Professional Documents
Culture Documents
BUCUREŞTI
--2003--
CUPRINS
Pag
1. SISTEMUL MONETAR…….……………………………....4
2.1 Finanţare……………………………………………..........20
2
3. POLITICA MONETARĂ ŞI DE CREDIT ÎN ROMÂNIA……..72
3.1 Tendinte de
Piaţă……………………………………………... ...72
- 3.1.1 Evoluţia indicatorilor economici…………………… ..72
- 3.1.2 Evoluţia economiei naţionale………………………. ..76
- 3.1.3 Evoluţia economiilor internaţionale…………………..82
- 3.1.4 Evoluţia pieţelor financiare……………………………89
4. CONCLUZII ŞI PROPUNERI…………………………………….133
Bibliografie…………………………………………………………….13
9
3
CAPITOLUL I
SISTEMUL MONETAR
4
Sistemul Monetar Internaţional poate fi definit ca un ansamblu de reguli
înregistrate, cu privire la instituţionalizarea, realizarea si circulaţia banilor la scara
internaţionala. Aceste reguli trebuie sa defineasca: un regim de schimb constând în
principii care asigure convertibilitatea între monede; aprovizionarea cu bani lichizi in
cantitate suficienţa pentru a face faţa progresului comerţului internaţional, un sistem de
rezerve care confera statelor ce participa la schimb mijloacele de plată necesare
acoperirii dezechilibrelor temporare între cantitaţile de devize intrate si iesite din ţara.;
mecanisme de reajustare în situaţia in care se manifestă dezechilibre ale balanţei de
plăţi curente sau conservate pe termen mediu sau lung.
În evoluţia relaţiilor monetare internaţionale se pot distinge patru etape: secolul
al XIX-lea, în care se manifestă instalarea si apogeul etalonului-aur, a carui funcţionare
este perturbată de inflaţia cauzată de primul război mondial; reîntoarcerea la aur din
perioada interbelică generează etalonul de schimb-aur (Gold Exchange Standard), a
cărui prabuşire este determinată de criza din anii '30; reconstrucţia pe baze noi , dupa
cel de-al doilea razboi mondial, a sistemului monetar internaţional (Gold Exchange
Standard este centrat pe dolar); prăbuşirea, la începutul deceniului opt, a acordurilor de
schimburi fixe stabilite la Bretton Woods ca urmare a dezechilibrelor comerciale care
făceau imposibilă mentinerea parităţii in aur a dolarului. La începutul secolului al XIX-
lea, cand are loc o intensificare a schimburilor comerciale, a fost introdus etalonul-aur
fără a fi oficializat printr-o conferinţă internaţională.
Acesta a funcţionat începand din anii 1870 până la primul razboi mondial.
În cadrul acestui sistem aurul avea o dubla funcţie: mijloc de plată utilizat pentru
lichidarea debitelor si creditelor în conturi străine si mijloc de circulaţie si de plată pe
piaţa internă. Teoretic, etalonul-aur trebuia să îndeplinească doua funcţii esenţiale: să
asigure menţinerea cursurilor de schimb in benzi de fluctuaţie foarte înguste si să ofere
posibilitatea reechilibrării balanţei de plăţi curente prin fluxuri de capital. În practică,
însa, mecanismele de reajustare nu au funcţionat automat. Derularea lor in mod pozitiv
s-a manifestat ca urmare a supremaţiei financiare deţinută de Londra. Astfel, prin
manipularea ratei dobânzii - cunoscută sub denumirea de rată a scontului - Banca
Angliei putea opri " hemoragia de aur" (printr-o majorare a ratei dobânzii care atrăgea
capital străin). Ca urmare a convertibilităţii lor in aur, monedele principalelor puteri
5
economice ale timpului au devenit monede de rezerva. Pentru băncile centrale era cea
mai avantajoasa deţinerea acestor devize care puteau fi mai usor plasate in comparatie
cu aurul. Astfel, rezervele in lire sterline ale Bancii Angliei erau in 1913 de trei ori mai
mari decat cele in aur. Cu toate virtuţiile indiscutabile ale etalonului aur moneda,
mecanismele sale stabilizatoare au putut funcţiona doar în condiţiile pieţei liber
concurenţiale şi a libetaţii efective a transferurilor internaţionale de capital. Dar aceste
conditii nu au fost intrunite niciodata intr-o forma ideala iar cu timpul au devenit tot
mai anacronice. Etalonul aur-moneda a favorizat tarile dezvoltate facilitand
concentrarea aurului în cateva dintre acestea şi permiţandu-le să furnizeze lumii drept
lichiditate internaţională propria lor moneda. Celelalte ţări au fost constranse să
efectueze devalorizări repetate, fapt ce a condus la subordonarea lor faţă de marile
centre financiare si bancare ale lumii. Primul razboi mondial a generat necesităţi
financiare enorme care puteau fi satisfacute numai prin emisiune monetara. Aceasta a
determinat în ţarile respective o puternica inflaţie, accentuata de o distanţare tot mai
mare între nivelul cererii si al ofertei, ca urmare a faptului că sectorul productiv era
orientat spre economia de razboi. Supremaţia lirei sterline a fost zdruncinată, vechile
parităţi nu mai corespundeau situaţiei manifestate iar repartizarea stocului mondial de
aur devenise prea inegală. Pentru a preintampina efectele negative ale acestei situaţii
asupra pieţelor interne, multe state au procedat la anularea regulilor de functionare ale
etalonului-aur.
Manifestarea unor fenomene cum sunt speculaţiile, crizele economice,
puternice devalorizari şi protecţionismul exacerbat a zguduit puternic sistemul monetar
internaţional. Criza financiara internaţională şi conflictul armat au redat aurului un rol
central. Reintoarcerea la etalonul-aur a fost criticată de o serie de economişti ai vremii.
Astfel, J.M. Keynes, în "Tratat asupra reformei monetare", considera ca nu trebuia sa se
renunţe la echilibrul interior în schimbul celui exterior şi ca politicile de deflaţie
destinate stabilizarii cursului de schimb erau periculoase.
Încercările de reîntroducere a banilor aur au fost sortite eşecului deoarece
mecanismele automatiste ale acestuia erau în contradicţie cu noile condiţii economico-
sociale care impuneau intervenţia activă a statelor în economie. De asemenea, o serie de
valute importante pe plan mondial au fost fie subevaluate, fie supraevaluate, iar situaţia
6
balanţei de plati era distorsionata. Devalorizarea lirei sterline şi abandonarea etalonului
aur in Marea Britanie marcheaza prabuşirea Sistemului Monetar International. La
Conferinta Financiara şi Monetara a Naţiunilor Unite din 1944 a fost abordata pentru
prima data problema constituirii unui sistem financiar-monetar internaţional bazat pe
principiile etalonului aur-devize, şi în cadrul acestuia pe dolar ca principala moneda de
rezerva. Totodata, au fost stabilite câteva elemente caracteristice ale sistemului valutar
internaţional: fixitatea paritaţilor, cu o marjă de fluctuaţie de 1% în jurul unei parităţi
centrale definită în raport cu dolarul; schimbarea parităţilor era posibila numai în urma
consultării cu FMI pentru corectarea unui "dezechilibru fundamental" al schimburilor;
garantarea convertibilităţii dolarului în aur (aceasta era singura monedă convertibilă în
aur, cu 35 de dolari uncia), fiind instaurat etalonul de schimb aur; convertibilitatea
reciproca a monedelor, respectiv desfiinţarea restrictiilor asupra plaţilor curente,
realizarea unui volum de lichiditaţi internaţionale suficiente pentru finanţarea
schimburilor comerciale dintre state şi instituirea mecanismului de echilibrare a plaţilor
internaţionale.
Constituirea sistemului valutar pe baza principiilor stabilite la Bretton Woods
a reprezentat un succes remarcabil al ideii de cooperare internaţionala in domeniul
financiar-monetar. Sistemul a propulsat dolarul în comparatie cu celelalte valute ale
lumii acesta fiind utilizat ca moneda de referinta în tranzacţiile internaţionale şi servind
bancilor centrale ca activ de rezerva. Functionarea sistemului monetar astfel creat s-a
confruntat cu mari dificultăţi înca din primele zile de existenţa, care s-au accentuat în
perioada noiembrie 1967 august 1971 când s-a manifestat criza sistemului monetar,
toate incercările de salvgardare eşuând.
Deci, lichidarea sistemului monetar internaţional constituit în 1944 s-a realizat în trei
etape: lichidarea pool-ului aurului în martie 1968 a dus la o inconvertibilitate în fapt a
dolarului; la 15 august 1971 se manifesta inconvertibilitatea în drept a dolarului;
instituirea la 13 martie 1973 a cursurilor flotante pentru principalele monede. Cea mai
mare parte a monedelor devin flotante în martie 1973, dolarul intrând într-o perioada
lunga de fluctuatii neregulate, fapt ce a privat sistemul monetar internaţional de orice
referinţa fixa şi orice sansa de a pastra o anumita stabilitate. Variaţia cursurilor nu a
determinat echilibrarea balanţei de plăţi ci a constituit o sursa suplimentara de
7
dezechilibre. Evoluţia aleatoare a cursurilor de schimb poate determina o anulare totala
a profitului din comerţ, precum şi o sporire considerabila a datoriei externe pentru
statele mai sarace.
8
1.2 Sistemul Monetar în România
.
Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României
au fost descoperite între anii 1786-1855 , reprezentând 55 de plăci de piatra , găsite într-
o zonă de mine aurifere . Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane şi conţin
detalii referitoare la contractul privind înfiinţarea unei instituţii bancare . Clauzele
principale se refereau la faptul că băncile acordau împrumut în numerar şi percepeau
dobânzi . În epoca modernă , primele încercari de creare a unei bănci au avut loc la
începutul secolului al XIX-lea . Înca din 1861 , a fost ridicată problema crearii unei
bănci naţionale de Ion C. Brătianu , care , în discursul sau rostit în Camera în ziua de 10
ianuarie , a afirmat că : " atât timp cât nu vom avea o bancă naţională nu vor dispare
crizele financiare din ţară " Cuvântarea din 10 ianuarie 1861 a lui I . C. Brătianu nu a
rămas fără ecou.
În februarie 1861 , Manolache Costache Epureanu , preşedinte al Consiliului
de Miniştri şi ministru de finanţe , a publicat în Monitorul Oficial , un proiect lege
pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţie , cu un capital de 12 milioane lei
vechi din care 3 milioane să fie subscris de stat , iar restul de 9 milioane de către
particulari . Proiectul nu a fost votat , deoarece , între timp , Guvernul Manolache
Costache a demisionat .
În 1864 a fost fondată Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni. Această instituţie ,
a avut un rol foarte important pâna la crearea Băncii Naţionale a României în 1880 ,
întrucat a fost principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite . În
perioada urmatoare , au apărut tot felul de proiecte şi încercări , mai ales din cercuri
străine , în vederea organizării unei bănci de scont şi circulaţie. Creditul Funciar şi
celelalte instituţii financiare , create prin forţe proprii , care prospereau , au intensificat
discuţiile şi pregătirile pentru înfiinţarea unei bănci de emisiune . Înfiinţarea unei bănci
de emisiune rămânea , în continuare, o mare nevoie, determinată de interesele generale
9
ale statului sub aspect financiar şi valutar , a greutăţilor politice din anii 1876-1877 .
I .C .Brătianu susţinea că " ce mult şi dureros se simte lipsa unui asezămant financiar
puternic şi serios , care să poată da ţării existenţa băneasca în vremuri de nevoie " .
Inconsistenţa în timp a politicii monetare1 a fost determinată, în prima parte a
perioadei de tranziţie, şi de situaţia sistemului bancar românesc. Nu de puţine ori BNR
a fost obligată de sistemul economic să intervină pentru susţinerea băncilor cu
probleme din sistem, tocmai pentru a nu apărea fenomenul de contagiune
La 27 februarie 1880 , Guvernul I .C .Brătianu a depus în Cameră proiectul unei bănci
naţionale care trebuia să ajute economia naţională mai mult ca oricare alta instituţie . La
17 aprilie 1880 , proiectul , depus de ministrul de finanţe I .C . Brătianu, a devenit legea
prin care se statorniceau normele de organizare a Băncii Naţionale a României , care
urma să-şi înceapă activitatea la 1 iulie 1880 . Acest moment important a fost
caracterizat de Ştefan Zeletin ca " cel mai de seama eveniment în dezvoltarea
burgheziei române moderne , metropola capitalismului nostru bancar " .
Sediul principal al băncii s-a stabilit la Bucureşti , cu obligaţia de a înfiinţa
sucursale şi agenţii în principalele oraşe ale ţării şi , în special , în fiecare capitală de
judet . Capitalul Băncii s-a stabilit la 30 milioane lei , din care 10 milioane lei să se
depună de stat şi 20 milioane lei de particulari . Datorita urmaririi în permanenţă a
mersului pieţei , adaptându-se cu elasticitatea la cerinţele acesteia , asigurând
respectarea liniei generale de dezvoltare a economiei ţării , îngrijindu-se de garantarea
şi existenta disponibilitaţilor de fonduri în lei şi în monedă straină , Banca Naţională a
contribuit , efectiv , la depăşirea cu succes a perioadelor de criză cu care s-a confruntat
economia ţării în acea perioadă . Banca Naţională a României este cea mai importanta
bancă înfiinţată în acea perioadă , care , din punct de vedere organizatoric , a fost
concepută dupa modelul Băncii Naţionale a Belgiei . Acesta a fost începutul dezvoltarii
unui sistem bancar nou şi modern . Înfiinţarea B.N.R. a creat premisele pentru apariţia
şi altor banci şi pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc . Banca Naţionala a
României s-a constituit ca importantă instituţie destinata creditării activităţii economice
şi comerciale , scontării dar şi operaţiunilor cu alte instrumente financiare .
La 1 ianuarie 1901 , Banca Naţională devine instituţie cu caracter privat, statul
10
ieşind din asociaţie . La sfârşitul secolului al XIX-lea a început să se facă simţita o
puternică centralizare a capitalului bancar în România . În această perioadă , unele case
bancare sau asociaţii bancare , apărute anterior , dar care în contextul nou nu dispuneau
de suficient capital financiar , şi-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de
altele.
În perioada primului război mondial s-a intensificat activitatea bancara în
România ca rezultat al neutralităţii României . În această perioadă au apărut oportunităţi
noi de comert cu toate părţile implicate în conflict . Nivelul ridicat al comerţului a adus
beneficii sistemului bancar .
11
Până in 1947 , sistemul bancar românesc cunoscuse o dezvoltare remarcabilă .
Băncile deţineau resurse importante şi funcţionau conform standardelor internaţionale ;
personalul bancar era format de specialişti pregătiţi în condiţii de concurenţă şi
standarde profesionale foarte ridicate , aşa cum erau stabilite de Banca Naţională . Dupa
1947 , sistemul bancar a fost restrâns datorită trecerii la economia de comandă şi intrării
României în zona de influenţă sovietica (fosta U.R.S.S.). Până la sfârsitul anului 1989 ,
sistemul bancar românesc oferea un număr limitat de servicii şi produse bancare .
În anul 1989 în România existau 4 bănci : Banca Naţionala a României , Banca
Română de Comerţ Exterior , Banca de Investiţii si Banca Agricola , la care se adaugă
şi C.E.C.-ul .
Dupa 1989 , România a fost martora multor schimbări , iar trecerea la o
economie de piaţă a determinat creşterea continuă a numărului de agenţi economici
privaţi. Reforma sistemului bancar a început în 1990-1991 , prin elaborarea şi
abordarea unei noi legislaţii bancare privind organizarea şi funcţionarea băncii centrale
şi a băncilor comerciale . Sistemul bancar din România este structurat pe doua nivele ,
respectiv o bancă centrală şi instituţiile financiare , carora prin lege li s-a acordat
statutul de bănci . B.N.R. este banca centrală a ţării , instituţia de emisiune a statului
român . Prin noile reglementări , Banca Naţională încearcă să creeze un sistem bancar
modern şi , în acelasi timp , să-şi îndeplinească rolul de bancă centrală . Operaţiunile
comerciale îndeplinite până la 1989 de Banca Naţională , au fost transferate unei noi
bănci comerciale (B.C.R.). În România , băncile comerciale funcţionează conform legii
privind societăţile comerciale , legii privind activitatea bancară şi pe baza licenţei
(autorizaţiei ) acordate de B.N.R.
12
strâns legate de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii-investiţii ,
relaţie hotarâtoare în creşterea economică . Locul şi rolul băncilor în economie ,
structura lor , sunt determinate şi de creaţia monetară , factor specific al funcţionalităţii
băncilor în economie . Având în vedere rolul şi importanţa pe care le au băncile la buna
funcţionare a unităţilor economice şi a economiei în ansamblu , s-a impus ca în
perioada de tranziţie la economia de piaţă, să se creeze un sistem modern , capabil să
ofere o gamă largă de produse şi servicii bancare de un nivel calitativ superior care să
satisfacă exigenţele tuturor categoriilor de agenţi economici ( clienţi ) din economia de
piaţă .
Exista un potenţial considerabil de creştere şi dezvoltare a activităţii bancare,
atât în domeniul clienţilor persoane juridice, cât şi, pe termen lung în domeniul
clienţilor persoane fizice .
13
Băncile constituite aveau obligaţia de a deschide conturi de corespondent la
Banca Naţională şi crearea de rezerve minime potrivit reglementarilor date de Banca
Naţională a României şi alte conturi precum şi să se refinanţeze de la aceasta , în
condiţiile stabilite . Crearea de bănci particulare contribuie , atât la o mai bună
acoperire a nevoilor de capital , cât şi la dezvoltarea procesului concurenţial cu efecte
benefice pentru agenţii economici , pentru economia naţională în ansamblu . Principalul
obiectiv al reformei sistemului bancar românesc este de a se crea un sistem bancar
modern , corespunzător standardelor internaţionale , care să contribuie direct la
dezvoltarea şi stabilitatea economiei . Acest obiectiv poate fi atins prin activitatea
concentrată a Băncii Naţionale a României şi a băncilor comerciale. Sectorul bancar a
identificat un numar de obiective pe termen scurt , mediu şi lung , de natură să
intăreasca şi să dezvolte infrastructura financiară .
14
1.3 Politici Monetare pe Glob
A.Intangibilitatea
Principala caracteristica care diferenţiaza serviciile de produse este aceea a
intangibilităţii . O persoana nu poate vedea , auzi , atinge sau mirosii un serviciu . Aşa
cum aerul pe care îl respirăm - nu-l putem vedea , auzi , atinge sau mirosi , dar este
vital pentru supravieţuirea noastra, acelasi lucru se aplică unui serviciu - nu-l putem
vedea sau poseda , dar este important pentru facilităţile bancare pe care le cerem .
Pentru că serviciile sunt intangibile , valoarea lor adevarată , nu poate fi evaluată de
client inainte de cumpărare , ci numai dupa cumpărare , atunci când foloseşte serviciul
respectiv şi îi sesizează beneficiile. Pentru achiziţionarea serviciilor, clientul are nevoie
de încredere şi siguranţă în cel care asigură serviciul sau în persoana care furnizeaza
consultanţă financiară şi trebuie să inteleagă , în mod clar , obligaţiile pe care le are.
B.Inseparabilitatea
Produsele (bunuri fizice) pot fi ambalate , depozitate pentru a fi vândute.
