Nursing1 PDF

• PROCEDURI DE NURSING -2
Asociaţia de Nursing
Autori:
Florica Udma
Maria Stanciu
Ecatcrina Gulie
Matilda Ruxanda
Elena Fercală
Elena lancu
Elena Stănescu
*
Redactare:
Ecaterina Gulie
Elena Lal
ISBN vol 1+2: 978-973-644-702-2

ISBN vol. 2: 978-973-644-883-6
© Ex Ponto - Constanţa - 2009

Toate drepturile revin Asociaţiei de Nursing din România
Soarele n-aşteaptă să fie rugat

pentru a împărţi lumina şi căldura sa.
Fă tot astfel.
Orice bine atârnă de tine, fă -l
fără să aştepţi a ţi se ceară.
Epictet
CUVÂNT ÎNAINTE
Partea a II a, a lucrării "Proceduri de Nursing" prezintă câteva din activităţile de îngrijire cu care
nursa se confruntă mai frecvent la locul de muncă, indiferent dacă acesta este într -o unitate
spitalicească sau în afară.
Participarea nursei la investigarea pacientului în vederea stabilirii diagnosticului şi a urmăririi
evoluţiei bolii, la pregătirea preoperatorie şi îngrijirea postoperatorie, precum şi la efectuarea unor
tratamente prin corectitudinea acţiunilor întreprinse, contribuie substanţial la reducerea suferinţei,
scurtarea perioadei de boală şi spitalizare, scuteşte pacientul de repetarea unor examinări al căror
rezultat nu este concludent si nu în ultimul rând la scăderea costului.
Pentru cei aflaţi în programul de pregătire şi care fac instruire clinică, în diferite secţii din spital
dorim ca lucrarea să constituie un îndreptar care cuprinde tehnici şi norme de bază pentru
Investigaţii şi tratament, astfel încât să le permită o mai bună înţelegere şi aprofu ndare a aspectelor
speciale legate de studiul bolilor.
Florica Udma
CUPRINS
CAPITOLUL I
1. Terapia intravenoasă
1.1. Perfuzia
1.2. Administrarea medicamentelor într-o soluţie perfuzabilă
1.3. Administrarea medicamentelor în bolus într-o linie venoasă existentă (perfuzie)
1.4. Administrarea medicamentelor într-o linie venoasă existentă (canulă/branulă)
1.5. Schimbarea soluţiilor perfuzabile
1.6. Schimbarea perfuzorului
1.7.
1.8. Complicaţiile terapiei
Nutriţia parenterală intravenoase
totală (NPT) prin metoda perfuziei i.v
CAPITOLUL II
2. Transfuzia
2.1. Transfuzia
22. Supravegherea pacientului cu reacţii adverse la transfuzie
CAPITOLUL III
3. Aplicarea agenţilor fizici
1.1. Aplicaţii calde
1.2. Aplicaţii reci
CAPITOLUL IV
4. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirea postoperatorie
4.1. Pregătirea preoperatorie
4.1.1.
4.1.2. Pregătirea
Pregătirea preoperatorie
preoperatorie generală din ziua care precede operaţia
din ziua operaţiei
4.1.3. Pregătirea preoperatorie specială.
4.1.4. Pregătirea preoperatorie de urgenţă
4.2. Îngrijirea intraoperatorie

4.3. Supravegherea şi îngrijirea postoperatorie
4.3.1. Supravegherea postoperatorie precoce
4.4. Complicaţiile postoperatorii
4.4.1 Complicaţii postoperatorii imediate
4.4.2. Complicaţii postoperatorii precoce şi tardive
4.5. Efectuarea pansamentului unei plăgi drenate
CAPITOLUL V
5. Particularităţi de administrare a unor medicamente
5.1. Administrarea anticoagulanlelor
5.2. Administrarea antibioticelor
5.3. Administrarea cortizonului
5.4. Administrarea insulinei
I
CAPITOLUL VI
6.
6.1.Investigaţii
Examene Imagistice.
radiologice. Aspecte generale
6.2. Rolul nursei în efectuarea examenelor radiologice
6.3. Examene cu izotopi radioactivi (radionuclizi). Aspecte generale
6.4. Rolul nursei în efectuarea examinării cu izotopi radioactivi
6.5. Examene cu ultrasunete (echografice).Aspecte generale
6.6. Rolul nursei în efectuarea examenelor cu ultrasunete (echografice)
CAPITOLUL VII
7. Examene endoscopice
7.1. Examene endoscopice .Aspecte generale
7.2 Rolul nursei în efectuarea examenelor endoscopice.
CAPITOLUL VIII
8.1.
8.2. Puncţii
Participarea nursei la efectuarea puncţiei peritoneale
8.3. Participarea nursei la efectuarea puncţiei pleurale - toracocenteza
8.4. Participarea nursei la efectuarea puncţiei rahidiene
7.2. Participarea nursei la efectuarea puncţiei biopsice
CAPITOLUL I - TERAPIA INTRAVENOASĂ
FIŞA Nr. 1.1.

PERFUZIA
OBIECTIVELE
- Introducerea i.v.PROCEDURII
a unei soluţii perfuzabile prescrise pentru hidratare, alimentare, menţinerea
legăturii cu circulaţia venoasă.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior pentru tratamente
- Seringi şi ace sterile adecvate
- Mănuşi sterile
- Soluţie perfuzabilă (punga sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect nemodificat
- Trusa de perfuzat (perfuzor cu filtru sau fără filtru) în termen de valabilitate, integră
- Branulă/canulă sau fluturaş
- Soluţie dezinfectantă, comprese sterile
- Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
- Etichetă
- Muşama, aleză (o bucată de pânză)
- Stativ telescopic
- Recipiente de colectare a deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului pas cu pas (scopul acesteia, senzaţiile care pot să
apară, riscurile perfuziei i.v.)
-- Obţineţi consimţământul
Instruiţi pa cientul privind:informat
• semnele şi simptomele infiltraţiei, inflamaţiei şi flebitei
• informarea nursei dacă se modifică debitul, dacă soluţia nu se mai scurge, dacă în tubul
perfuzorului a aparut sânge, dacă are senzaţie de frig
• posibilitatea de mişcare/deplasare având perfuzie montată
• acordaţi atenţie persoanelor vârstnice şi asiguraţi-vă că au auzit şi înţeles ce li s-a spus
b) FIZICĂ:
- Poziţia pacientului - decubit dorsal
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Alegeţi locul pentru puncţia i.v.:
• la adulţi sunt preferate venele de la plică cotului (cefalica, bazilică şi median cubitală);
• evitaţi vena dureroasă la palpare; selectaţi venele bine dilatate;
• la bătrâni, dacădorsale
- venele este posibil evitaţi:
ale mâinii braţul dominant pentru puncţie venoasă deoarece aceste locuri
interferă mult cu independenţa vârstnicului
• examinaţi calitatea şi starea venelor.
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi prescripţia medicală privind cantitatea şi tipul soluţiei
- Identificaţi pacientul
- Spălaţi mâinile/îmbrăcaţi mănuşi sterile
- Aduceţi materialele lângă patul pacientului
- Pregătiţi soluţia perfuzabilă şi trusa de perfuzat
- Menţineţi asepsia când se deschide trusa de perfuzat sterilă şi soluţia perfuzabilă
- Suspendaţi punga sau flaconul cu soluţia perfuzabilă în stativ
- Deschideţi trusa de perfuzat
-- Fixaţi clema/prestubul
Închideţi clema/prestubulla operfuzorului, - 5 cm mai capacul
distanţă de 2îndepărtaţi jos de picurător
acului şi introduceţi -l în locul de
intrare, în pungi sau flacon
- Presaţi uşor picurătorul (camera de scurgere a perfuzorului) şi lăsaţi să se umple până la jumătate
- Înlăturaţi capacul protector de la capătul tubului şi deschideţi clema/prestubul
- Lăsaţi lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, ţinând tub ul perfuzorului curbat cu
amboul în sus pentru a nu se pierde mult lichid
- Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector
- Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale)
- Puneţi muşamaua şi aleza sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 10-12 cm deasupra locului de inserţie; capetele garoului trebuie direcţionate
spre partea proximală - Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
- Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
- Efectuaţi puncţia venoasă:
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare, încercaţi procedeele:
a) rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple
venele, apoi reaplicaţi garoul
c) înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10 -15'
- Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool timp de 60 secunde) folosind mişcări circulare de la
centru în afară
- Poziţionaţi cu câţiva
mâna cm.
nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
deasupra venei
- Îndepărtaţi capacul protector de pe amboul tubului de perfuzor şi adaptaţi perfuzorul la ac sau
- Ataşaţi acul perfuzorului la tubul perfuzorului şi puncţionaţi vena ţinând acul cu bizoul în sus, în
mâna dreaptă şi introduceti-l la un unghi de 10-30°, deasupra venei sau dintr-o parte a venei
(poziţia oblică)
- Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi acul în venă, 1 -2 cm
- Dezlegaţi garoul şi cereţi pacientului să desfacă pumn ul
- Dacă se instalează perfuzia cu branulă/canulă sau, fluturaş, atunci fixaţi cu degetul arătător de la
mâna stângă exercitând presiune la 3cm deasupra locului puncţiei
- Extrageţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşaţi capătul branulei la tubul per fuzorului
- Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul soluţiei să curgă; examinaţi ţesutul din jurul zonei de
intrare
- Fixaţipentru
rata desemne
curgeredeainfiltraţii
soluţiei de 60 picături/minut.
- Aplicaţi pansament steril peste locul puncţiei
- Fixaţi acul, branula/canula, fluturaşul cu benzi de leucoplast, sau bandă non alergică
- Aplicaţi eticheta pe punga sau flaconul de soluţie, indicând data, ora, medicaţia adăugată şi doza
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă
- Instruiţi pacientul - cum se poate mişca în pat şi deplasa în salon cu perfuzia
- Observaţi starea pacientului la fiecare 1 -2 ore: facies, tegumente, frison, temperatura locală a
tegumentelor deasupra pansamentului, schimbări în starea mentală (nelinişte, co nfuzie), alterarea
funcţiilor neuromusculare, edeme.
- Inspectaţi locul de inserţie, dacă este posibil, peste 30 de minute după începerea perfuziei; notaţi
culoarea tegumentului (roşeaţă sau paloare)
-lichidelor;
Măsuraţi creşterea
semnele vitale, greutatea
sau scăderea greutăţatii - greutat
corporalăcorpului cuea1kg
zilnică confirmă
corespunde la reţinerea saulichid
un litru de pierderea
reţinut
sau pierdut (Home şi Swaringen.1997)
- Colectaţi urina - măsuraţi diureza
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în containere speciale, conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi în planul de îngrijire :
- Administrarea perfuziei
- Ora când a început perfuzia, locul, tipul de soluţie, cantitatea, debitul
- Reacţia pacientului
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Evaluarea răspunsului pacientului Ia administrarea soluţilor perfuzabile la fiecare oră arată că
• Semnele vitale sunt normale, greutatea normală
• Balanţa hidro-electrolitică normală
• Linia venoasă accesibilă
• Infiltraţia şi inflamaţia sunt absente
•• Absenţa
Absenţa frisonului
edemelor periferice
• Pacientul a înţeles scopul şi riscurile terapiei i.v.
Rezolute nedorite/ce faceţi ?
- Accidente ale puncţie i venoase (vezi Proceduri de nursing , partea I ).
- Deficitul de volum al fluidelor manifestat prin: descreşterea cantităţii de urină, mucoase uscate,
hipotensiune, tahicardie.
- Excesul de volum al fluidelor- hiperhidratarea care poate duce la edem pulmo nar acut (respiraţii
scurte, edeme, raluri pulmonare)
- Embolia gazoasa
- Infiltraţie - inflamaţie, posibil edem, nici cald nici rece, durere
- Flebita - durere, creşte temperatura tegumentelor, eritem de -a lungul venei - anunţaţi medicul
- Coagularea sângelui pe ac sau branulă - se previne prin introducerea pe lumen a soluţiei de
heparină
- Venele nu sunt vizibile - încercaţi următoarele procedee de la efectuarea puncţiei venoase
- Lichidul nu se scurge, deşi acul este în venă:
- verificaţi poziţia acului, mobilizaţi puţin
- verificaţi presiunea lichidului
ATENŢIE
- Fricţiunea viguroasă şi multiplele loviri uşoare ale venelor, în special la persoanele în vârstă pot
cauza hematoame şi sau constricţii venoase
- Venele mai abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele ale membrelor inferioare
(posibilitate de trombozare)
- La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii, braţul dominant pentru puncţia
venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
- Evitaţi venele dorsale fragile, la pacienţii în vârstă sau venele de la o extremitate cu circulaţie
compromisă
- Evitaţi zona(în cazuri
care este de mastectomie,
dureroasă dializă, grefă sau paralizii)
la palpare
- Aplicaţi principiile bunei comunicări, deoarece comunicarea clară la persoanele în vârstă este
foarte importantă când faceţi instruirea pacientului
- Fiţi siguri că pacientul a auzit şi a înţeles ce i s -a explicat.
- Dacă pacienţii sunt copii cu care se poate colabora, permiteţi-le să selecteze locul pentru puncţia
i.v., deoarece poate creşte cooperarea
FIŞA Nr. 1.2.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎNTR-O SOLUŢIE PERFUZABILĂ
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Introducerea într-un mod sigur a dozei prescrise dintr-un medicament.
- Tava med icală sau căruciorul pentru tratamente
- Soluţii perfuzabile indicate de medic, etichetă
- Trusa de perfuzie
- Medicamentul prescris
- Solvent dacă este necesar
-- Seringi/ace
Tampoane sterile adecvate
- Soluţie dezinfectantă
- Mănuşi sterile
- Verificaţi indicaţia medicului privind tipul de soluţie perfuzabilă
- Verificaţi ambalajul soluţiei, claritatea şi termenul de expirare
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului
- Informaţi pacientul despre medicamentul prescris i.v., într -o soluţie perfuzabilă şi potenţialele
efecte adverse
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul în decubit dorsal
- Identificaţi pacientul şi prescripţia medicală
- Verificaţi compatibilitatea între medicamentele prescrise
- Transportaţi materialele lângă pat
- Spălaţi manile/mănuşi sterile
a) Introducerea medicamentului în soluţia perfuzabilă înainte de montarea perfuziei
- Dacă medicamentul de adăugat este o pulbere, aspiraţi corect în seringă cantitatea de
diluent/solvent şi injectaţi în flaconul cu medicament, după dezinfecţia dopului
- Agitaţi flaconul între mâini ca să se dizolve toate particulele
- Aspiraţi soluţia medicamentoasă în seringă
- Dezinfectaţi capăcelul de la pungă/flaconul de soluţie perfuzabilă
-- Desfaceţi capăcelul
Înţepaţi dopul de la pungă/flacon
de cauciuc al pungii/flaconului cu acul ataşat la seringă
- Injectaţi medicamentul în pungă/flacon
- Rotiţi, răsturnaţi uşor punga/flaconul pentru a se amesteca medicamentul cu soluţia perfuzabilă
- Aplicaţi eticheta peste punga sau flaconul de soluţie, indicând data, ora administrării, medicaţia
adăugată şi doza
- Examinaţi soluţia pentru precipitate, decolorare, tulburare după adăugarea fiecărui medicament
- Montaţi perfuzia parcurgând paşii din fisa Nr. 1.1.
b) Introducerea medicamentului într-o pungă/flacon de soluţie perfuzabilă care deja a fost
suspendată în stativ si la care a fost montat perfuzorul:
- Verificaţi dacă volumul pungii /flaconului de soluţie este adecvat
- Închideţi clema/prestubul pentru a preveni injectarea în bolus a medicamentului
- Dezinfectaţi şi înţepaţi dopul de cauciuc al pungii/flaconului cu acul ataşat la seringă
- Injectaţi medicamentul în pungă/flacon
- Ridicaţi punga/flaconul de soluţie din stativ si învârtiţi/agitaţi încet soluţia pentru a se amesteca cu
medicamentul şi suspendaţi apoi în stativ
- Examinaţi soluţia pentru precipitate, decolorare, tulburare după adăugarea fiecărui medicament
- Deschideţi clema/prestubul şi reajustaţi debitul de curgere al soluţiei
- Ataşaţi eticheta peste pungă sau flaconul de soluţie, indicând data, ora administrării, medicaţia
adăugată şi doza
- Evaluaţi semnele vitale
- Observaţi starea pacientului, dacă au apărut reacţii adverse
- Verificaţi periodic debitul soluţiei
- Evaluaţi răspunsul pacientului la administrarea medicamentului, la fiecare oră, dacă este posibil
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi în planul de îngrijire:
- Administrarea medicamentului în soluţia perfuzabilă, ora, doza, tipul de soluţie perfuzabilă,
durata perfuziei
-- Numele nursei
Eventualele careadverse,
reacţii a administrat
alergiimedicamentul
- Administrarea medicamentului în soluţia perfuzabilă este corectă, nu sunt incompatibilităţi, nu
sunt precipitate
- Nu au apărut reacţii adverse
- Efectul terapeutic este rapid sau se manifestă în timpul preconizat
- Linia venoasă rămâne accesibilă - se asigură perfuzarea soluţiei în spaţiul i.v.
Rezultate nedorite /Ce faceţi dacă :
- Concentraţia mare a dozei de medicament în soluţia perfuzabilă poate cauza complicaţii: scleroza,
tromboza, flebita, hemoliza
- Extravazarea medicamentului în ţesutul subcutanat poate cauza necroza ţesutului:
•Evitaţi administrarea
•Verificaţi în aceeaşi venă
frecvent locul
•Informaţi medicul
- Ritmul rapid poate determina supraîncărcarea inimii manifestată prin dispnee, dureri precordiale:
• reduceţi debitul sau întrerupeţi până dispar fenomenele supraîncărcării
• reluaţi administrarea într-un ritm mai lent
• supravegheaţi permanent pacientul
FIŞA Nr. 1.3.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎN BOLUS ÎNTR-O LINIE VENOASĂ

EXISTENTĂ
(PERFUZIE)
• Introducerea dozei prescrise dintr-un medicament direct într-o linie venoasă existentă prin
injectare rapidă, pentru un efect rapid.
- Tava medicală sau căruciorul pentru tratamente
-- Eticheta
Medicamentul prescris
- Diluent/solvent dacă este necesar
- Seringi/ace sterile adecvate
- Tampoane
- Manuşi sterile
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Informaţi pacientul despre medicamentul prescris i.v., şi potenţialele efecte adverse
b) FIZICĂ: poziţia pacientului
- Verificaţi
- Verificaţi prescripţia medicală privind medicamentul de administrat, dacă este medicamentul
corect prin compararea etichetei cu prescripţia medicală din foaia de observare a pacientului, doza
şi ritmul de administrare
- Verificaţi compatibilitatea medicamentului cu soluţia perfuzabilă
- Spălaţi mâinile/manuşi sterile
Introducerea medicamentului în bolus pe o linie intravenoasă existentă (pacientul are perfuzie)
diluent/solvent şi injectaţi în flaconul cu medicamentul, după dezinfecţia dopului
- Agitaţi flaconul între mâini ca să se dizolve toate particulele şi aspiraţi soluţia în seringă
-- Dezinfectaţi
Îndoiţi tubul tubul de latexîntre
perfuzorului al perfuzorului în locul
degete pentru a opricel mai apropiat
debitul de cel
de curgere al puncţiei
al soluţiei venoase
perfuzabile
- Înţepaţi tubul de latex în locul cel mai apropiat de cel al puncţiei venoase şi introduceţi soluţia
medicamentoasă aşa cum a fost prescrisă
- Extrageţi acul cu seringa; nu-i mai puneţi capac
- Daţi drumul tubului şi lăsaţi să curgă soluţia la debitul corespunzător
- Aplicaţi eticheta peste pungă sau flaconul de soluţie, indicând data, ora administrării, medicaţia
adăugată şi doza, modul de introducere (bolus)
- Supravegheaţi desfăşurarea perfuziei în continuare
- Observaţi starea pacientului, dacă au apărut reacţii adverse, alergii medicamentoase, infiltraţii
- Îndepărtaţi comprese, tampoane folosite
NOTAREA PROCEDURII
- Administrarea medicamentului în bolus i.v., ora, doza, tipul de soluţie perfuzabilă, durata
perfuziei
- Numele nursei care a administrat medicamentul
- Eventualele reacţii adverse
- Evaluarea răspunsului pacientului după administrarea medicamentului bolus i.v. imediat după
administrare şi la fiecare oră arată că:
- Administrarea medicamentului este corectă, nu sunt tulburări a semnelor vitale
- Efectul terapeutic este rapid
- Linia venoasă rămâne accesibilă - se asigură continuarea perfuziei soluţiei în spaţiul i.v.
Rezultate nedorite/Ce faceţi:
- Aritmia cardiacă datorită injectării rapide în bolus i.v., concentraţia mare a medicamentului:
- Se reduce ritmul
- Reacţii- Se monitorizează
alergice, pacientul
şoc anafilactic -manifestate prin: dispnee, cianoză, convulsii, suferinţa
respiratorie
- Se anunţă medicul
- Se începe imediat procedura de urgenţă pentru combaterea manifestărilor
- Extravazarea medicamentului în ţesutul subcutanat poate cauza necroză
- Verificaţi poziţia acului i.v.
- Supravegheaţi locul puncţiei
- Opriţi perfuzia dacă locul se umflă şi se înroşeşte, pacientul acuză usturime
- Aplicaţi o compresă rece
- Anunţaţi medicul
- Alte incidente favorizate de puncţia venoasă (hematom), de concentraţia soluţiei (dureri de -a
lungul venei)
- Evitaţi folosirea venei traumatizate
FIŞA Nr. 1.4.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎNTR-O LINIE VENOASĂ EXISTENTĂ

(CANULĂ / BRANULĂ)
- Introducerea dozei prescrise dintr-un medicament direct într- o linie venoasă existentă, realizată
prin intermediul unei canule (branule).
- Tava sau cărucior pentru medicamente
- Eticheta
- Ser fiziologic
- Heparină
- Medicamentul prescris
- Diluent/solvent dacă este necesar
- Tampoane
-- Soluţie
Mănuşi dezinfectantă
sterile
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Informaţi pacientul despre introducerea medicamentului prescris în bolus i.v., direct pe
canulă/branulă şi despre potenţialele efecte adverse
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie relaxată cu zona pe care este montată branula accesibilă
-prescripţia
Verificaţi medicală
prescripţiadinmedicală
foaia deprivind medicamentul
observaţie de administrat,
a pacientului, prin
doza şi timpul decompararea
administrareetichetei cu
- Verificaţi compatibilitatea medicamentului cu heparina
- Spălaţi mâinile/mănuşi sterile
Introducerea medicamentului într-o linie venoasă existentă (pacientul are canulă / branulă)
diluent/solvent şi injectaţi în flaconul cu medicamentul
- Rulaţi flaconul între mâini ca să se dizolve toate particulele
- Aspiraţi soluţia medicamentoasă în seringă
- Verificaţi permeabilitatea canulei / branulei folosind 2 -3 ml ser fiziologic, sau 1 ml heparină, sau
un amestec de ser fiziologic cu heparină, conform recomandării medicale
- Dezinfectaţi căpăcelul de la canulă / branulă
- Apăsaţi cu mâna nedominantă şi fixaţi cu degetul arătător exercitând presiune la 3cm deasupra
locului puncţiei cu ser fiziologic
a) Permeabilizarea
- Ataşaţi seringa cu ser fiziologic la canulă / branulă
- Aspiraţi şi observaţi dacă a apărut sânge în seringă, iar dacă nu a apărut aplicaţi un garou deasupra
locului de puncţie şi lăsaţi-l un minut după care aspiraţi din nou
- Dacă sângele nu a apărut în seringă injectaţi încet serul fiziologic simplu
- Dacă simţiţi rezistentă, aceasta indică înfundarea branulei/canulei şi stopaţi injectarea serului
fiziologic
- Dacă nu simţiţi rezistenţă injectaţi încet serul fiziologic
b) Permeabilizarea cu heparină (dacă heparina este compatibilă cu medicamentul ce trebuie
injectat)
- Aspiraţi soluţia medicamentoasă aşa cum a fost prescrisă într-o seringă
- Aspiraţi heparina sau amestecul într -o seringă şi ataşaţi seringa cu ser fiziologic şi heparina la
canulă/branulă şi injectaţi încet
- Detaşaţi seringa de heparină de la canulă şi ataşaţi seringa cu soluţia medicamentoasă
- Injectaţi lent soluţia medicamentoasă
- Ataşaţi căpăcelul la branulă/canulă, la sfârşitul injectării
- Se fixează branula cu plasturele adeziv
-- Evaluaţi
Observaţisemnele vitale
starea pacientului, dacă au apărut reacţii adverse, alergii medicamentoase
- Verificaţi dacă au apărut semnele de infiltraţie/inflamaţie
- Protejaţi canula/branula cu o faşă de tifon
NOTAREA PROCEDURII
- Administrarea medicamentului, ora, doza, tipul de administrare
- Numele nursei care a administrai medicamentul
- Eventualele reacţii adverse, alergii, infiltraţii, inflamaţii
- Evaluarea răspunsului pacientului la administrarea medicamentului i.v.la fiecare oră arată că:
- Administrarea medicamentului este corectă şi efectul terapeutic este rapid
- Pacientul exprimă stare de confort şi nu acuză durere sau jenă la locul injectării
- Linia venoasă rămâne accesibilă - se asigură perfuzarea soluţiei în spaţiul i.v. sau injectarea
- Nu sunt semne de flebită locale
Rezultate nedorite/Ce facem dacă:
- Vezi FIŞA Nr.l.3. (administrarea în bolus într-o perfuzie existentă)
FIŞA Nr. 1.5.
SCHIMBAREA SOLUŢIILOR PERFUZABILE

• Menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.
- Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
- Soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
- Soluţii perfuzabile recomandate, în termen de valabilitate, în cantitatea prescrisă
- Seringi/ace sterile adecvate, mănuşi sterile
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului
- Informarea pacientului despre o nouă soluţie perfuzabilă şi potenţialele efecte adverse
b) FIZICĂ:
- Verificaţi poziţia pacientului
- Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi
- Pregătiţi soluţia pentru schimbare - dacă este pungă de soluţie se desface ambalajul protector şi se
deschide capacul metalic, iar la flacon se îndepărtează capacul.
-- Închideţi
Îndepărtaţiprestubul
din stativperfuzorului pentru
punga/flaconul gola păstrând
stopa curgerea
câţiva soluţiei
ml de soluţie
- Scoateţi rapid acul perfuzorului din punga/flaconul gol şi introduceţi -l în punga/flaconul plin cu
soluţie după ce dezinfectaţi dopul
- Suspendaţi în stativ punga/flaconul cu soluţie
- Redeschideţi prestubul şi ajustaţi debitul
- Verificaţi prezenţa aerului pe tubul perfuzorului şi îndepărtaţi-l dacă este cazul astfel: închideţi
prestubul, loviţi tubul cu degetul pentru ca bulele mici să se ridice în picurătorul perfuzorului
- Pentru o cantitate mare de aer înţepaţi cu un ac şi seringa tubul de latex al perfuzorului, de la
capătul perfuzorului, după ce a fost dezinfectat, şi aspiraţi aerul în seringă
- Reglaţi din nou debitul de curgere al soluţiei
- Asiguraţi-vă că picurătorul perfuzorului este plin cu soluţie o treime sau jumătate
- Aplicaţi eticheta pe pungă sau flaconul de soluţie, indicând data, ora schimbării, medicaţia
adăugată,
ÎNGRIJIREA dozaPACIENTULUI
- Observaţi semnele pentru rehidratare şi deshidratare
NOTAREA PROCEDURII
- Schimbarea soluţiei perfuzabile
- Ora, cantitatea
-- Tipul de soluţie
Eventuale perfuzabilă
modificări în starea pacientului
- Evaluarea răspunsului pacientului la administrarea soluţiilor perfuzabile la fiecare oră arată că:
- Administrarea soluţiei este corectă, pacientul primeşte volumul de li chide corect
- Linia venoasă rămâne accesibilă - se asigură perfuzarea soluţiei în spaţiul i.v.
Rezultate nedorite/Ce faceţi
- Debitul de curgere al soluţiei este incorect
- Verificaţi permeabilitatea branulei
- Verificaţi presiunea de scurgere a lichidului, modificaţi la nevoie înălţimea
- Mişcaţi puţin acul pentru a îndepărta bizoul acului de peretele venei
- Pacientul primeşte mai puţin sau mai mult din cantitatea de soluţie prescrisă
- Respectaţi cantitatea perfuzabilă prescrisă
FIŞA Nr. 1.6.

SCHIMBAREA PERFUZORULI
-PREGĂTIREA
Menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.
MATERIALELOR
- Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
- Eticheta
- Trusa de perfuzie integră, în termen de valabilitate
- Tampoane
- Mănuşi sterile
a) PSIHICĂ:
- Informarea şi explicarea procedurii pacientului şi inofensivitatea
b) FIZICĂ:-vă că stă în poziţia corectă, având în vedere că timpul de menţinere a perfuziei creşte
- Asiguraţi
- Spălaţi mâinile/Îmbrăcaţi mănuşi sterile
- Pregătiţi trusa de perfuzie pentru schimbare
-Desfaceţi ambalajul protector
- Închideţi clema/prestubul perfuzorului nou
- Înlăturaţi capacul protector al acului tubului perfuzorului
- Inseraţi rapid acul perfuzorului în punga/flaconul cu soluţie
- Apăsaţi pe camera perfuzorului pentru a fi umplută cu cel puţin o treime sau jumătate soluţie -
Înlăturaţi capacul protector de la celălalt capăt al tubului
- Deschideţi clema şi lăsaţi să curgă soluţia până când bulele de aer au dispărut
- Închideţi clema/prestubul şi puneţi la loc capacul protector al tubului
-- Închideţi clema/prestubul
Scoateţi rapid vechiului
acul perfuzorului perfuzor
folosit
- Detaşaţi tubul perfuzorului folosit de la branulă/canulă şi îndepărtaţi -l
- Menţineţi sterilitatea, îndepărtaţi rapid capacul protector al tubului perfuzorului nou şi ataşaţi
branula/canula
- Deschideţi clema/prestubul şi fixaţi debitul de curgere al soluţiei
- Aplicaţi pansamentul steril
- Încurajaţi pacientul - diminuează anxietatea promovează cooperarea şi previne mişcările bruşte
ale extremităţilor care pot disloca acul sau cateterul, branula/canula
- Supravegheaţi în continuare perfuzia
NOTAREA PROCEDURII
- Schimbarea perfuzorului
- Ora, data
Rezultate
- Pacientulaşteptate/dorite:
a înţeles nevoia de continuare a perfuziei
- Administrarea soluţiei este corectă,
- Pacientul primeşte un volum de lichide conform cu prescripţia
- Perfuzorul este accesibil
- Tubul perfuzorului este ataşat corect şi soluţia nu curge pe lângă tub
Rezultate nedorite/Ce faceţi
- Scăderea sau absenţa curgerii soluţiei care este indicată prin descreşterea ratei
- Soluţia curge pe lângă tub
• Reglaţi debitul la valoarea indicată de medic
• Verificaţi racordul, eventual schimbaţi
FIŞA Nr. 1.7.

