Medicina în Imperiul Bizantin

Până la cucerirea sa în anul 1453, Imperiul Bizantin rămâne moștenitorul culturii antice,
inclusiv a tradiției medicale transmise de la greci și romani precum și principalul centru de
cercetare. Imediat după cucerire are loc un exod a savanților greci în Occident, exod ce va
participa într-o mare măsură la inițierea Renașterii în Occident și la redescoperirea culturii
antice și a știnței.

Medicina este una dintre cele mai vechi profesii transmise până în zilele noastre. Ca dată
sigură e existenței medicilor, avem secolul V î.Hr în persoana lui Hippocrate (‘Ιπποκράτησ),
tot în secolul V î.Hr, Platon pomenește în cartea sa „Charmide” ( I,V ) de un medic trac care
îi explică lui Platon felul în care tracii tratează bolnavii. Medicina continuă să se dezvolte,
astfel încât în secolul IV d. Hr în Cezareea Capadociei ia ființă primul spital cunoscut,
înființat de Sf. Vasilie cel Mare. De acum încolo spitalele se vor dezvolta, fiind finațate și
ocrotite atât de Biserica Răsăriteană cât și de familia imperială și nobilii bizantini.

Până la înființarea primului spital, medicina nu era accesibilă tuturor. În cazul grecilor, ei
posedau construcții unde erau îngrijiți doar bătrânii care aduseseră servicii eminente patriei, ei
fiind întreținuți pe socoteala statului grec. De asemenea posedau și clădiri de primire a
străinilor, dar destinare doar pentru sănătoși.

Creștinii primelor veacuri s-au evidențiat prin activitatea filantropică intensă pe care o
săvârșeau. Această dăruire totală a lor către săraci și bolnavi a constituit cea mai importantă
trăsătură bună a lor în ochii păgânilor. Creștinii consideră că îngrijind bolnavii îl îngrijesc pe
însuși Mântuitorul, după versetul „Căci... bolnav am fost și M-ați cercetat”(Matei 25, 36).
Această trăsătură a creștinismului – activitatea filantropică, benevolă – avea să revoluționeze
medicina și conceptul de medicină. Printre creștinii primelor veacuri se numărau și numeroși
medici, exemplul cel mai concludent este Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, ucenicul
Sfântului Apostol Petru, după ar mai fi: Sfântul Pantelimon (275-303 d.Hr.), Sfinții Cosma și
Damian (sec. al IV-lea), Sfinții Chir și Ioan (sec. al IV-lea) etc..