Serviciile nu pot fi create şi stocate în vederea unui viitor consum, ele sunt produse şi
consumate pe loc. Băncile nu au rafturi pline de produse pe care consumatorul poate
pur şi simplu să le cumpere şi să le ia cu el. Pentru a obţine unul dintre servicii, clientul
15
trebuie să viziteze banca . Personalul trebuie să fie prezent pentru asigurarea
formalităţilor necesare, clientul trebuie să fie disponibil pentru preluarea informaţiilor
solicitate şi să semneze documentaţia relevantă .Chiar şi având un creditcard ,
formalităţile trebuie să fie îndeplinite inainte de emiterea cardului .
C.Perisabilitatea
Cum serviciile sunt produse şi vândute în acelasi timp, ele nu pot fi depozitate
pentru viitor. Este important să existe un canal simplu de distribuţie astfel incât
serviciul să fie produs la cerere. Principala problemă pe care perisabilitatea o poate crea
unei bănci este livrarea la cerere . Daca cererea pentru un serviciu este constantă , banca
işi poate planifica şi asigura personalul pentru ca aceasta să fie disponibil pentru
prestarea unui serviciu.
D.Varietatea
Serviciile pot fi variate. Calitatea serviciilor depinde de cine le asigură , când ,
unde şi de timpul necesar pentru asigurarea serviciului. De exemplu, un client poate
prefera să folosească o bancă în locul alteia , datorită rapiditaţii serviciului. Mulţi
oameni sunt conştienţi de faptul că serviciul poate fi foarte diferit de la o bancă la alta ,
şi chiar de la o sucursală la alta; ei ar putea ţine cont de opiniile celorlalţi , înainte de
alegerea serviciului.
Schemele promoţionale în sfera serviciilor ridică o problema : consumatorii
sunt mai puţin dispuşi sa-şi schimbe preferinţele pentru o reducere temporară sau
pentru o ofertă specială . Este posibil, asa cum am vazut, să încurajam loialitatea
clientilor existenţi (aceasta fiind, de fapt, maniera cea mai ieftină şi mai eficientă de a
face afaceri), însă, este şi mai greu să atragem clienţii noi. În mod obişnuit, furnizorii de
servicii se concentrează asupra problemelor pe care le identifică la concurenţi .
Politicile monetare şi de credit folosesc ca instrumente rata dobânzii, condiţiile
de creditare şi masa monetară în circulaţie. Având în vedere că prin aceste instrumente
se urmăreşte în primul rând prezervarea, sau restabilirea echilibrului economic, aceste
politici se folosesc în mod diferenţiat în funcţie de stadiul în care se găseşte economia
naţională în evoluţia ei ciclică. De pildă, în faza de ascensiune economică prelungită,
16
pentru a evita punctul critic " de supraîncălzire", care, se ştie este urmat de o criză
economică şi de faza de depresiune, este necesară frânarea activităţii economice prin
reducerea cererii şi a incitaţiei agenţilor economici întreprinzători de a face investiţii. În
consecinţă se iau măsuri de creştere a ratei dobânzii şi de introducere a unor restricţii
suplimentare în acordarea de credite de către instituţiile bancare, ceea ce reduce
volumul investiţiilor. Agenţii economici reacţionează prin reducerea producţiei, oprirea
creşterii veniturilor, în special a salariilor ceea ce reduce consumul. Astfel se
temperează atât consumul de bunuri şi servicii cât şi de bunuri pentru investiţii, ceea ce
permite atingerea scopului propus şi anume, încetinirea ritmului de creştere a activităţii
economice în general şi a celei de producţie în special. În aceeaşi direcţie actionează şi
reducerea masei monetare de pe piaţă prin oprirea de emisiuni suplimentare cerute de
creşterea activităţii economice. Reducerea lichidităţii sporeşte recurgerea la credite, dar
în acest domeniu rata dobânzii ridicată şi restricţiile suplimentare stopează apetitul de a
investi. Astfel, prin conjugarea politicii în domeniul creditului şi în cel monetar se
atinge scopul urmărit. În situaţia de stagnare a activităţii economice, de depresiune,
politicile urmăresc stimularea activităţii economice,în primul rând prin incitarea de a
investi şi în general prin creşterea veniturilor, ceea ce repercutează asupra sporirii
cererii. În consecinţă pârghiile menţionate sunt folosite în sens invers, se reduce rata
dobânzii, sporesc facilităţile în acordarea de credite, sporesc emisiile monetare (se
promovează o inflaţie controlată).
Orice societate are propriul sistem politic şi propriul sistem economic. Din
nefericire dimensiunile politic şi economic sunt deseori confundate. Termenii
“democreaţie” şi “dictatură” se referă la sisteme politice.
17
este proprietatea a guvernului mai mult decat a persoanelor private. Proprietatea
socialista este un alt termen care este des folosit pentru a descrie acest tip de sistem.
Economia capitalistă este aceea în care cea mai mare parte a capitalului este deţinut de
persoane private. Comunismul este un sistem economic în care populaţia controleaza
mijloacele de producţie (pământ şi capital) în mod direct, fără intervenţia guvernului
sau a statului. În lumea închipuita de comunişti, statul nu va mai avea aceeaşi
importanţa şi societatea va planifica economia într-un mod asemanator în care un
colectiv o poate face. De fapt, cu toate ca unele ţări se mai consideră încă comuniste,
inclusiv China, Coreea de Nord, Cuba şi Tanzania - planificarea economică este
realizată de guvern în toate dintre aceste ţări. Nici o economie nu este pur socialistă sau
pur capitalistă; chiar şi Uniunea Sovietică, care avea la baza o economie socialistă, avea
un sector privat dezvoltat. O pătrime din venitul obăinut din agricultură în fosta URSS
era produs de persoane private care deţineau mici parcele de pământ, şi, într-o
“economie secundara privată“, cetăţenii îşi furnizeau bunuri şi servicii unii altora,
uneori acesta însemnand o violare a legii.
18
imediat ramuri industriale importante. Marea Britanie şi Suedia sunt alte exemple de
ţări democratice care susţin anumite instituţii socialiste.
19
CAPITOLUL II
PIAŢA MONETARĂ ŞI DE CREDIT ÎN ROMÂNIA
2.1 Finanţare
Finanţare2: alocare de fonduri de la bugetul de stat sau din alte surse cu titlu
nerambursabil. Are mai multe forme:
- autofinanţare (resurse proprii);
- finanţare nerambursabilă;
- finanţare rambursabilă;
- finanţare bugetară
Un finanţator - autoritate publică, agent economic (cel mai adesea de tipul unei
bănci), ONG - care dispune de un excedent bănesc, hotărăşte să-l investească în diverse
activităţi (fie activităţi cu o rentabilitate mai ridicata, fie pentru a sprijini un anumit
sector de activitate a cărui dezvoltare îi poate aduce în viitor avantaje importante, fie
pentru a răspunde unor nevoi sociale - de exemplu, construcţia de locuinţe). Aceste
sume sunt destinate sprijinirii temporare a acestor activităţi; în schimbul acestui sprijin,
finanţatorul solicită, pe lângă creditul acordat iniţial, şi o plată suplimentară (dobânda).
Finanţatorul îşi stabileşte grupul de beneficiari potenţiali şi elaborează un sistem de
evaluare şi ierarhizare a acestora, după criterii care să-i asigure atingerea obiectivelor
vizate. Evaluarea presupune, de regulă, elaborarea unui dosar de credit, care cuprinde o
prezentare a solicitantului şi a scopului pentru care solicită finanţarea rambursabilă.
20
modalitatea în care este acordat creditul şi forma sub care va fi el rambursat de
beneficiar.
- cel care dă cu împrumut suma de bani (de ex. banca) nu îşi pierde dreptul de
proprietate asupra sumei împrumutate, ci numai dreptul de folosinţă, care este transferat
celui care solicită creditul (de ex. persoana care doreşte să-şi deschidă o afacere, să
cumpere un imobil etc.);
21
Dobândă3: sumă de bani pe care debitorul o plăteşte creditorului pentru
împrumutarea unei alte sume de bani de regulă mai mare. Se exprimă în procente (rata
d) la suma împrumutată pe timp de 1 an. Forme:
- simplă;
- compusă;
- activă;
- pasivă.
3
Kiriţescu, C.C.Dobrescu, E.M., Băncile – Mică Enciclopedie, Editura Expert, 1998
22
2.1 Creditul şi Dobânda
23
Investiţiile realizate de Administraţia Publică Locală sunt mult sub nivelul
necesar pentru a respecta cerinţele UE în ceea ce priveşte infrastructura, pentru
perioada de pre-aderare. În prezent, cea mai mare parte a infrastructurii este invechită
şi necesită un efort deosebit pentru a fi înlocuită şi modernizată. Servicii publice locale
precum alimentarea cu apa, canalizarea şi colectarea deşeurilor solide sunt furnizate în
momentul de faţă la costuri unitare mari. Din acest motiv, creşterea nivelului unor astfel
de servicii ar necesita investiţii considerabile. O parte din extinderea, înlocuirea şi
reînnoirea infrastructurii locale va trebui finanţată din bugetele locale.
Şi în ceea ce priveşte sursele de finanţare sunt anticipate schimbări profunde în
structura finanţării investiţiilor locale. Chiar şi în situatia în care veniturile
Administraţiei Publice Locale vor rămâne la un nivel constant în următorii ani, se
asşeaptă schimbări în structura veniturilor. Mai întâi, transferurile curente de la bugetul
de stat vor descreşte proporţional cu necesitatea reducerii deficitului bugetului de stat.
În al doilea rând, veniturile financiare ale Administraţiei Publice Locale, în principal
venitul din dobânda bancară, pot creşte, pe masură ce Administraţia Publică Locală va
începe să privatizeze anumite servicii şi cu condiţia ca APL să-şi poată ţine conturile la
băncile comerciale. În al treilea rând, se aşteaptă ca veniturile proprii ale APL (impozite
şi taxe) să creascş, compensând declinul transferurilor curente.
24
portofoliu de împrumuturi neperformante. Este de asemenea o consecinţă a politicilor
din trecut, conform cărora băncile comerciale de stat au fost forţate să susţină financiar
un sector neperformant din economia reală. O mare prioritate pe termen scurt o
constituie masiva restructurare a acestor bănci ca şi privatizarea lor.
25
cererii de credite şi mai mult ca răspuns la structura actuală a dobânzilor la titlurile de
stat şi depozitelor la BNR, care oferă câştiguri mai mari sau mai sigure pentru bănci
decât împrumuturile către clienţi.
Garantarea creditelor
Credit5: relaţie bănească între o persoană fizică sau juridică numită creditor care
acordă unei alte persoane numită debitor, un împrumut în bani sau care vinde mărfuri /
servicii pe datorie, în general cu dobândă stabilă în funcţie de riscul pe care şi-l asumă
creditorul sau de reputaţia debitorului.
Desi există un potenţial risc moral ca împrumutatorii să caute în acest fel de fapt
credite municipale “cu garanţie guvernamentală”, această formă de garanţie a deschis
pentru Administraţia Publică Locală piaţa de credit, la care altfel nu ar fi avut accces, şi
le-a micşorat costurile cu dobânzile. Ar trebui luată în considerare elaborarea unei
metodologii care să permită cesionarea în favoarea împrumutatorilor a transferurilor de
la bugetul statului către unităţile administratiei locale împrumutate.
5
Kiriţescu, C.C.Dobrescu, E.M., Băncile – Mică Enciclopedie, Editura Expert, 1998
26
Venituri: În plus, legea stabileşte o procedură standard de garantare care
perfectează interesul creditorului pentru veniturile oferite drept garanţie şi
semnarea oricarui acord care crează o pozitie preferenţiala a creditorului în
legatură cu orice venit. Acest sistem este clar şi simplu.
27
adesea justificarea tocmai în capacitatea unui proiect de a diminua
costurile serviciilor publice importante. Folosirea proprietăţii fizice drept
garanţie distrage atenţia de la justificarea din punct de vedere economic
a proiectului. Daca rambursarea creditului se bazează pe veniturile
generate sau economiile înregistrate în urma proiectului, atât
municipalitatea cât şi împrumutatul se vor concentra asupra costurilor
economice şi beneficiilor proiectului propus.
.
Cu toate că patrimuniul fizic este o formă de garanţie în declin, cu procedura
greoaie de intrare în posesie , este totuşi o forma de garanţie cu care băncile
împrumutatoare sunt familiarizate şi ar putea avea un rol în stadiul iniţial al
împrumuturilor oferite de bănci municipalităţilor, lăsând la o parte riscul provenit din
punerea accentului mai degrabă pe proprietăţile fizice ipotecate decât pe evaluarea
creditului. Cu toate acestea, Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia, în baza căreia se stabileşte care proprietăţi anume aparţin de “domeniul
privat”, şi deci sunt eligibile pentru a fi utilizate drept garanţie, nu a fost încă
implementată de către Guvern, afectând negativ capacitatea Administraţiei Publice
Locale de a utiliza proprietăţi fizice drept garanţie.
28
de competenţe pentru garantarea împrumuturilor, prin Legea
Finanţelor Publice Locale.
29
de asigurări, în vederea efectuării la timp a plăţilor serviciului datoriei. Spre
deosebire de garanţiile guvernamentale gratuite, asigurarea privata nu crează
stimulente false de eficienţă. APL trebuie să plătească o primă de asigurare.
Garantorii au personal specializat, care evaluează riscul finanţării APL, sau al
finanţării proiectului . Cu cât este mai mare riscul, cu atât prima de asigurare
este mai mare. Cu toate acestea, nu se substituie credibilităţii financiare a APL,
căci garantul va garanta un împrumut doar daca aceasta este într-adevăr
credibilă.
30
Scopul primar al dezvoltarii pieţei creditului municipal este de a mari volumul
investiţiilor pentru susţinerea serviciilor municipale esenţiale. Într-o perioadă în care,
în întreaga ţară, autorităţile de la toate nivelele se confrunta cu constrângeri bugetare
majore, împrumuturile prudente ar putea mări capacitatea investiţională. Programele
de investiţii bine structurate conduc la realizarea unor infrastructuri necesare azi,
finanţarea datoriilor făcându-se însă mai târziu , fie din veniturilor viitoare generate
de obiectivele respective de investiţii, fie prin intermediul tarifelor percepute de la
utilizatori, fie pe baza economiilor realizate la costul de furnizare a serviciilor
respective.
31
Pentru moment, România are avantajul că nu a avut încă loc o “explozie” a
creditelor acordate administraţiilor locale. Multe alte ţări s-au confruntat întâi cu
situaţia unui numar mare de autorităţi locale cu datorii contractate, şi abia apoi
s-au trezit obligate să încerce să reconstruiască ex post facto un cadru legal care
să fie potrivit cu interesul tuturor factorilor implicaţi de a se dezvolta portofoliul
de credite sănătoase şi de a se limita practicile abuzive şi excesive. România are
astfel posibilitatea de a dezvolta întâi cadrul de reglementare, şi de fapt a făcut
deja paşi importanţi în această direcţie, anticipând dezvoltarea viitoarei pieţe.
România poate, de asemenea, să traga invăţăminte din riscurile care au aparut în
alte ţări. De la cazul Braziliei şi până la cel al Rusiei, apelarea excesiva la
împrumuturi din partea autorităţilor locale sau contractarea datoriilor în lipsa
unui cadru legal adecvat (care să clarifice probleme critice precum statutul
garanţiilor sau care sunt remediile aflate la dispoziţia creditorilor în caz de
neplată din partea municipalităţilor) a mărit crizele economice naţionale.
Potenţialul benefic al unei pieţe de credit municipal aşezate pe baze sănătoase
este foarte mare, însa la fel de mare este şi riscul asociat unor împrumuturi
insuficient pregatite. Este în interesul tuturor factorilor implicati (autorităţile
locale, guvernul, băncile şi investitorii interesati de piaţa de credit municipal) ca
aspectele legate de politicile privind dezvoltarea pieţei creditului municipal să
fie bine înţelese iar cadrul legal corespunzator să fie definit înainte ca piaţa să
înceapă să funcţioneze.
32
Rolul primar al descentralizării fiscale şi al cadrului legislativ pentru
îmbunătăţirea credibilităţii financiare a APL. Punerea dezvoltării pieţei de credit
municipal pe agenda de priorităţi necesită în prealabil un angajament din partea
guvernului de a descentraliza segmente importante ale serviciilor publice,
împreuna cu finanţarea unor asemenea servicii şi infrastructura necesara pentru
asigurarea lor. Într-un sistem descentralizat în mod eficient, autorităţile locale
vor putea alege într-o anumită măsura tipul precum şi gradul de acoperire al
serviciilor publice pe care le asigură la nivel local. Autorităţilor locale le va
reveni cel putin parţial responsabilitatea pentru acoperirea costului furnizării
serviciului la nivel local, prin impozite sau tarife.
Administraţiile vor trebui să finanţeze din resursele proprii cel putin o parte
din costurile de capital necesare pentru repararea sau extinderea reţelelor de
infrastructură, probabil în colaborare cu autorităţile centrale, care contribuie prin
transferuri pentru investiţii, fie prin alte forme de co-finanţare. În final, pentru
ca descentralizarea să devină realitate, autorităţile locale vor trebui să aibă o
anumită flexibilitate în ceea ce priveşte stabilirea nivelului taxelor şi impozitelor
locale, astfel încât să poată plăti pentru nivelul investiţiilor şi serviciilor pe care
l-au ales. Într-un sistem descentralizat, contribuabilii au un cuvânt important de
spus în ceea ce priveşte nivelul serviciilor publice pe care le asigura, având ţn
vedere costurile asigurării serviciului.
33
instrument care ajută autorităţile locale să joace un rol important în investiţiile la nivel
local. România ar face o greşeala să se grabească cu pregatirea procesului de
împrumutare al APL, fără să contruiască în acelaşi timp restul cadrului legal care
mareşte rolul APL şi sursele veniturilor acestora, în limitele disciplinei fiscale şi ale
unor constrângeri bugetare severe.
34
poate contribui la păstrarea costurilor de obţinere a capitalului cât mai jos posibil pentru
autorităţile locale împrumutate.
6
Isarescu, Mugur, “Inflaţia şi echilibrele fundamentale ale economiei româneşti”, BNR, Caiete de studii,
nr 3 / iunie 1996.
35
Şi în anul 2001 BNR a relizat emisiuni monetare cu carcter numismatic,
punând în circulaţie medalii şi monede din aur şi argint, cu valori nominale cuprinse
între 50 şi 5.000 lei, dedicate unor aniversări istorice şi culturale:
- 1900 de ani de la primul război daco-roman (prima emisiune numismatică a
BNR cu greutate mai mică de o uncie, monedă din aur);
- 125 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi (monedă din aur);
- 135 de ani de la înfiinţarea Academiei Române (medalii din argint);
36
progresivă a costurilor ataşate activităţii de distrugere a bancnotelor retrase din
circulaţie. În plus, utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a cardurilor bancare a
reprezentat un argument suplimentar pentru dotarea cu utilaje moderne de procesare,
acestea necesitând bancnote de calitate, sortate corepunzător.
Centrul de procesat bancnote este primul din ţară şi totodată unul dintre cele
mai performante din Europa, având în dotare echipamente moderne de mare randament.
Echipamentele de procesat bancnote, achiziţionate de Banca Naţională a României,
asigură precizie maximă şi viteză deosebită la numărare, sortare de mare fineţe în
bancnote bune şi uzate, verificarea autenticităţii bancnotelor prin examinarea tuturor
elementelor de siguranţă, depistarea altor cupiri sau hârtii fără valoare intercalate în
pachetul respectiv, împachetarea bancnotelor. Mai mult, ele sunt dotate cu facilităţi de
distrugere imediată, prin tocare on-line a bancnotelor necorespunzătoare calitativ,
depistate în timpul procesării, concomitent cu prezentarea, la imprimantă, a raportului
oferit de echipament.