COMPLICAŢIILE TERAPIEI INTRAVENOASE
COMPLICAŢIILE TERAPIEI INTRAVENOASE

- Comlicaţiile terapiei intravenoase sunt:
• Infiltraţia
• Tromboflebitele
• Bacteriemia
• Supraîncărcarea circulatorie
• Embolia
• Eşecul mecanic (încetinirea fluxului i.v.)
INFILTRAŢIA
Cauza - deplasarea canulei/branulei i.v. dintr- o venă rezultând perfuzarea de fluide în ţesuturile din
jur.
Manifestări clinice:
• Umflarea, albirea şi răc irea tegumentelor din jur
• Disconfort - depinde de natura soluţiei
• Ritmul de curgere este mai încet sau se opreşte
• Absenţa întoarcerii sângelui în cateterul i.v. şi pe tubul perfuzorului
Măsuri preventive:
• Asiguraţi-vă că tubulatura distală este suficient securizată cu bandă adezivă pentru a preveni
deplasarea canulei/branulei la unele mişcări ale pacientului
• Puneţi atelă la braţ sau mână dacă este necesar
• Verificaţi locul pentru terapia i.v. frecvent în vederea evitării complicaţiilor
TROMBOFLEBITELE
Cauze:
• Rănirea venei în timpul punţiei venoase, calibrul mare al acului/cateterului utilizat sau utilizarea
prelungită a acului/cateterului
• Iritarea venei datorită perfuzării rapide sau soluţiilor care produc iritaţie (ex. Soluţii de glucoză
hipertonică, potasiu).
• Cheag format la capătul acului sau cateterului (din oţel sau material plastic) datorită încetinirii
ritmului de perfuzare
•• Sensibilitate, apoi durere
Umflătură, căldură de-alalungul
şi roşeaţă veneieste instalată perfuzia; vena poate apare ca o dungă
locul unde
roşie deasupra locului de inserţie
Măsuri preventive: "
• Fixarea sigură a acului / cateterului la locul de inserţie
• Schimbarea locului de inserţie cel puţin odată la 72 ore
• Folosirea venelor mari pentru perfuzarea soluţiilor iritante, moderează iritaţia
• Diluarea suficienta a agenţilor iritanţi înainte de perfuzare
Intervenţiile nursing:
• Aplicarea compreselor reci imediat pentru a reduce durerea şi inflamaţia
• Mai târziu puneţi comprese calde pentru a stimula circulaţia şi promova absorbţia
• Notaţi intervenţiile şi evaluarea
BACTERIEMIA
Cauze:
• Cele care stau la baza flebitelor cresc de 18 ori riscul
• Materiale contaminate sau soluţii
• Menţinerea prelungită a unui dispozitiv IV (cateter, branulă/canulă, ac, tub, pungă cu soluţie)
• Inserţia i.v. sau schimbarea pansamentului nonaseptică
• Contaminarea încucişată de către pacient cu alte zone infectate ale corpului
• Pacientul cu boli critice sau imunodepresiv este supus cel mai mult riscului de bacteremie
• Creşterea temperaturii, frisoane
• Greaţă, vărsături
• Indispoziţie, puls crescut
• Durere de spate, de cap
• Poate duce la şocul septic cu hipotensiune arterială
•mirositoare)
Posibile semne ale infecţiei locale, la locul de inserţie i.v. (ex. roşeaţă, durere, scurgere
Măsuri preventive:
• Urmaţi aceleaşi măsuri subliniate la tromboflebite
• Utilizaţi asepsia strictă la inserţia i.v. sau la schimbarea pansamentului
• Utilizaţi perfuzorul cu filtru
• Soluţiile nu ar trebui ţinute mai mult de 24 de ore
• Schimbaţi locul de inserţie i.v. la 48 -72 de ore
• Schimbaţi pansamentul la locul de inserţie i.v. la 24 -48 de ore
• Schimbaţi perfuzorul la 24-48 de ore
• Menţineţi integritatea sistemului de perfuzare
Intervenţii nursing:
• Întreruperea perfuziei şi retragerea canulei/branulei/cateterului
• Retragerea canulei/branulei/cateterului:
- se face în condiţii de asepsie
- se taie cu o foarfecă sterilă extremitatea acestora,
- se introduce într- o epubetă sterilă
- se trimite imediat la laborator pentru analiză
• Se verifică semnele vitale
• Se încurajează pacientul
•• Se
Se recoltează leucocitoza,
evaluează pentru la (urină,
infecţie indicaţia medicului
spută, plăgi)
• Se notează intervenţiile
SUPRAÎNCĂRCAREA CIRCULATORIE
Cauza:
• Introducerea unei cantităţi excesive de fluid i.v. (în special riscul este pentru pacienţii în vârstă,
copii şi pentru pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau renală)
• Creşte TA şi pulsul
• Creşte presiunea venoasă centrală, distensia venelor (venele jugulare)
• Dureri de cap, anxietate
• Respiraţie scurtă, tahipnee, tuse
• Durere în piept (dacă are istoric de boală coronariană)
Măsuri preventive:
• Trebuie să ştiţi dacă pacientul a avut boli de inimă sau rinichi
• Se monitorizează ritmul de curgere al perfuziei
• Se pune atelă la braţ sau mână dacă sunt fluctuaţii mari ale ritmului de curgere date de mişcările
pacientului
Intervenţiile nursing:
• Se încetinşte ritmul perfuziei şi se anunţă medicul
• Se monitorizează îndeaproape pentru semnele de supraîncărcare
• Se ţine pacientul cu trunchiul ridicat pentru a favoriza respiraţia
• Se notează intervenţiile şi evaluarea
EMBOLIA
Cauze:
• Riscul este mare în liniile venose centrale, când aerul intră în cateter/branulă/flexură pe durata
schimbării
• Bulele de perfuzorului (aerul
aer scăpate din aspirat pe
tubulatură durata inspiraţiei
şi împinse datorită
în circulaţia presiunii negative intratoracice)
venoasă
Manifestările clinice:
• Scăderea TA, creşterea pulsului
• Cianoza, tahipneea
• Creşterea presiunii venoase centrale
• Schimbări în procesul de gândire, în starea de conştientă
Măsuri preventive:
• Se scoate aerul din tubulatură înainte de a perfuza pacientul
• Se schimbă pungile cu soluţie înainte de a se termina
• Se asigură că toate conexiunile sunt sigure
Intervenţii nursing:
• Imediat se întoarce pacientul pe partea stângă şi cu capul mai jos pe pat, în această poziţie aerul se
va ridica în atriul drept
• Se anunţă medicul
• Se linişteşte pacientul
• Se notează intervenţiile şi se evaluează permanent
INCIDENTE MECANICE
(ÎNCETINIREA FLUXULUI I.V.)
Cauze:
• Acul poate poate fi lipit de peretele venei sau poate ieşi din venă şi se opreşte curgerea soluţiei
• Acul se poate înfunda cu un cheag
• Răsucirea, cudarea tub ului sau cateterului
Evaluarea nursing şi intervenţii:
• Se evaluează semnele infiltraţiei locale (umflătură, răcirea tegumentului)
• Se deslipeşte banda adezivă şi se verifică dacă tubulatura şi cateterul sunt răsucite
• Se retrage canula/branula dacă acestea s-au lipit de peretele venei sau dacă a ieşit în afara venei
• Se ridică sau se coboară acul pentru a preveni astuparea, blocarea prin poziţia oblică
FIŞA Nr. 1.8.

NUTRIŢIA PARENTERALĂ TOTALĂ (NPT) PRIN METODA PERFUZIEI I.V.
• Administrarea pe cale venoasă a unei soluţii prescrise, de glucoză, proteine, emulsie de lipide,
electroliţi, vitamine.
UTILIZAREA NPT
- Restricţia cantităţii de hrană şi lichide ingerate pe o durată mai mare de 7 zile (răniri prin
traumatisme multiple, arsuri severe, anorexie nervoasă)
- Boli cu o durată mai lungă de 2 săptămâni
- Pierdere de 10% sau mai mult din greutatea corporală înainte de îmbolnăvire
- Nivelul albuminei serice mai scăzut de 3,5g/dl
- Toleranţa scăzută a alimentaţiei enterale de lungă durată
- Vărsături cronice şi diaree
- Continuarea pierderii în greutate, în ciuda consumului oral adecvat
-Crohn,
Tulburări gastro
colita -intestinale
ulceroasă, ce împiedică
sindromul sauscurt,
de intestin reducsindromul
sever absorbţia (obstrucţia în
de malabsorbţie intestinală, boala
cancer, fistule
intestinale)
- Tulburări gastro-intestinale inflamatorii (pancreatita, peritonita)
- Insuficienţa renală sau hepatică
- Creşterea normală şi dezvoltarea la copii cu anomalii congenitale (fistula traheo-esofagiană,
atrezia duodenală, hernia diafragmatică, volvulusul)
- Tavă / cărucior
- Garou, tampon, alcool
- Seringi, ace, mănuşi sterile
- Branulă, perfuzor cu filtru, cu ambalaj integru, în termen de valabilitate
- Leucoplast sau bandă adezivă non alergică
- Muşama, aleză, etichetă
- Stativ pentru perfuzie
- Soluţii perfuzabile recomandate de medic, în terrmen de valabilitate şi cantitate adecvată, cu
aspect nemodificat la temperatura camerei
TIPURI DE SOLUŢII PERFUZABILE
AMINOMIX 1,2,3
- Soluţie perftizabilă obţinută prin amestec de aminoacizi şi electroliţi
Pungi bicamerale:2 x 750 2mlx 500 ml
2x 1000 ml
- Indicaţii - aport de aminoacizi, glucoză şi electroliţi, când administrarea orală sau centrală nu este
posibilă
- Se administrează în venă centrală, nu în venă periferică.
- La unii pacienţi se administrează insulina pentru controlul glicemiei şi glicozuriei.
- Reacţii adverse în cazul perfuziei rapide: greaţă, vărsături, frisoane, hiperglicemie, glicozurie,
dureri, pierdere renală de aminoacizi.
AMINOPLASMAL
- Soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml - 1000 ml
- Nutriţie parenterală în: sindromul de malabsorbţie, rezecţii stomacale, boli inflamatorii, diaree şi
vomă persistentă.
-AMINOSTERIL
PEV-40 - 60pic7min
- soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml -1000 ml
- Soluţie perfuzabilă fără carbohidraţi, fără electroliţi
- Soluţie perfuzabilă cu aminoacizi echilibraţi
AMINOVEN 3,5%
- Soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml - 1000 ml
- Amestec de aminoacizi cu 3,5% glucoză
- în NPT se asociază cu alţi nutrienţi
- PEV - venă periferică
- venă centrală 10-20 ml/kg corp
AMINOVEN infantil 10% - flacoane de 100 - 250- 500 ml
LIPOFUNDIN
-- Flacoane de 500 ml
Emulsie perfuzabilă
- Nu se amestecă cu alte substanţe medicamentoase
- Nu se păstrează dacă nu s-a administrat toată cantitatea
- Se agită înainte de folosire
- Nu se administrează dacă nu este omogen
- Perfuzie lentă - 10-30 ml/kgcorp/zi
- Se asociază cu hidrocarbonaţii pentru a nu se produce acidoză
- Reacţii adverse: dispnee, cianoză, reacţii alergice, hiperlipidemie, greaţă, vărsături, cefalee,
înroşirea feţei, hipertensiune, tremor.
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea procedurii
- Încurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
- Informaţi pacientul despre durata aproximativă a procedurii
- Asiguraţi pacientul că veţi fi alături pentru a supraveghea perfuzia şi pentru a-l ajuta
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare (aceeaşi ca pentru perfuzie sau puncţia venoasă), în
conformitate cu starea pacientului
-- Examinaţi
Alegeţi venacalitatea
adecvatăşi starea venelor
- Verificaţi prescripţia medicală
- Identificaţi pacientul şi transportaţi materialele la pat
- Puneţi-vă mască dacă pacientul are imunodeficienţă
- Pregătiţi soluţia perfuzabilă şi trusa de perfuzat
- Asiguraţi-vă că soluţia de perfuzat are cel puţin temperatura camerei
- Eliminaţi aerul din circuit
- Efectuaţi puncţia venoasă (vezi "Puncţia venoasă")
- Racordaţi trusa de perfuzie la acul/cateterul instalat în vena pacientului
- Reglaţi ritmul picăturilor respectând recomandarea dată de medic; valori orientative, în funcţie de
tipul soluţiei
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul, tegumentele şi măsuraţi pulsul şi T.A.
- Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificaţi locul puncţiei venoase
- Colectaţi deşeurile conform P.U.în recipiente speciale
- Îîndepărtaţi mănuşile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Administrarea perfuziei în planul de îngrijire
- Reacţiile adverse dacă au apărut pe durata perfuziei
-EVALUAREA
Ora când a început perfuzia, locul,
EFICACITĂŢII tipul de soluţie, cantitatea, debitul
PROCEDURII
- Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate, nu prezintă semne ale flebitei de cateter
- Semnele vitale sunt normale
- Evaluaţi la fiecare ora răspunsul pacientului la administrarea soluţiilor perfuzabile
Rezultate nedorite
• Ce facem dacă:
1. Pacientul prezintă: greaţă, vărsătură, anxietate, frison, durere pe traiectul venei
- anunţaţi medicul
- reduceţi ritmul
- liniştiţi pacientul
2. Pacientul prezintă infecţie locală la local de puncţie
Respectaţi măsurile de asepsie!
3. Pacientul prezintă reacţii imediate la terapia cu emulsie de lipide (febră, dispnee, cianoză, greaţă,
vărsături, dureri de cap, diaforeză, letargie, sincopă, durere în piept şi spate, o slabă presiune la
nivelul ochilor, iritaţie la locul perfuziei, hiperlipemie, hipercoagulabilitate şi trombocitopenia)
- anunţaţi medicul
- recoltaţi probele de laborator recomandate
- schimbaţi locul cateterului
CAPITOLUL II TRANSFUZIA
FIŞA Nr. 2.1.

TRANSFUZIA
- Introducerea în siguranţă de sânge sau derivate de sânge în circulaţia venoasă
PREGĂTIREA ŞI VERIFICAREA MATERIALELOR NECESARE
- Tava medicală sau cărucior pentru tratamente
- Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
- Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh
-- Trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)
Branulă/flexură
- Soluţie dezinfectantă, tampoane
- Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
- Etichetă
- Muşama, recipiente de colectare a deşeurilor
- Flanelă sau pătură, stativ
- Veriflcaţi trusa de perfuzie privind integritatea ambalajului, data expirării
- Verificaţi integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelui
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului pas cu pas (scopul acesteia, senzaţiile care pot să
apară, riscurile transfuziei)
-- Obţineţi
Informaţiconsimţământului
pacientul privind:informat, folosind
senzaţia de o formă scrisă
frig, mâncărime, de consimţământ
iritaţie, sau simptomeinformat
anormale
b) FIZICĂ:
- Poziţia pacientului - decubit dorsal
- Instruiţi pacientul să nu mănânce cu cel puţin 2ore înainte sau după terminarea transfuziei
- Alegeţi locul pentru puncţia i.v. - se examinează calitatea şi starea vene lor
- Venele cele mai abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele ale membrelor inferioare
(posibilitate de trombozare)
- Verificaţi indicaţia medicului privind transfuzia şi cantitatea de sânge sau derivaţii acestuia -
Verificaţi identitatea pacientului
- Spălaţi mâinile/mănuşi sterile
- În ziua efectuării transfuziei se recoltează 2 -4 ml de sânge pentru proba de
compatibilitateJEANBREAU
- Trimiteţi la punctul de transfuzii o cerere de sânge care cuprinde:
• numele spitalului
• numele clinicii unde este internat pacientul
• numele şi prenumele pacientului
• vârsta
•• cantitatea
grupa de sânge a pacientului
de sânge cerută
• numele medicului care a indicat transfuzia
• numele nursei care administrează sângele
• ziua, luna, anul
- Încălziţi sângele la temperatura corpului, menţineţi asepsia când se deschide trusa de perfuzat
sterilă
- Aşezaţi punga sau flaconul cu sânge în stativ
- Deschideţi trusa de transfuzat
- Fixaţi clema/prestubul la o distanţă de 2 - 5 cm mai jos de camera perfuzorului
- Închideţi clema/prestubul perfuzorului, daţi jos capacul acului şi inseraţi -l la locul de intrare al
pungii sau flaconului
- Apăsaţi, strângeţi camera de scurgere a perfuzorului şi lăsaţi să se umple până la jumătate cu
sânge
- Înlăturaţi capacul protector de la celălalt capăt al tubului, deschideţi clema/prestubul şi lăsaţi
sângele să curgă pe tub până ce se elimină bulele de aer
- Ţineţi perfuzorul la înălţimea corpului pentru a elimina bulele de aer, nu în jos
- Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector
- Selectaţi locul potrivit (de preferinţă venele de la plică cotului)
- Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 10- 12 cm deasupra locului pentru puncţie; capetele garoului trebuie
direcţionate departe de zona de puncţie
- Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
- Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
- Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool), 60 de secunde
- Poziţionaţi mâna nedominantă la 4- 5 cm sub locul de puncţie şi cu policele întindeţi pielea
deasupra
- Înlăturaţivenei
capacul acului şi capacul protector al perfuzorului
- Ataşaţi acul la perfuzor şi punctionaţi vena
- Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi acul în venă, 1 -2 cm
- Dezlegaţi garoul şi spuneţi pacientului să deschidă pumnul
- Dacă se instalează transfuzia cu branulă, fluturaş, atunci fixaţi cu degetul arătător de la mâna
stângă exercitând presiune la 3cm deasupra locului puncţiei
- Extrageţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşaţi capătul branulei la tubul perfuzorului
- Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
- Fixaţi acul (branula, flexura, fluturaşul) cu benzi de leucoplast sau bandă non alergică
- Începeţi administrarea sângelui
- Efectuaţi proba biologică Oelecker; lăsaţi să curgă 20 - 30 ml de sânge şi reglaţi ritmul la 10 - 15
picături/minut timp de 5'; supravegheaţi pacientul şi dacă nu apar semne de incompatibilitate
repetaţi operaţia
- Aplicaţi eticheta peste pungă sau flaconul de sânge indicând ora la care a început transfuzia
- Dacă transfuzia s-a terminat, închideţi clema/prestubul
- Retrageţi acul şi aplicaţi un tampon cu alcool sau un pansament steril
- Punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5 -6 ml de sânge se păstrează, în eventualitatea
unor verificăriPACIENTULUI
ÎNGRIJIREA în caz de accidente posttransfuzionale tardive
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi se acoperă
- Verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în prima jumătate de oră după începerea transfuziei, şi la
fiecare jumătate de oră sau la o oră după transfuzie.
- Informaţi pacientul/familia să anunţe nursa în caz de mâncărime, dispnee, ameţeli, dureri în spate
sau în piept, deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei
- Instruiţi pacientul să informeze nursa dacă durerea sau roşeaţa apar la locul puncţiei venoase,
deoarece acestea sunt indicative ale infiltraţiei
- Temperatura camerei să fie cu 1 -2° mai ridicată
- Oferiţi pacientului lichide calde şi acoperiţi-l cu pledul
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
-- Îndepărtaţi mănuşile
Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi în planul de îngrijiri:
- Administrarea transfuziei
- Numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început transfuzia, ora la care s-a
terminat şi eventualele reacţii ale pacientului
- Evaluaţi răspunsul pacientului la administrarea sângelui
- semnele vitale sunt normale
- absenţa frisonului, mâncărimii, urticariei sau iritaţiei
- analizele de laborator în limite normale
- mucoasele şi tegumentele sunt colorate roz, pacientul a înţeles scopul şi riscurile
transfuziei
Rezultate nedorite/Ce faceţi:
- Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dure ri toracice, tuse chinuitoare,
hemoptizie
- Hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoza metabolică, stop cardiac
prin hipotermie - se pot produce datorită sângelui neîncălzit
• Încălziţi sângele înainte de a-l perfuza
• Supravegheaţi pacientul
• Anunţaţi medicul
• Întrerupeţi perfuzia
- Şocul hemolitic - incompatibilitatea de grup - frison, tahicardie, dispnee, cianoză, dureri lombare,
retrosternale, stare generală alterată
•Anunţaţi medicul
- Înfundarea perfuzorului ş i acului cu cheaguri - se schimbă perfuzorul şi acul
- Hipotermia
• Încălziţi bolnavul prin suplimentarea numărului de pături, aplicarea de buiote cu apă caldă
ATENŢIE
- Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi agitarea
pungii/flaconului
-- Dacă apar reacţii
Respectaţi asepsiaposttransfuzionale returnaţi punga/flaconul de sânge la punctul de transfuzii
- Nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări ritmul de curgere
- Dacă acul s-a înfundat nu perme abilizaţi acul prin presiune
FIŞA Nr. 2.2.

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI CU REACŢII ADVERSE LA TRANSFUZIE
• Prevenirea reacţiilor adverse pe perioada transfuziei si după transfuzie.
• Instituirea măsurilor pentru a reduce reacţiile la transfuzie.
REACŢIILE ADVERSE
-- Reacţiile adverse
Sunt reacţii pot să
sistemice la apară în primele
administrarea 15 minşiale
sângelui transfuziei
derivatelor deşisânge,
după transfuzie.
incompatibile cu cel al
beneficiarului, care conţin alergeni, sau sunt contaminate cu bacterii
- Reacţiile adverse generale pot avea simptome variind de la: febră, frison, urticarie, hipotensiune şi
stop cardiac. Alte posibile reacţii adverse care pot rezulta din terapia transfuziei includ
supraîncărcarea circulatorie şi transmiterea unor boli ca: hepatitele, citomegaloviruşi sau virusul
imunodeficienţei umane (HIV).
- Reacţia hemolitică acută - incompatibilitate ABO, Rh şi se produce în primele 5 -15' de la
instituirea transfuziei. Aceasta începe cu creşterea temperaturii, ritmului cardiac, senzaţie de
căldură şi durere de-a lungul venei pe care sângele este transfuzat, frison, durere de cap, graţă,
durere în piept şi spate, dispnee, hipotensiune, homoglobinemie, hemoglobinurie. Se opreşte
transfuzia.
- Reacţia hemolitică întârziată - răspunsul imun dezvoltat de către primitor împotriva antigenilor
donatorului non ABO.
pozitiv. Se opreşte Febra este inexplicabilă, descreşte inexplicabil Hb, Ht, testul Coombs este
transfuzia.
- Reacţia febrilă nonhemolitică - 1 % din tra nsfuzii; o posibilă sensibilitate a primitorului la
leucocitele şi trombocitele din sângele donatorului. Aceasta se produce la 30' după iniţierea
transfuziei şi la 6h după terminarea transfuziei. Se manifestă prin febră mai mare cu 1° , înroşirea
feţei, frisoane, durere de cap.
- Reacţia alergică (uşoară sau moderată) cauzată de alergia primitorului la proteinele din plasma
donatorului. Aceasta se produce pe durata transfuziei şi la 1h după transfuzie. Apar eritem local,
erupţie cutanată, urticarie.
- Reacţia alergică severă - cauzată de alergia primitorului la un antigen al donatorului (uzual IgA).
Aglutinarea celulelor roşii obstruează capilarele şi blochează fluxul sanguin, cauzând simptome
majore la toate marile organe de sistem. Aceasta se produce în primele 5- 15' de la iniţierea
transfuziei. Apar tusea, greaţa, vărsătura, distresul respirator, hipotenshinea, pierderea cunoştinţei şi
posibil stopul cardiac. Aceasta este o reacţie care ameninţă viaţa. Se opeşte transfuzia, se menţine
linia venoasă, se informează medicul, se administrează medicamentele prescrise (antihistaminice,
corticosteroizi, epinefrina, antipiretice). Se măsoară semnele vitale la fiecare 5 - 15' şi se iniţiază
resuscitarea cardiopulmonară dacă este nevoie.
- Supraîncărcarea circulatorie - poate conduce la edemul pulmonar şi se produce din cauza
volumului excesiv sau ritmului rapid al transfuziei. Aceasta poate apare în orice moment, sau la 1 -
2h după terminarea transfuziei. Apar dispneea, tusea, tahipneea, tahicardia, creşterea p resiunii
venoase
ritmului centrale. Se respectă
şi volumului ritmul delaadministrare
de administrare de 2 -4ml/kg/h.
pacienţii în vârstă. Se acordă
Se încetineşte atenţie
sau se specială
opreşte transfuzia,
se administrează la indicaţia medicului diuretice, oxigen şi morfină.
- Sepsis bacterian - datorită contaminării bacteriene a produsului transfuzat. Aceasta apare pe
durata transfuziei şi la 2h după terminarea transfuziei. Se manifestă prin febră, frison, crampe
abdominale, vărsătură, diaree, hipotensiune. Se aplică îngrijiri corespunzătoare. Se opreşte
transfuzia şi se menţine linia venoasă, se informează medicul, se monitorizează semnele vitale, se
recoltează hemocultura. La indicaţia medicului se administrează fluide i.v., antibiotice cu spectru
larg antimicrobian, vasopresoare şi steroizi.
EVALUAREA PACIENTULUI
- Observaţi pacientul pentru febră cu sau fără frison. Febra poate indica debutul unei reacţii
hemolitice acute, reacţii febrile nonhemolitice, sau septicemie bacteriană
- Observaţi pacientul pentru tahicardie şi/sau tahipnee şi dispnee. Acestea pot indica reacţie
hemolitică acutăcirculatorie.
supraîncărcare sau supraîncărcare circulatorie. Aceste simptome pot fi însoţite de tuse în caz de
- Observaţi pacientul pentru urticarie sau erupţie cutanată. Acestea pot fi indicii timpurii ale unei
reacţii alergice, anafilactice, care se produc după transfuzie.
- Observaţi pacientul pentru înroşirea feţei. Inroşirea feţei poate fi prezentă într -o reacţie hemolitică
acută, sau o recţie nonhemolitică.
- Observaţi pacientul pentru simptomele gastrointestinale. Greaţa şi vărsătura pot fi prezente în
reacţiile transfuzionale hemolitice acute, reacţiile anafilactice, sau sepsis.
- Observaţi pacientul pentru scăderea TA. Hipotensiunea poate fi o reacţie acută hemolitică,
anafilactică, sau sepsis.
- Observaţi pacientul pentru wheezing, durere în piept şi stop cardiac. Acestea toate sunt reacţii
anafilactice.
- Fiţi atenţi la plângerile pacientului pentru dureri de cap sau dureri musculare în prezenţa febrei.
Amând ouă potpacientul
- Monitorizaţi fi indicii pentru
ale uneidiseminarea
reacţii nonhemolitice febrile.
coagulării intravasculare, insuficienţa renală.,
hemoglobinemie/hemoglobinurie. Toate acestea sunt semne târzii ale reacţiei hemolitice acute.
- Monitorizaţi valorile de laborator pentru anemia refractară la terapia transfuziei. Aceasta ar putea
semnifica o reacţie hemolitică întârziată.
- Observaţi pacienţii care primesc transfuzii masive de sânge pentru hipotermie uşoară, tulburări de
ritm cardiace, hipoteosiune si hipocalcemie, hiperkalemie. Produsele de sânge reci pot afecta
sistemul de conducere cardiac rezultând disaritmii ventriculare. Alte disaritmii cardiace,
hipotensiunea şi furnicăturile pot indica hipocalcemia, care apar atunci când citratul (ut ilizat drept
conservant pentru produsele de sânge) se combină cu calciul pacientului. Hiperkalemia duce la
colici intestinale, diaree, oligurie, spasme musculare, modificări pe ECG, bradicardie
premergătoare stopului cardiac.
CE FACEM ÎN CAZUL UNOR REACŢII LA TRANSFUZIE?
- Oprirea transfuziei. Severitatea reacţiilor este legată de cantitatea introdusă.
- Schimbaţi perfuzorul care conţine cheaguri de sânge şi înlocuiţi-l cu altul nou, excepţie cazul în
care este numai o reacţie uşor alergică..
- Informaţi medicul. Reacţiile la transfuzie cer imediat intervenţii medicale. În cazul unei reacţii
alergice uşoare, transfuzia ar trebui stopată şi administrate antihistaminice, la indicaţia medicului.
Transfuzia poate fi reluată.
- Menţineţi linia venoasă pentru administrarea de medicamente şi soluţii la nevoie.
-intervenţiile
Notaţi sângele şi produsele de sânge, timpul în care au apărut reacţiile transfuziei, dar şi
nursei.
- Recoltaţi sânge simplu. Se recoltează o probă sânge înainte de transfuzie pentru proba de
compatibilitate. A doua probă (dacă este necesar) se recoltează din braţul opus transfuziei şi se va
verifica hemoglobina liberă în ser, indicând hemoliza şi deasemenea ar trebui verificat nivelul
bilirubinei.
- Returnaţi la punctul de transfuzii punga de sânge, oprind câţiva ml de sânge, pentru o eventuală
verificare în cazul în care se produc reacţii postransfuzionale severe.
- Monitorizaţi semnele vitale la fiecare 15' sau mai frecvent dacă trebuie. Menţineţi evaluarea
continuă a stării cardiopulmonare a pacientului.
- Administraţi medicaţia prescrisă în acord cu tipul şi severitatea reacţiei la transfuzie:
• antihistaminice - diminuează unele aspecte ale răspunsului alergic prin blocarea receptorilor
histaminici. In unele cazuri pot fi administrate pretransfuzional, la indicaţia medicului
•antipiretice/analgezice
hemolitice acute, reacţiile- sefebrile
administrează pentrusepsisul
nonhemolitice, a scădeabacterian
febra şi diconfortul în: reacţiile
• corticosteroizi - stabilizează membranele celulei, descresc eliberarea histaminei; se administreză
în reacţii alergice severe
•fluidele - administrarea rapidă a fluidelor i.v. poate ajuta la contracararea unor simptome ale
şocului anafilactic
• diuretice/morfină - pot fi administrate în supraîncărcarea circulatorie pentru a reduce volumul
intravascular
• antibiotice - se administrează când este suspectată contaminarea bacteriană
• în cazul unui stop cardiac - se iniţiază resuscitarea cardiopulmonară
• recoltaţi prima probă de urină - se poate produce hem oglobinuria datorită reacţiilor hemolitice.
Gradul de deteriorare al rinichilor este influenţat de pH -ul urinar şi de rata excreţiei urinare. Dacă
deteriorarea rinichilor este severă, se recomandă dializă
REZULTATE AŞTEPTATE
- Pacientul va avea mucoase roze. Perfuzia tisulară este îmbunătăţită
- Debitul cardiac va reveni la valorile de bază. Volumul intravascular este restabilit
- TA se va menţine stabilă. Volumul intravascular este restabilit. Absenta reacţiilor transfuziei.
- Pacientul va fi calm şi exprimă confort. Îngrijirile nursing sunt aplicate corespunzător pentru a
menţine siguranţa şi confortul pacientului.
- Pacientul îşi menţine temperatura corpului în limite normale
- Pacientul va elimina urină 0,5 - 1 ml/kg/h - reflectă starea optimă a fluidelo r.
- Pacientul îşi va menţine saturaţia de oxigen mai mare de 95%
CAPITOLUL III. APLICAREA AGENŢILOR FIZICI

