OPERAȚIUNILE DE FORFETARE: ESENȚĂ, ROL, PARTICULARITĂȚI

Daniela BUMBAC
Universitatea de Stat din Moldova
La ora actuală, forfetarea reprezintă una dintre modalitățile alternative de finanțare pe
termen mediu și lung, practicată la scară largă în țarile dezvoltate , în deosebi de către companiile
mari sau marele corporații internaționale. Inițial primele operațiuni au fost practicate în Elveția,
fiind ulterior dezvoltate și în alte state europene, la fel precum și SUA și China. Prezentînd anumite
avantaje ale finanțării în special pentru operațiunile de export- import, obiect al forfetării îl pot
constitui utilaje, echipamente, tehnica de calcul, materii prime și materiale.
Cuvinte – cheie: forfetare, scontare, taxa de forfetare, comision de angajament, comision
de opțiune, scrisoare de garanție

FORFETING: ESSENCE, ROLE, PARTICULARITIES

Currently, forfeting is one of the medium- and long-term alternative financing methods
widely practiced in developed countries, particularly by large companies or the large international
corporations. Initially, the first operations were practiced in Switzerland, and later developed in
other European countries, just like the US and China. The subject of forfeting financing can be
machinery, equipment, computing, raw materials and materials.

Key words: forfeting, discounting, forfeiting fee, commitment fee, commission option,
letter of guarantee

Introducere
Operațiunile de forfetarea au luat amploare în perioada anilor 1950-1960, ca urmare a
creșterii solicitărilor importatorilor pentru perioade de credit tot mai mari, necesare asigurării
resurselor financiare pentru efecturea plății valorilor semnificative ale bunurilor sau serviciilor
achiziționate. Creșterea cererii imporatorilor de bunuri și servicii de a-și mobiliza resursele
financiare plasate în exporturile efectuate, scadente la termene din ce în ce mai mari. La începutul
anilor 1990 ,,operațiunile de forfetare au cunoscut o creștere semnificativă ca urmare a deschiderii
de noi piețe în Europa Centrală și de Est, unde se găsesc suficienți cumpărători de bunuri și servicii,
dar insufuciente resurse financiare pentru achiziționarea lor. Primele operațiuni de forfetare au fost
inițiate în Elveția. În prezent fiind desfășurate aproape în toate centrele financiare ale lumii.
Londra reprezintă astăzi cel mai importatnt centru din punct de vedere al valorilor și volumului
operațiunilor de forfetare. La început operațiunile de forfetare erau dezvoltate doar de instituții
financiare specializate, mai tîrziu practica acestor operațiuni a fost preluată de și dezvoltată de
către băncile comerciale. În formă clasică, operațiunea de forfetare este o tehnică de finanțare în
faza de postlivrare de bunuri sau serviici la export. Acest tip de operațiune a cunoscut o
diversificare tot mai largă, ea fiind utilizată în prezent în forme noi, care combină tehnici de
finnațare în faza de prelivrare cu tehnici de finanțare în faza de postlivrare la export.

1
 Rezultate și discuții
Forfetarea se definește ca fiind procesul de vînzare-cumpărare, fără recurs asupra oricărui
deținător anterior, a unor creanțe scadente la termen, ca rezultat al livrării de bunuri sau prestării
de servicii. Fiind vorba de operațiune de vînzare-cumpărare fără recurs, toate riscurile legate de
încasarea creanței, scadente la termen, trec de la vînzător la cumpărătorul creanței. Termenul de
forfetarea provine de la francezul a forfait și înseamnă renunțarea la anumite drepturi. Aceasta
fiind caracteristica esențoală a operațiunii de forfetare, renunțarea de către cumpărător la dreptul
său de recurs asupra vînzătorului.
La ora actuală centrul financiar principal al dezvoltării forfetingului este considerat orașul
Londra. O mare parte din afacerea forfetingului este concentrat în Germania și în SUA.
Principalele avantaje ale forfetingului sunt [4]:
1. Forfeterul își asumă toate riscurile;
2. Un avantaj esențial îl constituie existența pieții secundare a valorilor mobiliare forfetate, unde
datoria poate fi vîndută a doua sau a treia oară;
3. Forfetingul prevede un grafic flexibil de achitare, inclusiv prevederea perioadei de grație;
4. Ratele dobînzilor scăzute – LIBOR+%;
5. Posibilitatea conlucrării cu structurile guvernamentale și municipal, precum și finanțarea prin
garanții din partea lor (1).
Dezavantajele forfetingului le reprezintă:
1. Costul operațiunilor de forfetare este mai mare decît a creditului comercial;
2. Volumul finanțărilor trebuie să foe mai mari de 100000 USD.
În conformitate cu datele prezentate de către London Forfaiting Company Ltd, obiect al
contractului de forfeting îl constituie [3, p.75]
- Marfuri (resurse naturale, cerelae), finanțate de la 90 zile pînă la 18 luni
- Serviicii, finnațate de la 180 zile pînă la 3 ani
- Produse ale proprietății intelectuale, tehnica de calcul și mijloacele de telecomunicații finanțate
de la 180 zile pînă la 5 ani;
- Mașini, echipamente finanțate de la 2 la 7 ani;
- Proiecte de construcții finanțate de la 3 pînă la 7 ani.
Creanțele care fac obiectul operațiunii de forfetare sînt încorporate în titluri de credit
(cambia, biletul la ordin) sau sînt plătibile prin metode de plată asiguratorii (acreditiv documentar,
scrisoare de garanție de plată). Prezența predominantă încă a cambiei și a biletului la ordin în
această modalitate de finanțare se datorează îndelungatei lor utilizări ca instrumente de plată în
comerțul intern și internațional, precum și a simplității folosirii lor.