37
septembrie – 15 decembrie, s-au desfăşurat operaţiunile de retragere din circulaţie a
bancnotelor de 10.000 – emisiunea 1994 şi a fost pusă în circulaţie o nouă bancnotă cu
valoare nominală de 10000 realizată pe suport de polimer (începând cu data de 18
septembrie 2000).
38
Instrumentele de plăţi7 se referă la fonduri transferabile care au natura care au
natura economică a pasivelor băncii centrale deţinute de piblicul non-bancar (aşa
numitele bancnote emise, de regulă, de banca centrală şi acceptate ca legal tender),
pasivele băncii centrale fată de sistemul bancar(rezervele băncilor menţinute la banca
centrală), pasivele băncile fată de publicul non-bancar (depozitele atrase) , pasivele
băncilor faţă de alte bănci (depozite atrase de la băncile corespondente / depozite
interbancare).
7
Mugur Isărescu, Sistemul Bancar în România; Evoluţii concrete; Reforma sistemului bancar şi
integrarea europeană, BNR, 1996
39
piaţă sistemul financiar bancar este sustinut de o structură piramidală a sistemului de
plăţi.
Băncile joacă un rol major în susţinerea sistemului de plăţi în calitatea lor de
intermediari pentru plăţi, prin faptul că deschid conturi de decontare în evidenţele lor
celor ce se angajează în activitatea economică, conturi în care, prin simple
înscrieri/înregistrări de cifre, operează descărcarea de obligaţii pecuniare (în formă
bănească) într-un mod recunoscut si controlat de societate. Pe de altă parte, sumele
încredinţate băncilor spre fructificare ori decontare constituie pentru agentii economici
titluri de creanţă de mare lichiditate, care pot fi transferate aproape imediat si au o
bonitate ori alte calitati cerute creditului, superioare în comparaţie cu creanţele asupra
instituţiilor non-bancare. Rolul de avanpost al băncii în cadrul instituţiilor financiar-
bancare în ceea ce priveşte serviciile de transfer de fonduri este un rol cheie nu numai
pentru că banca este intermediarul de plăţi fără numerar cel mai avansat şi mai calificat
pentru scurtarea fără risc a ciclului de operaţii de transfer dar şi pentru că, tocmai
pentru a scurta timpul şi a reduce riscul de neplată la maximum, banca poate, aproape
imediat să asocieze pentru complinirea unui serviciu de plăţi întocmai şi la timp,
serviciile sale de creditare.
Tot în diagramă se arată rolul crucial al băncii centrale în cadrul rolului
special, cheie, rezervat sistemului bancar în băncii centrale sunt, ca natura intrisecă,
libere de risc, băncile preferă să îşi descarce în final obligaţiile de plată între ele
(interbancare) prin transferul de creanţe ale băncii centrale aflate in posesia lor, chiar
dacă astfel de rezerve deţinute de bănci nu sunt purtatoare de dobândă. Banca centrală
este de asemenea preferată deoarece, în situaţie de dificultaţi financiare asociate plăţii,
are capacitatea de a acţiona ca împrumutator de ultimă instanţă pentru banca a cărei
decontare interbancară o înfaptuieşte prin conturile deschise in evidenţele sale.
Procesul de executare a unui ordin de plată de către non-bănci implică de
regulă un lanţ de instrucţiuni grupate în mesaje de plată, precum şi momente, acte şi
fapte de înregistrare a reyultatelor schimbului de informaţie între cei ce dau şi cei ce
primesc respectivele instrucţiuni.
Dintr-un punct de vedere funcţional mai rstrâns, un factor important care
influenţeazâ structura şi randamentul unui sistem de plăţi este infrastructura sa formata
40
din : sistemul de reglementare, sistemul informaţional, cel informatic si cel de
telecomunicaţii. În perioada contemporanâ devine un factor funcţional cheie gradul de
răspândire şi utilizare într-un sistem de plaţi a aşa numitei tehnologii informatice
(informaţion tehnology = IT) care, intr-o definire sumară, cuprinde mijloacele de
procesare a informaţiei în toate stadiile de utilitate a acesteia pentru scopul final
prestabilit. Produsul IT cel mai performant cunoscut până in prezent în domeniul
decontărilor este aşa numitul sistem de decontare brută în timp real (RTGS) prin conturi
centralizate deschise la banca centrală. Revoluţionar în concepţie, cel puţin în aceeaşi
măsură pe cât este de revoluţionar în tehnologie, un astfel de sistem presupune, în mod
ideal ca, datorită mediului creat prin folosirea IT, informaţia să circule practic fără
pauze datorate tehnologiei, până la momentul - devenit astfel imediat şi din punct de
vedere conceptual - al decontarii finale şi ultime la banca centrală. Scurta experienţă a
mediilor profesionale avută până în prezent cu RTGS demonstrează însă ambivalenţele
unei astfel de infrastructuri de mare viteză şi, practic, fără posibilităţi de reglare
subiectivă în interesul îndeplinirii scopurilor urmărite cu astfel de mijloace ce se pot
dovedi excesive şi deci, contraproductive8.
Automatizarea execuţiei poate intra în contradicţie cu cea a deciziei de risc
(creditarea overdraft-ului), din cauza diferenţei de risc asociat şi de viteză de realizare,
intervenţia umană riscând să facă din RTGS doar un ideal tehnologic. Tehnologia
informatică este şi un fenomen social-cultural cu impact asupra întregului climat de
afaceri al fiduciaritaţii in general.
Urmându-se misiunea legală de bancă centrală, şi BNR emite bancnote şi
monede care sunt acceptate ca monedă legală în România, având un sistem propriu
pentru conceperea şi imprimarea bancnotelor, pentru înlocuirea celor uzate sau
deteriorate, pentru detectarea falsurilor şi contrafacerilor.
Transferurile-credit presupun ca plătitorul să aibă iniţiativa de a da instrucţiuni
direct unui intermediar să transfere fonduri beneficiarului. Pentru ca o astfel de
instrucţiune sa fie acceptată şi să poată străbate mediul intermediarilor bancari, ea
trebuie condiţionată sub forma ordinului de plată, care are drept secvenţă centrală o
8
Mugur Isărescu, Sistemul Bancar în România; Evoluţii concrete; Reforma sistemului bancar şi
integrarea europeană, BNR, 1996
41
instrucţine în creditul contului beneficiarului la banca sa, instrucţiune cu această
semantică economică accesibilă măcar primului intermediar care o colectează de la
platitor. Dat fiind că cercul celor obligaţi trebuie să se inchidă odată cu confirmarea
primită de plătitor de la beneficiar, transferurile credit se mai numesc si operaţii de plaţi
giro (o altă explicaţie poate fi şi faptul că segmentarea transferului presupune
mandatare succesivă, gir succesiv).
42
BANCA CENTRALĂ
Pasive
Active
- bancnote
- drepturi
asupra băncilor - rezervele
băncilor
Casa de compensaţie
Public Public
Non - bănci
bancar Non - bănci bancar
Active
Active -numerar
-numerar -depozite bancare
-depozite bancare -depozite ale băncii
-depozite ale băncii centrale
centrale
43
Giro Bancar Transfer-credit direct
Banca A
Banca A Banca B
44
Transfer-credit indirect Transfer-credit
Ordin de
Inregistrarea
Transfer+
transferului
credit
Banca A Banca B
Debitor Creditor
(plătitor) (beneficiar)
45
fără numerar efectuate pentru populaţie, capătă o deosebită importanţă integrarea
circuitelor poştale cu cele bancare.
Transferurile-debit sunt mai puţin riscante decât transferurile-credit într-un
mediu suficient de echipat cu intermediari financiari (în primul rând bănci) şi acolo
unde intervine, bineînteles, o politică de limitare a tranzacţiilor cu numerar. Acest
adevăr are puţine are puţine şanse de a fi considerat relativ şi, de aceea, fie că este
vorba de persoane juridice, fie de persoane fizice, instrumentele de debit sunt
majoritare astăzi atât ca volum, cât şi ca valoare în orice ţară din lume. România nu
face excepţie, dar din păcate, nu ne putem referi deocamdată decât la operaţiile
agenţilor economici şi nu la cele ale populaţiei. România are la prima vedere un grad de
bancarizare a populaţiei acceptabil, dacă am considera faptul că în medie există câte un
cont bancar pe cap de locuitor.
Plăţile electronice reprezintă probabil un salt calitativ, revoluţionar, care are
drept rezultat nu numai aşa-zisa dematerializare şi certă automatizare care, reducând
riscul erorii umane ori transmisiei către mijloace neomogene de prelucrare, măreşte
cost-eficienţa dar, probabil, mai are drept rezultat şi accesul direct, într-o perspectivă nu
prea îndepărtată, la tranzacţii cu bani privaţi ori chiar direct cu unităţi de valoare
stocabilă care nu are conotaţii monetare. O etapă intermediară către această
dezintermediere monetară este în curs de a+ţi arăta rezultatele în ţările avansate, prin
aşa – numitul cash management systems.
9
Mugur Isarescu, Politica monetară, stabilitatea macroeconomică şi reforma bancară în România, BNR.
1995
46
Transfer-debit
Banca Banca
Plătitoare beneficiarului
2. Înregistrarea
creditării
Debitor Creditor
(plătitor) (beneficiar)
47
autonomizata prin functiile ei specifice, prin agentii specializate care sunt instrumente
de schimb si de plata, prin institutii bancar – financiare care le gestioneaza, prin
fluxurile economice reale pe care le mijlocesc.
„Inflaţia este pretutindeni şi întotdeauna un fenomen monetar şi poate fi
determinată numai de o creştere mai rapidă a cantităţii de bani decât a produţiei.11”
11
FRISH, Helmut, Teorii de inflaţie, Centrul Europen University Press, 1997, Editura Sedana, Timişoara,
1997.
48
M1 - Moneda propriuzisa
- Depuneri la vedere
- Conturi bancare operabile prin cec la purtator
m2 (M2-M1) - Semimonedă
- Depozite la vedere neoperabile prin cec la purtator
- Depozite la casele de economii
- Depozite la termen in valută
49
M1
M1
M2
m2( M2-M1)
M3
m3 (M3-M2)
I (L-M3)
L
50
Banca Naţională este garantul stabilităţii monedei naţionale. Ea are atribuţii
aproape exclusive în emisiunea bănească, în punerea şi retragerea banilor din circulaţie.
Banca Naţională a constituit un sprijin substanţial în activitatea de organizare a
băncilor. De asemenea, pe parcursul întregii lor activităţi, băncile sunt susţinute cu
credite şi cu alte fonduri de către banca centrală.
Rezultat al gândirii economice liberale româneşti, dominate de ideea
realizării unui sistem de credit naţional puternic, Banca Naţională a României a fost
întemeiată la 11/23 aprilie 1880. Ministrul de Finanţe de atunci, Ion Câmpineanu, a
devenit primul guvernator, Eugeniu Carada - adevăratul ctitor - a condus organizarea şi
funcţionarea Imprimeriei alături de Emil Costinescu, iar Theodor Ştefănescu s-a ocupat
de organizarea contabilă a Băncii.
51
După 1924 a avut loc reorganizarea Băncii Naţionale. Legea din 1925
prelungea privilegiul de emisiune pentru Banca Naţională pe o perioadă de 30 de ani şi
mărea capitalul de la 30 la 100 de milioane de lei. Statul a reintrat în rândul
acţionarilor.
În perioada crizei economice din anii 1929-1933, Banca a acordat credite
statului pentru echilibrarea bugetului, operaţiune continuată şi în anii următori. Treptat,
atribuţiile şi rolul Băncii în sfera financiară au crescut foarte mult, acesteia revenindu-i
dreptul de control al activităţii bancare, al circulaţiei devizelor, de elaborare a politicii
monetare şi financiare a ţării.
După preluarea puterii politice de către comunişti (6 martie 1945), guvernul
a trecut la etatizarea băncilor, lucru realizat în două etape: penetrarea Consiliului de
administraţie al Băncii Naţionale de către comunişti, la 28 noiembrie 1946, respectiv
dizolvarea şi punerea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, cu excepţia
BNR şi CEC., la 11 august 1948.
52
profesională şi gestionarea patrimoniului în faţa Adunării Generale a Acţionarilor şi a
Băncii Naţionale. Banca Naţională poate stabili şi alte norme profesionale şi etice
pentru calitatea şi activitatea unui conducător de bancă comercială, precum şi pentru
activitatea personalului bancar. In cazul încălcării grave a normelor de prudenţă
bancară, Banca Naţională a României poate decide, de la caz la caz, măsuri speciale de
su-praveghere şi conservare a societăţilor bancare, pentru a păstra, remedia şi restabili
poziţia financiară a respectivei bănci comerciale. Una din principalele atribuţii ale
Băncii Naţionale este menţinerea stabilităţii monedei naţionale. În acest sens, ea
elaborează studii şi analize privid moneda, creditul şi operaţiunile sistemului bancar.
Capitalul propriu al Băncii Naţionale a României apartine în întregime
statului. Fondul de rezervă al Băncii Naţionale se constituie din profitul evidenţiat în
bilanţul anual, după acoperirea altor destinaţii.
În calitatea sa de bancă de emisiune, Banca Naţională este singura instituţie
autorizată să emită bancnote şi monede metalice pe întregul cuprins al ţării. Ea
administrează direct rezerva de bancnote şi monede metalice, elaborează programul de
emisie a acestora şi asigură emisiunea regulată de bancnote şi monede metalice.
Acestea reprezintă mijloace monetare, care trebuie acceptate la valoarea nominală,
pentru plata tuturor obligaţiunilor publice şi private. Suma totală a bancnotelor şi
monedelor metalice în circulaţie este evidenţiată în contabilitatea Băncii Naţionale ca
pasiv şi nu va include bancnotele şi monedele metalice aflate în rezervă ca numerar.
53
Cadrul juridic12 actual în care îşi desfăşară activitatea Banca Naţională a
României este structurat pe trei categorii complementare de reglementări şi anume :
1. organizarea internă a băncii
2. atribuţiile şi serviciile sale
3. operaţiunile pe care le face şi instrumente create şi folosite în relaţiile cu
alte bănci.
Banca Naţională are dreptul să resconteze efecte de comert şi bonuri de
casă, prezente în băncile comerciale, să acorde credite societăţilor bancare, să deschidă
conturi curente băncilor, să efectueze operaţiuni de încasări şi plăţi între acestea. Banca
Naţională poate asigura servicii de compensare şi decontare între bănci. De asemenea,
poate sconta dobânzi, lua în gaj sau vinde creanţe asupra statului, asupra societăţilor
bancare şi asupra altor societăţi în scopul realizării politicii monetare şi ţinând seama de
situaţia specifică a pieţei.
Banca Naţională stabileşte rata oficială a scontului, condiţiile de efectuare a
operaţiunilor de scont, precum şi rata de referinţă a băncilor. Ea cumpără, vinde sau
acceptă în gaj titluri şi alte valori şi stabileşte regimul rezervelor obligatorii şi
provizioanelor pe care o bancă este obligată să le păstreze în conturi speciale deschise
la ea.
Banca Naţională controlează şi verifică registrele, conturile şi alte do-
cumente ale băncilor şi acţionează ca împrumutător de ultimă instanţă al acestora.
In evidenţele Băncii Naţionale este ţinut şi contul curent al Trezoreriei
Statului.
Banca Naţională acţionează ca agent al statului în domeniul emisiunii
obligaţiunilor şi al altor înscrisuri de stat, vânzarea şi răscumpărarea acestora. Ea poate
acorda bugetului statului împrumuturi pentru acoperirea temporară a decalajului dintre
venituri şi cheltuieli.
12
Vasile Dedu – Gestiune ;i audit financiar, Ed.Economică, 1999
54
Banca Naţională elaborează balanţa de plăţi exteme, balanţa creanţelor şi
angajamentelor exteme, stabileşte cursurile de schimb valutar, păstrează şi gestionează
rezervele intemaţionale ale statului. Acestea pot fi concretizate în aur, active exteme,
sub forma bancnotelor şi monedelor sau a soldurilor conturilor la bănci în străinătate,
orice alte active de rezervă, cambii, cecuri şi bilete la ordin exprimate şi plătibile în
valută, bonuri de tezaur şi alte titluri emise de guveme străine sau garantate de ele.
Banca Naţională cumpără, vinde şi face alte tranzacţii cu aur, valute şi
bonuri de tezaur şi acţionează ca un agent sau corespondent pentru instituţiile financiare
interguvemamentale, bănci centrale şi guveme străine.
BNR este condusă conform Legii nr.101/1998 de un Consiliu de
administraţie, format din 9 membri aleşi de Parlamentul României la propunerea
comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere. Numirile se fac pe o
perioadă de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Dintre cei 9 membri, 4 aparţin
direct structurii executive permanente a BNR: Guvernatorul şi cei trei Viceguvernatori
(dintre care unul este Prim-viceguvernator). Ceilalţi 5 membri nu sunt salariaţi ai BNR,
nu pot fi parlamentari şi nu pot face parte, potrivit legii, din justiţie sau din
administraţia publică, pentru evitarea oricăror situaţii de conflict de interese.
55
Activitatea Băncii Naţionale a României a fost perfecţionată permanent, ca
urmare a schimbărilor petrecute în economie şi societate. Ca urmare a fost necesară
înlocuirea Statutului B.N.R. adoptat prin Legea nr. 34/1991 cu noul Statut adoptat prin
Legea nr. 101/1998. In acest document de mare însemnătate sunt precizate
mai riguros atribuţiile B.N.R. ca factor de stabilitate monetară şi economică. De
exemplu, mult mai precis sunt expuse atribuţiile băncii noastre centrale în realizarea
politicii valutare:
• stabileşte cursul de schimb al monedei naţionale în raport cu alte valute;
• înfăptuieşte politica valutară;
• intervine pe piaţa valutară pentru susţinerea cursului monedei naţionale;
• obligă băncile să constituie rezerve minime obligatorii pentru depozitele în
valută;
• bonifică dobânzi băncilor pentru rezerve în valută;
• stabileşte regimul valutar;
• aplică regimul valutar;
• organizează activitatea valutară pe teritoriul României;
• este agent al statului în operaţiunile şi tranzacţiile valutare ale acestuia;
• înfăptuieşte controlul valutar al statului;
• acordă autorizaţii persoanelor juridice pentru tranzacţii valutare;
• solicită şi primeşte informaţii valutare;
• primeşte şi verifică documente ce atestă activitatea valutară;
• ia măsuri pentru respectarea activităţii cu valute;
• avizează credite în valută;
• aprobă constituirea de sucursale în străinătate ale băncilor româneşti;
• efectuează studii şi analize privind situaţia valutară şi stabilitatea leului în raport
cu alte valute;
• achită datoria externă a statului ( în cazul epuizării altor căi);
• reglementează operaţiunile cu alte active exteme şi aur;
• elaborează balanţa de plăţi exteme;
• stabileşte plafoane şi alte limite pentru deţinerea de active exteme; .
56
• participă la stabilirea condiţiilor de îndatorare extemă;
• păstrează şi gestionează rezervele intemaţionale ale statului;
• dă autorizaţii pentru transferul de valută în străinătate;
• monitorizează tranzacţii valutare.