FIŞA Nr. 3.1.
APLICAŢII CALDE
- Activarea circulaţiei prin dilataţia vaselor de sânge
- Calmarea durerii prin reducerea spasmului muscular
- Creşterea secreţiei gastrice şi a excreţiei renale
-- Scăderea
Promovareainflamaţiei şi grăbirea
confortului formării
şi grăbirea colecţiei
procesului purulente
de vindecare
TIPURI DE CĂLDURĂ
Căldura directă poate fi:
- uscată
• furnizată la o temperatură mai mare şi pentru un timp îndelungat cu ajutorul unor dispozitive:
sticla cu apă caldă, termofoare, punga cu apă caldă, perna electrică
- umedă
• estompează, atenuează crustele şi exudatele, penetrează mai adânc decât căldura uscată, nu usucă
pielea, produce mai puţină transpiraţie şi uzual este mai confortabilă pentru pacient
• dispozitivele pentru aplicarea căldurii umede includ: comprese calde pentru zone mici ale
corpului sterile sau nesterile, materiale absorbante împăturite pentru zone mai mari ale corpului (ex.
pentru prişniţul toracic)
PRECAUŢII
- Nu se utilizează la pacienţii cu risc hemoragiic
- Este contraindicată la pacienţii cu luxaţii în stadiu acut (deoarece vasodilataţia poate creşte
durerea şi umflătura, edemul), sau cu procese inflamatorii acute .
- Căldura se aplică cu precauţie la copii şi pacienţii în vârstă cu insuficienţă renală, cardiacă, sau
respiratorie; arterioscleroză sau ateroscleroza.
- Se aplică cu precauţie extremă în zone sensibile la căldură (cicat rici sau stome, proteze articulare,
zone cu implanturi metalice) întrucât creşte riscul de arsuri şi determină efecte sistemice
(hipotensiune, polipnee).
- Temometru, prosop, bandă adezivă
- Mănuşi dacă pacientul are o leziune deschisă
- Pentru sticla cu apă fierbinte: apă fierbinte de la robinet, termometru de baie, material absorbant
textil, protector pentrutemperatura:
• Se ajustează învelirea sticlei.
46,1°C - 51,7°C pentru adulţi şi 40,6°C - 46,1°C pentru copiii
sub 2 ani şi pacienţii în vârstă;
• Se verifică rezistenţa sticlei la căldură.
• Se umple sticla până la jumătate sau 2/3 şi se înveleşte cu materialul textil pentru a nu veni
în contact direct cu pielea.
- Pentru o pernă electrică: material protector pentru învelire
• Se verifică cablu să fie integru şi să nu fie un defect de izolaţie
• Se conectează la priză şi se controlează poziţia monturii
• Se înfăşoară perna cu o pânză sau un prosop pentru protecţie
- Pentru o compresă caldă: vas cu apă fierbinte sau un recipient cu apă sterilă, normal salină sau
alte soluţii, la indicaţia medicului; sticlă cu apă fierbinte. Acestea pot fi sterile sau nesterile,
depinde de prodedura cerută: comprese sau material absorbant, prosop absorbant, tifon împăturit,
pensă, bol sau bazin, termometru de baie, prosop, material impermeabil care acoperă compresa,
îmbrăcăminte.
• Recipientul cu apă sterilă fierbinte sau soluţii sterile se aşează la chiuvetă
• Se măsoară temperatura cu un termometru steril de baie
• Dacă nu există un termometru steril, se toarnă soluţie sterilă încălzită într-un vas curat şi
se verifică temperatura cu un termometru obişnuit şi apoi se aruncă soluţia testată
• Se ajustează temperatura unei soluţii sterile prin adăugarea de apă fierbinte sau rece de la
chiuve tă,pentru
vârstă şi până când soluţia ajunge
compresele la ochi.
de pus la 55°C pentru adulţi sau 40,1°C pentru copii şi pacienţii în
• Golirea soluţiei într-un bol sau bazin
• Apoi se utilizează tehnici sterile, umezirea compreselor în soluţia fierbint e
- Comprese calde nesterile
• Se umple un bol sau bazin cu apă fierbinte sau altă soluţie şi se măsoară temperatura cu un
termometru de baie
• Se ajustează temperatura - 55°C pentru adulţi, 40,10°C pentru copii şi pacienţi în vârsta, şi
pentru comprese pentru ochi
• Se umezeşte compresa în lichidul fierbinte, se stoarce şi se aplică
- Prişnitul toracic
• Se utilizează pentru bolnavii febrili
• Se foloseşte un cerşaf de pat din bumbac împăturit în trei
•• Se
Se umezeşte cu alcool
stropeşte cu apă fierbinte
sanitar 2/3
şi sedin suprafaţă,
aplică ap oi se
pe toracele stoarce prin rulare astfel încât partea
bolnavului
umezită să vină în contact direct cu tegumentele, iar partea uscată a cearşafului sau materialului
folosit să vină în jurul toracelui peste partea umezită
- Identificaţi pacientul şi procedura indicată
- Evaluaţi starea pielii unde se va aplica căldura.
- Camere să fie încălzită
- Scoateţi aerul care a rămas în punga astfel presând-o uşor pe o suprafaţă plană, apoi închideţi
punga, sau ţineţi punga sus, strângeţi porţiunea neumplută pentru a ieşi aerul, apoi închideţi punga.
Strângeţi bine capacul. Verificaţi să nu aibă fisuri.
- Avertizaţi pacientul să raporteze durerea sau disconfortul imediat, sau să îndepărteze singur
dispozitivul, dacă este necesar
- Măsuraţi temperatura, pulsul şi respiraţia înainte de a se face aplicaţia
- Dacă tratamentul cald a fost aplicat pentru a creşte temperatura corpului pacientului, se
monitorizează tot timpul aplicaţiei temperatura, pulsul şi respiraţia
- Se expune numai zona tratată deoarece vasodilataţia va face ca pacientul să nu aibă frison
- Spălaţi mâinile meticulos
EFECTUAREA PROCEDURII
- Sticla cu apă caldă, Punga cu apa caldă, perna electrică
• Evaluaţi frecvent starea pielii pacientului şi îndepărtaţi dispozitivul (sticla cu apă caldă, punga cu
apă caldă, perna electrică) dacă observaţi umflare excesivă sau roşeaţă excesivă, vezicule, macerare
sau paloare pronunţată, sau dacă pacientul raportează durere sau disconfort
• Umpleţi din nou punga, sticla dacă este necesar pentru a menţine temperatura corectă
• Îndepărtaţi dispozitivul extern (sticla cu apă caldă, punga cu apă caldă, perna electrică) după 20 -
30'
• Ştergeţi pielea pacientului cu un prosop
• Măsuraţi temperatura, pulsul şi respiraţia pentru a face comparaţie cu valorile dinaintea aplicaţiei
• Poziţionaţi confortabil pacientul în pat
• Dacă tratamentul trebuie repetat depozitaţi materialele în camera pacientului, iar dacă nu,
depozitaţi materialele într-un loc adecvat
-• Aplicarea unei de
Puneţi lenjerie comprese
protecţiecalde
sub zona de tratament, întindeţi gel (steril dacă este necesar) peste
zona afectată. Evitaţi apucarea directă pe unele zone distruse şi la nivelul ochilor (puteţi ap lica
comprese sterile). Gelnl reduce macerarea şi riscul de arsuri prin descreşterea ratei de penetrare a
căldurii.
• Ridicaţi compresele calde din bol sau bazin (utilizaţi o pensă sterilă pentru o procedură sterilă).
• Stoarceţi excesul de soluţie din compresă (utilizaţi o pensă sterilă pentru o procedură sterilă).
Excesul de umezeală creşte riscul de arsuri.
• Aplicaţi compresa cu blândeţe pe locul afectat şi după câteva secunde, ridicaţi compresa şi
verificaţi aspectul pielii, macerare sau vezicule.
• Mulaţi rapid compresa pe piele, ca să nu intre aer, dacă sunteţi sigur că nu s -au produs arsuri.
Aplicaţi un material impermeabil peste compresă şi fixaţi-l cu banda adezivă.
• Plasaţi o sticlă, pungă cu apă caldă peste compresă şi impermeabil pentru a menţine temperatura
corectă
• Verificaţi pielea pacientului la fiecare 5' pentru a identifica semnele de intoleranţă ale ţesuturilor.
Ridicaţi compresa caldă dacă pielea arată roşeaţă excesivă, macerare sau vezicule, sau dacă
pacientul simte durere sau disconfort. Schimbaţi compresa dacă este necesar să menţineţi
temperatura corectă.
- După 15-20 de minute ridicaţi compresa (utilizaţi pensa, dacă este necesar). Aruncaţi compresa
într-un recipient de deşeuri.
- Ştergeţi pielea pacientului cu un prosop (steril, dacă este necesar): Notaţi starea pielii.
- Măsuraţi temperatura, pulsul şi respiraţia pentru a face comparaţie cu valorile dinaintea aplicaţiei
- Asiguraţi confortul pacientului
- Aruncaţi lichidele şi materialele folosite. Duceţi la sterilizare materialele pentru sterilizare.
- Dacă tratamentul trebuie repetat depozitaţi materialele în camera pacientului, iar dacă nu
depozitaţi materialele într-un loc adecvat
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Suprimaţi tratamentul după 30 de minute deoarece, până la acest timp probabil vasodilataţia s-a
produs; apoi urmează vasoconstricţia, efect revers al tratamentului cald.
- Nu utilizaţi un dispozitiv electric de căldură lângă oxigen deoarece o scânteie de la un cablu
zdrenţuit poate provoca explozie şi incendiu. De altfel pentru a preveni şocul electric, evitaţi
utilizarea unei perne electrice lângă lichid (incluzând pe cel al pacientului cu incontinenţă) şi evitaţi
mânuirea dispozitivului cu mâinile umede.
- Dacă pacientul este inconştient, anesteziat, cu probleme neurologice, sau insensibil la căldură,
verificaţi frecvent locul pentru a evita complicaţii ca: edemul, macerarea, pete roşii, vezicule.
- Aplicaţia trebuie să acopere o zonă suficient de mare pentru a creşte volumul de sânge de la
nivelul suprafeţei pielii arunci când se urmăreşte reducerea congestiei organelor interne.
- Utilizaţi tehnica sterilă când aplicaţi căldură umedă pe o plagă deschisă
- Utilizaţi separat materiale pentru fiecare ochi, pentru a preveni contaminarea
- Utilizaţi mănuşi sterile în loc de pensă sterilă pentru aplicarea compreselor umede.
NOTAREA PROCEDURII:
- Notaţi în planul de îngrijire
• timpul şi data aplicării căldurii, tipul de aplicaţie
• temperatura, durata, locul unde se aplică căldura
• temperatura pacientului, pulsul, respiraţia
• starea pielii înainte, pe durata şi după tratament
• semnele complicaţiilor
FIŞA Nr. 3.2.

APLICAŢII RECI
- Promovarea vasoconstricţiei capilare prin inhibarea circulaţiei locale
- Controlarea şi încetinirea sângerării
- Reducerea edemelor
- Încetinirea activităţii bacteriene în infecţii
- Scăderea inflamaţiei
- Reducerea durerii
-TIPURI
ScădereaDEtemperaturii
APLICAŢII RECI
- uscată
• dispozitivele pentru aplicaţia rece uscată includ: punga cu gheaţă sau colarul, sau pachete
de gheaţă
- umedă
• este mult mai penetrantă decât cea uscată
• dispozitivele pentru aplicaţia umedă rece includ: compresele reci pentru zone mici ale
corpului şi comprese mari reci pentru zone mari
PRECAUŢII
Se aplică cu precauţiune tratamentele reci pentru pacienţii cu:
• insuficienţă circulatorie
• pentru copii şi bătrâni
• pacienţii
PREGĂTIREA cu arterită deoarece există riscul de distrugere al ţesutului ischemic.
MATERIALELOR
- Termometru, prosop, bandă adezivă
- Mănuşi sterile
- Pentru punga cu gheaţă sau colar: cuburi de gheaţă, apă rece de la chiuvetă, material absorbant
pentru protecţie
- Pentru comprese reci: recipient cu cuburi de gheaţă, recipient cu apă rece de la chiuvetă,
termometru de baie, comprese, lenjerie de protecţie, material imperme abil pentru acoperire.
- Pentru punga cu gheaţă sau colar
• Selectaţi o pungă de gheaţa sau un colar de mărime potrivită
• Umpleţi punga de gheaţă sau colarul cu apă rece de la chiuvetă pentru a verifica integritatea
• Goliţi apa şi umpleţi apoi colarul până la jumătate cu gheaţă mărunţită pentru a se putea mula pe
corpul pacientului.
• Strângeţi de punga cu gheaţă sau colar pentru a elimina aerul care poate reduce conducerea.
• Puneţi capacul şi ştergeţi umezeala de pe punga cu gheaţă sau colar
• Înveliţi punga cu gheaţă sau colarul cu un material textil protector şi puneţi o bandă adezivă peste
material. Acoperirea de protectie previne trauma ţesuturilor şi absoarbe condensarea.
- Pentru comprese reci
• Puneţi apa rece de la chiuvetă într-un recipient cu gheaţă sau adăugaţi gheaţa în apă
• Utilizaţi un termometru de baie pentru ghidare
•EFECTUAREA
Ajustaţi temperatura apei la 15°C
PROCEDURII:
- Verificaţi indicaţia medicului şi evaluaţi starea pacientului
- Explicaţi procedura pa cientului
- Camera să fie încălzită
- Măsuraţi şi notaţi temperatura, pulsul şi respiraţia înainte de a se face aplicaţia rece
- Se expune numai zona tratată pentru a evita frisonul
- Spălaţi mâinile riguros
Aplicarea pungii de gheaţă sau colarului
• Plasaţi punga cu gheaţă sau colarul pe locul de tratat şi începeţi cronometrarea
• Observaţi frecvent locul pentru semne de intoleranţă a ţesuturilor: albire, marmorare, paliditate,
cianoză, macerare
• Observaţi saupentru
pacientul vezicule.
tremurături şi pentru plângerile privind arsura sau amorţelile.
• Opriţi tratamentul dacă apar aceste semne sau simptome şi anunţaţi medicul
• Ridicaţi punga sau colarul după perioada de tratament prescrisă (uzual 30 de minute).
Aplicarea compreselor reci
• Puneţi lenjerie de protecţie sub zona de tratat
• Scufundaţi compresa în apă
• Scoateţi compresa din apă
• Stoarceţi compresa pentru a preveni curgerea picăturilor de apă
• Aplicaţi compresa pe locul de tratat şi începeţi cronometrarea aplicaţiei
• Acoperiţi compresa cu un material impermeabil
• Puneţi o bandă adezivă
• Verificaţi frecvent locul de aplicare pentru semne şi simptome de intoleranţă a ţesuturilor
•• Notaţi plângerile pacientului
Opriţi tratamentul - arsuriaceste
dacă se dezvoltă sau amorţeli
semne sau simptome şi anunţaţi medicul
• Ridicaţi compresa după perioada de tratament prescrisă (uzual 20 de minute)
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Aplicaţi rece imediat după o rănire pentru a minimaliza edemele
- Temperaturile reci pot fi tolerate pentru un timp lung când locul de tratat este mic
- Nu continuaţi nici o aplicaţie mai mult de o oră, pentru a preveni vasodilataţia reflexivă
- Când se aplică rece pe o plagă deschisă sau o leziune care se poate deschide pe perioada
tratamentului, utilizaţi tehnica sterilă
- Menţineţi tehnica sterilă pe durata tratamentului la ochi, cu material steril pentru fiecare ochi
separat, pentru a preveni contaminarea
CAPITOLUL IV. PREGĂTIREA PREOPERATORIE ŞI ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE
FIŞA Nr. 4.1.

PREGĂTIREA PREOPERATORIE
OBIECTIVE SPECIFICE
-• Pregătirea pacientului
restricţionarea pentru
aportului operaţieşiprin
de alimente :
lichide
• pregătirea câmpului operator (suprafaţa cutanată)
• recoltarea produselor pentru examene de laborator
• efectuarea igienei personale şi a altor nevoi de bază
• asigurarea siguranţei pacientului după administrarea medicaţiei preanestezice
- Pregătirea documentelor pacientului pentru operaţie prin:
• revederea semnăturii consimţământului chirurgical
• completarea cu acurateţe a listei operatorii
- Furnizarea, preoperator, de informaţii şi instrucţiuni pacientului şi familiei.
PRINCIPII DE ÎNGRIJIRE
- Operaţia este un eveniment important în viaţa pacientului, generator de stress fizic şi psihic. -
Teama de spital, de a nestezie, de operaţie, de suferinţa postoperatorie fac ca bolnavii să fie anxioşi,
agitaţi,
- Inciziadeprimaţi psihic.
operatorie determină durere şi predispune la infecţii.
- Anestezicele şi drogurile analgezice au efect depresiv asupra organismului dimi nuând durerea dar
şi capacitatea de reacţie a pacientului faţă de stimulii din mediul înconjurător.
FIŞA Nr. 4.1.1.

PREGĂTIREA PREOPERATORIE GENERALĂ DIN ZIUA CARE PRECEDE OPERAŢIA
PREGĂTIREA PSIHICĂ A BOLNAVULUI

- Se recomandă tact şi înţelegere empatică în comunicarea cu pacientul pentru a reduce disconfortul
psihic creat de teama de operaţie, anestezie.
- Se recomandă selectarea pacienţilor pe saloane, evitându-se contactul celor nou internaţi cu cei
care au avut o pacientul
- Se linişteşte evoluţie postoperatorie dificilă, gravă
cu privire la anestezie, dureresau cu muribunzii.
şi procedurile preoperatorii
- Se respectă opiniile pacientului legate de credinţe şi concepţii.
- Se oferă informaţii clare, accesibile legate de actul operator şi de consecinţele acestuia (limitări,
mutilări).
- Se obţine consimţământul scris al pacientului conştient, adult sau al familiei în cazul minorilor sau
al pacienţilor inconştienţi.
- Se stabileşte data intervenţiei şi se comunică bolnavului.
- Consimţământul informat în intervenţiile chirurgicale este responsabilitatea medicului; nursa este
responsabilă din punct de vedere etic, nu legal, acţionând ca un avocat al pacientului (verificând
dacă pacientul a înţeles informaţiile primite şi dacă sunt respectaţi toţi paşii în pregătirea
preoperatorie).
- Formele de consimţământ trebuie semnate înainte ca pacientul să primească medicaţia sedativă,
preanestezică.
- Se administrează, la indicaţia medicului sedative, hipnotice în seara dinaintea intervenţiei pentru a
asigura o odihnă adecvată în timpul nopţii
IGIENA PACIENTULUI
- Se face baie, sau duş, sau toaleta pe regiuni, la pat, în cazul bolnavilor nedeplasabili.
- Se curăţă cu atenţie zonele de flexie şi cea ombilicală pentru a reduce riscul infecţiei prin flora
cutanată.
CREAREA CÂMPULUI OPERATOR
- Se depilează zona de intervenţie prin raderea pilozităţilor cu un aparat de ras individual, pe o
suprafaţă largă (15 / 25cm) având grijă să nu se creeze soluţii de continuitate.
- Se interzice folosirea cremelor depilatoare care pot da reacţii alergice şi iritaţii ale mucoaselor din
zonele intime.
- Nu se depilează sprâncenele în cazul intervenţiilor la nivelul globului ocular.
- Se dezinfectează zona rasă cu alcool medicinal sau betadină (se exclude riscul la alergie prin
anamneză)
- Se acoperă câmpul operator cu un câmp steril.
- In caz de urgenţă imediată, bolnavul va fi ras la pat sau la UPU înainte de a fi transportat la blocul
operator. Se contraindică, temporar, actul operator în caz de leziuni cutanate în regiunea un de
urmează să se desfăşoare intervenţia.
SUPRAVEGHEREA ÎNAINTEA
- Se măsoară şi se reprezintă graficOPERAŢIEI
funcţiile vitale: temperatura, puls, T.A, respiraţie.
- Se cântăreşte bolnavul şi se apreciază talia pentru dozarea premedicaţiei şi anestezicelo r.
- Se semnalează medicului eventualele modificări ale tegumentelor din zonele prevăzute pentru
intervenţie cum ar fi semnele de inflamaţie sau de alergie.
- Se notează şi se raportează eventualele simptome de infecţie a căilor respiratorii superioare,
precum şi apariţia menstruaţiei la femei.
INVESTIGAREA PARACLINICĂ
- Se verifică, obligatoriu, pentru toate tipurile de intervenţii chirurgicale:
• grupul sanguin şi factorul Rh
• hemograma
• glicemia
• ureea
•• electroliţii
creatinina sanguină
serici
• probele hepatice
• factorii de coagulare
• sumarul de urină
- Se efectuează:
• ECG, radiografie pulmonară.
GOLIREA INTESTINULUI TERMINAL
- Se face clisma evacuatoare în seara dinaintea şi în dimineaţa intervenţiei chirurgicale în caz de
intervenţii pe tubul d igestiv.
Se administrează un laxativ cu 12 -24 ore inaintea intervenţiei dacă actul operator nu se desfăşoară
pe tubul digestiv şi tranzitul bolnavului este normal.
RESTRICŢIA ALIMENTARĂ
- Se scade aportul alimentar oral cu o zi înainte de operaţie.
- Se sistează aportul de alimente şi lichide de la orele 21, în seara de dinaintea operaţiei.
- Se interzice fumatul cu o seară înainte de operaţie, precum şi consumul de băuturi alcoolice.
FIŞA Nr. 4.1.2.

PREGĂTIREA PREOPERATORIE DIN ZIUA OPERAŢIEI
MĂSURI GENERALE
- Se supraveghează pacientul să rămână nemâncat şi să nu fumeze.
- Se măsoară funcţiile vitale şi vegetative: temperatura, puls, TA..
- Se apreciază starea generală şi comportamentul.
- Se comunică medicului eventualele modificări patologice ale funcţiilor vitale, tusea, coriza,
diareea, apariţia menstruaţiei la femei şi modificări din zona de intervenţie.
- Se îndepărtează bijuteriile, ceasul, peruca, protezele (dentare, membrele artificiale), agrafele de
păr, lentilele de contact
- Se cere pacientei să-şi facă toaleta de dimineaţă fără folosirea machiajului sau a lacului de unghii,
a rujului, pentru o bună observare a extremităţilor.
- Se invită pacientul să-şi golească vezica urinară sau se montează aseptic o sondă vezicală, dacă
medicul indică
-curată,
Se strânge păruliar
deschisă, lung într-ocămaşă
femeile bonetă,de
saunoapte.
se împleteşte în coadă, iar pacientul îmbracă o pijama
ADMINISTRAREA PREMEDICAŢIEI
- Se administrează medicaţia preanestezică (premedicaţia) cu 60 de minute înainte de operaţie, dacă
administrarea este orală şi cu 45 de minute înainte de operaţie - în administrarea parenterală
- Se interzice pacientului să se mai ridice din pat după administrarea premedicaţiei deoarece are
acţiune sedativă şi deprimă circulaţia, determinând hipotensiune arterială ortostatică.
- Se predau obiectele de valoare, bijuteriile bolnavului familiei sau nursei-şefe, însoţite de procesul
verbal.
TRANSPORTUL BOLNAVULUI LA SALA DE OPERAŢIE
- Se transportă bolnavul la sala de operaţie cu un mijloc adecvat stării sale - cu brancarda, patul
rulant, bine acoperit şi însoţit de nursă.
- Se însoţeşte bolnavul de documentele administrative: F.O. cu rezultatele investigaţiilor, cu
consimţământul scris.prea devreme la sala de operaţie pentru a nu stresa bolnavul.
- Se evită transportul
- Se verifică lista operatorie (data, ora, regiunea operatorie).
PREGĂTIREA SALONULUI POSTOPERATOR
- Se pregăteşte, între timp, salonul pentru primirea în condiţii oprime, a operatului:
• igiena salonului
• aerisirea salonului
• schimbarea lenjeriei de pat
• asigurarea cu material de protecţie a patului.
- Se verifică sursa de oxigen, de aspiraţie.
- Se pregătesc:
• tensiometru şi stetoscop biauricular
• stativ
• trusa de perfuzat
• soluţii perfuzabile şi medicamente prescrise de medic pentru perioada postoperatorie
• urinar
• bazinet
• tăviţa renală
• alte materiale în funcţie de tipul intervenţiei şi de îngrijiri (borcan de drenaj, de aspiraţie, etc).
FIŞA Nr. 4.1.3.

PREGĂTIREA OPERATORIE SPECIALĂ
OBIECTIVE
- Corectarea deficienţelor organismului.
- Restabilirea echilibrului fiziologic pentru a suporta actul operator.
- Evitarea complicaţiilor grave în timpul sau imediat după operaţie.
INDICAŢII
- Pacienţi cu risc operator crescut creat de aparatul sau organul pe care se va interveni.
- Pacienţi cu afecţiuni preexistente (taraţi): cardiovasculare, pulmonare, hepatice, renale, diabet
zaharat.
MĂSURI SPECIFICE
A. MĂSURI SPECIFICE
DESFĂŞURA OPERAŢIALEGATE DE APARATUL SAU ORGANUL PE CARE SE VA
- În cazul intervenţilor pe aparatul respirator se practică:
• aspirarea secreţiilor traheo-bronşice
• medicaţie specifică:
- fluidifiante ale secreţilor
- expectorante
- bronhodilatatoare
- intubaţia cu sonde speciale - sonda CARLENS (prezintă două braţe, câte unul pentru
fiecare bronhie) când este necesară excluderea temporară a unui plămân sau pentru a preveni
inundaţia bronsică cu secreţii (ex. Chist hidatic)
- În cazul operaţiilor pentru stenoza pilorică şi a operaţiilor pe stomac:
• montarea unei sonde nasogastrice de aspiraţie a stazei gastrice, cu 3-4 zile înainte de operaţie
•- spălătura gastricăintestinală:
În caz de ocluzie în seara dinaintea operaţiei
• aspiraţie nasogastrică
• reechilibrare hidro-electolitică i.v.
- În cazul intervenţiilor pe colon şi rect:
• golirea conţinutului cu 48-72 de ore înaintea operaţiei prin:
- regim alimentar cu puţine reziduuri (carne, ouă, brânză, lapte, iaurt)
- regim exclusiv hidric cu 24 ore înaintea operaţiei administrarea de soluţii hipertone cu 24
ore înaintea operaţiei: Fortrans (care nu este metabolizat de flora intestinală şi nu se absoarbe prin
mucoasa intestinală); se administrează 4 plicuri dizolvate fiecare în câte 1 litru de apă (4 litri în
total) în seara care precede intervenţia, fiecare litru fiind băut într -o oră.
• reechilibrarea hidroelectolitică parenterală
• clisme evacuatorii în cazul în care administrarea Fortrans -ului este contraindicată (stare
generală alterată, insuficienţă cardiacă, HTA, etc).
• aseptizarea colonului prin administrarea parenterală de antibi otice
B. MĂSURI SPECIFICE LEGATE DE AFECŢIUNILE PREEXISTENTE
- Se recomandă obţinerea avizului de la medicul specialist în domeniu (diabetolog, cardiolog,
gastroenterolog, neurolog, etc) cu specificarea riscului anestezico- chirurgical şi eventual a
măsurilor terapeutice necesare atât pre-, cât şi postoperatorii.
-acut
Se vor evita intervenţiile pentru afecţiuni cronice în primele 6 -12 luni după un infarct miocardic
- Se converteşte medicaţia cardiacă şi antihipertensivă sau de reglare a glicemiei pe cale orală în
terapie parenterală până la reluarea tranzitului şi alimentaţiei postoperator.
- Se face reechilibrarea hematologică parenterală (transfuzii) în cazul pacienţilor cu anemie severă,
preoperator.
- Se aplică măsuri specifice pentru pacienţii hepatici :
• dieta hipercalorică predominant glucidică
• vitaminoterapie
• reducerea aportului de proteine pentru a scădea riscul de apariţie a encefalopatiei portale (la
cirotici).
- Se recomandă profilaxia riscurilor: infecţios, tromboembolic şi al hemoragiilor d igestive acute "de
stress" la pacienţii cu risc major.
FIŞA Nr. 4.1.4.

