Sirbescu Laurentiu Stefan

AMG, Anul II, Grupa VII

MASURI DE PRIM AJUTOR

IN
FRACTURI, LUXATII, ENTORSE

I. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR MEDICAL IN CAZUL FRACTURILOR

Fracturile sunt leziuni ce apar in urma actiunii unui traumatism puternic asupra osului, constand in
intreruperea continuitatii acestuia. In functie de modul de actiune a agentului vulnerant, de intensitatea
lui fracturile pot fi de mai multe feluri:
-fracturi inchise-tegumentele in jurul focarului de fractura sunt intacte;
-fracturi deschise-focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o plaga;
-fracturi directe in care agentul traumatizant actioneaza chiar la locul de producere a fracturii;
-fracturi indirecte- traiectul de fractura apare la distanta de la locul de actiune al agentului vulnerant;
Fractura indirecta se poate produce prin:
-flexie. Agentul agresor actioneaza asupra unei extremitati a osului, cealalta extremitate fiind fixata; osul
se rupe acolo unde curbura este mai mare (de exemplu, fractura de clavicula prin caderea pe umar,
fractura gatului femurului prin cadere pe genunchi etc.);
-rasucire. In general, in aceasta categorie se incadreaza accidentele provocate de prinderea hainelor sau
membrelor de o masina, banda, agregat, fapt care duce la ruperea oaselor la distanta prin fracturi
spiroide (de exemplu, fractura coapsei prin rotirea violenta a corpului, in timp ce piciorul este blocat pe
sol);
-tractiune. Un segment de membrana este prins si atarna sau este tras de un agregat producandu-se si o
mica rotatie;
-presiune. Cele mai frecvente fracturi prin presiune se produc prin caderi de la inaltime: fracturi de
calcai, genunchi, sold si coloana vertebrala in cazul caderilor in picioare; fracturi de antebrat, brat si
clavicula in caderile pe palme sau pe cot.
In raport cu pozitia fragmentelor osoase (ramase sau nu in contact) fracturile complete pot fi:
-cu deplasare (mai grave). Deplasarea fragmentelor osoase se poate produce de-a lungul,
de-a curmezisul osului sau capetele oaselor se incaleca;
-fara deplasare (mai putin grave).
Fracturile mai pot fi clasificate in complete si incomplete:
- fracturile complete intereseaza osul pe toata grosimea sa, avand forme variabile: de-a
curmezisul, piezisa, spiralata.
Fracturile mai pot fi:
-inchise, cand cel putin pielea a ramas intacta;
-deschise, cand s-a produs si o rana prin care focarul de fractura comunica cu exteriorul.
Fracturile deschise sunt mai grave, ele fiind insotite de hemoragii (uneori foarte importante) si putand fi
complicate cu infectii.
 1. SEMNE SI SIMPTOME
a. Semne de probabilitate:
- Durerea si sensibilitatea dureroasa sunt maxime la locul fracturii, cu ocazia miscarii sau palparii
portiunii ranite; trebuie avut in vedere faptul ca si o simpla contuzie musculara poate provoca durere.
- Deformarea regiunii traumatizate este un semn de fractura, dar si hematomul si luxatia pot deforma
zona afectata.
- Impotenta functionala, pierderea functiunii sau imposibilitatea efectuarii miscarii partii ranite este
intotdeauna prezenta ca urmare a durerii si deformarii (uneori lipsa miscarii nu este decat un act de
aparare impotriva durerii).
- Scurtarea membrului fracturat (prin deplasarea pe verticala a fragmentelor osoase) poate fi un semn
pretios, dar el poate aparea si in luxatie.
- Vanataia (echimoza) apare mai tarziu si uneori la distanta de locul fracturii si indica difuzarea
sangelui din focarul de fractura in straturile pielii. Acest semn poate aparea si dupa o contuzie simpla.
b. Semne de certitudine (semne sigure)
- mobilitate anormala in focar;
- perceperea palpatorie de crepitatii osoase;
- netransmiterea miscarilor distal de focarul de fractura;
