor, poluarea solului prin tasare, poluarea
sonoră;
 Eroziunea: tasarea solului ceea ce duce la creşterea scurgerii pluviale şi a
eroziunii superficiale, amplificarea proceselor de declanşare a avalanşelor,
pagube făcute asupra formelor geologice deosebite ca peşterile,
deteriorarea pe malurile râurilor;
 Degradarea resurselor naturale: scăderea resurselor de apă prin
suprasolicitare, riscuri crescute pentru incendii naturale;
 Impact vizual negativ: construirea de hoteluri mari, de zone uriaşe de
agrement; gunoaiele din deşeurile rezultate din circulaţia turistică.

Pentru a limita impactul asupra mediului, în ultimii ani s-a utilizat un set de
indicatori pentru a determina capacitatea maximă de primire a unei zone
turistice. Capacitatea maximă variază în funcţie de formele turismului practicat, mărimea
zonei de destinaţie, dotarea tehnico–materială ş.a. (Istrate, 1996).

CREŞTEREA TURISTICĂ

28
 Forme de turism

Destinaţie turistică

Presiune exercitată

Capacitate de suportabilitate

IMPACT ASUPRA MEDIULUI

Economic Fizic Social

Controlul

Management Informare-
Financiar contabil Controlul tehnic
strategic Capacitatea de
suportabilitate

Relaţiile ce se stabilesc între cererea de turism şi impactul asupra mediului

(Bran,1998)
Norme de utilizare a resurselor turistice
Coeficient de
Număr maxim de
Activitatea turistică utilizare la oră
persoane
de vârf*
Picnic 50 pers / ha 1
Pescuit sportiv 10 m (m st) pers. 0,5

29
Plimbări, drumeţii - pădure amenajată 200 pers / ha 1,25
Plimbări, drumeţii - pădure
100 pers / ha 1,25
neamenajată
Sporturi de vară 150-200 pers / ha 1,25
Plajă 2 m. p. nisip + 8 m. p.
1,50
Teren
Vizitare grădină botanică 150 pers / ha 1
Vizitare grădină zoologică 500 pers / ha 1
Plimbări în parc 100 pers / ha 0,25
Sporturi de iarna 1100 pers / ha 1,25
* valorile coeficientului sunt cuprinse în intervalul ( 0-2 )
Sursa: Management în turism, pag. 69

2.3. Dezvoltarea durabilă a agroturismului

a) Conceptul de dezvoltare durabilă

Turismul reprezintă una dintre cele mai mari industrii ale lumii şi în
acelaşi timp unul dintre cei mai importanţi factori de dezvoltare economică
globală. În prezent, unul din cincisprezece angajaţi lucrează în domeniul turistic,
aproximativ 112 milioane de oameni din întreaga lume fiind implicaţi în acest
sector, (conform The World Travel and Tourism Council).
În anul 1991, profesorul Hans Kueng (Universitatea Tuebingen) afirma
că: „dacă vom continua să tratăm natura ca şi până acum, ne vom periclita
existenţa viitoare. Trăim în prezent într-o eră postsocialistă şi postcapitalistă,
iar economia viitoare va fi cu siguranţă una socială şi ecologică’’.
Conceptul de dezvoltare turistică durabilă, o noţiune dezbătută de peste
douăzeci de ani, este menit să contracareze ameninţările managementului
deficitar din domeniul turismului. În anul 1991, în urma colaborării dintre
Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii (U.I.C.N.), Federaţia Mondială
pentru Ocrotirea naturii ( W.N.F.) şi Federaţia Europeană a Parcurilor Naturale
şi Naţionale (P.N.A.B.E.), s-a definit conceptul de turism durabil ca

30
dezvoltarea tuturor formelor de turism, a unui management şi marketing
turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a
mediului, cu asigurarea păstrării resurselor naturale şi culturale şi pentru
generaţiile viitoare.
Conform altei definiţii date de Comisia Mondială de Mediu şi Dezvoltare‚
„dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care corespunde nevoilor prezentului fără
să compromită abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile nevoi”.
Economistul finlandez Malasko explica mai pe larg această noţiune:
„dezvoltarea umană este ecologic durabilă în relaţie cu mediul dacă intervenţiile
şi efectele impuse de activităţile umane, fie ele economice, tehnologice, sociale
sau culturale, nu alterează rata schimbării naturii şi ecosistemelor într-un fel
necontrolabil de natură sau într-o formă ireversibilă din punct de vedere al
generaţiilor viitoare”.
Industria turismului a acceptat conceptul de dezvoltare durabilă şi a
adoptat noţiunea de turism durabil. Astfel turismul durabil dezvoltă ideea
satisfacerii turiştilor actuali şi a industriei turistice, şi în acelaşi timp, a protejării
mediului şi a oportunităţilor pentru viitor. Se are în vedere satisfacerea tuturor
nevoilor economice, sociale, estetice, etc., ale actorilor din turism, menţinându-
se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică şi toate schemele ce
susţin viaţa.
Locul turismului în dezvoltarea durabilă este logic dat de rolul său de
industrie care vinde mediul fizic şi uman ca produs al său. Turismul este una din
industriile care trebuie să se implice în dezvoltarea durabilă, ca industrie a
resurselor, dependentă în înzestrarea naturii şi de moştenirea culturală a fiecărei
societăţi ; turismul vinde aceste resurse ca parte a produsului sau, şi, în acelaşi
timp, împarte anumite resurse cu alţi utilizatori, inclusiv populaţia locală.
Dezvoltarea durabilă în turism, este o necesitate, având în vedere că
economia şi mediul sunt feţe ale aceleiaşi monede, cu alte cuvinte, cele două
sunt strâns legate şi interdependente.

31
 Lucrul esenţial pentru dezvoltarea durabilă îl reprezintă respectul pentru
interesele generaţiei viitoare. Ideea centrală care stă la baza dezvoltării durabile
este aceea de a nu epuiza resursele de care ai nevoie. În sprijinul celor spuse mai
sus amintim şi cuvintele lui Lester Brown: „nu am moştenit pământul de la
părinţii noştri, îl împrumutăm de la copiii noştri” .
Întreaga mişcare de combatere a poluării, de luptă contra secătuirii
resurselor, de apărare a varietăţii biosferei, de cruţare a speciilor, de salvare a
planetei, s-a bazat pe o serie de valori noi ce oglindesc o nouă mentalitate
culturală în raport cu natura, îmbrăţişată în special de generaţia tânără.
Oricâte definiţii ale conceptului de dezvoltare durabilă a turismului s-au
dat şi se vor da, de către organizaţiile şi asociaţiile de profil, esenţialul este
acelaşi: ocrotirea şi întreţinerea resurselor de care avem nevoie cu toţii, resurse
care ne ţin practic în viaţă şi care asigură în acelaşi timp viaţa generaţiilor
viitoare.
Aflată în atenţia tuturor, dezvoltarea durabilă a turismului înseamnă
confruntarea cu faptul că cercetările de îmbunătăţire a calităţii vieţii prezintă o
constantă inerentă existenţa unei limite la care populaţia umană şi activitatea
planetei noastre se pot împotrivi.
Această teorie dă naştere unor provocări şi unor ocazii unice pentru
industria turismului:
 Activitatea de turism, condusă în mod corespunzător, poate fi o forţă
puternică în ceea ce priveşte conservarea mediului şi a moştenirii
culturale;
 Când se desfăşoară sub forma ecoturismului, turismul durabil poate
deveni un cult pentru turişti;
 Cererea turistică este proporţională cu calitatea mediului înconjurător al
destinaţiei turistice;
 Turismul duce la creşterea populaţiei din zonele de destinaţie;
 Adesea, turismul este considerat activitatea ce protejează mediului rural

32
 mai mult decât alte industrii consumatoare de resurse ca mineritul,
construcţiile, etc.
Asupra mediului turismul poate avea un impact pozitiv şi unul negativ,
direct sau indirect, tangibil sau intangibil.
Pentru a aborda şi a înţeleg foarte bine aceste perspective şi impactul lor
este necesară o grupare a factorilor implicaţi:
 Factori ecologici, în particular flora, fauna şi ecosistemul ;
 Factori fizici, în particular, resursele naturale, spaţiul şi facilităţile ;
 Factori culturali, în particular, tradiţiile, limba, religia, obiceiurile,
cultura;
 Factori sociali, priviţi din două puncte de vedere:
 Din punct de vedere al gazdelor – cuprind totalitatea factorilor ce
corespund nivelului de trai al acestora;
 Din punct de vedere al vizitatorului – cuprind totalitatea factorilor
ce definesc nivelul de viaţă şi experienţa acestuia.
Avantajele promovării unui turism durabil din punctul de vedere al
protejării mediului înconjurător reies în următoarele aspecte:
 Turismul durabil favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament
agricol scăzut;
 Turismul durabil favorizează înţelegerea efectelor pe care le au activităţile
de turism asupra mediului natural, cultural şi uman;
 Turismul durabil orientează realizarea unor dotări şi instalaţii de agrement
care aduc beneficii populaţiei locale şi contribuie astfel cu fonduri la
conservarea unor situri arheologice, a unor clădiri şi vestigii arheologice;
 Turismul durabil respectă şi asigură cerinţele de protecţie a mediului,
dovedind astfel cât de importante sunt resursele naturale şi cele cultural –
istorice pentru creşterea bunăstării economice şi sociale ale comunităţilor
locale.

33
 În cadrul Conferinţei Globale pentru Afaceri şi Mediul Înconjurător, care
şi-a desfăşurat lucrările la Vancouver (Canada) în anul 1992, un număr
însemnat de specialişti din peste 60 de ţări au făcut o prezentare a schimbărilor
majore care au avut loc în sectorul industriei turistice în ultimi 10 ani. Aceste
schimbări au vizat toate aspectele prin care se poate aborda industria turismului
şi anume:
1. În domeniul comunicării şi formării
 Evaluarea rezultatelor pozitive din trecut în scopul stabilirii unor propuneri
noi de dezvoltare durabilă cu transmiterea prin intermediul organismelor
naţionale şi internaţionale a proiectelor şi experienţelor pozitive;
 Elaborarea pentru industria turistică a unor coduri de practică, a standardelor
pentru creditul de mediu, în vederea atenuării impacturilor;
 Realizarea unei atitudini deschise în rândul angajaţilor firmelor de turism şi
a populaţiei locale faţă de problemele de mediu;
 Influenţarea motivaţiilor de călătorie şi a cererii turistice prin aplicarea
codurilor de etică turistică, printr-o mai bună informare a turiştilor şi prin
lărgirea ofertei.
2. În domeniul cercetării şi tehnologiei
 Asigurarea unui management tehnic şi practic al circulaţiei turistice în
vederea protejării echilibrului ecologic şi evitarea degradării mediului;
 Realizarea unei bănci de date şi a unei monitorizări prin indicatori specifici,
în condiţiile protejării mediului care să sprijine noile decizii de planificare şi
dezvoltare a industriei şi care să evidenţieze noile oportunităţi;
 Identificarea acelor resurse culturale şi naturale, cu valenţe turistice;
 Stabilirea cererii turistice viitoare şi compararea acesteia cu capacităţile
ofertei de a o asigura;
 Tehnologiile performante sunt utilizate pentru proiectarea acelui turism
receptiv la problemele mediului ambiant prin aplicarea unor soluţii

34
 arhitecturale de inginerie a construcţiilor în conformitate cu specificul zonei
respective şi fără afectarea mediului.
3. În ceea ce priveşte legislaţia, reglementările şi politicile
 Pentru implementarea turismului durabil este necesară realizarea instituţiilor
şi a unui cadru necesar specific;
 Mobilizarea sectoarelor industriei turistice în vederea practicării unui turism
durabil în concordanţă cu cerinţele de mediu;
 Asigurarea protecţiei şi conservării resurselor turistice de bază.
4. În domeniul economico – financiar
 Obţinerea unor beneficii din marketingul de mediu, prin vânzarea unor
produse turistice compatibile cu valoarea acestora;
 Includerea în încasările percepute pentru activităţi turistice a costului
mediu în ideea că poluatorii vor trebui să suporte o serie de taxe legate de
formele de poluare prin care să contribuie indirect la conservarea mediului
ambiant;
 Utilizarea influenţei pieţei interne şi internaţionale în scopul identificării de
noi pieţe turistice, respectând cerinţele de mediu şi realizând parteneriate
comune pentru punerea în practică a conceptului ecoturism, concept ce
reprezintă elementul de susţinere a turismului durabil.
5. Alte aspecte
 Realizarea unor modele şi proiecte care să sprijine dezvoltarea durabilă a
turismului, cu prezentarea posibilităţilor de aplicare;
 Practicarea în toate sectoarele care beneficiază de resurse naturale şi
culturale ale industriei turistice, a unei educaţii active de protecţie vizând
înţelegerea problemelor de mediu;
 Stabilirea unor relaţii de colaborare cu toate sectoarele de activitate
preocupate de protecţia mediului (planificare regională, agricultura,
silvicultura).

35
 b) Principiile turismului durabil

Principiile majore de dezvoltare durabilă a turismului sunt:

 Mediul are o valoare durabilă, care este deosebit de mare pentru turism; de
el trebuie să se bucure şi generaţiile viitoare;
 Turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă de care să beneficieze mediul
ambiant, comunităţile locale şi vizitatorii;
 Relaţia dintre mediu şi turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să
susţină activitatea turistică pe termen lung, dezvoltarea turismului la rândul
său, nu trebuie să ducă la degradarea mediului;
 Dezvoltarea activităţii de turism trebuie să respecte caracteristicile locului
unde se desfăşoară ( ecologice, sociale, economice, culturale);
 Scopul dezvoltării turismului trebuie să fie întotdeauna echilibrarea nevoilor
turiştilor cu cele ale destinaţiilor şi gazdelor acestora;
 Industria turistică, guvernele, autorităţile responsabile cu protecţia mediului
şi organismele internaţionale trebuie să respecte aceste principii şi să
conlucreze pentru punerea lor în practică.
În literatura de specialitate întâlnim trei principii majore de dezvoltare
durabilă:
 Durabilitatea ecologică – este cea ce asigură o dezvoltare
suportabilă cu menţinerea tuturor proceselor ecologice esenţiale, în
special a diversităţii resurselor biologice;
 Durabilitatea socială şi culturală – garantează o dezvoltare
economică favorabilă membrilor societăţii compatibilă cu cultura,
cu valorile de cultură şi civilizaţie existente, cu păstrarea
identităţilor comunitare;
 Durabilitatea economică – are un rol important în asigurarea unei
dezvoltări economice eficiente, resursele fiind astfel gestionate

36
 încât să existe şi în viitor.
Durabilitatea economică a turismului se defineşte ca un model de
dezvoltare care asigură:
 Ameliorarea calităţii vieţii în aşezările umane care primesc turişti;
 Posibilitatea de a oferi vizitatorilor experienţele de primă calitate;
 Păstrarea calităţii mediului ambiant, element esenţial pentru vizitatori şi
gazde;
c) Ecoturismul şi dezvoltarea durabilă în domeniul agroturismului
Noţiunea de „ecoturism’’ a apărut în ţările cu o industrie turistică puternic
dezvoltată. Cunoscut sub mai multe denumiri : „turism verde”, „turism blând”
sau „turism ecologic”, ecoturismul s-a dezvoltat ca urmare a dorinţelor
consumatorilor de a-şi petrece vacanţa într-un mediu mai curat, fără a fi alterat
de intervenţiile moderne ale societăţii contemporane.
Ecoturismul reprezintă de fapt cea mai valoroasă formă de
manifestare a turismului durabil. În timp, datorită creşterii interesului faţă de
problemele de protecţie a mediului, ecoturismului i s-a acordat o tot mai mare
importanţă ajungându-se la o relaţie ca în figura alăturată ( Bran, 2000):

TURISM CONVENŢIONAL

TURISM DURABIL

ECOTURISM

Dezvoltarea durabilă trebuie să ţină seama, pe de o parte, de modul de

sosire şi, pe de altă parte, de interesele gazdelor şi vizitatorilor dintr-o anumită

37
regiune resursele turistice şi modul în care acestea sunt hotărâtoare în activitatea
ecoturistică.
Relaţia turism – mediu este nedistructibilă şi, prin urmare, dezvoltarea
sectorului ecoturistic poate asigura o bună gospodărire a acestor resurse.
Dezvoltarea unei zone turistice se realizează concomitent cu păstrarea
integrităţii ecologice a acesteia.
Resursele turistice au fost clasificate în mai multe criterii: după valoarea
de întrebuinţare (fundamentale şi auxiliare), după modul de refacere (epuizabile
şi inepuizabile) după gradul de cunoaştere şi utilizare a lor (identificate,
identificate dar neexploatate, neidentificate). Dar cel mai utilizat criteriu împarte
resursele în naturale şi culturale.
Cele mai importante resurse naturale :
 Zonele montane, cu altitudini de peste 1200 m, sunt cele mai căutate pe
parcursul unui an, indiferent de anotimp;
 Zonele deluroase;
 Zonele depresionare şi de vale din spaţiul montan şi deluros se prezintă
sub forma cheilor, defileelor, foarte vizitate şi apreciate de turişti;
 Zonele de lunci şi delte sunt axate pe dominanţa elementelor acvatice;
 Zonele de câmpie, care au în general o mică atractivitate turistică;
 Zonele de litoral se prezintă sub mai multe forme : cu plaje întinse, cu
nisip fin sau faleze înalte;
 Tipurile de climă: există mai multe tipuri de bioclimat care pot fi
favorabile sau nu pentru derularea activităţilor turistice;
 Reţeaua hidrografică cu toate formele ei : râuri, lacuri, mări, oceane, ape
subterane;
 Etajele de vegetaţie;
 Fauna reprezentată de speciile care prezintă interes cinegetic sau piscicol;
 Ariile protejate, care sunt de mai multe feluri : parcuri naţionale, naturale,

38
 rezervaţii, etc.
Noua formă de turism presupune derularea tuturor activităţilor turistice
într-un mediu ambiant nealterat. Ecoturismul are în vedere trei direcţii
principale:
 Păstrarea calităţii mediului ambiant
 Restructurarea economică şi tehnologică pe baza remodelării
managementului resurselor
 Practicarea unor tipuri de turism individual sau de grup care să
conştientizeze problemele de poluare şi formele de manifestare a acestora.

2.4. Strategii de dezvoltare agroturistică durabilă

a) Strategiile de dezvoltare agroturistică durabilă – un element de

protejare şi conservare a mediului înconjurător
În ideea de dezvoltare durabilă, turismul este văzut ca un triunghi
relaţional format din trei laturi:
 aria gazdă;
 turiştii „holiday makers”
 industria turistică.

Populaţia gazdă

Turişti Industria
turistică

39
„Actorii” implicaţi în turism în viziunea dezvoltării durabile

Menirea dezvoltării turistice durabile este aceea de reconciliere a relaţiilor

dintre cele trei laturi ale triunghiului, micşorându-se tensiunile dintre aceste trei
elemente şi menţinându-se astfel echilibrul pe termen lung.
„Noţiunea de turism durabil reprezintă calea prin care se obţine un
echilibru între potenţialul de creştere dat de turism şi nevoile de conservare ale
mediului”, afirma profesorul elveţian Jost Krippendorf (1988).Turismul durabil
îşi propune să minimalizeze daunele aduse mediului şi culturilor regiunilor cu
potenţial de dezvoltare turistică, optimizând satisfacţia vizitatorilor şi
maximizând creşterea economică pe termen lung. De asemenea, dacă putem să
pierdem şi apoi să reconstituim capitalul în alte domenii ale economiei, nu
acelaşi lucru se întâmplă şi în turism, unde substanţa de bază (peisajul şi
pământul) o dată pierdută, este iremediabil pierdută. Pe termen lung, costurile
financiare pentru susţinerea unui turism durabil pot apărea ca fiind ridicate, dar
costurile ulterioare pentru refacerea ecologică sunt mai mari, iar de multe ori
efectele negative asupra naturii sunt ireversibile.
Agroturismul s-a dezvoltat atât datorită pieţei în continuă căutare de
moduri cât mai diversificate de petrecere a vacanţelor, cât şi datorită iniţiativelor
guvernamentale. În mai multe ţări din Europa, unde agroturismul este foarte
dezvoltat, agenţii puternice de turism au promovat această nouă folosinţă a
spaţiilor rurale şi, de asemenea, oferindu-le acestora facilităţi şi clienţi pentru
noua ofertă creată.
Agroturismul este văzut ca un factor de regenerare a economiilor rurale şi
în acelaşi timp ca un element de conservare a mediului rural. Se ştie însă că
acest mediu rural este deosebit de fragil, uşor transformat, iar turismul este un
puternic agent de schimbare, care prin influenţa sa ar putea deteriora tocmai
atracţia specială a zonelor rurale. Să nu uităm că motivaţiile turiştilor ce aleg ca

40
destinaţii aceste zone sunt legate de calitatea foarte bună a mediului
înconjurător, de lipsa poluării, de atmosfera liniştită de calm şi relaxare, care ar
dispărea odată cu dezvoltarea turistică iraţională şi care ar situa zona, conform
modelului de dezvoltare turistică a lui Buttler, în faza de declin.
Tocmai de aceea întreprinzătorii ar trebui să acorde o mai mare atenţie
modului de dezvoltare abordat. De multe ori din dorinţa de a câştiga cât mai
mult, într-un timp cât mai scurt, se ajunge la o suprasolicitare a zonelor rurale.
Conceptul durabilităţii în turismul rural trebuie să fie un concept cu
multiple scopuri pentru a avea succesul scontat. Durabilitatea în turism nu
reprezintă doar o poveste despre conservarea naturii, ci reprezintă o concepţie
ştiinţifică care vizează turismul viitorului.
Între cerinţele privind transformarea agroturismului în turism durabil pot
fi menţionate:
 Protejarea culturii şi caracterul comunităţilor gazdă;
 Protejarea peisajelor şi habitatelor;
 Susţinerea economiilor rurale;
 Susţinerea unei industrii turistice viabile pe termen lung prin promovarea
unei experienţe turistice pozitive;
 Dezvoltarea unui parteneriat între factorii implicaţi în turism, autorităţile
locale şi populaţia gazdă;
 Contrabalansarea puternicei dezvoltări turistice printr-o economie rurală
diversificată.
Într-o economie de piaţă liberă, este extrem de dificilă respectarea
acestor cerinţe, datorită faptului că sunt implicate multe părţi, care au dorinţe şi
interese diferite. Soluţia acestei probleme o constituie parteneriatul creat între
toate părţile implicate în turism, concretizat într-o strategie de dezvoltare
turistică durabilă.
Din punct de vedere economic, degradarea potenţialului turistic se
reflectă, în primul rând, în imposibilitatea valorificării lui din punct de vedere

41
turistic ca sursă de venituri, constituind astfel o pierdere definitivă pentru
economie. În acelaşi timp, produsele turistice, care includ resurse degradate, îşi
micşorează din valoare, consecinţele fiind directe asupra cererii turistice care se
va diminua. Sub aspect socio-cultural, alterarea mediului înconjurător conduce
la deteriorarea celor mai importante funcţii ale turismului modern şi anume
funcţia recreativ - recuperativă şi cea instructiv-educativă. Afectarea mediului
înconjurător reduce posibilităţile de refacere a sănătăţii, prin reducerea factorilor
terapeutici sau a celor care favorizează odihna şi recreerea. Calitatea mediului
înconjurător poate fi considerată un adevărat indicator al potenţialului turistic. În
acelaşi timp, prin ” exigenţele ’’ pe care le revendică, turismul poate reprezenta
o soluţie pentru păstrarea nealterată a mediului (Bran,1997), (McIntosh, 1995).
Aproape toate afacerile de succes au la bază un plan şi o strategie clară.
Printr-o strategie bine definită se încearcă satisfacerea cererii, evitarea risipei de
investiţii şi de efort, cât şi identificarea unor nişe de piaţă.
Strategiile durabile în domeniul turismului au toate aceste atribute, plus
câteva foarte importante şi anume:
 Încurajarea dialogului între partenerii implicaţi, formarea unor echipe
pluridisciplinare (guvern, întreprinzători, comunităţi locale, alte părţi
interesate de viitorul regiunii şi de rolul turismului);
 Ghidarea şi încurajarea investitorilor; contribuţia la ameliorarea
infrastructurii locale în materie de transport, comunicaţii, cu mari avantaje
pentru populaţia zonei;
 Asigurarea securităţii pe termen lung a investiţiilor în turism;
 Cuprinderea ideii conservării naturii şi patrimoniului cultural specific
regiunii în strategia de dezvoltare turistică;
 Protejarea prin strategia aleasă a vestigiilor, monumentelor, rezervaţiilor
din zona vizată;
 Educarea ecologică a turiştilor;
 Încurajarea noilor intraţi în turism;

42
  Stabilirea clară a scopurilor de protecţie pentru fiecare zonă naturală cu
participarea specialiştilor şi a tuturor celor interesaţi în valorificarea
turistică a acestora;
 Inventarierea tuturor particularităţilor naturale şi culturale ce pot constitui
baza potenţialului turistic şi analiza tuturor informaţilor obţinute;
 Identificarea valorilor care pot sta la baza turismului durabil;
 Aprecierea capacităţii de susţinere a diferitelor arii, care constituie părţi
componente ale zonelor turistice avizate;
 Stimularea economiilor rurale printr-o cerere suplimentară de produse
agricole şi aport de capital financiar;
 Încurajarea ameliorării şi utilizării în agricultură a terenurilor slab
productive, ceea ce permite păstrarea intactă a suprafeţelor ocupate cu
vegetaţie naturală;
 Aplicarea unui management specific.
Pentru ca o astfel de strategie de dezvoltare durabilă să aibă
succesul scontat
ar trebui să ţină cont de mai multe aspecte. În primul rând persoanele care
lucrează la strategie să formeze o echipă şi să aibă pregătire nu numai în
domeniul turistic ci şi ecologic, social, cultural, etc. De asemenea, sunt necesare
consultări largi cu toate grupurile de interes: oameni de afaceri, populaţia gazdă,
autorităţi locale, organe de cultură, specialişti în domeniul protecţiei mediului,
etc. Doar printr-o transparenţă totală se vor atinge obiectivele propuse. Să nu
uităm că succesul turismului într-o anumită zonă depinde în mare măsură de
modul în care turişti sunt trataţi de comunităţile locale. Într-un mediu ostil nu
vom putea niciodată să satisfacem cererea turistică. Un rol esenţial în această
privinţă îl joacă şi mass-media care ar trebui să iniţieze un adevărat dialog, cu
dublu sens, comunitate locală – factori implicaţi în turism.
Considerăm că, deşi drumul parcurs în elaborarea unei strategii durabile
în domeniul turistic este anevoios, lung şi cu multe obstacole, totuşi merită să

43
încercăm să găsim calea de a satisface atât nevoile oamenilor cât şi pe cele de
protejare a mediului înconjurător şi implicit a celui rural, care este atât de fragil.
Numai o evaluare riguroasă, ţinând cont de ofertă, de cerere, de concurenţă, de
tendinţele pieţei, va permite să se afirme dacă un teritoriu posedă într-adevăr un
potenţial turistic care să justifice investiţiile în domeniu şi elaborarea de proiecte
de dezvoltare turistică.
Evaluarea potenţialului turistic local ca premisă şi condiţie a dezvoltării
durabile presupune două faze iniţiale:
 Analiza situaţiei turistice existente, în cadrul căreia sunt evaluate oferta,
cererea, concurenţa şi tendinţele pieţei;
 Diagnosticul care, ţinând cont de rezultatele analizei situaţiei, va permite
să se identifice punctele forte şi punctele slabe ale teritoriului, să se
determine oportunităţile şi riscurile, ca în final să se decidă posibila
dezvoltare a turismului în zonă.

2.5. Unităţi turistice specifice agroturismului

În momentul de faţă există în România aproximativ 13 000 de localităţi

care conturează prin structura lor dimensiunea spaţiului rural românesc. Aceste
aşezăminte umane rurale, din punct de vedere administrativ şi economic, sunt
numite: comune, sate, cătune şi crânguri.
În cadrul acestor aşezări echipamentele de primire sunt la o primă
clasificare echipamentele tradiţionale şi echipamentele moderne. Ele pot

44
asigura găzduirea şi servirea mesei, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în
clădiri independente. Spaţiile ce asigură prestaţiile turistice sunt special
amenajate.
Structurile de primire din mediul rural pot fi:
 Pensiuni turistice cu o capacitate de cazare de la 3 - 20 de camere, grad
de confort 1 – 5 margarete;
 Pensiuni agroturistice cu o capacitate de cazare de până la 20 de camere
şi un grad de confort de 1 – 5 margarete; acestea funcţionează în cadrul
gospodăriilor ţărăneşti şi asigură alimentaţia turiştilor cu produse
proaspete din surse proprii şi locale.
Calitatea serviciilor oferite de pensiuni este dependentă de următorii
factori principali:
 Amenajarea spaţiilor destinate oaspeţilor;
 Pregătirea şi servirea mesei;
 Condiţiile de vânzare a produselor obţinute în gospodărie;
 Relaţiile cu oaspeţii.
Spaţiile destinate oaspeţilor sunt camere de dormit, grupul sanitar,
bucătăria şi anexele gospodăreşti. Principiul care trebuie aplicat este cel al
redescoperirii şi conservării specificului local. Totuşi pentru grupul sanitar şi
bucătărie mai ales dacă aceasta este pusă la dispoziţia oaspeţilor, care-şi pot
pregăti ei înşişi câte ceva, sunt preferate elementele de confort modern (apă
caldă, aragaz, frigider).
Pregătirea mesei de către gazdă se face cu respectarea tradiţiilor culinare
ale locului. Indiferent dacă vesela este din lut sau din porţelan, servirea trebuie
făcută, în principiu, cu respectarea regulilor de mânuire şi aşezare pe masă
valabile în restaurant.
Pentru vânzarea produselor alimentare obţinute în gospodărie trebuie avut
în vedere ca animalele să fie sănătoase, iar tratamentele chimice să fie restrânse
la minimum necesar.

45
 Relaţiile cu oaspeţii, începând cu primirea şi continuând cu întreţinerea
comunicării, implicarea oaspeţilor în activităţile gospodăreşti şi în absenţa unor
relaţii cordiale, calde, prieteneşti, chiar în condiţiile unor amenajări corecte ale
spaţiilor, satisfacţia oaspeţilor să fie minimă. Practic, pentru turismul rural,
comunicarea cu gazdele şi cu alţi săteni reprezintă o componentă a însuşi
produsului turistic.
În afara condiţiilor oferite în cadrul pensiunii care-i asigură oaspetelui
serviciile de bază, calitatea sejurului este influenţată în bună măsură şi de
posibilităţile şi programele de petrecere a timpului în împrejurimi.Cazarea,
masa, evenimentele speciale sunt altfel decât în turismul clasic
Elementele definitorii pentru caracterizarea ofertei în turismul rural sunt:
 cazarea;
 alimentaţia;
 agrementul.
Spre deosebire de alte forme de turism, cazarea se desfăşoară în
gospodăriile ţărăneşti. Acestea oferă, în ciuda aparenţelor, un confort echivalent
cu cel al unui hotel de minim două stele şi posedă anumite avantaje pe care un
hotel echivalent nu le are.
Specific este stilul în care sunt construite casele şi modul de decorare a
interiorului. Se pot întâlni aici: mobilier realizat în stil tradiţional, mobilier
specific, aşternuturi în stil tradiţional, elemente de ornamentaţie (perdele,
draperii, ştergare, etc.). Uneori chiar casele prezintă în exterior desene cu motive
tradiţional-folclorice.
Prezentând aceste elemente serviciul de cazare din mediul rural oferă notă
de atracţie şi specificitate.
În cadrul gospodăriei ţărăneşti, turistul poate opta pentru servirea mesei
sau nu. Cu toate acestea, masa constituie o motivaţie de bază la alegerea acestei
forme de turism.
Serviciul de alimentaţie se poate realiza:

46
  Pensiune completă;
 Demipensiune;
 Mic dejun inclus în tariful de închiriere al camerei;
 Pensiune completă sau demipensiune acordată de o familie unui grup mai
mare de turişti care locuiesc în gospodării diferite;
 Pregătirea mesei de către turişti cu produsele lor sau ale gospodarului şi
cu utilajele acestuia.
Caracteristica esenţială a serviciului de alimentaţie în turismul rural este
reprezentată de faptul că masa se bazează în întregime pe preparate naturale,
proaspete, ce provin din gospodăria proprie a gazdei.
În activitatea turistică evenimentele joacă un rol important datorită
„fixării” de amintiri, momente, locuri, imagini, personalităţi. Prin acestea se
memorează şi se activează în momente favorabile imaginea produsului turistic, a
prestatorului şi a zonei geografice.
Specialiştii consideră că evenimentele marchează amintirea sejurului,
creează tradiţii, înlătură monotonia, apropie prestatorul de turist şi fac mai lejeră
comunicarea.
În rândul evenimentelor obişnuite din lumea satului pot fi menţionate:
 Participarea la ritualul vieţii satului (muncile din ferme sau lucrări
agricole);
 Participarea la viaţa spirituală a satului (slujbe religioase, spectacole,
şezători, nunţi, botezuri, etc.);
 Participarea la sărbătorile de orice natură a comunităţilor rurale.
În rândul evenimentelor deosebite se înscriu:
 Marcarea zilelor de naştere ale gazdelor, turiştilor, ale celor implicaţi în
activitatea turistică;
 Târguri, iarmaroace, festivaluri, procesiuni religioase;
 Mari sărbători laice sau religioase;
 Fenomene astronomice.

47
 Desfăşurându-se în mediul rural, agrementul se deosebeşte de cel din
turismul clasic. Peisajele deosebite în care sunt „implantate” aceste gospodării,
constituie o modalitate de relaxare pentru turişti, ei putând admira natura şi
frumuseţile ei.
Vizitarea monumentelor cultural-istorice, participarea la spectacole
folclorice constituie alte variante de agrement. Pe lângă cântecele şi jocurile
tradiţionale care pot fi admirate cu ocazia participării la spectacolele folclorice,
este de remarcat şi portul tradiţional specific zonei, care încântă ochii turistului.
Imaginea dansatorilor şi cântăreţilor îmbrăcaţi tradiţional, conferă o notă
pitorească şi o distincţie peisajului.
Alte elemente de divertisment şi agrement suplimentare sunt reprezentate
de plimbările cu căruţa, cu sania, partidele de pescuit sau însoţirea pădurarilor la
vânătoare.
Toate acestea compun nota de inedit care particularizează produsele
turistice din spaţiul rural de cele din mediul urban sau industria clasică.

CAPITOLUL 3. ACTIVITATEA AGROTURISTICĂ ŞI

REGLEMENTĂRILE LEGISLATIVE ALE
UNIUNII EUROPENE

3.1 Reglementările legislative ale Uniunii Europene şi influenţa lor asupra

activităţii agroturistice
Conceptul de agroturism prezentat în legea italiană nu-şi găseşte
confirmare la nivel comunitar, unde orice activitate turistică practicată pe

48
terenuri agricole, chiar dacă nu este subordonată şi conexă cu activităţile
agricole vine protejată sub numele de turism rural. Chiar dacă nu în toate ţările
membre ale Comunităţii Europene (C.E.), sunt deja mulţi ani de când s-a înţeles
importanţa acestui fenomen, ca formă de venit integral sau alternativ.
Un prim sprijin al C.E. rezultă din Directiva nr. 28/4/75, care prevede un
regim de ajutoare pentru o serie de activităţi definite "reanimări rurale" între
care poate evident intra şi agroturismul. Un rol important în această problemă l-a
avut Regulamentul nr. 2615/80 realizând echilibrul economic din zonele
meridionale ale C.E.E. odată cu care au fost introduse o serie de măsuri, deja
aplicate, finanţate de Fondul European de Dezvoltare Regională (F.E.R.S.).
Importante au fost şi Planurile Integrate Mediteraniene (P.I.M.), unele dintre ele
fiind încă în faza de realizare. Obiectivul P.I.M. a fost reluat apoi de
Regulamentul nr. 2052/88 care a prevăzut reorganizarea diferitelor Fonduri
Structurale în vederea promovării dezvoltării zonelor rurale cofinanţate în
proporţie de 50 % de diverse fonduri structurale.
Sprijinirea activităţii agroturistice a fost prevăzută în Regulamentul nr.
797/85 privind îmbunătăţirea eficienţei structurilor agrare, succesiv modificat de
Regulamentele nr. 3808/89 şi nr. 2328/91. Acesta din urmă, în special, prevede
ajutoare cu investiţii “pentru diversificarea activităţii gospodăriei agricole prin
activitate turistică şi artizanală şi vânzarea de produse obţinute în gospodărie”1.
Regulamentul nr. 1094/88 prevede schimbarea destinaţiei terenurilor
excedentare activităţii de cultivare prin practicarea activităţii agroturistice. În
1988 Comisia C.E.E. a aprobat Regulamentul nr. 4253/88 ce a instituit
programul L.E.A.D.E.R. I (Legături Între Acţiunile de Dezvoltare a Economiei
Rurale) orientat spre stimularea acţiunilor de legătură pentru dezvoltarea
economiei rurale, esenţa regulamentului fiind aceea de valorificare a diversităţii
zonelor, făcând să devină un important element de dezvoltare pozitivă. Şi acest

1
O.C.D.E., Initiatives locales pour la creation d'emplois. Activites et emplois dans le monde rurale, Paris, 1992.

49
program prevede stimulente pentru toate formele de turism rural, implicit şi
pentru agroturism, şi pentru valorificarea şi comercializarea pe plan local a
produselor agricole. Contribuţiile bugetare pentru L.E.A.D.E.R. I au fost deja
alocate. Acest program de dezvoltare rurală a fost elaborat pentru perioada
1988-1993, fiind urmat apoi de L.E.A.D.E.R. II instituit de Regulamentul C.E.E.
nr. 2081/93, care prevede concesionarea contribuţiilor pentru iniţiative
îndreptate spre susţinerea formelor de turism în mediul rural prin planuri de
acţiune privind perioada 1994-1999. O altă reglementare o constituie programul
numit FORCE, stabilit prin decizia nr. 2647 din 29.05.1990, privind dezvoltarea
formării profesionale în sfera turismului în mediul rural. Sunt încă în faza de
studiu şi programare măsuri destinate să:
1) contribuie la definirea produselor diferitelor forme ale turismului rural,
prin facilitarea cunoaşterii cererii şi asigurarea transparenţei ofertei;
2) îmbunătăţească calitatea şi garantarea produselor oferite prin intermediul
difuzării unei mărci europene;
3) susţină comercializarea produselor rurale prin integrarea în sistemele de
promovare şi vânzare în acelaşi timp.
Prin astfel de strategii au lucrat şi organismele europene ca asociaţiile
EUROTER (Turism European în Spaţiul Rural), EUROAGRITOUR (organism
de legătură între organizaţiile profesionale agricole din Europa pe teme de
turism rural).
În ţările Uniunii Europene (U.E.) activităţile de agroturism ca parte a turismului
rural sunt reglementate prin:
- o legislatie comunitară;
- o legislaţie naţională, cu particularităţi de la o ţară la alta;
- legi regionale.
U.E. prin intermediul diferitelor organisme create şi prin elaborarea
diferitelor programe sprijină dezvoltarea rurala în ansamblul său, precum şi

50
agroturismul ca element de dezvoltare rurală. Principalele obiective ale
dezvoltării rurale sunt2:
1.Protecţia şi conservarea mediului
Acest obiectiv priveşte atât conservarea peisajului natural cât şi a celui
antropic. Este cunoscut faptul că în ţările U.E. se alocă sume importante pentru
conservarea vechilor clădiri.
2.Conservarea şi păstrarea tradiţiilor
Acţiunile întreprinse în vederea realizării acestui obiectiv sunt diverse şi
pot include, pe lângă expoziţii sau alte forme de popularizare a tradiţiilor şi
obiceiurilor dintr-o anumită zonă, un contact direct cu acestea prin intermediul
unor cursuri realizate în gospodăriile agroturistice. Aceste valori ale culturii şi
civilizaţiei unei zone riscă să dispară sau să rămână total necunoscute pentru cei
situaţi în mediul urban, chiar dacă aparţin aceleaşi regiuni.

3. Dezvoltarea rurală integrată şi reducerea şomajului în zonele rurale

Se ştie că şi zonele rurale sunt afectate de fenomenul dezocupării
(somajului), în special în rândul tinerilor. Circa 1/5 din populaţia U.E. se află în
regiuni cu un grad de dezocupare superior mediei comunitare (10,9 % în 1996)
şi o rată a şomajului în rândul tinerilor constant peste 30 % .
Acest fenomen duce la subutilizarea mâinii de lucru, care la rândul său,
determină reducerea potenţialului de creştere al U.E. Pentru a evita această
situaţie sunt necesare intervenţii sub forma ajutoarelor structurale şi, în
particular, măsuri ce privesc resursele umane.
Integrarea trebuie să se aplice tuturor zonelor rurale. Aceasta presupune a
reuni în acelaşi cadru juridic şi instrumental diversificarea economică, adaptarea

22
I.N.E.A., Lo sviluppo rurale, Turismo rurale, agriturismo, prodotti agroatimentari, Quaderno informative
LEADER II, nr. 4, Roma, Settembre 1996.

51
şi dezvoltarea agriculturii, gestionarea resurselor naturale, punerea în valoare a
patrimoniului cultural, a turismului şi a altor activităţi.
4. Utilizarea eficientă a resurselor tipice disponibile
Realizarea acestui obiectiv este posibilă prin utilizarea clădirilor rurale şi
a celor publice ieşite din uz, ca structuri de primire a vizitatorilor, răspândite în
teritoriu, prin intervenţii de restaurare şi conservare. Obiectivul este acela de
dezvoltare a formelor de turism rural în optica celor mai recente studii elaborate
în spaţiul comunitar, prin intermediul ofertei receptive în construcţia tradiţională
care va fi compatibilă cu caracteristicile ambientale şi naturale din zonele
teritoriale în care se situează. Acest obiectiv presupune restaurarea de bunuri
arheologice, monumente şi arhitectură locală, păstrarea şi conservarea tradiţiilor
şi obiceiurilor locale, precum şi punerea în valoare a patrimoniului cultural.
5. Îmbunătăţirea nivelului calitativ al prestaţiilor oferite şi adaptarea
serviciilor la cerinţele consumatorilor
Aceste obiective se regăsesc, parţial sau integral în diferite reglementări
comunitare, cum ar fi şi Declaraţia de la CORK, elaborate cu ocazia Conferinţei
Europene privind Dezvoltarea Rurală, care a avut loc în Irlanda în perioada 7-9
noiembrie 1996. Cu această ocazie a fost elaborat un program de dezvoltare
rurală în Uniunea Europeană care cuprinde zece puncte:
1) Preferinţa ruralului - se referă la dezvoltarea durabilă ca fiind una din
priorităţile UE, devenind principiul fundamental al politicii rurale. Se are în
vedere:
● inversarea exodului rural;
● combaterea sărăciei;
● stimularea angajării şi egalităţii şanselor;
● răspunderea la exigenţele cunoscute în materie de calitate, sănătate etc.;
● îmbunătăţirea condiţiilor de trai în mediul rural;
● stabilirea unui echilibru just între zonele rurale şi cele urbane în ceea ce
priveşte investiţiile în infrastructură, în educaţie, în sănătate, în comunicaţii etc.

