Professional Documents
Culture Documents
de Emilia PLUGARU
PERSONAJELE:
Autorul
Extraterestrul
Tigrul-Dungatu
Tigriţa-Dungata
Vulpea
Lupul
Găinuşa
Oiţa
Boul
Coţofana
Iepuraşul
Alte personaje
Decorul: Pădure. O poieniţă cu iarba şi flori. Zboară fluturaşii. Cântă păsărelele.
Freamăt de codru. Apare extraterestrul. Prin mimică şi gesturi îşi exprimă încântarea.
Autorul declama:
Printre flori şi iarbă deasă,
Sub stejari şi tei rotaţi,
E o mica-mpărăţie,
Cu supuşi şi împăraţi!
Acelaşi freamăt de codru. Brusc Extraterestrul face semn să fie linişte. Nu se-aude nici
un sunet.
Un glas: Gata! M-m-m-am să-tu-rat! Nu mai pot şi nu mai vreau în poiată să mai stau! Voi
cum doriţi surioarelor, eu însă o să mă folosesc de faptul că stăpâna nu e acasă şi o să evadez
din această închisoare. Ia te uită! Am găsit o găurică,o să mă fac mică, mică, și-o să ies la
libertate, căci aşa nu se mai poate!
Eh! Mi-e milă de surioarele mele. Nu vor şti niciodată cât de senin e cerul, cât de blând e
soarele, cât de dulce e libertatea.
(apare iepuraşul)
Iepuraşul: Degeaba te bucuri. Nimeni pe lume nu poate fi liber dacă nu are aripi şi nu se
înalţă. Sau… dacă nu e atât de iute de picior, ca mine. Ascunde-te! Pituleşte-te! Să nu te
găsească vulpea! Hi, hi, hi! Ascunde-te! Iute!
(iepuraşul fuge de pe scenă)
Găinuşa: Iepure afurisit! Mi-a stricat toată dispoziţia. Dar… dacă are dreptate? Unde să mă
ascund? Cum să mă pitulesc? Ce fel de libertate e asta? În poiată însă, nu mă întorc pentru
nimic în lume! Mai bine mor!
(Extraterestrul se apropie şi îi şopteşte ceva. Găinuşa nu-l vede, nu-l aude. Pentru ea,
pentru celelalte personaje Extraterestrul rămâne invizibil)
Au! Mi-a venit o idee. Genială idee! Ştiu ce am de făcut. Plec de-ndată la-mpăratu, plec la
Tigrul cel dungatu!
Plec de-ndată la Palat!
Plec la Tigrul cel Dungat!
Să ne facă el dreptate!
Căci aşa nu se mai poate!
Că ne papă, nu ne place,
Să ne lase vulpea-n pace!
Să se ducă pe imaş,
Să vâneze iepuraşi!
Iată cum o să mă răzbun pe nesuferitul ăla de iepuraş. Să ştie cum să strice dispoziţia altora.
(Extraterestrul aleargă pe scenă, face semn să fie linişte.)
Autorul: Li-ni-şte!!! (Nu se-aude nici un sunet)
Un glas: M-a-m-m să-tu-rat! M-a-m-m să-tu-rat! (Pe scenă apare Oiţa)
Oiţa: Gata! Până aici au fost toate!
Nu mai pot şi nu mai vreau,
Pielea lupului să-i dau!
(O observă pe găinuşă. Râde) Hi, hi, hi. Ia priviţi! O moţată speriată. De ce tremuri drăguţă?
Găinuşa: Cine eşti? Nu te cunosc. Arăţi atât de ciudat. Te rog… Te rog… să nu mă mănânci!
Oiţa: Eu? Să te mănânc? Găină descreierată. D-apoi eu mă îndop doar cu fân, cu floricele, nu
cu porumbace. Dar… cum vine asta? Cum adică cine sunt? Nu-mi vine să cred. Nu ai auzit de
o persoană atât de cunoscută ca mine?
Găinuşa: Nu am auzit, nu te cunosc şi nu-mi zice descreierată, căci sunt foarte deşteaptă,
foarte deşteaptă, Adineauri am evadat dintr-o poieţică.
Oiţa: Crezi că-mi pasă de unde ai evadat? Una nu pricep. Cum se poate să nu fi auzit de stră-
stră-stră-nepoata Mioriţei?
Găinuşa: Care Mioriţă?
Oiţa: Cum adică care? Stră-stră-bunica mea. Mioriţa cea bârsană.Mioriţa năzdrăvană.
Deci aşa… Din povestea cea amară… Îţi aminteşti? Să facem cunoştinţă! Oiţa, rudă de sânge
cu Mioriţa.
Găinuşa: Eh, dragă Mioriţă, pardon, dragă Oiţă, acolo de unde vin eu nimeni nu ne spune
poveşti.
Oiţa: Păcat. Mare păcat… Ştii ceva? Chiar dacă mă grăbesc, nu mă urnesc de aici până nu-ţi
spun povestea. Aşază-te colea şi ascultă!
Găinuşa: Dar dragă Oiţă, pardon, dragă Mioriţă…
Oiţa: Nu vreau să aud nimic! Trebuie să cunoşti istoria stră-stră-stră-bunicii mele! Mă
asculţi?
Găinuşa: Uf… Te ascult.