- intreruperea evidenta ( la inspectie sau palpare ) a continuitatii osoase;
Fracturile se pot insotii de o serie de complicatii:
c. Complicatii
 imediate:
- transformarea unei fracturi inchise intr-o fractura deschisa;
- lezarea vaselor sau a nervilor aflate in vecinatate;
- infectia focarului de fractura;
 tardive ( intarziate ):
- cicatrizarea anormala a plagii osoase (in unele boli cronice)
- pseudartroza (intarzierea consolidarii fracturii)
- calusul vicios (sudare defectuoasa a unei fracture)
d. Imobilizarea provizorie a fracturilor
 se face in scopul impiedicarii miscarilor fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea
complicatiilor care pot fi provocate prin miscarea unui fragment osos<
 mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele improvizate, de lungimi si latimi
variabile, in functie de regiunile la nivelul carora se aplica;
 pentru a avea siguranta ca fractura nu se deplaseaza nici longitudinal si nici lateral imobilizarea
trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu articulatiile situate deasupra si dedesubtul focarului
de fractura;
 inainte de imobilizare se efectueaza o tractiune usoara, nedureroasa a segmentului in ax. Acest
lucru este valabil numai in cazul fracturilor inchise.
 Fracturile deschise se imobilizeaza in pozitia gasita, dupa pansarea plagii de la acel nivel, fara a
tenta reducerea lor prin tractiune.
Tipuri de atele speciale:
-atele Kramer (confectionate din sarma)
-atele pneumatice (gonflabile)
-atele vacuum
Atele improvizate: din scandura, crengi de copac.
- atelele se invelesc in vata (sau alte materiale moi) pentru a nu leza pielea, a nu stanjeni.
circulatia sau a nu mari durerea. Acolo unde atela nu se poate mula exact pe regiunea
imobilizata, golurile se umplu cu vata.
 2. FRACTURILE MEMBRULUI SUPERIOR
a. Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte si mai rar directe, sediul
de predilectie constituindu-l zona medie a claviculei. O cadere pe mana intinsa sau o lovitura in
zona umarului, de exemplu, exercita o forta indirecta asupra claviculei, producand ruperea sa.
Pozitia in care trebuie sa se efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnava impins
catre spate si in sus.
b. Fracturile humerusului (bratului) se produc mai frecvent prin traumatism direct. La
imobilizarea fracturii drept atela putem folosi chiar toracele de care se fixeaza segmentul
fracturat cu ajutorul unei esarfe.
Imobilizarea fracturii de humerus se mai poate realiza cu ajutorul atelelor de lemn:
- Se pune o atela in axila (subsuoara) care va depasi in jos linia cotului;
- Cea de a doua atela va fi fixata in partea externa, depasind linia umarului si cotului;
- Se rigidizeaza cele doua atele cu ajutorul a doua fesi amplasate spre extremitati;
- Se sustine bratul impreuna cu antebratul indoit la 90° cu ajutorul unei esarfe, de gat sau se fixeaza de
torace cu ajutorul a 2-3 fesi ori cu o bucata de panza.
In cazul fracturilor localizate la partea distala (in apropiere de cot), care se manifesta prin tumefiere
accentuata a cotului, cea mai buna imobilizare se asigura printr-o atela de sarma care poate fi modelata
in unghi drept la nivelul cotului.
c. Fracturile antebratului se produc mai frecvent prin traumatism direct. Fracturile de antebrat
pot implica fie radiusul, fie cubitusul sau ambele oase si pot include si articulatia cotului sau
incheietura mainii (pumnului). Fractura capatului distal (inferior) al radiusului (numita fractura
lui Colles) deformeaza incheietura mainii ca o furculita rasturnata; acest tip de fractura este mai
frecventa si se produce ca urmare a sprijinirii pe mana in momentul unei caderi, alunecari etc.
Figura.2- Fractura Figura.3- Fractura de
externa a membrului clavicula
superior

Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atela speciala sau folosind atele improvizate.
Imobilizarea se poate realiza si cu ajutorul a doua atele de lemn care cuprind si articulatiile cotului si
pumnului. Antebratul indoit la 90° se fixeaza cu ajutorul unui bandaj triunghiular de panza ale carui
capete se leaga dupa gat.
 Figura.4- Imobilizarea fracturii
de antebrat cu ajutorul atelei
gonflabile.

Fracturile oaselor mainii se imobilizeaza pe fata palmara de la cot la degete. Daca degetele sunt
zdrobite, se aseaza pansament moale intre degete.

3. FRACTURILE MEMBRULUI INFERIOR

a. Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect. Fracturile pe lungimea
femurului (diafizei) sunt usor de diagnosticat din cauza scurtarii coapsei, deformarii marcate si a
durerii intense. Asemenea fracturi sunt cauzate de o forta mare. Pentru imobilizare se folosesc
doua atele inegale. Atela mai lunga se aplica pe fata laterala externa a membrului inferior si se
intinde de deasupra oaselor bazinului pana la calcai. Atela mai scurta se aplica pe partea interna si
se intinde de la regiunea inghinala pana la calcai.
b. In zona genunchiului pot aparea fracturi la capatul distal (inferior) al femurului, la capatul
proximal (superior) al tibiei sau la rotula. Astfel de fracturi se produc de obicei prin aplicarea directa
a fortei dar si contractiile musculare puternice pot determina fracturarea rotulei. Exista o
deformare marcata a genunchiului si durere severa., compresia arterei principale a gambei poate
diminua circulatia sangelui la gamba si la laba piciorului. Cand femurul este fracturat in
apropierea genunchiului imobilizarea se poate realiza folosind o singura atela trecute prin
partea din spate a membrului din regiunea fesiera pana la calcai.
La imobilizarea genunchiului, care nu poate fi imobilizat in pozitie dreapta, se
folosesc perne sau paturi.
Figura.5- Fractura de femur
c. Fracturile de tibie si/ sau peroneu- fracturile de gamba implicand unul sau
ambele oase se intalnesc frecvent in sport dar ele se pot produce si la locul de
munca. Fracturile capetelor distale (inferioare) ale acestor oase pot fi
confundate cu glezna luxata.
In plus fata de semnele si simptomele generale, la fracturile gambei pot aparea
deformari accentuate, strambarea sau rotirea gambei.
Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi facuta cu orice tip
de atela.
Imobilizarea cu atela 'naturala' (folosind celalat picior):
Daca piciorul valid este utilizat ca atelă, se pozitioneaza la inceput bandajele
sub piciorul ranit, apoi se aseaza fașa de-a lungul piciorului.
Se aduce piciorul valid langa cel ranit si se infasa ambele picioare impreuna, in ordinea urmatoare:
-un bandaj ingust la glezne de forma cifrei 8;
-un bandaj lat la coapse;
-bandaje inguste deasupra si sub fractura
Fractura de rotula se produce prin cadere in genunchi, se imobilizeaza in atele posterioare.

Figura. 6- Imobilizarea fracturii de rotula.

Fracturile genunchiului se imobilizeaza cu ajutorul unei singure atele care se intinde de la portiunea
superioara a coapsei pana la calcai.

4. FRACTURILE COSTALE
Fracturile de coaste se recunosc prin durerile la nivelul zonei fracturate, care se accentueaza la
miscarile respiratorii si la tuse. Daca este ranit si plamanul, accidentatul poate expectora saliva cu sange.
In aceasta situatie accidentatul se aseaza in pozitie semisezanda pe partea ranita si se transporta. Daca
ranitul nu expectoreaza sange, se poate face un bandaj al toracelui.
Fracturile costale nu se imobilizeaza. Exceptie situatia voletului costal. Voletul costal este
minimum dubla fractura la doua coaste invecinate. Imobilizarea se face prin infundarea zonei
respective impiedicand astfel miscarile segmentelor la acest nivel.
Semnele si simptomele constau in dificultatea respiratiei, miscarea paradoxala a segmentului (in inspir
cand toracele se destinde fragmentul se infunda; la expir cand toracele se micsoreaza fragmentul se
deplaseaza spre exterior), durere, cianoza.

Figura.7- Volet costal

5. FRACTURILE DE
BAZIN (pelvis)
Fracturile de pelvis sunt
produse, de obicei, de o
zdrobire directa sau de o
cadere si pot include raniri ale
organelor din zona pelviana,
in special ale vezicii urinare si
uretrei. O victima cu pelvisul fracturat simte dureri in solduri, ceea ce o poate impiedica sa stea in
picioare sau sa mearga. Odata depistata fractura la acest nivel pacientul ramane nemiscat, nu se mai
permite mobilizarea lui si se tine pe un plan dur in pozitie culcat pe spate.

6. FRACTURILE DE COLOANA VERTEBRALA

Fracturile coloanei vertebrale prezinta riscul ca maduva spinarii, ce trece prin canalul osos, sa fie
ranita sau sectionata in timpul accidentului sau in timpul unei manipulari gresite. Se vor evita orice
miscari inutile si mai ales grava eroare de a ridica bolnavul in picioare, orice manevra de prim ajutor se
face cu prudenta, pastrand un ax perfect intre cap, gat si trunchi.
Recunoastere: fracturile de coloana vertebrala se produc la persoanele ce cad de la inaltime, la
persoanele aruncate din vehicul ( folosirea centurii de siguranta face posibila evitarea totala a acestui tip
de leziuni). Cand fractura este fara sectionarea maduvei, ranitul simte o durere vie la palpare in regiunea
fracturii, apare invinetirea, deformarea regiunii. Accidentatul sta cu spatele incovoiat, are dificulatate in
miscarea membrelor inferioare sau a degetului mare de la picior, are senzatii anormale de descarcari
electrice, cald sau rece, furnicaturi, diminuarea sensibilitatii.
Cand fractura se insoteste de sectionarea maduvei spinarii, membrele inferioare sunt fara sensibilitate
sau sunt paralizate. Accidentatul poate pierde urina si fecale.

