Arhitectura de comunicații

Arhitectura de comunicații definește și descrie mijloacele care asigură schimbul de informații

dintre diferitele componente ale sistemului ITS. În analiza tehnologiilor şi strategiilor de comunicaţii,
trebuie analizate mai multe aspecte, printre care: mediile de comunicaţii, interfeţele pentru voce, date
şi video, protocoalele de transmisie.

Tipuri de comunicații între echipamente

Sistemele ITS cuprind în general o staţie centrală de interior şi staţii de exterior situate în
diferite locaţii, interconecate prin reţele de comunicaţii pentru a permite coordonarea semnalelor
între grupurile de staţii externe. Sistemul central monitorizează operarea controlerelor de trafic şi
recepţionează datele de la detectoarele de vehicule. Pentru sistemele de management al traficului
interurban, informaţiile sunt utilizate pentru calcularea şi aplicarea tehnicilor de control de genul celor
descrise în capitolele anterioare: planuri de semaforizare, informaţii afişate pe panouri cu mesaje
variabile, valori ale limitei variabile de viteză etc.

Este posibil să se utilizeze o combinaţie a tehnologiilor de interconectare în reţea pentru o

zonă largă controlată de sistemul de management al traficului.

Reţea în stea
Cea mai comună topologie pentru sistemele ITS este reprezentată de reţeaua de tip stea.
Postul central este conectată la fiecare controler de semafor prin circuite separate radiale, punct-la-
punct.

Reţea punct la punct

Reţeaua punct-la-punct este formată în mod uzual prin folosirea unor circuite telefonice
analogice pe 2 sau 4 fire, care pornesc de la staţia centrală către una sau mai multe centrale telefonice
şi de acolo la unităţile individuale de transmitere ale staţiilor de exterior.

Comunicaţia între postul central şi staţiile din teren este realizată prin modemuri analogice.
Se pot utiliza mai multe staţii din teren cu un singur modem al staţiei din interior, caz în care reţeaua
punct-la-punct devine reţea multipunct.

Avantajul utilizării circuitelor multipunct este reducerea numărului de modemuri şi al

canalelor de multiplexare a datelor necesare pentru staţia centrală. De asemenea, acolo unde
combinarea şi branşarea se efectuează ca parte de telecomunicaţii, linie închiriată, se pot obţine
reduceri de costuri şi se poate simplifica responsabilitatea pentru mentenanţa sistemului de
comunicaţii. Dezavantajul sistemelor de circuite multipunct este acela că o simplă defecţiune la
circuitul principal între staţia centrală şi echipamentul de distribuţie va conduce la izolarea mai multor
echipamente zonale.

Reţea Multi-drop
Aceasta reprezintă o variaţie a reţelei de tip stea prezentată anterior. În locul circuitelor
individuale ce se împrăştie radial către staţiile de exterior, reţeaua de tip multi-drop apare înlănţuită,
fiecare dintre staţiile externe fiind legată cu circuite singulare pe 2 sau 4 fire cu staţia centrală. În ceea
ce priveşte configurarea multipunct, în mod uzual se pot conecta până la 10 staţii din teren de-a lungul
circuitului multi-drop, deservit de un singur modem de canal al postului central. Avantajul unei
asemenea configuraţii este minimizarea costurilor de instalare a reţelei. Cu toate acestea, există
anumite dezavantaje de natură operaţională şi de mentenanţă ce trebuie considerate. Acolo unde
sunt utilizate modemuri analogice, toate OTU, cu excepţia uneia de la capătul liniei, trebuie să prezinte
o stare de înaltă impedanţă la terminaţia liniei. Modemurile de la fiecare capăt al liniei trebuie să
prezinte o impedanţă standard de 600 ohm. Acest lucru poate crea probleme de mentenanţă dacă
modemurile de înaltă impedanţă nu sunt amplasate acolo unde trebuie. Situaţia aceasta poate surveni
atunci când sunt înlocuite modemurile pentru întreţinere. Un alt dezavantaj major este că un singur
defect pe linie poate izola toate staţiile de exterior conectate la acea linie.

Reţea în inel
Reprezintă o variaţie a reţelei multi-drop în care capetele unui lanţ de staţii sunt unite pentru
a crea un inel închis. Acest lucru permite crearea unei mai bune rezistenţe la defectări în
eventualitatea întreruperii unui circuit. Semnalul circulă în ambele sensuri prin inel şi de aceea toate
staţiile externe sunt conectate indiferent dacă un segment între două dintre acestea se întrerupe. Se
poate ridica în continuare fiabilitatea dacă se utilizează două inele sau două inele incomplete pentru
a servi fiecare staţie externă dintr-o regiune dată.