52
 ● o parte din resursele disponibile pot fi destinate dezvoltării rurale şi
realizării obiectivelor de investiţii.
2) Integrarea - politica de dezvoltare rurală trebuie să fie multidisciplinară
în concepţia sa şi multisectorială în aplicarea sa. Integrarea trebuie să se aplice
tuturor zonelor rurale ale U.E. respectând principiul de concentrare medie.
3) Diversificarea - activităţilor economice şi sociale trebuie să se
concentreze pe ansamblul mijloacelor de natură a favoriza iniţiativele capabile
să se dezvolte prin ele însele, care provin din sectorul privat şi din comunităţile
rurale.
4) Durabilitatea - politicile trebuie să promoveze o dezvoltare rurală de
natură a asigura durabilitatea calităţii peisajului rural al Europei şi o manieră de
utilizare astfel încât să nu afecteze negativ generaţiile viitoare.
5) Subsidiaritatea - politica de dezvoltare rurală trebuie fondată pe un
parteneriat şi pe o colaborare între toate nivelurile responsabile (local, regional,
naţional, european). Dezvoltarea rurală trebuie să fie locală şi condusă de
comunităţi rurale locale.
6) Simplificarea - trebuie limitată reglementarea comunitară la regulile şi
procedurile generale, trebuie să se introducă mai multă subsidiaritate în luarea
deciziilor, descentralizarea punerii în aplicare a politicii de dezvoltare rurală şi
asigurarea unei mai mari flexibilităţi.
7) Programarea - punerea în aplicare a programelor de dezvoltare rurală
trebuie să se bazeze pe proceduri coerente şi transparente sub forma unui
program unic de dezvoltare rurală a regiunii şi a unui instrument unic pentru
dezvoltarea rurală durabilă.
8) Finanţarea - trebuie încurajată alocarea de resurse financiare locale şi o
mai mare participare a sectorului bancar public şi privat precum şi a altor
intermediari.
9) Gestionarea - îmbunătăţirea capacităţii de gestionare şi eficacităţii
autorităţilor regionale şi locale precum şi a grupurilor provenite din comunităţile

53
locale prin: asistenţa tehnică şi de formare, mijloace de comunicare mai bune,
parteneriat, răspândirea cercetării şi informaţiei, schimbul de experienţă între
reţelele de legătură ale regiunilor şi comunităţilor rurale din toată Europa.
10) Evaluarea şi cercetarea - analiza rezultatelor pentru garantarea unei
bune utilizări a creditelor publice.
Participanţii la Conferinţa Europeană de Dezvoltare Rurală de la CORK
sunt de părere că trebuie să conştientizeze opinia publică de importanţa unui nou
început pentru politica de dezvoltare rurală, să facă zonele rurale locuri de viaţă
şi de muncă mai atractive şi să promoveze dezvoltarea durabilă la scară
internaţională.
Agroturismul, ca parte integrantă a ruralului, constituie cel mai eficient
mijloc de realizare a acestor obiective, întrucât s-a observat că numai agricultura
nu poate asigura dezvoltarea zonelor rurale. Trebuie pornit de la celula de bază a
ruralului - exploataţia agricolă, care prin valorificarea resurselor de muncă de
care dispune şi a altor resurse interne (tradiţii, obiceiuri, folclor etc) este în
măsură să realizeze dezvoltarea mediului rural.
O altă reglementare comunitară o reprezintă Programul de Dezvoltare
Rurală pentru perioada 1994-1999, LEADER II. Acest program cuprinde referiri
la: activitatea de turism rural, de agroturism şi referiri la desfacerea produselor
agroalimentare de provenienţă agricolă şi la produsele artizanale, precum şi la
rolul lor în dezvoltarea planurilor de acţiune locală ale programului. Acţiunile
admise în cadrul acestui program sunt reprezentate în principal de activităţile de
tip organizatoric şi servicii, care favorizează dezvoltarea rurală integrată. De
asemenea există un program operativ „Dezvoltarea şi valorificarea turismului
sustenabil ” care este un program multiregional pentru care s-a prevăzut un
volum total de investiţii de 42,810 miliarde ECU. Printre obiectivele acestui
program se numără şi eliminarea caracterului sezonier al fluxurilor turistice,
creşterea cotei de piaţă, utilizarea eficientă a resurselor turistice disponibile,
reorganizarea ofertei, îmbunătăţirea raportului preţ-calitate, organizarea unei

54
reţele integrate de servicii şi îmbunătăţirea nivelului calitativ al prestaţiilor
oferite prin intervenţii adecvate de formare şi perfecţionare profesională. Acest
program este pus în practică prin intermediul a trei subprograme:
- primul subprogram are drept obiectiv principal îmbunătăţirea prestaţiilor
oferite de acest turism sustenabil (care se suprapune de fapt cu noţiunea de
agroturism), promovând diversificarea motivaţiilor turistice, astfel încât
fluxurile de turişti să fie orientate către regiunile slab dezvoltate. Acest obiectiv
se poate realiza prin intermediul valorificării segmentelor specifice ale
patrimoniului cultural (tradiţii, obiceiuri etc.) şi ale mediului din aceste zone;
- al doilea subprogram are drept obiectiv acordarea de asistenţă atât
consumatorilor acestor produse cât şi exploataţiilor agricole ofertante;
- scopul celui de-al treilea subprogram este de a susţine realizarea acestui
program operativ prin iniţiative de promovare şi publicitate.
Acest program în ansamblul său reprezintă de fapt un cadru de dezvoltare
a agroturismului în diferite regiuni ale U.E.
Un obiectiv esenţial al programului LEADER II este cel de promovare a
creării Grupurilor de Acţiune Locala (G.A.L.) constituite din operatori
economici şi sociali din zonă, capabili să identifice problemele existente şi să
ducă la îndeplinire acţiunile întreprinse pentru susţinerea dezvoltării zonei.
Programul LEADER II a fost continuat cu programul LEADER + care oferă
sprijin de 2020 milioane euro (la preţuri din 1999) 3 pentru perioada 2000 - 2006.
Acest sprijin acordat ţărilor membre UE este finanţat de Secţiunea Orientare
F.E.O.G.A. Cadrul juridic al programului LEADER + îl constituie regulamentul
nr. 1260/1999 referitor la Fondurile Structurale.
Această abordare prezintă avantajul că mobilizează comunitatea locala să
conştientizeze problemele zonei şi să participe la soluţionarea lor. Scopul

3
Vincze, Maria, Dezvoltarea rurala 51 regională. Idei şi practici, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca
2000, p. 65.

55
programului este să încurajeze şi să sprijine acei participanţi rurali care sunt
adepţii dezvoltării durabile. LEADER + susţine trei tipuri de activităţi:
1. Strategii de dezvoltare rurală integrată, bazate pe parteneriat în plan
local, organizate de jos în sus.
2. Colaborarea dintre spaţiile rurale ale unei ţări sau din diferite ţări
membre;
3. Instituirea reţelelor în toate spaţiile rurale ale UE şi cu toţi participanţii la
dezvoltarea rurală.
Primul tip de activitaţi se referă la spaţiile rurale cu populaţie sub 1000
mii locuitori, unde resursele umane,financiare şi economice se află la limita
minimă pentru a putea realiza o strategie de dezvoltare viabilă.
Programul LEADER + nu sprijină investiţiile în infrastructură sau
investiţii mari în producţie. La evaluarea strategiilor de dezvoltare rurala se ţine
seama de armonizarea cu condiţiile socio-economice ale zonei si de rolul cheie
atribuit femeilor şi tinerilor. Un criteriu important este ca actiunea să poată fi
aplicată şi în alt loc, să aibă valoare de model.
Al doilea tip de activităţi are ca scop promovarea colaborării spaţiilor
rurale pentru realizarea unor proiecte mai mari.
Al treilea tip de activităţi include înfiintarea retelelor, schimbul de
experienţă, de know-how între toţi partenerii (stat, administrate locala, grupuri
locale de acţiune, asociaţii, operatori etc.).
Realizarea acestor obiective regăsite atât în reglementările comunitare cât
şi în cele existente la nivel naţional, în diferite ţări necesită o serie de măsuri,
instrumente si metode de lucru. Analizând toate acestea, în vederea sprijinirii
activităţii agroturistice, se conturează urmatoarele direcţii de acţiune:
● Elaborarea unor norme legislative care să reglementeze,să sprijine şi să
încurajeze activitaţile de agroturism;
● Elaborarea unor programe regionale de dezvoltare şi stabilire a unor
strategii de dezvoltare rurală durabilă si integrată.

56
 ● Crearea organizaţiilor profesionale agricole nonguvernamentale,care să
promoveze şi să protejeze interesele producătorilor agricoli;
● Acordarea de asistenţă tehnică întreprinzătorilor din acest domeniu, prin
organizarea unor cursuri de formare profesională;
● Implicarea specialiştilor agricoli în sprijinirea creării, organizării şi
funcţionării organizaţiilor profesionale agricole, a grupurilor de acţiune locală;
● Dezvoltarea şi adaptarea învăţământului din zonă la exigenţele activităţilor
economice şi sociale prezente în zona respectivă;
● Alocarea de fonduri pentru realizarea infrastructurii necesare şi pentru
restaurarea vechilor clădiri;
● Trecerea gospodăriilor agricole de la caracterul lor eminamente productiv
la pluriactivitate, dar astfel încât caracterul agricol să rămână preponderent, iar
activităţile de prestări servicii să aibă caracter complementar;
● Reorientarea forţei de muncă familiale;
● Acţiuni comunitare, naţionale şi locale de promovare a produselor turistice
oferite de gospodăriile agricole.
La nivel comunitar „Agenda 2000” cuprinde şi alte referiri la politica
structurală şi dezvoltarea rurală. Dezbaterile prevăd individualizarea unei
strategii clare pentru agricultura europeană şi fixarea de noi reguli pentru
politica de dezvoltare rurală.
Punctele esenţiale ale „Agendei 2000” ce reprezintă implicaţii relevante
pentru viitorul politicii de dezvoltare rurală se dovedesc a fi urmatoarele4:
a) definirea perspectivelor financiare pentru 2000-2006;
b) revizuirea obiectivelor prioritare.
Primul punct se referă la dotarea financiară a UE şi la repartizarea acestor
resurse pe diferite destinaţii. Cel de-al doilea punct se referă la revizuirea

4
I.N.E.A., Agenda 2000 e Riforma delle Politiche e Comunitarie, Perugia, noiembrie 1997.

57
obiectivelor prioritare şi a zonelor de intervenţie a Fondurilor Structurale
conturandu-se două aspecte:
a) reducerea numărului de obiective (de la 6 la 3);
b) modificarea zonelor admise la finanţarea comunitară;
Cele şase obiective prioritare în 1997 ale Fondurilor Structurale erau:
Obv.1. Dezvoltarea şi adaptarea structurală a regiunilor subdezvoltate;
Obv.2. Reconversia regiunilor sau a unor părţi de regiuni grav afectate de
declinul industrial;
Obv.3. Lupta împotriva somajului de lungă durată;
Obv.4. Integrarea profesională a tinerilor;
Obv.5.a. Adaptarea structurilor agricole;
Obv.5.b. Dezvoltarea zonelor rurale;
Obv.6. Regiuni insuficient populate.

„Agenda 2000” propune ca:

Obv.1. şi obv.6 să devină obiectivul 1 „Regiuni subdezvoltate”.
Obv.2. şi obv.5.b. să devină obiectivul 2 „Zone de reconversie economică şi
socială”.
Obv.3 şi obv. 4 să devină obiectivul 3 „Resurse umane”.
Restul zonelor care nu se încadrează în aceste obiective vor beneficia, o
anumită perioadă, de ajutor financiar limitat. Încadrarea unei zone în unul din
cele trei obiective determină nivelul resurselor financiare de care poate beneficia
activitatea agroturistică dezvoltată în vederea solutionării problemelor cu care se
confruntă astfel de zone rurale.
În ceea ce priveşte resursele financiare pentru perioada 2000-2006,
acestea depind de nivelul creşterii economice. Dotarea globala pentru această
perioadă va atinge circa 275 miliarde ECU (la nivelul preturilor din 1997)
repartizaţi astfel:
- 45 miliarde ECU pentru noile ţări aderente la UE;

58
 - 20 miliarde ECU pentru Fondul de Coeziune;
- 210 miliarde ECU pentru acţiuni finanţate de la Fondurile Structutale în
U.E. 15 din care 2/3 (circa 140 miliarde) destinate regiunilor ce se încadrează în
obiectivul 1 si restul (70 miliarde) celor ce aparţin altor obiective (2 si 3).
Circa 14 miliarde ECU sunt prevăzute pentru diverse măsuri în zonele
rurale sau măsuri în domeniul pescuitului. Alte măsuri vor fi finantate de către
F.E.O.G.A.-Garanţia cum ar fi cele agroambientale, forestiere si de
prepensionare. Acestea absorb anual circa 2,8 miliarde ECU tolalizând
aproximativ 20 miliarde pentru perioada 2000-2006.
Initiativele comunitare se nasc pe baza propunerilor Comisiei Europene şi
sunt destinate a rezolva probleme de mare interes pentru U.E. Actualmente
acestea reprezintă circa 9% din dotarea financiară a Fondurilor Structurale.
Fiecare program necesită o procedură de gestionare distinctă. In diverse cazuri
este vorba de initiative inovative cum este cazul LEADER, cu o continuă
crestere a duratelor şi costurilor administrative datorită dificultăţii iniţiale a organizării, a
iniţierii şi punerii în mişcare. U.E. îşi propune reducerea numărului de acţiuni concentrându-se
pe trei teme prioritare şi anume:
● cooperare transfrontalieră, transnaţională si interregională, vizând
stimularea promovării stabilitătii şi a echilibrului teritoriului;
● dezvoltarea rurală;
● politici în domeniul resurselor umane.
Bugetul va fi redus de la 9% la 5% din Fondurile Structurale.
Indiferent despre care din cele trei teme prioritare ale U.E. vorbim,
agroturismul conslituie modul cel mai eficient de rezolvare.
Agroturismul, prin locurile de muncă pe care le creează duce la
menţinerea populaţiei în cadrul comunităţii rurale locale, realizând o stabilitate a
populaţiei şi un echilibru al teritoriului. De asemenea prin veniturile obţinute
duce la dezvoltarea exploataţiei agricole şi implicit a zonelor rurale, conservând

59
în acelaşi timp valorile şi tradiţiile spaţiului rural în care se află exploataţiile
agricole care desfaşoara activităţi agroturistice.
În urma întrunirii sefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale
Uniunii Europene în 20 aprilie 1999 la Berlin s-au facut unele rectificări privind
Agenda 2000, în special în ce priveşte cadrul financiar pentru perioada 2000-
2006, ţinând seama de perspectiva lărgirii Uniunii Europene. Nivelul maxim
global al resurselor proprii va fi mentinut la 1,27 % din Produsul Naţional Brut
(PNL), sumele totale prevăzute a se aloca se vor reduce de la 92,03 miliarde
euro în 2000 la 90,66 miliarde euro în 2006, iar sumele prevăzute pentru plăţi
vor creşte la 89,60 şi respectiv la 89,62 miliarde euro, ceea ce de fapt reprezintă
o descreştere procentuală faţă de PNB (PNL) de la 1,13 % la 0,97 %. Aceste noi
prevederi se repercutează în diferite rubrici financiare şi în politica agricolă
comună, care împreună cu acţiunile structurale continuă să reprezinte procentual
cele mai mari cheltuieli.
La această întrunire şi în acest nou cadru financiar s-au conturat trei
priorităţi ale Uniunii Europene:
1. afirmarea rolului U.E. pe scena internaţională;
2. modernizarea administraţiei comunitare;
3. dezvoltarea politicii interne (intră aici relaţii transeuropene, cercetare şi
inovare, instruire şi formare, aplicarea unor tehnologii care să respecte mediul
înconjurător, intreprinderi mici şi mijlocii).
Consiliul European a decis să introducă o serie de măsuri destinate (între
altele) să îmbunătăţească soldul bilanţului statelor membre: procentul maxim din
taxa pe valoare adăugată va fi treptat diminuat de la 1 % în 1999 la 0,75 % în
2002 şi 0,5 % în 2004, iar procentul reţinut statelor membre peste încasări ca
resurse proprii tradiţionale (taxe etc.) a fost prevăzut să treacă de la 10 % la
25 % în 2001.
Noi modificări apar în ce priveşte Fondul de Garanţie pentru acţiuni
externe. Acest fond a fost constituit în 1994 pentru a proteja U.E. împotriva

60
eventualelor dezechilibre în cazul nerambursării împrumuturilor acoperite de
garanţia comunitară.În noile reglementări se prevede o diminuare a sumelor
destinate bugetului pentru garanţii şi împrumutări. Dotarea financiară constituită
potrivit „Agendei 2000” permite U.E. să facă faţă primcipalelor provocari
imediate (reforma propriei politici şi integrarea de noi membri) în contextul unui
cadru financiar riguros.
Modificările privind reforma Politicii Agricole Comune pentru perioada
2000-2006 sunt: atribuirea a 310 miliarde euro pentru această perioadă (cca.
40,6 miliarde pe an) la care se adaugă 14 miliarde euro pentru dezvoltare rurală.
În ce privesc Fondurile Structurale sunt prevăzute 213 miliarde euro, pentru
aceeaşi perioadă, faţă de 240 miliarde considerate a fi necesare pentru
stabilizare. Din această sumă, 195 miliarde euro sunt atribuiţi Fondurilor
Structurale si 18 miliarde Fondului de Coeziune. Regiunile încadrate în
Obiectivul 1 primesc 135,9 miliarde (69,7 % din total),22,5 miliarde primesc
acţiunile încadrate în Obiectivul 2 (11,5 % din total), care pot acoperi maxim
18 % din populaţia UE, si 24,05 miliarde sunt destinate Obiectivului 3. Sunt
prevăzute clauze specifice temporare pentru zonele iesite de sub incidenţa
obiectivelor.
Cea de-a doua Conferinţă Europeană de Dezvoltare Rurală, care a avut
loc la Salzburg în noiembrie 2003 consideră că următoarele principii trebuie sa
ghideze viitorul politicii de dezvoltare rurala:
1. Existenţa vieţii la ţară nu priveşte doar societatea rurala, ci societatea în
ansamblul său.Viaţa la ţară este esenţială pentru agricultură, iar activitatea
agricolă este esenţială pentru viaţa la ţară.
2. Păstrarea diversităţii vieţii la ţară (a peisajului rural) în Europa şi
încurajarea serviciilor furnizate de o agricultură multifuncţională au o
importanţă crescândă.
3. Competitivitatea în sectorul productiv trebuie să fie cheia, datorită
diversitţăii potenţialului agricol în diferite zone rurale.

61
 4. Politica de dezvoltare rurală trebuie aplicată în toate zonele rurale ale
Uniunii Europene lărgite, în rândul fermierilor si a altor actori rurali.
5. Politica de dezvoltare rurală trebuie să servească nevoilor întregii
societăţi din zonele rurale şi să contribuie la coeziune.
6. Politica de dezvoltare rurală trebuie implementată ca un parteneriat între
organizaţiile publice şi private şi societatea civilă.
7. Mai multă responsabilitate trebuie să revină programelor de parteneriat
în definirea şi distribuirea unei strategii cuprinzătoare bazată pe claritatea
definirii obiectivelor şi efectelor, rezultatelor.
8. O simplificare semnificativă a politicii de dezvoltare rurală a U.E. este
atât necesară cât şi urgentă.
Aceste prevederi la nivel de U.E. influenţează dezvoltarea rurala în
ansamblul său (fiind unul dintre obiectivele U.E.) şi implicit turismul rural şi
agroturismul,întrucât zonele în care se dezvoltă activitaţile de agroturism se
încadrează în unul din cele trei obiective ale „Agendei 2000”. Principala
tendinţă care se conturează la sfârşitul anului 2006, în urma lărgirii U.E.,ar fi ca
acele regiuni care se încadrează în Obiectivul 1 şi cele în care nivelul somajului
este ridicat vor beneficia în continuare de transferuri financiare mai mari.
În 5 lulie 2005 la Bruxelles Comisia Europeană a adoptat principalele
linii strategice ale U.E. privind dezvoltarea rurală.Dupa reforma PAC,
dezvoltarea rurală are un rol tot mai important în sprijinirea zonelor
rurale,pentru a putea face faţă provocărilor secolului 21. Viitoarea politică de
dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013 se axeză în principal pe trei
domenii (axe):
a. ameliorarea competitivităţii dintre agricultură şi silvicultură,UE co-
finanţând maxim 50%.
b. protecţia mediului şi întreţinerea peisajului (gestiunea teritoriului),UE co-
finantand maxim 55%.

62
 c. îmbunătăţirea calităţii vieţii şi diversificarea economică a zonelor rurale
UE cofinantand maxim 50%.
A patra axă se bazează pe experienţa programului LEADER.
Data limită pentru adoptarea orientărilor strategice ale UE este toamna
anului 2005, iar statele membre pot să-şi definitiveze programele detaliate şi
planurile naţionale strategice în cursul primului semestru al anului 2006.
Strategiile naţionale de dezvoltare rurală au la bază cele sase orientări strategice
comunitare.
Resursele disponibile pentru perioada 2007-2013 vor fi de 88,75 miliarde
euro, preţuri 2004, ele fiind împărţite diferit pe ani (11759 milioane EUR în
2007 şi cresc uşor pană la 13205 milioane EUR în 2013).
În aceste condiţii U.E. trebuie să facă delimitări clare în ce priveşte
activitatea agroturistică, care constituie modul de soluţionare a multor probleme
cu care se confruntă diverse zone rurale, atât din punct de vedere a
individualizării sale ca activitate specifică exploataţiilor agricole, cât şi din
punct de vedere a sprijinului financiar de care beneficiază.

3.2. Experienţa agroturistică în ţările europene şi reglementarile legislative

Fiecare obicei îşi are propria istorie; la fel şi turismul rural şi

agroturismul. Unii autori5 afirmă, pe baza literaturii de specialitate şi a analizei
evoluţiei faptelor, că sfârsitul secolului trecut ar putea reprezenta perioada în
care satele, şi în special cele situate în zona de munte, au început să exercite o
atracţie pentru un număr din ce în ce mai mare de orăşeni.
Înainte de a fi conturate ca o activitate economică de sine stătătoare,
călătoriile, vizitele, etc. în alte localităţi şi chiar în ţări îndepărtete, au fost
determinate de sărbători traditionale legate de activitatea agricolă (schimbarea
5
Buciuman E., op.cit, p.53.

63
anotimpurilor, nedee, întoarcerea vitelor de la văratul alpin etc.) şi de motivaţii
religioase (hramuri bisericeşti, pelerinaje la locuri considerate sfinte sau
făcătoare de minuni).
Turismul rural este deja mult dezvoltat în Europa, mai ales în ţările din
nordul Alpilor unde acest fenomen s-a extins mai repede şi mai intens faţă de
ţările mediteraneene. Motivul ar putea fi marea înclinaţie a nordicilor spre
contactul cu natura sau puternică legatură ce există între dezvoltarea industrială,
urbanizare şi „nevoia de verde”.
De pildă elveţienii sustin că în Alpi turismul rural ar data din 1842 6 când
englezii, au luat cunoştinţă de aventurile unei tinere britanice care a descoperit
în Alpii elveţieni o lume mirifică a vacilor care pasc pe păşuni bogate în iarbă,
în sunetele torentelor de apa din munti şi au venit în număr mare să vadă şi să
trăiască alături de oamenii care le pot oferi condiţii atât de atractive.
Dintre variatele forme de ospitalitate agroturistică, aceea de găzduire a
oaspeţilor în încăperi din gospodăria agricolă este predominantă în Europa
Centrală în timp ce în Europa de Nord predomină campingul în exploataţiile
agricole. Întrucât agroturismul este o forma aparte de turism rural şi în multe
ţări cele două forme se tratează global este necesară prezentarea caracteristicilor
naţionale ale ambelor forme de turism.
Agroturismul este tratat ca factor de dezvoltare rurală şi beneficiază de
facilităţi stabilite în vederea sprijinirii dezvoltării rurale. Cele mai multe
reglementări privesc în ansamblu turismul în mediul rural şi mai putin se face
referire directă la agroturism. Excepţie în acest sens face Italia care are o lege
naţională expresă privind agroturismul şi de asemenea multe legi regionale.
Reglementările privind agroturismul diferă mult de la o ţară la alta.
Încercăm să prezentăm câteva aspecte legate de reglementările şi
facilitătile de care beneficiază această activitate în diferite ţări.
6
Buciuman E., op.cit, p.53.

64
 Între ţările care sunt angajate în valorificarea turistică a mediului rural se
remarcă FRANŢA. Ea reprezintă ţara care în trecut a dedicat mari eforturi
valorificării resurselor turistice din asezările rurale direcţionând spre o
promovare globală a mediului rural prin iniţiative de ospitalitate foarte
diferenţiate între ele şi numai în parte comparabile cu conceptul Italian de
agroturism.
În această ţară funcţionează numeroase organizaţii turistice rurale
nonguvernamentale care începând cu 1970 s-au constituit într-o asociaţie
generală „Tourisme en espace rural ”(T.E.R.). Asociaţia avea în evidenţa sa
peste 4000 de sate turistice. Scopul constituirii acestei asociaţii a fost „unirea
eforturilor şi punerea în comun a potenţialului de cazare şi alte mijloace de care
dispune fiecare asociaţie în parte pentru a acţiona unitar în vederea atingerii a
două obiective majore, şi anume: îmbunătăţirea promovării turismului rural şi
asigurarea unei rentabilităţi crescânde a echipamentelor turistice”7.
Informaţii mai detaliate privind turismul rural (incluzând diversele sale
forme de manifestare) în Franţa există doar în legatură cu organizarea şi
funcţionarea aşa ziselor „adaposturi rurale” (les gîtes ruraux) care apar în
literatura de specialitate şi sub denumirea „les Gîtes de France”.
Un „gîte” este o casă de vacanţa în mediul rural construită sau amenajată
după criteriile unei „Carte de Calitate” şi oferă garanţii privind echipamentul,
preţul şi calitatea primirii. Aceste adăposturi au apărut in 1955 şi sunt locuinţe
mobilate în mediul rural orientate mai ales spre un turism de tip familial,
ecologic, scolar şi din 1967 clasificate cu grijă pentru a indica oaspeţilor
categoria de confort şi preţurile disponibile.

7
Mitrache, St., §.a., op. tit., p.37.

65
 Aceste adăposturi se prezintă sub forma urmatoarelor trei categorii8:
- adăposturi rurale particulare sau individuale ce aparţin producătorilor
agricoli şi meseriaşilor din mediul rural;
- adaposturi comunale amenajate - foste scoli sau alte localuri publice;
- adaposturi familiale care se prezintă sub formă de bungalow-uri sau
pavilioane mari oferind spre închiriere apartamente de la 1 la 5 camere.
Referindu-se la formele de turismul rural din Franţa Ştefan Mitrache 9
deosebeşte urmatoarele forme de găzduire utilizate pentru turism rural şi
agroturism:

- Camera de oaspeţi.
Se asigură cazare şi mic dejun, celelalte mese fiind lăsate la alegerea
turistului. Sunt echipate cel puţin cu o chiuvetă şi uneori cu duş şi WC propriu.
Sunt limitate la 5 camere pe familie.
- Pensiunile
Asigură masa şi primirea turistilor într-un cadru familial, într-o atmosferă
de calm si destindere.
- Ferma-han
Oferă degustarea unor produse de gastronomie tradiţională, fiecare având
specialităţile sale.
- „Gîtes” pentru copii
În timpul vacanţelor scolare unele familii de ţărani primesc grupuri de
copii (între 4 si 13 ani, minimum 2 şi maximum 11 copii). Dacă sunt mai mult
de 6 copii, familia fermierului este ajutată de un animator.

8
A.R.Ge.S.SA, op.

9
Mitrache. St. ş.a.,op. cit., p. 46

66
 Masa se serveşte în familie. Specialităţile casei se bazează pe produsele
de la fermă, ceea ce permite micilor vizitatori să guste şi să aprecieze bucătăria
locală.
- „Gîtes” pentru adolescenţi
Este o formulă de primire special amenajată pentru primirea copiilor între
11 şi 16 ani, minimum 12 şi maximum 35 copii (incluzând şi copiii familiei
gazdei de vârstă identică) într-o familie agreabilă. Dacă sunt mai mult de 10
tineri, familia fermierilor va fi ajutată de un animator.
- „Gîtes” de etapa (tranzit)
Este destinat primirii drumeţilor în tranzit, a cicliştilor sau călăreţilor.
Închirierea se face cu ziua şi se pot primi grupuri de maximum 18 persoane.
- Camping la fermă
Este o formulă care pune la dispoziţia celor ce practică campingul un
teren echipat cu o sursă de apă potabilă şi un grup sanitar. Suprafaţa minimă
pentru fiecare instalare este de 300 m 2 şi capacitatea de primire este limitată la 6
instalari şi 20 persoane.
În Franţa agrocampingul este foarte răspândit şi se poate impărţi în două
categorii principale:
- camping în zone particulare echipate, pentru care este necesară autorizaţia
prefecturii. Aceste zone sunt organizate dupa normele generale ale campingului;
- campingul clasic cu maximum 6 locuri şi pentru a căror amenajare este
suficientă o simplă autorizatie comunala (locală).
„Chambres d'hote” sunt de fapt camere mobilate destinate mai ales
turiştilor aflaţi în tranzit. Nu pot exista mai mult de 5 camere în grija unui
gestionar.
Indiferent de forma de găzduire, capacitatea pentru servirea mesei nu
poate depăşi capacitatea de cazare. Bucătăria este simplă şi se folosesc mai ales
produse din gospodăria proprie.

67
 Din 1972 au fost recunoscute oficial „gîes equestres” şi „popasurile
ecvestre “, care oferă sejururi în combinaţie cu vacanţe de călărie. Există apoi
chiar „gîtes”de pescuit, de odihnă.
Încă la sfârşitul anilor '80 erau în Franţa 20000 de exploataţii agricole
care ofereau turiştilor francezi şi straini produse turistice completându-şi
activitatea lor traditională.
Aceste forme de turism rural, dezvoltate în Franţa, sunt preferate
îndeosebi de familişti.Tarifele practicate variază în funcţie de sezon, confort şi
zona geografică. Diversitatea tarifelor atrage turişti din toate categoriile socio-
profesionale. Un studiu efectuat în regiunea Savoia Superioară a stabilit
urmatoarea structură a turiştilor care practică diverse forme de turism rural din
punctul de vedere al categoriilor socio-profesionale cărora le aparţin:
- familii de condiţie modestă - muncitori, functionari etc. reprezentau 51,5 %;
- familii de condiţie mijlocie - cadre medii, corpul didactic etc., 35,5 %;
- familii de condiţie superioară - liber-profesionişti, conducători de
întreprinderi, ingineri etc., 13 %.
Agroturismul adevărat este acela desfăşurat în fermele-han şi
gospodăriile ecvestre. În primul caz este vorba de exploataţii agricole echipate
pentru activităţi de cazare şi masă, care trebuie să fie complementare cu
activitatea agricolă, iar în cel de-al doilea caz se oferă în plus şi posibilitatea de
practicare a activităţilor sportive ecvestre.
În Franţa agroturismul favorizează pluriactivitatea şi poate contribui la
susţinerea micilor exploataţii agricole, aducându-le un venit suplimentar. Acestă
formă specifică de turism rural este susţinută fie la nivel organizatoric fie
legislativ datorită faptului că în prezent este profund înradăcinată convingerea că
agricultura singură, în mare parte, nu este capabilă să satisfacă exigenţele
operatorilor agricoli, care în lipsă de alternative se văd constrânşi să abandoneze
terenurile agricole, aşezările rurale, acest fapt ducând la grave repercusiuni
asupra întregului teritoriu şi asupra echilibrului social.

68
 Statul francez încurajează pe toate căile posibile expansiunea spaţiilor de
cazare rurale, în special prin acordarea de credite proprietarilor cu o dobândă
între 3 % şi 5 % pe termen lung, până la 15 ani. În acest scop există trei tipuri de
credite:
- agricole;
- hoteliere;
- credite speciale de amenajare a satelor.
Datorită încurajării,de care se bucură în Franţa, numărul adăposturilor şi a
paturilor a crescut în fiecare an, fapt ce a determinat creşterea numărului
înoptărilor de la 800.000 în 1990 la 2,5 milioane în 199410.
Se pot atribui subvenţii departamentale sau regionale pentru crearea de
spaţii de cazare rurale,diferite de la un departament la altul, în funcţie de
posibilităţile financiare ale acestuia. Beneficiarul subvenţiei trebuie să ofere
„gîte“-ul său spre închiriere pentru cel puţin trei luni pe an timp de 10 ani. Un
proprietar poate decide în timpul primirilor în cei 10 ani să nu mai închirieze
spaţiul, în acest caz el va rambursa câte o zecime din subvenţie pentru fiecare an
de neînchiriere.
Băncile acordă şi ele împrumuturi pe termen mediu pentru amenajarea de
„gîtes” rural şi se limitează la maxim 80% din cheltuielile necesare.
Capacităţile de cazare din mediul rural nu constituie obiectul unei
reglementări naţionale în ce priveşte clasificarea lor. Fiecărui „gîte” îi
corespunde însă o carte şi un certificat de calitate.
Deschiderea unui „gîte” trebuie declarată la primărie. Cazarea la sate
este, în general, organizată la nivel departamental asigurandu-se clasificarea,
urmărirea şi uneori rezervarea de locuri. O grilă de clasificare reuneşte circa 100
de criterii printre care:
- situarea spaţiilor de cazare şi amenajările exterioare;
10
Mitrache, St., ş.a., op. cit., p. 38

69
 - conceperea spaţiului;
- mobilare si echipament.
Promovarea se face de către structuri create la fiecare nivel de organizare.
La nivel comunal s-a înfiinţat „Grupul Agricol de Exploatare în
Comun”(G.A.E.C.) care permite exploatarea şi promovarea unor „gîte” sau a
unor hanuri ţărăneşti.
La nivel departamental şi regional există o multitudine de organisme care
dispun de grupe de studiu pentru promovarea şi dezvoltarea diverselor forme de
turism rural. Toate acţiunile promoţionale sunt precedate de studii amănunţite
asupra situaţiei actuale a pieţei. Finanţarea acestor studii se face apelându-se şi
la ajutoare din partea statului (subvenţii,împrumuturi cu dobânzi avantajoase).
Oferta este grupată în funcţie de tipologia gospodăriei şi prezentată
separat pe gospodăriile care au aderat la Centrala Departamentală de Rezerve a
Oficiului de Turism Departamental si cele care oferă turistilor închirierea
directă.
În Franţa, se disting mai multe structuri profesionale asociative care se
disting unele de altele prin criterii şi semnificaţii diferite. Între acestea putem
aminti: „Gîtes de France”, „Agriculture et Tourisme “, „Logis de France “,
„Cleconfort “,  „Vilages Vacances Famille “,  „Hotel et Chateaux “. Se observă
deci, un număr de lanţuri constituite pe baza imaginii promovate: aceea a casei
vechi, a conacului, a castelului, a morii modeste etc.
Unul dintre aceste lanţuri este „ Logis de France “ şi are 4500 de aderenţi
amplasaţi astfel:
- 35 % în comunele cu mai puţin de 1000 locuitori;
- 30 % în comunele cu 1000 - 3000 locuitori;
- 15 % în comunele cu 3000 - 5000 locuitori;
- 20 % în comunele cu peste 5000 locuitori11.
11
Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara, op. cit., 1997, p. 50.

70
 Logis de France reprezintă cea mai mare parte din adăposturile rurale
franceze. Este organizat prin asociaţii departamentale care editează un pliant
departamental cu un tiraj global de circa 1.700.000 de exemplare. O altă
particularitate constă în clasamentul intern care foloseşte în loc de stele
semilune, grila de clasament cuprinzând aproximativ 200 de criterii care fac
obiectul unei actualizari periodice. Fiecare adapost rural din lanţ este supus unui
control complet la fiecare 5 ani şi poate duce la urcarea sau coborârea acestuia în
clasamentul intern.
Intervenţiile la nivel de organisme publice, naţionale, regionale şi
departamentale pentru finanţarea sau promovarea activităţilor agroturistice şi
cele de turism rural fac obiectul unei convenţii tipărite care relevă:
- puterile publice reprezentate de Ministerul Turismului;
- organismele bancare (Credit d'Equipment des Petites et Moyennes
Entreprises);
- Federaţia Naţională „Logis de France”.
Această convenţie angajează partenerii la dezvoltarea de acţiuni concrete
în care initiativele sunt repartizate în funcţie de nivelul de competenţă al
fiecaruia.
Toate reglementările sunt menite să sprijine dezvoltarea agroturismului şi
a turismului rural, care a luat o amploare deosebită în Franţa.

AUSTRIA

Un „Raport” F.A.O. elaborat în 1983 12, încearcă să facă un bilanţ al

dezvoltării turismului rural în ţările europene în a doua jumatate a secolului al

12
***, Dezoltarea zonei montane prin agroturism, ghid pentru dezvoltarea intreprinderii agroturismului, F.A.O.
Oficiul Regional pentru Europa, REUR, Serviciile tehnice nr. 14, septembrie 1990 (traducere Carmen Gândac,
CZMR, 1993).

71
XX-lea, încercare dificilă de altfel din cauza problemelor legate de găsirea
datelor statistice fiabile referitoare la această activitate. Potrivit acestui raport
dintre toate ţările europene Austria era, la timpul respectiv, cea în care turismul
rural a avut cel mai mare succes la marele public.
În legătură cu turismul rural în Austria au apărut încă din deceniul trecut
două noţiuni „satul turistic de recreatie“ şi „staţiunea de odihnă“.
Prin „sate turistice de recreaţie“, Uniunea Comunală austriacă are în
vedere aşezări săteşti cu caracter predominant ţărănesc, în care turistul poate să-
şi petreacă concediul în izolare şi linişte şi în acelaşi timp să cunoască
obiceiurile şi bogaţia folclorică a zonei. Pentru ca o localitate să fie recunoscută
ca „sat turistic de recreaţie “ ea trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii:
- izolarea asezării, amplasarea la o distanţă corespunzătoare de căile de
comunicaţii mai frecventate;
- aşezarea să corespundă, prin numărul şi structura populaţiei, caracterului
unui sat; ea ar putea fi numai o porţiune izolată, circumscrisă, dintr-o localitate;
- arhitectura trebuie să se integreze în stilul tradiţional al ţinutului;
- pentru cazarea vizitatorilor sunt de preferat unităţi modeste;
- în amenajarea restaurantelor din zonă se va pune accentul pe caracterul
ţăranesc în ceea ce priveşte aspectul exterior, şi vor fi servite, de preferinţă,
mâncăruri cu specific local. Personalul de serviciu va purta costum naţional
tradiţional;
- lipsa totală a zgomotului;
- păstrarea datinilor, a portului popular, prezentarea de obiecte de artă
populară, manifestări sportive locale, toate cad în sarcina organizaţiilor locale;
- aceste tipuri de localităţi vor încuraja concediile familiale, creând
posibilităţi de cazare pentru familiile cu copii, inclusiv spaţii de joacă pentru
aceştia;
- asigurarea îngrijirii localităţii.

72
 Prin conţinutul produsului turistic oferit şi prin caracteristicile unui astfel
de sat de recreaţie forma de turism rural practicată este de fapt agroturismul.

„Staţiunile de odihnă“ sunt localităţi organizate pentru vizitatori, care din

punct de vedere al aspectului, poziţiei, structurii si regulilor pentru păstrarea
liniştii etc. corespund caracteristicilor unui „sat turistic de recreaţie “, dar care
prin numărul vizitatorilor, dotărilor şi prin preţuri îl depăşesc. Ele reprezintă o
treapta superioară ca şi confort, dar nu ca şi conservare a mediului rural şi a altor
facilităţi (tradiţii, obiceiuri etc.) în întelesul său complex.
Diversele forme de turism rural, inclusiv agroturismul s-au dezvoltat cu
precădere în zona Tirolului. Prezenţa populaţiei tinere şi dinamice în zonă a
făcut posibilă şi necesară păstrarea şi diversificarea economiei montane
tradiţionale, care la rândul său a făcut ca populaţia tânără să fie prezentă.
Datorită ataşamentului tirolezilor faţă de locurile natale şi tradiţiile lor procesul
de emigrare definitivă spre orase, comun zonelor rurale-montane, la începutul
secolului nu a compromis echilibrul demografic al Tirolului. Regiunile în care
exploataţiile agricole pastorale deţin o pondere mare în economia regională au
fost confruntate cu o problemă agricolă deosebit de gravă. S-a ajuns ca în 1972
venitul mediu al exploataţiilor agricole austriece, deşi s-a dublat faţă de 1962, să
reprezinte o treime din media naţională a veniturilor.
Amploarea pe care a luat-o în ultimii ani „turismul la ferma“ (denumire
sub care se practică agroturismul) în Tirol s-a datorat necesităţii găsirii unor
venituri extra agricole pentru ţărani. În Tirol închirierea unei camere cu două
paturi pentru turişti aduce un venit echivalent cu cel obţinut de la o vacă cu lapte
şi este practicată de o treime din gospodariile zonei. În Tirol o familie din două
primeşte turişti la fermă şi au în medie 5,9 paturi13.

13
Mitrache, Şt. ş.a., op. cit., p. 56.

73
 Proporţia exploataţiilor agricole care oferă găzduire este ridicată în zonele
turistice foarte frecventate: 82 % în Tannheim; 78 % în Galtur etc.14.
În Tirol exploataţiile agricole au supravieţuit pentru că au fost regenerate
de banii proveniţi, în general, din formele de turism rural practicat- agroturism.
În Austria agroturismul este bine organizat, răspândit în zonele colinare şi
montane şi aduce importante venituri întregii economii agricole din aceste zone
defavorizate.
O particularitate a agroturismului austriac este limitarea la un număr
redus de oaspeţi asupra cărora se concentrează o nevoie însemnată de forţa de
muncă şi prelungirea sejurului turistic pentru îmbunatăţirea gradului de ocupare
a structurilor de primire.
În ce priveşte organizarea turismului rural, inclusiv agroturismul, în
Austria sunt prezente următoarele organizaţii:
1. Organizaţii turistice săteşti (O.S.T.) unul sau mai multe sate (dacă
acestea sunt mai puţin populate sau frecventate).
Pot funcţiona ca organizaţii publice dispunând de un buget alimentat de
taxele de sejur plătite de turişti şi de contribuţiile obligatorii ale sătenilor.
Acestea au ca sarcini urmatoarele:
- birou de informalţii şi rezervări de camere;
- editare de prospecte şi calendare ale manifestărilor săteşti şi adiţionale;
- acţiuni promoţionale locale;
- intreţinerea drumurilor de promenadă;
- contractarea de împrumuturi pentru investiţii turistice la nivelul comunei.
2. La nivelul judeţului - Centre de Administrare a Organizaţiilor Turistce
Săteşti (C.A.O.T.S.)
Sarcini:
- tutela financiară (contactarea băncilor pentru împrumuturi de amploare);

14
Mitrache, Şt. ş.a., op. cit., p. 56.

74
 - împreună cu O.T.S. elaborează politica de amenajare globală a spaţiului;
- elaborarea unei “zone turistice “ permiţând fiecărei zone, în funcţie de
profit, un program de amenajare turistică;
- prevederi privind unele exonerări de impozite pe veniturile din diversele
forme de turism rural practicate în comunele montane;
- elaborarea unui plan de credite pentru investiţii agrare;
- politica agricolă pentru satele montane trebuie să aibă în vedere:
1) reforma structurii funciare;
2) executarea gratuit a unor operaţiuni de sistematizare rurală;
3) organizarea pieţelor agricole;
4) reduceri de preţuri la carburanţi;
5) măsuri speciale de ajutorare a zonelor defavorizate;
6) controlul operaţiunilor funciare (pentru evitarea fărămiţării proprietăţii
agricole).
- frânarea, pe cât posibil, a proliferarării reşedinţelor secundare din comunele
montane.
Reglementările privind promovarea turismului rural şi a agroturismului în
Austria vizează mai multe niveluri. Pe plan local „Sindicatele de Iniţiative
Săteşti“ utilizează pentru promovarea produsului turistic o parte importantă a
bugetului, care provine din taxele de sejur plătite de turişti şi din contribuţiile
membrilor săi. Pentru acţiuni de mai mare anvergură şi pentru realizarea unei
eficienţe sporite se grupează mai multe sate utilizîndu-se fondurile pentru o temă
comună.
La nivel provincial „Oficiul de Turism al Landului“ prelevă o „taxă
pentru dezvoltarea turismului“15 din care se finanţează propaganda turistică
pentru ansamblul zonei.