2
 Apelarea tot mai largă la operațiunile de forfetare a condus la dezvoltarea condițiilor în
care acestea sînt efectuate, astfel:
 Instrumente și metode de plată – dacă inițial operațiunile de forfetare se efectuau numai pentru
creanțe încorporate în titluri de credit (cambii sau bilete la ordin avalizate sau garantate la plată
prin scrisori de garanție), în prezent, se pot efectua operațiuni de forfetare și pentru creanțe plătibile
prin metode de plată asiguratorii, și anume:
 Acreditivul documentar irevocabil;
 Scrisoarea de garanție de plată;
 Valoarea operațiunii – la început operațiunile de forfetare erau efectuate numai pentru valori
mari, ce depășeau o anumită limită, de ex. 1 mln USD. În prezent se efectuiază operațiuni de
forfetare și pentru valori sub 100000 USD. Valoarea creanței nu condiționeză finalizarea
operațiunii de forfetare, ci numai negocierea termenilor și condițiilor între finanțator și vînzătorul
creanței;
 Perioada de finanțare – operațiunile de forfetare se efectuau la început numai pentru finanțarea
creanțelor scadente pe termen mediu (între 1 și 5 ani). În prezent operațiunea de forfetare este o
tehnică de finanțare a creanțelor plătibile la termen scurt (de la 30 zile pînă la 1 an), la termen
mediu (de la 1 la 5 ani) și chiar pe termen lung (pînă la 8-10 ani). În funcție de particularitățile
fiecărei tranzacții comerciale, finanțatorul acceptă diferite termene de finanțare, corespunzător
riscurilor operațiunii, evaluate pînă la data scadenței;
 Moneda operațiunii – finanțatorii efectuiază operațiuni de forfetare, de regulă, pentru valutele
stabile, caracterizate printr-o volatilitate redusă. Principalele valute agreate de finanțatori sînt:
dolarul american, euro, francul elvețian, lira sterlină. Totuși instituțiile finanțatoare nu exclud
efectuarea operațiunilor de forfetare și în alte valute, mai puțin stabile, dar se acceptă asemenea
tranzacții pe un termen cît mai scurt.
 Sindicalizarea – deoarece operațiunea de forfetare reprezintă o finanțare pe termen mediu și lung
a livrărilor de bunuri sau servicii, uneori de valori importante, în ultima perioadă de timp s-au
dezvoltat operațiunile de sindicalizare a garantării creanțelor tranzacționate. Sindicalizarea se
poate realiza fie prin cumpărarea unui număr de creanțe de fiecare finanțator în parte, fie prin
participarea mai multor finanțatori la cumpărarea unei singure creanțe caracterizate printr-o
valoare semnificativă. Aceasta din urmă formă îngreunează circulația creanței pe piața secundară
datorită atît valorii mari, cît și faptului că toate instituțiile finanțatoare, ca beneficiari ai creanței,
trebuie să accepte vînzarea acesteia pe piața secundară.
Unii cercetărori și economiști consider modalitatea finanțării prin factoring și forfetare
identică, dar este necesar de a specifica că fundamentul acestor modalități de finanțare sunt aceleași