PREGĂTIREA PREOPERTORIE DE URGENŢĂ
DEFINIŢIE
- Pregătirea preoperatorie pentru intervenţia chirurgicală efectuată în primele 2 -3 ore de la internare
sau în primele 4-6 ore (în caz de semiurgenţă).
- Pregătirea preoperatorie pentru urgenţele majore cu risc vital.
OBIECTIVE
- Salvarea vieţii pacientului.
- Prevenirea complicaţiilor intra, şi postoperatorii imediate.
MĂSURI PREOPERATORII DE URGENŢĂ
Măsurile se aplică
- toaleta sumară peînregiuni
sala deinsistându
operaţie -şisesepereferă la: regiunii pentru operaţie
aseptizarea
- monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative
- deşocarea bolnavului şocat
- recoltarea de urgenţă a sângelui pentru: HLG, HT, glicemie, uree, teste de coa gulare, grup sanguin
şi factor Rh
- administrarea premedicaţiei
FIŞA Nr. 4.2.

ÎNGRIJIREA INTRAOPERATORIE
OBIECTIVE SPECIFICE
- Controlul infecţiei prin respectarea circuitelor şi aplicarea tehnicilor aseptice;
- Asigurarea siguranţei şi protecţiei pacientului
- Prevenirea complicaţiilor intraoperatorii.
PREGĂTIREA SĂLII DE OPERAŢIE
- Nursa de la blocul operator verifică curăţenia şi funcţionalitatea aparatelor şi echipamentelor din
spaţiile medicale (sălile de operaţii cu anexele aferente): spălător fil tru pentru chirurgi cu robinete
cu apă sterilă, spaţiu pentru pregătirea materialelor şi pentru trezirea operatului, cameră protocol
operator.
În sala de operaţii viscerale verifică:
- lampa scialitică, oxigenatorul de perete,
- aspiratorul chirurgical, aspiratorul de perete, prizele.
- se pregătesc: masa cu instrumente sterile, casoletele cu material moale, pachetele cu bluze şi măşti
sterile, căruciorul cu medicamente, masa de operaţii
REGULI DE BAZĂ ÎN SALA DE OPERAŢIE
- În sală se intră numai cu echipament de protecţie: halat, papuci, bonetă, mască.
- Halatele echipei sunt considerate sterile în faţă, de la umăr până la mijloc şi de la mână până
aproape de cot; zonele nesterile ale halatelor includ umerii, gâtul, zonele axilare şi spatele.
- Mesele acoperite cu câmpuri sunt considerate sterile doar la suprafaţă; orice material care atinge
suprafaţa mesei este considerat contaminat.
- Personalul echipei sterile trebuie să stea în apropierea suprafeţelor sterile, iar dacă -şi schimbă
poziţiile, trebuietrebuie
- Tot personalul să se întoarcă cu faţamăşti
să folosească către care
faţa celuilalt
asigură osau cu spatele
filtrare înaltăcătre spatele celuilalt
- Măştile trebuie să acopere complet nasul şi gura şi să fie fixate şi nu purtate larg în jurul gâtului.
- Când măştile sunt îndepărtate, se ating numai legăturile pentru a preveni contaminarea mâinilor
de la zona nazofaringiană
- Unghiile se taie scurt pentru a preveni străpungerea mănuşilor.
ADMITEREA PACIENTULUI ÎN ZONA SĂLII DE OPERAŢIE
- Protocolul de admitere în zona în care pacientul este ţinut până ajunge în sala de operaţie, prevede
să se verifice de către nursă:
• numele şi numărul de salon al pacientului
• istoricul stării de sănătate şi starea fizică prezentă
• rezultatele examenelor de laborator şi radiografiile
• grupa de sânge şi testele de compatibilitate
•• alergiile
prezenţa şi orice alte reacţii
bijuteriilor, anterioare
a lentilelor la anestezie
de contact, sau transfuzii
a protezelor dentare şi dacă pacientul a consumat
alimente
• greutatea şi înălţimea, în vederea dozării corecte a drogurilor anestezice.
POZIŢIONAREA PACIENTULUI PENTRU OPERAŢIE
- Responsabilitatea pentru poziţionarea pacientului revine împreună nursei, chirurgului şi
anestezistului
- Poziţionarea pacientului va ţi ne seama de:
• tipul şi locul intervenţiei
• mobilitatea articulaţiilor
• vârsta pacientului
• evitarea apariţiei leziunilor de compresiune la nivelul ţesuturilor şi nervilor
• facilitarea funcţiei cardiocirculatorie şi pulmonară
- Poziţionarea corectă este importantă pentru:
• expunerea adecvată a zonei operatorii
• accesul uşor pentru inducerea anesteziei şi administrarea de soluţii şi medicamente i.v.
• promovarea funcţiilor respiratorii şi circulatorii
• asigurarea intimităţii pacientului prin evitarea expunerilor care nu sunt necesare
- Pentru menţinerea în poziţia adecvată intervenţiei, pacientul va fi fixat cu chingi pe masa de
operaţie.
PREGĂTIREA CÂMPULUI
- Se face curăţarea mecanică aOPERATOR
pielii cu apă ŞI ANESTEZIA
şi săpun
- Se dezinfectează cu un agent antimicrobian
- Se acoperă regiunea cu un câmp steril cu fereastră sau cu folie adezivă, transparentă, prin care se
face incizia şi care împiedică diseminarea florei cutanate; o alternativă este pulverizarea
preoperatorie a unei pelicule adezive care împiedică apariţia contaminării
- Se utilizează diferite anestezice şi medicaţia adjuvantă corespunzătoare pentru obţinerea stării de
inconştientă, de analgezie, relaxare musculară şi dispariţie a reflexelor, medicul anestezist este
ajutat de nursa de anestezie.
- Nursa va supraveghea: funcţiile vitale, culoarea, temperatura şi umiditatea tegumentelor,
temperatura corporală, comportamentul bolnavului în cursul inducerii anesteziei: este posibil ca
anestezia să determine excitabilitatea pacientului (râde, plânge, vorbeşte excesiv, se mişcă excesiv),
ceea ce necesită imobilizare pentru prevenirea autotraumatizării.
SUPRAVEGHEREA
- Obiectivele principaleINTRAOPERATORIE
ale supravegherii intraoperatorii a bolnavului sunt:
• asigurarea unei anestezii corecte
• menţinerea liniştei operatorii
• depistarea la timp a incidentelor ce pot să apară
- Elementele de supraveghere:
• fazele anesteziei - prin măsurarea TA, efectuarea EEG cu dispozitive electronice
• ventilaţia pulmonară care poate fi tulburată în urma curarizării, acţiunii analgeticelor centrale - se
apreciază prin observarea tegumentelor, măsurarea frecvenţei respiratorii, dozarea gazelor din
sânge
• constantele circulatorii se urmăresc clinic prin aprecierea ritmului cardiac şi măsurarea T.A., iar
paraclinic cu ajutorul electrocardiogramei sau monitoarelor electrice.
• aprecierea pierderilor sanguine trebuie făcută cât mai obiectiv ţinând seama de complexitatea
operaţiei şi de
- Evaluările se gradul sângerarii
pot face prin:
• cântărirea compreselor utilizate în plagă comparativ cu un număr egal de comprese făcute în
acelaşi mod.
• măsurarea sângelui din aspirator
• determinarea hemoglobinei în lichidul de spălare a materialului moale
- Cantitatea sângelui pierdut este în funcţie şi de tipul operaţiei; astfel se apreciază că în timpul:
• curei operatorii a herniei se pierd aproximativ 20 -30 ml. sânge
• gastrectomiei subtotale - între 250-1700 ml
• pielotomiei - între 125-300 ml.
• pneumectomiei - între 200-2500 ml.
• histerectomiei - între 250-800 ml.
NOTE PRIVIND INTERVENŢIA CHIRURGICALĂ (PROTOCOLUL)
- Medicul chirurg notează (în protocolul operator) informaţiile referitoare la operaţie; datele sunt
relevante pentru îngrijirea postoperatorie imediată şi includ următoarele:
• diagnosticul postoperator
• tipul operaţiei (clasică, endoscopică)- care poate orienta îngrijirea
• anestezicul utilizat - orientează îngrijirea nursing (poziţionarea operatului)
• aprecierea tulburărilor respiratorii
• estimarea sângelui pierdut şi a compensării lichidelor pentru p revenirea sau combaterea
dezechilibrului hidro-electrolitic
• tuburile de dren, sondele de aspiraţie, sondele vezicale
- Nursa verifică inventarul materialelor şi instrumentelor folosite: pense, comprese, câmpuri sterile.
APRECIEREA GENERALĂ A STĂRII OPERATULUI ÎNAINTE DE A FI TRANSPORTAT DE
LA SALA DE OPERAŢIE
FIŞA Nr. 4.3.

SUPRAVEGHEREA ŞI ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE
DEFINIŢIE
- Perioada postoperatorie imediată = perioada care durează de la sfârşitul intervenţiei chirurgicale
până la restabilirea stării de cunoştinţă şi a funcţiilor vitale; se mai numeşte perioada de trezire.
Perioada
anestezie postoperatorie
şi se termină înprecoce începe
momentul din momentul în care pacientul a fost complet recuperat din
externării.
OBIECTIVE
- Restabilirea homeostaziei fizice şi psihice.
- Prevenirea şi tratarea promptă a complicaţiilor postoperatorii imediate şi precoce.
- Managementul durerii
SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE
- Se face în compartimentul postoperator.
- Se supraveghează funcţiile vitale (R, P, T°, T.A., starea de conştienţă, durerea, Sp02) din 15' în
15' până devin stabile şi se notează în fişa de trezire a operatului.
- Se raportează imediat medicului anestezist şi chirurgului orice modificare (cianoza cu transpiraţii,
tirajul muşchilor intercostali, în caz de obstrucţie respiratorie, de exemplu).
- Se observă aspectul general al operatului: în mod obişnuit este palid, cu extremităţi reci, cu psihic
lent
- Se şi sensibil
verifică la durere.
permeabilitatea şi poziţia cateterelor, sondelor, tuburilor de dre n.
TRANSPORTUL DE LA BLOCUL OPERATOR
- Se aplică măsuri de protecţie şi de siguranţă a pacientului, mai ales în cazul celor agitaţi.
- Se transportă operatul cu funcţiile vitale şi vegetative stabile în salonul postoperator sau în STI.
- Se evită, pe timpul transportului, zdruncinăturile, curenţii de aer.
- Se impune atenţie sporită la tuburile de dren, perfuzie, sonda de aspiraţie, plaga operatorie.
FIŞA Nr. 4.3.1.

SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE PRECOCE
A. SUPRAVEGHEREA PLĂGII
- Se observă pansamentul: în mod normal este curat, fără secreţii seroase sau sanguinolente.
- Se schimbă pansamentul la 24 de ore p.o., iar după 3 zile plaga operatorie poate fi lăsată liberă
dacă evoluţia este bună.
- Se schimbă pansamentul precoce când:
• este umed şi favorizează contaminarea bacteriană a plăgii.
• pacientul prezintă semne clinice generale şi locale de infecţie a plăgii (febră, frisoane, durere şi
congestie locală); în acest caz se recoltează secreţie din plagă pentru examen bacteriologic şi
antibiogramă.
- Se schimbă meşele - acolo unde există - odată cu pansamentul.
- Se scot firele de sutură în a 5 - a 7 zi parţial sau total în funcţie de indicaţia medicului şi de
evoluţia plăgii.
- Se supraveghează racordul drenului la punga colectoare ce va fi menţinută decliv şi se notează
caracteristicile lichidului de drenaj (culoare, aspect, cantitate).
- Se pensează sau se instruieşte pacientul să menţină punga mai jos de nivelul de inserţie a drenului
în timpul mobilizării.
- Se scurtează sau se îndepărtează drenul arunci când medicul indică.
B. SUPRAVEGHEREA STĂRII TERMICE
- Se măsoară T° şi se reprezintă grafic în F.T.
- Se combate frisonul - prin încălzirea pacientului cu pături suplimentare sau buiote cu apă caldă
aşezate pe părţile laterale ale corpului sau se administrează sedative la indicaţia medicului.
-rară,
Se supraveghează şi raportează
T.A. şi P scăzute ca urmare asemnele
scăderiidemetabolismului
hipotermie: somnolenţă, reacţii încetinite,
bazal, temperatura rectală înrespiraţie
jur de 34° -
35° C.
- Se semnalează medicului orice creştere patologică a T° corpului şi se încearcă scăderea acesteia
prin metode fizice (aplicaţii reci, împachetări).
C. SUPRAVEGHEREA ELIMINĂRILOR
- La cei cu sonda vezicală à demeure :
• se verifică permeabilitatea, racordu l sondei
• se notează caracteristicile urinei: culoare, aspect, cantitate, se goleşte la timp punga colectoare
- La cei fără sonda vezicală:
• se stimulează reluarea micţiunilor. Spontan în primele 6 - 8 ore postoperator
• se verifică prezenţa "globului vezical" dacă pacientul nu urinează spontan
• se oferă bazinetul sau urinarul pentru captarea urinei la pat; atenţie la bolnavii de sex masculin
care urinează
• se anunţă mai greu
medicul înbolnavul
dacă poziţie denuclinostatism
urinează (este în anurie din cauza "postului" pre-, şi
postoperator sau are "glob vezical").
• se face sondaj vezical, în condiţii aseptice, dacă bolnavul prezintă "glob vezical" şi nu poate
micţiona spontan.
- Se supraveghează reluarea tranzitului intestinal pentru gaze, în a 2 zi p.o. şi în a 3 - a 4 zi p.o.,
pentru materii fecale exceptând pacientul cu intervenţii pentru hemoroizi sau fistulă anală la care
defecaţia trebuie amânată până la vindecarea plăgii operatorii, în situaţii speciale (bolnavul nu
elimină gaze şi nu are sc aun):
• se pune tub de gaze: 15 - 20 minute, maxim 1 oră
• se face masaj abdominal sau se pun supozitoare cu glicerină; clismă evacuatoare, administrarea de
amestec litic (ser fiziologic + Plegomazin + Propranolol) sau de soluţii hipertone (Manitol) se fac
numai la indicaţia medicului.
D. SUPRAVEGHEREA ALIMENTAŢIEI
- Se recomandă reluarea alimentaţiei în prima zi p.o., dacă intervenţia chirurgicală nu este la nivelul
aparatului digestiv sau pe abdomen; alimentele vor fi uşor digerabile, neflatulente.
- În cazurile obişnuite, de chirurgie curentă, schema reluării alimentaţiei este următoarea:
prescrise de medic.
• dietă hidrică - în prima zi p.o., dacă bolnavul nu varsă.
• dietă uşor digerabilă - în a doua zi p.o.
•E.dietă obişnuită - după ce bolnavul
MANAGEMENTUL DURERIIa avut scaun.
- Se identifică localizarea şi intensitatea durerii pe o scală de la 1 la 10, şi se înregistrează
informaţiile referitoare la durere exprimate de pacient, postoperator.
- Se administrează medicaţia analgezică prescrisă de medic, respectând doza şi intervalul de
administrare.
- Se supraveghează efectele terapeutice şi nonterapeutice ale analgezicelor (hipoventilaţie,
hipotensiune, risc de aspiraţie a vărsăturilor în căile respiratorii).
- Se aplică măsuri alternative ale durer ii:
• metode fizice: aplicaţii locale calde sau reci, schimbarea poziţiei, gimnastica respiraţiei, masaj,
aromaterapia.
• psihoterapie: constă în controlul durerii de către pacient prin autosugestie şi prin hipnoză şi
exersarea, preoperator, a tehnicilor d e relaxare pentru a scădea consumul de analgezice
postoperator.
F. SUPRAVEGHEREA STĂRII DE CONŞTIENŢĂ A COMPORTAMENTULUI
- Se supraveghează starea de conştientă, mai ales la pacienţii în vârstă, la cei cu administrare de
analgezice p.o., cu antecedente de alcoholism, depresie sau cu dezechilibre electrolitice.
- Se consemnează şi se raportează manifestări ca: agitaţie, coşmaruri, insomnia sau somnolenţa,
tulburări de sensibilitate (care însoţesc deseori confuzia), delir cu halucinaţii.
- Se supraveghează, în permanenţă, bolnavul şi se menţine o sursă de lumină pe timpul nopţii, la cei
agitaţi care au tendinţe de autoagresiune manifestate prin smulgerea sondelor, perfuziei, drenurilor.
- Se explică, cu calm şi răbdare, pacientului scopul tuburilor, sondelor, perfuziilor.
G. MOBILIZAREA OPERATULUI
- Se recomandă mobilizarea precoce a operatului exceptând cazurile cu intervenţii ortopedice la
nivelul membrelor inferioare, coloanei vertebrale, intervenţii pe cord, pacienţi adinamici, cu
complicaţii p.o. imediate.
-plămânilor
Se schimbă şi poziţia
pentru adin oră în pneumonia
preveni oră în primele 24 de oresau
hipostatică p.o. pentru a favoriza
atelectazia expansiunea
(colabarea alveolelor)
- Se solicită pacientului să execute mişcări active ale membrelor inferioare din oră în oră sau se fac
mişcări pasive ale articulaţiilor de la membre, masaje în sensul circulaţiei venoase.
H. EXAMENE DE LABORATOR ŞI EXPLORĂRI IMAGISTICE
- Sunt recomandate de către medic la bolnavii:
• cu pierderi mari de sânge în timpul intervenţiei chirurgicale
• cu risc de hemoragie postoperatorie (ex. bolnavi taraţi, cu ciroza hepatică, cu tulburări de
coagulare, cu hemostaza precară)
• care au suferit intervenţii chirurgicale de mare amploare
• aflaţi în stare critică
- Se efectuează obligatoriu în perioada postoperatorie imediată, conform indicaţiei medicale,
următoarele examene:
• hemograma completă
• coagulograma
• biochimie sanguină
• gazele sanguine
• radiografia pulmonară la pat
FIŞA Nr. 2.6.6.

COMPLICAŢIILE POSTOPERATORII
- Supravegherea şi îngrijirea postoperatorie, atente şi competente au ca obiective:
• Grăbirea vindecării şi reducerea perioadei de spitalizare
• Prevenirea sechelelor postoperatorii şi a mortalităţii
• Prevenirea cicatricilor inestetice în cazul operaţiilor pe zone expuse
TIPURI DE COMPLICAŢII POSTOPERATORII
a) După factorul temporal:
• Complicaţii imediate: apar în primele ore post -operator
• Complicaţii precoce: apar în primele zile post -operator
• Complicaţii tardive: apar după săptămâni, luni sau chiar ani de zile de la intervenţia chirurgicală
(ex.eventraţia)
b) După localizare şi mod de manifestare:
• Complicaţii locale: la nivelul plăgii operatorii
• Complicaţii generale: la nivelul unor aparate sau sisteme, sau chiar al întregului organism
c) După gravitate:
• Complicaţiile minore - care se vindecă repede şi nu influenţează starea generală
• Complicaţii majore - care se vindecă greu, sunt costisitoare şi/sau lasă sechele cu implicaţii
sociale, profesionale sau economice
• Complicaţii letale - dificil de controlat care determină decese şi au uneori implicaţii juridice.
FIŞA Nr. 4.4.1.

COMPLICAŢIILE POSTOPERATORII IMEDIATE
ŞOCUL
ŞOCUL survine cel mai adesea în primele 5 ore care urmează intervenţiei
CAUZE:
- Deficitul lichidian preoperator agravat de vasodilataţia determinată de anestezie
- Hemoragie intraoperatorie insuficient compensată
- Pierdere importantă hidroelectrolitică
SEMNE DE RECUNOAŞTERE:
- Puls tahicardic, filiform
- Angoasă şi teamă
- Lipsă de aer
- Scăderea T.S. (tensiunii sistolice) la 90-80 mm Hg.
- Paloarea şi răcirea pielii, transpiraţii reci
- Cianoza extremităţilor, oligurie
- Somnolenţă, apatie sau stare de agitaţie
ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURSĂ
- Supravegherea strictă a bolnavului şi semnalarea imediată a semnelor incipiente
- Încălzirea bolnavului prin suplimentarea de pături
- Oxigenoterapie după permeabilizarea căilor respiratorii superioare
- Administrarea tratamentului etiologic şi simptomatic prescris
-- Monitorizarea
Administrarea funcţiilor
de sânge, vitale
plasmă,şi electroliţi
vegetative:conform
puls, T.A., respiraţie,
indicaţiei diureză
medicului
- Comunicarea şi susţinerea psihică a bolnavului/aparţinătorilor
ASFIXIA
bolnavul se sufocă prin lipsa de aer
CAUZE
- Obstrucţia bronşică şi hipoventilaţia, mai ales la cei obezi, cu distensie abdominală, hipovolemia;
- Edemul pulmonar acut prin supraîncărcare lichidiană prin perfuzii i.v.
- Obstacol în căile respiratorii superioare: vărsărura inhalată, căderea posterioară a limbii, etc.
- Consecinţa recurarizării (anestezicele de tip curara paralizează musculatura respiratorie)
SEMNE DE RECUNOAŞTERE
- Agitaţie, cianoză
- Dispnee sau apnee
-ACŢIUNI
Tiraj, cornaj
ÎNTREPRINSE DE NURSĂ
- Anunţarea medicului
- Aspirarea secreţiilor şi permeabilizarea căilor respiratorii
- Administrarea de O2 sau carbogen (amestec de O2 cu CO2)
- Asigurarea poziţiei proclive a bolnavului
- Monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative şi a concentraţiei gazelor în sânge
- Pregătirea de urgenţă a materialelor necesare pentru incubaţie sau traheostomie acolo unde este
cazul
VĂRSĂTURILE
CAUZE
- Efectul anesteziei rahidiene sau generale
-- Paloare,
Vărsăturitranspiraţii reci,
pe gură (sau petahicardie
lângă sondă dacă nu se aspiră la timp) car e pot deveni incoercibile
ducând la dilataţia acută de stomac
- Plasarea bolnavului cu capul mai sus, orientat lateral
- Susţinerea bolnavului şi captarea vărsăturilor în condiţii de protecţie a vestimentaţiei şi a lenjeriei
de pat
- Observarea şi raportarea caracteristicilor vărsăturilor
- Punerea unei sonde gastrice dacă medicul indică
- Administrarea medicaţiei antiemetice
- Notarea pierderilor prin vărsătură, urină, scaun în vederea efectuării bilanţului hidric
- Rehidratarea bolnavului conform prescripţiei
HEMORAGIA EXTERNĂ poate fi:
- Hemoragie la nivelul plăgii operatorii
- Hemoragie subcutanată (hematom parietal)
CAUZE
- Ligatură defectuoasă
- Desfacerea suturii
SEMNE
- Pansament îmbibat cu sânge
-- Sânge
Semnepe detubul
şoc de dren şi în punga colectoare
- Schimbarea pansamentului şi efectuarea pansamentului compresiv
- Administrarea medicaţiei hemostatice
- Efectuarea tratamentului antişoc conform prescripţiei medic ului
HEMORAGII INTERNE
- Sunt mai frecvente la blonzi şi roşcaţi.
- Pot fi: intraseroase: hemotorax, emoperitoneu, hemopericard; intraviscerale (gastrointestinale)
CAUZE
- Hemostază insuficientă intraoperatorie
- Tulburări de coagulare
-SEMNE
Traumatisme ale anselor intestinale (intraoperator)
DE RECUNOAŞTERE:
- Angoasă, agitaţie
- Paloare, sete, stare sincopată, şoc
- Dispnee în caz de hemotorax
- Balonare şi durere bruscă în caz de hemoperitoneu
- Colaps şi cianoză în caz de hemopericard
- Hematemeză, melenă în caz de hemoragie gastro-intestinală
- Anunţarea de urgenţă a medicului care hotărăşte atitudinea terapeutică
- Administrarea tratamentului simptomatic prescris
- Recoltarea sângelui pentru bilanţ biologic: HLG, HT, teste de coagulare şi menţinerea liniei
venoase în aşteptare
-- Aplicaţii localemedicaţiei
Administrarea reci pe toarce, abdomen, cu acţiune hemostatică
hemostatice
- Pregătirea bolnavului pentru reintervenţie acolo unde este cazul
FIŞA Nr. 4.4.2.

COMPLICAŢIILE POSTOPERATORII PRECOCE ŞI TARDIVE
TULBURĂRI PULMONARE
a) PNEUMONIA HIPOSTATICĂ - inflamaţia alveolelor prin hipoventilaţie
CAUZE
- Imobilizarea prelungită
- Staza secreţiilor şi reducerea ventilaţiei pulmonare
- Febră, dispnee, tahicardie, junghi toracic
- Tuse iniţial seacă, iritativă, apoi cu expectoraţie
- Schimbarea poziţiei bolnavului
- Mobilizarea secreţiilor prin tuse asistată, percuţii în regiunea interscapulară
- Administrarea tratamentului simptomatic prescris: antialgice, fluidifiante, expectorante
-- Prelevarea de spută
Administrarea pentru cultură
antibioticelor şi antibiogramă
şi a oxigenului pe sonda endonazală
- Monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative: T°, puls, T.A., respiraţie, diureză.
b) EMBOLIA PULMONARĂ - survine adesea în ziua a 5 a - a 6a postoperator prin obstrucţia unei
artere pulmonare printr-un cheag de sânge provenit, cel mai frecvent, din periferie
CAUZE
- Intervenţii abdominale, ginecologice, ortopedice
- Absenţa tratamentului preventiv anticoagulant
- Durere toracică atroce, dispnee şi cianoză
- Tuse cu expectoraţie sangvinolentă
- Stare de şoc, oprirea inimii şi deces rapid
-- Anunţarea de urgenţă
Prinderea unei a medicului
vene periferice pentru bilanţul biologic şi administrarea tratamentului prescris de
medic: anticoagulante, trombolitice, antialgice
-Administrarea oxigenului umidificat pe mască
- Pregătirea bolnavului pentru efectuarea radiografiei pulmonare la pat
- Pregătirea bolnavului pentru reintervenţie dacă medicul indică
c) EDEMUL PULMONAR ACUT (EPA) - reprezintă inundarea brutală cu plasmă a alveolelor
care deteriorează rapid funcţia cardio-respiratorie
CAUZE
- Reanimare vasculară exagerată cu soluţii sau sânge
- Operat tarat, cu cardiopatie
- Dispnee cu polipnee, puls tahicardic, filiform
-- Creşterea T.A.,
Expectoraţie cianoza extremităţilor
patognomonică, rozată, spumoasă la nivelul buzelor
- Bolnavul este angoasat, acoperit de transpiraţii
- Anunţarea de urgenţă a medicului
- Poziţionarea bolnavului cu gambele atârnate pentru reducerea circulaţiei venoase (de întoarcere)
şi a presiunii în circulaţia pulmonară
- Administrarea oxigenului pe sonda endonazală, umidificat, cu 2/3 apă sterilă şi 1/3 alcool (care
previne spumarea).
- Prinderea unei linii venoase periferice şi administrarea tratamentului prescris de medic: diuretice,
tonicardiace, vasodilatatoare periferice, anxiolitice
- Pregătirea bolnavului şi materialelor necesare pentru intubaţie şi ventilaţie asistată dacă medicul
indică.
- Monitorizarea funcţiilor vitale si vegetative
TROMBOFLEBITA - inflamaţia unei vene, de regulă periferice
CAUZE
- Intervenţii pe micul bazin
- Imobilizarea
- Obezitatea
-- Roşeaţă
Durere înşimolet,
inflamaţie de-a lungul
accentuată venei piciorului
de dorsoflexia
- Creşterea temperaturii şi a pulsului (puls căţărător)
- Asigurarea repausului la pat cu membrul inferior ridicat
- Aplicaţii locale cu rivanol, antiinflamatoare
- Administrarea tratamentului cu anticoagulante
- Monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative
- Supravegherea efectelor terapeutice şi nonterapeutice ale me dicamentelor administrate
- Verificarea testelor de coagulare prin recoltarea de sânge venos, la indicaţia medicului
- Instruirea pacientului să nu se lovească, să nu se maseze la nivelul moletului.
TULBURĂRI DIGESTIVE ŞI INTESTINALE
a) PERITONITA - inflam aţia mucoasei peritoneale
SEMNE DE RECUNOAŞTERE în peritonita generalizată:
- Febră, frisoane
- Oligurie, vărsături
- "Abdomen de lemn" (contractură abdominală)
- Dureri abdominale intense, continue şi permanente
- absenţa scaunului şi a gazelor
- Monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative
- Administrarea tratamentului prescris: antibiotice - pe cale parenterală, aplicaţii reci pe abdomen
protejând pielea
- Pregătirea bolnavului pentru reintervenţia chirurgicală, adesea necesară pentru tratarea cauzei
peritonitei, drenajul cavităţii
b) OCLUZIA
trecerea INTESTINALĂ
gazelor (ILEUSUL) - îngustarea lumenului intestinal care împiedică
şi a materiilor fecale
CAUZE
- Mecanice: bride aderenţiale, volvulus, can cer.
- Paralitice: atonie intestinală, mai ales la cei care au avut peritonita.
- Durere paroxistică sau colicativă
- Vărsături reflexe la început, legate de durere, care devin rapid stercorale, cu miros fecaloid - în
ocluzii înalte
- Oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze
- Balonarea (meteorismul abdominal)
- Alterarea stării generale
- Raportarea de urgenţă a simptomatologiei medicului
- Punerea sondei de aspiraţie nasogastrică la indicaţia medicului şi aspirarea lichidului intermitent
cu seringa sau continuu
- Notarea pierderilor: lichid de aspiraţie, diureza
- Crearea accesului la o venă periferică şi reechilibrarea hidroelectrolitică
- Sistarea alimentaţiei naturale (pe gură)
- Pregătirea bolnavului pentru rezolvarea chirurgicală a obstacolului atunci când medicul indică
c) FISTULELE DIGESTIVE POSTOPERATORII - sunt comunicări anormale
CAUZE
- Desfacerea anastomozei sau a suturii digestive care determina ieşirea conţinutului digestiv
- Bolnavi denutriţi, caşectici, trataţi cu cortizon
- Distensia intestinală
- Scurgere anormală din plagă sau pe dren; caracteristicile lichidului sunt în funcţie de natura
fistulei:
• lichid intestinal în fistula digestivă
• lichid clar, ca "apa de stâncă" în fistula pancreatică
• lichid galben-verzui în fistula biliară
• imposibilitatea de a se alimenta pe cale orală în fistulele digestive
-- Notarea şi raportarea
Efectuarea pierderilor prin fistulă (calitate, cantitate)
bilanţului hidric
- Crearea accesului vascular pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi administrarea medicaţiei
prescrise: antibiotice, insulina
- Schimbarea pansamentului în condiţii de asepsie riguroasă
- Protejarea tegumentului d in jurul drenului cu o cremă protectoare
d) EVISCERAŢIA - survine adesea în a 6a - a 8a zi postoperator. Reprezintă ieşirea viscerelor
abdominale prin soluţii de continuitate ale peretelui, totale, care le fac direct vizibile
CAUZE
- Factori operatori care ţin de tipul de incizie, de sutură, de drenurile scoase prin plaga operatorie
- Factori postoperatori:
• Creşterea presiunii intraabdominale prin tuse, vărsături, ileus, retenţie de urină
• Infectarea plăgii din interior sau din exterior
-• Obezitate sauţ indenutriţie,
Factori care de teren (bolnav):
hipoproteinemie
• Cancer, diabet zaharat
•Tratamente cu citostatice, cortizon
- Îndepărtarea buzelor plăgii
- Viscerele se văd în plagă
- Pacientul acuză o senzaţie de ruptură la nivelul abdomenului
- Asigurarea repausului la pat
- Refacerea pansamentului în condiţii de asepsie şi fixarea cu un bandaj elastic în jurul
abdomenului
- Instilarea la indicaţia medicului, de ser fiziologic steril în plăgi pentru a preveni uscarea viscerelor
- Pregătirea bolnavului pentru reintervenţie chirurgicală dacă se indică.
e) EVENTRAŢIA - reprezintă ieşirea unor viscere abdominale sub piele, prin zone slăbite ale
peretelui apărute după unele operaţii sau traumatisme. Este o complicaţie tardivă.
CAUZE
- Care ţin de bolnav: vârsta înaintată, obezitate, diabet zaharat, carenţe alimentare, constipaţie,
eforturi fizice susţinute.
- Care ţin de natura intervenţiei operatorii: incizii mari pe abdomen, materiale de sutură pro aste,
supuraţii
ACŢIUNIpostoperatorii,
ÎNTREPRINSE ileus,
DEetc.
NURSĂ
- Pregătirea bolnavului pentru operaţie
FIŞA Nr. 4.5.