După Edictul de la Milano (313 d.Hr), creștinismul – filozofia, arta creștină - începe să se
dezvolte liber. Astfel „în jurul anului 372, Sfântul Vasile, Episcopul Cezareei Capadociei, zidi
la porțile acestei cetăți un azil celebru unde se primeau și se îngrijeau bolnavii, „îndată ce ieși
din cetate, - zice Sfântul Grigore de Nazianz, - vezi un oraș nou, care este sanctuarul pietății.
Acolo boala, îndurată fără murmur, pare a fi o încercare binecuvântată; acolo caritatea
strălucește în operele sale” ”(„Spitalul” de dr. Nicolae C. Paulescu 2010:9 ). Acest oraș s-a
păstrat sub numele de Vasiliada. „Vasiliada nu era doar o clădire, ci mai degrabă un complex
de edificii caritabile. Activităţile filantropice erau concentrate în următoarele domenii
principale: îngrijirea săracilor, străinilor, oamenilor fără adăpost, orfanilor, bătrânilor,
neputincioşilor şi bolnavilor. Acesta este motivul pentru care ansamblul includea facilităţi
pentru bolnavi şi o leprozerie, alături de o casă de primire a săracilor, un cămin de găzduire a
călătorilor şi oamenilor fără adăpost şi un orfelinat. Acest mănunchi de chilii monastice şi
clădiri filantropice erau puse sub ascultarea unui singur stareţ. Sfântul Vasile cel Mare folosea
termenul "ptocheion" (azil pentru săraci) pentru a descrie Vasiliada, în timp ce Sfântul
Grigorie de Nazianz o descria drept un oraş (după cum am văzut mai sus). Putem presupune
că majoritatea oamenilor ce locuiau acolo erau cei în nevoi. De vreme ce comunităţile
monahale ale Sfântului Vasile cel Mare nu erau foarte mari, maximum 30 de persoane.
Sfântul Vasile angaja doctori şi infirmieri pentru spital, în timp ce însuşi cerceta pe cei
bolnavi şi le îngrijea rănile.” („Îngrijirea bolnavilor în Imperiul Bizantin” interviu cu istoricul
Ekaterini Mitsiou). Un exemplu al purtării de grijă a Sfântului Vasile cel Mare și al creștinilor
pentru bolnavi s-a păstrat în scrierile hagiografice: Într-o vizită neașteptată la casa unui
creștin, Sfântul Vasile îl roagă să-i arate marea comoară pe care el o păstrează pentru a se
putea împărtăși și el de ea. Creștinul îi răspunde că nu are nici o comoară, în urma
insistențelor Sfântului Vasile, creștinul îl duce pe episcop într-o cameră în care se afla un
lepros ce era îngrijit de creștinul de mai sus. În acel moment Sfântul Vasile îl roagă pe creștin
să-l lase și pe el să-l îngrijească pe lepros în decursul nopții pentru a putea să ia și el plată de
la Dumnezeu pentru jertfa sa. (Viețile Sfinților pe luna Ianuarie). Acest exemplu de tratare a
bolnavilor putem presupune că era prezent în mai toate comunitățile de creștini. Imediat după
Sfântul Vasile, „Sfântul Ioan Gură de Aur a construit o serie de spitale în Constantinopol,
fiecare organizat cu personal alcătuit din doi preoţi, medici, bucătari şi alte persoane dedicate
vieţii ascetice. Sfântul Ioan cel Milostiv (610-619) a întemeiat multe spitale în Alexandria,
unde doctorii tratau săracii. Sfântul Andrei Criteanul (†740) a înfiinţat un spital cunoscut
drept "xenon", dotat din propriile sale venituri. Cuviosul Teofilact Mărturisitorul, episcopul
Nicomidiei (†840), cerceta pacienţii în spital, oferindu-le daruri şi exprimându-şi dragostea şi
smerenia prin spălarea personală a leproşilor.

Nu doar episcopii au purtat grijă de bolnavi. De asemenea, mănăstirile ofereau adăpost şi

vindecau oameni bolnavi care aveau nevoie de ajutor. Am văzut deja că Sfântul Vasile cel
Mare a adăugat Vasiliada unei comunităţi monastice. Mănăstirile ofereau încă din primii ani
ai creştinismului vindecare prin îngrijire medicală profesionistă sau prin voluntari. Spre
exemplu, Abu Mina, complexul de mănăstiri din Egipt, conţinea o casă de îngrijire unde mulţi
bolnavi erau trataţi, probabil nu de către personal cu pregătire medicală. Spitalele pentru
monahi erau localizate în incinta mănăstirii, în timp ce pentru laici facilităţile erau organizate
în afara zidurilor. Acestea din urmă erau întemeiate de monahi, înalţi oficiali sau chiar
împăraţi şi erau susţinute de mănăstire. Exemple de spitale în mănăstirile bizantine încă mai
dăinuie în Meteora - Mănăstirile "Schimbarea la Faţă" şi Varlaam şi Mănăstirea Pentele din
Attica. Spitalului din Mănăstirea Pantokrator (azi Zeyrek Kilise Camii). Avea o capacitate de
60 de paturi împărţite în 5 saloane/clinici: chirurgie, oftalmologie, ginecologie şi două clinici
pentru medicină generală. În fiecare salon erau desemnaţi doi doctori ne-rezidenţi, care lucrau
în luni alternative şi un personal auxiliar alcătuit din asistenţi şi infirmieri. Salonul femeilor
avea, în plus, o doctoriţă. Personalul era consolidat de un farmacist-şef, trei droghişti, doi
preoţi şi un profesor de medicină.”( „Îngrijirea bolnavilor în Imperiul Bizantin” interviu cu
istoricul Ekaterini Mitsiou)