Ca şi pentru celelalte topologii de reţea discutate mai devreme, reţelele multiple în inel ar
putea fi folosite pentru a servi mai multe grupuri de staţii externe. În mod uzual se conectează până
la 10 staţii externe în jurul unei reţele inelare singulare sau duale.

Reţeaua în inel poate fi realizată pe cablu de cupru sau pe fibră optică. Modemurile sunt
utilizate pentru conectarea staţiei centrale şi a staţiilor externe la reţea.

Reţea peer-to-peer
Nu toate sistemele ITS urmează tipicul staţie centrală – staţii externe. Anumite sisteme
utilizează inteligenţa distribuită şi se bizuie mai mult pe comunicaţiile dintre staţiile externe
individuale pentru realizarea unui optim de semnalizare şi legătură între semnale. Apoi informaţiile
sunt transmise către un sistem de management central care trimite şi recepţionează datele de la
staţiile externe. Cerinţele reţelei de comunicaţii pentru un astfel de sistem de management distribuit
sunt mai pretenţioase decât pentru un sistem tradiţional, deoarece fiecare staţie din teren are nevoie
de legături cu staţiile învecinate şi cu staţia centrală. Topologia unei astfel de reţele poate fi mai bine
descrisă ca o reţea de tip web.

Reţea tip IP
Studii recente în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiilor de reţea au gasit căi noi de
soluţionare pentru aplicaţiile de reţelistică în domeniul ITS. Utilizarea unei reţele IP în locul
protocoalelor proprietare tradiţionale acestor reţele a deschis numeroase metode potenţiale de
comunicaţii, inclusiv metode wireless, decât cele bazate tradiţional pe linii analogice închiriate.

Cantitatea de informaţii ce trebuie vehiculată între staţia centrală şi staţiile externe pentru
controlul dinamic al traficului este relativ redusă, de aproximativ 2 kBps. Cu toate acestea, sistemele
de control dinamic al traficului necesită un schimb de informaţii în fiecare secundă între staţiile
externe şi cea centrală, dacă detectoarele de trafic sunt ocupate în mod regulat de vehicule. Anumite
sisteme operează pe baza unei metode de transmitere la cerere în caz de apariţie a unor schimbări de
date (exception reporting). Pe timpul nopţii, când detectoarele de trafic pot fi mai puţin timp ocupate
de vehicule, datele nu sunt schimbate până când nu apar modificări de stare.
 Centrul de
Management
Al Traficului

Stația de Lucru Operatori CCTV Printer Software TMS Baza de date

Stația de management (Management Urban, Parcări,
al traficului Autostradă, Vehicule Urgență,
Sisteme de taxare)

NTCIP - Fibră Optică (10Gbps Ethernet)

NTCIP - Fibră Optică (1Gbps Ethernet)

Echipamente
Rețea de
Din Rețea de comunicații
Teren comunicații V2I urgență
Rețea Peer to Peer Router GSM
Router
(3G)
Automat Automat Automat
de trafic de trafic de trafic

Rețea de
comunicații V2V
Servicii de urgență

GSM GSM DSRC GSM 100 Mbps Ethernet 100 Mbps Ethernet GSM
(4G) (3G) (3G) (SFTP Cat6) (SFTP Cat6) (3G)

Bluetooth

Semafoare Senzori VMS Bariere și turnicheți Camere CCTV

Terminalele sistemului
 În schema bloc a arhitecturii de comunicații prezentată anterior, se pot distinge următoarele
tipuri de comunicații:

Interfața arhitecturii ITS Standarde de comunicație ITS

1 Între CMT și alte centre (C2C)

NTCIP (National Transportation Communications
2 Între CMT și echipamentele din teren
for ITS protocol) – Ethernet 10Gbps (1), 1Gbps (2)
3 Între echipamentele din teren și și 100Mbps (3)
terminalele sistemului ITS
4 V2I GSM

5 V2V DSRC (Dedicated Short Range Communications)

6 Vehicul – Smartphone Bluetooth

7 CMT – Smartphone GSM
8 Pentru sisteme de management al
TIM (Traffic Incident Management)
situațiilor de urgență

În continuare vor fi detaliate interfețele prezentate în tabelul de mai sus.

1. Intefața CMT – alte centre/subsisteme (C2C)

Descriere NTCIP
Majoritatea sistemelor de transport sunt operate dintr-un centru de management al traficului.
Ca și în cazul sistemului oferit de TELEGRA, toate sistemele de control.

Pentru a avea un sistem de management al traficului ce poate comunica cu alte centre de

operare, sau a face legătura cu subsistemele ajutătoare, precum CCTV sau sistemul de management
al incidentelor, a fost necesară introducerea unui protocol general de comunicare în sistemele
inteligente de transport, și anume NTCIP.

