Violența domestică

Definirea violenței domestice

Reprezintă orice acțiune intenționată, excluzând momentele în care

este vorba despre autoapărare, ce se petrece între un membru al
familiei și un altul din cadrul aceleiași familii, manifestată atât fizic
cât și verbal și care poate aduce prejudicii sau suferințe psihice,
fizice, sexuale, emoționale. În această categorie intră și momentele
în care nu se ajunge la act în sine, ci și la amenințare sau
constrângere (conf. Poliția Română).

Conform Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi

combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice
(2016), Convenția de la Istanbul consideră că fenomenul violenței
domestice se află în legătură directă cu drepturile omului, iar
violarea acestui drept, face ca statul să fie responsabil dacă nu
răspunde în mod corespunzător împotriva acestei forme de violență.
Convenția de la Istanbul reprezintă primul tratat la nivel
internațional ce recunoaște faptul că există o categorie a genului,
definită social, dar și comportamente și roluri asumate ce pot
contribui la acțiuni violente sau la acceptarea violenței.

Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității din România

(2000), consideră violența în familie ca fiind “utilizarea constrângerii
fizice sau emoționale asupra unui alt membru al familiei, în scopul
impunerii puterii și a controlului asupra acestuia” sau “ansamblul
conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea
partenerului sau a copilului” (Turliuc, Huţuleac & Dănilă, 2009).

“Grupul de lucru privind violența împotriva femeilor a Asociației

Psihologilor Americani (Koss și colab., 1994) definește violența
domestică ca fiind acte fizice, vizuale, verbale sau sexuale trăite de
o femeie ca fiind amenințătoare, invazive sau atacatoare și care au
ca efect vătămarea sau degradarea ei. Alte forme de violență
împotriva femeii sunt: deprivarea de hrană, traficarea femeii,
prostituția forțată, torturarea și umilirea sexuală.” (apud Godeanu,
2015).

Conform lui Curic și Văetiși (2005), există trei componente între care
există o relație de interdependență:

 directă: se poate observa ușor, efectele sunt vizibile; exemple:

bătaie, privare de hrană, medicamente;
 structurală: are legătură cu normele
sociale/politice/economice; vorbim în acest caz despre
instanțele care consideră că între femei și bărbați există o
inegalitate, bărbații fiind considerați ca având mai multă
“forță, putere”;
  culturală: reprezintă credințele și valorile specifice societății
din care fac parte indivizii; are legătură cu un fenomen al
normalizării, crescând astfel nivelul toleranței și pe cel al
acceptării; exemple: “bătaia e ruptă din rai”, “mă bate pentru
că mă iubește”, “femeia e proprietatea bărbatului” (Turliuc,
Huţuleac & Dănilă, 2009).

În literatura de specialitate, studiul violenței urmează șase planuri

(apud Godeanu, 2015):

1. Psihiatric: tulburări psihice, emoționale, consum de droguri

sau de alcool, tulburări de personalitate;
2. Al situației sociale: face referire la presiunile sociale și
economice și la normele societății din care face parte;
3. Al resurselor insuficiente: interdependența dintre resursele
scăzute de trai și declanșarea violenței;
4. Patriarhal/autoritar: se consideră că bărbatul este capul casei
și este necesar să aibă o autoritate în fața familiei ca să poată
stabili legea;
5. Al controlului social: se referă la nevoia oamenilor de a
controla și la instinctul de supraviețuire;
6. Ecologic, care plasează problematica violenţei domestice în
plan familial interacțional.

Cadrul legislativ

Conform Legii 217/22 mai 2003 privind prevenirea și combaterea

violenței în familie (România), violența în familie este definită astfel:
“Art. 3. – (1) În sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă
orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de
autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită
de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiași
familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe
fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv
amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea
arbitrară de libertate. (2) Constituie, de asemenea, violență în
familie, împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile
fundamentale” (Godeanu, 2015).

Cauzele violenței domestice

Motivele principale și factorii care fac persoanele să se gândească

mai mult timp dacă să plece sau să respingă plecarea sunt:

 frica/teama;
 considerentele religioase;
 teama de greutățile materiale;
 gândul că există o incapacitate în a crește copilul singur;
 dependența financiară/emoțională de partener;
  credința că partenerul se va schimba;
 lipsa de cunoștințe profesionale care să-i asigure un loc de
muncă;
 teama că ar putea degenera situația în mai rău, de la violență
la crimă;
 gândul că nu poate obține copilul sau bunurile materiale
personale din punct de vedere legal;
 complexitatea relației cu partenerul;
 gândul că un alt partener poate fi mai rău;
 credința că partenerul face asta pentru că îl/o iubește (apud
Godeanu, 2015).