3
 dar principiile, termenele, domeniul riscului sînt totalmente diferite. Mai jos este prezentat un tabel
cu ce prezintă principalele deosebiri ale acestor două modalități de finanțare
Tabelul 1
Analiza comparativă dintre factoring și forfeiting
Principiul Factoring Forfetare
Documentul Prioritar facturile de plată Cambii și acreditive
operațiunii
Termenul de finanțare Finanțare pe termen scurt pînă la Finanțare pe termen lung de la 180
180 zile zile – 10 ani
Volumul finanțării Limitat de posibilitățile Poate fi destul de mare datorită
Factorului sindicalizării
Servicii suplimentare Presupunea și oferirea altor Nu presupune alte servicii
aferent finanțării servicii financiare în dependență
de necesitățile clientului
Dreptul de regres a Factoringul poate fi cu dreptul de Forfeiterul procură obligațiunile
exportatorului regres și fără regres de credit fără dreptul de regres al
exporatorului
Riscuri Factorul își asumă doar o parte Toate riscurile trec la forfeiter
din riscurile exporatorului
Ordinea achitării Factorul achită doar 90% din Forfeterul achită 100% din
suma datoriei imediat după valoarea marfurilor livrate odată
livrare mărfii cu recepționarea documentelor
Asigurarea De regulă conform factoringului Este necesară garanție bancară sau
tradițional nu se solicită garanții aval din partea unei bănci solide
din partea unei persoane terțe
Sursa: Elaborat de autor în baza literaturii de specialitate
Taxa de forfetare și metodele de determinare
În cazul operațiunilor de forfetare dobînda nu este calculate și plătită lunar pe baza soldului
creanței tranzacționate. Taxa de forfetare exprimată în sumă absolută, este valoarea dedusă în
totalitate din valoarea nominală a creanței și reținută în avans de către finanțator, la data efectuării
operațiunii de forfetare, calculată pentru întreaga perioada rămasă pînă la data scadenței. Motivul
acestei practice constă tocmai în renunțarea la dreptul de recurs al cumpărătorului creanței asupra
vînzătorului acesteia. Elementele luate în calcul la determinarea ratei taxei de forfetare sînt:
 Rata dobînzii – acoperă costul resurselor financiare, riscul operațiunii, precum și profitul
finanțatorului. rata dobînzii este alcătuită din două elemente:
1. Rata de bază a dobînzii pentru moneda în care are loc operațiunea de forfetare. Ratele de bază sînt
stabilite în funcție de nivelul LIBOR (london interbank offered rate) sau EURIBOR (European
Interbank Offered Rate) sau FIBOR (Frankfurt Interbank Offered Rate) ș.a pentru anumite
termene. În situația în care creanța exportatorului rezultată dintr-o tranzacție comercială este
plătibilă în mai multe rate (scadențe), valoarea taxei de forfetare pentru creanța tranzacționată se
va determina fie pe baza ratelor de dobîndă corespunzătoare fiecărei scadențe în parte, fie pe baza
ratei de dobîndă corespunzătoare perioadei medii de viață a creanței.
4
2. Marja – un procent care se adaugă la nivelul ratei de bază a dobînzii menționate mai sus. Această
marjă este variabilă și urmărește să acopere:
 Riscul operațiunii (riscul de credit, riscul de țară, riscul de schimb valutar etc.)
 Nivelul dobînzii aferente contractului forvard sau chiar costul de hedging;
 Costurile de administrare a operațiunii;
 Un profit al finanțatorului;
 Numărul de zile calendaristice – calculate ca diferență între data scadenței și data efectuării
operațiunii de forfetare, adică data la care vînzătorul creanței încasează valoarea actuală sau
rămasă a creanței vîndute;
 Numărul zilelor de grație – reprezintă un element specific operațiunilor de forfetare, iar includerea
acestora la calculul taxei de forfetare are la bază idea că data plății la termen nu este sinonimă cu
data scadenței menționată pe titlurile de credit (cambie, bilet la ordin) sau data scadenței creanței
plătibile printr-o metodă de plată asiguratorie. Zilele de grație reprezintă un număr de zile care se
adaugă la numărul de zile calendaristice. Numărul zilelor de grație nu este fix pentru toate
operațiunile de forfetare, este un element negociabil care variază în funcție de legislația existent
în țara importatorului, precum și în funcție de experiența finanțatorului în derularea operațiunilor
de forfetare. De regulă numărul de zile de grație variază de la 5 la 30 zile.
 Comisionul de angajament – procent perceput de către finanțator pentru situația în care acesta se
angajează față de exportator ca în cadrul unei perioade determinate (pînă la 6-12 luni, sau chiar
mai mult de la data emiterii angajamentului) să-i cumpere creanțele viitoare, scadente la termen,
rezultate dintr-o tranzacție comercială. Angajamentul finanțatorului este valabil o anumită
perioadă de timp, în care termenii stabiliți de către finanțator nu pot fi revocați sau modificați.
Acest commission de angajament are ca scop să acopere posibile evoluții nefavorabile ale ratei
dobînzii sau riscul operațiunii care ar putea să apară la data emiterii angajamentului și data la care
operațiunea de forfetare are loc. Acest commission exprimat procentual se calculează asupra
valorii nominale a creanței pentru perioada de la data emiterii angajamentului privind efectuarea
operațiunii de forfetare și pînă la data finalizării operațiunii de forfetare, cu condiția ca aceasta să
aibă loc în perioada de valabilitate a angajamnetului. Nivelul comisionului de angajament este
variabil de la tranzacție la tranzacție în funcție de:
 Valuta tranzacției (pentru valutele cu volatilitate ridicată comisionul de angajament este mai mare)
 Perioada de valabilitate a scrisorii de angajament privind efectuarea operațiunii de forfetare (pentru
perioadele de valabilitate mai lungi, comisionul de angajament este mai mare);
 Riscul de țară al importatorului sau garantului.
 Comisionul de opțiune – commission perceput de către finanțator pentru oferta de finanțare prin
opțiune emisă în favoarea exportatorului. Oferta de finanțare prin opțiune înseamnă ca imediat ce
5
 contractual commercial între exportator și importator se finalizează, oferta prin opțiune se
transformă automat într-un angajament ferm al finanțatorului privind efectuarea operațiunii de
forfetare. Perioada de valabilitate a opțiunii este de pînă la cîteva luni de la data emiterii. În perioada de
valabilitate a opțiunii, finanțatorul își asumă toate riscurile tranzacției fără însă a avea certitudinea că
operațiunea de finanțare va avea loc.
Metode de calcul a taxei de forfetare
Taxa de forfetare se exprimă procentual (%) și în sumă absolute (valoric). Taxa de forfetare
exprimată procentual poate fi [1, p.67]:
 Fixă – aplicată pentru întreaga perioadă de credit a tranzacțiie comerciale, inlcusiv perioada de
angajament al finanțatorului;
 Variabilă – se poate negocia ca taxa de forfetare să fie modificată la anumite intervale de timp (de
exemplu din 6 în 6 luni), însă această modalitate este mai rar întilnită în practică.
Valoarea taxei de forfetare se calculează după una dintre următoarele metode:
1. ,,Straight discount,, STD – valoarea taxei de forfetare se determină după formula obișnuită de
calcul a dobînzii, prin raportarea produsului între valoarea nominală a creanței, rata dobînzii și
numărul de zile la baza de calcul (360 sau 365 zile). În acest caz, taxa de forfetare exprimată ca
procent, se aplică asupra valorii nominale a creanței. Valoarea actuală sau rămasă a creanței se
obține prin deducerea valorii taxei de forfetare din valoarea nominală a creanței. O taxă de forfetare
de 10 % aplicată la valoarea nomnală a creanței de 100000 EUR generează, prin metoda ,,straight
discount,, o valoare a taxei de forfetare de 10000 EUR pentru o perioadă de un an. Valoarea actuală
sau rămasă a creanței este de 90000 EUR și se obține prin deducerea din valoarea nominală a
creanței de 100000 EUR a valorii taxei de forfetare de 10000 EUR. Prin urmare cîștigul (,,yield,,)
este de 10/90, adică 11,11%. Formula de calcul este:
𝐹𝑣 ∗𝐷𝑟 ∗𝑁𝑧
𝑇 𝑓= (1)
360*100