NTCIP (National Transportation Communications for Intelligent Transportation System

Protocol) – Protocolul național de comunicații ale sistemelor inteligente de transport) reprezintă o
familie de standarde concepută pentru a oferi interoperabilitate și integrare între stațiile de lucru și
echipamentele de control al traficului ale unor furnizori sau producători diferiți. Protocolul este un
rezultat al unui proces de standardizare, reunind în momentul de față peste 50 de standarde și
raporturi de informare.

Comunicațiile center to cencer implică comunicații peer-to-peer între computerele implicate

în schimbul de informație. Acest tip de comunicație este similar cu Internetul, în care orice subsistem
poate face o cerere sau poate oferi un răspuns oricărui alt sistem din respectiva rețea. Un exemplu al
acestui tip de comunicație poate fi reprezentat de două sau mai multe Automate de trafic ce schimbă
informație pentru a obține sincronizarea semafoarelor controlate de acestea sau sincronizarea cu
sistemele diferite și de a permite unui operator sa poată vedea și statusul semafoarelor controlate de
un sistem adiacent.
Framework-ul standardelor NTCIP
Ca orice protocol, și acest standard poate fi exprimat cu un model de tip OSI, ca cel din figura
următoare:

În figură se pot distinge cele 5 nivele: Informație, Aplicație, Transport, Subrețea și Fizic.

Nivelul Informațional definește datele și mesajele ce sunt de regulă populate cu informații

ITS, ce definesc o listă de termeni sau fraze într-un limbaj propriu. Aceste standarde se află deasupra
celor 7 nivele obișnuite din stiva OSI.

Nivelul Aplicație definește regulile și procedurile ce stau la baza schimbului de informații. Se

poate vedea că sunt folosite proceduri precum: C2C XML, DATEX, FTP(File Transfer Protocol),
TFTP(Trivial File Transfer Protocol).

Nivelul de Transport definește reguli și proceduri pentru schimbul de date dintre un punct ”A”
și un punct ”B” din rețea prin funcții de rutare, multiplexare/demultiplexare mesaje sau alte funcții de
management al rețelei.

Nivelul Subrețelei reprezintă reguli și proceduri pentru schimbul de date dintre două
dispozitive adiacente prin anumite medii de comunicație. Acesta este echivalent cu regulile folosite
de companiile de telefonie pentru a face comunicația între datele celulare, wireless, și cele prin cabluri
de cupru. (în modelul OSI, nivelul subrețelei este echivalent cu nivelurile Legătura de date și Fizic).

Plant level – sau nivelul fizic, în cazul nostru – reprezintă infrastructura de comunicații, mediul
fizic folosit pentru standardele de comunicații NTCIP. Aici pot fi folosite diverse tipuri de comunicații
wireless (GSM, DSRC, TETRA, VHF) sau comunicații pe fir (Cablu coaxial, fibră optică, dial-up, Twisted-
pair).
Fibra optică
În sistemul ITS prezentat, principalul mijloc fizic de legătură între centrele de control și
management ale traficului este fibra optică.

În figura anterioară este reprezentat modul de comunicație al centrului de management al

traficului cu infrastructura ITS.

Centrul de management al traficului, notat cu (1) in figură, comunică cu celelalte sisteme

printr-un cablu de fibră optică, reprezentat cu mov, ce folosește tehnologia 10 Gigabit Ethernet
pentru a face un schimb de informații super rapid între sistemele conectate la acesta.

Fibra optică este o fibră de sticlă sau plastic care transportă lumină de-a lungul său. Fibrele
optice sunt folosite pe scară largă în domeniul telecomunicațiilor, unde permit transmisii pe distanțe
mai mari și la lărgimi de bandă mai mari decât alte medii de comunicație. Fibrele sunt utilizate în locul
cablurilor de metal deoarece semnalul este transmis cu pierderi mai mici, și deoarece sunt imune la
interferențe electromagnetice. Fibrele optice sunt utilizate și pentru iluminat și transportă imagine,
permițând astfel vizualizarea în zone înguste.
 Fibra optică poate fi utilizată ca mediu de telecomunicații și rețele deoarece este flexibilă și
poate fi strânsă în cabluri. Este deosebit de avantajoasă pentru comunicații pe distanțe mari, deoarece
lumina se propagă prin fibră cu atenuare mică în comparație cu cablurile electrice. Aceasta permite
acoperirea de distanțe mari cu doar câteva repetoare. În plus, semnalele luminoase propagate în fibră
pe fiecare canal pot fi modulate la viteze de până la 111 gigabiți pe secundă.