Masurile de prim ajutor:

- imobilizaea pe un plan tare, pe spate (targa de lemn, scandura lata, usa). Cele mai frecvente
fracturi sunt cele ale coloanei cervicale. Acestea prezinta marele pericol al provocarii mortii
instantanee. Uneori nu se poate pune in evidenta la locul accidentului niciun semn evocator de fractura.
Fractura trebuie mai ales suspectata in accidentele rutiere.
Alteori se poate gasi unul sau mai multe din semnele urmatoare: durere in dreptul cefei, pozitia
capului intors intr-o parte. Uneori accidentatul isi sustine singur capul, dar are dificultate in miscarea
degetelor, senzatie de furnicaturi, descarcari electrice in membrul superior, piederea temporara a
cunostintei. In acest caz imobilizarea se face cu ajutorul gulerelor cervicale.
Scop: Prevenirea complicaţiilor şi leziunilor ulterioare şi să diminueze durerea şi tumefierea zonei.
• Reguli generale:
CE NU TREBUIE FĂCUT !?!
Nu se acţionează brutal
Nu se impun victimei mişcări inutile
Nu se face reducerea fracturii
Nu se ridică victima în picioare
Nu se transportă victima înainte de imobilizarea fracturii
CE TREBUIE FĂCUT !?!
Primul ajutor se acordă la locul accidentului şi constă în imobilizarea fracturii (cu ajutorul
atelelor)
Diminuarea durerii prin administrarea unui calmant (antinevralgic, algocalmin, etc) şi asigurarea
unui confort termic
În caz de fractură deschisă: oprirea hemoragiei, pansarea rănii şi apoi imobilizarea
Transportul victimei numai după realizarea imobilizării
Condiţia de imobilizare corectă: orice imobilizare trebuie să cuprindă două articulaţii
(încheieturi) – cea de deasupra şi cea de dedesubtul focarului (proximal şi distal).
Atelele, fie că sunt confecţionate special fie că sunt improvizate (bastoane, umbrele, bucăţi de
scândură sau placa, cozi de mătură, şipci paturi etc), trebuie să îndeplinească trei condiţii:
- să fie uşoare
- să fie rigide
- să fie suficient de lungi, să cuprindă articulaţia de desubtul şi deasupra focarului de
fractură.
 II. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR MEDICAL IN CAZUL ENTORSEI

Forma minora a traumatismelor articulare, in care nu se pierde contactul permanent intre suprafetele
articulare si consta din intinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii. Cele
mai frecvente entorse se produc la articulatiile gleznelor si a genunchilor.
Recunoastere: durere, umflarea regiunii, miscarile dureroase in articulatie, dar mersul este posibil.
Primul ajutor consta in imobilizarea provizorie acest lucru va ameliora durerea, care este de o mare
intensitate, aplicarea unor comprese reci pe articulatie si aunui bandaj strans.

III. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR MEDICAL IN CAZUL LUXATIEI

Este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele articulare ale oaselor
care formeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulatii).
Dupa modul de producere luxatiile pot fi complete sau incomplete.
Recunoastere:
- deformatia reginii este bine pusa in evidenta.
- Durere vie care mai scade din intensitate in repaus, dar se accentueaza la cea mai mica miscare
Primul ajutor consta din imobilizarea provizorie a membrului afectat fara a tenta reducerea luxatiei,
accidentatul se transporta la spital.

IV.TEHNICI DE INVESTIGATIE IN ORTOPEDIE

Scopul investigatiilor este de a stabili:

- diagnosticul etiologic ale segmentului locomotor suferind;
- de a recunoaste unele reflexe osteo- articulare sau musculare ale unor imbolnaviri in faza precoce;
- capacitatea functionala a aparatului locomotor.
Rolul asistentei:
- va pregati bolnavul psihic si fizic pentru investigatii si interventii;
- pregateste materialele necesare;
- efectueaza recoltarile de sange recomandate prin punctie venoasa;
- serveste medicul cu instrumentele necesare in ordinea efectuarii tehnicilor de investigate ce ii
apartin..
Pregatirea psihica: - informarea, incurajare,
- explicarea in termeni accesibili pacientului,
- luarea consimtamantului;
Pregatirea fizica:
- se sfatuieste pacientului sa nu manance in dimineata recoltarilor de produse biologice si patologice
sau cand sunt recomandate alte investigatii;
- se ajuta la dezbracarea si aseazarea pacientului in pozitie corespunzatoare investigatiei;
- se mentine pozitia bolnavului in timpul investigatiei si dupa aceasta ii ajuta sa se imbrace si sa-l
transporte la salon.
Tehnici de investigație