Oiţa: Deci aşa… Demult. Foarte demult, pe când stră, stră, stră bunica mea era o mioară
tânără şi năzdrăvană, trăiau trei baci, trei prieteni. Unul din ei, stăpânul stră-stră-stră-bunicii
mele, aduna şi aduna oiţe în ocol. Până stârni invidia tovarăşilor săi.Ce crezi că făcură
aceştia?
Găinuşa: Nu am idee.
Oiţa: Îţi zic… Se puseră la cale să-l ia să mi-l omoare pe baciul cel frumos, mândru, arătos…
Găinuşa: De ce să-l omoare, dragă Mioriţă, pardon, dragă Oiţă?
Oiţa: De ce, de ce… Ca să-i fure turma.
Găinuşa: Asta-i bună!
Oiţa: Stră-stră-stră-bunica mea însă, fiind năzdrăvană, alergă de îndată la stăpân să-i zică. Şi
ce crezi că făcu acesta?
Găinuşa: Of, of, of… De unde să ştiu eu dragă oiţă, de unde?
Oiţa: Nu ai de unde. La drept vorbind, nici eu nu prea ştiu mare lucru… În afară de faptul că
turma acelui baci a încăput pe mâinile tovarăşilor săi. Şi ce crezi că făcură aceştia cu turma?
Găinuşa: Nu mă taie capul.
Oiţa (plânge): Au vândut-o, soro, au vândut-o!
Găinuşa: Mare grozăvie.
Oiţa: Stai, că mai rău ca atât e cui au vândut-o.
Găinuşa: Cui?
Oiţa: Lupului. Lu-pu-lui! Şi de atunci noi, oiţele, suntem sub stăpânirea Lupului. Îţi dai
seama cum e să fii oaie şi să trăieşti în ocol cu dihania?
Găinuşa: E… O fi la fel cum e să fii găină şi să trăieşti alături de o vulpe…
Oiţa: Bine zis… Lup sau vulpe, tot un drac. Ce-i drept, până mai ieri nu-mi era chiar atât de
rău la stâna cumătrului Lup.
Găinuşa: Dar ce s-a întâmplat ieri?
Oiţa: Mare grozăvie s-a întâmplat ieri… L-am auzit pe stăpân zicându-le dulăilor săi: „Luaţi
această băbană şi spintecaţi-o! Nu mai vreau să-i văd mutra încreţită printre mioarele mele
tinere!”
Auzindu-l, m-am jurat că îi fac felul. S-a zis cu dihania! Când îmi spinteca suratele mă
gândeam – trebuie să crape şi el ceva, nu?
Găinuşa: Trebuie, trebuie…
Oiţa: Îi făceam farmece şi scăpam nevătămată. Acum, zău, nu pricep… Mi-o fi scăzut din
farmece poate?
Găinuşa: Poate…
Oiţa: Eh, dragă găinuşă, toate i le-aş fi iertat, toate… Dar să-mi zică el mie băbană? Asta nu
am de gând să i-o iert!
Găinuşa: Bineînţeles. Băbană? Nu!
Oiţa: Auzi? Vino mai aproape! Ştiu pe cineva care o să-i facă de petrecanie. Trebuie să existe
şi pentru noi dreptate, nu?
Găinuşa: Da, Da! Bineînţeles!
Oiţa: Să nu-mi zici mie pe nume dacă…
Găinuşa: Mă ierţi. Hai că vorbim altădată! Acum chiar mă grăbesc. Dumneata încotro o
apuci?
Oiţa: Cum adică încotro?
Să mai tragă şi alţii la plug, că eu unul m-m-amm să-tu-rat! M-am să-tu-rat! (apare
iepuraşul)
Iepuraşul: Hi, hi, hi! Degeaba te bucuri! De-gea-ba! Ca să-ţi scoată jugul – trebuia să nu te fi
născut Bou! Ca să nu te mănânce vulpea, trebuia să nu te fi născut Găină! Şi cum vrei să nu te
mănânce Lupul dacă eşti Oaie?! Hi, hi, hi! Hi, hi, hi! (iepuraşul se ascunde)
Boul: Unde e? Unde e? Bestia aia mică? Dacă-l prind îl las fără de urechi! Mi-a stricat toată
dispoziţia.
Oiţa: Şi nouă la fel. Nenorocitul!
Boul: Ştiţi ceva? Căutaţi-l voi, că eu am altele de făcut.
Găinuşa: Aşteaptă, domnule Bou! Noi unde crezi că ducem? Tot încolo! La Palat! Aşa că fii
bun şi ocupă rând.
Oiţa: Corect! Mai întâi eu, apoi această drăgălaşă Găinuşă. Dumneata vei fi abia al treilea
căruia i se va face dreptate!
Boul (indignat): Aşa deci… Voi aţi auzit? Chiar aţi auzit? Rând… Acuşi le arăt eu rând!
(Se încinge o bătaie. Boul rage, găina cotcodăceşte, oaia zbiară. Extraterestrul, care
până atunci dormita pe o buturugă, sare disperat şi aleargă în jurul lor. Brusc sunetul
dispare. Totul se petrece ca într-un film mut. Apoi sunetul apare surprinzând-o pe Oiţă
strigând)
Oiţa: Bou prost şi nătâng ce eşti!
(Boul vrea să o ia în coarne. Extraterestrul cade în genunchi, ridică mâinile spre cer, a
rugăciune. Pe scenă aleargă Coţofana.)