Pirozynski (1991) considera că violența domestică este cauzată de

mai multe elemente etiologice: “context sociocultural, resurse
familiale, personale, sociale, factori de stres, contextul sociocultural,
vulnerabilități”. El a creat Modelul interactiv al factorilor multicauzali
ai violenței intrafamiliale ce sugerează că rolurile de gen și valorile
personale, dar mai ales cele socioculturale ce au legătură cu
violența, acționează asupra individului pe fondul vulnerabilităților și
a factorilor de stres, “solicitând intrarea în funcțiune în scopul
restabilirii homeostazei familiale a resurselor personale, sociale și
familiale” (apud Turliuc, Huţuleac & Dănilă, 2009).

Pornind de la sistemele familiale, Strauss (1991) a prezentat factorii

ce pot influența declanșarea conflictului/violenței. Aceștia sunt
reprezentați de:

1. Conflictele intrafamiliale;
2. Normele culturale care permit sau ajută factorul normalizării,
al acceptării;
3. Prezența violenței în societate – pattern circular al actelor de
violență acceptate de societate;
4. Dominația bărbatului în familie și în societate – soțul este
stâlpul casei, are tendința de a domina în casă, iar cea mai
bună metoda de a comunica în cazul de față, este forța fizică
sau verbală;
5. Socializarea familiei în violență – familiile de proveniență
reprezintă un exemplu și totodată oferă modele de rol ce pot fi
preluate în familia viitoare.

Formele și caracteristicile violenței domestice

Conform art. 4 din Legea 217/22 mai 2003 din România, pentru
prevenirea și combaterea violenței în familie, aceasta se manifestă
sub următoarele forme:

1. Violența verbală: constă în brutalitate, insulte, amenințări,

expresii umilitoare, jignitoare;
 2. Violența psihologică: poate provoca stări de tensiune,
anxietate, suferință psihică, se poate produce atât asupra
obiectelor, animalelor, cât și asupra oamenilor; violența
psihologică constă în amenințări, neglijare, constrângeri, acte
de gelozie, amenințare cu arme;
3. Violența fizică: lovire, îmbrâncire, tăiere, ardere, vătămare
corporală sau a sănătății, mușcare; aceasta poate lua și forma
unor accidente de tipul otrăvire, intoxicare etc.;
4. Violența sexuală: acte degradante, hărțuire, abuz sexual,
manipulare, brutalitate, întreținerea unor relații sexuale
forțate, viol;
5. Violența economică: sustragerea bunurilor personale ale unei
alte persoane, lipsire de mijloace de existență primară (hrană,
medicamente, apă), interzicerea unor drepturi, interzicerea
activității profesionale, impunerea de munci nocive;
6. Violența socială: izolarea de familie, comunitate, prieteni, nu i
se permite accesul la o instituție de învățământ;
7. Violența spirituală: interzicerea satisfacerii unor necesități
moral-spirituale, ridicularizare, interzicerea accesului valori
culturale, etnice, religioase, impunerea aderării la unele
credințe și practici religioase pe care persoana nu le acceptă.

În ceea ce privește caracteristicile violenței, National Judicial

Institute on Domestic Violence (2004) menționează cinci
caracteristici ale violenței domestice:

1. Violența este un comportament pe care îl învățăm;

2. Violența domestică este un comportament ce se repetă, ce
poate conține mai multe tipuri de abuz, care pot progresa sau
pot apărea în combinație;
3. Cel care comite fapta este responsabil și nu cel care este
abuzat, consumul de droguri sau de alcool;
4. Crește pericolul în ceea ce privește victima sau copilul
acesteia în momentul separării de partener;
5. Modurile de supraviețuire și mecanismele de apărare adoptate
de victimă sunt cele ce îl fac pe agresor să se comporte astfel.

Consecințele violenței domestice

Consecințele pot fi împărțite în trei categorii:

1. Consecințe asupra sănătății individului agresat: fizice, psihice,

sexuale;
2. Consecințe economie: șomaj, demisie, absenteism, abandon,
schimbarea nejustificată și repetitivă a locului de muncă/școlii;
odată cu acestea crește și utilizarea serviciilor sociale,
judiciare sau cele de sănătate;
 3. Consecințe asupra copiilor: comportament învățat pe care îl
pot reproduce atât cu copii de vârsta lor, cât și la maturitate;
consecințe fizice, psihice, sociale (apud Godeanu, 2015).