EFECTUAREA PANSAMENTULUI UNEI PLĂGI DRENATE
- Menţinerea plăgii şi a orificiului de ieşire a drenului curate
- Favorizarea/grăbirea cicatrizării plăgii
TIPURI DE DRENAJ
- Există 2 tipuri de drenaj:
•deDrenajul deschis care se realizează de regulă cu tuburi de dren scurtate, secreţiile fiind absorbite
pansament
• Drenajul închis - care se realizează cu drenuri lungi racordate la pungă sau borcanul în care se
acumulează secreţiile
PRECAUŢII ÎN EFECTUAREA PANSAMENTULUI UNEI PLĂGI DRENATE
- Se îndepărtează pansamentul cu atenţie pentru a nu se deplasa drenul
- Se culeg informaţii despre cavitatea drenată: sterilă, contaminată, infectată
- Se observă dacă drenul iese prin contraincizie (ca în majoritatea cazurilor) sau iese prin plaga
operatorie
- Se protejează pielea în jurul drenului pentru a preveni iritaţia
- Dacă lichidul drenat este steril, se va dezinfecta mai întâi locul de intrare a drenului şi apoi plaga
fiindcă principiul este să nu se aducă germenii din plaga care este colonizată către orificiul care
trebuie să rămână steril.
-apoi
Dindrenul
contră,pentru
dacă pe dren contaminarea
a evita se evacuează un lichid suspect sau infectat, se curăţă mai întâi plaga şi
plăgii.
- Măsuţă rulantă pentru pansamente
- Casoletă cu comprese sterile, vată sterilă
- Trusă pentru pansamente
- Materiale pentru fixarea pansamentului
- Soluţii dezinfectante, antiseptice, antibiotice
a) PSIHICĂ:
• Informare, explicare, obţinerea acordului
b) FIZICĂ:
• Aşezarea într-o poziţie comodă care să ofere acces larg la plagă şi la dren
EFECTUAREA PANSAMENTULUI UNEI PLĂGI CU DREN CARE SE SCURTEAZĂ
- Se îndepărtează pansamentul murdar cu o pensă sau cu o mănuşă de unică folosinţă
- Cu o foarfecă sterilă, se despică compresele în "Y", cu condiţia să fie puse apoi într -o pungă
sterilă - Se îndepărtează acul de siguranţă vechi astfel:
• Se prinde acul cu o pensă anatomică
• Se fixează cu pensa Kocher şi apoi se deschide cu pensa anatomică
• Se depun pensa Kocher şi acul de siguranţă în recipientul rezervat
-- Se
Se curăţă
curăţă şi
în se dezinfectează
jurul plaga
drenului prin începând
mişcări cu partea
circulare cea mai curată
sau centrifuge
- Se fixează drenul, se trece acul de siguranţă prin dren şi se închide apoi cu o pensă anatomică
- Se taie segmentul de dren aflat deasupra acului de siguranţă
- Dacă trebuie să se injecteze un antibiotic:
• Se dezinfectează drenul
• Se clampează apoi drenul cu o pensă Kocher
• Se înţeapă drenul pe partea laterală, sub pensă şi se injectează soluţia
• Se îndepărtează seringa şi acul, se declampează tubul de dren
- Se înconjoară drenul cu comprese sterile crestate pe mijloc
- Se acoperă apoi partea de deasupra a drenului cu alte comprese necrestate
- Se fixează prin bandajare sau cu benzi adezive hipoalergice
CAPITOLUL V. PARTICULARITĂŢI DE ADMINISTRARE A UNOR MEDICAMENTE
FISA 5.1.
ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
DEFINIŢIE
- Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind administrate
pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice.
FACTORII CARE FAVORIZEAZĂ BOALA TROMBOEMBOLICĂ
- Alterarea peretelui vascular
- Staza circulatorie din cauza imobilizării
-INDICAŢII
Hipercoagulabilitatea
- Flebitele membrelor inferioare în:
• Obstetrică - după naştere sau avort
• Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la femei cu obezitate
sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold sau genunchi
• Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită
- Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, î n cardiopatii
embolice
- Tromboza coronariană: infarct miocardic
- Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
- Chirurgia cardiacă, a vaselor mari
MEDICAMENTE UTILIZATE
FORME DE PREZENTARE
A. SOLUŢII INJECTABILE
HEPARINA
- Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată de perfuzie
continuă
-fibrinogenului
Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi împiedică transformarea
în fibrină
- Nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte medicamente.
- Heparina este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane.
FORME DE PREZENTARE:
Heparin soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml
Heparin Sandoz 25000ui/5ml - soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml
Heparine sodique - soluţie injectabilă - flacoane de 5ml - 5000ui/ml
Reviparinum, Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum
- Soluţii apoase injectabile pentru administrare S.C. şi I.V.
- Pentru administrare şi manevrare corectă se citeşte cu atenţie prospectul
- Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului (la 5 cm distanţă de
ombilic), la nivelul braţului şi coapsei
-evita
După dezinfecţiasoluţiei
introducerea face un pliu cutanat care va fi menţinut tot timpul injectăr ii, pentru a
locală seintramuscular
- După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita refularea
medicamentului prin înţepătură
- Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor
- Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate
- Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei medicale
- Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie
Reviparinum prezentat sub formă de:
- Clivarin MULTI - soluţie injectabilă, flacoane de 6ml - 5726unit/ml
- Clivarin PEN - soluţie injectabilă 5726unit/ml, cartuş pen umplut cu 10 doze 0,25 ml, 0,25ml=
1432 ui
• Se administrează în pliul cutanat prin înţepătură perpendiculară, fără aspiraţie
•• Dezinfecţia se face
După injectare într-un singur
dispozitivul sens
de administrare se ţine în poziţie 10 secunde, apoi se dă drumul la pliu
- Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 ui;
• se prezintă în seringi preumplute unidoză
• se administrează înaintea şedinţei de dializă în bolus intraarterial sau în pliu cu tanat între ombilic
şi creasta iliacă, pe faţa anterioară a coapsei, perpendicular, fără aspiraţie. Enoxaparinum prezentat
sub formă de :
- Clexane - soluţie injectabilă - 100 mg enoxaparină sodică/ml, flacoane de 3 ml
- Clexane 10 000 ui/ml - soluţie injectabilă în seringi preumplute de 1 ml (100 mg/ml - 1 mg
enoxaparină sodică = 0.01 ml soluţie injectabilă)
- Clexane injectabil în seringi preumplute de 0,2 ml/ 2000 ui, 0,4 ml/4000 ui, 0,6 ml/6000 ui, 0,8
ml/8000 ui
• Nu se administrează i.m.
• Nu se elimină bula de aer înainte de injectare
- Nadroparinum prezentat sub denumirea de Fraxiparine - 2850 u.i./0,3 ml - seringi preumplute de
0,3 ml/2850u.i., 3800u.i./0,4 ml; 5700 u.i/0,6 ml; 7600u.i./0,8 ml
- Deltaparinum prezentat sub denumirea de Fragmin, seringi preumplute (10000 ui/ml)
Fragmin : 0,2 ml/2500 ui, 0,2ml/5000 ui, 0,3ml/7500 ui, 0,6ml/1500ui
• Se administrează S.C. în peretele abdominal prin înţepătură perpendiculară. Se poate administra
şi i.v. prin perfuzie continuă şi intrarterial în bolus, la începutul şedinţei de dializă.
B. FORME PENTRU ADMINISTRARE PE CALE ORALĂ

Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K)
- Împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării dependentă de vitamina K
- Se recomandă în profilaxia trombozelor venoase şi accidentelor tromboembolice după intervenţii
chirurgicale la pacienţii cu risc crescut, la bolnavii cu proteze valvulare, grefe vasculare, stenoză
mitrală.
Acenocumarolum produs sub denumirea de:
- Acenocumarol - cp. - 2 mg
- Sinirom - cp. - 4 mg
- Trombostop - cp.- 2 mg;
• se păstrează la 15 -25°, ferit de lumină
• atenţie - vărsături - disfuncţii hepatice
Reacţii adverse:
• Hemoragii - gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului urogenital (hematurie), uter
(menoragii sau metroragii)
• Reacţii adverse: greaţă, vărsături, reacţii alergice, urticarie, dermatite, febră, alopecie reversibilă
PRECAUŢIUNI SPECIALE PRIVIND ADMINISTRAREA SUBCUTANATĂ
- Injectarea subcutanată se pretează la cantităţi mici de soluţie
- Se folosesc ace subţiri, lungi de 12mm, care garantează injectarea medicamentului în ţesutul
subcutanat
- Acul subţire scade riscul antrenării germenilor
- Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete nervoase şi vaselor de
sânge, ceea ce face ca durerea să fie mai mică şi riscul de hematom scăzut
- Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenţie, pentru a nu ajunge în grosimea
muşchiului.
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI
A. Înaintea tratamentului
- Se determină gropul sanguin şi Rh
- Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul gastroduodenal, boli hemoragice,
insuficienţa hepatică şi renală, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterială severă
- Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante cumarinice (este
crescut în ciroză şi hepatită)
B. În timpul tratamentului
- Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, există risc de hematom
- Se supravegheză apariţia hemoragiilor
• gingivoragii, epistaxis
• hemoragii după ras
• hematuria - se colectează urina într -un borcan şi se examinează
• scaunul cu sânge
- În cazul sângerârilor, la recomandarea medicului, se administrează PROTAMINA în tratamentul
cu Heparină şi Fitomenadionă în tratamentul cu trombostop
- Nu se fac endoscopii şi nici puncţii
- Se face controlul biologic al coagulării: timpul Howell în heparinoterapie şi timpul de
protrombină în tratamentul cu anticoagulante orale
- În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braţ
-- În
Se cazul administrării
monitorizează subcutanate
starea recoltarea
generală întrucât potse face frison,
apare: la 6 -8 ore de vomă.
febră, la injecţie
- Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandare medicală deoarece unele
potenţează efectul iar altele îl diminuează
- Atenţie deosebită se acordă pa cientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece tratamentul
se face ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
- Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol, fenilbutazonă,
laxative, hormoni tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclină, cloramfenicol), sulfamide, analgetice
- Medicamente care scad efectul anticoagulante lor: pansamentele gastrice, antiacide, barbiturice,
unele tranchilizante şi neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice, inhibitori tiroidieni .
EDUCAŢIA PACIENTULUI
Se instruieşte pacientul:
- Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai ales seara pentru ca
medicul să poată corecta la nevoie doza după valoarea timpului de protrombină determinat în
timpul zilei
- Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză şi se ia doza la
ora obişnuită în ziua următoare
- Să nu-şi modifice singur dozele
- Să nu întrerupă brusc tratamentul, există risc de hipercoagulabilitate şi tromboembolie
- Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii)
- Să se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor de coagulare
- Să anunţe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu anticoagulante or ale
(ACO)
- Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau munci intense
- Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului (2-4 săptămâni)
pentru că acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea administrării, în funcţie de
anticoagulantul folosit
- Să evite expunerea la căldură, canicula creşte efectul
- Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în vitamina K: brocoli,
spanac, varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde, soia, tomate, urzici, gălbenuş de ou, ficat
(porc, vită), salată verde, suc de grape -fruit.
- Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO
- Să nu folosească plante medicinale care influenţează efectul ACO:
• scad timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng, coacăze negre
• cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde, ginko biloba
- Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectul ACO
- Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
- Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să se prezinte de
urgenţă la spital
- Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi anticoagulantul folosit; data
începerii tratamentului şi durata probabilă, doza administrată, modul de administrare (un
comprimat seara, sau două administrări pe zi la 12 ore preferabil la aceeaşi or )
FIŞA Nr. 5.2.

ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR
DEFINIŢIE
- Antibioticele sunt agenţi antimicrobieni care introduse în organism exercită efecte toxice specifice
faţă de anumite microorganisme, paraziţi sau celule atipice, având efecte toxice mult mai reduse
sau absente faţă de celulele organismului gazdă.
EFECTE ŞI MOD DE ACŢIUNE
ANTIBIOTICE BACTERICIDE
• Produc distrugerea germenilor, sunt indicate în infecţii grave, supraacute, sau când mecanismele
imunitare sunt reduse (nou născuţi, bătrâni, infecţii cronice), în urma administrării citotoxicelor,
corticoterapicelor, după radioterapie.
• Principalele antibiotice bactericide sunt: penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele,
rifampicina, polimixinele şi bacitracina.
ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE
• Inhibă multiplicarea germenilor şi favorizează acţiunea forţelor de apărare ale organismului.
•Principal
recomandateele antibiotice bacteriostatice
în infecţii uşoare sau medii.sunt:
■ tertraciclina, clofamfenicolul, eritromicina. Sunt
- Antibioticele pot avea:
1 Spectru îngust - asupra cocilor şi bacililor gram-pozitivi şi gram-negativim. Permit terapia
bine ţintită.
2 Spectru larg - tip tetraciclină şi cloramfenicol care acţionează asupra cocilor şi bacililor
gram-pozitivi şi gram-negativi, a rickettsiilor, micoplasmelor, chlamidiilor.
3 Spectru limitat (antituberculoase) - active numai faţă de bacterii.
- Eficacitatea depinde de:
Rezistenţa germenilor - care reprezintă insensibilitatea la un anumit antibiotic, şi care poate fi
naturală sau dobândită (urmare a unei transformări genetice stabile transmise de la o generaţie la
alta). Realizarea concentraţiei active - la locul de acţiune care trebuie să se menţină un timp
suficient pentru a intoxica microorganismele, fiind condiţionată de absorbţia antibioticului din tubul
digestiv
INDICAŢII sau de la locul injectării.
- Prevenirea şi tratamentul infecţiilor. Tratamentul poate fi - prin terapia directă (împotriva unui
organism specific identificat prin cultură şi antibiogramă), sau empiric (împotriva agenţilor
patogeni cel mai probabil până când organismul specific este identificat). În general sunt utilizate
ca profilactice următoarele:
• Penicilina pentru prevenirea infecţilor streptococice din grupul A, a gonoreei şi sifilisului imediat
după expunere. Antibiotice pentru a preveni endocarditele bacteriene la pacienţii cu boli cardiace
valvulare.
• Antibiotice pentru prevenirea infecţiilor postoperatorii la pacienţii cu rezistenţă scăzută datorită
vârstei, nutriţiei deficitare, înaintea intervenţiilor chirurgicale cu risc crescut (chirurgia cardiacă,
chirurgia gastrointestinală, proceduri chirurgicale în ortopedie).
PRINCIPIILE TERAPIEI MEDICAMENTOASE ANTIINFECŢIOASE
- Limitele utilizării
• Sunt indicate numai când o infecţie bacteriană semnificativă este diagnosticată sau suspectată
puternic, sau când există o indicaţie stabilită pentru profilaxie.
• Nu trebuie utilizate pentru infecţiile virale şi infecţii neînsemnate. Sunt ineficiente în infecţiile
virale, permit creşterea rezistenţei.
- Colectarea probelor
• Colectarea pentru cultură şi antibiogramă înainte de a se administra prima doză de antibiotic
•contaminarea
Culturile trebuiesc recoltate corect şi duse la laborator, în timp util. Dacă se întârzie poate creşte
- Selectarea medicamentului
• Alegerea antibioticului ar trebui să fie bazată pe rezultatului de la cultura microbiană şi
antibiogramă, pe studii pr ivind sensibilitatea, pentru a putea determina care medicamente sunt cele
mai eficiente. Unele microorganisme sunt în întregime sensibile la anumite medicamente şi în cazul
unor infecţii, nu mai este necesară efectuarea testelor de sensibilitate.
• Culturile şi studiile de sensibilitate sunt importante pentru suspectarea infecţiilor gram negative
datorită incidenţei mari a rezistenţei la microorganisme
• Deoarece aceste teste cer 48 - 72 de ore, medicul prescrie imediat administrarea unui medicament
care să fie eficient
- Calea de administrare
• Depinde mult de severitatea infecţiei
Calea orală - administrarea orală este preferată pentru iniţierea terapiei nomai în infecţiile relative
•uşoare
• Calea injectabilă (I.M., I.V., intrarahidiană) - în infecţiile serioase este preferată ruta i.v.
•Aplicare locală (pe tegumente)
- Durata terapiei
• Variază de la o singură doză la ani
• În infecţiile acute durata medie este de 7 -10 zile sau până când pacientul este afebril şi
asimptomatic 48-72 h
- Utilizarea perioperatorie
• Se administrează preventiv cu o oră înainte de operaţie. Furnizează concentraţia eficientă a
ţesuturilor pe perioada procedurii chirurgicale, când contaminarea este mare. Alegerea
medicamentului depinde de agentul patogen, o singură doză este suficientă, putând fi repetată dacă
intervenţia se amână sau se prelungeşte
Utilizarea în insuficienţa
• Se cere precauţiune renalădeoarece multe medicamente sunt excretate primar prin rinichi,
extremă,
unele fiind nefrotoxice. Totuşi în doze reduse sunt nec esare.
- Utilizarea în bolile hepatice
• În bolile severe ale ficatului medicamentele antiinfecţioase care sunt excretate prin ficat ar trebui
să fie reduse ca doză, unele sunt hepatotoxice. Acestea includ eritromicina, clidamycin şi
cloramfenicolul.
- Utilizarea la copii
• Medicamentele antimicrobiene sunt utilizate în spital şi ambulatoriu pentru otite medii şi infecţii
ale tractului respirator. Penicilinele şi cefalosporinele sunt considerate sigure pentru cele mai multe
grupe de vârstă, totuşi ele sunt eliminate mult mai încet la nou născuţi datorită funcţiei renale
imature şi de aceea trebuie administrate cu precauţiune. Aminoglicozidele (ex. gentamicina) pot
cauza nefrotoxicitate şi ototoxicitate. La nou născuţi riscul este mare datorită funcţiei re nale
imature. Tetraciclinele sunt contraindicate la copii sub 8 ani, datorită efectelor asupra dinţilor
(îngălbenire) şi oaselor.
- Utilizarea la persoanele în vârstă
• Peniciline sunt sigure, dar pot produce hiperkalemia după administrarea dozelor mari i. v. de
penicilină G potasică şi hipenatremia după administrarea de carbenicilin.
• Cefalosporinele sunt în general considerate sigure, dar pot cauza sau agrava insuficienţa renală, în
special când sunt utilizate şi alte medicamente nefrotoxice.
•ototoxicitate.
Aminoglicozidele sunt contraindicate.Persoanele în vârstă au un risc mare de nefrotoxicitate şi
• Tetraciclinele exceptând doxicilina şi nitrofurantoinul sunt contraindicate.
PRECAUŢII SPECIALE
- Se face o anamneză amănunţită privind funcţiile renală, hepatică, auditivă şi eventuale
antecedente alergice
- Se respectă medicamentul recomandat având în vedere efectele şi reacţiile adverse
- Se respectă orarul, doza şi calea de administrare pentru a menţine o concentraţie activă la locul de
acţiune
- Se respectă durata tratamentului pentru prevenirea dezvoltării germenilor rezistenţi
- Se vor urmări reacţiile adverse:
• Reacţii alergice mai frecvente la penicilină, apar în cadrul aceleiaşi grupe de antibiotice sau
apropiate ca structură. Între 5-10% din pacienţii sensibili la penicilină pot prezenta alergie la
cefalosporine.
• Reacţii toxice - interesează unele organe; aminoglicozidele sunt ototoxice şi nefrotoxice, iar
tetraciclinele, eritromicinele sunt hepatotoxice, cloramfenicolul este toxic pentru hematopoeza,
penicilinele în doze mari şi polimixinele au efect neurotoxic.
• Reacţii idiosincrazice - ca urmare a unor enzimopatii genetice (ex.hemoliza produsă de sulfamide
sau manifestările polinevritice la izoniazidă)
• Reacţii de ordin biologic:
o Reacţii de exacerbare (Herxheimer) - rezultatul distrugerii masive de germeni cu eliberare
de endotoxine in tratamentul cu penicilină al luesului sau cu cloramfenicol în febra tifoidă. Medicul
prescrie la început doze mici.
o Rezistenţa microbiană la un anumit antibiotic, favorizată de concentraţia scăzuta la locul
acţiunii, tratament de scurtă durată.
o Fenomene de dismicrobism - distrugerea unor germeni concomitent cu înmulţirea celor
rezistenţi
bătrâni şi care pot fi saucu
la antibiotice potspectru
devenilarg.
patogeni, pot produce
Administrarea suprainfecţii
locală gravetrebuie
a antibioticelor mai frecvent la copii,
limitată, există
risc mare de sensibilitate şi dezvoltare de tulpini rezistente. Se prescriu cele care nu se
administrează pe cale generală datorită toxicităţii mari, cu capacitate alergizantă redusă, bine
tolerată de ţesuturi.
INTERACŢIUNI MEDICAMENTOASE
- Cloramfenicolul reduce metabolismul anticoagulantelor şi anticonvulsivantelor
- Ototoxicitatea aminoglicozidelor este potenţată de diuretice (ex.furosemid)
- Combinarea substanţelor "in vitro" poate modifica starea fizico-chimică şi activitatea
antimicrobiană (amestecarea soluţiei de meticilină şi gentamicină sau kanamicină).
- Soluţiile cu pH prea alcalin sau prea acid folosite pentru perfuzie inactivează antibioticul (ex.
benzilpenicilina). Heparina şi hidrocortizonul hemisuccinat (HHC) sunt incompatibile cu:
penicilina, meticilina, kanamicina, cloramfenicolul, tetraciclina. Dacă nu se cunosc date suficiente
cu privire la incompatibilitatea antibioticelor cu aceste substanţe, este preferabil ca acestea să fie
administrate pe cale intravenoasă separat sau în perfuzii scurte, intermitente. - Sulfamidele
potenţează efectul sulfamidelor antidiabetice cu hipoglicemie consecutivă, potenţează
anticoagulantele cumarinice; substanţele acidifiante favorizează precipitarea în căile urinare.
ACŢIUNILE NURSING GENERALE
Administrarea cu acurateţe
- Stabilirea orarului de administrare la intervale egale - pentru menţinerea nivelului terapeutic în
sânge
- Se administrează pe stomacul gol (cu 1h înainte de masă sau la 2h după masă) - pentru a preveni
inactivarea de către secreţia gastrică şi a favoriza absorbţia
- Se citesc recomandările de amestecare şi stocare din prospect..
- Medicamentele antimicrobiene ambalate sub formă de pulbere sunt instabile în soluţii, se dizolvă
înaintea administrării folosind o cantitate adecvată de solvent, concentraţia fiind exprimată în
mg/ml. Cele mai multe soluţii se păstrează la frigider pentru perioade lungi de stabilitate.
- Nici o soluţie nu trebuie utilizată după termenul de expirare deoarece este posibilă
descompunerea.
- Parenteral soluţii cu antibiotice se administrează singure, nu se amestecă cu nici un alt
medicament în seringă sau soluţii i.v. - pentru a evita incompatibilităţile chimice şi fizice care pot
cauza precipitarea sau inactivarea medicamentelor
- Antibioticele se administrează i.m., profund în masa musculară şi se roteşte locul de injecţie
-• Pentru administrarea
Se utilizează i.v. a antibioticelor.
soluţii pentru diluţie
• Se administrează încet
• După administrare se mai introduc i.v.cel puţin 10 ml de soluţie pentru a nu rămâne o parte din
doza de medicament în tubul perfuzorului (10% din doza amestecată în 100ml poate rămâne pe
tubul perfuzorului).
• Este de preferat administrarea separată şi intermitentă, diluate cu 50 -100 ml ser fiziologic şi
introdus în 20-60 min.
• Administrarea lentă şi intermitentă determină mai puţină iritaţie la nivelul venelor, evită
dezactivarea medicamentului şi asigură nive lul terapeutic.
- Observarea efectelor terapeutice
• Se observi reducerea roşelii, edemului, căldurii şi durerii. Semnele şi simptomele inflamaţiei şi
infecţiei uzual se diminuează sau dispar în aproximativ 48 de ore de la începerea terapiei cu
antibiotice.
• În infecţiile sistemice se observă scăderea febrei şi a leucocitelor, creşte apetitul şi pacientul se
simte mai bine.
• În plăgile infectate se observă descreşterea semnelor locale de inflamaţie şi scăderea drenajului.
Lichidul de drenaj se poate schimba de la purulent la seros.
• În infecţiile respiratorii se observă scăderea dispneei, tusei şi secreţiilor. Secreţiile pot să se
schimbe de la gros la subţire şi de la colorate la alb.
• În infecţiile tactului urinar se observă scăderea frecvenţei micţiunilor şi dispariţia disuriei. Se
verifică rezultatul examenului de urină, pentru a observa scăderea bacteriilor şi leucocitelor.
- Observarea interacţiuni medicamentelor - cele mai semnificative interacţiuni sunt cele care
alterează eficienţa antiinfecţioaselor sau cresc toxicitatea medicamentelor
- Observarea efectelor adverse
• Hipersensibilitatea - se poate produce după administrarea celor mai multe antiinfecţioase, dar cea
mai comună este penicilina.
o Anafilaxia - hipotensiune, distress respirator, urticarie, angioedem, vărsaturi, diaree.
Anafilaxia uzual se produce în primele minute după administrarea medicamente lor. Hipertensiunea
se datorează vasodilataţiei şi colapsului circulator. Distressul respirator se datorează
bronhospasmului şi edemului laringian.
o Boala serului - febră, vasculită, limfadenopatie generalizată, edeme ale articulaţiilor,
bronhospasm, urticarie.
sau mai mult după Aceastaadministrarea
ce a început este o reacţiemedicamentului.
alergică întârziată, care seşiproduce
Semnele la o săptămână
simptomele sunt cauzate
de inflamaţie.
• Suprainfecţia este o infecţie nouă sau secundară care se produce pe durata terapiei infecţiei
primare. Suprainfecţiile sunt relativ comune şi potenţial grave deoarece microorganismele
responsabile stafilococii, germenii gram negativ (Proteus sau Pseudomonas) sau fungi (Candida)
sunt adesea rezistente la medicamente. Infecţiile cu aceste microorganisme sunt greu de tratat.
o Stomatitele - gura inflamată, pete de culoare albă pe mucoasa bucală.
o Diareea
o Vaginita pustuloasă infecţioasă - iritaţie în zona perineală, mâncărime, scurgeri vaginale
o Semne şi simptome noi localizate - roşeaţă, căldură, edem, durere, drenaj, expectoraţie.
o Revenirea semnelor şi simptomelor sistemice - febră, indispoziţie.
• Flebită la locul puncţiei venoase, durere la locul injecţiei i.m.. Soluţiile parenterale şi multe
medicamente antiinfecţioase sunt
• Simptome gastrointestinale iritante
- greaţa, pentru ţesuturi.
vărsătura, diareea
Educaţia pacientului
- Se informează pacientul asupra riscurilor şi beneficiilor
- Se monitorizează starea pacientului
- Se instruieşte pacientul privind administrarea orală sau locală:
• respectarea dozei şi orarului (pentru a menţine nivelul eficient in sânge), a căii de administrare
• evitarea asocierii cu alte medicamente
• respectarea administrării în raport cu mesele, alimentele scad absorbţia mai multor antinfecţioase
orale. Dacă medicamentele cauzează greaţă şi vărsătură intolerabilă, pot fi luate câteva înghiţituri
de alimente.
- Se explică pacientului să ia medicamentele cu un pahar plin cu apă, pentru a scădea iritaţia
gastrică şi a creşte ritmul dizolvării şi absorbţiei (tablete şi capsule).
-dacă
Se explică pacientului
manifestările efectulşimedicamentului
au dispărut şi pe
trebuie continuat faptul
toatăcăperioada
tratamentul nu trebuie întrerupt chiar
indicată.
- Să ia toate medicamentele antiinfecţioase prescrise chiar dacă simptomele au dispărut, pentru a
preveni revenirea infecţiei şi apariţia rezistenţei microorganismului la medicament.
- Se informează pacientul care sunt reacţiile adverse mai frecvente: tulburări digestive (greţuri,
vărsături, uneori sângerări intestinale), manifestări cutanate (erupţii, urticarie), tulburări urinare (la
sulfamide - oligurie, anurie), tulburări nervoase (nevrite periferice, cefalee, insomnie), tulburări
respiratorii (bronhospasm), reacţii anafilactice
- Se instruieşte pacientul să raporteze greaţa, vărsătura, diareea, erupţia cutanată, revenirea
simptomelor pentru care au fost prescrise antiinfecţioasele, sau semnele unei infecţii noi (ex. febră,
tuse, gură inflamată, drenaj). Aceste probleme pot indica efecte adverse ale medicamentului, lipsa
răspunsului therapeutic la medicament, sau suprainfecţia. Unele din acestea cer evaluare şi pot
indica schimbări în terapia medicamentoasă.
- Se instruieşte pacientul:
• să anunţe medicul dacă este în tratament cu alte medicamente pentru a evitaincompatibilităţile
• să păstreze medicamentele în condiţii recomandate de producător (în prospect)
• să se adreseze medicului la apariţia primelor semne de intoleranţă cunoscute sau a altor
manifestări ieşite din comun
FIŞA Nr. 5.3.