Coţofana: Ca-r-r-r, ca-r-r-r, ca-r-r-r! Staţi! Ce faceţi! Opriţi-vă! Ogoiţi-vă! Ruşine! Nu e
bine! Trebuie să fiţi prieteni!
Boul: Prieteni? Noi? Ho, ho, ho! M-ai făcut să râd.
Găinuşa: Priviţi, o pasăre! Şi măcar nu e găină… Şi e atât de urâtă…
Oiţa: Cine eşti dumneata? Şi cu ce drept te amesteci în cearta noastră?
Coţofana: Dragii mei… V-am auzit poveştile… Sunt convinsă că nici unul din voi nu ajunge
la-mpăratul. Pot să vă spun şi de ce.
Boul: De ce mă rog?
Coţofana: Fin-că nu aveţi minte. În schimb aveţi mare nevoie de sfaturile mele cele deştepte.
Boul (ameninţător): Mă insulţi, da? Adică mă insulţi! Vrei să zici… că sunt un prost?
Coţofana: Doamne fereşte! Ştie o lume cât de deştept eşti dumneata, domnule Bou. Numai
că… a nu avea minte şi a fi prost, nu e una şi aceeaşi.
Boul: Cum adică?
Coţofana: Adică poţi să fii ta-arre prost, dar să ai minte.
Oiţa: Eu cred că această… Cum îţi zice?
Coţofana: Mii de scuze. Să facem cunoştinţă (îşi întinde aripa) Coţofana! Coţofana!
Coţofana!
Oiţa: Apoi eu cred că această Coţofană ne are de proşti.
Găinuşa: Bineînţeles că ne are de proşti.
Coţofana: Aşteptaţi să vă explic. Iată de exemplu împăratul nostru, Tigrul-Dungatu… Se
zvoneşte că e surd. Însă Măria sa nu e surd. Doar că îi aude numai pe acei care se pot face
auziţi. Deştepţii fără de minte niciodată nu se fac auziţi. Mai ales fără de ajutorul meu. Ei?
Boul: Ce ei?
Coţofana: V-am convins că aveţi nevoie de sfaturile mele cele deştepte?
Găinuşa: Eu zic să plecăm de aici. Vrea să ne prostească!
Oiţa: Bineînţeles că vrea să ne prostească.
Boul (se adresează Coţofenei): Astea două sunt tare proaste. Hai, povesteşte!
Coţofana: Ce să povestesc?
Boul: Despre sfaturi.
Coţofana: Ah, da! Dar mai întâi ne înţelegem cu plata.
Boul: Ce fel de plată?
Coţofana: Eu vouă – sfaturi, voi mie – o roată de caşcaval pe an. Şi anul împrejur vă zic ce,
unde, când şi cum. De acord?
Boul: Dar… fără de caşcaval nu se poate?
Coţofana: S-ar putea… Însă în cazul acesta… mă tem că eu o să fiu cea proastă.
Oiţa: O roată de caşcaval?! Pentru două, trei cârâieturi?! E nebună! Sau e prea deşteaptă. O
roată de caşcaval! Nu şi încă o dată nu! Mă duc la împărat fără ajutorul tău.
Găinuşa: Şi eu! Şi eu! Şi eu!
Coţofana: Drum bun, cărare bătută! Am vrut doar să vă ajut.
Boul (bate cu copita): Botul! Clonţul! Imediat închideţi-l! Cine-i şeful aici? (se adresează
Oiţei) Ce tot zbieri: o roată de caşcaval, o roată de caşcaval! De parcă ai face caşcavalul ăla
singură?! Cine-ţi ară ogorul să crească iarba ca să ai dumneata ce înfuleca?! Eu! Cine se
screme să facă ouşoare (arată spre Găinuşă) ca să fie caşcavalul gustos?! Ea! Gata! Am
hotărât! Îi dăm caşcavalul! Veniţi să ne sfătuim!
(Boul vrea să le ia în coarne. Toţi trei se sfătuiesc, apoi Boul vine spre Coţofană)
Coţofana: Ei?
Boul: Am hotărât. Tu nouă – sfaturi, noi ţie – caşcavalul.
Coţofana: Foar-r-r-te bine! Foar-r-r-te bine! (cântă, dansează)
Ah ce-mi place, tare-mi place,
Caşcaval să ciugulesc!
Asta-mi este azi răsplata,
Fiindcă ştiu cum să gândesc!
Veniţi aici, lângă mine! Fiţi atenţi!
(Boul, Oaia, Găinuşa şi Coţofana se prind în horă, ţopăie un timp, apoi se despart, se
strâng iarăşi grămăjoară, şuşotesc)
Boul(mirat): Doar atât?
Coţofana: De mai mult nici nu e nevoie.
Găinuşa: Coţofana asta chiar ne are de proşti.
Oiţa: Bineînţeles că ne are de proşti.
Boul: Li-ni-şte! Botul! Pliscul! Îi dăm caşcavalul! Şi… la drum! Unu, doi, trei! După mine,
fuga marş!
E o mică-mpărăţie,
Cu supuşi şi împăraţi,
Ce-şi adăpostesc fiinţa
Sub stejari şi tei rotaţi!
Se ridică cortina. Interiorul unei modeste săli împărăteşti. În mijlocul sălii, un tron.
