UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de Litere
Departamentul de Lingvistică Română și Știință Literară

Conflictologia

A elaborat: Negru Cristina, studenta anului IV,

specialitatea Limbă și lit.română-engleză(ȘE)

A verificat: Fonari Victoria, dr., conf. univ.

Chișinău, 2018
 În psihologia generală conflictul e considerat orice ciocnire de necesităţi, motive, interese,
gânduri, sentimente, modele de conduită direcţionate opus. Conflictul este o modalitate
neconstructivă de exteriorizare a emoţiilor acumulate. El este însoţit de procese emoţionale
negative, care dezorganizează comportamentul şi reduc eficienţa activităţilor persoanei.
Conflictul poate avea mai multe niveluri: disconfort, neînţelegere, tensiune şi criză.
Disconfortul este cea mai uşoară formă a conflictului. Individul are sentimentul că ceva nu este în
ordine. Nefiind întotdeauna limpede pentru persoana care-l trăieşte, de obicei disconfortul nu este
comunicat verbal. Incidentul este un conflict neprevăzut, ce constă într-un schimb scurt de cuvinte,
gesturi sau fapte supărătoare. Are un ecou de scurtă durată. Neînţelegerea este o discrepanţă între
mesajul transmis şi cel receptat. Indiciile neînţelegerii constau în iritarea unei părţi şi revenirea în
conştiinţă aproape obsesiv a conflictului. Tensiunea este similară disconfortului, dar mult mai
intensă. Se produce o schimbare în sens negativ a atitudinii. Fiecare nouă împrejurare confirmă
această atitudine negativă. Relaţia devine tensionată. Criza este manifestarea cea mai evidentă a
conflictului: are loc violenţa verbală sau fizică. Comportamentul scapă de sub controlul rațional.

Conflictul poate avea un rol pozitiv pentru persoanele implicate în el sau un rol negativ,
degenerând în dispute interpersonale, destructurarea unor relaţii sociale. Conflictele au și avantaje:
 stimulează rezolvarea creativă a problemelor;
 previn stagnarea;
 stimulează schimbări (personale, organizaţionale, sociale);
 contribuie la autoevaluarea şi testarea abilităţilor.
Rolul pozitiv se reflectă prin:
 reconsiderarea poziţiei celor doi subiecţi ai comunicării sau dintre unul şi mai mulți
subiecţi, reformularea mesajelor;
 îmbunătăţirea feedbackului, autocunoaştere în plan personal;
 autocontrol viitor;
 recunoaştere socială din partea celorlalţi (de exemplu se cunosc mai bine necesităţile
personale, sociale şi psihologice, poziţia ierarhică într-o organizaţie, statusurile sociale,
rolurile sociale, iar persoana în cauză se transformă psihologic şi social, fiind predispusă
schimbării personale în bine etc.).
Efectele negative ale conflictelor sunt:
  emoţii şi sentimente negative (furie, anxietate, teama, suferinţa, stres, tristeţe, singurătate,
resentimente);
 produc confuzie afectivă şi cognitivă; distrug relaţiile;
 pot distruge coeziunea şi identitatea grupului;
 produc îmbolnăviri fizice şi psihice;
 conflictele nerezolvate limitează autoanaliza critică şi împiedică dezvoltarea personală;
 determină risipa de energie;
 produc pagube materiale;
 pot conduce la privarea de libertate;
 se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti.
Conflictul a fost adesea privit doar ca un element distructiv într-o relaţie.
Cele mai multe conflicte sunt legate de următoarele surse :
1. nevoile fundamentale (care satisfac acele lucruri necesare oamenilor pentru supravieţuire –
precum alimentele, apa şi aerul);
2. valorile diferite (de exemplu, oamenii ce aparţin unor religii diferite pot avea valori diferite); 3.
percepţiile diferite (apar atunci când oamenii văd sau gândesc diferit un anumit lucru – de exemplu
doi oameni se pot certa pentru că nu se pot pune de acord asupra unei culori, de fapt întâmplându-
se ca ei să perceapă culoarea diferit);
4. interesele diferite (apar când oamenii au preocupări diferite – de exemplu doi adolescenţi ar
putea să se certe pentru că nu se pot hotărî dacă să meargă la o petrecere sau la film);
5. resursele limitate (se referă la cantitatea limitată în care se găsesc diferite lucruri – nu toţi
oamenii sunt bogaţi în lume, deoarece banii sunt o resursă limitată);
6. nevoile psihologice (sunt când oamenii au stări precum se simt capabili, acceptaţi, importanţi şi
sănătoşi, de exemplu cu toţii avem nevoia de a fi iubiţi).
Când oamenii se deprind să analizeze şi să evidenţieze sursele unui conflict, ei îşi pot forma
şi dezvolta deprinderi de a face faţă conflictului însuşi.