15
Mitrache, St., ş.a.,op. cit, p. 66,

75
 La nivel federal funcţioneaza „Oficiul pentru Promovarea Turismului
Austriac“ care are ca scop intensificarea efortului publicitar pentru creşterea
fluxurilor turistice Internaţionale.
Sistemul de asistenţă financiară este foarte rar datorită dispersarii
organismelor, suprapunerii ajutoarelor centrale cu cele ale landurilor .Cele mai
importante măsuri de ajutorare a activităţii de turism ar fi16:
Creditele E.R.P. (European Recovery Program). Acestea sunt credite
distribuite în cadrul Planului Mondial, iniţial fiind vorba de facilitarea
reconstruirii ofertei de mijloace de cazare. Proiectul care beneficiază de aceste
credite trebuie să raspundă anumitor cerinte:
- importanţa economică (se precizează suma minimă a creditului acordat,iar
limita superioară nu este prevăzută);
- aportul de devize străine;
- garanţiile financiare (ipoteci, cauţiunile comunelor);
- proviziile de capitaluri proprii (50 % pentru construirea unui nou spaţiu de
cazare, 25-35 % pentru programe de modernizare).
Fondurile E.R.P. au permis oferirea de credite pe termen lung (până la 22
de ani) cu dobânda moderată (în medie 5 %).
Creditele pentru intreprinderile mici şi mijlocii atribuite de Societatea
Fondurilor de Garanţie.
Obiectivul acestor credite este de a facilita finanţarea investiţiilor, rolul
fondurilor fiind de a garanta băncilor împrumuturile acordate şi de a reduce
dobânda plătită de întreprindere.
Suma totală a creditului acordat este limitată, iar durata nu poate depăşi
şapte ani şi jumătate.
Credite speciale pentru turism din Fondurile de Garanţii. Aceste fonduri
garantează împrumuturi pentru investiţii turistice mai importante.Creditele

16
Mitrache, Şt., ş.a.,op. cit., p. 67.

76
speciale pot atinge sume mai mari decât celelalte categorii de credite pentru o
perioadă de maximum 15 ani.
Bonificaţii la dobânzi după legea privind ameliorarea structurilor
artizanale. Este vorba de subvenţionarea până la un anumit plafon a
operaţiunilor privind ameliorarea calităţii stabilimentelor şi a structurii
financiare a întreprinderilor.
Programul de bonificaţii la dobânzi realizat prin Ministeru Comerţului.
Se aplică la proiecte precise vizând îmbunatăţirea calităţii mijloacelor de cazare,
dar şi dezvoltarea unor regiuni turistice.
Creditele acordate de casele de economii şi băncile comerciale ale
Landurilor. Ele satisfac nevoile financiare ale colectivităţilor mai sărace, de
aceea condiţiile sunt deosebit de avantajoase:
- partea din capitalul propriu este de circa 25 % din totalul proiectului;
- rambursarea poate fi eşalonată pe 20 de ani;
- bonificaţiile la dobânzi sunt acordate de Ministerul Comerţului;
- nu sunt prevăzute limitele superioare ale sumelor acordate.
Garantarea împrumuturilor prin Societatea de Garanţii de Credite a
Landului. Când exploataţiile ce practică agroturism au dificultăţi în prezentarea
de garanţii financiare cerute în mod obişnuit, ele au posibilitatea să se adreseze
unui organism care fiinţează în fiecare Land. Acest organism poate garanta
credite până la un milion de shilingi, rambursabile în maximum 10 ani.
Garantarea împrumuturilor prin Fondul de Renovare şi Dezvoltare. Acest
fond intervine pentru garantarea împrumuturilor de peste un milion de shilingi.
Creditele trebuie să vizeze creşterea calităţii, ameliorarea gradului de ocupare,
prelungirea sezonului turistic sau crearea unui al doilea sezon, amenajarea de noi
centre turistice.
În materie agroturistică principalele reglementări sunt date de Lander,iar
ajutoarele financiare sunt alocate de stat. Limite bine precizate diferenţiază
agroturismul austriac de celelalte activităţi de receptie normale şi anume, nu mai

77
mult de 10 paturi pe gospodarie, mese servile la ore prestabilite, cu meniu fix şi
personal aparţinând gospodăriei agricole.
Modalitatea de control a activităţii şi pregătirea profesională a operatiilor
sunt reglementate de legi regionale. Publicitatea ofertei agroturistice este
încredinţată asociaţiilor de operatori ce se constituie la nivel districtual şi se
unesc la nivel regional.

GERMANIA

În Germania (fosta RFG) agroturismul este bine conturat şi el s-a

dezvoltat sub denumirea de „vacanţă la ferme ţărăneşti” 17, spre deosebire de
Franţa şi chiar Austria unde el este înglobat în turismul rural. Acest fenomen a
luat fiinţă şi s-a raspândit începând de la jumătatea anilor '60, când familiile de
agricultori încep să se gândească la surse suplimentare de venit.
Două mari organizaţii care reprezintă interesele agricultorilor „Societatea
germană pentru agricultură” (D.L.G.) şi „Organizaţia pentru stimularea opiniei
publice” (I.M.A.) au început să colecteze adresele acelor ferme care s-au
declarat dispuse să primească turişti. In martie 1967 D.L.G. a editat o broşură
cuprinzând peste 900 de adrese. În mod obişnuit proprietarii acestor ferme oferă
cazare şi mic dejun.
Organizatorii acestei forme specifice de turism - agroturismul consideră
că este necesară o strânsă legatură între gazde şi administraţia locală, vacanţa la
fermă a devenit o importantă sursă de venit.
În Germania se acordă o atenţie deosebită valorificării unei zone rurale
unde există sate şi ferme ţărăneşti bine întreţinute. Astfel că, datorită circulaţiei
turistice intense, numai în patru comune din regiunea Schwartzwald şi în
comunele învecinate care dispun de 1400 paturi, venitul a crescut de peste 10 ori
17
Buciuman, E., op. cit, p. 55

78
şi 22 % din venitul ţăranilor care au închiriat camere provine din agroturism
(turismul practicat în ferme)18.
Pe plan naţional s-a lansat acţiunea „Vacanţă la ferme ţărăneşti”. Statul
acordă împrumuturi speciale acelor gospodării care oferă turiştilor locuinţe
corespunzătoare. În urma acţiunii „Vacanţă la ferme ţărăneşti” au fost puse la
dispoziţia turiştilor, numai în regiunea Schwartzwald şi partea de nord a landului
Messen peste 7500 paturi, iar numărul acestora creşte de la an la an. De
asemenea au fost organizate începând cu anul 1980 posibilităţi convenabile de
cazare şi masă,în acest scop au fost amenajate peste 2000 de locuinţe de vacanţă
de diferite mărimi şi circa 10000 de camere single, duble sau cu mai multe
paturi. În aceste spaţii de cazare este facilitată venirea familiilor cu copii mici şi
cu câini. Copiii beneficiază de reduceri de preţ. Casele respective au un confort
diferenţiat.
Clasificarea caselor de vacanţă şi a apartamentelor de vacanţă se face
după criteriile „Organizaţiei germane de turism”. Clasificarea este facută pe 5
categorii de confort cu „stele-Simbol ”.
Clasificarea caselor şi apartamentelor de vacanţă are o valabilitate de 3
ani, apoi e posibilă o nouă evaluare.
Criteriile pentru clasificarea caselor şi a apartamentelor de vacanţă au fost
pentru prima dată stabilite în Martie 1994. În Decembrie 2002 au fost prelucrate
şi apoi în 16 lanuarie 2003 au fost promulgate de către organizaţia de turism
german.
Încă de la început agroturismul a trebuit să se confrunte cu două riscuri şi
anume:
- subevaluarea posibilităţilor din partea agricultorilor;
- supraevaluarea ofertei de către responsabilii de politică agricolă.

18
Mitrache, St. ş.a., op. cit., p. 72

79
 Exploataţia agricolă germană trebuie să fie în masură să înfrunte
concurenţa cu zonele turistice de mare atracţie, cum ar fi riviera italiană şi cu
alte forme de turism urban intern. Pentru protejarea agroturismului în viitor se
consideră a fi necesare investitii, având în vedere exigenţele sporite în ce privesc
dotările din camere şi cele recreative.
Activitatea agroturistică se remarcă în principal printr-o organizare
particulară, la nivel regional se distribuie stimulente, în timp ce statul manifestă
un interes insuficient, el acordând împrumuturi speciale acelor gospodării care
oferă turiştilor condiţii corespunzătoare. Gospodăriile care au un număr maxim
de 8 locuri de cazare nu trebuie să posede nici un fei de autorizaţie. De
asemenea Landul stimulează cererea pentru agroturism, rambursând o parte
însemnată din cheltuielile familiilor cu trei sau mai mulţi copii care practică
agroturism şi au venituri reduse.

BELGIA

În Belgia agroturismul este luat în considerare în cadrul noţiunii de

„turism la tară”, care se suprapune cu noţiunea de turism rural, întâlnită în
majoritatea tărilor.
Literatura de specialitate vorbeşte de existenţa în Belgia a trei forme de
„turism la ţară”19
1.locuinţă în gospodăria agricolă;
2.cameră de oaspeţi (pentru găzduire) în gospodărie incluzând şi masa;
3.agrocamping.
Locuinţa în gospodăria agricola este acea forma de găzduire ce presupune
existenţa unui imobil mobilat şi cu intrare separată de cea a agricultorilor. Astfel
de locuinţe trebuie să cuprindă cel puţin o cameră de 12 m 2 mobilată, o cameră
19
A.R.Ge.S.SA. op. cit., p. 53

80
de 9 m2, o bucătărie cu toate materialele necesare unei familii precum şi
instalaţie igienico-sanitară.
Camera de oaspeţi este acea formă de turism rural care presupune
găzduirea într-o cameră ce face parte din locuinţa personală a agricultorilor şi
trebuie să aibă un dormitor şi servicii igienice.
În ce priveşte agrocampingul este vorba de un camping organizat de către
un administrator agricol pe un teren ce intră în gospodăria sa. Într-o gospodărie
agricolă nu poate exista mai mult de un teren destinat agrocampingului.
În Belgia agroturismul propriu zis în exploataţia agricolă este o activitate
complementară foarte marginală. Evoluţia acestei activităţi este lentă, dar cu
toate acestea reprezintă o ocazie pentru a da agriculturii o imagine de ansamblu
şi pentru a descoperi acest mediu atat de bogat. Activiatea de agroturism (sub
denumirea de cameră de oaspeţi sau agrocamping) în exploataţia agricolă
reprezintă pentru familia de agricultori posibilitatea de a veni în contact cu alte
mentalităţi şi alte culturi. Veniturile mai ridicate ale exploataţiei agricole
belgiene, comparate cu alte state, determină nivelul de dezvoltare mai scăzut al
acestei forme de turism rural.
În Belgia legea din 29.02.1963 împreună cu adăugirile facute prin Decret
Regal în 17.07.1964 şi 1974 reglementează statutul fermelor „turism la ţară”.
Aceste reglementări constituie o bază în muncă cel care practică aceste forme de
turism. Din articolele din cuprins putm aminti20:
- pot fi folosite mai multe denumiri: hotel, hotelărie, han si „gasthof” la fel ca
şi motel;
- un ecuson trebuie asezat vizibil pe orice amplasament (institute);
- modelul ecusonului variază în funcţie de instituţie;

20
Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara, Turism rural. Modelul european, Edifura Economics Bucurejti,
1997, p.47.

81
 - denumirea de hotel se atribuie pentru o clădire cu minimum camere, 15
camere pentru comune sau asezari cu mai mult < 10.000 locuitori;
- fiecare cameră trebuie să fie înzestrată cu cel puţin o chiuvetă cu apă
curentă (caldă şi rece), cu prize de curent pentru maşina de ras electrică şi cu un
dispozitiv de apel;
- fiecare cameră trebuie să fie identificată din exterior cu ajutorul unui nume
de marcă sau marca particulară.
- dacă sunt servite mesele, restaurantul sau sala de mese trebuie înzestrate cu
mese care au garnituri de serveţele din material textile.
Un alt aspect interesant în cadrul reglementărilor belgiene 21 reprezintă
definirea responsabilităţilor exploatatorului în articolul 14 din Decretul Regal
din 17.07.1964 se menţionează ca „înlocuirea persoanei însărcinate cu gestiunea
zilnică a „institutiei” necesită instiintare Comisariatului General al Turismului
de catre exploatator, prin scrisoare recomandată în termen de 10 zile de la
intrarea în funcţiune a noului girant şi un certificat prin care se garantează că
respectivul nu atentează la bunele moravuri.
Într-o notă emisă de Comisariatul de Turism belgian se face menţiunea
acordării unor prime în vederea promovării, modernizări creării şi creşterii
numărului imobilelor destinate găzduirii turistilor. Aceste ajutoare se acordă din
1967. În cursul ultimilor ani creditele bugetare alocate s-au triplat,suma maxima
fiind de doua milioane franci belgieni.
Aceste reglementari privesc în ansamblu turismul rural (sau turismul la
ţară cum este denumit în Belgia), deci şi agroturismul. De asemenea trebuie
remarcată împarţirea Belgiei în două regiuni 22: Flandra şi Vallonia, fiecare cu
propriul minister de turism şi cu propria legislaţie turistică.

21
Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara, op. cit., p.47.

22
Agnoli, F. M., Agrtturismo:problemi giuriditi e legislazione, Editura Edagricole, Bologna, 1988, p. 56.

82
 În ce priveşte agroturismul putem remarca reglementări generale, comune
cum ar fi: disponibilitatea locuinţei pentru închiriere minimum 3 luni pe an,
încheierea unui contract pentru fiecare închiriere în care să fie stipulat dinainte
preţul, independent de orice taxă. Aceste reglementări au rolul de a prelungi
sezonul turistic.

LUXEMBURG

În Luxemburg „nu există o structură organizată care să direcţioneze

oferta şi cererea de agroturism nici la nivelul Ministerului Turismului, nici la
nivelul Sindicatelor de initiative”23. Produsul agroturistic este oferit de iniţiativa
individuală. Primele măsuri de programare a agroturismului pot fi regăsite în al
patrulea plan cincinal stabilit în 1988, unde au fost precizate măsuri de
promovare a agroturismului şi turismului rural. În aceste planuri, prin locuinţe
rurale se întelege case sau apartamente rurale situate în mediul rural în interiorul
exploataţiei agricole. Activitatea agroturistică are un caracter complementar.
În viitor agroturismul va rămane o sursă de venit complementară
activităţii agricole, de asemenea va rămâne o activitate sezonieră datorită
condiţiilor climatice puţin propice.

OLANDA

La început utilizarea comuna a zonelor rurale a vizat utilizarea terenurilor

agricole libere, pentru circulaţia persoanelor. Datorită faptului că în Olanda
terenul este exploatat intensiv organizaţiile agricole nu aprobă ideea, iar ca
urmare a acestui fapt guvernul a renunţat la idee în 1987. La acestea se adaugă

23
Galloni, G., L'impresa agrituristica, Editura Edagricole, Bologna, 1992, p. 64.

83
densitatea mare a populaţiei care nu permite practicarea unui agroturism
autentic.
Ministerul Agriculturii a decis ca alte activităţi extra agricole să se
desfăsoare numai pe terenurile aprobate de guvernul naţional sau local. Cea mai
importantă categorie disponibilă este reprezentată de terenurile purtătoare de
apă. Acestea reprezintă o mică fâsie de teren de-a lungul cursului apei.
Când se vorbeşte de agroturism în Olanda atenţia este îndreptată spre un
obiectiv pe care guvernul vrea să-l atingă. Executivul olandez a avut drept
obiectiv pentru anii '80 de a face din zonele rurale nu numai zone productive ci
şi un loc atractiv şi de recreere. Pentru perioada 1995-2005 guvernul are ca scop
crearea unui teren destinat sejurul sub formă de agrocampinguri pe o suprafaţă
de 28.000 ha.
Intervenţia din partea agricultorilor olandezi cu activităţi recreate este
concentrată pe agrocamping. Importanţa acestei activităţi îmbracă două aspecte:
1) partea de agrocamping în toată zona este foarte mică. Numai 2 % din
zona disponibilă pentru camping este situată în cadrul exploatatiei agricole
(fermei);
2) numai 2 % din agricultori oferă oportunităţi pentru această fomă de
recreare.
Una din principalele cauze care au dus la această situaţie este limitarea în
timp a perioadei favorabile agrocampingului, datorită condiţiilor climatice.

SPANIA

Din 1967 este prezentă în Spania programa „Vacaciones en Casa de

Labranza”.
În perioada anilor 70 se constată o creştere notabilă şi spontană a
activităţilor de turism rural24, astfel, în 1967 existau 1152 paturi, iar în 1977
24
Buciuman, E.. op. cit., p.56.

84
32038 locuri în 19631 de camere şi 8312 locuinţe în 486 de localităţi rurale din
41 de provincii care practicau turismul rural.
Prin agroturism se întelege numai activitatea de primire şi ospitalitate
exercitată de întreprinzători agricoli prin utilizarea proprie baze materiale în
legătura şi în completarea activităţii agricole Dezvoltarea activităţii agroturistice
nu presupune o deviere a activităţi agricole de bază sau a clădirilor.
În activităţile agroturistice sunt cuprinse activitatea de ospitalitate
sezonieră, administrarea de mâncăruri şi băuturi din gospodăria agricolă precum
şi organizarea de activităţi recreative.
În Spania există 16 legi regionale privind turismul rural, dar numai trei
provincii au reglementări privind agroturismul. Fenomenul are o amploare mai
mare în Ţara Bascilor. Astfel U.E. a subvenţionat în proporţie de 25 până la
50 % Agrotourismul Basque, subvenţiile fiind destinate ameliorării condiţiilor
de viaţa ale agricultorilor prin dezvoltarea activităţilor complementare
(agroturism, artizanat etc.). Guvernul basc a publicat un decret prin care se
permitea fermierilor să-şi completeze activităţile cu servicii turistice oferite
vizitatorilor. Acest program a permis proprietarilor de case rurale să ofere
servicii de găzduire în schimbul unei anumite sume de bani, trebuind să aibă cel
puţin condiţii minime habituale (minim 2 camere si maxim 6). Totodată ei
trebuiau să ofere şi mic dejun.
I.egea care reglementează agroturismul în Ţara Bască este Decretul
128/1996, modificat de Decretul 210/1997. Potrivit acestuia se pot crea ,,asezări
agroturistice” care prestează activităţi de găzduire, cu sau fără mâncare, la un
preţ corespunzător şi trebuie să întrunească următoarele condiţii:
- casa să fie în stil tradiţional şi să respecte stilul arhitectural al mediului
rural;
- are cel puţin minimum de dotări;

85
 - proprietarul casei lucrează preferabil în sectorul agricol, cresterea
animalelor şi forestier.
Serviciul minim oferit este găzduirea, micul dejun şi alte servicii
complamentare (accesul la bucătăria casei etc.).
Subvenţiile care pot fi acordate de Guvernul Basc pot fi de maximum
40% din cheltuielile totale , dar nu pot depăşi 5 milioane de pesetas, adica
aproximativ 30120 EUR (1 EUR = 166 pesetas). Plata subvenţiilor se face în
urma verificărilor efectuate de către organele abilitate, iar cheltuielile efectuate
trebuie să fie conforme cu proiectul aprobat şi licenţa de deschidere a
asezământului.
Comunităţele autonome au putere de legiferare în materie de dezvoitare
turistică regională. În funcţie de priorităţi, dispoziţiile variază de la o regiune la
alta. Legiferarea priveşte găzduirea rurală ca una din componentele dezvoltării
turistice a zonelor rurale spaniole.

PORTUGALIA

În Portugalia agroturismul este bine delimitat în cadrul turismului în

mediul rural, astfel acesta îmbracă patru forme25:
1.Turismul aproape de agricultor;
2.Agroturismul;
3.Turismul rural;
4.Zone turistice de vânătoare.
Prima formă de turism este cea mai răspândită şi constă în închirierea de
camere în locuinţa agricultorului.

25
Galloni, G., op. cit., p. 68.

86
 Agroturismul este o formă de turism ce oferă locuinţa în clădirea
principală sau în anexele unei gospodării agricole. Turistii pot participa, dacă
doresc, la activităţile agricole desfăsurate.
Turismul rural este o formă mai recentă şi constă în închirierea
locuinţelor turistice cu caracter esenţial mente rustic.
Zonele turistice de vânătoare au ca obiectiv exploatarea organizată a
resurselor de vânat.
În Portugalia, unde populaţia care lucrează în sectorul primar este
numeroasă, agroturismul reprezintă o ocupaţie alternativă interesantă pentru
întreprinzătorii agricoli, agroturismul reprezintă nu numai integrare a
venitului ci şi o nouă şi bogată resursă de contacte umane ce le permite ieşirea
din izolarea de care suferă adesea.
Se remarcă faptul că în această ţară turismul rural nu include noţiunea de
agroturism ci ambele sunt forme specifice de turism în mediul rural.

GRECIA

Agroturismul în Grecia are o istorie recentă. Există forme de primire prin

închirierea unor camere de către agricultori sau pescari, dar dezvoltarea
turismului în Grecia începand cu anii '60, a transformat aceşti agricultori în
întreprinzători ai micilor întreprinderi hoteliere. A avut loc o abandonare a
activităţilor agricole.
Agroturismul, datorită dezvoltării sale recente, este încă în cautarea unei
definiţii precise. Se poate spune că în Grecia prin agroturism se întelege o
activitate ce se dezvolta în afara regiunilor urbane, a căror activitate principală
este agricultura, în cadru gospodăriilor familiale cu scopul de a crea un venit
suplimentar pentn familie. Filosofia agroturismului, aşa cum a fost descrisă,
caută înainte de toate complementaritatea venitului şi a folosinţei. În această

87
situatie intervin organizaţiile şi organismele din sectorul public cu diferite
programe şi fiecare cu rolul său. Se vorbeşte de absenţa unui organism central
sau a unui comitet de coordonare.
Primele studii asupra relaţiei dintre turism şi agricultură (Ager 1957
Pevetz 1966) se limitează la prezentarea agriculturii în mare parte ca indicator al
transformării rurale în societate de servicii, iar mai recent se observă tendinta de
considerare a acestui sector particular al ofertei turistice ca fiind înca un mijloc
pentru controlarea mediului prin conservarea peisajului agrar şi prin
valorificarea tradiţiilor locale. Aceasta înseamnă că este recunoscută importanţa
factorului uman şi a activităţii productive a teritoriului pentru evitarea degradării
mediului şi astfel necesitatea de a crea agricultorului condiţii care să-l determine
să ramâna în mediul rural şi să practice în principal activităţi agricole.
Există cazuri de reducere a activităţii agricole din cauza turismului astfel
se explică intervenţiile pentru promovarea agroturismului la toate nivelurile
(CEE, naţional, regional şi local).

DANEMARCA

Primele forme de agroturism în Danemarca se regăsesc în anii ’60, dar

până la a doua jumătate a anilor ’80 în această ţară nu se practică prea rnult
agroturismul datorită faptului că un teritoriu dens populat şi cu un venit agricol
mai degrabă ridicat nu avea nevoie de alte activităţi pentru crearea unui venit
suplimentar şi pentru o mai bună utilizare a fortei de muncă.
Această situaţie este neschimbată până la sfârşitul deceniului amintit,
pentru că ideea de noi surse de venit a făcut din agroturism un sector interesant
dând turiştilor posibilitatea de a avea noi experienţe venind în contact cu
agricultorii, cu animalele şi natura, cu populaţia şi cu obiceiurile rurale.
Cu trecerea timpului acest fenomen se concentrează în jurul a două forme
principale:

88
 - Închirieri de apartamente unde turiştii gătesc singuri;
- Închirieri de camere cu pensiune completă sau demipensiune.
Pe langă aceste două forme de ospitalitate gospodăria oferă multe alte
activităţi ca: pescuit, plimbare cu bicicleta, tenis, echitaţie, piscină etc.
Multe gospodării ce practică agroturism sunt reunite în Uniunea
Naţională de Agroturism care a luat fiinţă în 1988 la iniţiativa Uniunii
Agricultorilor Danezi.
Obiectivele principale ale acestei organizaţii sunt:
- extinderea cunoaşterii agroturismului în cadrul populaţiei rurale;
- dezvoltarea ofertei pentru „turismul de mâine “;
- rezolvarea problemelor juridice comune.
Pentru anii ’90 trei obiective ale agroturismului danez erau de importanţă
vitală:
1) atingerea unui nivel în dezvoltarea agroturismului care să poată concura
cu turismul urban;
2) colaborarea cu agenţii de călătorie şi cu operatorii turistici pentru a oferi
turistilor pachete de servicii si pentru a cunoaşte mai bine publicul;
3) promovarea agroturismului pentru a nu fi neglijat de potentialii clienţi
din cauza dimensiunii sale mici.

IRLANDA

Problemele dezvoltării turismului rural irlandez sunt cu siguranţă

importante pentru că este vorba de o regiune dezavantajată geografic.
Gospodăriile sunt pregătite să răspundă la această provocare prin intermediul
oferirii unui produs de calitate. Mediul curat caracteristic Irlandei va fi punctul
cel mai important pentru vânzarea acestui produs.
La începutul anilor ’60, în cadrul unui plan general destinat să facă faţă
ritmului scontat de creştere a numarului de turişti pe termen scurt a fost lansat

89
termenul de „turism diferit“, prin care de fapt era denumit turismul rural. În
cadrul acestuia s-a dezvoltat ulterior agroturismul, chiar daca nu se menţionează
expres noţiunea de agroturism.
În Irlanda există multe gospodării agricole care oferă găzduire activităţi
recreative celor care doresc să-şi petreacă vacanţa la ţară.Necesitatea dezvoltării
turismului rural se regăseşte în anii ’70 într-un număr de obiective printre care:
- descoperirea instrumentelor alternative pentru crearea unor activităţi mai
ample în zonele rurale;
- creşterea veniturilor agricultorilor;
- propunerea de produse tradiţionale diverse, „cazare şi mic dejun”
Pe baza acestor obiective au fost alese patru comunităţi (Count Kilkenny,
County Cork, Galway, County Limerich) pentru promovare în Germania şi
Franţa, având în vedere că majoritatea clienţilor provin din aceste ţări. Până în
acel moment turismul rural în Irlanda era în totalitate bazat pe conceptul „cazare
si mic dejun”. Noua orientare vizează oferirea acelor servicii care fac parte din
viaţa rurală cotidiană, astfel luând naştere agroturismul.
În ghidul din 198226 se află o listă de aproape 500 de locuinţe de tip
agricol care ofereau 2221 camere. La acestea se mai adaugă 548 de locuinţe
clasate în categoria de „case rurale “ (care nu practicau nici o activitate
agricolă).
Reglementările în vigoare difuzate prin Oficiul de Turism Irlandez şi
editate de Ministerul Turismului, determină un clasament oficial pe 5 categorii:
A*, A, B*, B, C, pentru fiecare categorie sunt detaliate serviciile oferite 27.
Aceste reglementari au menirea de a menţine un anumit standard de calitate în
ce priveşte serviciile oferite.

26
Buciuman, E., op. cit., p. 55.

27
Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara, op. cit., p. 52.

90
 Un ghid al conacelor, hanurilor şi hotelurilor rurale comportă trei
clasamente diferite, în funcţie de tipul imobilului, amplasamentul geografic şi
natura imobilului.
În sprijinul dezvoltării unei oferte complexe, care să cuprindă servicii ce
fac parte din viaţa rurala guvernul a introdus un regim de ajutoare în Western
Developement Programme CE 1820. Acest regim de ajutoare se aplică numai
regiunilor defavorizate şi constau în furnizarea de sprijin financiar către
agricultori pentru compensarea costurilor planurilor de instalare turistică rurală
şi finanţarea extinderilor imbunătăţirilor planurilor de activitate pentru turismul
rural cu toate formele sale specifice.

MAREA BRITANIE

În această ţară în unele situaţii termenii de agroturism şi turism rural sunt

consideraţi sinonimi28.
Cererea crescută de turism rural stimulează interesul străinilor pentru
lumea rurala şi investirea în acest sector. În cazuri sigure grupuri financiare
având sediul în zone urbane au cucerit mari zone rurale cu intenţia de a realiza
iniţiative de recreere şi de turism. Turismul rural reprezintă o zonă de creştere a
cărui expansiune este încurajată de politica publică şi de investiţiile private.
Cu trecerea timpului, în această ţară s-a consacrat o opinie ce susţine
ideea că prin turism numeroşii vizitatori distrug chiar resursele ce constituie
mijloacele de petrecere a timpului liber 29. Din această cauză o comisie a
28
Galloni, G., op. tit., p. 73.

29
O.C.D E., L'impact du tourisme sur I'environnment, Paris, 1980.

91
guvernului britanic a publicat în 1989 o serie de principii destinate dezvoltării
turismului rural (verde) printre care se numără:
a) dezvoltarea turistică a zonelor rurale trebuie să servească obiectivelor de
conservare si recreere;
b) industria turistică trebuie să realizeze prin publicitate şi alte mijloace o mai
bună întelegere şi un mai mare respect al publicului pentru zonele rurale şi
mediul înconjurător;
c) programarea, administrarea şi dezvoltarea de noi forme de turism rural
(verde) trebuie să fie în armonie cu peisajul;
d) cei care au beneficii din turismul rural trebuie să contribuie la conservarea
acestor zone.
Agroturismul este o activitate bine înrădăcinată şi care a frânat mult
abandonarea zonelor rurale datorită marilor crize ce au lovit sectorul primar
încă din anii ’80 mulţi agricultori au avut iniţiative în domeniul agroturismului
datorită beneficiilor suplimentare rezultate în urma cererii crescute de turism în
zonele rurale.
Cazarea turiştilor se face în camerele din gospodărie care iniţial
adăposteau lucrători agricoli. În prezent recepţia turiştilor se realizează în două
moduri: - cazarea în camere situate în aceeaşi clădire cu agricultorul (farmhouse
accomodation) sau cazarea în apartamente independente (self-catering units).
De asemenea numeroase sunt şi campingurile rurale.
Organizarea turismului în Marea Britanie divide geografic ţara în 12
regiuni, Scotia şi Ţara Galilor având propria lor organizare regională 30. Singurul
lanţ voluntar în hotelaria rurala este „Logis of Great Britain” care cuprinde 342
de imobile ce posedă o marcă aparută în 1992 în Ghidul hotelurilor Logis of
Great Britain.

30
Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara, op. cit, p 51.

92
 În Anglia pentru a contura activitatea de turism rural şi agroturism se
foloseşte termenul de turism la fermă, prin care se întelege o afacere condusă de
un fermier pentru divertismentul şi educarea clientilor, cu scopul de a promova
produsele de la fermă şi implicit pentru a crea venituri suplimentare. Fermele
din Anglia oferă trei tipuri de găzduire:
a) fermă de tip Bad & Breakfast ce include un dormitor, o baie şi mic dejun.
Tarifele sunt cuprinse între 15 şi 25 de lire sterline pe persoană pe noapte (cca.
25-45 dolari).
b) Unit Range, care are o bucătărie mică, un dormitor şi baie. Aceasta poate
fi situată în aceeaşi clădire cu agricultorul sau într-o clădire independentă.
Închirierea se poate face pe o saptămână sau pentru weekend-uri prelungite.
Preţurile variază între 190 si 390 de lire sterline pe săptămană (cca. 323-633
dolari).
c) Bunk-house, este cel mai modest tip de găzduire şi poate adaposti 8-15
persoane şi oferă şi încăperi pentru gătit. Acest tip de găzduire este destinat
persoanelor mai puţin pretenţioase, combinând 3 objective: gazduire
necostisitoare, venituri suplimentare pentru fermieri şi păstrarea tradiţiei privind
modul în care sunt construite casele, fără modernizare. Din punct de vedere al
nivelului de confort aceste adăposturi diferă de la caz la caz, unele au duşuri,
electricitate şi bucătării bine dotate, iar altele sunt foarte rustice, nu au
electricitate , duşuri. Preţurile sunt cuprinse între 3,25 şi 7 lire sterline pe noapte
pe persoană (cca. 5,50-12 dolari).
În domeniul agroturismului nu există reglementări specifice, politica
naţională în acest domeniu prevede controale foarte severe privind orientarea
stimulentelor către zonele mai sărace.

ELVETIA

93
 În Elveţia turismul rural se dezvoltă sub mai multe forme specifice, iar în
ultimul timp se studiază şi se încurajează tendinţa de a transforma unele sate în
„sate turistice”. Este vorba, de obicei, de sate situate în zone în care nu există
industrie şi localnicii doresc să-şi sporească veniturile lor cu câştiguri din turism.
Transformarea constă în construirea unui cartier nou la vreo 200-300 m de sat cu
respectarea stilului arhitectonic specific, tradiţional al regiunii. Apartamentele se vând
persoanelor particulare, administraţia având obligaţia să le gospodăreasca atunci când
proprietarii nu-şi petrec timpui lor liber în satul respectiv.
O altă formă specifică este reprezentată de „micile colonii de vacanţă”
din imediata apropiere a centrelor turistice care pot fi o soluţie mai raţională
decât construirea unor noi sate de vacanţă. Concomitent cu studierea
posibilităţilor de dezvoltare şi modernizare a satelor-turistice existente se
experimentează şi formele de exploatare raţionale a acestora.
De exemplu în acest scop conducerea administrativă a cantonului Tessin
a elaborat un nou sistem de organizare a vacanţelor. Pe baza unor „certificate de
vacanţă” eliberate în condiţii speciale de plată (cumpărarea de acţiuni) şi
clasificate pe categorii se poate deţini pe o perioadă de 10-20 ani sau pentru un
timp nelimitat o vacanţă anuală de o săptămână în una din casele de vacanţă
dispersate pe teritoriul Elveţiei de sud şi în Graubunden. Casele de vacanţă sunt
mobilate corespunzător şi dotate cu lenjerie şi obiecte de uz casnic31.
În ce priveşte programarea vacanţelor, aceasta se face în serii, în patru
perioade în mod eşalonat printr-un sistem de evidenţă foarte usor de urmărit.
Posesorii certificatelor pot să-şi aleagă în fiecare an o altă localitate pentru a-şi
petrece vacanţa. Certificatul este transmisibil. În cazul în care sejurul se amană
în anul următor proprietarul certificatului are dreptul la două săptămâni de
vacanţă, acesta „cumulare” a vacanţelor fiind posibilă în mod nelimitat.

31
Mitrache, St. ş.a., op. cit.,p. 71.

94
 Acest tip de turism se încadrează în turismul rural, aşa cum a fost el
definit la începutul lucrării şi deci nu putem vorbi de agroturism.

POLONIA

În Polonia în cadrul turismului rural s-a dezvoltat cu precădere folosirea

caselor din mediul rural pentru cazarea turiştilor, fără ca aceasta să constituie de
fapt o manifestare a agroturismului. Astfel, în Polonia există aproximativ 3.000
de sate turistice, din care peste 200 au o activitate deosebită. Dezvoltarea acestei
forme de cazare complomentare se datorează faptului că baza materială de stat
nu a putut satisface solicitările tot mai numeroase ale turiştilor.
În cele 200 de sate turistice cu activitate deosebită sunt peste 20.000 de
locuri de cazare. Coeficientul de utilizare al acestora este foarte ridicat,
realizandu-se un grad de ocupare de 100 % în lunile de varf (iulie şi august) şi
de 60-65 % în extrasezon.
De exemplu la 25 km de Varşovia există satul Wiazovna cu o capacitate
de circa 600 de locuri de închiriat. În sat există restaurant şi alte unitaţi de
servire a turiştilor. Conditiile de cazare sunt destul de modeste, majoritatea
camerelor dispun de 4-5 paturi, o gospodărie având în medie între 10 şi 20 de
paturi. În ciuda condiţiilor modeste acest sat este solicitat de locuitorii Varsoviei
şi în special de tineret.
Activitatea practicată în aceste sate din Polonia este una cvasirurala,
nefiind prezente nici cel putin pensiuni. Această activitate nu este agroturism ci
o anexă a turismului urban.
Procedura de omologare şi valorificare a satelor turtistice în Polonia este
în linii mari următoarea32:

32
Mitrache, Şt., ş. a., op. cit., p 74.

95
 - satele turistice sunt create din iniţiativa locală, ele trebuind să îndeplinească
unele criterii minime;
- pentru a fi incluse în categoria satelor turistice la începutul anului
Comitetele de Iniţlativă Locală înaintează Centrului de informaţii turistice din
Varsovia cereri de înregistrare a satelor noi, dupa care un corp de inspectori ai
centrului se deplasează în localităţile rurale pentru stabilirea încadrării, iar în
baza constatărilor făcute pe teren satele sunt înregistrate ca sate turistice;
- satele turistice funcţionează pe baza unui act normativ emis de
Departamentul pentru Turism;
- pe plan local există Comitete de Iniţiativă alcătuite din reprezentanţi ai
administraţiei,ai corpului didactic, ai organelor sanitare şi ai locuitorilor satului.
De activitatea turistică din sat răspunde un deputat comunal;
- sejurul în sate turistice se poate asigura fie prin relaţii directe între turişti şi
gazde, fie prin intermediul Birourilor de Turism;
- pentru scoaterea în evidenţă a satelor turistice există o emblemă
convenţională;
- popularizarea satelor turistice se face prin presa, reviste, radio, televiziune
şi prin publicarea anuală a unei broşuri cu informaţii;
- pentru stimularea activităţii turistice se organizează concursuri între sate
pentru obtinerea titlului de sat model.
Statul polonez încurajează promovarea turismului rustic, sprijinind
locuitorii care pun la dispoziţia turiştilor spaţii de cazare, prin acordarea de
credite asigurate de Banca Agricolă, prin Cooperativele de Productie sau prin
Casele de Economii, în vederea dezvoltării gospodăriilor. Aceste credite se pot
utiliza pentru construcţii noi, pentru renovări sau pentru îmbunatătirea dotării, cu
condiţia ca satul respectiv să fie înregistrat în lista satelor turistice.De asemenea
mai sunt sprijiniţi prin unele degrevari de impozite asupra veniturilor realizate
(este supus impozitării numai 40 % din venitul realizat din serviciile turistice).

96
 Din fonduri centralizate de investiţii statul nu alocă sume pentru obiective
în sate turistice, acestea realizandu-se din bugetele locale şi contribuţia
locuitorilor.

BULGARIA

În Bulgaria nu putem vorbi de agroturism ci de un turism rustic, a carui

promovare este încurajată de catre stat. Satele turistice sunt omologate de catre
„Balkanturist” şi declarate ca atare prin Hotararea Guvernului.
Cei ce utilizează aceasta formă de cazare sunt în general turiştii obişnuiţi,
cu posibilităţi mai modeste, dornici să-şi petreacă în mediul rural o parte din
concediul de odihna. Există în Bulgaria preocuparea de a transforma unele
localităţi rurale în centre „unicat “ destinate în special turismului international.
Tendinţa de petrecere a vacanţei în „sate unicat” creşte continuu pe piaţa
turistică internatională.Clienţii acestora sunt cu prioritate turişti din paturile cu
posibilităţi materiale mai mari şi reprezentanţi ai intelectualităţii. Oferta turistică
în aceste „sate unicat” este subordonată ideii de a se forma o înfăţisare specifică
rusticului din ţară respectivă prin sublinierea puternică a unor elemente
etnografice (port, obiceiuri, datini etc.). Concepţia arhitecturală este îndreptată
spre atingerea unei armonii între construcţia nouă, cea veche şi mediul natural
care într-o serie de localităţi a fost în mod brutal şi ireparabil încalcată de
cladirile uniforme cu multe etaje şi străzi întortocheate, supraaglomerate.
Păstrând atmosfera dimensiunilor mici, arhaice, cu suprafete intime,
asezarea trebuie să-şi păstreze individualitatea. Această activilate se vrea un
turism prin excelenţă rural, dar nu şi unul agro.
Se prevede înfiinţarea de mici ateliere pentru vechi meserii în care turistul
va avea acces direct şi contact cu procesul de fabricate, cu renaşterea unei vechi
tradiţii, tipice pentru asezarea respectivă.
Un astfel de „sat unicat” îl reprezintă în Bulgaria localitatea Sozop.

97
ITALIA

În Italia dezvoltarea agroturismului a fost favorizată de accentuarea

tendinţei Internationale de reducere a recepţiei hoteliere şi de creştere a
sectorului extra hotelier, care corespunde noii tendinţe a cererii turistice. Astfel
raportul între capacităţi a trecut de la 45-55 % în perioada 1960-1965 la 33-66 %
în 1985 existând diferite categorii de găzduire în sectorul extra hotelier.
Nu toată capacitatea de recepţie extrahotelieră reprezintă
agroturism, deoarece abia mai târziu se observă nevoia existenţei unui model de
dezvoltare turistică care să valorifice resursele ambientale loc sa le distruga, care
să favorizeze iniţiativa locală, cresterea veniturilor şi care, într-un cadru organic
de planificare şi dezvoltare a teritoriului deosebeşte obiectivele secundare de
realitatea teritoriala. Această perioadă poate fi împarţită în două faze: perioada
1965-1975, fiind cosiderată faza de sensibilizare şi de experimentare, iar
perioada 1975 - 1985, este faza în care apar diverse legi regionale în materie de
agroturism şi încerceiri de definire a fenomenului şi de creare a unor norme de
autorizare pentru dezvoltarea acestui gen de activităţi.
Apariţia agroturismului Italian modern poate fi situată încă în jurul anului
1965, an în care se constituie, la iniţiativa Confederaţiei Generala Agriculturii
Italiene, prima organizaţie agroturistică natională „L'Agriturist”, la care s-au
adaugat în 1980 alte două asociaţii naţionale „Terranostra” şi „Turismo verde”,
constituite fiind, prima în 1973, ca initiativa a Confederatiei Nationale a
Cultivatorilor Direcţi (Coldiretti) şi doua în 1976 fiind opera Confederaţiei
Italiene a Cultivatorilor. Cele trei asociaţii unindu-se au constituit consortiul
„Anagritur”. Ele sunt în măsură să stabilească contactul cu o foarte mare parte
din agricultorii italieni putând exercita un rol foarte important în organizarea

98
ofertei de ospitalitate şi în promovarea cererii de vacanţe în gospodăria
agricolă33.
„L'Agriturist”, fondatoarea agroturismului Italian, subliniază importanţa
unei ample politici de sustinere a acelui turism rural realizat în clădiri agricole
vechi, prin reparaţii şi renovări, mari capacitate primire şi respectând în acelaşi
timp stilul arhitectonic existent precum şi peisajul si mediul,deci a
agroturismului.
„Terranostra” se remarcă prin atenţia sporită pe care o acordă micilor
întreprinderi familiale cultivatoare, care prin agroturism pot obţine un venit
integral pentru a garanta permanenţa cultivatorilor în teritoriu.
„Turismo verde ” se preocupă în special de strategii politice de mediu şi
gestiune a teritoriului.
Strânsa colaborare între asociaţiile agroturistice şi administraţia publică a
realizat prin intermediul Comitetului Consultativ pentru Agroturism, creat în
1980 de către Ministerul Agriculturii şi Pădurilor, legea naţională cadru apărută
în 1985, care a reprezentat un moment important în dezvoltarea agroturismului.
Aşa se explică amploarea fenomenului agroturistic la numai cinci ani de la
apariţia legii (tabel nr. 2.1)

Tabel nr.2.1
Ofertă agroturistică în Italia

33
Meneghel, B, Giovanna, Agriturismo In Italia, Editors Patron, Bologna. 1991, p. 32

99
 ANII

Ofertă agroturistică 1990 1991

Gospodării agroturistice 6.800 7.200
Numar de paturi pe gospodărie (în 13/14 13/14
medie )
Numar total de locuri 90.000 95.000
Utilizare medie anuală (zile) 75 75
Fluxul anual de turişti 6.800.000 7.000.000
Durata medie a sejurului (zile) 10 10
Persoane interesate-total 700.000 700.000
Din care străini 200.000 250.000
Gospodării cu sală pentru servirea 1.800 1.900
mesei
Gospodării cu teren pentru corturi 1.500 1.600
Gospodării cu cai 1.500 1.700
Cifra de afaceri anuală(miliarde lire) 180 210
Sursă:A.R.Ge.S.S.A.,”Fare agroturismo”,Ed.Vicenzo Ursini,Bogota,1995,p.112.