57
este împutemicită să emită reglementări şi să ia măsuri pentru respectarea acestora, cât
şi să aplice sancţiuni, în caz de nerespectare. De asemenea, B.N.R. controlează şi
verifică, pe baza raportărilor şi inspecţiilor, registrele conturilor şi orice alte documente
ale băncilor autorizate,
Realizarea unui sector bancar competitiv şi stabil, format din bănci care să
asigure o intermediere financiară pe criterii de eficienţă, a constituit unul dintre
principalele obiective ale activităţii de supraveghere, stabilit de BNR prin Strategia
dezvoltării pe termen mediu a sistemului bancar (elaborată pe baza Strategiei naţionale
de dezvoltare economică a României pe termen mediu). Măsurile impuse de
îndeplinirea acestui obiectiv au fost orientate cu predilecţie spre: întărirea activităţii de
supraveghere prudenţială; îmbunătăţirea procedurilor de soluţionare a situaţiei băncilor
insolvabile; spijinirea procesului de privatizare a băncilor cu capital de stat; plasarea
cooperativelor de credit sub reglementarea şi supravegherea BNR; câştigarea încrederii
58
publicului în sistemul bancar şi implicit încurajarea economisirii, prin creşterea rolului
Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar; extinderea cooperării cu alte
autorităţi de supraveghere naţionale şi străine. În acest context, progresele înregistrate
în cursul anului 2001 pe linia consolidării sistemului bancar românesc au permis
apropierea acestuia de parametrii prevăzuţi de standardele internaţionale. Principalii
indicatori economico-financiari şi de prudenţă bancară au continuat tendinţele pozitive
manifestate încă din ultima parte a anului precedent. Pe fondul acestor progrese s-a
constatat o creştere a încrederii în sistemul bancar românesc, reflectată de o majorare
semnifivativă a surselor atrase sub forma depozitelor.
Deşi performanţele de ansamblu reflectă o îmbunătăţire, practic sub toate
aspectele, sectorul bancar românesc a rămas vulnerabil la fenomenul de fraudă, chiar
dacă au fost afectate bănci cu o pondere redusă în sistem. Acest context a impus
modificarea strategiei activităţii de supraveghere, în principal în ceea ce priveşte
creşterea exigenţelor în autorizarea acţionarilor, conducătorilor şi administratorilor
băncilor, În această situaţie, activităţile desfăşurate de BNR pe linia supravegherii
bancare s-au focalizat, în principal, asupra următoarelor aspecte:
- continuarea acţiunii de asanare a sistemului bancar;
- accentuarea laturii calitative a procesului de supraveghere;
- perfecţionarea unor activităţi de sprijin indirect al supravegherii bancare.
59
transferate în domeniul public al statului şi în administrarea R.A. „Administraţia
Patrimoniului Protocolului de Stat”. Privatizarea acestei bănci s-a incheiat prin
vânzarea, la data de 12 aprilie 2001, a pachetului de acţiuni deţinut de stat către
consorţiul format din Raiffeisen Zentralbank Osterreich A.G. (93,13 la sută) şi Fondul
Româno-American de Investiţii (5,70 la sută). Finalizarea procesului de privatizare şi
implicit realizarea ultimei etape de majorare a capitalului social cu suma de 37 miliarde
dolari SUA, reprezentând aportul noului investitor, au contribuit la îmbunutăţirea
indicatorilor de prudenţă bancară şi incadrarea acestora în limitele reglementate.
60
Situaţia specială înregistrată la Casa de Economii şi Consemnaţiuni ca
urmare a semnaării contractului de fidejusiune/cauţiune cu SOV Invest SA în
decembrie 1999 şi a demersului întreprins ulterior în instanţă de către bancă şi
Ministerul Finanţelor Publice pentru contatarea nulităţii absolute a acestuia (apel
respins la data de 25 octombrie
2000) a impus găsirea unor soluţii de urgenţă. În acest sens, în a doua jumătate a anului
2001, prin emiterea Legii nr. 333/4 iulie 2001, a fost stabilit cadrul juridic pentru
reglementarea unor transferuri între CEC şi Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor
Bancare (transformat ulterior în Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare). În
baza legii menţionate, această instituţie a preluat fără plată toate drepturile şi obligaţiile
Casei de Economii şi Consemnaţiuni rezultate din actele juridice încheiate de aceasta
cu FNI şi/sau cu societatea SOV Invest. Acest demers legislativ a înlăturat ameninţarea
potenţială creată de evntualele obligaţii de CEC de a achita plata fraudelor comise la
FNI şi a permis continuarea programului convenit cu Uniunea Europeană pentru
implementarea planului de restructurare a băncii în vederea pregătirii pentru privatizare.
Pe tot parcursul anului 2001, BNR a continuat, în colaborare cu autorităţile
române şi cele turceşti, eforturile de rezolvare a problemelor Băncii Turco-Române.
Criza economică a redus însă în mod semnificativ posibilităţile de acţiune a autorităţilor
din Turcia, precum şi interesul investitorilor privaţi din această ţară pentru preluarea
băncii. În absenţa unorevoluţii favorabile, după epuizarea tuturor posibilităţilor de
revitalizare sau vânzare a băncii, în baza hotărârii din 30.04.2002 Consiliului de
administraţie al BNR a retras autorizaţia de funcţionare a băncii în cauză şi a depus
sesizarea instanţei în vederea declanşării procedurii falimentului.
Acţiunile de control desfăşurate de BNR la Banca Română de Scont au
evidenţiat abateri grave de la disciplina bancară şi o politică neprudenţială în
administrarea fondurilor şi a surselor atrase, ceea ce a condus la dispunerea unor
sancţiuni şi stabilirea unor măsuri speciale. Având în devere deficienţele constatate de
echipele de supraveghere din BNR, precum şi imposibilitatea băncii de a realiza rezerva
minimă obligatorie, Consiliul de administraţie al BNR a dispus instituirea supravegherii
speciale pe o perioadă de până la 60 de zile (începând din 02.07.2001), prelungită apoi
până la termenul maxim de 120 de zile. Ulterior, pentru a limita potenţialul efect
61
negativ asupra sistemului bancar, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât instituirea
regimului de decontare specială. O nouă acţiune de control începută în decembrie 2001
a descoperit fraude deosebit de grave comise de preşedintele băncii cu complicitatea
unei părţi importante a personalului şi a unora dintre clienţii băncii, fapt care a
impiedicat depistarea lor anteriară. În aceste condiţii, începând cu 03.01.2002, BNR a
instituit administrarea specială şi retras calitatea de conducător preşedintelui băncii.
Constatările consemnate în raportul administratorului special au stat la baza deciziei
62
falimentului. La data de 16.04.2002 instanţa a admis cererea şi a dispus începerea
procedurii de faliment. Cu scopul de a reduce pericolul proliferării fraudelor în sistemul
bancar, BNR s-a implicat direct în clarificarea mecanismului de fraude, în identificarea
persoanelor vinovate şi furnizarea de probe instituţiilor abilitate în instrumentarea
cazului BRS. De asemenea, pentru prevenirea unor situaţii similare, Banca Naţională a
României a intervenit în direcţia îmbunătăţirii reglementărilor privind activitatea
bancară, prin stabilirea unor criterii de ordin calitativ în autorizarea conducătorilor,
administratorilor băncilor, precum şi a unor standarde de cunoaştere a clientelei.
63
data de 28.07.2000, ca urmare a gravelor încălcări ale legislaţiei şi ale reglementărilor
bancare în vigoare. Hotărârea a fost contestată de bancă la Curtea Supremă de Justiţie,
însă procesul de judecare a contestaţiei a fost suspendat până la soluţionarea dosarului
având ca obiect cererea băncii de anulare a raportului de examinare care a stat la baza
ridicării autorizaţiei de funcţionare.
64
într-o fază incipientă a aspectelor negative semnalate în activitatea de supraveghere on
şi off site.
Suplimentarea programului anual de inspecţie cu numeroase acţiuni
având tematică specială sau delanşate în urma unor sesizări. Începând cu anul 2000,
cicilul inspecţiilor desfăşurate la sediul băncilor s-a redus la un an ca urmare a
redimensionării resurselor de personal alocate activităţii de supraveghere. În consecinţă,
întregul portofoliu de bănci a constituit, în cursul anului 2001, subiectul acţiunilor de
examinare on siteMembru - Dr. Nicuşor Ruiu
.
Creşterea exigenţei în verifivarea şi sancţionarea băncilor, materializată
prin transmiterea unui număr de 67 de scrisori de atenţionare şi observatorii (care au
vizat, în principal, poziţia valutară, modificări în situaţia băncilor, limitarea riscului de
credit, calculul fondurilor proprii, al activului net, rezervele minime obligatorii,
capitalul minim reeglementat), precum şi aplicarea de sancţiuni şi adoptarea altor
măsuri în cazul a 19 bănci şi 5 sucursale ale băncilor străine, acolo ende gravitatea
problemelor a impus acest lucru.
65
Accentuarea colaborării cu autorităţi de supraveghere din ţară
resposabile cu supravegherea celorlalte segmente ale sistemului financiar, respectiv
sectorul valorilor mobiliare, al burselor de valori şi al asigurărilor.
A. Autorizarea băncilor
66
Noul cadru legislativ al funcţionării cooperativelor de credit în a doua parte
a anului 2000 prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
97/2000, modificată şi completată prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
272/2000, care a abrogat prevederile referitoare la cooperaţia de credit existente în
Legea nr. 106/1996. modificările au fost aprobate în aprilie 2002 prin Legea nr.
200/2000. Noile prevederi legale conferă Băncuu Naţionale a României atribuţii pe
linia reglementării, autorizarii şi supravegherii organizaţiilor cooperatiste de credit.
67
a acordat avizul prealabil de constituire, au primit aprobarea colectivă de reorganizare a
reţelei numai patru, solicitarea depusă de Creditul Popular fiind respinsă.
Procesul de autorizare a continuat şi în anul 2002, cea de-a treia etapă
urmând a fi parcursă până în luna septembrie. Abia după încheierea acestei ultime etape
– emiterea autorizaţiilor de funcţionare – organizaţiile cooperatiste de credit vor intra
sub supravegherea BNR. În ceea ce priveşte prerogativele de supraveghere ale BNR,
acestea include supravegherea pe baze consolidate a organizaţiilor cooperatiste de
credit din cadrul unei reţele şi supravegherea directă a cooperativeloe de credit
autorizate, însă casele centrale sunt raspunzătoare de suptavegherea individuală a
activităţii fiecărei cooperative afiliate.
Referitor la garantarea depozitelor, dipoziţiile legale stabilesc că
organizaţiile cooperatiste de credit au acces la schema de garantare numai după
eliberarea de către BNR a autorizaţiei de funcţionare şi numai în condiţiile achitării
obligaţiilor referitoare la plata contribuţiilor datorate Fondului de garantare a
depozitelor în sistemul bancar. Fondul va asigura plăţile către beneficiari de
compensaţii numai falimentului casei centrale.
68
procedura falimentului băncilor) şi actualizarea şi completarea cadrului de reglementare
în domeniul prudenţial şi contabil.
Legea privind activitatea bancară 14 statuează faptul că BNR asigură supravegherea
activităţii tuturor societăţilor bancare, iar acestea se pot constitui şi funcţiona numai pe
baza autorizaţiei eliberate de Banca Naţională.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2001 a fost asigurată preluarea
cerinţelor Comitetului de la Basel referitoare la crearea cadrului legal care să permită
colaborarea Băncii Naţionale a României pe linia activităţii de supraveghere cu
autorităţile competente din ţară şi din străinătate. Astfel, pentru a facilita schimbul de
informaţii cu aceste autorităţi, au fost relaxate prevederile la păstrarea secretului bancar.
Totodată, au fost create premisele pentru alinierea la standardele
internaţionale a dispoziţiilor privind protecţia supraveghetorului. Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 137/2001 a impus o exigenţă sporită în ceea ce priveşte autorizarea
conducătorilor, admonistratorilor şi acţionarilor băncilor prin introducerea unor cerinţe
mai stricte pentru accesul la funcţiile de conducere şi a conferit băncii centrale
competenţa de a determina grupurile de persoane care practică o politică comună faţă
de bancă. De asemenea, au fost incluse prevederi referitoare la obligativitatea aprobării
de către banca naţională a României a administratorilor şi la introducera unor cerinţe de
ordin calitativ pentru acţionarii semnificativi.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2001 a extins sfera de aplicabilitate
a Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului bancar asupra organizaţiilor
cooperativei de credit şi revizuit procedurile de eliminare din sistem a băncilor-
problemă.
Pentru a asigura o mai bună protecţie a deponenţilor şi pentru a reduce riscul de
contaminare, noile prevederi oferă posibilitatea declanşării procedurii falimentului unei
bănci insolvabile înainte ca aceasta să înregistreze patrimoniu net negativ şi scurtează
timpul necesar eliminării dinsistem a unei astfel de bănci. De asemenea, având în
vedere faptul că Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar este cel mai mare
14
C Floricel – Relaţii valutare financiare internaţionale, Ed. Novicel, 2003
69
creditor al instituţiilor de credit în faliment, au fost introduse prevederi prin care acesta
devine, de regulă, lichidatorul entităţilor repective.
- Normele nr. 1/2001 privind lichidarea băncilor (modificate prin Normele nr.
3/2001), prin care a fost reglementată metodologia de calcul al indicatorului de
lichiditate pe baza scadenţelor reziduale ale elementelor de activ, pasiv şi
extrabilanţiere;
- Normele nr. 4/2001 privind supravegherea poziţiilor valutare ale băncilor, care
au introdus ca elemente de noutate impunerea de limite pentru fiecare valută şi
calcularea poziţiei valutare totale prin metoda short-hand.
70
- emiterea de noi reglementări privind supravegherea poziţiilor valutare ale
băncilor, norme prudenţiale în domeniul instrumentelor financiare derivate, norme
privind managementul activelor şi pasivelor instituţiilor de credit, precum şi norme care
să prevadă cerinţele minime pentru procedurile de control intern la nivelul instituţiilor
de credit;
- continuarea procesului de armonizare în domeniul contabil prin: emiterea de
reglementări referitoare la consolidarea conturilor şi contabilizarea instrumentelor
financiare la termen, elaborarea reglementărilor pentru armonizarea legislaţiei contabile
cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS), până la sfârşitul anului 2001.
Totodată în cursul anului 2001 vor fi elaborate şi norme contabile aplicabile
organizaţiilor cooperatiste de credit.
De asemenea, se intenţionează introducerea supravegherii consolidate a
institiţiilor financiare, precum şi îmbunătpţirea mediului de cooperare între autorităţile
de supraveghere competente.
Totodată, vor fi amendate şi reglementările existente în domeniul plăţilor.
România beneficiază de asistenţă PHARE pentru omplementarea Proiectului privind
Sistemul de Plăţi Interbancar, care include: Sistemul de Decontare Brută în Timp Real
(RTGS), Csa de Compensaţii Automată (ACH), Sistemul Electronic de Înregistrare,
Compensare şi Decontare a Operaţiunilor cu Titluri de Stat şi Sistemul de Rezervă
(Back-up System).
71
efectuat, în continuare, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2/1997.
Banca Naţională a României a autorizat/reautorizat un numar de 8 bănci în calitate de
intermediari pe piaţa titlurilor de stat : Naţional Bank of Greece – sucursala Bucureşti,
Commercial bank of Greece (România), Banca pentru Mică Industrie şi Liberă
Iniţiativă (Mindbank), Egnatia bank (România), Banca Comercială Carpatica,
Volksbank România, Banca de Investiţii şi dezvoltare (BID), Banca di Roma –
sucursala Bucureşti.
În domeniul instrumentelor de plată fără numerar şi al sistemelor de plăţi. În
conformitate cu prevederile regulamentelor Băncii Naţionale a României nr. 1/1995
privind principiile şi organizarea avizării tehnice a sistemeloe de plăţi şi decontări fără
numerar şi nr. 6/1995 privind principiile şi organizarea plăţilor cu card de către
societăţile bancare, 14 bănci au fost autorizate să emită carduri denominate în monedă
naţională şi/sau în valută convertibilă : Banc Post, Banca Comercială „Ion Ţiriac”,
Banca Agricolă – Raiffeisen, Banca Română de Scont, Banca Românească, Banca
Comercială Română, Banca Transilvania, ING bank – sucursala Bucureşti, Banca
Română pentru Dezvoltare, ABN AMRO Bank România, Alpha Bank România,
Piraeus Bank România, Volksbank România, HVB Bank România. De asemenea 11
bănci au fost autorizate să pună în circulaţie instrumente de plată cu acces la distanţă de
tipul internet-banking, home-banking sau phone-banking: Demirbank România, Banca
Română pentru Relansare Economică (Libra Bank), HVB Bank România, Banca
Comercială „Ion Ţiriac”, Citibank România, Egnatia Bank România, piraeus Bank
România, volksbank România, Banca de Credit şi Dezvoltare „Romexterra”, Banc Post,
Banca Agricolă-Raiffeisen. Totodată, Banca Naţională a României a instrumentat
solicitările de autorizare ale băncilor din România referitoare la punerea în circulaţie a
altor instrumente de plată fără numerar, cum ar fi cecurile, ordinele de plată şi ordinele
de plată pentru trezorerie, autorizând şi luând în evidenţă tirajele acestor instrumente.
În domeniul valutar. O componentă însemnată a activităţii au autorizare a fost
cea în domeniul valutar. Astfel, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 3/23
decembrie 1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, cu modificările ulterioare, ale
Normelor NRV1-NRV9, parte integrală din acest regulament, precum şi alte prevederi
72
legale în domeni, la Banca Naţională a României au fost instrumentate următoarele
solicitări de autorizare formulate de persoane fizice şi juridice :
- pentru case de schimb valutar (106);
- pentru credite financiare pe termen scurt acordate de nerezidenţi rezidenţilor (552);
- pentru operaţiuni de capital reprezentând ieşiri din capital (190);
- pentru operaţiuni valutare între rezidenţi în baza art. 20 din regulamentul valutar (70);
- pentru avize de închidere Declaraţii de Încasare Valutară (40);
- pentru deschideri şi funcţionări de conturi ale rezidenţilor în străinătate (244);
- alte solicitări de atibuire cod statistic pentru puncte de schimb valutar, modificări de
autorizaţii, alte probleme legate de aplicarea precederilor regulamentului valutar.
1. Crearea unui sector format din bănci puternice, capabile să asigure o intermediere
financiară pe criterii de eficienţă. Realizarea acestui obiectiv presupune luarea de
măsuri corespunzătoare, orientate spre :
- redimensionarea sectorului bancar;
- îmbunătăţirea procedurilor de soluţionare a sitiţiei băncilor insolvabile;
- întărirea activitpţii de supraveghere prudenţială;
- finalizarea procesului de privatizare a băncilor cu capital de stat;
- aducerea cooperativelor de credit sub reglementarea şi supravegherea BNR;
73
- câştigarea încrederii publicului în ssitemul bancar şi, implicit, încurajarea
economisirii, prin creşterea rolului Fondului de garantare a depozitelor în sistemul
bancar;
- întărirea cooperării cu alte autorităţi de supraveghere naţionale şi străine.