ADMINISTRAREA CORTIZONULUI
DEFINIŢIE
- Glucocorticoizii sunt hormoni ai corticosuprarenalei sau analogi de sin teză cu efect antiinflamator
marcat şi acţiuni importante asupra metabolismului glucoproteic.
EFECTE
- Inhibă procesele inflamatorii, diminuează formarea edemului local şi menţin răspunsul vaselor la
catecolamine
- Au proprietăţi antialergice marcate
- Sunt eficace în toate tipurile de şoc circulator
- Influenţează constantele hemogramei
- Scad apărarea organismului la infecţii intârziind cicatrizarea
- Cresc secreţia gastrică de HCl
-- Stimulează
Favorizeazăsistemul
retenţia nervos
de sare central
şi apă creând o stare de bine dar pot declanşa reacţii psihotice
- Favorizează gliconeogeneza pe seama proteinelor
INDICAŢII
- Boli reumatismale, lupus eritematos sistemic
- Scleroza multiplă
- Stări edematoase (glomerulonefrita sau nefrita lupică)
- Boli neoplazice în stadiul terminal pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi pentru profilaxia stărilor
de greaţă şi vărsături provocate de chimioterapia antineoplazică
- Boli alergice
MEDICAMENTE UTILIZATE. FORME DE PREZENTARE
A. CORTIZON
1. Dexametasonul - soluţie injectabilă, fiole de 2 ml.
2. Hidrocortisonum
• Flebocortid - pulbere 100 mg + 1 fiolă de 2 ml solvent
• HHC (Hidrocortizon hemissuccinat) - soluţie injectabilă i.v. 25 mg/5 ml - 1 fiolă HHC a 1 ml +1
fiolă solvent de 4 ml
• Hidrocortisone Na succin - pulbere 100mg - 1 fiolă solvent 2 ml
• Hidrocortisone - liofilizat pentru soluţie injectabilă 100mg + 1 fiolă solvent 2 ml
• Hidrocortisone 500 mg - liofilizat pentru soluţie injectabilă + 1 fiolă solvent de 4 ml.
3. Methylprednisolon
- Depo-medrol suspensie injectabilă i.m. apoasă sterilă 40 mg/1ml, 80 mg/2ml
• Nu se amestecă cu alte medicamente ,
- Lemod solu 20 mg, 40 mg - flacoane cu liofilizat şi fiole de 1 ml cu solvent
• 125 mg + 1 fiolă solvent 2 ml
• 500 mg + 1 fiolă solvent 7,8 ml
• Soluţia reconstituită se păstrează cel mult 48 de ore la 15 - 25°, feriţi de lumină
- Medrol comprimate (cp) de 16 mg, 32 mg, 4mg
- Solu medrol ACT-O-VIAL (liofilizat şi solvent pentru soluţie injectabilă): 40 mg/1ml solvent,
125 mg/2 ml solvent, 250 mg/4 ml solvent, 500 mg/7,8 ml. Flacoane bicompartimentate:
o Inferior liofilizatul iar în cel superior solventul
o Dizolvarea se face prin apăsarea pe activatorul de plastic pentru a forţa pătrunderea solventului
în compartimentul inferior; se agită uşor.
4. PREDNISOLON
• Decortin - 5mg şi 20mg/cp
• Solu- decortin - pulbere pentru suspensie injectabiliă 50 sau 250 mg, flacon +1 fiolă de 5ml
solvent
5. PREDNISON
• N. Prednison - comprimate 5 mg
• Prednison - comprimate 5mg
PRECAUŢII SPECIALE
- Doza este strict individualizată de către medic
- Preparatele cortizonice se administrează 2/3 din doza zilniciă dimineaţa şi 1/3 după amiaza pentru
a respecta nivelul maximal al secreţiei fiziologice a cortizolului
- Doza de întreţinere se administrează dimineaţa
- În boli reumatismale, lupus eritematos sistemic (LES), scleroza multiplă (SM) se face puls-terapie
1g/zi timpsub
- Dozele de250mg
3 zile înseperfuzie cu glucoză
pot administra 5% în
i.v. lent în cel
cel puţin
puţin 30 minute
5', iar cele peste 250 m g în PEV, în cel
puţin 30'
- Suspensiile apoase nu se administrează i.v. nici IR.
- Doza se scade treptat conform recomandării medicale
- Soluţia obţinută prin dizolvarea liofilizatului se păstrează maximum 48h.
- Se monitorizează TA, există risc de creştere prin retenţie hidrosalină. Se recomandă dietă
hiposodată.
- Se cântăreşte periodic în timpul tratamentului de lungă durată, există risc de obezitate
- Apar pirozisul şi epigastralgii, se administrează inhibitori ai secreţiei gastrice şi regim alimentar
de protecţie.
- Se supraveghează scaunul, există risc de acutizare a ulcerului gastro duodenal.
-supraveghează
Se monitorizează pacienţii- creşte
atentglicemia prinExistă
cu diabet. gluconeogeneză. Se cortizonic.
risc de diabet recomandă regim hipoglucidic, se
- Pacientul poate acuza slăbiciune musculară, se pierde potasiu în timpul tratamentului. Se
recomandă dieta hiperpotasică şi hiperproteică
- Se supraveghează comportamentul pacientului; pot apare stări de agitaţie, insomnie, tulburări
psihotice
- Se observă aspectul tegumentelor, pot apare edeme.
EDUCAŢIA PACIENTULUI
Pacientul trebuie instruit:
- Să ia medicamentele după masă sau împreună cu gustarea
- Să respecte orarul de administrare: 2/3 din doză la ora 8 şi 1/3 din doză la ora 16°°
- Să nu omită nici o doză de medicamente
- Să aibă asupra lui şi la îndemână medicamentele pentru a putea fi folosite în caz de urgenţă
- Să evite situaţiile de stres accentuate (febră, infecţiile, lucrări dentare, accidente, crize persona le
sau familiale)
- Să nu modifice dozele fără acordul medicului
- Să-şi monitorizeze semnele şi simptomele care pot apare: anorexie, greaţă, vărsături, slăbiciune,
depresie, ameţeală, poliurie, pierdere în greutate şi să anunţe medicul
- Să se cântărească periodic, să observe modificarea feţei (faţă în lună plină), prezenţa edemelor, să-
şi măsoare TA. În cazul creşterii ponderale să se adreseze medicului
-glucide.
Să consume o dietă hiposodată şi hiperproteică în timpul tratamentului şi să consume moderat
- Să echilibreze efortul fizic cu repausul
- Să evite activităţile suprasolicitante
- Să nu facă vaccinări, există risc de complicaţii neurologice
- Să nu întrerupă tratamentul brusc sau fără acordul medicului, scăderea dozelor se face treptat
- Se atenţionează pacientul să nu ia medicamente fără acordul medicului
FIŞA Nr. 5.4.

ADMINISTRAREA INSULINEI
DEFINIŢIE
-controlul
Insulinaglicemiilor
este medicamentatul care asigură
pentru un număr supravieţuirea
semnificativ pacienţilor
(în creştere) cu diabetcu
dintre pacienţii zaharat
diabettipzaharat
1 şi 2
şi gravide cu diabet gestaţional.
OBIECTIVE
- Promovarea şi menţinerea stării de bine, clinic şi psihologic al pacienţilor
- Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoac idozei.
INDICAŢII
- Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută)
- Diabet zaharat tip 2:
• Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale
combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice
• Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecţii moderate sau severe)
• Pre- şi intra- şi postoperator când se suspendă medicaţia orală
•• În cazuladverse
Reacţii contraindicaţiilor preparatelor
ale unor preparate oraleorale (insuficienţa hepatică şi renală)
- Diabetul zaharat gestaţional care nu se rezolvă prin dietă
- Urgenţe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară
TIPURI DE INSULINĂ
- Insuline rapide: Actrapid, Humalog, cu acţiune scurtă sunt singurele care se folosesc în situaţii de
urgenţă metabolică pentru că se pot administra intravenos acţionând în mai puţin de 10 min.
- Insuline intermediare (cu acţiune prelungită): Monotard, Insulatard, Humulin basal, Insuman basal
- Insuline lente: Ultratard, Humulin lente, Huminsulin Long.
- Insuline premixate (cu acţiune rapidă şi intermediară). Mixtard. Humulin. Insuman Comb .
FORME DE PREZENTARE
INSULINE UMANE (Producător LILY France SAS)
- Humulin M 3
• Suspensie injectabilă 40 u/ml şi 100 u/ml - flacon de 10 ml, cartuşe de 3 ml, pen-uri preumplute
3 ml
- Humulin N
• Suspensie injectabilă 100 u/ml-flacon de 10 ml, cartuşe de 3 ml, pen-uri preumplute 3 ml
• Suspensie injectabilă 40u/1 ml - flacon de 10 ml
- Humulin R
• Suspensie injectabilă 100 u/ml, flacon 10 ml, cartuşe de 3 ml
•INSULINE
SuspensieUMANE
injectabilă 40 u/ml - flacon
- Producător NOVO10NORDISK
ml
- Insulatard - suspensie injectabilă 100 u/ml, flacon 10 ml
- Insulatard Novolet 100 u/ml - suspensie injectabilă pen-uri (stilouri) preumplute a 3 ml
- Insulatard Penfill - 100u/ml - suspensie injectabilă, cartuşe a 3 ml
- Mixtard 30 - suspensie injectabilă 100 u/ml, flacoane de 10 ml
- Mixtard 30 Novolet - suspensie injectabilă 100u/ml, cartuşe a 3 ml
- Mixtard 20 PENFILL -100 u/ml, Mixtard 30 penfill, Mixtard penfill 40, suspens ie injectabilă,
cartuşe 3 ml.
- Actrapid 100 u/ml - suspensie injectabilă, flacoane a 10 ml
- Actrapid novolet 100 ui/ml - suspensie injectabilă, stilouri injectoare (pen-uri) preumplute a 3 ml
- Actrapid penfill - suspensie injectabilă 100 u/ml, cartuşe a 3 ml
INSULINE UMANE - Producător AVENTIS PHARMA
-- Insuman
Insuman basal
basal -Optiset
suspensie injectabilă
- suspensie injectabilă ml -(100u/ml)
în flaconcu5 dispozitiv de administrare tip "pen" preumplut cu
3 ml (300u/insulină per pen).
- Insuman comb 25 şi Insuman comb 25 Optiset - suspensie injectabilă în flacon de 5 ml, sau
cartuşe de 3 ml, respectiv pen preumplut cu 100 u/ml.
- Insuman comb 50, însumau comb 50 Optiset - suspensie injectabilă - în flacoane de 5 ml şi
cartuşe sau pen-uri preumplute de 3 ml - 100 u/ml
- Insuman rapid si Insuman rapid Optiset - soluţie injectabilă în flacoane de 5 ml (100 u/ml), sau
pen-uri preumplute - 3 ml (100u/ml)
INSULINUM ASPART - Producător Novo Nordisk
- Novomix 30 - Flexpen, 30 PENFILL - suspensie injectabilă în dispozitiv tip pen preumplut de 3
ml şi respectiv cartuşe de 3 ml
- Novorapid, Novorapid Flexpen, Novorapid penfill (100u/ml) - soluţie injectabilă în flacoane de
10 ml, pen-uri DETEMIR
INSULINUM cu cartuş de- 3Producător
ml Novo Nordisk
- Levemir Penfill (100 u/ml), Levemir flexpen (100 u/ml) - soluţie injectabilă în pen-uri preumplute
de 3 ml, cartuşe de 3 ml
INSULINUM GLARGINE - Producător Aventis Pharma
- Lantus (100u/ml), Lantus Optiset- soluţie injectabilă, cartuş de 3 ml, pen -uri preumplute de 3 ml
INSULINUM GLULIZINA
- Apidra (100u/ml)-cartuş de 3 ml
INSULIN LISPRO - Producător Eli Lilly - Nederland
- Humalog Pen (100 u/ml)- soluţie injectabilă în stilou injector - pen şi în cartuşe de 3 ml.
- HumalogMix 25 Pen, Humalog Mix 25, - suspensie injectabilă, pen-uri de 3 ml, cartuşe de 3 ml
- Humalog Mix 50 Pen, Humalog Mix 50 - suspensie injectabilă în pen-uri sau cartuşe a 3 ml
PĂSTRAREA INSULINEI
- Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de acesta.
- În vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se încălzeşte înainte
de administrare.
- Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30° la întuneric, nu
mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.
STABILIREA DOZEI ŞI TIPULUI DE INSULINĂ
- Se face de către medic, individualizat
-din dietă instruieşte pacientul cum să -şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de hidrocarbonaţi
Medicul
- Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului
- Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic
PRECAUŢII GENERALE
- Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele rapide au aspect
limpede, clar, insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără flocoane. Prezenţa
flocoanelor presupune schimbarea flaconului.
- Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poziţie orizontală şi
rulare blândă între palme de 30 -40 de ori. Agitaţia în poziţie verticală produce bule şi imperfecţiuni
la dozare. Dacă nu se omogenizează, nu se administrează.
- Nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite şi nici tipuri diferite de insulină. Dacă este necesar
se folosesc seringi separate.
PRECAUŢII SPECIALE
- Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situaţii de urgenţă metabolică, în stări
febrile, boli infecţioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale.
- Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în acţiune în mai puţin
de 10 minute. Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi I.M.
- Alegerea locului în funcţie de tipul de insulina:
• Pentru insulinele rapide - abdominal - cu excepţia a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în care
absorbţia e cea mai rapidă
• Insuline intermediare: coapsă, fesă,
• Pentru pacienţii slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană şi
coapsă, într-un unghi de 45°
• În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face înţepând s ub un unghi de 90°
- Exerciţiul fizic creşte rata absorbţiei prin creşterea fluxului sanguin
-şiDeasemenea
glucidele se expunerea la căldură
administrează (baie,
cu câteva masarea
minute mai zonelor,
devremeplajă) favorizează absorbţia mai rapidă
- Expunerea la frig încetineşte absorbţia, alimentele fiind administrate cu câteva minute mai târziu.
- Rotaţia locului de injecţie (în aceeaşi arie ţinând seama de timpul de absorbţie al insulinei) este
importantă pentru prevenirea complicaţiilor (lipohipertrof ia - depunere excesivă de grăsime sau
lipoatrofia - topirea ţesutului grăsos subcutanat).
- Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5 -8 secunde fără să se maseze pentru a
nu grăbi absorbţia insulinei
- Reducerea durerii este posibilă dacă:
• Soluţia se injectează la temperatura camerei
• Aerul se elimină corect
• Zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea
• Zona trebuie să fie relaxată
• Pătrunderea în piele se face rapid
• Nu se schimă direcţia acului
• Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcţie de regiune
- Pot apare complicaţii:
• Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonaţi (3 bucăţi de zahăr)
• Edemul insulinie - apare la pacienţii nou descoperiţi din cauza retenţiei hidrosaline la începutul
iniţierii tratamentului
• Lipodistrofia cu insulina
hipertrofică - creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea ce încetineşte
mult absorbţia insulinei
• Lipodistrofia atrofică - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administrării insulinei, mai
frecventă la femeile tinere
• Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
• Alergia generalizată - de la urticarie până la şocul anafilactic
- Cu excepţia hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi evaluate de
medicul specialist
CAPITOLUL VI. INVESTIGAŢII IMAGISTICE
FIŞA Nr. 6.1.

EXAMENE RADIOLOGICE. ASPECTE GENERALE
DEFINIŢIE
- Examenele radiologice sunt investigaţii imagistice realizate cu ajutorul radiaţiilor X, care sunt
vibraţii electromagnetice cu lungime de undă foarte scurtă care au capacitatea de a penetra
substanţele foarte dense şi de a produce imagini sau umbre ce pot fi înregistrate pe film fotografic
PRINCIPII GENERALE
- Examenele radiologice se realizează în servicii speciale de către personal instruit
- Echipamentele folosite utilizează tehnici de înaltă rezoluţie - ecrane TV, înregistrări digitale,
imprimante laser, pentru a obţine imagini cât mai amănunţite
- Ţesuturile moi şi osoase au densitate diferită astfel încât cantitatea de radiaţii care le străbate
variază
- Oaseleiar imaginile
fiind potsunt
dense nu fi clare sau mai
străbătute depuţin clare.
radiaţii şi sunt radioopace în timp ce ţesuturile moi sunt
străbătute de radiaţii şi dau imagini ca nişte umbre mai mult sau mai puţin conturate.
- Datorită diferenţei de densitate în timpul examinării se realizează un contrast natural prin aer,
lichid, ţesut gras, ţesut osos:
• Plămânii şi o parte din tubul digestiv conţin aer - determină imagini transparente
• Unele organe au o capsulă de grăsime care creează o umbră mai mult sau mai puţin densă
• Oasele conţin săruri minerale şi sunt radioopace
- Pentru vizualizarea unor detalii se pot administra substanţe de contrast care se introduc pe cale
orală, rectală, injectabilă în funcţie de organul, segmentul, sistemul care urmează să fie examinat.
Substanţele de contrast sunt: radioopace sau radio transparente.
- Nu există o substanţă de contrast sigură, inofensivă. Toate pot determina reacţii adverse care sunt
studiate şi pot fi prevenite sau combătute.
SUBSTANŢE DE CONTRAST
SULFAT DE BARIU- radioopac
- Se foloseşte pentru examinarea radiologică a tractului gastro -intestinal (esofag, stomac, intestin,
colon)
- Se prepară sub forma unei suspensii coloidale (este insolubil)
Forme medicamentoase farmaceutice:
- Polibar - ACB - pulbere pentru suspensie, o pungă unidoză cu 397 gr pentru suspensie rectală
-- E-Z-
E-Z -CAT
HD --pulbere
suspensie oralăsuspensie
pentru care conţine
oralăsulfat de bariu
conţinând 4,9%
sulfat de(flacoane
bariu 98%, 225 ml).cu 340gr
cuflacoane
- Sulfat de bariu Pro Rontgen - pulbere pentru suspensie orală, pungă transparentă cu 90 gr (Ba
SO4 - 80gr)
SUBSTANŢE CU IOD
- Gastrografin - soluţie apoasă gastro enterică folosită când sulfatul de bariu nu se poate administra
- flacon cu 100ml, conţine 37 gr iod
- Odiston75 % - fiole de 10 ml, soluţie injectabilă 75%, se păstrează la temperatura camerei, ferit de
lumină
• Se face testarea sensibilităţii înainte de injectarea soluţiei (1ml lent i.v., se aşteaptă 1 - 2',
apoi se injectează restul strict intravenos).
• Modifică rezultatul scintigrafiei tiroidiene timp de 2 -6 săptămâni
- Urografin 76% - soluţie injectabilă, fiole de 20 ml (1 ml conţine 370 mg iod)
• Folosit
- Iodidum mai ales
(Lipiodol) - 190pentru urografiimoi, Blistere cu 3 capsule pentru bronhografie,
mg, capsule
histerosalpingografie, uretrografie, colangiografie intraoperatorie.
- Iodixanolum - soluţie hidrosolubilă produsă sub denum irea de Visipaque 150mg/ml (flacoane de
50, 200ml) 270mg/ml (flacoane de 20, 50, 100, 200ml) şi 370mg/ml(flacoane de 20, 50, 100ml,
200ml).
• Se foloseşte pentru examinarea radiologică la adulţi: angiografie, urografie, flebografie,
CT.
- Iohexolum - soluţie apoasă injectabilă intravenos, intraarterial, intratecal, intracavitar.
Produs farmaceutic sub denumirea de Oranipaque, fiole sau flacoane cu concentraţii de 140, 180,
240, 300, 350mg iod/ml.
• Se foloseşte pentru: cardioangiografie, arteriografie, ur ografie, flebografie, CT,
mielografic, colangiopancreatografie endoscopică, histerosalpingografie.
-ml,
Iopamidolum
fiole 20 ml, (Iopamiro
folosit mai300,370) - soluţie
ales pentru injectabilă
studierea vaselor30% sau 37%, flacoane cu 30, 50, 100, 200
- Iopromidum (Ultravist - 300) - soluţie injectabilă -flacoane cu 50, 10 ml şi Ultravist 370 -
flacoane cu 50, 100, 200, 500ml.
SUBSTANŢE GAZOASE RADIOTRANSPARENTE (O2, H2, aer, CO2, NO, N2 ) - folosite
pentru examinarea creierului, articulaţiilor, spaţiului subarahnoidian, spaţiului pleural, caviatatea
peritoneală, spaţiului pericardic
REACŢII ADVERSE POSIBILE LA SUBSTANŢELE DE CONTRAST
- Pot apare din partea unor sisteme şi aparate, reacţiile având intensitate diferită: uşoară, medie,
gravă.
- Reacţiile din partea aparatului cardiovascular:
• Paloare, diaforeză
• Tahicardie, bradicardie, palpitaţii, aritmie
• Edem pulmonar acut
• Şoc
• Insuficienţă cardiacă congestivă
• Stop cardiac
- Reacţii din partea aparatului respirator.
• Strănut, tuse, rinoree
• Wheezing
•• Criză de astm bronşic
Laringospasm, edeme laringiene
• Cianoză, apnee
• Stop respirator
- Manifestări cutanate
• Eritem
• Senzaţie de căldură
• Urticarie
• Prurit
• Dureri la locul injectării
• Edem angioneurotic
- Manifestări gastrointestinale
• Greaţă, vomă, gust metalic
-• Crampe abdominale, diaree
Ileus paralitic
- Manifestări neurologice
• Anxietate
• Cefalee
• Ameţeli, vertij
• Agitaţie
• Dezorientare
• Stupoare
• Comă
• Convulsii
- Manifestări urinare
• Durere în flancuri
•• Hematurie
Oligurie
• Albuminurie
• Insuficienţă renală acută
PRECAUŢII SPECIALE PENTRU SUBSTANŢE IODATE
- Reacţiile adverse sunt mai frecvente între 20 şi 50 de ani şi scad după 70 de ani.
- Se acordă un plus de atenţie persoanelor predispuse
- Dacă un pacient a avut o reacţie alergică trebuie informat, riscul de a face din nou fiind de 3 -4 ori
mai mare
- Istoricul privind alergia trebuie consemnat în dosarul nursing/planul de îngrijire
- Substanţele de contrast iodate se administrează pe nemâncate sau după cel puţin 90 de minute de
la servirea mesei. Fac excepţie urgenţele.
- Pentru prevenirea accidentelor grave (stopul cardio-respirator) este necesar să fie pregătite
materiale pentru resuscitare
- În cazul reacţiilor moderate se administrează prompt antihistaminice orale la recomandarea
medicului
- Nu se asociază administrarea sulfatului de bariu cu substanţe de contrast iodate
- Injectarea substanţei de contrast iodate poate să determine modificări ale funcţiilor vitale
- Înainte şi după examen se măsoară TA, P, R, pentru a sesiza eventualele modificări (tahicardie,
bradicardie, aritmie,
- Pacientul este creşterea
instruit sau scăderea
să consume TA,mare
o cantitate tulburări respiratorii).
de lichide pentru a favoriza eliminarea iodului
din organism.
- Pregătirea pacientului pentru examen trebuie făcută corect pentru a evita necesitatea repetării şi
riscul de iradiere sau de apariţie a reacţiilor adverse la substanţele de contrast.
- Se respectă protocolul de pregătire în funcţie de ex amenul cerut
- Obţinerea consimţământului informat evită o serie de neajunsuri
PRECAUŢII PRIVIND FOLOSIREA BaSO4
- Examinarea cu bariu trebuie făcută după alte examene (radiologice cu iod, echografii, cu izotopi
radioactivi, tomografii, scintigrafii, etc.) pentru a nu modifica rezultatele
- Pentru a favoriza eliminarea bariului după procedură se administrează un laxativ
- Se observă şi se notează aspectul, culoarea, consistenţa scaunului. Pacientul care a făcut examenul
ambulator este instruit să se autoobserve. Scaunul are culoare albă aproximativ 2 zile.
-- Se
Se supraveghează atentadministrarea
evită pe cât posibil persoanele înnarcoticelor,
vârstă şi inactive la care riscul care
a medicamentelor de constipaţie
încetinesceste crescut
tranzitul.
- Sulfatul de bariu poate agrava colita ulceroasă, şi poate fi cauza de ocluzie intestinală.
- Nu se administrează bariu bolnavilor cu suspiciune de perforaţie. Sunt ţinuţi sub supraveghere şi
se anunţă medicul dacă apar modificări în starea acestora.
- Pregătirea pentru examinare se face conform recomandării medicale şi în funcţie de segmentul sau
organul care va fi explorat
- Pacientul cu stomă necesită pregătire specială. Rezultatul examenului depinde de pregătirea
pacientului.
TIPURI DE EXAMENE
- Radiografia - înregistrare a imaginilor pe un film special.
- Xeroradiografia - înregistrarea imaginii pe o suprafaţă de seleniu.
Avantaje:
•• Imagine
Este utilăclară datorită
pentru contrastului
extremităţi şi mai ridicat putând
ales pentru fi interpretate
ţesuturi moi zone mai mici.
• Expunerea este de scurtă durată
- Tomografia computerizată (CI)
• Utilizează radiaţii x şi un sistem de scanare, elimină suprapunerile.
• Metodă computerizată care prezintă imagini anatomice arteriale eliminând oasele şi ţesuturile
Avantaje.
o Risc de toxicitate redus prin scăderea cantităţii de substanţă de contrast
o Risc de complicaţii scăzut, se poate face ambulator.
o Imagini îmbunătăţite pe CD şi reproduse pe un monitor TV.
o Face posibilă examinarea vaselor mici
Limite
o Se foloseşte între 40 - 65 ani
o Nu se foloseşte la bolnavii cu stare gravă sau cu angină pectorală
o În cazul examinării membrelor inferioare sau a zonei abdominale mărimea câmpului observat
necesită mai multe injecţii cu substanţă de contrast
o Există risc asemănător cu cel al urografiei
- Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
• Tehnică non invazivă prin care se obţin imagini transversale ale anatomiei corpului prin
expunerea într-un câmp magnetic, fără radiaţii
•RISCURILE
Obţinerea imaginilor
IRADIERII se bazează pe conţinutul diferit în apă al ţesuturilor
- Modificări genetice
• Expunerea organelor genitale la radiaţii poate determina modificări ale ADN -lui din cromozomi,
urmate de mutaţii
- Modificări somatice:
• Pot apare în cazul iradierii excesive sau repetate; pericolul există şi atunci când iradierea se face
în timp urmările manifestându -se mai târziu
• Riscul este crescut în cancer şi la gravide în primul trimestru de sarcină
- Măsuri de securitate:
• Purtarea echipamentului de protecţie de către personalul care participă la examen.
• Evitarea expunerii repetate la radiaţii.
• Se obţin informaţii despre o eventuală sarcină
• În caz de dubiu sau sarcină confirmată examenul nu se efetuează
FIŞA Nr. 6.2.

ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR RADIOLOGICE
OBIECTIVELE
- Examinarea cu ajutorul radiaţiilor X ® a unor organe/aparate cu sau fără substanţă de contrast în
funcţie de capacitatea de absorbţie a ţesuturilor.
- Înregistrarea imaginilor pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei bol ii.
- Substanţa de contrast dacă este cazul
- Materialele pentru administrarea substanţei de contrast
-PREGĂTIREA
Medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor, instrumente pentru administrare
PACIENTULUI
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ
- Explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic
- Informaţi pacientul asupra riscului şi beneficiilor pe care le implică procedura
- Obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de către medic
- Informaţi asupra duratei examenului
- Verificaţi încă o dată data ultimei menstruaţii la femeile tinere.
b) PREGĂTIREA FIZICĂ
- Se atrage atenţia, dacă este necesar postul alimentar şi durata acestuia sau obligativitatea de a
urma un anumit regim
- Se efetuează pregătirea specifică organului sau aparatului examinat, combaterea gazelor,
efectuarea clismei sau a spălăturii
- Se administrează antihistaminice la recomandarea medicului
- Se apreciază starea pacientului pentru a stabili modul de transport la serviciul radiologic.
- Pacientul este rugat să-şi îndepărteze obiectele metalice dacă acestea sunt plasate în câmpul de
examinare.
PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII
- Identificaţi pacientul; verificaţi recomandarea în F.O. sau pe biletul de trimitere.
- Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările
-contrast
Pregătiţi materialele care vor fi transportate la radiologie pentru administrarea substanţelor de
- Însoţiţi pacientul şi ajutaţi-l să se dezbrace (dacă este cazul); predaţi pacientul colegei de la
radiologie pentru administrarea substanţei de contrast
- Se ajută pacientul să se aşeze pe pat
- Se monitorizează: T°, P, TA, R.,eliminările.
- Se observă aspectul tegumentelor pentru a depista manifestări alergice(eventual)
- Se asigură repausul, se administrează lichide pentru a elimina mai repede substanţa de contrast
- Se curăţă materialele refolosibile
- Se colectează materialele folosite conform P.U.
- Se aşează materialele curate în dulapuri
-NOTAREA
Spălaţi mâinile
PROCEDURII
Notaţi:
- Data efectuării examenului şi comportamentul pacientului
- Dacă pacientul trebuie să revină la radiologie
EVALUAREA PROCEDURII
- Pacientul prezintă stare generală bună, exprimă confort
- Nu sunt semne de alergie/sensibilitate la substanţa de contrast
Rezultate nedorite/ce faceţi
- Pacientul prezintă fenomene de hipersensibilitate (prurit intens, roşeaţă şi edem al feţei, cefalee,
dispnee cu greţuri şi vărsături) care pot apare mai târziu, după efectuarea examenului.
- Se anunţă medicul (dacă nu este prezent), se administrează medicaţia recomandată
-• SePacientul
monitorizează pacientul:
acuză dureri de-a lungul venei şi gust metalic
- Explicaţi pacientului că manifestările sunt trecătoare
FIŞA Nr. 6.3.