Unul din criteriile de bază dupa care se clasifică fibrele optice este tipul de fibră folosit. Aceasta
are legatură cu modul in care se transmite lumina prin fibră - multimodală sau monomodală (single-
mode sau multimode).

Fibra optică este compusă din trei elemente de bază, ce îndeplinesc diferite funcții):

 miez,

 strat protector,

 inveliș protector.

Structura fibrei optice

1. miez
2. strat protector
3. invelis protector

Transmisia luminii in interiorul fibrei se bazează pe fenomenul de reflexie internă totală.

Miezul, facut de obicei din sticlă dopată (de ex. GeO2 + SiO2), este centrul de-a lungul căruia circulă
lumina, în timp ce stratul protector este făcut din sticlă pură (SiO2). Combinația aceasta de materiale
este dictata de indexul de refracție al acestora. Pentru a obține reflexie internă totală, indexul stratului
protector (din sticlă pură) trebuie sa fie mai mic decât cel al miezului (sticlă dopată). Invelisul protector
este făcut din plastic și geluri speciale, acestea protejează fibra de apă și influențe mecanice.

Diferenta principală între fibrele monomodale și cele multimodale este metoda de transmisia
luminii prin miezul fibrei.

Un miez de fibră multimodală transmite mai multe moduri simultan (pentru simplificare -
fascicule cu aceeasi lungime de undă). Propagarea acestor fascicule creează o dispersie modală, care
scade semnificativ distanța și viteza maxima de transmisie. Mai simplu, semnalul se extinde în timp
deoarece viteza de propagare a sa nu este aceeași pentru fiecare fascicul în parte, acestea parcurgând
distanțe diferite între transmițător și receptor, rezultând în unghiuri diferite de reflecție.

Fenomenul de dispersie este practic eliminat in fibra optică monomodală care transmite doar
un singur fascicul de lumină cu o lungime de undă specifică. In cazul fibrei monomodală fasciculul se
transmite aproape paralel la axa fibrei. Viteza de transmisie pe fibrele monomodale sunt limitate de
dispersia cromatică și de dispersia de polarizare. Dispersia cromatică este o combinație între dispersia
cauzată de material și de ghidul de undă. Acest fenomen duce la degradarea semnalului, din cauză că
diferite componente ale semnalului ajung la receptor în timpi diferiți față de ordinea inițială, totuși,
semnalul nu este atat de afectat ca și în cazul fibrei multimodale. Există și fibre în care dispersia este
practic eliminata în cea de-a treia fereastră de transmisie (1550 nm).

Propagarea luminii in:

1 - fibra optica multimodala,
2 - fibra optica monomodala.

Miezul fibrelor multimodale si monomodale diferă dramatic ca diametru. Miezul fibrelor

monomodale are între 8 si 10 micrometri diametru (de obicei 9 um), pe cand diametrul fibrelor
multimodale are 62.5 sau 50 micrometri. În ambele cazuri, stratul protector are diametrul de 125
micrometri.

Marele avantaj al cablurilor cu fibră optică monomodală este posibilitatea transmiterii

semnalelor (fară regenerare) pană la 120 de kilometri. În cazul fibrelor multimodale, raza de
transmisie maximă este de aproximativ 2 km. Desigur, distanța reală de transmitere este determinată
de dispozitivele optice aplicate și capacitățile lor.

În schema bloc a comunicațiilor, se poate observa că Centrul de management al traficului

comunică cu celelalte sisteme (stațiile de lucru ale operatorilor, CCTV, software-ul TMS și serviciile de
stocare si baze de date) printr-o linie dedicată prin fibră optică de 10Gbps Ethernet.

10 Gibabit Ethernet este un grup de tehnologii pentru rețelele de calculatoare ce transmit

frame-uri ethernet la o rată de 10 gigaocteți pe secundă (10 x 109 biți pe secundă). A fost introdus de
către standardul IEEE 802.3ae-2002. Față de versiunile anterioare de Ethernet, acesta definește doar
conexiuni full dublex punct la punct ce sunt în general conectate prin switch-uri de rețea.

Ca și la versiunile anterioare de Ethernet, 10GbE poate folosi fie cablu din cupru, fie fibra
optică. De-a lungul timpului, numeroare standarde 10GbE au fost lansate, însă în momentul de față,
cel mai folosit este 802.3-2015, chiar daca tehnologia a avansat la 2.5 GbE (standard lansat în 2016,
numit 802.3bz).