I. ANALIZE DE LABORATOR:
a) din sange (vor fi recoltate dupa tehnici invatate in anul I);
- teste obligatorii inainte de operaite: TS., TC, grup sanguin si Rh, Ht., Hb., hematii;
- teste de inflamatie: - leucograma, VSH , proteina C reactiva, dozarea fibrinogenului, electroforeza cu alfa2
globulina;
- teste specifice pentru afectiunile reumatismale sunt deterinarea anticorpilor specifici antinucleari pentru
diagnosticul diferential;
- determinarea factorului reumatismal prin reactie Waler- Rose si Latexul;
- reactia ASLO - punerea in evidenta anticorpilor antistreptococici (antistreptolizine O);
b) din urina: - examen sumar de urina.
c) din lichidului sinovial se efectueaza analize: biochimice, bacteriologice, imunologice; histologice si
morfologice. Recoltarea lichidului sinovial se face prin punctia articulara. Aspectulul normal al lichidului sinovial
este clar, vascos, de culoare galben deschis; pentru analiza sunt necesari 4 - 5 ml.

II. PUNCȚIA ARTICULARĂ se face cu scop explorator, evacuator si terapeutic.

Deoarece sinoviala are o capacitate de resorbtie redusa, evacuarea reprezinta o masura terapeutica foarte buna in
caz de hidrartroza, hemartroza.
Hidartroza –prezența apei într-o articulație.
Hematroza =prezența sângelui într-o articulație.

III. PUNCTIA OSOASA Patrunderea cu un ac prin stratul cortical pana in spongioasa unui os,
realizand astfel o comunicare intre cavitatea medulara si mediul extern.
Scopul:
• explorator- punctia oaselor se executa pentru a extrage maduva osoasa hematogena, in vederea stabilirii structurii
compozitiei maduvei, precum si a studiului elementelor figurale ale sangelui in diferite faze ale dezvoltarii in
cursul imbolnavirilor organelor hematopoetice;
• pentru recoltare de biopsie se extrage un mic fragment de tesut osos; in caz de suspiciune de tumora osoasa este
necesar examenul histopatologic;
• terapeutic - punctia osoasa se face in vederea administrarii unor medicamente (antibiotice), lichide hidratante si
nutritive.

INVESTIGATII IMAGISTICE

PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A SISTEMULUI

OSTEO-ARTICULAR

I. Explorarea radiologică a sistemului osteo-articular se efectuează de către medic prin radiografii.

Citirea (interpretarea) radiografiilor se face la negatoscop.
Scop: studierea morfologiei osului şi funcţionalităţii unor articulaţii osoase din sistemul osteo-articular
pentru stabilirea diagnosticului de luxaţie, fractură sau alte afecţiuni care modifică structura osului (ex.
tumoră sau distrofie osoasă).
 - se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii, precum şi
Pregătirea psihică a condiţiile în care se efectuează (examinarea în obscuritate şi cu ajutorul
pacientului unor aparate speciale)
-se dezbracă regiunea ce urmează a fi examinată
-la femei, părul lung se leagă pe creştetul capului
-se îndepărtează mărgelele şi lănţişoarele de la gât cât şi obiectele
radioopace din buzunar
-se ridică pansamentul (dacă există) de pe regiunea ce urmează a fi
explorată
-unguentele sau alte forme medicamentoase se îndepărtează prin spălare
cu alcool sau benzină
Pregătirea fizică a -dacă membrul examinat nu poate fi menţinut fără atele în poziţia
pacientului necesară, se vor folosi atele transparente pentru raze X se administrează
pacientului un medicament analgezic,î n cazul în care mişcările îi
provoacă dureri( fracturi, luxaţii, artrite acute)
-se efectuează o clismă evacuatoare, în cazul radiografiei oaselor
bazinului; nu se execută în traumatisme recente
-se administrează substanţe de contrast după ce în prealabil s-a făcut
testarea pacientului, sau se umple cavitatea articulară cu aer sau oxigen,
pentru evidenţierea cartilajelor articulare – daca medicul solicită
-se ajută pacientul să se aşeze şi să păstreze poziţia indicata de medic în
funcţie de regiunea ce se examinează
- se ajută pacientul să se ridice de pe masa de radiografie şi sa se îmbrace
Ingrijirea dupa -pacientul este condus la pat
tehnica -examenul radiologie efectuat se notează în foaia de observație (şi data)