Analizând datele din tabelul nr. 2.1 se observă în primul rând amploarea
fenomenului agroturistic în Italia dar totodată numarul relativ redus al
gospodăriilor care pe langă posibilităţi de cazare au posibilitatea de a oferi şi
masă. Acestea reprezintă 26,4 % din totalul gospodăriilor agroturistice în 1990
şi respectiv 26,3 % în 1999
În anul 2000 numarul gospodăriilor agroturistice a ajuns la cca. 12.800,
iar un sfert din cei 2,1 milioane de turişti înregistraţi în acest an au fost străini34.

34
xxx. Largo Consumo, nr. 1/2002, Roma, Italia, p. 129

100
 În teritoriu oferta agroturistică este inegal răspândită, astfel Italia de Nord
concentrează 1578 exploataţii (gospodării) agroturistice. Aproximativ 3265 de
gospodării agricole din totalul de 7200 în 1991 au caracter de adevărate
„întreprinderi” agroturistice, caracterizate printr-o ofertă agroturistică complexă.
Situaţia diferă de la o provincie la alta, conturându-se din acest punct de
vedere patru zone: - Italia de Nord, Italia Centrală, Italia Meridională şi cea
Insulară.
Situaţia agroturismului pe regiuni şi pe principalele tipuri în 1991 este
prezentată în tabelul nr. 2.2.
Tabel nr. 2.2
Gospodăriile agroturistice şi principalele caracteristici ale acestora pe
regiuni(1991)

Gospodării Locuri în gospodărie Locuri în camping Gospodării cu sală

Agroturistice de mese

REGIUNEA Val. Val. Val. Val.

abs. % abs. % abs. % abs. %

Valle d’Aosta 21 1,33 127 1,03 0 0,00 5 0,54

Piemonte 136 8,62 860 6,99 1.314 25,87 27 7,24
Liguria 59 3,74 315 2,56 740 14,57 2 0,54
Lambardia 154 9,76 828 6,73 1.308 25,75 59 15,82
Torento e Bolzano 670 42,46 7.690 62,48 84 1,65 48 12,87
Veneto 297 18,82 1.103 8,96 252 4,96 160 42,90
Friuli-Veneţia-

Giulia 67 4,25 488 3,97 144 2,84 40 10,72

Emilia-Romagna 174 11,03 896 7,28 1.237 24,36 35 9,38
Italia de Nord 1.578 100,00 12.307 100,00 5.079 100,00 373 100,00
Toscana 610 54,81 10.165 59,35 1.460 23,19 6 15,79
Umbria 215 19,32 4.163 21,31 288 4,57 0 0,00
Marche 214 19,23 1.853 10,82 2.744 43,58 20 52,63
Lazio 74 6,65 947 5,53 1.804 28,65 12 31,58
Italia Centrală 1.113 100,00 17.128 100,00 6.296 100,00 38 100,00
Abruzzo 99 25,92 778 16,10 1.628 18,37 4 33,33
Molise 41 1073 143 2,96 476 5,37 0 0,00

101
Campagna 49 1283 382 7,90 568 6,41 2 16,67
Puglia 94 2461 2.403 49,72 4.536 5,118 0 0,00
Basilicata 53 1387 360 7,45 560 6,32 6 50,00
Calabria 36 1204 767 15,87 1.094 12,34 0 0,00
Italia Meridională 382 100,00 4.833 100,00 8.862 100,00 12 100,00
Sicilia 100 5208 1.759 57,26 2.332 76,41 0 0,00
Sardegna 92 4792 1.313 42,47 720 23,59 2 100,00
Italia Insulara 192 100,00 3.072 100,00 3.052 100,00 2 100,00
Total Italia 3.265 100,00 37.340 100,00 23.289 100,00 425 100,00

Sursa A.R.Ge. S.S.A., Fare agroturismo,Editare Vicenzo Ursini,Bologna,

195,p. 115.
Observăm că agroturismul este cel mai bine dezvoltat în Italia de Nord
care deţine 48,33 % din asa zisele „întreprinderi agroturistice” (adică gospodării
cu o ofertă agroturistică complexă) existente în întreaga Italie. Următoarea ca
pondere este Italia Centrala care deţine 34,09 %, iar restul până la 100 %
aparţine Italiei Meridionale-11,70% şi Italiei lnsulare-5,88 %. Dacă analizăm
numărul de locuri în gospodării observăm că Italia Centrală deţine locul întai,
revenind în medie peste 15 locuri pe gospodărie şi deţinând 45,87 % din
numarul total de locuri aflate în gospodării. În ce priveşte numărul locurilor în
camping cel mai mare număr se înregistrează în Italia Meridională, care deţine
38,05 % din numărul total de locuri.
În anul 2000 provincia în care agroturismul era cel mai bine dezvoltat
este Toscana, care reprezintă 55,6 % din oferta naţională de agroturism35.
Veniturile obţinute din agroturism au menirea de a completa veniturile
reduse pe care le obţin exploataţiile agricole prin practicarea activităţilor
agricole productive. Ele depind de durata medie de practicare a agroturismului
în cursul anului şi de asemenea de zona geografică în care se află gospodăria
agroturistică, de caracteristicile zonei.

35
xxx. Largo Consumo, nr. 1/2002, Roma, Italia, p. 129

102
 De menţionat este faptul că în calculul venitului anual nu se ţine seama de
capitalul investit iniţial şi nici de remunerarea muncii celor care prestează
diverse servicii. Investiţiile făcute sunt considerate ca fiind o investiţie răsplătită
în exclusivitate prin reevaluarea patrimoniului imobiliar al exploataţiei,
independent de succesul activităţii agroturistice. În ce priveşte forţa de muncă ea
nu este considerată un cost, deoarece activitatea agroturistică este exercitată de
familia agricultorului, în care oricum există persoane care au timp disponibil
(nefolosit).
Aceste aspecte sunt o particularitate a agroturismului Italian comparativ
cu practica din alte state, unde forţa de muncă grevează costuilie şi se ţine seama
de investiţiile iniţiale efectuate.
Astfel s-a făcut o estimare a veniturilor posibile de obţinut pentru
exploataţiile situate în trei zone diferite din Italia (tab. nr. .2.3-2.5).
Tabel nr. 2.3
Venitul anual posibil din agroturism în gospodăriile agricole din zona muntoasă

Cazare în camere UM
Prezenţe anuale pe un pat Zile 135
Preţ zilnic pe persoană lire italiene 12.000
Câştig anual pe un pat lire italiene 1.620.000
Venit annual pe un pat(37%) lire italiene 599.400
Venit annual la 10 locuri lire italiene 5.994.000
Masa (o masă + micdejun)
Prezenţe annual pe un loc la masă Zile 135
Preţ mediu pe persoană lire italiene 15.000
Câştig mediu annual pe loc la masă lire italiene 2.025.000
Venit annual pe loc la masă (46%) lire italiene 931.500
Venit annual pe 10 locuri la masă lire italiene 9.315.000
Venit global* la 10 locuri lire italiene 15.309.000

103
*În calcul nu s-a ţinut seama remunerarea muncii prestate de cei care desfasoară
activitate agroturistică .
Sursa: G.B. Meneghel,Agrotirismo în Italia,Editore Patron,Bologna, 1991,p. 42.

Table nr. 2.4

Venitul anual din agroturism în gospodăriile agricole din zona meridională de

coastă

Cazare în apartamente UM
Prezenţe anuale pe un pat zile 75
Preţ zilnic pe persoană lire italiene 12.000
Câştig anual pe un pat lire italiene 900.000
Venit anual pe un pat(37%) lire italiene 333.000
Venit anual la 15 locuri lire italiene 4.995.000
Masa (o masă + micdejun)
Prezenţe anual pe un loc la masă zile 75
Preţ mediu pe persoană lire italiene 15.000
Câştig mediu annual pe loc la masă lire italiene 1.125.000
Venit net anual pe loc la masă (46%) lire italiene 517.500
Venit net anual pe 15 locuri la masă lire italiene 7.762.000
Venit global* la 15 locuri lire italiene 12.757.500

104
 *În calcul nu s-a ţinut seama remunerarea muncii prestate de cei care
desfasoară activitate agroturistică .
Sursa: G.B. Meneghel,Agrotirismo în Italia,Editore Patron,Bologna,
1991,p. 42.

Tabel nr. 2.5

Venitul anual posibil din agroturism în gospodăriile agricole din
apropierea oraşelor care prezintă interes turistic

Cazare în apartamente UM
Prezenţe anuale pe un pat Zile 125
Preţ zilnic pe persoană lire italiene 15.000
Câştig anual pe un pat lire italiene 1.875.000
Venit annual pe un pat(37%) lire italiene 697.750
Venit annual la 15 locuri lire italiene 10.406.250
Masa (o masă + micdejun)
Prezenţe annual pe un loc la masă Zile 125
Preţ mediu pe persoană lire italiene 20.000
Câştig mediu annual pe loc la masă lire italiene 2.500.000
Venit annual pe loc la masă (46%) lire italiene 1.150.500
Venit annual pe 15 locuri la masă lire italiene 17.250.500
Venit global* la 15 locuri lire italiene 27.656.250

*În calcul nu s-a ţinut seama remunerarea muncii prestate de cei care desfasoară
activitate agroturistică .
Sursa: G.B. Meneghel,Agrotirismo în Italia,Editore Patron,Bologna, 1991,p. 42.

105
 Din analiza datelor prezentate anterior se observă că venitul posibil de
obţinut diferă în funcţie de zona geografică în care se situează gospodăria
agricolă, de caracteristicile cultural-artistice ale zonei şi nu în ultimul rând de
numărul de prezenţe anuale.
Fenomenul agroturistic are în Italia o amploare deosebită comparativ cu
restul ţărilor, datorită definirii şi reglementării clare a acestui tip de activitate
turistică.
Aşa cum am amintit, fiecare regiune are propria lege în acest domeniu,
care fixează anumite limite în ce priveşte activitatea agroturistică, pe lângă legea
naţională cadru, putând considera Italia ca fiind tară de referinţă în domeniul
agroturismului
În Italia activitatea agroturistică este reglementată astfel:
- o lege naţională care fixează cadrul general de desfăşurare a activităţii
agroturistice;
- numeroase legi regionale, în care se stabilesc detalii specifice condiţiilor
concrete de desfăşurare a acestei activităţi
În data de 5 decembrie 1985 a fost promulgată legea nr. 730 36 privind
activitatea agroturistică. Aşa cum am arătat, această lege defineşte foarte precis
activitatea agroturistică. Pe lângă definirea agroturismului, legea cuprinde şi
referiri la normele igienico-sanitare, la limitele activităţii agroturistice etc.
Legea interzice construirea de noi spaţii pentru practicarea acestei
activităţi, dar sprijină restaurarea vechilor clădiri rurale. De asemenea este
prevăzută în lege posibilitatea creşterii animalelor pentru divertisment,
posibilitatea participării la muncile agricole, a desfăşurări de activităţi didactice
şi culturale. Nu există în lege precizări privind vânzarea directă a produselor
obţinute. Administraţiile comunale au fixat zile de târg, când produsele pot fi
vândute .
36
În Gazzetta della Republica Italiana,nr.295/1985,p.9067-9070

106
 Atât legea naţională cât şi legile regionale prevăd două tipuri de limite
privind serviciile de ospitalitate rurală şi anume:
- limite temporale;
- limite dimensionale.
Primele limite sunt impuse de caracterul sezonier al activităţii, iar
celelalte variază în funcţie de specificul regiunii.
Activitatea agroturistică se organizează în baza unei autorizaţi comunale.
Fiecare regiune are propriile reglementări cuprinse într-o lege regională, dar
toate regiunile prevăd existenţa unei liste care să cuprindă toţi operatorii
agroturistici. Înscrierea în aceste liste regionale este condiţia necesară pentru
obţinerea autorizaţiei comunale. Lista este întocmită de o comisie formată în
baza unui decret al presedintelui comitetului regional.
Nu pot fi inscrişi în lista persoanele care au fost condamnate pentru delicte
în materie de igienă şi sănătate precum şi persoanele declararte delicvente.
Cei care vor să desfăsoare activităţi agroturistice trebuie să se prezinte la
primăria unde se află situat imobilul cu o cerere care conţine descrierea detaliată
a activităţii pe care vrea să o desfăsoare,în gospodăriei, a clădirii şi a zonei în
care se situează, a capacităţii de recepţie, a perioadei când se poate exercita
activitatea şi a tarifelor pe care intenţionează să le practice în cursul anului. De
exemplu, pe langă cerere mai sunt necesare:
- copie după certificatul sanitar al persoanelor care exercită activitatea;
- avizul favorabil al autorităţii sanitare competente privind mediul în care se
desfăsoară activitatea;
- copie după actul de concesionare a clădirii, dacă este necesar completată cu
alte documente;
- certificat de înscriere în lista regională.
Primarul se pronunţa asupra cererii în termen de 9 zile de le prezentarea
ei. Scurgerea termenului fără să se pronunţe asupra cererii face ca cererea să fie
considerată acceptată. În termen de 30 de zile de la primirea cererii sau de la

107
scadenţa privind pronunţarea asupra ei, primarul trebuie să emită autorizaţia
care-i dă dreptul solicitantului să desfăsoare activitate agroturistică.
Pană la 31 iulie în fiecare an, cei interesaţi trebuie să prezinte la primarie
o declaraţie conţinând tarifele pe care intenţionează să le practice în cursul
anului.
Promovarea ofertei agroturistice se face de către organizaţiile regionale în
colaborare cu organizaţiile agroturistice locale. De asemenea este susţinută
realizarea programelor pilot prin iniţiative gospodăreşti.
Ministerul de Turism împreună cu Ministerul Agriculturii si Pădurilor
prevede diferite forme de publicitate şi difuzare a iniţiativelor regionale.
Legea naţională fixează doar în linii generale anumite aspecte legate de
activitatea agroturistică, ele urmând a fi detaliate în legile regionale. Aşa este de
exemplu componenţa comisiilor, care întocmesc listele regionale, care variază
de la o regiune la alta, dar aproape peste tot se observă prezenţa reprezentanţilor
organizaţiilor profesionale ai operatorilor agroturistici, majoritatea reprezentaţi
la nivel regional sau naţional de regulă de trei reprezentanţi.
În unele regiuni, cum este cea de care ţine provincia Basilicata, se includ
în comisii şi experti regionali, iar încălcarea normelor este de competenţa
comisiilor.
O disciplineă aparte este prevăzută de legea regională în cazul provinciei
Molise, potrivit careia numai conducătorii de gospodării agricole sau fiii lor au
posibilitatea să se înscrie pe listele regionale, urmând ca apoi să faca o descriere
detaliată a activităţii ce intentionează să o dezvolte precum şi a propriei
gospodării.
În provincia Valle d'Aosta legea regională impune anumite condiţii
privind practicarea agroturismului:
a) cel ce practică agroturism să fie rezident sau domiciliat în Valle d'Aosta;

108
 b) să fie conducator de gospodarie agricolă sau rudă de gradul doi sau trei
cu acesta,dar cu condiţia să presteze el insuşi o activitate agricolă continuă în
gospodăria respectivă.
Respectând aceste condiţii şi întrunind cerinţele referitoare la imobilele
destinate activităţii agroturistice se poate obţine înscrierea pe listele regionale şi
certificatui de operator agroturistic indicând limitele şi modalităţile de exercitare
a activităţii.Listele regionale sau chiar provinciale pot fi revizuite verificând
existenţa celor prevăzute.
În unele regiuni se prevede formarea de operatori agroturistici prin
constituirea unui centru de formare profesională pentru agroturism.
Legile regionale reglementează numărul de camere utilizate pentru
primirea turistilor, care diferă de la o provincie la alta. Astfel, în Sardegna 10
locuri, în Marche 18 locuri, Umbria 15 locuri pentru o cladire sau 30 de locuri
pentru o gospodarie. În lege sunt prevăzute până la 10 camere cu o capacitate de
cazare de maxim 25 persoane.
În zonele montane potrivit directivelor C.E.E. este permisă găzduirea în
maxim 3 camere cu 6 paturi, mai multe spaţii accesorii toate să fie gestionate de
întreprinzătorul agricol şi familia sa.De asemenea sa reglenentat şi spaţiul pentru
numărul de corturi ce diferă de la o regiune la alta astfel:
Umbria - 4 locuri pentru rulote sau corturi asezate în 3 „pieţe” ( destinat
campingului), dar fară să depăsească 15 locuri.
Toscana - maximum 12 corturi.
Emilia Romagna - este stabilit numărul de locuri unde pot fi amplasate dar
nu şi numărul maxim de persoane ce pot fi adapostite.
Basilicata - nu există dispozitii privind limitele şi criteriile activităţii
agroturistice dar aceasta se ghidează după reglementările anuale ale
Departamentului pentru Agricultură şi Păduri, după programul agroturistic
regional şi după planul anual.

109
 În provincia Marche produsele obtinute trebuie să fie biologice, Tosoana
minimum 50% din produsele oferite trebuie să fie produse tipice obţinute în
gospodăria agricolă respectivă. Situaţia este identică şi în provincia Veneto atât
pentru produsele alimentare cât şi pentru băuturi.
Şi în ce privesc activităţile recreative există diferenţieri de la o regiune la
alta, astfel Umbria şi Basilicata sunt renumite prin cresterea de cai pentru
turismul ecvestru, ca formă de recreere, Sardegna este renumită prin pescuitul
sportiv şi prin organizarea de „vacanţe - muncă”.
Activitătile culturale şi de divertisment pot fi desfăşurate de un singur
operator agroturistic sau de alţi membri ai familiei pentru că după o zi de muncă
la câmp pentru operator este destul de greu să întreţii oaspeţii. Singura lege care
consideră că activităţile recreative trebuie să aparţină gospodăriei agricole este
cea care operează în provincia Toscana.
Aşa cum am observat există diferenţieri între legile regionale. În
continuare vom prezenta pe scurt conţinutul legii regionale a Umbriei.În această
regiune prima lege privind agroturismul a fost emisă înaintea legii naţionale, în
1984 şi purta denumirea de „Interventii în favoarea agroturismului”. Aceasta a
fost abrogată de Legea nr. 36/6 august 1987 care are acelaşi titlu. Pe lângă
elementele specifice agroturismul prezentate în legea naţională, aceasta lege
prevede lărgirea activităţi agroturistice,cresterea căilor finalizată cu agroturismul
ecvestru vânzarea directă a produselor alimentare şi artizanale tipice.
Obiectivele legii sunt:
- sprijinirea permanentă a producătorilor din zonele rurale prin integrarea
veniturilor agricole;
- reechilibrarea între diverse economii agricole;
- recuperarea clădirilor rurale;
- valorificarea resurselor culturale şi naturale;
- valorificarea produselor tipice;
- supremaţia tradiţiilor din lumea rurală;

110
 - promovarea iniţiativelor culturale din lumea rurală.
Pe langă precizarea caracterului complementar al activităţii este stabilită
limita maximă a capacităţii receptive a gospodăriei la 30 de locuri şi 4 locuri
pentru rulota sau cort în spaţii deschise destinate popasului campegiatorilor.
Aceeasi lege fixează unele dotari minime pe care trebuie să le aibă locuinţele
agroturistice, serviciile minime pe care operatorul agroturistic trebuie să le
garanteze, caracteristicile pe care trebuie să le posede zona pentru a putea instala
corturi.
Locuinţele destinate activităţii agroturistice sunt supuse unor norme
igienico-sanitare.
Legea prevede finanţarea intervenţiilor privind lucrările de restaurare şi
de conservare a clădirilor folosite pentru uz agroturistic. Ajutoarele financiare se
acordă conducătorilor de gospodării agricole înscrişi în registrul regional al
operatorilor agroturistici ţinând seama de o serie de particularităţi cum ar fi:
- situarea gospodăriei într-o zonă de interes;
- conducerea gospodăriei de către cultivatori direcţi ai terenurilor proprietate
a instituţiilor publice;
- calificarea cultivatorului direct;
- apartenenţa imobilului la tipologia tradiţională a zonei;
- cultivarea de produse biologice.
Sunt excluse de la finanţare zonele cu grad înalt de industrializare, cele
caracterizate de o agricultură cu venit ridicat şi cele unde lipseşte complet
elementul uman.
Legea regională prevede subvenţii de maximum 35% din cheltuiala făcută
şi posibilitatea de a creşte la 45% pentru zonele montane sau dezavantajate.
Volumul maxim al cheltuielii admise la finanţare pentru fiecare investiţie este de
70 milioane lire italiene pentru o clădire sau 20 milioane pentru fiecare spaţiu

111
deschis campingului, suma putând creşte până la 120 milioane lire
italiene/gospodărie când este vorba atât de clădiri cât şi de spaţii pentru
camping.
Din 1993 tipologia beneficiarilor de subvenţii este largită la toţi
întreprinzătorii agricoli înscrişi în listele regionale ale operatorilor agroturistici.
Legea prevede verificarea complementărităţii activităţii agroturistice37.
Legea toscană are drept criteriu privind complementaritatea timpul de
lucru, adică timpul necesar de-a lungul anului pentru dezvoltarea activităţii
agroturistice trebuie să fie inferior timpului necesar cultivării pământului şi
creşterii animalelor. Pentru măsurarea timpului de lucru întocmesc liste
adecvate din care se deduc orele de muncă necesare fie pentru activitatea
agricolă fie pentru cea agroturistică. Timpul de lucru astfel calculat vine
multiplicat cu coeficienţi diferiti în conformitate cu zona în care operează
gospodăria agroturistică, astfel încât să fie avantajate zonele montane sau
suprafeţele în majoritate împadurite unde conformaţia orografică şi condiţiile
pedoclimatice nu permit o agricultură rentabilă.
O altă problemă o reprezintă clasificarea gospodăriilor agroturistice.
Consiliul regional la propunerea comisiei regionale stabileşte criterii de
clasificare a gospodăriilor şi un semn individual distinctiv. Primăriile aprobă
clasificarea odată cu elibearea sau reânoirea autorizaţiei.
Nu există o clasificare a gospodăriilor agroturistice în funcţie de nivelul
calităţii serviciilor oferite.
Sistemul de clasificare a structurilor turistice de primire este conţinut în
Legea Cadru pentru turism.În această lege sunt enumerate 12 tipuri de structuri
de primire, care nu exclud identificarea altor structuri ce pot fi prezente în
regiuni în funcţie de exigenţele locale. În lege sunt prevăzute numai dotările
minime pe care structurile de primire trebuie să le posede. Dotările indicate
37
In Bollettino Ufficiale delta Regtone dell’Umbria, nr. 57/1987, p. 1592-1596.

112
privesc doar hotelurile, motelurile şi satele hoteliere, în timp ce pentru
gospodării şi campinguri nu sunt indicate nici dotările obligatorii.
Potrivit noii legi toscane nr. 55/1994 „Clasificarea structurilor de primire
agroturistice ”,clasificarea se face în baza unor criterii cum ar fi dotările
posedate cu atribuirea unui număr de maxim 5 stele în funcţie de punctajul
obţinut. În funcţie de dotările luate în considerare la sfârşitul clasificării se
disting „dotari obligatorii ” prestabilite şi necesare pentn orice nivel de
clasificare şi „dotări fungibile”care concură la obţinerea unui punctaj total în
baza căruia vine determinată clasificarea.
Clasificarea este obligatorie şi este condiţia indispensabilă pentru că
obţine autorizaţia comunală de exercitare a activităţii agroturistice.
Pe baza declaraţiei titularului şi ca urmare a solicitării atribuirii unei
clase, primăria acordă categoria respectivă.
Elementele luate în considerare la clasificare pot fi grupate în 4 categorii:
- tipul de primire;
- asociaţia de care aparţine;
- caracterul preponderent al gospodăriei;
- marca regională pentru recunoaşterea specificului local.
Unii autori au propus ca simbol stele cu patru colturi38.
În ce priveşte regimul fiscal, agroturismul are propria disciplină juridică
prin legea nr. 413/30 decembrie 1991. Înainte de apariţia acestei legi
agroturismul era considerat ca orice activitate comercială, ceea ce înseamnă că
agricultorii nu beneficiau pentru activitatea agroturistică de regimul special de
T.V.A. (taxa pe valoarea adaugată-IVA) prevazut pentru agricultură. Nici legea
aparută în 1991 nu include practicarea agro-turismului între activităţile agricole
dar ea a recunoscut un regim forfetar particular diferit de cel prevăzut pentru
agricultură.

38
Agnoli, F.M.,op.cit., p.23.

113
 Sunt excluse de la sistemul forfetar societările de capital şi cooperativele.
În ce priveşte impozitul obişnuit asupra clădirilor, agroturismul nu este subiectul
acelor impozite, dacă clădirile sunt destinate utilizărilor mixte (agricole şi
agroturistice), însă este subiectul acestor impozite în cazul utilizării clădirilor
exclusiv pentru agroturism. Activitatea agroturistică este supusă I.C.I.A.P.
(impozitului comunal asupra întreprinderilor, mesteşugurilor şi profesiunilor).
În cazul în care activitatea turistică exercitată de o gospodarie agricolă nu
este complementară celei agricole, întreprinzătorul trebuie să solicite o licenţă
pentru funcţionarea întreprinderii turistice.
Existenţa unor legi regionale permite surprinderea mai exactă a
problemelor specifice cu care se confruntă fiecare regiune.
Cu toate neajunsurile şi carenţele întălnite în reglementările italiene
putem spune că Italia este ţara cu legislaţia cea mai adecvată în ceea ce priveşte
agroturismul. Reglementările legislative italiene au un impact pozitiv asupra
dezvoltării activităţii agroturistice.
Inventariind astfel aspectele legate de agroturism în diferite ţări, putem
afirma că acesta este o forma specifică de turism rural menit să sprijine
dezvoltarea zonelor rurale. El este perceput în mod diferit de la un stat la altul,
dar este o activitate specifică exploataţiei agricole.
Indiferent de modul cum este privit, agroturismul are cu siguranţă rolul
de a sprijini dezvoltarea rurală durabilă în ansamblu şi dezvoltarea exploataţiei
agricole în special, de aceea este necesară delimitarea sa de alte forme de turism
practicate în mediul rural.
Având în vedere rolul său deosebit în dezvoltarea exploataţiei agricole
familiale agroturismul trebuie să stea în atenţia tuturor factorilor responsabili.

114
 CAPITOLUL 4. ACTIVITATEA AGROTURISTICĂ DIN
ROMÂNIA ŞI REGLEMENTĂRILE LEGISLATIVE

4.1. Agroturismul în România

În România, prin identificarea şi promovarea unor aşezări rurale cu valori
etno-folclorice, culturale şi cadru natural pitoresc, s-a reuşit catalogarea lor ca
sate turistice, creând astfel premisele dezvoltării oficiale a agroturismului.
Factorii naturali, frumuseţea peisagistică, resursele naturale economice,
tradiţiile bine conservate creează premisele practicării agroturismului ca
activitate economică complementară de mare importantă pentru creşterea
veniturilor exploataţiilor agricole.
De asemenea un rol important în dezvoltarea agroturismului îl are
refacerea proprietăţii private şi reconstituirea exploataţiilor agricole familiale.
În ţara noastră se practică de multă vreme, dar în mod sporadic şi
neoficial, cazarea la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali ai unor asezări rurale. În
mod organizat, în cadrul reţelei de turism,incă din anii 1967 - 1968 s-au realizat
primele acţiuni turistice în mediul rural pentru grupuri de turişti aflate pe
litoralul românesc al Mării Negre şi la munte.
Începând cu anul 1972 ca urmare a Ordinului Ministrului Turismului
(O.M.T.) nr. 297/1972, centrul de cercetări pentru promovarea turismului
internaţional a trecut la identificarea şi selectarea unor localităţi rurale
reprezentative pentru satul românesc care sâ fie lansate şi promovate în turism.
În urma acestor studii, de comun acord cu Oficiile Judeţene de Turism şi
organele administrative locale s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern şi
internaţional circa 118 localităţi rurale.
Cu începere de la 16 iulie 1973, prin O.M.T. nr. 744 se declară
experimental sate de interes turistic, denumite „sate turistice” următoarele 13
localităţi rurale: Lereşti, Rucăr, Fundata, Şirnea, Sibiel Rasinari, Tismana,

115
Vaideeni, Hălmagiu, Bogdan-Vodă, Vatra Moldoviţei, Murighiol şi Sfântu
Gheorghe. Prin acelaşi ordin s-a aprobat cadrul de organizare, funcţionare şi
îndrumare a activităţii turistice, ca şi de promovare în turism a acestor localităţi.
În anul 1974 prin decretul nr. 225 s-a interzis cazarea turiştilor straini în
locuinţele particularilor, făcând astfel satele turistice nefunctionale pentru
turismul internaţional. O parte din satele turistice amintite au fost incluse în
programele cu caracter cultural şi folcloric pe care O.N.T. Carpaţi Bucureşti le-
a contractat cu diferite firme din străinătate.
De aceea, ca urmare a solicitării Ministerului Turismului s-a permis, ca
exceptie de la Decretul nr. 225/1974, vizitarea şi înnoptarea grupurilor de turişti
straini în satele Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol si Crişan. În realitate numai
satele turistice Sibiel si Lereşti beneficiau de excepţia de la Decretul nr.
225/1974, în celelalte sate fiind interzisă cazarea străinilor la particulari.
Pâna în 1989 nu s-a pus problema dezvoltării agroturismului deoarece
exploataţia agricolă familială, element esenţial al dezvoltării acestuia,era
prohibită,întreaga politică agrară fiind îndreptată împotriva existenţei acesteia.
Despre agroturism se poate vorbi abia după reconstituirea proprietăţii private în
agricultură.
Exploataţiile agricole româneşti au trăsături diferite, în funcţie de zona
geografică în care se situează, de tradiţiile şi obiceiurile care există în diferitele
zone, dând astfel naştere la diferite tipuri de sate. Stabilirea tipurilor de sate
turistice constă în identificarea şi relevarea specificului localităţilor şi gruparea
lor în câteva tipuri fundamentale în vederea promovării celor mai adecvate
forme de turism.
De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de
selecţionare a turiştilor în funcţie de principalele motivaţii şi opţiuni turistice.
Este necesar să se stabilească inclusiv caracteristicile exploataţiilor agricole.
Întrucât caracteristicile care pot fi luate în considerare în tipologia satelor
turistice sunt numeroase şi variate de la o zonă geografică la alta, chiar de la o

116
localitate la alta, literatura de specialitate 1 de la noi din ţară prezintă doar o
tipologie generală a satelor turistice.
Sate turistice etnografic-folclorice (Bogdan-Vodă, Sibiel, Vaideeni,
Lereşti, Varna). În aceasta categorie se pot incadra satele în care portul
traditional ,arhitectura, mobilarea şi decorarea interioarelor în stil rustic,muzica
şi dansurile populare predomină şi se impun ca însuşiri esenţiale ale satului
respectiv.
Aceste sate, prin intermediul anumitor exploataţii agricole, pot oferi
servicii de cazare, masă şi agrement în condiţii autentice.
Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală (Marga, Tismana). Este
cunoscut interesul numeroşilor turişti pentru creaţia artistică şi artizanală,
precum şi dorinţa lor de a achiziţiona astfel de creaţii direct de la sursă.
Până în prezent în aceste sate se practică doar turismul de circulaţie, în
unele cazuri fiind incluse în itinerariile turistice ale diverselor firme de turism.
Aceste sate oferă însă posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul
căruia în ateliere special amenajate şi sub îndrumarea unor artişti şi meşteri
populari renumiţi, turiştii s-ar putea iniţia în artă şi tehnici arhaice populare:
icoane pe sticlă, pictura naivă, sculptura în lemn şi piatră, ţesătorie populară,
confecţii şi cusături populare, ceramică, muzica şi dansuri populare etc. O parte
din aceste activităţi pot fi practicate în cadrul gospodăriilor gazdă.
Sate turistice climaterice şi peisagistice (Fundata,Şirnea,Lereşti,Bran,
Moeciu). Caracteristicile predominante ale acestor sate, adecvate pentru turismul
de sejur, sunt cadrul natural şi poziţia geografică izolată de centrele aglomerate
şi de marile artere de circulaţie. Satele de deal şi munte cu casele răspândite pe
văi şi coline, cu pajişti, fâneşe sau livezi, satisfac motivaţia fundamentală de
„reântoarcere la natură” a unui număr mare de turisti.

1
Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara, op. cit, 1997, p. 123 şi Mitrache, St. ş.a., op. eft.,p.
85.

117
 Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc (Murighiol, Crisan, Sf.
Gheorghe, Ciocaneşti). În afara posibilitătilor de cazare în aceste sate se pot
oferi servicii culinar-gastronomice pescareşti şi vânătoreşti, precum şi forme de
agrement specifice: pescuitul şi vânătoare.
Sate turistice viti-pomicole (Recas, Giarmata, Agapia). În satele în care
predomină aceasta caracteristică, activităţile turistice sunt posibile pe toată
durata anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea,prin oferirea fructelor,
strugurilor şi a preparatelor pe baza lor.
Sate turistice pastorale (Vaideeni, Jina). În această grupă pot fi incluse, în
general, sate de munte în care preocuparea de baza a localnicilor este cresterea
oilor şi a vitelor şi care pot să atragă turiştii prin meniuri bazate pe produse
lactate.
Sate turistice pentru practicarea sporturilor (Funadta,Sirnea,Murighiol).
Numeroase localităţi rurale prezintă condiţii excelente pentru practicarea
sporturilor de iarnă (satele montane şi de deal) şi nautice (litoral, deltă, râurile
interioare, lacuri de acumulare) fară amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip
de sat poate să atragă două categorii de turişti, în general din rândul tineretului:
sportivi amatori initiaţi în practicarea sporturilor respective; turişti neiniţiaţi sau
mai putin iniţiaţi,dar dornici să le le înveteşi să le practice. Pentru această din
urmă categorie pot funţiona instructori de schi, bob, înot etc. recrutaţi din rândul
populaţiei locale. De asemenea, în aceste sate pot funcţiona puncte de închiriere
a echipamentului sportiv.
Această clasificare nu este nici limitativă şi nici exhaustivă, putând fi
avute în vedere şi alte criterii. Practic, fiecare sat întruneşte caracteristici
diverse, ceea ce constituie o valenţă în plus pentru valorificarea potenţialului lor
turistic.
Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (A.N.T.R.E.C.)
a fost înfiinţată în anul 1994 şi are un rol important în dezvoltarea turismului
rural sub diversele sale forme. În cadrul acţiunilor de promovare, A.N.T.R.E.C.

118
este membră din anul 1995a asociatiei deprofil EUROGITES.În catalogul
EUROGITES pe anul 1996 realizat sub patronalul Federatiei Europene de
Turism Rural,Romania este prezentată cu 20 de gospodării şi este alături de
oferta turistică din ţări cu tradiţie ca Franţa, Belgia, Irlanda etc.
În ce priveşte activitatea agroturistică din România aceasta ia amploare,
astfel că în 1998 ANTREC editează, cu asistenţa U.E., primul catalog al
fermelor si pensiunilor agroturistice din ţară, care cuprinde 736 de adrese.
Acest catalog împarte Romania în cinci regiuni agroturistice 2 astfel:
1. Moldova şi Bucovina - situată în partea de est a Romaniei are un peisaj
asemănător cu cel din Elveţia, numeroase lacuri naturale, izvoare minerale,
biserici şi mănăstiri decorate pe pereţii exteriori cu fresce unice în lume, precum
şi obiceiuri şi tradiţii foarte bine conservate. Această regiune cuprinde judeţele
Suceava, Botoşani, laşi, Neamt, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău şi Brăila
totalizând 128 de ferme şi pensiuiii agroturistice, cuprinse în oferta ANTREC.
2. Dobrogea - situată în sud-estul României cuprinde judeţele Tulcea si
Constanţa care prezintă atracţii cultural istorice prin vestigiile celor mai vechi
orase de pe teritoriul României, prin monumentele arhitectonice şi artistice şi nu
în ultimul rând prin Delta Dunării. Această regiune are cuprinse în oferta
ANTREC 16 ferme şi pensiuni agroturistice.
3. Muntenia şi Oltenia - reprezintă sudul ţării şi cuprinde judeţele Caras-
Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Arges, Dâmboviţa şi
Prahova. Această regiune oferă posibilitatea admirării atât a peisajului foarte
variat (de la Lunca Dunării până la Munţii Făgăraş) precum şi a arhitecturii
populare foarte bine pastrată în satele de deal şi de munte. La acestea se adauga
atractia numeroaselor meşteşuguri prezente în zonă -ceramică populară, arta
ţesutului de covoare şi frumoasele costume populare.

2
ANTREC Catalogul fermelor şi pensiunilor agroturistice din România, 1998.

119
 Toate acestea pot fi admirate prin practicarea agroturismului în cele 45 de
pensiuni şi ferme agroturistice prezente în zonă.
4. Maramureş, Banat-Crişana - reprezintă regiunea de nord-vest şi cuprinde
judeţele Timiş, Arad, Alba, Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Mararnureş. În această
zonă există 124 de pensiuni şi ferme agroturistice cuprinse în oferta ANTREC
care pe lângă arhitectura populară tradiţională, obiceiurile şi tradiţiile milenare
păstrate şi azi oferă posibiiitatea admirării unor peisaje spectaculoase - conuri
vulcanice, peşteri, chei, lacuri termale etc.
5. Transilvania - reprezintă centrul ţării şi cuprinde judeţele Cluj, Bistriţa
Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu şi Braşov. Această regiune este bogată
în izvoare minerale şi termale, are o arhitectură populară foarte bine păstrată la
care se adaugă etnografia şi folclorul de asemenea bogate şi foarte bine
conservate. Un element aparte al artei populare din aceasta zonă îl reprezintă
pictura pe sticlă. Din punct de vedere al ofertei agroturistice această regiune este
cea mai bogată ea cuprinzând 423 ferme şi pensiuni agroturistice.
Spre deosebire de numărul de ferme şi pensiuni agroturistice cuprinse în
oferta ANTREC, Anuarul Statistic al României prezintă urmatoarele date3 în ce
priveşte numărul pensiunilor agroturistice din România (tabel nr. 2.6.)

Tabel nr. 2.6.

3
***, Anuarul Statistic al României, Bucureşti, 2003, p. 507.

120
 Oferta agroturistică a României

ANII

Specificare 1998 1999 2000 2001 2002

Pensiuni agroturistice 213 341 240 343 461

Capacitate existentă-număr 1003 1643 1729 2560 3623
locuri
Capacitate de cazare in 248 482 482 645 758
funcţiune-mii locuri zile

Sursa : Anuarul Statistic la României,Bucureşti,2003,p.507

Numărul mai mic de pensiuni agroturistice existente în Anuarui Statistic
al României, s-ar putea datora necuprinderii unor exploataţii agroturistice în
datele statistice, dar pe care ANTREC le are în vedere. O alta cauză a numărului
mai mare existent în oferta ANTREC ar putea fi includerea unor imobile situate
în mediul rural şi destinate cazării turiştilor, dar care nu practică agroturism ci
turism rural.
Observam din datele prezentate în tabelul nr. 2.6. că oferta agroturistică
are un trend ascendent, revenind în medie aproximativ 7 locuri pe o pensiune
agroturistică.
În ce priveşte calitatea ofertei agroturistice aceasta este structurată astfel
(tabel nr. 2.7):

Tabel nr. 2.7

Distribuţia capacităţilorde cazare pe categorii de confort

121
 ANII/Categoria de confort

Specificare 2001 2002

3* 2* 1* 3* 2* 1*
Pensiuni agroturistice 21 220 102 29 305 127
Capacitate existentă-nr. locuri 206 1842 512 29 2689 368
6
Capacitate de cazare in 66 493 86 85 577 96
funcţiune-mii locuri zile

Sursa : Anuarul Statistic la României,Bucureşti,2003,p.508-509

Mai mult de jumătate din oferta agroturistică se află în pensiuni de două
margarete (71,9% în 2001 şi 74,22% în 2002), cu tendinţa de a creşte calitatea
confortului oferit.
Numărul turiştilor care au fost cazaţi în pensiuni agroturistice a crescut de
la 9000 în 1998 la 32.000 în 2002, din care 5000 au fost străini4. În ce priveşte
numărul înoptărilor se constată acelaşi trend ascendent, astfel dacă în 1998 se
înregistrau 26000 înnoptări în 2002 s-au înregistrat 84.000, din care 13.000 au
fost străini5.
Cu toate că numărul turiştilor a crescut şi de asemenea numărul
înnoptărilor, ritmul de creştere este mai scăzut comparativ cu ritmul de creştere
a capacităţii de cazare, excepţie face anul 2002. Acest fapt este demonstrat de
reducerea indicelui de utilizare a capacităţii de cazare în funcţiune, redat în
tabelul nr. 2.8.

4
**, Anuarul Statistic al României, Bucureşti, 2003,p. 510.

5
***, Anuarul Statistic al României, Bucureşti, 2003, p. 511.

122
 Tabel nr.2.8

Indice de utilizare a capacitatii de cazare

ANII

Specificare 1998 1999 2000 2001 2002

Indicele de utilizare a capacităţii 10,5 5,8 5,8 7,5 11,1

de cazare în funcţie (%)

Sursa : Anuarul Statistic la României,Bucureşti,2003,p.513

Activitatea agroturistică este insuficient dezvoitată, dacă avem în vedere
potenţialul mult mai mare existent în exploataţiile agricole româneşti. Acesta
este reprezentat de numeroasele şi ineditele obiceiuri populare, de bogăţia
folclorului românesc, de tradiţiile existente, de arhitectura locală deosebită, de
bogaţia meştesugurilor populare şi de întregul mod de viaţa al unei familii
rurale.
Potenţialul existent în exploataţia agricolă pentru dezvoltarea
agrolurismuiui precum şi nevoia de completare a veniturilor acesteia impune
acordarea unei mai mari atenţii acestei forme specifice de turism rural Se
impune aşadar o reglementare cât mai riguroasă a acestei activităţi.
Prima reglementare în ce priveşte activitatea de turism rural şi implicit
cea de agroturism este Hotărârea Guvernului nr. 438/1990 prin care a luat fiinţă
Comisia Zonei Montane din Romania (C.Z.M.R.), în cadrul careia s-a creat
primul compartiment de agroturism. Tot în 1990, prin Hotararea de Guvern nr.
688 şi prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 43 s-au
stabilit atributiile C.Z.M.R. şi ale comisiilor judeţene ale zonei montane, printre
care şi modul de atestare a gospodăriilor agroturistice şi a direcţiilor de acţiune

123
pentru dezvoltarea agroturismului pornind de la modernizarea gospodăriilor
familiale, organizarea pensiunilor, sprijinirea cu materiale şi asistenţa tehnică a
gospodăriilor cu profil agroturistic, înfiintarea şi amenajarea de mici aşezări cu
profil agroturistic6.
Din 1993, prin reorganizarea C.Z.M.R., activitatea agroturistică a fost
continuata de Federaţia Româna pentru Dezvoltare Montană (F.R.D.M.) care a
adoptat o strategie de promovare a acestei activităţi la niveluri guvernamentale
şi neguvernamentale.
În iunie 1991 Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei prin intermediul
C.Z.M.R. a elaborat “ Programul privind Organizarea şi Dezvoltarea
Agroturismului în Zona Montană”7. În cadrul acestui program a fost elaborat un
proiect privind formele de practicare ale agroturismului criteriile de clasificare
prin punctaj a gospodăriilor agroturistice. Inspirându-se din literatura franceză
au fost propuse 5 forme de practicare a agroturismului şi anume:
1. Ferma han - presupune o gospodărie amenajată cu sală de mese şi cazare,
cu capacitate de primire de până la 40 de persoane la masă. Trebuie să aibă
specificitate locala în privinţa meniului, a stilui de mobilare şi organizare, care
să o diferenţieze de „ alimentatia publica ”.
2. Ferma de sejur - presupune o gospodărie amenajată pentru grupuri care
practică activităţi de agrement specifice.
3. Ferma pentru copii - presupune o gospodărie amenajată să găzduiască
copii în grup, cu pensiune completă, cu supraveghere asigurată de personalul
fermei sau de conducătorii grupului de copii.
4. Ferma pentru camping - presupune existenţa în gospodărie a unui teren
amenajat pentru corturi şi cu posibilităţi de pensiune şi sejur.