Cum am menționat și mai sus, există două tipuri de fibră optică:

 MMF (multimodală)
 SMF (monomodală)
 Pentru distanțe scurte, de aproximativ 400m, este folosită
de regulă fibra multimodală, iar cea monomodală pentru distanțe
lungi, de până la 10km. Pentru a se putea interconecta cu sistemele,
este nevoie de un socket special, ce include un transceiver pentru
codarea/decodarea semnalelor luminoase:

Interconectare Distanță Anul Conector Mediu de Tip Lungime Distanță

transmisie Media de undă maximă

OM3:
XENPAK, Serial
Fibră 300 m
10GBASE-SR Scurtă 2002 X2, XFP, multi- 850 nm
optică OM4:
SFP+ mode
400 m

XENPAK, Serial
Fibră
10GBASE-LR Lungă 2002 X2, XFP, single- 1310 nm 10 km
optică
SFP+ mode

2. Intefața CMT – Echipamente teren

NTCIP a făcut posibilă comunicația și comanda/controlul dintre centrul de management al

traficului și echipamentele amplasate în teren produse de diferiți producători.

Standardele de comunicație NTCIP pentru dispozitivele din teren sunt enumerate mai jos:

 Semafoare (NTCIP 1202)

 Panouri cu mesaje variabile (NTCIP 1203)
 Stații de captare a datelor (NTCIP 1204)
 Camere CCTV (NTCIP 1205)
 Stații de contorizare a autovehiculelor (NTCIP 1206)
 Freeway ramp meters (NTCIP 1207)
 Video switches (NTCIP 1208)
 Transportation sensor systems (NTCIP 1209)
 Field master stations for traffic signals (NTCIP 1210)
 Transit priority at traffic signals (NTCIP 1211)
 Street lights (NTCIP 1213)

Față de interfața C2C, aici se folosește tehnologia 1Gigabit Ethernet, deoarece schimbul de
informații nu este necesar să fie extrem de rapid (desi această tehnologie este de asemenea foarte
rapidă), însă suprafața acoperită este mult mai mare, iar la viteze mari de transmisie pot apărea erori
de procesare. De asemenea, tehnologia 1GbE este mai ieftină decât 10GbE.

Pentru interconectare, se poate folosi oricare din standardele următoare, în funcție de

lungimea de undă a fibrei optice și de distanța de transmitere:
 Interconectare Mediu transmisie Distanță

FDDI (62.5 µm, 160 MHz·km):

220 m
Fibră Multi-mode cu lungime de undă OM1 (62.5 µm, 200 MHz·km):
1000BASE-SX
770 - 860 nm 275 m
OM2 (50 µm, 500 MHz·km):
550 m

Fibră Multi-mode cu lungime de undă

1000BASE-LX 550 meters
1,270 - 1,355 nm

Fibră Single-mode cu lungime de undă

1000BASE-LX 5 km
1,270 - 1,355 nm

Fibră Single-mode cu lungime de undă

1000BASE-LX10 10 km
1,260 - 1,360 nm

Fibră Single-mode cu lungime de undă

1000BASE-EX ~ 40 km
1,310 nm

Fibră Single-mode cu lungime de undă

1000BASE-ZX ~ 70 km
1,550 nm

3. Intefața Echipamente teren – Terminale

Pentru conectarea Automatelor de

trafic cu Semafoarele, buclele inductive, sau
panourile cu mesaje variabile (VMS) se vor
folosi cabluri SFTP Cat6 de 100 Mbps
Ethernet.

Cablurile ethernet 100Mbps sunt de

tip S/FTP, sunt ecranate și comunică prin
port standard RJ45. Alte caracteristici:

 Categoria Ethernet: CAT 6 (250Mhz)

 Structura conductor cablat
 Tip fire: CCA
 Numar fire: 8
 Numar perechi: 4
 Diametru conductor: 4x2xAWG 27/7 CU
 Structura ecran: perechi ecranate cu folie Al-PET, impletitura din sarme din cupru
  Material izolatie exterioara PVC LSOH / LSZH Halogen Free
 Impedanta:100 Ohm
 Temperatura de lucru -15...60°C

4. Intefața V2I

Global System for Mobile Communications (Sistem Global pentru Comunicații Mobile),
prescurtat GSM, este standardul de telefonie mobilă (celulară) cel mai răspândit din lume, precum și
numele rețelei de telefonie respective. Atributul „mobil” al multor aparate și dispozitive actuale se
referă în primul rând la conectivitatea lor (fără fir, prin semnale radio) la sistemul GSM, practic din
orice punct de pe glob unde există oameni. Din aceasta rezultă și mobilitatea utilizatorului.

Promotorul acestui standard, GSM Association, a estimat în anul 2007 că 82 % din piața
mondială de comunicații mobile folosește acest standard. Mai este cunoscut și sub denumirea de 2G
(generația a 2-a). NMT aparține de 1G, iar UMTS și standardele similare aparțin de 3G. GSM 2G a
apărut pe piață la începutul anilor 1990, luând un mare avânt la sfârșitul deceniului. Este sistemul
dominant în Europa.

