Gulliver în Țara Piticilor

Corabia a naufragiat, iar eu am ajuns înotând pe o insulă, unde am căzut de oboseală.

Când m-am trezit, era de mult ziuă. Razele soarelui îmi băteau drept în ochi.
În acest timp am simţit în juru-mi un sunet ciudat, ca şi cum aş fi fost înconjurat de zumzet de
albine şi de chiţăituri de şoareci. Am simţit cum o mulţime de făpturi vii se caţără pe mine şi
foiesc pe picioarele mele. Am răcnit cât am putut şi ce să vezi? Musafirii fugiră care-ncotro,
în vreme ce una din micuţele făpturi rămase prinsă între degetele mele.

Când mi-am privit mai îndeaproape minusculul prizonier, descoperii că am de-a face chiar cu
un om a cărui lungime nu depăşea pe cea a unui deget obişnuit. Omuleţul arăta a fi foc de
deştept. Purta nişte veşminte multicolore şi era înarmat până-n dinţi.

Îndată, una dintre bâzdâgănii luă singură comanda şi strigă: „Tolgo phonac!”, ceea ce
însemna, cum aveam să aflu mai târziu, „Trageţi!”. În acea clipă, peste o mie de săgeţi îmi
loviră faţa şi mâna stângă, provocându-mi nişte înţepături ca de ac.

Mii de omuleţi asemănători cu cel pe care-l ţineam în palmă, mă înconjurau. Şi femeile erau
la fel de mici, înveşmântate cu rochii cu trenă lungă. In partea dreaptă am zărit o armată în
echipament de luptă cu steagurile fluturânde. La o anumită distanţă am zărit un oraş. Casele
erau atât de mici, încât văzute de la o asemenea distanţă erau ca nişte jucării.

Era limpede. Valurile mă aruncaseră pe ţărmul Liliputului, acea ţară mică, de poveste, despre
care bunicul meu îmi istorisise o sumedenie de întâmplări. Deodată îmi dădui seama că
împăratul se apropie călare. Înaltul domn mă măsura cu privirea admirativă.

Majestatea sa porunci bucătarilor să-mi dea mâncare şi băutură. Ei împinse spre mine nişte
care pline cu de-ale gurii Tot atunci, cinci sute de servitori au primit ordin să-mi croiască o
haină, întrucât cea veche era destul de zdrenţuită.

Pentru hrana mea zilnică, satele din jurul capitalei dădeau în fiecare dimineaţă doisprezece
boi, patruzeci de oi şi tot atâţia porci. Mă numeau „căpcăun!”. Cărturarii îşi dădeau toată
osteneala să mă deprindă cu limba lor. Mi s-a spus că voi fi percheziţionat. Le-am făcut un
semn că n-am nimic împotrivă.
Cei doi militari puşi să mă percheziţioneze mă rugară să-i ajut. l-am luat în palmă şi i-am
plimbat dintr-un buzunar în altul. Au întocmit un inventar pe care l-au prezentat împăratului:

„În primul rând, în buzunarul din dreapta al marelui OM-MUNTE s-a găsit o bucată de
material, care ar putea fi folosită drept covor în camera de gală. În al doilea rând am mai găsit
o maşină din os, în care erau înfipţi nişte stâlpi lungi şi ascuţiţi.Din deschizătura buzunarului
vestei iese un lanţ mare de argint, la capătul căruia este o cutie rotundă. în această maşină este
un animal necunoscut care are două braţe lungi şi zice tic-tac încontinuu.!
,,În al patrulea rând, într-o altă cutie am găsit două cercuri mari de metal de care sunt prinse
două bare. Cercurile sunt pline cu ceva transparent şi sunt unite.
În al cincilea rând am găsit nişte bucăţi rotunde de metal galben strălucitor.”
Desigur că aţi înţeles, bunurile găsite erau: una batistă, un pieptene, un ceas, o pereche de
ochelari, bani.
Obiectele mi-au fost luate. Ceasul mi-a fost înapoiat peste câteva zile, pe motiv că făptura cu
cele două braţe ar fi murit, deoarece nu şi le mai mişcă. Eu am întors ceasul şi straniul animal
a început să ticăie vioi.