6
Mitrache. St. ş.a.. op. cit, p. 82.

7
C.Z.M.R.,Programul privind organizarea şi dezvoltarea agroturismului în zona montană iunie 1991,p.8

124
 5. Ferma de găzduire - presupune o gospodărie amenajată pentru găzduire cu
asigurarea pensiunii complete, cu posibilităţi de odihnă şi agrement.
Aceste forme de agroturism nu sunt singurele care se pot practica
deoarece din punct de vedere al resurselor turistice, naturale şi culture istorice,
exploataţiile agricole româneşti răspund în cel mai înalt grad exigentelor
turiştilor români şi străini.
În strategia de dezvoltare a zonei montane pe care a elaborat-o CZMR în
1990, dezvoltarea turismului rural şi agroturismului montan era prevăzută ca un
domeniu special de acţiune al noului organism guvernamental. Comisia Zonei
Montane din România a elaborat criteri de atestare si clasificare pe „ braduţi ” a
exploataţiilor agroturistice şi le-a transmis comisiilor judeţene pentru zona
montană, în vederea aplicari experimentale în teritoriu.
În funcţie de criteriile zonale de amplasare (Anexa 1.), concepţia, de
amplasare a locuinţei şi amenajări, echipamente, servicii şi alte categorii de
clasificare, gospodăria agroturistică se clasifică în trei grupe de confort8 astfel:
- categoria I presupune criterii severe care se apropie de conditiile cerute de
turismul prin reţeaua hotelieră, care justifică tarife superioare faţă de celelalte
categorii - foarte bun confort;
- categoria a II-a presupune criterii superioare, în mod special în privinţa
condiţiilor de confort, dotări şi servicii ce sunt asigurate turistilor - bun confort;
- categoria a lll-a presupune criterii minimale necesare pentru asigurarea
condiţiilor de adaptare a unei gospodării pentru activitatea de agroturism-simplu
dar confortabil.
Alături de gospodăria agroturistică în legislaţia românească mai apar
referiri la clasificarea fermelor agroturistice şi a pensiunilor turistice (ca şi
componente ale bazei materiale a agroturismului), care sunt definite astfel9 :

8
C.Z.M.R.,Programul privind organizarea şi dezvoltarea agroturismului în zona montană iunie 1991,p.8

125
 - Ferma agroturistică „este o structură de primire pentru găzduire şi servirea
mesei cu o capacitate cuprinsă între trei si douăzeci de camere, funcţionănd în
cadrul gospodăriilor ţărăneşti care asigură alimentaţia turistilor cu produse
proaspete din surse proprii şi locale .”
- Pensiunile turistice „sunt structuri de primire pentru găzduire şi servirea
mesei cu o capacitate cuprinsă între trei şi douăzeci de camere, funcţionând în
locuinţele cetăţenilor sau în cladiri independente, care asigură în spaţii special
amenajate cazarea turiştilor şi servicii pentru pregătirea şi servirea mesei”10.
Această structurare a bazei materiale a agroturismului pe gospodării,
ferme şi pensiuni, considerăm că nu este tocmai adecvată prin prisma definiţiei
date agroturismului în capitolul anterior. Practicarea activităţilor agroturistice
are menirea de a completa veniturile exploataţiei agricole fără a o transforma
într-o entitate exclusiv turistică, de aceea noţiunea de pensiune turistică s-ar
potrivi mai de grabă pentru turismul rural11.

Cele mai importante acte normative în domeniu sunt Ordonanţa

Guvernului nr. 62/24 august 1994 şi Legea nr. 145/31 decembrie 199412 prin
care se stabilesc facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural din zona montană,
Delta Dunării şi litoralul Mării Negre, fiind ulterior completate de Ordonanţa de
Guvern numărul 63/1997. Aceste facilităţi ar fi:

9
Agenţia Natională a Zonei Montane, Îndrumar pentru agroturism, p. 1 şi Manole, V., Bran, F., ”Acţiuni de
marketing agroturistic”, Tribuna Economică nr.33/1997, p. 21.

10
Publicat in Monitorul Oficial al României nr.101/1995

11
Agenţia Natională a Zonei Montane, Îndrumar pentru agroturism, p.2.

12
În Monitorul Oflcial al României nr. 245/1994 şi 374/1994.

126
 - consiliile locale pot pune la dispoziţie din terenurile disponibile suprafeţe de
teren necesare construirii, dezvoltării şi exploatării de pensiuni şi ferme
agroturistice;
- acordarea de priorităţi la instalarea de linii telefonice;
- asistenţă tehnică de specialitate sub toate formele din partea Ministerului
Turismului şi a asociaţilor profesionale;
- cuprinderea ofertei turistice a pensiunilor şi fermelor agroturistice în
materialele de propagandă turistică editate de Ministerul Turismului;
- includerea în programele instituţiilor de învaţământ cu profil turistic şi
agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice şi a pensiunilor
agroturistice;
- prezentarea ofertei pensiunilor şi fermelor agroturistice în acţiunile de
promovare întreprinse de birourile de informare turistică din străinătate ale
Ministerului Turismului;
- scutirea de plata impozitului pe venit pe o perioada de 10 ani a pensiunilor
şi fermelor agroturistice, cu o capacitate de cazare de până la 10 camere
inclusiv;
- plata, la tariful stabilit pentru consumul de uz casnic, a energiei electrice, a
gazului metan şi a serviciilor de telecomunicaţii utilizate de pensiunile turistice
şi agroturistice cu o capacitate de cazare de până la 5 camere inclusiv.
Formele de activităţi turistice efectuate în pensiunile turistice şi fermele
agroturistice sunt următoarele: servicii de cazare, de masă, de agrement, precum
şi alte servicii asigurate turiştilor pe perioada sejurului.
În ceea ce priveşte aria de desfăşurare a turismului rural şi agroturismului,
prin OG nr. 63/1997 nu se mai limitează doar la zona montană, Delta Dunării şi
Litoralul Mării Negre, deci aceste activităţi se pot organiza şi funcţiona în
întregul spaţiu rural13.

13
***, Ordonanţa Guvernului nr. 63/1997, privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural.

127
 Ca o particularitate întalnită între reglementările legislative din Romănia
este Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism nr.61/199914 în
care se face distincţie între pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice,
acestea din urmă fiind acele pensiuni turistice care pot asigura o parte din
alimentaţia turiştilor cu produse din producţia proprie. Această precizare are
meritul de a scoate în evidenţă faptul că agroturismul este o formă specifică de
turism rural şi ca atare trebui tratată în mod distinct si în ce privesc criteriile de
clasificare. Potrivit acestei reglementări pensiunile agroturistice se clasifică în
funcţie de criteriile din Anexa nr. 4 pe margarete, rezultând trei categorii de
confort.
Spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei în cazul în care sunt destinate
şi pentru consumatori care nu sunt cazaţi în pensiunea respectivă se clasifică ca
unităţile de alimentatie pentru turism, potrivit normelor specifice. Numărul
locurilor la mese trebuie să fie mai mare decât al celor de cazare, dar mai mic de
20 de locuri.
Pensiunile agroturistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor
de campare vor respecta pentru montarea corturilor şi rulotelor criteriile şi
normele stabilite pentru clasificarea acestora.
Criteriile prevăzute pentru clasificarea pensiunilor agroturistice sunt
astfel concepute incât să stimuleze activitatea agroturistică şi în acelaşi timp să
împiedice compromiterea ideii de agroturism printr-o calitate neadecvată a
spaţiilor de cazare. Tratarea separată a pensiunilor agroturistice nu este numai
bine venită ci şi necesară, întrucât agroturismul nu poate fi tratat în mod similar
cu alte forme de turism, nici măcar similar cu turismul rural, din sânul căruia
face parte.
Odată cu H.G. nr 1328/2001 nu mai apare în textul reglementări
noţiunea de pensiune agroturistică, ci noţiunea de pensiune turistică urbană şi
14
Publicat în Monitorul Oficial al României nr.242/1999.

128
rurală. Odată cu această reglementare termenul de depunere al documentaţiei în
vederea clasificării se modifică la 60 de zile înainte de darea în folosinţă a
structurilor de primire şi se modifică totodată criteriile de clasificare. Durata de
valabilitate a certificatului de clasificare este de 3 ani, după care proprietarul
trebuie să solicite reclasificarea.
În iunie 2002 Ministerul Turismului emite ordinul 510 pentru aprobarea
normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice. Din
păcate nici în această reglementare nu apare noţiunea de pensiune agroturistică,
ci doar cea de pensiune turistică rurală, care trebuie să aibă o capacitate de
cazare de până la 30 de locuri.
În cadrul A.N.T.R.E.C. se păstrează noţiunea de pensiuni agroturistice şi
începând cu septembrie 2004 conducerea acestei organizaţii a schimbat criteriile
de clasificare pentru pensiunile agroturstice, acestea fiind aliniate la codul
european. Este menţinută clasificarea pe margarete, în funcţie de confortul
oferit, ea fiind completată cu una privind funcţionalitatea agropensiunilor. Noile
categorii sunt:
- Pensiuni Familiale;
- Pensiuni Agroturistice;
- Pensiuni Romantice;
- Pensiuni pentru Pescuit şi Vânătoare;
- Pensiuni pentru Schi;
- Pensiuni Viticole.
O a treia modalitate de clasificare se poate face în funcţie de numărul de
camere deţinute, astfel:
- pensiuni familiale, adică cele care au o capacitate de cazare de maximum 5
camere;
- pensiuni de grup, adică cele care au mai mult de 5 camere.
Pensiunile Agroturistice vor trebui să aibă o mică gospodărie care să
cuprindă gradina de legume şi o mică fermă pentru animale de casă. Cele mai

129
multe dintre produse oferite clientilor vor trebui să provină din gosptidaria
proprie si să fie obţinute exclusiv pe cale naturală.
Pensiunile Romantice vor fi acelea care oferă turistilor o atmosferă unică,
inedită din punct de vedere al cadrului natural înconjurator, al arhitecturii şi al
decoratiunilor,potrivit datelor A.N.T.R.E.C. cele mai multe dintre pensiuni se
încadrează în acest moment în categoriile Pensiuni pentru Pescuit şi Vânătoare,
Pensiuni pentru Schi şi Pensiuni Viticole.
Potrivit legii nr.347/2004 ,,Legea muntelui”, pensiunile agroturistice
montane care dezvoltă capacităţi de cazare de până la 20 de locuri beneficiază
de scutire la plata impozitului pe profit şi a impozitului pe teren timp de 5 ani de
la constiture.
Legislaţia în vigoare privind turismul rural cuprinde regulile de bază ale
organizării şi funcţionării turismului rural şi agroturismului. Ele trebuie
cunoscute de către cei interesaţi şi respectate de către cei care intenţionează să
practice astfel de activităţi.
Este evident că reglementările şi preocupările existente la nivel naţional
sunt insuficiente, daca avem în vedere potenţialul agroturistic al României şi
nevoia de relansare economică. Această activitate poate şi trebuie să fie un
factor de dezvoltare a zonelor rurale, de aceea toate reglementările analizate
tratează agroturismul ca un factor de dezvoltare rurală în ansamblu şi ca cel mai
eficient mod de dezvoltare a exploataţiei agricole.
Se observă că indiferent de nivelul la care au loc dezbaterile (local,
naţional, comunitar), problema dezvoltării rurale este una acută şi necesită o
abordare serioasă, plecându-se de la celula de bază a ruralităţii - exploataţia
agricolă. Orice strategie de dezvoltare trebuie să pornească de la exploataţia
agricolă, de la rolul ei în dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural în ansamblu
precum şi de la capacitatea acesteia de a oferi pe langă produsele de provenienţă
agricolă şi numeroase servicii turistice. Acest potenţial al gospodăriei se poate

130
valorifica prin agroturism şi turism rural şi astfel cele trei noţiuni: dezvoltare
rurală, turism rural şi agroturism se intercondiţionează reciproc.
Necesitatea dezvoltării mediului rural în ansamblu, precum şi necesitatea
dezvoltării exploataţiei agricole în special se conturează în întreaga Europă,
astfel ca tratarea agroturismului ca modalitate de soluţionare a acestor probleme
se impune cu precădere. Pentru ca efectul general de această formă specifică de
turism rural să fie cel scontat,dezvoltarea exploataţiei agricole,trebuie să existe
delimitări clare ale acestuia şi de asemenea reglementările atat de natură
organizatorică cât şi financiară să vizeze direct activitatea agroturistică. Se
impune aşadar elaborarea unei legi naţionale cadru care să vizeze agroturismul,
dupa modelul italian, şi chiar a unor legi regionale asa cum rezultă din
împartirea ţării din punct de vedere agroturistic.

4.2. Aspecte privind clasificarea unităţilor de agroturism cuprinse în

Hotărârea de Guvern nr. 1328/2001

Structurile de primire turistice, indiferent de forma de proprietate şi

organizare, se clasifică în funcţie de caracteristicile constructive, de calitatea
dotărilor şi a serviciilor prestate. În scopul protecţiei turiştilor serviciile de
cazare şi alimentaţie publică se asigură numai în structuri de primire turistice
clasificate.
Prin structuri de primire turistice clasificate, în sensul acestei
hotărâri, se înţelege orice construcţii şi amenajări destinate, prin proiectare

131
şi execuţie, cazării sau servirii mesei pentru turişti, împreună cu serviciile
specifice aferente.
Structurile de primire turistice includ:
   a) structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică: hoteluri,
hoteluri - apartament, moteluri, hoteluri pentru tineret, hosteluri, vile turistice,
cabane, bungalouri, sate de vacanţă, campinguri, apartamente sau camere de
închiriat în locuinţe familiale ori în clădiri cu altă destinaţie, nave fluviale şi
maritime, pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice şi alte unităţi cu
funcţiuni de cazare turistică;
   b) structuri de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică: unităţi de
alimentaţie din incinta structurilor de primire cu funcţiuni de cazare, unităţi de
alimentaţie publică situate în municipii, pe trasee şi în staţiuni turistice.
Clasificarea structurilor de primire turistice se face de către Ministerul
Turismului care eliberează certificatul de clasificare. Agentul economic
proprietar sau administrator de structuri de primire turistice va solicita
Ministerului Turismului clasificarea acestora cu minimum 60 de zile înainte de
darea lor în folosinţă.
În termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii Ministerul
Turismului va efectua verificările necesare şi va elibera certificatul de
clasificare. În cazul în care nu sunt îndeplinite criteriile pentru categoria minimă
de clasificare, Ministerul Turismului va comunica agentului economic motivul
pentru care structura de primire turistică nu poate fi clasificată.
În situaţia în care s-au modificat condiţiile care au stat la baza acordării
clasificării, agentul economic este obligat să solicite o nouă clasificare a
structurii de primire turistice în cauză în termen de 30 de zile de la apariţia
modificărilor.

Certificatele de clasificare eliberate vor fi preschimbate din 3 în 3 ani.

Agentul economic va solicita preschimbarea certificatului cu cel puţin 60 de zile
înainte de expirarea termenului de 3 ani de la emiterea acestuia.

132
 În termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii agentului economic
de preschimbare a certificatelor de clasificare Ministerul Turismului va proceda
la reverificarea structurii de primire turistice în cauză şi va elibera un nou
certificat de clasificare, în măsura în care sunt îndeplinite criteriile minime de
clasificare pentru categoria respectivă. În caz contrar structura de primire
turistică va fi clasificată la un nivel inferior. Dacă nu sunt îndeplinite criteriile
pentru categoria minimă de clasificare, se procedează la retragerea certificatului
de clasificare.
Este interzisă funcţionarea structurilor de primire turistice fără certificate
de clasificare, cu certificate de clasificare expirate sau cu o altă structură a
spaţiilor decât cea stabilită prin anexa la certificatul de clasificare.
Placheta cuprinzând menţiunea "clasificat de Ministerul Turismului",
sigla acestuia, însemnele privind tipul structurii de primire turistice şi nivelul de
clasificare se expun, la loc vizibil, în exteriorul clădirii, iar numărul de telefon al
Ministerului Turismului şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor se afişează la recepţie sau în spaţiul de la intrarea în saloanele
de servire a mesei, pentru a fi cunoscute de turişti.
Certificatul de clasificare şi anexa acestuia privind structura spaţiilor se
păstrează, în permanenţă, în structura de primire turistică în cauză, pentru a fi
prezentate organelor de control abilitate.
Criteriile de clasificare a structurilor de primire turistice se stabilesc de
Ministerul Turismului prin norme metodologice în termen de maximum 60 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi vor fi publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
În scopul protecţiei turiştilor şi al alinierii la standardele europene privind
calitatea serviciilor agenţii economici proprietari sau administratori de structuri
de primire turistice au obligaţia să asigure ca activitatea acestor structuri să se
desfăşoare cu respectarea următoarelor reguli de bază:
   a) menţinerea grupurilor sanitare în perfectă stare de funcţionare şi curăţenie;

133
   b) furnizarea apei calde la grupurile sanitare şi în spaţiile de producţie din
structurile de primire turistice unde acest criteriu este obligatoriu;
   c) asigurarea unei temperaturi minime de 18▫C în timpul sezonului rece în
spaţiile de cazare şi de servire a mesei;
   d) deţinerea autorizaţiilor: sanitară, sanitar-veterinară, de mediu şi de
prevenire şi stingere a incendiilor - PSI, în cazul unităţilor pentru care, potrivit
legii, este obligatorie obţinerea acestora;
   e) programul de funcţionare a discotecilor sau a altor unităţi cu program
muzical, organizate în aer liber, să nu depăşească ora 1,00 noaptea;
   f) funcţionarea structurilor de primire turistice numai în clădiri salubre, cu
faţade zugrăvite şi bine întreţinute;
   g) evitarea poluării fonice, în sensul respectării nivelului maxim de zgomot
stabilit prin reglementări specifice;
   h) respectarea reglementărilor legale în vigoare ce privesc activitatea
desfăşurată prin structura de primire turistică;
   i) expunerea la loc vizibil a firmei cu denumirea şi tipul unităţii şi însemnele
privind categoria de clasificare.
Certificatul de clasificare şi autorizaţia de funcţionare se retrag de către
personalul de specialitate al Ministerului Turismului atunci când nu sunt
respectate una sau mai multe din regulile de mai sus. Restituirea certificatului de
clasificare retras se va face după ce personalul de specialitate al Ministerului
Turismului constată remedierea deficienţelor semnalate.
Ministerul Turismului va publica, periodic, lista cuprinzând structurile de
primire turistice cărora le-au fost retrase certificatele de clasificare şi, respectiv,
lista celor cărora le-au fost restituite certificatele de clasificare. Publicarea se va
face cel puţin într-un cotidian central şi cel puţin în unul local din judeţul în care
sunt situate structurile de primire turistice în cauză.

134
 Ministerul Turismului va proceda la declasificarea structurilor de primire
turistice în situaţia în care constată nerespectarea criteriilor avute în vedere la
clasificare.
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel
de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
   a) desfăşurarea activităţii în structuri de primire turistice neclasificate, cu
certificate de clasificare expirate sau cu o altă structură a spaţiilor decât cea
stabilită prin certificatul de clasificare;
   b) nerespectarea criteriilor care au stat la baza clasificării;
   c) neafişarea numărului de telefon al Ministerului Turismului şi al Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;
   d) înscrierea unor informaţii false privind tipul structurii de primire turistice şi
nivelul de clasificare în materialele de promovare, pe firme sau pe însemne;
   e) continuarea desfăşurării activităţii în structura de primire turistică după
retragerea certificatului de clasificare sau refuzul prezentării, la solicitarea
organelor de control, a documentelor de clasificare.
Contravenţiile prevăzute mai sus se sancţionează după cum urmează:
   a) faptele prevăzute la lit. c), cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei;
   b) faptele prevăzute la lit. b), cu amendă de la 20.000.000 lei la 40.000.000 lei;
   c) faptele prevăzute la lit. a) şi d), cu amendă de la 40.000.000 lei la
80.000.000 lei;
   d) fapta prevăzută la lit. e), cu amendă de la 80.000.000 lei la 100.000.000 lei.
Contravenţiile se constată şi amenzile se aplică de către persoanele anume
împuternicite prin ordin al ministrului turismului. De obicei, cei care
controlează sunt angajaţi ai Direcţiei de Autorizare şi Control din Cadrul
Autorităţii Naţionale de Turism sau reprezentanţii zonali, mai rar persoane
din Corpul de Control al Ministrului.
Contravenţiilor prevăzute la art. 10 le sunt aplicabile prevederile
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

135
 Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea
Guvernului nr. 601/1997 privind clasificarea structurilor de primire turistice,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 octombrie
1997, cu modificările ulterioare.

4.3. Aspecte privind clasificarea unităţilor de agroturism cuprinse în

Ordinul Ministrului Turismului nr. 510/2002

Aceste norme metodologice, elaborate în conformitate cu prevederile art.

6 din Hotărârea Guvernului 1328/2001 privind clasificarea structurilor de
primire turistice, stabilesc metodologia şi criteriile de clasificare pentru toate
tipurile de structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi de
alimentaţie publică din România.
Aceste norme metodologice sunt obligatorii pentru toţi agenţii economici
proprietari şi/sau administratori de structuri de primire turistice.
Structurile de primire turistice se clasifică pe stele şi, respectiv, flori
(margarete) în cazul pensiunilor turistice rurale, în funcţie de caracteristicile
constructive, dotările şi calitatea serviciilor pe care le oferă, potrivit criteriilor
cuprinse în anexele nr. 1 şi 2.
Clasificarea structurilor de primire turistice are ca scop prioritar protecţia
turiştilor, constituind o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de
confort şi a ofertei de servicii.
Clasificarea structurilor de primire turistice se face de Ministerul
Turismului care, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.58/1998 privind
organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată şi
modificată prin Legea nr. 755/2001, este singura instituţie abilitată să desfăşoare
activităţi de autorizare în domeniul turismului.
Desfăşurarea de activităţi (de cazare, alimentaţie şi alte servicii specifice)
în structuri de primire neclasificate, cu certificate de clasificare expirate sau cu o

136
altă structură a spaţiilor decât cea stabilită prin certificatul de clasificare,
constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 100.000.000
lei, potrivit art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 1328/2001.

Documentaţia necesară pentru obţinerea certificatului de clasificare:

    În vederea obţinerii certificatului de clasificare agenţii economici proprietari
şi/sau administratori de structuri de primire turistice vor întocmi o documentaţie
cu următorul conţinut:
   - cerere de eliberare a certificatului de clasificare;
   - certificat constatator de la registrul comerţului, din care să rezulte
obiectul de activitate şi structura acţionariatului (Agentul economic poate
furniza informaţiile respective şi prin prezentarea copiilor de pe actele de
constituire a societăţii):
   - certificat de înmatriculare;
   - actul constitutiv sau autorizaţia de funcţionare în cazul asociaţiilor
familiale şi persoanelor fizice autorizate.
   - certificat de înregistrare la Oficiul registrului comerţului, însoţit de
anexele privind avizele/acordurile şi/sau autorizaţiile legale (P.S.I., sanitară,
sanitar-veterinară, de mediu şi de protecţia muncii, după caz, pentru fiecare
structură turistică ce face obiectul clasificării);
   - schiţa privind amplasarea şi adresa unităţii (anexa nr. 4 la prezentele
norme metodologice);
   - schiţa privind structura, amplasarea şi nominalizarea camerelor, respectiv
a spaţiilor de alimentaţie (anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice);
   - fişa privind încadrarea nominală a camerelor şi a spaţiilor de alimentaţie
pe categorii de clasificare (anexele nr. 6.1 şi 6.2 la prezentele norme
metodologice);
   - avizul specific privind amplasamentul şi funcţionalitatea obiectivului,
emis de Ministerul Turismului în cazul construcţiilor noi;

137
   - copie de pe brevetul de turism pentru directorii de hotel, de restaurant,
motel, camping (cu excepţia structurilor organizate în gospodăriile
populaţiei), sat de vacanţă sau pentru cabanier;
- copii de pe actele de calificare a personalului de la recepţie şi de la
unităţile de alimentaţie.

Eliberarea şi anularea certificatului de clasificare

Documentaţia de clasificare se transmite Ministerului Turismului - Direcţia
generală de autorizare şi control (denumită în continuare D.G.A.C.), care
verifică îndeplinirea criteriilor de clasificare şi întocmeşte certificatul de
clasificare.
    Certificatul de clasificare va fi însoţit de fişa privind încadrarea nominală a
camerelor şi, respectiv, fişa privind structura spaţiilor de alimentaţie destinate
servirii turiştilor, prin care se stabilesc capacitatea şi structura unităţii.
    Agentul economic va solicita D.G.A.C. din cadrul Ministerului Turismului
clasificarea structurilor de primire turistice şi/sau a structurilor de alimentaţie
destinate servirii turiştilor cu minimum 60 de zile înainte de darea lor în
folosinţă.
Verificarea la faţa locului a îndeplinirii criteriilor se face de către specialiştii
din Ministerul Turismului - D.G.A.C., cu sprijinul şi colaborarea unor specialişti
desemnaţi de consiliile judeţene, consiliile locale şi de reprezentanţi ai
asociaţiilor profesionale din turism, în prezenţa reprezentantului agentului
economic în cauză.
În funcţie de condiţiile concrete constatate în unitatea verificată se pot
propune în mod excepţional unele compensări pentru dotări şi servicii în vederea
acordării sau menţinerii categoriei.
Eliberarea certificatului de clasificare se face în termen de cel mult 60 de
zile de la data primirii documentaţiei de clasificare complete.

138
    La expirarea acestui termen agentul economic poate pune în funcţiune pe
propria răspundere structura turistică respectivă la numărul de stele (flori)
solicitat, urmând ca la primirea efectivă a certificatului de clasificare să îşi
continue activitatea la categoria înscrisă în certificatul obţinut. Punerea în
funcţie este condiţionată de deţinerea autorizaţiilor legale:
   - autorizaţia sanitară de funcţionare;
- autorizaţia sanitar-veterinară (numai pentru unităţile de alimentaţie);
- avizul/autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor - P.S.I.;
- autorizaţia de mediu.
Se exceptează pensiunile turistice formate din maximum 5 camere şi
apartamentele şi camerele de închiriat în locuinţe familiale.
Structurile de primire turistice care la data verificării nu îndeplinesc cel
puţin criteriile pentru categoria minimă nu se clasifică şi, în consecinţă, nu pot
desfăşura activitate de turism. Motivaţia neclasificării se consemnează în nota de
verificare întocmită în două exemplare, dintre care un exemplar se predă
agentului economic proprietar şi/sau administrator al unităţii respective.

Agenţii economici au obligaţia să respecte pe toată perioada de funcţionare

a structurilor de primire turistice condiţiile şi criteriile de clasificare, inclusiv în
cazul celor care şi-au început activitatea pe propria răspundere. Nerespectarea
criteriilor de clasificare se sancţionează potrivit Hotărârii Guvernului nr.
1.328/2001.
D.G.A.C. verifică periodic starea şi funcţionarea dotărilor, calitatea
serviciilor prestate, respectarea normelor de igienă şi a celorlalte criterii care au
stat la baza clasificării unităţii. Nerespectarea acestora atrage măsuri de
declasificare sau, după caz, de retragere a certificatului de clasificare, în
conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.328/2001.
    Certificatul de clasificare şi autorizaţia de funcţionare se retrag de către
personalul de specialitate din cadrul D.G.A.C. dacă nu se respectă unul sau mai

139
multe dintre următoarele criterii minime care influenţează direct protecţia
turiştilor, prevăzute la art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.328/2001:
   a) menţinerea grupurilor sanitare în perfectă stare de funcţionare şi curăţenie;
   b) asigurarea apei calde la grupurile sanitare şi în spaţiile de producţie în
structurile de primire turistice unde acest criteriu este obligatoriu;
   c) asigurarea unei temperaturi minime de 18▫C, în timpul sezonului rece, în
spaţiile de cazare şi de servire a mesei;
   d) deţinerea autorizaţiilor: sanitară, sanitar-veterinară, de mediu şi de
prevenire şi stingere a incendiilor - P.S.I., în cazul unităţilor pentru care, potrivit
legii, este obligatorie obţinerea acestora;
   e) programul de funcţionare a discotecilor sau a altor unităţi cu program
muzical, organizate în aer liber, să nu depăşească ora 1,00 noaptea;
   f) funcţionarea structurilor de primire turistice numai în clădiri salubre, cu
faţade zugrăvite şi bine întreţinute;
   g) evitarea poluării fonice, în sensul respectării nivelului maxim de zgomot
stabilit prin reglementări specifice;
   h) respectarea reglementărilor legale în vigoare ce privesc activitatea
desfăşurată prin structura de primire turistică;
   i) expunerea la loc vizibil a firmei cu denumirea şi tipul unităţii şi însemnele
privind categoria de clasificare.
    Restituirea certificatului de clasificare retras se va face după ce personalul de
specialitate al D.G.A.C. constată remedierea deficienţelor semnalate.
Constatările vor fi consemnate într-o notă scrisă, întocmită în două exemplare,
dintre care un exemplar se transmite la conducerea D.G.A.C. spre aprobare, în
baza căreia se procedează la restituirea efectivă a certificatului de clasificare,
după caz.
    D.G.A.C. va proceda la declasificarea structurilor de primire turistice în
situaţia în care constată nerespectarea criteriilor avute în vedere la clasificare,
altele decât cele prevăzute la lit. a)-i).

140
 În situaţia în care s-au modificat condiţiile care au stat la baza acordării
clasificării astfel încât nu se mai asigură categoria de clasificare acordată,
agentul economic este obligat să solicite o nouă clasificare a structurii de primire
turistice în cauză, în termen de 30 de zile de la apariţia modificărilor. În acelaşi
termen este obligatorie solicitarea eliberării unui nou certificat de clasificare în
cazul trecerii structurii turistice în proprietatea şi/sau în administrarea altui agent
economic.
Certificatele de clasificare eliberate vor fi vizate de D.G.A.C. din 3 în 3
ani. Agentul economic va solicita vizarea certificatului cu cel puţin 60 de zile
înainte de expirarea termenului de 3 ani de la emiterea acestuia sau de la ultima
viză.
    În termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii agentului economic
D.G.A.C. va proceda la reverificarea structurii de primire turistice în cauză şi va
acorda un nou certificat de clasificare, în măsura în care sunt îndeplinite
condiţiile şi criteriile minime de clasificare pentru categoria respectivă.
    În caz contrar structura de primire turistică va fi clasificată la o categorie
inferioară. Dacă nu sunt îndeplinite cel puţin condiţiile şi criteriile pentru
categoria minimă de clasificare, se procedează la retragerea certificatului de
clasificare.
    Titularul certificatului de clasificare poate solicita reclasificarea structurii
de primire turistice prin transmiterea la D.G.A.C. a unui memoriu justificativ,
dacă în urma unor lucrări de modernizare şi de îmbunătăţire a dotărilor şi
serviciilor estimează că aceasta corespunde unei categorii superioare de
clasificare. Memoriul justificativ va fi însoţit de documentaţia de clasificare
prevăzută la pct. 2, în măsura în care s-au produs modificări în privinţa structurii
spaţiilor, a capacităţilor, a echipării sanitare etc.

Model de cerere pentru eliberarea certificatului de clasificare:

141
 
   ANEXA Nr. 3
la normele metodologice
   
   
    Către
DIRECŢIA GENERALĂ DE AUTORIZARE ŞI CONTROL ÎN TURISM
   
................................................................................
(denumirea agentului economic)
cu sediul în localitatea ..............., str. ..............., nr. ...........,
având ca obiect de activitate ..................................................
...............................................................................,
reprezentată prin ................, funcţia ...................................,
în calitate de ................................................................,
(preşedinte, director, administrator etc.)
vă rugăm să aprobaţi eliberarea certificatului de clasificare pentru ...........
................................................................................
(denumirea unităţii)
situată în localitatea .............., str. ..................... nr. .........,
judeţul/sectorul ................. .
Declarăm că unitatea întruneşte criteriile de clasificare la categoria .....,
conform normelor metodologice emise de Ministerul Turismului.
Anexăm documentaţia de clasificare întocmită potrivit punctului nr. 2 din
Normele metodologice mai sus menţionate.

Data ............... Semnătura ................

   ANEXA Nr. 4
la normele metodologice

    SCHIŢA
privind amplasarea şi adresa unităţii

    Se va transmite partea din planul urbanistic general, care conţine obiectivul
turistic.
    În cazul unităţilor cu activitate hotelieră, amplasate în afara localităţilor, se va
face poziţionarea lor în funcţie de şoseaua sau drumul care trece prin apropierea
acestui obiectiv.
    Amplasarea cabanelor se face în funcţie de traseele montane sau de alte căi de
acces la acestea, văile cele mai apropiate şi drumurile carosabile de pe acestea.

142
    Schiţa amplasării unităţilor de alimentaţie se realizează separat, numai dacă
nu fac parte dintr-un complex hotelier.

   ANEXA Nr. 5
la normele metodologice

   
UNITATEA ..............................
.......................................
(tipul şi denumirea unităţii de cazare)
MODEL
pentru etajul I

SCHIŢA
privind structura şi amplasarea camerelor pe nivelul1) ....

Director, Administrator,
................. .....................
___________
1
) Se întocmeşte câte o fişă pentru fiecare nivel (demisol, parter, etaje,
mansardă).

SCHEME CONVENŢIONALE

143
 101, 102 etc. - numărul de ordine al camerei, apartamentului;
┌─┐
└─┘ - pat pentru o persoană (cameră cu un pat);
┌─┐┌─┐
└─┘└─┘ - idem, în cameră cu două paturi;
┌─┐┌─┐┌─┐
└─┘└─┘└─┘ - idem, în cameră cu trei paturi;
┌─┐┌─┐┌─┐┌─┐
└─┘└─┘└─┘└─┘ - idem, în cameră cu patru paturi;

[ ]/[ ] - pat matrimonial;

[-]/[-] - pat dublu;

──────────
└──────┘ - balcon sau loggie la cameră;

│/
/
\│ - suită (camere care comunică între ele);
│\
/
/│

B - grup sanitar individual cu baie, lavoar şi WC;

D - grup sanitar individual cu duş, lavoar şi WC;

│+ +│ - lavoar în cameră, cu apă caldă şi rece curentă;

└───┘

│ + │ - lavoar în cameră, cu apă rece curentă;

└───┘
^ ^
│ S.P.│ - scară principală cu semnul de urcare;
└─────┘
^ ^
│ S.S.│ - scară de serviciu cu semnul de urcare;
└─────┘
/\ /\
/____\/____\
│ 4 │ 4 │ - ascensor pentru pasageri (2 a câte 4 persoane);
└────┴─────┘
┌────┐
│A.S.│ - ascensor de serviciu;
└────┘
┌────┐
│A.B.│ - ascensor pentru bagaje;
└────┘
┌────┐
│ S │ - ascensor sanatorial;
└────┘
┌────┐
│ M │ - cameră cu tavanul mansardat.
└────┘

ANEXA Nr. 6.1

la normele metodologice
   

UNITATEA ..........................................................
(tipul şi denumirea unităţii de alimentaţie pentru turism)

FIŞA
privind clasificarea structurilor de alimentaţie

1. Adresa ...........................................................,
2. Profilul .........................................................,
3. Total suprafaţă utilă (mp) .......................................,

144
 4. Total suprafaţă comercială (mp) ..................................,
5. Amplasarea unităţii ..............................................,
6. Capacitatea totală a unităţii ....................................,

──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Tipul Nr. Nr. din care: Alte
crt. de de de Total ________________________________________ menţiuni
unitate stele locuri Saloane Terasă Terasă Grădină
acoperită neacoperită de vară
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Director,

   ANEXA Nr. 6.2

la normele metodologice
   
SOCIETATEA COMERCIALĂ .........................................
(tipul şi denumirea unităţii de cazare)

FIŞA
privind încadrarea nominală a spaţiilor de cazare pe stele din
unitatea ......., localitatea .......................,
judeţul ........................

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Numărul de Numărul Numărul de
stele şi tipul de Locuri ordine al
spaţiilor camere spaţiilor de
cazare
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
....... .......
Total ....... .......

TOTAL UNITATE: ....... .......

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Director, Şef de unitate,

............. ...................

   ANEXA Nr. 7
la normele metodologice
     

    LISTA ORIENTATIVĂ

a serviciilor suplimentare ce pot fi prestate în
structuri de primire turistice

   1. Servicii de reparaţii privind obiectele de uz personal:

   - reparat îmbrăcăminte;
   - reparat încălţăminte;
   - repararea şi întreţinerea autoturismelor;

145
   - reparat geamantane şi genţi;
   - reparat umbrele.
   2. Servicii de poştă, telecomunicaţii şi publicitate:
   - convorbiri telefonice;
   - telex;
   - fax;
   - racord la reţeaua internaţională de calculatoare;
   - antenă satelit;
   - program video intern, TV cablu;
   - televizor;
   - radio;
   - vânzări de cărţi poştale, ilustrate, timbre poştale, reviste;
   - vânzări de materiale de propagandă turistică (albume, ghiduri, diapozitive).
   3. Servicii personale:
   - frizerie;
   - coafură;
   - cosmetică;
   - manichiură;
   - pedichiură;
   - gimnastică de întreţinere;
   - exerciţii fizice şi cură pentru slăbire;
   - spălătorie şi curăţătorie;
   - curăţat încălţăminte.
   4. închirieri de:
   - aparate de radio;
   - frigidere;
   - televizoare;
   - pături suplimentare;
   - jocuri distractive (rummy, table, şah);
   - echipament şi materiale sportive;
   - săli de recepţie, simpozioane etc.;
   - birouri pentru firme;
   - birouri pentru oameni de afaceri;
   - maşini de calculat-calculatoare;
   - instalaţii pentru traducere simultană;
   - locuinţe pentru reprezentanţi de firme;
   - locuri de garaj;
   - biciclete şi triciclete;
   - ambarcaţiuni (şalupe, bărci);
   - articole de ştrand şi plajă (umbrele, şezlonguri, cearceafuri);
   - autoturisme cu/fără şofer (rent-a-car);
   - terenuri de sport;
   - umbrele;

146
   - articole de uz gospodăresc pentru campinguri;
   - cazarmament suplimentar (pleduri, cearceafuri, perne etc.) în campinguri;
   - maşini de călcat;
   - maşini automate de spălat rufe în campinguri.
   5. Servicii de educaţie fizică şi sport:
   - înot;
   - patinaj;
   - schi;
   - echitaţie;
   - popice;
   - gimnastică;
   - alpinism;
   - tenis de câmp;
   - tenis de masă;
   - tir cu arcul;
   - schi nautic;
   - şcoli pentru schi, patinaj, înot, tenis etc.
   6. Servicii de cultură şi artă:
   - organizare directă şi procurare de bilete pentru:
   - spectacole teatrale;
   - concerte;
   - carnavaluri.
   7. Diverse alte servicii:
   - room service;
   - spălat şi călcat lenjerie;
   - spălat, călcat, curăţat obiectele turiştilor;
   - comisionar-curier;
   - lucrări de secretariat;
   - multiplicări de documente;
   - rezervări de locuri la hoteluri în alte localităţi;
   - rezervări de locuri în unităţi de alimentaţie;
   - parcaj auto;
   - supraveghere copii, bătrâni;
   - grădiniţă pentru copii;
   - procurări bilete de tren, avion;
   - transport hotel-aeroport;
   - piscină, saună;
   - sală de fitness;
   - solariu;
   - masaj;
   - organizare de banchete, recepţii, mese oficiale, nunţi;
   - servicii de ghid;
   - tratamente geriatrice şi reumatismale;

147
    - tratamente prin metode româneşti (Gerovital, Amar etc.) şi străine;
   - asigurarea de medicamente pentru continuarea tratamentului ambulatoriu;
   - organizarea de partide de pescuit;
   - abonamente la mijloacele de transport pe cablu;
   - bilete pentru mijloacele de transport în comun;
   - plimbări cu căruţa, trăsura, sania etc.;
   - schimb valutar;
   - vânzări de mărfuri
   - puncte comerciale diverse (alimentare, farmacii, cadouri, ziare, flori etc.);
   - vânzări de excursii pe trasee interne şi externe;
   - vânzări de locuri la diferite acţiuni specifice (seri folclorice, degustări de
vinuri etc.).
   8. Servicii gratuite:
   - informaţii privind prestarea unor servicii, mijloace de transport, spectacole,
starea vremii;
   - încărcarea, descărcarea şi transportul bagajelor;
   - trezirea clienţilor la ora solicitată;
   - obţinerea legăturilor telefonice;
   - păstrarea obiectelor de valoare;
   - transmiterea de mesaje;
   - predarea corespondenţei clienţilor;
   - expedierea corespondenţei clienţilor;
   - asigurarea de ziare, reviste în holuri;
   - acordarea de medicamente şi materiale sanitare în cadrul primului ajutor în
caz de accidente;
   - păstrarea obiectelor uitate şi anunţarea clienţilor;
   - păstrarea bagajelor;
   - comenzi pentru taximetre;
   - expediere prin "retur" la domiciliu a scrisorilor sosite după plecarea
clienţilor;
   - facilitarea cazării pasagerilor în alte spaţii de cazare din localitate;
   - oferirea de material de propagandă şi informare turistică;
   - servicii de parcare şi garare.
 ANEXA Nr. 8
la normele metodologice
 

    CRITERII
privind încadrarea cu personal, pregătirea profesională
şi evoluţia în carieră a acestuia
   
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Cabane,
Hoteluri, campinguri Restaurante Baruri Cofetării
Criterii moteluri sate de şi baruri stele stele
minime stele vacanţă de noapte
stele stele

148
 5 4 3 2 1 3 2 1 5 4 3 2 1 5 4 5 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Persoana care asigură
conducerea operativă a
structurii de primire
turistice trebuie să
deţină brevet de
turism**) x x x x x x x x x x - - - - - x x
2. Personalul din recepţie
trebuie să fie
calificat*) x x x x x x x x - - - - - - - - -
___________
*) Cu certificate de calificare obţinute potrivit legislaţiei muncii.