74
CAPITOLUL III
POLITICA MONETARĂ ŞI DE CREDIT ÎN
ROMÂNIA
75
- creşterea PIB, estimată iniţial la 4,1 procente şi revizuită ulterior la 4,5 procente,
a atins nivelul de 5,3 la sută, unul dintre cele mai inalte ritmuri de creştere consemnate
în ţările candidate la aderarea la Uniunea Europeană,
- reducerea la 25 la sută a ratei inflaţiei (decembrie/decembrie), exprimată prin
preţurile de consum, s-a dovedit a fi un obiectiv prea ambiţios, fiind revizuit în cursul
anului la 29 la sută. Nivelul efectiv realizat (30,3 la sută), chiar dacă uşor superior
ţintei, reflectă consolidarea procesului de dezinflaţie, ritmul de creştere a preţurilor în
anul 2001 fiind cu peste 25 la sută mai mic decât în cel anterior. Acest ritm pare
consistent cu viteza de ajustare a sectorului real al economiei,
- deficitul bugetului general consolidat a fost de 3,3 la sută din PIB, situându-se
sub nivelul ţintei revizuite (3,5la sută) şi sub obiectivul stabilit iniţial (3,7 la sută),
- deficitul contului curent al balanţei de plăţi a atins 5,8 la sută din PIB, sub
nivelul programat de 6 la sută,
- rezervele internaţionale ale statului s-au apropiat de 4,9 miliarde de dolari,
rezultat superior ţintei de 4,6 miliarde dolari SUA fixate iniţial;
- rata şomajului a scăzut de la 10,5 la sută (în decembrie 2000) la 8,6 procente
(în decemdrie 2001), îndeplinindu-se astfel obiectivul reducerii acestui indicator sub
nivelul de 10 la sută.
Politica economică a trebuit să facă faţă unei duble provocări în anul 2000. Pe
plan intern era necesară întreruperea trendului negativ din anii anteriori şi reluarea
creşterii economice pe baze sănătoase, sustenabile, insoţită de o reducere semnificativă
a ratei inflaţiei. Pe plan extern se urmărea o consolidare a performanţelor favorabile din
anul 1999, în sensul menţinerii deficitului contului curent sub 4 procente din PIB şi
creşterii rezervelor internaţionale oficiale, în efortul de recâştigare a încrederii mediilor
de afaceri externe şi de revenire pe pieţele private de capital. Toate aceste obiective
urmau a fi relizate într-un mediu intern supus constrângerilor inevitabile ale unui an
electoral, care introduceau distorsiuni în mix-ul de politici macroeconomice.
Pe ansamblu, rezultatele obţinute în anul 2000 pot fi considerate bune.
Creşterea PIB, de 1,6 procente, a survenit după trei ani de scădere consecutive. Rata
inflaţiei, de 40,7 la sută, chiar dacă departe de obiectivul iniţial propus, s-a situat cu
peste 14 puncte procentuale sub cea a anului precedent, în condiţiile unor şocuri
76
interne şi externr nefavorabile. Atât deficitul bugetul general consolidat cât şi deficitul
contului curent s-au cifrat la 3,7 procente din PIB. Rezerva internaţională a BNR a
crescut până la 3,4 miliarde dolari şi România a reintrat, după mai bine de trei ani, pe
piaţa privată de capital, prin două emisiuni de obligaţiuni, în valoare de 150 milioane
euro fiecare. Rata şomajului a evoluat şi ea pozitiv, de la 11,8 la sută în decembrie 1999
la 10,5 la sutş în decembrie 2000.
Coordonarea politicilor monetar-valutară şi fiscală a condus la reducerea în
termeni nominali a creditului guvernamental net cu 13,2 procente (pe seama fondurilor
extrabugetare şi a emisiunii de euroobligaţiuni), a pemis creşterea cu aproape 58 la sută
a activelor externe nete ale BNR şi scăderea semnificativă a ratei medii reale a dobânzii
la titlurile de stat lansate în anul 2000, de la 16,6 procente în anul precedent la 8,1
procente. Politica salarială nu a afectat major echilibrele macroeconomice, deşi
particularităţile anului electoral i s-au imprimat o notă ambiguă. Procesul de privatizare
şi restructurare a evoluat în acelaşi ritm lent ca şi în anii anteriori, avănd o contribuţie
insuficientă la îmbunătăţirea climatului economic.
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat de-a lungul anului 2000
modificări de sezonalitate şi structură. Astfel, spre deosebire de anul 2000, în care
acumularea deficitului extern a fost mai rapidă în partea a doua a anului, în anul 2001
nivelul înregistrat după primele cinci luni (1197 milioane dolari) depăşea deja 7
procente din PIB. Din punct de vedere al structurii soldului contului curent, au avut
accentuarea influenţei balanţei comerciale şi atenuarea celei exercitate de deficitele
înregistrate la poziţiile servicii şi venituri. Accentuarea dezechilibrului balanţei
comerciale (2969 milioane dolari, faţă de 1684 milioane dolari ăn anul precedent) a fost
parţial compensată de majorarea excedentului transferurilor curente (1143 milioane
dolari faţă de 860 milione dolari în anul 2000).
77
O combinaţie de factori favorabili, între care o politică prudentă de curs de
schimb, un an agricol bun şi un preţ al petrolului scăzut, a permis menţinerea sub
contril a deficitului extern în următoarele luni, acesta nedepăşind la finele lunii
septembrie 1378 milioane dolari SUA (sub 5 procente din PIB în termeni anualizaţi).
Totuşi, conjunctura nefavorabilă, accentuatş în ultimul trimestru al anului de atentate
teroriste din SUA din 11 septembrie 2001, a condus la agravarea deficitului de cont
curent, care a atins la sfârşitul anului 2317 milioane dolari SUA .
78
În pofida majorării deficitului de cont curent (negiciată, de altfel, cu Fondul
Monetar Internaţional), acesta nu a ridicat probleme de finanţare, volumul influxurilor
de capital permiţând chiar creşterea substanţială (cu 1,4 miliarde dolari SUA) a
rezelvelor valutare oficiale.
Rata şomajului a scăzut în cursul anului 2001, de la maximum de 10,7
procente (în lunile ianuarie şi februarie) la un minimum de 7,7 procente (în octombrie),
înregistrând aopi o uşoară creştere sezonieră, până lanivelul de 8,6 la sută. Pe fondul
revigorării economiei, numărul de salariaţi s-a majorat cu 2,2 procente (în decembrie
2001 faţă de decembrie 2000). Pe principalele ramuri de activitate, s-au constatat
reducerea numărului de salariaţi din industrie (cu un procent) şi din agricultură (cu 10
procente) şi majorarea celui din servicii şi activităţi bugetare.
79
preţurilor acţiunilor la burse – de exemplu, indicele NASDAQ a fost cu peste 50 la sută
mai scăzut în decembrie decât în martie 2000; deteriorarea condiţiilor de finanţare
pentru ţările emergente, ca urmare a creşterii dobânzilor, crizele din Argentina şi
Turcia).
PIB a crescut pe plan mondial cu 4,8 la sută, faţă de 3,5 la sută în anul
precednt. Ritmul de creştere economică s-a accelerat în SUA şi în ţările UE. Economia
Japoniei a evoluat ascendent în prima parte a anului, deşi nu se poate încă afirma că a
ieşit din recesiune, Ţările în curs de dezvoltare şi ţările în tranziţie la economia de piaţă
au înregistrat ritmuri de creştere mai rapide decât ţările dezvoltate, în medie de 5,8 la
sută.
În SUA, PIB a crescut în anul 2000 cu circa 5 la sută, ritm superior celui
înregistrat în anul 1999. Creşterea economică s-a încetinit în a doua parte a anului (1 la
sută în ultimul trimestru), sub influenţa scumpirii petrolilui, înăspririi condiţiilor
monetare, aprecierii dolarului şi scăderii acţiunilor la bursă.
În Japonia PIB a crscut în 2000cu 1,7 la sută faţă de anul precedent. Creşterea
s-a produs practic în primul trimestru al anului, ca urmare a unor factori sezonieri;
cererea internă de consum s-a menţinut la un nivel scăzut pe pracursul anului, iar cea
pentru investiţii a crscut cu circa 4,5 la sută, după scăderea din 1999. Creditul bancar a
continuat să se reducă.
Ţările UE au înregistrat cel mai ridicat ritm de creştere economică din ultimul
deceniu. Investiţiile au sporit cu 6,7 la sută, în timp ce consumul populaţiei s-a majorat
cu 2,6 la sută, mai lent decât în anul precedent. Investiţiile au crescut mai rapid în
Germania şi Italia. Majorarea exporturilor, cu peste 11 la sută, susţinută şi de
deprecierea euro, a impulsionat de asemenea creşterea economică în zona euro. PIB a
crescut pe ansamblul Uniunii Europene, ca şi în zona euro, cu 3,4 la sută.
80
Cu toate presiunile induse de creşterea preţului petrolului pe parcursul celei
mai mari părţi a anului 2000, rata medie a inflaţiei a scăzut uşor pe plan mondial (3,1
la sută) comparativ cu anul anterior, ca urmare a reducerii dependenţei de consumul de
petrol în numeroase ţări ale lumii, a politicilor monetare şi fiscale restrictive, limitării
creşterii salariilor, precumşi scăderii preţurilor celorlalte materii prime.
81
populaţiei, pentru ţările în curs de dezvoltate creşterea producţiei, în vederea ridicării
nivelului de trai, reprezintă punctul nevralgic.
PIB în 2001 a crescut pe plan mondial cu 2,5 la sută, comparativ cu 4,7 la sută
în anul precedent. Ritmul de creştere a PIB/locuitor a fost de circa 1,2 la sută. Creşterea
economică a marcat o încetinire evidentă în SUA şi în ţările Uniunii Europene, iar
economia Japoniei a înregistart o nouă scădere. Ţările în curs de dezvoltare şi cele în
tranziţie la economia de piaţă au realizat ritmuri medii de creştere de 4 la sută şi
respectiv 5 la sută, mai reduse decât în anul anterior.
În SUA, PIB a crescut în anul 2001 cu circa 1,2 la sută, ritm de trei ori mai
redus decât cel înregistrat în anul anterior. Recesiunea economică din semstrul II 2001
a contribuit la creşterea ratei şomajului de la 4 la sută îna nul 2000 la 4,8 în anul 2001.
82
Ţările candidate la Uniunea Europeană şi-au ameliorat în general poziţia
externă pe parcursul anului 2001, deficitul de cont curent cumulat al acestora
reprezentând 2,9 la sută din PIB, comparativ cu 5,2 la sută în anul anterior. Dacă se
exclude Turcia, care a obţinut în anul 2001 un surplus de cont curent de 1,4 la sută din
PIB.
În 2001, reducerea ritmului activităţii economice şi a preţurilor petrolului şo
principalelor materii prime a favorizat o uşoară scădere a ratei inflaţiei pe plan mondial,
chiar în condiţiile relaxării politicilor monetare şi fiscale.
În SUA, rata inflaţiei a scăzut de la 3,4 la sută în 2000 la 2,8 la sută în 2001, iar
în Uniunea Europeană a crescut uşor, de la 2,3 la sută la 2,6 la sută. În zona euro rata
inflaţiei a fost de 2,6 la sută, faţă de 2,4 la sută cu un an în urmă. În Japonia, deflaţia a
continuat şi în 2001, preţurile scăzând în medie cu 0,7 la sută. Rata Inflaţiei a crscut în
medie de la 1,8 la sută în 2000 la 2,5 la sută în 2001 în ţările în curs de dezvoltare din
Asia şi s-a redus de la 8,1 la sută la 6,4 la sută în ţările din America Latină.
În ţările candidate la aderarea la Uniunea Europeană rata medie a inflaţie a
scăzut de la 24,7 la sută în 2000 la 21,1 la sută în 2001. Dacă de exclude Turcia (cu o
rată de 54,4 la sută, apropiată de cea din anul precedent), rata medie a inflaţiei a fost de
9,7 la sută, comparativ cu 13,1 la sută în anul 2000. Ţările baltice au înregistrat o rată
medie a inflţiei de 2,7 la sută (2,2 la sută în 2000), în timp ce în Europa Centrală ritmul
mediu de creştere a preţurilor de consum a fost de 6,2 la sută (8,9 la sută în anul
precedent).
Ca urmare a activităţii economice mai puţin susţinute, şomajul a crescut uşor în
ţările dezvoltate, situîndu-se în medie la 6 la sută. În SUA, rata şomajului s-a majorat
de la 4 la sută în 2000 la 4,8 la sută în 2001, iar Japonia a atins 5 la sută, nivel
neobişnuit de ridicat pentru această ţară. În uniunea Europeană însă, rata şomajului a
scăzut de la 8,2 la sută la 7,7 la sută, iar în zona euro, de la 8,8 la sută la 8,3 la sută.
Şomajul se menţine ridicat în Spania (13 la sută), Grecia (10,9 la sută), Italia (9,5 la
sută), Finlanda(9,2 la sută), Franţa (9 la sută) şi Germania (7,9 la sută).
83
Spre deosebire de anii precedenţi, politica monetară a vizat, în general,
revigorarea economiei, în contextul în care preşurile petrolului şi ale materiilor prime
au creat mai puţine presiuni inflaţioniste. În consecinţă, ratele dobânzii au prezentat pe
parcursul anului o tendinţă de reducere. Atât FED, cât şi Banca Centrală Europeană au
diminuat treptat dobânzile, încercând să stimuleze cererea. Rata dobânzii LIBOR la
depozitele în dolari pe termen de 6 luni s-a situat în medie la un nivel de 3,7 la sută, iar
cea aferentă depozitelor în euro a scăzut de la 4,6 la sută la 4,1 la sută. Rata dobânăii la
depozitele în yeni s-a menţinut practic la nivelul anului precedent (0,2 la sută în 2001
faţă de 0,3 la sută în 2000).
Politicile fiscale au fost în majoritatea ţărilor mai puţin restrictive decât în anii
anteriori ca urmare a schimbării presiunilor inflaţioniste. În consecinţă, ponderea
deficitului bugetar în PIB a prezentat o tendinţă de creştere, principalele 7 ţări
industrializate (G-7) înregistrând în anul 2001 un deficit bugetar de circa 1,7 la sută din
PIB, faţă de un nivel de numai 0,3 la sută în anul precedent. Excedentele bugetare au
înregistrat numai Regatul Unit (0,4 la sută din PIB), Canada (2,4 la sută) şi SUA (0,1 la
sută). Germania, care în ultimii ani şi-a redus constant deficitul bugetar, a înregistart în
2001 a deteriorare semnificativă a poziţiei fiscale: 2,7 la sută din PIB, aproape de limita
de 3 la sută stabilită prin Pactul de Creştere şi Stabilitate. Japonia a menţinut un deficit
ridicat (8,5 la sută din PIB). Deficitul bugetar a crescut în Italia (la 1,4 la sută) şi a
rămas practic neschimbat în Franţa (1,4 la sută). Dintre ţările zonei euro, o deteriorare
84
importantă a poziţiei fiscale a înregistart şi Portugalia (3 la sută din PIB, faţă de 1,5 la
sută în 2000).
85
produselor din metal. Pe baza programelor aplicate, în anul 2000 au fost privatizate 387
societăţi comerciale din industria prelucrătoare, între care 24 de întreprinderi mari,
capitalul social vândut depăşind 4.424 miliarde lei. La sfârşitul anului se afla într-un
stadiu avansat de restructurare combinatul SIDEX Galaţi în vederea privatizării.
În agricultură au continuat eforturile de reducere a pierderilor provocate de
societăţi neprofitabile, recurgându-se, ca şi în anul anterior, chiar la proceduri de
lichidare judiciară; restructurate în prealabil, 166 de societăţi agricole viabile (de
dimensiuni mici şi mijlocii) au fost privatizate în anul 2000, capitalul social vândut
însumând peste 262 miliarde lei.
În sectorul bancar restructurarea a continuat la Banca Comercială română şi
la Banca agricolă, pregătirea acestora pentru privatizare fiind principalul obiectiv al
programelor aplicate; la sfârşitul anului, negocierile pentru privatizarea Băncii Agicole
se aflau într-un stadiu avansat, urmând a se finaliza la începutul anului 2001. în
perioada de referinţă, în atenţia autorităţilor s-a aflat, de asemenea, aducerea
cooperativelor de credit sub reglementarea şi supravegherea băncii centrale.
Procesul de restructurare a avut loc şi în domeniul serviciilor sociale în
cadrul cărora se distinge sectorul public de ocrotire a sănătăţii şi invăţământului;
reforma asigurărilor de sănătate a fost practic, incheiată, iar domeniul asigurărilor
sociale, intrarea în vigoare a noului sistem a rămas condiţionată doar de data de aplicare
a noii legi a pensiilor, stabişită pentru primăvara anului 2001.
86
În ceea ce priveşte privatizarea, autorităţile au avut în atenţie în special
industria, care continuă să fie singura ramură a economiei dominată de proprietatea de
stat, progresele au fost înregistrate şi în comerţ (289 de societăţi privatizate), în sectorul
de transport şi depozitare (150 de socităţi privatizate) şi construcţii )113 societăţi). Pe
ansamblu economiei în anul 2000 au fost privatizate 1341 intreprinderi din portofoliu
FPS, capitalul social vândut fiind de peste 6.289 miliarde de lei.
În majoritatea privatizărilor finalizate în anul 2000 a fost implicat capital
românesc; investitorii străini au fost interesaţi de 38 întreprinderi, în mare parte
societăţi industriale mijlocii şi mari, capitalul social cumpărat de aceştia însumând
1.623 miliarde lei; pe ţări de provenienţă, cele mai mari achiziţii au fost făcute de către
87
investitorii din Olanda (aproape 643 miliarde lei), SUA (aproape 329 miliarde lei) şi
Norvegia (aproape 136 miliarde lei).
Metoda cea mai utilizată pentru privatizarea societăţilor mici şi mijlocii a fost
în anul 2000 licitaţia; în cazul întrprinderilor mari au predominat negocierile, adesea
fiind folosite şi transferurile de proprietate realizate prin BVB şi RASDAQ.
La sfârşitul anului 2000 în portofoliu FPS (format din societăţi comerciale
neprivatizate, precum şi din participaţiile statului la unităţi privatizate) se aflau 8476
societăţi comerciale cu un capital social de 83.280 miliarde lei, privatizat în proporţie
de 64,3 la sută; din acestea, pentru 1.444 societăţi comerciale, cu un capital gestionat de
aproape 30 mii miliarde lei, statul deţinea poziţia de acţionar majoritar.
Privatizarea regiilor autonome şi a companiilor naţionale aflate în patrimoniu
ministerelor, în mojoritate întreprinderi cu poziţie monopolistă pe piaţă, implică
procese pregătitoare complexe şi de mai lungă durată.
Restructurarea şi privatizarea întreprinderilor aflate în patrimoniu statului s-au
numărat printre priorităţile programului economic pentru anul 2001. S-a acţionat atât în
societăţile cu capital social gestionat de Autoritatea pentru Privatizarea şi
Administrarea Participaţiilor Statului, cât şi în acea parte a patrimoniului public
admistrat de ministerele economice (ministerele industriilor, finanţelor, transporturilor,
agriculturii şi alimentaţiei etc.).
88
Atenţia autorităţilor îndeosebi asupra relizării obiectivelor incluse în trei
mari programe de restructurare-privatizare elaborate cu asistenţa organismelor
internaţionale.
Programul PSAL I, negociat de Guvernul României cu Banca Mondială în
iunie 1999, cuprinde patru direcţii de acţiune în vederea accelerării procesului de
restructurare şi privatizare: restructurarea sectorului bancar (ajunsă practic în faza
finală, o dată cu privatizarea Băncii Agricole şi cu stadiul avansat de pregătire pentru
privatizare în care se găseşte Banca comercială Română); privatizarea societăţilor
comerciale cu capital majoritar de stat; îmbunătăţirea mediului de afaceri; atenuarea
89
costurilor sociale ale reformei. Programul vizează 62 de societăţi comerciale industriale
(în majoritate întreprinderi constructoare de maşini, utilaje şi echipamente), care au
ajuns deja în faze avansate de restrtucturare şi pregătire, în unele cazuri privatizarea
fiind chiar realizată.