Intră Tigrul-Dungatu şi Tigriţa-Dungata. Împăratul aruncă pe jos câteva valize, aleargă
spre tron, se aşază, se bâţâie.
Tigrul-Dungatu: În sfârşit… Sunt acasă… Să ştii, dragă, nicăieri pe lume nu e mai bine ca în
propriul tău bârlog.
Tigriţa-Dungata (revoltată): Bârlog zici? Casă zici? Aşa ceva numeşti d-ta casă?! Nu
bârlog, nu casă – adevărată cocină! Ai văzut ce Palat are Leu-Împărat?!
Tigrul-Dungatu; Mie îmi place cocina mea.
Tigriţa-Dungata: Dar la mine nu te gândeşti?!
Tigrul-Dungatu: Linişteşte-te, dragă!
Tigriţa-Dungata: Nu am de gând să mă liniştesc! Dacă până mâine nu-mi construieşti un
Palat mai frumos ca al Împăratului Leu… Te părăsesc! Da! Te părăsesc!
Tigrul-Dungatu: Stai, dragă! Ai înnebunit? Nu te pripi! Poate ne înţelegem?
Tigriţa-Dungata: Nu vreau să aud nimic! Palat şi gata!
Întră Extraterestrul. Tigrul se scoală de pe tron. În locul lui se aşază Extraterestrul.
Face grimase, se bâţâie. Brusc Tigriţa-Dungata adulmecă aerul.
Tigrul-Dungatu: Ai păţit ceva, dragă?
Tigriţa-Dungata: Taci! Simţi?! Miroase! De unde mirosul ăsta?! D-ta eşti de vină?
Tigrul-Dungatu: Eu? Nu vezi că miroase altfel? Hm… Ia stai! Stai, stai, stai! Şmechero! Dai
vina pe mine, când de fapt… Recunoaşte! Ai dat drumul la gaze!
Tigriţa-Dungata (se repede şi-l zgârie): Nu ţi-e ruşine!
(din depărtare se aud strigăte)
Vrem dreptate, vrem dreptate!
Nu mai vrem să fim mâncate!
Tigrul-Dungatu: Aţi înnebunit cu toţii, zău! Eu, surd? Iată şi Leul… Mă cheamă şi-mi zice
că cică în pădurea mea e mare tărăboi. Ce fel de tărăboi? E linişte şi pace. Cică aici prea ne
mâncăm noi îndenoi şi cică dacă nu încetăm, vine el şi ne mănâncă pe toţi. A băgat toţi
sperieţii în mine, zău.
Tigriţa-Dungata: E linişte şi pace, zici? Nu auzi? Destupă-ţi urechile, dragă!
Tigrul-Dungatu (îşi bagă ghearele în urechi): Iaca mi le destup. Şi tot nu aud…
(Extraterestrul se apropie, îl apucă de urechi, i le scutură, îi suflă în ele. Tigrul
urlă) Aoleu! Urechile mele! Mă dor urechile!
Tigriţa-Dungata: Ce te-a apucat?
Tigrul-Dungatu: Urechile… (Tace. Se loveşte peste o ureche, peste cealaltă.
Zâmbeşte) Uf… Am tras o spaimă… Mi-a trecut…
Tigriţa-Dungata: Vezi? Totul trece, dragă. Totul!
Tigrul-Dungatu (Aleargă prin încăpere. E agitat. Se aud strigăte „Vrem dreptate! Vrem
dreptate! Nu mai vrem să fim mâncate!”): Cine urlă acolo?! Fă ceva! Nu vreau să-i aud!
Ieşi afară! Zi-le să tacă! O să vină Leul! O să vină Leul!
Tigriţa-Dungata: Eu? Să ies în faţa mulţimii? Nu ţi-e ruşine! O fiinţă firavă ca mine. Pe mine
să mă sfâşie gloata?
Tigrul-Dungatu: Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi! Iute! Fă ceva!
Tigriţa-Dungata: Ce să-ţi dau, dragă? Lasă istericalele.
Tigrul-Dungatu: Nişte dopuri! Iute! Să-mi pun în urechi. Să nu-i aud! Nu vreau să-i aud!
Tigriţa-Dungata: Bagă-ţi două gheare în urechi, dragă!
Tigrul Dungatu (Îşi bagă ghearele în urechi. Se aşază în jilţul împărătesc, răsuflă
uşurat): Eh! E atât de bine să fii surd. O plăcere…
Tigriţa-Dungata: O să-ţi stric plăcerea asta!
Tigrul-Dungatu: Ai zis ceva?
Tigriţa-Dungata: Am zis că o să-ţi stric plăcerea. (se apropie şi-i scoate o gheară) Cu o
ureche nu ai decât să rămâi surd, cu cealaltă fii bun de m-ascultă! Deci, îmi construieşti Palat
sau ba? Să plec sau să nu plec?
Tigrul-Dungatu: Satul arde, dar baba se piaptănă. Bine… Îţi construiesc. Dar să ştii că dacă
cei de afară nu termină cu urletele, vine Leul şi ne mănâncă pe toţi. Cu tot cu Palat. Vrei să ne
mănânce Leul?
Tigriţa-Dungata: Doamne fereşte! Doamne fereşte! Aoleu! Mi se pare că miroase a Leu! Mi-
e frică! Hai să fugim! Să ne ascundem!