Sistemul GSM este un sistem numit „celular”. Deoarece telefoanele portabile atașabile la GSM
(așa-numitele telefoane mobile sau celulare) trebuie să fie ușoare și trebuie deci și să aibă acumulatori
cât mai ușori, ele au și o putere de emisie radio limitată la circa 4 – 6 km. Drept consecință, releele
GSM, numite și „stații de bază”, care au antenele în poziții fixe pe stâlpi la sol sau pe clădiri mai înalte,
trebuie să fie numeroase, împânzind astfel mari suprafețe, de ordinul unor întregi zone metropolitane
și chiar și mai mari, tinzând cu timpul spre acoperirea completă a țărilor.

Zonele globului în care în general rețeaua GSM nu pătrunde sunt:

 mari zone nelocuite, de ex.: deșerturi, munți înalți, zonele polare, lacuri mari, mări și oceane
 zonele subterane (tuneluri, mine, stațiuni de cercetări situate la adâncime) precum și zonele
subacvatice și submarine
 spațiul aerian cu altitudine de peste 4 – 6 km (avioanele de pasageri ajung și la înălțimi de 10
– 11 km)
 unele zone și țări subdezvoltate

Fiecare releu GSM deservește doar o mică suprafață, mai mult sau mai puțin rotundă și cu
diametrul de cca 8 – 10 km, numită „celulă”. Dacă posesorul telefonului mobil se deplasează (de ex.
călătorește cu mașina), sistemul îl „pasează” de la un releu la altul, urmărindu-l peste tot unde se află.
Dacă la trecerea în altă celulă (teritorială) posesorul tocmai vorbește la telefon, convorbirea sa nu este
întreruptă și nici măcar deranjată.

Există 14 domenii de frecvențe pentru GSM, toate situate în câte una din următoarele benzi:
400 MHz, 700 MHz, 850 MHz, 900 MHz, 1.800 MHz și 1.900 MHz. Unele domenii se folosesc numai pe
anumite continente. Frecvențele cu care transmit telefoanele mobile în cadrul unei legături cu releul
antenă (legături numite „uplink”) se deosebesc de frecvențele folosite de relee în direcția inversă
(„downlink”).
 5. Intefața V2V

DSRC (Dedicated Short-Range Communication) reprezintă un standard de comunicaţii

dezvoltat pentru sprijinul sistemelor de tip ITS (Intelligent Transport Systems). DSRC este potrivit
pentru comunicaţii pe o rază limitată, de cca. 30 m. Se poate aplica în mod special la traficul rutier,
pentru comunicaţii între aşa-numitul RSE (Road Side Equipment) – echipamentul situat pe marginea
drumului şi OBE (On-Board Equipment) – echipamentul de la bordul vehiculelor. RSE sunt radiobalize
amplasate deasupra sau de-a lungul drumului. OBE-urile sunt de dimensiuni reduse şi reprezintă
unităţi instalate în vehicule, trailere sau containere. DSRC suportă comunicaţii bidirecţionale în mod
half-duplex, pentru care RSE controlează conexiunea. DSRC reprezintă un standard dezvoltat în
Europa, SUA şi Japonia. Cu toate acestea, acest lucru nu implică neapărat că toate componentele şi
detaliile au fost dezvoltate în mod identic în toate cele trei zone menţionate. DSRC nu este suportat
de mediul radio. De aceea, până acum singurul mediu este radiaţia infraroşie. Pentru aplicaţii simple,
cum ar fi colectarea automată a taxelor, OBE poate fi de tip pseudo-pasiv dacă este instalat în spatele
parbrizului unui vehicul. Acest tip de OBE nu generează semnale radio în mod independent. Energia
pentru realizarea răspunsului se obţine din semnalul provenit de la RSE. Energia recepţionată este
suficientă pentru realizarea temporară a unei legături de viteză ridicată. DSRC este foarte potrivit
pentru aplicaţii de management al transportului şi traficului. RS-urile sunt din acest motiv amplasate
de-a lungul drumului. Instalarea şi managementul arhitecturii DSRC reprezintă în principal
responsabilitatea administratorului drumului.

Standardul DSRC descrie în mod exclusiv sistemele de comunicaţii între echipamentele

laterale şi vehicule. Nu conţine descrierea structurii reţelei şi a protocoalelor de date pentru
interconexiunile dintre diferite RSE-uri. Responsabilitatea pentru acestea revine administratorului
drumului – asigurarea unei reţele între RSE-uri şi echipamentele centrale de procesare.