3. ...% din personalul

secţiilor de producţie şi
servire trebuie să fie
calificat - - - - - - - - 80 60 40 20 20 80 60 80 60
4. Şef de recepţie x x x - - - - - - - - - - - - - -
5. Guvernantă x x x - - - - - - - - - - - - - -
6. Şef de sală - - - - - - - - x x - - - - - - -
7. Somelier - - - - - - - - x x - - - - - - -
8. Barman preparator - - - - - - - - x x x - - x x - -
9. Bucătar specialist - - - - - - - - x x x - - - - - -
10. Maestru în arta culinară - - - - - - - - x x - - - - - - -
11. Cursuri de perfecţionare
pentru întreg personalul,
efectuate la interval de
maximum 5 ani de la
obţinerea calificării,
sau alte forme de
pregătire de
perfecţionare de scurtă
durată sanitar-veterinare x x x x x x x x x x x x x x x x x
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   **) Campingurile şi satele de vacanţă cu o capacitate de cazare sub 100 de locuri, precum şi
unităţile de alimentaţie sub 20 de locuri la mese se exceptează

Tipuri de structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare

În România pot funcţiona următoarele tipuri de structuri de primire
turistice cu funcţiuni de cazare, clasificate astfel:
   1. hoteluri de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
   2. hoteluri-apartament de 5, 4, 3, 2 stele;
   3. moteluri de 3, 2, 1 stele;
   4. hoteluri pentru tineret de 3, 2, 1 stele;
   5. hoteluri de 3, 2, 1 stele;
   6. vile de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
   7. bungalouri de 3, 2, 1 stele;
   8. cabane turistice, cabane de vânătoare, cabane de pescuit de 3, 2, 1 stele;
   9. sate de vacanţă de 3, 2 stele;
   10. campinguri de 4, 3, 2, 1 stele;

149
   11. spaţii de campare organizate în gospodăriile populaţiei de 3, 2, 1 stele;
   12. popasuri turistice de 2, 1 stele;
   13. pensiuni turistice urbane de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
   14. pensiuni turistice rurale de 5, 4, 3, 2, 1 flori (margarete);
   15. apartamente sau camere de închiriat în locuinţe familiale ori în clădiri cu
altă destinaţie de 3, 2, 1 stele;
   16. structuri de primire cu funcţiuni de cazare pe nave fluviale şi maritime de
5, 4, 3, 2, 1 stele.

    În cadrul tipurilor sus-menţionate poate exista următoarea structură a

spaţiilor de cazare:
   - cameră cu pat individual, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către o
singură persoană. Lăţimea paturilor individuale este de minimum 90 cm;
   - cameră cu pat matrimonial, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către
una sau două persoane. Lăţimea patului matrimonial va fi de minimum 140 cm;
   - cameră cu pat dublu, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către două
persoane. Lăţimea patului dublu este de minimum 160 cm;
   - cameră cu două paturi individuale, reprezentând spaţiul destinat folosirii de
către două persoane;
   - cameră cu trei paturi individuale;
   - cameră cu patru paturi individuale;
   - camere comune - cu mai mult de patru paturi individuale.
    Lungimea patului va fi de minimum 200 cm în cazul hotelurilor de 3, 4 şi 5
stele şi de minimum 190 cm în cazul hotelurilor de 1 şi 2 stele;
   - cameră cu priciuri, reprezentând spaţiul destinat utilizării de către mai multe
persoane. Priciul reprezintă o platformă din lemn sau din alte materiale pe care
se asigură un spaţiu de 100 cm lăţime pentru fiecare turist;

150
 - garsonieră, reprezentând spaţiul compus din: dormitor pentru două
persoane, salon, vestibul şi grup sanitar propriu. Dormitorul poate fi
despărţit de salon şi printr-un glasvand sau alte soluţii care permit o
delimitare estetică;
- apartament, reprezentând spaţiul compus din unul sau mai multe
dormitoare (maximum 5 dormitoare), sufragerie, vestibul, cu echipare
sanitară proprie. La categoria 5 stele va exista un grup sanitar pentru
fiecare două locuri, iar la categoria 4 stele, precum şi la restul categoriilor,
minimum un grup sanitar la 4 locuri.

Tipuri de structuri de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie

publică

În România pot funcţiona următoarele tipuri de structuri de alimentaţie

pentru turism:

  
─────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Stele
crt. Tipul de unitate ─────────────────
5 4 3 2 1
─────────────────────────────────────────────────────────────
1. Restaurant
1.1 Clasic x x x x x
1.2. Specializat
1.2.1. Pescăresc x x x x -
1.2.2. Vânătoresc x x x x -
1.2.3. Rotiserie - x x x x
1.2.4. Zahana - x x x x
1.2.5. Dietetic - x x x x
1.2.6. Lactovegetarian - x x x x
1.2.7. Familial/pensiune - x x x x
1.3. Cu specific

151
 1.3.1. Cramă x x x x -
1.3.2. Cu specific local x x x x -
1.3.3. Cu specific naţional x x x x -
1.4.Cu program artistic x x x - -
1.5.Braserie x x x - -
1.6.Berărie x x x - -
1.7.Grădină de vară x x x x -
2. Bar
2.1. Bar de noapte x x x - -
2.2. Bar de zi x x x x -
2.3. Cafe-bar, cafenea x x x x -
2.4. Disco-bar (discotecă, videotecă) x x x x -
2.5. Bufet-bar - - x x x
3. Fast-food
3.1. Restaurant-autoservire - - x x x
3.2. Bufet tip expres/bistrou - - x x x
3.3. Pizzerie - - x x x
3.4. Snack-bar - - x x x
4. Cofetărie x x x x x
5. Patiserie, plăcintărie, simigerie - - x x x
─────────────────────────────────────────────────────────────

   Se pot stabili şi alte tipuri de unităţi în funcţie de condiţiile concrete

constatate la faţa locului, cu respectarea criteriilor pentru tipul de structură
turistică asimilată. Principalele caracteristici funcţional-comerciale ale acestor
tipuri de unităţi sunt prezentate în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.

Agenţii economici care construiesc structuri de primire turistice au

obligaţia să asigure, încă din faza de proiectare, respectarea criteriilor de
clasificare.
Activităţile desfăşurate în cadrul structurilor de primire turistice
(cazare, alimentaţie, agrement, tratament, comerţ etc.) constituie un tot unitar,
fiind părţi componente ale produsului turistic, care impune asigurarea corelaţiei
dintre categoria structurii de primire şi calitatea celorlalte servicii.
Categoria de clasificare a structurii de primire turistice este dată de cea la
care a fost încadrată majoritatea spaţiilor de cazare din incinta acesteia.
Personalul de servire din structurile de primire turistice va purta
îmbrăcăminte specifică, stabilită de agentul economic în cauză, diferenţiat în
funcţie de condiţiile de desfăşurare a activităţii, şi ecuson cuprinzând numele şi

152
prenumele, iar restul personalului va purta echipament de lucru specific
activităţii.
Însemnele privind categoria de clasificare a unităţii se înscriu pe o
plachetă montată în exteriorul unităţii, la loc vizibil pentru turişti, precum şi pe
autocolante aplicate în punctele de acces al turiştilor. Autocolantele şi
plachetele se realizează din material rezistent la intemperii (metal pentru
categoriile de 4 şi 5 stele) cu dimensiunea de 30/30 cm, prin D.G.A.C., de unde
se procură de către agenţii economici, de regulă, o dată cu primirea certificatului
de clasificare.

În toate structurile de primire turistice este obligatorie:

    ▪ afişarea la loc vizibil pentru turişti a numerelor de telefon ale conducerii
agentului economic proprietar şi/sau administrator al structurii în cauză, precum
şi ale Ministerului Turismului şi Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului
pentru a se da posibilitatea turiştilor să semnaleze eventualele nemulţumiri cu
privire la serviciile oferite;
    ▪ afişarea la recepţiile structurilor de 1-5 stele şi în camere din structurile de
1-3 stele a certificatelor de atestare a tarifelor de cazare maximale, exprimate în
euro, emise de Ministerul Turismului potrivit Hotărârii Guvernului nr. 805/2001
privind unele măsuri de informare asupra tarifelor maximale pentru serviciile de
cazare în structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică la
turismul neorganizat;
    ▪ păstrarea ordinii, liniştii publice, moralităţii, curăţeniei şi respectarea cu
stricteţe a normelor sanitare şi a celor de prevenire şi stingere a incendiilor;
    ▪ asigurarea de personal calificat şi cu conduită ireproşabilă, conform
specificaţiilor din anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice;
    ▪ oferirea unei game diversificate de servicii suplimentare, cuprinse în tariful
de cazare sau cu plată separat, astfel:

153
     - la unităţile de 4 şi 5 stele - cel puţin 18 servicii;
- la unităţile de 3 stele - cel puţin 15 servicii;
- la unităţile de 2 stele - cel puţin 10 servicii;
- la unităţile de 1 stea - cel puţin 5 servicii;

    ▪ lista orientativă cuprinzând serviciile suplimentare este prezentată în anexa

nr. 7 la prezentele norme metodologice;
    ▪ existenţa în toate spaţiile de cazare a unor materiale scrise, realizate estetic
şi tipărite în limba română şi în cel puţin două limbi de circulaţie internaţională,
cuprinzând informaţii utile pentru turişti cu privire la:
   - instrucţiuni de folosire a telefonului;
   - tarifele interne şi internaţionale pentru convorbiri telefonice;
   - lista cuprinzând serviciile suplimentare oferite şi tarifele pentru cele cu plată,
cu indicarea modalităţilor de solicitare a serviciului în cameră;
   - lista room-service;
   - lista cuprinzând preţurile produselor din minibar, după caz;
   - programul TV pentru săptămâna în curs, după caz;
   - informaţii turistice privind zona sau localitatea;
   - hărţi cu localizarea structurii de primire turistice în cadrul zonei sau al
localităţii, pentru unităţile de 3, 4 şi 5 stele;
   - orice alte informaţii ce ar putea face agreabil sejurul turistului;
   - chestionare pentru testarea opiniei turiştilor cu privire la calitatea serviciilor
oferite.
    La hotelurile de 3, 4 şi 5 stele materialele vor fi prezentate în mape speciale,
în fiecare spaţiu de cazare sau prin afişare cu mijloace electronice.
Nu se admite organizarea unor activităţi de jocuri distractive sau de
noroc în holurile unităţilor. Asemenea activităţi pot fi organizate doar în spaţii
distincte, cu intrări separate de fluxul turiştilor cazaţi în hotel.

154
 La hotelurile de 1-3 stele, în spaţiile destinate cazării se pot amenaja
activităţi de birouri sau firme, până la 15% din capacitatea de cazare rezervată.
Se exceptează cazurile în care se asigură intrări şi fluxuri de circulaţie separate
pentru turişti.

Agenţii economici care deţin structuri de primire turistice cu funcţiuni

de alimentaţie, clasificate pe categorii prin certificate emise de Ministerul
Turismului în baza Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism
nr. 61/1999, sunt obligaţi să asigure respectarea criteriilor de clasificare stabilite
prin prezentele norme metodologice, conform următoarei grile de asimilare:
    ▪ categoria a III-a = 1 stea;
    ▪ categoria a II-a = 2 stele;
    ▪ categoria I = 3 stele;
    ▪ categoria LUX = 4-5 stele.
    Certificatele respective rămân valabile până la expirarea termenului înscris pe
acestea.
Criterii minime privind clasificarea structurilor de primire cu
funcţiuni de cazare turistică (ANEXA Nr. 1 la normele metodologice)

   1. Structurile de primire turistice vor avea firme exterioare, în concordanţă cu

certificatul de clasificare, în ceea ce priveşte denumirea, tipul şi numărul de
stele, respectiv flori pentru unitatea respectivă. Pentru categoriile 5, 4 şi 3 stele,
firmele vor fi luminoase.
   2. În spaţiile de cazare, precum şi în grupurile sanitare (cu excepţia WC
exterioare) se va asigura în sezonul rece o temperatură minimă de 18 grade C.
   3. La grupurile sanitare ale camerelor se va asigura în permanenţă apă caldă şi
rece.

155
   4. Construcţiile vor fi astfel realizate încât să se evite deranjarea turiştilor din
cauza zgomotelor produse de instalaţiile tehnice ale clădirii sau a altor factori de
poluare.
   4.1. Nu se admit spaţii de cazare situate la subsol sau fără aerisire şi lumină
naturală directă. Spaţiile comune vor fi bine aerisite şi iluminate.
   4.2. Pardoselile grupurilor sanitare vor fi placate cu materiale ceramice,
marmură sau alte asemenea materiale estetice, uşor lavabile şi de bună calitate.
La categoria o stea se admite şi pardoseală din mozaic lustruit.
   4.3. Pereţii grupurilor sanitare vor fi placaţi cu materiale ceramice, marmură
sau cu alte asemenea materiale estetice, uşor lavabile şi de bună calitate, pe
întreaga suprafaţă (până la tavan). La categoria 2 stele se admit şi placări parţiale
până la înălţimea de 180 cm, iar la categoria 1 stea pereţii pot fi acoperiţi cu
zugrăveli lavabile.
   4.4. Lenjeria de pat, prosoapele şi halatele vor fi de culoare albă. La categoriile
de 3, 4 şi 5 stele materialele folosite pentru lenjerie vor fi numai din bumbac de
calitate superioară sau din mătase.
   5. Starea generală de curăţenie, salubritate şi igienă se asigură în condiţiile
prevăzute de Normele de igienă aprobate prin ordinele ministrului sănătăţii nr.
102/1993 şi 536/1997.
   6. Lenjeria de pat, prosoapele şi halatele vor fi schimbate după fiecare turist,
iar pentru sejururile mai lungi, astfel:

    ──────────────────────────────────────────────────────────────
Categoria Lenjeria* Prosoapele* Halatele*
unităţii
──────────────────────────────────────────────────────────────
5 şi 4 stele la 2 zile la 2 zile la 3 zile
3 stele la 3 zile la 2 zile -
2 şi 1 stea la 4 zile la 3 zile -
*) sau ori de câte ori este nevoie.
──────────────────────────────────────────────────────────────

156
  
  Este indicat ca în camerele de baie să fie afişate anunţuri prin care turiştii sunt
informaţi că spălatul prosoapelor presupune un mare consum de apă şi
detergenţi, fapt care poate genera unele probleme privind protecţia mediului.
Prin aceleaşi anunţuri turiştii sunt întrebaţi politicos dacă doresc să fie schimbate
prosoapele; în caz afirmativ, acestea se depun în cada de baie sau la duş.

3. Criterii minime privind clasificarea pensiunilor turistice

Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice, având o

capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri
în mediul rural, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri
independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi
condiţiile de pregătire şi servire a mesei.
Amplasarea pensiunilor turistice rurale trebuie realizată în locuri ferite
de surse de poluare şi de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea
sau viaţa turiştilor.
    Dotările din camerele şi din grupurile sanitare destinate turiştilor vor fi puse
în exclusivitate la dispoziţie acestora. În interiorul acestora nu se admit lucrurile
personale ale locatorului (articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bibelouri sau
alte obiecte care ar putea stânjeni turiştii).
Spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei în cazul în care sunt
destinate şi pentru consumatori din afară, numărul locurilor la mese fiind mai
mare decât al celor de cazare, dar nu mai mic de 20 de locuri la mese, se
clasifică ca unităţile de alimentaţie pentru turism, potrivit normelor specifice
elaborate de Ministerul Turismului conform anexei nr. 2.
Pensiunile turistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de
campare vor respecta pentru montarea corturilor şi rulotelor criteriile privind
echiparea sanitară şi dimensiunea parcelelor, potrivit anexei 1.6.

157
 Categoria de clasificare a pensiunii turistice este determinată de
îndeplinirea în totalitate a criteriilor obligatorii prevăzute în prezenta anexă şi
de realizarea următorului punctaj minim rezultat din evaluarea criteriilor
suplimentare prevăzute în anexa 1.5.1. la prezentele norme metodologice.
  
  Punctajul minim rezultat din evaluarea criteriilor suplimentare este următorul:
- pentru pensiuni turistice rurale
   ANEXA Nr. 1.5
la normele metodologice

 
- de 5 margarete 150 puncte
- de 4 margarete 120 puncte
- de 3 margarete 80 puncte
- de 2 margarete 40 puncte

  

ANEXA 1

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

158
 Pensiuni turistice
───────────────────────────────────────
Criterii minime obligatorii urbane rurale
stele flori (margarete)

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5 4 3 2 1 5 4 3 2 1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Criterii generale:
- clădirile, inclusiv anexele gospodăreşti, să fie
în stare:
- foarte bună x x x - - x x x - -
- bună - - - x x - - - x x
- să se încadreze în stilul arhitectural cu
specific local - - - - - x - - - -
- căile de acces proprii şi spaţiile
înconjurătoare să fie bine întreţinute x x x x x x x x x x
- curte proprie, cu spaţii verzi x - - - - x x x x -
- împrejmuiri estetice şi eficiente x - - - - x x x x x
- curte cu amenajări florale x x - - - x x x - -
- amenajări în aer liber pentru odihnă şi relaxare
(chioşcuri, pavilioane, terase acoperite, etc.) x - - - - x - - - -
- suprafeţe de joacă pentru copii - - - - - x x - - -
- garaj sau adăpost acoperit x - - - - x - - - -
- parcare proprie x x - - - x x - - -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Organizarea spaţiilor:
- accesul în camerele de dormit şi în grupurile
sanitare să fie direct, fără a se trece prin alte
camere folosite pentru dormit x x x x x x x x x
- holul de primire, în suprafaţa minimă de 12 mp,
să fie mobilat şi decorat x x - - - x x - - -
- spaţii corespunzătoare şi igienice, pentru
prepararea mesei, dotate cu echipamente de
preparare şi conservare a alimentelor - - x x x - - x x x
- sufragerie dotată cu mobilier adecvat, de
calitate superioară şi cu inventar de servire de
calitate x x - - - x x - - -
- salon cu suprafaţa minimă de ... mp 20 - - - - 20 - - - -
- elemente decorative de bun gust în interior x - - - - x - - - -
- spaţiu pentru servirea mesei, dotat cu mobilier
(mese, scaune, banchete) şi inventar de servire - - x x - - - x x -
- camere cu grup sanitar propriu x x x - - x x x - -
- grup sanitar comun (la pensiunile turistice de
1 stea se admit în WC uscate şi spălătoare
exterioare alimentate la surse naturale din
rezervoare) - - - x x - - - x x
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Instalaţii:
-încălzire centrală sau cu gaze la sobă de
teracotă, mai puţin la unităţile sezoniere
estivale x x x - - x x x - -
- încălzire cu sobă de teracotă sau cu alte
echipamente admise de normele P.S.I - - - x x - - - x x
- sursă de încălzire în camerele de baie
(încălzire centrală sau alte mijloace admise de
normele P.S.I.) x x x - - x x x - -
- instalaţie de apă curentă caldă/rece la
bucătărie x x x x - x x x x -
- instalaţie de apă curentă rece la bucătărie - - - - x - - - - x
- aer condiţionat x x - - - - - - - -
- racord la reţeaua publică de canalizare sau la
mijloace proprii de colectare şi epurare x x x x x x x x x x
- clădirea să fie racordată la reţeaua electrică
publică x x x x x x x x x x
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. Suprafaţa minimă a camerelor (mp)
- cameră cu 1 pat 16 15 10 9 8 16 15 10 9 8
- cameră cu 2 paturi 20 18 13 12 11 20 18 13 12 11
- cameră cu 3 paturi - - - 16 14 - - - 16 11
- cameră cu 4 paturi - - - - 16 - - - - 16
- dormitorul din apartamente 20 18 13 12 11 20 18 13 12 11

159
 - salonul din apartamente 20 18 14 12 11 20 18 14 12 11
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. Număr maxim de paturi simple într-o cameră 2 2 2 3 4 2 2 2 3 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
6. Echipare sanitară:
- camerele dispun de grup sanitar propriu (cadă
sau cuvă cu duş, lavoar şi WC) x x x - - x x x - -
- grup sanitar comun compus din:
▪ 1 cabină WC la 10 locuri*) - - - x x - - - x x
▪ 1 spălător cu un lavoar cu apă curentă
caldă/rece la 10 locuri*) - - - x x - - - x x
▪ 1 cabină duş cu apă caldă/rece la 15 locuri - - - x x - - - x x
___________
*) La pensiunile turistice rurale de o stea poate exista şi WC uscat.
*) Spălătorul poate fi şi în aer liber.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
7. Dotarea camerelor:
- pardoseli acoperite cu covoare sau mochetă de
bună calitate (pardoselile din parchet, marmură şi
alte materiale similare pot fi acoperite şi
parţial) x x - - - x x - - -
- pardoseli acoperite integral sau parţial cu
covoare sau carpete - - x x - - - x x -
- mobilier uniform ca stil şi de calitate
superioară x x x - - x x x - -
- pat cu somieră cu saltea sau pat cu saltea
relaxa x x x - - x x x - -
- pat cu saltea - - - x x - - - x x
- saltea de lână cu o grosime de 5 cm x x - - - x x - - -
- plapumă, pled sau pături (câte două bucăţi de
persoană) x x x x x x x x x x
- perne mari x x x x x x x x x x
- cearşaf pentru pat şi cearşaf plic pentru pled,
pătură sau plapumă x x x x x x x x x x
- cuvertură de pat x x x x - x x x x -
- husă de protecţie x x - - - x x - - -
- masă şi scaune x x x x x x x x x x
- dulap sau spaţii amenajate pentru haine, cu
umeraşe x x x x - x x x x -
- cuier x x x x x x x x x x
- oglindă sau toaletă la dispoziţia turiştilor x x x x x x x x x x
- veioză sau aplică la capătul patului x x x x - x x x x -
- prosoape pentru faţă (1 bucată/persoană) x x x x x x x x x x
- prosoape pluşate pentru baie (1 bucată/persoană) x x x x - x x x x -
- halat de baie x x - - - x x - - -
- perdele transparente x x x - - x x x - -
- perdele obturante sau alte mijloace de obturare
a luminii x x x x x x x x x x
- perii pentru haine şi pantofi x x x x x x x x x x
- scrumiere (opţional) x x x x x x x x x x
- pahare (2 bucăţi/persoană) x x x x x x x x x x
- vaze cu flori x x x - - x x x - -
- televizor şi aparat de radio în cameră,
garsonieră şi apartament x x x - - x x x - -
- televizor şi aparat de radio în spaţii comune x - - x - x - - x -
Garsonierele şi apartamentele vor avea în plus:
- fotolii sau canapea x x x - - x x x - -
- demifotolii, scaune - - - x x - - - x x
- masă sau măsuţă x x x x x x x x x x
- frigider x x x - - x x x - -
- set de pahare pentru apă, vin, coniac x x x - - x x x - -
- perdea, covor de calitatea celor din dormitor x x x x x x x x x x
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
8. Dotarea bucătăriilor:
- plită electrică sau cu gaze x x x - - x x x - -
- maşină de gătit sau reşou electric cu minim două
ochiuri - - - x x - - - x x
- cuptor cu microunde x x - - - x x - - -
- vase şi ustensile de bucătărie din inox x x - - - x x - - -
- vase şi ustensile de bucătărie - - x x x - - x x x
- echipamente pentru păstrarea prin frig a
alimentelor x x x x x x x x x x

160
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
9. Telefon la dispoziţia turiştilor x x x - - x x x - -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
10. Alte criterii:
- anexele gospodăreşti pentru creşterea animalelor
şi păsărilor vor fi amplasate şi întreţinute
astfel încât să nu creeze disconfort pentru
turişti - - - - - x x x x x
- animalele de la care provin lactatele să fie
atestate ca sănătoase, iar produsele din carne
să fie examinate sanitar-veterinar - - - - - x x x x x
- min. 20% din alimente să provină din surse
locale - - - - - x x - - -
- minimum o persoană să fie absolventă a unui curs
de formare în domeniu (în cazul unităţilor de 5
flori criteriul este obligatoriu pentru cele cu
peste cinci camere). x x x - - x x x - -
- asigurarea posibilităţii turiştilor de a
achiziţiona suveniruri sau produse alimentare sau
nealimentare cu specific local - - - - - x x - - -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   ANEXA Nr. 1.5.1

la normele metodologice

    CRITERII SUPLIMENTARE FACULTATIVE

   
1. Construcţii, aspect general şi echipare exterioară
──────────────────────────────────────────────────
- drum carosabil până la poarta pensiunii 3
- semnalizare de la şoseaua principală 2
- situarea într-o zonă nepoluată fonic, vizual sau olfactiv 6
- iluminat exterior 3
- încadrarea în stilul arhitectural cu specific local 7
- izolarea fonică a clădirii 6
- ambianţa generală a exteriorului:
- aspectul construcţiilor 10
- aspectul anexelor gospodăreşti 10
- amenajarea spaţiilor exterioare (curte, grădină, livadă,
spaţii amenajate în aer liber pentru divertisment) 10

2. Dotarea camerelor
─────────────────
- izolarea fonică între camere şi spaţiile comune 8
- salon de primire - living cu spaţiu amenajat pentru deconectare,
lecturare, conversaţie 10
- perdele opturante 3
- şemineu 9
- bibliotecă (cărţi, reviste, ziare, albume etc.) 8
- dotare cu jocuri de societate (şah, table remy, cărţi de joc etc.) 4
- biliard 8
- tenis de masă 8
- aer condiţionat 10
- telefon în fiecare cameră 10
- decorarea de ansamblu a interiorului 10
- calitatea mobilierului, armonia culorilor 10

3. Dotarea bucătăriilor
────────────────────
- adaptarea suprafeţei şi a dotărilor la numărul de camere 8
- veselă şi ustensile de bucătărie de bună calitate, nedesperechiate, în
număr corespunzător capacităţii de cazare 6
- aparatură electrică:
- robot-mixer 3
- cafetieră 3
- cuptor cu microunde 6
- hotă 8
- maşină de spălat vase 10

161
4. Alte dotări şi amenajări
────────────────────────
- masă şi fier de călcat 2
- maşină automată de spălat rufe 10
- feon 3
- grătar în aer liber 3
- locuri de joacă amenajate pentru copii 10
- sală de fitness 10
- saună 10
- piscină în aer liber 8
- piscină acoperită 10
- terenuri de sport proprii sau intermediere la terţi 8
- obiecte şi echipamente pentru practicarea sporturilor (schiuri, sănii,
biciclete, ambarcaţiuni, etc.) 8
- aparat video 2
- antenă satelit sau cablu 2
- posibilităţi de participare ca divertisment la unele activităţi
gospodăreşti 8

162
 CAPITOLUL 5. ECOTURISM ÎN PARCURILE NATURALE
VÂNĂTORI NEAMŢ ŞI APUSENI

5.1. Parcul Natural Vânători Neamţ

A.Istoric

Toponimul „Neamţ” este de origine slavă, termenul „nemeţi”, care

înseamna liniştit sau tăcut, definind caracteristicile zonei şi ale râului principal
(Neamţu). De la oraşul Neamţ şi-a luat numele cetatea din apropiere – Cetatea
Neamţ, apoi Mănăstirea Neamţ, chiar întreaga regiune.
Oraşul Târgu Neamţ prezintă o serie de vestigii arheologice din neolitic şi
din epoca bronzului. Cele mai vechi urme de locuire s-au găsit în asezările de la
Lunca - Poiana Slatinei – Oglinzi – Cetăţuia – Băi, aflate în preajma izvoarelor
de slatină din sud – estul Culmii Plesului. Aici s-a gasit un important material
ceramic care aparţine culturii Starcevo - Cris (mileniul VI-V î.Hr.). Aceasta a
fost succedată de cultura ceramicii liniare şi de cultura Precucuteni (mileniul V-
IV î. Hr.), atestată prin siturile de la Târpeşti, Lunca, Topoliţa şi Davideni.
Elementele ceramicii pictate din zonă aparţin în principal civilizaţiei Cucuteni.
Zona a fost locuită şi de comunităţi ale epocii bronzului tracic(1800- 1100 î. Hr.)
– culturile Costisa şi Noua.
Mai târziu, în perioada premergătoare constituirii statului feudal Moldova,
pe teritoriul actualului oraş Târgu Neamt s-a închegat o asezare umană
importantă. Apariţia acestei asezări a fost favorizata de pozitionarea sa la
întretaierea unor drumuri comerciale importante, care faceau legătura între zona
Moldovei şi Ardeal, localitatea căpătând în timp funcţia de târg. În secolul al-
XIII- lea, saşi originari din Flandra au colonizat parte din zonă, aducând o seama
de meşteşuguri din care se remarcă acelea de obţinere a stofelor şi pânzeturilor,
transmise şi populaţiei autohtone.

Culmea Plesului şi Cetatea Neamţului

la începutul secolului XX.

163
B. Despre Parcul Natural Vânători Neamţ

Apariţie relativ nouă în peiajul ariilor protejate nemţene, Parcul Natural

Vânători Neamţ a fost constituit ca parc natural în anul 1999, pe o suprafaţa de
30.818 hectare, dintre care peste 26.300 hectare fond forestier.
Situat în partea nordică a judeţului Neamt, parcul adaposteste o larga paletă
de valori naturale, culturale şi istorice; în consecinţă, obiectivele administraţiei
sunt diverse, legate de specificul local şi acordate totodata la principiile general
valabile ale managementului ariilor protejate.
Cadrul legislativ actual defineşte parcurile naturale ca fiind „arii naturale
protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice
în care interactiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o
zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistica şi/sau culturală, deseori cu o
mare diversitate biologică” (L. 462/2001).
În cadrul scopului general, care este acela de conservare a diversităţii
biologice, au fost definite obiective specifice care definesc principalele direcţii
de activitate ale administratiei parcului:
- Menţinerea biodiversitatii prin conservarea speciilor si ecosistemelor
cheie, precum şi a peisajelor din cuprinsul parcului;
- Realizarea unui centru de creştere a zimbrului şi crearea condiţiilor de
punere în libertate a primului grup;
- Certificarea managementului forestier;
- Dezvoltarea ecoturismului şi promovarea valorilor naturale, tradiţionale,
istorice şi culturale ale regiunii;
- Sprijinirea comunităţilor în păstrarea valorilor spirituale, deprinderilor şi
obiceiurilor tradiţionale şi crearea oportunităţilor pentru dezvoltarea durabila a
economiei locale;
- Implicarea publicului şi a comunităţilor în conservarea valorilor parcului
prin programe specifice de educaţie şi constientizare;

C. Localizare

Parcul Natural Vânatori Neamţ se afla situat în Nordul judetului Neamt, la

graniţa cu Suceava, în raza comunelor Cracaoani, Agapia, Vânatori Neamt, a
orasului Tg. Neamt, şi a statiunilor Baltateşti si Oglinzi.
Din punct de vedere geografic, parcul se întinde pe versantul estic al
Muntilor Stânisoarei,subdiviziunea Munţii Neamţului (în partea estică a
Carpaţilor Orientali), şi peste Subcarpaţii Neamtului (aflaţi în cadrul
Subcarpatilor Orientali), acoperind o parte a bazinului Ozanei şi Cracăului, între
47°03’10’’ şi 47°18’20’’ Latitudine nordică şi 26°4’20’’ şi 26°22’32’’
Longitudine estică.
Suprafaţa parcului este de 30.818 ha, din care 26.322 ha pădure.

164
D. Acces:

Accesul către Parcul Natural Vânatori Neamt este în principal posibil

dinspre Tg. Neamt,
Piatra Neamţ, Vatra Dornei-Poiana Largului, Paşcani, Fălticeni, pe drumuri
naţionale. Accesul către Parcul Natural Vânatori Neamţ se poate face astfel:
- Dinspre Vatra Dornei se face pe DN 17 B pâna la Poiana Largului
- Dinspre Borsec se face pe DN 15 pâna la Poiana Largului
- Dinspre Durau se face pe DJ 155 F pâna la Poiana Largului
- Dinspre Bicaz se face pe DN 15 pâna la Poiana Largului
- Dinspre Poiana Largului se merge pe DN 15 B Poiana Largului – Vânatori –
Târgu Neamţ.
- Dinspre Piatra Neamt se face pe DN 15 C Piatra Neamţ – Târgu Neamţ.
- Dinspre Suceava se face pe DN 2 pâna la Cristeşti şi apoi pe DN 15 B pâna la
Târgu Neamţ.
- Dinspre Bucuresti se face pe E 85 Bucuresti – Roman - Cristeşti şi apoi pe DN
15 B pâna la Târgu Neamţ.

165
 Clima

Temperatura aerului. Temperatura medie anuală la Staţia Meteorologică

Tg. Neamţ are valoarea de 8,2°C. În aria montană, se înregistrează scăderi ale
temperaturii aerului de pâna la 5-7°C, la altitudini de peste 800 m şi chiar 4-5°C,
pe linia înalţimilor maxime (1100-1250 m altitudine). La Tg. Neamţ, luna cu
temperatura medie cea mai ridicată este iulie (19,5°C), iar cea cu temperatura
medie cea mai coborâtă este ianuarie (-3,7°C), de unde rezultă o amplitudine
termică anuala de 23,2°C. Amplitudinea termică absolută la Tg. Neamt este de
64,5°C, maxima absolută de temperatură înregistrându-se pe data de 17 august
1952 (37°C), iar minima în ziua de 27 ianuarie 1954 (-27,5C°).
Precipitatiile atmosferice. Cantitatea medie multianuala de precipitaţii
variază de la cca. 650 mm în aria depresionară (652,7 mm la Tg. Neamţ şi 650,9
mm la Baltateşti), la peste 750 mm în regiunea montană, la nivelul culoarelor
hidrografice importante (775, 1 mm la Leghin, pe valea Ozanei), apropiindu-se
de 1000 mm la nivelul înaltimilor maxime. Se remarcă, de asemenea, variaţiile
sezonale ale cantităţilor de precipitaţii: la Tg. Neamţ 479,3 mm în sezonul cald
şi doar 173,4 mm în sezonul rece, la Cracaul Negru, 648,7mm şi respectiv 267,8
mm. Ploile sub formă de averse, întâlnite mai ales vara, pot depăşi frecvent 60
mm în 24 ore. Uneori acestea capătă caracter torenţial: la 26 iulie 1906, în 30
minute a căzut o cantitate de 65,9 mm, de unde rezultă o intensitate medie de 2,2
mm/min.
Vânturile. Direcţia vânturilor dominante este influenţată atât de circulaţia
generală a maselor de aer, cât şi de orientarea principalelor linii orografice. În
cazul unei dinamici accentuate a atmosferei (prioritar în cazul circulaţiei
vestice), viteza vânturilor creşte deosebit de mult, în special în cazul văilor
transversale, acestea fiind şi arealele cu cel mai ridicat grad de producere a
doborâturilor de vânt. În zona de contact dintre depresiune şi Culmea
Stânisoarei, brizele de munte reprezintă fenomene eoliene caracteristice, care se
pun în evidenţă în perioada caldă a anului, prin apariţia norilor cumuliformi
(convecţie dinamică).
Fenomene meteorologice. În aria depresionară, brumele se produc
începând din decada a III-a a lunii septembrie, iar primavara cele tardive
caracterizează luna aprilie, excepţional luna mai (21-22 mai 1952). Numărul
mediu de zile cu grindină la Tg. Neamţ este de 0,9 (pentru perioada 1970-1996),
acest fenomen fiind caracteristic lunii iunie, specific ariilor montane şi
subcarpatice.

GEOLOGIA

Din punct de vedere geologic suprafaţa parcului este amplasată în

extremitatea estică a Orogenului carpatic la contactul cu Platforma

166
Moldovenească. Acest aspect conferă zonei un fond structural şi petrografic
divers, pe care s-a grefat o morfologie specifică.
Sectorul nord-estic al parcului, cuprins între localităţile Târzia, Brusturi,
pâna la Culmea Pleşului, este amplasat pe depozite basarabiene ale Platformei
Moldoveneşti (pietrişuri deltaice, nisipuri şi intercalaţii argiloase).
Cea mai mare parte a suprafeţei parcului se găseste pe formaţiunile flisului
extern carpatic şi ale molasei (Moldavide). De la vest spre est se dispun în
structuri cutate, deversate şi faliate, mai ales longitudinal, formaţiuni ale
pânzelor de sariaj: Tarcău, Vrancea şi Pericarpatică (molasă).
Pânza de Tarcau ocupă sectorul vestic al parcului şi este constituită din
depozite care aparţin ca vârstă Cretacicului (formaţiunea de Hangu),
Paleocenului (formaţiunile de Izvor şi Straja), Eocenului, în condiţiile
litofaciesului de Doamna (formaţiunile de Suceviţa, Doamna, Bisericani şi
Lucaceşti), Oligocenului, în condiţiile litofaciesului de Kliwa (formaţiuni
flisoide bituminoase cu gresii de Kliwa).
Pânza de Vrancea ocupa sectorul central şi estic al parcului, sub forma unei
mari semiferestre tectonice, numită semifereastra Râsca-Bistriţa.
Pânza Pericarpatică sau Molasă Carpaţilor Orientali intra parţial în
alcatuirea dealurilor subcarpatice. Depozitele acestei unităţi structurale sunt
reprezentate prin formaţiuni argilo-siltitice şi nisipuri de culoare cenuşie-
negricioasă, cu breccii şi conglomerate carpatice, asociate cu roci de precipitaţie
chimică (sare gemă, săruri de potasiu şi gips). Zona de apariţie a pânzei
pericarpatice este marcată şi de prezenţa a numeroase izvoare mineralizate
(Slatinele) cel mai adesea clorosodice şi sulfatate. Gradul redus de coeziune al
rocilor, datorat unor procese diagenetice incomplete, au permis geneza unor
soluri profunde în sectorul aferent.
Din punct de vedere tectonic, zona este caracterizată de sariajul pânzelor de
flis peste molasa şi apoi întregul esafodaj carpatic a avansat peste Platforma
Moldovenească, fenomen care s-a produs în tectogeneza moldavă din Miocen.

GEOMORFOLOGIA

Teritoriul Parcului Natural Vânatori Neamţ se găseşte în cea mai mare parte
în cuprinsul Carpaţilor Orientali (Munţii Sânişoarei) precum şi în aria
Subcarpaţilor Moldovei (porţiuni reduse din Depresiunea Ozana-Topoliţa şi
Culmea Plesului). Ca urmare, relieful acestui teritoriu precum şi procesele
geomorfologice actuale, vor avea caracteristici foarte asemanatoare cu cele ale
unităţilor naturale amintite.
Din punct de vedere altitudinal, teritoriul parcului se încadrează între 365 m
(pe flancul nord-estic al Culmii Pleşu, în raza localităţii Brusturi), 410 m (în
lungul Ozanei, la intrarea în localitatea Vânatori) şi 520 m în lungul Cracaului la
Cracaoani) şi 1231 m (Vf. Buhalniţa). Altitudinea medie se cifrează la cca. 800
m.

167
 Principalele linii orografice ale regiunii montane au direcţia generală nord-
nord-vest – sud-sud-est, această direcţie regăsindu-se cel mai evident în cadrul
limitei vestice a parcului, respectiv interfluviul dintre bazinul Cracăului şi
bazinul Hangu (afluent al Bistritei) şi care se poate urmari în lungul vârfurilor
Chita Mica (1061 m), Crainicul (1192m), Palancii (1178 m), Bâtca Sasului
(1091m) şi Buhalniţa (1231 m). Aceeaşi orientare caracterizează şi culmea
montană estică, ce face trecerea către regiunea depresionară subcarpatică,
precum şi Culmea Pleşului, din nordul teritoriului parcului (altitudine maximă
911 m în Dealul Cerdacului). Pe lângă această orientare generală a reliefului, se
individualizează o a doua, relativ perpendiculara (vest-est), evidenţiată de
culmile secundare ce se constituie în interfluviile care despart principalele artere
hidrografice cu caracter transversal (Nemţisorul, Ozana, Agapia şi Cracăul).

HIDROLOGIA

Apele subterane
Apele subterane sunt cantonate în depozite nisipo-grezoase care au o mare
permeabilitate. Ca şi o caracteristică aparte, aceste ape conţin o cantitate redusă
de saruri şi sunt potabile. Atunci însa când intră în contact direct cu argilele
salifere devin clorurato-sodice, iar atunci când sunt cantonate în nisipuri şi gresii
friabile pot fi bicarbonatate calcice şi magneziene.
Alte tipuri de ape subterane sunt izvoarele subterane sărate ce apar la zi în
apropierea staţiunilor Băile Baltateşti şi Băile Oglinzi, precum şi în apropierea
localităţii Vânatori. Aceste izvoare au, în general, debite mici şi un grad de
mineralizare ridicat. Apa acestor izvoare sărate a fost utilizată empiric de către
localnici, încă cu mult timp în urmă, în tratarea diferitelor boli, precum şi la
extragerea sării prin fierbere (evaporare) şi la conservarea alimentelor.

Reteaua hidrografica
Reteaua hidrografică de suprafaţă aparţine bazinelor Ozanei ăi Cracăului,
afluenţi pe dreapta ai Moldovei ăi Bistriţei.
Ozana izvoraşte din zona montană a flisului carpatic, de sub vârful Halauca
(1530) şi străbate depresiunea intramontană Pipirig, dupa care patrunde în
depresiunea subcarpatică Ozana – Topoliţa, traversează oraşul Tg.Neamt şi se
varsă în râul Moldova, în aval de localitatea Timişeşti. Ca afluenţi în zona
carpatică primeşte pârâurile Secu, Domesnic şi Dolheşti (pe dreapta) iar în
Depresiunea Ozana - Topolita primeşte ca afluent pârâul Nemtisor (pe stânga).
Suprafaţa bazinului hidrografic este de 427 km2. În aria subcarpatică, debitul
Ozanei scade considerabil datorită infiltrării în aluviunile groase din albia
acesteia. Din aceste ape de infiltraţie sunt alimentate captarile din zona Timişeşti
– Zvoronesti, pentru alimentarea cu apa a orasului Iaşi.
Bazinul Cracăului ocupă o suprafaţă mult mai mica în comparatie cu cel al
Ozanei. Principalii afluenţi ai Cracăului sunt Cracăul Negru, Cracăul Alb,

168
Chitele, Boulet. În privinţa alimentării, predomină acelaşi tip, pluvio – nival, cu
ape mari primăvara, odată cu topirea zăpezilor şi la începutul verii datorită marii
cantităţi de precipitaţii atmosferice. Pe timpul iernii debitul scade deosebit de
mult si frecvent se formează gheaţă la mal sau chiar poduri de gheaţă.

SOLURILE

Molisolurile ocupă o suprafaţă foarte restrânsă (aproximativ 1% din

teritoriu) pe rama vestică a Depresiunii Ozana-Topoliţa. Din aceasta clasă sunt
caracteristice doar solurile cernoziomoide şi cele cenuşii, care nu sunt însa
relevante pentru fondul forestier al teritoriului.
Argiluvisolurile cresc ca pondere (ccca. 7% din suprafaţă), fară însă a se
impune în alcătuirea fondului pedologic, cu apariţii în regiunile joase de la
periferia parcului, îndeosebi la nivelul versanţilor slab înclinaţi de la poalele
culmii Pleşului şi în bordura deluroasă a Depresiunii Ozana-Topoliţa (bazinul
Ozanei)
Cambisolurile constituie fondul dominant al regiunii, fiind soluri
reprezentative pentru flisul est-carpatic. Sunt întâlnite aproape pe toate formele
de relief, de la marginea ariei montane pâna pe culmile cele mai înalte (cu mici
exceptii).
În funcţie de nivelul altitudinal şi de alcătuirea chimico-mineralogică a
materialului parental, tipurile de sol aparţinând acestei clase se succed
altitudinal, după cum urmează:
- Solurile brune eu-mezobazice ocupă treapta montană inferioară, dar pot urca în
altitudine până la partea superioară a reliefului, în condiţiile unor roci cu un
chimism intermediar şi bazic.
- Solurile brune acide se situează altitudinal pete cele brune eu-mezobazice,
având o extindere mai mare în ecartul altitudinal de 1000-1200 m, dar pot avea
apariţii sporadice şi sub 1000 mp un substrat litologic constituit din gresii şi
conglomerate debazificate (inclusiv în Culmea Pleşului).
- Spodosolurile se întâlnesc doar sporadic, fiind condiţionate strict de rocă, fiind
în acest caz poziţionate la nivel altitudinal mult mai joase fata de etajul
pedospodic carpatic, caracteristic altitudinilor de peste 1400 m şi pădurilor de
conifere.
- Solurile hidromorfe sunt legate de particularitati ale reliefului, întrunind
condiţii de formare în cazul glacisurilor de racord dintre versanţi şi terase sau
lunci, cu o mai mare reprezentativitaţie în compartimentul depresionar al
Nemţisorului şi cu iviri izolate pe dreapta Ozanei, aval de localitatea Leghin.
- Solurile neevoluate ocupă suprafeţe restrânse, fiind reprezentate în teritoriu
prin regosoluri şi erodisoluri. Regosolurile sunt caracteristice doar perimetrelor

169
de pajisti secundare pe suprafete cu înclinari mari, dar si fruntilor de terasa, unde
procesele de pedogeneza sunt depaşite ca intensitate de cele de morfogeneză.