În cea ce privește medicii din perioada Imperiului Bizantini, „fiecare secol al istoriei
Bizanţului se poate mândri cu medicii săi iluştri dar şi cu intelectuali erudiţi cu studii
medicale şi operă variată. În epoca bizantină timpurie (secolele 4-7) s-au remarcat Oreivásios
(Oribasius), Nemesios, Aétios Amidinós (Aëtius Amidenus), Aléxandros Tralliános
(Alexandru din Tralles, Asia Mică, astăzi Aydin), Theófilos Protospatharios, Pavel
Egipteanul. În epoca medie (secolele 8-12), Meletie Medico-sofistul, Patriarhul Fotie,
Theofan Nónnos, Mihail Psellós, Simeon Seth. În epoca bizantină târzie (secolele 13-15),
Nicolae Myrepsós, Nichifor Blemmídis, Ioannis Aktouários.” („Pediatria în Bizanţ”)

Scrierile medicilor de mai sus tratează diferite boli, printre care: lipsa orificiului rectal,
hernia ombilicală, colicele primului trimestru de viaţă, se dau indicaţii de dietă în cazul diareii
şi constipaţiei, litiaza, care la copii se localizează în zona vezicii urinare, precum şi orhita,
herniile, hermafroditismul, fimoza, hipospadias, hidrocefalia este abordată chirurgical, în
vreme ce prin termenul „spasme” este desemnată o mulţime de boli, precum epilepsia, coree,
bolile degenerative. În epilepsie se deosebesc epilepsia generalizată şi de focar.

În privința operaților, în secolul X (944-948) a avut loc o operație de gemeni siamezi,

probabil aceasta a rămas mai impregnantă în conștința colectivă datorită rarității unor cazuri
de gemeni siamezi. „Erau băieţi cu pereţii abdominali uniţi şi proveneau din Armenia. Prima
oară când au venit în Constantinopol au constituit un adevărat spectacol pentru cei care i-au
văzut, fiind obligaţi să plece din pricină că ar fi fost o prevestire a unui eveniment nefast
pentru oraş. Au revenit atunci când unul dintre gemeni a murit şi trebuia în mod obligatoriu
separat de fratele rămas în viaţă. Operaţia a fost efectuată de către cei mai renumiţi oameni de
ştiinţă. Se pare că această primă intervenţie chirurgicală menţionată în cronicile medicale a
fost reuşită, de vreme ce geamănul rămas în viaţă a supravieţuit pentru încă trei zile
.”(„Pediatria în Bizanț”)

O altă caracteristică a modului cum era văzută medicina în Imperiul Bizantin, este exemplul
Mânăstirii Ioan Botezătorul din Petras, care în anul 1440, la 13 ani înainte de prăbușirea
Imperiului, încă finanța un spital deschis publicului . Acest lucru este grăitor deoarece în
ultima perioadă a Imperiului Bizantin otomanii avansaseră foarte mult, cucerind aproape toate
posesiunile Imperiului, lăsându-l astfel tot mai sărac. În anul 1440 Imperiul Bizantin mai
poseda doar o singură cetate puternică și anume Constantinopolul, capitala. Faptul că în acea
perioadă încă se mai făceau donații pentru un spital deschis publicului, este o dovadă a
importanței pe care bizantinii o acordau filantropiei și medicinei.

În concluzie, medicina în Imperiul Bizantin s-a dezvoltat de-a lungul celor o mie de ani de
existență, apar codice medicale (unele păstrate până în zilele noastre în Muntele Athos și la
Florența), avem cunoștințe despre prima operație dificilă (precum și în zilele noastre), apar
primele spitale, într-o expresie: ia ființă medicina modernă.
 Bibliografie
http://www.pemptousia.ro/2014/01/pediatria-in-bizant/ consultat azi 17.12.2014
http://ziarullumina.ro/anul-ingrijirii-bolnavilor/ingrijirea-bolnavilor-imperiul-bizantin
consultat azi 17.12.2014
http://basilica.basilica.ro/stiri/rolul-bisericii-in-aparitia-primelor-spitale-in-imperiul-
bizantin_950.html consultat azi 17.12.2014
www.wikipedia.com
Constantin C. Paulescu , 2010 Spitalul Editura Babel
 Medicina în Imperiul Bizantin
Cristian-Dumitru Covercă, Seria B, grupa 10