Atunci când se alege interfaţa radio pentru DSRC, cel mai probabil pentru Europa se vor alege
frecvenţe în domeniul microundelor: 5.795-5.805 GHz şi suplimentar 5.805-5.815 GHz.

Un OBE este capabil să solicite informaţii specifice despre drum sau rută. Administratorul
drumului este capabil să transmită mesaje de date scurte, adresate unui anumit OBE, sau poate difuza
aceste mesaje către toate OBE-urile. Prin intermediul acestor mesaje scurte este posibilă activarea
semnalelor vizuale sau auditive la bordul vehiculului. Implementarea permite suportul pentru reglarea
fluxurilor de trafic (ghidare pe bandă, indicarea vitezei la bord etc.).

Ca aplicații în sistemele inteligente de transport și siguranța pasagerilor, enumerăm:

 Avertismente despre ceea ce se întâmplă în unghiul mort al autovehiculelor

 Avertismente privind coliziunile
 Avertismente privind frânarea bruscă a vehiculului din față
 Ocolirea riscurilor de coliziune în intersecții și ghidarea automată
 Avertismente de apropiere critică față de alt vehicul
 Prioritizarea vehiculelor în funcție de culoarea semaforului
 Parcări electronice sau plata de acces
 Semnalizare la bordul vehiculului
 Condiția traficului pentru a oferi rute ocolitoare
 6. Intefața Vehicul – Smartphone

În ziua de astăzi orice mașină, ca orice telefon, sunt echipate cu Bluetooth. Bluetooth este un
standard de comunicare fără fir, pe distanțe scurte, între dispozitive de diverse tipuri. Bluetooth
folosește aceeași frecvență de funcționare ca rețelele fără fir compatibile cu standardele 802.11b și
802.11g (folosite de rețele Wi-Fi) dar comunicarea se face folosind mult mai puțină energie. Asta face
ca distanța de acoperie să fie mult mai mică decât în cazul rețelelor Wi-Fi, la fel și rata de transfer a
datelor.

Există 4 tipuri de radiouri Bluetooth: de la Clasa 1 la Clasa 4. Clasa 1 este folosită în medii
industriale și oferă o rază de acoperire de până la 100 de metri dar folosește multă energie - 100 mW
putere. Clasa 2 este cea mai răspândită. Folosește doar 2.5mW putere și oferă o rază de acoperire de
până la 10 metri. Clasa 3 folosește doar 1mW și are o rază de acoperire de doar 1 metru. Clasa 4 are o
putere consumată extrem de mică ,de doar 0,5mW, însă și o rază de acoperire de 0.5m.

Bluetooth este folosit în multe dispozitive, unele despre care nu ne-am închipui că folosesc
această tehnologie. Cea mai comună utilizare este în telefoanele mobile. Acestea pot folosi Bluetooth
pentru a se conecta cu căștile fără fir folosite de utilizatori ori pentru a se conecta cu alte telefoane și
calculatoare. Bluetooth este găsit și în consolele de jocuri. De exemplu, controlerele pentru Nintendo
Wii sau Playstation 3 folosesc Bluetooth pentru a se conecta la consolă. Multe tablete și laptop-uri de
business folosesc această tehnologie. Alte dispozitive ce îl folosesc sunt dispozitive medicale, precum
monitoare pentru bătăile inimii, pantofii sport Nike+, sistemele audio fără fir, sistemele audio din
mașini, etc.

Versiunile de bluetooth întâlnite pe majoritatea dispozitivelor noi sunt:

Versiune Bluetooth Viteza Maximă Raza maximă de acțiune

3.0 25 Mbit/s 20 m

4.0 25 Mbit/s 60 m

5 50 Mbit/s 240 m

7. Intefața CMT – Smartphone

Ca și la interfața V2I, Centrul de

management al traficului comunică prin
mediu wireless cu telefonul participantului la
trafic, fie că este vorba de călători cu mijloace
de transport în comun, fie că vorbim despre
conducătorii autovehiculelor ce iau parte la
trafic.

Pentru această interfață s-a ales

folosirea standardului GSM, și avand nevoie
și de o comunicație de date, cel mai potrivit
mediu este GSM LTE (4G).
 În momentul de față s-a ajuns la un standard avansat 4G (LTE Advanced) ce atinge viteze de
download de 1000Mbps si viteze de upload de 500Mbps.

8. Intefața CMT – Managementul situațiilor de urgență

Un incident de trafic este un eveniment nerepetitiv, care produce o reducere a capacităţii de

transport a autostrăzii sau o creştere anormală a cererii. Incidentele de trafic sunt considerate a fi
responsabile pentru 25-30% din întârzierile totale produse în traficul interurban. Deşi problemele cel
mai des asociate cu incidentele sunt congestiile de trafic şi întârzierea călătorilor, consumul
suplimentar de combustibil şi efectul nociv asupra calităţii aerului, probleme la fel de serioase sunt şi
producerea de accidente secundare şi pericolul în care se află personalul serviciilor de urgenţă care
activează în zona respectivă.