Programul PSAl II, negociat în anul 2001 cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi
conceput ca un program de accelerare a restructurării, include pe lângă detalii privind
finanţarea proiectelor incluse în PSAL I şi o nouă componentă, respectiv un nou lot de
10 societăţi comerciale care urmează să fie restructurate cu asistenţa unor firme de
consultanţă specializate, precum şi un grup de alte 10 societăţi a căror privatizare se va
realiza cu nasistenţă din partea unor bănci internaţionale de investiţii. Până la sfârşitul
anului 2001, primele etape ale programului au fost deja parcurse (definitivarea listei
întreprinderilor, elaborarea documentaţiei de porezentare pentru fiecare dintre
societăţile nominalizate, preselecţia consultanţilor, întocmirea documentaţiei de
licitaţie).
Programul RICOP de rstructurare a întreprinderilor şi reconversie
profesională, finanţat de Comisia Europeană, are ca obiective diminuarea consecinţelor
rezulate din aplicarea măsurilor de disponibilizare a personalului excedentar şi
promovarea iniţiativelor de ocupare a forţei de muncă, dar şi încurajarea activităţilor
economice care conduc la creare de noi locuri de muncă. Pentru fiecare din cele 60 de
societăţi incluse în programul RICOP au fost elaborate programe punctuale de
restructurare, aflate în diferite stadii de implementare.
90
Procesul de restructurare a continuat şi în domeniul serviciilor publice în
cadrul cărora s-au dsitins reforma armatei (care are drept obiectiv principal aducerea
sectorului de apărare la standardele care să permită româniei integrarea în structurile
NATO), cea din administraţie (materializată în măsuri de descentarlizare şi eficientizare
a serviciilor administraţiei publice) şi cea din învăţământ; în domeniul asigurărilor
sociale, reforma a fost în bună parte încheiată o dată cu intrarea în vigoare a noii legi a
pensiilor la 1 aprilie 2001.
91
Punerea în preactică a măsurilor cuprinse în programele de restructurare a
fucut posibilă privatizarea a 127 de societăţi comerciale şi a creat premise pentru
reducerea în viitor a stocului de arierate şi a pierderilor (numai SIDEX Galaţi, cea mai
mare societate din România, privatizată în anul 2001, înregistrase la sfârşitul anului
2000 o pierdere de peste 5.694 miliarde lei, reprezentând peste 88 la sută din totalul
pierderilor societăţilor neprofitabile aflşate în restructurare); acţiunea a dus la
disponibilizarea a circa 34.500 salariaţi.
Cea mai mare parte a capitalului vândut (98 la sută) este concentrată în 19
societăţi comerciale mari, constituind patrimoniul a 108 întreprinderi mici şi mijlocii.
Rezultatele înregistrate în anul 2001 pe linia privatizarii au fost modeste, încasările
obţinute din privatizările APAPS (3.456 miliarde lei) fiind inferioare realizărilor anului
anterior, deşi Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului a
vândut în anul 2001 circa 33 la sută din capitalul social aflat în portofoliul său la
începutul anului, reprezentând aproape 9.823 miliarde lei.
În cazul societăţilor mari, transferul de proprietate s-a făcut prin negocieri
directe, capiatlul social astfel vândut însumând aproape 9.672 miliarde lei; în cazul
societăţilor mici şi mijlocii, privatizarea s-a realizat prin metoda licitaţiei şi pe piaţa de
capital.
Principalele societăţi comerciale privatizate în perioada alalizată au fost SIDEX
Galţi, Banca Agricolă, Rafo Oneşti, Rotec Buzău, Hidromecanica Braşov, Optica
timişoara, Argeşeana Piteşti, Tehnofrig Cluj-Napoca, Navigaţia Fluvială Română
Drobeta-Turnu Severin. De asemenea vu fost aprobate strategiile de privatizare în cazul
altor două mari societăţi – Banca Comercială Română şi ALRO Slatina.
De la declanşarea privatizării şi până la sfârşitul anului 2001 statul a vândut 34
la sută din patrimoniul său prin autoritatea de privatizare (APAPS), prin societăţi de
investiţii financiare (SIF) şi prin procesul de privatizare în masă; circa 10 procente din
patrimoniul statului, reprezentând întreprinderi din portofoliu Autorităţii pentru
Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, programele de restructurare şi
privatizare sunt în curs de aplicare; pentru restul societîţilor comerciale care constituie
patrimoniul statului, respectiv regii autonome, societăţi şi companii naţionale, în
majoritate monopoluri din domeniul utilităţilor publice (energie termică, electricitate,
92
gaze naturale, transfer feroviar), privatizarea implică procese pregătitoare complexe şi
de lungă durată.
A Piaţa monetară
93
- relativa însănătoşire a sistemului bancar şi creşterea gradului de asimilare a
principiilor pieţei la nivelul acestuia;
- manifestarea unui excedent cvasipermanent de ofertă pe piaţa valutară, care
a inhibat tendinţele speculative pe acest segment de tranzacţionare;
- aplicarea noului Regulament al operaţiunilor de piaţă monetară, prin care s-
a realizat o creştere a transparenţei şi a predictibilităţii operaţiunilor desfăşurate de
banca centrală.
Contextul în care a evoluat piaţa monetară în anul 2001 a fost marcat şi de :
- consolidarea stabilităţii sistemului bancar şi în primul rănd a celui bancar;
- funcţionarea relativ calmă a pieţei valutare, pe fondul excedentului de valută
şi al temperării anticipaţiilor privind deprecierea leului faţă de dolarul SUA;
- amplificarea excesului structural de lichiditate din sistemul bancar;
- majorarea plasamentelor realizate de publicul nebancar în titluri de stat;
Volumul tranzacţiilor interbănci a înregistrat a comprimare în termeni reali, ca
urmare a creşterii excedentului de lichiditate de care au dispus aproape în permanenţă
băncile. Astfel, din perspectiva volumului mediu de lichiditate tranzacţionat zilnic,
segmentul interbănci al pieţei nu şi-a amplificat în 2001 rolul în alocarea resurselor în
economie.
Parametrii calitativi la care Ministerul Finanţelor a reuşit să mobilizeze
volumul necesar de resurse au devenit în perioada ianuarie-iulie tot mai favorabili
autorităţii publice, ratele medii lunare ale dobânzilor la emisiunile noi de titluri de stat
coborând în decursul a şapte luni cu circa 32 de puncte procentuale. Consecvenţa
mişcării descendente a beneficiat de suportul unui control monetar relativ relaxat,
precum şi de un volum important de resurse atrase de la publicul nebancar.
Reconsiderarea conduitei politicii monetare în semestrul al doilea a marcat un punct de
inflexiune şi în evoluţiile acestei pieţe; începând cu luna august, ratele dobânzilor
emisiunilor de titluri de stat s-au repoziţionat pe un trend constant ascendent, în
decursul a patru luni acesta urcând cu aproape 10 puncte procentuale.
Creşterea scadenţei medii a operaţiunilor la nivelul pieţei depozitelor s-a
datorat în acest an exclusiv scadenţelor practicate la depozitele atrase de banca centrală.
Pe segmentul interbănci, scadenţa medie a tranzacţiilor s-a restrâns, raportul dintre
94
depozitele overnight şi operaţiunile pe termen de o săptămână crescând de la 3:1 în anul
2000, la 7:1 în perioada de referinţă; cele două scadenţe au fost practicate pentru cel
puţin 95 la sută dintre tranzacţiile interbănci.
În anul 2001, piaţa interbancară a înregistrat un progres evident în ceea ce
priveşte comportamentul ratelor dobânzilor. Randamentele operaţiunilor intrebănci au
devenit mult mai sensibile la mişcările ratelor dobânzilor băncii centrale, corelaţia
dintre cele două variabile întărindu-se substanţial. De asemenea, volatilitatea acestor
randamente s-a atenuat, reducându-se amplirudinea maximă a intervalului de variaţie
zilnică a ratelor dobânzilor interbancare. Ameliorarea comportamentului retelor
dobâzilor a avut ca suport înbunănătăţirea activităţii de gestionare a lichgidităţii la
nivelul băncilor, restângerea apelului MFP la resursele băncilor şi creşterea concurenţei
pe piaţa interbancară.
B Piaţa valutară
Piaţa valutară s-a dovedit a fi şi în anul 2001 cel mai activ segment al pieţei
financiare. Reconfirmând senzitivitatea ridicată faţă de impulsurile economiei reale şi
ale pieţei monetare, evoluţiile de pe piaţa valutară au reflectat cu precădere accleerarea
ritmului creşterii economice şi orientarea politicii monetare.
Atenuarea uşoară a gradului de concetrare a pieţei valutare interbancare.
Deşi a continuat să depăşească uşor pragul de 50 la sută, ponderea deţinută în rulajul
pieţei interbancare de opereţiunile derulate de cele mai active cinci bănci s-a redus în
2001 cu aproximativ 8 puncte procentuale. Totodată, numărul de bănci care au
descoperit peste 90 la sută din totalul tranzacţiilor valutare s-a majorat. Scăderea
gradului de concentrare a pieţei valutare a fost însoţită şi chiar potenţată de
consolidarea poziţiei societăţilor bancare cu capital străin, care au derulat în acest an 71
la sută din operaţiunile în devize ale segmentului interbancar.
Temperatura ritmului de depreciere a leului în raport cu dolarul SUA. Atât
contextul macroeconomic, cât şi condiţiile pieţei valutare au permis reducerea la 22 lei
a ritmului mediu zilnic de depreciere a leului faţă de dolar. La nivelul întregului an, leul
a consemnat faţă de moneda americană o apreciere în termeni reali de 5,7 la sută, foarte
95
apropiată ca valoare de aprecierea în termeni reali pe care a înregistrat-o moneda
naţională în raport cu euro; faţă de coşul format din cele două valute, leul s-a apreciat
cu 6 la sută.
96
Cursul de schimb practicat la casele de schimb particulare a urmat
îndeaproape traiectoria cursului de schimb al pieţei valutare comunicat de BNR; cu
totul sporadic, în ultimile zile ale lunii mai (în zilele de 30 şi 31 ecartul dintre cele două
a depăşit nivelul de 8 la sută) şi în ultimele zile ale lunii decembrie (începând cu 22
decembrie ecartul dintre cele două cursuri a depăşit nivelul de 4 la sută) pe piaţa caselor
de schimb s-au consemnat uşoare tensiuni.
C Piaţa de capital
97
Activitatea Bursei de Valori Bucureşti a consemnat în ultimii ani un uşor
reviriment, valoarea nominală a principalelor săi indicatori sitându-se la cote superioare
celor ale anului precedent. Valoarea totală a tranzacţiilor a înregistrat o evoluţie
favorabilă, sporind cu 50,1 la sută fţă de ultmii ani. Numărul de acţiuni tranzacţionate,
cât şi numarul de tranzacţii au susţinut, pe parcursul anului, trendul valorii tranzacţiilor,
primul indicator dublându-se, în timp ce următorul s-a majorat cu peste 20 la sută.
Aproximativ 75 la sută din acţiunile tranzacţionate au fost transferate direct în piaţă,
diferenţa fiind formată din acţiunile care au făcut obiectul unor oferte publice şi
plasamente private. Şi în ceea ce priveşte lichiditatea, BVB a consemnat aspecte
pozitive. Valoarea totală a tranzacţiilor bursiere s-a dublat, în lunile februarie şi mai
înregistrându-se cele mai ample operaţiuni derulate pe această piaţă de la începutul
funcţionării ei; aceste valori record s-au obţinut în condiţiile tranzacţionării intense a
acţiunilor “Alro” Slatina. O contribuţie importantă la rulajul total al anului au avut-o şi
titlurile SIF, atractivitatea acestora fiind justificată de preţul scăzut, lichiditatea ridicată
şi anticiparea unui nivel înalt al dividendelor aferente. Poziţiile următoare au revenit
transferurilor care au implicat acţiunile “SNP Petrom” (10,1 la suta) şi titlurile
societăţilor bancare (7,8 la sută „Banca Transilvania” şi respectiv, 5,7 la sută „BRD-
Societe Generale”)
Transferurile bursiere s-au efectuat în anul 2001 în pachete mari de acţiuni,
astfel că numarul tranzacţiilor a scazut cu aproape 28 la sută, deşi numarul de titluri
transferate s-a majorat cu 24 la sută. Această situaţie conduce la concluzia că
participarea pe piaţă a micilor intreprinzători continuă să fie redusă. Această situaţie
conduce la concluzia că participarea pe piaţă a micilor investitori continuă să fie redusă.
În anul 2001, ofertele publice nu au mai fost folosite pentru preluarea unor pachete
mari, acţiunile care au făcut obiectul acestor oferte deţinând un procent mai mic de 1 la
sută din valoarea totală a tranzacţiilor derulate.
98
Societatea de Bursă Rasdaq a înregistrat în perioada analizată un recul la
nivelul indicatorilor săi. Nivelul valorii tranzacţiilor a oscilat, situându-se cu 20 la sută
sub cel consemnat ăn anul precedent. Din totalul transferurilor, 25,4 procente au fost
realizate pe seama decontîrii ofertelor publice, 7,6 procente au provenit din operaţiuni
de privatizare ale FPS, iar 67 procente au reprezentat tranzacţii spot. Faţă de anul
anterior, numarul de tranzacţii, cât şi numărul de acţiuni tranzacţionate, s-au redus la
aproximativ jumătate. După o scădere considerabilă la începutul intervalului, indicele
Rasdaq Compozit s-a menţinut pe o traiectorie descendentă până în luna iunie, când a
înregistrat valoarea minimă anuală; deşi, ulterior, traiectoria lui s-a inversat devenind
lent ascendentă, acest indice a încheiat anul cu 182,2 puncte sub nivelul consemnat la
sfârşitul anului anterior.
99
3.2 Politica Monetară în România
100
Obiectivele accelerării procesului dezinflaţiei concomitent cu reluarea creşterii
economice şi conservarea ajustării contului curent produsă în anul anterior erau strict
condiţionate de materializarea ipotezelor iniţiale ale programului economic. Pentru
atingerea acestor deziderate era necesară aplicarea consecventă a unui mix adecvat de
politici economice.
Degrevarea politicii monetare de urmărirea simulată a mai multor ţinte şi
accentuarea restrictivităţii sale, precum şi accelerarea transformărilor structurale
urmau să constituie premisele reducerii ratei anuale a inflaţiei la 27 la sută. Un rol
important în atenuarea creşterii preţurilor era atribuit de la început austerităţii politicii
fiscale şi a celei a veniturilor.
În pofida programului adoptat, obiectivul dezinflaţiei a fost privat şi în acest
an de hotărârea şi mijloacele necesare reducerii mai accentuate a ritmului de creştere
a preţurilor, implementarea programului economic aprobat dovedindu-se deosebit de
dificilă. Politica de restructurare nu a reuşit să constituie un sprijin real în atenuarea
cauzelor structurale, dominante, ale inflaţiei. Tranferarea în mare măsură asupra
politicii monetare a efectelor lipsei de rigoare a celorlalte politici economice, la care
s-a asociat impactul unor puternice şocuri adverse (interne şi externe), a făcut ca
programul economic să eşueze în planul ţintei de inflaţie, nu însă fără a se înregistra
un anumit progres în reducerea acesteia în comparaţie cu anul 1999.
Măsura în care ţinta de inflaţie a fost depăşită şi în acest an reflectă în mare
parte dimensiunea compromisului la care autorităţile au fost nevoite să recurgă în
aplicarea politicilor economice pentru a realiza progrese relative la nivelul tuturor
obiectivelor macroeconomice. Astfel, deficitul contului curent s-a încadrat în
plafonul stabilit, iar creşterea economică a devansat ritmul programat. Aceste
performanţe ar fi fost greu de atins în absenţa politicii consecvente de menţinere a
competitivităţii economiei româneşti promovate de BNR. Evoluţia cursului de
schimb, în condiţiile declinului euro faţă de dolar, a reflectat o depreciere
suplimentară a leului faţă de moneda americană, cu impact inflaţionist ce nu a putut
fi evitat.
Creşterea deficitului bugetar peste nivelul de 3,7 la sută din PIB a fost, de
asemenea, evitată cu spijinul politicii monetare. Astfel, trendul descrescător al ratelor
101
dobânzii la sfârşitul primului trimestru, pe fondul consolidării reducerii ritmului
inflaţiei, a fost destinat în primul rând atenuării costului aferent datoriei publice
interne. Cu toate că în semestrul al doilea, pe fondul evoluţiei mai rapide a inflaţiei şi
al anticipaţiilor inflaţioniste în creştere, s-a decis înăsprirea politicii monetare,
prejudiciile aduse credibilităţii politicii monetare prin nevoia de a inversa coborârea
ratelor dobânzilor datorită nesustenabilităţii acestora au avut impact inflaţionist.
Evoluţiile în sistemul bancar, respectiv injecţiile monetare destinate
prevenirii unei crize sistemice, îndeplinirea obligaţiilor fondului de garantare a
depozitelor în sistemul bancar generate de falimentul a două bănci cu capital privat şi
finanţarea restructurării în vederea privatizării Băncii Agricole au solicitat
suplimentarea efoprturilor de sterilizare a surplusului de lichiditate.
Chiar dacă a fost nevoită să urmărească simultan mai multe obiective
conflictuale, politica monetară nu a renunţat la prioritatea acordată menţinerii
parametrilor monetari cantitativi în marjele corespunzîtoare obiectivului de inflaţie.
Acceptând costuri semnificative, banca centrală a asigurat, pe ansamblu anului,
încadrarea parametrilor monetari în nivelurile programate; astfel, a fost prevenită o
escaladare substanţială a preţurilor pe care ar fi provocat-o ratarea programului
monetar, realizându-se totodată o reducere cu circa 26 la sută a indicatorilor de
inflaţie la sfârşitul anului 2000 în comparaţie cu anul 1999.
BNR a optat în ultimul timp pentru o politică monetară proprie. În această
privinţă a considerat că factorul decisiv16 de influenţă asupra masei monetare îl
constituie controlul riguros al emisiunii monetare.
16
C Floricel – Relaţii valutare financiare internaţionale, Ed. Novicel, 2003
102
- reducerea inflaţiei până la un nivel exprimat printr-o singură cifră la
orizontul anului 2004
- consolidarea rezervelor valutare oficiale până la un volum de 7 miliarde
dolari SUA la finele anului 2004
Caracterul ambiţios al programului economic pentru anul 2001, care
atribuia un rol important cererii interne în accelerarea creşterii economice, dar viza în
viza în acelaşi timp reducerea cu peste 15 puncte procentuale a ratei inflaţiei, a
devenit evident din primele luni ale anului. Natura preponderent structurală a inflaţiei
şi predominanţa ajustării prin preţ, ca răspuns la stimulul cererii interne –
caracteristici ale economiei româneşti din ultimii ani - ,făceau incertă sustenebilitatea
acestui program economic din punct de vedere al nivelului agregat al preţurilor.
Totodată, programul prevedea şi aplicarea unor noi etape de corecţii importante ale
preţurilor. Totodatî, programul prevedea şi aplicarea unor noi etape de corecţii
importante ale preţurilor administrate, context general în care realizarea obiectivului
de inflaţie stabilit era deosebit de dificilă.
103
anteriori, ceea ce a premis, în contextul diminuării vulnerabilităţii externe şi al
relativei stabilităţii a sistemului financiar, o anumită relaxare a constrăngerii care au
limitat în trecut autonoimia politicii monetare.
104
termeni reali a monedei naţionale în ultimele două luni ale anului; evoluţia raportului
euro/dolar a fost, de asemenea, favorabilă acestei orientări.