Biodiversitatea în raza Parcului Natural Vânatori-Neamt

În raza Parcului Natural Vânatori Neamţ se întâlneste o mare divesitate

floristică şi faunistică, ceea ce reprezintă un indicator al stării de adaptare al
speciilor la ecosistemele locale, dar, ceea ce este foarte important, o premisă a
continuităţii pădurii.
În cadrul acţiunii de inventariere flora şi fauna au fost amplasate 65 de
pieţe de probă, unde au fost demarate cercetări cu privire la vegetaţie şi
comunităţi de plante,ciuperci, licheni, insecte, mamifere, păsări, peşti , amfibieni
si reptile.

1.Flora

Pâna în prezent, din studiile efectuate de-a lungul timpului s-au identificat
un număr de 1047 de taxoni, ceea ce reprezintă 53% din flora judeţului Neamţ şi
aproximativ 25% din flora României.
În cadrul Parcului Natural Vânatori Neamţ, se gasesc 3 rezervaţii naturale,
şi anume: Pădurea de Argint în care au fost inventariate cca. 150 specii, Codrii
de Aramă - 300 specii, iar în Rezervaţia de Stejari Dumbrava, inventarul listează
un numar de circa 210 specii.
Flora acestui teritoriu se remarca în primul rând printr-o serie de endemite:
Centaurea carpatica ssp.raraurensis (creste numai în Moldova), Cirsium
decussatum, C.furiens, C.grecescui, Dentaria glandulosa, Hepatica

170
transsilvanica, Leucanthemum waldstenii, Phyteuma wagneri, Ranunculus
carpaticus, Symphytum cordatum.
Pe de alta parte, flora Parcului Natural Vânatori-Neamt contine peste 50 de
rarităţi floristice în România la care se adaugă unele specii ocrotite în întreaga
ţară: Angelica archangelica, Cypripedium calceolus, Taxus baccata.
Din punct de vedere al fondului forestier compoziţia pe specii se prezintă
astfel : 40% din suprafata este acoperită cu fag (Fagus sylvatica) urmat, în
ordine de brad (Abies alba) - 30%, molid (Picea abies) - 15% şi gorun(Quercus
petraea)-2%.

2.Fauna

A . Mamifere

Parcul Natural Vanatori Neamţ constituie un adapost pentru o serie de

specii rare sau în extincţie in alte zone: ursul brun (Ursus arctos), lupul (Canis
lupus), râsul (Lynx lynx), vidra (Lutra lutra), zimbrul (Bison bonasus) - în
captivitate la Rezervaţia de zimbri Dragos-Voda, altadată componentă a faunei
sălbatice.
Alte mamifere care se pot întâlni în raza Parcului Natural Vânatori Neamţ
sunt: vulpea (Vulpes vulpes), pisica salbatică (Felix sylvestris), cerbul carpatin
(Cervus elaphus), căprior (Capreolus capreolus), mistretul (Sus scrofa), iepurele
(Lepus europeus) etc.

171
B. Pasari

Pâna în prezent, în cuprinsul Parcului Natural Vânatori-Neamţ au fost

inventariate un numar de 102 păsări, parte din acestea sunt menţionate ca specii
strict protejate prin Convenţia de la Berna şi Convenţia de la Bonn.
La marginea râurilor sunt întâlnite frecvent: codobatura alba – Motacilla
alba, codobatura galbena – M. cinerea, codobatura de munte – M. flava,
pescarelul negru – Cinclus cinclus, pescaras albastru - Alcedo athis. Alte specii
întâlnite la marginea parcului sunt: cioara griva - Corvus corone cornix; barza
alba - Ciconia ciconia şi barza neagră - Ciconia nigra care este o specie rara.

C. Ihtiofauna, amfibieni si reptile

Fauna de amfibieni şi reptile din cuprinsul Parcului Natural Vânatori-

Neamţ, studiată pîna în prezent cuprinde: salamandra (sau salamâzdra) –
Salamandra salamandra; tritonul carpatic - Triturus montandoni - endemism
carpatic; tritonul cu creasta – Triturus cristatus cristatus (specie de interes
comunitar conform Directivei Consiliului Europei 92/43 EEC); tritonul de
munte - T. alpestris alpestris; broasca rosie de munte – Rana temporaria
temporaria; buhaiul de balta - Bombina variegata variegata (specie de interes
comunitar); broasca râioasa bruna – Bufo bufo etc. Dintre reptile menţionăm:
vipera de munte – Vipera berus berus cu o concentrare mare în zona Chitele;
sarpele de casă - Natrix natrix; napârca - Anguis fragilis; sopârla de câmp –
Lacerta agilis agilis; gusterul – Lacerta viridis viridis etc.
De menţionat că toate speciile de amfibieni şi reptile de pe teritoriul
Parcului sunt protejate, fiind incluse în anexa 3 a legii 13 din 11 martie 1993
(Convenţia de la Berna).
Fauna acvatică, cuprinde un numar de 7 specii, 3 familii şi 2 ordine,
amintind aici prezenţa salmonidelor ( Salmo trutta fario L.), specie de interes
stiinţific, caracteristică ecosistemelor acvatice nepoluate.

172
D. Nevertebrate

Grupul lepidopterelor (fluturi) din raza parcului cuprinde aproximativ 138

specii identificate pâna în prezent.
Ordinul Coleoptera este reprezentat de cca. 107, unele dintre acestea, ca de
exemplu: Carabus variolosus Fabr, Carabus intricatus L., Lucanus cervus L.,
Rosalia alpina Scop., Cerambyx cerdo L., etc., sunt specii protejate prin diverse
convenţii şi reglementări internaţionale la care România a aderat, conservarea
lor necesitând o atenţie specială.
În cadrul ordinului Hymenoptera, au fost identificate pâna în prezent 36
specii. Ordinul Diptera este reprezentat de aproximativ 16 specii. Studiul
Oribatidelor din raza Parcului Natural Vânatori Neamţ a condus la identificarea
a 81de specii.

PADUREA DE ARGINT

Este situată pe teritoriul comunei Agapia lânga sediul Ocolului Silvic

Văratec, pe terasa inferioară a Topoliţei, la altitudinea de 540 m. Pădurea de
argint este un arboret de mesteacăn, având arborii cei mai bătrâni cu vârsta de
peste 100 ani dar pădurea este completată şi cu arbori de 20 şi 50 de ani. Are o
suprafaţă de 2,4 ha, fiind o rezervaţie de tip mixt, forestieră şi peisagistică.
Ultimul studiu efectuat în rezervaţie (1999) a evidenţiat un număr de 150
specii de plante.
Pentru conservarea acestei rezervatii în decursul anilor s-au efectuat mai
multe lucrări care au constat din:
- împăduriri cu mesteacăn în anii 1968 şi 1996
- împrejmuirea cu gard din plasă de sârmă pentru protejarea ,,Pădurii de argint"
împotriva paşunatului
De frumusetea acestei păduri aminteşte poetul national Mihai Eminescu
atunci când, în desele perindări prin aceasta zonă de un pitoresc deosebit, a scris

173
nemuritoarele versuri inspirate din drumetiile sale alături de poeta Veronica
Micle, înmormântată nu departe de această minune alba.

CODRII DE ARAMĂ

Este alcatuită în cea mai mare parte din gorun, alături de acesta aici fiind
inventariate alte cca. 300 specii de plante. Cei mai în vârstă arbori au peste 135
ani.
Rezervatia forestiera "Codrii de aramă" este situată în comuna Agapia, pe
dealul Filiorul, la o altitudine cuprinsă între 550 si 650 metri şi are o suprafaţă
de cca. 21 ha.
La poalele dealului se află pârâul Filioara, cu pâlcuri de rachitisuri şi mici
mlastini cu rugină şi izmă; pajistea din jur este alcatuită din păiş roşu şi iarba
vântului.

REZERVATIA DE STEJAR DUMBRAVA

Pădurea Dumbrava, în suprafată de 56,6 ha este situată între Valea pârâului

Neamţ şi a pârâului Nemţisor, la o altitudine cuprinsă între 445 şi 470 m.
Este o rezervaţie de tip forestier şi care conservă o pădure de stejari
seculari, foarte viguroşi. Arboretul este constituit din Quercus robur, Quercus
daleschampii în amestec cu Carpinus betulus, la care se mai adauga Prunus
avium, Acer campestre, Fagus sylvatica şi Pyrus pyraster, fiind alcătuită dintr-o
singură asociatie, şi anume Quercorobori-carpinetum Soo et Pocs 1957.
Arboretul este o rezervaţie naturală, interesant prin dimensiunile şi aspectul
exemplarelor de stejar, prin particularităţile subarboretului, bogăţia florei ierb-
oase , infiltraţiile de conifere etc.Vârsta acestor arbori variază între 150-200 ani.
Din punct de vedere al biodiversităţii s-au identificat 209 specii de plante
aparţinând la 50 familii.

174
REZERVAŢIA DE ZIMBRI ŞI FAUNĂ CARPATINĂ DRAGOŞ VODĂ

Rezervaţia de zimbri şi faună carpatină “Dragoş Vodă” a fost înfiinţată în

anul 1968, se află în nordul judeţului Neamţ, pe raza comunei Vânatori Neamţ,
în apropierea drumului naţional D.N. 15 şi a Mănăstirii Neamţului.
În anul 1970 se aduc primele exemplare de zimbri, în numar de trei,
originare din Polonia, dânduli-se numele de Rarău, Roxana şi Raluca. În anul
1974 , rezervaţia găzduieşte filmarea unor secvenţe de vânatoare pentru filmele
“Fraţii Jderi” şi “Stefan cel Mare-Vaslui 1475”.
Astăzi, în rezervaţie, pe lângă zimbri se mai pot întâlni: cerbi carpatini,
cerbi lopătari, căpriori, vulpi, bursuc, iepuri, urs, lup, specii de avifaună.

175
Monitorizarea Biodiversitatii

Unul din obiectivele majore al Administratiei Parcului Natural Vânatori-

Neamţ îl reprezintă menţinerea biodiversităţii prin conservarea speciilor şi
ecosistemelor cheie, precum şi a peisajelor din raza parcului. Pe baza studiilor şi
cercetărilor efectuate de-a lungul timpului pe diferite grupe biolgice, a fost
elaborat şi dezvoltat un plan de monitorizare a biodiversităţii.
Acest plan a fost dezvoltat în strânsă coresopondenţă cu planul de
management al Parcului Natural Vânatori Neamţ sub îndrumarea unor specialişti
de la organizatia FFI şi contine 24 de protocoale.
Monitorizarea are ca obiectiv aprecierea pe termen lung a statutului
biodiversitatii în raza parcului şi eficacicatea activităţii manageriale în protejarea
biodiversitatii şi peisajelor parcului. O serie de întrebări de monitorizare au
derivat din planul de management şi din discuţii mai largi, reflectând nevoia de a
determina dacă biodiversitatea PFVN este menţinută efectiv.
Evaluând statutul resurselor biodiversităţii de-a lungul timpului, planul de
monitorizare evaluează presiunile şi ameninţările (inclusiv nivelurile utilizarii
resurselor) şi va determina dacă managementul a fost eficient în menţinerea
populaţiilor şi habitatelor cheie. Protocoalele de monitorizare au fost evaluate cu
o prioritate relativă şi un set de potenţiali indicatori au fost dezvoltaţi pentru
fiecare întrebare de monitorizare. Au fost dezvoltate protocoale pentru fiecare
indicator cheie, inclusiv evaluări detaliate ale timpului, personalului şi nevoilor
de resurse pentru a implementa acestea pe un termen lung. Planul de
monitorizare a fost dezvoltat în cadrul contextului curent, şi posibil viitor, al
sistemului parcului din România.
Rolul monitorizării prezintă o mare importanţă, fiindca numai prin
cunoaşterea stării ecosistemelor se va putea trece la valorificarea, exploatarea
raţională, ecologică a peisajului, florei, vegetaţiei şi faunei. Monitorizarea are
rolul de a sesiza în mod real orice modificare intervenită în areal, cu posibilitatea
clarificării cauzalităţii acestor modificări, în scopul adoptării acelor măsuri
administrative de protejare a arealului, care permit menţinerea echilibrului
durabil al ecosistemelor din areal.
Începând cu anul 2002 au fost implementate în teren 5 protocoale de
monitorizare , cu ajutorul unor echipe de biologi voluntari de la diferite institute
stiinţifice de profil cu care Administraţia parcului colaborează.

Aceste protocoale sunt :

- Identificarea şi cartarea exemplarelor de tisa (Taxus baccata)- specie declarată
monument al naturii în România (protocol nr.2);
- Monitorizarea şi cartarea zonelor de reproducere a speciilor de amfibieni şi
habitate lenctice, axate în principal pe studiul speciei Triturus montandoni-
endemism carpatic (protocol nr.3);

176
- Monitorizarea regenerării puietilor de stejar din Rezervaţia de Stejari
Dumbrava (protocol nr.1);
- Monitorizarea berzelor care cuibaresc în raza parcului – berzele fiind specii
indicatoare de ecosisteme neafectate de impactul antropic (protocol nr.5);
- Monitorizarea păsunilor din punct de vedere al suprapăşunatului (protocol
nr.15);

EUROPEAN BISON

Bison bonasus

Morfologie

Genul Bison cuprinde mamifere de talie mare, puternice, prezente odata pe

cele doua continente, Europa şi America de Nord. Mai cunoscuţi sunt 2
reprezentanţi: Zimbrul European – Bison bonasus şi Zimbrul Nord – American,
confundat adeseori cu bizonul, Bison bison.
În cadrul acestor două specii se disting câte două subspecii:
- Zimbrul de prerie sau „bizonul de prerie”, Bison bison bison
Au existat şi două subspecii ale zimbrului European – zimbrul de ses sau de
„Bialowieza”, Bison bonasus bonasus şi zimbrul de munte sau Caucazian, Bison
bonasus caucasicus.
Zimbrul caucazian nu a supravietuit pâna în zilele noastre, ultimul
exemplar murind în Caucaz în 1927. Un individ – mascul, in vârstă de un an – a

177
fost capturat şi dus în Germania în 1908. A trait 18 ani în captivitate la o
menajerie din orasul german Boitzenburg.
Rezultatul a fost împerecherea masculului de Zimbru caucazian cu femelele
de Zimbru de ses ceea ce a dus la aparitia de descendenti hibrizi.
Astăzi, Zimbrul European având aceasta obârşie, a păstrat foarte putin din
caracteristicele Zimbrului caucazian, iar înfatisarea sa nu difera de cea a
Zimbrului de ses. Totuşi, ei sunt rari şi crescuţi separat. Greutatea masculilor
maturi variază între 440 si 920 kg, în timp ce înalţimea la umeri poate atinge 188
cm.
O caracteristică particulară a masculilor o reprezintă disproporţionalitatea
între partea din faţă a corpului, puternica şi crupa relativ mică.
Femelele sunt mai mici; greutatea între 320 şi 640 kg şi partea din fata a
corpului mai putin bine-facută.
Corpul Zimbrului European este acoperit cu un păr gri-maro care se
armonizează cu peisajul înconjurator.
Partea din faţă a corpului este acoperita cu un par lung, care formează asa
numita barbă, în partea de jos. Parul din spate este scurt.
Zimbrii de ambele sexe au câte o pereche de coarne localizate sus pe cap,
dar capetele acestora sunt aduse mai mult în interior în cazul femelelor adulte
decât în cel al masculilor. La nastere, puii au par de culoare rosiatică şi sunt mai
degrabă mici, între 16 şi 35 kg.

Comportament în libertate

Pot fi identificate doua perioade distincte în ciclul vieţii anuale a zimbrilor

Prima este cea a adunării pentru iarnă, care durează pe toată perioada acestui
anotimp şi a doua, perioada miscării libere, când zăpada lipseşte.
A doua perioadă coincide cu cea a sezonului de creştere, în care zimbrii
folosesc resursele naturale de hrană întâlnite şi îşi pun în aplicare propria
strategie de utilizare a mediului înconjurător.
Prin contrast, în timpul iernii zimbrii se adună în jurul hranitoarelor special
amenajate, formând grupuri mai mari, de mai multe zeci de indivizi fiecare. Unii
masculi se pot aduna în grupuri separate de mai mici dimensiuni, în jurul altor
hranitori.
Când iarna târzie face loc primăverii, grupurile de iarna devin mai puţin
stabile şi încep sa se destrame în grupuri mai mici care părăsesc hranitorile şi
pornesc în căutarea resurselor naturale de hrană.
Grupurile cele mai răspândite printre populaţia de zimbri sunt cele mixte şi
cele compuse numai din masculi. Grupurile mixte sunt compuse din femele,
tineret de 2-3 ani, viţei şi ocazional masculi adulţi.
Cele mai mici grupuri de masculi conţin 2 indivizi; e ceva obisnuit să
întâlneşti grupuri de 2-3 masculi, în timp ce grupurile de 4-9 masculi sunt rare.
Aproximativ 60% dintre masculi trăiesc singuri.

178
 Grupurile de zimbri nu sunt legate prin relaţii familiale şi compoziţia şi
mărimea lor se schimbă frecvent. Unele dintre aceste schimbări sunt sezoniere
(incluzând naşterea puilor sau momentul împerecherii), în timp ce altele sunt
rezultatul unirii mai multor cirezi care se despart apoi, dând nastere unor noi
grupuri. Liderul unui grup mixt e în general o femela mai bătrână care are un
pui.

Hrana suplimentară

Hrana suplimentara are si o influenţă majoră asupra comportamentului,

structurii sociale, distribuţiei densităţii şi chiar a reproducerii zimbrilor.
Animalele consuma cel mai mult fân în perioada Decembrie – Martie, când
acesta reprezintă mai mult sau mai putin de 100% din dieta lor.
Fânul e mai puţin folosit de catre zimbri în Noiembrie si Aprilie, ca si în
celelalte luni în care iarna e mai blânda, fara zapada, iar zimbrii sunt raspânditi
pe un teritoriu mai vast.
Totuşi, obţinerea hranei de sub zapadă joacă un rol minimal în viaţa
zimbrilor de azi, şi e observată mai ales la începutul iernii pe terenurile cultivate
şi pe pajisti. Asta nu înseamna că zimbrii preferă fânul în locul hranei naturale ci
doar că aceasta din urma nu e prezentă în cantităţi suficiente pe timpul iernii.
Femelele gestante sau cele care alaptează au nevoie de cantităţi mari de hrană şi
de aceea le este necesar suplimentul de fân.
Este adevarat ca un declin drastic al populaţiei salbatice ar duce la
micsorarea nevoii alimentării suplimentare şi tot atât de adevarat este că
încetarea alimentarii suplimentare ar duce la un asemenea declin.

Zimbrul european în lume

Zimbrul este întâlnit în mod curent în captivitate, dar şi ca populaţie liberă.

În primul caz animalele sunt în grădini – zoologice, ca şi în rezervaţii.
Prin contrast, animalele aflate în libertate pot alege singure şi pot colinda
liber în complexele forestiere selectate.
Cartea de Pedigree a Zimbrului European din 1997 arata că exista animale
captive în 185 de locuri, deşi cam 36 – mai mult gradini zoologice – au doar un
singur specimen, sau doar animale de un singur sex. Numarul cirezilor captive
de mai mult de zece indivizi este de doar 19, din care cele mai multe sunt în
Germania (5) si Polonia (4).
Un numar de 1096 de zimbri traiau în captivitate în 1997, sau aprox. 37,5%
din întreaga populatie de zimbri a lumii. Cirezile libere atesta existenta unui
numar de 1829 de animale (62,5% din populatia totala de 2925 zimbri). Cele 33
de cirezi salbatice se gasesc în 5 tari:
- Ucraina – 10 populatii cu un total de (659),
- Polonia – 5 populatii (537),

179
- Bielorus – 7 populatii (376),
- Rusia – 10 populatii (236),
- Lituania – 1 populatii (21).
Dimensiunea populatiei din Polonia a fost mentinuta între 600 – 700 în
perioada de 10 ani dintre 1988 – 1997. Dintre acestea, 25% se afla în captivitate
şi 75% în libertate.

Zimbrul european in Romania

Initiativa refacerii acestui fond faunistic preţios al padurilor din Muntii

Carpaţi, ce adaposteau odinioară numeroase turme, a început acum 46 de ani,
când la 12 noiembrie 1958 o pereche de zimbri a fost adusă din Polonia în
pădurea Slivut-Hateg, judeţul Hunedoara.
În prezent, zimbrul european se găseste doar în captivitate şi anume 3
rezervaţii apartinând Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva (Vânatori-Neamţ,
Hateg - Slivut şi Neagra-Bucsani ). De asemenea, se găsesc şi în Gradina
Zoologică Târgovişte şi Gradina Zoologică Bucureşti.
Rezervatia „Dragos-Voda” Vânatori-Neamţ, aflată în raza Parcului Natural
Vânatori Neamţ a fost înfiintata în anul 1968, iar în anul 1970, au fost aduse 3
exemplare de zimbri, originare din Polonia. In anul 1974 se nasc primele două
exemplare de zimbru în cadrul rezervaţiei : Rosina şi Roco. În anul 1977, la 24
noiembrie, au fost aduşi din ex-URSS 5 zimbri caucazieni: Medalist, Mentol,
Metocika, Meringhia şi Mexicana. După anul 1977, s-au realizat mai multe
schimburi între exemplarele de zimbri din rezervatiile existente în Romania în
scopul menţinerii diversitatii genetice.
În momentul actual, se gasesc 4 exemplare de zimbri (2 femele, un mascul
şi un vitel de zimbru de sex feminin) într-un tarc de aproximativ 4 ha.
Odata cu înfiintarea Parcului Natural Vânatori-Neamţ din cadrul Direcţiei
Silvice Piatra Neamţ se trece practic si în tara noastra la etapa unui management
adecvat a populatiilor pentru reintroducerea în libertate. Un studiu facut în anul
1998 de catre Societatea Zoologica din Londra confirma daca mai era nevoie
viabilitatea ecositemelor forestiere din Muntii Neamtului pentru viata zimbrului
în libertate. Pe acesta baza, la nivelul administratiei parcului au început actiunile
pentru atingerea acestui obiectiv ambitios, reintroducerea zimbrului în libertate.
Obiectivul major este acela de a realiza un Centru de Reproducere şi
Management al Zimbrului pe o suprafata de apropximativ 107 ha, cu toate
utilitatile necesare: ţarcuri de carantină, ţarcuri de acomodare, ţarcuri de
preeliberare, laborator biologic,etc.

180
 Alte obiextive de interes turistic in yona Vanatori neamt sunt :

Mănăstirea Secu

Situata pe valea râului cu acelaşi nume, a fost înalţată în anul 1602 de către
vornicul Nestor Ureche (tatăl cronicarului Grigore Ureche), pe locul unui schit
mai vechi din lemn.
Pictura interioară, în stilul Renaşterii, datează din anul 1850. În exterior se
află mormântul mitropolitului Varlaam,fost ucenic şi egumen la această
mănăstire, care a tiparit la Iaşi în 1643 "Cazania", cunoscută şi sub titlul "Carte
românească de învaţătură". Este prima carte scrisă în limba româna, care a
contribuit la consolidarea limbii literare.

Mănăstirea Sihăstria

Ctitorită în 1655. În 1734 episcopul Ghedeon de Husi ridică o nouă

biserică, din piatră pe locul celei vechi.
Nu departe se află Schitul Sihla, (schit de călugări) precum şi Peştera
Sfintei Cuvioase Teodora; racla cu moaştele ei se păstrează astăzi la mănăstirea
Pecerska-Kiev sub numele "Cuvioasa Teodora din Crapaţi".

181
Schitul Sihla
Spre sud-vest de Sihastria, suind pe culmi şi tiharaie înalte, printr-o pădure
de fagi seculari, dupa 2-3 ore de mers, ajungi pe înaltimile muntelui Sihla (900-
1000 m), pe cărări de o rară frumuseţe. Aici, pe un mic platou, se afla schitul
Sihla.
În faţa schitului se înalţă pereţi uriaşi de stânci goale, după care se afla o
pesteră unde, după cum spune legenda, ar fi trăit timp de 60 de ani o fată
cunoscută în popor sub numele de Sf. Teodora.

Mănăstirea Văratec
Datează din 1785 când maica Olimpiada pune bazele acestui asezamânt
monahal.
Pe locul primei construcţii din lemn, în anii 1818-1812 se ridică actuala
mănăstire ce a fost pictată în 1841, refacută în 1882.

Mănăstirea Neamţ
Pe locul unei asezări calugăreşti din sec. XIV voievodul Petru I Muşat
zideşte o biserică de piatră, iar după 1400, Alexandru cel Bun ridică o biserică
din lemn (Sf. Ioan Bogoslovul). La 14 noiembrie 1497, Stefan cel Mare a sfinţit
biserica cea mare cu hramul Înalţării Domnului.
Aici se găsesc : Icoana Maicii Domnului-pictată în anul 665, cea mai
veche bibliotecă din România conţinând peste 15.000 volume, manuscrise în
limba slavona, greacă şi română.
În apropiere sunt situate schiturile : Vovidenia, Icoana, Procov precum şi
Seminarul Teologic "Veniamin Costache", Casa Memorială "Mihail
Sadoveanu".

182
Manastirea Agapia
La începutul secolului al XVII-lea, călugării de la Agapia Veche şi-au
mutat gospodăria pe valea pârâului Agapia, unde au construit şi o bisericuţă din
lemn (biserica "Sfântul Ioan Bogoslovul" de astăzi).
Până în anul 1803, mănăstirea a fost locuită de călugări. După
transformarea mănăstirii Agapia în mănăstire de maici, la jumătatea secolului al
XIX-lea are loc prima restaurare integrală a bisericii "Sfinţii Voievozi", perioadă
în care Nicolae Grigorescu a realizat pictura interioară (1858-1862).

Cetatea Neamţului
A fost ridicată în timpul lui Petru I Musat. Prima menţiune documentară
datează din 1395. În timpul domniei lui Alexandru Lăpusneanu (1564-1568)
cetatea a fost distrusă parţial. În anul 1691, cetatea este aparată de un mic grup
de plăieţi in faţă asediului armatei polone conduse de Ioan Sobietski.
In timpul domniei lui Stefan cel Mare, cetatea joacă un important rol de
apărare. In această perioadă sunt ridicate noi ziduri şi este construit un
impresionant pod sprijinit pe 11 piloni de piatră. Epoca de maximă stralucire a
cetaţii se va incheia odata cu prima domnie a lui Petru Rares, când turcii ocupă
cetătile Moldovei.

Casa Memorială "Ion Creangă"

O mică bijuterie de arhitectură populară,ce ne întimpină cu toată zestrea ei
muzeistică :piese de mobilier, cărţi, fotografii, obiecte de cult şi artizanat. Ne
copleşesc "amintirile"..., spiritul povestitorului humulestean ne domină...,
retrăim parcă peripeţiile lui "Nică".

183
Muzeul Nicole Popa
Muzeul stârneşte interesul şi admiraţia numeroşilor vizitatori, care ii trec
pragul, fiind deopotrivă punct turistic dar şi obiectiv de cercetare pentru oamenii
de ştiinţă.
Ţăran din Tirpeşti, Neculai Popa este sculptor şi în acelaşi timp un
prodigios creator de folclor. Făureşte singur tot felul de măşti şi costume, care
au o expresivitate fără egal. Pune în scenă spectacole folclorice, compune sau
improvizează versuri pentru acestea.

Casa memorială "Veronica Micle"

Casa care adăposteşte astăzi muzeul a fost construită în anul 1834 de către
Mănăstirea Neamţ.
În anul 1864 casa a fost donată ca zestre de nuntă Veronicăi la căsătoria sa
cu profesorul Ştefan Micle
În ultima parte a vieţii Veronica Micle a locuit la Mănăstirea Văratec şi de
aceea a donat casa în anul 1886 maicilor din această mănăstire. În anul 1934
casa a fost declarată monument istoric

Casa memorială "Mihail Sadoveanu

La 26 iunie 1966 a fost inaugurată Casa memorială "Mihail Sadoveanu"
într-o construcţie ridicată în 1937 de Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei în
perioada 1935-1940.
Casa, oferită de obştea Mănăstirii Neamţ pentru a folosi marelui nostru
scriitor, îmbină valoarea sentimentală şi istorico-literară conferită de prezenţa
sadoveniană cu certe calităţi arhitecturale, inspirate din specificul vechilor
construcţii din zonă.

184
 Pentru o mai bună informare a vizitatorilor, Administraţia Parcului Natural
Vânători-Neamţ a realizat un Centru de Informare Turistică, situat în satul
Văratec chiar în vecinătatea Pădurii de Argint, a Ocolului Silvic Văratec şi a
sediului administraţiei parcului.
Accesul se face pe drumul judeţean Valea Seacă – Văratec
Reprezentând o oglindă a principalelor caracteristici ale zonei şi ale
activităţilor Administraţiei PFVNT, acest centru oferă informaţii diverse
turiştilor şi oricăror persoane interesate, despre:
- descrierea generală a parcului (istorică, geomorfologică, biologică, etc.)
precum şi obiectivele de management ale administraţiei şi realizările acesteia;
- formarea educaţiei ecologice;
- categoriile de activităţi permise sau interzise pe teritoriul parcului;
- traseele turistice şi punctele de atracţie din această zonă, cum sunt: Pădurea de
Argint, Codrii de Aramă, Rezervaţia de Zimbri şi Faună Carpatină“Dragoş
Vodă”, Cetatea Neamţului, Mănăstirile Nemţene, alte obiective cu valoare
ecologică, culturală, istorică, peisagistică deosebită.
- meşteşuguri tradiţionale şi artă populară;
- biodiversitate şi speciile de plante şi animale protejate;

Pentru exemplificare, vizitatorii pot afla amănunte privind creşterea

zimbrului,speciile vegetale toxice şi otrăvitoare (inclusiv ciuperci), portul
popular specific zonei, putând admira totodată imagini şi eşantioane legate de
aspectele enumerate mai sus.
În plus, specialiştii administraţiei stau permanent la dispoziţia vizitatorilor
pentru informaţii mai amănunţite.
Tot în cadrul Centrului de Informare se pot admira creaţii ale
meşteşugarilor autohtoni precum şi cele mai reprezentative picturi şi desene pe
teme ecologice ale elevilor şcolilor din raza PFVNT.
În concluzie, scopul acestui centru de informare turistică este promovarea
dezvoltării unui turism compatibil cu principiile conservării biodiversităţii şi a
dezvoltării durabile.

185
 Turismul practicat în zonă este structurat pe diverse domenii de interes:
- Turism de tranzit
- Turism pentru vizitarea mănăstirilor (Mănăstirea Neamţ, Secu, Sihăstria, Sihla,
Agapia, Văratec etc.)
- Agrement şi cură balneară (staţiunile Băltăţeşti şi Oglinzi)
- Agroturism
- Cadrul peisagistic şi rezervaţii (Pădurea de Argint, Codrii de Aramă,
Rezervaţia de Zimbri „Dragos Voda”
Facilitatile de cazare sunt diverse, îmbinând atât modalitaţi tradiţionale cât
şi locuri la pensiunile şi mănăstirile din zonă :
- Pensiuni - peste 20 pensiuni agroturistice, în special în zona Agapia-Filioara,
apte de a caza în medie 4-12 persoane fiecare;
- Hoteluri din statiunile balneare Băltăţeşti şi Oglinzi.
- Hoteluri: Casa Arcasului, Doina,Hanul Ursilor.
Mănăstirile din zonă oferă pensiune completă şi ghid de prezentare. Unele
mănăstiri găzduiesc ateliere de broderii, tesături, covoare, carpete şi puncte de
vânzare a unor obiecte cu specific religios.

186
CLUBURI ECOLOGICE

Pentru că scoala ocupa un rol important în educarea şi formarea oricaruia

dintre noi, administratia parcului acorda o atentie deosebita acestui aspect.
Fiecare localitate din zona parcului, deţine un anumit număr de unităţi de
învăţământ de diferite grade. Segmentul căruia ne adresăm îl reprezintă clasele
I-VIII.
La şase dintre scolile existente în raza parcului s-au înfiinţat Cluburi
ecologice , respectiv:
- ECOMIL 2002 la Scoala de arte şi meserii Vânatori Neamţ;
- ECO CLUB 20 Ozana la Scoala cu clasele I-VIII nr. 2 Vânatori Neamţ;
- Club QUERCUS la Scoala Nemţisor;
- Eco Club BIOS TERRA la Scoala Lunca;
- Prietenii Pdurii la Scoala cu clasele I-VIII Băltăţeşti;
- COROLAR la Scoala Magazia.

LOCALITATI

Existenţa asezărilor umane în zona parcului este puternic influenţată de

întemeierea Cetaţii Neamţului, în prima parte a secolului XIV, urmată de
construirea primelor asezăminte monahale: Mănăstirea Neamţului ridicată în
perioada 1375- 1391 de către Petru Musat, Mănăstirea Secu 1602, Mănăstirea
Agapia 1644, Mănăstirea Sihăstria şi Mănăstirea Văratec în secolul al-XVIII-
lea. După înfiinţarea asezămintelor de cult, acestea au primit de-a lungul
timpului importante suprafeţe de teren agricol şi pădure. În decursul timpului,
robii şi servitorii care lucrau pe moşiile mănăstireşti au întemeiat sate în
imediata vecinătate a acestor domenii( satul Nemţişor). Astăzi, în parc se află
satele Magazia, Miţocu Bălan şi Cracăul Negru aparţinând comunei Cracăoani şi
Mănăstirea Neamţ aparţinând comunei Vânatori Neamţ. În imediata vecinătate

187
se află orasul Târgu Neamţ şi comunele Agapia, Băltăţeşti, Cracăoani şi
Vânatori Neamţ cu satele aferente.

5.2. Parcul Natural Apuseni

În Parcul Natural Apuseni se poate pătrunde de pe una dintre cele trei

şosele care trec pe la periferia sa: Oradea – Huedin – Cluj-Napoca (N), Oradea –
Beiuş – Deva (V) şi Ştei – Câmpeni – Turda (S). Din acestea se desprind
drumuri judeţene, locale şi forestiere.

1. Oradea – Huedin – Cluj-Napoca

Din Huedin, bifurcaţie spre Beliş
Comuna Călata
Acces auto pe DJ761B – km 10
Punct de plecare spre Padiş prin Răchiţele, Ic Ponor
Punct de plecare spre Beliş – Fântânele
Comuna Gilău
Acces auto pe DJ108 Punct de plecare prin comuna Mărişel, spre Beliş -
Fântânele

2. Oradea – Beiuş – Deva

Comuna Sudrigiu
Acces CFR prin Staţia CFR Sudrigiu
Acces auto pe DN76 – 10 km de Beiuş, drum judeţean spre Comuna Pietroasa
Punct de plecare spre Boga, Padiş şi Poiana Glăvoi
Punct de plecare spre Poiana Florilor şi Cheile Galbenei

188
Punct de plecare spre Valea Aleului
Punct de plecare spre Peştera Urşilor şi Valea Crăiasa

3. Ştei – Câmpeni – Turda

Comuna Câmpani
Acces auto pe DN75 – km 5
Punct de plecare spre Valea Sighişelului
Muntele Ţapul
Acces auto pe DN75 – km 25
Punct de plecare spre Groapa Ruginoasă
Comuna Arieşeni
Acces auto pe DN75 - km 38
Punct de plecare spre Poiana Glăvoi, Padiş, Cheile Galbenei
Comuna Gârda de Sus
Acces auto pe DN75 - km 46
Punct de plecare spre Gheţarul Scărişoara, cătunul Casa de Piatră

Soluri

Principalele tipuri de soluri existente pe teritoriul PNAp sunt: molisoluri,

argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri, soluri hidromorfe, soluri neevoluate şi
trunchiate şi soluri organice.
Dintre molisolurile prezente în PNAp face parte rendzina formată pe calcare
tectonice şi versanţi cu expoziţii diverse. Argiluvisolurile sunt reprezentate prin
tipul de sol brun luvic format pe luturi, şisturi sericitoase şi pe versanţi slab
înclinaţi cu expoziţii diverse.
Cambisolurile cuprind următoarele tipuri: soluri brune eumezobazice
formate pe roci bogate în minerale calcice şi feromagneziene – calcare,
dolomite, conglomerate, gresii calcaroase pe versanţi cu expoziţie şi pante
diverse. Aceste soluri sunt favorabile dezvoltării arboretelor de fag în amestec

189
cu paltinul şi frasinul pe versanţi umbriţi şi a arboretelor de gorun în amestec cu
teiul, jugastrul pe versanţi însoriţi; soluri brune acide formate pe roci acide
bogate în minerale feromagneziene, pe versanţi cu expoziţii şi pante diverse, şi
sunt favorabile arboretelor de molid.
Spodosolurile sunt reprezentate prin soluri brune feriiluviale care s-au
format în condiţii de climă foarte umedă şi rece, pe roci acide şi podzoluri care
s-au format în condiţii de climă bogată în precipitaţii şi rece, pe substrat acid.
Datorită prezenţei pe alocuri a substraturilor impermeabile în conexiune cu
un regim hidric cu exces de umiditate se întâlnesc şi soluri hidromorfe, situate
pe luncile unor pâraie.
Pe suprafeţe restrânse se întâlnesc solurile organice, reprezentate prin tipul
de sol turbos tipic. Acestea s-au format în zone cu molhaşuri amplasate la
altitudini de 920-1200 m. Cele mai reprezentative molhaşuri din PNAp sunt cele
din zona Izbuc – Călineasa – Ic, seria de molhaşuri şi mlaştini din bazinul
superior al Someşului Cald până la Giurcuţa de Jos şi gruparea de mlaştini din
zona Bălceşti – Călăţele.

Clima

Clima este tipică de munte, în general umedă şi rece pe culmile înalte, cu

atenuare treptată spre regiunile joase. Etajarea pe verticală se manifesta în toţi
factorii determinanţi ai climei.

Temperatura medie anuală a aerului este de 2°C în masivele Biharia şi

Vlădeasa, 4°C în zona platformei calcaroase şi ajunge la 10°C în Depresiunea
Beiuş. În luna ianuarie temperatura medie a aerului este de -7°C în munţii înalti
şi de -3°C în depresiune, iar temperatura medie a aerului în iulie este de 10°C în
zona montană şi 20°C în depresiune.

190
 Vântul dominant este cel de vest, care aduce multe precipitaţii şi determină
un mare număr de zile noroase, astfel, în Munţii Bihor, în luna iulie sunt în
medie 18 zile cu cer acoperit. O consecinţa directă a acestui fapt este şi
cantitatea de precipitaţii căzuta aici, extrem de ridicată. Media anuală în zonele
înalte depăşeşte 1.400 mm, cantitate maximă pentru ţara noastră, care se găseşte
doar în munţii mult mai înalţi (Rodna, Retezat şi Făgăraş). Spre poalele
munţilor, în special spre Depresiunea Beiuş, numărul zilelor cu cer acoperit
creşte la 12 în iulie, iar precipitaţiile scad la 800 mm. Pe versanţii dinspre
depresiune au o largă răspândire vânturile de munte şi de vale (brizele) care se
fac simţite mai ales seara.
Un fenomen climatic aparte se întâlneşte pe platoul calcaros al Bihorului,
datorită formelor de relief carstic. În bazinele închise scurgerea aerului rece pe
văi, care are loc seara, nu se mai poate face aici deoarece nu există văi pe care să
se canalizeze curentul de aer. Aerul rece se acumulează astfel pe fundul
depresiunii închise unde are loc o stratificaţie termică, temperatura aerului
crescând cu înalţimea, acest fenomen având un rol important şi în distribuţia
vegetaţiei.
Un aspect aparte al lipsei de briză în bazinele închise se observă la Padiş,
unde fundul depresiunii este plin de doline din care unele adăpostesc lacuri.
Aceste lacuri constituie un rezervor de căldura acumulată ziua. Seara, când aerul
se răceşte, stratul de aer de deasupra lacurilor se încălzeşte şi începe să se ridice,
fiind mai uşor. Pătrunzând în stratele de aer rece, are loc o condensare parţială,
ceea ce dă naştere la o ceaţă deasă. Prinsă între crestele ce înconjoară
depresiunea şi fără posibilitatea de a se scurge, ceaţa formează un strat dens de
un metru înălţime, ce se târăşte lent pe sol, şi se destramă la primele raze ale
dimineţii.
Cu climat aspru şi capricios, munţii oferă totuşi turiştilor perioade
favorabile pentru vizitare. Luna mai este deosebit de frumoasă prin claritatea
atmosferei, deşi există riscul furtunilor bruşte de primăvară. Iunie este în general
ploios, cu ploi persistente care îngreuneaza mai ales vizitarea peşterilor. În iulie,
timpul se îndreapta, adesea în a doua jumătate a lunii; o vreme bună se menţine
de obicei toată luna august şi în prima jumătate a lui septembrie.
Şi în această perioadă, de timp frumos există însa intervale ploioase, care
ţin 3-5 zile. Furtunile, cu caracter local, de o mare violenţa, dar de scurtă durată,
se manifestă mai ales în iulie. Toamna oferă zile frumoase, cu o mare claritate şi
vizibilitate, cum nu se întâlnesc vara. De obicei pe la mijlocul lui septembrie se
instalează o perioadă de timp rece, ce ţine şi două săptămâni, când poate să cadă
zăpadă. După aceea însa vremea se îndreaptă şi octombrie oferă timp stabil,
ideal mai ales pentru explorările subterane.
Zăpada cade în noiembrie şi persistă până în luna aprilie (în medie sunt 200
zile anual de îngheţ). Vremea este frumoasă iarna (în medie 16 zile cu cer
acoperit în ianuarie, spre deosebire de depresiunea Beiuş unde sunt 22), oferind
posibilităţi pentru practicarea turismului de iarnă şi a schiului.

191
Hidrologie
Reţeaua hidrologică din PNAp aparţine bazinelor Crişului Negru la vest,
Someşului Mic spre nord şi Văii Arieşului Mare la sud.

192
 Nodul hidrografic este constituit de Platoul Padisului, faţă de care apele
curgătoare se orientează radial. Unele ape au atât un curs de suprafaţă normal,
cât şi sectoare de curs subteran. Structura rocilor, respectiv caracterul permeabil
al rocilor calcaroase şi impermeabilitatea şisturilor, gresiilor şi argilelor,
constituie elementul determinant al configuraţiei reţelei hidrografice, mai ales al
celei subterane.
Bazinul râului Crişul Negru situat în partea de vest a PNAp are ca
principali colectori Crişul Pietros şi Crişul Băiţa cu direcţia generală de scurgere
spre vest.
Crişul Pietros are ca principali afluenţi: Valea Aleului, Valea Sebişelului, Valea
Boga, Valea Galbenei, Valea Luncşoara.
Crişul Băiţa are ca afluenţi principali: Hoanca Moţului, Valea Mare şi Valea
Sighiştelului. Aceste ape au în general debite constante şi nu produc eroziuni ale
solului, mai ales în zonele împădurite.
Bazinul Someşului Mic este reprezentat prin două mari cursuri de apă:
Valea Someşului Cald şi Valea Belişului care converg în lacul de acumulare
Fântânele. Someşul Cald izvorăşte din zona Piatra Grăitoare – Cârligatele, un
bazin de formă palmată cu numeroase pâraie care încă de la obârşie au un debit
apreciabil. Afluenţii Someşului Cald sunt Valea Seacă (Alunul Mare), Alunul
Mic, pârâul Ponor, Valea Firii (pe partea stângă). Pe partea dreaptă primeşte
Valea Izbucului care colectează apele pârâului Tomnatec şi Valea Călineasa,
pâraiele Barna şi Terpeş, Giurcuţa, Porcului, Răchiţele. Se varsă de asemenea în
lacul de acumulare Fântânele.
Valea Belişului îşi are obârşia sub Dealul Roşu (jud. Alba). Principalii
afluenţi sunt pârâul Roşu, Valea Călineasa, pârâul Fulgerata, pârâul Ciurtuci şi
pârâul Potrii. De pe partea dreaptă colectează Apa Caldă, Valea Vijanului,
pârâul Olteanu şi pârâul Monoşel. Apele nu au caracter torenţial şi nu produc
pagube datorită faptului că pe porţiuni însemnate circulă în subteran.
Lacul de acumulare Fântânele situat la 1 050 m altitudine are o suprafaţă de 826
ha şi s-a format în urma barării Văii Someşului Cald în aval de confluenţa sa cu
pârâul Beliş. Are un volum de 225-250 milioane m3 de apă. Din lacul de
acumulare, apa este deviată printr-un tunel de 8,475 km, până la turbinele
Centralei Hidroelectrice Mărişel.
Al treilea bazin hidrografic din PNAp este bazinul Arieşului Mare.
Râul Arieşul Mare izvorăşte din Şaua Vârtop şi are ca afluenţi mai importanţi:
Cobleş, Gârda Seacă, pârâul Popasului şi râul Albacului.
Apele de adâncime, reprezentate în majoritate de cele din zona
endocarstului, reprezintă o rezervă importantă şi sunt o sursă de alimentare /
realimentare a reţelei de suprafaţă.
Platoul Padiş – Cetăţile Ponorului constituie, din punct de vedere
hidrologic, un bazin endoreic (închis la exterior), drenat pe cale subterană. Cea
mai mare parte a apelor se scurg în bazinul Crişului Negru şi o foarte mică parte
în cel al Someşului Cald. Platoul are o suprafaţă de 36 km2.