𝑃𝑣 = 𝐹𝑣 − 𝑇𝑓 (2)
Unde:
Fv = valoarea nominală a creanței (,,face value,,)
Pv = valoarea actuală sau rămasă a creeanței (,,present value,, , ,,net proceeds,, sau ,,net value,,)
Tf = valoarea taxei de forfetare, a dobînzii percepurte de către finanțator (forfaiting fee)
Dr= rata dobînzii (discount rate) esprimată procentual
Nz = numărul total de zile – se calculează prin însumarea următoarelor elemente: numărul de zile
calendaristice determinat ca diferență între data efectuării operațiunii de forfetare și data scadenei
creanței; numărul de zile de grație; numărul de zile nelucrătoare (sîmbăta, duminica, sau alte
sărbători legale) atunci cînd data scadenței coincide cu o zi nelucrătoare.
6
2. ,,discount to vield,, DTY – exprimă din punctul de vedere al finanțatorului, rata venitului asupra
capitalului investit, iar din punctul de vedere al exportatorului, rata dobînzii pe care o plătește
pentru operațiuneade forefetare. În prfacticăacestă operațiune este cel mai frecvent folosită. Pentru
a determina impactul operațiunii de forfetare asupra tranzacției comerciale, valoarea taxei de
forfetare (calculată prin această metodă) trebuie comparată cu valoarea dobînzii pe care
exportatorul o încasează de la imporator pentru creditul furnizor acordat. Orice diferenă între cele
două este, pentru exportator, fie un cîștig, fie o pierdere. Prin metoda DTY se obține valoarea
actuală sau valoarea prezentă a unei valori din viitor.
Formula de calcul este:
𝐹𝑣
𝑃𝑣 =
𝐷𝑖
𝑇𝑓 = 𝐹𝑣 − 𝑃𝑣
𝐷𝑟 ∗ 𝑁𝑧 + 1
𝐷 𝑖= = 𝑑𝑖𝑣𝑖𝑧𝑜𝑟
360*100