„Se consideră mai importantă o formare coerentă şi credibilă a politicii
monetare, în această etapă, decât optimizările în spiritul acordului fin, mai ales în fazele
incipiente ale procesului de macrostabilizare17.”
Transmiterea cu decalaj pe piaţa intrebancară a semnalului de modificare a
orientării politicii monetare şi persistenţa anticipaţiilor nafavorabile au întârziat, însă,
stoparea şi inversarea procesului deteriorării cererii de monedă. Acest proces a
continuat să fie întreţinut şi de accentuarea preferinţei populaţiei şi agenţilor
economici pentru plasamente în titluri de stat, stimulată de câştigurile superioare şi
de gradul redus de risc al acestor instrumente. În acest timp, raportul nefavorabil
dintre randamentele oferite de activele în lei şi cele în valută a condus la o evoluţie
divergentă în structura cererii de monedă, declinul cererii de lei fiind însoţit de
extinderea fenomenului de dolarizare.
Atingerea obiectivului de inflaţie stabilit pentru 2001, precum şi asigurarea
sustenabilităţii trendului descendent al ritmului de creşterii a preţurilor presupuneau
aplicarea unei politici monetare prudente.
Adoptarea unei asemenea orientări de către politica monetară era necesară
pentru a consolida trendul descrescător al anticipaţiilor inflaţioniste şi pentru a
preveni orice derapaj al inflaţiei pentru l-ar fi putut genera ajustările preţurilor
administartive sau alte şocuri. Conduita prudentă a politicii monetare a urmărit,
totodată, să impiedice creşterea stocului de monedă din economie într-un ritm
inconsistent cu cel al creşterii economice şi cu obiectivul de inflaţiei, fără a submina
însă potenţialul de creştere a PIB prin descurajarea recurgerii la creditare.
Cadrul mai favorabil de implementare a politicii monetare în anul 2001 şi
schimările pozitive care s-au produs în comportamentele macroeconomice (de
investire, de economisire), în condiţiile accelerării creşterii economice şi ale
temperaturii inflaţiei, au permis menţinerea politicii BNR în limitele prudenţei;
totodată, acest context a fost comparabil cu imprimarea unei constante mai mari
17
ANTOHI, Dorina Florenţa, „Inflaţia şi politici antiinflaţioniste”, Academia Română, Institutul
Naţional de Cercetări Economice, Bucureşti, 1999.
105
orientărilor de politică monetară. Această caracteristică a fost mai evidentă în
semestrul al doilea al anului, în timp ce în primul semestru s-au manifestat tendinţe
opuse în evoluţia parametrilor monetari.
Înăsprirea politicii monetare în primele două luni ale anului, care viza
contractarea presiunilor şi anticipaţiilor inflaţioniste sezoniere şi a celor generate de
incertitudinile privind programul economic al noii administraţii, a fost urnată de o
relativă atenuare a restrictivităţii politicii conduse de BNR. Prin iniţierea, în luna
martie, a reducerii ratei dobânzii, banca centrală a urmărit să confirme trendul
descendent pe care intrase inflaţia şi să disciplineze anticipaţiile inflaţioniste.
Reducerea dominanţei fiscale a avut, de asemenea, un rol important în
fundamentarea deciziei de scădere a ratei dobânzilor băncii centrale şi de accelerare a
acestei tendinţe în ultimile două luni ale primului semestru. Prin acestă, BNR a
urmărit să evite decorelarea principalelor rate de dobândă ale pieţei monetare.
Intensificarea anticipaţiilor inflaţioniste în al doilea semestru, pe fondul
ajustării preţurilor administrate, precum şi pericolul adâncirii deficitul de cont curent
au impus stoparea scăderii ratelor dobânzii. Deşi spre finalul anului presiunilor
inflaţioniste s-au accentuat, BNR nu a recurs la majorarea propriilor rate ale
dobânzii, urmărind prin aceasta să consolideze încrederea publicului în continuarea
trendului dezinflaţiei, deoarece puseurile inflaţioniste au fost de natură conjuncturală
şi temporală.
În anul 2001, politica monetară a valorificat îmbunătăţirile produse, pe de o
parte, în funcţionarea principalelor segmente ale pieţei financiare, iar pe de o parte, la
nivelul comportamentelor macroeconomice. Astfel, prin scăderea ratei rezervelor
minime obligatorii aferente depozitelor în lei, distorsiunile pieţei interbancare au fost
atentuate, iar mecanismul de transmisie a politicii monetare a câştigat în eficacitate.
Şi în acest an implementarea politicii monetare a continuat să fie afectată de
extinderea fenomenului de dolarizare şi substituire în euro, ceea ce a îngreunat
controlul multiplicării creditelor şi a stocului de monedă din economie.
106
3.2.3 Influenţa evoluţiilor fiscale
18
Costică Ionela – Politica Monetară, 2002
107
În semestrul al doilea, accesul la finanţarea externă, prin intermediul acordurilor
PSAL şi ASAL cu Banca Mondială şi a celui cu Uniunea Europeană, precum şi prin
cele două emisiuni de euroobligaţiuni lansate pe pieţele internaşionale de capital, a
permis răscumpărarea parţială de către Trezorerie a emisiunilor de titluri de stat
scadente. În privinţa dobânzilor, această politică a venit însă în contradicţie cu intenţia
băncii centrale de întărire, începând cu luna august, a politicii monetare, amplificând în
acelaşi timp eforturile de sterilizare ale BNR.
Constrângerea exercitată de politica fiscală asupra politicii monetare a cunoscut
în anul 2001 o relativă relaxare. Reducerea deficitului bugetar şi ameliorarea condiţiilor
de finanţare a acestuia şi de refinanţare a datoriei publice au condus la scăderea
presiunii Trezoreriei asupra ratelor dobânzii pe piaţa monetară. La rândul său, controlul
lichidităţii a beneficiat de sterilizarea definitivă prilejuită de ajungerea la scadenţă a
unora dintre obligaţiunile guvernamentale emise în procesul de restructurare a
sistemului bancar, aflate în portofoliu BNR.
Chiar din primul trimestru al anului, apelul Trezoreriei la resursele în lei ale
băncilor s-a restrâns substanţial, datorită accesului larg al MFP la finanţarea externă,
precum şi la cea internă nebancară. În acest an, autoritatea bugetară a atras de pe piaţa
internaţională de capiatl un volum de circa 747 milioane euro. În acest tipm, sumele
plasate de sectorul nebancar în instrumente ale MFP au crescut considerabil, interesul
ridicat pentru aceste investiţii – purtătoare ale unor randamente net superioare celor
oferite de depozitele bancare – concretozându-se în sporirea cu circa 40,6 la sută în
termeni reali a portofoliului publicului nebancar; populaţia şi agenţii economici au
contribuit în aproximativ aceeaşi măsură la această expansiune. Disponibilitatea acestor
surse de finanţare a fovorizat reducerea ratelor dobânzii titlurilor de stat, reducerea
consistentă cu evoluţiile mediului economic, cu excepţia sfârşitului primului trimestru
când reducerea a fost prematură.
Impactul net exercitat de activitatea Trezoreriei asupra condiţiilor lichidităţii a
continuat, totuşi, să fie relativ favorabil din perspectiva controlului monetar exercitat de
BNR. Astfel, valoarea obligaţiunilor emise în scopul restructurării sistemului bancar
ajunse la scadenţă a atins în 2001 nivelul maxim; în condiţiile în care circa 54,7 la sută
108
dintre acestea se aflau în portofoliu BNR, răscumpărarea lor a însemnat sterilizarea
definitivă a unui volum important de lichiditate, care a acumulat echivalentul a circa 1,2
la sută din PIB. În acelaşi timp, utilizarea relativ frecventă şi inegal distribuită a
disponibilităţilor în valută ale MFP, în scopul acoperirii cheltuielilor curente, a creat
dificultăţi BNR.
109
Pericolul reactualizării constrângerii externe în condiţiile ritmului lent de
ameliorare a performanţelor producătorilor interni, dar mai ales ale deprecierii
accentuate a monedei euro faţă de dolarul american, a făcut şi în acest an dificilă
reconcilierea dintre obiectivul extern şi cel intern al politicii monetare.
Chiar dacă exporturile romăneşti au fost sprijinite de creşterea economică şi
cererea de importuri din statele Uniunii Europene, competitivitatea lor a fost ameninţată
de perspectiva aprecierii în termeni reali a leului, sub impactul intrărilor mari de capital
consemnate de-a lungul întregului an.
Imperativul atenuării presiunilor exercitate de acest excedent valutar asupra
monedei naţionale a constituit şi în anul 2000 factorul care a polarizat atenţia autorităţii
monetare în jurul cursului de schimb al leului, evoluţia acestuia continuând să
reprezinte un obiectiv ad-hoc al politicii monetare, secundar celui al dezinflaţiei, însă
cu un puternic impact asupra acestuia.
Cumpărările nete ale BNR de pe piaţa valutară, efectuate în vederea evitării
aprecierii reale a monedei naţionale, în scopul co nservării competitivităţii externe au
reprezentat un record al ultimilor ani; acestea au contribuit decisiv la mojorarea cu
aproape un miliard dolari, o dată cu derapajul suferit de euro în raport cu dolarul; pe
ansamblul întregii perioade, leul s-a depreciat în termeni reali faţă de moneda
americană cu 1,1 la sută.
110
3.2.5 Instrumente de politică monetară
19
Costică Ionela – Politica Monetară, 2002
111
licitaţie, tranzacţiile reversibile cu titluri de stat (operaţiuni reverse repo) deţinând în
acest context un rol esenţial.
Politica lichidităţii a constituit şi în acest an principalul mijloc de influenţare a
parametrilor monetari. Caracteruzl său a continuat să depindă de intensitatea utilizării
instrumentelor de contracarare a injecţiilor monetare destinate susţinerii celorlalte
obiective atribuite politicii monetare. Astfel, sterilizarea parţială a excesului de lei a
condus în prima parte a anului şi în ultimile două luni ale acestuia la apariţia unor
diferenţe pozitive relativ însemnate între valoarea medie a disponibilităţilor în contul
curent şi nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii, precum şi a unor valori
înalte ale marjelor dintre soldul mediu zilnic al disponibilului băncilor la BNR şi
nivelul prevăzut al rezervelor. Pe ansamblul anului, banca centrală a reuşit însă să
limiteze la un nivel extrem de scăzut ecartul dintre nivelul efectiv şi cel prevăzut al
rezervelor, încadrându-se optim în programul de ţintire a bazei monetare agregat cu
FMI.
Climatul macroeconomic şi în special cel monetar al anului 2000 a oferit
condiţiile unei parţiale reabilitări a politicii dobânzilor ca instrument al politicii
monetare, banca centarlă a ajuns la un anumuit grad necesar de discreţionism în
formarea ratelor dobânzii la operaşiunile proprii. Chiar dacă au fost asociate cu
preponderenţă operaţiunilor de piaţă din pasivul băncuu centrale ratele dobânzilor si-au
recâştigat, parţial, rolul în influenţarea costurilor resurselor pe termen scurt şi în special
cel de semnal al orientării politicii monetare.
Astfel, relaxarea prematură a politicii monetare la sfârşitul primului trimestru a
însemnat, ex post, pe lângă sterilizarea parţială a surplusului de lichiditate, şi coborârea
forţată a ratelor dobânzilor asociate operaţiunilor de absorţie monetară ale băncii
centrale. Fiind afectată de o relativă lipsă de credibilitate, scăderea acestor rate de
dobândă nu a fost urmărită de o mişcare similară, ca amplitudine şi ritm, a ratelor
dobânzilor la tranzacţiile interbancare; în consecinţă, acestea s-au menţinut, în general,
în primele şapte luni ale anului, la un nivel superior celor practicate de BNR.
Modificarea de conduită a politicii monetare din luna august a determinat o
inversare de poziţie a traiectoriilor ratei medii a dobânzii la tranzacţiile BNR şi
respectiv a celei a dobânzii practicate la tranzacţiile încheiate între bănci, ratele
112
dobânzilor interbancare întârziind să se replieze pe un trend ascendent. Ecartul relativ
mare dintre aceste două categorii de rate consemnat în lunile august şi decembrie relevă
atât costurile înalte ale înăspririi politicii monetare în contextul erodării anterioare a
credibilităţii autorităţii monetare, cât şi extinderea din motive tehnice a utilizării
atragerilor de depozite pe termen lung într-o perioadă de final de an dominată de
incertitudine.
113
Instrumentul politicii monetare a asigurat o implementare mai eficace a politicii
monetare într-un context monetar caracterizat prin creşterea excedentului structural de
lichiditate. Amplificarea acestui excedent a constituit efectul advers al acumulării de
rezerve valutare; astfel începând cu februarie 2001, baza monetară a fost integral
acoperită de activele externe nete ale BNR, pentru ca până la sfârşitul lunii decembrie
raportul să crească la peste 175 la sută. Neutralizarea acestui efect a necesitat
intensificarea operaţiunilor de sterilizare, banca centrală asumându-şi costurile ridicate
asociate drenării excedentului de lichiditate. În plus, urmărind să atenueze distorsiunile
care au fost induse mecanismului de transmisie a politicii monetare prin recurgerea
excesivă la instrumentele cu caracter administrativ, autoritatea monetară a redus treptat
rolul acestora, extinzându-l corspunzător pe cel al instrumentelor de piaţă.
Astfel, dacă în 2000 raportul dintre sporul mediu al operaţiunilor de sterilizare
şi disponibilul mediu în contul curent al băncilor BNR a fost de circa 0,1, în primul
semestru al anului 2001 acesta a urcat cu 0,4, pentru ca în a doua parte a anului să
ajungă la un nivel mediu de 0,9. Ca urmare a acestor măsuri, dar şia consolidării
trendului dezinflaţiei şi a atenuării anticipaţiilor inflaţioniste, în acest an politica de
dobânzi a băncii centarle a avut, aluturi de politica de lichidităţi, un rol important în
implementarea politicii monetare.
Pe ansamblu, controlul monetar a demonstrat fermitate, variaţiile pozitive ale
contului curent al băncilor la BNR în raport cu nivelul prevăzut al rezervelor fiind mult
mai modeste comparativ cu cele consemnate în anii precedenţi. Exercitarea unui
asemenea control a necesitat suplimentarea eforturilor depuse de BNR pentru
absorbirea excedentului de lichiditate din sistem. Acesta s-a amplificat în acest an în
principal ca urmare a intervenţiilor BNR pe piaţa valutară, destinate limitării aprecierii
în termeni reali a monedei naţionale; astfel, cumpărările nete de valută efectuate de
BNR s-au soldat în 2001 cu eliberarea în sistem a circa 32408 miliarde lei, reprezentând
circa 2,8 la sută din PIB.
114
- volatilitatea şi impredictibilitatea operaţiunilor Trezoreriei;
- dificultăţile băncilor de a se adpta la prelungirea la trei luni a scadenţelor
operaţiunilor de sterilizare ale BNR.
Operaţiunile open market au devenit în anul 2001 principalul
instrument utilizat de BNR în scopul sterilizării excesului de lichiditate. În cadrul
acestora, centrul de greutate a revenit operaţiunilor reverse repo cu titluri de stat şi
atragerii de depozite, pe baze transparente.
O creştere puternică au înregistrat în anul 2001 şi tranzacţiile definitive
cu titluri de stat.
Astfel, atractivitatea sporită a plasamentelor pe scadenţe superioare a
facilitat vânzarea de către BNR a unui volum de titluri de stat totalizând 4027,9
miliarde lei.
Operaţiunilor băncii centrale s-au adăugat utilizarea sporadică a facilităţii
de depozit şi a celei de credit, localizată de regulă la finele perioadelor de aplicare a
rezervelor minime obligatorii. Urmărind îngustarea culoarului creat de ratele dobânzii
ataşate acestora, pe fondul decelerării inflaţiei şi a diminuării volatilităţii dobânzilor
pieţei interbancare, BNR a redus, începând cu luna octombrie, rata dobânzii la
facilitatea de credit; concomitent, rata dobânzii la facilitatea de depozit a fost majorată
la 6 la sută.
Un segment aparte a continuat să fie reprezentat de operaţiunile speciale având
drept contrapartidă Banca Agricolă şi Fondul de garantare a depozitelor în sistemul
bancar. Astfel, după ce a atins un nivel maxim de 2115 miliarde lei la începutul lunii
aprilie, linia de credit acordată Băncii Agricole în baza Legii nr. 101/1998 a fost
lichidată prin transferul în portofoliu BNR a unui volum de titluri de stat în sumă de
2312,3 miliarde lei. Soldul celei de-a doua linii de credit a sporit marginal faţă de finele
anului 2000, limitând astfel infecţia potenţială de lichiditate a băncii centrale. În acelaşi
timp, rambursarea parţială în contul uneia dintre cele două linii deschise în favoarea
Fondului de garantare a depozitelor în sisitemul bancar a prilejuit efectuarea unei
absorţii de circa 300 miliarde lei.
Autoritatea monetară s-a plasat sporadic în anul 2001 în postura de creditor al
sistemului bancar, evitând apariţia unor tensiuni ce ar fi provocat creşterea volatilităţii
115
ratelor dobânzilor interbancare. Intervenţiile BNR pentru acomodarea necesităţilor
temporare de lichiditate ale unor bănci s-au derulat prin intermediul operaţiunilor de
swap valutar şi al tranzacţiilor reversibile cu titluri de stat (repo), executate deopotrivă
prin proceduri bilaterale şi multilaterale.
În anul 2000, masa monetară (m2) a crscut cu 38 procente, într-un ritm mediu
lunar de 2,7 procente, ajungând la 31 decembrie la 185060 miliarde lei. Pe fondul unei
creşteri nominale sub nivelul inflaţiei s-a produs comprimarea cu 1,9 procente a
stocului real de bani.
Masa monetară în sens retrâns (M1) a însumat 46331 miliarde lei, cu 56,2
procente mai mult faţă de sfârşitul anului precedent. Ritmul mediu lunar de creştere, de
3,8 la sută, situat peste cel al masei monetare totale, a condus la majorarea cu 2,9
puncte procentuale a ponderii sale în M2, în defavoarea cvasibanilor.
Numerarul în afara sistemului bancar a cumulat 25742 miliarde lei,
reprezentând 3,2 la sută din produsul intern brut. Creşterea de 48,2 la sută faţă de anul
precedent a determinat majorarea ponderii acestuia în M2 cu un punct procentual.
Disponibilităţile în conturi la vedere au avut cea mai ridicată creştere între
componentele masei monetare; 67,4 la sută. Soldul acestora a atins la 31 decembrie
2000 valoarea de 20589,4 miliarde lei, reprezentând 11,1 la sută din M2.
Cvasibanii au crescut cu 32,8 procente, într-un ritm mediu lunar de numai 2,4
procente, totalizând un volum de 138729 miliarde lei. Contribuţia componentei în lei a
cvasibanilor a fost inferioară celei a componentei în valută, acestă evoluţie fiind
rezultatul deteriorării cursului de schimb al leului faţă de dolarul SUA.
116
Economiile populaţiei în lei din sistemul bancar s-au majorat cu doar 13,5 la
sută, într-un ritm mediu lunar de 1,1 procente, astfel încât volumul acestora a ajuns la
44549 miliarde lei. Dinamica modestă a acestei componente a condus la continuarea
reducerii ponderii depozitelor populaţiei în M2, de la 33,5 la sută în decembrie 1998 la
29,3 la sută în decembrie 1999, respectiv 24,1 la sută în decembrie 2000. Reducerea cu
19,3 procente în termeni reali a acestui indicator în anul 2000 a fost ifluenţată, în
principal de:
117
anului 2000, dinamica numerarului în circulaţie a fost determinată, în afara influenţelor
sezoniere, şi de factori de circumstanţă.