De exemplu:
a) Când rădăcina conflictului este reprezentată de valori diferite, ei ar putea să încerce să înţeleagă
şi să respecte punctele de vedere ale celorlalţi asupra situaţiei respective;
b) Dacă este vorba de percepţiile diferite pe care le avem asupra lucrurilor, oamenii pot încerca
să-şi clarifice propriile puncte de vedere şi să ofere celorlalţi informaţii corecte, pentru a evita
neînţelegerile;
c) Când este vorba de interese diferite, oamenii pot să şi le facă reciproc cunoscute şi să încerce să
găsească o soluţie care să-i satisfacă parţial pe fiecare.
În cele ce urmează vom aborda problematica conflictelor din mediul şcolar. În şcoală,
conflictele sunt prezente atât în interiorul diverselor categorii de resurse umane care constituie
organizaţia şcolară (elevi, personal didactic, personal didactic auxiliar, personal administrativ), cât
şi între aceste grupuri, între şcoală şi familie, între şcoală şi comunitatea locală. De asemenea, pot
apărea conflicte între grupuri ale aceleiaşi categorii de resurse umane, între indivizi şi grup, grupuri
şi manageri, ca şi între indivizi şi organizaţia şcolară în ansamblul ei .
Conflictul poate fi abordat şi din punctul de vedere al şanselor oferite pentru maturizare şi
dezvoltare prin educaţie. Abilităţile necesare pentru soluţionarea constructivă a conflictelor au în
vedere condiţii şi premise psihosociale ale unei medieri, negocieri favorabile între părţi. Iată câteva
dintre ele:
 stabilirea unei relaţii eficiente de lucru între terţa parte şi fiecare dintre părţile aflate în
conflict – baza de încredere şi comunicare necesară;
 stabilirea unei atitudini cooperante de ambele părţi;
 crearea procesului creativ de grup şi a sistemului de adoptare în grup a deciziilor;
 cunoaşterea de către terţi a motivelor conflictului;
 situarea mediatorului într-o postură neutră, exterioară părţilor aflate în conflict.

Acceptarea conflictului ca instrument de schimbare poate deveni un puternic atu

competiţional în procesul de adaptare şi integrare a elevilor. Utilizarea unor strategii de intervenţie
cu privire la managementul clasei este o artă care ţine de măiestria şi harul didactic al profesorului.
Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere faptul că modul în care desfăşoară activităţile de învăţare
în clasă, sistemul de evaluare şi chiar propria lui conduită pot să acţioneze asupra performanţei
şcolare şi asupra formării personalităţii elevului.
În managementul educaţional există o tipologie a stărilor conflictuale determinată de actorii
implicaţi. Astfel, conflictele între elevi sunt determinate în cele mai multe cazuri de atmosfera
competitivă (elevii sunt obişnuiţi să lucreze individual pe bază de competiţie, le lipseşte
deprinderea de a lucra în echipă, încrederea în ceilalţi, dacă nu obţin triumful asupra celorlalţi îşi
pierd stima de sine, competiţia este cultivată chiar şi când este neproductivă), atmosfera de
intoleranţă (lipseşte sprijinul între colegi, apar resentimente faţă de capacităţile şi realizările
celorlalţi, neîncrederea, lipsa prieteniei, singurătatea şi izolarea), comunicare slabă (elevii nu ştiu
să asculte şi să comunice, să-şi exprime nevoile şi dorinţele, nu înţeleg sau înţeleg greşit intenţiile,
sentimentele, nevoile şi acţiunile celorlalţi), exprimarea nepotrivită a emoţiilor (elevii nu ştiu să-
şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă emoţiile), absenţa
priceperilor de rezolvare a conflictelor (sunt utilizate modalităţi violente mai degrabă decât cele
creative), utilizarea greşită a puterii de către profesor (profesorul utilizează reguli inflexibile,
autoritate exacerbată, atmosferă de teamă şi neînţelegere). Acest tip de conflicte poate fi aplanat
prin cooperare elev-elev, elev-clasă, elev-profesor, comunicare, toleranţă, expresie emoţională
pozitivă, rezolvarea creativă a conflictelor.
Pentru a evita conflictele profesor-elevi ar trebui să nu se manifeste autoritarism (exercitarea
autorităţii formale în mod nediferenţiat, permanent) din partea cadrelor didactice, să existe
comunicare eficientă completă, să se ia decizii în mod democratic, să existe respect reciproc, să se
urmărească deprinderea elevilor de a-şi exprima emoţiile în mod constructiv, pozitiv, să se ţină
seama de interesele, dorinţele, trebuinţele elevilor în stabilirea regulilor, sancţiunilor etc.
Principalele cauze ale conflictelor profesori-părinţi sunt comunicarea defectuoasă datorită
neînţelegerilor, numărului mic de contacte, conflicte de valori, lupta pentru putere (prejudecăţi ale
părinţilor bazate pe experienţe anterioare, neînţelegerea rolului părinţilor sau profesorilor în
educaţia copiilor).

Soluţionarea acestui tip de conflict se poate realiza prin:

 informarea periodică a părinţilor în legătură cu realizarea obiectivelor educaţionale, cu
performanţele şcolare ale copilului;
 contacte mai dese în care li se solicită părinţilor sugestii şi opinii;
 comunicare completă, clară, pe înţelesul părinţilor a unor aspecte referitoare la procesul
educaţional.
Conflictul are mai multe şanse de soluţionare dacă: atenţia se concentrează pe problemă şi nu pe
persoanele implicate; emoţia şi teama sunt controlate; între părţi au existat relaţii de prietenie
înaintea izbucnirii diferendului, participanţii au cunoştinţe şi deprinderi de rezolvare a conflictului
sau cineva calificat îi ajută să-l depăşească.

Bibliografia
1. Iosifescu, S. Manual de management educaţional pentru directorii de unităţi şcolare, Ed.
ProGnosis, Bucureşti, 2000
2. Neculau, Adrian, Stoica-Constantin, Ana, coord. Psihososciologia rezolvării conflictului,
Ed. Polirom, 1998
3. Stoica-Constantin, Ana Conflictul interpersonal, Ed. Polirom, Iaşi, 2004
4. Ulrich, Cătălina, Managementul clasei de elevi – învăţarea prin cooperare, Ed. Corint,
Bucureşti, 2000.