Pentru a calcula valoarea taxei de forfetare este necesară alegerea bazei de calcul asupra căreia se
aplică elementele de calcul mai sus descrise. Astefl în bază există două baze de calcul:
 365/360 zile (metoda franceză și europeană în general), adică numărul exact de zile din cadrul
fiecărei luni și un număr de 360 zile pe total an;
 360/360 zile (metoda germană).
Pentru efectuarea operațiunii de forfetare, se iau în considerare cotații de dobîndă în funcție de
scadență, la determinarea taxei de forfetare se va lua în calcul numai dobînda în funcție de
scadență/scadențele de plată. În cazul în care creanța este plătibilă la o singură scdență, la
determinarea taxei de forfetare se va lua în calcul numai dobînda corespunzătoare acelei scadențe,
pe baza nivelului LIBOR/EURIBOR/FIBOR sau alte cotații. În cazul în care creanța este plătibilă
în mai multe tranșe (scadențe), la determinarea taxei de forfetare se va lua în calcul:
 Dobînda corespunzător perioadei medii de viață a creanței, pe baza nivelului de
LIBOR/EURIBOR/FIBOR sau alte cotații;
 Sau dobînzile corespunzătoare fiecărei scadențe în parte, pe baza nivelului
LIBOR/EURIBOR/FIBOR sau alte cotații
În țările europene forfetingul este utilizat în toate domeniile afacerii, dar un loc aparte revin
micilor companii inovatoare. O dată cu primirea unui împrumut, companiile mici inovatoare în
67% din situații se orientează pe viitor la realizarea operațiunile de forfetare pentru a transmite
titlurile de creanță forfeiterului. Majoritatea cercetătorilor țărilor dezvoltate, în special Europa de
Vest acordă o mare atenție acestei modalități de finanțare, considerînd-o ceam mai importantă în