Creditele în lei s-au majorat cu 24,4 la sută, atingând 30411 miliarde lei în
decembrie 2000. Creditele în valută exprimate în lei au crescut cu 34 la sută, în
exclusivitate pe seama deprecierii monedei naţionale faţă de dolarul american.
Echivalentul lor în valută s-a diminuat cu 5,6 la sută şi a ajuns la sfârşitul anului la
1720 milioane dolari. Aceste credite au avut o evoluţie inegală pe parcursul anului;
astfel, în intervalul ianuarie – mai, volumul creditului în valută a crscut cu 6 procente,
în timp ce în perioada imediat următoare aceste credite s-au diminuat cu 10,9 procente.
Masa monetară a crscut în anul 2001 cu 46,2 la sută, ajungând la sfârşitul
anului la un volum de 270511,9 miliarde lei. Ritmul mediu lunar de creştere a devansat
cu un punct procentual rata medie lunară a inflaţiei, fapt ce atestă prezenţa procesului
de remonetizare a economiei naţionale. În termeni reali, masa monetară a crescut cu
12,2 procente. Evoluţia sa a fost însă diferită de-a lungul anului: dacă în perioada
ianuarie-iunie ritmul mediu lunar de creştere a fost de 2 procente, în perioada următoare
creşterea medie lunară a fost de 4,4 procente.
Masa monetară în sens restrâns (M1) s-a majorat cu 38,8 la sută, într-un mediu
lunar de 2,8 la sută, totalizând la 31 decembrie 2001 suma de 64308, 6 miliarde lei.
Dinamica sa, mai redusă decât cea a masei monetare, a condus la diminuarea cu 1,2
puncte procentuale a ponderii sale în agregatul monetar M2 în favoarea cvasibanilor.
Numerarul în afara sistemului bancar a generat peste 55 la sută din creşterea agregatului
monetar M1, situându-se la un nivel de 35635,3 miliarde lei, cu 38,4 la sută mai mare
decât la sfârşitul anului 2000.
În acelaşi interval de timp, disponibilităţile în conturi la vedere au crescut cu
39,3 la sută, de la 20589,4 miliarde lei la 31 decembrie 2000 la 28673,3 miliarde lei la
31 decembrie 2001; în structură, contribuţia cea mai însemnată a revenit societăţilor
comerciale cu capital majoritar sau integral privat, care au generat în proporţie de peste
70 la sută extinderea acestei poziţii.
Cvasibanii au crescut cu 48,6 la sută, într-un ritm mediu lunar de 3,4 procente,
astfel încât volumul total al acestora a juns la 206203,3 miliarde lei. În anul 2001, toate
componentele acestui agregat monetar au înregistrat creşteri în termeni reali.
118
Economiile în lei ale populaţiei, în sumă de 63706,4 miliarde lei, au înregistrat
cel mai ridicat ritm anual de creştere între componentele în monedă naţională ale M2.
Şi în acest caz pot fi evidenţiate două perioade distincte. Dacă în prima jumătate a
anului ritmul mediu lunar de creştere a fost de 2,7 la sută, în perioada iulie-decembrie
dinamica acestei componente a masei monetare a fost mai ridicată, înregistrând o
creştere lunară medie de 3,3 procente. În termeni reali, aceste depozite bancare s-au
majorat cu 9,7 la sută.
Depozitele în lei ale agenţilor economici s-au majorat în anul 2001 cu 7388,8
miliarde lei, până la 26712, 6 miliarde lei. Peste 60 la sută din acestă creştere s-a datorat
depozitelor pe termen, variaţii importante înregistrându-se în cazul societăţilor cu
capital integral sau majoritar privat.
Depunerile în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, au crscut cu 54,7
procente, datorită atât deprecierii nominale a monedei naţionale în raport cu dolarul
american, cât şi creşterii efective cu 26,9 la sută (777 milioane dolair SUA). La 31
decembrie 2001 erau evidenţiate depozite în valută în sumă totală de 3664 milioane
dolari, reprezentând 42,8 la sută din volumul masei monetare. O creştere însemnată s-a
înregistrat în cazul depozitelor în valută ale populaţiei, în timp ce depunerile în valută
ale agenţilor economici cu capital privat s-au majorat cu 134,8 milioane dolari SUA. În
acelai interval de timp depunerile în valută ale societăţilor comerciale cu capital
integral sau majoritar de star s-au diminuat cu 5,1 la sută.
Baza monetară (M0) a crescut cu 28,6 procente, de la o medie lunară de 51280,
8 miliarde lei în decembrie 2000 la 65960,2 miliarde lei în decembrie 2001. În structura
monedei primare s-au produs următoarele evoluţii:
Numerarul în afara Băncii Naţionale a crescut pe parcursul perioadei analizate,
în medie, cu 37,8 la sută, până la 37746,8 miliarde lei. Cu o pondere de 57,2 la sută în
baza monetară, această componentă rămâne încă dominantă. Expansiunea numerarului
în circulaţie îşi găseşte explicaţia în influenţa exercitată atât de factorii sezonieri, cât şi
de unii factori de conjunctură.
119
Disponibilităţile băncilor în conturile curente deschise la Banca Naţională au
înregistrat un ritm de creştere mult mai temperat: 18,1 la sută, cu 22,2 puncte
procentuale sub nivelul celui atins în anul anterior. Evoluţia disponibilităţilor băncilor a
avut la bază reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru depozitele în lei.
Creditele neguvernamentale au totalizat la 31 decembire 2001 un volum de
118254,5 miliarde lei, cu 57,7 la sută mai mult decât la aceeaşi dată a anului precedent.
Ritmul lunar înregistrat, situat peste nivelul mediu al ratei inflaţiei, atestă creşterea în
termeni reali a creditului din economie, deopotrivă confirmând şi sprijinind procesul de
redresare şi creştere economică.
120
curente. Creditele acordate pentru realizarea de investiţii, cu scadenţe mai lungi,
reprezentau 20 la sută din total.
Creditele acordate societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cu o
pondere relativ constantă în totalul creditelor bancare, au înregistrat în anul 2001 o
creştere în mărime absolută de 5779 miliarde lei. Creditele restante ale societăţilor
comerciale cu capital majoritar de stat au scăzut cu 2,8 miliarde lei, ponderea lor
reducându-se de la 9 la sută din totalul creditelor restante în decembrie 2000 la 4,7 la
sută în decembrie 2001.
Creditele acordate populaţiei, deşi au scăzut ca pondere în totalul creditelor
bancare, reprezintă încă o componentă nesemnificativă a acestora.
Creditul guvernamental net a păstrat trendul descrescător al perioadei anterioare,
pozitţia debitoare a statului faţă de sistemul bancar diminuându-se cu 34 procente, de la
37878,4 miliarde lei la 24990,3 miliarde lei. Dinamica acestei componente a creditului
intern ilustrează influenţa unui complex de factori:
- majorarea contului de disponibilităţi al Ministerului Finanţelor Publice
deschis la Banca Naţională;
- răscumpărarea unor titluri de stat destinate restructurării sistemului
bancar;
- creşterea disponibilităţilor unor fonduri extrabugetare;
- emisiunile noi de titluri de stat, lansate de Ministerul Finanţelor
Publice pe piaţa internă.
Poziţia active nete a crscut de la 20737,3 miliarde lei la 31 decembrie 2000
la 41244,3 miliarde lei la finele anului 2001. Evoluţia acestei poziţii a fost influenţată în
special de majorarea nivelului conturilor de capital de la 25723,6 miliarde lei la
46734,6 miliarde lei.
Activele externe nete au totalizat 5333,1 milioane dolari SUA la 31 decembrie
2001, cu 48,8 procente mai mult faţă de sfârşitul lunii decembrie 2000. Poziţia externă
a băncilor s-a diminuat cu 82,6 miliaone dolari SUA, în timp ce banca Naţională a
înregistrat o creştere de 1831,8 milioane dolari SUA (72 procente). La nivelul
autorităţii monetare, intrările de vaută au fost reprezentate în principal de achiziţii de pe
piaţa valutară (1171,4 milioane dolari SUA în sumă netă(, de creditele externe acordate
121
de FMI conform acordului stand-by (circa 66 milioane dolari SUA, reprezentând
eliberarea primei tranşe din împrumutul oferit), precum şi de cele două emisiuni de
euroobligaţiuni pe piaţa externă de capital (653,2 milioane dolari SUA). Aurul monetar,
componentă a activelor externe, a crescut atât cantitativ, cât şi valoric, preţul acestuia
pe piaţa internaţională urcând de la 272,65 dolari/uncie la 277,60 dolari/uncie.
De menţionat este şi faptul că la sfârşitul lunii decembrie a avut loc reevaluarea
stocului de aur, ca urmare a modificării preţului intern de la 227264 lei/gram la 28200
lei/gram.
3.3 Relaţia cu Organismele Monetare
Internaţionale
122
administraţie al FMI, la sfârşitul lunii octombrie, a acordului stand-by în valoare de 300
milioane DST. Prima tranşă, în valoare de 52 milioane DST (circa 66 milioane dolari),
a fost eliberată imediat după aprobare. Mai important decât suma în sine a fost însă
semnalul dat altor instituţii privind consistenţa politicilor Guvernului român.
Noul acord încheiat cu FMI pentru 2002 cuprindea:
- reducerea inflaţiei la un nivel de 22 la sută prin promovarea unor politici
monetare şi fiscale prudente şi accentuarea politicilor structurale;
- restrângerea deficitului de cont curent la circa 5,5 la sută din PIB, fără a
utiliza cursul de schimb ca mijloc de îmbunătăţire a competitivităţii externe;
- diminuarea deficitului bugetar consolidat la 3 la sută din PIB;
- o politică salarială prudentă în sectorul public şi în întreprinderile de
stat, cu majorări salariale sub nivelul inflaţiei;
- continuarea procesului de aliniere a preţurilor pentru energia electrică,
termică şi gazele naturale la cele practicate pe plan internaţional şi îmbunătăţirea ratei
de colectare a sumelor datorate de consumatori;
- accelerarea privatizării.
123
milioane dolari) şi Proiectul pentru asigurarea protecţiei sociale (50 milioane dolari).
De asemenea, în luna noiembrie 2001, BIRD a anunţat acordul de principiu pentru
aprobarea împrumutului PSAL II (300 milioane dolari).
20
Kiriţescu, C.C.Dobrescu, E.M., Băncile – Mică Enciclopedie, Editura Expert, 1998
124
evidentă incapacitatea acestor guverne de a gestiona tranziţia şi reforma economică şi
socială.
125
Europeană şi NATO. Deşi prioritatea absolută a Parteneriatului de aderare a
României la Uniunea Europeană din martie 1998 era elaborarea unei Strategii
de dezvoltare economică pe termen mediu, acest lucru nu s-a realizat decât la
insistenţele repetate ale Comisiei Europene, în martie 2000.
126
nu au fost interesaţi de procesul de privatizare din România, aşa cum acesta a
fost promovat de guvernele coaliţiei de dreapta.
127
lipsind populaţia de oportunităţi veridice de recalificare şi reconversie
profesională;
situaţia din sistemul de sănătate s-a degradat în mod constant, atingând "cota de
alarmă"; deşi la preluarea puterii, fosta coaliţie a afirmat că sănătatea omului are
o semnificaţie strategică, acţiunile guvernamentale s-au limitat doar la adoptarea
unor măsuri de pseudoreformă şi chiar de antireformă care au reuşit să
demonteze, în punctele esenţiale, tot ce s-a realizat până în noiembrie 1996;
128
neacordarea fondurilor strict necesare pentru dezvoltarea cercetării ştiinţifice,
punând în pericol existenţa centrelor tradiţonale de cercetare, consolidate de-a
lungul multor decenii de generaţii strălucite de cercetători;
21
Kiriţescu, C.C.Dobrescu, E.M., Băncile – Mică Enciclopedie, Editura Expert, 1998
129
Luând în considerare necesitatea unei abordări unitare şi coerente a prevenirii
corupţiei, Guvernul a elaborat Programul Naţional pentru Prevenirea Corupţiei şi Planul
Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei, pe care le-a aprobat în noiembrie 2001, după
dezbateri publice şi consultări cu partidele politice, sindicatele, organizaţiile non-
guvernamentale şi mass-media.
Coordonarea şi monitorizarea acţiunilor de implementare a celor două pachete
de măsuri revin Comitetului Naţional de Prevenire a Criminalităţii, înfiinţat prin
Hotărâre de Guvern.
22
ANTOHI, Dorina Florenţa, „Inflaţia şi politici antiinflaţioniste”, Academia Română, Institutul Naţional
de Cercetări Economice, Bucureşti, 1999.
130
Pentru combaterea unor acte de corupţie manifestate în sistemul judecătoresc, al
Parchetului, Poliţiei, administraţiei finanţelor publice şi Direcţiei Generale a Vămilor
au fost declanşate procedurile prevăzute de lege.
În acest cadru general, Planul de acţiune prevede consolidarea capacităţii
instituţionale de combatere a corupţiei, creşterea autorităţii şi responsabilităţii organelor
abilitate ale statului – Poliţie, Parchet, Justiţie-, în aplicarea fermă a legilor ţării în
vederea prevenirii şi eliminării încălcării prevederilor legale. Totodată, Guvernul a
înfiinţat Parchetul Naţional Anticorupţie, organism cu atribuţii exclusive pentru
combaterea corupţiei
131
- desfăşurarea, în ritm îmbunătăţit, a reformei sistemului judiciar;
- dezbaterea în Parlament a Legii privind declararea averii, care să prevadă accesul
publicului la informaţie şi măsuri coercitive, precum şi a Legii referitoare la conflictele
de interese, astfel încât oficialii guvernamentali să se disocieze de activităţile de afaceri
pe perioada mandatului;
- instituirea unor proiecte – pilot pentru alocarea aleatorie a cazurilor judiciare;
- punerea în discuţie publică a proiectelor Codurilor de Conduită ale funcţionarilor
publici;
- implementarea unei noi legi pentru finanţarea partidelor;
- finalizarea procesului de revizuire a Codului Penal.
23
Isarescu, Mugur, “Inflaţia şi echilibrele fundamentale ale economiei româneşti”, BNR,
Caiete de studii, nr 3 / iunie 1996
132
În aceste condiţii, în funcţionarea economiei sunt de remarcat, în principal,
următoarele:
mulţi agenţi economici cu capital majoritar de stat sau chiar privatizaţi urmăresc
cu deosebire, conservarea locurilor de muncă şi creşterea salariilor, fără
corespondent în creşteri de producţie, productivitate şi eficienţă; la fel, la unii
agenţi economici privaţi, scopul maximizării profiturilor pare să fie atins nu prin
utilizarea cu randamente superioare a factorilor de producţie, cât, mai ales, prin
majorarea preţurilor; în totalul agenţilor economici, cei cu performanţe reale
sunt minoritari şi în continuă scădere;
Acordul social cu sindicatele pentru anul 2001 are mari nerealizări, şi anume:
133
•
134
•
24
Costica Ionela ţ Politica Monetară, 2002
135
136
Pentru puterea PDSR/PSD, acordul social cu sindicatele este doar un mijloc de
a evita revendicări sociale legitime ale salariaţilor. Aşa-zisul pact social nu face altceva
decât să asigure demnitarilor PSD şi clientelei lor politice liniştea necesară pentru
îmbogăţirea lor prin jefuirea cât mai eficientă a ţării. Se au în vedere, în mod special,
societăţile comerciale de stat, producătorii agricoli (prin preţuri joase la cumpărarea
recoltei şi vânzarea la preţuri monopoliste sau cartelate a celor necesare exploatării
agricole) şi furtul banului public prin contracte avantajoase cu instituţiile publice!
Practic, guvernul PSD, minţind pe toată lumea, chiar şi pe principalii lor votanţi,
pensionari şi ţărani, dar şi pe salariaţi, duce o politică de austeritate de dreapta, mai ales
pentru ochii forurilor internaţionale financiare, urmărind sprijinul lor. Dacă această
politică s-ar duce în interesul ţării şi nu pentru propriile interese mafiote de grup, ar fi
de felicitat. În condiţiile date, în care substanţa activităţii economice se duce pe
îmbogăţirea "foştilor", nu putem decât să ne solidarizăm cu societatea civilă împotriva
corupţiei generalizate şi a jafului organizat. Când în diverse sectoare se atinge limita
insuportabilului şi lumea iese în stradă, guvernul, pentru a potoli manifestanţii şi a nu
pierde puterea, reacţionează populist, dând sau promiţând că va da, de regulă cât mai
puţin. Nici o dată nu se atacă fondul problemei, lipsa de perspectivă datorată întârzierii
reformei, mai ales în ceea ce priveşte restructurarea şi privatizarea, guvernul nefăcând
altceva decât să balanseze între politici de austeritate şi populism.
137
CAPITOLUL IV
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
138
extern şi conferirea unui rol mai pronunţat acestuia în procesul moderării anticipaţiilor
inflaţioniste.
139
Regulamentul nr. 1/2000, care îmbină extinderea utilizării tranzacţiilor de tipul
operaţiunilor reversibile cu titluri de stat .
Dintre reglementările care vor apărea în cursul anilor fac parte: norme
prudenţiale în domeniul instrumentelor financiare derivate; norme privind
managementul activelor şi pasivelor instituţiilor de credit; norme care să prevadă
cerinţele minime pentru procedurile de control intern la nivelul instituţiilor de credit.
Va fi reglementat în mod exhaustiv şi domeniul organizaţiilor cooperatiste de credit,
inclusiv prin elaborarea, împreună cu Ministerul fianţelor, a unor norme contabile
specifice.
140
O prioritate pentru Guvern şi pentru Banca Naţională a României a constituit-o
finalizarea privatizării Băncii Agricole, În prima parte a anului 2001.
141
şi a temperaturii fenomenului de dolarizare a economiei. Pentru implementarea
programului monetar, BNR va utiliza în continuare, pe baze competitive şi în condiţii
de transarenţă, instrumentele de piaţă prevăzute în Regulamentul nr. 1/2000, care
îmbină extinderea utilizării tranzacţiilor de tipul operaţiunilor reversibile cu titluri de
stat (repo şi reverse repo) cu atragerea de depozite de către banca centrală. Rata
rezervelor obligatorii va continua să fie utilizată în mod activ, cu un dublu scop:
îngustarea marjelor dintre dobânzilor şi cele pasive practicate de către băncile
comerciale, respectiv descurajarea dolarizării.
142
capitolele 3 şi 11 să fie deschise până la sfârşitul anului 2002. Obiectivul autorităţilor
române este ca toate capitolele de negociere să fie închise în prima parte a anului 2004.
De altfel, în ceea ce priveşte etapele de liberalizare a contului de capital,
definite în Circulara BNR nr. 26/2001, măsurile preconizate pentru anul 2002 (privind
investiţiile directe şi imobiliare în străinătate ale rezidenţilor, respectiv admiterea
valorilor mobiliare naţionale pe pieţele de capital străine şi transferarea derulării
contractelor de asigurări) au fost deja introduse începând cu 1 ianuarie, iar
Regulamentul valutar, cu modificările ulterioare, este pe deplin armonizat cu directivele
comunitare.
143
BIBLIOGRAFIE
144
9. Nicolae Dardac, Cezar Basno – Operatiuni bancare, Ed. Didactica si
Pedagogica, 1996
1999
Expert, 1998
Pedagogica, 1997
145
146