EXAMENE CU IZOTOPI RADIOACTIVI
ASPECTE GENERALE
DEFINIŢIE
- Examinarea cu izotopi radioactivi (radionuclizi) care emit radiaţii a, ß, µ puse în evidenţă
cantitativ şi calitativ cu ajutorul detectoarelor
OBIECTIVE
- Detectarea modificărilor structurale ale unor organe faţă de care izotopii prezintă tropism
(afinitate) şi se fixează în organul respectiv.
- Identificarea defectelor de perfuzie sanguină.
TIPURI DE EXAMENE
- Scintigrafia cardiacă - se realizează prin injectarea unui radiotrasor (Technetium 99m, Thaliu 201)
şi studiază perfuzia miocardică.
- Scintigrafia hepatobiliară- se studiază funcţiile ficatului şi vezicii biliare, permeabilitatea duetului
biliar. Se realizează
- Scintigrafia cu Technetium
hepatosplenică 99m.despre poziţia, forma şi dimensiunile ficatului şi splinei.
- dă relaţii
Substanţa radioactivă este albumina coloidală marcată cu sulfura de Technetinum.
- Scintigrafia osoasă - permite diagnosticarea unei leziuni osoase (traumatică, neoplazică, etc).
Substanţa de contrast - Technetium 99m administrată i.v.
- Scintigrafia paratiroidiană - evaluează paratiroidele la pacienţii cu hipercalcemie severă,
localizează adenoamele paratiroidiene. Se realizează cu Technetium 99m sau iod 123.
- Scintigrafia pulmonară de perfuzie şi ventilaţie - evaluează funcţia pulmonară şi evidenţiază
afecţiuni pulmonare (tromboembolism, TBC, pneumonia, emfizem pulmonar, tumori pulmonare,
astm bronşic, atelectazie pulmonară). Pentru scintigrafia de perfuzie substanţa radioactivă se
administrează i.v. iar pentru cea de ventilaţie pacientul inhalează radiotrasorul. Izotopi folosiţi:
Technetiu 99m, iod 131, Xenon 133, Krypton 81m.
- Scintigrafia renală - evaluează structura şi funcţia renală, detectează malformaţii congenitale,
tulburări de circulaţie
- Scintigrafia tiroidianărenală, tumoriadenomul,
-evidenţiază renale. cancerul, tiroidita, boala Graves, hiper şi
hipotiroidia. Foloseşte Technetiu 99m administrat oral sau iod 123 administrat i.v. în funcţie de caz.
- Scintigrafia mamară - diferenţiază cancerul mamar de hiperplazia mamară şi foloseşte ca
substanţă de contrast Tc - 99m, administrată intravenos.
PROCEDURI GENERALE DE SCANARE
- Radionuclidele se concentrează în anumite organe sau sisteme mai mult decât în altele, distribuţia
în ţesuturile sănătoase fiind diferită de cele bolnave.
- Se evidenţiază două tipuri de leziuni:
• zone calde în care captarea este crescută comparativ cu distribuţia într -o zonă normală
• zone reci în care captarea este scăzută în raport cu imaginea normală.
- Administrarea radionuclidului se face intravenos sau oral. Înaintea administrării radionuclidului se
administrează un agent pentru a preveni concentrarea izotopului în alt organ decât cel ţintit
Ex.:
a) Lugol administrat oral când se folosesc izotopi cu iod exceptând studierea tiroidei
b) Perclorat de K administrat oral pacienţilor alergici la iod, blochează plexurile din creier.
- Radionuclidul trebuie administrat cu suficient timp înainte pentru a se putea concentra în ţesutul
specific care urmează să fie studiat
- Un aparat înregistrează poziţia şi concentraţia radiaţiilor penetrante care pornesc din organul
studiat.
- Durata examenului depinde de: izotopii utilizaţi şi timpul necesar pentru a ajunge în ţesuturi, tipul
de echipament folosit, poziţia pacientului.
PRINCIPII GENERALE
- Examenele cu izotopi se fac numai în departamentul de medicină nucleară
- Se bazează pe existenţa unor diferenţe de concentraţie a materialului radioactiv în ţesuturile
normale şi anormale din ariile corpului studiate
- Permite vizualizarea organelor şi a unor regiuni care nu pot fi văzute prin examenele radiologice
- În zonele afectate apar aşa numitele leziuni înlocuitoare de spaţiu în special tumorale care sunt
bine evidenţiate. Zonele cu activitate crescută sunt considerate patologice
- Radiaţii electromagnetice gamma, sunt folosite în terapie şi pentru proceduri diagnostice.
- Echipamentele computerizate de detectare a radiaţiilor (contor de scintilaţie) evidenţiază şi
fotografiază organele studiate şi furnizează informaţii asupra mărimii, formei, poziţiei şi activităţii
funcţionale.
-specificitatea
Substanţele radioactive se distribuie
lor şi de modul cum suntînadministrate.
ţesuturi, organe sau sisteme în funcţie de afinitatea sau
RADIONUCLIZI UTILIZATI
- Albumină coloidală marcată cu sulfura de Technetium 99 - folosită pentru scintigrafia
hepatosplenică şi scintigrafia pulmonară de perfuzie.
- Analog de acid iminodiacetic marcat cu Tc 99 - folosit pentru scintigrafia hepatobiliară. Se
excretă prin bilă.
- Tc pirofosfat - folosit pentru scintigrafia cardiacă
- Thaliu 201 idem
- Acid pentaacetic dietilen triamină marcat cu Tc 99 ( Tc DTPA) folosit pentru scintigrafia renală.
Se mai foloseşte ¹³¹I sau hipurat ¹³³I
- Krypton 81, Xenon 433 pentru scintigrafia pulmonară de ventilaţie
- Octreotid (analog de somatostatină marcat cu iod 123 sau Iudin 111 - pentru identificarea
tumorilor
- Technetiumendocrine.
(Tc) 99 sestamibi pentru glandele paratiroide.
- I¹²³, Tc 99 pentru glanda tiroidă
FIŞA Nr. 6.4.

ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMINĂRII CU IZOTOPI RADIOACTIVI
OBIECTIVE
- Detectarea modificărilor structurale şi funcţionale ale unor organe
- Depistarea tulburărilor perfuziei tisulare la nivelul organelor şi ţesuturilor
- Diferenţierea tumorilor maligne de cele benigne
- Monitorizarea evoluţiei tumorilor şi a răspunsului la tratamente (iradiere, chimioterapie)
-- Sunt
Se face de către personalul de la serviciul de medicină nucleară
necesare:
• Substanţe marcate cu izotopi radioactivi indicate pe ntru examenul cerut
• Substanţe pentru limitarea fixării izotopilor (radiotrasorilor) în alte organe (dacă este cazul)
• Materiale necesare administrării radiotrasorilor
• Materiale de protecţie
CULEGEREA DATELOR
- Se face de c ătre medic, se completează de nursă
- Se obţin informaţii privind existenţa sarcinii la femeile tinere, examenul fiind contraindicat,
deoarece radiaţiile sunt nocive pentru copil
- Femeile la vârsta fertilă sunt sfătuite să ia contraceptive, se face examen ginecologic
- Alăptarea contraindică administrarea radiotrasorilor dacă beneficiile nu depăşesc riscurile. Când
examenul se impune, este sfătuită să nu alăpteze 2-3 zile
- Se consemnează informaţii despre antecedentele de alergie ale pacientului dacă radi onuclidul
conţine iod
- Se verifică încărcătura radioactivă dacă pacientul a făcut în ultimele 24 -48 de ore examene
radiologice cu sulfat de bariu sau alţi radionuclizi deoarece pot influenţa rezultatele
- Examenele cu Ba înaintea scintigrafiei hepatosplenice sau cu octreotid modifică rezultatele şi
determină defecte
- Se notează scintigrafice
prezenţa eventualelor proteze în organism care pot împiedica traseul radiaţiilor gamma
- Se notează vârsta şi greutatea actuală pentru calcularea dozei de radionucliz i
- Se evaluează starea pacientului pentru a stabili dacă:
• Se poate deplasa singur sau are nevoie de un fotoliu rulant
• Necesită administrare de O²
• Prezintă sondă şi pungă de colectare a urmii
• Prezintă canulă intravenoasă sau sondă nazogastrică
• Este diabetic
• Trebuie să ia medicamente
• Necesită alte examene scintigrafice. Scintigrafia tiroidiană se face înaintea examenelor
radiologice cu substanţe care conţin iod
- Dacă are mai puţin de 18 ani se anunţă serviciul de medicină nucleară pentru stabilirea tehnologiei
adecvate proceduriiLA
PARTICIPAREA deEFECTUAREA
examinare. PROCEDURII
- Se explică riscurile şi beneficiile examenului înainte de testare
Beneficii:
• Radioactivitatea se înmagazinează pentru puţin timp, eliminarea substanţelor făcându-se prin
urină şi fecale
• Technetiu - cel mai utilizat trasor se reduce după 6 ore şi dispare în 24 ore. După eliminare,
pacientul nu mai este purtător de radioactivitate
• Metastazele sunt depistate cu 6 -12 luni înainte faţă de examenele radiologice obişnuite
• Iradierea este mai mică decât în cazul examinărilor radiologice
Riscuri:
• Un pericol radioactiv există totdeauna, dar este limitat deoarece se folosesc doze foarte mici
•leziunii
Examenul prezintă
absoarbe limite, localizarea
radionuclidul tumorilor
şi contururile suntpoate fi dificilă când ţesutul normal din jurul
neclare
• Se obţine consimţământul informat
• Se comunică durata examenului
• Se informează pacientul dacă în timpul examenului trebuie să stea nemişcat pent ru a nu modifica
rezultatele
• Se informează pacientul dacă se impun restricţii alimentare sau de fumat
• Se anunţă pacientul că injectarea radiotrasorului poate produce uşor discomfort
- Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările
- Se face testarea sensibilităţii dacă se folosesc radioizotopi cu iod
- Se îndepărtează obiectele metalice, bijuteriile din câmpul de examinare
- Se întrerupe medicaţia (cu acordul medicului) până la încheierea studiilor - la femeile de vârstă
fertilă pentru siguranţă se face examenul ginecologic
- Se administrează medicaţia preprocedurală pentru reducerea fixării radiotrasorilor în ţesuturile din
jur
PARTICIPAREA LA EXAMEN
- Se identifică pacientul
- Se însoţeşte pacientul la serviciul de medicină nucleară în vederea administrării radiotrasorului şi
efectuării examenului
- Este ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masă
- Admininistrarea izotopilor (radiotrasorului) se face de către personalul de la serviciul de medicină
nucleară
- Examenul nu este traumatizant .
- Pacientul este sfătuit să consume mai multe lichide pentru a favoriza eliminarea substanţelor
radioactive
- Dacă este necesar, pacientul va fi readus la serviciul de medicină nucleară pentru noi înregistrări
- Foaia de observaţie a pacientului se aşează în dosar
NOTAREA PROCEDURII
- Medicul notează în foaia de observaţie rezultatul examenului sau completează buletinul de
analiză.
- Nursa îşi notează în planul de îngrijire
EVALUAREA
Rezultate aşteptate/dorite
- Pacientul este liniştit, colaborant
- Nu se produc incidente în timpul injectării
- Imaginile obţinute arată formă, dimensiuni, poziţie şi funcţii normale, captare uniformă
Rezultate nedorite
- Zone de hipo sau hiper captare care corespund aşa numitelor zone calde şi reci (noduli, chisturi,
tumori, ischemie, tromboze)
FIŞA Nr. 6.6.

EXAMENE CU ULTRASUNETE (ECHOGRAFICE)
ASPECTE GENERALE
DEFINIŢIE
- Ultrasonografia este examinarea neinvazivă pentru vizualizarea structurilor din ţesuturile moi ale
corpului, prin înregistrarea reflectării undelor sonore îndreptate către ţesuturi.
PRINCIPII GENERALE
- Utilizează unde de înaltă frecvenţă pentru examinarea poziţiei, formei, funcţiei unor structuri
anatomice, existenţa, dezvoltarea şi mişcările fetusului;
- Se bazează pe reflectarea diferită a undelor sonore în funcţie de structura ţesuturilor;
- Fluxul prin arterele carotide se manifestă prin modificarea frecventă a ecourilor reflectate de către
celulele sangvine în mişcare;
- Undele reflectate sunt procesate electronic şi prezentate pe un display de imagine;
- Înregistrarea se poate face pe film polaroid, film radiografic, casete video, slide-uri sau
înregistrări digitale cu imagini alb - negru sau color;
- Leziunile patologice au densitate şi elasticitate diferită comparativ cu ţesutul normal din jur. Nu
pot fi examinate organe pline cu aer (plămâni, intestin);
- Contactul între transductor şi piele se asigură prin aplicarea unui gel;
- Transductorii rectali (pentru prostată şi rect) şi vaginali (pentru examinarea organelor genitale la
femei) sunt acoperiţi într-un sac de latex şi permit înregistrarea imaginilor prin eliminarea
suprapunerii
AVANTAJEgazelor sau a altor structuri.
/ DEZAVANTAJE
AVANTAJE
- Procedura este neinvazivă, fără risc de radiaţii.
- Necesită pregătire minimă din partea pacientului
- Folosită în obstetrică, examinarea este sigură pentru gravidă şi fetus;
- Se poate repeta fără efecte cumulative
- Se efectuează şi fără spitalizare;
- Examenele ultrasonografice pot fi folosite pentru organe care nu funcţionează normal, evidenţiind
modificările de strucură;
- Sunt utile pentru studierea organelor în mişcare;
- Nu necesită substanţă de contrast sau izotopi;
- Postul nu este necesar în cele mai multe situaţii.
-- Rata acurateţii
Examenul atinge
nu este 98.8% de
influenţat maifuncţia
ales laorganului
pacienţii slabi
DEZAVANTAJE
- Examinatorul trebuie sa aibă competenţă şi experienţă;
- Structurile care conţin aer (plămâni,intestine) nu pot fi examinate cu ultrasune te;
- Pentru copii (agitaţi), pacienţi necolaboranţi, obezi este nevoie de pregătire specială;
- Sunt dificultăţi de examinare la pacienţii operaţi unde se impune protecţia plăgii deoarece gelul
trebuie aplicat pe pielea intactă iar cicatricele pot modific a rezultatul
TIPURI DE EXAMENE
- Ecocardiografia transesofagiană - examen endoscopic şi ultrasonor care permite vizualizarea
cordului din poziţia retrocardiacă, eliminând interferenţele ultrasunetelor cu alte structuri: ţesutul
subcutanat, oasele toracelui, plămâni. Transductorul ecografic este introdus în esofag cu ajutorul
endoscopului
-evaluează
Ecocardiografia transtoracică
bolile cardiace - permite
congenitale, vizualizareacâştigate,
valvulopatiile şi aprecierea funcţiilor
măsoară cordului,cordului.
dimensiunile detectează şi
- Ecografia abdominală - permite vizualizarea aortei abdominale, ficatului, vezicii şi căilor biliare,
pancreasului, rinichiului, ureterelor şi vezicii urinare
- Ecografia Doppler arteriovenoasă - evaluează permeabilitatea vaselor sangvine, direcţia şi fluxul
sangvin cu ajutorul ultrasunetelor refelectate de eritrocitele aflate în mişcare
- Ecografia pelvină - evaluează organele genitale şi identifică uterul fibromatos, boli inflamatorii
pelvine, chiste ovariene (în ginecologie); identifică sarcina simplă şi multiplă, malformaţii
congenitale, anomalii placentare, determină vârsta şi evoluţia sarcinii (în obstetrică); se foloseşte
perinatal, prenatal şi neonatal.
- Ecografia de prostată şi rect - evaluează prostata, veziculele seminale, rectul şi ţesutul perirectal;
- Ecografia tiroidiană - examen neinvaziv care permite diferenţierea nodulilor tiroidieni de chisturi,
tumori. Are valoare mai mare când e folosită în combinaţie cu palparea glandei.
- Examenul ecografic Duplex al arterelor carotide - studiază circulaţia în arterele carotide,
amplitudinea pulsului carotidian, viteza de circulaţie şi direcţia fluxului sanguin.
- Ecografia ochiului - permite examinarea părţilor posterioare atunci când mediile transparente sunt
opace. Este utilă în urmărirea dezlipirii de retină
- Ecografia mamară - decelează formaţiuni tumorale, solitare, cu un diametru mai mari de 1 cm.
Face diferenţierea între formaţiunile chistice şi tumorale.
FIŞA Nr. 6.6.

ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR CU ULTRASUNETE (ECHOGRAFICE)
OBIECTIVE
- Vizualizarea în timp real a organelor abdominale (artera aorta abdminală, ficat, vezică şicanalele
biliare, pancreasul, rinichii, ureterele, vezica urinară).
- Evaluarea motilităţii unor organe, a formei, dimensiunilor, structurii, poziţiei.
- Evaluarea structurilor inaccesibile sau slab vizualizate prin alte tipuri de examene (examene
radiologice)
- Evidenţierea prezenţei, vârstei şi ritmului de creştere a sarcinii, sarcini multiple, malformaţii fetale
sau alte anomalii.
- Monitorizarea terapeutică.
- Gel pentru realizarea contactului cu tegumentul
- Prosop textil sau din hârtie
- Foaia de observaţie a pacientului sau biletul de trimitere (când examenul se face ambulator)
a) PSIHICĂ
- Se informează asupra necesităţii şi inofensivilâţii examenului
- Se prezintă avantajele şi dezavantajele
AVANTAJE:
• Nu prezintă risc de radiaţii
• Pregătirea pentru examen este minimă
• Nu are influenţă nocivă asupra fătului în caz de sarcină
• Nu este necesară spitalizarea
•• Nu necesită
Se poate substanţe
repeta de contrast cu iod
fără riscuri
DEZAVANTAJE:
• Nu pot fi evaluate structurile pline cu aer (plămân, intestin)
• La pacienţii obezi undele ultrasonore sunt atenuate, s -ar putea să fie necesară repetarea
examenului
- Se comunică durata examinării
- Se explică tehnica procedurii şi modul de colaborare, folosirea gelului, păstrarea poziţiei.
- Se obţin informaţii despre eventuale alergii la latex
- Se obţine consimţământul informat
b) FIZICĂ
- Se iau masuri de îndepărtare a gazelor în cazul în care acestea se interpun în faţa fluxului undelor
ultrasonice
- Se inspectează zona pentru a nu exista răni sau bandaje. (Examenul nu se poate face, fiind
necesară aplicarea gelului pe pielea integră).
- Dacă se impune examinarea la un pacient operat se examinează plaga
- Se iau măsuri în cazul examinării copiilor pentru a sta liniştiţi, la nevoie se sedează.
- Unele examene necesită post alimentar (echografia vezicii biliare, echografia transesofagiană) .
- Examenele radiologice cu bariu se fac înaintea echografiei pentru a nu influenţa imaginea (?)
- Pentru echografia pelvină, vezica urinară trebuie să fie plină
-- În cazul
Este echorgafiei
necesară sedareaDoppler nu se fumează
preprocedurală în echocardiografia transesofagiană în care se efectuează şi
teste de coagulare.
PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII
- Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările
- Se aşează pacientul în poziţie adecvată, solicitată de medic în funcţie de orga nul examinat
- Se supraveghează copiii să stea nemişcaţi în timpul examenului
- Examinatorul are grijă să asigure contactul permanent între transductor şi tegument, la nevoie se
mai aplică gel.
- Se înregistrează imaginile pe film, pe CD sau se fac înregistrări digitale
- Se îndepărtează gelul la sfârşitul examinării
- Se transportă la salon dacă este spitalizat
-- Nu este necesară,
Se acordă examenul
îngrijirile fiind
impuse de netraumatizant,
starea se poate face
generală a pacientului şi afecţiunea
şi de ambulator pentru care este
spitalizat
- Se urmăreşte dacă nu apar cumva fenomene alergice la latex în ecografia transvaginală şi în
echografia de prostată şi rect
- Foaia de observaţie a pacientului se aşează în dosar
NOTAREA PROCEDURII
- Se notează în foaia de observaţie rezultatul examenului sau se completează în buletinul de examen
- Nursa notează examenul în planul de îngrijire şi dacă este necesară repetarea acestuia (la cât
timp).
EVALUAREA PROCEDURII
Rezultate dorite
-Rezultate
Formă dimensiuni,
nedorite. poziţie, structură şi funcţii normale
- Imagini neconcludente în echografia abdominală dacă s -au făcut examinări cu Bariu sau există
gaze, zone hipo sau hiperecogene, modificări de formă, volum, poziţie
CAPITOLUL VII. EXAMENE ENDOSCOPICE
FIŞA Nr. 7.1.

EXAMENE ENDOSCOPICE
ASPECTE GENERALE
DEFINIŢIE
- Vizualizarea şi examinarea directă a organelor sau cavităţilor cu ajutorul endoscoapelor - aparate
cu fibre optice şi un sistem de lentile ataşate unui tub flexibil sau rigid.
OBIECTIVE
- Examinarea cavităţilor şi organelor pentru stabilirea diagnosticului
- Îndepărtarea unor corpi străini
- Aspirarea secreţiilor
-- Hemostaza
Recoltarea unor tragmente de ţesut în vederea biopsiei
cu laser
- Efectuarea unor manevre chirurgicale
TIPURI DE EXAMENE
- Artroscopia - vizualizarea directă a interiorului articulaţiei pentru examinarea şi efectuarea unor
proceduri chirurgicale (eliminare de menisc sau pinten osos, reparare de ligamente, recoltarea
biopsiei)
- Bronhoscopia - vizualizartea laringelui şi arborelui traheobronşic în scop diagnostic, biopsierea
leziunilor suspecte, aspirarea sputei din bronhii pentru efectuarea culturilor. În scop terapeutic prin
bronhoscopie se realizează: controlul sângerării din bronhii, îndepărtarea corpilor străini, aspirarea
secreţiilor în caz de obstrucţie sau atelectazie postoperatorie, iradierea endobronşică cu iridiu.
- Citoscopia - vizualizarea directă a uretrei şi a vezicii urinare în vederea stabilirii diagnosticului,
efectuarea biopsiei de prostată, recoltarea urinei direct din uretere, identificarea sursei de hematurie.
În scop terapeutic
hemostază, pentru se foloseşte
iradierea pentru rezecţia
tumorilor . tumorilor mici, plasarea cateterelor în pelvisul renal,
- Histeroscopia - examinarea directă a cavităţii uterine cu ajutorul unui endoscop subţire introdus pe
cale vaginală prin colul uterin.
- Esofagogastroduodenoscopia - (endoscopia gastrointestinală superioară, gastroscopia) - permite
vizualizarea directă a mucoasei tractului gastrointestinal superior. Prin esofago-gastroscopie se
poate efectua o biopsiere a formaţiunilor suspecte, îndepărtarea corpilor străini, oprirea sângerării.
- Laparoscopia - vizualizarea directă a organelor abdominale şi pelvine pent ru stabilirea
diagnosticului şi realizarea unor intervenţii chirurgicale cu minimum de disconfort şi recuperare
rapidă.
- Mediastinoscopia - vizualizarea directă a spaţiului cuprins între stern şi cei doi plămâni unde se
află traheea, esofagul, cordul şi marile vase, timusul şi ganglionii limfatici. Permite efectuarea
biopsiei ganglionilor limfatici.
-stadializarea
Toracoscopia - vizualizareaevidenţierea
neoplasmului, pleurei, plămânilor şi mediastinului
metastazelor, pentru
emfizemului, identificarea
infecţiei pulmonareşi şi
obţinerea fragmentelor tisulare pentru biopsii.
- Rectosigmoidoscopia (sigmoidoscopia, proctoscopia, anoscopia) - examinarea endoscopică a
anusului, rectului şi sigmoidului şi obţinerea fragmentelor de ţesut pentru biopsie; îndepărta rea
polipilor, obliterarea hemoroizilor.
- Colposcopia - vizualizarea vaginului, colului uterin (cervixului) şi vulvei pentru evaluarea unor
leziuni şi obţinerea fragmentelor din zonele suspecte pentru biopsie.
- Colonoscopia - vizualizarea mucoasei întreg ului colon, valvei ileocecale şi ileonului terminal
pentru evidenţierea cancerului de colon, polipilor, inflamaţiilor intestinale, malformaţiilor,
hemoroizi şi pentru efectuarea unor manevre chirurgicale endoscopice.
FIŞA Nr. 7.2.
ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR ENDOSCOPICE
OBIECTIVE
- Examinarea cavităţilor unor organe
- Îndepărtarea corpilor străini
-- Recoltarea biopsiei
Efectuarea intervenţiilor chirurgicale
- Aparatul endoscopic
- Măşti, mănuşi, ochelari
- Tampoane, comprese
- Spray anestezic, medicamente recomandate de medic
- Tăviţă renală
- Materiale pentru biopsie
- Material de dezinfecţie
- Sursa de lumină
-- Identificaţi
Identificaţi pacientul
cunoştinţele pacientului referitoare la examen
- Explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic şi riscul
- Explicaţi modul de desfăşurare al examenului
- Obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de medic
- Informaţi pacientul că se face anestezie şi descrieţi senzaţiile pe care le poate avea
- Informaţi asupra duratei examenului
- Se atrage atenţia pacientului asupra regimului sau a restricţiilor alimentare
- Se verifică dacă au fost respectate
- Se goleşte cavitatea de examinat, dacă este copil se face spălarea dacă medicul recomandă
- Se face test de sensibilitate la xilină cu o zi înainte
- Se fac testele de coagulare
-PARTICIPAREA
Se administreazăLAsedative cu o seară înainte,
EFECTUAREA la recomandarea medicului
PROCEDURII
- Se identifică pacientul.
- Se verifică recomandarea în foaia de observaţie
- Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările, privind pregătirea specifică
- Se evaluează resursele fizice şi starea pacientului pentru a stabili modal itatea de transport la
camera de endoscopie sau la sala de operaţie
- Se pregătesc materialele care însoţesc bolnavul (foaia de observaţie, dosarul de nursing)
- Se însoţeşte pacientul la camera de endoscopie
- Se ajută pacientul să se dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare
- Se asigură poziţia corespunzătoare examenului
- Se servesc medicului instrumentele şi celelalte materiale în funcţie de examenul recomandat şi
scopul acestuia
- Se schimbă poziţia pacientului la cererea medicului şi se supraveghează starea acestuia
- Se informează medicul cu privire la modificările observate
- Se ajută pacientul să coboare după masa de endoscopie şi să se îmbrace
- Se ajută pacientul să se aşeze pe pat
- Se supraveghează şi se notează funcţiile vitale
- Se atenţionează să nu mănânce un timp variabil în funcţie de examen
-trebuie
Se discută cu pacientul despre jena resimţită pe traiectul introducerii aparatelor şi se explică ce
să facă
- Se asigură repausul alimentar după examen în funcţie de anestezie şi organul examinat
- Se verifică eliminările (după caz) pentru a identifica sângerarea, mai ales după biopsie
- Se curăţă materialele folosite şi se pregătesc pentru sterilizare
- Se aşează materialele î n dulapuri speciale
- Se colectează materialele de unică folosinţă în containere speciale, conform P.U.
- Se trimit la laborator materialele recoltate pentru biopsie
NOTAREA PROCEDURII
- Data, ora efectuării examenului
- Numele persoanei care a efectuat examenul
-EVALUAREA
Comportamentul pacientului
PROCEDURII
- Pacientul prezintă stare generală bună, nu acuză disconfort
- Observaţiile făcute în timpul examenului sunt liniştitoare pentru pacient
Rezultate nedorite/ce faceţi
- Pacientul acuză jenă
• Se explică pacientului că va dispare în ziua următoare şi se sfătuieşte ce are de făcut în funcţie de
organul examinat
- Sângerarea traseului
• Se anunţă medicul pentru a stabili conduita
• Se pregătesc la îndemână medicamente hemostatice şi materiale pentru administrare
- Prezintă febră, dispnee, dureri abdominale
•• Se
Se explică pacientului
anunţă medicul dacăcăpacientul
febra dispare în 24
prezintă de ore dureri abdominale
dispnee,
CAPITOLUL VIII. PUNCŢII
FIŞA Nr. 8.1.