Tigrul-Dungatu: Unde? Să ne ascundem?
Tigriţa-Dungata: În codru… Unde-n altă parte?
Tigrul-Dungatu: Dar aici nu în codru suntem?
Tigriţa-Dungata: Atunci… hai în alt codru.
Tigrul-Dungatu: Nu dragă, eu din codrul meu nu plec nicăieri. Trebuie să fim patrioţi!
Tigriţa-Dungata: Patrihoţi?
Tigrul-Dungatu: Ptiu! Că tare mai eşti… Pa-tri-oţi! E atât de greu!
Tigriţa-Dungata: E greu, e greu.
Tigrul-Dungatu: Greu o să-ţi fie când o să trecem la iarbă.
Tigriţa-Dungata: Ce fel de iarbă?
Tigrul-Dungatu: Ia zi-mi, vrei să ne mănânce Leul?
Tigriţa-Dungata: Mai întrebi?
Tigrul-Dungatu: Atunci… nu avem încotro. Suntem nevoiţi să-i facem pe plac. Adică să
încetăm să ne mai mâncăm noi îndenoi. Abia după aia va fi linişte şi pace. De mâine, draga
mea, cumătriţa noastră, doamna Vulpe, nu se va mai atinge de moţate, tontul ăla de Lup va
uita unde se află stâna, iar noi…
Tigriţa-Dungata: Noi ce?
Tigrul-Dungatu: Noi? Noi ne punem pofta-n cui şi uităm pentru totdeauna de gustul cărniţei
de viţeluş! Cu toţii devenim vegetarieni! Ierbivori! Pricepi?
Tigriţa-Dungata: Nu vreau să ştiu cu ce se mănâncă asta!
Tigrul-Dungatu: Dar trebuie, trebuie! De azi înainte, draga mea, ne vom umple burduhanele
doar cu iarbă, ierbuliţă, ierbuţă. Ca Boul. Că ce crezi că crapă ăla? Şi cât e de voinic? Am
hotărât! Încetăm să ne mai mâncăm, după care îţi construiesc Palat! De azi înainte trecem la
iarbă!
Tigriţa-Dungata: Nu-u-u! Decât iarbă, ierbuliţă, ierbuţă, mai bine să mă mănânce Leul! Nu-
u-u! (cade leşinată)
Tigrul-Dungatu: Ce ai, dragă? Hm. Eu vorbesc sau vaca rage? A adormit. Bucătar! (aleargă
bucătarul)
Bucătarul: Da, Măria Ta!
Tigrul-Dungatu: Ce avem la cină, bucătar?
Bucătarul: Friptură de viţel în sânge, Măria Ta!
Tigrul-Dungatu: Cina, Bucătar! Încaltea să mă-ndop pentru ultima oară!
Tigriţa-Dungata (Se scoală şi începe să-l lovească): Să te-ndopi!? De unul singur!? Da?! De
unul singur!? Îţi arăt eu de unul singur!
(Se lasă cortina, se schimbă decorul. Noapte. Arde un foc improvizat. Extraterestrul
merge agale de ici, colo.)
Lângă foc – Vulpea şi Lupul.
Vulpea (cântă):
De găini şi de oiţe,
Nouă nu ne pasă!
Oricând şi oriunde,
Viaţa e frumoasă!
Bezna ne ajută,
Codrul doarme dus!
Sus paharul, frate!
Sus paharul, sus!
Îl bag la puşcărie
Pe bourean şi-atât!
Să-i stea acu şi iarba
Şi fânul tot în gât! Ha, ha, ha!
Codrul ne ajută,
Să le-avem pe toate!
În pădurea noastră,
Trăim cu dreptate!
Iu-iu-iu! (Extraterestrul o calcă pe Tigriţă pe coadă)
Tigriţa-Dungata: Au! Necioplitule! Nu te pricepi la nimic! Nu eşti bun de nimic!
Tigrul-Dungatu: Ba sunt bun, sunt! (Intră Măgarul)
Măgarul: Măria Ta! Temniţa e gata! Şi iată-l pe Extraterestru! (Apare un porc cu lanţul la
gât)
Tigrul-Dungatu: Unde e? Ia jigodia asta de aici!
Măgarul: Nu e jigodie, Măria Ta! E Extraterestru. Ascultă-l ce zice!
Porcul: Grog, groh, groh, eu sunt extraterestru! Groh, groh, groh, eu sunt extraterestru!
Tigrul-Dungatu: Acesta? Extraterestru? Ha, ha, ha! Ia-l de aici! În temniţă cu el!
Porcul: Aoleu! Nu vreau! Am glumit! Nu sunt Extraterestru! Sunt un purceluş! Un biet
purceluş!
Tigriţa Dungata: Vezi? Ţi-am zis că-l vor găsi. Acum putem chefui fără de teamă! E timpul
să-l invităm pe Leu.
Măgarul: Măria Ta!
Tigrul-Dungatu: Ce mai vrei?! Piei din ochii mei! Nu vezi?! Suntem ocupaţi!
Măgarul: Nenorocire, Măria Ta! Extra… purcelul şi temniţa au dispărut! Pe locul unde se
înălţa puşcăria acum creşte iarbă şi pasc mieluşeii!
Tigriţa-Dungata: Măria Ta! El e… Extraterestru. Închide-l, Măria Ta! Închide-l!