Mituri privind violența domestică

Conform Turliuc, Huţuleac & Dănilă (2009) principalele mituri în

cazul violenței domestice sunt următoarele:

 Violența domestică apare în familiile cu un statut economic și

social scăzut

În realitate: Violența poate apărea în toate clasele sociale și

economice, chiar și în cazul familiilor cu un statut superior, însă
acestea tind să țină mai bine sub control acest fapt, ascunzând
faptul că s-a întâmplat acest lucru, expunerea publică fiind mai
importantă.

Consecințe: Tindem să nu observăm când există violență domestică

în familiile cu un statut socio-economic ridicat; în terapie: este mai
greu de identificat și diagnosticat.

 Unele femei merită să fie bătute

În realitate: nimic nu justifică violența domestică și mai mult decât

atât, nimeni nu ar trebui să fie supus violenței fizice sau psihice sau
să accepte violența.

Consecințe: Victimele se simt responsabile pentru ceea ce se

întâmplă, trăiesc cu frică și sfatul pe care îl primesc cel mai des este
de a-i face pe plac agresorului și de a nu-l mai provoca.

 “Îi place și ei dacă acceptă”

În realitate: putem vorbi despre sindromul Stockholm (victima este

captivă psihologic, ea ajunge să fie atașată de agresorul ei) sau
despre alte cauze cum ar fi: teama că dacă pleacă, poate înrăutăți
lucrurile, nevoia de a avea o locuință, etc.

Consecințe: de la violență se poate ajunge la acțiuni mai dramatice,

cum ar fi crima. Persoanele la care apelează victima, nu înțeleg
procesul/motivul din punct de vedere psihologic care o ține în
relație.

 S-a întâmplat doar o dată și nu se va mai repeta

În realitate: Studiile arată faptul că în majoritatea cazurilor se

parcurge un ciclu al violenței ce duce treptat la repetiție.
Consecințe: femeia înțelege de la cei din jur că e nevoie să fie lângă
partener atât la bine, cât și la greu.

 Bărbații nu-și pot controla violența

În realitate: Atunci când interacționează cu alte persoane, pot să-și

controleze violența, deci și în cazul partenerelor pentru care se
presupune că ar trebui să aibă niște sentimente.

Consecințe: Bărbații își justifică faptele prin acest fapt, cum că nu se

pot abține; ei renunță la autocontrol în relația cu soția.

 Se ajunge la violență din cauza consumului de alcool sau

droguri

În realitate: Într-adevăr există o corelație între cele trei, însă acestea

nu reprezintă o cauză directă, ci doar facilitează cadrul în care apare
violența. Mai mult decât atât, există persoane care sunt violente,
deși nu consumă alcool sau droguri.

Consecințe: E important însă, să se lucrezeî principal cu adicția în

aceste cazuri.

Bibliografie

Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea

violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (2016),
consultată la http://declaratie.transcena.ro/wp-
content/uploads/2016/09/Conventia-pe-scurt.pdf

Godeanu, A. S. (2015). Manual de psihologia cuplului și a familiei.

Editura Sper, București

Legea nr. 217 din 22/05/2003, pentru prevenirea și combaterea

violenței în familie, Monitorul Oficial

Pirozynski, T. (1991). Patologia agresivității intrafamiliale. Revista

medico-chirurgicală (supliment), Socola, Iași.

Poliția Română – Campanie “Ridică-te și fugi” consultată

la https://www.politiaromana.ro/ro/prevenire/campanii-
proiecte/campania-ridica-te-si-fugi/violenta-in-familie

Strauss, M. A., (1991). Physical Violence in American Families:

Incidence, Rates, Causes and Trends. In Dean Knudsen si Joanne
Miller (eds.), Abused and Battered, Aldine de Gruyter, New York.
Turliuc, M. N., Huţuleac, A. K., & Dănilă, O. (2009). Violenţa în
familie: teorii, particularităţi şi intervenţii specifice. Editura
Universităţii” Alexandru Ioan Cuza”.

Autor: Diana Radu – psihoterapeut experiențialist centrat pe adult-

copil-cuplu-familie, absolvent master Psihoterapie Experiențială
Unificatoare (FPSE – Universitatea București) și formare în
Psihosexologie (SPER); experiență în terapie de grup cu adolescenți
și terapie individuală cu copii și adulți.

E-mail: diana.n.radu@gmail.com

Telefon: 0771/414.326