Managementul incidentelor de trafic reprezintă utilizarea planificată şi coordonată a

resurselor umane, instituţionale şi tehnice, pentru reducerea duratei şi impactului incidentelor de
trafic şi pentru creşterea siguranţei celorlalţi participanţi la trafic, a victimelor directe şi a personalului
de intervenţie. Utilizarea eficientă a acestor resurse poate duce şi la o creştere a eficienţei de operare,
a siguranţei şi a mobilităţii pe o autostradă. Toate acestea rezultă din reducerea timpului de detectare
şi verificare a producerii unui incident de trafic, a implementării operaţiunilor de răspuns potrivite, a
eliberării în condiţii de siguranţă a zonei şi a asigurării managementului fluxului de trafic afectat, până
la revenirea la capacitatea normală.

Printre beneficiile cantitative se numără următoarele:

 Creşterea ratei de supravieţuire a victimelor

 Reducerea întârzierilor pentru ceilalţi participanţi la trafic
 Un timp de răspuns mai rapid
 O mai bună calitate a aerului
 Reducerea numărului de incidente secundare
 Creşterea siguranţei personalului de intervenţie aflat la locul incidentului
 Reducerea timpului de revenire la capacitatea normală.

Beneficii calitative sunt: servicii mai bune de informare a călătorilor, creşterea coordonării şi
cooperării între agenţiile implicate, reducerea frustrării şi stresului participanţilor la trafic etc.

Traffic incident management (TIM) reprezintă un subsistem al ITS ce cuprinde proceduri și

procese pentru coordonarea resurselor în caz de incidente în trafic, reducând timpii de răspuns și
îmbunătățind siguranța în trafic.

De obicei, se folosest tot rețele GSM și GPRS, la care se adaugă comunicațiile radio la 800 MHz
pentru stații și radiouri portabile.
Concluzie
După cum știm, soluţiile de comunicaţii pentru sistemele ITS sunt multiple. Alegerea soluţiei corecte se poate face numai prin analiza cerinţelor
specifice fiecărui sistem. Acest lucru a fost realizat pentru sistemul integrat de management al traficului interurban după crearea arhitecturii de comunicaţii
a sistemului, în care s-au evidențiat toate legăturile de comunicaţii care trebuie să existe în interiorul sistemului şi între sistem şi terminal, precum şi condiţiile
pe care trebuie să le îndeplinească acestea. În tabel sunt prezentate sintetic caracteristicile principale ale tehnologiilor de comunicaţii alese pentru respectivul
sistem inteligent de transport.

Standarde de Viteză Lungime de Întârziere Acoperire Distanță Fiab.

Interfața arhitecturii ITS
comunicație ITS undă maximă

1 Între CMT și alte centre (C2C) NTCIP (National 10 Gbps 850 nm mică medie 400 m mare
Transportation
2 Între CMT și echipamentele 1 Gbps 1360 nm mică mare 10 km mare
Communications for
din teren
ITS protocol) Ethernet
3 Între echipamentele din teren 10Gbps (1), 1Gbps (2) 100 Mbps 1250 nm mică medie 500 m mare
și terminalele sistemului ITS și 100Mbps (3)

4 100Mbps - mică mare 50 km / medie

Download, celulă
V2I GSM
50Mbps (BTS)
Upload

5 DSRC (Dedicated Short 9, 12, 24, - medie mică 30 m mare

V2V Range 36, 54
Communications) Mbps

6 Vehicul – Smartphone Bluetooth 2 Mbps 880 nm medie mică 50 m medie

7 CMT – Smartphone GSM 100Mbps - mică medie 20 km medie

8 Pentru sisteme de 30 Mbps - mică mare 50 km / medie

TIM (Traffic Incident
management al situațiilor de (3G) celulă
Management) -GSM
urgență (BTS)
https://en.wikipedia.org/wiki/National_Transportation_Communications_for_Intelligent_Transportation_System_Protocol

http://www.dipolnet.ro/fibra_optica_multimodala_si_monomodala_singlemode_si_multimode__bib321.htm
http://www.bstelecom.ba/en/ppt/page/its-communication-network/24
https://www.michigan.gov/documents/msp/Kremer_Gill_Marsh-McCarty_318560_7.pdf
http://www.its.dot.gov/factsheets/dsrc_factsheet.htm
https://en.wikipedia.org/wiki/GSM