Immanuel Kant

1724 – 1804
Repere biografice:
 Immanuel Kant se naște la 22 aprilie 1724 la Königsberg, în Prusia orientală
 Tatăl său era meșter șelar. Mama sa i-a dat o educație riguroasă, pioasă și deschisă
cunoașterii
 Botezat "Emanuel", el și-a schimbat numele în "Immanuel" după ce a învățat ebraica
 Învață să scrie și să citească în Hospitalschule, o suburbie a orașului
 În toamna anului 1740, în vârstă de 17 ani, intră la Universitatea din Königsberg la
Facultatea de Teologie, la care urmează și cursuri de filozofie, fizică, matematică
 Mentorul său a fost Martin Knutzen care l-a îndrumat spre studiul filosofiei lui Wolff și
al fizicii lui Newton
 În 1755, se întoarce la Königsberg; pe baza scrierilor sale, se pregătește pentru
Magisterexamen (echivalentul actual al doctoratului) și obține din partea universității
autorizația de a preda acolo cursuri în calitate de Privatdozent
 În 1770, Kant este în fine numit profesor titular ("professor ordinarius") la catedra de
logică și metafizică cu a sa Disertație asupra formei și principiilor lumii sensibile și ale
lumii inteligibile
 În 1797, slăbit de vârstă, renunță la învățământ și își petrece ultimii ani din viață într-o
retragere studioasă dar solitară
 oare la 12 februarie 1804, după o lungă perioadă de slăbiciune fizică și intelectuală, în
vârstă de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost "Es ist gut" ("[Totul] e bine").
Repere bibliografice:
 Allgemeine Naturgeschichte und Theorie des Himmels, 1755
 Meditationum quaerandam de igne saccincta delinetatio (disertație), 1755
 Principorum primorum cognitionis metaphysicae nova dilucidatio (disertație), 1755
 Physische Monadologie, 1756
 Kritik der reinen Vernunft (Critica rațiunii pure, prima ediție), 1781
 Kritik der reinen Vernunft (Critica rațiunii pure, ediția a doua), 1787
 Kritik der praktischen Vernunft (Critica rațiunii practice), 1788
 Kritik der Urteilskraft (Critica facultății de judecată), 1790
Influențe in filosofia sa:
 Teoria cunoașterii
o Una din lucrările cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde întreg spectrul
filozofiei sale, o constituie "Critica rațiunii pure" (Kritik der reinen Vernuft,
1781), opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului de cunoaștere. Kant
susține că noțiunile de timp, spațiu și cauzalitate, care fundamentează legile ce
guvernează relațiile lucrurilor dintre ele, nu sunt legate de obiectele din natură ci,
dimpotrivă, ca pure forme apriorice, stau la baza capacității de cunoaștere a
subiectului, fiind astfel transferate realității obiective. Spațiul, timpul și
cauzalitatea sunt prin urmare forme care funcționează în procesul de percepție ca
tipare, cu scopul de a ordona și structura toate impresiile senzoriale. "Lucrul în
sine" (das Ding an sich), adică așa cum este în esența sa, nu poate fi cunoscut,
pentru că subiectul intră doar în posesia impresiei asupra lucrului, a
"fenomenului", a apariției senzoriale a "lucrului în sine", care singură poate fi
percepută, spre deosebire de ceea ce Kant denumește noumen, care se sustrage
capacității de cunoaștere. Această cercetare critică a condițiilor percepției și
cunoașterii este denumită de Kant "filozofie transcendentală", filozofie care
investighează premisele și limitele necesare la care este supusă cunoașterea
subiectului.