PUNCŢII
DEFINIŢIE
- Pătrunderea cu ajutorul unui ac sau trocar într -o cavitate naturală sau neoformată (patologică) ori
într-un organ parenchimatos cu scop explorator sau terapeutic.
SCOPUL PUNCŢIEI
Explorator:
- Precizarea existenţei naturii, aspectului şi compoziţiei lichidului dintr-o cavitate; studierea
biochimică, bacteriologică şi citologică;
- Introducerea unor substanţe de contrast (aer);
- Prelevarea unui fragment de ţesut pentru examen histopatologic.
Terapeutic:
-organelor
Evacuareadincol ecţiei
jur, cânddintr -o cavitate
jenează atunci când produce fenomene de compresiune asupra
funcţia;
- Introducerea unor medicamente
PRINCIPII GENERALE
- Pregătirea psihică a pacientului în vederea obţinerii consimţământului informat;
- Respectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie: dezinfecţia regiunii, pregătirea materialelor sterile
şi manevrarea septică, dezinfecţia mâinilor medicului şi ajutoarelor, utilizarea mănuşilor sterile.
- Pregătirea fizică a pacientului şi administrarea medicaţiei preprocedurale (sedarea, anestezie
locală)
- Alegerea locului puncţiei în funcţie de scopul urmărit;
- Asigurarea poziţiei corespunzătoare scopului şi locului puncţionat;
- Supravegherea pacientului în timpul puncţiei şi după puncţie;
- Evacuarea lentă a colecţiilor pentru prevenirea hemoragiilor şi tulburărilor hemodinamice.
-- Dezinfecţia şi pansarea
Notarea puncţiei în F.O.locului înţepăturii,
şi în dosarul aplicarea a 1 -2 fire de sutură dacă este cazul;
de îngrijire;
- Etichetarea şi expedierea la laborator a produselor.
- Puncţia pleurală (toracică) — pătrunderea cu ajutorul unui ac prin spaţiul intercostal până în
cavitatea pleurală pentru recoltarea sau eliminarea conţinutului. (În mod normal cavitatea pleurală
este virtuală.)
- Puncţia peritoneală (abdominală) - pătrunderea cu un ac sau trocar prin peretele abdominal în fosa
iliacă sau prin fundul de sac Douglas până în cavitatea peritoneală pentru determinarea prezenţei şi
naturii lichidului sau evacuarea acestuia.
- Puncţia pericardică - pătrunderea în cavitatea pericardică pentru evacuarea lichidului care
determină compresiune asupra miocardului.
- Puncţia articulară - se face în: cavitatea articulară în artrite acute şi cronice cu colecţii seroase,
serofibrinoase sau purulente, în hema rtroze. Se recoltează lichid pentru examene de laborator, se
combate
- Puncţia compresiunea locală, se
osoasă - pătrunderea cu injectează medicamente,
un ac special se face artroscopie.
în ţesutul spongios al unui os lat sau scurt pentru
recoltarea măduvei în vederea examenelor microscopice pentru diagnosticarea bolilor de sânge,
tumorilor şi pentru transplant de măduvă.
- Puncţia rahidiană - pătrunderea până în spaţiul subarahnoidian pentru măsurarea tensiunii
lichidului cefalorahidian, recoltarea lichidului cefalorahidian pentru examene de laborator,
administrarea unor medicamente sau substanţe de contrast, pentru realizarea anesteziei.
- Puncţia vezicii urinare - reprezintă o metodă de strictă necesitate în scop evacuator atunci când
cateterismul nu se poate efectua.
- Amniocenteza - puncţia cavităţii amniotice este o metodă de obţinere a lichidului amniotic prin
traversarea peretelui uterin pe cale abdominală sau vaginală în vederea studierii culorii şi
constituenţilor în suspiciunea de sarcină patologică.
- Puncţia colecţiilor - constă în introducerea unui ac într-o cavitate patologică cu scopul evacuării
sau recoltării conţinutului pentru examene de laborator.
- Puncţia biopsiei - pătrunderea cu un ac special într-un organ parenchimatos sau ţesut cu scop ul
prelevării unui fragment ce va fi examinat histopatologic. Se efectuează puncţia: ficatului, splinei,
pleurei, prostatei, ganglionilor limfatici, nodulilor mamari .
FIŞA Nr. 8.2.

PARTICIPAREA NURSEI LA EFECTUAREA PUNCŢIEI PERITONEALE
(PARACENTEZA)
DEFINIŢIE
- Puncţia cavităţii peritoneale reprezintă pătrunderea în această cavitate cu ajutorul unui ac sau
trocar prin traversarea peretelui abdominal.
INDICAŢII
- Evacuarea lichidului de ascită;
- La pacientul politraumatizat;
- În abdomenul acut chirurgical
- Pentru stabilirea revărsatului abdominal;
- Pentru dializa peritoneală
SCOP
- Explorator - pentru precizarea diagnosticului
- Terapeutic - pentru evacuarea lichidului peritoneal care provoacă tulburări respiratorii şi
circulatorii prin presiunea exercitată asupra diafragmului
- Tavă medicală / cărucior de tratamente;
- Ace groase sau trocare sterile de 3- 4 mm diametru, prevăzute cu mandren;
- Seringi sterile de 20 ml, eprubete sterile
- Soluţie antiseptică (betadină);
- Casoletă cu comprese sterile; câmpuri sterile;
- Vas colector de 5-10 1, 1-2 tăviţe renale;
- Xilină sau novocaină 1%;
- Mănuşi sterile;
-PREGĂTIREA
Cearşaf împăturit în trei în lungime.
PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Se explică pacientului importanţa şi necesitatea procedurii, se comunică durata (aprox. 30 min).
- Se obţine consimţământul informat;
b) FIZICĂ:
- Se explică pacientului poziţia din timpul puncţiei;
- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative;
- Se măsoară circumferinţa taliei şi se cântăreşte pacientul;
- Se recomandă pacientului să -şi golească vezica urinară înainte de puncţie.
- Se aşează pacientul în decubit dorsal la marginea stângă a patului, uşor înclinat spre stânga, cu
capul pe pernă.
- Se dezinfectează cu betadină zona care urmează a fi puncţionată (la unirea 1/3 internă cu 1/3
medie pe linia spino- ombilicală stânga - Monroe Richter).
- Se pregăteşte seringa cu xilină 1% şi se înmânează medicului care va efectua anestezia locală.
- Se oferă medicului acul sau trocarul cu care puncţionează peretele abdominal circa 3 -4 cm,
perpendicular.
- Se retrage mandrenul de către medic şi se colectează lichid în eprubete sterile pentru examenele
de laborator. Se ataşează apoi la trocar sau ac un tub de polietilenă care asigură scurgerea lichidului
în vasul
- Se colector,
scurge dacă
lichidul puncţia
în jet arepresiunii
datorită rol evacuator.
intraabdominale nedepăşind 4 -6 l la prima puncţie.
- Se scoate trocarul sau acul rapid la terminarea puncţiei.
- Pe locul înţepăturii se aplică bandaj compresiv din cearşaful împăturit în trei în lungime, pentru a
evita decompresiunea bruscă.
- Se măsoară şi se notează din nou funcţiile vitale şi vegetative.
- Se măsoară circumferinţa taliei şi se cântăreşte pacientul p entru a se putea compara valorile cu
cele iniţiale.
- Se monitorizează locul puncţiei cu atenţie.
- Se etichetează şi se trimit imediat probele la laborator.
- Se aşează pacientul în aşa fel încât locul puncţiei să fie cât mai sus.
- Se asigură în salon o temperatură optimă de 20 -22 C° şi linişte pentru pacient
-- Se
Se menţine bandajul
supraveghează în compresiv
permanenţăînpacientul cel puţin 245-6
jurul abdomenului deore.
ore după puncţie, anunţându -se medicul
la orice suspiciune.
- Se oferă la pat pacientului toate materialele de care are nevoie.
- Se alimentează pacientul la pat.
- Se administrează medicaţia prescrisă şi se urmăresc efectele acesteia.
- Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P. U.
- Se îndepărtează mănuşile.
- Se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în dosarul / planul de îngrijire, Foaia de Obsrvaţie.
-INCIDENTE
Data, ora, cantitatea, aspectul lichidului
ŞI ACC IDENTE
a) INCIDENTE
- Puncţie albă sau negativă prin astuparea acului sau absenţa lichidului în cavitate.
- Întreruperea bruscă a evacuării ca rezultat al aderării unei anse intestinale, epiploonului, false
membrane.
b) ACCIDENTE
- Sincopa - se produce rar prin iritaţie peritoneală în momentul puncţionării sau evacuării prea
bruşte a lichidului.
- Hemoragie:
• parietală - prin lezarea arterelor epigastrice inferioare.
• intraperitoneală: prin lezarea splinei mărite la cirotici.
• digestivă: printr-o decompresiune bruscă la pacienţii cu potenţial hemoragic (cirotici, denutriţi,
ulceroşi).
- Puncţionarea organelor cavitare (anse intestinale, vezică).
- Fistulă parietală - prin persistenţa paralelismului planurilor la locul puncţiei - refacerii rapide şi
masive a lichidului de ascită. Se evită prin masarea locului puncţiei, aplicarea de pansament steril şi
bandaj abdominal compresiv.
FIŞA Nr. 8.3. PARTICIPAREA NURSEI LA EFECTUAREA PUNCŢIEI PLEURALE

TORACOCENTEZA
DEFINIŢIE
- Prin toracocenteză se înţelege pătrunderea în cavitatea pleurală cu ajutorul unui ac sau cateter prin
peretele toracic
SCOP
- Explorator (de diagnostic) : pentru stabilirea, analizarea şi determinarea srcinii revărsatului
pleural.
- Terapeutic:
• evacuarea unei cantităţi de lichid pleural;
• lavajul cavităţii pleurale sau introducerea unor medicamente pentru ameliorarea durerii, dispneei
şi celorlalte aerului
• evacuarea simptome asociate
pentru presiuniidispneei
ameliorarea crescute intraperitoneale.
INDICAŢII
- În prezenţa revărsatului pleural decelat clinic si radiologic în:
• pleurezii
• hemotorax
• pneumotorax
- Tavă medicală / cărucior;
- Trusa de toracocenteză sterilă care conţine: comprese sterile, câmpuri sterile;
- Soluţie antiseptică (betadină);
- Mănuşi sterile;
- Xilină l% - 20ml;
-- Seringi sterile
Ace sterile de de
lungi 2010-
ml;12 cm şi cu un diametru de 1 mm, cateter;
- 3 eprubete sterile;
- Tub de polietilenă;
- Borcane de sticlă de 1 -2 l;
- 1-2 tăviţe renale;
- Medicamente prescrise de medic.
a) PSIHICĂ:
- Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanţă, durată;
- Se obţine consimţământul scris al pacientului în cunoştinţă de situaţie.
b) FIZICĂ:
- Se aşează pacientul în funcţie de starea sa:
• Pe scaun, în poziţie şezând, îmbrăţişând spătarul acestuia pe care se aşează o pernă;
• La marginea patului cu toracele flectat anterior şi coatele sprijinite pe genunchi;
• Decubit lateral cu hemitoracele afectat mai sus;
• Decubit dorsal cu toracele ridicat la 30-45 pentru combaterea dispneei;
- Se efectuează preanestezia la recomandarea medicului cu 1 f de atropină înainte de puncţie cu 15 -
30 min
- Se administrează un antitusiv prescris, dacă pacientul este tuşitor
- Se identifică pacientul;
- Se măsoară funcţiile vitale şi vegetative;
- Se aşează pacientul într-una din poziţiile amintite. Se dezinfectează locul puncţiei cu betadină;
- Se fixează câmpuri sterile deasupra şi dedesubtul locului puncţiei;
- Se pregăteşte seringa cu xilină 1%, se oferă medicului;
- Se oferă medicului acul cu care se va face puncţia;
- Se introduce acul în:
• Spaţiul 2 intercostal pe linia medie claviculară pentru evacuarea aerului
• Spaţiul 8-9 intercostal pe linia axilară posterioară pentru celelalte situaţii.
- Se extrage lichidul cu ajutorul unei seringi, şi al unui tub de polietilenă în formă de T;
- Se deconectează seringa de către medic şi se inseră cateterul de plastic retrăgându -se uşor acul;
- Se recoltează circa 50 ml fluid în 3 seringi pentru: dozarea proteinelor, glucozei şi stabilirea
celulelor existente;
- Se ataşează la cateter un tub de polietilenă pentru colectarea restului de lichid în vasul de sticlă;
- Se supraveghează ca evacuarea lichidului să se facă lent fără a depăşi 1200 ml pe puncţie pentru a
evita E.P.A.
- Se scoate lent cateterul la sfârşitul procedurii;
- Se masează şi se pansează steril locul puncţiei;
- Se etichetează şi se trimite la laborator lichidul colectat pentru examen citologic şi biochimic;
- Se transportă pacientul la radiologie pentru efectuarea radiografiei de control (pentru evidenţierea
unui eventual pneumotorax sau unei incomplete evacuări a lichidului pleural). Se măsoară şi se
notează funcţiile vitale şi vegetative.
- Se aşează pacientul comfortabil în pat;
- Se monitorizează în permanenţă starea pacientului pentru a surprinde o eventuală: hemoptizie,
emfizem
- Se oferăsubcutanat
pacientuluisau o altă
la pat complicaţie;
toate materialele de care are nevoie;
- Se alimentează pacientul la pat mai întâi cu lichide: ceai, compot, cafea;
- Se administrează medicamente prescrise conform recomandărilor medicului;
- Se instruieşte pacientul pentru a -şi relua activitatea la circa o oră după examinarea de către medic.
- Se colectează materialele folosite conform P. U.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în fişa de proceduri şi în dosarul / planul de îngrijire al pacientului;
- Data, ora, aspectul lichidului;
INCIDENTE ŞI ACCIDENTE
- Puncţie albă - nu se obţine lichid;
- Înţeparea coastei;
- Aspirarea de sânge prin lezarea pachetului vascular intercostal;
- Edemul pulmonar acut prin evacuarea bruscă a colecţiei;
- Sincopă şi şoc pleural;
- Pneumotorax - prin pătrunderea aerului în cantitate apreciabilă prin acul de puncţie;
-chirurgicală
Infecţie exogenă a cavităţii drenate
prin desfiinţarea rapidă asau a traiectului
cavităţii deşipuncţie:
supurate aceasta ţintită.
antibioterapie impune intervenţie
FIŞA Nr. 8.4.

PARTICIPAREA NURSEI LA EFECTUAREA PUNCŢIEI RAHIDIENE
DEFINIŢIE
- Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu ajutorul unul ac special în spaţiul subarabnoidian la
nivel:
• lombar (puncţia lombară);
• toracal (puncţia toracală);
• suboccipital (puncţia suboccipitală).
SCOP
a) Explorator:
• măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian (L.C.R.) şi prelevarea unei cantităţi pentru examene:
citologice, biochimice, bacteriologice;
• în traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru aprecierea aspectului
L.C.R. - sanguinolent - semn de hemoragie; pentru măsurarea presiunii acestuia;
• injectarea unor substanţe de contrast în mielografie
b)Terapeutic:
• administrarea de anestezice, antibiotice sau a agenţilor antimitotici (?)
• decomprimarea în cazul în care presiunea L.C.R. este crescută (asociind cefalee şi edem papilar)
INDICAŢII
- în meningite;
- traumatisme cranio-cerebrale şi AVC;
-- rahianestezie
lues;
- Cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală;
- Mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile;
- Ace sterile pentru puncţie lungi de 8 -10 cm, subţiri cu bizou scurt, prevăzute cu mandren şi uneori
cu "introducer";
- Soluţii dezinfectante (betadină sau alcool iodat);
- Seringi sterile de 2-5 ml;
- Eprubete sterile;
- monometru Claude pentru măsurarea presiunii L.C.R
- Soluţii de injectat când este cazul;
a) PSIHICĂ:
- Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanţă, durată;
- Se obţine consimţământul informat scris al pacientului.
b) FIZICĂ:
- Se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea sa, cu scopul şi locul puncţiei:
• Şezând cu capul flectat, umerii aplecaţi, spatele îndoit, coatele sprijinite pe genunchi, membrele
inferioare sprijinite
• Se atenţionează pe un scăunel;
pacientul să menţină poziţia exactă, iar în timpul procedurii să nu se mişte.
• În decubit lateral: la marginea mesei de operaţie sau a patului, cu coapsele flectate pe abdomen şi
gambele flectate pe coapse, capul în flexie maximă, coloana vetrebrală arcuită, umerii în plan
vertical;
• Se asigură intimitatea pacientului cu paravan dacă procedura se execută la salon
- Se aşează pacientul într-una din poziţiile amintite în funcţie de starea sa şi recomandarea
medicului;
- Se controlează ca tempereratura camerei să fie de 20°C;
- Se dezinfectează locul puncţiei cu betadină;
-- Se
Se oferă
oferă medicului
medicului mănuşi sterile; steril;
acul de puncţie
- Se supraveghează pacientul pe tot timpul puncţiei;
- Se oferă medicului monometrul Claude pentru a măsura presiunea L.C.R.;
- Se oferă medicului pe rând eprubetele pentru recoltarea L.C.R. în vederea diferitelor examene de
laborator;
- Se etichetează eprubetele şi se trimit imediat la laborator,
- Se oferă medicului seringile cu soluţii medicamentoase dacă puncţia se face în scop terapeutic;
- Se extrage brusc acul puncţiei de către medic la sfârşitul procedurii;
- Se masează locul puncţiei;
Se aplică o compresă sterilă pe locul puncţiei şi se fixează cu romplast
- Se aşează pacientul foarte atent pe cărucior în poziţie orizontală şi la fel şi în pat;
-- Se
Se menţine pacientul
alimentează fărălapernă
pacientul şi nemişcat
pat numai după 6celore;
puţin 6 ore până la 24 ore;
- Se oferă pacientului pernă după 24 ore;
- Se observă cu atenţie mişcările extremităţilor,
- Se evaluează capacitatea de micţiune a pacientului;
- Se monitorizează în permanenţă pacientul
- Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P. U.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în fişa de proceduri şi în dosarul / planul de îngrijire.
- Data, ora, cantitatea, aspectul lichidului extras, precum şi tratamentul efectuat;
- Orice observaţie legată de starea pacientului;
- În ce scop a fost efectuată puncţia;
- Se specifică ce probe s-au recoltat şi când au fost trimise la laborator.
- Puncţie albă determinată de introducerea defectuoasă a acului;
- Scurgere foarte lentă a lichidului din cauza hipotensiunii L.C.R.;
-(canalul
Imposibilitatea
rahidian puncţionării foarte frecventă la vârsnici din cauza osificării ligamentare şi la obezi
situat profund);
- Puncţie traumatică (prin ac se exteriorizează sânge ca rezultat al efracţiei unui vas meningeal); -
Durere la nivelul unui membru pelvian prin puncţionarea unei rădăcini nervoase;
- Lipotimie mai ales la pacienţi care nu au fost sedaţi anterior şi la care puncţia se realizează în
şezând;
- Cefalee şi rahialgie, o complicaţie frecvent întâlnită care pare a fi determinată de scăderea
presiunii L.C.R.;
- Sincopa şi accidentele mortale care apar foarte rar la pacienţii cu traumatisme cerebrale, fractură
de bază de craniu, etc.
FIŞA Nr. 8.5.

PARTICIPAREA NURSEI LA EFECTUAREA PUNCŢIEI BIOPSICE
DEFINIŢIE
- Puncţia biopsică reprezintă introducerea unui ac special într -un organ parenchimatos sau ţesut în
vederea recoltării de celule sau a unui fragment tisular pentru efectuarea examenului histopatoiogic
SCOP
- Explorator: de examinare histopatologică şi bacteriologică a fragmentului de ţesut extras, pentru
stabilirea diagnosticului.
INDICAŢII
- Puncţia hepatică:
• hepatomegalie de etiologie necunoscută;
• enzime hepatice persistent crescute;
• hepatopatii difuze:
•• hepatite
hepatite acute
cronice(pentru diagnostic
(diagnostic etiologic);
pozitiv şi evolutiv);
• ciroze hepatice (diagnostic pozitiv, etiologic şi de formă activă sau nu);
• ictere de etiologie neprecizată;
• aprecierea rezultatelor terapeutice în hepatitele cronice şi a evoluţiei post-transplant hepatic;
- Puncţia renală: în diferite tipuri de glomerulonefrite şi nefropatii;
- Puncţia pancreatică:
• neoplasme pancreatice apreciate ca nerezecabile la examinarea C.T. (computer tomograf);
• suspiciune de limfom pancreatic;
- Puncţia unui nodul mamar: pentru diagnosticarea formaţiunilor tumorale şi aspirarea celulelor
tumorale.
- Puncţia ganglionilor limfatici:
• stabilirea diagnosticului de certitudine în cazul adenopatiilor de cauză necunoscută;
• diverse hemopatii.
- Cărucior de tratamente / tavă medicală acoperite cu câmp steril;
- Trusa pentru puncţie sterilă care conţine ace:
• Menghini cu diamentrul de 0,8— 1,8 mm;
• Klotskin, Jamshidi - pentru obţinerea de fragmente tisulare mai mari;
• Vim-Silverman-Franklin - care folosesc ca mandren, sistemul de recoltare format din două valve
subţiri
• sistemcuautomat
vârfuri de
tăioase;
biopsie tip pistol cu ac Trucut;
• acul Travenol pentru puncţia prostatei sau puncţia renală;
- Comprese sterile, câmpuri sterile;
- Soluţie antiseptică - betadină, Xilină 1% - 20 ml;
- Mănuşi sterile şi romplast;
- Seringi sterile de 20 ml sau de alte capacităţi;
- Eprubete şi recipiente sterile;
- Soluţii fixatoare, lame de sticlă;
- Medicamente prescrise de medic.
a) PSIHICĂ:
-- Se informează
Se obţine pacientul cuinformat
consimţământul privire Iascris
efectuarea procedurii: necesitate, importanţă, durată;
al pacientului
b) FIZICĂ:
- Se controlează timpul de sângerare şi de coagulare, timpul de protrombină, numărul de
trombocite;
- Se administrează medicaţie: coagulantă, tonicocapilară sau sedativă prescrisă de medic cu 1 -2 zile
înainte.
- Se aşează pacientul în poziţie corespunzătoare în funcţie de organul puncţionat astfel:
• pentru puncţia hepatică: decubit dorsal sau lateral stâng cu mâna dreaptă sub cap;
• pentru puncţia renală: decubit ventral cu un săculeţ de nisip sau sul de material textil sub
abdomen;
• pentru puncţia prostatică: poziţie ginecologică;
•• pentru
pentru puncţia
puncţia splenică: decubit
ganglionară sau adorsal sau lateral
tumorilor mediculdrept;
stabileşte locul şi pacientul este aşezat în
funcţie de zona care urmează să fie puncţionată.
- Se aşează pacientul în poziţia corespunzătoare în funcţie de organul puncţionat;
- Se asigură temperatura camerei în jur de 20°C;
- Asistenta supraveghează cu atenţie pacientul pe tot timpul procedurii, susţine bolnavul în poziţia
adecvat.
- Medicul şi ajutorul se spală pe mâini cu apă curată şi săpun, apoi îmbracă mănuşi sterile.
- Se dezinfectează locul puncţiei cu betadină;
- Se pregăteşte seringa cu xilină şi se oferă med icului pentru a efectua anestezia. '
- Se efectuează puncţia de către medic şi se păstrează mandrenul acului steril;
- Se oferă medicului o seringă de 20 ml cu care acesta face 1 -2 aspiraţii energice;
- Se extrage acul brusc la sfârşitul procedurii de cătr e medic; .
- Se dezinfectează din nou locul puncţiei cu betadină.
- Se aplică o compresă sterilă, care se fixează cu romplast;
- Se îndepărtează mănuşile;
- Se spală pe mâini cu apă curentă şi săpun.
- Se ajută pacientul să coboare de pe masa de examinare şi să se îmbrace;
- Se transportă pacientul la salon;
- Se aşează pacientul în:
• Decubit lateral drept (după puncţia hepatică) 1 -2 ore pentru a reduce riscul unei hemoragii;
• Decubit dorsal (după puncţia splenică sau pancreatică);
• Decubit dorsal (după puncţia renală) controlându -se urina 2-3 zile pentru depistarea unei
eventuale hemoragii;
- Se aplică o compresă rece sau pungă cu gheaţă pe regiunea puncţionată;
- Pentru prevenirea unei eventuale hemoragii prin apariţia tusei care irită pleura:
• se aplică o compresă rece
• se administrează medicaţia prescrisă de medic
- Se monitorizează în permanenţă starea pacientului şi funcţiile vitale şi vegetative.
PREGĂTIREA
- Se îndepărteazăMATERIALULUI
fragmentele de ţesutOBŢINUT
din acul PRIN PUNCŢIA
de puncţie BIOPSICĂ
prin insuflare de aer;
- Se efectuează amprente pe lame de sticlă cu fragmentele de ţesut obţinute;
- Se introduc fragmentele de ţesut recoltat într -un recipient cu soluţie fixatoare sau ser fiziologic; -
Se transportă probele imediat la laboratorul de histopalologie, însoţite de buletinul cu datele
pacientului.
- Se strâng materialele folosite;
- Se colectează deşeurile conform P.U. în recipiente speciale separate.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în fişa pacientului şi în dosarul / planul de îngrijire;
- Data, ora, organul puncţionat;
-- Orice
Scopulobservaţie legată de starea
puneţiei, specificându şi ce
-se şi reacţia
probepacientului; recomandările
au fost recoltate şi când auprivind îngrijirile
fost trimise la laborator.
- Hemoragie:
• pulmonară;
• prin puncţionarea: ficatului, intestinului, aortei, venei cave inferioare;
- Hematom intrahepatic;
- Peritonită chimică prin prezenţa bilei în cavitatea abdominală;
- Ruptură hepatică;
- Tuse instantanee;
- Pneumotorax;
- Hemotorax;
- Şoc neuro-vegetativ, hipovolemie etc;
- Bacteremie, septicemie (enterococ);
- Reacţii alergice la anestezie;
- Retenţie urinară.
Bibliografie
1.
NURSINGMarion B. Dolan şi colaboratorii
PROCEDURES - student version, Editura Springhouse Corporation,
Pennsylvania -1992.
2. Barbara Kozier, Glenora Erb
TECHNIQUES IN CLINICAL NURSING. Editura Addison Wesley Publishlng Company -1992
3. Carol Mozes
TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI, Editura Medicală - 2006
4. Sanda Smith, Donna Duell
FOUNDATION SKILL FOR NURSING AND ALLIED HEALTH PROFESSION, Editura
National Nursing Review, California -1982.
5. Barbara K. Timby
CLINICAL NURSING PROCEDURES, Editura J. B. Lippincott Company - Philadelphia -1989.
6. Ruth F. Craven, Constance J. Hirnle
Fundamentals of NURSING - Human Health and Function, J. B. Lippincott Company -
Philadelphia -1992.
7. Doris Smith Suddarth, R.N. B.S.N.E., M.S.N., and contributors
The Lippincott MANUAL OF NURSING PRACTICE, J. B. Lippincott Company - Philadelphia -
1991.
8. Wiliiam C. Fream
NOTES ON SURGICAL NURSING, Churchil Livingstone, 1978
9. Anne Collins Abrams
CLINICAL DRUG THERAPY - RATIONALES FOR NURSING PRACTICE, J. B. Lippincott
Company - Philadelphia - 1991.
10. S.J.HOPKINS
Drugs and Pharmacology for Nurses, Churchil Livingstone, 1989
11. J. Quebauvilliers, L. Perlemuter
Dictionnaire
12. Medical
Frances de l'infirmiere, Editura Masson, 1992
Fisch Bach
A. Manual of Laboratory&Diagnostic Test 7-th Edition, Lippincott Williams&Wilkins, Publisher,
2003
13. Agenda Medicală 2006 - 2007
Colectiv Editura Medicală 2006
14. Analize de laborator şi alte explorări diagnostice
Colectiv Editura Medicală Art 2007
15. Constantin Dumitrescu
Diabetul pe înţelesul tuturor, Editura M.A.S.T. 2003

Nursing1 PDF

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Nursing1 PDF

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

• PROCEDURI DE NURSING -2

ISBN vol 1+2: 978-973-644-702-2

© Ex Ponto - Constanţa - 2009

Soarele n-aşteaptă să fie rugat

4.2. Îngrijirea intraoperatorie

CAPITOLUL I - TERAPIA INTRAVENOASĂ

FIŞA Nr. 1.1.

FIŞA Nr. 1.2.

FIŞA Nr. 1.3.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎN BOLUS ÎNTR-O LINIE VENOASĂ

FIŞA Nr. 1.4.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎNTR-O LINIE VENOASĂ EXISTENTĂ

FIŞA Nr. 1.5.

SCHIMBAREA SOLUŢIILOR PERFUZABILE

FIŞA Nr. 1.6.

FIŞA Nr. 1.7.

COMPLICAŢIILE TERAPIEI INTRAVENOASE

FIŞA Nr. 1.8.

FIŞA Nr. 2.1.

FIŞA Nr. 2.2.

CAPITOLUL III. APLICAREA AGENŢILOR FIZICI

FIŞA Nr. 3.2.

FIŞA Nr. 4.1.

FIŞA Nr. 4.1.1.

PREGĂTIREA PSIHICĂ A BOLNAVULUI

FIŞA Nr. 4.1.2.

FIŞA Nr. 4.1.3.

FIŞA Nr. 4.1.4.

FIŞA Nr. 4.2.

FIŞA Nr. 4.3.

FIŞA Nr. 4.3.1.

FIŞA Nr. 2.6.6.

FIŞA Nr. 4.4.1.

FIŞA Nr. 4.4.2.

FIŞA Nr. 4.5.

CAPITOLUL V. PARTICULARITĂŢI DE ADMINISTRARE A UNOR MEDICAMENTE

B. FORME PENTRU ADMINISTRARE PE CALE ORALĂ

FIŞA Nr. 5.2.

FIŞA Nr. 5.3.

FIŞA Nr. 5.4.

CAPITOLUL VI. INVESTIGAŢII IMAGISTICE

FIŞA Nr. 6.1.

FIŞA Nr. 6.2.

FIŞA Nr. 6.3.

FIŞA Nr. 6.4.

FIŞA Nr. 6.6.

FIŞA Nr. 6.6.

CAPITOLUL VII. EXAMENE ENDOSCOPICE

FIŞA Nr. 7.1.

CAPITOLUL VIII. PUNCŢII

FIŞA Nr. 8.1.

FIŞA Nr. 8.2.

FIŞA Nr. 8.3. PARTICIPAREA NURSEI LA EFECTUAREA PUNCŢIEI PLEURALE

FIŞA Nr. 8.4.

FIŞA Nr. 8.5.

You might also like