7
cazul operațiunilor de credit și plata import-export. Practica realizării operațiunilor de forfetare
este următoarea, forfeterul apare în calitate de garant a micilor întreprinderi inovatoare în fața
creditorului, adică garantează plata creditului la momentul încheierii contractului de împrumut de
către bancă, cu condiția că creditul va fi orientat la crearea unui product inovator. Majoritatea
cercetătorilor țărilor din vest acordă o atenție foarte mare acestei modalități de finanțare,
considerînd-o ca una fundamentală în cadrul operațiunilor de export-import creditoare-decontare.
Forfeterii din vest exclud rascumpărarea creanțelor micilor întreprinderi inovatoare de sine
statător, ei preferînd să se unească în sindicate sau grupe de forfetare. De obicei grupele de
forfetare constau din 3-6 forfeiteri. Această cifră permite a constrol mai ușor situația cu
cumpărătorii, la fel și relațiile dintre forfeteri
Dezvoltarea sistemului de creditare a exportatorilor din țările industrial dezvoltate s-a
realizat diferit. Cele mai evidente țări care au dezvoltat operațiunile de export în baza operațiunilor
de forfetare sînt Italia și India. În Italia forfetingul a încept sa se dezvolte activ la începutul anilor
1970. Din cîte se cunoaște această țară este un exportattor de clasa întîi a producției mașino-
tehnice. Produsul a fost dezvoltat pe piață de către casele de forfetare din Zurich. În acest timp
forfetarea se dezvolta foarte lent, exportatorii nu cunoșteau acest instrument, mai mult ca atît
producătorii de bunuri nu luau în considerare un asemenea risc de țară precum defoltul de achitare
a datoriei externe fiind convinși ca sînt asigurați îm acest caz de sistemul de asigurare de stat. La
sfîrșitul anilor 1970 s-au derulat niște evenimente care au schimbat abordările companiilor de
comerț asupra riscurilor. Primul l-a constituit moratoriul anunța de Guvernul Turciei. Exportatorii
italieni au înțeles ca nu pot fi siguri la 100% în primirea plății chiar prin existența unei garanții
bancare excelente și compensărilor asiguratorii; în aceste situații forfetingul este unicul instrument
ce acoperă riscul de neplată. Un alt factor determinant al dezvoltării operațiunilor de forfetare în
Italia l-a constituit adoptarea în 1977 a așa numitei Legea lui Ossol. Prin acestă lege sistemul de
credit al exportatorilor italieni includea forfetingul ca o nouă modalitate de finanțare cu subsidiere
din partea statului. În perioada 1980-1982 s-a dezvoltat esențial forfeitingul. Legea lui Ossol a
stimulat dezvoltarea creditului exportator. Forfetingul a rămas un istrument de creditare destul de
atrăgător pentru furnizorii italieni chiar și după introducerea noilor reguli din ianuarie 1997 care
limitau acordarea subsidiilor. În acest fel, mecanismul susținerii din partea statului a derulării
operațiunilor de forfetare în cadrul operațiunilor de export al companiilor italiene au determinat
un efect stimulator atît pe piața creditului cît și asupra dezvoltării exportului în Italia în înregime.
Experiența de succes a Italiei cu implicarea statului a fost preluată și de către alte țări precum
Germania, Elveția.
Practica pozitivă de dezvoltare a exportului prin stimularea creditului a fost dezvoltată și
de către unele țări din Asia precum India, China precum și alte țări ale Europei de Vest. De exemplu
8
în India, forfetarea a fost susținută și stimulată din partea statului, la fel statul indian a permis
implicarea pe piața internă și a companiilor de forfetare starine, fapt ce a avut un impact pozitiv
asupra dezvoltării exportului.
Concluzii
Din parctica țărilor dezvoltate se poate desprinde că forfetarea este practicată de cele mai
multe ori în cadrul livrărilor de mașini și echipamente cu valori destul de mari cu achitarea pe un
termen de la 1 la 7 ani. Forfetarea este de fapt o operațiune de scontare fără recurs, asupra deținătorilor
anteriori ai unor creanțe scadente la termen, încorporate în titluri de credit sau plătibile printr-o metodă de
plată asiguratorie. Scadența în cadrul operațiunilor de forfetare este foarte importantă întrucît numai
creanțele scadente la termen pot face obiectul operațiunilor de forfetare. Majoritatea cercetătorilor țărilor
dezvoltate, în special Europa de Vest acordă o mare atenție acestei modalități de finanțare, considerînd-o
cea mai importantă în cazul operațiunilor de credit și plata import-export. Practica realizării operațiunilor
de forfetare este următoarea, forfeterul apare în calitate de garant a micilor întreprinderi inovatoare în fața
creditorului, adică garantează plata creditului la momentul încheierii contractului de împrumut de către
bancă, cu condiția că creditul va fi orientat la crearea unui product inovator. Dezvoltarea operațiunilor de
forfetare a fost determinată în principal de creșterea concurenței la nivel mondial, de diversificarea riscurilor
la care au fost expuși exportatorii, precum și la lipsa altor tehnici de finanțare care să protejeze exportatorii
în aceeași măsură în care operațiunea de forfetare o face.

Bibliografie:
1. Roventa M. Introducere în forfetare și factoring. Tehnici moderne de finanțare a activității de
export. București, 2002, 168 p.
2. Попова E. Cовершенствование инновационно-финансового инструментария
форфейтинговой формы финансирования, Диссертация на соискание ученой степени
кандидата экономических наук, Иркутск 2014
3. Мокина Л. С. Форфейтинговое финансирование в России: особенности и проблемы
осуществления // Вестник Прикамского социального института. 2017. № 1 (76). C. 74–80.
4. https://iupr.ru/domains_data/files/zurnal_23/AbelguzinMinnigulova%20E.F.pdf