193
 Platoul Ocoale – Scărişoara este suspendat la peste 100-200 m faţă de văile
din jur (Gârda şi Ordâncuşa) şi are o suprafaţă de 16 km2. Apele platoului
circulă pe căi subterane şi apar la suprafaţă prin Izbucul Coteţul Dobreştilor din
bazinul Văii Gârda Seacă.

Geomorfologie

PNAp din punct de vedere geomorfologic este situat în Provincia

Carpatică, subprovincia Carpaţii de SE, Regiunea Carpaţii Apuseni,
subprovincia Munţii Apuseni. Cea mai mare parte a PNAp este situată în Munţii
Bihorului, iar partea de la nord de Văile Someşului Cald, Aleului şi Crişului
Pietros face parte din Masivul Vlădeasa.Rocile calcaroase şi dolomitice
predomină în Munţii Bihorului, cu subunitatea Platoul Padiş (1 250 m).
Relieful se caracterizează printr-o succesiune de culmi prelungite şi
domoale, pe alocuri apărând chiar mici platouri, ca rezultat al unei eroziuni
îndelungate, formate în mai multe etape geologice.

Munţii Vlădesei din partea de nord al PNAp, au o structură geologică

relativ complexă, fiind constituiţi predominant din roci magmatice şi formaţiuni
cristalofiene şi mai puţin din roci sedimentare.
În Munţii Vlădeasa platforma este mult mai bine păstrată, din care cauză
caracterul dominant al reliefului este dat de culmile foarte lungi, aproape plane,
cu relief şters. Ele sunt mărginite de văi puternic adâncite, ai căror versanţi sunt
accentuat înclinaţi. Roca dură, vulcanică, se manifestă pe alocuri prin abrupturi,
cu enorme grohotişuri şi rupturi de pantă în albia râurilor, care generează
cascade, cea mai reprezentativă fiind cascada Răchiţele. PNAp cuprinde 80%

194
din totalul suprafeţei rocilor carstificabile din Munţii Bihor – Vlădeasa
Complexitatea litologică şi tectonică a regiunii a creat premisele necesare
formării unui relief carstic deosebit, în care se regăsesc practic toate formele din
regiunea cu climă temperată.
Exocarstul include forme de referinţă precum bazinul endoreic Padiş –
Cetăţile Ponorului, câmpuri de lapiezuri (Bătrâna – Călineasa), platouri dolinare
haotice (Lumea Pierdută, Groapa de la Barsa), uvale de mari dimensiuni
(Bălileasa), văi carstice (Gârdişoara – Gârda), chei (Ordâncuşa), defilee (Arieşul
Mare), şi nu în ultimul rând 2 dintre cele mai mari ponoare din Europa: Cetăţile
Ponorului şi Coiba Mare.
Endocarstul cuprinde peste 1500 de peşteri şi avene cu caracteristici
morfogenetice aparte pentru fiecare dintre cele 3 unităţi geomorfologice majore
care includ roci carstificabile: Platoul Padiş – Scărişoara, grabenul Someşului
Cald şi zona piemontană (spre Depresiunea Beiuşului).
În zona Padiş - Scărişoara predomină cavităţile puternic descendente
(avene şi ponoare), care ating în profunzime adesea nivelul piezometric al apelor
freatice, accesul fiind oprit de sifoane lungi şi profunde. Este cazul avenelor V5,
a celor din Lumea Pierdută, Şesuri sau a peşterilor Cetăţile Ponorului, Sistemul
Zăpodie. O notă aparte o reprezintă bazinul Gârda Seacă care adăposteşte o serie
de superlative precum P. Hodobana (cea mai labirintică peşteră a României) –
22,1 km dezvoltare, Izbucul Tăuz (cea mai adâncă peşteră subacvatică - 85 m)
sau P. Zgurăşti, care adăposteşte cel mai mare lac subteran din peşterile
României – 85 000 m3 de apă.
Grabenului Someşului Cald îi sunt asociate peşteri de mari dimensiuni, cu
spaţii interioare colosale, relativ orizontale (denivelările în general nu depăşesc
valoarea de 150 m). Este cazul peşterilor Humpleu (fără Avenul Poieniţa),
Cerbului, Rece etc. Sunt remarcabile cele două străpungeri hidrologice
accesibile realizate de peşterile Humpleu şi Cerbului, ambele având o a doua
deschidere (Avenul Poieniţa, respectiv Avenul cu Vacă) în zona de platou din
care se alimentează acviferele.
Zona piemontană cuprinde relieful de măguri cuprinsă între Budureasa şi
Băiţa Bihor. În acest perimetru intensa fragmentare a reliefului nu a permis
formarea unor sisteme hidrocarstice de mari dimensiuni, dar în zonă există un
număr mare de peşteri deosebit de importante, atât peisagistic, cât şi
paleontologic precum P. Urşilor, Micula, sau Măgura.
O notă aparte o reprezintă carstul din zona Cârligate – Valea Rea, unde a
fost pus în evidenţă primul endocarst poligenetic de pe teritoriul României.
Peştera din Valea Rea (21 km lungime) şi-a început evoluţia datorită soluţiilor
hidrotermale postmagmatice, asociate eruptivului de Vlădeasa. Acestea au creat
un paleocarst hidrotermal mineralizat şi un carst relict hidrotermal. În urma
încetării activităţilor postmagmatice şi ridicarea în perioada Pliocenului a
blocului Bihorului Nordic se creează premisele formării unui endocarst clasic,
de apă rece, care a remodelat parţial şi spaţiile preexistente.

195
 Peştera din Valea Rea pe lângă faptul că este una dintre cele mai complexe
peşteri ale Lumii, se situează şi printre primele 10 cavităţi de pe Terra din punct
de vedere mineralogic. În peşteră se regăsesc peste 35 de minerale sub formă de
speleoteme (aragonit, gips, cuarţ, celestit, malachit, rodocrozit, metatyuyamunit
etc.), dintre care multe descrise pentru prima oară în lume în mediu speleic.
Din punct de vedere peisagistic cele mai importante peşteri din perimetrul
PNAp sunt P. din Valea Rea, Piatra Altarului, Micula, Pojarul Poliţei, din cel
paleontologic P. Urşilor şi Onceasa, iar din cel arheologic: P. Vârtop şi P. Rece.
PNAp adăposteşte peste 10 gheţari subterani mai importanţi. Celebrii sunt
Gheţarul Scărişoara (amenajat turistic) şi Gheţarul Focul Viu, alături de gheţarii
Borţig, Barsa, Zăpodie, Vârtop (din zona Casa de Piatră – a nu se confunda cu P.
de la Vârtop), din Poiana Vârtop (din Vl. Ponorului) etc.
Un fenomen unic în peisajul românesc îl constituie Groapa Ruginoasă, o
ravenă cu un diametru de cca. 450 m şi o adâncime de 100 m, creată de
eroziunea torenţială în straturile de gresii şi argile roşii violacee de vârstă
permo-werfiană, ale Muntelui Ţapu. Fiind un martor de eroziune activ,
morfologia Gropii Ruginoase evoluează foarte rapid, în anii ploioşi ravena
mărindu-se cu câţiva zeci de metri. În timpul ploilor apa antrenează din Groapă
fragmente de rocă provocând în deplasare un zgomot care se amplifică datorită
ecoului şi creează spaimă turiştilor. Datorită substratului litologic apare o nuanţă
ruginie, de unde şi denumirea de Groapa Ruginoasă.

Geologie

În Bihorul nordic predomină calcarele masive ce alternează cu pachete mai

subţiri de conglomerate, gresii şi şisturi violacee. În nord (în Muntele Măgura
Vînătă) apar astfel conglomerate şi gresii; mai la sud se dispun calcare şi
dolomite (zona Padiş—Scărişoara), apoi urmează, şi mai la sud, o a doua fîşie de
gresii şi şisturi (Groapa de la Barsa, Valea Cetăţilor, valea Gîrdişoara) şi, în
sfîrşit, o a doua fîşie de calcare (valea Sighiştel, valea Galbena, Cetăţile
Ponorului, valea Gîrda). Toate acestea înclină de la nord spre sud, stratele fiind,
de la nord spre sud, din ce în ce mai noi.

196
 Zona de izvoare a Someşului Cald reprezintă un larg graben în care
formaţiunile geologice (ale autohtonului) s-au prăbuşit pe falii paralele cursului
Someşului. Depozitele mezozoice ce formează acest sector sînt reprezentate prin
roci sedimentare foarte variate, în care predomină calcarele jurasice şi cretacice
inferioare. O excepţie la această structură obişnuită pentru Bihorul nordic o
reprezintă zona de la vest de puternica fractură ce urmăreşte valea Galbena, de la
izvoare spre nord pînă dincolo de confluenţa cu Crişul Pietros, precum şi zona
de la vest de creasta Masivului Vlădeasa. Cu milioane de ani în urmă această
zonă vestică s-a prăbuşit pe falii lungi de zeci de kilometri.

Stivele de depozite încălecate anterior pe autohton (pânzele) au ocupat

astfel o poziţie inferioară, fiind afectate mai puţin de eroziune, din acest motiv
ele se păstrează şi astăzi constituind masive ca Tătăroaia, Păltineţul, Dealul
Munţilor, Măgura Ferice, Glăvoiu şi Ţapu.

Flora

Întreg teritoriul PNAp aparţine etajului montan-subalpin, iar speciile care

participă la alcătuirea covorului vegetal sunt în majoritatea lor specii cu
răspândire montană.
Vegetaţia se diferenţiază pe verticală în următoarele zone: pajişti montane,
păduri de molid (Picea abies) şi păduri de foioase în care se întâlnesc
următoarele specii: fag (Fagus silvatica), carpen (Carpinus betulus), paltin de
munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte (Ulmus montana), frasin (Fraxinus
excelsior), cireş sălbatic (Cerasus avium), jugastru (Acer campestre), mesteacăn
(Betula verrucosa), scoruş de munte (Sorbus aucuparia), salcia de munte (Salix
caprea), nucul (Juglans regia), etc.
Datorită condiţiilor locale de sol, climă şi topografie, acest cadrul general
schiţat prezintă unele modificări, perturbări şi inversiuni.

197
Pădurile montane sunt bine dezvoltate în partea superioară a văilor, între
altitudinile de 1 200 şi 1 600 m. În această zonă de vegetaţie predomină molidul
(Picea abies) şi bradul (Abies alba), şi de asemenea se întâlnesc mai rar laricea
(Larix decidua) şi tisa (Taxus baccata).
Ca şi o particularitate a platourilor carstice din Apuseni, ca rezultat al
inversiunilor termice, există zone unde etajul coniferelor dispare cu totul fiind
înlocuit de păduri de fag (Fagus silvatica) care se învecinează direct cu pajiştile
montane.

Limita între pădurile de foioase şi cele de răşinoase se situează între

altitudinile de 600-1300 m, în funcţie de relief, substrat şi microclimat, care duc
uneori şi la inversiuni de vegetaţie.
Zonele calcaroase constituie un peisaj special, distinct de cel al platourilor
şi al zonelor stâncoase. Platourile calcaroase Bătrâna, Padiş, Ocoale, Mărşoaia şi
Ursoaia în mare parte sunt lipsite de vegetaţie lemnoasă datorită lipsei apei, fapt
care a condus la apariţia unor pajişti montane a căror prezenţă nu poate fi
explicată doar prin factorul altitudinal. Există de asemenea asociaţii vegetale
deosebite găsite în aceste pajişti montane. Pajiştile montane din platourile
carstice sunt mai dezvoltate în zonele centrale, depresionare, în vreme ce
marginile platourilor sunt aproape întotdeauna acoperite de păduri. Ele ocupă azi
locul fostelor păduri de fag defrişate în trecut şi aparţin formaţiei de păiuşcă cu
diverse specii. Datorită inversiunii de temperatură în cadrul acestor depresiuni
închise, molidul apare în zona centrală a depresiunii, în timp ce pădurile de
foioase cresc pe vârfurile învecinate, un exemplu tipic fiind Bazinul Padiş.
Pajiştile montane se caracterizează printr-o diversitate floristică deosebit de
ridicată, fiind identificate până în prezent, un număr de 420 specii de plante.
Datorită unor condiţii speciale de microclimat, apare un tip de vegetaţie
nordică ce creşte la latitudini neobişnuit de sudice, împreună cu unele specii
alpine, care cresc aici la o altitudine neobişnuit de mică. În dolinele de
dimensiuni mari, de asemenea, datorită stratificării termice a aerului, în partea
inferioară începutul sezonului vegetativ este întârziat. La gurile de intrare ale
peşterilor se întâlneşte o vegetaţie caracteristică zonelor umbroase şi umede.
Un tip distinct de vegetaţie se întâlneşte în zonele umede de-a lungul
râurilor. Speciile lemnoase caracteristice luncilor sunt: sălciile (Salix alba, Salix
purpurea, Salix triandra), plopul (Populus nigra), arinul negru (Alnus glutinosa),
iar dintre cele ierboase rogozul (Carex sp.), stânjenelul de baltă (Iris
pseudaccorus), etc. Această vegetaţie de luncă însoţeşte mai ales râul Arieşul
Mare.
Depinzând de asemenea de prezenţa apei, se întâlnesc mlaştini de turbă la
altitudini ridicate, mai ales în păduri de molid. Aceste turbării se formează fie pe
un substrat silicios în zone aproape orizontale (Molhaşurile de la Izbuce), fie în
zone carstice unde fundul dolinelor se impermeabilizează cu argilă (Padiş,
Barsa, Onceasa, Vărăşoaia).

198
 Flora acestor tinoave este compusă din plante oligotrofe, cu creştere
înceată, dar mai ales din specii ale muşchiului Sphagnum, care prin felul său de
viaţă decide reacţia, chimismul, fizionomia şi în general condiţiile de viaţă ale
tinovului. Sfagnetul, care alcătuieşte fundamentul întregii flore, se dezvoltă
rapid sub formă de perniţe compuse înainte de toate din specii de Sphagnum.
Aceste perniţe sunt străbătute mai ales de Vaccinium microcarpum, Drosera
rotundifolia, Andromeda polifolia, Carex pauciflora, Eriophorum vaginatum,
Scheuchzeria palustris, Carex limosa, Carex rostrata etc. De pe tinoave au fost
descrise asociaţii vegetale deosebit de interesante. Fitocenozele analizate în
1987 de către Pop şi colaboratorii au fost încadrate în următoarele asociaţii
vegetale: Eriophoro vaginato – Sphagnetum (care au generat, mai ales prin
edificatorii lor şi cea mai cantitate de turbă), Caricetum limosae,
Rhynchosporetum albae, Vaccinio – Pinetum mugi, Carici rostratae –
Sphagnetum şi Carici stellulatae – Sphagnetum (fitocenoze de tranziţie spre
mlaştinile mezotrofe, dezvoltate la marginea tinoavelor).
Jneapănul (Pinus mugo) este prezent (câteva pâlcuri) în Molhaşurile de la
Izbuce, această locaţie fiind citată ca fiind cea mai joasă din Munţii Apuseni
(Pop, 1939). Prin compoziţia lor floristică, pâlcurile de jneapăn de la marginea
sud-estică a tinovului cel mare se aseamănă foarte mult cu cele din Munţii Tatra
(Hadač, 1969; ap. Pop et. al., 1987), de care diferă însă, prin abundenţa-
dominanţa ridicată a speciilor de Sphagnum şi prin caracterul lor mai hidrofil
(37.5%) şi infiltraţia speciilor puternic acidofile (25%). Din aceste considerente,
Pop şi colaboratorii (1987) încadrează aceste jnepenişe într-o asociaţie nouă –
sphagnetosum a asociaţiei Vaccinio - Pinetum mugi.
Prezentăm în cele ce urmează pe scurt, sub aspect floristic şi ecologic,
principalele asociaţii vegetale care dau nota specifică teritoriului PNAp:
Sedo hispanici – Poetum nemoralis. Se întâlneşte pe stâncăriile calcaroase,
semiumbrite, din etajul pădurilor nemorale de pe Valea Sighiştelului, Valea
Boga, Valea Galbenei şi Cheile Ordâncuşii.
Thymetum comosi. Aceste cenoze pioniere endemice edificate de Thymus
comosus se dezvoltă pe grohotişurile fine şi grosiere, mobile sau fixate de la
baza stâncilor calcaroase din Cheile Ordâncuşii.
Parietarietum officinalis. Se întâlneşte pe grohotişurile fixate, umbrite şi
semiumbrite de la baza stâncilor calcaroase din perimetrul parcului (exemplu:
Cheile Galbenei).
Scorzonero roseae – Festucetum nigricantis. Aceste pajişti se întâlnesc
frecvent în etajul montan superior şi subalpin din perimetrul parcului (Micău,
Piatra Grăitoare, Cârligate).
Violo declinate – Nardetum. Această asociaţie se întâlneşte frecvent în etajul
montan şi subalpin, acolo unde solul este mai sărac decât în cazul menţionat
anterior.

199
 Seslerietum rigidae. Aceste asociaţii se întâlnesc frecvent în perimetrul
parcului pe stâncile umbrite şi semiumbrite din etajul montan (Cheile Someşului
Cald, Piatra Bulzului, Valea Boga, Cheile Ordâncuşii).
Epilobio – Juncetum effusi. Fitocenozele higrofice edificate de Juncus
effusus vegetează pe luncile şi terasele unor văi (Valea Călineasa, Poiana
Horea), pe soluri aluviale, cu conţinut mai redus de substanţe nutritive.
Festuco – Agrostetum capillaris. Aceste pajişti mezofile au o mare
răspândire pe întreg cuprinsul parcului, până la limita superioară a pădurii de fag
(Valea Sighiştelului, Valea Bulzului, Micău, Cheile Ordâncuşii, Valea
Galbenei).
Caricetum limosae. Această asociaţie rară care prezintă un interes
fitogeografic deosebit a fost descrisă pentru mlaştinile oligotrofe, montane din
parc. Alături de aceasta, se întâlneşte şi asociaţia Sphagno – Rhynchosporetum
albae.
Junco – Caricetum fuscae, Sphagnetum magellanici şi Carici flavae –
Eriophoretum latifolii. Se întâlnesc în mlaştinile eumezotrofe montane din Valea
Călineasa, Platoul Padiş, Molhaşurile de la Izbuce, Valea Sighiştelului.
Calamagrosti - Digitalietum. Se întâlneşte pe terenurile despădurite din
zona fagului şi a pădurilor de amestec fag cu molid de pe Valea Sighiştelului,
Valea Galbenei, Vf. Cârligate.
Carpino – Fagetum. Aceste păduri au o răspândire sporadică pe Valea
Sighiştelului, Valea Galbenei, Valea Albacului, ele întâlnindu-se la baza
versanţilor umbriţi şi semiumbriţi din etajul montan inferior.
Symphyto – Fagetum. Aceste făgete pure se întâlnesc frecvent în tot PNAp, între
600 şi 1100 m (Valea Boga, Valea Galbenei, Valea Gârda, Cheile Someşului
Cald).
Leucanthemo waldsteinii – Fagetum (Cheile Ordâncuşii, Valea
Albacului, Valea Gârda).
Hieracio rotundati – Piceetum. Aceste păduri larg răspândite în parc
(Călineasa, Padiş, Micău, Cheile Ordâncuşii, Cheile Someşului Cald), formează
zona molidişurilor.
Campanulo – Juniperetum. Aceste tufărişuri subalpine de ienupăr pitic se
întâlnesc sporadic pe toată cresta nordică a parcului, între Vârful Poienii şi
Vârful Dealul Păltinişului, ele fiind cantonate în poienile şi rariştile de pădure de
la limita superioară a molidişurilor (1400-1600 m).
Dintre taxonii prezenţi în Listele Roşii naţionale (Dihoru 1994; Oltean &
al. 1994), în tinoave şi în zonele lor tampon au fost identificaţi: Andromeda
polifolia, Campanula patula ssp abietina, Carex limosa, Carex strigosa,
Dactylorhiza maculata s. l., Drosera rotundifolia, Empetrum nigrum ssp. nigrum,
Leucanthemum waldsteinii, Listera cordata, Menyanthes trifoliata, Pedicularis
limnogena, Rhynchospora alba, Scheuchzeria palustris, Swertia perennis,
Vaccinium microcarpum, Vaccinium oxycoccus, Valeriana dioica subsp.
simplicifolia.

200
 Datorită condiţiilor specifice în diverse ecosisteme din PNAp, un număr
ridicat de specii endemice au fost identificate, cum ar fi: liliacul transilvănean
(Syringa josikaea) (Ştefan, 1971), omagul (Aconitum calibrotryon ssp.
skarisorensis), garofiţa (Dianthus julii wolfii), vioreaua (Viola josi), multe forme
de vulturică (Hieracium bifidum ssp. biharicum, H. sparsum ssp. porphiriticum,
H. kotschyanum etc.), Edraianthus kitaibelii, o plantă descrisă aici pentru prima
dată şi miază-noapte (Melamphyrum bihariense).

Fauna

Nevertebratele
Pe teritoriul PNAp au fost colectate şi descrise foarte multe specii de
nevertebrate noi pentru ştiinţă, iar multe au fost declarate ca fiind endemice
pentru Munţii Apuseni.
Fauna subterană de nevertebrate este foarte bine reprezentată pe teritoriul
Parcului. O mare parte dintre specii sunt endemice şi multe populează numai
una sau două peşteri. Cel mai bine reprezentat este grupul Coleopterelor,
Cholevinae (Leiodidae) şi Trechinae (Carabidae). Genurile troglobionte
Drimeotus şi Pholeuon sunt endemice pentru Munţii Apuseni, cu un areal de
răspândire foarte restrâns.
Pe teritoriul Parcului se găsesc 15 taxoni (specii şi subspecii) de Drimeotus
(Bihorites), o specie aparţinând subgenului Drimeotus (Fericeus) şi una
subgenului Drimeotus (Trichopharis).
Celălalt gen, Pholeuon, are de asemenea un subgen endemic pentru Munţii
Bihor, Pholeuon (s. str.) şi este reprezentat în Parc prin 22 de taxoni endemici.

201
Dintre Trechinae, deşi genul Duvalius nu este endemic pentru teritoriul ţării
noastre, cei 18 taxoni din Bihor sunt endemici pentru acest masiv muntos.
Cele trei genuri de coleopterelor subterane pot fi întâlnite în aproape toate
peşterile de pe teritoriul Parcului, dar efectivele lor populaţionale sunt, de
regulă, extrem de reduse iar condiţiile de viaţă specifice le fac foarte vulnerabile
la orice impact antropic, reacţionând chiar şi la simpla vizitare a peşterii (Oana
Moldovan, ISER Cluj-Napoca, 2006).

Vertebratele
O atracţie deosebită în cazul Arieşului şi majorităţii afluenţilor săi o
prezintă fauna piscicolă, cu o zonalitate bine evidenţiată. În ecosistemele
acvatice din PNAp se întâlnesc următoarele specii de peşti: păstrăv de râu
(Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), păstrăvul fântânel
(Salvelinus fontinalis), lipanul (Thymallus thymallus), zglăvoaca (Cottus gobio),
boişteanul (Phoxinus phoxinus), moioaga (Barbus meridionalis petenyi), mreana
(Barbus barbus), scobarul (Chondrostoma nasus), grindelul (Noemacheilus
barbatulus), cleanul (Leuciscus cephalus), zvârluga (Cobitis taenia taenia),
babuşca (Rutilus rutilus carpathorossicus). Două dintre aceste specii au fost
introduse antropic (păstrăvul fântânel şi păstrăvul curcubeu).
Dintre amfibieni sunt de menţionat speciile: salamandra (Salamandra
salamandra), izvoraşul (Bombina variegata), tritonii (Triturus alpestris, T.
cristatus, Triturus vulgaris ampelensis), iar dintre reptile, speciile: vipera
comună (Vipera berus), şopârla de ziduri (Podarcis muralis), şopârla de munte
(Zootoca vivipara), şarpele de sticlă sau năpârca (Anguis fragilis colchicus),
şarpele de alun (Coronella austriaca), şarpele lui Esculap (Elaphe longissima).
În zonă trăiesc toate speciile comune de păsări montane. În pădurile de
conifere sunt frecvente: mierla gulerată (Turdus torquatus), forfecuţa (Loxia
curvirostra), alunarul (Nucifraga caryocatactes), piţigoiul de munte (Parus
montanus), pănţăruşul (Regulus regulus), ciocănitoarea cu trei degete (Picoides
trydactilus), ierunca (Tetrastes bonasia), piţigoiul moţat (Parus cristatus), piţigoi
de brădet (Parus ater), huhurezul mare (Strix uralensis). În cele de foioiase, în
poieni şi păşuni sunt prezente: porumbelul gulerat (Columba palumbus), corbul
(Corvus corax), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), sturzul de vâsc
(Turdus viscivorus), mugurarul (Pyrrhula pyrrhula), cinteza (Fringilla coelebs),
etc. Pe lângă cursurile de apă se întâlnesc mierla de apă (Cinclus cinclus),
codobatura de munte (Motacilla cinerea) şi fluierarul de munte (Actitis
hypoleucos).
Păsările răpitoare sunt reprezentate de următoarele specii protejate prin
legislaţie naţională şi internaţională: acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina),
acvila de munte (Aquila chrysaetos), şorecarul comun (Buteo buteo), vinderelul
roşu şi cel de seară (Falco tinnunculus şi F. vespertinus), uliul păsărar (Accipiter
nisus).

202
 Fauna pădurilor cuprinde specii în general comune făgetelor şi
molidişurilor montane, la care se adaugă capra neagră (Rupicapra rupicapra),
care a fost colonizată în bazinul superior al Crişului Pietros – Valea Boghii.
Astăzi, este prezentă şi în Groapa Ruginoasă, Cetăţile Ponorului, Scăriţa.
O altă acţiune de repopulare, realizată cu succes între anii 1970-1980, a
vizat cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ameninţat din cauza vânătorii
abuzive.
Fauna de mamifere mari este bine reprezentată, prin populaţii bine
consolidate de lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx), căprior (Capreolus capreolus),
cerb carpatin (Cervus elaphus), mistreţ (Sus scrofa), etc. Tot printre mamiferele
carnivore se mai enumeră şi pisica sălbatică (Felis silvestris), dihorul (Mustela
putorius) şi vidra (Lutra lutra).
Rezultatele evaluărilor efectuate de personal de specialitate de la ICAS
Braşov în colaborare cu personalul silvic de pe teritoriul parcului, au aratat că pe
teritorilul PNAp trăiesc un număr de 26 lupi (Canis lupus). Acest număr
reprezintă, după părerea specialiştilor, populaţia care ar putea exista pe suprafaţa
PNAp, luînd în considerare repartiţia habitatelor preferate şi biologia speciei.
Lupii sunt organizaţi în haiticuri, fiind semnalate în 2005, pe judeţul Cluj
prezenţa a două grupuri de 10 şi respectiv 5 lupi. Pentru judeţele Bihor şi Alba, a
fost semnalat cîte un haitic, format din 6 şi respectiv, 5 lupi.
În mod similar, se poate considera o populaţie bine reprezentată şi pentru
râs (Lynx lynx), existând pe suprafaţa PNAp un număr de 12 rîşi (8 în judeţul
Cluj, 4 în Bihor şi 8 în judeţul Alba).
Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre urşi (Ursus arctos), despre care
evaluările au scos în evidenţă existenţa a doar 21 de exemplare, un număr
considerat de specialişti ca fiind cu mult sub capacitatea de suport a
ecosistemelor preferate de acest mamifer. Aceşti urşi sunt distribuiţi astfel: 7 pe
Bihor, 12 pe Cluj şi 2 pe judeţul Alba. Acest fapt este deosebit de grav, deoarece
această populaţie de urşi este izolată de celelalte populaţii din Carpaţi, schimbul
de gene nefiind astfel realizat. Astfel, fondul genetic fiind insuficient, ar putea
ca în viitor să pună în pericol menţinerea speciei în Apuseni.
Vidra (Lutra lutra) este o specie protejată prin legislaţia naţională şi
internaţională, care trăieşte în familii, pe lângă apele curgătoare mai izolate de
impactul antropic. Ca exemplu, au fost semnalate existenţa a câtorva familii pe
cursul superior al rîurilor Someşul Cald, Gârda Seacă şi Beliş.
Mamiferele mici rozătoare sunt reprezentate de 10 specii, unele dintre ele
fiind de o deosebită importanţă, fiind listate în Directiva Habitate 92/43/EEC:
şoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus), şoarecele de câmp (Microtus
arvalis), şoarecele de pământ (M. agrestis), şoarecele de casă (Mus musculus),
şoarecele gulerat (Apodemus flavicollis), şoarecele dungat (A. agrarius),
şoarecele de pădure (A. sylvaticus), pârşul de alun (Muscardinus avellanarius)
(DH), pârşul mare (Myoxus glis), veveriţa (Sciurus vulgaris).

203
 De asemenea, mamiferele mici insectivore, sunt bine reprezentate, în PNAp
fiind identificate până în prezent un număr de 8 specii (excluzând dintre acestea
liliecii): chiţcanul comun (Sorex araneus), chiţcan pitic (S. minutus), chiţcan de
munte (S. alpinus), chiţcan de apă (Neomys fodiens), chiţcan de mlaştină (N.
anomalus), chiţcan de câmp (Crocidura leucodon), cârtiţa (Talpa europaea),
ariciul (Erinaceus concolor).
Câteva peşteri prezintă o importanţă deosebită şi datorită populaţiilor de
lilieci pe care le adăpostesc (Lup, Nicoară, 2005; Borda, 1998/1999, 2002, baza
de date a Asociaţiei pentru Protecţia Liliecilor din România): liliac mare cu
potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), Rh. hipposideros, Rh. euryale, Myotis
myotis, M. blythii, M. nattereri, M. brandtii, M. mystacinus, M. bechsteinii, M.
emarginatus, M. daubentonii, M. dasycneme, liliac de amurg (Nyctalus noctula),
Pipistrellus pipistrellus, Plecotus auritus, P. austriacus, Barbastella barbastellus,
Miniopterus schreibersii, dintre care efectivele speciilor Rhinolophus
ferrumequinum, Myotis myotis şi Miniopterus schreibersii reprezintă o mare
valoare ştiinţifică.
Peşterile cercetate din punct de vedere chiropterologic sunt: peşterile din
Valea Sighiştelului, P. Fânaţe, P. Onceasa, P. Fagului, P. Humpleu etc., cele mai
importante adăposturi pentru coloniile de lilieci fiind primele patru locaţii.
Din cele 29 specii de lilieci identificate în ţara noastră, 19 se regăsesc în
fauna PNAp. Conform Cărţii Roşii a Vertebratelor din România, 2 specii de
lilieci (Myotis dasycneme şi Myotis daubentonii) sunt considerate critic
periclitate, alte 8 specii sunt periclitate, iar alte 6 sunt vulnerabile
(Botnariuc&Tatole, 2005). Şase specii care au fost întâlnite în PNAp sunt
considerate prioritate naţională mare. Mai mult, 10 dintre aceste specii se
regăsesc pe Anexa II a Directivei Habitate 92/43/EEC, cuprinzând plante şi
animale de interes comunitar care necesită desemnarea de arii speciale de
conservare (date furnizate de Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România).

Peisaje

204
 Munţii Apuseni, se individualizează printr-un peisaj carstic remarcabil atât
ca întindere, cât şi ca amploare şi varietate a formelor. Zonele carstice au o
hidrologie şi o morfologie distinctă rezultată ca urmare solubilităţii rocilor şi a
porozităţii secundare bine dezvoltate. Trăsătura cheie a carstului e dezvoltarea
unei reţele hidrologice subterane particulare. Rezultă o varietate enormă şi
uimitoare de microforme de relief atât terestre, cât şi subterane.Prin definiţia sa,
carstul este considerat ca un sistem interactiv complex care încorporează forme
de relief, de viaţă, flux de energie, apă, gaze, tipuri de soluri şi de substraturi.
Perturbarea oricăruia dintre aceste elemente poate genera impact asupra
celorlalte. Recunoaşterea şi înţelegerea importanţei şi vulnerabilităţii acestor
interacţiuni dinamice trebuie să sprijine managementul eficient şi conservarea
acestor zone carstice.
Stâncăriile, păşunile montane şi fenomenele carstice de suprafaţă sunt
unităţi de peisaj de interes major. Acestea sunt reprezentate de către doline, văi
scurte oarbe (ale căror ape se pierd în calcar prin ponoare, sorburi sau guri de
peşteri), platouri carstice, văi seci, lapiezuri, polii (depresiuni plane hidrografice
închise, cu drenaj subteran), chei şi defilee etc.
Multe plante posedă adaptări distincte pentru supravieţuirea în aceste medii
carstice, care se remarcă prin soluri de grosime mică, concentraţii foarte mari de
calciu şi magneziu, şi o drenare puternică a apei în subteran care acţionează ca şi
factori limită pentru vegetaţie.
Subsolul găzduieşte cele mai importante şi fragile habitate şi ecosisteme
din PNAp, peşterile. Protejarea lor este deosebit de importantă deoarece o mare
parte dintre acestea sunt vizitate de turişti, ce ar putea afecta direct sau indirect
microclimatul specific, caracterizat în principal de temperaturi şi umiditate
constante şi lipsa curenţilor de aer.
O particularitate în Munţii Bihor o constituie prezenţa carstului împădurit,
una din puţinele regiuni de acest fel din ţară. Pădurea influenţează regimul de
dezvoltare a golurilor subterane, dar în acelaşi timp susţine o biodiversitate
remarcabilă la suprafaţă. Existenţa acestui tip de peisaj este una dintre premisele
existenţei peşterilor cu gheaţă: Gheţarul de la Scărişoara, Avenul Borţig, Focul
Viu, Avenul cu gheaţă din Platoul Vârtop, Gheţarul de la Barsa etc., toate situate
în zone complet împădurite.

205
Comunitati

Spre deosebire de celelalte unităţi carpatice, în Munţii Apuseni aşezările

omeneşti permanente urcă până aproape de vîrfurile cele mai înalte. Cătunele
aşezate pe platoul de la Ocoale — Scărişoara, la 1.200 m, sunt printre cele mai
înalte aşezări din ţară.
Moţii - străveche populaţie a Apusenilor - sunt strîns legaţi de locurile lor
natale. Munţii le oferă puţine posibilităţi de trai, totuşi ei nu-i părăsesc şi au ştiut
să se gospodărească, utilizînd la maximum ceea ce le-a dat natura cu zgîrcenie.
Terenul agricol, redus ca întindere, este aninat pe versanţii văilor sau pe
platformele înalte, uneori chiar pe fundul plat al unor doline.
De aceea oriunde se găseşte un petic de pământ, cât de cât arabil, se înfiripă
şi câte o gospodărie de moţ, satele moţeşti fiind foarte răsfirate. Moţului,
obişnuit cu drumul, nu i se pare însă un fapt deosebit că pentru a ajunge de la el
de acasă pînă în „centru" are o cale de mai bine de trei ore.
Agricultura se practică până la altitudinea de 1.200 m, în mod rudimentar,
orice mecanizare fiind imposibilă. Climatul rece nu permite decât cultivarea
cartofilor; orzul şi grâul semănat riscă să nu se coacă pînă la căderea brumei.
Pe culmile înalte se dezvoltă păşuni întinse ce permit creşterea oilor şi a
vitelor. Tot în acest scop sunt utilizate toate suprafeţele necultivabile, care sunt
cosite pentru fân.
Cea mai mare bogăţie a Ţării Moţilor o constituie însă pădurile de molid, în
valorificarea cărora moţii sunt adevăraţi maeştri. Meseria de dogar se
moşteneşte din tată în fiu, începând de la alegerea lemnului pentru doage şi până
la închegarea butoaielor, putinilor şi a doniţelor, fără a mai vorbi de
confecţionarea tradiţionalelor tulnice şi a obiectelor de artizanat.

206
 Cu aceeaşi măiestrie moţii utilizează lemnul în construirea întregii lor
gospodării. Casele, construite exclusiv din lemn, au o arhitectură specifică. Fiind
de cele mai multe ori amplasate pe pantă şi neputând săpa solul stâncos pentru
obţinerea unei fundaţii orizontale, moţii sprijină în partea din deal casa pe
pămînt, iar în cea dinspre vale pe piloni. Prin închiderea porţiunii dintre piloni ei
obţin grajduri pentru vite sau loc pentru acareturi. Faţada casei are întotdeauna
un cerdac, cu stâlpi şi arcade, uneori sculptate. Cel mai caracteristic este
acoperişul ţuguiat şi foarte înalt, din şindrilă. Grajdul pentru vite este şi mai
caracteristic. Este un cub din bârne pe care stă un acoperiş foarte înalt făcut din
cetină, care cu vremea se înveleşte cu un covor gros alcătuit din iarbă şi muşchi.
Interiorul casei este sărăcăcios dar curat. Moţii nu îşi cumpără mobilă ci o
confecţionează singuri: masă, scaune, laviţă şi pat. Dulapul nu intră în inventarul
gospodăriei, fiind înlocuit de cuier; paturile sunt specifice, fiind extensibile.
Din numeroasele datini ale moţilor nu putem trece cu vederea pe cea mai
specifică, aceea a târgurilor anuale, cum sunt cele de pe Muntele Găina sau din
poiana Călineasa. Moţii vin cu ciubere, greble, doniţe şi diferite produse de
artizanat, locul de frunte ocupîndu-l însă tulnicele, de cele mai variate
dimensiuni. Crişenii aduc fructe, legume, ţesături şi obiecte ceramice
caracteristice zonelor, din împrejurimile Beiuşului.
Ultimele aşezări spre nord ale Ţării Moţilor sunt cătunele Ocoale (de pe
platoul Scărişoara), Sfoartea (din valea Ordâncuşa) şi Casa de Piatră (din valea
Gârda Seacă). Mai la nord regiunea muntoasă nu mai este locuită permanent. Ea
aparţine locuitorilor din depresiunea Beiuş, cunoscuţi sub numele de „crişeni”.
Crişenii locuiesc la poalele munţilor, fiind legaţi de pământurile mănoase ale
depresiunii. De aceea ei nu folosesc partea lor de munte decât pentru păşunat, iar
zonele mai accesibile, pentru fâneaţă. În locurile de fâneaţă ei îşi construiesc
mici colibe pe care le locuiesc numai vara, în timpul cositului.

207
CAPITOLUL 6. STUDIU DE CAZ ECOTURISM ŞI
AGROTURISM ÎN PARCUL NATURAL VÂNĂTORI NEAMŢ.

6.1. CREAREA UNUI PACHET DE SERVICII TURISTICE.

► Ziua I:
- Plecare din Bucureşti cu autocarul – sosire în localitatea Vânători Neamţ.
Cazarea se va face la Pensiunea Ursul din localitate.

- După servirea cinei, amatorii de jocuri sportive se vor putea relaxa

jucînd fotbal, billiard , ping pong. Pensiunea dispunând de terenurile şi dotările
necesare.

►Ziua II:
- Dupa servirea micului dejun la pensiune, turiştii vor vizita Rezervaţia de
Zimbri Dragoş Vodă. Prezentarea parcului şi a strategiei de populare cu
zimbri a parcului.

- După vizitarea rezervaţiei, turiştii se întorc la pensiune pentru servirea

mesei.
- După masă turiştii merg să viziteze casele memoriale Ion Creangă şi
Mihail Sadoveanu

208
 Ziua se încheie cu masa de seară unde se servesc preparate tradiţionale
-
moldoveneşti

►Ziua III:
- Servrea micului dejun la pensiune, după care turiştii vor vizita Pădurea
de Argint. Studierea arboretului de mesteacăn, elogiate în opera sa de poetul
naţional Mihai Eminescu.
- Întoarcerea la pensiune pentru servirea prânzului.
- După masa de prânz turiştii merg sa viziteze Muzeul Nicole Popa.

Servirea cinei.

► Ziua IV:
- Turiştii servesc micul dejun la pensiune, după care vor pleca într-un
traseu religios.Un scurt pelerinaj la Mănăstirile Neamt, Secu şi Sihăstria.
- Masa de prânz va fi servită la una din Mănăstiri.
- Întoarcerea pentru cina la pensiune.

209
 ►Ziua V:
- După micul dejun turistii merg să viziteze Cetatea Neamţului.
- Întoarcerea la pensiune pentru masa de prânz.
- După masa de prânz vizitarea casei memoriale "Veronica Micle"

- Servirea cinei la pensiune

►Ziua VI:
- După micul dejun traseul turistic continuă cu un ultim pelerinaj religios
la Mănăstirile Agapia şi Văratec, precum şi vizitarea casei memoriale Vasile
Alecsandri.
- Prânzul se va servi în afara pensiunii.
- Masa de seară va fi servită în aer liber, în jurul unui foc de tabără.
Turiştii vor admira un program artistic, care conţine dansuri populare din zona
Neamţ.

►Ziua VII:
- Pachetul turistic se va încheia, după servirea micului dejun, cu recoltarea
de fructe de pădure sau plante medicinale pentru acasă.

6.2. Concluzii

Concluzia principală, care se desprinde din lucrare, este că nu poate exista

agroturism, fără respectarea unor reguli scrise şi nescrise, care au ca scop
conservarea mediului înconjurător.
În acelaşi timp, ariile protejate din România, oferă turiştilor români şi
străini, ocazia de a fi martori la spectacolul naturii.
Am încercat să coroborăm semnificaţiile celor două concepte, de Ecoturism
şi Agroturism, cu scopul de a face cunoscută, una dintre ariile protejate ale ţării
noastre mai puţin cunoscută publicului larg - Parcul Natural Vânători Neamţ.

210
 Pornind de la acest deziderat, am reuşit să identificăm punctele de interes
turistic ale acestei zone, propunând un pachet de servicii agroturistice.

BIBLIOGRAFIE

1. Creţu Romeo Cătălin – „Legislaţie în alimentaţie publică şi

agroturism”, Editura CERES, Bucureşti, 2005
2. Antonoaie Niculaie, Foriş Tiberiu, Creţu Romeo ş.a. –
„Management în turism. Ecoturismul- componentă a turismului
modern”, Ed. Psihomedia, Sibiu, 2002
3. *** - Institutul Naţional de Statistică. „Turismul României- breviar
statistic” 2000-2006
4. *** - Monitorul Oficial al României, Legislaţia din domeniul
turismului 1997-2007
5. *** - Revista Vacanţe la Ţară, 2004, 2005, 2006, 2007
6. *** - Ghidul Pensiunilor, ANTREC, 2005
7. *** - site I. N. C. D.T
8. www.aer.ro

211
212