Adevăratul Extraterestru priveşte uimit la tot ce se-ntâmplă. Se lasă cortina. Se schimbă
decorul – noapte, un foc improvizat. Vulpea şi Lupul chefuiesc.
Vulpea(cântă):
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Şam-di-ri-di-ri-di-da!
Cules toamna mai târziu,
Şam-di-ri-di-ri-di-da!
Mai pe brumă, mai pe-omăt!
Mult mai beau şi nu mă-mbăt!
Frumos cântec, foarte frumos.
Lupul: Frumos, frumos. Numai că… cumătră, nu pricep… Eu cu dumneata… Înţeleg.
Cântăm, ne veselim. Avem şi de ce. Dar ăştia? Găinuşele matale şi oiţele mele? Ce le-a
apucat, cumătră? Ce veselie a dat peste toţi? Cântă, ţopăie, strigă! Nu au nimic în guşă, gol le
este burduhanul, mor de foame, de frig, dar se bucură de parcă trăiesc ca-n sânul lui
Dumnezeu. Ceva e în neregulă aici, cumătră. Pentru ce se bucură?
Vulpea: Cum pentru ce? Pentru cât de bine o ducem noi. Ha, ha, ha! Pricepi?
Voi fi împărăteasă,
În pădurea deasă!
Căci sunt cea mai frumoasă,
Vulpe pe pământ!
Totuşi, cumetre, un piculeţ va trebui să mă ajuţi. Te voi răsplăti boiereşte!
Lupul: Zi! Ce să fac!
Vulpea: O nimica toată. E o mică problemă la mijloc.
Lupul: La Probleme nu-mi stă capul. Nu ştiu cât fac doi plus doi.
Vulpea: Foarte bine, căci nu e vorba de aşa ceva.
Lupul: Atunci?
Vulpea: Treaba e că a obţine tronul încă nu e tot. Ca să devii împărat nu e îndeajuns să ai
doar tron. E nevoie să te urce cineva în el. Pe scurt, nu ajung împărăteasă dacă nu mă aburcă
în tron găinuşele mele şi oiţele dumitale. Dar după cum îţi dai seama astea n-or să vrea de
bună voie.
Lupul: Ce nevoie ai de aceste lighioane, cumătră? Te aburc eu. Te iau, uite-aşa, de
subsuori (O ia în braţe) şi cît ai zice peşte, te pomeneşti împărăteasă.
Vulpea: Ha, ha, ha! Mă gâdili! Hi, hi, hi! Eşti tare şugubăţ! Tare şugubăţ! (Lupul o lasă.
Vulpea învârte din coadă, îşi aşază hainele.) Mulţumesc, dar aşa e legea pădurii. Cei mici îi
urcă pe cei mari pe tron… Ia zi, încă nu ai uitat să urli?
Lupul: Cum să uit, cumătră? Aşa ceva nu se uită.
Vulpea: Atunci urlă! Să aud.
Lupul: Au-u-u! A-u-u-u!
Vulpea: Bravo! Îmi place. Urli de câteva ori la oiţe, le bagi în toţi speriaţii, le spui ce şi
cum… Cu găinuşele mă descurc singurică şi mâine, poimâine,
Voi fi împărăteasă,
În pădurea deasă!
Căci sunt cea mai frumoasă,
Vulpe pe pământ!
Ce zici cumetre, mă ajuţi?
Lupul: Te ajut, te ajut. Dar… Ce-o să am din asta? Matale împărăteasă, iar eu cum?
Vulpea: Te fac Logofăt! Mare logofăt! Vrei să fii Logofăt?
Lupul: Logofăt? O, da! Logofăt da! (către sală) Nu ştiu cu ce se mănâncă, dar vreau!
Vulpea: Atunci rămâi aici şi aşteaptă! Nici nu reuşeşti să mişti o gheară că fur tronul cu tot cu
motan! Ha, ha, ha!
Voi fi împărăteasă,
În pădurea deasă!
Să-mi ardă coada dacă nu-l fur! Să-mi ardă coada! (vulpea pleacă)
Lupul: Îl fură? Nu-l fură. Şi dacă-l fură? Dacă-l fură, îl fur de la ea! După care urlu odată, aşa
ca să bag în speriaţi toate dobitoacele din Codru şi – „Priviţi-l pe Marele lup! Priviţi-l pe
viitorul vostru Împărat!”. Mă are de prost? Îi arăt eu cine e prostul. Logofăt? Logofătă să fie
ea! Ha, ha, ha! „Marele Lup! Marele Lup! Trăiască Marele Lup!”
(Apare Vulpea cu tronul în care sforăie extraterestrul)
Vulpea: Nu mă credeai, da? L-am furat! Priveşte-l cum sforăie! Vino de mă-ajută!
Lupul: Ce vrei să faci, cumătră?
Vulpea: Cum adică? Îl dăm jos pe motan şi îl aruncăm în baltă. Se va trezi pe lumea cealaltă!
Ha, ha, ha!
Lupul: Pe cine vrei să arunci în baltă? Nu e nimeni acolo, tronul e gol.
Vulpea: Gol! Chiar că e gol. Dar unde e Motanul? O fi căzut când m-am împiedicat într-o
băltoacă. Foarte bine. Hai, începe să urli!
Lupul: Acum? Când toţi dorm? Nu ar fi mai bine să o lăsăm pe mâine?
Vulpea: Nu lăsa lucrul de azi pe mâine, că aşa rămâne. Urlă!
Lupul: Cumătră… Nu pot. Cumătră… L-am văzut… El e…
Vulpea: Ai căpiat? Ţi-ai ieşit din minţi? Urlă!
Lupul: Îţi zic, cumătră, el e… Sforăie cocoţat pe tron.
Vulpea: Cine sforăie?
Lupul: Extraterestrul, cumătră! Priveşte-l! Nu credeam! Aoleu! Asta-nseamnă că sunt fără de
păcate. Mi s-au iertat toate păcatele! Am ajuns un sfânt! Am văzut un Extraterestru!
Vulpea: Îţi arăt eu acuşica sfânt! (îl loveşte) Urlă, ţi-am zis!
Lupul: Nu striga şi nu lovi un sfânt! E păcat! În curând toată lumea va zice: Priviţi, vine
Marele Sfânt! Trece Marele Sfânt!! Pupă-mi laba, cumătră!
(Lupul se lasă în genunchi, ridică labele spre cer) Ajută-mă, Doamne! Ajută-mă!
Vulpea: Stai că te-ajut! (îi dă cu piciorul) Acuşica!
Lupul: Cumătră, nu e bine să dai cu piciorul într-un sfânt! O să te bată Dumnezeu!
Vulpea: Nu e bine, da?! Nu e bine?! O să mă bată?! Vedem noi pe cine bate! Vedem! Repetă:
nu există tâmpiţi de Extratereştri! Nu există!
Lupul: Lasă-mă-n pace! Iaca zic: Nu există împuţiţi de Extratereştri!
Vulpea: Ei? Unde ţi-e Extraterestrul?
Lupul(înconjoară tronul): Mămulică! Chiar că nu e! Am avut halucinaţii? Adică gata cu
sfinţenia?
Vulpea: Dumneata? Sfânt? Ha, ha, ha! Cel mai mare tâlhar din codru – sfânt?! Cum nu ţi-e
ruşine? Hai… Urlă!
Lupul: Urlu, urlu… A-uuuu! A-uuu!
Vulpea: Ce te-ai oprit?
(Extraterestrul coboară din tron, ia un cărbune aprins din focul improvizat şi aprinde
coada vulpii)
Lupul: Cumătră… Pute… Pute rău.
Vulpea: Ce? Pute?
Lupul: Stai aşa… Nu te mişca… Arde!
Vulpea: Ce arde?
Lupul: Codiţa dumitale arde! Acuş ţi-o sting.
Vulpea: Stinge-o mai repede! Nenorocitule! (Vulpea aleargă pe scenă)
Lupul: Ce faci cumătră?! Opreşte-te! O să aprinzi Pădurea! Nu mai bâţâi atâta din coada aia
puturoasă! Uite ce-ai făcut! Arde totul! Totul! Ajutor! Săriţi, săriţi!
Arde poieniţa verde!
Poieniţa cea cu mure!
Hei, veniţi, veniţi cu toţii!
E incendiu în pădure!
Lupul: Ce facem, cumătră? Asta o să ne toarne. Să-i dăm tronul! Să-i închidem pliscul!
Vulpea: Mi-ai stins coada?
Lupul: Care coadă? A ars codiţa dumitale. Ţi-a rămas doar un ciot.
Vulpea: Ce nenorocire! Dă-o dracului de coadă! Dă-o dracului de Coţofană! Ştergem putina!
La baltă, cumetre! Ne bălăcim până trece pârjolul!
Cei doi dispar. Pe scenă aleargă celelalte animăluţe. Toţi mimează că sting focul.
Extraterestrul stă în genunchi şi se roagă.
Extraterestrul: Să plouă! Să vi-nă ploa-ia! Nu vine ploa-ia!
Mai multe glasuri: Un Extraterestru?! (Se reped la picioarele lui, îl îmbrăţişează, îl
încolăcesc, strigă:) Salvează-ne! Salvează-ne!
Extraterestrul se descotoroseşte cu greu, îl ia pe Cocoş şi şuşotesc un timp. Cocoşul vine
în faţa celorlalţi.
Cocoşul: Prieteni! Ploaia refuză să vină. Nu avem altă soluţie. Trebuie să părăsim această
pădure, această Planetă! Vom urca la bordul navei inter-spaţiale cu un nume foarte frumos –
„Fericire”! În câteva clipe vom decola. Ne vom îndrepta spre alte galaxii, spre alte planete!
Sau mai bine zis, vom merge spre Planeta Mieilor! Acolo trăiesc doar mieluşei! Vă daţi
seama? Mieii sunt fiinţe blânde. Urcăm! Urcăm! Lăsaţi acasă toate răutăţile sufletului şi,
păstrând ordinea şi buna cuviinţă, urcăm! Urcăm!
Găinuşa: Aoleu! Mi-a venit! Iese! Iese! Dacă e de aur?! Îl scap! (aleargă de pe scenă)
Se stinge lumina. Se aude huruit de motoare. Ţipete, îmbulzeală, înjurături. Din când în
când glasul Cocoşului:Păstraţi buna cuviinţă! Mergem pe Planeta Mieilor! Acolo trăiesc doar
mieluşei! Nu vă îmbulziţi! Nu înjuraţi! Eh! Nu aveţi pic de cultură! Nu aveţi pic de ruşine!
Extraterestrul: Au urcat cu toţii?
Glasuri: Da!
(Iarăşi linişte. Apoi cineva, gâfâind, aleargă)
Tigrul şi Tigriţa-Dungata: Opriţi-vă! Aşteptaţi! Luaţi-ne şi pe noi!
Un glas: Hi, hi, hi! Împăraţii noştri!
Alt glas: Îi luăm?
Alt glas: Nu-i luăm.
Alt glas: Îi luăm, îi luăm… Să urce!
(Aleargă Iepuraşul)
Iepuraşul: Prieteni! Nu plecaţi! Ajutaţi-mă! Vă rog, ajutaţi-mă să urc!
Glasul Oiţei: Îl luăm?
Glasul Boului: Mai încape vorbă? Am de gând să-i rup urechile! Ha, ha, ha! Urcaţi-l!
Coţofana: Prieteni… Merg cu voi! Vreau şi eu pe alte planete! Urcaţi-mă! Nenorociţilor!
Nerecunoscătorilor! V-am făcut atâta bine! Eu ştiu cine a dat foc pădurii! Ştiu! Ştiu!
Un glas din întuneric: O luăm?
Alt glas: Pentru nimic în lume!
Alt glas: Poate… o luăm?
Alt glas: Categoric nu!
Glasul Extraterestrului: De-co-lăm!
Se aude huruit de motoare. Încetul cu încetul huruitul dispare. Se lasă linişte. Lent se
aprinde lumina. În mijlocul scenei, Tronul împărătesc. În jur, cenuşă şi fum. Apar
Vulpea şi Lupul.
Lupul: Au-uuu! Au-uuu! Au-uuu! Totul a ars… A ars din temelii codruţul meu. Au-uuu! Au-
uuu! Au-uuuu! Dumneata eşti vinovată! Ţi-am zis să nu învârţi din coada aia puturoasă! S-a
sfârşit! Totul s-a sfârşit.
Vulpea: Nu s-a sfârşit nimic. Totul abia începe! Ha, ha, ha! Priveşte? Nici tu Palat, nici tu
Împărat, dar tronul a rămas neatins! Nou, nouţ! Mă aşteaptă! Cumetre, aburcă-mă!
Lupul: Împărăteasă?! Dar unde-ţi sunt supuşii?
Vulpea: La ce-mi trebuie? Am unul şi bun.
Lupul: Îhî… Supus… S-a zis cu supuşenia mea! Nu vreau să te văd în ochi! Eşti o pacoste!
Ai distrus frumuseţe de pădure! Să nu mă fi bălăcit în baltă cu dumneata, acum eram şi eu pe
altă planetă! Pe Planeta Mieilor! Ptiu! Chiar că sunt un prost! Drac de vulpe ce eşti!
Vulpea: Cumetre, nu mă înrăi! Dă-ţi seama cu cine te pui!
Lupul: Cu cine? Cu o pocitanie fără de coadă?
Vulpea: Fără de coadă? Da! În schimb am minte. Cu mintea mea îmi găsesc o mie de cozi.
Ştii ceva? Aveam de gând să te iau cu mine, dar fiindcă eşti un bădăran, m-am răzgândit!
Descurcă-te singur! Eu plec!
Lupul: Unde pleci?
Vulpea: E treaba mea. Rămâi sănătos! Nu ai decât să te prăpădeşti aici de foame. Sau să
înfuleci cenuşă! Ha, ha, ha! Nu degeaba se zice că frica înconjoară, dar foamea dă de-a
dreptul. Adio, cumetre!
Lupul (Îi îngrădeşte calea): Ba nu pleci nicăieri, cumetriţă dragă! Poate că zdohnesc eu de
foame, însă nu chiar acum! Deocamdată am ce-nfuleca! Ai putea să-mi pari chiar gustoasă!
Ha, ha, ha!
Vulpea: Ce faci?! Cumetre! Eşti nebun?! Şezi binişor!
(Se stinge lumina) Lasă-mă-n pace! Cumetre!
(Se aude un ţipăt scurt, apoi cineva rupe, clefăie. Apare Coţofana)
Coţofana: Car-rr, car-rrr, car-rrr! Nu-mi place mie vulpea asta…
Lupul: Nu-ţi place, nu mânca!
Iarăşi linişte. Încetul cu încetul se aprinde lumina. Se aude ropot de ploaie. Zgribulită,
cu un ou în şorţ, apare Găinuşa.
Găinuşa: Au plecat… Nu m-au aşteptat… Am rămas singurică… Ba nu sunt singurică. Am
un ouşor. Trebuie să-mi găsesc un cuibar (se urcă pe tron) Ia te uită ce cuibar minunat am
găsit. Priviţi! Încă un ouşor! E al meu! Şi nu e de aur! Ce bine că nu e de aur… Minunat! Am
două ouşoare! Am un cuibar bunicel. Îmi voi cloci ouăle, iar la primăvară îmi voi lua puişorii
şi voi pleca să le caut de-ale gurii.
Nani, nani, puii mamei,
Nani, nani, puii mei,
Că mama o să vă coacă,
Turte dulci şi bobi de mei.
E o mică-mpărăţie,
Cu supuşi şi Împăraţi!